Sunteți pe pagina 1din 2

BOLILE HIPOFIZEI

Bolile hipofizei se grupează în boli prin exces şi boli prin lipsă de hormoni hipofizari. Producţia crescută
de hormoni hipofizari e caracteristică tumorilor hipofizare, în perioada de debut. Sindroamele de
hipofuncţie (hipopituitarism) apar când glanda este distrusă de un proces inflamator vascular sau tumoral.

Tumorile hipofizare prezintă un interes deosebit, datorită frecvenţei lor (10% din totalitatea tumorilor
intracraniene) şi mai ales complicaţiilor pe care le determină. Tumorile hipofizare sunt clasificate după
caracteristicile celulare legate de prezenţa unor granule secretoare. Se cunoc patru categorii de tumori
hipofizare: adenomul cromofob; adenomul acidofid sau eozinofil - creşte lent şi produce acromegalie şi
gigantism; adenomul bazofil este de obicei mic şi nu produce fenomene de compresiune; apariţia lui este
pusă în legătură cu boala Cushing; craniofaringiomul este o tumoare formată de fapt în afara hipofizei, dar
cu manifestări clinice asemănătoare celor din adenomul cromofob. Pentru acest motiv, craniofaringiomul
e inclus în categoria tumorilor hipofizare.

ADENOMUL CROMOFOB

Constituie tipul cel mai obişnuit de tumoare hipofizară. La început, tumoarea se dezvoltă în hipofiză, iar
pe măsură ce se măreşte distruge pereţii şeii turceşti, diafragmul şeii şi creşte în sus, invadând larg
hipotalamusul şi centrii nervoşi învecinaţi. Procesul infil-trativ e invadant şi caracteristic tumorilor
maligne.

Simptomatologie: în perioada de început lipsesc semnele clinice. Bolnavul se plânge doar de dureri de cap
şi de aceea este deseori tratat pentru nevroză. Cefaleea se datoreşte de fapt presiunii exercitate de tumoare
pe diafragmul şeii. Când tumoarea devine voluminoasă, comprimă centrii nervoşi din hipotalamus,
producând manifestări legate de suferinţa creierului: dereglări ale somnului şi ale apetitului, obezitate,
febră. Dacă tumoarea se dezvoltă anterior, comprimă chiasma otpică şi produce tulburări de vedereş
strâmtoare a câmpului vizual (hemianopsie), atrofie optică şi, în cele din urmă, pierderea totală a vederii.
Dacă tumoarea se dezvoltă posterior, determină apariţia diabetului insipid. Tulburările de natură endocrină
apar mai târziu, după ce o parte din hipofiză a fost distrusă de tumoare. Semnul cel mai precoce îl
constituie regresiunea caracterelor sexuale (hipo-gonadismul). Ulterior se instalează insuficienţa tiroidiană
şi insuficienţa suprarenală. O complicaţie de temut a tumorii hipofizare este hemoragia, care necesită
intervenţia chirurgicală de urgenţă.

Diagnostic: deoarece manifestările clinice sunt reduse în adenomul cromofob, diagnosticul se bazează în
primul rând pe examenul radiologie al şeii turceşti - care arată mărirea de volum a glandei - şi în al doilea
rând pe modificările oculare.

Tratamentul este radiologie şi chirurgical. Se practică fie rontgenterapia regiunii hipofizare, fie exereza
chirurgicală (hipofizectomie). De dată recentă este procedeul de distrugere a tumorii hipofizare cu
substanţe radioactive (aur sau itriu), intervenţie denumită şi hipofîzoliză.

CRANIOFARINGIOMUL

Craniofaringiomul este o tumoare situată deasupra şeii turceşti. Evoluează ca şi adenomul cromofob,
provocând fenomene de compresiune: tulburări de vedere, diabet insipid, hipogonadism.

Tratamentul este chirurgical şi constă în extirparea tumorii.


ACROMEGALIA

Prin acromegalie se înţelege un sindrom clinic caracterizat prin creşterea deformantă în grosime şi lăţime
a oaselor şi a ţesuturilor moi. Modificările sunt mai accentuate la faţă şi la extremităţi. Afecţiunea este
provocată de un adenom hipofizar acidofil care secretă cantităţi excesive de hormon somatotrop sau
hormon de creştere. în afara hormonului de creştere, tumoarea poate secreta în exces şi alţi hormoni
hipofizari. Simptomele sunt diferite, după cum tulburarea endocrină survine înainte de închiderea
cartilajelor de creştere (gigantism) sau mai târziu, la vârsta adultă (acromegalie).

