EDUCAŢIA PENTRU SĂNĂTATE ŞI PROMOVAREA

SĂNĂTĂŢII

OBIECTIVE EDUCATIONALE
Descrierea conceptelor de educatie pentru sanatate, canale de comunicare si promovarea
sanatatii;
Dobândirea notiunilor de baza necesare pentru a redacta un material de educatie pt
sanatate.

1. EDUCAŢIA PENTRU SĂNĂTATE (ES)

A. Definiţie: ES urmăreşte optimizarea sănătăţii şi prevenirea sau reducerea
îmbolnăvirilor la nivel individual şi comunitar, prin influenţarea cunoştinţelor, opiniilor,
atitudinilor şi comportamentului celor aflaţi în poziţie "cheie" (decidenţi politici, autorităţi
locale, personal medico-sanitar consideraţi ca ”modele”), dar şi al comunităţii în ansamblul ei.

Elementele cheie din educaţia pentru sănătate

Informarea şi cunoştinţele. Gradul de informare, cunoştinţele despre sănătate, prin
simpla lor asimilare nu induc automat obişnuinţele şi nici comportamentele promovatoare de
sănătate, dar nu-i mai puţin adevărat, că nici formarea acestora nu este posibilă fără o
informare prealabilă corectă. Totuşi, cunoştinţele prin ele însele, nu constituie o motivaţie
suficientă pentru a produce modificări comportamentale, decât atunci când sunt conforme cu
nevoile şi interesele grupului.
Atitudinea. Este o predispoziţie dobândită/ învăţată de a gândi, simţi şi acţiona într-un
anumit fel. Atitudinile se constituie pe baza experienţei trăite, dar şi a faptelor observate direct
sau indirect. Dispoziţia spre acţiune poate fi aprobativă sau rejetivă, fiind modificată sub
influenţa unor condiţii sociale, deci şi a educaţiei.
Măsurarea atitudinii implică o gradare simetrică de la aspectele pozitive, acceptate, la
cele negative, rejetate. Această gradare este cunoscută ca scală Likert şi în utilizarea ei se
pleacă de la premisa că atitudinea poate fi măsurată pe baza opiniilor şi credinţelor/
convingerilor individuale. Scala Likert se aplică unor propoziţii de tip afirmativ (cunoscute
sub numele de itemi) şi cuprinde trei sau cinci aspecte cărora le corespunde un anumit scor.
Persoana care completează chestionarul îşi exprimă acordul/dezacordul faţă de o anumită
problemă. Scorul final sumează răspunsurile la diferiţi itemi şi exprimă tipul atitudinal.
Comportamentul. Reprezintă un sistem de fapte care capătă o anumită apreciere
morală, constituind maniera de a fi şi de a acţiona a omului. La baza practicilor de sănătate
stau deprinderile, elaborarea acestora din urmă nefiind totdeauna uşoară la vârsta adultă. De
regulă, a doua decadă a vieţii oamenilor, este şi perioada în care se prefigurează şi apoi se
fixează toate comportamentele de bază, multe din ele de afirmare şi adaptare, altele cu risc.

B. Canale de comunicare/ mijloace de educaţie pentru sănătate

Mijloacele de educaţie pentru sănătate / canale de comunicare se referă la
modalităţile de transmitere a mesajului de la comunicator/ emiţător la receptor.
Clasificare:
 Criteriul adresabilităţii
Adresabilitate Mijloace de educaţie pentru sănătate
Individuală Sfatul medical
Consilierea
Serviciul de hotline
De grup Convorbirea de grup
Lecţia
Instructajul
Cu un grup omogen Elevi
în raport cu pregătirea Muncitori
generală Militari
Cu un grup omogen în Bolnavi
raport cu interesul faţă Gravide
de subiect Mame
De largă informare Conferinţa
Filmul
Emisiunile de radio şi televiziune
Tipăriturile
INTERNET

Criteriul căilor de transmitere/comunicare;

