FORMELE DE CONSUM ENERGETIC

1. Metabolismul bazal - viaţa presupune un consum permanent de energie în vederea

satisfacerii următoarelor necesităţi:
- sinteza de substanţe în vederea refacerii uzurii şi a creşterii organismului;
- activitatea permanentă a muşchilor respiratorii şi ai inimii;
- contracţiile voluntare şi involuntare ale muşchilor striaţi şi netezi;
- activitatea de secreţie şi excreţie.
Acest consum energetic este numit metabolism bazal sau de repaus. Determinarea metabolismului bazal
se realizează în următoarele condiţii: subiectul stă întins, în repaus complet fizic şi psihic, îmbrăcat uşor,
într-o cameră încălzită, confortabilă şi după cel puţin 12 ore de la ultimul prânz. In timpul somnului de
noapte metabolismul este foarte apropiat de cel bazal.
Adultul normal are metabolismul bazal de 1 kcal/kg/oră - o persoană de 70 kg, în condiţii bazale, consumă
1x70x24 = 1680 kcal. în 24 ore.
Factorii ce influenţează metabolismul bazal sunt reprezentaţi de :
- vârstă - copiii şi adolescenţii prezintă un metabolism bazal mai crescut decât adulţii; valorile
maxime sunt înregistrate la 2 - 3 ani, acestea ating 2 - 2,5 kcal/kg/oră; metabolismul bazal scade la
adolescenţi la 1,5 - 1,7 kcal/kg/oră şi rămâne constant la valoarea de 1 kcal/kg/ oră între 25 - 45 ani; la 55 -
60 ani este cu 15 - 20 % mai redus decât la adultul tânăr;
- înălţime - persoanele înalte, slabe au rata metabolismului bazal mai ridicată;
- compoziţia corpului - ţesutul mai slab face ca metabolismul bazal să fie mai ridicat, iar
grăsimea mai multă scade metabolismul bazal (M.B.); în acest sens apar diferenţe în funcţie de sex -
valorile sunt cu 8 - 10 % mai reduse la femei faţă de bărbaţi la aceeaşi greutate corporală;
- starea fiziologică - influenţează metabolismul bazal astfel: - în a doua jumătate a sarcinii
creşte cu 20 - 25 % faţă de perioada de negraviditate;
- în perioada de lactaţie creşte cu 10 - 20%;
- stresul, febra cresc metabolismul bazal;
- frigul intensifică termogeneza, deci creşte metabolismul bazal, cu valori mai ridicate la copii,
care au raportul suprafaţă corporală/greutate mai ridicat decât adulţii;
- subalimentaţia prelungită determină scăderea cheltuielilor de energie, ca o încercare a
organismului de a se adapta la aportul alimentar insuficient.
2.Efectul termogenetic al hranei ( acţiunea dinamică specifică) - dacă o persoană
adultă are un metabolism bazal de 1700 kcal. şi consumă alimente pentru acoperirea acestui necesar, se
constată o creştere a acestuia la 1850 kcal./24 ore. Acest surplus de energie de 150 kcal., ce apare în urma
ingestiei de alimente reprezintă acţiunea dinamică specifică. Cheltuiala de energie prin ingestia de
alimente s-ar explica prin funcţia de digestie care eliberează substanţele nutritive din alimente ce sunt
indispensabile desfăşurării în condiţii normale a funcţiilor organismului. După unii autori surplusul
înregistrat este determinat de travaliu secretor, mecanic şi de metabolismul intermediar al substanţelor
nutritive. Activitatea dinamică specifică are o valoare de 20 - 30 % pentru proteine, de 6 - 8 % pentru
glucide şi de 2 - 5 % pentru lipide. Tipul alimentelor ingerate influenţează efectul termogenetic al hranei.
Alimentele solide au un efect termic mai mare comparativ cu cele lichide.
