Sunteți pe pagina 1din 5

AGRESIVITATE PRIN MASS - MEDIA ASUPRA PERSONALITĂŢII

ELEVILOR

INST. ELISABETA DUMITRESCU- ŞCOALA GEN. NR. 2 HUNEDOARA


INST. EMIL CĂLDĂRAŞ-ŞCOALA GEN. NR 8 HUNEDOARA

Mass-media este o denumire generală a tuturor mijloacelor de informare în masă. Aceste


mijloace sunt variate: presa sau mijloacele electronice de informare (televizor, radio, reţele de
calculatoare). Dezvoltarea acestora a dus la o răspândire pe scară largă a informaţiei. Această
dezvoltare este rezultatul dorinţei oamenilor de a fi informaţi.
Cele mai răspândite mijloace de informare sunt presa scrisă, televiziunea şi radioul. Acestea
ocupă primele locuri ca popularitate, deoarece informaţia este transmisă uşor individului. Din
păcate, acestea sunt şi principalele mijloace de dezinformare, pentru că informaţia greşită poate să
ajungă rapid la indivizi.
Mass-media exercită o influenţă deosebită asupra personalităţii în formare a minorului. De
aceea, se impune chiar interzicerea difuzării, unor materiale (scene, cazuri) care elogiază furtul,
violenţa, amoralul, nefirescul şi excentricul în raport cu firescul, ceea ce degradează imaginea
relaţiilor interpersonale, contaminează deosebit de periculos viata şi comportamentul minorului.
Şcolarii şi adolescenţii sunt atraşi de mirajul televiziunii. Excesul vizionării media ajungând la cote
alarmante: peste 42% dintre copiii între 7-10 ani, 57% între elevii între 11-14 ani, respectiv peste
53% dintre adolescenţii între 15-18 ani urmăresc emisiunile TV 4 ore pe zi.
Gândind în termenii medicinii de familie, efectul acestei hipnoze video-audio creează
dependenţă, stări de oboseală, abaterea atenţiei de la lecţii şi lectură, putem spune chiar
analfabetism şi diminuarea randamentului dezvoltării intelectuale. Noua generaţie îşi creează o
lume proprie a telenovelelor, fantasmelor din filmele cu violenţă şi erotism, şi culturii suburbane
generată de favorizarea stereotipului prin emisiuni de divertisment.
Nu facem un atac la adresa mass-media, dar în goana pentru publicitate, notorietate şi cote
de audienţă ridicate, televiziunile din România uită că prin grila lor de programe manipulează
instinctiv mintea în formare a copiilor. Posturile de televiziune apar ca având cea mai mare
influenţă în ceea ce priveşte: agresivitatea, vulgaritatea limbajului din emisiuni pentru 54,7% dintre
elevii între 7-10 ani, 66% pentru cei între 11-14 ani şi 64% pentru cei între 15-18 ani; vedetismul,
71-84%, tot la cele 3 categorii; lipsa de scrupule, între 30-53%, iar violenţa între 67-77%. În
schimb, atunci când vine vorba despre creativitate, respect, compasiune, generozitate, formare
culturală, comportament activ, cultură civică, informare privind oportunităţile de viitor şi carieră,
rolul televiziunilor româneşti este, din contră, foarte scăzut în transmiterea unor astfel de mesaje,
între 5-12%.
Influenţa televiziunii ca principal vector media apare astfel ca fiind cea mai complexă şi cea
mai orientată pe anti sau nonvalori. Promovarea lor nu este neapărat intenţionată, vizibilitatea
trăsăturilor negative fiind mai mare din motive de creştere a audienţei, respectiv profil comercial.
Astfel, televiziunea, prin promovarea spectacularului şi a kitsch-ului, urmăreşte crearea succesului
financiar mai mult decât cel intelectual. Din rezultatele cercetărilor sociologice, familia şi şcoala
apar, la prima vedere, ca având influenţă diminuată în formarea sistemului de valori. Promovarea de
către televiziune a unor valori în discordanţă cu şcoala şi familia, pot fi văzute ca semnale a unei
emancipări culturale, mai bine zis a unei subculturi de cartier sau de periferie, care a ajuns la nivel
de top media. Astfel, elevii, între 33-45%, apreciază conţinutul de violenţă din filme, desene
animate şi ştiri difuzate de televiziuni, respectiv între 9-12% dintre adolescenţi consideră că ar
trebui mai multă violenţă în filme şi în emisiunile difuzate. Emanciparea culturală negativă
promovată în scopuri comerciale de instrumentele video ale mass-media, este şi baza formării unui
curent muzical ce oglindeşte realitatea cruntă a societăţii în care trăim: manelele. Nu avem