Una din problemele cu care se confruntă educatorii de sănătate este aceea că
dobândirea unor cunoştinţe nu conduce totdeauna, la adoptarea unui comportament favorabil
sănătăţii. Strategiile de modificare comportamentală se bazează pe cunoaşterea eficacităţii
canalelor de comunicare într-o anumită populaţie sau a mijloacelor de educaţie pentru
sănătate. Acestea se referă la modalităţile de transmitere a mesajului de la comunicator/
emiţător la receptor. În funcţie de calea transmitere a mesajului, mijloacele de educaţie pentru
sănătate pot fi: orale (auditive), vizuale şi audio-vizuale. Calea de transmitere :
 orală, auditivă sau verbală- consilierea, consultaţia, convorbirea de grup,
canalele interpersonale, radioemisiunea
 vizuală-
 cu rol dominant textul- tipărituri (broşuri, ziare)
 cu rol dominant imaginea –posterul, panoul publicitar
 audio-vizuală- INTERNET, filme, videoclipuri, emisiunea TV, teatrul, jocul de
rol, demonstraţia practică, concerte pop/rock

Mijloacele verbale sunt cele mai accesibile şi mai răspândite mijloace de educaţie
pentru sănătate. Metoda orală permite lectorului modificarea conţinutului şi formei de
expunere în raport cu reacţia auditorului. Cea mai mare parte a mijloacelor verbale crează o
legătură vie între lector şi auditoriu, prin aceea că lectorul având posibilitatea de a sesiza
manifestările ascultătorului (interes, plictiseală, nedumerire, reacţia pozitivă de acceptare
etc.), poate să-şi modifice maniera de a expune, limbajul folosit, conţinutul expunerii,
argumentele şi altele. Într-o comunitate închisă, adeseori clar delimitată geografic sau prin
particularităţi etnice, culturale sau religioase, canalele interpersonale au o eficacitate
dovedită şi depind de interacţiunea dintre două sau mai multe persoane în procesul de
transmitere a mesajelor.
Mijloacele vizuale, dacă sunt bine realizate pot transmite mesajul mult mai uşor şi
mai eficient decât alte mijloace, mai ales spre categoria de populaţie cu un grad scăzut de
şcolarizare. Mijloacele scrise sau tipărite oferă posibilitatea unei largi cuprinderi de masă,
putând fi difuzate în tiraje de zeci şi sute de mii de exemplare. Mijloacele bazate pe imagine
pot cuprinde forme plane: afişe, grafice, fotografii, timbre, benere, billboard-uri; forme
tridimensionale: modele, machete, mulaje, preparate naturale, articole inscripţionate (tricouri,
fulare, sacoşe, cutii de chibrituri, pachete de ţigări).

E LOC PENTRU TOTI

ACELEAŞI DREPTURI
ACELEAŞI RESPONSABILITĂŢI
Mijloacele audio-vizuale sunt pe cât de utile, pe atât de interesante în difuzarea
informaţiilor şi mesajelor cu caracter educativ-sanitar către toate categoriile de populaţie.
Atunci când populaţia ţintă e reprezentată de adolescenţi şi tineri (cu precădere din mediul
urban), canalul de comunicare preferenţial a devenit internetul.

Criteriul relaţiei emiţător-receptor.

Mijloacele după criteriul E-R Populaţia ţintă Tip de mijloace
Mijloace directe Populaţia bolnavă Sfatul medicului
Convorbirile pe teme de alimentaţie
Consultaţia profilactică
Populaţia sănătoasă Instructajul sanitar la angajare
Cursurile de sanminim
Şcoala mamei
Concursuri
Mijloace indirecte Populaţia generală Internet
Emisiunea radio
Emisiunea TV
Tiparituri

În general, educatorii pentru sănătate utilizează cel puţin două canale de comunicare:
cele interpersonale şi mass-media (aceasta având o arie de cuprindere foarte mare, cu
posibilitatea de transmitere rapidă şi repetată a informaţiilor noi).