3.Activitatea musculară - reprezintă forma de activitate cu cel mai mare consum
energetic. Simpla trecere din poziţia culcat în aşezat ridică metabolismul cu 20 - 30%. Intensitatea
efortului şi deci consumul de energie depinde de: numărul grupelor musculare solicitate; volumul grupelor
musculare ce fac efortul; viteza de contracţie a muşchilor pe unitatea de timp; raportul stabilit între efort şi
pauză; masa corporală; sarcina ce trebuie deplasată. Ţinând cont de energia necesară pentru îndeplinirea
unei profesiuni acestea se împart în 4 grupe:
- profesii cu cheltuială energetică mică - funcţionari de birou, profesori, medici, ingineri,
contabili, avocaţi, vânzătorii din unităţile comerciale, muncitorii din industria electronică, ceasornicarii,
mecanicii de precizie la care consumul energetic trebuie să fie de 2400 kcal.(femeile) şi 2900 kcal.
(bărbaţii);
- profesii cu cheltuială medie de energie - lucrătorii din industria uşoară, studenţii,
gospodinele, unii muncitori agricoli, militarii ( în afara campaniilor) pentru care se asigură un aport caloric
de 2700 kcal.(femei) şi 3300 kcal.(bărbaţi;
- profesii cu cheltuială mare de energie - strungari, frezori, mecanici, lăcătuşi, tractorişti,
muncitori din construcţii, sudori, militari în perioada de instrucţie, atleţi, dansatori pentru care se
recomandă un aport de 3000 kcal.(femei) şi 3700 kcal. (bărbaţi);
- profesii cu cheltuială foarte mare de energie - muncitori forestieri, săpători de pământ,
minieri care necesită un aport caloric de 4100 kcal.(bărbaţi).
Valorile prezentate sunt recomandate pentru persoanele în vârstă de 20 - 40 ani. Pentru bărbaţii de 41 - 65
ani necesarul scade cu 200 kcal., iar pentru femeile de 41 - 60 ani scăderea este de 300 kcal.
La persoanele sedentare consumul energetic pentru activitatea fizică ajunge la 30%, dar creşte până la 60 –
80% la sportivii de performanţă.
Consumul energetic este direct proporţional cu tipul activităţii fizice depuse. Efortul de tip anaerob, scurt
şi intens, necesită o cantitate mai mare de energie, dar de obicei durează doar câteva secunde, astfel că
efortul aerob este mai important. Mersul pe jos şi mersul pe bicicletă sunt două exemple de efort de tip
aerob. Practicarea lor în mod regulat şi susţinut duce la creşterea consumului de energie.
Studierea diverselor tipuri de activităţi fizice a evidenţiat faptul că intensitatea efortului fizic depus
influenţează tipul substratului energetic folosit. În efortul fizic intens se consumă predominant glucoza, în
timp ce în efortul de intensitate medie (50% din capacitatea maximală) apare un consum crescut de acizi
graşi.

Factorii ce condiţionează consumul energetic

Vârsta - poate afecta necesarul energetic în două moduri: - la copil consumul energetic este crescut; - pe
măsura îmbătrânirii omul consumă mai puţină energie.
Creşterea - pentru fiecare an de viaţă necesarul se raportează la greutatea corporală, de aceea la copil
necesarul de energie este mare, dublu faţă de adult , dar scade pe măsură ce rata de creştere se reduce.
Climatul - acesta intervine în mai multe moduri: vremea rece stimulează apetitul, iar vremea caldă îl
diminuă; cele două extreme ale vremii (forte cald şi foarte frig) reduc activitatea fizică, deci şi necesarul
de alimente. Comitetul de experţi FAO/OMS a fixat consumul energetic al omului de referinţă, în
condiţiile climatului temperat, cu media termică anuală de +10ºC. Conform acestuia, se recomandă ca
pentru fiecare scădere cu 10ºC a mediei termice anuale să se crească aportul alimentar cu 3%, iar pentru
fiecare creştere cu 10ºC să se reducă raţia cu 5%.
Sarcina - consumul de energie din sarcină trebuie să fie suplimentat pentru a asigura: necesităţile fătului
şi ale placentei; mărirea uterului; creşterea sânilor; desfăşurarea muncii respiratorii şi cardiace crescute.
Energia totală consumată în sarcină este de aproximativ 80000 kcal. Suplimentarea raţiei alimentare cu
80000 kcal. se repartizează diferit, după perioada sarcinii:
-150 kcal. în primul trimestru;
-350 kcal. în următoarele două trimestre.
