Cuprins:

Introducere..............................................................p.2
Cercetarea pedagogică-aspecte generale………....p.2-3
Tipurile de cercetare pedagogică…………………p.3-4
Rolul cercetării pedagogice.................................... p.4-5
Funcțiile cercetării pedagogice............................... p.5-6
Cercetarea pluridisciplinară,interdisciplinară,
transdisciplinară………………………………….. p.6-7
Cerințele unei cercetări pedagogice……………... p.7-8
Inovarea pedagogică............................................... p.8-9
Concluzie………………………………………… p.9
Bibliografie………………………………………. p.10

1
 www.referat.ro

Cercetarea pedagogică. Inovarea teoriei şi

practicii educaţionale

Introducere
Dezvoltarea pedagogiei ca ştiinţă a fost condiţionată din totdeauna, dar mai cu
seamă în ultimul secol, de cercetarea pedagogică. În genere, cercetarea ştiinţifică
pedagogică se plasează la originea îmbogăţirii conţinuturilor teoretice explicative şi
predictive ale acestei ramuri a cunoaşterii, a găsirii unor noi metode şi procedee de
predare – învăţate,evaluare, a perfecţionării practicii educaţionale corespunzător
exigenţelor societăţii contemporane, a creşterii eficienţei managementului şcolar, a
proiectării şi realizării practice a reformei în învăţământ.
Cu alte cuvinte, cercetarea pedagogică reprezintă factorul determinant al
inovaţiilor, al ameliorărilor ce survin în învăţământ, în educaţie în ansamblul ei. În acest
context, finalitatea cercetărilor pedagogice constă în descoperirea de modalităţi de
perfecţionare a acţiunii educaţionale astfel încât să-i crească eficienţa specifică în raport
cu principiile şi cu standardele stabilite. Institutul de Stiinţe ale Educaţiei din
România, cercetarea ştiinţifică din universităţi îşi asumă astfel de obiective încât să
găsească soluţiile potrivite problemelor ivite în procesul de înfăptuire practică a Reformei
în sistemul naţional de învăţământ.1

Cercetarea pedagogică-aspecte generale

Dezvoltarea pedagogiei ca ştiinţă a fost condiţionată din totdeauna, dar mai cu
seamă în ultimul secol, de cercetarea pedagogică. În genere, cercetarea ştiinţifică
pedagogică se plasează la originea îmbogăţirii conţinuturilor teoretice explicative şi
predictive ale acestei ramuri a cunoaşterii, a găsirii unor noi metode şi procedee de
predare – învăţate evaluare, a perfecţionării practicii educaţionale corespunzător
exigenţelor societăţii contemporane, a creşterii eficienţei managementului şcolar, a
proiectării şi realizării practice a reformei în învăţământ. Cu alte cuvinte, cercetarea
pedagogică reprezintă factorul determinant al inovaţiilor, al ameliorărilor ce survin în
învăţământ, în educaţie în ansamblul ei. În acest context, finalitatea cercetărilor
pedagogice constă în descoperirea de modalităţi de perfecţionare a acţiunii educaţionale
astfel încât să-i crească eficienţa specifică în raport cu principiile şi cu standardele
stabilite.
În general, cercetătorii consideră pedagogia o sursă de dezvoltare a gândirii și
practicii creatoare, de progres în cunoaștere și de soluționare a multor probleme ale
praxisului social. Particularizând la domeniul Pedagogiei putem afirma fără a greși că
dezvoltarea știinPei pedagogice și, implicit, a învăPământului este legată de cercetarea
pedagogică.2
1
Conform Alexandru Blaga, Experimentul pedagogic – metoda de cercetare în educație
2
M. Condor, E. Condurache,A. C. Nicolescu, “Cercetarea Pedagogică”, Universitatea Creștină „DIMITRIE CANTEMIR”

2
 Cercetarea pedagogică este o acţiune de observare şi investigare, pe baza căreia
cunoaştem, ameliorăm sau inovăm fenomenul educaţional.
Nu toate fenomenele educaţionale pot fi supuse unei experimentări riguroase (de
exemplu, formarea sentimentelor morale). Inovarea în învăţământ se realizează atât prin
generalizarea experienţei avansate, cât şi prin experimentare. Practica educativă
constituie, pentru cercetător, o sursă de cunoaştere, un mijloc de experimentare, de
verificare a ipotezelor şi de generalizare a experienţei pozitive. În acelaşi timp, cercetarea
pedagogică, prin concluziile ei, contribuie la inovarea şi perfecţionarea procesului de
învăţământ şi de educaţie.