C. Comunicarea în educaţia pentru sănătate

Elementul fundamental în educaţia pentru sănătate este comunicarea. În înţelesul său
de bază, comunicarea este un transfer de informaţii între două părţi participante la actul
comunicării: un emiţător (individ/ grup) şi un receptor (alt individ/ grup), în urma căruia
informaţia transmisă şi captată este înţeleasă şi interpretată în acelaşi mod de către cele două
părţi. Un model simplificat al comunicării, aplicabil şi în domeniul educaţiei pentru sănătate,
arată că aceasta se înscrie ca o relaţie în binom, stabilită între cei doi parteneri, unul fiind
emiţătorul E şi celălalt receptorul R.
Între aceşti doi poli informaţia circulă codificată într-un mesaj M. Eficacitatea
comunicării este mult mai mare când se realizează în dublu sens (emiţător-receptor şi
receptor-emiţător), prin feed-back emiţătorul putând adapta permanent mesajul. Mesajul este
constituit din simboluri imagistice, lingvistice, gestuale, etc. şi trebuie să se bazeze pe valorile
culturale şi tradiţiile locale. Caracterul concis, clar şi repetabilitatea (fără riscul de a plictisi),
pot asigura validitatea mesajului.
Mesajele negative, care induc teamă, au fost utilizate în campaniile de educaţie pentru
sănătate vreme îndelungată, dar impactul lor global este încă incert. Asemenea mesaje pot
spori gradul de conştientizare, implicarea sa socială şi abordarea sau preocuparea pentru
problema în cauză. Îmbinarea elementelor de teamă cu cele optimiste oferă şansa cea mai
mare de a le recepţiona corect, analiza şi apoi încorpora în atitudini şi comportamente
favorabile sănătăţii.
Barierele în comunicare
În comunicare pot apare o serie de bariere care ţin de:
Mediu: zgomot, frig/ căldură excesivă, praf, lipsa mobilierului dintr-o încăpere,
ambient neprimitor
 Emiţător şi receptor
 diferenţele socio-culturale dintre emiţător şi auditoriu;
 utilizarea unui canal de comunicare inadecvat;
 receptivitatea scăzută a audientului datorită handicapului mintal, bolii, oboselii,
lipsei de valoare acordate subiectului abordat (interes scăzut), memoriei şi
atenţiei limitate (capacitate de concentrare scăzută);
 înţelegere limitată (dificultăţi de limbă, deficit de auz);
 atitudine circumspectă faţă de cel ce iniţiază mesajul (experienţă anterioară
negativă, idei preconcepute, exemplu prost dat de receptor, neîncrederea în
instituţia respectivă);
 utilizarea excesivă a jargonului de către emiţător.

