Sunteți pe pagina 1din 302

CUPRINS CATRE CITITOR........................................................................... ...3 CAPITOLUL 1 CE ESTE STIINTA ECONOMICA ?.............................................. 11 1.1 Nevoile umane ................................................................... 11 1.

2 Resursele si factorii de productie.........................................13 1.3 Raritatea si alegerea. Curba posibilitatilor de productie si costul de oportunitate.....................................................15 1.4 Obiectul stiintei economice. Problemele fundamentale ale economiei.....................................................................23 CAPITOLUL 2 UTILIZAREA GRAFICELOR N ANALIZA ECONOMICA........ 39 2.1 Graficul, instrument de analiza economica ........................... 39 2.2 Conceptul de panta si utilizarea sa n analiza economica ....... 43 2.3 Modificarea pantei de-a lungul curbei.................................. 46 2.4 Panta si valorile extreme ale variabilelor..............................47 CAPITOLUL 3 AGENTII ECONOMICI. CIRCUITUL ECONOMIC .................... 57 3.1 Agentii economici si functiile lor.........................................57 3.2 Operatiuni ale agentilor economici .....................................59 3.3 Circuitul economic .............................................................61

CAPITOLUL 4 CEREREA, OFERTA SI ECHILIBRUL PIETEI ........................... 71 4.1 Cererea........................................................................... ... 72 4.2 Oferta ........................................................................... ..... 87 4.3 Echilibrul pietei si efectele modificarilor cererii si ofertei...... 96 4.4 Rolul preturilor n alocarea resurselor n economia de piata . 102 5

CAPITOLUL 5 TEORIA ECONOMICA A CONSUMATORULUI ....................... 115 5.1 Constrngerea bugetara..................................................... 116 5.2 Preferinte si utilitate ......................................................... 122 5.3 Optimul consumatorului...................................................135 5.4 Surplusul consumatorului.................................................. 150

CAPITOLUL 6 TEORIA ECONOMICA A PRODUCATORULUI ....................... 163 6.1 Functia de productie ......................................................... 164 6.2 Productivitatea medie si productivitatea marginala. Legea randamentelor descrescatoare .................................. 166 6.3 Izocuante si rata marginala de substitutie tehnica................ 172 6.4 Randamentele de scara...................................................... 177 6.5 Echilibrul producatorului .................................................. 178 CAPITOLUL 7 COSTURILE DE PRODUCTIE.................................................... 191 7.1 Costurile explicite, costurile implicite si profitul economic . 192 7.2 Costurile de productie pe termen scurt ............................... 194 7.3 Costurile de productie pe termen lung ............................... 200 CAPITOLUL 8

CONCURENTA PERFECTA ....................................................... 211 8.1 Ipotezele pietei cu concurenta perfecta...............................212 8.2 Echilibrul producatorului pe termen scurt...........................215 8.3 Echilibrul producatorului pe termen lung ........................... 219 CAPITOLUL 9 MONOPOLUL ........................................................................ ...... 231 9.1 Caracteristicile monopolului.............................................. 231

9.2 Cererea catre firma si ncasarile.........................................233 9.3 Echilibrul producatorului .................................................. 236 9.4 Monopolul discriminatoriu................................................ 239 9.5 Monopolul versus concurenta perfecta ............................... 241 6

CAPITOLUL 10 CONCURENTA MONOPOLISTICA SI OLIGOPOLUL............ 251 10.1 Concurenta monopolistica .............................................. 251 10.2 Oligopolul...................................................................... 255 CAPITOLUL 11 PIATA MUNCII SI SALARIUL.................................................... 271 11.1 Piata muncii n conditiile concurentei perfecte .................. 272 11.2 Piata muncii n conditiile monopsonului........................... 281 11.3 Sindicatele si rolul lor ..................................................... 285 11.4 Piata muncii n conditiile monopolului bilateral................ 288 CAPITOLUL 12 EXTERNALITATI SI BUNURI PUBLICE................................... 299 12.1 Bunurile publice, bunurile private si bunurile mixte ..........299 12.2 Esecul pietelor................................................................ 304 12.3 Externalitatile ................................................................. 307 12.4 Internalizarea externalitatilor negative .............................. 313 BIBLIOGRAFIE ..................................................................... ....... 321 7

CAPITOLUL 1 CE ESTE STIINTA ECONOMICA ? Dupa ce veti studia acest capitol veti putea ntelege: Ce sunt nevoile umane si resursele economice Conceptele de raritate si cost de oportunitate Ce este stiinta economica si care sunt problemele fundamentale ale economiei Ce reprezinta microeconomia, macroeconomia, analiza pozitiva si analiza normativa Economia reprezinta mecanismul prin care este organizata utilizarea resurselor de munca, pamnt si capital n vederea satisfacerii nevoilor umane. Ea constituie un mecanism dinamic, aflat ntr-o continua schimbare Fiecarei societati i sunt proprii anumite reguli, institutii, traditii prin care activitatea economica este organizata si condusa. Toate societatile.se confrunta cu probleme de natura economica similare pe care ncearca sa le rezolve ct mai bine. 1.1 Nevoile umane n cursul vietii lor oamenii au numeroase nevoi. Nevoile umane apar sub forma a ceea ce oamenii considera ca fiindu-le necesar pentru existenta. Expresia a avea nevoie de arata o situa tie de tensiune, un 11

sentiment de frustrare si, n consecinta, o dorinta, care rezulta dintr-un dezechilibru. Nevoile reprezinta o constanta a naturii umane, omul fiind purtatorul unor trebuinte mostenite, imuabile, care pot fi determinate, clasificate si ierarhizate. Nevoile umane sunt, n esenta, nevoi de bunuri si servicii. Nevoile umane sunt nevoi de baza si nevoi de de natura psihologica. Unele bunuri si servicii sunt consumate n vederea satisfacerii unor nevoi biologico-materiale , asigurnd supravietuirea fiintei umane. Aici sunt incluse nevoile de hrana, adapost si mbracaminte. Putini oameni se multumesc doar cu satisfacerea acestor nevoi. Cei mai multi aspira la un un nivel de trai mai ridicat care sa includa acoperirea nevoilor de ordin psihologic. n cadrul acestui tip de nevoi sunt cuprinse nevoile de educatie, de informare, de respect, de afectiune, de morala, de petrecere a timpului liber etc. Nevoile umane pot fi privite si din alte unghiuri. De exemplu, n functie de existenta sau nu a resurselor necesare satisfacerii lor, nevoile pot fi solvabile sau insolvabile. Din punct de vedere al momentului satisfacerii lor, aceleasi nevoi pot fi prezente sau viitoare. Nevoile sunt satisfacute n ordinea urgentei lor. Nevoile de baza sunt mai urgente dect cele de natura psihologica. Dintre nevoile de baza, cele mai urgente sunt nevoile de hrana. Nevoile umane sunt n continua dezvoltare (cantitativa si structurala) si, practic, sunt nelimitate. Caracterul lor nelimitat deriva din repetitivitatea nevoilor de baza, cresterea continua a nevoilor de natura psihologica si aparitia unor nevoi noi pe masura progresului economicosocial. Nevoile umane constituie mobilul oricaror activitati socioeconomice. Economiile diferitelor state ncearca sa raspunda ct mai bine ansamblului de nevoi umane. Nivelul de dezvoltare al unei economii conditioneaza n mod decisiv gradul de satisfacere al nevoilor. Lumea contemporana ofera imaginea unui spectru foarte larg al capacitatii de acoperire a nevoilor n functie de ma sura n care reusesc sa gaseasca cele mai adecvate raspunsuri la aspiratiile oamenilor. 12

1.2 Resursele si factorii de productie Satisfacerea nevoilor presupune, nainte de toate, existenta resurselor economice pentru obtinerea bunurilor si serviciilor. Resursele constituie mijloacele necesare pentru satisfacerea nevoilor umane de bunuri si servicii. Deoarece resursele nu pot satisface n mod direct nevoile umane, devine necesara folosirea lor n cadrul proceselor de productie. Astfel, se obtin bunurile si serviciile utile existentei. n aceasta calitate, resursele atrase n procesul de productie, reprezinta factori de productie. Productia reprezinta procesul de transformare a factorilor de productie n bunuri si servicii. n cadrul acestui proces, factorii de productie reprezinta intrari (inputuri), n timp ce rezultatul constituie iesire (outputul). De exemplu, n cazul unui combinat siderurgic minereul de fier si energia reprezinta intrari, iar otelul va constitui iesirea acestui proces de productie . Exista numerosi factori de productie, fiecare dintre acestia avnd o functie si un loc bine definit n cadrul oricarui sistem economic. Factorii de productie includ natura, forta de munca, capitalul si abilitatea ntreprinzatorului. Natura, ca factor de productie, reprezinta acele resurse privite ca daruri gratuite ale naturii si folosite pentru producerea bunurilor si serviciilor. Natura include resursele de teren (suprafetele agricole si de constructie), precum si resursele solului si subsolului (mineralele, resursele forestiere, lacurile naturale, rurile si animalele salbatice etc.). n aceeasi categorie se poate considera chiar mediul fizic n care ne aflam, cu aerul pe care l respiram sau apa pe care o bem. 13

Forta de munca constituie efortul fizic si intelectual depus pentru a produce bunuri si servicii. Forta de munca reprezinta resursele umane, inclusiv pregatirea profesionala. Pregatirea profesionala se refera la totalitatea cunostintelor teoretice si practice, la deprinderile si abilitatile care asigura participantilor la un proces economic competenta profesionala. Profesorul, informaticianul, sportivul profesionist sau fizicianul, sunt inclusi n cadrul acestui factor de productie datorita serviciilor prestate n domenii specifice. Capitalul comporta doua acceptiuni: capitalul tehnic si capitalul banesc. Ca un al treilea factor de productie, capitalul tehnic reprezinta tot ceea ce este produs de oameni si se afla la baza obtinerii altor bunuri sau servicii. Capitalul tehnic reprezinta bunurile realizate n procese de productie anterioare si utilizate ca intrari ntr-un nou proces de productie. Bunurile de capital tehnic difera de bunurile de consum. Bunurile de capital nu pot satisface n mod direct nevoile umane, asa cum o fac bunurile de consum. Ele trebuie mai nti atrase si utilizate ntr-un proces productiv, iar rezultatele acestui proces pot constitui bunuri de consum. Capitalul tehnic cuprinde, la rndul sau, doua componente: capitalul tehnic fix si capitalul tehnic circulant. Capitalul tehnic fix participa la mai multe procese de productie si este ncorporat treptat n rezultatul productiei. Pentru o ntreprindere, cladirile, echipamentele, masinile, utilajele, instalatiile etc. constituie capital fix. Durata de utilizare a capitalului fix este n general ridicata, el fiind nlocuit pe masura deprecierii sale fizice si morale. De exemplu, o cladire n cazul unei ntreprinderi este folosita pentru o perioada de 50 de ani. n acest timp, ea este supusa unui proces de depreciere fizica continua, fapt ce va determina ca la sfrsitul acestei perioade sa fie demolata. n mod asemanator, se poate rationa n cazul echipamentelor sau instalatiilor ale caror parametri tehnico-functionali se reduc prin trecerea timpului. 14

Spre deosebire de deprecierea fizica, cea morala este determinata de aparitia unor echipamente noi, cu performante nalte. Achizitionarea unui nou computer poate reprezenta o foarte buna investitie datorita vitezei superioare de procesare a datelor. Cel putin n acest domeniu, dupa o perioada scurta de timp, unul sau mai multi producatori de profil anunta lansarea pe piata a unui alt computer cu un procesor mai puternic, motiv pentru care precedentul devine depreciat din punct de vedere moral. Capitalul tehnic circulant participa la un singur proces deproductie, fiind ncorporat imediat n produsul finit. n cadrul capitalului circulant sunt incluse materiile prime, materialele, combustibilul, energia, piesele de schimb si semifabricatele. Orice afacere presupune nsa si un capital banesc care sa permita cumpararea de factori de productie si obtinerea, n final, a profitului. Capitalul banesc reprezinta orice suma de bani care este utilizata n scopul obtinerii de cstiguri. Abilitatea ntreprinzatorului poate fi privita ca abilitate manageriala sau organizatorica si este indispensabila mentinerii si succesului unei afaceri. Abilitatea manageriala consta n capacitatea de organizare a productiei, de decizie, de asumare a riscurilor si de inovare. ntreprinzatorul are initiativa n combinarea resurselor de munca, natura sau capital. El ncearca permanent sa inoveze, adoptnd tehnici de productie si metode de comercializare mai bune sau introducnd n fabricatie noi produse. De asemenea, el cauta sa identifice piete noi, att de aprovizionare ct si de desfacere. Asumarea riscului nu reprezinta dect o premisa si nu o garantie a profitului. Rasplata pentru demersurile ntreprinzatorului poate fi, dupa caz, cstigul sau pierderile. 1.3 Raritatea si alegerea. Curba posibilitatilor de productie si costul de oportunitate 15

Deoarece consumul de bunuri si servicii are un caracter continuu, producerea acestora, prin utilizarea resurselor, este permanenta. n raport cu nevoile umane, resursele ce pot fi utilizate pentru satisfacerea acestora sunt limitate. Raritatea resurselor desemneaza caracterul limitat al resurselor n raport cu nevoile umane nelimitate. Caracterul limitat al resurselor impune efectuarea alegerilor. Oamenii trebuie sa aleaga ntre nevoile ce pot fi satisfacute n limitele resurselor de care dispun. Din aceasta perspectiva, resursele au utilizari alternative. Astfel, n procesul satisfacerii nevoilor, oamenii vor selecta anumite utilizari ale resurselor, renuntnd la utilizarile alternative. Sarcina de baza a unei economii consta tocmai n lupta oamenilor cu raritatea resurselor. Raritatea si alegerea pot fi puse n evidenta cu ajutorul curbei posibilitatilor de productie. Curba posibilitatilor de productie reprezinta un model simplu care surprinde relatia dintre productia de bunuri si servicii si utilizarea resurselor disponibile pentru o anumita perioada de analiza. Consideram aceasta perioada ca avnd durata unui an. Ipotezele acestui model sunt urmatoarele: a) cantitatea si calitatea resurselor disponib ile (munca, natura, capital si abilitate a ntreprinzatorului) sunt fixate pentru ntreaga perioada de analiza. Aceasta limiteaza dimensiunea pna la care nevoile pot fi satisfacute; b) tehnologia este data si nu nregistreaza progrese n cursul anului respe ctiv. n general, progresele n tehnologie cer mai mult de un an. Ca urmare a acestei ipoteze, productivitatea inputurilor nu se modifica n cursul perioadei. c) se considera existenta si producerea a doua bunuri ntr-o economie ipotetica: hrana si mbracaminte. O asemenea simplificare permite o reprezentare ntr-un spatiu bidimensional si obtinerea unor concluzii cu caracter general. d) unele inputuri sunt mai bine adaptate productiei unui bun dect celuilalt. 16

Data fiind cantitatea si calitatea resurselor numai o cantitate limitata de bunuri poate fi realizata n cadrul economiei. Curba posibilitatilor de productie arata cantitatea maxima ce poate fi produsa dintr-un bun n cursul unei perioade de timp cu resursele economice disponibile, data fiind cantitatea din bunul alternativ. Consideram urmatoarele date posibile privind productia celor doua bunuri la nivelul economiei: Productia de mbracaminte si hrana la nivelul economiei Tabelul 1.1 mbracaminte (milioane unitati) Hrana (milioane unitati) 0 5,5 1 5,0 2 4,0 3 2,5 4 0 n graficul din figura 1.1 s-au reprezentat bunurile mentionate pe cele doua axe: hrana pe ordonata si mbracamintea pe abscisa. Hrana I 5,5 II 5,0 III * Z 4,0 IV 2,5

V 0 1 2 3 4 mbracaminte Fig. 1.1 Curba posibilitatilor de productie Presupunem, pentru nceput, ca decidentii politici din economie opteaza pentru combinatia I. n acest caz, resursele sunt utilizate n ntregime pentru productia de hrana, ceea ce se materializeaza ntr-un numar de 5,5 milioane unitati de hrana. n schimb, productia de mbracaminte este zero. Daca se doreste realizarea unei productii formata din ambele bunuri atunci productia de hrana se va reduce. n conditiile cantitatii de resurse fixate, dorinta de a produce 1 milion unitati de mbracaminte presupune atragerea de resurse n acest scop, ceea ce se traduce prin reducerea cu 0,5 milioane unitati a productiei de hrana. Continund rationamentul, orice crestere a productiei de mbracaminte se nsoteste de fiecare data de obtinerea unei cantitati mai mici de hrana. n celalalt caz extrem, corespunzator ultimei combinatii din figura, resursele sunt folosite n ntregime pentru productia de mbracaminte, determinnd un maxim pentru acest bun. Punctul Z, situat n exteriorul curbei posibilitatilor de productie, reprezinta o combinatie imposibil de realizat datorita insuficientei resurselor. n schimb, orice combinatie situata n interiorul curbei posibilitatilor de productie evidentiaza o productie mai mica, cel putin dintrun bun, datorata unei gestionari deficitare a resurselor sau unei utilizari partiale a acestora. Utilizarea integrala a resurselor economice conduce la combinatii ntre cele doua bunuri situate de-a lungul curbei posibilitatilor de productie. S-a putut constata ca sporirea productiei de mbracaminte se realizeaza n detrimentul productiei de hrana. Cresterea continua cu cte 1 milion unitati de mbracaminte s-a realizat cu pretul reducerii unor cantitati din ce n ce 18

mai mari din productia de hrana. Astfel, trecerea de la prima combinatie la fiecare dintre celelalte patru combinatii, notate pe grafic, s-a facut cu sacrificiul a 0,5, 1, 1,5 si, respectiv, 2,5 milioane unitati de hrana. Costul de oportunitate al productiei de mbracaminte este dat de productia de hrana la care se renunta. Daca se noteaza cu X productia de mbracaminte si cu Y productia de hrana, atunci costul de oportunitate pentru productia de mbracaminte este DY/DX. Costul de oportunitate pentru mbracaminte arata la cte unitati de hrana se renunta pentru a mari productia de mbracaminte cu o unitate. Costul de oportunitate al productiei de mbracaminte Tabelul 1.2 mbracaminte (milioane unitati) Hrana (milioane unitati) 0 1 0,5 2 1,0 3 1,5 4 2,5 n general, costul de oportunitate este crescator. Datele din tabelul 1.2 confirma acest lucru. Pe masura cresterii productiei de mbracaminte cu cte o unitate, se renunta la o productie din ce n ce mai mare de hrana. Evidenta empirica demonstreaza acest lucru n multe alte cazuri, astfel ca sporirea costului de oportunitate exprima continutul unei legi. Curba posibilitatilor de productie, care este concava nspre origine, releva legea cresterii costului de oportunitate. Din punct de vedere matematic, costul de oportunitate reprezinta panta curbei posibilitatilor de productie. Cum acest cost difera pentru fiecare unitate suplimentara de mbracaminte, panta este diferita n functie de punctul n care ne situam pe curba. 19

Motivatia economica a cresterii costului de oportunitate rezida n existenta inputurilor specializate, mai productive pentru o anumita destinatie dect pentru alta sau altele. De exemplu, n cazul de fata, pe masura ce productia de mbracaminte creste trebuie sacrificat din ce n ce mai mult din resursele alocate productiei de hrana. Daca consideram pamntul ca resursa pentru ambele bunuri, este logic ca primele suprafete de teren folosite n productia de mbracaminte sa fie mai putin fertile, ceea ce face ca pierderea n termenii productiei de hrana sa fie mai mica. Apoi, pe masura ce productia de mbracaminte se extinde vor fi atrase suprafete de teren din ce n ce mai fertile, iar cantitatea de hrana sacrificata va fi mai mare. n mod similar, se poate rationa daca vor fi considerate si alte resurse dect pamntul. Legea cresterii costului de oportunitate este relevanta pentru lumea n care traim. De exemplu, o societate decide la un anumit moment de timp ntre productia de bunuri civile si productia de bunuri militare. Resursele economice vor fi alocate n aceste scopuri. n cazul declansarii unui razboi, costul de oportunitate al obtinerii bunurilor militare n termenii bunurilor civile creste pe masura ce productia primelor bunuri creste. n cazul modelului prezentat, costul de oportunitate al unui bun este evidentiat prin sacrificiul celuilalt bun. Resursele pot nsa avea mai multe utilizari alternative, astfel ca, n aseme nea cazuri, costul de oportunitate al alegerii utilizarii unor resurse pentru obtinerea unui bun reprezinta sacrificiul celei mai bune alternative de utilizare a acestor resurse si este masurat n termenii acestei alternative. Modificari ale curbei posibilitatilor de productie Curba posibilitatilor de productie se poate deplasa spre dreapta ca urmare a influentei unor factori precum: a) modificarea ofertei de resurse economice; b) ameliorarea calitativa a resurselor economice; c) progresul tehnologic; 20

Deplasarea curbei posibilitatilor de productie spre dreapta demonstreaza faptul ca economia devine capabila sa produca mai multe bunuri si servicii comparativ cu o perioada anterioara. a) Modificarea ofertei de resurse economice Daca singura schimbare survenita n economie n cursul unei perioade de timp consta n modificarea volumului factorilor de productie, posibilitatile de productie se modifica si ele. n figura 1.2 se observa cum curba posibilitatilor de productie se deplaseaza spre dreapta, extinznd domeniul combinatiilor posibile pentru cele doua bunuri alese de societate. Zona dintre cele doua curbe reprezinta tocmai ansamblul acestor noi combinatii, imposibil de realizat n situatia initiala. Factorul cu actiunea cea mai evidenta n cresterea productiei nationale de bunuri si servicii este capitalul. Cresterea sa sub aspect cantitativ potenteaza actiunea factorului uman si natural. Efectul sau consta n sporul productivitatii realizate si mai departe n cresterea bunastarii indivizilor. Curba posibilitatilor de productie se poate deplasa si spre stnga, atunci cnd, din motive diverse, cantitatea de resurse economice se diminueaza. De exemplu, un razboi care provoaca distrugerea unei parti din capitalul existent, reduce multimea combinatiilor posibile de bunuri. Hrana 5,9 Noua 5,5 curba Curba initiala 21

0 4 5 mbracaminte Fig. 1.2 Modificarea curbei posibilitatilor de productie ca urmare a modificarii volumului de resurse b) Ameliorarea calitativa a resursurselor economice Chiar n conditile n care cantitatea de factori de productie nu se modifica, curba posibilitatilor de productie se poate deplasa spre dreapta ca urmare a ameliorarii calitatii factorilor. De exemplu, mbunatatirea competentelor profesionale sub impactul instruirii fortei de munca sporeste nendoielnic outputul obtenabil cu o cantitate data de factori de productie. Alocarea unei cantitati superioare de resurse economice formarii capitalului uman se va regasi n viitor ntr-o cantitate mai mare de productie, chiar daca mai nti aceasta nseamna un cost ca urmare a sacrificarii unor oportunitati prezente (a se vedea, de exemplu, costul de oportunitate al frecventarii unui institut de nvatamnt superior). Pierderea n outputul curent ar putea fi mai mare sau mai mica dect cstigul viitor dupa cum productivitatea resursei vizate este inferioara sau nu asteptarilor. n mod analog, se rationeaza n ceea ce priveste capitalul. Echipamentele cu perfomante superioare se constituie ntr-o sursa de crestere viitoare, ceea ce presupune si progres tehnologic. Grafic, efectul acestui factor de crestere, se poate reprezenta printr-o curba a posibilitatilor de productie asemanatoare cu cea din figura 1.2. c) Progresul tehnologic Dezvoltarea si promovarea de noi tehnologii se constituie, n conditiile limitarii resurselor, ntr-un factor extrem de important pentru cresterea productiei nationale. De exemplu, o tehnologie moderna cu caracter industrial sporeste productivitatea muncii si, pe aceasta baza, nivelul productiei comparativ cu o perioada anterioara. Indiferent de domeniul vizat, dezvoltarea noilor tehnologii este nsotita de costuri, impunnd alocarea alternativa a unor resurse 22

economice al caror cstig se va regasi n posibilitatile de productie viitoare. Costurile asociate sunt astfel generate de oportunitatile sacrificate n prezent n favoarea celor viitoare. Este important de retinut ca progresul tehnologic realizat ntr-o singura ramura are un impact favorabil si asupra altor ramuri, chiar daca n acestea din urma tehnologia nu se amelioreaza. Pornind de la exemplul anterior, al unei natiuni care si utilizeaza resursele n vederea obtinerii a doar doua bunuri, hrana si mbracaminte, mbunatatirea tehnologiei n domeniul productiei alimentare sporeste volumul resurselor posibil de alocat pentru celalalt bun economic. n consecinta, o cantitate data din productia de hrana poate fi nsotita de o cantitate sporita din bunul alternativ. n figura 1.3 este redata aceasta situatie, unde curba posibilitatilor de productie se deplaseaza spre dreapta dar si mentine punctul de intersectie cu axa OX. Semnificatia acestui fapt consta n aceea ca utilizarea integrala a resurselor pentru obtinerea celui de al doilea bun nu modifica volumul maxim posibil de realizat din primul bun. Zona dintre cele doua curbe semnifica si n acest caz posibilitatile suplimentare generate de o tehnologie alimentara superioara. n mod analog, o tara care si amelioreaza tehnologiile n domeniul agricol, va obtine resurse suplimentare pentru dezvoltarea sectoarelor secundar sau tertiar. Hrana 5,9 5,5 Nouacurba Curba initiala 23

0 4 mbracaminte Fig. 1.3 Modificarea curbei posibilitatilor de productie ca urmare a progresul tehnologic ntr-o singura ramura 1.4 Obiectul stiintei economice. Problemele fundamentale ale economiei Economia, ca stiinta, este relativ noua prin comparatie cu fizica, chimia, logica sau matematica. nceputurile stiintei economice coincid cu aparitia mercantilismului n secolele 16 si 17. Sintagma economie politica este datorata mercantilistului francez Antoine de Montchrestien care publica n 1616 Tratat de economie politica. Ulterior, au fost folosite o serie de denumiri alternative pentru stiinta economica, fara ca vreuna dintre acestea sa fie acceptata n mod unanim. Sensul originar al termenului de economie este destul de ndepartat de semnificatia sa actuala. Conform etimologiei, economia era privita ca administrarea gospodariei sau a casei. n decursul timpului, economia ca stiinta a nregistrat mai multe acceptiuni: stiinta a avutiei, semnificatie ntlnita la clasici. Titlul lucrarii lui A. Smith din 1776 Avutia natiunilor. Cercetare asupra naturii si cauzelor ei, este sugestiv pentru rolul economiei din perspectiva clasicilor; stiinta a schimbului comercial, semnificatie atribuita economiei de catre neoclasici; stiinta a alegerilor eficace, sens cel mai apropiat de perceptia actuala asupra economiei. 24

Resursele sunt limitate si au utilizari alternative. Oamenii au aspiratii numeroase, iar nevoile lor ramn nelimitate. Satisfacerea acestor nevoi presupune efectuarea unor alegeri. Alegerile privesc selectarea unei utilizari a resurselor din mai multe posibilitati de folosire a acestora. Conform teoriei si practicii economice orice alegere presupune un cstig ntrevazut si un sacrificiu. Cel care decide sa-si foloseasca resursele de care dispune pentru un scop dat adopta un comportament de maximizare a efectelor n conditii de constrngere. De exemplu, producatorul dispunnd de un buget limitat va alege ct din acesta va folosi pentru achizitionarea resurselor de capital si ct pentru serviciile de forta de munca, astfel nct profitul sau sa fie maxim. n mod analog, consumatorul decide ce structura a consumului va alege astfel nct sa obtina cea mai nalta satisfactie. n Eseu asupra naturii si semnificatiei stiintei economice L. Robbins defineste stiinta economica drept stiinta care studiaza comportamentul omului ca relatie ntre obiectivele sale si mijloacele limitate care au o utilizari alternative. Acelasi nteles privind stiinta economica l regasim si la alti economisti, precum P. A. Samuelson: modul n care decidem sa folosim resursele productive rare cu ntrebuintari alternative, pentru realizarea unui scop prevazut. Stiinta economica studiaza, n consecinta, modul n care oamenii decid asupra alocarii resurselor limitate ntre utilizarile alternative ale acestora n vederea satisfacerii nevoilor nelimitate ale membrilor societatii. Trebuie precizat ca sarcina economistului este sa furnizeze decidentului (omul politic, consumatorul sau producatorul individual) un fundament rational si nu sa i se substituie. Nu economistul este cel care alege. El investigheaza utilizarile alternative ale resurselor, evidentiaza costul si efectul fiecarei alegeri, tinnd seama de mai multe variabile (preturile resurselor, preturile bunurilor si serviciilor, tehnologia disponibila etc.). 25

Stinta economica raspunde la urmatoarele probleme economice fundamentale: - CE SI CT SA SE PRODUCA ? O asemenea ntrebare se refera la stabilirea bunurilor si serviciilor care sa se produca n vederea satisfacerii nevoilor, precum si la cantitatile ce trebuie sa se produca din fiecare bun sau serviciu. De exemplu, o natiune trebuie sa decida la un moment daca produce bunuri civile si bunuri militare si n ce cantitati. - CUM SA SE PRODUCA ? Raspunsul la o asemenea ntrebare vizeaza alocarea resurselor ntre sectoare, ntre ntreprinderile unui sector precum si combinatia de factori de productie pentru obtinerea bunurilor n cadrul unei ntreprinderi. - PENTRU CINE SA SE PRODUCA ? Aici este abordata problema distributiei rezultatelor productiei ntre membrii societatii. Stinta economica include microeconomia si macroeconomia. Analiza economica este, n consecinta, micro si macroeconomica, corespunzator unghiurilor diferite de vedere sau, mai bine spus, nivelurilor de abstractizare. Microeconomia studiaza problemele economice din perspectiva entitatilor individuale ale unei societati -producatori si consumatori. Ea ofera o imagine, n detaliu a economiei. Microeconomia interpreteaza comportamentul indivizilor consumatori si ntreprinzatori care iau decizii, se informeaza, si aleg strategiile ntre diferite variante de actiune, comparnd beneficiile si costurile alternativelor disponibile. Microeconomia pune un accent deosebit pe modul de formare al preturilor si pe rolul acestora n afaceri si decizii personale. Datorita acestei preocupari privind pretul si schimburile de bunuri si servicii microeconomia este denumita adesea si teoria preturilor. Analiza microeconomica ofera un punct de vedere util pentru ntelegerea comportamentului uman, permitnd ntelegerea unor probleme sociale si politice. 26

Macroeconomia studiaza problemele economice din perspectiva societatii n ansamblu. Economia este privita ca un n treg. Sunt analizate performanta generala a economiei si modul cum diferite sectoare sunt legate ntre ele. Probleme precum valoarea totala a productiei nationale, capacitatea economiei de a furniza locuri de munca, modificarea puterii de cumparare a monedei, relatiile cu alte economii etc. intra n sfera macroeconomiei. De asemenea, sunt abordate unele dezechilibre majore precum inflatia si somajul, n scopul prevenirii lor. Un asemenea scop este justificat de efectele majore asupra economiei. De exemplu, inflatia erodeaza puterea de cumparare, creaza instabilitate economica, afecteaza competitivitatea firmelor pe piata interna si externa, distorsioneaza alegerile oamenilor. Totodata, macroeconomia studiaza fluctuatiile agregate si sugereaza politici pentru atenuarea efectelor lor negative. 1.5 Metoda stiintei economice Este un fapt binecunoscut ca functionarea economiei nu este perfecta si nici nu place tuturor. De aceea, economistii sunt preocupati nu numai de ntelegerea modului de functionare al economiei, ci si de modalitatile de mbunatatire a rezultatelor ce decurg din sarcinile de productie si distributie a bunurilor si serviciilor. n general, exista opinii foarte diferite privind majoritatea problemelor ce tin de politica economica. De exemplu, oamenii se afla adesea n dezacord n legatura cu scopurile si modalitatile de utilizare a resurselor sau cu natura si marimea interventiei statului n economie. Evaluarea politicilor economice presupune ntelegerea corecta a functionarii economiei nainte de realizarea unor predictii privind impactul acestor politici asupra economiei n general. Stiinta economica poate fi pozitiva sau normativa. Economia pozitiva nu spune daca ceva este bun sau rau ci ce se ntmpla daca..... Ca orice stiinta pozitiva ea se ocupa cu relatiile cauza - efect. Concluziile economiei pozitive arata, n consecinta, cum functioneaza economia si ndeplinesc rolul de instrument de cunoastere al acesteia. Stiinta economica pozitiva se ocupa de ceea ce este, furniznd explicatii 27

stiintifice si obiective. Ea este obiectiva n acelasi sens ca oricare dintre stiintele fizice. n fizica exista legi ale miscarii si gravitatiei. n economie exista legea cererii si ofertei. Toate afirrmatiile pozitive explica cum se petrec lucrurile si ce cauzeaza aceasta. Un exemplu de afirmatie pozitiva poate fi urmatorul: daca exista plafoane la importul de produse electronice, atunci pretul produselor video pentru consumatorii interni creste. Un alt exemplu l constituie deficitul bugetului de stat a carui reducere antreneaza scaderea ratelor dobnzilor. Putem sustine sau respinge aceste afirmatii n functie de existenta sau nu a evidentei empirice privind modificarile n preturi, venituri, rate ale dobnzilor ca efect direct al schimbarilor de politica economica. Economia normativa se ocupa de ceea ce ar trebui sa fie n cadrul economiei, aratnd cum ar trebui sa functioneze aceasta. Concluziile sale, masurile de politica economica n speta, sunt subiective si depind de interpretarea consecintelor politicilor respective. Ele ndeplinesc rolul de ghid de actiune. O afirmatie normativa contine o judecata de valoare, stabilind un standard prin care realitatea poate fi judecata. De exemplu, se sustine ca guvernul are datoria sa protejeze veniturile fiecaruia din societate. Aceasta contine o judecata de valoare privind rolul guvernului. Cnd economistii recomanda impozitul progresiv pe venit si programe de securitate sociala ca un fapt just si echitabil atunci recomandarile lor se bazeaza pe economia normativa, pe o idee sau pe o filozofie de justitie sociala. Stiinta economica normativa se sprijina pe cea pozitiva. Cunostintele furnizate de economia pozitiva fac posibile recomandari normative realiste si fezabile. Spre exemplu, analiza privatizarii conduce la concluzii pozitive si normative. Concluziile pozitive se pot referi la faptul ca eficienta ntreprinderilor private tinde sa fie mai mare dect eficienta ntreprinderilor de stat. Concluziile normative pot arata ca, n vederea cresterii eficientei economice se impune accelerarea privatizarii ntreprinderilor de stat. Un alt exemplu de concluzii pozitive si normative pot fi desprinse din analiza somajului. Concluziile pozitive spun ca existenta somajului face ca productia realizata sa fie mai mica dect cea potentiala. Concluziile normative sustin ca n vederea diminuarii diferentei 28

dintre productia realizata si cea potentiala este necesara reducerea somajului. Scopul stiintei economice pozitive este construirea de teorii explicative. Daca stiinta economica pozitiva si-ar propune descrierea n detaliu a realitatii atunci nu s-ar ajunge probabil la nici-o concluzie relevanta. De aceea, stiinta economica pozitiva opereaza cu simplificarea realitatii prin construirea unor modele. Modelul economic constituie o reprezentare simplificata a unui proces sau a unui sistem. El arata actiunea reciproca, nlantuirea si interdependenta anumitor fenomene. n esenta, modelele retin numai acele aspecte care sunt relevante pentru analiza respectiva. Constructia unui model porneste de la o serie de ipoteze asupra realitatii. Ipotezele opereaza simplificari ale realitatii. Economistul trebuie sa stabileasca variabilele de lucru si relatiile functionale. Pe baza rationamentului, din ipoteze se deduc concluziile. Concluziile teoriilor se folosesc la obtinerea unor predictii asupra realitatii. Relatiile stiintei economice cu realitatea apar n primul rnd la verificarea relevantei concluziilor. Spre deosebire de stiintele exacte, n cazul stiintelor sociale experimentarea este exclusa. Din acest motiv, economistul trebuie sa se multumeasca cu observatii asupra faptelor petrecute concret. Confruntarea cu faptele conduce fie la acceptarea teoriei, fie la respingerea acesteia. n acest ultim caz, demersul de verificare a teoriei poate continua prin completarea sau modificarea ipotezelor, pe baza observatiilor facute. Curba posibilitatilor de productie este, s-a vazut, un model simplificat al raritatii si alegerii. La construirea sa, s-au utilizat mai multe ipoteze, precum cea a existentei celor doua utilizari alternative a resurselor. Pe baza observatiilor, s-a desprins concluzia cresterii costului de oportunitate pe masura cresterii productiei unui bun. Legea cresterii costului de oportunitate dobndeste o valabilitate generala, n ciuda simplificarii introduse n model de ipoteza mentionata. Ipotezele se folosesc la formularea teoriei si nu la testarea valabilitatii acesteia. Corespunzator, analiza critica asupra teoriilor trebuie 29

ndreptata asupra realismului predictiilor rezultate din concluzii si nu asupra realismului ipotezelor1. REZUMAT Nevoile umane sunt nevoi de bunuri si servicii. Resursele constituie mijloacele necesare pentru satisfacerea nevoilor umane de bunuri si servicii. Productia reprezinta procesul folosirii factorilor de productie n vederea obtinerii bunurilor si serviciilor dorite Factorii de productie, ca intrari pentru orice proces economic, sunt reprezentati de resursele naturale, resursele umane, capitalul si abilitatea ntreprinzatorului. Raritatea resurselor desemneaza caracterul limitat al acestora n raport cu nevoile umane nelimitate. Raritatea resurselor reprezinta problema economica fundamentala. Curba posibilitatilor de productie arata productia maxim posibila dintrun bun cce poate fi realizata n cursul unei perioade de timp cu resursele economice disponibile, data fiind cantitatea din bunul alternativ. 1 O asemenea constatare apartine lui Milton Friedman (1912- ), laureat al Premiului Nobel pentru economie n anul 1976, fiind justificata n lucrarea acestuia Metodologia stiintei economice pozitive, publicata n 1952. 30

Costul de oportunitate al alegerii utilizarii resurselor pentru un scop dat este sacrificiul celei mai bune alternative de utilizare a resurselor Stiinta economica studiaza modul n care oamenii decid asupra alocarii resurselor limitate ntre utilizarile alternative ale acestora n vederea satisfacerii nevoilor nelimitate ale membrilor societatii. Exista doua ramuri principale ale economiei, microeconomia si macroeconomia. Microeconomia priveste economia din perspectiva participantilor individuali. Deoarece un accent important este pus pe rolul preturilor n afaceri si decizii personale, microeconomia este uneori numita si teoria preturilor. Macroeconomia considera performanta de ansamblu a economiei si modul cum diferitele sectoare se afla n relatie unele cu altele. O atentie deosebita este acordata ntelegerii cauzelor somajului si inflatiei. Analiza pozitiva face predictii assupra impactului schimbarilor n politica economica asupra unor aspecte observabile precum productia si venitul. Analiza pozitiva face afirmatii de genul daca....atunci. Analiza normativa evalueaza dezirabilitatea rezultatelor alternative n concordanta cu judecati de valoare despre ce este bine sau rau. Afirmatiile normative reprezinta un punct de vedere despre ce anume ar trebui sa realizeze politica economica. Termeni cheie Resurse economice Productie Factori de productie Natura Forta de munca Capital Capital tehnic Capital fix Capital circulant Capital banesc 31

Abilitatea ntreprinzatorului Cost de oportunitate Legea cresterii costului de oportunitate Microeconomie Macroeconomie Economie pozitiva Economie normativa ntrebari de verificare 1. Definti nevoile umane si aratati cum pot fi clasificate acestea. 2. De ce raritatea resurselor este problema economica fundamentala? 3. Ce semnificatie are curba posibilitatilor de productie? 4. Oferiti exemple din activitatea dvs. cotidiana privind deciziile adoptate tinnd seama de costul de oportunitate. 5. Ce este stiinta economica? 6. Explicati, cu ajutorul unui exemplu, diferenta dintre factorii de productie si resursele economice. 7. Explicati modalitatile prin care poate fi stimulat spiritul de ntreprinzator. 8. Oferiti exemple de probleme aflate n sfera de studiu a microeconomiei si macroeconomiei. 9. Oferiti exemple de afirmatii pozitive si normative. Teste grila 32

1. Mecanismul prin care resursele sunt organizate pentru a fi folosite n vederea satisfacerii nevoilor societatii este cunoscut sub numele de: a) guvern; b) societate comerciala; c) ntreprindere publica; d) administratie privata; e) economie. 2. Indicati raspunsul corect privind resursele economice: a) nu pot fi folosite simultan pentru mai multe destinatii; b) societatea trebuie sa aleaga ntre destinatiile alternative de folosire a acestora; c) modul cum societatile aleg sa le utilizeze se rasfrnge asupra performantei macroeconomice; d) au un caracter dinamic; e) toate cele de mai sus. 3. a) b) c) d) e) 4. a) b) c) Factorii de productie reprezinta: parte a capitalului tehnic; parte a capitalului banesc; parte a resurselor economice atrase n procesul economic; numai obiect al proprietatii publice; numai obiect al proprietatii private. Capitalul ca factor de productie derivat reprezinta: bunurile economice care fac obiectul tranzactiilor pe piata; bunurile produse si destinate producerii altor bunuri si servicii; capitalul banesc investit n cursul unei perioade pentru achizitionarea

de noi echipamente; d) sumele mprumutate de la banci pentru finantarea proiectelor investitionale; e) echipamentele a caror valoare a fost recuperata de -a lungul timpului. 5. Care dintre urmatoarele resurse nu constituie factori de productie?: 33

a) b) c) d) e)

capitalul tehnic; populatia apta de munca, dar neocupata; materiile prime, materialele si combustibilul; populatia ocupata; constructiile speciale ale societatilor comerciale.

6. Care dintre urmatoarele bunuri apartinnd unei societati comerciale au caracter de capital fix ?: a) materiile prime si materialele; b) combustibilii; c) produsele finite; d) calculatoarele; e) semifabricatele achizitionate de la furnizori. 7. a) b) c) d) e) 8. a) b) c) d) e) Conceptul de raritate a resurselor semnifica faptul ca: resursele sunt disponibile n schimbul unui pret; oferta de resurse este finita; alegerile individuale sunt inutile; importul este inevitabil; resursele sunt insuficiente n raport cu volumul si structura nevoilor. Forma curbei posibilitatilor de productie reflecta: legea cererii; legea ofertei; legea descresterii randamentelor; legea cresterii costului de oportunitate; scaderea costului de oportunitate.

