P. 1
Conditia Omului de Geniu in Scrisoarea I

Conditia Omului de Geniu in Scrisoarea I

|Views: 1,864|Likes:
Published by elenadeacu

More info:

Published by: elenadeacu on Aug 26, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

02/15/2014

pdf

text

original

Conditia omului de geniu in “Scrisorea I”

Cele 5 Scrisori ale lui Mihai Eminescu, creatii ale maturitatii sale artistice, au ca model „Epistolele” poetului latin Horatiu. Acestea sunt poeme consacrate unui prieten, unui apropiat sau unui protector si, pornind de la „tiparul horatian”, Eminescu nu-si alege un destinatar identificabil, ci cel caruia i se adreseaza fiind chiar cititorul. Toate scrisorile eminesciene au ca tema problematica geniului si sunt construite pe principiul antitezei, procedeu tipic romantic. Fascinat inca din timpul studentiei de cosmogonie, Eminescu a scris ulterior o poezie considerata a fi un fel de profesiune de credinta, cu privire la soarta geniului in posteritate: „Scrisoarea I”. Un motiv fundamental din „Scrisoare I” este motivul omului de geniu in raport cu lumea si societatea careia ii apartine. Acest motiv este tratat cu mijloacele satirei. Lirismului eminescian ii trebuia un pretext de a se manifesta artistic si , in cazul de fata, el reprezinta conditia geniului, a savantului intr-o societate limitata, marginita. In „Scrisoarea I” geniul este intruchipat de savant, in „Scrisoarea a II-a” omul de geniu este creatorul de frumos, in „Scrisoarea a III-a” el este omul politic. In „Scrisoarea a IV-a” si „Scrisoare a V-a” poetul satirizeaza profanarea sentimentului de iubire intr-o lume incapabila de a depasi interese meschine. ”Scrisorile” sunt, asadar, o unitate de gandire si de creatie in care poetul devine sarcastic si vehement in ilustrarea contrastului dintre ireal si real, poemele fiind satire ascutite izvorate dintr-o inalta constiinta civica si artistica, dintr-un autentic patriotism eminescian. Problematica geniului este infatisata in doua ipostaze: prima, aceea de cugetator, da nastere unei modalitati filozofice; a doua, aceea a relatiei omului de geniu cu societatea si posteritatea, conduce la satira. In cadrul operei apar cei doi poli ai antitezei, aici prin capacitatea cugetatorului de a gandi cosmogonia, in opozitie cu mercantilismul si meschinaria omului comun. In vreme ce omul superior, care sta sub semnul ratiunii, este mereu in cautarea adevarului si a cunoasterii, omul comun sta sub semnul pragmatismului, al fenomenalului, avand scopuri imediate, el fiind mult mai interesat de imaginea exterioara decat de cea interioara, de bogatia materiala si nu de bagajul informational. In poezie, lumea este infatisata ca o scena pe care se perinda regele, saracul, tanarul usuratic, negustorul, savantul. Dintre toti acesti oameni, poetul evidentiaza figura batranului dascal, care devine emblema omului de geniu, marcat de o conditie vitrega si a carui precaritate este in opozitie cu mintea sa sclipitoare ce a elucidat misterul genezei universului. Se remarca astfel antiteza dintre infatisarea umila a batranului savant si mintea lui geniala. Pe un plan mai profund, antiteza se constituie intre limitele unei vieti umane si nemarginile de gandire ale geniului, care nu se pot incadra intr-un timp atat de scurt; de aici provine drama Ganditorului. Cugetatorul isi imagineaza stingerea Universului, sub forma unei morti termice, dupa care totul revine la „eterna pace”.

In „Scrisoarea I” Eminescu evoca vaile chaosului. . abisul obscur. invelisul impermeabil si opac al fiintei aflate inca in starea potentiala.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->