2. PROMOVAREA SĂNĂTĂŢII
Promovarea sănătăţii este procesul care conferă oamenilor mijloacele de a-şi asigura
un control asupra propriei sănătăţi şi de a o îmbunătăţi prin luarea unor decizii în deplină
cunoştinţă de cauză. Presupune colaborarea dintre: educaţia pentru sănătate, serviciile
preventive şi de îngrijiri de sănătate. Singur, sectorul sanitar nu poate oferi condiţiile
prealabile şi perspectivele favorabile stării de sănătate. De aceea, promovarea sănătăţii mai
necesită acţiunea coordonată a altor factorilor interesaţi: guvern, educaţie, domeniile sociale şi
economice conexe, organizaţiile neguvernamentale, autorităţile locale, industria şi mass-
media. O politică de promovare a sănătăţii combină metode şi mijloace variate, dar
complementare: legislaţia, măsurile fiscale, impozitele, măsuri organizatorice şi îşi propune
identificarea obstacolelor care pot împiedica punerea măsurilor în practică.
În promovarea sănătăţii premisele şi resursele prealabile necesare sunt: pacea,
adăpostul, hrana, un venit decent, apa şi sanitaţia de bază, un ecosistem stabil, accesul la
educaţie, justiţia socială, respect pentru drepturile umane, şanse egale pentru toţi.
Prin Carta de la Ottawa, s-a lansat o strategie specifică, care acordă o importanţă mai
mare sănătăţii şi nu bolii. Conţine cinci dimensiuni strategice:
1. Elaborarea unei politici de sănătate publică
Sănătatea ar trebui să ocupe un loc de frunte pe agenda politicienilor, care să aibă grijă
să promoveze mediile fizice, sociale, culturale, economice şi politice care să încurajeze şi să
susţină adoptarea unor stiluri de viaţă sănătoase.
2. Crearea unor medii favorabile
Sănătatea este realizată în contextul vieţii de fiecare zi. Mediile favorabile sănătoase
au atât dimensiuni fizice, cât şi sociale. O strategie pentru crearea acestor medii favorabile
trebuie să aibă în vedere întărirea sistemelor sociale care oferă suport împotriva impactului
negativ al anumitor procese (recesiune economică, şomaj, instabilitate politică etc.).
3. Dezvoltarea deprinderilor individuale
Trebuie dezvoltată capacitatea indivizilor de a alege calea cea mai sigură spre
asigurarea propriei stări de sănătate şi de a rezista vieţii deosebit de stresante, caracteristică
societăţii moderne, prin adoptarea a ceea ce numim stil de viaţă sănătos. Un rol deosebit
revine reorientării educaţiei pentru sănătate, în sensul creşterii responsabilităţii individuale şi
a autocontrolului asupra propriei sănătăţi şi vieţi.
 4. Întărirea acţiunii comunităţii
Implicarea comunităţii este una dintre condiţiile esenţiale ale promovării sănătăţii.
5. Reorientarea serviciilor de sănătate
Se are în vedere acordarea unei importanţe mai mari laturii de prevenţie, prin
includerea educaţiei pentru sănătate ca o parte a serviciilor oferite pacienţilor.
Principiile promovării sănătăţii
Direcţiile de acţiune enunţate prin Carta de la Ottawa, pot fi regăsite în principiile de
bază ale promovării sănătăţii:
 promovarea sănătăţii implică populaţia ca un întreg, în contextul vieţii cotidiene, înlocuind
conceptul vechi de focalizare doar spre grupurile cu riscuri specifice;
 promovarea sănătăţii îmbină metode diverse dar complementare: educaţie, comunicare,
legislaţie, măsuri fiscale, schimbări de structură;
 promovarea sănătăţii este orientată spre principalele cauze care condiţionează starea de
sănătate;
 promovarea sănătăţii are ca principal scop, determinarea unei participări concrete şi
efective a comunităţii;
 promovarea sănătăţii se concentrează pentru a realiza accesul tuturor la sănătate,
înlăturând inegalităţile în ceea ce priveşte sănătatea.
2016 Conferinta 9a Mondiala de la Shanghai cu tema „Promovarea Sănătăţii in contextul
Agendei 2030 pt Dezvoltare Durabila” a subliniat faptul ca Sănătatea și bunăstarea sunt
esentiale in atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă, cei trei piloni fiind: o buna
guvernare, orasele sanatoase si alfabetizarea in sanatate.
 Cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă (ODD) sau Obiectivele Globale, asumate si de
țara noastră alături de cele 193 de state membre ONU, acoperă o gamă largă de tematici care
promovează acțiunea globală în trei arii de dezvoltare durabilă principale: economie, societate
și mediu. Astfel, până în 2030, statele lumii s-au angajat să elimine sărăcia și foametea, să
combată inegalitățile și injustiția și să adopte măsuri active privind protecția mediului
înconjurător.
 Obiectivul de sanatate nr 3 “Sănătate și stare de bine” se refera la asigurarea unei vieți
sănătoase și promovarea bunăstării tuturor la orice vârstă.

Strategiile de promovare a sanatatii elaborate de Organizatia Mondiala a Sanatatii se

adreseaza unor:
 probleme de sanatate (TBC, HIV)
 unei populatii tinta (femei, copii)
 unor determinanti ai starii de sanatate (stil de viata, fumat, droguri, dieta).