Lactaţia - cantitatea de lapte produsă de fiecare femeie este variabilă, depinde de mulţi factori care includ
mediul social, sănătatea fizică şi mentală a mamei. Pentru femeia care alăptează se consideră că durata
medie a lactaţiei este de 6 luni, iar secreţia de lapte zilnică este de 850 ml, ceea ce corespunde la o valoare
energetică de 612 kcal. Femeia trebuie să primească echivalentul în calorii al acestei cantităţi de lapte la
care se adaugă 150 kcal. pentru efortul secretor, per total rezultând o suplimentare zilnică de 750 kcal..
Deoarece pe parcursul sarcinii femeia acumulează o cantitate de ţesut adipos, se recomandă ca în perioada
alăptării să se consume doar 550 kcal. din alimente, restul de 200 kcal. să fie luat din rezervele amintite.

TROFINELE PROTEINELE
Proteinele sunt lanţuri de aminoacizi de diferite tipuri, care pot conţine pe lângă C,O,H,S,P, cantităţi mici
de Fe, Cu, Zn şi alte elemente.
Compoziţie, clasificare, proprietăţi
Toţi aminoacizii prezintă o structură de bază comună, constituită dintr-un aminogrup la o extremitate şi un
grup acid la cealaltă. Diferenţele ţin de lanţul chimic care este ataşat la structura de bază, ceea ce duce la
formarea a 20 aminoacizi diferiţi.
O serie de aminoacizi, denumiţi esenţiali, nu pot fi sintetizaţi în organism şi provin din alimente:
izoleucina; leucina; lizina; metionina; fenialanina; treonina; triptofanul şi valina.
Când nevoile organismului sunt crescute ( la copii) pot deveni aminoacizi esenţiali arginina şi histidina.
Proteinele sunt foarte variate datorită numărului infinit posibil de secvenţe de aminoacizi. Structurile
simple ce rezultă din unirea aminoacizilor sunt peptidele. Pentru constituirea lor se elimină o moleculă de
apă între gruparea amino a unui aminoacid şi carboxilul altui aminoacid.
Peptidele se clasifică astfel:
-oligopeptide - ce conţin până la 10 resturi de aminoacizi;
-polipeptide - care conţin peste 10 resturi de aminoacizi.
Peptidele se găsesc ca atare în produsele alimentare sau rezultă din hidroliza proteinelor sub influenţa
enzimelor specifice. Exemple: anserina şi carnozina din carnea vertebratelor (dipeptide); glutationul ce
participă la procesele de oxidoreducere celulară (tripeptid). Alte peptide din organismul uman sunt:
angiotensina cu acţiune vasoconstrictoare; plasmokininele din care face parte bradikinina cu acţiune
vasodilatatoare; gastrina; unii hormoni hipotalamici, hipofizari şi pirexinele.
In ordinea complexităţii după peptide urmează proteinele simple sau haloproteinele ce conţin doar
aminoacizi. Acestea sunt reprezentate de :
-protamine şi histone ce se găsesc în celulele seminale, în compoziţia hemoglobinei, a hemocianinei, a
mioglobinei şi a nucleoproteinelor;
-prolaminele şi gluteninele sunt proteinele din seminţele de cereale, sărace în lizină şi triptofan (gliadina şi
glutenina din grâu, zeina din porumb, hordeina din orz);
-albuminele sunt solubile în apă, se coagulează prin căldură (serumalbumina, lactalbumina, ovalbumina
din albuş, miogenul din fibrele musculare, soina din soia, legumelina din seminţele de leguminoase);
-globulinele coagulează prin caldură, sunt foarte răspândite în regnul animal (serumglobulina,
lactoglobulina, miozina din fibrele musculare) şi vegetal ( legumina din mazăre, glicina din soia, tuberina
din cartofi);
-scleroproteinele sunt insolubile în apă, nu conţin triptofan, nu sunt atacate de enzimele proteolitice ale
sucurilor digestive şi au o structură fibrilară; ele sunt reprezentate de colagen ( ligamente, tendoane,
aponevroze, ţesut conjunctiv, matricea organică a oaselor şi cartilagiilor), elastină ( din structura fibrelor
elastice) şi keratină (epiderm, păr, unghii, copite, pene, coarne).
