P. 1
Nutritia Omului Sanatos Si Bolnav

Nutritia Omului Sanatos Si Bolnav

|Views: 17,955|Likes:
Published by Andrei Sandu

More info:

Published by: Andrei Sandu on Aug 10, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

11/04/2015

pdf

text

original

hiposodat larg
–conţine 1,5–2 g Na/zi (3,5–4,5 g de sare);
–se suprimă orice adaos de sare în mâncare;
–se contraindică alimentele cu conţinut crescut de sare: conservele, mezelurile, brânzeturile sărate.
hiposodat standard
–conţine 460–500 mg de Na pe zi (1,2 g de sare);
–se recomandă în edemele severe, în HTA severă şi în insuficienţa cardiacă severă;
–se suprimă orice adaos de sare;
–se suprimă alimentele foarte sărate;
–se vor consuma produse proaspete, cu conţinut redus redus de sare sau

produse speciale;

–pâine fără sare;
–lapte desodat.

hiposodat strict
–conţine 150 mg de Na pe zi;
–este un regim de tip Kempner, cu orez, fructe şi zahăr;
–este hipoproteic şi monoton, imposibil de consumat după 1–2 săptămâni.
Concentraţia Na în alimente (mg%) (tabelul 7.1):

Tabelul 7.1 Conţinutul în sodiu (mg la 100g) al unor alimente

Grupe de alimente

Aliment

mg la

100
g

• Legume cu 5% hidraţi de
carbon

Varză acră

650

Fasole verde conservată

410

Ridichii de iarnă

150

Păstârnac, sfeclă rosie, ţelină

130

Urzici, spanac

70

Ridichii de lună, salată verde,
ştevie

60

Gulii, hrean

50

Pătrunjel rădăcină

35

Varză, dovlecel

15

Ciuperci

12

Conopida, fasolea verde,
andivele

10

Praz, roşii, sparanghel

3

Ardei gras, castraveţi, mărar,
pătrunjel

0

• Legume cu 10% hidraţi de
carbon

Morcov

100

Ceapă

27

Usturoi

20

70

Dovleac

3

• Legume cu 20% hidraţi
de carbon

Cartofi, linte

20

• Fructe

Caise

26

Struguri

22

Nuci

20

Prune uscate

10

Pepene

8

Portocale

4

Mere, pere, cireşe, piersici,
banane

3

Căpşuni, vişine, struguri,
zmeură

2

• Oul (1 ou=50 g)

Ou întreg

100

Gălbenuş

50

Albuş

180

• Cereale şi produse din
cereale

pâine albă

360–500

Biscuiţi, turtă dulce, paste
făinoase nefierte

300

Paste făinoase fierte

50

Pâine fără sare

30

Orez fiert, gris fiert

3

Mămăliguţă

0

• Grăsimi

Margarină

300

Unt

200

• Lapte şi produse lactate Telemea

2000

Caşcaval

1400

Branză topită

420

Lapte, iaurt

50

Branză de vaci, urdă

30

Smântană

35

• Carnea şi derivatele

Jambon afumat

2100

Pate de ficat

1500

Salam

1200

Cârnaţi

1000

Icre

900

Carne de cal

170

Carne de vacă

110

Carne de porc, iepure

100

71

Carne de pasăre (raţă, gâscă,
curcă)

100–250

Carne de oaie, crap, ficat de
vacă

80

Carne de pui, peşte

70

• Dulciuri

Miere de albine

5

Zahăr

0

Băuturile, condimentele:
−80: berea
−70: vinul
−10: coca-cola, apa de robinet
−0: ceaiul, cafeaua, oţetul.
American Diabetic Association a propus inscripţionarea obligatorie a alimentelor cu conţinut redus de Na,

conform tabelului 7.2.

Inscripţionarea alimentelor cu conţinut redus de Na (ADA)

Termen inscripţionat

Definiţie oficială

Fără Na (Free sodium)
Fără sare (Free salt)
Sodiu foarte scăzut (Very low
sodium
)
Sodiu scăzut (Low sodium)
Sodiu redus (Reduced
sodium
)
Sodiu micşorat (Lightly
salted
)
Nesărat (unsalted, no added
salt
)

Sub 5 mg Na pe porţie
Acelaşi criteriu pentru sare
Sub 35 mg Na pe porţie sau 100 g
aliment
Sub 140 mg Na pe porţie sau 100 g
aliment
Produsul are cu 25% Na Produsul are cu 50% Na La procesare nu mai adaugă sare, ceea ce
nu garantează absenţa Na în produs

CAPITOLUL 8

ALIMENTAŢIA LA SPORTIVI

Exerciţiul fizic şi sportul sunt componente importante ale unui stil de viaţă sănătos. În orice program de
exerciţii fizice şi în sport alimentaţia trebuie să fie adecvată caloric şi echilibrată în principii nutritive pentru a
asigura performanţa.