9. Costul de oportunitate reprezinta: a) valoarea celei mai bune alternative sacrificate de alocare a resurselor; b) costul suplimentar pe care-l suporta producatorul atunci cnd mareste productia cu o unitate; c) valoarea resurselor folosite pentru implementarea unei decizii; d) costul celui mai important factor de productie; e) cheltuielile efectuate pentru realizarea unei unitati de produs. 10. Un fermier poate cultiva pe o suprafata de teren gru si/sau porumb. Presupunnd ca resursele de care dispune sunt folosite 34

integral, se dau urmatoarele combinatii posibile accesibile fermierului: Posibilitati Productia de gru (tone) Productia de porumb (tone) 1 2 200100 40 80 3 50 100 4 0 120 5 150 60 6 300 0 7 250 20 Costul de oportunitate pentru gru este: a) 4 tone de porumb; b) 10 tone de porumb; c) 0,4 tone de porumb; d) 2,5 tone de porumb; e) nu se poate determina. 11. Cresterea productiei de bunuri realizate n cursul unei perioade de timp la nivelul unei economii nationale ar putea fi provocata de: a) cresterea numarului somerilor; b) cresterea nivelului general al preturilor; c) schimbarea preferintelor de consum ale populatiei; d) utilizarea unor tehnologii mai eficiente; e) reducerea volumului de resurse disponibile. 12. Care dintre urmatoarele afirmatii exprima cel mai bine scopul economiei ca stiinta? a) studiul utilizarii resurselor n vederea obtinerii de bunuri si servicii pentru propria folosinta si pentru schimb; b) studiul utilizarii banilor n cadrul unei economii; c) distributia venitului ntre membrii societatii; 35

d) studiul utilizarii resurselor rare, cu ntrebuintari alternative, pentru satisfacerea nevoilor nelimitate; e) studiul cererii de bunuri si servicii din partea menajelor. 13. Microeconomia se ocupa cu studiul: a) agregatelor macroeconomice; b) populatiilor; c) actiunilor agentilor economici individuali; d) politicilor de combatere a somajului; e) politicilor de combatere a inflatiei. 14. Microeconomia se ocupa cu studiul: a) politicilor de stabilire a preturilor; b) deciziilor ntreprinzatorilor de optimizare a productiei; c) alocarii optime a resurselor; d) politicilor antitrust; e) toate cele de mai sus. 15. Macroeconomia se ocupa cu studiul: a) actiunilor economice ale populatiei unei regiuni; b) deciziilor ntreprinderilor de mari dimensiuni; c) preturilor si productiei ntreprinderilor apartinnd unei ramuri industriale; d) comportamentului economiei privita ca un ntreg; e) alocarii resurselor economice la nivelul producatorului individual. 16. ............. face afirmatii despre ce ar trebui sa fie, n timp ce .............face afirmatii despre ceea ce este bazate pe evenimente observabile si posibil de verificat: a) analiza pozitiva/analiza normativa; b) analiza normativa/analiza pozitiva; c) macroeconomia/microeconomia; d) microeconomia/macroeconomia. 36

CAPITOLUL 2 UTILIZAREA GRAFICELOR N ANALIZA ECONOMICA Dupa ce veti studia acest capitol veti putea ntelege: Ce este un grafic si care este rolul sau n analiza economica Care este semnificatia economica a conceptului de panta Care este natura relatiilor dintre variabilele economice Microeconomia si macroeconomia folosesc n mod frecvent analiza grafica. Aceasta constituie un instrument extrem de util pentru ntelegerea relatiilor economice si desprinderea concluziilor necesare. 2.1 Graficul, instrument de analiza economica Graficele utilizate n aceasta carte sunt bidimensionale exprimnd relatia functionala existenta ntre doua variabile. Relatia functionala dintre doua variabile presupune ca valoarea unei variabile sase modifice la crester ea sau scaderea unei alte variabile. n acest caz, se spune ca prima variabila depinde sau este functie de cea de a doua. Este posibila nsa si folosirea unei a treia variabile, caz n care se studiaza influenta modificarii valorii ei asupra primelor doua variabile. ntre doua variabile poate exista fie o relatie de directa proportionalitate, fie o relatie de inversa proportionalitate. n primul caz, ambele variabile evolueaza n acelasi sens, respectiv cresterea uneia este nsotita de cresterea celeilalte. Si invers, reducerea unei variabile determina scaderea celeilalte variabile. De exemplu, relatia existenta 39

ntre pretul unitar si cantitatea oferita dintr-un produs este directproportionala. n schimb, relatia dintre pretul unitar si cantitatea ceruta este invers proportionala. Presupunem ca s-a putut determina o relatie functionala liniara ntre cantitatea vnduta dintr-un bun si ncasarile unui producator. Cantitatea vnduta este reprezentata pe axa OX iar ncasarile producatorului pe axa OY. Datele se pot trece ntr-un tabel (tabelul 2.1) si reprezenta grafic (figura 2.1)1. Pentru simplificare s-au considerat doar patru niveluri ale cantitatii vndute. Se poate constata ca fiecarui nivel dat de cantitate i corespunde un anumit nivel al ncasarilor. Un exemplu de relatie directa ntre doua variabile Tabelul 2.1 X 1 2 3 4 (cantitatea vnduta) Y (ncasari) Punctul pe grafic 2 A1 4 A2 6 A3 8 A4

1 Cele mai multe grafice se traseaza n cadranul 1, ceea ce semnifica faptul ca datele din economie sunt mai degraba pozitive dect negative. n acest ultim caz, axele OX si OY se prelungesc la stnga si respectiv n jos fata de origine. 40

Y 8 A4 6 A3 4 A2 2 A1 0 1 2 3 4 X Fig. 2.1 Graficul relatiei direct proportionale ntre doua variabile n alte situatii, ntre variabilele X si Y poate exista o relatie invers proportionala, caz n care cresterea unei variabile este nsotita de reducerea celeilalte variabile. Cresterea pretului determina reducerea cantitatii cerute, dupa cum reducerea pretului stimuleaza cresterea cantitatii cerute. Datele sunt sintetizate n tabelul de mai jos si reprezentate n figura 2.2. Un exemplu de relatie invers proportionala ntre doua variabile Tabelul 2.1 X 1 2 3 4 41 (cantitatea ceruta) Y (pretul) Punctul pe grafic 4 B1 3 B2 2 B3 1 B4

Y 4 B1 3 B2 2 B3 1 B4 0123 4 X Fig. 2.2 Graficul relatiei invers proportionale ntre doua variabile n fiecare dintre graficele anterioare s-a reprezentat o singura dreapta, deci o singura relatie functionala ntre variabile. Adesea, este util a avea n acelasi sistem de coordonate doua sau mai multe drepte (sau curbe). Diagrama obtinuta este, n consecinta, multicurba, reprezentnd concomitent mai multe relatii functionale. De exemplu, graficul cererii si ofertei, este util pentru determinarea pretului si cantitatii de echilibru precum si pentru furnizarea altor concluzii importante. n legatura cu variabilele utilizate este important de precizat ca ele pot fi variabile discrete sau variabile continue. Variabilele discrete sunt cele care nu pot fi divizate n unitati infinitesimale, n timp ce pentru cele continue este posibila reprezentarea lor n fractiuni orict de mici. De exemplu, n cazul unui producator de echipamente industriale, calculul cifrei de afaceri se realizeaza pentru cantitati exprimate n numere ntregi si nu n fractiuni de echipamente. Pentru un fermier, acelasi calcul permite utilizarea variabilei cantitate de gru vnduta fractionata n unitati chiar infinitesimale. 42

Economistii fac adesea abstractie de tipul variabilei, discreta sau continua, interesul lor fiind mai degraba acela de a evidentia tipul de relatie functionala posibila ntre variabilele economice. 2.2 Conceptul de panta si utilizarea sa n analiza economica Conceptul de panta este foarte util n analiza economica, permitnd desprinderea unor concluzii importante privind comportamentul economic si relatiile dintre diferite variabile economice. Panta unei curbe masoara rata cu care variabila Y se modifica atunci cnd X variaza. Altfel spus, panta este data de raportul DY/DX, termenii DY si DX semnificnd cresterea sau scaderea fiecarei variabile. Consideram o relatie functionala ntre doua variabile economice ntre care exista o relatie direct proportionala (figura 2.3). Se observa ca fiecarei unitati suplimentare din variabila X i corespunde o crestere cu 1,5 unitati din variabila Y. n consecinta, panta dreptei este DY/DX = 1,5/1 = 1,5. 43

Y 6 DY = 1,5 4,5 3 1,5 A D C DX = DY = B DX DY = DX =

1 1,5 = 1 1,5 1

0 1 2 3 4 X Fig. 2.3 Panta unei drepte n conditiile unei relatii direct proportionale ntre variabile O dreapta orientata n jos are panta negativa. Cresterea variabilei X este nsotita de scaderea variabilei Y (figura 2.4). Cum DY este de fiecare data -2 cnd DX = 1, rrezulta ca panta dreptei este 2/1 = -2. 44

Y DX = 1 8 A 6 4 2 DY = -2 DX = 1 B DY = -2 DX = 1 C DY = -2 D 0 1 2 3 4 X Fig. 2.4 Panta unei drepte n conditiile unei relatii inverse ntre variabile n situatia n care relatia functionala apare sub forma unei linii drepte (precum n cazurile anterioare) panta este constanta n orice punct al dreptei. Cunoasterea pantei unei drepte indica relatia existenta ntre variabila X si variabila Y. Astfel, panta poate fi: a) un numar pozitiv, caz n care cele doua variabile se modifica n acelasi sens (ambele cresc sau ambele descresc); b) un numar negativ, caz n care cele doua variabile evolueaza n directii opuse; c) zero, caz n care orice modificare a variabilei X nu genereaza nici-o modificare a variabilei Y. Dreapta exprimnd relatia dintre cele doua variabile este paralela cu axa OX. 45

2.3 Modificarea pantei de -a lungul unei curbe n exemplele anterioare s-a presupus existenta unei relatii de tip liniar ntre variabile. Exista nsa frecvente cazuri cnd aceste relatii directe sau inverse sunt reprezentate printr-o curba (relatia devine curbilinie). De aceasta data, panta nu mai este aceeasi, ci se modifica dea lungul curbei. Pentru a afla panta unei curbe ntr-un punct se calculeaza tangenta n acel punct. n situatia unei relatii direct proportionale ntre cele doua variabile, curbele pot fi, dupa caz, convexe sau concave (figura 2.5 a si 2.5 b). Y Y 0 X 0 X a) b) Fig. 2.5 Curbe convexe si concave n cazul relatiei direct proportionale ntre variabile n figura 2.5 a, panta curbei creste pe masura ce valoarea variabilei X creste, ceea ce nseamna ca fiecare unitate suplimentara din X este nsotita de o crestere tot mai mare a variabilei Y. Curba este n acest caz convexa. n schimb, n cazul figurii 2.5 b panta curbei descreste, iar curba este concava. Daca relatia dintre variabila X si variabila Y este invers proportionala, cresterii variabilei X i corespunde scaderea variabilei Y, nsa cu rate diferite, n functie de forma curbei. 46

n cazul unei curbe convexe nspre origine, panta este negativa si n scadere (figura 2.6 a). n schimb, pentru o curba concava nspre origine, panta este tot negativa nsa nregistreaza tendinta de crestere (figura 2.6 b). Y Y 0 X0 X a) b) Fig. 2.6 Curbe convexe si concave n cazul relatiei invers proportionale ntre variabile 2.4 Panta si valorile extreme ale variabilelor n analiza economica se ntlnesc adesea situatii cnd una si aceeasi curba poate prezenta toate cele trei tipuri de pante pozitiva, negativa si zero. De exemplu, curba din figura 2.7 are mai nti o panta pozitiva si apoi negativa, trecnd printr-un punct de maxim notat cu E, unde panta curbei este zero. Coordonatele acestui punct E dau valoarea lui X pentru care Y are valoare maxima. 47

Y Panta zero E Panta Panta pozitiva negativa B C A D X Fig. 2.7 Forma curbei la trecerea de la relatia direct proportionala la relatia invers proportionala Tot att de adevarat este ca o panta de nivel zero poate nsemna si o valoare minima pentru Y, situatie n care panta este mai nti negativa si apoi pozitiva (figura 2.8). Coordonatele punctului F dau valoarea lui X pentru care Y are valoare minima. 48

Y A D Panta Panta negativa pozitiva B C F 0 X Fig. 2.8 Forma curbei la trecerea de la relatia invers proportionala la relatia direct proportionala Un caz interesant de curba care si modifica concavitatea (si panta) odata cu trecerea de la relatia directa la una inversa este cea a ofertei individuale de munca (figura 2.9). 49

Salariul orar (lei) Curba ofertei individuale de munca 0 Cantitatea de munca oferita (ore) Fig. 2.9 Oferta individuala de munca Cresterea salariului determina angajatul sa lucreze mai multe ore, cel putin pna la un punct. Obtinerea unui salariu considerat corespunzator si cresterea lui n continuare schimba preferintele individuale n favoarea timpului liber. Se observa faptul ca graficul are un caracter abstract, nef iind nsotit de date concrete. El nu vizeaza dect o relatie de ordin calitativ ntre variabilele economice. 50

REZUMAT Relatia functionala dintre doua variabile presupune ca valoarea unei variabile sa se modifice la cresterea sau scaderea unei alte variabile. n acest caz, se spune ca prima variabila depinde sau este functie de cea de a doua. ntre doua variabile poate exista fie o relatie direct proportionala, fie o relatie invers proportionala. n primul caz, variabilele evolueaza nacelasi sens; ambele cresc sau ambele descresc. n cel de al doilea caz, variabilele evolueaza n directii opuse; cresterea unei variabile este nsotita de descresterea celeilalte variabile. Variabilele utilizate pot fi discrete sau continue. Variabilele discrete sunt cele care nu pot fi divizate n unitati infinitesimale, n timp ce pentru cele continue este posibila reprezentarea lor n fractiuni orict de mici. Economistii fac adesea abstractie de tipul variabilei, discreta sau continua, interesul lor fiind mai degraba acela de a evidentia tipul de relatie functionala posibila ntre variabilele economice. Panta unei curbe masoara rata cu care variabila Y se modifica atunci cnd X variaza. Panta este data de raportul DY/DX, termenii DY si DX semnificnd cresterea sau scaderea fiecarei variabile. Curbele exprimnd o anumita relatie functionala ntre variabile pot ficonvexe sau concave. n cazul unei curbe convexe nspre origine, panta este negativa si n scadere n schimb, pentru o curba concava nspre origine, panta este tot negativa nsa nregistreaza tendinta de crestere. 51

Termeni cheie Relatie functionala Relatie direct proportionala Relatie invers proportionala Variabila discreta Variabila continua Panta Curba convexa Curba concava ntrebari de verificare 1. Explicati natura relatiei dintre variabilele economice si, pe baza unui exemplu, reprezentati grafic fiecare situatie. 2. Trasati pe un grafic relatia posibila ntre numarul de ore prestate de un angajat si salariul obtinut de acesta. Apreciati daca graficul se modifica n functie de abilitatea salariatului. Justificati raspunsul. 3. ntre numarul de ore de studiu si nota obtinuta la examen de catre studenti exista o relatie evidenta. Consideram ca acest numar este limitat la 10, iar nota probabila este cuprinsa ntre 1 si 10. Trasati graficul corespunzator acestei relatii considernd alternativ numarul de ore de studiu reprezentat pe axa OX, iar apoi pe axa OY. Justificati forma graficului si puneti n evidenta semnificatia conceptului de panta. 4. Care este semnificatia unei linii orizontale ce intersecteaza axa OY ? Aceeasi ntrebare n cazul unei linii verticale care intersecteaza axa OX. 5. Trasati graficul corespunzator relatiei ntre doua variabile, n care panta este mai nti n scadere, iar apoi n crestere. 6. Completati tabelul urmator exprimnd relatia existenta ntre timpul liber si cel pentru studiu, astfel nct panta sa fie constanta. Numarul de ore afectat celor doua destinatii este 10. Precizati ce tip de relatie exista ntre cele doua variabile si trasati graficul corespunzator. 52

Timp pentru studiu 10 8 7 5,5 4 1 0 Timp liber 0 2 3 4,5 6 9 10 Teste grila 1. Care dintre urmatoarele afirmatii nu constituie o relatie functionala ntre variabilele X si Y? a) X creste iar Y ramne constant; b) cresterea lui X determina cresterea lui Y; c) reducerea lui X determina reducerea lui Y; d) reducerea lui X determina cresterea lui Y. 2. Care dintre urmatoarele afirmatii corespund conceptului de panta? a) variatia lui Y raportata la variatia lui X; b) modificarea n timp a variabilei X; c) modificarea n timp a variabilei Y; d) modificarea variabilei Y ce revine la modificarea cu o unitate a variabilei X; e) modificarea variabilei X ce revine la modificarea cu o unitate a variabilei Y. 3. O curba caracterizata mai nti printr-o relatie direct proportionala si panta n scadere, apoi printr-o relatie invers proportionala si panta n crestere trece: a) printr-un punct de maxim; b) printr-un punct de minim; c) nu se poate preciza daca punctul este de maxim sau de minim. 53

4. Unei relatii functionale invers proportionale i corespunde o panta: a) negativa; b) pozitiva; c) pozitiva sau negativa, dupa caz; d) zero. 54

CAPITOLUL 3 AGENTII ECONOMICI. CIRCUITUL ECONOMIC Dupa ce veti studia acest capitol veti putea ntelege: Ce sunt agentii economici si cum se pot agrega acestia n cadrul sectoarelor institutionale Care sunt operatiunile la care participa agentii economici Ce sunt fluxurile reale si fluxurile monetare Ce este fluxul circular al veniturilor si cheltuielilor Economiile de piata functioneaza prin actiunile si interactiunile a numerosi agenti (subiecti) economici liberi, animati de realizarea propriilor interese. Descrierea vietii economice presupune cunoasterea acestor agenti economici, a naturii operatiunilor economice la care participa precum si a fluxurilor care se deruleaza n cadrul circuitului economic. 3.1. Agentii economici si functiile lor Actvitatea economica rezulta din operatiile efectuate de o multitudine de unitati economice elementare: ntreprinderi publice sau private, consumatori, organisme publice etc. Descrierea circuitului 57

economic presupune nainte de toate precizarea notiunii de agent sau unitate economica si gruparea acestora n functie de criterii diverse. Agentul economic reprezinta o persoana sau un grup de persoane (fizice si/sau juridice) care participa la viata economica avnd functii bine determinate n cadrul acesteia. Agentii economici pot fi priviti ca agenti economici elementari si agenti economici agregati. Agentii economici elementari sunt entitati primare, actionnd ca subiecti de sine statatori ai vietii economice. Ei au o contabilitate proprie, dispun de autonomie decizionala si exercita o functie principala. Agentii economici agregati rezulta din gruparea agentilor economici elementari pornind de la criterii diverse. De exemplu, agregarea agentilor economici se poate realiza dupa ramura de activitate (pe tipuri de activitati), dupa forma de organizare, dupa functiile economice ndeplinite sau criteriul institutional. Conform acestui ultim criteriu agentii economici se grupeaza n mai multe sectoare institutionale dupa cum urmeaza: _ Societati si cvasi-societati non-financiare . Aceste unitati economice au ca activitate principala productia de bunuri si servicii exclusiv serviciile financiare destinate vnzarii: societati comerciale private, ntreprinderi publice, cooperative. Sunt cuprinsi astfel toti acei agenti economici care produc pentru piata, ofera bunuri comerciale si obtin pe aceasta baza venituri. _ Institutii de credit. Cea mai mare a agentilor economici efectueaza operatiuni financiare fara ca acestea sa reprezinte activitatea lor principala. Unitatile economice apartinnd acestui sector au nsa ca functie principala realizarea de operatiuni financiare. n acest sens, ele mobilizeaza resursele banesti temporar disponibile si le redistribuie, finantnd astfel economia. n aceasta categorie sunt cuprinse bancile banca centrala si bancile comerciale si alte organisme financiare specializate. _ Institutii de asigurari. Aceste institutii asigura o plata n caz de realizare a riscului, n schimbul primelor contractuale si a cotizatiilor voluntare care le sunt varsate. 58

_ Administratii publice. Acest sector cuprinde unitati care presteaza servicii nemarfare pentru colectivitate si redistribuie veniturile. n mod concret, exista administratii publice centrale (statul si alte organisme ale administratiei centrale), administratii publice locale si administratii de securitate sociala. Resursele lor provin din varsaminte obligatorii de la alte sectoare, primite direct sau indirect. _ Administratii private. Acestea reprezinta organisme fara scop lucrativ care furnizeaza unor grupuri speciale de menaje servicii marfare si nemarfare. Aici sunt incluse partidele politice, sindicatele, asociatiile culturale. Resursele lor sunt constituite din contributiile voluntare ale menajelor. _ Menaje sau gospodarii. Aici sunt incluse ansamblul persoanelor fizice aflate n calitate de consumatori si, eventual, n calitate de producatori atunci cnd productia este organizata n cadrul ntreprinderilor individuale. n aceasta ultima ipostaza, menajele ofera bunuri si servicii marfa nefinanciare. Veniturile obtinute, cu precadere din plata muncii dar si din unele transferuri efectuate de alte sectoare, sunt destinate satisfacerii nevoilor de consum. Justificarea includerii ntreprinderilor individuale n acest sector rezida n faptul ca ele sunt animate de o logica a bunastarii individuale. _ Strainatatea (restul lumii sau exteriorul). Acest sector sintetizeaza relatiile dintre unitatile rezidente (cu centrul principal de activitate pe teritoriul tarii de referinta) si cele nerezidente. O asemenea grupare a agentilor economici raspunde unor cerinte de obtinere si agregare a rezultatelor economice de la nivel inferior la nivel macroeconomic. 3.2. Operatiuni ale agentilor economici n vederea realizarii propriilor interese agentii economici desfasoara o serie de operatiuni. Acestea sunt extrem de diverse si constituie premisa tranzactiilor economice. Operatiunile pe care le efectueaza agentii economici se pot structura n trei mari categorii: 59

(1) Operatiuni asupra bunurilor si serviciilor. Aceste operatiuni privesc crearea, transformarea, circulatia si utilizarea bunurilor si serviciilor. n mod concret, sunt incluse n aceasta categorie productia de bunuri si servicii, consumurile intermediare, consumul final, investitiile, exporturile, importurile, achizitiile nete de terenuri si active incorporale, consumul de capital fix. Bunurile si serviciile au caracter marfar si nemarfar. Cele cu caracter marfar se schimba pe piata contra unui pret. Ele sunt oferite de ansamblul sectoarelor institutionale. Administratiile publice si uneori cele private ofera servicii nemarfare care nu presupun plata unei sume n schimbul lor (de exemplu, serviciile de nvatamnt sau sanatate). (2) Operatiuni de repartitie. Aceste operatiuni se refera la formarea si circulatia veniturilor. Ele cuprind transferuri curente si transferuri n capital. n cadrul operatiilor de repartitie, cea mai mare pondere o detin transferurile curente. Ele se refera la obtinerea salariilor, profiturilor, dobnzilor, formarea veniturilor de transfer operate prin administratiile publice, alte transferuri curente precum impozitele directe si indirecte si contributiile sociale. Transferurile n capital vizeaza, pe de o parte, sprijinirea investitiilor prin acordarea de prime si diverse subventii, iar, pe de alta parte, impozitele pe capital (prelevari din donatii si succesiuni n cazul transferurilor cu titlu gratuit). Operatiile de repartitie descriu astfel distributia veniturilor rezultate din productie precum si redistribuirea asigurata de administratiile publice. Impozitele percepute de stat si de colectivitatile locale fac obiectul redistribuirii catre ntreprinderi sub forma subventiilor de exploatare (sume ce permit ntreprrinderilor sa vnda la un pret inferior costurilor de productie) sau catre menaje. n mod analog, cotizatiile sociale sunt redistribuite sub forma prestatiilor sociale. Institutiile financiare contribuie la repartitia veniturilor acordnd dobnzi si dividende sau beneficiind de dobnzi si dividende. n acelasi timp, exista o multitudine de transferuri de venituri ntre un stat si restul lumii. 60

(3) Operatiuni financiare. Operatiunile financiare se refera la crearea si circulatia mijloacelor de plata, plasare si finantare. Unele unitati economice dispun de resurse care exced la un moment dat nevoile lor. Ele dispun ca urmare de capacitate de finantare. Alte unitati au nevoie de finantare caci nevoile lor sunt mai mari dect resursele disponibile. Aceste unitati economice, n masura n care si gasesc creditori, se ndatoreaza si devin debitori. Operatiunile financiare se afla n legatura cu fluxurile de creante si datorii existente ntre diferite sectoare institutionale. Ultimele se materializeaza fie printr-un suport de tipul biletelor de banca, monedei metalice, titlurilor, fie n simple nscrieri n conturi deschise la institutiile specializate. Operatiile financiare constituie contrapartida celei mai mari parti a operatiilor asupra bunurilor si serviciilor sau a operatiilor de repartitie deoarece aceste operatii presupun cel mai adesea moneda si creditul. Operatiile financiare cuprind o prima categorie de instrumente de plasament a caror achizitie depinde de decizia creditorului de a constitui o rezerva de mijloc de plata nsotita de alegerea ntre diverse plasamente mijloace de plata internationale, moneda, bunuri negociabile, obligatiuni si actiuni. O alta categorie este reprezentata de acele instrumente de finantare rezultate dintr-un acord ntre creditor si debitor n contrapartida unui transfer de moneda, unei cesionari dintr-un bun sau unei prestari de servicii. O ultima categorie de operatiuni financiare este reprezentata de rezervele tehnice de asigurare care sunt o datorie a companiilor de asigurare fata de asigurati. Operatiunile agentilor economici au loc prin intermediul schimbului pe piata. Astfel, ntre agentii economici au loc permanente fluxuri de bunuri si servicii si, respectiv, fluxuri de venituri si cheltuieli. 3.3. Circuitul economic ntr-o economie de piata cea mai mare parte a tranzactiilor economice se desfasoara prin intermediul pietei. Tranzactiile de piata 61

presupun ca oricarui transfer de bunuri si servicii sa-i corespunda o contrapartida. Aceasta poate fi reprezentata fie de un alt bun sau serviciu , fie de o suma de bani echivalenta. n acest caz, se identifica doua categorii de fluxuri economice: fluxuri reale (de bunuri si servicii ale factorilor de productie) si fluxuri monetare (de venituri si cheltuieli). Ele sunt de aceeasi marime nsa au sens opus. Circuitul economic reprezinta ansamblul fluxurilor reale si monetare care evidentiaza interactiunile de natura tranzactionala dintre agentii economice care actioneaza n cadrul economiei. n conditiile unei simplificari extreme se poate considera ca o economie se compune din doua mari grupe de unitati economice: grupa ntreprinderilor si grupa menajelor. Prima categorie de agenti economici cuprinde ansamblul ntreprinderilor rezidente si constituie unul dintre polii circuitului economic. Menajele reprezinta cel de al doilea pol al circuitului economic. ntr-o asemenea economie simplificata nu exista stat, nici institutii de credit si nici exteriorul. Operatiunile descrise n schema simplificata a circuitului economic se deruleaza numai n interiorul economiei nationale. O economie care nu are relatii cu exteriorul este numita economie nchisa. Operatiile la care participa agentii economici sunt doar operatii de productie si de consum. Alte operatii precum cele de economisire si investitie sunt ignorate. Descrierea circuitului economic poate fi imaginata ntr-o economie non-monetara sau ntr-o economie monetara. Circuitul economic ntr-o economie non-monetara: fluxuri reale n schema de mai jos sunt prezentate doar fluxurile reale de bunuri si servicii si de factori de productie, care se deruleaza ntre cele doua grupe de agenti economici. Menajele sunt cele ce furnizeaza factorii de productie necesari desfasurarii proceselor de productie din cadrul ntreprinderilor. n cadrul acestor procese de productie, sunt combinati factorii de productie iar rezultatul se concretizeaza n bunuri si servicii. 62

Urmeaza un al doilea flux real, acela al trecerii bunurilor si serviciilor de consum de la ntreprinderile producatoare la menaje. Acest circuit poate fi rezumat astfel: ntreprinderile folosesc factorii de productie furnizati de catre menaje, iar pentru aceasta le remunereaza n natura, oferindu-le bunuri si servicii de consum. O asemenea schema presupune ca ntreaga productie de bunuri si servicii a ntreprinderilor ajunge integral la menaje. n realitate, o parte din aceasta prroductie este formata din bunuri de capital tehnic ai carei utilizatori sunt tot ntreprinderile. Bunuri si servicii ntreprinderi Menaje Factori de productie Fig. 3.1 Circuitul economic ntr-o economie non-monetara: fluxuri reale Circuitul economic ntr-o economie monetara: fluxuri monetare Functionarea unei economii conform schemei precedente nu este imposibila. Ea corespunde folosirii generalizate a trocului. Diviziunea muncii si specializarea producatorilor a condus la extinderea considerabila a productiei de bunuri si servicii. Schimbul bazat pe troc presupunea ca un 63

agent economic specializat sa ofere ceea ce realiza ca excedent dintr-un bun altui agent economic care proceda analog, nsa era specializat n producerea altui bun. Existenta trocului ca modalitate de schimb impunea existenta dublei coincidente de dorinte ceea ce este greu de imaginat ntr o economie aflata ntr-un proces continuu de dezvoltare a productiei de bunuri. Schimburile, devenite multilaterale, cer utilizarea unui intermediar precum moneda. Trecerea de la o economie non-monetara la o economie monetara are urmatoarele consecinte: fluxurile reale constituite din bunuri si servicii (de consum sau ale factorilor) sunt evaluate cu ajutorul monedei; fluxurile monetare nsotesc fluxurile reale; ele corespund veniturilor monetare primite de menaje n schimbul serviciilor furnizate ntreprinderilor; dupa ncasarea acestor venituri menajele le folosesc pentru a cumpara bunuri si servicii de consum. Figura 3.2 prezinta aceste fluxuri monetare mprreuna cu cele reale n cadrul unei economii monetare. Trecerea factorilor de productie n general, inclusiv munca, de la menaje catre ntreprinderi se realizeaza prin intermediul pietei factorilor de productie. n acelasi mod se petrece si trecerea bunurilor si serviciilor de la ntreprinderi catre menaje. Fiecare piata presupune ntlnirea si confruntarea cererii si ofertei. Rezultatul l constituie formarea unui pret, n schimbul caruia orice agent economic obtine ceea ce doreste, factori de productie sau bunuri si servicii. Aceasta schema presupune ca veniturile obtinute de menaje sunt folosite integral pentru a cumpara bunuri si servicii. n realitate, doar o parte din aceste venituri sunt folosite pentru achizitionarea de bunuri si servicii. Cealalta parte este nsa economisita. 64

Bunuri si servicii Piata b. si s. Bunuri si servicii ncasari din vnzarea b. si s. Cheltuieli cu b. si s. ntreprinderi Menaje Cheltuieli Piata muncii Venituri din cu fact. de prod. vnzarea f.d.p.(salarii) Factori de productie Factori de productie 0 Qc0 0 L 0 c P S 0 Qc0 0 L 0 c P S Fig. 3.1 Circuitul economic ntr-o economie monetara: fluxuri reale si monetare Analiza circuitului evidentiaza faptul ca cele patru fluxuri sunt interdependente. Nu se poate suprima fluxul de venituri monetare fara a suprima si fluxul privind cheltuielile monetare ale acelorasi agenti economici. n mod similar, nu se poate suprima fluxul de factori de 65

productie fara a suprima si fluxul de bunuri si servicii. Interdependenta perfecta a fluxurilor economice conduce la a spune ca acest circuit este nchis. Schemele prezentate corespund unui circuit economic simplificat. Acest lucru este suficient pentru a ntelege modul n care bunurile de consum si factorii de productie circula n economie si cum sunt dublate fiecare de un flux monetar. Extinderea acestei scheme presupune integrarea si celorlalti agenti economici n cadrul ei precum si a altor operatii de genul celor de economisire si investitie. REZUMAT Agentul economic reprezinta o persoana sau un grup de persoane (fizice si/sau juridice) care participa la viata economica, avnd functii bine determinate n cadrul acesteia. Agentii economici se pot grupa n functie de criterii diverse. Gruparea lor n cadrul sectoarelo r institutionale se bazeaza pe functia principala realizata. Cele sapte sectoare institutionale sunt: societati si cvasi-societati nonfinanciare, institutii de credit, institutii de asigurari, administratii publice, administratii private, menaje si strainatatea. Operatiunile la care participa agentii economici sunt: operatiuni asupra bunurilor si serviciilor, operatiuni de repartitie, operatiuni financiare. ntre agentii economici se deruleaza fluxuri reale si fluxuri monetare. Fluxurile reale sunt fluxuri de bunuri si servicii si de factori de productie. Fluxurile monetare sunt fluxuri de venituri si cheltuieli. Circuitul economic cuprinde ansamblul fluxurilor reale si monetare corespunzatoare interactiunilor de natura tranzactionala dintre agentii economici care actioneaza n cadrul economiei. 66

Termeni cheie Agent economic Societati si cvasi-societati non-financiare Institutii de credit Institutii de asigurari Administratii publice Administratii private Menaje Strainatatea Operatiuni asupra bunurilor si serviciilor Operatiuni de repartitie Operatiuni financiare Fluxuri reale Fluxuri monetare Circuitul economic ntrebari de verificare 1. Care sunt agentii economici dintr-o economie de piata? 2. Enumerati si caracterizati principalele operatiuni pe care le efectueaza agentii economici. 3. Care este semnificatia economica a fluxului circular al venitului? 4. Prezentati continutul fluxurilor monetare si reale si aratati cum se articuleaza ele n cadrul unei economii monetare. Teste grila 1. ntr-o economie de piata, sunt agenti economici financiari: a) societatile comerciale industriale; b) menajele; c) partidele politice; d) bancile; e) fundatiile 2. Sunt agenti economici non-financiari: a) bancile; b) institutiile financiare specializate; 67

c) menajele; d) bursele de valori; e) administratiile publice. 3. n cadrul operatiunilor asupra bunurilor si servicilor sunt cuprinse: a) producerea bunurilor si serviciilor; b) consumul de bunuri; c) formarea de capital; d) importurile si exporturile; e) toate cele de mai sus. 4. a) b) c) d) e) 6. a) a) b) c) d) 6. a) b) c) d) e) 68 n cadrul operatiunilor de repartitie sunt incluse: remunerarea salariatilor; impozitele legate de productie si de import; subventiile de exploatare; veniturile proprietatii si ale ntreprinderii; toate cele de mai sus. Nu sunt operatiuni financiare: realizarea de profituri; emisiunea de moneda; tranzactiile la bursa de valori; acordarea de credite; consumul de bunuri si servicii. Instrumentele legate de operatiunile financiare sunt: instrumentele de plata; instrumentele de plasament; instrumentele de finantare; rezervele tehnice de finantare; toate cele de mai sus.

7. n cadrul fluxului circular al venitului ntr-o economie, menajele furnizeaza..........si primesc............care atunci cnd sunt................devin...........pentru ntreprinderi: a) bunuri/bani/economisite/capital; b) bunuri/obligatiuni/folosite/ncasari; c) resurse de munca/salarii/ cheltuite/ncasari; d) venituri monetare/bunuri/consumate/capial; e) capital/dobnzi/cheltuite/ncasari. 69

CAPITOLUL 4 CEREREA, OFERTA SI ECHILIBRUL PIETEI Dupa ce veti studia acest capitol veti putea ntelege: Cum se formeaza cererea si oferta Care sunt factorii care determina cererea si oferta unui bun Ce este elasticitatea cererii si ofertei si care sunt formele acesteia Cum determina cererea si oferta pretul unui bun si cantitatea tranzactionata Care este rolul preturilor n alocarea resurselor rare n cadrul economiei de piata ntr-o economie libera cea mai mare parte a bunurilor si serviciilor ajung la consumatori prin mijlocirea pietei. Prin intermediul pietei, cumparatorii, ca purtatori ai cererii, si vnzatorii, ca purtatori ai ofertei, se ntlnesc si comunica n vederea schimbului de bunuri si servicii. Analiza cererii si ofertei permite ntelegerea modului de stabilire a preturilor bunurilor si serviciilor pe diferite piete precum si a influentei acestor preturi asupra cantitatii tranzactionate. Pentru a analiza modul cum functioneaza pietele, trebuie mai nti ntelese conceptele de cerere si oferta 1. 1 Principiile analizei cererii si ofertei, a echilibrului pietei si a formarii pretului de echilibru se datoreaza lui Alfred Marshall (1842-1924), economist britanic, profesor la 71

4.1 Cererea ncepem studiul asupra pietelor prin examinarea comportamentului cumparatorilor. n acest sens, vom vedea cum pretul determina cantitatea ceruta dintr-un bun si care sunt ceilalti factori care determina cererea. Cererea individuala si cererea pietei Cererea reprezinta cantitatile dintr-un bun sau serviciu pe care un consumator poate si este dispus sa le achizitioneze de pe piata la niveluri diferite de pret, ceteris paribus. Cererea reprezinta relatia ntre diferitele preturi posibile ale unui bun si cantitatile din bunul respectiv care pot fi cumparate2. Ar fi fals sa admitem, fara nici o precizare, ca cererea de autoturisme ntr-o tara este de x milioane unitati. Acest numar reprezinta cantitatea posibil de cumparat tinnd seama de preturile autoturismelor, de veniturile cumparatorilor dar si de ansamblul conditiilor economice din cursul perioadei respective. Daca preturile ar fi mai mici, cu siguranta cantitatea ceruta ar fi mai mare. n plus, pretul nu poate constitui singura explicatie a alegerilor consumatorilor. n acest sens, se mai retin drept cauze orarul magazinelor, amplasarea acestora, spiritul de economisire al familiilor precum si comportamentul vnzatorilor. Economistii utilizeaza sintagma ceteris paribus pentru a semnifica faptul ca toate variabilele relevante, exceptnd cele studiate n acel moment, sunt mentinute constante. Fraza n latina nseamna toate celelalte conditii ramn neschimbate. De aceea, atunci cnd definim Cambridge. Cea mai importanta lucrare a acestuia este The Principles of Economics , publicata n 1890. 2 Analiza se va concentra asupra pietei bunurilor, nsa concluziile desprinse au caracter general, fiind aplicabile si pietelor resurselor economice unde se manifesta cererea ntreprinzatorilor pentru un anumit factor de productie. 72

termenul de cerere doar relatia pret-cantitate ceruta este evidentiata, alti factori de influenta fiind considerati, n acel moment, constanti. Pe orice piata, ceteris paribus, exista o relatie de inversa proportionalitate ntre pretul unui bun (P) si cantitatea solicitata (Q) de cumparatori. Atunci cnd pretul creste, cantitatea ceruta scade. Si invers, scaderea pretului este nsotita de cresterea cantitatii cerute. n cazul de fata, pretul apare ca o variabila independenta, iar cantitatea ceruta este variabila dependenta. Aceasta relatie ntre pret si cantitatea ceruta este valabila pentru cele mai multe bunuri din economie si, fiind att de raspndita, economistii o numesc legea cererii. Un asemenea efect al modificarii pretului asupra cantitatii cerute reprezinta o reactie asteptata deoarece: daca pretul bunului analizat scade, iar preturile altor bunuri ramn constante (clauza ceteris paribus spune aceasta) oamenii vor substitui n favoarea bunului mai ieftin; cnd pretul bunului analizat scade, iar venitul si preturile altor bunuri ramn neschimbate, oamenii se simt mai bogati. n consecinta, ei si vor folosi puterea de cumparare suplimentara pentru a achizitiona mai multe bunuri, inclusiv din cel al carui pret s-a redus. Relatia dintre evolutia pretului si cantitatea ceruta se poate ilustra cu ajutorul unui tabel (tabelul 4.1), unei functii sau unui grafic (figura 4.1). Relatia dintre pret si cantitatea ceruta Tabelul 4.1 Pretul Cantitatea ceruta 1 9 2 8 3 7 4 6 5 5 73

Functia cererii, pentru cazul liniar, este de forma Q = a bP, unde a si b sunt coeficienti pozitivi. Un caz particular de functie a cererii, corespunzator datelor din tabelul 4.1, este de forma Q = 10 - P (a este 10, iar b este egal cu 1). P P2 P1 C 0 Q2 Q1 Q Fig. 4.1 Curba cererii Curba cererii constituie o reprezentare grafica a relatiei dintre pretul unui bun si cantitatea solicitata de un cumparator. Pretul este figurat pe axa verticala, iar cantitatea ceruta pe axa orizontala. Acest mod de reprezentare vine de la Alfred Marshall care a privit curba cererii din punct de vedere al vnzatorului. Vnzatorul ar putea sa se ntrebe Daca eu produc x unitati dintr-un bun care ar fi cel mai mare pret la care pot vinde fiecare unitate?. Astfel, din punct de vedere al vnzatorului, cantitatea este variabila independenta si atunci si gaseste locul pe abscisa, iar pretul este variabila dependenta si este reprezentat pe ordonata. Curba cererii este descrescatoare, ia r panta este negativa. Aceasta este justificata de legea cererii. Daca cantitatea ceruta creste la scaderea pretului, atunci curba care reflecta o asemenea relatie trebuie sa fie nclinata spre n jos, de la stnga la dreapta. n general, nu exista nici un motiv pentru ca o curba tipica a cererii sa aiba panta constanta sau 74

relatia ntre pret si cantitate sa fie liniara. Pentru simplificarea prezentarii, curbele cererii sunt deseori trasate n acest mod. Privita la nivelul unui singur cumparator, curba anterioara reprezinta curba cererii individuale (individ, firma). Exista probabil alti n 1 cumparatori, fiecaruia corespunzndu-i o alta curba a cererii, avnd un comportament relativ specific. n mod normal, toti cumparatorii vor reactiona prin reducerea cantitatii cerute la cresterea pretului. Si invers, vor spori aceasta cantitate daca pretul bunului se reduce. Pentru a analiza modul cum functioneaza pietele economistul este interesat ntr-o mai mare masura sa cunoasca cererea pietei pentru un bun dect cererea individuala. Cererea pietei rezulta din nsumarea cererilor individuale pentru un anumit bun. n mod analog cu cazul anterior, relatia dintre evolutia pretului si cantitatea ceruta de ansamblul cumparatorilor se poate ilustra cu ajutorul unui tabel, unei functii sau unui grafic. Curba cererii pietei pentru un bun indica deci din acel bun pe care consumatorii n ansamblul achizitioneze de pe piata la niveluri diferite cantitatea cumparata dintr-un bun este functie pretul sau. Exemplu: determinarea cererii pietei Consideram o piata ipotetica unde exista doar doi consumatori. Functiile cererii pentru fiecare consumator au urmatoarele expresii: Q1 (P1)= 20 - P Q2 (P2)= 10 2P Deoarece o cantitate ceruta negativa nu are semnificatie economica, prin functiile cererii individuale ntelegem n cazul de fata: Q1 (P1)= max {20 - P, 0} Q2 (P2)= max {10 2P, 0}; Cererea pietei rezulta din agregarea cererilor individuale. Suma celor doua cereri se prezinta ca n figura de mai jos, cu un nod pentru P = 5. 75 cantitatile diferite lor pot si sunt dispusi sa le de pret. Si n acest caz, descrescatoare n raport cu

P P P Q1(P1) Q1(P1) + Q2(P2) Q2(P2) 0 Q1 0 Q2 0 Q1 + Q2 Fig. 4.2 Curbele cererii individuale si curba cererii pietei Factorii cererii Curba cererii surprinde relatia dintre pret si cantitatea ceruta. Ea cuprinde numeroase perechi pret-cantitate pentru un anumit set de circumstante. Deci, unui singur pret i corespunde o singura valoare pentru cantitatea ceruta. Modificarea pretului conduce la o modificare n sens opus a cantitatii cerute, ceea ce se traduce printr-o miscare de -a lungul curbei cererii. Clauza ceteris paribus presupune ca alti factori cu influenta asupra cererii nu se modifica. n realitate, toti acesti factori nu ramn constanti n timp, iar modificarea lor determina schimbarea cererii. Factorii cererii unui bun, altii dect pretul acestuia, sunt: -preturile altor bunuri -venitul consumatorilor -preferintele (gusturile) consumatorilor 76

-asteptarile consumatorilor -numarul consumatorilor -politica guvernamentala -factorii sezonieri O modificare ntr-unul din factorii cererii, altul dect pretul bunului analizat, va antrena deplasarea curbei ntr-un sens sau altul. n acest caz, curba cererii va surprinde tot o relatie pret-cantitate, nsa putin schimbata deoarece celelalte conditii s-au modificat. Daca mai mult dintr-un bun este cerut pentru fiecare nivel de pret, atunci curba cererii se deplaseaza spre dreapta (figura 4.3 a). Aceasta nseamna cresterea cererii. Daca mai putin dintr-un bun este cerut pentru fiecare nivel de pret, curba cererii se deplaseaza spre stnga (figura 4.3 b). Aceasta nseamna reducerea cererii. P C C P C C 0 Q 0 Q (a) cresterea cererii (b) reducerea cererii Fig. 4.3 Deplasarile curbei cererii Sa analizam n continuare fiecare dintre conditiile cererii: a) preturile altor bunuri 77

Doua bunuri se pot afla ntr-o relatie de substituibilitate, complementaritate sau neutra. Pentru doua bunuri substituibile (doua marci de petrol, carnea de vita si carnea de pui, untul si margarina, biletele de cinema si casetele video nchiriate), modificarea pretului unui bun va determina modificarea n acelasi sens a cererii celuilalt bun. De exemplu, cresterea pretului carnii de vita va face ca cererea pentru carnea de pui sa creasca. Curba cererii de carne de pui se va deplasa spre dreapta. n cazul bunurilor complementare (computerele si software-ul, autoturismele si benzina), modificarea pretului unui bun va conduce la modificarea n sens opus a cererii celuilalt bun. De exemplu, cresterea pretului la benzina va conduce la reducerea cererii de autoturisme. Curba cererii de autoturisme se va deplasa spre stnga. n cazul bunurilor aflate n relatie neutra modificarea pretului unui bun nu afecteaza cererea celuilalt bun. Proprietatea a doua bunuri de a fi substituibile sau complementare depinde si de atitudinea cumparatorilor fata de ele nu doar de proprietatile bunurilor n sine. Pentru unii consumatori brnza si carnea de vita sunt substituibile datorita aportului de proteine, n timp ce pentru altii nu sunt. Unii consumatori considera hamburgerii cu brnza drept bunuri complementare, n timp ce pentru alti consumatori o asemenea relatie nu este posibila. Referitor la efectele schimbarilor n preturile altor bunuri, n afirmarea legii cererii are importanta pretul unui bun relativ la pretul altorbunuri. n timpul perioadelor de inflatie, nivelul mediu al tuturor preturilor creste si distingem ntre preturile relative si schimbarea n preturile nominale (numar unitati monetare platite pentru un bun). n unele situatii, un bun poate deveni relativ mai ieftin n raport cu alte bunuri chiar daca pretul sau a crescut, deoarece preturile altor bunuri au crescut mai repede. Dimensiunea pna la care curbele cererii pentru un bun se schimba ca raspuns la schimbarea n pretul altor bunuri depinde de gradul n care bunurile sunt substituibile sau complementare si preturile lor relative. De exemplu, reducerea pretului la masini creste cererea de benzina. Invers, nu avem un efect de amploare comparabila, datorita 78

pretului foarte mic al unui litru de benzina n raport cu cel al unui autoturism. b) venitul consumatorilor n functie de marimea venitului disponibil, unele produse sunt accesibile pentru unii consumatori n timp ce pentru altii nu sunt accesibile. Cnd venitul creste, oamenii tind sa cumpere o cantitate mai mare dintr-un bun. Astfel de bunuri se numesc bunuri normale. Curba cererii acestor bunuri se deplaseaza spre dreapta odata cu cresterea venitului consumatorilor. Rachetele de tenis, berea, autoturismele, biletele la teatru sunt toate exemple de bunuri normale. Exista situatii n care cresterea venitului este nsotita de reducerea cantitatii achizitionate dintr-un bun. Astfel de bunuri se numesc bunuri inferioare. Curba cererii lor se deplaseaza spre stnga odata cu cresterea venitului consumatorilor. Un exemplu de bun inferior ar putea fi calatoriile cu autobuzul. Pe masura ce venitul creste devine mai probabil pentru un consumator sa-si cumpere autoturism sau sa foloseasca taxiul, renuntnd treptat la calatoria cu mijloacele de transport n comun. Ca si n cazurile proprietatea unui consumatorului si acelasi bun poate bunurilor substituibile sau complementare, bun de a fi normal sau inferior provine din alegerile nu att din proprietatile intrinseci ale bunurilor. Unul si fi considerat normal sau inferior de consumatori diferiti.

c) asteptarile consumatorilor Daca oamenii se asteapta ca pretul unui bun sa creasca relativ la alte bunuri ei vor creste rata achizitiilor nainte ca modificarea pretului sa se produca. Anticiparea modificarilor de politica guvernamentala (introducerea de noi taxe n viitor) va determina modificarea cererii n prezent. d) preferintele (gusturile) consumatorilor Oamenii sunt diferiti si au preferinte diferite. De exemplu, cei care au masini au o mica propensiune pentru transportul n comun. Iar 79

unul si acelasi bun este sau nu dorit de consumatori chiar daca este accesibil. Exista schimbari care se produc rapid precum cele din domeniul muzicii sau vestimentatiei. Alte schimbari cer mai mult timp, dar au caracter permanent. De exemplu, grija pentru sanatate conduce la reducerea consumului de tigari, cresterea consumului de peste sau de echipamente pentru exercitii fizice. n fiecare din aceste cazuri, n conditiile mentinerii preturilor bunurilor, cererea acestor bunuri se schimba. Rolul reclamei comerciale consta tocmai n intentia de a influenta gusturile n favoarea bunului pentru care se face reclama. Publicitatea adversa urmareste sa reduca consumul pentru un anumit bun (de exemplu, tutun sau alcool). Trebuie precizat, ca economistii nu-si propun sa explice gusturile oamenilor. Acestea sunt bazate pe factori istorici si psihologici, aflati dincolo de domeniul economiei. e) numarul consumatorilor Cantitatea ceruta este n functie de numarul si structura consumatorilor. Aceste schimbari nu sunt ntotdeauna semnificative pe termen scurt. De exemplu, cresterea natalitatii n perioada imediat postbelica, a condus la cresterea n timp a cererii de jucarii si servicii n crese si gradinite, apoi de locuinte si alte bunuri durabile si mai trziu de servicii geriatrice. f) factorii sezonieri Cererea pentru unele bunuri si servicii variaza, uneori sensibil, n cursul anului. De exemplu, cererea de nghetata creste n timpul verii, iar cererea de umbrele n anotimpul ploios. Toti acesti factori actioneaza practic asupra cererii n acelasi timp, astfel nct este aproape imposibil a stabili importanta lor relativa. De exemplu, pentru studierea influentei modificarii pretului asupra cantitatii cerute de televizoare trebuie sa izolam aceasta influenta. nsa, apar concomitent modificari si influente din partea celeorlalti factori. n 80

analizele urmatoare folosim clauza ceteris paribus pentru a putea calcula efectul modificarii unei variabile asupra cantitatii cerute. O functie a cererii de genul Q = a-bP este o abstractie, nsa trebuie apelat la simplificari pentru ca relatiile dintre variabile sa apara foarte clar. Elasticitatea cererii Cum cererea unui bun este functie de pretul acelui bun, pretul altor bunuri sau venitul consumatorului apare interesant de determinat ce se ntmpla cu cantitatea ceruta n urma unei variatii determinate a variabilelor de mai sus. Economistii folosesc termenul de elasticitate a cererii pentru a surprinde modificarea cantitatii cerute dintr-un bun ca efect al modificarii pretului acelui bun sau altui factor de influenta, n conditiile n care ceilalti factori ramn constanti. Sensibilitatea unei variabile economice la modificarea alteia se poate exprima n numeroase moduri, depinznd de unitatile de masura alese. De exemplu, cresterea cu 100 unitati monetare a pretului unui bun duce la reducerea cu 50 unitati de produs sau cu 1000 kg. a cantitatii cerute de consumatori. Afirmatiile sunt echivalente, diferind doar unitatile de masura n care este exprimata modificarea cantitatii cerute. Pentru a evita confuzia provenita din alegerile unitatilor de masura este necesara standardizarea lor. n acest sens se recurge la exprimarea acestor modificari n expresie procentuala. Aprecierea elasticitatii cererii n raport cu un factor de influenta se realizeaza cu ajutorul coeficientului de elasticitate. Coeficientul elasticitatii cererii se obtine prin raportarea modificarii relative a cantitatii cerute la modificarea relativa a factorului de influenta. Elasticitatea cererii unui bun se studiaza, de regula, n raport cu pretul acelui bun, pretul altor bunuri aflate n relatie cu bunul considerat si venitul consumatorilor. n fiecare din aceste cazuri actioneaza clauza ceteris paribus. 81

Elasticitatea cererii n functie de pret Coeficientul elasticitatii cererii n functie de pret are urmatoarea expresie: Ecp = D Q / Q0 : DP / Po unde DQ si DP reprezinta modificarile absolute ale cantitatii cerute si, respectiv, ale pretului, iar Q0 si Po reprezinta nivelurile initiale ale cantitatii cerute si pretului. Coeficientul de elasticitate a cererii n raport cu pretul bunului sau serviciului este negativ deoarece modificarea cantitatii cerute si modificarea pretului au sensuri diferite 3. n functie de valorile coeficientului de elasticitate a cererii n raport cu pretul, se disting urmatoarele tipuri de cerere: a) cerere inelastica, cnd -1 < Ecp < 0 O modificare a pretului cu 1% este nsotita de o modificare n sens opus si mai slaba a cantitatii cerute. Pentru aceste bunuri cresterea pretului determina reducerea cumpararilor n mai mica masura. Bunurile alimentare sunt cunoscute ca bunuri inelastice. b) cerere cu elasticitate unitara, cnd Ecp = - 1 Pretul si cantitatea ceruta evolueaza proportional, nsa n sens invers. O crestere a pretului cu 1% determina reducerea cu 1% a cantitatii cerute. c) cerere elastica, cnd Ecp < -1 O modificare a pretului cu 1% este nsotita de o modificare n sens opus si mai ampla a cantitatii cerute. Astfel, o modificare a pretului genereaza un efect relativ mai mare asupra cantitatii cumparate. Un exemplu de astfel de bunuri sunt bunurile de lux precum calatoriile cu vaporul sau hainele de 3 Coeficientul de elasticitate a cererii n raport cu pretul poate fi determinat si n modul, caz n care valorile sale devin superioare lui zero. 82

blana naturala. Aceste bunuri sunt substituite n consum odata cu cresterea preturilor. d) cerere perfect inelastica, cnd Ecp = 0 Modificarea pretului nu este nsotita de nici-o variatie a cantitatii cerute. e) cerere perfect elastica, cnd Ecp -` O modificare a pretului orict de mica este nsotita de o variatie infinita a cantitatii cerute. Ultimele doua cazuri au mai mult o valoare teoretica dect practica. Elasticitatea cererii n functie de pretul altor bunuri (elasticitatea ncrucisata) Coeficientul elasticitatii ncrucisate are urmatoarea expresie: Ecpij = D Qi / Q0i : DPj / Poj unde D Qi si DPj reprezinta modificarile absolute ale cantitatii cerute din bunul i si, respectiv, ale pretului bunului j, iar Q0 si Po reprezinta nivelurile initiale ale cantitatii cerute si pretului acelorasi bunuri. Coeficientul elasticitatii ncrucisate poate avea att valori pozitive ct si negative. Putem caracteriza, n anumite cazuri, bunurile luate doua cte doua, dupa ce mai nti am definit cele doua elasticitati ncrucisate: Ecpij = D Qi / Q0i : DPj / Poj Ecpji = D Qj / Q0j : DPi / Poi 83