prejudecăţi, dar promovarea excesivă a acestei extensii muzicale preluată din muzica tradiţională
lăutărească şi combinată într-un stil urban, comercializat, contribuie la influenţarea tinerilor în a-şi
construi o subcultură specifică, un stil de viaţă diferit de cel al populaţiei majoritare, care, pe viitor,
creează riscul formării unei mentalităţi atipice, mentalitate care va respinge tradiţia, civilizaţia,
sociabilitatea şi cultura naţională, valori ce vor fi considerate perimate. Aşa cum rezultă din datele
sondajelor efectuate de către sociologi, manelele reprezintă genul preferat la 39% dintre copiii în
vârstă între 7-10 ani şi 33% dintre cei din grupa de vârstă 11-14 ani.
O altă caracteristică a mass-mediei este că aceasta poate forma caracterul unui individ,
adeseori eronat. În acest caz este vorba de televiziune. Datorită faptului că individul se uită exagerat
de mult la televizor, acestuia îi pot fi întipărite idei sau opinii transmise de programul vizionat.
De exemplu, s-a studiat impactul vizionării programelor violente. Rezultatele studiului
diferă în funcţie de cantitatea vizionată şi de vârsta individului. Cel mai interesant rezultat este acela
în care o cantitate mare de programe cu conţinut ridicat de violentă este vizionată de un individ cu o
vârstă fragedă: acesta încearcă să copieze ce vede şi ceea ce i se pare interesant. De obicei, prin
faptul că filmele de acţiune conţin scene violente, implicit spectaculoase, aceste producţii atrag
audienţa tânără. Rezultatul constă în formarea unui individ cu un caracter violent, eventual o
persoană cu o cultură joasă (timpul alocat vizionării de filme, programe etc. este mult mai mare
decât cel alocat citirii unei cărţi etc.).
De aceea este importantă, în primul rând, educaţia primită de la părinţi despre valorile
culturale ale vieţii. Pe lângă aceasta, individul, al cărui caracter este în formare, trebuie controlat şi
privat de anumite programe ce nu sunt potrivite formării lui.
De aici rezultă că mass-media este cea mai buna cale de manipulare a indivizilor, prin
prezentarea repetată a unor idei, principii, opinii etc.
Dependenţa de televizor ia o amploare din ce în ce mai mare, iar copiii sunt primele victime
ale acestei dependenţe şi asta fiindcă părinţii, ocupaţi cu serviciul, nu mai au timp să se ocupe
îndeaproape de educaţia micuţilor. La aceasta vârstă influenţa mass-mediei, în special a audio-
vizualului îşi pune amprenta pe dezvoltarea personalităţii lor. Copiii care se maturizează în faţa
televizorului pot deveni adulţi nesiguri, dependenţi şi agresivi. Se ştie că micuţii învaţă prin
imitaţie. La o varstă fragedă, psihicul caută modele pe care să le imite. Şi de cele mai multe ori,
modelele de la televizor sunt periculoase. În general, mesajele transmise sunt încărcate de
agresivitate şi violenţă. De nenumărate ori, copiii s-au luat la bătaie între ei, încercand să imite o
anumită scenă dintr-un film sau nişte personaje. Psihologii recomandă părinţilor să nu îşi lase copiii
la televizor cu orele şi în nici un caz dimineaţa, cand cei mici sunt odihniţi şi asimilează foarte uşor.
Pentru minori sunt recomandate emisiunile speciale, posturile de radio şi TV destinate lor, întrucât
mesajul este mai neutru. Psihoterapeutul Alexandra Levitchi îi sfătuieşte pe părinţi să comunice cu
copiii lor, să le răspundă chiar şi la întrebările delicate legate de sex, întrucât copiii pot înţelege
foarte multe dacă li se explică pe înţelesul lor. Mass-media, în general, dar ultimele mijloace de
comunicare în special, exercită o influenţă tot mai mare asupra procesului de socializare a copiilor,
furnizând o viziune a omului, a lumii şi a relaţiilor cu ceilalţi, care adesea diferă mult de cea pe care
familia încearcă să o transmită.
Ignorând influenţa pe care o pot avea asupra copiilor lor mesajele pe care radioul,
televiziunea, presa le aduc în intimitatea ocrotită şi sigură a casei lor, părinţii riscă chiar viitorul
acestora. Astfel, «mass-media intră în viaţa celor mai tineri fără acea necesară mediere cu caracter
de orientare din partea părinţilor şi a celorlalţi educatori, care ar putea neutraliza eventualele