Tipurile de cercetare pedagogică

Descoperirea unor noi legi ale practicii pedagogice, pătrunderea în esenţa
proceselor educaţionale, promovarea inovaţiei în sfera comunicării educaţionale necesită
utilizarea unor metode de investigare ştiinţifică a realităţii educaţiei, a faptelor
pedagogice.
Metodele şi procedeele de cercetare sunt înglobate de cercetător într-o strategie
(un program) de cercetare, rezultând un anumit mod sau tip de cercetare pedagogică.3
Modalităţile de combinare a metodelor şi procedeelor de cercetare ştiinţifică în scopul
descoperirii unor noi adevăruri sunt diferite. De aceea nu a fost lipsită de interes
clasificarea acestora. Astfel, în funcţie de scopul şi problematica abordată a fost făcută
distincţie între cercetarea pedagogică fundamentală (ştiinţa pură), cercetarea pedagogică
aplicată (cea dictată de nevoi practice) şi cercetarea de dezvoltare tehnică (vizând
organizarea muncii educaţionale, perfecţionarea mijloacelor acţiunii didactice
etc.). cercetarea pedagogică fundamentală abordează probleme generale, teoretice ale
educaţiei; rezultatele acesteia vizează structura şi dinamica macrosistemului educaţional,
raporturile educaţiei cu societatea, legile ţi principiile educaţiei, mecanismele acţiunii
pedagogice, tipurile de educaţie ţi direcţiile de dezvoltare ale acestora, educaţia
prospectivă, şcoala viitorului, întemeierea teoretică a legislaţiei privitoare la învăţământ
etc. Pe când cercetarea aplicativă este subsumată scopului de a soluţiona probleme
concrete puse de practica educaţională. După sfera obiectului supus investigaţiilor
ştiinţifice, cercetarea pedagogică se poate desfăşura la nivel macropedagogic şi la nivel
micropedagogic. Primul nivel vizează sfera relaţiilor educaţiei cu societatea, structura şi
dinamica acestora iar cel de-al doilea vizează sfera relaţiilor instructiv-educative
interindividuale, comunicarea educativă la nivel de sociogrup, de colectivităţi şcolare.
Întrucât putem admite că pot fi studiate ştiinţific nu numai faptele pedagogice
actuale, ci şi cele trecute sau cele viitoare, vom putea împărţi cercetarea pedagogică în
directă şi indirectă. O serie de fapte pedagogice pot fi studiate în mod direct prin metode
şi procedee şi procedee de investigare nemijlocită: observaţia, experimentul, studiul de
caz etc. Alte fapte pedagogice sunt inaccesibile cunoaşterii directe; acestea vor presupune
utilizarea unor metode şi procedee specifice cum sunt: metoda istorică, monografia
pedagogică, metoda modelării, analiza cauzal-genetică, etc.
În funcţie de metodologia adoptată poate fi deosebită cercetarea observaţională
(neexperimentală) şi cercetareapedagogică experimentală. Prima are o valoare
preponderent descriptivă, empirică, bazându-se pe demersul inductiv – de la date
3
Conform A.Blaga, Metode de cercetare