Bunurile i si j se pot afla n una dintre situatiile urmatoare: - bunuri substituibile, daca Ecpij > 0 si Ecpji > 0 ; - bunuri complementare, daca Ecpij < 0 si Ecpji < 0 ; - bunuri n relatie nedeterminata, daca Ecpij > 0 si Ecpji < 0 ; Elasticitatea cererii n functie de venit Coeficientul elasticitatii cererii n functie de venit are urmatoarea expresie: Ecy = D Q / Q0 : DY / Yo unde DQ si DY reprezinta modificarile absolute ale cantitatii cerute si, respectiv, ale venitului, iar Q0 si Yo reprezinta nivelurile initiale ale cantitatii cerute si venitului. n functie de marimea acestui coeficient avem urmatoarele cazuri: a) bunuri normale, cnd Ecy > 0 O crestere a venitului este nsotita de cresterea cantitatii cerute. b) bunuri inferioare, cnd Ecy < 0 O crestere a venitului este nsotita de reducerea cantitatii cerute, n timp ce reducerea venitului determina cresterea cantitatii cerute Trebuie precizat ca acelasi bun poate fi normal sau inferior n functie de nivelul venitului. Aproape toate bunurile sunt normale la niveluri suficient de joase ale venitului, dupa cum pot fi inferioare la niveluri suficient de ridicate ale venitului. Elasticitatea cererii si ncasarile 84

Cunoasterea elasticitatii cererii n raport cu pretul bunului este importanta pentru evolutia ncasarilor vnzatorilor. Pentru un producator volumul valoric al vnzarilor sau ncasarile (I) este dat de produsul dintre pretul bunului si cantitatea vnduta din acest bun. Daca pretul unui bun creste, cantitatea vnduta scade, iar ncasarile pot sa creasca sau sa se reduca. Evolutia ncasarilor depinde de sensibilitatea cererii la modificarea pretului. De exemplu, daca cantitatea ceruta scade semnificativ cnd pretul creste, ncasarile scad. Iar daca cantitatea ceruta nu se diminueaza dect foarte putin cnd pretul creste, ncasarile cresc. Sensul de modificare al ncasarilor depinde n consecinta de elasticitatea cererii. Se poate deduce pe baza calculelor de mai jos relatia existenta ntre elasticitatea cererii n raport cu pretul si modificarea ncasarilor. Pornim de la definitia ncasarilor ca produs dintre pret si cantitate: I = P Q Presupunnd ca att pretul ct si cantitatea se modifica si devin p + Dp si q + Dq, ncasarile devin: I1 = ( P + DP) (Q + DQ) sau I1 = PQ + PDQ + QDP + DPDQ Calculnd modificarea ncasarilor DI, obtinem: DI=PDQ + QDP + DP DQ Pentru valori mici ale lui DP si DQ, ultimul termen poate fi neglijat, fara sa se modifice de o maniera semnificativa rezultatul. n aceste conditii, putem rescrie variatia ncasarilor astfel: DI = PDQ + QDP 85

Aceasta expresie arata ca modificarea ncasarilor este aproximativ egala cu suma dintre pretul initial nmultit cu variatia cantitatii si cantitatea initiala nmultita cu variatia pretului. Daca se urmareste determinarea ratei de modificare a ncasarilor n raport cu modificarea pretului, relatia anterioara se scrie astfel: DI/DP = Q + PDQ/DP Rezultatele anterioare pot fi tratate nu doar algebric ci si geometric. Folosim n acest sens figura 4.4 Astfel, volumul valoric al ncasarilor reprezinta suprafata unui dreptunghi cu o latura reprezentnd pretul iar cealalta cantitatea. Cnd pretul creste, se adauga o suprafata care este aproximativ egala cu QDP, dar totodata se scade o suprafata egala cu PDQ. Pentru modificari nesemnificative ale pretului si cantitatii se obtine o noua suprafata corespunzatoare expresiei anterior determinate. P P+DP QDP DQDP P PDQ C 0 Q+DQ Q Q Fig. 4.4 Modificarea ncasarilor ca urmare a modificarii pretului 86

ncasarile pot nregistra orice evolutie n functie de coeficientul de elasticitate. Astfel, pentru ca ncasarile sa creasca este necesar ca elasticitatea cererii n raport cu pretul sa fie mai mica dect 1 n valoare absoluta. Atunci cnd elasticitatea cererii n raport cu pretul este superioara lui 1 n valoare absoluta ncasarile se reduc. Aceste relatii pot fi deduse fara dificultate pornind de la relatia anterioara, scrisa dupa cum urmeaza: D I P D Q = Q . 1+. D P Q D P P DQ nsa este coeficientul de elasticitate. n consecinta relatia Q D P devine D I + = Q1 E D P cp Pentru ca elasticitatea cererii n functie de pret este negativa, expresia se poate scrie: D I = Q 1-|E | cp D P Aceasta formula evidentiaza modul cum reactioneaza ncasarile la modificarea preturilor, tinnd seama de elasticitatea cererii. Situatiile posibile n aceste circumstante sunt sintetizate n tabelul 4.2. Tabelul 4.2 Elasticitatea cererii, modificarea pretului si modificarea ncasarilor Elasticitatea cererii Modificarea pretului Modificarea ncasarilor -1 < Ecp < 0 DP < 0 DP > 0 DI < 0 DI > 0 87

DP < 0 DI Ecp = -1 DP > 0 DI DP < 0 DI Ecp < -1 DP > 0 DI

= 0 = 0 > 0 < 0

Acest tablou permite ntelegerea faptului ca pentru a ajunge la acelasi rezultat, de pilda o crestere a ncasarilor totale, sunt necesare doua politici opuse de preturi pentru doua bunuri diferite. Daca elasticitatea cererii la pret a unui bun n valoarea absoluta este mai mare dect 1, trebuie redus pretul, iar daca elasticitatea cererii la pret a altui bun este mai mica ca 1, atunci trebuie crescut pretul. 4.2 Oferta Analizam n continuare cealalta parte a pietei, oferta. Vom examina relatia dintre pret si cantitatea oferita precum si principalii factori care determina oferta. Oferta individuala si oferta pietei n mod analog cu cazul cererii, vom analiza mai nti oferta unui vnzator individual. Apoi, prin agregarea ofertelor individuale ajungem la oferta pietei. Oferta reprezinta cantitatile dintr-un bun sau serviciu pe care vnzatorul poate si este dispus sa le furnizeze pe piata la niveluri diferite de pret, ceteris paribus. Oferta reprezinta relatia ntre diferitele preturi posibile ale unui bun si cantitatile ce pot fi vndute din bunul respectiv. 88

Pe orice piata, ceteris paribus, exista o relatie de directa proportionalitate ntre pret si cantitatea oferita. Daca pretul creste, atunci cantitatea oferita creste si ea, iar daca pretul scade cantitatea oferita se reduce. Economistii numesc aceasta relatie de cauzalitate dintre modificarea pretului unui bun si schimbarea cantitatii oferite legea ofertei. Relatia dintre evolutia pretului ca variabila independenta si cantitatea ceruta ca variabila dependenta se poate ilustra cu ajutorul unui tabel (tabelul 4.3), unei functii sau unui grafic (figura 4.5). Relatia dintre pret si cantitate oferita Tabelul 4.3 Pretul Cantitatea oferita 1 9 2 10 3 11 4 12 5 13 Functia ofertei, pentru cazul liniar este de forma Q = a + bP, unde a si b sunt coeficienti. Un caz particular de functie a ofertei, corespunzator datelor din tabelul 4.2, este de forma Q = 8 + P (a este 8, iar b este egal cu 1). P O P2 P1 89

0 Q1 Q2 Q Fig. 4.5 Curba ofertei n mod asemanator cu graficul cererii, cantitatea este masurata pe axa orizontala iar pretul este figurat pe axa verticala. Curba ofertei are panta pozitiva si este crescatoare de la stnga la dreapta. Functia si curba ofertei se supun legii ofertei. Acest lucru poate fi nteles cu ajutorul legii descresterii randamentelor. Sa construim un exemplu pornind de la cazul unei fabrici producatoare de biciclete. Daca sunt folositi 10 lucratori, productia zilnica este de 100 biciclete. n cazul folosirii a 20 de lucratori, productia creste la 200 biciclete. Iar daca numarul de lucratori devine 30 productia creste cu numai 70 biciclete. Cresterea productiei de biciclete ntr-un asemenea mod verifica legea descresterii randamentelor. Unitati succesive de input, precum munca n cazul de fata, nu produc acelasi output suplimentar. Presupunnd salariul constant, costul bicicletelor suplimentare este mai mare dect initial. Ceea ce nseamna ca acestea vor fi produse doar daca si pretul lor de vnzare este mai ridicat. Curba ofertei reflecta astfel cresterea costului productiei suplimentare. n mod similar, o fabrica de mobila, cu o cantitate fixa de masini, ar putea fi capabila sa produca mai multe scaune numai platind muncitorii pentru orele suplimentare si folosind masinile mai mult timp. Sau, un fermier care ncearca sa creasca cantitatea de gru pe o suprafata data de pamnt ar putea sa o faca prin cresterea cantitatii de ngrasaminte. Dar dincolo de un anumit punct, cantitatea suplimentara de ngrasaminte conduce la mai putin output suplimentar. Dint-un alt unghi de vedere, curba ofertei exprima raspunsul producatorilor la stimulentele pietei. Cnd pretul unui bun creste, producatorii au interesul de a aloca mai mult din timpul disponibil si din alte resurse pentru cresterea productiei. Cei pentru care activitatea respectivului bun era secundara o vor face principala; alti producatori vor intra pentru prima data pe piata acestui bun. Uneori este util a examina curba ofertei unui singur vnzator. De cele mai multe ori este nsa necesara cunoasterea curbei ofertei pietei. n 90

general, oferta pietei se obtine ntr-un mod asemanator cu deducerea cererii pietei. Curba ofertei pietei se obtine adunnd cantitatile oferite de catre toti vnzatorii pentru fiecare nivel al pretului. Un asemenea lucru este posibil doar daca nu exista inputuri specializate implicate n procesul de productie. n caz contrar, trebuie realizate anumite ajustari. Presupunem acum ca asemenea inputuri specializate nu exista. Adica toate firmele pot sa se miste de-a lungul curbelor ofertelor individuale fara a afecta preturile inputurilor si, deci, costurile de productie. Curba ofertei pietei pentru un bun arata cantitatile diferite din acel bun pe care vnzatorii n ansamblul lor pot si sunt dispusi sa le vnda pe piata la niveluri diferite de pret. Deoarece oferta pietei rezulta din agregarea ofertelor individuale, n conditiile unui comportament relativ asemanator al vnzatorilor, si-n acest caz cantitatea oferita este functie crescatoare de pretul sau. Exemplu: determinarea ofertei pietei Consideram urmatorul exemplu de obtinere a ofertei pietei pornind de la doi vnzatori care opereaza pe piata. Datele privind cantitatile oferite de fiecare producator si de piata pentru fiecare nivel de pret sunt furnizate n tabelul 4.4. Curba ofertei pietei este prezentata n figura 4.6. Curbele ofertei individuale si curba ofertei pietei Tabelul 4.4 Pret Cantitatea oferita de primul vnzator Cantitatea oferita de cel de al doilea vnzator Oferta pietei 4 5 6 5 + 6 = 11 91

6 7 7 8 9 8 10 11 12 13 P 10

7 + 7 = 14 9 + 8 = 17 9 11 + 9 = 20 10 13 + 10 = 23

O2 O1 O 0 9 11 20 Q Fig. 4.6 Curba ofertei pietei Factorii ofertei Curba ofertei unui bun este construita n ipoteza ca singurul factor care se modifica este pretul bunului respectiv. Ca si la cerere, efectele unei schimbari n pretul unui bun, ceteris paribus, pot fi aratate ca o miscare de -a lungul curbei ofertei. O schimbare ntr-un alt factor al ofertei, altul dect pretul bunului, conduce la o modificare a tuturor cantitatilor oferite si deci la o schimbare a ofertei. Trebuie facuta distinctie ntre cantitatea oferita si oferta. Oferta nseamna ansamblul punctelor pret-cantitate oferita situate de -a lungul curbei ofertei. Astfel, fiecarui nivel de pret i va corespunde o singura valoare pentru cantitatea oferita. Daca mai mult dintr-un bun este oferit pentru fiecare nivel de pret, atunci curba ofertei se deplaseaza spre dreapta (figura 4.7 a). Aceasta nseamna cresterea ofertei. Daca mai putin dintr-un bun este 92

oferit pentru fiecare nivel de pret, curba ofertei se deplaseaza spre stnga (figura 4.7 b). Aceasta nseamna reducerea cererii. P O O P O O 0 Q0 Q (a) cresterea ofertei (b) reducerea ofertei Fig. 4.7 Deplasarile curbei ofertei n afara pretului bunului, ceilalti factori ai ofertei unui bun sunt: -noile descoperiri -noile tehnologii -preturile factorilor de productie -oferta de inputuri -preturile bunurilor alternative -asteptarile vnzatorilor -numarul vnzatorilor -politica guvernamentala -conditiile social-politice si naturale. Sa analizam n continuare succint fiecare dintre acesti factori. a) noile descoperiri Descoperirea de noi zacaminte de gaze naturale sau de petrol determina cresterea ofertei acestor bunuri, ceea ce se traduce prin deplasarea spre dreapta a curbelor ofertei acestor resurse. 93

b) noile tehnologii Curba ofertei este trasata n conditiile unei tehnologii date. Daca ntreprinzatorii introduc tehnologii noi, mai eficiente, curba ofertei se va deplasa spre dreapta. De exemplu, progresele nregistrate n tehnologia computerelor conduc la cresterea ofertei de computere. b) preturile factorilor de productie Cresterea sau reducerea preturilor factorilor de productie determina cresterea si, respectiv, reducerea costurilor de productie. n conditiile reducerii costurilor de productie ale unui bun devine mai avantajos a vinde o cantitate mai mare la acelasi nivel de pret al bunului. Ca urmare oferta bunului va creste. Si invers, o crestere de salarii sau a preturilor materiilor prime determina cresterea costurilor de productie si reducerea ofertei. d) oferta de inputuri O reducere a ofertei de otel va determina deplasarea spre stnga a curbei ofertei pentru masini. e) preturile bunurilor alternative Modificarea preturilor altor bunuri, posibil de realizat cu aceleasi resurse, poate modifica curba ofertei unui bun. De exemplu, daca pretul pentru soia creste, unii fermieri vor planta mai multa soia si mai putin gru. Oferta de gru va scadea n aceste conditii. f) asteptarile vnzatorilor Oferta unui bun depinde n mare masura de raportul dintre pretul curent si cel viitor al bunului. Anticiparea cresterii pretului n viitor poate determina reducerea ofertei n prezent. n acest caz, poate surveni o crestere a investitiilor n prezent pentru a raspunde mai bine solicitarilor pietei n viitor. g) numarul vnzatorilor 94

Oferta poate spori ca urmare a patrunderii n ramura de noi producatori sau se poate reduce ca urmare a parasirii ramurii de catre alti producatori. Plecarea din ramura poate fi datorata fie falimentului, fie mutarii capitalului n alte domenii unde exista o rata a profitului superioara. h) politica guvernamentala Modificarea impozitelor, de exemplu, este nsotita de o evolutie n sens invers a ofertei. Cresterea impozitului pe profit reduce oferta. Si invers, reducerea impozitului pe profit stimuleaza producatorii sa sporeasca oferta. n cazul n care unii producatori beneficiaza de subsidii de la bugetul de stat, oferta poate creste, ceteris paribus. i) conditiile social-politice si naturale n general, activitatea economica se bazeaza pe anumite conditii social-politice si juridice, iar n unele domenii precum agricultura sau constructii si pe conditii naturale. Daca fiecare dintre aceste conditii sunt favorabile oferta va creste. Elasticitatea ofertei Elasticitatea ofertei masoara variatia cantitatii oferite consecutiva modificarii unui factor de influenta, n conditiile n care ceilalti factori ramn constanti. Aprecierea elasticitatii ofertei n raport cu un factor de influenta se realizeaza cu ajutorul coeficientului de elasticitate. Coeficientul elasticitatii ofertei se obtine prin raportarea modificarii relative a cantitatii cerute la modificarea relativa a factorului de influenta. Economistii analizeaza n mod frecvent elasticitatea ofertei n functie de pret. Coeficientul elasticitatii ofertei n raport cu pretul bunului sau serviciului. Acest coeficient se calculeaza dupa formula: Eop = D Q / Q0 : DP / Po unde, 95

DQ si DP reprezinta modificarile absolute ale cantitatii oferite si, respectiv, ale pretului, iar Q0 si Po reprezinta nivelurile initiale ale cantitatii oferite si pretului. Deoarece modificarea pretului si a cantitatii oferite au sensuri identice, marimea acestui coeficient este ntotdeauna pozitiva. n functie de valorile coeficientului de elasticitate a ofertei n raport cu pretul, se disting urmatoarele tipuri de oferta: a) oferta inelastica, cnd 0 < Eop < 1 O modificare a pretului cu 1% este nsotita de o modificare n acelasi sens, nsa mai putin ampla a a cantitatii oferite. b) oferta cu elasticitate unitara, cnd Eop = 1 Pretul si cantitatea oferita evolueaza proportional n acelasi sens. O crestere a pretului cu 1% determina cresterea cu 1% a cantitatii oferite. c) oferta elastica, cnd Eop > 1 O modificare a pretului cu 1% este nsotita de o modificare n acelasi sens, nsa mai ampla a cantitatii oferite. d) oferta perfect inelastica, cnd Eop = 0 Modificarea pretului nu este nsotita de nici-o variatie a cantitatii oferite. e) oferta perfect elastica, cnd Eop O modificare a pretului orict de mica este nsotita de o variatie infinita a cantitatii oferite. n afara elasticitatii ofertei n functie de pret, economistii examineaza si elasticitatea ofertei n functie de factorii de productie precum si n raport cu impozitarea. 96

4.3 Echilibrul pietei si efectele modificarilor cererii si ofertei Pna acum am examinat separat cele doua parti ale pietei, cererea si oferta. Acum le vom analiza mpreuna pentru a vedea cum ele determina cantitatea vnduta dintr-un bun si pretul acestuia. Cererea si oferta se ntlnesc pe piata. Piata unui bun sau serviciu reprezinta totalitatea cumparatorilor (consumatorilor) si a vnzatorilor (producatorilor) bunului sau serviciului respectiv. Figura 4.8 prezinta pe acelasi grafic curbele cererii si ofertei. Se observa ca exista un punct M unde cele doua curbe se intersecteaza. Acest punct este numit echilibrul pietei. Pretul la care cele doua curbe se intersecteaza se numeste pretul de echilibru (P* ), iar cantitatea corespunza toare acestui pret este numita cantitatea de echilibru (Q*). Determinarea pretului depinde, pe de o parte, de tipul de piata considerat iar, pe de alta parte, de existenta sau nu a discriminarii prin pret (caz n care vnzatorul ofera acelasi bun la preturi diferite unor cumparatori diferiti). Acum consideram piata ca fiind concurentiala. Piata concurentiala presupune existenta unui numar mare de cumparatori si vnzatori, nici unul dintre acestia neputnd exercita vreun control asupra pretului pietei. O asemenea ipoteza exclude si posibilitatea practicarii discriminarii de catre un vnzator. Termenul de echilibru denota o situatie de repaus n care nu exista nici o tendinta de schimbare. La pretul de echilibru, cantitatea dintrun bun pe care cumparatorii pot si sunt dispusi sa o achizitioneze este tocmai egala cu cantitatea pe care vnzatorii pot si sunt dispusi sa o vnda. La acest pret, fiecare dintre participantii de pe piata este satisfacut: cumparatorii au achizitionat att ct doreau sa cumpere, iar vnzatorii au vndut att ct doreau sa vnda. n mod natural, pe o piata concurentiala, actiunile cumparatorilor si vnzatorilor conduc pietele catre echilibrul ofertei si cererii. Pentru a vedea acest lucru, sa consideram ce se ntmpla cnd pretul pietei nu este egal cu pretul de echilibru. Folosim pentru aceasta figura 4.8. 97

P P1 P* P2 Exces de oferta M Exces de cerere O C Q* Q Fig. 4.8 Determinarea pretului si cantitatii de echilibru Daca pretul pietei este mai mare dect cel de echilibru, sa zicem P1, cumparatorii pot cumpara att ct doresc la acest pret, n timp ce vnzatorii nu pot vinde att ct doresc. Producatorii se confrunta cu stocuri fara vnzare. La pretul P1 exista exces de oferta sau surplus pe piata. Ofertantii sunt n acest caz nesatisfacuti. Ei raspund la excesul de oferta acceptnd reducerea preturilor pentru a-si creste vnzarile. Preturile vor scadea pna cnd piata ajunge la echilibru. Daca pretul este mai mic dect cel de echilibru, sa zicem P2 , atunci vnzatorii pot vinde att ct vor la acest pret, n timp ce cumparatorii nu pot cumpara ct doresc. Aceasta este situatia excesului de cerere sau penuriei pe piata. Cumparatorii sunt acum nesatisfacuti. Ei se afla n concurenta si pot fi nevoiti sa stea la coada pentru a intra n posesia cantitatii oferite. Ofertantii pot obtine un avantaj din penurie crescnd pretul fara a-si pierde vnzarile. Pe masura ce preturile cresc, 98

piata se ndreapta iarasi catre echilibru. Deci, n ambele cazuri, ajustarea pretului conduce piata spre echilibrul ofertei si cererii. Cnd preturile sunt deasupra sau sub P* piata este n dezechilibru. Daca exista exces de oferta pretul scade, iar daca exista exces de cerere pretul creste, atingnd de fiecare data nivelul sau de echilibru. Acest proces de ajungere la pretul de echilibru este numit proces de tatonare. La echilibru excesul de oferta si excesul de cerere sunt nule. Atingerea echilibrului are o durata de timp variabila de la o piata la alta, depinznd de viteza de ajustare a pretului. n cele mai multe dintre pietele libere, surplusurile si penuriile sunt numai temporare, preturile ajungnd mai mult sau mai putin rapid la nivelul lor de echilibru. Acest fenomen este att de raspndit nct este numit legea cererii si ofertei. Pna acum am vazut cum oferta si cererea determina echilibrul pietei, care la rndul sau determina pretul si cantitatea tranzactionata. Pretul si cantitatea de echilibru depind de pozitia curbelor ofertei si cererii. Atunci cnd una dintre aceste curbe se deplaseaza, echilibrul pe piata se schimba. Analiza unei astfel de schimbari se numeste statica comparativa deoarece implica compararea vechiului echilibru cu noul echilibru. Cnd analizam cum un eveniment influenteaza piata, procedam n trei etape. Mai nti, trebuie constatat daca evenimentul deplaseaza curba ofertei, curba cererii, ori, n anumite cazuri, ambele curbe. Apoi, decidem daca curba se deplaseaza spre dreapta sau spre stnga. n al treilea rnd, utilizam diagrama ofertei si cererii pentru a examina cum deplasarea influenteaza pretul si cantitatea de echilibru. Sa analizam pe rnd cazul cresterii cererii, cresterii ofertei si cresterii simultane a cererii si ofertei. Cresterea cererii Consideram, pentru nceput, cazul cresterii veniturilor consumatorilor. Pentru bunurile normale un asemenea factor determina cresterea cererii. Exista, cu siguranta, si alte cauze ale cresterii cererii. Pentru aceasta este suficient sa revedem factorii care determina deplasarea n plan a curbei cererii. Cresterea cererii presupune deplasarea 99

spre dreapta a curbei cererii. n conditiile aceleiasi curbe a ofertei, punctul de echilibru se schimba. n figura 4.9 se observa ca att pretul ct si cantitatea de echilibru cresc simultan. Astfel noul punct de echilibru este M, pretul si cantitatea de echilibru fiind P si, respectiv, Q. n concluzie, orice modificare a factorilor ce influenteaza cererea determina un nou echilibru al pietei. Daca cererea creste, pretul si cantitatea de echilibru cresc. Reducerea cererii determina scaderea pretului si cantitatii de echilibru. P O P M P M C O C Q Q Q Fig. 4.9 Efectele cresterii cererii asupra pretului si cantitatii de echilibru Cresterea ofertei. n mod analog cu cazul cresterii cererii, oferta poate creste datorita unuia sau mai multor factori. De exemplu, introducerea unor tehnologii noi sau reducerea preturilor inputurilor fac ca oferta unui bun sa creasca, ceea ce implica deplasarea curbei ofertei spre dreapta. n figura 4.10 se observa ca o asemenea schimbare determina un alt punct de echilibru al pietei (M) unde pretul de echilibru se reduce iar cantitatea de echilibru creste. n concluzie, modificarea ofertei determina modificarea pretului si cantitatii de echilibru. Daca oferta creste, pretul de echilibru se reduce iar cantitatea de echilibru creste. n schimb, daca oferta scade, pretul creste iar cantitatea de echilibru se reduce. 100

P O O P M M P C Q Q Q Fig. 4.10 Efectele cresterii ofertei asupra pretului si cantitatii de echilibru Modificarea simultana a cererii si ofertei. Sa consideram acum efectul asupra pretului si cantitatii de echilibru ca urmare a cresterii simultane a cererii si ofertei. Acest efect depinde de masura n care cererea si oferta cresc. Pot fi identificate n acest sens trei situatii posibile: a) cererea creste mai mult dect creste oferta (figura 4.11 a); b) cererea creste n aceeasi ma sura cu oferta (figura 4.11 b); c) cererea creste mai putin dect oferta (figura 4.11 c). P O O O P O P P M O O M C P M M P M P M C C C P C C 0 Q Q Q 0 Q Q Q 0 Q Q Q (a) (b) (c) Fig. 4.11 Efectele cresterii cererii si ofertei asupra pretului 101

si cantitatii de echilibru Se poate observa ca, n toate cele trei cazuri, cantitatea de echilibru creste, n timp ce pretul de echilibru poate nregistra orice evolutie. Din acest motiv, fara precizarea raportului dintre marimea modificarii cererii si ofertei, nu se poate preciza sensul de miscare al pretului de echilibru. Exista si alte situatii de modificare simultana a cererii si ofertei. Prezentam n tabelul 4.5 efectele posibile asupra pretului si cantitatii de echilibru n urma tuturor situatiilor posibile de modificare a cererii si ofertei. n acest sens, am folosit urmatoarele notatii: P (+) pretul de echilibru creste P (-) - pretul de echilibru se reduce P (?) nu se poate preciza daca pretul de echilibru creste, ramne neschimbat sau se reduce Q(+), Q (-), Q (?) se refera la cantitatea de echilibru si sunt definite similar cu cazurile anterioare Efectele deplasarilor curbelor cererii si ofertei asupra pretului de echilibru si cantitatii de echilibru Tabelul 4.5 Oferta Cererea Creste Nu se modifica Se reduce Creste P (?) P (-) P(-) Q(+) Q(+) Q(?) Nu se modifica P(+) Nu se produce nici o schimbare P(-) Q(+) Nu se produce nici-o schimbare Q(-) Se reduce (+) P(+) P(?) Q(?) Q(-) Q(-) 102

4.4 Rolul preturilor n alocarea resurselor ntr-o economie de piata Acest capitol constituie doar o introducere asupra modului de functionare a pietelor. Exista suficiente dovezi care demonstreaza ca pietele reprezinta de cele mai multe ori o buna modalitate de organizare a activitatii economice. Aceasta n ciuda faptului ca uneori rezultatele lor sunt nesatisfacatoare. n orice sistem economic, resursele sunt rare si trebuie alocate ntre utilizari alternative. Economiile de piata se bazeaza n mod fundamental pe fortele pietei, cererea si oferta, n vederea realizarii unei alocari ct mai bune a resurselor. ntr-o economie de piata, preturile celor mai multe bunuri se stabilesc n mod liber, pornind de la jocul cererii si ofertei. La rndul lor, preturile nde plinesc mai multe functii n cadrul economiei. Ele au nainte de toate functia de informare a agentilor economici privind starea unui bun pe piata. Pe baza lor, agentii economici decid alocarea resurselor. Preturile determina cine produce fiecare bun si ct de mult sa se produca. Conform diviziunii muncii, ntr-o economie unii agenti economici si desfasoara activitatea n agricultura, altii n industrie s. a. m. d. ntr-o societate libera nu exista o agentie guvernamentala care sa impuna agentilor economici sa-si desfasoare activitatea ntr-un anumit domeniu si sa produca o cantitate mai mare sau mai mica de bunuri n functie de nevoile prezente sau viitoare ale societatii. Folosirea resurselor de munca n cadrul economiei se bazeaza pe deciziile de angajare ale ntreprinzatorilor si salariatilor. Iar asemenea decizii depind n mod decisiv de pretul bunurilor realizate n cadrul unitatilor economice, dar si de nivelul salariului, ca pret al resursei de munca. Preturile se ajusteaza astfel nct sa se asigure un numar suficient de lucratori n fiecare domeniu de 103

activitate (pretul hranei si salariile lucratorilor agricoli se ajusteaza astfel nct sa fie suficienti oameni care au ales sa fie fermieri). Se obtine astfel un sistem descentralizat care functioneaza bine deoarece deciziile depind de preturi libere. Nerespectarea conditiilor de formare ale preturilor conduce inevitabil la o alocare necorespunzatoare a resurselor, asa cum de altfel societatile centralizate au demonstrat-o din plin. Daca o persoana nu a vazut niciodata o economie de piata n actiune, toata aceasta idee ar putea parea absurda. Economiile sunt grupuri mari de oameni angajate n multe activitati interdependente. Ce anume mpiedica deciziile descentralizate sa se ajunga la haos? Ce anume coordoneaza actiunile a milioane de oameni cu calificari si dorinte diferite ? Raspunsul consta ntr-un singur cuvnt: preturile. REZUMAT Economistii folosesc modelul ofertei si cererii pentru a analiza pietele concurentiale. Pe o piata concurentiala, exista numerosi cumparatori si vnzatori, fiecare dintre ei avnd o foarte mica sau nici-o influenta asupra pretului pietei. Cererea se refera la cantitatile dintr-un bun pe care cumparatorii au posibilitatea si doresc sa le achizitioneze la niveluri diferite de pret. Curba cererii arata modul n care cantitatea ceruta dintr-un bun depinde de pret. Conform legii cererii, atunci cnd pretul unui bun scade, cantitatea ceruta creste. Curba cererii este descrescatoare. Alaturi de pret, ceilalti factori ai cererii sunt preturile bunurilor complementare sau substituibile, venitul consumatorilor, gusturile 104

consumatorilor, asteptarile, numarul consumatorilor, politica guvernamentala, factorii sezonieri. Daca unul dintre acesti factori se modifica, curba cererii se deplaseaza. Elasticitatea cererii surprinde modificarea cantitatii cerute ca urmare a modificarii unui factor de influenta, n conditiile n care ceilalti factori ramn constanti. Elasticitatea cererii se masoara cu ajutorul coeficientului de elasticitate a cererii. Elasticitatea cererii se studiaza ndeosebi n raport cu pretul bunului sau serviciului respectiv, n raport cu preturile celorlalte bunuri si servicii precum si n raport cu veniturile consumatorilor. Oferta se refera la cantitatile dintr-un bun pe care vnzatorii sunt n masura si doresc sa le nstraineze la niveluri diferite de pret. Curba ofertei arata modul n care cantitatea oferita dintr-un bun depinde de pret. Conform legii ofertei, atunci cnd pretul unui bun creste, cantitatea oferita creste. Curba ofertei este crescatoare. Alaturi de pret, ceilalti factori ai ofertei sunt noile descoperiri, tehnologia, preturile factorilor de productie, oferta de inputuri, preturile bunurilor alternative, asteptarile, numarul vnzatorilor, politica guvernamentala, conditiile social-politice si naturale. Daca unul dintre acesti factori se modifica, curba ofertei se deplaseaza. Elasticitatea ofertei evidentiaza modificarea cantitatii cerute ca urmare a modificarii unui factor de influenta, n conditiile n care ceilalti factori ramn constanti. Elasticitatea ofertei se masoara prin intermediul coeficientului de elasticitate a ofertei. Elasticitatea ofertei se studiaza ndeosebi n raport cu pretul bunului sau serviciului respectiv, n raport cu preturile factorilor de productie precum si n raport cu impozitarea. 105

Intersectia curbelor ofertei si cererii determina echilibrul pietei. La pretul de echilibru, cantitatea ceruta este egala cu cantitatea oferita. Comportamentul cumparatorilor si vnzatorilor conduce n mod natural piata catre echilibru. Cnd pretul pietei este mai mare dect pretul de echilibru, exista exces de oferta sau surplus, fapt ce determina scaderea pretului pietei. Cnd pretul pietei este mai mic dect pretul de echilibru, exista exces de cerere sau penurie, fapt ce determina cresterea pretului pietei. Pentru a anliza modul cum un eveniment influenteaza pretul si cantitatea de echilibru, folosim diagrama ofertei si cererii. Analiza se desfasoara n trei etape. Mai nti, trebuie constatat daca una sau ambele curbe se deplaseaza. Apoi, se precizeaza sensul de deplasare al curbelor, stnga sau dreapta. n al treilea rnd, utilizand diagrama ofetei si cererii se examineaza efectul deplasarii curbelor asupra pretului si cantitatii de echilibru. n economiile de piata preturile sunt semnale care ghideaza deciziile economice si deci aloca resursele rare. Pentru fiecare bun, pretul asigura echilibrul dintre oferta si cerere. Pretul de echilibru astfel determinat arata ct de mult din acel bun cumparatorii aleg sa cumpere si ct de mult vnzatorii aleg sa produca. Termeni cheie Cererea Cantitate ceruta Ceteris paribus Legea cererii Curba cererii Functia cererii Bun substituibil Bun complementar Bun normal Bun inferior Elasticitatea cererii Oferta Cantitate oferita Legea ofertei Curba ofertei Functia ofertei Elasticitatea ofertei Piata concurentiala 106

Echilibru Pretul de echilibru Cantitate de echilibru Exces de oferta Exces de cerere ntrebari de verificare 1. Ce este o piata concurentiala? 2. Ce determina cantitatea ceruta dintr-un bun? 3. Ce sunt functia si curba cererii si cum sunt ele corelate ? 4. De ce curba cererii este descrescatoare ? 5. Modificarea gusturilor consumatorilor conduce la o miscare de-a lungul curbei cererii sau la o deplasare a curbei cererii? Iar o schimbare a pretului conduce la o miscare de-a lungul curbei cererii sau la o deplasare a curbei cererii? 6. Ce determina cantitatea oferita dintr-un bun ? 7. Ce sunt functia si curba ofertei si cum sunt ele corelate ? 8. De ce curba ofertei este crescatoare ? 9. Modificarea tehnologiei producatorilor conduce la o miscare de-a lungul curbei ofertei sau la o deplasare a curbei ofertei? Iar o schimbare a pretului conduce la o miscare de-a lungul curbei ofertei sau la o deplasare a curbei ofertei? 10. Definiti echilibrul pietei. Precizati fortele care orienteaza piata catre echilibru. 11. Berea si pizza sunt bunuri complementare deoarece se consuma adesea mpreuna. Ce se ntmpla cu oferta, cererea, cantitatea oferita, cantitatea ceruta si pretul pe piata al pizzei cnd pretul berii creste? 12. Descrieti rolul preturilor ntr-o economie de piata. 107

Teste grila 1. Care dintre ?: a) cantitatile b) cantitatile c) cantitatile d) cantitatile

urmatoarele afirmatii corespund conceptului de cerere dintr-un bun achizitionate de un segment majoritar de clienti; dintr-un bun solicitate de ansamblul cumparatorilor; de bunuri oferite de firmele care actioneaza pe piata; dintr-un bun pe care consumatorii pot si sunt dispusi sa le

achizitioneze la niveluri diferite de pret; e) nici una dintre alternativele de mai sus. 2. a) b) c) d) Conform legii ofertei si clauzei ceteris paribus: ntre pret si ncasarile producatorilor exista o relatie inversa; pretul si cantitatea ceruta sunt invers corelate; relatia dintre pret si cantitatea oferita este directa; ncasarile vnzatorilor si cheltuielile cumparatorilor sunt n relatie

directa; e) orice relatie ntre pret si cantitatea oferita poate fi posibila. 3. a) b) c) d) e) 108 Curba ofertei unui produs este afectata n mod direct de: preturile factorilor de productie; tehnologia folosita; numarul de ofertanti; impozitarea vnzarilor; toate cele de mai sus.

4. a) b) c) d) e) 5. a) b) c) d)

Daca pretul unui bun creste: cantitatea ceruta se reduce; cantitatea ceruta creste; cererea se reduce; cantitatea oferita se reduce; oferta creste. Cererea unui bun X nregistreaza o crestere: oricnd cresc veniturile consumatorilor; cnd creste numarul consumatorilor; cnd scade pretul unui alt bun aflat n relatie de substitutie cu bunul X; cnd creste pretul unui alt bun aflat n relatie de complementaritate cu

bunul X; e) cnd scade pretul bunului X. 6. Elasticitatea cererii pentru un bun n raport cu pretul sau este de 0,4. O reducere a pretului cu 20% conduce la: a) reducererea cantitatii cerute cu 5%; b) cresterea cantitatii cerute cu 5%; c) cresterea cantitatii cerute cu 8%; d) reducererea cantitatii cerute cu 8%; e) mentinerea nivelului cantitatii cerute. 7. Cererea pentru bunuri alimentare este inelastica. Care dintre urmatoarele afirmatii este adevarata n conditiile reducerii pretului acestor bunuri: a) determina cresterea ncasarilor producatorilor de bunuri alimentare; b) determina reducerea ncasarilor producatorilor de bunuri alimentare; c) determina cresterea cheltuielilor cumparatorilor; d) nu afecteaza puterea de cumparare a consumatorilor; e) nu are nici-un efect asupra ncasarilor producatorilor de bunuri alimentare. 109

8. Presupunem ca bunurile X si Y sunt substituibile, iar pretul bunului X scade. n aceste conditii: a) cantitatea ceruta din X scade, iar cererea bunului Y creste; b) cantitatea ceruta din X si cererea bunului Y scad; c) cantitatea ceruta din X creste, iar cererea bunului Y scade; d) cantitatea ceruta din X si cererea bunului Y cresc; e) nu se poate preciza evolutia cantitatii cerute din X sau a cererii bunului Y. 9. Daca coeficientul elasticitatii cererii n functie de pret este n valoare absoluta superior lui 1 atunci cererea este: a) inelastica; b) elastica; c) cu elasticitate unitara; d) perfect inelastica; e) perfect inelastica. 10. Se considera un bun normal. Cresterea veniturilor consumatorilor are ca efect pe piata acestui bun: a) cresterea pretului si a cantitatii de echilibru; b) cresterea pretului si reducerea cantitatii de echilibru; c) reducerea pretului si a cantitatii de echilibru; d) reducerea pretului si cresterea cantitatii de echilibru; e) nici-un efect. 11. Cresterea ofertei unui bun si reducerea cererii aceluiasi bun va determina.pretului si.cantitatii tranzactionate: a) cresterea/reducerea; b) reducerea/reducerea; c) reducerea/efectul este nedeterminat; d) cresterea/ cresterea; e) mentinerea constanta/mentinerea constanta. 110

12. Cresterea semnificativa a pretului benzinei ar putea determina .pretului autoturismelor si .numarului de autoturisme vndute pe piata: a) cresterea/reducerea; b) reducerea/reducerea; c) reducerea/efectul este nedeterminat; d) cresterea/ cresterea; e) mentinerea constanta/mentinerea constanta. 13. Care dintre consecintele urmatoare este adevarata n conditiile unui pret mai mic dect cel de echilibru ?: a) vnzatorii nu pot vinde ct doresc; b) cumparatorii pot achizitiona ct doresc; c) vnzatorii pot vinde att ct doresc; d) cumparatorii vor cere guvernului sa intervina pentru a creste pretul; e) att vnzatorii ct si cumparatorii vor renunta sa vnda sau sa cumpere ct timp pretul nu este la nivelul de echilibru. 14. Pe piata unui bun X, cererea si oferta sunt date de urmatoarele relatii : Q = 1000 -150P, respectiv Q = 100 + 75 P, unde Q este cantitatea, iar P este pretul. Daca guvernul impune un pret de 5 unitati monetare, atunci pe piata bunului X apare: a) un deficit de 150 unitati de cantitate; b) un deficit de 225 unitati de cantitate; c) un surplus de 75 unitati de cantitate; d) un surplus de 225 unitati de cantitate; e) o diferenta de 2 unitati monetare ntre pretul de echilibru si pretul impus de guvern 15. Daca pretul grului este de 2000 u.m./ unitatea de cantitate, atunci cantitatea oferita este mai mare decat cantitatea ceruta. Daca pretul grului este 1400 u.m./unitatea de cantitate, atunci cantitatea 111

ceruta este mai mare decat cantitatea oferita. n aceste conditii, pretul de echilibru este: a) b) c) d) e) 1400 u.m/unitatea de cantitate; 2000 u.m./unitatea de cantitate; mai mic de 1400 u.m./unitatea de cantitate; ntre 1400 si 2000 u.m./ cantitatea de unitate; mai mare decat 2000 u.m./ unitatea de cantitate.

16. Daca cererea si oferta se reduc simultan n aceeasi proportie: a) pretul creste; b) cantitatea tranzactionata creste; c) pretul se reduce; d) cantitatea tranzactionata se reduce; e) modificarea cantitatii tranzactionate este nedeterminata. 17. Sa se calculeze coeficientul de elasticitate a ofertei n raport cu pretul stiind ca pretul bunului a crescut de la 5000 u.m. la 10000 u.m. n cursul unei perioade, iar cantitatea oferita a crescut cu 300% n cursul aceleiasi perioade fata de un nivel initial de 4000 unitati de produs. a) 0,5; b) 2; c) 4; d) 1,5; e) 3. 112

CAPITOLUL 5 TEORIA ECONOMICA A CONSUMATORULUI Dupa ce veti studia acest capitol veti putea ntelege: Care sunt constrngerile carora trebuie sa le faca fata consumatorul Care este relatia dintre preferinte si utilitate Cum decide consumatorul asupra structurii consumului astfel nct utilitatea sa fie maxima Cum influenteaza modificarile de pret si venit alegerea consumatorului Teoria economica a consumatorului pune n evidenta procesul logic al deciziilor consumatorului n vederea obtinerii de avantaje maxime, pornind de la un nivel dat al resurselor disponibile. Altfel spus, consumatorul rational cauta maxim de utilitate sau de satisfactie n conditii de constrngere (venit disponibil, preturi ale bunurilor si serviciilor de consum). Volumul limitat al resurselor impune efectuarea unor optiuni privind utilizarea acestora. Alegerea consumatorului trebuie sa se dovedeasca cea mai buna dintre alternativele posibile. n prima parte a acestui capitol examinam posibilitatea de obtinere a bunurilor, n timp ce n urmatoarele doua parti fundamentam procesul stabilirii optimului consumatorului. 115

5.1. Constrngerea bugetara Fiecare consumator are posibilitatea sa aleaga ce si ct sa cumpere dintr-un ansamblu de bunuri diferite, astfel nct interesul sa fie ct mai bine realizat. Aceasta posibilitate este restrictionata datorita, pe de o parte, venitului limitat de care consumatorul dispune la un moment dat, iar, pe de alta parte, de preturile bunurilor de consum. Toate aceste marimi economice constituie pentru modelul prezentat n continuare date exogene. Pentru ratiuni de simplificare se considera doar doua bunuri din multimea celor de care se poate bucura consumatorul. Astfel, din vectorul Z = (x1, x2,...,xn ) reprezentnd ansamblul bunurilor si cantitatilor, se retine doar vectorul X = (x1, x2 ), denumit cos de bunuri. Totalitatea acestora formeaza spatiul bunurilor. Consumatorul dispune la momentul t de un venit m, presupus cunoscut si avnd una sau mai multe surse de provenienta (salarii, dividende, dobnzi etc.). Bunurile de consum vor fi achizitionate n schimbul unui pret, care sunt n cazul de fata p1 si, respectiv p2. Sumele cheltuite pentru achizitionarea fiecarui bun vor fi pe rnd p1x1 si p2x2. mpreuna, acestea nu pot depasi bugetul disponibil m, astfel nct constrngerea bugetara a consumatorului va fi p1x1 + p2x2 < m. Aceasta reprezinta limita superioara pe care venitul o impune combinatiilor de bunuri si servicii pe care un individ le poate cumpara. Inegalitatea va fi satisfacuta pentru un ansamblu de combinatii posibile (x1, x2) al caror cost de achizitie se situeaza cel mult la nivelul resurselor aflate la dispozitia cumparatorului. Cnd consumul este alcatuit din n bunuri, iar vectorul preturilor este P = (p1, p2,...,pn), inegalitatea devine: p1x1 + p2x2 + . . . + pnxn < m. Atunci cnd se doreste studiul consumului unui singur bun, bunul 1 de exemplu, se poate considera bunul 2 ca fiind unitatile monetare destinate achizitionarii celorlalte n -1 bunuri. n acest caz, p2 devine 1, 116

deoarece pretul unei unitati monetare este 1, iar inegalitatea se rescrie: p1x1 + x2 < m. Bunul 2 reprezinta n acest caz un bun compozit si este invariabil exprimat n unitati monetare avnd ca destinatie achizitionarea celorlalte n-1 bunuri. Dreapta de buget Dreapta bugetului priveste ansamblul combinatiilor (x1, x2) al caror cost de achizitie este chiar m: p1x1 + p2x2 = m De aici se obtine x2 ca fiind: Desi practic cele doua relatii spun acelasi lucru, ultima sugereaza ecuatia unei drepte care intersecteaza axele n punctele m/p1 si m/p2 (figura 5.1). 117