elemente negative ale lor şi să valorizeze în schimb, în mod convenabil, aporturile pozitive care nu
sunt deloc mici, capabile să slujească la dezvoltarea armonioasă a procesului educativ.
Fascinaţi şi lipsiţi de apărare în faţa lumii şi a persoanelor adulte, copiii sunt în mod natural
gata să primească ceea ce le este oferit, atât spre bine cât şi spre rău. În plus, sunt atraşi de micul şi
de marele ecran, urmărind fiecare gest reprezentat acolo şi percepând, chiar înainte şi mai bine
decât orice altă persoană, emoţiile şi sentimentele transmise prin ele. Asemenea plastilinei, asupra
căreia orice apăsare, oricât de uşoară, lasă o urmă, la fel sufletul copilului este expus la orice stimul
care îi solicită inteligenţa, fantezia, afectivitatea, instinctul. De altfel, impresiile de la această vârstă
sunt destinate să pătrundă cel mai adânc în psihologia fiinţei umane şi să condiţioneze relaţiile pe
care le stabilesc ulterior cu ei înşişi, cu ceilalţi, cu mediul.
După cum se ştie, mijloacele electronice de informare sunt într-o continuă dezvoltare. Se
caută rapiditatea transmiterii informaţiei către individ şi o mobilitate cât mai mare a aparatelor,
pentru ca individul să nu fie niciodată privat de accesul la informaţie. O metodă răspândită de a fi
informat este accesarea unei reţele (ex: Internet) prin intermediul unui terminal (ex: computer,
telefon mobil etc.). Principalul avantaj al acestei metode este că poţi obţine doar informaţiile dorite
la momentul dorit. Internetul a ajuns una din sursele principale de informare, dar există unele
schimbări tipice la cei care utilizează în mod greşit internetul. Primul lucru care ar trebui să ne
atragă atenţia este atunci când copilul nostru petrece prea mult timp în faţa computerului sau
navigând pe internet, ceea ce poate duce la o schimbare radicală a raportării lui psihologice cu
spaţiul şi timpul. Sau, constatând prezenţa crescândă în computerul pe care îl utilizează a numărului
de imagini (gif, jpg, bmp), prudenţa ar trebui să ne facă să verificăm tipologia respectivelor
imagini. De asemenea, participarea lui la diferite forumuri - poate constructive în sine - sub aspectul
anonimatului, poate constitui un mod de a fugi de responsabilitate şi de implicarea personală. Prin
internet se înmulţesc şi legăturile dintre persoane, într-un mod de neimaginat până acum. Cu
ajutorul părinţilor, copiii pot înţelege că aceste relaţii, oricât de "reale" ar putea părea graţie
progreselor tehnologiei, rămân mereu "virtuale" şi nu pot înlocui contactul personal. Dar ca părinţi
responsabili, dacă vrem cu adevărat să îi ajutăm pe copiii noştri să fie utilizatori critici, în primul
rând ar trebui să învăţăm noi înşine să folosim computerul şi internetul, pentru ca apoi să le putem
propune programe sau pagini web al căror conţinut contribuie la buna lor dezvoltare umană şi
intelectual-culturală, care îi poate ajuta să se pregătească pentru responsabilităţile pe care le vor
avea în viitor în societate. Copiii trebuie să ştie că internetul este un instrument pentru desfăşurarea
unei activităţi utile, este o uşă deschisă spre o lume fascinantă şi incitantă, cu o puternică influenţă
formativă, dar că nu tot ce este dincolo de această uşă este sănătos, sigur şi adevărat.
Pe scurt, mass-media poate avea un impact pozitiv sau negativ asupra individului, acest
lucru depinzând de alegerea lui. Cu cât un individ deţine mai mult control asupra informaţiei
primită de el, cu atât impactul mass-mediei asupra acestuia este mai puţin nociv.

Bibliografie:
Coman Mihai, Introducere în sistemul mass-media, Ed.Polirom, Iaşi,1999.
Dinu Mihai, Comunicarea, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1999.
Gross Peter, Colosul cu picioare de lut. Aspecte ale presei româneşti postcomuniste, Ed. Polirom,
Iaşi, 1999.
Cucoş Constantin, Pedagogie, Ed. Polirom, Iaşi, 2003.
Carmen Creţu, Psihopedagogia succesului, Ed. Polirom, Iaşi, 1997.
Neculau A. - Psihologie socială. Aspecte contemporane, Editura Polirom, Iaşi, 1996.
Sălăvăstru D. - Adolescenţa între normalitate şi devianţă, Editura Medicală, Bucureşti, 2003