3
observaţionale spre generalizări. Pe când cercetarea pedagogică experimentală se află la
originea unor acţiuni pedagogice originale, a unor inovaţii, ameliorări ale practicii din
învăţământ, conducând la descoperirea unor relaţii cauzale şi funcţionale, a unor legi,
tendinţe şi tehnologii didactice.
În funcţie de complexitatea faptului educaţional studiat, cercetarea pedagogică
poate fi mono, multi sau interdisciplinară. Pentru că practica educaţională a devenit tot
mai complexă, purtătoare de noi virtuţi şi subtilităţi obligatoriu de luat în considerare de
către practicienii care urmăresc să obţină maximun de eficienţă în munca lor, s-a
generalizat în ultimul secol cercetarea multi şi interdisciplinară. Însă nu este exclus ca în
unele situaţii concretecercetarea monodisciplinară să poată genera anumite inovaţii
didactice sau intepretări teoretice inedite.
Desigur, tipurile de cercetare pedagogică sunt interdependente, se întregesc şi se
completează reciproc. Faţă de intreagă această complexitate a cercetării pedagogice
Emile Planchard scria că “se întâmplă ca faptele pedagogice să fie studiate individual; în
alte împrejurări ele sunt legate de o colectivitate fie din şcoală, fie din afară. Faptele
studiate pot fi exterioare elevului sau se pot integra chiar persoanei sale. Observatorul se
poate ocupa el însuşi cu examinarea faptelor sau să recurgă la terţe persoane ca să le
recolteze. Adăugăm că modalităţile la care ne referim pot fi întrebuinţate împreună, şi că
distincţiile stabilite nu sunt întotdeauna absolut riguroase. De astfel, acelaşi fapt poate fi
considerat sub diverse aspecte şi, prin urmare, este posibil şi de cele mai multe ori de
dorit, să-i aplicăm procedee de studiu mai numeroase.”
Cercetarea pedagogică poate fi fundamentală şi aplicativă, observaţională sau
experimentală, spontană sau ştiinţifică.

Rolul cercetării pedagogice

Rolul cercetării pedagogice constă în: explicarea, interpretarea, generalizarea şi
inovarea fenomenului educaţional prin schimbări de structură, sau prin introducerea de
noi metodologii mai eficiente.
Cercetarea științifică este un domeniu social prioritar , care asigură dezvoltarea
științei și pe această bază , optimizarea și dezvoltarea fiecărui domeniu social in pas cu
exigențele și cerințele contemporane.
“Cercetarea științifică reprezintă o investiție pentru progres pe termen lung,
pentru dezvoltarea durabilă. Ea trebuie realizată numai în scopul progresului umanității,
al binelui, ca o dimensiune etică a dezvoltării sociale.În acest cadru se înscrie și
cercetarea pedagogică”4.
Cercetarea științei pedagogice și nemijlocit a învățământului este strâns legată de
cercetarea pedagogică . Cercetarea în domeniul pedagogiei este efectuată de cercetatori
profesioniști , dar ea poate fi realizată și de cadrele didactice de la toate nivelurile de
învățământ , preocupate în aceeași măsură de asigurarea organizării și desfășurării
eficiente a activității instructive-educative și de investigare a fenomenelor pedagogice în
vederea optimizării lor , a introducerii și realizării inovațiilor în învățământ ; de aceea se
impune inițierea viitorilor educatori nu numai în tema metodologiei instruirii și educării,
ci și în cea a cercetării pedagogice .