Fig. 5.1 Dreapta de buget Punctele de intersectie cu axele semnifica utilizarea integrala a bugetului n sens unic, pentru dobndirea unui singur bun din cele doua . Cantitatile maxime din cele doua bunuri achizitionate sunt m/p1 si, respectiv, m/p2. Panta dreptei este negativa (deoarece p1 si p2 > 0) si definita prin raportul p1/p2 : Daca bunul 1 este relativ ieftin, iar cel de al doilea bun este relativ scump, dreapta de buget este mai nclinata deoarece renuntarea la achizitia unei unitati din cel de al doilea bun permite achizitionarea mai multor unitati din primul bun. Alternativ, daca bunul 2 este relativ ieftin, iar primul bun este relativ scump linia de buget va fi mai putin nclinata. Reducnd consumul din cel de al doilea bun cu o unitate nu se va achizitiona sensibil mai mult din primul bun. Fiecare din punctele aflate pe dreapta reprezinta o anumita combinatie ( x1, x2), care asigura cheltuirea integrala a bugetului; cele aflate sub aceasta dreapta presupun achizitionarea unor cantitati diferite din cele doua bunuri, nsa fara epuizarea bugetului disponibil. Spre deosebire de aceste cazuri, orice punct aflat la dreapta liniei de buget evidentiaza combinatii inaccesibile consumatorului datorita insuficientei venitului. n consecinta, domeniul combinatiilor posibile dintre bunurile 1 si 2 pe care consumatorul are posibilitatea sa le dobndeasca sub constrngere este reprezentat de triunghiul OPS. Asa cum se poate observa si grafic, dorinta consumatorului de a beneficia de o cantitate mai mare dintr-un bun, cnd bugetul sau nu sufera nici o schimbare, se poate realiza doar cu pretul sacrificarii unei cantitati date din celalalt bun. Din acest punct de vedere, panta dreptei de buget 118

semnifica rata la care consumatorul este dispus a substitui un bun prin celalalt n conditiile conservarii bugetului si preturilor bunurilor. Pentru a demonstra aceasta vom presupune cresterea consumului din bunul 1 cu Dx1. Inevitabil, si cantitatea din cel de-al doilea bun va suferi o modificare, notata cu Dx2, nsa de semn contrar. n consecinta, pornind de la ecuatia initiala a bugetului p1x1 + p2x2 = m si lund n considerare schimbarile survenite se ajunge la o noua dreapta de buget: p1(x1 + Dx1) + p2(x2 + Dx2) = m Scaznd prima ecuatie din cea de -a doua se obtine: p1Dx1 + p2Dx2 = 0 De aici se deduce urmatoarea relatie: Se constata, n consecinta, ca panta liniei de buget semnifica tocmai substituirea bunului 2 cu 1, sau, ceea ce este acelasi lucru, masoara costul de oportunitate al consumului unui bun prin celalalt. Modificari ale dreptei bugetului Dreapta bugetului a fost trasata presupunnd un anumit nivel al bugetului si o structura data a preturilor. Ca urmare, o modificare 119

survenita n marimea acestor variabile conduce la modificarea combinatiilor posibile ntre cele doua bunuri. a) Modificarea bugetului Vom presupune, mai ntai, ca bugetul consumatorului suporta o crestere (m = m + Dm), iar preturile de cumparare ale celor doua bunuri ramn constante. n acest caz panta dreptei ( -p1/p2 ) ramne aceeasi, nsa linia bugetara se va deplasa spre dreapta (figura 5.2). Fig. 5.2 Modificarea dreptei bugetului ca urmare a cresterii venitului disponibil Noile puncte de intersectie cu axele vor fi acum m/p1 si m/p2. n consecinta, orice relaxare a constrngerii genereaza o noua dreapta de buget, paralela celei dinti, asigurnd si extinderea domeniului combinatiilor posibile. n mod similar, se va rationa n cazul invers cnd, din diverse motive, venitul consumatorului se reduce. 120

b) Modificarea preturilor bunurilor De data aceasta structura preturilor bunurilor variaza, n timp ce bugetul ramne constant. Daca vom considera mai nti ca p1 se reduce la p1, iar p2 ramne nemodificat, (punctul de intersectie cu axa verticala este acelasi -m/p2), cantitatea posibil de achizitionat din primul bun sporeste (punctul de intersectie cu axa orizontala devine m/p1), iar dreapta de buget se va roti spre dreapta. n mod asemanator, se va rationa n cazul invers, atunci cnd pretul primului bun p1 creste la nivelul p1" (figura 5.3). Fig. 5.3 Modificarea dreptei bugetului ca urmare a modificarii pretului bunului 1 De retinut ca, n ambele cazuri cantitatile din bunul 2 se vor modifica si ele, exceptnd situatia cand consumatorul si foloseste integral bugetul pentru achizitionarea sa. Ce se ntmpla daca preturile celor doua bunuri variaza simultan? Exceptnd cazul modificarii strict proportionale a preturilor, dreapta de buget si panta acesteia se vor modifica si deplasa ntr-un sens sau altul. 121

n cazul modificarii strict proportionale a preturilor si a unui venit constant, panta dreptei de buget ramne aceeasi. Noua linie a bugetului se deplaseaza spre interior sau exterior cu un factor egal cu inversul cresterii sau descresterii preturilor. Algebric aceasta situatie se poate scrie: kp1x1 + kp2x2 = m p1x1 + p2x2 = m/k (k>0) Pentru un k > 1, noua dreapta de buget se va situa la stnga celei initiale si la dreapta pentru k < 1. De exemplu, dublarea concomitenta a preturilor este sinonima cu njumatatirea venitului. c) Modificarea simultana a preturilor bunurilor si venitului consumatorului n acest ultim caz noua dreapta de buget va depinde de proportia si sensul modificarii acestor variabile. Un caz particular este acela n care preturile si venitul variaza n acelasi sens si aceeasi proportie. Dreapta de buget obtinuta este identica cu cea initiala. Algebric aceasta situatie se scrie: kp1x1 + kp2x2 = km, de unde mpartind prin k obtinem: p1x1 + p2x2 = m, adica ecuatia dreptei initiale. 5.2 Preferinte si utilitate 122

Utilizarea dreptei bugetului are meritul de a releva posibilitatea limitata de nsusire a bunurilor, functie de venit si preturi, nsa nu sugereaza nimic n legatura cu optiunile consumatorului determinate de preferintele sale. Analiza alegerii consumatorului, n sensul cel mai larg, presupune cunoasterea bunurilor pe care acesta le poate consuma, a circumstantelor de obtinere a lor, precum si a preferintelor sale. Vom considera doua cosuri de bunuri de consum, definite prin vectorul X si respectiv Y: X = (x1, x2) Y = (y1, y2) ntre acestea pot exista trei relatii posibile n functie de dorintele consumatorului: (1) Cosul X=(x1, x2) este strict preferat celui de al doilea Y = (y1, y2), cea ce se poate scrie utilizand simbolul " >". (x1, x2) > ( y1, y2) n consecinta, avnd posibilitatea optiunii ntre X si Y, consumatorul va alege fara ndoiala pe X. Ideea preferintei se bazeaza pe comportamentul consumatorului ntr-o atare situatie. (2) Consumatorul este indiferent ntre cele doua cazuri de bunuri, ceea ce utiliznd simbolul " " se poate scrie: (x1, x2) (y1, y2) Indiferenta nseamna aceeasi satisfactie conferita consumatorului din consumul ambelor perechi de bunuri. (3) Daca consumatorul prefera sau este indiferent ntre cele doua cosuri de bunuri, se poate spune ca prefera slab pe X lui Y, ceea ce se poate scrie: 123

(x1, x2) (y1, y2) Relatiile anterioare se pot combina si conduce la alte situatii privind preferintele consumatorului. De exemplu, daca (x1, x2) (y1, y2) si (y1, y2) (x1, x2) rezulta ca: (x1, x2) (y1, y2). Sau daca (x1, x2) (y1, y2) iar (x1, x2) (y1, y2) este falsa, rezulta ca: (x1, x2) > (y1, y2). Axiomele teoriei consumatorului 124

Consistenta preferintelor consumatorului este asigurata de ndeplinirea urmatoarelor trei relatii fundamentale, considerate drept axiome ale teoriei consumatorului: - Relatia completa: consideram vectorii X = (x1, x2) si Y = (y1, y2), ntre care exista posibilitate de comparatie. Atunci se poate avea: (x1, x2) (y1, y2) sau (y1, y2) (x1, x2) Daca ambele relatii sunt adevarate se deduce ca: (x1, x2) (y1, y2) Aceasta relatie implica posibilitatea clasificarii tuturor cosurilor de bunuri posibile, excluznd astfel situatia indeciziei consumatorului. -Relatia reflexiva: (x1, x2) > (x1, x2) Relatia este evidenta, deoarece orice cos de bunuri este cel putin la fel de bun ca el nsusi. -- Relatia de tranzitivitate: daca (x1, x2) (y1, y2) si (y1, y2) (z1, z2) se deduce ca: (x1, x2) (z1, z2). Altfel spus, daca X este cel putin la fel de bun ca Y, iar acesta este considerat cel putin la fel de bun ca Z, atunci si X este cel putin la fel de bun ca Z. Aceasta ultima relatie reflecta coerenta n alegerile consumatorului. Faptul ca preferintele nu sunt contradictorii reprezinta o trasatura a consumatorului rational. 125

Daca una dintre aceste conditii, relativ putin restrictive, nu este ndeplinita vorbim de inconsistenta preferintelor. n analiza urmatoare, excludem nsa o asemenea posibilitate privind preferintele consumatorului. Utilitatea Termenul de utilitate nu este de data recenta. n trecut, filozofii si economistii l utilizau drept indicator pentru aprecierea bunastarii individuale, nivelul sau fiind masura fericirii personale. Indivizii trebuiau n consecinta sa actioneze n sensul maximizarii utilitatii. Utilitatea consumului reprezinta placerea sau satisfactia obtinuta de oameni n urma consumului unei cantitati date de bunuri si servicii. Identificarea factorilor care determina sentimentele privind satisfactia reprezinta ndeobste o sarcina destul de complexa, care revine psihologilor. O parte a acestor factori sunt cuantificabili n timp ce altii nu sunt. Economistul retine n analizele sale toti acesti factori, privilegiindu-i pe cei cuantificabili, n timp ce pe cei necuantificabili precum cei estetici, de dragoste, protectie sau chiar de invidie i presupune constanti. O mare parte a analizei comportamentului consumatorului se bazeaza pe clauza ceteris paribus. Astfel, se simplifica analiza deciziilor de consum si se poate recurge la formalizarea matematica izolnd factorii economici de cei extraeconomici, fara a minimaliza nsa importanta vreunuia dintre ei. Exista doua teorii privind posibilitatea masurarii utilitatii consumului: teoria cardinala si teoria ordinala. Conform primei teorii, utilitatea apare ca masurabila, consumatorul dispunnd de cunostinte exacte privind numarul de unitati de utilitate asociate consumului unei cantitati date dintr-un bun. De exemplu, consumul unui mar furnizeaza 5 unitati de utilitate, iar al unei banane 8 unitati de utilitate. O asemenea abordare permite efectuarea unui calcul economic riguros, ceea ce constituie si comoditate n expunere. Astfel, cel de al doilea bun este de 126

1,6 ori mai util dect primul bun, iar consumul lor furnizeaza mpreuna 13 unitati de utilitate. Imposibilitatea masurarii efective a utilitatii a condus la abandonarea teoriei utilitatii cardinale si reformularea ei n termenii preferintelor consumatorilor. n acest sens un rol deosebit l-a jucat V. Pareto. El este cel care a sugerat si argumentat necesitatea unei astfel de schimbari. Spre deosebire de prima teorie, teoria utilitatii ordinale presupune ordonarea rationala a preferintelor. Postulatul rationalitatii a fost presupus prin enuntarea axiomelor consumatorului. Reprezentarea preferintelor nu mai presupune ca element cheie cuantificarea utilitatii. Consumatorul dispune acum de o masura ordinala a utilitatii permitnd clasificarea combinatiilor posibile, apelnd la o functie de utilitate. O functie de utilitate presupune asocierea unui numar diferitelor cantitati din bunurile consumate. Functia de utilitate poate fi scrisa n cazul unui cos de doua bunuri n felul urmator: U = U(x1, x2) si generalizata atunci cnd bunurile ce intra n consum sunt numeroase: U = U (x1, x2 , . . . , xn). Putem reformula acum relatiile posibile ntre cele doua cosuri de bunuri, reprezentate prin vectorii X = (x1, x2) si Y = (y1, y2) : -(x1, x2) este strict preferata lui (y1, y2) daca si numai daca U(x1,x2) > U(y1,y2); se deduce astfel ca prima combinatie este mai utila dect cea de a doua (fara a spune si de cte ori) si, n consecinta, preferata strict; 127

- consumatorul este indiferent ntre (x1, x2) si (y1, y2) daca si numai daca U (x1, x2) = U(y1, y2); -preferinta sau indiferenta ntre cele doua cosuri de bunuri este reflectata de relatia U(x1, x2) U(y1, y2). Exista nsa si tipuri de preferinte, precum cele intranzitive (A > B > C > A) care nu pot fi reprezentate prin functia de utilitate. Ar trebui ca numerele asociate prin functia de utilitate sa respecte relatia U(A) > U(B) > U(C) > U(A), ceea ce este imposibil. Astfel de tipuri de preferinte sunt ignorate n continuare. Curbele de indiferenta O curba de indiferenta sau de izoutilitate reprezinta ansamblul combinatiilor posibile de bunuri care furnizeaza acelasi nivel de utilitate sau de satisfactie. Presupunnd curbele de indiferenta continue (ipoteza divizibilitatii perfecte a bunurilor), nseamna ca exista practic o infinitate de combinatii din cele doua bunuri ntre care consumatorul este indiferent odata ce i se asigura acelasi nivel de utilitate (figura 5.4). X2 E C D A B46 3 F 2 128

U1 2 3 4 5 X1 Fig. 5.4 Curba de indiferenta Curba U1 este similara unei linii de contur a unei harti, aratnd diferite combinatii ntre cele doua bunuri corespunzatoare une i altitudini identice a utilitatii. n figura de mai sus s-a reprezentat cantitatea consumata din bunul 1 pe axa orizontala, iar cantitatea consumata din bunul 2 pe axa verticala. O asemenea curba evidentiaza toate acele combinatii ntre bunurile de mai sus care furnizeaza consumatorului acelasi nivel de satisfactie. Astfel, consumatorul dobndeste aceeasi satisfactie atunci cnd consuma 2 unitati din primul bun si 6 unitati din cel ce al doilea bun sau 3 unitati din primul bun si 4 unitati din cel de al doilea bun s. a m. d. Nu exista vreun motiv particular pentru care individul sa prefere o combinatie alteia. Punctele aflate la nord-est de U1 promit mai multa satisfactie, ceea ce face sa fie preferate punctelor de pe U1. Punctul E este preferat punctului C deoarece furnizeaza mai mult din ambele bunuri. Mai mult este preferat n consecinta lui mai putin. Ipoteza tranzitivitatii asigura faptul ca aceeasi combinatie E este preferata lui A, B, D si oricaror altor combinatii aflate pe curba U1. Combinatiile din cele doua bunuri aflate sub U1 sunt mai putin dezirabile pentru un consumator deoarece ofera mai putina satisfactie. Punctul F ofera mai putin din ambele bunuri comparativ cu punctul C. Deoarece curba de indiferenta U1 are panta negativa, atunci cnd consumatorul este fortat sa renunte la o cantitate dintr-un bun trebuie sa beneficieze suplimentar de o cantitate data din celalalt bun pentru a ramne cu acelasi nivel de satisfactie. Tipul de miscare de-a lungul curbei U1 reprezinta acele schimburi pe care o persoana le poate face n mod liber. 129

Forma curbelor de indiferenta poate fi convexa, concava sau liniara (figura 5.5. a,b,c). Fig. 5.5. Forme posibile ale curbei de indiferenta ntr-un sistem bidimensional se pot reprezenta o infinitate de curbe de indiferenta, alcatuind harta curbelor de indiferenta. n figura 5.6 s-au trasat doar trei curbe de indiferenta a caror forma este convexa. Fiecarei curbe i corespunde un anumit nivel de utilitate, cu att mai mare cu ct curbele de indiferenta se situeaza mai la dreapta (sau spre nord -est). Nu exista de fapt un mod precis de a masura nivelul de utilitate asociat unei curbe de indiferenta. Si, n mod similar nu exista o maniera de masurare a utilitatii suplimentare care apare n urma schimbarii consumului de la nivelul curbei U1 la, sa zicem, curba U2. Putem doar constata cresterea utilitatii pe masura deplasarii pe o curba de indiferenta superioara. n cazul de fata, curbei U3 i corespunde nivelul cel mai nalt de utilitate. Este imposibil ca doua curbe de indiferenta sa se intersecteze. Daca acest lucru s-ar produce ar rezulta ca o combinatie ntre cele doua bunuri ar conduce la niveluri diferite de utilitate (ea fiind situata deopotrivape cele doua curbe de indiferenta), ceea ce este practic imposibil. n consecinta, o combinatie data ntre cele doua bunuri nu se poate situa dect pe o singura curba de indiferenta. 130

Fig. 5.6 Harta curbelor de indiferenta Tipologia bunurilor si curbele de indiferenta Forma curbelor de indiferenta sugereaza gradul de substitutie existent ntre bunurile reprezentate pe cele doua axe. Astfel, n general, bunurile se pot substitui imperfect, perfect sau pot fi complementare. Acestea nu reprezinta dect cazuri reprezentative din mai multe posibile. 131

Fig. 5.7 Substituibilitate si complementaritate a) Substitutie imperfecta n acest caz, bunurile sunt reciproc substituibile, nsa de maniera imperfecta. Astfel renuntarea la cantitati egale din bunul 2 se va face cu pretul unei cantitati suplimentare si n crestere din celalalt bun, daca se doreste binenteles mentinerea nivelului de utilitate. Curba de indiferenta este n acest caz convexa (figura 5.7a). Rata de substitutie ntre cele doua bunuri este n consecinta variabila. De exemplu, trecerea de la A la B, presupune ca cele doua unitati din bunul 2 sa fie substituite de trei unitati din bunul 1. Renuntarea n schimb la sase unitati din al doilea bun (trecerea la punctul C), cere compensarea prin 15 unitati suplimentare din celalalt bun. Continund rationamentul, se constata ca substituirea devine din ce n ce mai dificila, reclamnd cantitati n crestere din bunul ce substituie. b) Substitutie perfecta Doua bunuri sunt perfect substituibile daca cantitatea dintr-un bun necesara pentru a compensa renuntarea la o unitate din celalalt bun este constanta. Altfel spus, substituirea se face cu o rata constanta. Curba de indiferenta se prezinta de aceasta data sub forma de dreapta. (figura 5.7.b). n cazul a doua bunuri care se pot substitui n raport de 1 la 1, se constata ca renuntarea la o cantitate oarecare dintr-un bun face necesara suplimentarea celuilalt bun cu exact aceeasi cantitate. Ceea ce este caracteristic bunurilor perfect substituibile este panta constanta a curbelor de indiferenta. Rata de substitutie de 1/1 este doar un caz particular, dreapta avnd n acest caz panta egala cu -1. c) Perfecta complementaritate A treia relatie posibila ntre cele doua bunuri este cea de zero substituibilitate. Bunurile sunt perfect complementare, deoarece se consuma mpreuna n proportii fixe. Curba de indiferenta este n forma de L (figura 5.7c). Cresterea cantitatii dintr-un singur bun, fara modificarea 132

celuilalt bun, nu modifica n nici-un sens utilitatea consumatorului. Situarea pe o noua curba de indiferenta, reflectnd un nivel superior de utilitate, se va putea realiza doar prin cresterea concomitenta a celor doua bunuri, respectnd nsa proportia initiala. Curbele de indiferenta n cazul bunurilor perfect complementare sunt paralele. n celelalte doua cazuri anterioare nu-i necesar ca paralelismul ntre curbele de indiferenta sa se pastreze. Ele trebuie doar sa nu se intersecteze, deoarece n acest caz nceteaza a mai fi curbe de indiferenta. n general, cazurile de perfecta substitutie si complementaritate ntre bunuri sunt putin utilizate de economisti. Cel mai interesant si frecvent caz este cel al bunurilor imperfect substituibile n care combinatii diferite ntre cele doua bunuri pot furniza acelasi nivel de satisfactie. Utilitatea marginala Consideram o functie de utilitate U(x1, x2) asociata preferintelor unui consumator. Ce se ntmpla cu utilitatea atunci cnd cantitatea dintrun bun este superioara celei initiale? Determinarea modificarii survenite n nivelul utilitatii se realizeaza cu ajutorul conceptului de utilitate marginala. Utilitatea marginala reprezinta sporul de utilitate ce decurge din consumul unei unitati suplimentare dintr-un bun, mentinnd neschimbata cantitatea din celalalt bun. Astfel, utilitatea marginala pentru bunul 1 este: iar utilitatea marginala pentru bunul 2 este: 133

Din aceste doua relatii rezulta ca DU = Um1Dx1 si DU = Um2Dx2. Considernd functia de utilitate continua si derivabila si rationnd pe intervale infinitezimale (bunurile sunt infinit divizibile), utilitatea marginala apare drept derivata partiala a functiei de utilitate: Se admite, n general, ca utilitatile marginale sunt pozitive (n cazul bunurilor daunatoare Ux < 0) si descrescatoare, ceea ce matematic se scrie: Ux1 > 0 U"x12 < 0 Ux2 > 0 U"x22 < 0 Utilitatea marginala si rata marginala de substitutie Rata marginala de substitutie (RMS) ntre doua bunuri reprezinta cantitatea dintr-un bun necesara compensarii pierderii de utilitate ce ar surveni prin scaderea cu o unitate a celuilalt bun. Altfel spus, RMS exprima cantitatea suplimentara dintr-un bun necesara pentru substituirea unei unitati din celalalt bun astfel nct nivelul de utilitate sa ramna constant. Daca cantitatea dintr-un bun se reduce, de exemplu pentru primul bun cu Dx1, pentru a ramne pe aceeasi curba de indiferenta este necesar suplimentarea celui de al doilea bun cu o cantitate, sa presupunem Dx2 (figura 5.8). 134

Fig. 5.8 Rata marginala de substitutie Daca Dx1 reprezinta o schimbare foarte mica, atunci raportul Dx2/Dx1 masoara rata marginala de substitutie a unui bun prin celalalt. n plus, RMS exprima panta curbei de indiferenta. n cazul de fata panta curbei si RMS se modific a de-a lungul curbei. Pentru masurarea RMS se poate folosi functia de utilitate. Cunoscnd relatiile dU = Ux1dx1 si dU = Ux2 dx2 si rationnd pe intervale infinitezimale de variatie pentru x1 si x2 putem scrie: 5.3. Optimul consumatorului S-a precizat anterior faptul ca orice consumator rational are drept obiectiv maximizarea satisfactiei sau a utilitatii n conditii restrictive. Acestea se refera, ne reamintim, la un nivel limitat al bugetului si la preturile bunurilor care fac obiectul consumului. Ambele variabile sunt considerate determinate exogen, fara posibilitatea influentarii lor din partea 135

consumatorului. Analiza optimului consumatorului se efectueaza din perspectiva teoriei utilitatii ordinale. Consumatorul se afla n situatia de optim sau de echilibru atunci cnd o anumita structura a consumului i asigura maxim de utilitate n conditii de constrngere bugetara. n acest caz, alegerea consumatorului este considerata optima, el neavnd nici un interes de a o schimba. Determinarea pozitiei de echilibru pentru consumator se poate face n mod grafic sau analitic. Daca prima cale prezinta avantajul de a fi usor de nteles (reprezentare ntr-un spatiu bidimensional si deci alegere ntre doua bunuri), cea de a doua permite generalizarea la situatiile n care consumul este format din n bunuri. Determinarea echilibrului consumatorului solutia grafica Aceasta metoda se bazeaza pe confruntarea dreptei bugetului cu ansamblul curbelor de izoutilitate. Deoarece curbele de indiferenta pot fi convexe, concave sau liniare, rezulta trei situatii posibile de echilibru al consumatorului. (figura 5.9 a,b,c). Din multimea curbelor de indiferenta am considerat un numar redus pentru a nu ncarca graficul n mod excesiv. Consumatorul trebuie sa opteze pentru cantitati diferite din bunul 1 si 2, astfel nct sa obtina un maxim de satisfactie. n primul caz, al convexitatii curbelor de indiferenta determinarea echilibrului consumatorului se poate face plecnd fie dinspre coltul din dreapta fie dinspre cel din stnga sus. Rationnd astfel se constata ca deplasarea de -a lungul dreptei bugetului conduce la un nivel de utilitate n crestere relevat de curbele de indiferenta situate mai la dreapta. 136

Fig. 5.9 Echilibrul consumatorului 137

Trecerea de la punctul A (sau A1) la B (sau B1) si mai apoi la H1, are loc n conditiile substituirii bunului 2 de catre bunul 1 (sau a bunului 1 de catre bunul 2). Optimul consumatorului se afla n punctul H1, punct situat deopotriva pe curba de indiferenta U3 si pe dreapta de buget. Acest punct coincide cu punctul de tangenta dintre linia bugetului si curba de indiferenta. El este unic si exista n mod necesar datorita pantei negative a liniei de buget si convexitatii curbelor de indiferenta. Desi curbele urmatoare U4 si U5 pun n evidenta un nivel de utilitate superior lui U3, acestea nu prezinta interes pentru consumator deoarece nu pot fi atinse n conditiile date ale venitului consumatorului. Punctul H1 de echilibru al consumatorului releva att nivelul maxim de utilitate accesibil consumatorului ct si structura optima a consumului (coordonatele punctului H1, adica x1* si x2* ). n cazul (b) si (c) echilibrul consumatorului este atins n punctul H2 si respectiv H3, semnificnd faptul ca nivelul maxim de utilitate este corespunzator optiunii exclusive a consumatorului pentru un singur bun. Consumatorul este n acest caz "monomaniac", ipoteza lipsita de realism, deoarece consumul nu este alcatuit niciodata dintr-un singur bun, ci dintr-o varietate de bunuri. n consecinta, nu poate fi retinuta dect ipoteza convexitatii stricte a curbelor de indiferenta. Numai n acest caz conditia de tangenta este nu numai necesara, dar si suficienta. n alte situatii, aceasta conditie se poate dovedi doar necesara pentru optimalitatea alegerii consumatorului. 138

Fig. 5.10 Puncte de tangenta multiple ntre dreapta bugetului si curbele de indiferenta n figura 5.10 se observa existenta a trei puncte de tangenta ntre dreapta bugetului si curbele de indiferenta, nsa numai doua pot fi retinute ca optime, respectiv H1 si H3. Punctul H2 nu poate fi considerat optim, deoarece se situeaza pe o curba de indiferenta U2 careia i corespunde un nivel de utilitate mai redus. Revenind la cazul convexitatii stricte a preferintelor, se poate formula urmatoarea conditie de optim pentru consumator: n situatia de echilibru, raportul dintre utilitatile marginale este egal cu raportul preturilor.

139

Punctul H1 aflat pe curba de indiferenta U3 (figura 5.9.a) asigura egalitatea dintre rata marginala de substituire si inversul utilitatilor marginale: nsa acelasi punct este situat si pe dreapta bugetului, caz n care se verifica egalitatea dintre panta dreptei si raportul preturilor bunurilor: Din cele doua egalitati rezulta conditia optimului consumatorului. Aceasta egalitate exprima faptul ca la optim, ultima unitate monetara cheltuita pentru achizitionarea bunului 1 conduce la aceeasi satisfactie ca ultima unitate monetara afectata bunului 2. Determinarea echilibrului consumatorului solutia analitica Exista n general mai multe solutii analitice pentru determinarea echilibrului consumatorului. Aici prezentam numai doua metode: 140

-Metoda I Se stie ca celor mai multe preferinte li se poate asocia o functie de utilitate. Ramnnd la cazul consumului format din doua bunuri, aceasta functie are forma generala U(x1,x2). n acelasi timp, x1 si x2 trebuie sa satisfaca ecuatia dreptei bugetului adica: m = x1 p1 + x2 p2 Din ultima expresie se obtine x2 functie de x1: n aceste conditii, functia de utilitate devine U[x1, x2(x1)], iar aceasta trebuie maximizata. Conditia de maxim este cea de anulare a derivatei acestei functii compuse, adica: -Metoda II O alta solutie de determinare a conditiei de echilibru pentru consumator este cea a multiplicatorului Lagrange. 140

Se defineste o functie numita Lagrangian, de forma: L = U(x1, x2) -l (p1x1 + p2x2 - m) unde l este multiplicatorul Lagrange. Conform teoremei lui Lagrange, combinatia optima (x1*, x2* ) trebuie sa verifice derivatele partiale ale noii functii n raport cu x1, x2 si l: Se constata ca atunci cnd (x1*, x2* ) verifica constrngerea bugetara, Lagrangian-ul este identic cu functia de utilitate initiala U(x1, x2). Din primele doua conditii rezulta ca: Se poate demonstra ca multiplicatorul Lagrange masoara suplimentul de satisfactie generat de cresterea unitara a resurselor. Pentru aceasta se deriveaza constrngerea bugetara m = x1 p1 + x2 p2 : 141

dm = p1d x1+ p2d x2 Cum n situatia optimului avem p1= U' x1 / l si p2= U' x2 /l, rezulta: nsa, expresia din paranteza este derivata functiei de utilitate U(x1, x2) adica dU. n consecinta, dU = ldm. Ultima expresie evidentiaza faptul ca sporul resurselor cu dm, creste utilitatea cu ldm; si invers, reducerea resurselor cu dm conduce la scaderea utilitatii cu ldm. Rezultatele anterioare pot fi generalizate pentru cazul consumului a n bunuri n care functia de utilitate este U= U(x1, x2, . . . , xi , . . . , xn). Constrngerea bugetara si conditia de echilibru se scriu: m= p1 x1 + p2 x2+ . . . , + pi xi + . . . , pn xn iar dU=ldm. Modificarea echilibrului consumatorului Determinarea pozitiei de echilibru a consumatorului s-a realizat n conditiile unui nivel stabilit al bugetului si al unor preturi date ale bunurilor. n fapt, o modificare survenita la nivelul venitului sau al preturilor, modifica pozitia de echilibru conducnd la un alt nivel si structura a consumului. a) Modificarea venitului consumatorului Constrngerea bugetara poate evolua n ambele sensuri genernd deplasarea dreptei de buget spre dreapta sau spre stnga, dupa cum acesta sufera o relaxare sau o accentuare. Noua dreapta de buget este 142

paralela celei initiale, deoarece preturile se mentin constante. Retinnd ipoteza convexitatii stricte a preferintelor, va exista un unic punct de tangenta ntre noua dreapta a bugetului si o curba de indiferenta, definind un nou punct de optim. Practic, fiecarui nivel al venitului i corespunde un punct de optim. Curba pe care se afla punctele de optim ale consumatorului evidentiaza evolutia consumului functie de venit. Deoarece consumul si venitul nu se modifica ntotdeauna n aceeasi proportie, segmentele ce unesc doua puncte consecutive de echilibru pot fi diferite. Fig. 5.11 Curba consumului n functie de venit cresterea mai rapida a consumului unui bun n raport cu celalalt n figura 5.11 se constata ca sporul venitului este nsotit de o crestere concomitenta a consumului celor doua bunuri, nsa nu si strict proportionala. n cazul a) consumul bunului 2 este mai amplu dect al bunului 1 si invers n cazul b). 143

Fig. 5.12 Curba consumului n functie de venit cresterea proportionala a consumului celor doua bunuri Fig. 5.13 Curba consumului n functie de venit cresterea consumului unui bun nsotita de reducerea consumului celuilalt bun Figura 5.12 evidentiaza o relatie strict proportionala ntre venit si consumul celor doua bunuri. Figura urmatoare, 5.13, releva faptul ca sporul venitului conduce la cresterea consumului doar pentru un singur bun (bunul 2 pentru cazul a si bunul 1 pentru cazul b), consumul celuilalt bun 144

reducndu-se. Este cazul bunurilor inferioare, care prin cresterea venitului sunt substituite n consum de altele, considerate superioare. Binenteles, aceasta evolutie a consumului se petrece dupa un anumit nivel al venitului. b) Modificarea structurii preturilor bunurilor Modificarea preturilor bunurilor este de natura sa afecteze echilibrul consumatorului. Consideram pentru simplificare, cazul modificarii pretului unui singur bun si anume situatia reducerii pretului ' bunului 1 (p1 < p1). Pentru nceput analizam cazul a doua bunuri normale si reciproc substituibile n consum. Cum pretul bunului 2 ca si nivelul venitului ramn constante, noua dreapta de buget se va roti n jurul punctului de intersectie cu axa verticala, deplasndu-se catre dreapta. Noua constrngere bugetara se caracterizeaza printr-o panta inferioara celei initiale, motiv pentru care este mai putin abrupta. Asa cum se observa n figura 5.14a, acestei noi drepte a bugetului i corespunde un nou punct de optim, notat cu H', exprimnd un nivel de utilitate superior (curba de indiferenta U2 este situata la dreapta curbei U1). Figura 5.14b releva cazul invers, al cresterii pretului bunului 1 (p1 > p1 ) si noul punct de optim H. Scaderea pretului bunului 1 va genera doua tipuri de efecte: modificarea ratei de substitutie a unui bun prin celalalt bun, pe de o parte, si variatia puterii de cumparare a venitului, pe de alta parte (reducerea pretului unui bun ofera posibilitatea achizitionarii unei cantitati mai mari din acel bun). Corespunzator celor doua efecte distingem un efect de substitutie si un efect de venit. Aceasta descompunere a modificarii optimului consumatorului este doar ipotetica, permitnd mai buna ntelegere a noii alegeri. De fapt, consumatorul, pe baza noului pret, ia decizia de modificare a cererii sale, ntr-un sens sau altul, ignornd cele doua etape. 145

Fig. 5.14 Modificarea optimului n conditiile modificarii pretului bunului 1 Pentru nceput vom face ape l la figura 5.15, unde pe lnga cele doua drepte de buget s-a trasat nca o dreapta care trece prin punctul de optim initial fiind paralela liniei de buget finale. Aceasta dreapta prezinta doua caracteristici si anume: este corespunzatoare structurii de preturi finale, avnd panta p1/ p2, iar puterea de cumparare ramne constanta. Se poate calcula, fara dificultate, ajustarea venitului corespunzator dreptei care trece prin optimul initial, acesta ramnnd n noua situatie doar o combinatie accesibila. Se scriu ecuatiile dreptelor de buget: m' = p1' x1 + p2 x2 m = p1 x1 + p2 x2, dupa care scaznd cea de a doua ecuatie din prima se obtine Dm = x1Dp. Aceasta nseamna ca venitul trebuie modificat cu Dm, cnd pretul variaza cu Dp, astfel nct puterea de cumparare sa se mentina constanta, facnd pe mai departe accesibila combinatia de optim initiala. De notat ca variatia pretului impune o variatie n venit n acelasi sens. 146

Fig. 5.15 Ajustarea venitului corespunzatoare structurii de preturi finale si puterii de cumparare initiale Figura 5.16 prezinta cele doua efecte, de substitutie si de venit. Se observa noul punct de optim corespunzator dreptei paralele celei de buget finale, notat cu H". Trecerea de la H la H" reprezinta un efect de substitutie, evidentiind cum consumatorul substituie un bun prin altul atunci cnd preturile se schimba, nsa mentinnd puterea de cumparare neschimbata. D x1s = x1(p1', m' ) - x1(p1, m) Tendinta cumparatorului este de substituire n favoarea bunului devenit mai ieftin. Trecerea de la H" la H' corespunde efectului de venit, puterea de cumparare ameliorndu-se datorita reducerii pretului bunului 1. Este ca si cum consumatorul ar deveni mai bogat, putnd achizitiona mai mult din bunul 1, raportul m/ p1' fiind superior celui initial m/ p1. Dx1v = x1(p1', m) - x1(p1', m' ) n consecinta, desi venitul nominal ramne constant, cel real creste, iar consumatorul achizitioneaza mai mult din ambele bunuri, coordonatele punctului H' fiind superioare celor corespunzatoare lui H". 147

nsumarea celor doua efecte conduce la evidentierea variatiei cantitatii cerute, prin trecerea de la H la H'. D x1 = x1(p1', m) - x1(p1, m) Aceasta relatie este denumita ecuatia lui Slutsky, dupa numele economistului rus Eugen Slutsky. Fig. 5.16 Efectul de venit si efectul de substitutie n cazul n care bunul 1 este un bun Giffen (pentru care cererea evolueaza n acelasi sens cu pretul), graficul se prezinta ca n figura 5.17. Descompunerea n cele doua efecte permite ntele gerea acestui paradox, cunoscut si ca "paradoxul lui Giffen" sau "efectul Giffen"; efectul de substitutie este opus modificarii pretului si are exact acelasi efect ca n cazul bunurilor normale, n timp ce efectul de venit este de sens contrar si suficient de amplu pentru a contracara efectul de substitutie. n aceste conditii, reducerea pretului bunului 1, considerat acum un bun Giffen, este urmata de reducerea cantitatii consumate din acest bun si cresterea celei consumate din bunul 2. 148

Fig. 5.17 Optimul consumatorului n cazul unui bun Giffen Cazul unui bun inferior non-Giffen este figura 5.18. Aici efectul de venit este insuficient pentru a contracara efectul consumata din primul bun, ca si din cel 149 prezentat n graficul din de asemenea negativ, nsa de substitutie. Cantitatea de al doilea bun, creste.

Fig. 5.18 Optimul consumatorului n cazul unui bun inferior 5.4. Surplusul consumatorului Curba cererii pentru un produs oarecare reflecta cantitatea din acel bun pe care un consumator poate si este dispus sa o achizitioneze la un nivel dat al pretului. Aceeasi curba ofera n plus un raspuns la ntrebarea "Ct de mult un consumator este dispus sa plateasca pentru dobndirea unei unitati suplimentare de bun ?" si, pe aceasta baza, "economia" pe care acesta o realizeaza platind un pret mai mic pentru cantitatea achizitionata. Pentru evidentierea si masurarea surplusului consumatorului se foloseste figura 5.19. 150

Fig. 5.19 Surplusul consumatorului Presupunem ca pretul pietei determinat prin confruntarea cererii si ofertei s-a " fixat" la 40 unitati monetare pe produs. La acest nivel al pretului cantitatea cumparata de consumator este de 10 unitati. El va plati deci pentru ntreaga cantitate cumparata 400 unitati monetare. Legea descresterii utilitatilor marginale afirma ca utilitatea fiecarei unitati suplimentare scade treptat pe masura consumului continuu din acel bun. n consecinta, pentru fiecare unitate aditionala de bun, consumatorul rational este dispus a plati mai putin. Din grafic se observa ca pretul maxim acceptat pentru prima unitate este 76 unitati monetare, pentru cea de a doua 72 unitati monetare s.a.m.d. Cu exceptia ultimei unitati (pretul ei este de 40 unitati monetare) toate celelalte sunt obtinute de consumator la un pret inferior celui la care ar consimti. Diferenta dintre acest pret maxim acceptat de consumator pentru fiecare unitate de bun si pretul pietei, reprezinta surplusul consumatorului pentru fiecare unitate de bun. nsumarea acestuia conduce la surplusul consumatorului pentru ntreaga cantitate (zona 151

hasurata). Daca pretul pietei este notat cu p, numarul de unitati achizitionate la acest pret cu n, iar pretul maxim consimtit de consuma tor pentru fiecare unitate de produs n functie de utilitatea acesteia cu pj, atunci surplusul consumatorului poate fi determinat prin formula: n cazul de fata surplusul consumatorului este 180 unitati monetare. O marime aproximativa a surplusului consumatorului poate fi considerata aria triunghiului cuprins ntre curba cererii si axa preturilor (triunghiul ABC). La nivelul pietei se obtine surplusul consumatorilor prin agregarea surplusurilor individuale. El este astfel o masura a cstigurilor globale obtinute prin schimbul de bunuri. Modificari n surplusul consumatorului. n timp, surplusul consumatorului se poate modifica sub influenta variatiei pretului bunului, dar si al altor factori. Pastrnd curba cererii neschimbata se poate anticipa ca o crestere de pret diminueaza surplusul consumatorului, dupa cum o reducere de pret l amelioreaza. Figura 5.20. evidentiaza modificarea n surplusul consumatorului la cresterea pretului de la 40 unitati monetare la 60 unitati monetare pe unitatea de produs. 152

Fig. 5.20 Modificarea surplusului consumatorului Fig. 5.20 Modificarea surplusului consumatorului Pierderea n surplusul consumatorului este aproximata prin diferenta ariilor corespunzatoare celor doua surplusuri. Noua suprafata este de fapt un trapez cu baza mare cantitatea initiala si cea mica cantitatea finala. Acesta este compus la rndu-i dintr-un dreptunghi (A) si un triunghi (A ). Aria dreptunghiului reflecta pierderea suportata de consumator datorita cresterii pretului bunului X. Daca initial pentru cele cinci unitati consumatorul platea 200 unitati monetare (5 x 40), acum el va plati 300 unitati monetare (5 x 60). Suprafata triunghiului exprima valoarea consumului pierdut datorita reducerii cantitatii consumate - 50 ( 5 x 20 / 2 ). 153

Avnd n vedere nsa formula initiala de calcul a surplusului consumatorului, modificarea acestuia se poate determina cu ajutorul urmatoarei expresii: DSc = modificarea n surplusul consumatorului pj = pretul maxim acceptat de consumator pentru achizitionarea fiecarei unitati depinznd de utilitatea acesteia n = numarul de unitati initial consumate din bunul X n = cantitatea din bunul X consumata ulterior p = pretul initial p = pretul final Pe baza acestui calcul modificarea surplusului consumatorului va fi de 140 unitati monetare (180 - 40). REZUMAT Teoria economica a consumatorului evidentiaza procesul logic al deciziilor consumatorului n vederea obtinerii utilitatii maxime n conditii de constrngere (venit disponibil, preturi ale bunurilor si serviciilor de consum). 154

Constrngerea bugetara a consumatorului reprezinta limita superioara pe care venitul o impune combinatiilor de bunuri si servicii posibil de achizitionat. Dreapta bugetului se poate modifica ca urmare a modificarii venitului si/sau a preturilor bunurilor si serviciilor de consum. Utilitatea consumului reprezinta placerea sau satisfactia obtinuta de oameni n urma consumului unei cantitati date de bunuri si servicii. Exista doua teorii privind posibilitatea masurarii utilitatii consumului: teoria cardinala si teoria ordinala. Conform primei teorii, utilitatea apare ca masurabila, consumatorul dispunnd de cunostinte exacte privind numarul de unitati de utilitate asociate consumului unei cantitati date dintr-un bun. Teoria utilitatii ordinale presupune ordonarea rationala a preferintelor. Consumatorul dispune de o masura ordinala a utilitatii permitnd clasificarea combinatiilor posibile de bunuri apelnd la o functie de utilitate. Curba de indiferenta sau de izoutilitate reprezinta ansamblul combinatiilor posibile de bunuri care furnizeaza acelasi nivel de utilitate sau de satisfactie. Ansamblul curbelor de indiferenta formeaza harta curbelor de indiferenta. Curbele de indiferenta au forme diferite: convexe, concave, liniare etc. Utilitatea marginala reprezinta sporul de utilitate ce decurge din consumul unei unitati suplimentare dintr-un bun, mentinnd neschimbata cantitatea din celalalt bun. Rata marginala de substitutie (RMS) ntre doua bunuri reprezinta cantitatea dintr-un bun necesara compensarii pierderii de utilitate ce ar surveni prin scaderea cu o unitate a celuilalt bun. 155

Consumatorul se afla n situatia de optim atunci cnd o anumita structura a consumului i asigura maxim de utilitate n conditii de constrngere bugetara. Consumatorul se afla n situatia de optim atunci cnd raporturile dintre utilitate marginala si pret sunt egale ntre ele. Surplusul consumatorului evidentiaza "economia" pe care un consumator o realizeaza platind un pret mai mic pentru ntreaga cantitatea achizitionata fata de situatia unui pret diferit aferent fiecarei unitati de bun n functie de utilitatea acesteia. Termeni cheie Constrngerea bugetara Dreapta bugetului Cos de bunuri Spatiul bunurilor Preferinte Utilitate Utilitate marginala Curbe de indiferenta Rata marginala de substitutie Echilibrul consumatorului Surplusul consumatorului ntrebari de verificare 1. Care sunt variabilele de influenta asupra dreptei bugetului si cum actioneaza acestea? 2. Analizati axiomele teoriei consumatorului. 3. Explicati sensul utilitatii si diferenta dintre utilitatea marginala si totala. Pe baza unui exemplu numeric explicati legea descresterii utilitatilor marginale. 4. Ce relatie exista ntre rata marginala de substitutie si utilitatea marginala? 156

5. Explicati de ce doua curbe de indiferenta nu se pot intersecta niciodata. 6. De ce optimul consumatorului se analizeaza pe baza utilizarii unei curbe de indiferenta convexa si descrescatoare? 7. Precizati motivul pe ntru care data fiind o dreapta de buget, un punct de intersectie cu o curba de indiferenta oarecare nu constituie un punct de echilibru al consumatorului. 8. Analizati impactul modificarilor de preturi si venitul consumatorului asupra alegerilor acestuia. 9. Definiti un bun Giffen si un bun inferior non-Giffen n termenii efectului de venit si de substitutie. 10. Analizati surplusul consumatorului cu ajutorul unui exemplu. Teste grila 1. Pentru a construi dreapta bugetului este necesar si suficient sa se cunoasca: a) pretul unui singur bun; b) preturile celor doua bunuri; c) preferintele consumatorului fata de aceste bunuri; d) preturile acestor bunuri si venitul consumatorului; e) venitul consumatorului. 2. Axiomele care stau la baza teoriei alegerilor consumatoru lui postuleaza ca: a) subiectivitatea este incompatibila cu rationalitatea; b) preferintele tuturor consumatorilor sunt identice; c) desi, preferintele indivizilor sunt diferite, ele au n comun cteva caracteristici; d) ntr-o economie nu exista loc pentru fantezie. 3. Ipoteza tranzitivitatii n alegerile consumatorului implica una dintre urmatoarele afirmatii: 157

a) b) c) d)

curbele curbele curbele curbele

de de de de

indiferenta indiferenta indiferenta indiferenta

nu se intersecteaza niciodata; trebuie sa fie non-liniare; trebuie sa aiba o panta negativa; trebuie sa fie descrescatoare.