Necesarul caloric la atleţi variază în funcţie de statusul nutriţional anterior (înălţime, greutate), vârstă, sex,
rată metabolică, precum şi în funcţie de tipul, frecvenţa, intensitatea şi durata exerciţiului fizic. În timpul
exerciţiului fizic nevoile energetice ale organismului cresc. Energia necesară organismului rezultă prin două căi
metabolice: metabolismul anaerob şi metabolismul aerob (dependent de prezenţa oxigenului). În funcţie de
durata, intensitatea şi tipul exerciţiului fizic este utilizată preferenţial una dintre căi.
Rolul energetic al principiilor alimentare este în raport cu posibilitatea lor de a da naştere moleculelor de ATP.
ATP (adenozintrifosfatul) este prezent în toate celulele organismului, orice activitate vitală presupunând
intervenţia sa ca donator energetic [1] (figura 8.1).

–8000 cal

ADP –8000 cal

AMP

72

ATP + +
+8000 cal

PO4 +8000 cal

PO4

Figura 8.1. ATP ca donor de energie.

După pierderea unui radical fosfat, ATP se transformă în ADP (adenozindifosfat), iar după pierderea celui
de-al doilea radical fosfat în AMP (adenozinmonofosfat).
Întrucât orice activitate presupune consum energetic şi deci transformarea ATP în ADP şi apoi în AMP este
absolut indispensabil procesul invers, de refacere a cantităţii de ATP [1], depozitele de ATP ale organismului
fiind foarte mici.
Organismul dispune de mecanisme enzimatice complexe, prin care arderea glucozei (ca şi a celorlalte principii
alimentare) se efectuează în etape succesive cu eliberarea treptată a energiei.
Energia din ATP este transferată filamentelor contractile (actină şi miozină) din fibrele musculare, rezultând
actomiozina şi are loc contracţia musculară.
Pentru refacerea ATP, ADP-ul se combină cu fosfatul eliberat enzimatic din fosfocreatină. Depozitele de
fosfocreatină în muşchi sunt de 5 ori mai mari decât cele de ATP.
Creatinkinaza catalizează reacţia fosfocreatinei cu ADP şi fosfatul anorganic pentru a produce creatină şi ATP.
Aceasta este calea cea mai rapidă de a reface ATP. Reacţia se defăşoară anaerob şi este limitată de cantitatea de
fosfocreatină din muşchi.
Energia eliberată din complexul ATP-CP nu poate susţine un efort cu durată mai mare de 5–8 secunde (sprint,
servitul în tenis) [2].
Pentru eforturi ce durează mai mult de 8 secunde sunt necesare alte surse de energie.
Cel mai rapid mecanism pentru suplimentarea ATP pentru mai mult de câteva secunde în timpul exerciţiului
fizic este calea glicolizei anaerobe.
Glicoliza (secvenţa Embden – Mayerhof – Parnas) are loc intracitoplasmatic la nivelul tuturor ţesuturilor.
Este o glicoliză anaerobă în cursul căreia se eliberează o cantitate relativ mică de energie, nefiind avantajoasă
din punct de vedere energetic (se obţin două molecule de ATP) [3]. Viteza foarte mare a fluxului glicolitic, însă,
permite furnizarea unei cantităţi de energie care să satisfacă, pentru perioade relativ scurte, necesităţile
energetice ale ţesuturilor în absenţa oxigenului.
Metabolitul final al glicolizei este acidul piruvic, care poate lua două căi: în condiţii de anaerobioză acidul
piruvic se transformă în acid lactic; în condiţii aerobiotice, acidul piruvic, la nivel mitocondrial, se transformă în
acetil CoA (piatra de răscruce a celor trei metabolisme intermediare: glucidic, lipidic, proteic) [3].
În procesul de transformare a acidului piruvic în acid lactic, prin transferul a doi atomi de hidrogen la acidul
piruvic, o coenzimă vitală (nicotinic acid dehidrogenaza–NAD) este liberă să participe la sinteza ATP.
Cantitatea de ATP furnizată de această cale metabolică poate susţine un efort de 60–120 secunde (sprintul pe o
distanţă de 440 yarzi şi sprintul la înot).
Reacţia este limitată de creşterea cantităţii de acid lactic, care e rapid înlăturat de muşchi şi transportat în sânge.
Acidul lactic poate fi utilizat ca sursă de energie în muşchi, ficat şi creier sau e convertit în glicogen la nivelul
ficatului şi în mică măsură şi la nivelul muşchiului (la sportivii antrenaţi).
Dacă exerciţiul fizic continuă în condiţiile absenţei oxigenului, acidul lactic se acumulează, putând duce la
scăderea pH-ului.
Pentru ca producţia de ATP să se facă în cantităţi suficiente pentru a susţine activitatea musculară mai mult de
120 secunde este necesară prezenţa oxigenului.
În prezenţa oxigenului, piruvatul este convertit în acetil coenzimă A. La nivelul mitocondriei acetil CoA intră în
ciclul Krebs. Ciclul Krebs, reprezintă glicoliza aerobă, care constă într-o succesiune de reacţii prin parcurgerea
cărora fragmentul acetil CoA este oxidat până la CO2 cu eliberarea unor mari cantităţi de energie (38 molecule
ATP pentru o moleculă de glucoză degradată) [3]. Ciclul Krebs se desfăşoară strict intramitocondrial şi
reprezintă de fapt o cale finală de degradare comună a glucidelor, lipidelor şi proteinelor.
Acizii graşi intră în ciclul Krebs după betaoxidare. Aminoacizii glucoformatori (glutamat, aspartat, arginină,
prolină, histidină, valină, metionină, serină, glicocol, treonină, cisteină, tirozină) se metabolizează pe căi proprii,