4
I. Bontaș, 2007, Tratat de pedagogie, p. 371

4
 Cercetarea pedagogică este “ o strategie desfășurată în scopul surprinderii unor
relații noi între componentele acțiunii educaționale și al elaborării , pe această bază , a
unor soluții optime ale problemelor pe care le ridică procesul instructiv-educativ , în
conformitate cu exigențele sociale și cu logica internă a desfășurării lui ”5.
Cercetarea pedagogică este “ o investigație delimitată , precisă ca tema , la o
întrebare restransă ivită în procesul perfecționării muncii de învatare , de educație și care
presupune să se afle un răspuns cert , temeinic , argumentat științific la intrebare ”6.
“ Ca fenomen antropologic complex , educația este un proces asemănător cu alte
procese , cum ar fi munca , jocul , schimbul economic , sacrul , cotidianul , personalitatea
etc . Această complexitate evidentă și indiscutabilă a fenomenului educație determină o
pluralitate a modalităților de abordare. În fapt , este cercetată de o diversitate de
discipline teoretice sau aplicative , fiecare precedând din punctul său de vedere , utilizând
propriile teorii , propriul aparat conceptual , urmărind propriile obiective și punând în
operă , pe lângă universaliile logico-metodologice , propriile metodologii ”7.
Fiind unul dintre fenomenele antropologice complexe cele mai intens abordate ,
educația a fost și unul dintre primele domenii care s-au deschis abordărilor ce încercau să
iasă din cadrul strict disciplinar , deschizându-se unor demersuri mai complexe. Astfel ,
vorbim despre : cercetare pluridisciplinară (sau multidisciplinară) , interdisciplinară ,
transdisciplinară8.
Rolul cercetării pedagogice constă în: explicarea, interpretarea, generalizarea și
inovarea fenomenului educațional prin schimbări de structură, sau prin introducerea de
noi metodologii mai eficiente.
Dezvoltarea științei pedagogiei și cea a învățământului sunt dinamizate de
cercetarea pedagogică. Cercetarea pedagogică și-a adus o contribuție importantă,
inovatoare, la dezvoltarea pedagogiei ca știință, la descoperirea și elaborarea legilor
educației, funcțiilor, laturilor și continuturilor educației și învățământului, precum și la
elaborarea strategiilor cerute de dezvoltarea, modernizarea și perfecționarea continuă a
învățământului și educației. Cercetarea pedagogică reprezintă un factor esențial al
transformării continue a educației și învățământului.

Funcțiile cercetării pedagogice

Funcţiile cercetării pedagogice sunt:

o funcţia explicativă;
o funcţia praxiologică;
o funcţia sistematizatoare;
o funcţia referenţial-informaţională;
o funcţiile de evaluare şi control ştiinţific a procesului de instruire şi
o formare a personalităţii, raportate la cerinţele sociale;
o funcţia de perfecţionare şi inovare a învăţământului şi educaţiei;

5
Nicola, Pedagogie, 1994. p. 56).
6
D. Muster, 1985, Metodologia cercetării în educație și învățământ, p.22
7
Liviu Antonesei, (coord.), 2009, Ghid pentru cercetarea educației ,p. 15
8
Liviu Antonesei, (coord.), 2009, Ghid pentru cercetarea educației,p.17

5
 o funcţia predictivă.

Funcţia explicativă este specifică cercetării pedagogice fundamentale, orientată

spre noutate ştiinţifică, ce conduce la elaborarea unor modele teoretice explicative,
necesare cunoaşterii legităţilor fenomenelor educaţionale.
Funcţia praxiologică in sensul că, cercetarea aplicativă, prin investigaţiile
empirice contribuie la creşterea eficienţei acţiunilor educaţionale şi la inovarea practicii
şcolare, prin introducerea de noi modele acţionale.
Funcţia sistematizatoare – cercetarea pedagogică oferă baza logică de sinteză, de
organizare şi prelucrare a datelor experimentale.
Funcţia referenţial-informaţională asigură culegerea informaţiilor cu privire la
funcţionalitatea procesului instructiv-educativ, raportând datele cercetării pedagogice la
un sistem teoretic general, cu valoare explicativă.
Funcţia de perfecţionare şi inovare a învăţământului şi educaţiei, în raport de
cerinţele dezvoltării ştiinţei, tehnicii, culturii şi economiei de piaţă.
Funcţia predictivă, adică de anticipare a unor modele educaţionale, cerute de
perspectivele dezvoltării social-economice.

Cercetarea pluridisciplinară,interdisciplinară,
transdisciplinară

Pluridisciplinaritatea ( multidisciplinaritatea )

Este tipul de demers științific în care mai multe discipline care își păstrează
statutul propriu încearcă să abordeze educația din mai multe puncte de vedere în același
timp , dar dintr-o viziune complementară , pentru a accede la o mai bună clarificare a
temei studiate.
De exemplu, un tablou de Giotto poate fi studiat din perspectiva istoriei artei
intersectată de aceea a fizicii, chimiei, istoriei religiilor, istoriei Europei și geometriei.
Sau , filosofia marxistă poate fi studiată din orizontul filosofiei incrucișat cu acela al
fizicii, economiei, psihanalizei ori literaturii. Obiectul va iesi astfel mai îmbogățit în urma
încrucișării mai multor discipline. Cunoașterea obiectului obținută în cadrul propriei
discipline de studiu este adâncită de un aport pluridisciplinar fecund. Cercetarea
pluridisciplinară aduce un plus disciplinei în cauză (istoria artei sau filosofia în exemplele
de mai sus), dar acest “plus” se află în slujba exclusivă a disciplinei respective. Cu alte
cuvinte, demersul pluridisciplinar se revarsă peste limitele disciplinelor dar finalitatea sa
ramâne înscrisă în cadrul cercetării disciplinare.