Simptomatologie: boala apare cu precădere între 30 şi 50 de ani. Deformările feţei şi ale extremităţilor se
produc treptat, în decurs de ani, fiind târziu sesizate de bolnav şi de anturajul acestuia. Pacientrul constată
de pildă că îi creşte piciorul şi că trebuie să schimbe în fiecare an numărul de pantof, fără a putea găsi
explicaţia acestui fenomen. în faza constituită a bolii, aspectul acromegalului este destul de caracteristic.
Creşterea excesivă se răsfrânge asupra întregii conformaţii a individului. Mâinile şi picioarele sunt groase
şi late, toracele este de asemenea lăţit şi deformat. Ceea ce atrage în primul rând atenţia este deformarea
oaselor feţei. Mandibula creşte mult în lungime (prognatism), devenind proeminentă, muşcătura devine
dificilă, deoarece spaţiile interdentare se distanţează şi dinţii nu se mai suprapun. Datorită îngroşării
oaselor, trăsăturile feţei se schimbă. Tegumentele se îngroaşă, (pahidermie), la fel nasul, buzele şi limba
(macroglosie). Vocea capătă un timbru grav, cavernos, mai ales la femei după menopauză. Examenul
radiologie arată în-groşarea oaselor lungi şi a falangelor, modificări ale articulaţiilor (artropatii) şi ale
vertebrelor (cifoscolioză, lordoză, osteoporoză), ceea ce explică frecvenţa durerilor osoase şi articulare la
aceşti bolnavi. Muşchii sunt de obicei hipertrofiaţi. Cu toate acestea, forţa musculară este diminuată. La
examinarea bolnavului se constată mărirea de volum a organelor (cord, ficat, splină, intestin şi pancreas).
La acromegali, datorită efectului hiper-glicemiant al hormonului de creştere, diabetul zaharat se întâlneşte
în 25% din cazuri.

Semnele locale se datoresc extinderii tumorii în afara şeii turceşti. Cefaleea este puternică şi persistentă.
Apariţia greţurilor şi a vărsăturilor indică o iritaţie meningiană, ca urmare a creşterii tumorii. Tumoarea se
mai însoţeşte de tulburări de vedere, de dereglări nevrotice, psihice şi neurovegetative. între tulburările
endocrine asociate se constată frecvent dezvoltarea părului pe corp la bărbat (hipertricoză) şi apariţia
părului pe faţă la femeie (hirşutism) - dovadă a activităţii crescute a glandelor suprarenale. Funcţia gona-
dotropă este şi ea dereglată. La femeie, menstrele devin neregulate, dar sarcina este posibilă. La bărbat,
tulburările în sferă genitală devin evidente abia în faza avansată a bolii.

Boala evoluează foarte lent, în decurs de 15 - 20 de ani, deformările ţesuturilor moi şi ale scheletului fiind
progresive.

Diagnosticul este dificil doar în faza de început, când deformările osoase sunt puţin vizibile. Mai târziu,
aspectul acromegalului este destul de caracteristic pentru a fi uşor recunoscut la examenul clinic. între
investigaţiile efectuate curent în această boală, în afara examenului radiologie - care arată prezenţa tumorii
hipofizare - se situează şi dozările de fosfor şi calciu în sânge şi urină. Când fosforemia şi calciuria sunt
crescute, înseamnă că tumoarea este activă. O altă dovadă a evoluţiei boli o constituie creşterea
extremităţilor de la un an la altul. O analiză importantă este şi dozarea radioimunologică a hormonului de
creştere în plasmă. în acromegalie se găsesc valori crescute, - 20 până la 500 ug/ml (valori normale =1-
10).

Tratament: există în prezent mai multe procedee terapeutice la îndemâna medicului. Pe prim-plan şi cea
mai accesibilă este roententgerapia hipofizară. Are eficacitate doar în stadiul de început. Doza totală
administrată este de 10 000 - 12 000 r la piele. Iradierea se repetă după un interval de 6 - 12 luni. Dacă
tumoarea creşte rapid şi produce leziuni oculare, se preferă extirparea chirurgicală (hipofizectomie). în
prezent, riscurile operatorii au scăzut mult datorită tehnicilor chirurgicale, mult ameliorate. De dată relativ
recentă în tratamentul tumorilor hipofizare este aplicarea radioizotopilor. Se introduce în hipofiză Y sau
Au. Rezultatele sunt încurajatoare.