Proteinele conjugate (heteroproteinele) conţin în plus faţă de proteinele simple o componentă neproteică
( grup prostetic). Acestea sunt:
-fosfoproteinele - conţin acid fosforic care esterifică grupările alcoolice ale serinei şi treoninei. Exemple:
cazeina din lapte, vitelina şi fosfovitelina din gălbenuşul de ou;
-glicoproteinele - gruparea prostetică este reprezentată de glucide sau derivaţii acestora; când predomină
partea glucidică, glicoproteinele se numesc mucopolizaharide; exemple: mucinele secretate de glandele
 diverselor mucoase, factorii grupelor sanguine, ceruloplasmina sanguină, factorul intrinsec Castle,
ovomucoidul şi ovomucina din albuşul de ou;
-lipoproteinele conţin diferite tipuri de lipide ( fosfolipide, colesterol, gliceride, acizi graşi); ele reprezintă
principala formă de transport a lipidelor şi substanţelor liposolubile ( vitamine, caroteni, steroli);
membranele celulare, mitocondriile şi reticulul endoplasmatic sunt bogate în lipoproteine;
-cromoproteinele cuprind hemoglobina, mioglobina, citocromii, citocromoxidaza, catalaza, peroxidaza,
flavinenzimele, rodopsina din bastonaşele retinei;
-metaloproteinele - grupul prostetic este alcătuit din unul sau mai mulţi atomi de metal legaţi de
aminoacizii din partea proteică a moleculei; exemple: siderofilina, ceruloplasmina, feritina, hemosiderina;
ele intră în structura unor enzime: ascorbicoxidaza ( ce conţine Cu), anhidraza carbonică ( Zn),
xantinoxidaza (Mo);
-nucleoproteinele rezultă din unirea protaminelor şi histonelor cu acizii nucleici; ele se găsesc în toate
celulele vegetale şi animale şi îndeplinesc roluri importante în diviziunea celulară, în sinteza proteinelor şi
în transmiterea caracterelor ereditare.
Eficienţa nutriţională a proteinelor este strâns dependentă de structura aminoacidică. După conţinutul în
aminoacizi esenţiali, proteinele se pot împărţi în trei categorii.
- Proteine cu valoare biologică superioară (clasa I) care conţin toţi aminoacizii esenţiali în
proporţii adecvate organismului uman. Ele au cea mai mare eficienţă în promovarea creşterii, repararea
uzurii şi în alte funcţii îndeplinite de proteine. Sunt incluse majoritatea proteinelor de origine animală.
- Proteine cu valoare biologică medie ( clasa II) care conţin toţi aminoacizii esenţiali, dar unii
sunt în proporţii reduse ( aminoacizi limitativi). Capacitatea lor proteinogenetică este mai mică şi pentru
stimularea creşterii la copii sau pentru menţinerea bilanţului azotat echilibrat la adulţi sunt necesare
cantităţi mai mari decăt pentru proteinele din prima clasă. Se găsesc mai ales în leguminoase uscate
(aminoacid limitativ - metionina), cereale ( aminoacid limitativ - lizina), legume şi fructe.
- Proteine cu valoare biologică inferioară ( clasa III) - au lipsă unul sau mai mulţi aminoacizi
esenţiali, iar o parte din ceilalţi sunt în cantităţi neadecvate. Administrate ca unică sursă de proteine, nu
pot întreţine creşterea animalelor tinere şi nici echilibrul azotat la adulţi. Exemplu: zeina din porumb
(lipsită de lizină şi foarte săracă în triptofan), colagenul din ţesuturile conjunctive animale ( lipsit de
triptofan şi sărac în metionină, izoleucină, lizină, treonină).
Rolul proteinelor în organism
- Rolul plastic este principalul rol al proteinelor. Ele contribuie la organizarea subcelulară a
materiei vii, formând matricea care asigură menţinerea structurilor celulare. In organismele pluricelulare
constituenţii proteici ai celulelor se diferenţiază pentru: transportul oxigenului (hematii), secreţii (glande
exo şi endocrine), contracţii ( muşchi), geneza şi transmiterea influxului nervos (neuroni). Proteinele din
substanţa intercelulară au, de asemenea, un rol biologic important îndeosebi în ţesutul conjunctiv. Aproape
toate celulele sunt constant înlocuite şi pentru fiecare celulă proteinele sunt în mod constant descompuse şi
sintetizate. De aceea, aminoacizii trebuie să fie în mod permanent asiguraţi prin hrană.