Interdisciplinaritatea

6
 Se referă la transferul metodelor dintr-o disciplină într-alta9. Este un demers prin
care disciplinele își pierd o parte din specific în favoarea unei abordări unitare , punând
împreună unele dintre resursele pe care le au în comun , în tentativa comună de a clarifica
tema investigată .

Se pot distinge trei grade de interdisciplinaritate:

a) un grad aplicativ. De pildă, metodele fizicii nucleare transferate în

medicina duc la apariția unor noi tratamente contra cancerului ;
b) un grad epistemologic. De exemplu, transferul metodelor logicii
formale în domeniul dreptului generează analize interesante în epistemologia
dreptului;
c) un grad generator de noi discipline. De exemplu, transferul metodelor
matematicii în domeniul fizicii a generat fizica matematica, al metodelor din
fizica particulelor în astrofizică a dat naștere cosmologiei cuantice, al matematicii
în studierea fenomenelor meteorologice sau de bursa a generat teoria haosului , al
informaticii în artă a dus la arta informatică. Ca și pluridisciplinaritatea ,
interdisciplinaritatea debordează limitele disciplinei însă finalitatea sa ramane de
asemenea înscrisa în cercetarea interdisciplinară

Transdisciplinaritatea

Privește , asa cum indică prefixul "trans", ceea ce se află în același timp și între
discipline, și înăuntrul diverselor discipline, și dincolo de orice disciplină.
“ Transdisciplinaritatea, fară a fi o noua disciplină ori o nouă superdisciplină, se nutrește
din cercetarea disciplinară care, la rândul său, este limpezită într-o manieră nouă și fertilă
de cunoașterea transdisciplinară. În acest sens, cercetările disciplinare și transdisciplinare
nu sunt antagoniste ci complementare”10 .

Cerințele unei cercetări pedagogice

Cerințele unei cercetări obiective și eficiente sunt următoarele :

• înregistrarea fidelă a datelor utilizând o aparatură corespunzatoare ;

• investigația unui numar suficient de cazuri , care să justifice statistic ;
• asigurarea cadrului natural al situațiilor pedagogice de investigație pe baza
cărora se culeg datele ;
• folosirea îmbinată atât a datelor din izvoarele directe cât și indirecte , cât și
a metodelor de investigație cu caracter cantitativ și calitativ , acordând , în

9
Conform Ioan Drăgan, Ioan Nicola, 1993, Cercetarea psihopedagogică
10
Conform B. Niculescu, 1999, Transdisciplinaritatea

7
 final, pentru stabilirea concluziilor , o pondere deosebită analizei
calitative, specifice fenomenului educațional ;
• înainte de stabilirea concluziilor finale să se reia acțiunea de prelucrare și
interpretare a datelor, aceasta oferind posibilitatea de a evita concluziile
eronate , neadecvate sau incomplete;
• folosirea unor mijloace tehnice moderne, îndeosebi informatice;
• valorificarea rezultatelor cercetării în lucrări scrise ( carți, tratate, reviste
etc.)

Valoarea și eficiența soluțiilor pedagogice teoretico-aplicative noi, stabilite în

baza cercetării , sunt asigurate și de folosirea în interacțiune a metodelor de cercetare , cu
respectarea condițiilor prezentate. Numai astfel se va putea contribui la modernizarea și
perfecționarea educației și învățământului, la dezvoltarea pe o treaptă calitativă
superioară a statutului de știință a pedagogiei.