4. Pentru un consumator rational a se situa pe o curba de indiferenta la un nivel mai ridicat dect altul, semnifica: a) o diminuare a satisfactiei nevoilor sale; b) un nivel de satisfactie identic precedentului, ca urmare a alegerii un nou cos de bunuri continnd mai mult dintr-un bun si mai putin din altul; c) un nivel inferior al satisfactiei ca urmare a alegerii unui cos de bunuri continnd mai putin din cele doua bunuri; d) cresterea nivelului sau de satisfactie. 5. Pentru a construi dreapta bugetului unui consumator care alege ntre doua bunuri este necesar si suficient sa se cunoasca: a) preturile acestor bunuri si venitul consumatorului; b) preferintele consumatorului fata de aceste bunuri; c) preturile acestor bunuri; d) venitul consumatorului. 6. Daca pretul unitar al bunului A este 200 unitati monetare/unitatea de cantitate si cel al bunului B este 400 unitati monetare/unitatea de cantitate, pentru orice nivel al venitului panta dreptei bugetului unui consumator care alege ntre aceste bunuri este: a) - 2; b) - 1 / 2; c) + 2; d) imposibil de determinat. 158

7. Un consumator si consacra venitul sau pentru a cumpara doua bunuri A si B. Pretul unitar al bunului B este 1500 lei. Stiind ca venitul sau i permite sa cumpere maxim 30 unitati din bunul A sau 40 din bunul B, atunci: a) venitul sau este 45000 unitati monetare si pretul unitar al bunului A este 1000 unitati monetare/unitatea de cantitate; b) venitul sau este 60000 unitati monetare si pretul unitar al bunului A este 2000 unitati monetare/unitatea de cantitate; c) venitul sau este 45000 unitati monetare si pretul unitar al bunului A este 1500 unitati monetare/unitatea de cantitate; d) venitul sau este 60000 unitati monetare si pretul unitar al bunului A este 1500 unitati monetare/unitatea de cantitate. 8. Echilibrul consumatorului rational este corect definit astfel: a) cantitatile bunurilor care costa mai ieftin; b) cantitatile bunurilor care i maximizeaza satisfactia; c) venitul care-i permite satisfacerea preferintelor; d) cantitatile bunurilor care-i maximizeaza satisfactia tinnd cont de constrngerea bugetului sau. 9. Un consumator alege ntre doua bunuri A si B si dispune de un buget de 100000 unitati monetare. Pretul unitar al bunului A este 5000 unitati monetare/unitatea de cantitate, iar cel al bunului B este de 10000 unitati monetare/unitatea de cantitate. n situatia de echilibru al consumatorului, rata marginala de substituire a bunului A prin bunul B este egala cu: a) - 1000; b) 2; c) 1/2; d) 150. 10. Un consumator rational a facut o alegere ntre doua bunuri de consum curent. Daca preturile acestor bunuri si venitul se dubleaza, atunci: a) panta contrngerii bugetare se modifica; 159

b) preferintele fata de cele doua bunuri se modifica; c) ansamblul sau de consum se modifica; d) ansamblul sau de consum nu se modifica. 11. Pentru a construi curba cererii unui consumator pentru fiecare bun, este necesar si suficient sa se cunoasca: a) preturile bunurilor; b) preferintele sale pentru aceste bunuri; c) venitul sau; d) preferintele sale pentru aceste bunuri, preturile bunurilor si venitul sau. 12. Daca pentru un consumator, A si B sunt bunuri substituibile si daca pretul lui A creste, atunci: a) cantitatea ceruta din A va scade si cea ceruta din B va creste; b) cantitatile cerute din cele doua bunuri vor creste; c) cantitatea ceruta din A va creste si cantitatea ceruta din B se va diminua; d) pretul bunului B se va reduce. 13. Daca pentru un consumator A si B sunt bunuri complementare si daca pretul bunului B creste, atunci: a) cantitatea ceruta din A va creste si cantitatea ceruta din B se va diminua; b) pretul bunului A va creste; c) cantitatea ceruta din A se va diminua si cantitatea ceruta din B va creste; d) cantitatile cerute din cele doua bunuri vor scadea. 14. Ceteris paribus, o crestere a venitului consumatorului, ar putea avea ntotdeauna drept efect: a) cresterea ansamblului posibilitatilor de consum; b) scaderea raportului dintre preturile bunurilor; c) scaderea ansamblului posibilitatilor de consum; d) cresterea raportului dintre preturile bunurilor. 160

161

CAPITOLUL 6 TEORIA ECONOMICA A PRODUCATORULUI Dupa ce veti studia acest capitol veti putea ntelege: Ce este functia de productie si care este utilitatea ei Ce sunt productivitatile medii si marginale Care sunt efectele posibile asupra productiei n urma modificarii simultane a factorilor de productie Care este conditia necesara maximizarii profitului unui producator Teoria producatorului are afinitati multiple cu cea a consumatorului si, evident, deosebiri. n ambele cazuri, agentii economici producatori si consumatori sunt considerati rationali, urmarind maximizarea avantajelor lor sub constrgere. n cazul consumatorului, constrngerile tin de venitul disponibil si preturile bunurilor de consum, iar pentru producatori de buget, preturile factorilor de productie, clienti, concurenti si tehnologie. Daca pentru consumator functia obiectiv consta n maximizarea gradului sau de satisfactie sau de utilitate, producatorul vizeaza cu precadere maximizarea profitului. n anumite circumstante, producatorul poate urmari maximizarea cifrei de afaceri sau un obiectiv de ordin social. n mod asemanator cazului consumatorului, bugetul producatorului depinde de actiunile sale anterioare. La momentul deciziei, nivelul resurselor de care un dispune producatorul ca si preturile factorilor de productie sunt considerate variabile exogene. 163

6.1. Functia de productie Productia reprezinta procesul de utilizare si combinare al factorilor de productie n vederea obtinerii de bunuri si servicii utile. Volumul si calitatea factorilor de productie, precum si tehnologia influenteaza nivelul productiei totale. Factorii de productie constituie inputurile oricarui proces de productie. Una din constrngerile de care producatorul trebuie sa tina seama este cea de natura tehnologica. O tehnologie data permite numai un ansamblu de combinatii ale factorilor de productie, care asigura realizarea unui anumit volum de productie. Daca notam cu x un factor de productie si cu Q outputul, aria tuturor combinatiilor posibile tehnologic, denumita si set de productie, va fi cea cuprinsa ntre curba productiei (a carei forma poate fi oarecare) si abscisa (figura 6.1). Fig. 6.1 Setul de productie Tinnd seama de insuficienta resurselor si caracterul lor costisitor se impune a retine numai acele combinatii ale factorilor de productie, tehnologic posibile, care conduc la un volum maxim de productie. n acest caz, alegerile producatorului avnd drept criteriu maximizarea productiei, 164

se vor limita la examinarea punctelor nscrise pe curba productiei. Functia care descrie aceasta curba se numeste functie de productie. Functia de productie exprima relatia dintre cantitatea maxima ce poate fi produsa dintr-un bun si cantitatile din factorii de productie necesari pentru realizarea sa. Ea corespunde unui nivel dat al tehnologiei. Desigur, factorii implicati n orice combinatie sunt numerosi. Din ratiuni de simplificare a prezentarii vom privilegia situatia utilizarii a doar doi factori de productie n cantitatile x1 si x2. Iar func tia de productie n formularea sa generala devine Q = f (x1, x2). n mod traditional, acesti factori sunt considerati munca (L) si capitalul (K), iar functia devine f (L, K). Pentru usurinta prezentarii consideram ca L si K privesc acelasi tip de munca si acelasi tip de capital. n alte modele, mai complexe, aceasta presupunere poate fi relaxata. Functia de productie este menita sa ofere cel mai bun raspuns privind combinarea factorilor de productie. Ea ar putea reprezenta, de exemplu, productia unei firme industriale posibil de realizat cu o cantitate mai mare de munca si mai putin de capital (astfel de tehnologii se numesc munca intensive) sau mai mult capital si mai putina munca (tehnologii capital intensive). Precizarea functiei de productie este destul de dificila, presupunnd calcule sofisticate si o cunoastere amanuntita a tehnologiei folosite. Oricum, ea este o expresie matematica a fenomenului tehnic. Exemplele urmatoare prezinta cteva functii de productie ipotetice: unde a si b reprezinta parametri pozitivi. 165

6.2 Productivitatea medie si productivitatea marginala. Legea randamentelor descrescatoare Consideram o functie de productie n forma sa generala Q = f (L,K). Ce se ntmpla cu productia totala, daca un factor de productie, sa presupunem munca, se modifica cu o cantitate, chiar foarte mica, iar capitalul ramne constant? Probabil se va modifica. n acest caz, modificarea productiei se datoreaza n exclusivitate primului factor, ceea ce se scrie: Aceasta este expresia produsului sau productivitatii fizice marginale a muncii. Daca se rationeaza pe intervale infinitezimale se constata ca produsul marginal este de fapt derivata partiala a functiei de productie n raport cu factorul considerat: n mod similar, se rationeaza n cazul variatiei celui de al doilea factor, capitalul: Productivitatea marginala (produsul marginal) a unui factor de productie reprezinta sporul de productie datorat cresterii cu o unitate a unui factor n conditiile n care celalalt (sau ceilalti) factor de productie ramne constant. Alternativ, se poate folosi expresia randamente factoriale pentru productivitate marginala. Productivitatea marginala este similara conceptului de utilitate marginala din teoria consumatorului. Spre deosebire de imposibilitatea cuantificarii utilitatii decurgnd din consumul unei unitati suplimentare dintr-un bun, productivitatea marginala poate fi masurata fara dificultate n unitati fizice de produs (tone, m3, bucati etc.). 166

Productivitatea (fizica) medie (produsul mediu) a unui factor de productie exprima cantitatea de bunuri obtinute pe unitatea de factor de productie: n cazul acestui tip de productivitate, productia este vazuta ca rezultat exclusiv al unui singur factor de productie. Modificarea productivitatii unui factor de productie, ar trebui analizata nsa cu precautie, fiind n fapt posibil ca sporul acestuia sa se datoreze altui factor de productie si nu celui n cauza. n continuare, prezentam un exemplu de calcul al productivitatii medii si marginale. Procesul de productie se realizeaza prin combinarea celor doi factori de productie, munca si capital (numar echipamente). Factorul n raport cu care se va calcula produsul mediu si marginal este munca, iar volumul capitalului va fi mentinut constant (K 0 = 5 echipamente). Determinarea productivitatii medii si marginale Tabelul 6.1 Capital (K0) Munca (L) Productia totala (Q) Productivitatea marginala a muncii (PmL ) Productivitatea medie a muncii (PML ) 5 0 0 -5 1 800 800 800 5 2 2000 1200 1000 5 3 4640 2640 1546,66 5 4 6200 1560 1550 5 5 7500 1300 1500 5 6 8400 900 1400 5 7 8750 350 1250 5 8 8750 0 1093,75 167

Graficele corespunzatoare productiei totale si productivitatii medii si marginale sunt prezentate n figura 6.2 si 6.3. Se constata (figura 6.2) ntr-o prima faza ca sporul factorului variabil, munca n cazul de fata, determina cresterea mai ampla a productiei (curba productiei este convexa), dupa care productia continua sa creasca nsa variatiile ei sunt din ce n ce mai mici (curba devine concava) pentru ca apoi sa stagneze. n cazul cresterilor unitare ale factorului munca productivitatea fizica marginala exprima aportul fiecarui muncitor suplimentar la cresterea productiei totale. Referitor la ultimul grafic se constata: a) produsul fizic marginal creste mai nti, atinge un maxim n punctul b, dupa care ncepe sa scada. Punctul b coincide cu cel de schimbare a concavitatii curbei productiei totale. Att timp ct produsul marginal se situeaza deasupra celui mediu (fiecare muncitor suplimentar are un aport superior mediei), ultimul va creste. b) punctul c reprezinta punctul de maxim pentru produsul mediu, prin care trece si curba produsului marginal. c) dincolo de punctul c, produsul marginal devine inferior celui mediu, determinnd si scaderea acestuia. 168

Fig. 6.2 Curba productiei totale Fig. 6.3 Curbele productivitatii medii si marginale Legea randamentelor descrescatoare 169

Devine interesant de determinat cum variaza productia atunci cnd un factor de productie, considerat variabil, creste n mod continuu, ceilalti factori nemodificndu-se. Raspunsul este dependent de ramura sau sectorul de activitate precum si de tipul de combinatie productiva sau de tehnologia disponibila. n general, se poate admite ca productia ar putea creste cu o rata constanta sau n scadere. Economistii retin a doua ipoteza ca fiind cea mai probabila, ceea ce i-a condus la enuntarea asa-numitei legi a randamentelor descrescatoare (desi unii o accepta doar ca pe o ipoteza si nu ca lege). Conform acesteia, n conditiile unei tehnologii date, produsul marginal al fiecarei unitati suplimentare din factorul de productie variabil va scadea progresiv, cantitatea din ceilalti factori utilizati fiind constanta. Altfel spus, cresterea productiei este din ce n ce mai lenta, atunci cnd un factor de productie sporeste. Aceasta evolutie se poate produce dintru nceput sau dupa un anumit nivel al factorului variabil (asa cum apare n exemplul precedent). Oricum, mai devreme sau mai trziu, produsul marginal va scadea si va antrena n aceasta miscare si produsul mediu (vezi figura 6.3). Revenind la exemplul anterior se constata ca ncepnd cu al patrulea muncitor, productia creste cu cantitati n scadere, ajungndu-se ca aportul ultimului muncitor la productia totala sa fie practic nul. Nu este exclus ca n cazul cresterii personalului peste acest nivel, productia chiar sa scada, iar produsul marginal sa devina n consecinta negativ. Aceasta constituie chiar o situatie reala pentru unele ntreprinderi, n special din tarile slab dezvoltate, care la nivelul capitalului de care dispun sunt supradimensionate cu personal. Reducerea numarului angajatilor ar conduce la pastrarea nivelului de productie sau chiar paradoxal, nsa numai aparent, la cresterea acestuia. Un exemplu de functie de productie pentru care ipoteza randamentelor factoriale descrescatoare nu se verifica este cea liniara de tipul: Q = a L + b K Pentru aceasta functie productivitatile marginale si medii sunt: 170

PmL = f'L = a; PmK = f'K = b; n figura 6.4 se observa ca productivitatea medie scade tot timpul, iar cea marginala ramne constanta si este egala cu coeficientul corespunzator factorului de productie. Acest exemplu, desi lipsit de realism, demonstreaza faptul ca ipoteza randamentelor descrescatoare se poate valida empiric, neconstituind o lege n sensul propriu al cuvntului. Asa cum s-a precizat anterior, productivitatea marginala reprezinta variatia productiei raportata la variatia factorului considerat, ceea ce din punct de vedere matematic apare ca derivata partiala a functiei de productie. Daca admitem legea randamentelor descrescatoare si variatia factorului de productie ntr-un interval ce asigura cresterea productiei, tot matematic aceasta s-ar putea scrie n cazul functiei considerate: f'L > 0 f"L < 0 f'K > 0 f"K < 0 Si legea randamentelor descrescatoare are corespondent n teoria consumatorului si anume legea descresterii utilitatilor marginale. 171

Fig. 6.4 Randamente factoriale constante Analiza ntreprinsa pna acum, desi furnizeaza concluzii importante, este oarecum restrictiva. Ea presupune cazul variatiei unui singur factor de productie n timp ce un alt factor este mentinut constant. Aceasta este de fapt o analiza pe termen scurt. Pe termen scurt, vor exista ntotdeauna factori de productie a caror cantitate nu se modifica. De exemplu, sporirea productiei unei firme pentru a raspunde unei cereri mai mari a pietei, poate impune si cresterea numarului de echipamente. Aceasta cere cel putin timp. n consecinta, din punct de vedere tehnic, pe termen scurt, unica alternativa consta n modificarea celorlalti factori de productie precum munca si cantitatea de capital circulant. Modificarea cantitatii de capital fix se nscrie ntr-un orizont de timp mai ndelungat, caz n care limitele productiei se extind nsa considerabil. Termenul scurt sau lung nu sunt si nu pot fi definiti n termeni calendaristici dect n cazuri cu totul particulare. Natura produsului si domeniul de activitate au n acest sens o influenta decisiva. n continuare, presupunem cazul variatiei simultane a factorilor de productie considerati. 6.3 Izocuante si rata marginala de substitutie tehnica Analiza grafica a modului de combinare a inputurilor pentru obtinerea unui volum dat de productie se poate realiza cu ajutorul curbelor de izoprodus sau izocuantelor. Presupunem aceeasi functie de productie bifactoriala Q = f (L,K). Se considera n plus perfecta divizibilitate a factorilor de productie. n conditiile n care functia de productie este continua si derivabila, va exista o infinitate de combinatii, deci de solutii (L, K), permitnd obtinerea unui volum dat de productie. Figura 6.5 prezinta izocuanta corespunzatoare volumului de productie Q1 = 200, obtinuta cu ajutorul unor cantitati diferite de munca si capital.

Fig. 6.5 Reprezentarea grafica a izocuantei O izocuanta reprezinta ansamblul combinatiilor de factori de productie care asigura obtinerea aceluiasi volum de productie. Firma careia i asociem aceasta functie de productie (expresia matematica nu ne este necesara n acest stadiu), are deci posibilitatea optiunii ntre mai multe metode de productie. De exemplu, volumul de productie Q1 se poate obtine fie prin utilizarea unei cantitati mai mari de capital si mai putina munca (combinatia I), fie mai multa munca si mai putin capital (combinatiile II si III). Cu o tehnologie data, firma poate obtine niveluri diferite de productie, iar fiecarui nivel i va corespunde o izocuanta. n consecinta, ntr-un grafic se pot reprezenta o infinitate de izocuante, alcatuind harta izocuantelor (figura 6.6). 173

Fig. 6.6 Harta izocuantelor Cu ct sunt mai ndepartate de origine, cu att izocuantele releva niveluri de productie mai mari. Este exclusa intersectia a doua izocuante. n figura 6.7 sunt prezentate doua izocuante care conduc la niveluri de productie diferite Q1 si Q2 si unde Q1>Q2. Punctul de intersectie H, corespunde unei combinatii de factori de productie care ar asigura obtinerea fie a productiei Q1, fie Q2, ceea ce este evident fals. 174

Fig. 6.7 Imposibilitatea intersectiei izocuantelor n cazul de fata s-a prezentat doar un tip de izocuanta descrescatoare, cea convexa. Se pot ntlni nsa si izocuante concave sau liniare (figura 6.8). Fig. 6.8 Izocuante descrescatoare De asemenea, daca nu exista posibilitatea substituirii factorilor de productie, acestia putndu-se combina doar ntr-o anumita proportie, atunci izocuanta unor factori complementari se prezinta conform figurii 175

6.9. Chiar daca s-ar dispune de o cantitate mai mare dintr-un factor de productie, outputul nu poate creste, dect daca si factorul complementar creste corespunzator. De exemplu, atunci cnd cantitatea din factorul al doilea devine K**, productia se mentine la nivelul Q1, ceea ce se traduce printr-o subutilizare a celui de al doilea factor. n teoria consumatorului conceptului de izocuanta i corespunde curba de indiferenta. Panta izocuantei ofera o informatie tehnica utila privind substitutia ntre factorii de productie pentru un nivel de productie dat. Fig. 6.9 Izocuanta n cazul complementaritatii stricte Rata marginala de substitutie (RMS) masoara rata cu care o firma va substitui un factor de productie prin altul astfel nct volumul de productie sa ramna constant. Altfel spus, RMS reprezinta cantitatea cu care trebuie suplimentat un factor de productie cnd celalalt se reduce, astfel ca productia sa nu se schimbe. Figura 6.10 prezinta grafic o curba de izoprodus si optiunea initiala a firmei de combinare a celor doi factori, H1. Daca din motive independente sau dependente de ea, cantitatea de munca se reduce cu DL, iar firma doreste mentinerea constanta a outputului se observa ca solutia consta n cresterea capitalului, iar proportia combinarii factorilor de productie va fi cea corespunzatoare punctului H2. 176

Raportul DK/DL este denumit rata marginala de substitutie sau rata tehnica de substitutie a muncii prin capital. Fig. 6.10 Rata marginala de substitutie Dimensiunea RMS va depinde nu numai de volumul productiei, ci si de cantitatea utilizata de cei doi factori, deci de punctul cu aceste coordonate situat pe harta izocuantelor. n cazul izocuantelor convexe sau concave valoarea RMS este variabila. Exceptie face doar izocuanta reprezentata printr-o dreapta unde RMS este constanta. RMS este egala cu inversul productivitatilor marginale. Pentru a demonstra aceasta se scrie diferentiala totala a functiei de productie: Cum de-a lungul izocuantei dQ = 0, rezulta ca: 177

6.4 Randamentele de scara Cazul randamentelor factoriale priveste evolutia productiei la modificarea unui singur factor de productie. Din acest motiv n exemplul prezentat n tabelul 6.1 nivelul nzestrarii cu capital a fost mentinut constant, modificndu-se doar cantitatea de munca. Este nsa posibil pentru o firma, dar pe termen lung, variatia simultana a tuturor factorilor de productie. Drept consecinta, volumul productiei va suferi si el modificari. Vom examina n continuare efectul modificarii proportionale a factorilor de productie asupra cantitatii produse de firma. Acesta este cazul randamentelor de scara. Pornim de la o functie de productie Q = f (K, L) si presupunem cresterea cu acelasi factor m (m > 1) ambii factori de productie. Evolutia productiei poate fi diferita, situatiile ivite fiind urmatoarele: a) f (mL, mK) > m f (L, K) b) f (mL, mK) = m f (L, K) c) f (mL, mK) < m f (L, K) n primul caz productia va creste ntr-o proportie superioara cresterii factorilor de productie, randamentele de scara fiind crescatoare. Aceasta este sinonim cu o crestere de eficienta sau economii de scara. Costurile unitare vor scadea, concomitent cu cresterea productiei. Un exemplu pentru acest tip de randamente l constituie conductele petroliere. Cresterea diametrului lor se face cu pretul sporirii proportionale a cantitatii de factori de productie nsa cantitatea de titei transportata creste mai mult dect proportional. Urmatoarea situatie este cea a randamentelor constante. Eficienta nu sufera nici o ameliorare prin cresterea n aceeasi proportie a outputului si cantitatii factorilor de productie. 178

n ultimul caz randamentele de scara sunt descrescatoare. Se produc pierderi de eficienta, iar economiile de scara sunt negative (dezeconomii de scara)1. De retinut ca una si aceeasi tehnologie poate permite, desigur nu simultan, toate tipurile de randamente de scara. Sporirea continua a productiei ar putea asigura, dincolo de un anumit nivel al productiei, trecerea de la randamentele de scara crescatoare la cele descrescatoare. Totodata, o tehnologie data permite coexistenta randamentelor de scara constante si a celor factoriale descrescatoare. Singura deosebire rezida n cei n-1 factori, variabili n primul caz si constanti n cel de al doilea. 6.5 Echilibrul producatorului Constrngerea bugetara a dreptei izocosturilor n decizia sa de productie, firma nu tine seama numai de constrngerile tehnice, ci si de cele financiare. Presupunem ca firma dispune de un buget limitat (B), iar preturile de achizitie ale factorilor munca si capital sunt PL si respectiv PK. Constrngerea bugetara este data de ecuatia: B = PL L + PK K. 1 Determinarea tipului de randamente de scara se poate realiza apelnd la proprietatea de omogenitate a unei functii: O functie Q = f (x1, x2, . . . , xn) este omogena de gradul t daca: f (mx1, mx2, . . ., mxn) = mt f (x1, x2, . . ., xn) pentru orice m > 1. Discutia se va face dupa valorile lui t: a) t > 1, randamentele sunt crescatoare; b) t = 1, randamentele sunt constante; c) t < 1, randamentele sunt descrescatoare. 179

Din expresia de mai sus se poate deduce cantitatea de capital n functie de celelalte variabile: Aceasta este ecuatia unei drepte de panta negativa (-PL/PK), numita dreapta de buget sau a izocostului. Ea evidentiaza ansamblul combinatiilor posibile de factori de productie, pe care firma poate sa-i achizitioneze cheltuind integral bugetul. Fig. 6.11 Dreapta bugetului producatorului Alegerea optima a producatorului Alegerea unei metode n cadrul analizei productiei nseamna alegerea celei mai bune combinari a factorilor de productie pentru producerea unui bun, tinnd seama de constrngeri. Fiind data functia de productie Q = f (L,K), alegerea celei mai bune combinatii a factorilor presupune cautarea cantitatilor K* si L* care sa fie utilizate pentru a produce o cantitate dintr-un bun Q0 cu costuri ct mai mici; sau, determinarea combinatiei optime pentru a produce cea mai 180

mare cantitate dintr-un bun, data fiind constrngerea bugetara: Min C = PL L + PK L pentru Q0 = f (L, K) sau Max Q = f (L, K) pentru C0 = PL L + PK K Aceste doua expresii, minimizarea costului sub constrngerea bugetara sau maximizarea cantitatii sub constrngerea costului, sunt similare obiectivului de maximizare a profitului. Se considera ca producatorul nu influenteaza prin actiunea sa pretul bunului realizat sI nici pe cel al inputurilor folosite. n figura 6.12 este trasata izocuanta de nivel Q0 care se confrunta cu harta dreptelor de izocost. Fig. 6.12 Minimizarea costului pentru un nivel dat de productie Daca prima dreapta de buget C1 reflecta cu consum de factori insuficient atingerii obiectivului, cea de a treia presupune un cost prea ridicat. Combinatia optima va fi cea definita de punctul de tangenta ntre o dreapta de izocost si izocuanta de nivel Q0. 181

Punctul de optim se afla deci simultan pe dreapta de buget C2 si pe izocuanta Q0. Avnd n vedere ca dreapta bugetului are panta dK/dL = PL/ PK, iar panta izocuantei este data de RMS (valoarea sa este de fapt opusul valorii acestei pante), egala la rndul sau cu inversul productivitatilor marginale (dK/ dL = - PmL /PmK), obtinem conditia de optim: La optim rata marginala de substitutie este egala cu raportul preturilor factorilor. Acesta conditie se poate deduce si pe cale analitica construind o functie de tip Lagrange: L = PL L + PK K + l[Q0- f (L, K)]. Conditiile de prim ordin presupun anularea derivatelor partiale n raport cu cele trei variabile: 182

iar prin mpartirea primelor doua ecuatii obtinem: La acelasi rezultat se ajunge presupunnd ca producatorul are drept obiectiv maximizarea productiei, cunoscut fiind nivelul resurselor de care dispune. n figura 6.13 s-a trasat dreapta de buget C0 si un numar de izocuante. Fig. 6.13 Maximizarea productiei pentru un cost dat Se observa ca exista niveluri de productie accesibile si niveluri inaccesibile.Pentru ultimele, nivelul resurselor se dovedeste insuficient. Productia maxima, posibil de obtinut cu resursele date, corespunde izocuantei tangenta la dreapta bugetului, respectiv Q2. Acest punct ofera nu doar informatia privind nivelul maxim al productiei, ci si combinatia optima de factori de productie (L*,K*). 183

Functia Lagrange asociata acestui caz este: L =f ( L , K ) + l (C0 PLL PK K) Relund rationamentul anterior se obtine aceeasi conditie de optim. Profitul ntreprinzatorului este functie de nivelul productiei si de cel al resurselor folosite: p = P f ( L , K ) - (PLL PK K). Maximizarea sa presupune anularea derivatelor partiale n raport cu L si K: p = 0 L si p = 0. K n urma efectuarii operatiilor se obtine: pPmL -pL =0 si pPmK -pK = 0 . Aceasta conduce la conditia de echilibru anterioara. Calea de expansiune Harta izocuantelor si ansamblul curbelor de izocost permit determinarea costului total minim pentru niveluri diferite ale productiei. n timp, nivelul resurselor producatorului se poate ameliora sau din contra nrautati. Ca urmare, dreapta de buget se va deplasa spre dreapta sau spre stnga (preturile factorilor sunt presupuse constante). 184

Pentru fiecare nivel al constrngerii bugetare se poate determina un punct de optim. Linia care uneste aceste puncte reprezinta calea de expansiune a firmei si reflecta cresterea cantitatilor din factorii de productie utilizati pe masura sporirii productiei. Calea de expansiune poate fi sau nu o dreapta. n primul caz, prezentat n figura 6.14a, cresterea cantitatilor din cei doi factori esteproportionala cu cresterea productiei. n cel de al doilea caz, prezentat n figurile 6.14.b si c, un factor poate creste mai repede dect celalalt sau chiar sa scada pe masura cresterii productiei. a)Cresterea proportionala a factorilor de productie utilizati b) Cresterea mai rapida a c) Descresterea cantitatiifactorului capital n de munca raport cu factorul munca Fig. 6.14 Calea de expansiune REZUMAT Productia totala este influentata de volumul si calitatea factorilor de productie. O tehnologie data permite numai un ansamblu de combinatii ale factorilor de productie, care asigura realizarea unui anumit volum de productie. 185

Functia de productie descrie relatia dintre cantitatea maxima ce poate fi produsa dintr-un bun si cantitatile din factorii de productie necesari pentru realizarea sa. Productivitatea marginala a unui factor de productie reprezinta sporul de productie datorat cresterii cu o unitate a unui factor n conditiile n care ceilalti factori de productie ramn constanti. Productivitatea medie a unui factor de productie exprima cantitatea de bunuri obtinute pe unitatea de factor de productie. Legea randamentelor descrescatoare se refera la reducerea, n conditiile unei tehnologii date, a productivitatii marginale n conditiile n care cantitatile din ceilalti factori utilizati sunt constante. Izocuanta reprezinta ansamblul combinatiilor de factori de productie care permite obtinerea aceluiasi volum de productie. Cu o tehnologie data, producatorul poate obtine niveluri diferite de productie. Fiecarui nivel i corespunde o izocuanta. Ansamblul izocuantelor repezinta harta izocuantelor. Rata marginala de substitutie (RMS) masoara rata cu care o firma va substitui un factor de productie prin altul astfel nct volumul de productie sa ramna constant. Randamentele de scara surprind efectul asupra productiei n urma modificarii simultane si proportionale a factorilor de productie. Randamentele de scara sunt crescatoare, descrescatoare si constante. Constrngerea bugetara a producatorului presupune ca suma cheltuielilor aferente achizitionarii de factori de productie sa fie cel mult egala cu bugetul de care acesta dispune. 186

Producatorul, al carui obiectiv l reprezinta maximizarea profitului, va folosi factorii de productie astfel nct rapoartele dintre productivitatea marginala a factorilor de productie si pretul factorilor sa fie egale ntre ele. Pentru fiecare nivel al constrngerii bugetare se poate determina un punct de optim. Linia care uneste aceste puncte reprezinta calea de expansiune a firmei si reflecta cresterea cantitatilor din factorii de productie utilizati pe masura sporirii productiei. Termeni cheie Functia de productie Legea randamentelor descrescatoare Productivitatea marginala Productivitatea medie Izocuante Rata marginala de substitutie tehnica Randamentele de scara Echilibrul producatorului Constrngerea bugetara Calea de expansiune ntrebari de verificare 1. Precizati distinctia ntre termenul scurt si termenul lung, pornind de la un exemplu concret. 2. Analizati comparativ randamentele factoriale si randamentele de scara. 3. Explicati continutul legii randamentelor descrescnde. 4. Un producator nu va accepta niciodata sa produca atunci cnd produsul marginal este negativ. Argumentati aceasta decizie. 5. Analizati procesul combinarii unei suprafete date de pamnt cu un numar variabil de lucratori agricoli. 187

Teste grila 1. Raportul dintre cresterea productiei si cresterea cu o unitate a unui factor de productie, n conditiile n care ceilalti factori ramn nemodificati reprezinta: a) productia totala; b) productivitatea marginala; c) productivitatea medie globala; d) productivitatea medie factoriala; e) randamente de scara. 2. Care din urm atoarele afirmatii sunt corecte? a) functia de productie pune n evidenta relatiile dintre factorii de productie; b) functia de productie descrie relatia dintre cantitatea produsa dintr-un bun si cantitatea dintr-un factor de productie folosit la producerea acesteia; c) functia de productie descrie relatia dintre cantitatea maxima produsa dintr-un bun si cantitatile utilizate din factori de productie diferiti necesari realizarii sale; d) functia de productie este o expresie matematicaa fenomenelor tehnice. 3. a) b) c) d) 188 Care din urmatoarele afirmatii su nt corecte? R M S este constanta n cazul izocuantelor convexe; R M S este crescatoare n cazul izocuantelor concave; R M S este crescatoare n cazul izocuantelor liniare; R M S este descrescatoare n cazul izocuantelor convexe;

e) R M S este crescatoare n cazul izocuantelor convexe. 4. a) b) c) d) Izocuantele descrescatoare pot fi: convexe; concave; liniare; toate cele de mai sus.

5. Rata marginala de subs tituire ntre factorii de productie exprima: a) modificarea volumului productiei la cresterea cu o unitate a unui factor de productie; b) modificarea unui factor de productie, atunci cnd un altul se diminueaza cu o unitate, volumul productiei mentinndu-se constant; c) productivitatea marginala a factorului substituit raportata la productivitatea marginala a factorului de substituire; d) productivitatea marginala a factorului de substituire raportata la productivitatea marginala a factorului substituit. 6. Daca toti factorii de productie dintr-o combinatie productiva sporesc cu 100%, iar productia nregistreaza o crestere cu 125%, atunci: a) randamentele de scara sunt descrescatoare; b) randamentele de scara sunt crescatoare; c) randamentele de scara sunt constante; d) productivitatile marginale cresc; e) productivitatile marginale cresc. 7. Se da urmatoarea functie de productie: a Q = ax1 x 2 b ?x3 g ? , a > 0 Sa se determine tipul de randamente de scara n functie de valorile lui a, b si g. 189

CAPITOLUL 7 COSTURILE DE PRODUCTIE Dupa ce veti studia acest capitol veti putea ntelege: Care este semnificatia economica a costurilor Care sunt costurile pe termen scurt n ce consta analiza pe termen lung a costurilor Orice producator are obiective si se supune anumitor constrngeri. Teoria traditionala a firmei presupune ca principalul obiectiv al acesteia l constituie maximizarea profitului sau, altfel spus, interesul ntreprinzatorului de a cstiga ct mai multi bani. Realizarea unui asemenea obiectiv este dependenta de o serie de constrngeri. Acestea privesc, n primul rnd, costul de productie (imaginea constrngerilor tehnologice si a pietelor factorilor de productie), bugetul de care dispune producatorul, iar apoi cererea consumatorilor viznd produsele sale. La baza obtinerii unui bun stau resursele. Acestea sunt limitate, imprimnd acelasi caracter si bunurilor economice produse. Din acest motiv bunurile economice, ca si resursele, se achizitioneaza n schimbul unui pret. Decizia de a produce un bun economic presupune renuntarea la utilizarea resurselor, indiferent de tipul lor, ntr-un scop alternativ. De aceea toate costurile sunt de fapt costuri de oportunitate. Acestea reprezinta costul unei actiuni n termenii sacrificiului presupus de realizarea sa sau al oportunitatilor la care se renunta. Ele constituie o 191

restrictie fundamentala a capacitatii ntreprinzatorului de a-si maximiza profitul. 7.1 Costurile explicite, costurile implicite si profitul economic Orice producator este interesat n cunoasterea nivelului costului de productie. Acest nivel reprezinta o informatie esentiala n efectuarea calculelor de eficienta si, mai departe, a deciziilor producatorului. Masurarea costurilor nu se dovedeste simpla, n primul rnd datorita conotatiei lor multiple. n general, aceasta se poate realiza n sens contabil sau n sens economic. Criteriul avut n vedere l reprezinta sursa factorilor de productie antrenati n activitatea economica, daca ei provin din afara ntreprinderii, fiind furnizati de terti, sau din interiorul acesteia. Din acest punct de vedere, distingem costurile explicite si costuri implicite. Determinarea contabila retine doar costurile explicite, n timp ce cea economica si pe cele implicite. Costurile explicite reprezinta platile efectuate de producator pentru achizitionarea sau nchirierea factorilor de productie proveniti din exteriorul firmei. Acestea vor include salariile platite angajatilor (muncitori si manageri, altii dect proprietarii ntreprinderii), platile pentru cumpararea materiilor prime, pentru serviciile de transport sau financiare, comisioane, inclusiv amortizarea capitalului fix propriu. Costurile de oportunitate sunt n acest caz situate chiar la nivelul acestor plati. Factorii de productie atrasi din interiorul ntreprinderii sunt si ei evaluati, n sens economic, n termenii costului de oportunitate. Acestea sunt costurile implicite. Acesti factori de productie sunt aceiasi cu cei proveniti din afara ntreprinderii cu singura deosebire ca folosirea lor nu are caracter oneros, nefiind necesare plati n baza unor contracte ncheiate ntre proprietari si alti posesori de factori de productie. Astfel de costuri privesc munca proprietarului, cladirile proprii sau capitalul banesc adus n afacere de ntreprinzator. n fiecare din aceste cazuri exista, n general, alternative ale utilizarii lor. De exemplu, proprietarul ar putea 192

desfasura o activitate n folosul altcuiva, primind n schimb un salariu pentru munca prestata; cladirile ar putea fi nchiriate ge nernd renta; capitalul banesc ar putea fi dat cu mprumut sau depus la o banca, ceea ce ar aduce dobnda. Evaluarea acestor factori n termenii costului de oportunitate se face lund n considerare cea mai buna alternativa, deci acolo unde se obtine o valoare maxima pentru randamentul lor daca s-ar utiliza n afara ntreprinderii si nu n activitatea curenta. Aceste costuri nu apar surprinse n costurile contabile, dar aceasta nu face costurile mai mici dect cele reale. Distinctia ntre costurile implicit e si cele explicite este importanta si pentru ntelegerea conceptului de profit. n general, profitul reprezinta excedentul ncasarilor asupra costurilor. Daca se rationeaza n termeni contabili, profitul contabil va fi diferenta dintre ncasarile totale si costurile explicite. n sens economic, profitul economic se obtine scaznd si costurile implicite. Din acest motiv profitul economic este inferior celui contabil (figura 7.1). Fig. 7.1 Costul de productie si profitul 193

Prezentam n contnuare un exemplu de determinare a costului si profitului, n cazul unei ntreprinderi. ncasarile totale. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 500.000 u.m. Costul explicit Salarii. . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . . . . . 200.000 u.m. Materiale. . . . . . . .. . . . . . . . . . . . . . . . . ... . ..75.000 u.m. Rente. . . .. . . . .. . . . .. . . . . . . . . . . . . . . . . .25.000 u.m. Profitul contabil .. . . .. . . . . . . . . . . . . . . . 200.000 u.m. Costul implicit Salariile proprietarilor.. . . . . . . . . . . . . . . . . . 50.000 u.m. Dobnda la capital. . . . . . . . .. . . . . . . . . . . . ..25.000 u.m. Profit economic. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ..125.000 u.m. Se observa ca profitul economic exista, nsa este inferior celui contabil. n anumite situatii el poate fi negativ, chiar daca profitul contabil este pozitiv. 7.2 Costurile de productie pe termen scurt Pe termen scurt costurile pot fi fixe, variabile, medii si marginale. 194

Costurile fixe (C F) sau costurile de regie se refera la factorii de productie oferiti n cantitate fixa n cursul unei perioade, modificarea lor cernd un timp mai mult sau mai putin ndelungat, n functie de specificul activitatii. Aceste costuri sunt independente de volumul productiei, fiind pozitive chiar daca ntreprinderea nu produce nimic (cu conditia nsa ca ea sa fie n functiune). n costurile fixe sunt cuprinse amortizarea echipamentelor de productie si cladirilor, dobnzile platite la credite, asigurarile, rentele, salariile managerilor, cheltuielile generale ale ntreprinderii, impozitul pe teren si alte taxe care nu depind de cantitatea produsa etc. Grafic, costurile fixe sunt reprezentate de o dreapta paralela axei productiei (figura 7.2). Fig. 7.2 Costul fix Costurile variabile (CV) sunt dependente de volumul productiei, modificndu-se n acelasi timp si sens cu acesta. Spre deosebire de costurile fixe, cele variabile pot fi evitate sau diminuate pe termen scurt. n costurile variabile sunt cuprinse cheltuielile cu materiile prime, materialele si combustibilul, energia necesara functionarii echipamentelor, salariile platite muncitorilor etc. Cnd afacerile sunt n dificultate aceste costuri pot scadea caci producatorul poate disponibiliza lucratori, opri unele echipamente sau consuma mai putine materii prime. Situatia se inverseaza atunci cnd afacerile se nvioreaza. Unele din aceste elemente de cost se modifica strict proportional n raport cu productia, n timp ce altele nu. Forma curbei costurilor 195

variabile este determinata prin actiunea legii randamentelor descrescatoare. ntr-o prima faza, productivitatile marginale au tendinta de crestere. Productia va creste din acest motiv mai amplu dect consumul factorilor variabili, iar curba costurilor variabile va fi mai nti concava. Cnd nsa cresterea productiei se reduce, iar randamentele factoriale marcheaza tendinta de scadere confirmnd legea descresterii randamentelor, costurile variabile ncep sa creasca progresiv mai mult dect productia. Curba costurilor devine astfel convexa. Cum o productie zero nu ocazioneaza nici un consum de factori variabili, punctul de plecare al curbei l reprezinta originea (figura 7.3). Fig. 7.3 Costul variabil Costul total (C T) se refera la consumul tuturor factorilor de productie utilizati ntr-o perioada data. El reprezinta suma costurilor fixe si a costurilor variabile, motiv pentru care costurile totale, ca si cele variabile, sunt dependente de nivelul productiei. CT = CF + CV Grafic aceasta curba o reproduce pe cea a costurilor variabile, fiind nsa deplasata n sus cu o marime egala cu cea a costului fix (figura 7.4). 196

Fig. 7.4 Costul total Costul total depinde nu doar de volumul productiei, ci si de preturile de achizitie ale factorilor de productie. Curbele costului si vor modifica pozitia la orice schimbare survenita n preturile inputurilor. Cunoasterea costului total este importanta nsa costurile medii reprezinta o informatie suplimentara, utila n analiza pe termen scurt a productiei. Costul fix mediu (CFM) reprezinta costul fix pe unitatea de produs: CFM = CF / Q Curba costului fix mediu este permanent descrescatoare n raport cu productia avnd ca asimptote cele doua axe (figura 7.5). Fig. 7.5 Costul fix mediu 197

Costul variabil mediu (CVM) este costul variabil pe unitatea de bun economic produsa: CVM = CV / Q Evolutia sa deriva din evolutia productivitatii medii. Pe masura ce productivitatea medie creste, costurile variabile medii se reduc atingnd punctul de minim corespunzator nivelului maxim al productivitatii medii. Dincolo de acest punct, productivitatea medie ncepe sa scada ceea ce determina cresterea costului variabil mediu (figura 7.6). Fig. 7.6 Costul variabil mediu Costul total mediu (CTM) reprezinta costul fiecarei unitati de produs. El este suma costului fix mediu si a celui variabil mediu: CTM = CT / Q CTM = CFM + CVM Curba sa are o evolutie asemanatoare celei a costului variabil mediu, cu deosebirea ca este deplasata mai sus si la dreapta fata de aceasta din urma, datorita costului fix mediu (figura 7.7). 198

Fig. 7.7 Costul total mediu Se observa ca sporirea productiei conduce la apropierea celor doua curbe, ca urmare a reducerii sensibile a costului fix mediu. Costul marginal (Cm) reprezinta costul producerii unei unitati suplimentare. Se calculeaza prin raportarea variatiei costului total (sau a costului variabil) la variatia productiei: Cm = DCT / DQ Cm = DCV / DQ Forma curbei costului marginal se poate deduce plecnd de la aceeasi lege a randamentelor descrescatoare. Productivitatea marginala n crestere reduce costul unitatilor suplimentare, ceea ce determina costul marginal sa se reduca. Ulterior, cnd productivitatea marginala se reduce, costul fiecarei unitati suplimentare este n crestere. Curba costului marginal va intersecta n punctul de minim att curba costului variabil mediu ct si pe cea a costului mediu (figura 7.8). Ct timp noile unitati de productie vor costa mai putin dect media, productia lor va determina reducerea costului mediu (dar si a costului variabil mediu). Si invers, atunci cnd costul marginal depaseste costul mediu. 199

Fig. 7.8 Costul marginal si costul mediu 7.3 Costurile de productie pe termen lung A. Costul mediu pe termen lung Pe termen lung distinctia ntre inputurile fixe si variabile dispare, toti factorii devenind variabili. Productia unei firme poate spori nu numai prin cresterea cantitatii de munca sau de capital circulant, ci si pe seama construirii unor noi unitati de productie sau sporirii volumului echipamentelor. Toate costurile vor fi n consecinta variabile, iar legea descresterii productivitatilor marginale si pierde actualitatea. Pe termen lung, toti factorii de productie pot creste sau nu strict proportional. Vom retine pentru analiza prezenta doar primul caz. Ajustarile n cantitatile tuturor inputurilor n aceste conditii semnifica modificari n scara productiei. Randamentele de scara pot fi crescatoare, descrescatoare sauconstante. n prima situatie randamentul utilizarii factorilor creste si concomitent costul mediu pe termen lung (CTMTL) se reduce (figura 7.9a). Aceasta este situatia economiilor de scara, avuta n vedere de 200

ntreprinzatori atunci cnd extind scara productiei. Sursele economiilor de scara pot fi de natura tehnica sau financiara. O productie mai mare permite utilizarea unor tehnologii eficiente, de mare randament, utilizarea mai buna a personalului, dar si conditii de creditare avantajoase, respectarea termenelor de livrare si chiar reduceri de pret n cazul achizitionrii unor cantitati mari de factori de productie. Dincolo de un anumit nivel de productie, dezeconomiile de scara devin predominante, iar costul mediu pe termen lung va creste n consecinta (figura 7.9c). Cauzele rezida n dificultati de ordin administrativ si probleme de comunicare n cadrul firmei. ntre randamentele de scara crescatoare si cele descrescatoare poate exista o zona n care modificarea scarii productiei nu afecteaza costul mediu. Randamentele de scara sunt n acest caz constante (figura 7.9b). Fig. 7.9 Situatii alternative pentru costul mediu pe termen lung Costul mediu pe termen lung este ca si cel pe termen scurt o curba n U, datorita efectului randamentelor de scara (figura 7.10). 201

Fig. 7.10 Costul mediu pe termen lung Se constata ca pentru o productie inferioara lui Q1, efectul economiilor de scara este predominant, n timp ce o productie superioara lui Q2 genereaza dezeconomii de scara. n cele mai multe reprezentari ale costului mediu pe termen lung, zona intermediara lipseste. Studiile empirice demonstreaza existenta ei, costurile medii modificndu-se nesemnificativ la cresterea productiei. B. Relatia ntre costul mediu pe termen scurt si costul mediu pe termen lung Construirea curbei costului pe termen lung se va realiza considernd ntrunite urmatoarele conditii: - preturile factorilor de productie sunt date; - tehnologia si calitatea factorilor nu sufera ameliorari n timp; - n obtinerea oricarui nivel de productie ntreprinzatorul opteaza pentru o combinatie corespunzatoare minimului costului mediu. Altfel spus, fiecare punct de pe curba costului mediu pe termen lung va respecta regula egalitatii ntre productivitatile marginale divizate prin preturile factorilor. Consideram cazul unui producator care dispune de un echipament de productie si este confruntat cu un cost mediu pe termen scurt dat 202

(CTMTS1). Anticipnd o crestere a cererii pietei, ntreprinzatorul decide sa se extinda, achizitionnd un echipament nou, similar primului. n mod normal, aceasta investitie se nsoteste de economii de scara ntr-o prima faza. Fiecare echipament n plus va conduce la costuri medii pe termen scurt inferioare. Cum fiecare curba a costului mediu pe termen scurt corespunde unui numar dat de echipamente, extinderea treptata va conduce la o succesiune de curbe ale costului mediu (figura 7.11). Fig. 7.11 Succesiune a costurilor medii pe termen scurt Exista ntotdeauna un nivel dat al echipamentelor permintnd obtinerea unei productii n conditii de eficienta. Practic, este posibil a 203

produce acelasi output cu un numar mai mare sau mai mic de echipamente, nsa aceasta decizie are implicatii asupra costurilor. De exemplu, o productie Q1 este realizata la cel mai mic cost utiliznd doar un echipament. Utilizarea a doua echipamente pentru aceeasi productie ar creste costul mediu. Achizitionarea celui de al doilea echipament se justifica doar daca se doreste realizarea unei productii superioare, de exemplu Q2. Din aceasta succesiune de curbe ale costului mediu pe termen scurt se poate construi curba costului mediu pe termen lung (CTMTL). Aceasta curba, denumita si "curba nfasuratoare", se observa n figura 7.12, este tangenta curbelor costului mediu pe termen scurt. Fig. 7.12 Costul mediu pe termen lung 204

REZUMAT Decizia de a produce un bun economic presupune renuntarea la utilizarea resurselor, indiferent de tipul lor, ntr-un scop alternativ. De aceea toate costurile sunt costuri de oportunitate. Costurile pot fi privite din perspectiva economica sau contabila. Conform primului punct de vedere costurile cuprind costurile explicite si costurile implicite. Costurile contabile retin numai costurile explicite. Distinctia dintre costurile explicite si cele implicite este determinata de sursa provenientei factorilor de productie: din exteriorul ntreprinderii si, respectiv din interiorul acesteia. Distinctia ntre costurile implicite si cele explicite este importanta si pentru ntelegerea conceptului de profit. Daca se rationeaza n termeni contabili, profitul contabil va fi diferenta dintre ncasarile totale si costurile explicite. n sens economic, profitul economic se obtine scaznd si costurile implicite. Din acest motiv profitul economic este inferior celui contabil. Pe termen scurt costurile pot fi fixe, variabile, medii si marginale. Costurile fixe cuprind consumurile de factori de productie care nu se modifica atunci cnd productia variaza. Costurile variabile cuprind consumurile de factori de productie care se modifica n acelasi timp si sens cu modificarea productiei. Costul total se refera la consumul tuturor factorilor de productie utilizati ntr-o perioada data. El reprezinta suma costurilor fixe si a costurilor varia bile. Costul fix mediu reprezinta costul fix pe unitatea de produs. 205

Costul variabil mediu este costul variabil pe unitatea de bun economic produsa. Costul total mediu reprezinta costul fiecarei unitati de produs. El este suma costului fix mediu si a celui variabil mediu. Costul marginal reprezinta costul producerii unei unitati suplimentare. Pe termen lung distinctia ntre inputurile fixe si variabile dispare, toti factorii de productie devenind variabili. Toate costurile sunt n consecinta variabile. Randamentele de scara determina evolutia costului mediu pe termen lung. Costul mediu pe termen lung se obtine pornind de la costurile medii pe termen scurt. Curba costului mediu pe termen lung sau "curba nfasuratoare", este tangenta curbelor costului mediu pe termen scurt. Termeni cheie Costurile explicite Costurile implicite Profitul contabil Profitul economic Costurile fixe Costurile variabile Costul total Costul fix mediu Costul variabil mediu Costul total mediu Costul marginal Costul mediu pe termen lung Curba nfasuratoare ntrebari de verificare 206

1. Analizati corelativ costul de oportunitate, costul explicit, implicit si profitul. 2. Justificati decizia unui ntreprinzator de a ramne n activitate chiar daca profitul economic nu exista. 3. Ce evolutie nregistreaza costurile unui producator atunci cnd dinamica costurilor variabile este superioara dinamicii productiei ? 4. Curbele costului mediu pe termen lung si scurt au aceeasi forma. Justificati aceasta afirmatie. 5. Explicati cum influenteaza modificarea salariului costul variabil mediu si costul marginal asociat utilizarii factorului munca. 6. Care sunt sursele economiilor de scara? Dar ale dezeconomiilor de scara? Precizati aceste surse pornind de la un caz concret. Teste grila 1. Dobnda platita de un producator bancii n contul unui credit reprezinta: a) cost explicit; b) cost implicit; c) cost variabil; d) cost de oportunitate. 2. Cnd legea randamentelor descrescatoare este valabila: a) costul variabil creste, nsa din ce n ce mai rapid; b) costul variabil se mentine constant; 207

c) cresterea costului variabil se face cu o rata descrescatoare; d) costul variabil scade. 3. a) b) c) d) 4. a) b) c) d) Costul..............este dependent de volumul productiei realizate: implicit; marginal; variabil; fix. Costul marginal reprezinta: variatia costului total; modificarea costului variabil raportata la modificarea productiei; raportul dintre variatia costului total si cea a productiei; modificarea costului variabil ca urmare a cresterii productiei cu o

unitate; e) sporul productiei ca urmare a cresterii cheltuielilor. 5. a) b) c) d) e) Selectati din lista urmatoare factorii ce influenteaza oferta firmei: randamentul capitalului; pretul inputurilor variabili; numarul de firme existente pe piata; tehnologia; productivitatea firmelor concurente.