Pentru a atrage atenția asupra unor probleme de sănătate/factori de risc OMS a instituit
Ziua Mondială a rinichiului, contracepției etc.
 Strategii europene
-Al treilea program UE în domeniul sănătății publice
Programul are 4 obiective majore:
 să promoveze sănătatea, să prevină bolile și să favorizeze dezvoltarea unor medii propice
pentru un stil de viață sănătos, ținând seama de principiul conform căruia chestiunile
legate de sănătate trebuie să fie integrate în toate politicile
 să protejeze cetățenii UE împotriva amenințărilor transfrontaliere grave la adresa sănătății
 să contribuie la dezvoltarea unor sisteme de sănătate inovatoare, eficiente și sustenabile
să faciliteze accesul europenilor la asistență medicală mai bună și mai sigură.
„UE pentru sănătate” 2021-2027 – O viziune pentru o Uniune Europeană mai sănătoasă
Programul este răspunsul UE la criza COVID-19, care a avut un impact major asupra
personalului medical și sanitar, asupra pacienților și asupra sistemelor de sănătate din Europa.
Cu fonduri de 9,4 miliarde EUR, „UE pentru sănătate” este cel mai valoros program în
domeniul sanitar. El va oferi finanțare țărilor UE, organizațiilor și ONG-urilor din domeniul
sănătății, din 2021.
 Domenii de acțiune Programul „UE pentru sănătate”2021-2027:
• va spori gradul de pregătire a UE în fața amenințărilor transfrontaliere majore la
adresa sănătății, creând:
 • rezerve de materiale medicale pentru situații de criză
• o rezervă de personal medical și de experți care să poată fi mobilizată pentru a
răspunde la crize oriunde în UE
• o supraveghere mai amplă a amenințărilor la adresa sănătății
• va consolida sistemele de sănătate, astfel încât acestea să facă față atât epidemiilor, cât
și provocărilor pe termen lung, stimulând:
• prevenirea bolilor și promovarea sănătății în condițiile îmbătrânirii populației
• transformarea digitală a sistemelor de sănătate
• accesul grupurilor vulnerabile la asistență medicală
• va face medicamentele și dispozitivele medicale disponibile și accesibile, va susține
utilizarea prudentă și eficientă a antimicrobienelor și va promova atât inovarea în
domeniul medical și farmaceutic, cât și metodele mai ecologice de producție.

In Romania, Institutul Naţional de Sănătate Publică Institutul are ca scop:

a) prevenirea, supravegherea şi controlul bolilor transmisibile şi netransmisibile;
b) monitorizarea stării de sănătate a populaţiei;
c) promovarea sănătăţii şi educaţia pentru sănătate;
 elaborează metodologia, instrumentele şi indicatorii de monitorizare şi evaluare a
serviciilor şi programelor de sănătate publică, de promovare a sănătăţii şi de educaţie pentru
sănătate;
 propune Calendarul activităţilor de promovare a sănătăţii şi coordonează elaborarea
materialelor-suport cu privire la teme din domeniul de competenţă, cu avizul Min.Săn.