- Un rol esenţial al proteinelor este cel catalitic, enzimatic. Enzimele sunt printre cele mai
importante dintre proteinele formate în celulele vii. In interiorul unei singure celule se află mii de enzime,
fiecare facilitează o reacţie chimică specifică. Hormonii nu sunt alcătuiţi toţi din proteine şi nu catalizează
direct reacţiile chimice. Ei semnalează enzimelor adecvate să întreprindă ceea ce necesită organismul.
- Rolul în apărarea organismului se realizează prin anticorpii în structura cărora intră
proteinele (imunoglobuline). Ei se formează ca răspuns la prezenţa particulelor străine ce invadează
organismul.
- Proteinele influenţează repartiţia lichidelor în organism şi balanţa electrolitică. Apa poate
difuza liber în interiorul şi în afara celulei, proteinele nu au această posibilitate, ele atrag apa. Celulele
 secretă proteine în spaţiile intercelulare, pentru a păstra volumul de fluid din aceste spaţii. Proteinele din
sânge nu pot străbate peretele vascular şi, prin urmare, menţin volumul sanguin pe această cale.
- Datorită caracterului de amfoliţi, proteinele acţionează ca sisteme tampon, au rol în
menţinerea constanţei pH-ului. Ele captează ionii de hidrogen când sunt prea mulţi şi îi eliberează când
sunt prea puţini.
- Rolul energetic al proteinelor este realizat cu participarea obligatorie a aminoacizilor din
plasmă. Rolul energetic este secundar, deşi un gram de proteine metabolizat produce 4,1 kcal. Rolul lor
energetic este secundar deoarece sunt mai scumpe, nu eliberează integral energia conţinută în moleculă
(ureea, acidul uric mai conţin energie), produşii de catabolism prezintă un grad de nocivitate şi solicită un
efort secretor.
- Rolul antitoxic al proteinelor se realizează pe următoarele căi: prin menţinerea troficităţii
normale a ţesuturilor şi organelor; prin asigurarea echipamentului enzimatic necesar metabolizării noxelor;
prin furnizarea de parteneri de conjugare (glicocol, cisteină, acid glutamic); aminoacizii cu sulf sunt
solicitaţi nu numai pentru sulfoconjugări şi cisteinoconjugări ci şi pentru refacerea grupărilor sulfhidrilice,
care constituie partea activă a multor enzime şi care au fost blocate sau oxidate de noxele chimice.
Necesarul de proteine
Menţinerea vieţii necesită un consum permanent de proteine. In primele zile de regim aproteic se consumă
rezervele de proteine din ficat şi alte organe. Consumul de azot se realizează în continuare pe seama
aminoacizilor din muşchi. Prelungirea aportului neproteic duce la scăderea greutăţii corporale, chiar dacă
aportul energetic este adecvat. Această pierdere obligatorie de azot, numită şi "cheluială endogenă de
azot" sau" coeficientul de uzură" reprezintă costul de azot al vieţii.
Ea se corelează cu metabolismul bazal:

1 kcal bazală - - - - - - - - - - 2 mg azot 1g azot - - - - - - - -6,25 g proteine

1700 kcal bazală - - - - - - - - 3400 mg azot 3,4g azot - - - - - - 21,25 g proteine

In realitate necesarul este mult mai mare deoarece: cheltuiala de energie a organismului depăşeşte
metabolismul bazal; numai o parte din aminoacizi repară uzura, altă parte este catabolizată; necesarul
depinde de natura proteinelor utilizate şi de raportul dintre lipidele şi glucidele din hrană. Comitetul de
experţi FAO/OMS a stabilit că dacă s-ar consuma numai proteine din lapte sau din ou, ar fi suficiente 0,57
g/kg corp/zi la bărbaţi şi 0,52 g/kg corp/ zi la femei. Necesarul de proteine este următorul:
-0 - 6 luni 2,2 g/kg corp/zi
-6 - 12 luni 2,0 g/kg corp/zi
-1 - 3 ani 1,8 g/kg corp/zi
-4 - 10 ani 1,1 g/kg corp/zi
-11 - 14 ani 1,0 g/kg corp/zi
-15 - 18 ani 0,9 g/kg corp/zi
-19 şi peste 0,8 g/kg corp/zi
- adult 0,8 g/kg corp/zi – 1 g/kg corp/zi.