Probleme 1. ncasarile obtinute de un ntreprinzator n urma productiei vndute se situeaza la nivelul de 800.000 unitati monetare. Salariile platite muncitorilor si managerilor sunt de 500.000 unitati monetare, dobnzile la capitalul mprumutat reprezinta 125.000 unitati monetare, iar chiria pentru spatiul folosit este 75.000 unitati monetare. ntreprinzatorul lucreaza n propria sa firma. Daca ar decide sa ofere serviciile de munca altcuiva, salariul cel mai mare pe care l-ar obtine ar fi de 60.000 unitati monetare. Capitalul banesc adus n afacere de ntreprinzator ar aduce o dobnda anuala de 15.000 unitati monetare, daca ar fi depus la banca. a. Sa se determine profitul ntreprinzatorului n sens contabil si n sens economic. 208

b. Sa se analizeze aceeasi situatie n cazul n care ncasarile ntreprinzatorului scad mai nti la 775.000 unitati monetare, iar apoi la 750.000 unitati monetare. Analizati deciziile posibile ale ntreprinzatorului n aceste ultime doua situatii. 2. n cursul unei perioade productia unei firme nregistreaza o crestere de trei ori. Concomitent, costurile totale cresc cu 300%. Precizati ce evolutie nregistreaza costurile medii. 3. Productia corespunzatoare maximizarii profitului n cazul unui producator este de 10.000 unitati monetare. Costurile totale sunt n acest caz 320.000 unitati monetare, iar costul marginal este de 40. unitati monetare. a. Sa se dermine profitul pe unitatea de produs; b. Analizati decizia producatorului atunci cnd pretul este mai nt i superior lui 40 unitati monetare, iar apoi inferior lui 32 unitati monetare. 209

CAPITOLUL 8 CONCURENTA PERFECTA Dupa ce veti studia acest capitol veti putea ntelege: Care sunt ipotezele sub care functioneaza o pia ta cu concurenta perfecta Care este conditia de maximizare a profitului unui producator n conditiile termenului scurt Care este conditia de echilibru a unui producator n conditiile termenului lung Economistii au construit doua modele fundamentale prin care sunt evidentiate diferite aspecte ale functionarii pietelor. Primul model este cel al concurentei perfecte, iar cel de al doilea este cel al monopolului. Ele sunt considerate ultrasimplificari ale realitatilor pietei, deoarece ipotezele pe care se bizuie nu reflecta conditiile concrete ale pietei. Concurenta perfecta reprezinta o sintagma frecvent utilizata n analizele economistilor. Acest concept este foarte vechi si a fost folosit (fara mentiunea ca atare de concurenta perfecta) de Adam Smith n Avutia natiunilor. Mai trziu, Francis Y. Edgeworth a ncercat primul, n cartea sa Mathematical Psychics (1881), o definire sistematica si riguroasa a concurentei perfecte. Ulterior, conceptul a dobndit o prezentare completa n cartea lui Frank Knight Risk, uncertainty and profit (1921). 211

Piata cu concurenta perfecta reprezinta un model ideal, ntlnit doar n teorie, fara corespondent n realitatea economiilor contemporane. Studiul acestui model permite compararea diferitelor tipuri de concurenta cu concurenta perfecta, comuna n analizele economistilor neoclasici pna la nceputul secolului actual. Relevanta, din acest punct de vedere, este consideratia lui Leon Walras care, n Elemente de economie pura (1874), afirma: Vom presupune ntotdeauna o piata perfect organizata sub raportul concurentei, asa cum, n domeniul mecanicii, masinile sunt studiate nti fara frecare. 8.1 Ipotezele pietei cu concurenta perfecta Piata cu concurenta perfecta presupune ntrunirea concomitenta a mai multor conditii. Pornind de aici pot fi ntelese modalitatile de determinare ale pretului si cantitatii de echilibru precum si conditiile de stabilitate ale pretului. Ipotezele pietei cu concurenta perfecta sunt urmatoarele: a) Atomicitatea Pe piata exista un numar foarte mare de agenti economici care participa la cererea si oferta unui bun. Fiecare dintre acestia are o dimensiune neglijabila n raport cu piata si, ca urmare, un rol nesemnificativ privind influenta asupra variabilelor pret sau cantitate tranzactionata. n aceste conditii, de concurenta purificata de orice element de monopol, pretul se stabileste strict prin interactiunea cererii cu oferta. Producatorul dintr-o piata cu concurenta perfecta nu poate influenta nivelul pretului prin decizii si actiuni individuale. Un astfel de pret se impune fiecarui producator individual. Acesta manifesta un comportament de price-taker sau de prenneur de prix, existnd astfel o suveranitate a pietei (figura 8.1). Singura variabila pe care un producator are puterea de a o influenta este cea a cantitatii individual oferite, ca parte microscopica a cantitatii oferite de ansamblul pietei. Iar decizia acestuia de a o modifica, 212

ca si decizia consumatorului de a schimba cantitatea ceruta, nu vor afecta cantitatea totala oferita sau ceruta pe piata. Daca un producator paraseste ramura, miscarea spre stnga a curbei ofertei este att de slaba nct pretul ramne neschimbat. n mod similar, cresterea outputului unui producator nu cauzeaza mutarea curbei ofertei spre dreapta. Numai modificarea la nivelul ofertei unui numar important de producatori ar putea deplasa curba ofertei. Oricum, att ofertele ct si cererile vor fi satisfacute n ntregime, cu conditia exprimarii lor la pretul pietei. Concurenta ntre firme este impersonala. Preturile de vnzare si cantitatile vndute sunt determinate ca sume ale comportamentelor individuale. Obiectivul producatorului participant pe aceasta piata l reprezinta maximizarea profitului, iar cel al consumatorului maximizarea satisfactiei. P P O C 0 Q0 q Ramura Producatorul individual Fig. 8.1 Echilibrul pietei cu concurenta perfecta b) Omogenitatea produsului Toti producatorii care opereaza pe o piata cu concurenta perfecta realizeaza un produs omogen, prezentnd caracteristici absolut identice, lipsite de diferente reale sau imaginare. Conditiile de acces sunt aceleasi, nu exista publicitate si nici o diferentiere a produselor. n aceste conditii, produsele apar ca echivalente si substituibile, consumatorului fiindu-i indiferent de unde le achizitioneaza. Fidelitatea unui consumator apare 213

doar la diferentierea produselor, fiind deci suficienta modificarea unei caracteristici intrinseci sau extrinseci. Cum acest fapt nu se petrece, consumatorului i va fi indiferent de unde cumpara. c) Libera intrare si iesire n /din ramura Producatorii au dreptul de a se manifesta liber pe piata. Astfel, nu exista nici-o bariera juridica sau institutionala la intrarea/iesirea unor producatori n/dintr-o ramura. n conditiile contemporane, accesul ntr-un domeniu este restrictionat de ndeplinirea unor conditii precum atestate (diplome) care sa dovedeasca pregatirea profesionala a ntreprizatorului, un nivel minim al capitalului social, diferite autorizatii de functionare obtinute de la institutiile abilitate etc. Concurenta perfecta exclude prin ipoteza asemenea bariere. n ciuda absentei acestor impedimente manifestarea unui producator pe piata nu poate fi rezultatul unei actiuni simpliste. n esenta, deciziile producatorului vor fi conditionate de obtinerea profiturilor, cu unele diferentieri n functie de caracterul analizei, pe termen scurt sau lung. Oricum, intrarea, ca si iesirea n/din ramura, se poate produce doar pe termen lung si nu pe termen scurt. d) Perfecta transparenta a pietei Vnzatorii si cumparatorii poseda n mod natural toate informatiile privind calitatea, natura si pretul produsului, ceea ce nseamna acces liber la informatie. Ei sunt permanent si deplin informati, ceea ce nseamna ca pe piata exista certitudine. n aceste conditii, orice produs poate fi nstrainat doar la un singur pret, indiferent de dorintele individuale ale producatorilor sau consumatorilor. Pentru a demonstra aceasta este suficient sa presupunem situatia inversa, adica ncercarea unui producator de a-si vinde produsele la doua preturi. Consumatorii cunosc acest lucru si n plus faptul ca produsele sunt identice. n acelasi timp, aceiasi consumatori sunt dispusi a cheltui ct mai putin pentru a obtine acelasi produs. n consecinta, tentativa de a vinde un produs la un pret mai ridicat dect cel determinat de piata este sortita esecului, iar pretul va fi unic. 214

e) Perfecta mobilitate a factorilor de productie Factorii de productie, avnd mobilitate perfecta, se orienteaza ntotdeauna catre cele mai bune utilizari, adica catre domeniile unde recompensa pentru folosirea lor este maxima. Astfel, lucratorii se vor ndrepta catre angajatorii care ofera salariile cele mai ridicate, iar capitalul acolo unde randamentul utilizarii lor este cel mai nalt. n acelasi timp, ntreprinzatorii vor gasi fara dificultate factorii de productie pe care-i doresc, cu conditia sa consimta la plata serviciului lor la nivelul impus de piata. Cei care nu vor accepta pretul pietei pentru factorii de productie vor fi n imposibilitatea obtinerii acestora. Ca urmare, acest nivel de pret este unic la un moment dat. Concurenta va fi considerata perfecta att timp ct cele cinci conditii vor fi ndeplinite concomitent. Nendeplinirea cel putin a uneia dintre ele va schimba caracterul concurentei din perfecta n imperfecta. 8.2 Echilibrul producatorului pe termen scurt Obiectivul producatorului care opereaza pe o piata cu concurenta perfecta este acela de maximizare a profitului. Fiecare producator preia pretul pietei, rezultat din interactiunea cererii cu oferta totala. Pretul reprezinta astfel o variabila exogena pentru producatori, dar si pentru consumatori. Profitul producatorului individual depinde de productia acestuia, singura variabila aflata la latitudinea producatorului. n figura 8.2 este prezentata situatia unui producator aflat pe o piata cu concurenta perfecta. 215

P, CTM CTM PA M B Cm 0 qA qM qB q Fig. 8.2 Echilibrul producatorului pe termen scurt Pretul impus de piata este P, astfel ca fiecare unitate de bun oferita va fi vnduta la acest pret. Suma obtinuta din vnzarea ntregii cantitati oferite reprezinta ncasarea totala (IT). IT = P q ncasarea medie (IM) reprezinta suma obtinuta din vnzarea fiecarei unitati de bun si este egala cu pretul de vnzare. IM = IT / q = P ncasarea marginala (Im) reprezinta sporul de ncasare datorat vnzarii unei unitati suplimentare de bun. ncasarea marginala poate fi privita si drept derivata nti a ncasarii totale. Im = D IT / Dq = IT 216

n conditiile concurentei perfecte, ncasarea marginala este permanent egala cu pretul de piata al bunului. Im = P Costul total mediu este o curba n U si este intersectat n punctul sau de minim de curba costului marginal. Profitul producatorului este diferenta dintre ncasarile totale si costul total. Sa privim evolutia profitului n functie de nivelurile posibile de productie. Daca productia este situata la un nivel inferior lui qA sau superior lui qB, profitul total este negativ deoarece pretul este de fiecare data mai mic dect costul mediu. Atunci cnd pretul este egal costului total mediu profitul este zero n schimb, profitul devine pozitiv pentru un nivel al productiei aflat ntre qA si qB. Nivelul optim al productiei este qM. Att timp ct pretul (sau ncasarea marginala) este superior costului marginal, producatorul va avea interes sa creasca productia. Astfel, profitul va creste de fiecare data cu diferenta dintre cele doua variabile sau, altfel spus, cu profitul marginal. Dincolo de nivelul qM, costul marginal excede pretul ceea ce va provoca pierderi marginale si reducerea profitului total. Conditia necesara maximizarii profitului este n consecinta: P = Cm Profitul, s-a precizat, reprezinta diferenta dintre ncasarea totala si costul total: p = IT - CT Conditia necesara pentru maximizarea profitului consta n anularea derivatei acesteia n raport cu productia: dp / dq = dIT /dq - dCT /dq = P- Cm 217

Conditia suficienta pentru maximiza rea profitului o reprezinta semnul negativ al derivatei de ordinul doi al profitului: unde q* reprezinta nivelul optim al productiei. n figura 8.3 este prezentata decizia de productie a firmei pe termen scurt. Pretul pietei, determinat exogen, este p*, iar curba cererii la firma este paralela la abscisa trecnd prin p*. Productia optima (q*) corespunde punctului de intersectie dintre dreapta pretului si cea a costului marginal. Daca pretul creste la p** atunci si productia creste la q**. Cum pentru fiecare nivel al productiei pretul este superior costului mediu, profiturile sunt strict pozitive. Daca pretul ar fi inferior costului mediu, ceea ce se ntmpla pentru p***, firma ar pierde cu fiecare unitate vnduta. Pe termen scurt, capacitatea de productie este constanta iar producatorul nu poate iesi de pe piata. Din acest motiv, costul fix se nregistreaza chiar si atunci cnd productia nceteaza. Fig. 8.3 Curba ofertei firmei pe termen scurt 218

Desi firma nregistreaza pierderi, cea mai buna decizie o reprezinta continuarea productiei. Pentru o productie corespunzatoare egalitatii dintre pret si costul marginal ncasarile permit acoperirea costurilor variabile si a unei parti din costurile fixe. Pierderile sunt n acest caz mai mici comparativ cu cazul ncetarii productiei. n schimb, daca pretul ar deveni inferior lui P1 firma ar putea decide ncetarea productiei. Daca totusi ar continua sa produca pierderile ar depasi costurile fixe. Productia vnduta la acest pret nu acopera costurile variabile, pierderile adaugndu-se costurilor fixe. Reducnd productia la zero, firma ar putea suporta doar costurile fixe si evita pe cele variabile. n concluzie, firma decide sa produca pentru un nivel al pretului superior costului variabil mediu minim. Si nceteaza sa mai produca daca pretul este inferior costului variabil mediu. Curba ofertei firmei pe termen scurt arata ct de mult ar putea aceasta produce pentru niveluri diferite de pret. Pentru o firma care urmareste maxim de profit si care preia pretul pietei ca dat, aceasta curba este data de segmentul curbei costului marginal, cu panta pozitiva, aflat deasupra punctului de minim al costului variabil mediu 8.3. Echilibrul producatorului pe termen lung Pe termen lung flexibilitatea firmelor de a intra sau parasi piata este evidenta. Producatorul individual care si propune maximizarea profitului si care este un price-taker va opta pentru un nivel de productie pentru care pretul este egal cu costul marginal pe termen lung. Perspectiva profiturilor economice reprezinta un stimulent pentru intrarea n ramura de noi firme (sau dezvoltarea productiei celor vechi), dupa cum absenta acestora va determina iesirea din ramura a altor firme. Costurile intrarii sau iesirii din ramura sunt presupuse nule. Cresterea numarului ofertantilor si, pe aceasta baza, a ofertei totale va determina deplasarea spre dreapta a curbei ofertei pietei si, odata cu aceasta, reducerea pretului. Intrarea noilor firme se va produce 219

pna cnd profiturile economice vor fi nule. Aceasta situatie corespunde punctului de minim al curbei costului mediu total pe termen lung. La acelasi rezultat se poate ajunge si daca procesul se desfasoara n sens invers. Daca pretul pietei conduce la pierderi (pretul este inferior costului mediu) unele firme vor da faliment sau vor fi constrnse sa paraseasca piata. Astfel, curba ofertei se va deplasa spre stnga, determinnd cresterea pretului. Iesirea firmelor de pe piata se va produce concomitent cu reducerea pierderilor, pna cnd pretul va fi egal cu minimul costului mediu. Profitul maxim pentru fiecare producator (costul marginal egal cu pretul) si profiturile economice zero sunt cele doua conditii ale echilibrului pe termen lung. Echilibrul pe termen lung va fi realizat atunci cnd nu mai exista nici un motiv pentru firme de a intra sau iesi pe/de pe piata sau de a-si extinde sau restrnge productia. Sa urmarim procesul ajustarilor de pret si cantitate pentru atingerea echilibrului pe termen lung. Consideram pentru simplificarea prezentarii ca toate firmele sunt identice si produc n aceleasi conditii. Vom rationa pe cazul unei firme "reprezentative". Mentinnd analiza n termenii echilibrului partial, intrarea sau iesirea firmelor pe/de pe piata nu va afecta pretul factorilor de productie si prin aceasta curbele costului firmelor. n figura 8.4 se observa ca echilibrul initial (pe termen scurt) corespunde unui pret P1, impus tuturor participantilor pe piata si unei cantitati Q1, ca suma a cantitatilor individuale oferite de cele n1 firme aflate pe piata. Cum curbele costurilor sunt identice, fiecare firma va produce o cantitate egala, pentru care pretul pietei este egal cu costul marginal pe termen scurt: q1 = Q1 / n1 220

Deoarece pretul pietei este superior costului mediu, fiecare firma va obtine profituri pozitive. Noi firme vor fi atrase n ramura de aceasta perspectiva, producnd un bun omogen n aceleasi conditii de cost. Oferta initiala va spori de la Q1 la Q2, iar pretul pietei se va reduce la P2. Cantitatea oferita la acest pret de catre fiecare firma va fi mai mica dect n primul caz: q2 = Q2 / n2 , iar q2 < q1 Daca si acest nivel de pret va permite obtinerea profiturilor economice, incitatia la patrunderea n ramura pentru alte firme se va pastra. Accesul fiind liber, intrarea n ramura va asigura n final o oferta suficient de mare pentru ca preturile reducndu-se, profiturile economice sa se anuleze. Acest lucru se petrece cnd dreapta pretului va fi tangenta costului mediu n punctul de minim al acestuia. Cum prin acest punct trece si curba costului marginal, este ntrunita si a doua conditie a echilibrului pe termen lung, profiturile fiind maxime pentru fiecare producator dat fiind pretul pietei. Oferta individuala va fi n cazul de fata qm, iar pretul pietei Pm. Fig. 8.4 Echilibrul pe termen lung n conditiile identitatii curbelor costului 221

REZUMAT Piata cu concurenta perfecta reprezinta un caz ideal, fara a fi ntlnita ca atare n practica. Ipotezele pe care se fundamenteaza sunt: atomicitatea cererii si ofertei, omogenitatea bunului, transparenta perfecta, libera intrare si iesire pe/de pe piata si perfecta mobilitate a factorilor de productie. Criteriul de comportament al producatorului n stabilirea productiei este maximizarea profitului total. Acest criteriu este echivalent cu cerinta ca productia sa includa toate unitatile de cantitate al caror profit marginal este pozitiv. Daca profitul ultimei unitati de cantitate este strict poitiv, atunci profitul total creste iar producatorul este interesat sa sporeasca productia. Daca nsa profitul ultimei unitati de cantitate este negativ atunci unitatea respectiva de cantitate reduce profitul total iar producatorul decide scaderea productiei. Comportamentul producatorului n stabilirea productiei este determinat de regula P = Cm. Pe termen scurt, capacitatea de productie este constanta iar producatorul nu poate iesi de pe piata atunci cnd nregistreaza pierderi. Ca urmare, costul fix exista chiar si atunci cnd productia nceteaza. Productia continua pe termen scurt daca ncasarile acopera costul variabil. Daca ncasarile nu acopera costul variabil atunci pierderile sunt mai mari dect costul fix iar productia nceteaza pe termen scurt. Producatorul decide sa produca numai atunci cnd pretul depaseste costul va riabil mediu Pe termen scurt, un producator aflat pe o piata cu concurenta perfecta poate obtine supraprofituri. 222

Curba ofertei pe termen scurt este data de curba costului marginal aflata deasupra costului variabil mediu minim. Pe termen lung, capacitatea de productie este variabila iar producatorul poate iesi de pe piata. Productia continua numai daca ncasarile acopera costul total. Conditia de echilibru este P = Cm = CTM Pe termen lung, producatorul nu mai obtine supraprofituri. Singurele profituri obtinute sunt cele normale. Termeni cheie Concurenta perfecta ncasarea totala ncasarea medie ncasarea marginala ntrebari de verificare 1. Precizati conditiile necesare pentru manifestarea unei competitii economice eficiente. 2. Identificati avantajele concurentei ntr-o economie de piata libera. 3. Care sunt caracteristicile pietei cu concurenta perfecta ? 4. ncercati identificarea unei piete apropiate tipului de concurenta perfecta. 223

5. Cum va fi afectata curba ofertei pietei pe termen scurt si pretul de echilibru n urma a cresterii salariilor ? 6. Ce ntelegeti prin echilibrul pe termen lung si care sunt conditiile sale? 7. Ce consecinte pe termen lung apreciati ca are cresterea numarului de ofertanti? Dar cresterea cererii? Teste grila 1. Care dintre urmatoarele afirmatii corespund pietei cu concurenta perfecta ?: a) numerosi vnzatori; b) partea de piata care revine fiecarui vnzator este foarte mica; c) absenta oricaror bariere juridice sau institutionale privind accesul pe piata a noilor producatori; d) informatia circula liber, fiind oricnd si oricui disponibila; e) toate cele de mai sus. 2. Aratati conditia care nu este necesara pentru a defini o piata perfect concurentiala: a) multi cumparatori; b) multi vnzatori; c) multa publicitate; d) omogenitatea produselor; e) libera circulatie a informatiei. 3. Care dintre urmatoarele afirmatii constituie o consecinta a ipotezei atomicitatii ofertei pe piata cu concurenta perfecta?: a) modificarile la nivelul productiei unei firme afecteaza ncasarile celorlalti producatori; b) modificarile la nivelul productiei unei firme modifica oferta pietei; c) modificarile n nivelul productiei unei firme nu afecteaza semnificativ ncasarile acesteia; d) firma nu poate vinde orict doreste chiar daca respecta pretul pietei; 224

e) schimbarea productiei individuale nu are nici o influenta asupra pretului pietei. 4. Pentru o piata caracterizata prin concurenta perfecta pretul unui bun X practicat de firmele care actioneaza pe piata este la un moment dat: a) identic; b) dependent de costurile individuale de productie; c) determinat prin actiunea asociatiilor patronale; d) determinat prin actiunea sindicatelor din ramura respectiva; e) influentat prin actiunea guvernului. 5. Care dintre urmatoarele argumente justifica existenta unui singur pret pentru un singur produs pe pi ata cu concurenta perfecta ?: a) omogenitatea produsului, rationalitatea cumparatorului si atomicitatea cererii si ofertei; b) omogenitatea produsului, rationalitatea cumparatorului si transparenta perfecta a pietei; c) omogenitatea produsului, mobilitatea perfecta a factorilor de productie si transparenta perfecta a pietei; d) omogenitatea produsului, mobilitatea perfecta a factorilor de productie si accesul liber pe piata; e) atomicitatea cererii si ofertei, accesul liber pe piata si transparenta perfecta a pietei; 6. a) b) c) d) e) ntr-o democratie cu economie de piata, concurenta: este decisa de parlament; provoaca falimente succesive; este protejata prin legislatie; exclude orice masura legislativa; este eliminata.

7. Daca piata unui bun este concurentiala si n situatie de echilibru, atunci: 225

a) b) c) d) e)

toti cumparatorii vor face presiuni de scadere a pretului; toti cumparatorii vor face presiuni de crestere a pretului; ofertantii vor face presiuni de scadere a pretului; ofertantii vor face presiuni de crestere a pretului; nici un agent economic nu va face presiuni asupra pretului.

8. n care dintre situatiile de mai jos un producator decide sa nu mai continue productia: a) cnd obtine profit normal; b) cnd obtine supraprofit; c) cnd nu obtine profit normal; d) n oricare dintre situatiile de mai sus; e) nu se poate preciza conditia care determina o asemenea decizie. 9. n cazul n care pretul pietei excede costul marginal si costul variabil mediu, un producator al carui obiectiv l reprezinta maximizarea profitului, va decide: a) sa-si reduca productia; b) sa-si sporeasca productia; c) sa mentina constant nivelul productiei, nsa sa modifice pretul de vnzare; d) sa creasca concomitent pretul si productia. 10. Atunci cnd pretul pietei, egal cu costul marginal al firmei, se situeaza ntre costul sau variabil mediu si total mediu, cea mai buna decizie pentru producator este: a) sa nceteze sa mai produca si sa paraseasca piata; b) sa creasca productia si pretul; c) sa-si reduca productia; d) sa mentina productia. 11. Ceteris paribus, productia oferita de o firma, va ...... daca factori precum pretul inputurilor variabile vor ......... : a) creste/creste; b) creste/scadea; c) scade/scadea; 226

d) scadea/creste. 12. ntr-o ramura perfect concurentiala, curba ofertei unei firme este data de: a) curba costului marginal; b) segmentul curbei costului marginal aflat desupra minimului costului variabil c) curba d) curba e) curba mediu; ofertei pietei; costului mediu total; costului fix.

13. Identificati raspunsul corect: a) pe termen scurt n cazul concurentei perfecte pot exista supraprofituri; b) pe termen lung n cazul concurentei perfecte nu pot exista supraprofituri; c) pe termen lung n cazul concurentei perfecte singurele profituri obtinute sunt cele normale; d) pe termen scurt n cazul concurentei perfecte o firma nu poate nici intra si nici iesi pe/de pe piata; e) toate cele de mai sus. 14. Pierderea nregistrata de o firma, aflata n functiune, atunci cnd productia este nula este egala cu: a) costurile marginale; b) costurile variabile; c) costurile fixe; d) costurile medii; e) zero. 15. Existenta profiturilor economice, n cazul unei ramuri perfect concurentiale determina: a) intrarea de noi firme n ramura, cresterea ofertei si reducerea pretului pietei; b) iesirea unor firme din ramura, reducerea ofertei si cresterea pretului; c) intrarea unor firme noi n ramura, cresterea ofertei si a pretului pietei; 227

d) numarul firmelor n ramura ramne constant ca, de altfel, si oferta si pretul pietei. 16. Conditia de echilibru pe termen scurt pentru un producator aflat n conditii de concurenta perfecta este: a) ncasarea medie superioara celei marginale; b) pretul egal cu costul marginal; c) pretul egal cu costul mediu; d) pretul egal cu costul fix; e) oricare dintre variantele de mai sus. 17. Pe termen lung, profiturile economice sunt: a) negative; b) pozitive; c) zero. 18. Un producator dintr-o piata de concurenta perfecta nregistreaza un nivel al costului variabil mediu de 5 unitati monetare/unitatea de produs si un nivel al costului total mediu de 10 unitati monetare/unitatea de produs, la un nivel al productiei de 1.500 unitati de produs. Costul marginal corespunzator acestei productii este de 8 unitati monetare/unitatea de produs si egaleaza pretul. n aceste conditii, decizia optima a producatorului va fi pe termen scurt: a) oprirea productiei; b) cresterea, mai mult dect dubla a productiei; c) cresterea ntr-o proportie redusa a productiei; d) mentinerea a productiei; e) cresterea pretului. Probleme 1. ncasarile unei firme aflata n conditii de concurenta perfecta se situeaza la nivelul de 8000 unitati monetare. Cunoscnd ca acestor ncasari le corespunde un profit maxim si un cost marginal de 8 unitati monetare, sa se determine productia realizata de firma. 228

2. Se cunosc urmatoarele date privind activitatea unui producator dintr-o piata cu concurenta perfecta: Productia: 1000 unitati de cantitate; ncasarea totala: 3000 unitati monetare; Costul fix: 1500 unitati de cantitate; Costul variabil: 8000 unitati de cantitate; Costul variabil mediu: 3,5 unitati monetare/unitatea de cantitate; Costul marginal: 3 unitati monetare/unitatea de cantitate. Sa se arate ce decizie ia producatorul n ceea ce priveste productia. 3. Se cunosc urmatoarele date privind activitatea unui producator dintr-o piata cu concurenta perfecta: Pretul productiei: 10 unitati monetare/unitatea de cantitate; Productia: 10000 unitati de cantitate; Costul total: 80000 unitati monetare; Costul total mediu este minim; Sa se arate ce decizie ia producatorul n ceea ce priveste productia. 229

CAPITOLUL 9 MONOPOLUL Dupa ce veti studia acest capitol veti putea ntelege: Care sunt trasaturile principale ale monopolului Care sunt obiectivele monopolului n ce consta discriminarea prin pret practicata de monopol Care sunt deosebirile esentiale ntre concurenta perfecta si monopol Monopolul reprezinta alternativa extrema la concurenta perfecta. Spre deosebire de cazul concurentei perfecte unde oferta provine de la un numar foarte mare de producatori, la monopol exista un singur ofertant pentru un bun sau serviciu. n virtutea acestui fapt, monopolistul dispune de posibilitatea controlului asupra pretului de vnzare. 9.1 Caracteristicile monopolului Un producator se afla n situatie de monopol daca se constituie n unicul ofertant al unui produs omogen, avnd control asupra ramurii respective. Fiind singurul producator si vnzator, monopolul nu suporta rigorile confruntarii cu alti producatori ai aceluiasi bun. n consecinta, concurenta nu exista dect prin intermediul bunurilor substituibile. Accesul pe o piata cu structura de monopol este dificil, iar n anumite cazuri, chiar imposibil, datorita restrictiilor la intrare care pot fi legale sau de alta natura. Atunci, cnd o ntreprindere este protejata legal 231

de concurenta, monopolul este de tip nchis. O astfel de situatie se ntlneste de regula n domeniul serviciilor postale si de telecomunicatii, furnizarii de energie electrica sau gaze. Tot legal sunt protejate patentele, brevetele si drepturile de copiere. n alte cazuri nu exista o protectie speciala n fata concurentei, monopolul fiind deschis. Firmele se pot afla n situatie de monopol cel putin un timp, existnd nsa riscul patrunderii altor firme n domeniu. Daca pe termen scurt acest lucru este putin probabil, pe termen lung nici o firma nu este la adapost de concurenta interna sau externa. Orice deschidere la comertul international, eliminarea chiar si partiala a restrictiilor tarifare sau netarifare, este de natura sa genereze concurenta, modificnd situatia de monopol. Firmele se protejeaza apelnd la bariere precum secretul de productie, tehnologie specifica, control asupra materiilor prime cheie etc. Clasificarea monopolului n nchis sau deschis este uneori discutabila. De exemplu, n functie de orizontul de timp una si aceeasi firma se poate afla n ambele situatii. Protectia patentului situeaza pe termen scurt firma n prima situatie, n timp ce pe termen lung firma devine monopol deschis. Este de presupus ca pe un interval de timp mai lung si alte firme devin capabile sa ofere un produs cu performante asemanatoare celui initial. Avantajele care decurg din realizarea si utilizarea unei inovatii justifica cresterea accentuata a cheltuielilor pentru cercetare - dezvoltare. Existenta monopolului nu nseamna dominatia absoluta asupra pietei. Pe de o parte, monopolurile ntlnite n practica nu sunt si nu pot fi considerate pure. Conditia esentiala acestui tip de monopol, alaturi de unicitatea vnzatorului si atomicitatea cererii, consta n absenta oricaror substitute apropiate pentru bunul realizat. n realitate, orice bun are substitute. Pe de alta parte, legea cererii functioneaza si n cazul monopolului. Cresterea pretului este nsotita inevitabil de reducerea achizitiilor cumparatorilor. 232

9.2 Cererea catre firma si ncasarile Firma aflata n pozitie de unic producator si vnzator poate controla piata n sensul determinarii cantitatii oferite si a pretului de vnzare. Curba cererii pietei este identica cu curba cererii la firma, spre deosebire de cazul concurentei perfecte unde acestea sunt distincte (figura 9.1). a) Cazul concurentei perfecte (ansamblul ramurii si firma); b) Cazul monopolului. Fig. 9.1 Cererea n conditii de concurenta perfecta si de monopol Abilitatea monopolistului cons ta n a selecta cuplul pret - cantitate din mai multe alternative posibile care sa corespunda obiectivului propus. Se presupune ca el cunoaste integral caracteristicile curbei cererii fie din studii econometrice, fie prin intuitie. Daca n cazul concurentei perfecte fiecare producator preia pretul pietei (producatorul individual este price-taker), n cazul monopolului acesta este cel care stabileste pretul. Productia poate fi vnduta, n functie de circumstante la acelasi pret sau la preturi diferite. n continuare, vom considera ca monopolistul vinde ntreaga productie la un pret unic. Cazul discriminarii prin pret va fi tratat ulterior. 233

n tabelul 9.1 se prezinta relatia existenta ntre cantitate, pret, ncasare totala si marginala pornindu-se de la o functie a cererii de tip liniar: Q = 10 P Optiunea producatorului pentru un nivel dat al pretului influenteaza cantitatea ceruta si, n consecinta, ncasarile producatorului. ncasarea totala (IT) reprezinta produsul dintre pret si cantitatea realizata si vnduta: IT = P Q = ( 10 - Q ) Q ncasarea marginala (Im) reprezinta sporul de ncasare obtinut prin cresterea cu o unitate a vnzarilor: DIT Im = sau pentru intervalele infinitesimale DQ dIT ' Im == IT = [(10 -Q)Q]' = 10 -2Q dQ Cererea, ncasarea totala si ncasarea marginala n cazul monopolului Tabelul 9.1 Cantitate (1) Pret (2) ncasarea totala (3) ncasarea marginala (4) 1 9 9 9 2 8 16 7 3 7 21 5 4 6 24 3 5 5 25 1 6 4 24 -1 7 3 21 -3 8 2 16 -5 9 1 9 -7 234

10 0 0 -9 ncasarea medie (IM) este ncasarea obtinuta pe fiecare unitate de produs vnduta: IT PQ IM === P = 10 -Q QQ Curba ncasarii medii este identica cu curba cererii. n figura 9.2 sunt reprezentate curbele ncasarii totale, medii si marginale. 235

Fig. 9.2 Curbele ncasarii totale, medii si marginale Se observa ca ncasarea marginala este inferioara ncasarii medii. Att timp ct curba cererii este liniara si descrescatoare ncasarea marginala va intersecta abscisa la jumatatea distantei fata de punctul de intersectie al ncasarii medii. Aceasta regula nu este valabila daca functia cererii este de alta natura dect liniara. Curba ncasarii totale este o parabola avnd maximul pentru o productie de 5 unitati. Elasticitatea curbei cererii este cea care i imprima o evolutie ascendenta la nceput, iar apoi descendenta. n prima faza, cererea fiind elastica, procentul modificarii n cantitatea ceruta este superior celui al pretului, iar ncasarea totala va creste. Cnd elasticitatea devine unitara, ncasarea totala atinge un maxim, dupa care, cnd cererea este inelastica, orice crestere a cantitatii diminueaza ncasarea totala. 9.3 Echilibrul producatorului Ipoteza cea mai frecventa privind obiectivul monopolistului este aceea de maximizare a profitului, adica a diferentei dintre ncasarea totala si costul total de productie: pT = IT- CT max. Termenul din dreapta surprinde n fapt constrngerile monopolului, cererea pietei, pe de o parte, si costul productiei, pe de alta parte. Din punct de vedere matematic, profitul este maxim atunci cnd derivata profitului n raport cu productia se anuleaza: dp dIT dCT =-= 0 dQdQ dQ Deoarece 236

dIT dCT = Im si = Cm dQ dQ conditia de maximizare a profitului devine: Im = Cm Aceasta conditie seamana cu cea de la concurenta perfecta, cu singura deosebire ca n cazul monopolului ncasarea marginala nu mai este egala cu pretul, ci inferioara acestuia. Monopolistul cunoaste ca orice unitate suplimentara oferita va reduce pretul, acesta fiind aplicabil si unitatilor anterior produse. Maximizarea profitului este reprezentata grafic n figura 9.3. Productia corespunzatoare profitului maxim este Q*, ceea ce constituie nivelul de echilibru, deoarece producatorul nu este interesat n a-l modifica dect daca eventual cererea si /sau conditiile de productie se modifica. Un nivel de productie inferior lui Q* tenteaza monopolistul sa-l schimbe deoarece profiturile marginale sunt pozitive (Im > Cm), iar profitul total va creste concomitent cu cresterea productiei. n schimb, decizia de crestere a productiei dincolo de Q* conduce la profituri marginale negative (Im < Cm) si deci la o reducere a profitului total. Pretul la care va fi vndut produsul este cel corespunzator productiei Q* si este aflat pe curba cererii. La acest nivel, pretul este superior costului mediu. Profitul total este reprezentat de suprafata hasurata a dreptunghiului P*EAC si este egal cu produsul dintre profitul mediu (P- CTM) si productia realizata (Q *).

Fig. 9.3 Maximizarea profitului n cazul monopolului Monopolistul obtine nu numai profituri normale, ci si supraprofituri. Acest lucru exercita o atractie pentru noi firme de a patrunde n ramura. Daca monopolul este deschis, firma dezvolta o strategie de contracarare a noilor veniti, iar n caz de insucces si poate pierde pozitia de monopol. n anumite circumstante, monopolistul poate urmari si alte obiective dect cel de maximizare a profitului. Maximizarea cifrei de afaceri. Intrarea de noi producatori n ramura conduce la mpartirea pietei si la diminuarea profitului monopolistului. Ca urmare, monopolistul ncearca sa-si maximizeze cifra de afaceri, prefernd profituri imediate mai mici, riscnd chiar pierderi (pretul devine inferior costului mediu), pentru a-si proteja situatia de unic producator. Gestiunea n stare de echilibru . Cresterea productiei dincolo de un anumit nivel poate fi nsotita de pierderi. Monopolistul, interesat sa-si conserve pozitia privilegiata pe piata, este totodata preocupat de prentmpinarea pierderilor. Astfel, el sacrifica, cel putin temporar, obiectivul de maximizare a profitului n favoarea celui de crestere a vnzarilor, asociat cu profit nul. Un asemenea tip de gestiune face ca n cazul ntreprinderii administrata de puterea publica sa nu apara pierderi, care altfel ar fi suportate de catre contribuabili. Tarifarea la nivelul costului marginal. Gestiunea n stare de echilibru elimina supraprofiturile precum si pierderile, nsa poate fi nsotita de o administrare deficitara a resurselor. Cantitatea corespunzatoare acestui obiectiv este data de intersectia ncasarii medii si costului marginal. Din punct de vedere financiar pot apare pierderi care, n cazul monopolurilor publice, sunt suportate de contribuabili. nsa, din punct de vedere economic, stabilirea pretului la nivelul costului marginal asigura o alocare eficienta a resurselor. 238

9.4 Monopolul discriminatoriu Discriminarea prin pret apare atunci cnd preturile la care sunt vndute produsele sunt diferite, fara a fi nsa justificate prin diferente de cost. Unele monopoluri sunt constrnse sa vnda ntreaga cantitate la un pret unic. Altele, pot beneficia de posibilitatea practicarii unor preturi diferite pentru aceeasi cantitate. Astfel, reducerea de pret generata de vnzarea unei unitati suplimentare nu se aplica ntregii cantitati vndute, ci doar ultimei unitati. Din acest motiv discriminarea este tentanta. Posibilitatea ei rezida n doua conditii esentiale. Prima se refera la imposibilitatea revinderii produsului de catre cumparatori. Cea de-a doua priveste posibilitatea gruparii consumatorilor n categorii dinstincte n functie de elasticitatea cererii lor. Consumatorii cu elasticitate a cererii n functie de pret ridicata reactiona mult mai evident la o crestere de preturi, diminundu-si achizitiile. De aceea, preturile pretinse acestora sunt n general scazute. Consumatorii a caror elasticitate a cererii n functie de mai slaba pot fi tratati cu preturi mai ridicate. vor sensibil mai pret este

Vom analiza n continuare cazul unui monopolist care vinde pe doua piete separate, practicnd discriminare prin pret (figura 9.4 ). Pentru simplificarea prezentarii consideram costul marginal constant indiferent de nivelul productiei, (aceleasi concluzii vor fi obtinute chiar n conditiile cresterii costului marginal) si functia cererii de tip liniar. 239

Fig. 9.4 Modelul discriminarii prin pret Obiectivul monopolului de a obtine maxim de profit, conduce la o productie supusa vnzarii de Q1* pe prima piata si Q2* pe cea de a doua piata. Se observa n figura ca cererea este mai putin elastica pe prima piata, motiv pentru care pretul practicat pe aceasta piata (P1) este superior celui practicat pe cea de a doua piata (P2). Matematic, profitul obtinut de monopolist este diferenta dintre ncasarea totala si costul total. nsa, ncasarea totala reprezinta suma ncasarilor obtinute pe fiecare piata, iar costul total este cel ocazionat de producerea ntregii cantitati vndute. p ( Q1 , Q2 ) = I1 ( Q1 ) + I2 ( Q2 ) - C T ( Q1 + Q2 ) 240

Conditiile de prim ordin pentru maximizarea profitului constau n anularea derivatelor partiale n raport cu Q1 si Q2: Conditia de maximizare a profitului este: Im1 = Im2 = Cm. Desigur, modelul se poate generaliza n cazul a n piete separate. Monopolistul va alege cantitatea (sau pretul) pe fiecare din piete astfel nct ncasarea marginala sa fie egala cu costul marginal. 9.5 Mono polul versus concurenta perfecta S-a afirmat ca monopolul si concurenta perfecta sunt doua situatii extreme. ncercnd o comparatie ntre situatiile de echilibru, proprii fiecarei structuri de piata (presupunem acelasi obiectiv pentru firme si anume maximizarea profitului), economistii evidentiaza urmatoarele diferente: -pretul de monopol excede pretul rezultat n conditii de concurenta, n timp ce productia este mai mica n primul caz dect n al doilea; - pretul stabilit de monopolist depaseste costul marginal, ultimul fiind egal la echilibru cu ncasarea marginala. n conditiile concurentei perfecte, cele trei marimi sunt egale ntre ele; -monopolului i sunt proprii supraprofituri durabile (pretul este superior costului mediu), n timp ce n cazul concurentei, chiar daca 241

acestea apar, sunt efemere. Libera intrare n conditiile concurentei perfecte, permite cresterea ofertei si reducerea pretului pietei pna acolo unde supraprofiturile dispar. Din perspectiva consumatorilor, situatia de monopol este indezirabila. Acestia achizitioneaza mai putine bunuri, platind pentru fiecare un pret mai ridicat. Controlul monopolului asupra pretului asigura de fapt o redistribuire a venitului de la consumatori catre monopolisti. Dupa alti autori, monopolul se dovedeste capabil a genera ntr-o masura mai mare inovatii comparativ cu cazul concurentei. REZUMAT Un producator se afla n situatie de monopol daca se constituie n unicul ofertant al unui produs omogen, avnd control asupra ramurii respective. Firma aflata n pozitie de unic producator si vnzator poate controla piata n sensul determinarii cantitatii oferite si a pretului de vnzare. n cazul monopolului, curba cererii pietei este identica cu curba cererii la firma. ncasarea marginala reprezinta sporul de ncasare obtinut prin cresterea cu o unitate a vnzarilor. ncasarea marginala este inferioara ncasarii medii. Ipoteza cea mai frecventa privind obiectivul monopolistului este aceea de maximizare a profitului. Monopolistul poate avea obiective alternative, precum realizarea unei cifre de afaceri maxime, gestiunea n situatie de echilibru sau gestiunea n conditii de pret egal cu costul marginal. 242

Conditia de maximizare a profitului consta n egalitatea dintre ncasarea marginala si costul marginal. Att timp ct ncasarea marginala este superioara costului marginal monopolistul decide marirea productiei. Atunci cnd ncasarea marginala este inferioara costului marginal monopolistul decide scaderea productiei. Discriminarea prin pret apare atunci cnd preturile la care sunt vndute produsele sunt diferite, fara a fi nsa justificate prin diferente de cost. Monopolistul va alege cantitatea pe fiecare din piete astfel nct ncasarea marginala sa fie egala cu costul marginal. Prin comparatie cu concurenta perfecta profitul si pretul practicat n conditii de monopol sunt mai ridicate. n schimb, productia este mai redusa. Monopolului i sunt proprii supraprofituri durabile, n timp ce n cazul concurentei, chiar daca acestea apar, sunt efemere. Termeni cheie Monopol Monopol deschis Monopol nchis Cererea la firma Gestiunea n stare de echilibru Monopol discriminatoriu ntrebari de verificare 1. Ce ntelegeti prin pozitia de monopol a unui producator? Oferiti un exemplu de firma aflata n situatie de monopol din economia noastra. 2. Care este conditia de maximizare a profitului pentru monopolist? Comparati conditia de maximizare a profitului n conditii de monopol cu cea proprie concurentei perfecte. 243

3. Ce ntelegeti prin monopolul discriminatoriu? Care sunt conditiile sale de manifestare si care este motivul pentru care un monopolist practica discriminarea prin pret ? 4. Se considera afirmatia urmatoare: "Diferenta ntre un monopolist si o firma aflata n conditii de concurenta perfecta consta n aceea ca monopolistul poate cere orice pret doreste, n timp ce n al doilea caz trebuie sa se preia pretul pietei ca dat". n ce sens este adevarat ca "monopolistul poate cere orice pret doreste ?" Teste grila 1. Pe o piata de monopol: a) nu exista concurenta; b) concurenta poate exista doar prin intermediul produselor substituibile; c) gradul de satisfacere al nevoilor consumatorilor este mai redus comparativ cu situatiile de concurenta monopolistica sau oligopol; d) unicitatea producatorului nu conduce la dominatia absoluta asupra pietei; e) toate cele de mai sus. 2. Care dintre urmatoarele caracteristici poate fi asociata pietei de monopol?: a) deschiderea la comertul international poate modifica situatia de monopol; b) se poate practica discriminarea; c) accesul pe o astfel de piata este foarte greu, uneori chiar imposibil; d) profiturile producatorului sunt cele mai ridicate comparativ cu cazul altor piete; e) toate cele de mai sus. 244

3. Cnd cererea pietei este inelastica, ncasarea totala a monopolistului are urmatoarea evolutie: a) creste odata cu cresterea productiei; b) scade pe masura ce productia creste; c) ramne neschimbata, indiferent de evolutia productiei; d) informatia furnizata este insuficienta pentru a oferi un raspuns precis. 4. Cnd productia creste si cererea pietei este......., ncasarea totala scade, iar cea marginala devine negativa, n timp ce atunci cnd productia creste si cererea este ........, ncasarea totala creste, iar cea marginala este pozitiva, nsa n scadere: a) elastica, inelastica; b) inelastica, elastica; c) elastica, cu elasticitate unitara; d) cu elasticitate unitara inelastica. 5. ncasarea marginala este egala cu pretul n cazul........ si mai mica dect pretul atunci cnd firma se afla n situatie de........: a) monopolului, concurenta perfecta; b) monopolului, oligopol; c) oligopolului, concurenta perfecta; d) concurentei perfecte, monopol. 6. a) b) c) d) Conditia maximizarii profitului n cazul monopolistului este: pretul egal cu costul marginal; ncasarea marginala egala cu pretul; costul marginal egal cu ncasarea marginala; costul mediu egal cu pretul.