73

dând naştere la intermediari ai ciclului Krebs. Aminoacizii cetoformatori (leucina, fenilalanina) generează acetil
CoA [3].
Antrenamentul susţinut la sportivi creşte numărul de mitocondrii şi nivelul enzimelor implicate în sinteza
aerobă de ATP, şi prin aceasta creşte capacitatea de metabolizare a acizilor graşi. Creşterea numărului de
mitocondrii cu creşterea nivelului de antrenament în condiţii de aerobioză s-a observat mai ales în fibrele
musculare tip II A [2]. Aceste fibre revin însă la condiţiile anterioare (determinate genetic) în condiţiile în care
se renunţă la antrenamente.
Metabolismul aerob este limitat de disponibilitatea de substrat, disponibilitatea de oxigen şi de coenzime.
Capacitatea sistemului cardiovascular de a furniza o cantitate suficientă de oxigen poate deveni un factor
limitant mai ales la cei ce practică exerciţii fizice neantrenaţi.
Utilizarea uneia sau alteia dintre căile metabolice şi a surselor de energie în obţinerea energiei necesare pentru
exerciţiul fizic depinde de durata şi intensitatea exerciţiului fizic.
La începerea exerciţiului fizic, energia (ATP) se produce pe cale anaerobă, iar pe măsură ce exerciţiul continuă
producerea de ATP depinde de disponibilitatea oxigenului, calea aerobă devenind calea dominantă de obţinere a
energiei.
Pentru eforturile de înaltă intensitate şi scurtă durată producţia de ATP se bazează pe calea anaerobă şi poate fi
utilizată numai glucoza stocată sub formă de glicogen. Când glucoza este utilizată pe această cale, glicogenul
muscular este folosit de 18–19 ori mai rapid decât pe cale aerobă. În antrenamentele de intensitate crescută sau
în competiţie, glicogenul muscular este utilizat foarte rapid şi atleţii riscă să rămână fără rezerve de glicogen
înainte de terminarea competiţiei.
În sporturi de lungă durată, întrerupte de momente în care sportivii efectuează mişcări rapide şi de intensitate
crescută, sporturi cum ar fi: baschetul, înotul, fotbalul, glicogenul muscular este, de asemenea, utilizat rapid.
Pentru exerciţiile fizice şi sporturile care presupun eforturi de intensitate moderată: ciclismul, înotul recreaţional,
joggingul, dansul aerob, călăria, jumătate din necesarul de energie al muşchiului se obţine prin utilizare pe cale
aerobă a glicogenului muscular, restul de energie rezultând din glucoza şi acizii graşi liberi circulanţi.
În exerciţile de intensitate uşoară/moderată (mersul pe jos) acizii graşi liberi devin o sursă importantă de
obţinere a ATP, pe cale aerobă. Acizii graşi liberi nu pot fi utilizaţi deci pentru obţinerea energiei în exerciţiile
de înaltă intensitate, neputând fi metabolizaţi suficient de rapid.
Pe măsură ce exerciţiul fizic continuă acizii graşi liberi devin o sursă importantă de energie, în exerciţiile şi
sporturile de rezistenţă cu durată de 6–10 ore AGL acoperind 60–70% din nevoile energetice. Trebuie însă
precizat că grăsimile nu pot fi utilizate dacă hidraţii de carbon nu sunt disponibili şi de aici rezultă că glucoza
sanguină şi glicogenul muscular sunt indispensabile pentru ca exerciţiul fizic să poată continua. Depozitele
scăzute de glicogen muscular reprezintă deci un factor limitant al exerciţiului fizic, indiferent de durata şi
intensitatea acestuia.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->