Strategii Romania
STRATEGIA NAŢIONALĂ ÎN DOMENIUL DROGURILOR
2022–2026 - direcţii de acţiune
 reducerea cererii de droguri reducerea ofertei de droguri
 consolidarea capacității operaționale de răspuns - cooperare internațională, cercetare,
evaluare, informare și coordonare
Direcțiile de acțiune strategică se structurează pe 11 obiective generale, fiecare având
mai multe obiective specifice, operaționalizate la nivel de activități în cadrul Planului de
acțiune pentru implementarea Strategiei naționale în domeniul drogurilor, cu aplicabilitate
pentru perioada 2022-2026.
https://sgg.gov.ro/1/wp-content/uploads/2022/03/ANEXA-1-15.pdf
MARKETINGUL SOCIAL - MODEL DE PROMOVARE A SĂNĂTĂŢII ÎN
COMUNITATE
 Conceptul de "marketing social" se referă la folosirea principiilor şi tehnicilor d e
marketing comercial pentru a pune în practică o cauză socială, o idee sau un
comportament (Kotler şi Zaltman, 1971).
 Marketingul comercial înseamnă oferirea bunurilor şi serviciilor potrivite, oamenilor
potriviţi, la locul potrivit, la timpul potrivit, la preţul potrivit, cu mijloacele de
comunicare şi promovare potrivite (Kotler et al., 1999).
Marketingul social a apărut din mişcarea consumatorului, accentul fiind pus pe ceea ce
doreşte acesta şi pe intenţia de a veni în întâmpinarea dorinţelor sale. Multe dintre problemele
sociale şi de sănătate publică au şi cauze comportamentale, iar marketingul social oferă un
«mecanism» pentru abordarea acestor probleme prin influenţarea indivizilor în sensul
adoptării unor noi comportamente şi a unui nou stil de viaţă considerat mai sănătos (Stanciu,
2002; MacFadyen et al., 1999).
 Componentele procesului de marketing social (Lefebvre şi Flora):
 Orientarea spre consumator
 Schimbul voluntar
 Analiza şi segmentarea populaţiei
 Cercetarea "pieţei"
 Canalele de comunicare
 Complexul: produs, preţ, loc, promovare
 Urmărirea procesului
 Management
Conform modelului stadiilor schimbării (engl. Stages of change model) sau modelul
transteoretic (engl. Transtheoretical model) dezvoltat de către J. Prochaska şi C. DiClemente
în anii 80, indivizii se găsesc la un moment dat într-un stadiu care reflectă dorinţa şi
capacitatea de schimbare a unui anumit comportament. Au fost descrise 6 stadii ale schimbării
comportamentale (Prochaska et all., 1994, Kotler et all., 2002):
• Stadiul de precontemplare (engl. Precontemplation) în care persoanele nu au nici
măcar intenţia de a-şi schimba comportamentul şi de obicei chiar neagă că ar avea vreo
problemă;
• Stadiul de contemplare (engl. Contemplation) în care persoanele sunt conştiente că au
o problemă şi încep să se gândească serios la rezolvarea problemei;
• Stadiul de pregătire (engl. Preparation) în care persoanele îşi fac planuri pentru
schimbare în viitorul apropiat (viitoarele luni);
• Stadiul de acţiune (engl. Action) în care persoanele îşi modifică comportamentul;
• Stadiul de menţinere a comportamentului şi prevenire a recăderilor (engl.
Maintenance) în care persoanele fac eforturi pentru a menţine schimbările făcute şi pentru
a recădea la starea anterioară schimbării;
• Stadiul de absenţă a tentaţiei (engl. Termination) este stadiul ideal în care persoanele
nici măcar nu mai prezintă nici o tentaţie de a reveni la comportamentul anterior
schimbării.
Pentru stabilirea preţului unui produs/serviciu în marketingul social (engl. pricing
strategy) este recomandat ca mai întâi să identificăm la ce trebuie să renunţe (ce trebuie să
ofere în schimb) populaţia ţintă pentru a adopta noul comportament (Kotler et all., 2002).
Exemple de costuri monetare şi non-monetare în marketingul social
 Obiecte tangibile care pot determina costuri monetare:
 Cască de protecţie pentru biciclişti
 Echipament de protecţie pentru coate şi genunchi pt biciclişti
 Cască de protecţie pentru motociclişţi
 Echipament de protecţie pentru coate şi genunchi pt motociclişti
 Vestă de salvare pentru cei care practică sporturi nautice
 Cremă de protecţie pentru cei care se expun la soare
 Prezervative; Contraceptive orale
 Aparat de monitorizare la domiciliu a tensiunii arteriale
 Bere fără alcool
 Seringi şi ace de unică folosinţă
Servicii care pot determina costuri monetare:
 Cursuri privind alimentaţia sănătoasă
 Frecventarea unui club de fitness
 Consultaţii oferite de psihoterapeuţi sau medici specialişti
 Investigaţii nedecontate de Casa de Asigurări Sociale de Sănătate
 Cursuri de înot
 Imunizari
 Servicii de planificare familiala
Disconfort fizic sau pierderea unei plăceri asociate unui nou comportament:
 Să faci mai multe exerciţii fizice
 Să renunţi la fumat
 Să renunţi la băuturi alcoolice
 Să recunoşti că ai unele probleme legate de consumul de alcool şi să te adresezi unui
specialist
 Să te înţepi în deget pentru determinarea glicemiei (la diabetici)
 Efectuarea unui consult ginecologic/ test Papanicolau.