7. Care dintre urmatoarele afirmatii este adevarata n conditii de monopol al carui obiectiv l reprezinta maximizarea profitului?: a) monopolistul obtine supraprofituri; b) pretul excede costul mediu; c) ncasarea medie depaseste costul marginal; d) ncasarea marginala este inferioara celei medii; 245

e) toate cele de mai sus. 8. Productia unei ramuri aflata n situatie de monopol este comparativ cu o aceeasi ramura, nsa caracterizata prin concurenta perfecta........, n timp ce pretul de vnzare este.........n primul caz dect n al doilea: a) egala, mai mare; b) mai mare, mai mic; c) mai mica, mai mare; d) nu se poate realiza comparatia nici n ceea ce priveste productia si nici n cazul pretului de vnzare. Probleme 1. Se cunoaste, n cazul unui monopolist, functia cererii pentru marfa X ca fiind Q = 2200 - 20P, iar cea a costului total CT = 0,5Q2 + 5000. Se cere: a) sa se determine nivelul de productie si pretul de vnzare pentru care firma A, aflata n situatie de monopol, si maximizeaza profitul; b) sa se determine profitul mediu si total; c) aratati efectul asupra productiei optime si profitului n cazul cresterii costurilor fixe cu 5 %. 2. Firma A, aflata n situatie de monopol, decide posibilitatea discriminarii prin pret. Ea vinde o piata interna, iar o alta parte pe piata externa, Functiile cererii, corespunzatoare fiecarei piete Q1 = 1150 - 10P 1 si Q2 = 1050 - 10P 2 sa se foloseasca de parte din productie pe la preturi diferite. sunt:

Functia costului este data de relatia: CT = 0,5Q 2 + 5000. Se cere: 246

a) sa se determine cantitatile vndute pe fiecare din aceste piete, precum si preturile practicate, stiind ca obiectivul monopolistului ramne acela de maximizare a profitului; b) calculati profitul total obtinut prin discriminare si comparati-l cu cel realizat n cazul vinderii ntregii productii la un pret unic. 3. Cererea pietei, n conditii de monopol este Q = 81 - P. Functia de cost a monopolului este de tipul CT = 3Q2 + Q + 40. Se cere: a) Sa se determine pretul, cantitatea si profitul monopolistului, al carui obiectiv l reprezinta obtinerea unui profit maxim; b) sa se compare datele obtinute la punctul a), cu cele care rezulta n cazul n care firma actioneaza pe o piata cu concurenta perfecta. 4. Un producator aflat n situatie de monopol poate produce la un cost mediu (CTM) si cost marginal (Cm) constant, CTM = Cm = 5. Cererea pietei este de forma Q = 53 P, unde Q si P sunt productia si, respectiv pretul. Se cere: a) sa se determine combinatia pret - cantitate care maximizeaza profitul precum si nivelul acestuia; b) care va fi nivelul pretului, cantitatii si profitului daca acest producator opereaza pe o piata cu concurenta perfecta 247

CAPITOLUL10 CONCURENTA MONOPOLISTICA SI OLIGOPOLUL Dupa ce veti studia acest capitol veti putea ntelege: Care sunt trasaturile esentiale ale pietelor cu structura monopolistica si de oligopol Care sunt conditiile de maximizare a profitului producatorului n conditiile celor doua tipuri de piata Care sunt principalele situatii de oligopol n lumea reala concurenta este departe de a fi perfecta, iar monopolul, desi exista, nu constituie regula. Studiul lor permite ntelegerea, fie si numai partiala, a fortelor care influenteaza preturile pe piata si cantitatile oferite. ntre aceste doua situatii extreme se ntlnesc cazuri intermediare precum concurenta monopolistica si oligopolul. 10.1 Concurenta monopolistica Caracteristicile pietei cu concurenta monopolistica Concurenta monopolistica, reprezinta o structura a pietei, care prezinta afinitati cu concurenta perfecta, evident nsa si deosebiri. Concurenta monopolistica exista atunci cnd oferta pietei provine de la un numar mare de firme, ale caror produse, desi similare, 251

sunt diferentiate. Acest tip de concurenta se ntlneste n mod frecvent n domeniul vnzarilor cu amanuntul, al industriei textile, al ncaltamintei, al produselor cosmetice, restaurantelor, statiilor service etc. Numarul mare de ofertanti confirma ipoteza atomicitatii ntlnite la concurenta perfecta. Fiecare producator satisface o parte mica, nsa nu microscopica, din cererea pietei. Se apreciaza, n mod obisnuit, ca segmentul de piata ce revine unei firme este de cel putin 1% si cel mult 10%, tendinta fiind n general de apropiere de limita inferioara. Produsul oferit de o firma este similar celor realizate de celelalte firme, substituibil n consecinta, nsa nu n mod perfect. Fiecare producator se distinge de ceilalti printr-o serie de caracteristici intrinseci sau extrinseci imprimate produsului sau serviciului sau. Daca, n cazul concurentei perfecte, consumatorului i este indiferent de unde cumpara produsul, aici sentimentul fidelitatii devine evident. n conditiile unui pret egal, acesta va prefera un producator anume datorita de exemplu, localizarii, calitatii produselor sau unor avantaje oferite dupa vnzarea produsului. Se releva astfel o trasatura esentiala a concurentei contemporane - concurenta prin produse. Desi variabilele traditionale ale concurentei, pretul si cantitatea, continua sa fie avute n vedere, ele si-au redus nsa importanta. Numarul mare de firme ce actioneaza pe aceasta piata si proportia redusa n vnzarile totale reduce interdependenta din tre deciziile firmelor. Optiunile unei firme izolate viznd pretul sau cantitatea oferita spre vnzare nu au efect sensibil asupra concurentilor, nsa deciziile acestora afecteaza situatia unei firme. O alta trasatura a concurentei monopolistice o reprezinta accesul relativ liber ntr-o ramura data, trasatura ce o apropie mai mult de concurenta perfecta dect de monopol. Accesul nu poate fi la fel de liber ca n cazul concurentei, cel putin datorita dificultatilor n construirea unei reputatii pe piata. Firmele existente anterior sunt departe de a fi anonime, avnd segmentul lor de clientela, relativ fidel. Noua firma trebuie sa-si asigure o imagine favorabila pe piata ceea ce reprezinta o bariera n calea patrunderii si apoi a mentinerii pe piata. Pe o astfel de piata blocajele n calea concurentei, de genul cooperarii sau ntelegerii secrete dintre firme (asa cum se ntmpla n 252

cazul oligopolului) sunt excluse. Firmele nu-si vor mparti piata, nu vor fixa nivelul preturilor pentru a-si creste profiturile si nici nu pot preveni patrunderea n ramura a noilor producatori. Pietele cu concurenta monopolistica sunt din acest motiv puternic contestabile. Maximizarea profitului in conditiile concurentei monopolistice Firma aflata pe o astfel de piata este mai degraba un pricesearcher dect un price-taker. Diferentierea produselor o apropie de cazul monopolului, conferindu-i o anumita putere de control asupra pretului sau. Acest pret nu poate fi nsa sensibil diferit de cel al concurentilor, fara a exista riscul reducerii semnificative a cantitatii vndute. Curba cererii are panta negativa si aceasta datorita diferentierii produselor. Firma poate creste putin pretul, fara a-si pierde n totalitate clientela. Cererea la firma nu mai este perfect elastica ca n cazul concurentei perfecte. Este nsa mai elastica dect n situatia monopolului, datorita substitutiei puternice a produsului firmei n cauza cu produse similare. Productia corespunzatoare maximizarii profitului se obtine analog cazului monopolului, fiind determinata de intersectia curbei costului marginal (Cm) si a ncasarii marginale (Im). Profitul total obtinut de firma este reprezentat de zona hasurata (figura 10.1a), fiind produsul dintre profitul unitar (pretul P* minus costul total mediu CTM) si productia optima (Q*). 253

a) Termen scurt b) Termen lung Fig. 10.1 Echilibrul firmei n condiiile concurentei monopolistice, pe termen scurt si pe termen lung Aceasta reprezinta o analiza pe termen scurt, cnd firmele obtin nu numai profituri normale, ci si economice (pretul depaseste costul total mediu). Sansa obtinerii unor astfel de profituri, nsotite de accesul relativ simplu n ramura (piata este contestabila), genereaza o astfel de reactie pentru firme noi. Cele deja existente sunt stimulate sa se dezvolte. Intrarea de noi firme n ramura are doua consecinte majore. n primul rnd, curba cererii la firmele existente se va deplasa spre stnga datorita cresterii si diversificarii ofertei (produse noi care substituie pe cele existente). n al doilea rnd, firmele care-si vad astfel diminuata puterea lor pe piata vor face eforturi pentru a-si recstiga pozitiile pierdute. Publicitatea intensa, mbunatatirea produselor oferite sunt menite sa recstige consumatorii. n acelasi timp, aceste demersuri vor creste costurile, motiv pentru care curba costului total mediu se va deplasa spre dreapta. Ajustarile vor continua pna acolo unde profiturile economice dispar, singurele obtinute fiind cele normale (figura 10.1b). 254

Conditia de maximizare a profitului ramne aceeasi -egalitatea dintre ncasarea marginala si costul marginal. n plus, pe termen lung pretul este egal cu costul mediu. Echilibrul pe termen lung nu conduce la un cost mediu minim. Daca intrarea noilor firme va continua si dupa acest punct, vor apare pierderi, iar unele firme vor fi constrnse sa se retraga. Piata cu concurenta monopolistica reprezinta tipul de piata cu concurenta imperfecta care asigura gradul cel mai nalt de satisfactie pentru consumator. Pretul si mai ales posibilitatea alegerii ntre produse diferentiate sustin optiunea pentru aceasta piata. 10.2 Oligopolul Caracteristicile pietei cu concurenta de oligopol O alta situatie intermediara ntre concurenta perfecta si monopol o reprezinta oligopolul. O ramura se caracterizeaza prin concurenta de oligopol daca un numar mic de producatori domina productia si vnzarea unui produs. Produsul oferit de cele cteva firme poate fi omogen, ca n cazul petrolului sau otelului, sau diferentiat, precum avioa nele, autoturismele, tigaretele, berea sau calculatoarele. Pietele cu structura oligopolista prezinta un grad nalt de concentrare. De regula, trei sau patru dintre producatori detin mai mult de jumatate din piata. n afara numarului mic de concurenti, caracteristicile fundamentale ale oligopolului sunt interdependenta si incertitudinea. Cum fiecare firma detine o parte semnificativa a ofertei totale, actiunile sale au o influenta majora asupra celorlalte. Daca n cazul concurentei perfecte deciziile oricarui producator nu influenteaza n nici un fel situatia celorlalti (la monopol aceasta problema este irelevanta ), aici o firma poate practican functie de circumstante si aspiratii un pret diferit de cel al pietei. nsa, prin aceasta afecteaza oferta si pretul pe piata si implicit profitul oricarei alte firme concurente. Aceasta poate declansa actiuni de adaptare si, uneori, de represiune ale concurentilor motiv pentru care un producator 255

individual trebuie sa analizeze consecintele propriilor decizii si prin prisma efectului asupra celorlalti. Reactiile concurentilor constituie un element determinant n alegerile oricarui conducator de firma. Se cunosc cazuri cnd dorinta de ameliorare a situatiei economico-financiare a unei firme a avut efect de bumerang, aducnd-o ntr-o situatie mai delicata comparativ cu cea initiala sau chiar la faliment. De exemplu, o firma care decide sa creasca productia si/sau sa-si reduca pretul va cunoaste cel putin pe termen scurt o evolutie favorabila. nsa presiunea exercitata asupra pretului poate asigura profituri mai mici sau nule altor firme. Devine posibila n consecinta o actiune concertata viznd excluderea de pe piata a firmei n cauza sau alte masuri represive. n concluzie, actiunile unui producator au efect asupra concurentilor, dupa cum si deciziile acestora afecteaza pe fiecare n parte. Patrunderea pe o piata cu structura oligopolista este daca nu imposibila, cel putin dificila. Oligopolul se protejeaza prin bariere similare monopolului. Avantajele tehnologice combinate cu o productie de scara mare, asigura firmelor costuri unitare reduse si o puternica flexibilitate a pretului n functie de circumstante. Firmele mici coopereaza sau fuzioneaza cu cele mari. Oligopolul reprezinta cea mai raspndita forma de piata n tarile cu economie capitalista. Principalele situatii de oligopol Pe o piata de tip oligopolist domina doua tendinte majore: de confruntare (deschisa sau nu) sau de cooperare (ntelegere) Prima situatie, caracteristica oligopolului necooperant, se rezuma la mpartirea pietei si maximizarea profitului individual. Att pe termen scurt ct si pe termen lung, oligopolistul urmareste sa-si conserve partea sa de piata si, eventual, sa si-o extinda. Confruntarea se poate desfasura fie prin preturi (caz mai putin frecvent), fie prin diferentierea produselor. Razboiul preturilor consta dintr-un sir de reduceri alternative si continue 256

ale acestora de catre firmele rivale. Se poate ajunge astfel chiar la disparitia profiturilor economice, singurele profituri realizate fiind cele normale. n alte situatii, efectele unui astfel de razboi pot fi nsa dezastruoase pentru firme. Diferentierea produselor reprezinta o alta consecinta a rivalitatii oligopoliste si o alternativa la concurenta prin preturi. Ea se dezvolta cu att mai mult cu ct limitarea concurentei prin preturi este mai accentuata si respectata cu mai multa strictete. Pretul va fi n aceasta situatie doar un argument, nu nsa cel forte. Atunci cnd nsa firmele si dau seama ca profiturile lor depind de actiunea lor conjugata, iar confruntarea este defavorabila fiecareia, ele apar dispuse la cooperare. n consecinta, producatorii vor stabili mpreuna pretul si outputul individual si total, mpart piata si iau si alte decizii de afaceri mpreuna. Cooperarea se poate finaliza n acorduri explicite sau implicite (tacite). a) Cazul firmei dominante Aceasta situatie reprezinta o varianta a ntelegerii tacite. Pe unele piete oligopoliste exista o firma cap de serie care serveste drept ghid n materie de pret. Aceasta reprezinta firma barometru sau leader. Ea manifesta o abilitate sporita n alegerea momentului propice pentru a introduce schimbari n pret. n acest fel, ea si asuma responsabilitatea stabilirii pretului prin adaugarea la costul mediu a unei sume reprezentnd profitul. Celelalte firme manifesta ncredere n judecatile firmei leader privind situatia pietei si vor adopta acelasi pret de vnzare. Pe de alta parte, aceasta atitudine, de acceptare si preluare a pretului unei firme dominante, apare justificata atunci cnd celelalte firme sunt de dimensiuni mici. A ncerca sa vinzi la pret inferior reprezinta o tentativa extrem de riscanta. Pe termen scurt, vnzarile pot creste, nsa pe termen lung se poate declansa un razboi al preturilor care poate scoate din afaceri firma mai mica. 257

Firma aflata n pozitie dominanta poate fi sau nu cea mai importanta din domeniul respectiv. Uneori, nu cifra de afaceri prezinta importanta ci costurile unitare de productie; alteori, nici acestea nu sunt suficiente. Un exemplu de situatie oligopolista de acest tip l constituie sectorul bancar unde o banca principala adopta o anumita rata a dobnzii considerata de referinta pentru celelalte banci. Banca principala se comporta precum o firma barometru. Decizia sa de modificare a ratei dobnzii este considerata oportuna si nsusita de celelalte banci. Situatia descrisa mai sus este nsa instabila pentru ca nu se bazeaza pe situatia de echilibru a firmei ci pe: -consensul general al firmelor care accepta situatia unei firme barometru, si pe -acceptarea de catre aceeasi firma a riscului pierderii vnzarilor, daca vreodata decizia sa se dovedeste gresita. De aceea rolul de firma leader poate fi ndeplinit alternativ de una sau alta dintre firme, iar uneori de cteva n mod simultan. b) Cazul ntelegerii secrete n anumite circumstante, cteva firme mari se angajeaza ntr-o ntelegere tacita, retinndu-se de la competitie, mpartindu-si piata si stabilind un nivel ridicat de pret, avantajos pentru fiecare. Ca si n cazul anterior, firmele, stapne pe propria productie, si-o vor ajusta astfel nct sa obtina un profit maxim. n plus, fiecare dispune de o zona de piata garantata si inviolabila, stabilita pe baza unor criterii diverse, precum cele geografice. n acest fel, acordul, att timp ct este respectat, se dovedeste eficient producatorilor participanti. Ruptura sa genereaza masuri represive soldate cu pierderi mai mari sau mai mici, cu excluderea unora de pe piata, mentinerea altora sau chiar cu o revizuire a vechiului acord. c) Cazul cartelului 258

Un tip de acord explicit l constituie cartelul. Cartelul reprezinta un grup de firme independente, care produc bunuri similare si actioneaza mpreuna pentru a creste pretul si a restrictiona outputul individual. Spre deosebire de cazurile anterioare independenta firmelor este mai slaba, odata ce ele trebuie sa respecte deciziile unui organism comun de conducere. Aceste decizii sunt nsa adoptate cu asentimentul firmelor participante, tinndu-se seama de interesele fiecaruia. Odata constituit cartelul, acesta actioneaza si se manifesta asemanator monopolului. Oferta este mai redusa, iar pretul rezultat este superior cazului cnd firmele s-ar afla n concurenta perfecta. Firmele actioneaza n sensul maximizarii profiturilor nsumate si nu al celor individuale. Dupa ce este obtinut, acest profit va fi mpartit pe baza unor criterii echitabile ntre participanti precum cota de productie sau costurile realizarii productiei. Consideram n continuare cazul n care 10 firme, apartinnd unei ramuri date, se constituie ntr-un cartel. Pentru simplificarea prezentarii, curbele costului le consideram identice. Profitul total reprezinta diferenta dintre ncasarile si costurile totale, iar acesta trebuie maximizat: unde p- profitul total p - pretul de piata, care este functie de cantitatea totala produsa Q - cantitatea totala produsa, suma a cantitatilor individuale: CTi - costurile individuale, dependente de cantitatile individuale produse (qi ). 259

n continuare vom face apel la figura 10.2 n conditii de concurenta perfecta pretul unitar de vnzare este p*, determinat pe baza conditiei p = Cm = min CTM (figura 10.2b). Cantitatea produsa, data fiind identitatea curbelor costurilor medii este si ea aceeasi si egala cu q*, iar cantitatea oferita de pieta este Q = 10q*. La acest pret toate firmele realizeaza profituri normale, eliminndu-se supraprofiturile. Daca nsa firmele se constituie ntr-un cartel, conditia de maximizare a profiturilor este aceeasi ca la monopol, adica ncasarea marginala trebuie sa fie egala cu costul marginal. Curba costului marginal se obtine prin aditionarea curbelor costurilor marginale individuale. Se observa n figura 10.2 ca noul pret va fi p** (p** > p*), iar cantitatea produsa de fiecare firma q** (q** < q*). Aceasta reprezinta cota de productie a fiecarui membru al cartelului. Daca acestia vor fi dispusi la reducerea productiei atunci cresterea pretului este asigurata. Profiturile vor fi maxime, atunci cnd costul marginal al fiecarui producator (egale ntre ele) vor fi egale cu ncasarea marginala. a) Ramura b) Firma 260

Fig. 10.2 Pretul de piata si cota de productie n conditiile cartelului La pretul p** fiecare producator cstiga profit, iar profiturile nsumate vor fi maxime. Productia ramurii va fi Q*. Dincolo de acest punct, ncasarea marginala a ramurii va fi depasita de costul marginal, iar profitul total ncepe sa scada. Orice crestere a productiei, chiar daca amelioreaza profitul unei firme, exercita o presiune n jos asupra pretului. Daca toate firmele sunt dispuse la respectarea acordului, urmarindu-se maximizarea profiturilor nsumate, atunci nici una dintre ale nu consimte la creste rea productiei proprii. Prin pretul practicat si avantajele conferite producatorilor cartelurile sunt benefice mai degraba producatorilor dect consumatorilor. Din fericire pentru ultimii, constituirea si mai ales functionarea pe termen lung a cartelurilo r este foarte dificila. Pe de o parte sunt necesare bariere la intrare. Preturile mai ridicate si posibilitatea nsusirii unor supraprofituri actioneaza ca un magnet pentru alti producatori. Intrarea de noi firme pe piata conduce fie la cresterea ofertei totale si reducerea pretului pietei fie, daca se doreste mentinerea pretului, la scaderea cotei de productie. Si ntr-un caz si n celalalt profiturile individuale se reduc. De aceea firmele fondatoare trebuie sa adopte o strategie comuna mpotriva noilor veniti, al carei succes nu este garantat a priori. Pe de alta parte, fiecare firma avnd o structura proprie a costurilor si profiturilor este tentata sa triseze. Conditiile de productie sunt n mod evident diferite, iar unele firme vor dispune de un avantaj de cost. Curbele costului mediu si marginal se situeaza sub cel al celorlalte firme din cartel. Tocmai acestea vor fi n primul rnd tentate sa triseze, slabind astfel coeziunea n cadrul cartelului. Ramnnd astfel la cazul anterior n care structura costurilor este identica, sa analizam consecintele deciziei unei firme de a-si mari productia. 261

Premisele de la care porneste aceasta firma este ca productia sa suplimentara nu va modifica pretul si, pe de alta parte, ca celelalte firme si vor respecta cota lor de productie. Aceasta firma tinde sa-si creasca productia pna acolo unde costul sau marginal va fi egal cu pretul de piata (Cmi = p**). Astfel, ea si maximizeaza propriul profit trisnd. n figura 10.2b profitul suplimentar este reprezentat de zona hasurata. n general, se accepta ca o firma poate sa-si depaseasca cota de productie fara a determina o reducere apreciabila a pretului. Daca toate firmele ar trisa majorndu-si cota, atingnd nivelul q***, productia totala ar marca o crestere conside rabila pna la nivelul Q**, iar pretul s-ar reduce drastic. Rezulta un surplus de productie n raport cu cea presupusa de pretul anterior (p**). Cantitatea ceruta ar creste, iar cea oferita s-ar reduce pna cnd acest surplus este eliminat. n acest context, pretul poate reveni chiar la nivelul initial, p*, egal cu minimul costului mediu. Cartelul poate supravietui, nsa sunt frecvente situatiile n care acestea se destrama, n ciuda masurilor punitive pentru cei care triseaza. Studiu de caz: OPEC si piata mondiala a petrolului Un exemplu de cartel, la nivel international, l constituie Organizatia tarilor exportatoare de petrol (OPEC). OPEC a luat nastere n 1960, n urma ntlnirii de la Bagdad dintre reprezentantii a cinci tari: Iran, Irak, Kuweit, Arabia Saudita si Venezuela. Ulterior, n 1973 au aderat alte opt tari si anume: Qatar, Indonezia, Libia, Emiratele Arabe Unite, Algeria, Nigeria, Ecuador si Gabon. Aceste tari controleaza aproximativ trei patrimi din rezervele mondiale de petrol. Tot OPEC se afla la originea socurilor petroliere, sintagma care desemneaza cele doua majorari masive ale pretului petrolului din 1973 si 1981. Ca orice cartel, OPEC-ul ncearca sa creasca pretul titeiului printr-o politica comuna de reducere a cantitatii produse. Fiecarei tari i revine o cota din productia totala a cartelului. Mentinerea unui pret ridicat 262

al petrolului este mpiedicata de tentatia fiecarui membru de a-si majora productia si a obtine astfel mai mult profit. Membrii cartelului agreeaza adesea reducerea productiei nsa frecvent ncalca acordul. Succesul cel mai mare nregistrat de OPEC a fost n perioada 1973-1985. Pretul petrolului a evoluat de la 2,64$/baril n 1972 la 11,17$/baril n 1974 si la 35,10$/baril n 1981. nsa, la nceputul anilor 80, conflictul declansat ntre membrii cartelului a determinat scaderea sensibila a pretului la numai 12,52$/baril (1986). -REZUMAT Concurenta monopolistica si oligopolul constituie cazuri intermediare ntre concurenta perfecta si monopol. Concurenta monopolistica reprezinta o structura a pietei n care oferta provine de la un numar mare de firme, ale caror produse, desi similare, sunt diferentiate. Pe termen scurt, firmele obtin nu numai profituri normale, ci si economice. Productia ce asigura maximizarea profitului corespunde intersectiei dintre curba costului marginal si cea a ncasarii marginale. Pe termen lung, intrarea pe piata a noi producatori, face ca pretul sa fie egal cu costul mediu. Conditia de maximizare a profitului ramne aceeasi si anume egalitatea dintre ncasarea marginala si costul marginal. n plus, pe termen lung pretul este egal cu costul total mediu. Piata cu concurenta monopolistica reprezinta tipul de piata cu concurenta imperfecta care asigura gradul cel mai nalt de satisfactie pentu consumator. 263

O ramura se caracterizeaza prin concurenta de oligopol daca un numar mic de producatori domina productia si vnzarea unui produs. n afara numarului mic de concurenti, caracteristicile fundamentale ale oligopolului sunt interdependenta deciziilor poducatorilor si incertitudinea. Pe o piata de tip oligopolist domina doua tendinte majore: de confruntare (deschisa sau nu) sau de cooperare (ntelegere). Cooperarea se poate finaliza n acorduri explicite sau implicite (tacite). Cazul firmei dominante (barometru) reprezinta o varianta a ntelegerii tacite. Pe unele piete oligopoliste exista o firma cap de serie care serveste drept ghid n materie de pret. Ea manifesta o abilitate sporita n alegerea momentului propice pentru a introduce schimbari n pret. Cazul ntelegerii secrete presupune ntelegerea ntre cteva firme mari care se retin de la competitie, mpartindu-si piata si stabilind un nivel ridicat de pret, avantajos pentru fiecare. Cartelul reprezinta un grup de firme independente, care produc bunuri similare si actioneaza mpreuna pentru a creste pretul si a restrictiona outputul individual. Termeni cheie Concurenta monopolistica Oligopolul Razboiul preturilor Firma dominanta ntelegere secreta Cartel 264

ntrebari de verificare 1. Analizati comparativ concurenta perfecta si concurenta monopolistica. 2. Care sunt principalele situatii de oligopol? 3. Explicati cauzele care mpiedica functionarea pe termen lung a cartelurilor. Oferiti un exemplu n acest sens. 4. Analizati comportamentul firmelor si consecintele posibile ale declansarii unui razboi al preturilor pe o piata cu structura de oligopol. 5. n ce sens ar putea afecta reclama pretul produsului si profitul firmei n conditii de concurenta monopolistica? Teste grila 1. Selectati din urmatoarea lista, trasaturile concurentei monopolistice: a) diferentierea produselor; b) numar mare de firme; c) acces relativ usor la intrarea n ramura; d) concurenta prin produse; e) deciziile unei firme nu afecteaza situatia celorlalte firme. 2. Identificati din lista urmatoare o caracteristica care nu poate fi asociata concurentei monopolistice: a) numar mare de vnzatori si cumparatori; b) fiecarui vnzator i revine un segment de piata de dimensiuni reduse; c) bunurile sunt substituibile, nu nsa perfect; d) nu se recurge la ntelegeri secrete ntre vnzatori cu privire la pret si cantitatea individual produsa; e) accesul pe piata pentru noii producatori este imposibil. 265

3. Concurenta monopolistica reprezinta o varianta intermediara ntre concurenta perfecta si monopol. Prin trasaturile sale ea se situeaza mai aproape de ........ dect de.......... : a) monopol, concurenta perfecta; b) concurenta perfecta, monopol; c) este asemanatoare si diferita n aceeasi masura de ambele variante extreme. 4. a) b) c) d) e) Oligopolul se deosebeste de alte forme de piata prin: dimensiunea pietei; dimensiunea medie a ofertantilor; caracteristici speciale ale produselor oferite; numarul ofertantilor; natura produsului;

5. Piata cu structura de oligopol difera de cea cu concurenta perfecta prin cel putin urmatoarele caracteristici: a) numarul firmelor pe piata; b) accesul la informatie; c) posibilitatea ntelegerii ntre firme; d) nivelul ridicat de independenta n luarea deciziilor privind cantitatea oferita si alegerea preturilor de vnzare. e) bariere de intrare n ramura. 6. Presupunem doua ntreprinderi care produc bunuri perfect substituibile si furnizeaza ntreaga productie pe piata. Declansarea unui razboi al preturilor presupune: a) competitia prin preturi si diferentierea produselor; b) anticiparea cu certitudine a cstigatorului; c) pierderi pe termen lung pentru ambele ntreprinderi; d) interventia statului ca arbitru al unei asemenea situatii; e) reducerea succesiva a preturilor de catre cei doi rivali n vederea cstigarii suprematiei pe piata.

266

7. Riscurile ce decurg dintr-un eventual razboi al preturilor determina firmele dintr-o ramura cu structura oligopolista sa prefere varianta ntelegerii. Acel acord prin care outputul este restrictionat, piata mpartita, iar pretul practicat de firme acelasi, reprezinta: a) monopol pur; b) firma barometru; c) cartel. 8. Selectati din lista de mai jos, conditiile necesare constituirii si functionarii cartelurilor: a) bariere la intrare; b) acord privind nivelul total al productiei; c) acceptarea de catre firmele participante a unei cote din productia totala, determinata dupa anumite criterii economice; d) acordul privind cota de productie pentru fiecare firma se justifica doar pe termen scurt, iar pe termen lung poate fi evitat; e) abilitatea de a conduce si mentine acest acord. 9. cu a) b) c) d) Pretul pietei n cazul oligopolului este comparativ cu cel al pietei concurenta perfecta sau cel de pe o piata monopolistica: mai mare; mai mic; egal; nu se poate realiza o astfel de comparatie.

10. Principalele diferente ntre oligopol si concu renta monopolistica constau n: a) intrarea de noi firme n ramura; b) natura produsului; c) dimensiunea firmelor; d) numarul firmelor; e) efectul actiunilor unei firme asupra concurentilor. 267

CAPITOLUL11 PIATA MUNCII SI SALARIUL Dupa ce veti studia acest capitol veti putea ntelege: Cum functioneaza piata muncii n conditii de Cum functioneaza piata muncii n conditii de Care sunt obiectivele sindicatelor Cum functioneaza piata muncii n conditii de Orice activitate economica presupune folosirea concurenta perfecta monopson monopol bilateral factorului munca. ntr

o economie de piata acest factor de productie se obtine prin intermediul pietei muncii. Piata muncii consta n ntlnirea si confruntarea dintre cererea si oferta de munca. Cererea de munca emana de la cei care au nevoie de munca si sunt dispusi sa angajeze lucratori n conditii salariale. Acestia ofera n schimb locuri de munca. Purtatorii ofertei de munca sunt posesorii de forta de munca, dornici sa ocupe un loc de munca n aceleasi conditii salariale. Desi comporta unele afinitati cu celelalte piete, inclusiv cu cea a bunurilor si serviciilor, piata muncii se distinge de acestea prin multiple aspecte. Deoarece implica oamenii, munca nu are ntru totul caracteristicile unei marfi. Politicile adecvate pietei muncii difera de cele corespunzatoare pietei bunurilor si serviciilor sau altor piete. Echipamentele pot fi folosite de ntreprinzatori cu ritmuri diferite mergnd chiar pna la uzura lor prematura. nlocuirea lor nu presupune 271

mentiuni speciale ale politicii guvernamentale. n schimb, tratamentul aplicat de ntreprinzatori salariatilor nu se poate supune acelorasi reguli. Statul, n speta executivul, au dreptul si chiar obligatia acordarii unei protectii speciale angajatilor. Functionarea pietei muncii este dependenta de alte institutii sociale, restrictii ale mediului economic, mentalitati si comportamente ale agentilor economici. Piata muncii ca piata a celui mai important factor de productie se afla n legatura directa cu celelalte piete. Ea recepteaza semnalele de pe fiecare piata si si formuleaza propriile exigente fata de acestea. Echilibrul pietei muncii conditioneaza echilibrul celorlalte piete. Vom analiza n continuare piata muncii si modul determinarii salariului n conditiile concurentei perfecte, iar apoi al concurentei imperfecte. 11.1 Piata muncii n conditiile concurentei perfecte Studiul pietei muncii n aceasta situatie are mai mult o importanta teoretica, cunoscut fiind faptul ca acest tip de piata nu are practic corespondent n realitate. Importanta sa consta mai ales n crearea unui cadru referential necesar abordarii tipului imperfect de piata a muncii. Analiza pietei muncii perfect concurentiala presupune ndeplinirea concomitenta a cel putin urmatoarelor conditii: (1) Existenta unui numar suficient de mare de cumparatori de servicii de forta de munca, dar si de ofertanti de astfel de servicii. Fiecare participant pe piata muncii are o putere neglijabila n raport cu ansamblul pietei n determinarea salariului (fiecare participant pe piata muncii este un "wage-taker" asa cum pe piata bunurilor exista "price-taker"). (2) Munca este omogena. Posesorii de forta de munca sunt la fel de calificati, lucreaza n aceleasi conditii si au n consecinta aceeasi productivitate. 272

(3) Mobilitatea perfecta a muncii. Nu exista nici un fel de restrictii institutionale sau legislative n circulatia fortei de munca ntre diferite activitati. Cererea de munca Cererea de munca poate fi privita att la nivelul firmei ct si la nivelul pietei. Vom rationa pentru nceput pe exemplul unei firme reprezentative al carei obiectiv l constituie maximizarea profitului. Tehnologia o consideram data ceea ce nseamna ca analiza se va efectua pe termen scurt. n conditiile date de productie cu ct mai multa forta de munca este angajata cu att productia firmei este mai mare. Consideram ca expresia productiei este data de o functie de productie bifactoriala f(L, K), unde K reprezinta capitalul iar L munca (exprimata n numar de lucratori sau numar de ore). Conceptul care sta la baza cererii de munca l reprezinta produsul fizic marginal al resursei. Produsul fizic marginal al muncii surprinde aportul fiecarui lucrator suplimentar la productia firmei: PmL = f (L+DL, K) - f (L, K) unde PmL - produsul fizic marginal al muncii f (L+ DL,K) - productia realizata cu K unitati de capital si o cantitate superioara de munca L+DL f (L,K) - productia obtinuta n conditiile initiale cu K unitati de capital si L unitati de munca. Fiecare lucrator suplimentar contribuie, cel putin pna la un anumit punct, la cresterea productiei. Aceasta contributie scade pe masura angajarilor suplimentare, chiar daca ntr-o prima faza ar putea marca o tendinta ascendenta. Aceasta evolutie confirma legea 273

randamentelor descrescatoare. Este evident ca o crestere excesiva a utilizarii fortei de munca, conduce n ultima instanta la valori chiar negative ale productivitatii marginale a muncii. Deoarece producatorul este considerat rational aceste valori sunt ignorate. Daca productia va spori n urma cresterii cu o unitate de munca cu produsul fizic marginal, ncasarile firmei vor creste cu valoarea productiei fizice marginale (VPFM): VPFM = P x PmL unde P reprezinta pretul de vnzare al produsului. Evolutia valorii produsului fizic marginal respecta dinamica produsului fizic marginal. De obicei, conceptul de valoare a produsului marginal este asociat pietei concurenta perfecta unde firmele se confrunta cu o cerere perfect elastica. Ele preiau pretul pietei fara a-l putea influenta chiar daca productia lor variaza considerabil. n cazul firmelor aflate pe o piata cu concurenta perfecta, confruntate cu o cerere descrescatoare se foloseste un concept similar valorii produsului marginal si anume ncasarea marginala pe seama minii de lucru (VMM) egala cu produsul dintre ncasarea marginala (Im) si produsul fizic marginal: VMM = Im x PmL ncasarea marginala reprezinta suplimentul de ncasare obtinut n urma vnzarii unei unitati suplimentare de produs. Cum ncasarea marginala este egala cu pretul n conditii de concurenta perfecta, conceptul de ncasare marginala pe seama minii de lucru poate fi folosit pentru orice tip de piata. O firma care si propune maximizarea profitului va trebui sa dimensioneze cantitatea utilizata dintr-o resursa, inclusiv de munca, pna acolo unde pretul resursei egaleaza valoarea produsului marginal. Decizia optima pentru firma n cazul resursei munca se va baza pe comparatia dintre ncasarea marginala a muncii si costul marginal 274

ocazionat de plata unei unitati suplimentare de munca reprezentata de salariu (W). Acest salariu este cel nominal, exprimat n termeni monetari. Att timp ct valoarea produsului marginal este superioara salariului, ntreprinzatorul va decide utilizarea unitatii suplimentare de munca. Pe masura ce se realizeaza angajari suplimentare, valoarea produsului marginal are tendinta ferma de scadere. Cnd sporul de profit devine nul, ceea ce se petrece atunci cnd valoarea produsului marginal egaleaza salariul, ntreprinzatorul va stopa angajarea. Dincolo de acestpunct profitul sau se va diminua. n consecinta, la echilibru, cantitatii de munca utilizate i corespunde egalitatea: VPFM = W. Rescriind aceasta egalitate pentru cazul concurentei perfecte avem: P x PmL = W sau PmL = W/ P unde W/ P reprezinta salariul real. n mod echivalent, firma va angaja forta de munca pna acolo unde produsul fizic marginal va fi egal cu salariul real. Salariul real reprezinta salariul nominal ajustat cu nivelul preturilor. El este o expresie a puterii de cumparare a salariului platit de ntreprinzator, masurata n termenii bunurilor si serviciilor posibile de achizitionat de pe piata. Curba cererii de munca a firmei este data de curba valorii produsului marginal, care marcheaza tendinta de scadere pe masura cresterii cantitatii de munca utilizate. Pentru exemplificarea determinarii cererii de munca vom face apel la datele cuprinse n tabelul 1 si la figura 11.1 a,b,c. Angajarea unui lucrator suplimentar se soldeaza cu o crestere din ce n ce mai lenta a productiei, dar si a ncasarilor firmei (figura 11.1 a si b). Salariul este constant, indiferent de nivelul angajarii, fiind determinat de 275

pia ta prin interactiunea dintre cererea si oferta totala de munca. Ultimul lucrator angajat n conditii de rentabilitate este cel de al patrulea. Daca ntreprinzatorul s-ar opri naintea acestui punct el ar sacrifica n mod nejustificat profit. Daca, n schim b, ar opta si pentru angajarea celui de -al cincilea lucrator, el si-ar vedea profiturile diminuate cu diferenta dintre valoarea produsului marginal (500) si costul marginal al muncii (1000), considernd ca firma ar face fata doar costurilor salariale. Echilibrul dintre valoarea produsului marginal si costul marginal al muncii Tabelul 11.1 Numar de lucratori Productia realizata (unitati de produs) Produsul fizic marginal Pret unitar Valoarea produsului marginal (5=3x4) Costul marginal al muncii 1 2 3 4 5 6 0 0 -50 -1 50 50 50 2500 1000 2 90 40 50 2000 1000 3 120 30 50 1500 1000 4 140 20 50 1000 1000 5 150 10 50 500 1000 276

Fig. 11.1 Cererea de munca si nivelul angajarii Cererea de munca a pietei reprezinta nsumarea volumului solicitat de forta de munca, de toti cei care fac angajari pe piata respectiva, pentru un nivel dat al salariilor. Cererea de munca la nivelul firmei se poate modifica sub influenta concomitenta sau separata a doi factori: pretul produsului si produsul fizic marginal. Vom analiza pe rnd fiecare din acesti factori presupunnd de fiecare data pe celalalt constant. a) Daca pretul produsului va spori, curba valorii produsului marginal se va deplasa spre dreapta si odata cu acesta si curba cererii de munca. n cazul exemplului anterior daca pretul produsului se dubleaza firma poate angaja si pe cel de al cincilea muncitor. Invers, scaderea pretului va reduce cererea de munca. Cererea de munca reprezinta o cerere derivata. Munca este astfel solicitata datorita utilitatii ei pentru producerea altor bunuri si servicii si nu ca munca n sine. ntr-o situatie similara se afla si cererea celorlalti factori de productie. b) Cel de al doilea factor de influenta asupra cererii de muncaeste produsul fizic marginal. n mod normal, cel putin pe termen lung, 277

acesta marcheaza o tendinta ascendenta datorita ameliorarii cantitative si calitative a factorilor de productie: educarea si instruirea fortei de munca, cresterea cantitatii de capital, mbunatatirea tehnologiei. Perfectionarea tehnologiei poate determina variatia n ambele sensuri a cererii de munca. ntr-adevar pe termen scurt aceasta se poate traduce printr-o eventuala reducere a cererii de munca nsa pe termen lung cererea de munca nregistreaza o crestere. Ameliorarea tehnologiei se nsoteste, de regula, si de cresterea gradului de instruire si calificare a fortei de munca. Oferta de munca Oferta de munca reprezinta cealalta jumatate a pietei muncii. Similar ofertei de produse, oferta de munca reprezinta relatia direct proportionala ntre pretul muncii (salariul) si cantitatea de munca oferita. Aceasta nseamna ca sporul salariului se nsoteste de cresterea ofertei de munca. Si reciproc, daca salariul scade, oferta de munca se reduce n consecinta. Oferta de munca poate fi privita la nivelul lucratorului individual si la nivelul pietei. Vom aborda oferta de munca ncepnd cu primul nivel al sau, cel individual. n acest caz relatia salariu oferta de munca comporta un aspect particular. A. Oferta individuala de munca Studiul ofertei individuale presupune apelul la teoria alegerilor consumatorului individual. Consumatorul dispune de un "buget" de timp, posibil de alocat ntre doua "bunuri": timp liber si timp pentru munca. Timpul liber este necesar pentru odihna, relaxare sau pentru orice alta activitate efectuata n afara celei care este remunerata. Cresterea timpului liber reduce timpul alocat muncii. Acesta din urma conduce la obtinerea unui salariu care la rndu-i se poate converti n bunuri si servicii. Cresterea salariului determinata de cresterea timpului pentru munca, sporeste cantitatea de bunuri si servicii ce se poate achizitiona de pe piata. n schimb, timpul liber se reduce. Daca, din contra, acesta creste se 278

renunta la o cantitate anume de bunuri si servicii, cu att mai mare cu ct salariul (orar) este mai mare. Costul de oportunitate al timpului liber l reprezinta n consecinta, sacrificiul consumului de bunuri si servicii. Pe masura cresterii salariului, decizia de alocare a timpului ntre cel pentru munca si cel liber este afectata n doua moduri: -Efectul de substitutie: cresterea salariului, creste costul de oportunitate al timpului liber, ceea ce reprezinta un stimulent pentru consumatorul rational de a "cumpara" mai putin timp liber. Astfel individul va substitui prin munca timpul liber, cnd pretul celui din urma creste. -Efectul de venit: acesta tinde sa reduca numarul de ore lucrate. Cnd salariul creste si deci si venitul, considernd preturile bunurilor si serviciilor neschimbate, veniturile reale sporesc. Indivizii tind sa consume mai mult din bunurile normale si mai putin din cele inferioare. Timpul liber este un bun normal. n functie de predominanta unuia sau altuia dintre efecte, curba ofertei individuale poate avea o alura normala sau anormala. Efectul de substitutie determina cresterea ofertei pe masura ce salariul creste. Curba ofertei individuale este n acest caz pozitiv nclinata. Se apreciaza ca acest efect predomina pentru niveluri joase ale salariului. n schimb, efectul de venit conduce la reducerea cantitatii de munca oferite cnd salariul creste. De data aceasta panta curbei ofertei individuale devine negativa. n mod normal, efectul de venit succede celui de substitutie. Cnd nsa cele doua efecte se compenseaza reciproc, avnd o contributie aproximativ egala, curba ofertei de munca devine verticala sau perfect inelastica. n graficul din figura 11.2 aceasta zona intermediara se situeaza ntre cele doua efecte. 279

Fig. 11.2 Curba ofertei individuale de munca B. Curba ofertei pietei. Desi curbele ofertei individuale pot avea cel putin pentru un anumit nivel al salariilor o nclinatie negativa, curba ofertei pietei pentru un tip dat de munca este mai degraba pozitiv nclinata pe tot intervalul. Explicatia este simpla. Un nivel ridicat al salariului pentru care orice individ se comporta conform demonstratiei anterioare, este de natura a atrage n ramura respectiva lucratori din celelalte domenii de activitate, tentati de perspectiva unui salariu superior. Din acest motiv curbele ofertei pietei sunt normale, indiferent de forma curbelor individuale de munca pe care se bazeaza. Pozitia curbei ofertei este determinata de numarul celor care doresc si sunt capabili sa-si ofere serviciile de forta de munca pentru fiecare nivel al salariului. Iar acest numar va depinde la rndu-i de trei factori: a) numarul celor calificati; b) beneficii non-salariale proprii activitatii efectuate precum satisfactia muncii, climatul de munca, statutul dobndit, securitatea locului de munca etc.; c) salariul si alte beneficii non-salariale n activitati alternative. 280

O schimbare n salariul obtinut de lucrator va determina o miscare de-a lungul curbei ofertei de munca, n timp ce modificarile survenite n ceilalti factori vor deplasa n plan curba ofertei. Echilibrul pietei muncii cu concurenta perfecta Pe o piata perfect concurentiala, salariul, ca pret al muncii, se determina n mod similar preturilor bunurilor si serviciilor. Punctul de intersectie dintre curba cererii si ofertei de munca determina concomitent salariul de echilibru (W*) si ocuparea de echilibru (N*) asa cum se poate observa n figura 11.3. Acest nivel al salariului se impune fiecarui participant de pe piata muncii. Daca salariul se situeaza sub nivelul celui de echilibru, de exemplu la W1, cererea de munca excede oferta de munca. n aceasta situatie, exista penurie de forta de munca. Firmele incapabile sa gaseasca forta de munca de care au nevoie vor fi dispuse la cresterea salariului, ceea ce va conduce salariul spre nivelul sau de echilibru. Daca n schimb, salariul se situeaza la un nivel superior celui de echilibru de exemplu la W2, oferta de munca depaseste cererea de munca. Apare un surplus de forta de munca n raport cu cererea de munca, situatie de dezechilibru a pietei muncii cunoscuta sub numele de somaj. Aceasta situatie este mult mai frecvent ntlnita comparativ cu cea a penuriei de forta de munca. Unii oameni se vor afla n cautare de lucru iar n cazul n care nu vor gasi locuri de munca disponibile vor accepta un salariu mai redus. Aceasta va exercita o presiune n jos a salariului pna la atingerea nivelului sau de echilibru. n concluzie, pe o piata perfect concurentiala, surplusul temporar de forta de munca determina reducerea salariului, n timp ce criza determina cresterea acestuia. De fiecare data prin ajustari repetate se ajunge la echilibru. Modificarile cererii si ofertei de munca la nivelul pietei vor determina schimbari ale salariului si ocuparii n mod similar variatiilor cererii si ofertei pe piata bunurilor. 281

Fig. 11.3 Echilibrul pe piata muncii n conditiile concurentei perfecte 11.2 Piata muncii n conditiile monopsonului n realitate, piata muncii este departe de a fi perfecta. Firmele pot dispune de putere pe piata si, n virtutea acestui fapt, ele pot influenta sau chiar determina pretul muncii. Aceasta se poate produce n cazul existentei pe piata a unui singur cumparator de forta de munca sau doar a ctiva, care controleaza piata muncii la nivelul unei zone sau pentru o ocupatie data, sau cnd lucratorii au perceptii diferite privind firmele care ofera locuri de munca n legatura cu aspecte non-salariale ale angajarii (proximitate, climatul de munca etc.). Oricum patronii nu pot angaja un numar nelimitat de lucratori la un salariu constant. Din acest motiv, curba ofertei de munca cu care se confrunta nu mai este orizontala ca n cazul concurentei perfecte. Dorinta de a angaja un numar sporit de lucratori se traduce prin cresterea salariului, ceea ce nseamna ca oferta de munca are panta pozitiva. Curba ofertei exprim a salariul ce trebuie platit pentru a utiliza o cantitate data de munca. Salariul astfel platit reprezinta costul mediu de utilizare al muncii. 282

Daca piata muncii este dominata de un singur cumparator de forta de munca atunci piata muncii este de tip monopson. Existenta unui numar limitat de cumparatori confera aceleiasi piete caracter de oligopson, n timp ce un numar mare de cumparatori diferentiati asigura concurenta monopsonica. Totusi se obisnuieste a considera piata ca avnd caracter de monopson atunci cnd cumparatorii de forta de munca au latitudinea determinarii nivelului salariului. Ofertantii de munca ramn, n aceasta situatie, n pozitie de perfect competitori acceptnd un nivel dat al salariului. Ca si n cazul monopolului pe piata bunurilor, patronul determina cuplul pret-cantitate situat pe curba ofertei de munca. n decizia de optimizare a angajarii este important de precizat ca monopsonistul poate practica sau nu discriminarea n materie de salarii. Prima situatie presupune plata unor salarii diferite lucratorilor ce presteaza o munca similara. Vom considera nsa, n continuare, cazul cel mai simplu, n care salariile sunt identice pentru activitati identice. De aici si din forma curbei ofertei de munca, decurge ca angajarea unui lucrator suplimentar determina un salariu, si deci un cost marginal pentru monopson, mai mare, salariu care se aplica nu doar unitatii marginale de munca, ci si tuturor unitatilor de munca anterioare. Costul marginal al resursei de munca, ocazionat de angajarea unui salariat suplimentar reprezinta salariul platit acestuia plus cresterea globala a salariilor care trebuie platita de ntreprinzator tuturor celorlalti angajati anterior. n figura 11.4 sunt reprezentate curbele costului marginal al resurselor de munca si a ofertei de munca. Se observa ca au acelasi punct de plecare, situat pe ordonata la anumita distanta de origine. Nimeni nu ar dori sa se angajeze pentru un salariu inferior lui W1. Costul marginal al resursei de munca excede pentru orice nivel al angajarii pretul aceleiasi resurse. Din acest motiv curba costului marginal se situeaza pe ntreg intervalul deasupra curbei ofertei de munca, cu exceptia punctului de start. Situatia este similara celei ntlnite n cazul relatiei dintre cererea adresata monopolistului si curba ncasarii marginale. ncasarea marginala este inferioara pretului deoarece pentru a vinde mai mult trebuie redus 283

pretul, iar acesta se aplica tuturor unitati lor de produs vndute si nu doar celei marginale. Fig. 11.4 Costul marginal al resursei de munca si oferta de munca n conditiile monopsonului Echilibrul monopsonului n figura 11.5 sunt reprezentate att curba costului marginal al resursei, a ofertei dar si a cererii de munca. Curba cererii de munca este data, asa cum s-a vazut, de evolutia ncasarii marginale pe seama minii de lucru sau altfel spus de contributia fiecarui angajat suplimentar la valoarea productiei. Daca monopsonul urmareste maxim de profit, el va utiliza o cantitate de munca pentru care costul marginal al resursei egaleaza ncasarea marginala adus de ultima unitate de munca folosita. Acest lucru se petrece pentru un nivel de ocupare egal cu N*. Salariul de echilibru corespunzator acestui nivel se afla pe curba ofertei si este W*. Se observa ca, n conditii de echilibru, pe o piata caracterizata prin unic cumparator de forta de munca, salariul este inferior att costului ocazionat de folosirea unei unitati suplimentare ct si ncasarii marginale aferente ultimei unitati de munca. Dincolo de acest nivel optim al 284

angajarii, cresterea cantitatii de munca ar determina un cost superior ncasarii aduse de unitatea suplimentara, ultima aflata n scadere asa cum indica curba cererii de munca. Reducerea profitului devine n acest caz evidenta. De aceea nici un ntreprinzator nu doreste depasirea acestui nivel al ocuparii dect daca obiectivul sau ar fi altul dect maximizarea profitului (de exemplu, o cifra de afaceri mai mare). Salariul de echilibru se observa din figura, este inferior si salariului W2 care ar rezulta pe o piata perfect concurentiala. Este evident ca, n aceasta ultima situatie, la nivelul W* al salariului unii lucratori nu ar dori sa se angajeze. Daca acest lucru se petrece la nivel de ramura, acesti lucratori (N2 - N*) vor parasi ramura considerata neatractiva orientnduse spre alte ramuri cu un salariu superior. Se produce o pierdere de eficienta comparativ cu cazul concurentei perfecte si care ar putea fi partiala daca cel putin o parte din lucratori ar gasi locuri de munca n alte domenii. n realitate, piata muncii se afla putin n situatie de monopson pur. Mai degraba, exista ctiva cumparatori, fiecare avnd o anumita latitudine n determinarea salariului. Exista, din acest motiv interdependenta ntre firme n fixarea salariului. Cu ct influenta fiecarei firme n determinarea salariului este mai redusa, cu att salariul se va situa mai aproape de cel n conditii de concurenta perfecta, adica de W2. Este posibila si o alta situatie, cea a ntelegerii ntre cele cteva firme astfel nct salariul tinde spre nivelul propriu monopsonului, W*. 285