Inovarea pedagogică
Inovarea pedagogică este o mişcare de la tradiţie la modernitate, prin
introducerea unor schimbări, în scopul creşterii eficienţei procesului de instruire şi
formare a personalităţii omului contemporan. Inovaţiile în domeniul învăţământului pot fi
realizate sub forma unor schimbări de concepţie privind sistemul de organizare,
programele, manualele şcolare şi metodele de învăţământ, schimbări referitoare la
relaţiile interpersonale, ca spre exemplu relaţia profesor-elev, sau schimbări de natură
materială, dacă ne referim la mijloacele de învăţământ şi la laboratoarele de tehnologie
didactică.11
Implementarea inovaţiilor în învăţământ se realizează prin reforme educaţionale
sau prin introducerea diferitelor schimbări la nivel structural şi funcţional în scopul
perfecţionării procesului educaţional.

Procedeele tehnice de aplicare a inovaţiilor sunt:

• remanierea, care vizează schimbări de structură, ca spre exemplu noua structură a

învăţământului liceal şi superior;
• substituirea, de exemplu, înlocuirea unui manual cu altele mai moderne (manuale
alternative);
• restructurarea, spre exemplu a planului de învăţământ, prin introducerea unor noi
discipline (informatica, ecologia);
• adăugarea, adică introducerea unor elemente noi în învăţământ, a planurilor cadru,
a calculatorului ş.a.;
• eliminarea unor forme învechite cum sunt relaţiile autoritare şi înlocuirea lor cu
cele democratice în relaţia profesor-elev.

11
Conform L. Antonesei,2009, Ghid pentru cercetarea educației

8
 Concluzie
În general, cercetătorii consideră pedagogia o sursă de dezvoltare a gândirii și
practicii creatoare, de progres în cunoaștere și de soluționare a multor probleme ale
praxisului social. Particularizând la domeniul Pedagogiei putem afirma fără a greși că
dezvoltarea științei pedagogice și, implicit, a învățământului este legată de cercetarea
pedagogică.

Obiectivul final al cercetării pedagogice este cel de a ameliora acțiunea

pedagogică,care – direct sau indirect – are legătură cu randamentul școlar. Acesta este și
motivul pentru care investigația pedagogică se exercită asupra unor fapte obiective care
există înafara noastră. Cercetarea pedagogică nu face introspecție, ci scormonește adânc
pentrua descoperi noi modalități de a face educație, explicând științific activitățile
educative desfășurate la un moment dat și – în același timp – pentru a ameliora procesul
educațional propunând inovarea învățământului.

BIBLIOGRAFIE

9
 1. Alexandru Blaga, Metode de cercetare (elaborarea proiectelor - curs)
2. Alexandru Blaga, Experimentul pedagogic – metoda de cercetare în educație,
și, Instrumente și proceduri de colectare a datelor (cap.III, respectiv IV, din “Cercetare
2010” )
3. Ioan Bontaș, 2007, Tratat de pedagogie, Ediția a VI-a, Editura All, București
4. Ioan Jinga, Elena Istrate, (coord.), 2008, Manual de pedagogie, Editia a II-a,
Editura All, București
5. Liviu Antonesei, (coord.), 2009, Ghid pentru cercetarea educației , Editura
Polirom, Iași
6. Constantin Cucoș, (coord.), 2008, Psihopedagogie, Editia a II-a, Editura
Polirom, Iași
7. Ioan Nicola, 2003, Tratat de pedagogie școlară, Editura Aramis, București
8. Ioan Nicola, 1994, Pedagogie, E.D.P., București
9. Basarab Niculescu, 1999, Transdisciplinaritatea – Manifest, Editura Polirom,
Iași
10.Constantin Cucos, 2002, Pedagogie , Ediția a II-a, Editura Polirom, Iași
11. D. Muster, 1985, Metodologia cercetării în educație și învățământ, Editura
Litera, București
12. 1979, Dictionar de pedagogie, E. D. P., Bucuresti
13.Ioan Drăgan, Ioan Nicola, 1993, Cercetarea psihopedagogică, Editura
Tipomur, Târgu-Mureș
14. www.1educat.ro

10