Aceste necesităţi cresc cu 30 g/zi în timpul sarcinii şi cu 20 g/zi în timpul alăptării.
Necesarul de proteine se poate stabili şi în procente din valoarea calorică a raţiei alimentare. Raţia de
proteine trebuie să reprezinte 10 - 14 % din cantitatea totală de energie cheltuită, proteinele animale să
acopere 30 - 40 % din proteinele ingerate.

LIPIDELE
Lipidele sunt o grupă de substanţe organice insolubile în apă şi solubile în solvenţi organici.
 Compoziţie, clasificare, proprietăţi - Lipidele sunt compuşi organici ai carbonului, hidrogenului şi
oxigenului, cu o proporţie mai redusă de oxigen decât glucidele. Ele rezultă din esterificarea acizilor graşi
cu diferiţi alcooli. Acizii graşi pot fi saturaţi şi nesaturaţi. Acizii saturaţi au lanţ scurt (acidul butiric,
caproic), lanţ mediu (acidul capric, lauric) sau lung (acidul palmitic, stearic). Acizii mononesaturaţi sunt
reprezentaţi de acidul oleic, palmitoleic, iar cei polinesaturaţi sunt reprezentaţi de acidul linoleic, linolenic
şi arahidonic. Acidul arahidonic se găseşte în cantităţi mici în grăsimile animale, fiind bine reprezentat în
grăsimea de peşte. Acizii graşi polinesaturaţi nu pot fi sintetizaţi de către organismul uman, de aceea se
numesc esenţiali. Adevăraţii acizi graşi esenţiali sunt acidul linoleic şi linolenic, acidul arahidonic
sintetizându-se din aceştia în prezenţa vitaminei B6.
Lipidele se împart în simple şi complexe
Lipidele simple , după natura alcoolului se împart în:
- gliceride ce conţin glicerol;
- steride ce conţin sterol;
- ceride ce conţin alcooli superiori.
Trigliceridele sunt cele mai răspândite fiind specifice pentru fiecare specie animală.
Lipidele complexe conţin în plus faţă de cele simple acid fosforic, aminoalcooli, aminoacizi şi glucide. In
această categorie intră glicerolipidele complexe şi sfingolipidele.
- Glicerolipidele complexe conţin glicerol şi includ glicerofosfolipidele ( conţin în plus acid fosforic,
alcooli), glicero-amino-fosfolipide şi glicerosulfolipide (conţin sulf). Glicero-amino-fosfolipide sunt
reprezentate de lecitine, cefaline şi serinfosfatide. Lecitinele conţin în moleculă acizi graşi nesaturaţi, iar
prin descompunere eliberează colina ( o bază azotată) ce asigură protecţia ficatului. Cefalinele însoţesc
lecitinele, dar în cantităţi mai mici ( se concentrează la nivelul creierului). Serinfosfatidele sunt fosfolipide
în care acidul fosforic este esterificat cu aminoacidul neesenţial serină ( sunt prezente în creier).
-Sfingolipidele nu conţin glicerol, acesta fiind înlocuit de sfingozină (un aminoalcool). Ele predomină în
regnul animal, în special în sistemul nervos. Ele se clasifică în:sfingofosfolipide (sfingomielina este
prezentă în teaca de mielină a axonilor), sfingoglicolipide (cerebrozidele prezente în ficat şi măduva
spinării, gangliozidele din creier – în special în zona cenuşie).
După valoarea lor biologică lipidele pot fi: cu activitate biologică ridicată (conţin între 50 şi 80% acizi
graşi esenţiali din total şi se găsesc mai ales în uleiul vegetal; cu valoare biologică medie (conţin 15-20%
acizi graşi esenţiali şi se găsesc în untura de porc sau de pasăre; cu valoare biologică mică (au până la 5-
6% acizi graşi esenţiali şi se găsesc în unt, margarină, seu de bovine sau ovine; aproape lipsite de acizi
graşi esenţiali – sub 1% şi se găsesc în untul de palmier sau în uleiul de cocos.
Rolul lipidelor în organism
- Principala funcţie a lipidelor este producerea de energie, un gram de lipide oferind 9,0 Kcal.