Fig. 11.5 Determinarea salariului n conditiile monopsonului 11.3 Sindicatele si rolul lor Pe piata muncii nevoia de organizare este resimtita de ambele parti ale acesteia. Sansele de succes n confruntarea celor doua forte sporesc n cazul n care interesele sunt exprimate si promovate colectiv. Ratiunea constituirii lucratorilor n sindicate consta n atingerea unor obiective dintre care mai importante sunt: conditii de lucru mai bune securitatea locurilor de munca cresterea salariilor. A. Conditii de lucru mai bune Atingerea obiectivului major al fiecarei firme de maximizare a profitului se afla sub influenta determinanta a costurilor de productie. Cu ct acestea sunt mai mari cu att perspectiva unui profit superior si a unei pozitii mai bune pe piata devine mai evidenta. n rndul factorilor care determina cresterea costurilor de productie se numara si cei care tin de ameliorarea conditiilor de munca. mbunatatirea conditiilor de munca este nsa costisitoare. Firmele care decid acest lucru pot obtine profituri mai mari, nsa nu este exclusa nici 286

situatia inversa n care costurile ocazionate de mbunatatirea conditiilor de munca sa nu fie nsotite de efectele asteptate, iar ca urmare profiturile diminuate. Cresterea gradului de sindicalizare la nivel de firma si chiar economie nationala exercita o presiune crescnda asupra firmelor n vederea efectuarii acestor cheltuieli. Firmele n care nu exista sindicat nu sunt supuse unei asemenea presiuni, putnd avea avantaj pe piata n cazul neefectuarii acestor cheltuieli. Daca n schimb exista o legislatie privind adoptarea unor standarde ale conditiilor de munca, obligatia efectuarii cheltuielilor pentru conditii de munca mai bune devine generala. B. Securitatea locurilor de munca Nesiguranta si stresul pot fi efectele necunoasterii precise a perioadei n care o persoana este angajata. Aceste efecte se pot amplifica n cazul persoanelor fara loc de munca pentru care perioada de cautare a unui loc de munca se poate prelungi. Sindicatele ncearca sa asigure un grad ct mai nalt de securitate a locului de munca att prin negocieri cu patronul ct si prin adoptarea unei legislatii n acest sens. Un mijloc eficient de crestere a securitatii locurilor de munca l reprezinta cresterea sumelor pentru prentmpinarea si reducerea somajului. ntre somaj si siguranta locului de munca relatia este invers proportionala. Cu ct somajul este mai redus att creste securitatea locurilor de munca. C. Cresterea salariilor Constituirea lucratorilor n sindicate asigura sanse mai mari si n ce priveste obtinerea unor salarii mai mari. Este cunoscut faptul ca membrii de sindicat au n general salarii mai mari comparativ cu salariatii ce nu apartin unui sindicat. n plus, firmele sindicalizate sunt capabile sa angajeze muncitori cu o productivitate superioara si cu un salariu n consecinta mai ridicat. 287

Pentru obtinerea unor salarii sporite sindicatele pot apela la mijloace diverse precum cresterea cererii de munca, reducerea ofertei de munca sau negocierea salariilor. Sindicatele pot determina cresterea cererii pentru produsele realizate prin reclama sau prin limitarea importurilor (masuri protectioniste) sau stimularea exporturilor. Influenta sindicatului n acest sens este nsa limitata, motiv pentru care eficienta recurgerii la acest mijloc este redusa. Cel de al doilea mijloc de obtinere a unor salarii mai mari, se dovedeste mai eficient, mai ales n cazul sindicatelor ai caror membri dispun de o nalta calificare si se supun disciplinei sindicale. El consta n limitarea accesului n cadrul ramurii sau domeniilor pe care l reprezinta sindicatul. Astfel membrii de sindicat vor obtine venituri salariale sporite, desi aceasta poate avea drept consecinta cresterea preturilor produselor si serviciilor realizate de acestia. Cea de a treia cale de crestere a salariilor este si cea mai utilizata. Sindicatele pot negocia cu patronii (i presupunem deocamdata perfect competitori pe piata muncii) si sub amenintarea utilizarii unor mijloace de protest legale, de exemplu greva, pot obtine un salariu superior, celui de pe piata libera. Nivelul salariului va depinde att de capacitatea sindicatelor de a-si impune punctul de vedere, dar, de asemenea, si de puterea firmelor de a rezista acestei presiuni si de abilitatea lor de a plati salarii mai mari. Daca firmele actioneaza pe o piata cu concurenta perfecta sau monopolistica sindicatele pot creste salariile nsa cu pretul ocuparii. Aceste firme obtin doar profit normal, iar prin sporirea salariilor unele vor parasi piata, iar ocuparea va scade. Productia ramurii se va reduce, n timp ce pretul bunurilor realizate va creste. Pe aceasta baza firmele care ramn pe piata vor putea plati salariile impuse de sindicate. Figura 11.6 ilustreaza aceste efecte. n conditii de piata a muncii caracterizata prin concurenta perfecta, nivelul de echilibru al salariului va fi fixat la W1, iar ocuparea la N1. Existenta sindicatului face ca posesorii de forta de munca sa se afle n pozitie de monopol si, n virtutea acestui fapt, sa forteze cresterea salariului spre nivelul W2. Reactia ntreprinzatorilor este prompta 288

ocuparea scaznd la N2. La nivelul W2 al salariului, numarul celor doritori a se angaja creste la N3. Va exista un surplus de forta de munca pentru acest nivel al salariului (N 3- N2 ) n raport cu cererea de munca si care se vor afla n cautare de locuri de munca. Ei se vor ndrepta spre alte ramuri si posibil vor gasi un loc de munca. Din acest motiv pierderea de productie pe ansamblul economiei datorita reducerii ocuparii n ramura n cauza, va fi diminuata. Fig. 11.6 Monopolul sindicatului confruntat cu producatori aflati n concurenta perfecta Avnd n vedere reducerea nivelului ocuparii, succesul sindicatului n cresterea salariilor apare astfel discutabila. n plus, acest rezultat (de crestere a salariilor) va depinde si de modul n care va fi prentmpinata oferta de munca pentru un salariu inferior celui impus de sindicat. Situatia prezentata anterior este valabila n conditiile n care productivitatea muncii nu ntregistreaza vreun progres. Daca, n schimb, randamentul factorul uman va spori, un salariu mai mare nu va impune n mod necesar reducerea ocuparii. 11.4 Piata muncii n conditiile monopolului bilateral 289

Monopolul bilateral corespunde cazului cnd monopolul sindicatului se confrunta cu patronul aflat n situatie de monopson. Salariul si nivelul angajarilor va depinde de raportul de putere dintre cele doua parti. Monopsonul va avea intentia sa mentina salariul la un nivel ct mai redus, concret ct mai aproape de nivelul care i este propriu, n timp ce sindicatul urmareste atingerea unui nivel ct mai ridicat care sa mentina sau chiar sa amelioreze ocuparea. De aici se poate deduce ca salariul se va situa ntre doua limite. Cea inferioara corespunde salariului stabilit de monopson n absenta sindicatului, iar cea superioara acelui nivel care ar determina ireversibil iesirea de pe piata a firmei. Sa analizam aceasta confruntare si efectele ei cu ajutorul figurii 11.7. Presupunem n prima instanta absenta sindicatului. Echilibrul monopsonului corespunde egalitatii dintre costul marginal al muncii si ncasarea marginala pe seama minii de lucru. Profitul monopsonistului va fi maxim cnd numarul de angajati va corespunde punctului N1 de pe abscisa platiti cu salariul mediu W1. Daca lucratorii se constituie ntr-un sindicat salariul urmeaza a se stabili pe baza negocierii cu managementul. Odata stabilit acest salariu, reciproc agreat, orice reducere n forta de munca nu-l va afecta. n caz contrar, patronul va fi confruntat cu o posibila greva, adica cu o oferta nula si deci cu pierderi de productie si profit. Fig. 11.7 Monopolul bilateral 290

n sa pe de

schimb, cresterea numarului de angajati nu va obliga patronul creasca salariul atta timp ct acesta ramne superior celui determinat piata libera. Dincolo de acest punct nsa, cresterea ocuparii se nsoteste cresterea salariului.

n consecinta, pentru un salariu stabilit pe baza de negociere, curba ofertei de munca va fi orizontala pna la punctul unde ntlneste curba ofertei initiale, pentru ca dupa acest punct sa urmeze evolutia acesteia din urma. Presupunem salariul determinat pe baza de negociere la nivelul W2. Costul marginal al muncii pentru un nivel de ocupare de maxim N3 va fi constant si egal cu W2. Daca firma doreste angajarea unui numar de lucratori superior lui N3, salariul pe care va trebui sa-l plateasca va depasi nivelul negociat. Nivelul de ocupare optim pentru firma la salariul W2 este N1. Sindicatul a reusit astfel ca pentru acelasi nivel de ocupare sa obtina un salariu mai mare. El ar putea constrnge managementul sa accepte chiar un salariu dincolo de W2 nsa nu mai mare dect acel nivel care ar scoate firma din afaceri si ar reduce ocuparea la zero. -REZUMAT Piata muncii consta n ntlnirea si confruntarea dintre cererea si oferta de munca. Cererea de munca emana de la cei care au nevoie de munca si sunt dispusi sa angajeze lucratori n conditii salariale. Acestia ofera n schimb locuri de munca. Oferta de munca este reprezentata de posesorii de forta de munca, dornici sa ocupe un loc de munca n acele asi conditii salariale. 291

Produsul fizic marginal al muncii surprinde aportul fiecarui lucrator suplimentar la productia firmei. Evolutia produsului fizic marginal al muncii confirma legea randamentelor descrescatoare. ncasarea marginala pe seama minii de lucru este egala cu produsul dintre ncasarea marginala si produsul fizic marginal al muncii. Decizia optima pentru firma n cazul resursei munca se va baza pe comparatia dintre ncasarea marginala a muncii si costul marginal ocazionat de angajarea unui lucrator suplimentar. Salariul nominal este exprimat n termeni monetari. Salariul real reprezinta salariul nominal ajustat cu nivelul preturilor. El este o expresie a puterii de cumparare a salariului platit de ntreprinzator, masurata n termenii bunurilor si serviciilor posibile de achizitionat de pe piata. Cererea de munca la nivelul firmei se poate modifica sub influenta concomitenta sau separata a doi factori: pretul produsului si produsul fizic marginal. Oferta de munca reprezinta reprezinta relatia direct proportionala ntre pretul muncii (salariul) si cantitatea de munca oferita. Oferta de munca poate fi privita la nivelul lucratorului individual si la nivelul pietei. Studiul ofertei individuale releva efectul de substitutie si efectul de venit. Curba ofertei pietei rezulta din agregarea ofertelor individuale Pe o piata perfect concurentiala, salariul, ca pret al muncii, se determina n mod similar preturilor bunurilor si serviciilor. Punctul de intersectie dintre curba cererii si ofertei de munca determina concomitent salariul de echilibru si ocuparea de echilibru. 292

Daca piata muncii este dominata de un singur cumparator de forta de munca atunci piata muncii este de tip monopson. Existenta unui numar limitat de cumparatori confera aceleiasi piete caracter de oligopson. Monopolul bilateral corespunde cazului cnd monopolul sindicatului se confrunta cu patronul aflat n situatie de monopson. Salariul si nivelul angajarilor va depinde de raportul de putere dintre cele doua parti. Lucratorii se constituie n sindicate n vederea atingerii unor obiective dintre care mai importante sunt: conditii de lucru mai bune, securitatea locurilor de munca, cresterea salariilor. Termeni cheie Piata muncii Cererea de munca Produsul fizic marginal al muncii ncasarea marginala pe seama minii de lucru Salariu nominal Salariu real Oferta de munca Oferta individuala de munca Efect de substitutie Efect de venit Costul marginal al muncii Sindicat Monopson Monopol bilateral ntrebari de verificare 1. Precizati caracteristicile unei piete a muncii perfect organizate sub aspectul concurentei. 2. Identificati si analizati factorii care determina modificarea curbei cererii de munca la nivelul firmei. 3. Explicati de ce curba costului marginal al muncii n conditiile concurentei perfecte este orizontala. 293

4. Curbele ofertei de munca la nivelul pietei sunt normale. Justificati si oferiti un exemplu n acest sens. 5. Considernd ca salariul platit de o firma se situeaza la nivelul de 500 unitati monetare. Care trebuie sa fie valoarea produsului marginal al unui lucrator pentru ca acesta sa fie angajat? 6. Explicati efectul de venit si de substitutie n cazul ofertei individuale de munca. 7. Costul marginal al muncii este superior salariului mediu platit de monopsonist. Justificati aceasta situatie pe baza unui exemplu. 8. Ce efect are asupra salariului si ocuparii actiunea lucratorilor constituiti ntr-un sindicat la nivelul ramurii? 9. Prezentati obiectivele urmarite n general de sindicate. 10. Comparati piata muncii cu concurenta perfecta cu cea caracterizata prin monopson din punct de vedere al salariului si nivelului de ocupare. Teste grila 1. Daca piata muncii se caracterizeaza prin concurenta perfecta, costul marginal al muncii este egal cu: a) pretul muncii; b) costul total al muncii; c) valoarea produsului marginal. 2. va a) b) c) d) 294 Daca cererea privind bunurile realizate cu ajutorul factorul munca scadea atunci: creste oferta de munca; cererea de munca va spori; cererea de munca se va reduce; se va reduce oferta de munca.

3. n cazul pietei muncii cu concurenta perfecta daca valoarea produsului marginal al muncii excede costul marginal al muncii atunci firma va ............., si invers, daca valoarea produsului marginal este inferioara costului marginal al muncii firma va ....: a) reduce angajarea; creste angajarea; b) mentine nivelul actual al angajarii; c) reduce angajarea si ntr-un caz si n celalalt; d) va creste angajarea; va reduce angajarea. 4. Daca capitalul si munca sunt resurse substituibile n productie, reducerea pretu lui la bunurile capital vor determina: a) reducerea cererii de munca; b) cresterea cererii de munca; c) cresterea ofertei de munca; d) reducerea ofertei de munca. 5. Ameliorarile n tehnologie conduc la cresterea produsului marginal al muncii. Aceasta are drept consecinta pe piata muncii: a) reducerea ofertei de munca; b) reducerea cererii de munca; c) cresterea ofertei de munca; d) cresterea cererii de munca. 6. Identificati din lista urmatoare avantajele non-salariale ale unei activitati: a) oportunitati de avansare; b) siguranta locului de munca; c) relatii amicale n cadrul colectivului de munca; d) orar flexibil; e) salarii mai mari; f) satisfactia muncii. 295

7. Daca la nivelul ramurii exista o singura firma care cumpara ntreaga forta de munca atunci aceasta reprezinta: a) oligopol; b) monopol; c) monopson; d) oligopson. 8. Salariul platit de monopsonist este fata de ncasarea marginala pe seama minii de lucru: a) mai mic; b) mai mare; c) egal. 9. Daca pe piata muncii exista un singur cumparator si un singur vnzator de forta de munca, atunci avem: a) monopson; b) monopol; c) monopol bilateral. 10. Daca n conditii de monopol bilateral, sindicatele determina......... salariului, ocuparea va .........., iar salariul se va apropia de .........: a) cresterea, creste, ncasarea marginala pe seama minii de lucru; b) cresterea, creste, costul marginal al muncii; c) scaderea, creste, valoarea produsului marginal. Probleme 1. Se cunosc urmatoarele date privind activtatea unei firme care actioneaza pe o piata a muncii caracterizata prin concurenta perfecta: Numar de muncitori Produc tia totala Produsul fizic marginal Valoarea produsului marginal 0 0 -296

1 2 3 4 5 6 7

15 27 37 46 54 61 65

Se cere: a) sa se completeze tabelul cunoscnd ca pretul de vzare unitar este de 70 u.m. b) sa se determine grafic nivelul optim al angajarilor, stiind ca salariul platit de firma este de 490 u.m. c) ce consecinta va avea asupra numarului de salariati cresterea salariului la 570 u.m.? Dar o reducere a acestuia la 250 u.m.? 2. Se cunosc urmatoarele date pentru o firma aflata n situatie de monopson pe piata muncii: Numar lucratori Salariul Costul total al muncii Costul marginal al muncii ncasarea marginala pe seama minii de lucru 1 2 200 210 200 420 220 300 3 215 310 4 220 300 5 225 290 6 230 275 7 235 265 8 240 255 297

Sa se completeze tabelul si sa se determine numarul de salariati pe care firma l va angaja n conditiile n care obiectivul sau l constituie maximizarea profitului. 298

CAPITOLUL 12 EXTERNALITATI SI BUNURI PUBLICE Dupa ce veti studia acest capitol veti putea ntelege: Natura bunurilor publice Legaturile si diferentele dintre bunurile publice si cele private Natura si cauzele externalitatilor Unele solutii pentru rezolvarea externalitatilor negative Mecanismul pietei nu asigura n orice conditii alocarea eficienta a resurselor. Aceasta situatie, numita esec al pietelor, justifica interventia guvernelor pe diferite piete. Prin interventii corectoare, acestea si propun asigurarea variabilelor pret si cantitate la niveluri eficiente din punct de vedere social. 12.1 Bunurile publice, bunurile private si bunurile mixte Un bun public reprezinta acel bun sau serviciu care poate fi utilizat simultan de mai multe persoane, fara ca prin consumul uneia sa se reduca consumul celorlalte persoane. Altfel spus, un bun public este oferit ntr-o cantitate identica mai multor consumatori. De exemplu, filmul vizionat ntr-o sala de cinema, public, reteaua rutiera sau cursul de economie din bunuri publice. Cursul de economie poate fi audiat simultan, fiecare beneficiind n aceeasi masura de 299 transportul amfiteatru constituie de mai multi studenti acest serviciu. Si totusi,

de acest serviciu, ca si de celelalte mentionate, se poate benficia n mod egal doar n masura n care nu exista o cerere care sa depaseasca capacitatea de satisfacere la un moment dat. Astfel, numarul spectatorilor dintr-o sala de cinema sau studentilor din amfiteatru poate depasi numarul locurilor disponibile. Se ajunge n consecinta la situatia n care consumul unor utilizatori sa se faca n detrimentul celorlalti. Din acest motiv trebuie distins n cadrul bunurilor publice o categorie speciala reprezentata de bunurile publice pure. Un bun public pur reprezinta acel bun sau serviciu pentru care nici un agent economic privat nu poate exclude utilizatorii care nu sunt dispusi sa plateasca. Serviciul de aparare al unei tari este oferit n aceeasi cantitate tuturor locuitorilor acelei tari. Beneficiul unei persoane de pe urma acestui serviciu nu reduce ctusi de putin nici cantitatea si nici beneficiul aceluiasi serviciu pentru ceilalti cetateni. Toti cetatenii unei tari beneficiaza n aceeasi masura de un asemenea serviciu, indiferent daca se declara de acord sau nu cu sistemul de aparare existent sau daca platesc sau nu acest serviciu. Faptul ca n urma consumului unui bun sau serviciu de catre o persoana nu se provoaca nici o modificare a cantitatii disponibile pentru celelalte persoane corespunde caracteristic ii de non-rivalitate a bunurilor publice. Iar faptul ca nimeni nu poate fi exclus de la a beneficia de un bun sau serviciu reprezinta caracteristica de non-excluziune a bunurilor publice. Cinematograful nu constituie dect un bun public, nu nsa si un bun public pur. Proprietarul salii de cinema este n masura sa constrnga la plata serviciului sau, permitnd accesul n sala doar pentru spectatorii platitori. n schimb, n cazul serviciilor publice precum apararea nationala, politia, sau justitia un producator privat nu poate constrnge la plata acestor servicii. Odata furnizat un serviciu public de natura celor de mai sus, beneficiul utilizarii sale se extinde att asupra celor care si manifesta disponibilitatea de a-l plati ct si asupra celor care nu doresc sa suporte plata serviciului. Din acest motiv, ntreprinderile particulare nu vor furniza acele servicii publice pentru care nu exista disponibilitatea beneficiarilor la plata lor. Doar statul are puterea sa constrnga cetatenii la plata acestor 300

servicii publice prin intermediul impozitelor si, n consecinta, el devine producatorul acestor servicii. n acest caz, statul realizeaza o alocare a resurselor dupa principii diferite de alocarea resurselor pe criterii de piata. Piata concurentiala este, n mod evident, ineficienta n cazul productiei bunurilor publice pure. Notam cu Y cantitatea totala dintr-un bun public pur si cu YA si YB, cantitatea consumata de un individ A si, respectiv B. Suma cantitatilor consumate de catre cei doi indivizi se situeaza la nivelul cantitatii totale: Y =YA + YB Aceasta egalitate arata ca nu exista nici un cost suplimentar n a oferi o cantitate data dintr-un bun public pur unor persoane suplimentare, desi producerea unei unitati n plus din acel bun implica un cost suplimentar. Din punct de vedere al obiectivului de maximizare a bunastarii sociale, un bun public cu cost marginal zero al ofertei pentru un individ suplimentar ar trebui sa fie disponibil n mod gratuit pentru toti (figura 12.1). Pret, cost K Cm Cantitate C C 301

Fig. 12.1 Determinarea cantitatii care maximizeaza bunastarea n cazul unui bun public pur Acest cost marginal al ofertei pentru un individ suplimentar este indicat pe grafic prin linia punctata care coincide cu axa orizontala si intersecteaza curba cererii CC n punctul K. Presupunem ca n fapt conditiile marginale ale optimalitatii Pareto sunt satisfacute pentru restul economiei, iar bunastarea sociala este maximizata n sens paretian prin producerea a K unitati din bunul public; adica, oferta din bunul public este egala cu consumul sau pentru un pret zero. Deoarece aici exista un cost pozitiv al producerii unui bun public, aceasta ridica problema practica a finantarii productiei sale prin impozite sau mprumuturi. Un bun privat reprezinta acel bun sau serviciu al carui consum de catre o persoana conduce la reducerea ofertei pentru alte persoane. Bunurile private, spre deosebire de cele publice, sunt caracterizate prin rivalitate si excluziune. De exemplu, cu ct mai multa pine este consumata de catre o persoana cu att mai putina pine ramne disponibila pentru alte persoane. Sau, cu ct mai mult petrol este consumat de o generatie cu att mai putin petrol ramne disponibil pentru generatiile viitoare. Consumul unei unitati dintr-un bun privat de catre o persoana exclude posibilitatea consumarii aceleiasi unitati de bun de catre o alta persoana. Presupunem Z ca fiind oferta totala dintr-un bun privat pur. Iar ZA si ZB, cantitatea consumata de un individ A si, respectiv B. Suma cantitatilor consumate de catre cei doi indivizi este egala cu cantitatea totala: Z =ZA + ZB Costul marginal al ofertei unui bun privat pentru o persoana suplimentara, spre deosebire de cel al unui bun public, va fi pozitiv si eventual va creste pe masura ce tot mai multe unitati din acel bun sunt produse. 302

Un bun mixt reprezinta acel bun sau serviciu care are un continut att de bun privat ct si de bun public. n viata reala, exista putine bunuri publice sau private pure. Un bun public poate avea un anumit continut de bun privat. De exemplu, un automobilist care traverseaza un pod la o ora de vrf, afecteaza oferta pentru alti automobilisti care urmaresc acelasi lucru, contribuind la aglomerarea circulatiei si la posibile ntrzieri. Costul marginal al ofertei este zero pentru niveluri reduse de utilizare a podului de catre automobilisti. nsa, costul marginal devine pozitiv atunci cnd numarul celor ce doresc sa traverseze podului devine ridicat. n mod similar, un bun privat poate avea un anumit continut de bun public. De exemplu, vizionarea unei emisiuni la televizorul personal, de fapt un bun privat, are un anumit continut de bun public pentru ceilalti vecini si prieteni invitati sa priveasca aceeasi emisiune. Astfel de observatii ale situatiilor reale arata caracterul mai degraba mixt al bunurilor, n timp ce bunurile private pure sau cele publice reprezinta doar cazuri extreme ale acestor situatii. Tabelul 12.1 rezuma legaturile care apar ntre bunurile publice si cele private. Pe baza combinarilor dintre caracteristicile de excluziune si rivalitate pot fi identificate patru cazuri. Legaturile posibile ntre bunurile publice si bunurile private Tabelul 12.1 Excluziune Non-excluziune Rivalitate Cazul 1 Cazul 2 Non-rivalitate Cazul 3 Cazul 4 303

Cazul 1. Rivalitate - Excluziune Acest caz este carateristic unui bun privat pur. De exemplu, consumul unui bun alimentar de catre un individ A reduce n mod necesar oferta sa pentru un alt individ B. Atunci cnd A plateste pentru achizitionarea acestui bun, el dobndeste dreptul de la a exclude individul B de la consumul bunului n cauza. Cazul 2. Rivalitate Non-excluziune Acest caz ilustreaza situatia unui bun privat cu un anumit continut de bun public. Consideram cazul unui apicultor si al unui horticultor. Apicultorul este incapabil sa selecteze care flori vor fi polenizate de albine, iar horticultorul care albine vor culege nectarul pentru miere (nonexcluziune n ambele cazuri). Odata ce roiul de albine este antrenat n polenizarea pepinierei de flori exista rivalitate deoarece nu se poate realiza polenizarea unei alte pepiniere. Cazul 3. Non -rivalitate - Excluziune Aceasta situatie corespunde cazului furnizarii unui bun public cu un anumit continut de bun privat si al furnizarii unui bun privat cu un anumit continut de bun public. Consideram cazul unui stadion cu o capacitate de 50000 de locuri. Pna la aceasta capacitate, vizionarea meciului de fotbal se caracterizeaza prin non-rivalitate. Accesul pe stadion este nsa conditionata de plata biletului de intrare. O alta situatie corespunde cazului unui bun furnizat de guvern precum serviciile de sanatate. Exista non-rivalitate pna la capacitatea sistemul de sanatate de a raspunde solicitarilor si excluziune deoarece guvernul poate identifica consumatorii acestui serviciu si alege pe cei care vor beneficia de el. Cazul 4. Non-rivalitate Non-excluziune Acest caz corespunde doar bunurilor publice pure, prezentate mai sus. 12.2 Esecul pietelor 304

Unul dintre motivele interventiei guvernului n economie l reprezinta esecul pietei. Esecul pietei consta n incapacitatea unei piete nereglementate de a dobndi eficienta alocativa n anumite conditii. Eficienta alocativa se petrece atunci cnd resursele productive ale unei tari, munca, pamntul si capitalul, sunt utilizate eficient, astfel nct nici una dintre ele nu este irosita. n conditiile eficientei alocative resursele sunt utilizate ntr-un asemenea mod nct nivelul bunastarii sociale este cel mai ridicat. Oricare alt mod de alocare al resurselor provoaca un nivel mai redus al bunastarii sociale. n general, exista mai multe motive pentru care o economie nu dobndeste eficienta alocativa. Ineficienta producatorilor Eficienta alocativa nu se poate realiza atunci cnd producatorii nu reusesc sa produca la nivelul costului minim posibil. n aceasta situatie, producatorii utilizeaza mai multe resurse dect sunt necesare, astfel ca unele resurse sunt irosite. Totusi, aceasta problema poate fi de importanta redusa n sensul de esec al pietelor deoarece toti producatorii, al caror obiectiv l reprezinta maximizarea profitului, vor cauta sa fie eficienti din punct de vedere economic. Monopolurile Monopolurile sunt mai putin eficiente decat concurenta. Ele mpiedica obtinerea anumitor cstiguri obtinute n urma schimbului. Spre deosebire de cazul concurentei, monopolurile restrictioneaza cantitatea oferita pentru a beneficia de un pret mai ridicat si de supraprofit. Surplusul consumatorului este mai redus dect n cazul concurentei. O parte din pierderea la nivelul surplusului consumatorului revine monopolurilor. nsa, cealalta parte nu se mai regaseste n cstigul monopolurilor deoarece este irosita ca urmare a unei productii inferioare comparativ cu cazul concurentei. n consecinta, n cazul pietelor caracterizate prin prezenta monopolurilor se constata ineficienta alocativa, pierderea fiind datorata reducerilor n surplusul consumatorului si producatorului ca urmare a unei productii situate sub nivelul eficient social. Producatorii si consumatorii nu 305

ajung n conditii de monopol la un acord privind repartitia cstigului social, rezultat n urma cresterii productiei. Bunurile publice Producerea si furnizarea bunurilor publice pure de catre administratii reclama o anumita alocare a resurselor care nu respecta principii de piata, conducnd la situatia de esec al pietei. Produse care creaza beneficii externe sau costuri externe De obicei, un bun produs sau consumat nu afecteaza pe nimeni cu exceptia producatorului sau consumatorului sau. Uneori nsa sunt afectati si alti producatori si consumatori. De exemplu, productia de petrol ntr-o rafinarie poate provoca probleme de mediu si disconfort pentru locuitorii zonei. Sau, ascultarea unei emisiuni la radio poate deranja pe alti oameni prin zgomotul produs. Imperfectiunea informatiei Din pacate, consumatorii care cauta sa-si maximizeze utilitatea ar putea esua daca nu sunt pe deplin informati cu privire la natura si efectele produselor existente pe piata. Daca ei au o informare incompleta sau imperfecta, deciziile lor de achizitie ar putea sa nu-i conduca catre nivelul de utilitate posibil n conditiile unei informatii complete si perfecte. Unele din problemele legate de informarea incompleta ar putea fi reduse cu ajutorul revistelor adresate consumatorilor care compara diferite produse. n acelasi sens, al oferirii informatiilor necesare se pot implica si guvernele. Acestea pot adopta legi privind marcarea produselor care respecta standardele de calitate, interzicerea reclamei nselatoare sau obligativitatea mentiunii avertismentelor pentru produsele daunatoare sanatatii (de exemplu, avertismentele de pe pachetele de tigari). n toate cazurile de esec al pietei, piata nereglementata este ineficienta din punct de vedere alocativ. O asemenea afirmatie nu trebuie privita ca avnd caracter normativ. Prezenta sau absenta risipei este un aspect care tine de economia pozitiva. Este o afirmatie despre ceea ce este. Predictia privind actiunea guvernului de a elimina sau nu risipa este 306

de asemenea o afirmatie pozitiva. Afirmatia ca guvernul ar trebui sau nu sa actioneze pentru eliminarea risipei este normativa. Analizarea situatiilor de esec al pietei presupune concentrarea pe aspectele de ordin pozitiv. Producatorii depind de alti producatori si consumatori n ncercarile lor de maximizare a profiturilor. Comportamentul lor poate fi greu descris ca fiind complet privat. Consumatorii depind de alti consumatori si producatori n ncercarea lor de a-si maximiza utilitatea si deci nici comportamentul lor nu este n ntregime privat. Aceasta interdependenta dintre comportamentul cvonsumatorilor si producatorilor prezinta un interes major atunci cnd se analizeaza externalitatile. 12.3 Externalitatile Externalitatile reprezinta beneficiile sau pierderile care revin unei terte parti ca rezultat al unor actiuni initiate de producatori sau consumatori, fara a exista vreo compensatie pentru acestea. Deoarece costurile sau beneficiile sunt asociate unei terte parti si nu vnzatorului sau cumparatorului ele nu sunt reflectate n preturile pietei. Un exemplu de externalitate este poluarea. Consideram de exemplu cazul unei ntreprinderi chimice care deverseaza reziduuri toxice n bazinul unui ru, provocnd pagube nsemnate pentru utilizatorii acestei resurse. Pe de o parte, poate fi distrusa flora si fauna apei ceea ce determina pierderi pentru pescari. Pe de alta parte, poluarea apei poate mpiedica alimentarea cu apa a unei localitati sau desfasurarea unor activitati de agrement. Pentru pierderea suferita, locuitorii din zona si turistii nu beneficiaza de nici o despagubire din partea poluatorului. Externalitatile pot fi generate nu numai de o activitate de productie, cum a fost cazul de mai sus, dar si prin consum. Dupa Buchanan o externalitate de consum poate fi explicata n contextul unei economii de doua bunuri si doua persoane. Utilizam urmatoarea relatie functionala: UA = f (a1, a2, a3, .an; b) unde: 307

UA - utilitatea totala a individului A a1, a2, a3, .an - activitatile de la 1 n aflate sub controlul direct al individului A b activitatea individului B. Expresia de mai sus evidentiaza faptul ca utilitatea individului A nu depinde doar de propriile actiuni, ci si de cele ale individului B. De exemplu, linistea unei persoane depinde de aceasta dar si de activitatile vecinilor. Trebuie remarcat ca numai interdependenta nu este suficienta pentru a constitui o externalitate. Mai este necesar de precizat ca o externalitate se produce n contextul n care nu se acorda sau nu se primeste nici o plata n contul cstigurilor sau piederilor provocate. n mod simila r, o externalitate de productie poate fi definita prin urmatoarea relatie functionala: PC = f (c1, c2, c3, .cn; d) unde: PC profiturile producatorului C c1, c2, c3, .cn -activitatile de la 1 n aflate sub controlul direct al producatorului C b activitatea producatorului D. Deci o externalitate de productie exista n conditiile interdependentei dintre activitatile producatorilor asociata cu absenta oricarei forme de pret sau compensatie n contul pierderilor sau beneficiilor realizate. Externalitatile pot fi pozitive sau beneficii ce revin unei terte parti de productie sau consum. n schimb, situatiilor n care activitatile de unei terte parti (costuri externe). negative. n primul caz, exista (beneficii externe) n urma unei activitati externalitatile negative corespund productie sau consum genereaza costuri

Clasificarea externalitatilor n pozitive sau negative este relativa. Una si aceeasi externalitate poate fi simultan pozitiva si negativa. 308

Poluarea generata prin activitatea de productie a ntreprinderii chimice din exemplul de mai sus este negativa. nsa, cresterea nivelului de angajare a fortei de munca reprezinta de fapt o externalitate pozitiva. Externalitatile constituie un caz de esec al pietelor deoarece, n absenta unei actiuni corective, concurenta libera genereaza niveluri de productie sau consum ineficiente social. Indiferent de natura externalitatilor, beneficiile sau costurile sociale nu coincid cu beneficiile sau costurile private. Externalitati pozitive Unele activitati de productie sau de consum provoaca beneficii externe. Campania de vaccinare, declansata de autoritatile sanitare, constituie un exemplu de externalitate pozitiva. n urma acestei campanii, apar beneficii nu numai pentru persoanele vaccinate, dar si pentru ceilalti membri ai societatii, datorita preveniri ii epidemiilor. Un alt exemplu de externalitate pozitiva l constituie educatia. Cresterea numarului celor care se bucura de educatie determina cstiguri nu numai pentru beneficiarii directi, dar si pentru ceilalti membri ai societatii. Guvernul poate stimula productia si consumul bunurilor si serviciilor aflate la originea externalitatilor pozitive recurgnd la o serie de instrumente, precum acordarea de subventii. Analizam n continuare cazul educatie i ca externalitate pozitiva. Figura 12.2 arata cum subventionarea educatiei creste consumul acestui serviciu permitnd obtinerea eficientei alocative. 309 Pret, cost, beneficiu C Punct de eficienta alocativa Cm Cm1 Punct de echilibru concurential P0 BmS P1

C = BmP 0 Q0 Q1 Cantitate Fig. 12.2 Nivelul productiei eficiente n conditiile beneficiilor externe Presupunem ca nu exista nici o diferenta ntre costul marginal privat si costul marginal social, iar curba costului marginal (Cm), se observa pe grafic, este o dreapta pozitiv nclinata. Curba cererii pentru educatie CC arata care este cantitatea ceruta pentru educatie pentru fiecare nivel de pret cnd oamenii sunt liberi sa aleaga, suportnd costurile educatiei. Ea masoara n acelasi timp si beneficiul marginal privat (BmP). n conditii de libera concurenta pe piata educatiei echilibrul se realizeaza pentru o cantitate Q0 si un pret P0. Prin luarea n calcul a beneficiului extern, adica beneficiul obtinut de alte persoane dect cele care consuma serviciul educatie, se ajunge la un anumit nivel al beneficiului marginal social (BmS). Ca urmare, beneficiul marginal social este superior beneficiului marginal privat. Eficienta alocativa se realizeaza pentru o productie Q1, atunci cnd beneficul marginal social este egal cu costul marginal Cm1. Guvernul poate asigura ca nivelul Q1, eficient social, sa fie produs subventionnd institutiile private cu profil educational, ceea ce ar determina un pret P1 pentru aceeasi cantitate Q1. Sau, guvernul poate face acelasi lucru subventionnd propriile institutii care ofera educatie. Subventia acordata corespunde diferentei dintre Cm1 si pretul P1. Astfel, guvernul poate ncuraja oamenii sa recurga la un nivel mai ridicat al educatiei pentru care beneficul marginal social este egal cu costul marginal. Externalitati negative Doua sunt costurile externe carora li s-a acordat n ultimul timp o atentie deosebita. Primul este cel al folosirii clorofluorocarburilor, folosite pe scara larga n industrie. Cei mai multi specialisti sunt convinsi de efectul daunator pe care clorofluorocarburile l provoaca asupra stratului de ozon. Exista estimari dupa care reducerea nivelului de ozon cu 1% 310

provoaca cresterea cu 2% a cazurilor de cancer de piele. n acelasi timp, diminuarea ozonului este o cauza posibila a bolilor de cataracta. A doua externalitate este legata de arderea combustibililor fosili care conduce la cresterea emanatiilor de dioxid de carbon si alte gaze n atmosfera. Aceste emanatii se afla la originea efectului de sera. Gazele acumulate n straturile inferioare ale atmosferei permit trecerea razelor solare, nsa nu si disiparea n sens invers a excesului de caldura. Efectul de sera ar putea provoca topirea ghetarilor, cresterea nivelului marilor si inundarea zonelor joase de litoral. Lumea este n prezent din ce n ce mai ngrijorata de efectele poluarii, cu att mai mult cu ct nu au fost nregistrate succese deosebite n atenuarea fenomenului. Aceasta reclama o crestere sensibila a implicarii guvernelor n combaterea poluarii si identificarea nivelului optim de reduc ere a poluarii care va rezulta n conditiile eficientei alocative. Pentru a raspunde la aceasta ultima ntrebare reluam exemplul unei fabrici de produse chimice care deverseaza reziduuri toxice ntr-un ru. Presupunem n acelasi timp existenta unui numar mare de fabrici producatoare ale acelorasi produse chimice situate, din ratiuni de apropiere de sursa de materii prime, de-a lungul cursului rului. n aceste conditii situatia descrisa corespunde concurentei perfecte. Ilustram situatia din aceasta ramura cu ajutorul figurii 12.3. Pret, cost, beneficiu C Punct de eficienta CmS alocativa P1 Punct de echilibru concurential O = CmP P0 C = Bm O 311

0 Q1 Q0 Cantitate Fig. 12.3 Nivelul productiei eficiente n conditiile costurilor externe Curba notata cu CC reprezinta curba cererii pentru produsele chimice si arata cantitatile cerute din aceste produse pentru niveluri diferite de pret. n acelasi timp, aceasta curba arata si beneficiul marginal (Bm) pentru consumatori n urma consumului produselor chimice. Curba notata cu OO reprezinta curba ofertei de produse chimice. Intersectia dintre curbele cererii si ofertei conduce la echilibrul concurential, unde cantitatea produsa este Q0 iar pretul este P0. Se stie ca n conditii de concurenta perfecta curba ofertei firmei este data de curba costului marginal. S-a notat cu CmP costul marginal privat, adica costul marginal al producatorilor de produse chimice. Daca nu exista costuri externe nivelul eficient al productiei este Q0 ceea ce corespunde eficientei alocative. La acest nivel de productie, beneficiul marginal al consumatorilor de pe urma ultimei unitati de produse chimice este egal cu costul marginal al realizarii acestei ultime unitati. Daca se considera deversarile reziduurilor toxice n apa rului atunci poluarea provocata determina pagube pentru diversi beneficiari, precum pescarii sau turistii. Costul total al realizarii produselor chimice creste n acest caz prin includerea costurilor externe. Costul marginal social (CmS) este reprezentat printr-o dreapta situata deasupra costului marginal privat. Costul marginal social rezulta din costul marginal al producerii bunului mpreuna cu costul marginal impus ca externalitate negativa asupra celorlalti. Diferenta dintre costul marginal social si costul marginal privat reprezinta costul extern suplimentar determinat de cresterea cu o unitate a productiei. Nivelul eficient al productiei devine n aceste conditii Q1. La acest nivel, beneficiul marginal al consumatorilor de pe urma ultimei unitati de produse chimice este egal cu costul marginal social al acestei ultime unitati. Reducerea cu cte o unitate a a productiei de la Q0 la Q1 face ca pierderea din beneficiul consumatorilor, masurat prin ordonata curbei 312

cererii, sa fie mai mica dect reducerea costului total, masurat prin ordonata costului marginal social. La productia Q1, nivelul poluarii este cel eficient sau optim. Analiza de mai sus releva nca un aspect important. Atunci cnd se tine seama de costurile externe pretul bunului produs prin activitatea poluanta creste. Ignorarea externalitatii face ca n cele din urma consumatorii bunului produs sa fie subventionati de catre cei care suporta n fapt costurile poluarii. n vederea reducerii productiei la nivelul sau social eficient se poate recurge la instituirea unor controale riguroase asupra nivelurilor poluarii, la stabilirea si ntarirea drepturilor de proprieta te privata sau la internalizarea externalitatilor negative. 12.4 Internalizarea externalitatilor negative Internalizarea externalitatilor negative consta n ncorporarea costurilor externe n preturile pietei. Astfel, costul marginal privat creste pna la nivelul costului marginal social, fapt care obliga producatorii sa tina seama de costurile externe ale activitatilor lor. Pentru rezolvarea externalitatilor au fost sugerate n timp mai multe solutii. Solutia Pigou. A.C. Pigou a sugerat crearea unui sistem de impozite, pentru agentii economici care provoaca externalitati negative, si subventii, pentru agentii economici care genereaza externalitati pozitive. Solutia Coase. R. Coase a propus atribuirea drepturilor de proprietate pentru internalizarea externalitatilor. n conditiile unui numar redus de agenti economici afectati de externalitate si a definirii cu claritate a drepturilor de proprietate, agentii economici adopta masuri concrete de internalizare a efectelor externe. Negocierea constituie o metoda de rezolvare a externalitatilor negative n cazul grupurilor mici de agenti economici. Presupunem 313

existenta unui singur producator poluator si a unui singur agent economic care sufera efectele poluarii. Obiectivul producatorului poluator l reprezinta maximizarea profitului. Consideram ca acestui producator i se permite poluarea mediului n anumite limite. Daca agentul economic afectat le considera nesatisfacatoare atunci el poate negocia reducerea nivelului de poluare. Daca n schimb exista precizarea dreptului la un mediu necontaminat, atunci poate oferi agentului economic afectat o anumita compensatie. Cele doua variante n care se poate finaliza negocierea sunt determinate n mare masura de existenta drepturilor de proprietate. Solutia negocierii este n general corespunzatoare atunci cnd numarul celor implicati este redus. n caz contrar, costurile tranzactionale pot fi suficient de mari si pot excede beneficiile negocierii. Atunci cnd o firma impune costuri externe altei firme, o solutie posibila pentru internalizarea externalitatilor poate fi fuziunea celor doua firme ntr-una singura. Consideram cazul a doua firme A si B, aflate pe o piata perfect concurentiala. Firma A impune costuri externe firmei B. Costul marginal social excede costul marginal privat (figura 12.4). Pret, cost, beneficiu CmS CmP C C 0 Q1 Q Cantitate 314

Fig. 12.4 Solutia fuziunii pentru internalizarea externalitatilor Curba cererii pentru produsul firmei A este CC. nainte de fuziune, firma A produce Q, ignornd costurile externe impuse firmei B. Dupa fuziune, managementul firmei decide reducerea nivelului de output la Q1, ceea ce reprezinta cantitatea optima din punct de vedere social. n noile conditii, costul extern impus firmei B a devenit cost privat al firmei rezultate n urma fuziunii. Acest cost trebuie luat n calcul atunci cnd obiectivul ramne cel de maximizare a profitului. Impunerea prin legislatie a unor standarde minime de protejare a mediului. Rezolvarea externalitatilor presupune un ansamblu de reguli si reglementari. De exemplu, proprietarii de ntreprinderi pot fi obligati prin lege sa creasca naltimea cosurilor de evacuare a gazelor arsesau sa instaleze anumite dispozitive pentru atenuarea zgomotului. n mod asemanator, producatorii de automobile pot fi obligati la instalarea unor sisteme de reducere a noxelor. Iar companiilor aeronautice li se poate cere ca zborurile sa depaseasca o altitudine minima deasupra zonelor rezidentiale. Aceste metode vizeaza adoptarea unor standarde de calitate a mediului dezirabile. Implementarea acestor standarde ridica unele probleme legate de evaluarea costurilor si beneficiilor care decurg n urma instituirii masurilor de control a poluarii. De asemenea, exista dificultati n estimarea pagubelor provocate prin poluarea mediului. REZUMAT Un bun public reprezinta acel bun sau serviciu care poate fi utilizat simultan de mai multe persoane, fara ca prin consumul uneia sa se reduca consumul celorlalte persoane. 315

Un bun public pur reprezinta acel bun sau serviciu pentru care nici un agent economic privat nu poate exclude utilizatorii care nu sunt dispusi sa plateasca. Un bun public pur se caracterizeaza prin non-rivalitate si non-excluziune. Un bun privat reprezinta acel bun sau serviciu al carui consum de catre o persoana conduce la reducerea ofertei pentru alte persoane. Un bun mixt reprezinta acel bun sau serviciu care are un continut att de bun privat ct si de bun public. Esecul pietei consta n incapacitatea unei piete nereglementate de a dobndi eficienta alocativa n anumite conditii. Cauzele posibile pentru care o economie nu dobndeste eficienta alocativa sunt datorate ineficientei producatorilor, monopolurilor, bunurilor publice, externalitatilor si imperfectiunii informatiei. Externalitatile reprezinta beneficiile sau pierderile care revin unei terte parti ca rezultat al unor actiuni initiate de producatori sau consumatori, fara a exista vreo compensatie pentru acestea. Deoarece costurile sau beneficiile sunt asociate unei terte parti si nu vnzatorului sau cumparatorului ele nu sunt reflectate n preturile pietei. n vederea reducerii productiei la nivelul sau social eficient se poate recurge la instituirea unor controale riguroase asupra nivelurilor poluarii, la stabilirea si ntarirea drepturilor de proprietate privata sau la internalizarea externalitatilor negative. Internalizarea externalitatilor negative consta n ncorporarea costurilor externe n preturile pietei. Pentru rezolvarea externalitatilor sunt posibile mai multe solutii: solutia Pigou, solutia Coase si 316

impunerea prin legislatie a unor standarde minime de protectie a mediului. Termeni cheie Bun public pur Bun privat Bun mixt Non-rivalitate Non-excluziune Esecul pietelor Externalitate Externalitate pozitiva Externalitate negativa Internalizarea externalitatilor negative ntrebari de verificare 1. Ce se ntelege prin esecul pietelor ? 2. Care sunt cauzele esecului pietelor care determina interventia guvernului ? 3. Ce se ntelege prin notiunea de bun public ? Oferiti exemple de bunuri publice. 4. Ce se ntelege prin notiunea de externalitate ? Oferiti exemple de externalitati pozitive si externalitati negative. 5. Descrieti metodele cunoscute utilizate de guvern pentru tratarea externalitatilor. Teste grila 1. Bunurile publice pure se caracterizeaza prin: a) rivalitate; b) non-rivalitate; c) excluziune; d) non-excluziune; e) toate cele de mai sus. 317

2. a) b) c) d) e) 3. n a) b) c) d) e)

Esecul pietelor este determinat de: ineficienta producatorilor monopoluri; bunurile publice; imperfectiunea informatiei; toate cele de mai sus. Un cost asociat productiei sau consumului care nu este reflectat preturile pietei este cunoscut ca: externalitate pozitiva; beneficiu extern; externalitate negativa; cost extern; c si d.

4. Un beneficiu asociat productiei sau consumului care nu este reflectat n preturile pietei este cunoscut ca: a) externalitate pozitiva; b) bun public; c) bun privat; d) externalitate negativa; e) cost extern. 5. Care dintre urmatoarele elemente trebuie adaugate beneficiului marginal pentru a obtine beneficiul marginal social ?: a) costul marginal; b) pretul; c) costul marginal social; d) beneficiul extern marginal. 6. Suma dintre costul marginal privat si costul marginal extern reprezinta: a) costul total; b) costul variabil; 318

c) costul marginal social; d) beneficiul marginal social; e) costul de oportunitate. 7. un a) b) c) d) e) Existenta externalitatilor negative conduce la o productie .si pret..dect cel dezirabil din punct de vedere social: mai mare, mai ridicat; mai redusa, mai ridicat; mai mare, mai redus; mai mica, mai redus: mai mare, mai mare. la un redus; ridicat; redus;

8. Guvernul poate corecta externalitatile negative utiliznd..ceea ce conduce la o productie. si pret: a) subventii acordate producatorilor, mai mare, mai b) subventii acordate producatorilor, mai mica, mai c) subventii acordate consumatorilor, mai mica, mai d) impozite, mai mica, mai ridicat; e) impozite, mai mare, mai ridicat. 319

S-ar putea să vă placă și