In perioadele dintre mese sau în cele de restricţii alimentare organismul îşi asigură necesarul energetic prin
lipidele depozitate în ţesutul adipos. Descompunerea corectă a lipidelor impune prezenţa unor fragmente
de glucoză (pentru a se asigura descompunerea pâna la CO2 şi H2O). In lipsa glucidelor apar corpii
cetonici în sânge şi urină.
- Rolul antişoc se realizează prin înconjurarea şi tapetarea organelor vitale.
- Rol în termoreglare prin căptuşirea tegumentelor şi izolarea organismului de temperaturile
extreme.
- Rol plastic, ele fiind parte componentă a membranelor celulare.
- Unele substanţe nutritive sunt liposolubile şi ca atare sunt prezente în alimentele grase: acizii
gaşi esenţiali şi vitaminele liposolubile (A,D,E,K).
- Uleiurile vegetale au o valoare nutritivă mare prin aportul de acizi graşi esenţiali care
asigură: =dezvoltarea organismelor tinere (lipsa lor reduce dezvoltarea,
determină apariţia eczemelor);
 =reglarea permiabilităţii celulare şi transportul lipidelor în torentul
circulator (acizii graşi esenţiali fiind constituenţi ai fosfolipidelor ce formează membranele celulare);
=reducerea nivelului colesterolului sanguin prin formarea esterilor ce
sunt mai solubili în mediul plasmatic şi mai rapid metabolizabili;
=intervin în reacţiile de oxidoreducere, deci în respiraţia celulară;
=stimularea activităţii unor enzime - citocromoxidaza,
succindehidrogenaza;
=acidul arahidonic este precursor al prostaglandinelor şi participă la
formarea tromboxanului A2 şi a prostaciclinei (substanţe cu rol în controlul tonusului vaselor sanguine).
Acizii esenţiali se divid în felul următor:
-acizi graşi ω6 - acidul linoleic şi arahidonic;
acizi graşi ω3 - acidul linolenic, eicosapentaenoic, docosahexaenoic.
Acidul arahidonic şi eicosapentaenoic servesc la sinteza unor compuşi cu numele de eicosanoizi ce au
diverse roluri în organism: afectează formarea trombilor; influenţează creşterea şi scăderea presiunii
sanguine; reglează nivelul lipidelor sanguine; au rol în răspunsul imun.
Un eicosanoid format din acizi graşi ω6 poate determina trombi şi vasoconstricţie, coboară nivelul
colesterolului prin degradare rapidă. Un eicosanoid format din acizi graşi ω3 nu produce vasoconstricţie
şi coboară nivelul colesterolului prin scăderea disponibilităţii de transport a acestuia.
- Grăsimile alimentare stimulează contracţiile căilor biliare şi dau gust bun mâncărurilor.
- Preparatele grase scad motilitatea stomacului şi trec lent în duoden.
- Colesterolul reprezintă: un precursor al bilei; materia primă pentru hormoni sexuali şi alţi
hormoni; la nivelul pielii este transformat în vitamină D sub acţiunea razelor solare; o componentă a
fiecărei celule; intră în structura celulelor creierului şi a celor nervoase.
Raţia de lipide şi efectele consumului neadecvat
Jumătate până la 2/3 din lipidele alimentare sunt consumate sub formă de substanţe grase, restul fac parte
din alimentele mixte (carne, lapte).
Raţia de lipide nu trebuie să depăşească 30 - 35% din numărul total de calorii zilnice, iar 1/2 - 1/3 din ele
trebuie să fie reprezentate de uleiurile vegetale bogate în acizi graşi esenţiali.
Aportul de lipide va ajunge la 20% din energia consumată la sedentari, persoane în vârstă, obezi, pacienţi
cu dislipidemie, cu insuficienţă hepato-pancreatică, cu alte afecţiuni ale căilor biliare, cu enterite sau
sindroame de malabsorbţie.
Aportul de lipide creşte la 35% din caloriile dietei la copii şi adolescenţi, la adulţii cu cheltuială mare de
energie ( ce lucrează în condiţii de vânt, umezeală sau frig).
Exprimată în grame raţia de lipide este: -0,7 - 1 g/kg/zi la adultul sedentar;
-1 - 1,5 g/kg/zi la adulţi;
-2 g/kg/zi la copii.