P. 1
Ion Luca Caragiale Limbajul

Ion Luca Caragiale Limbajul

|Views: 1,136|Likes:
Published by Iulia Mares

More info:

Published by: Iulia Mares on Nov 14, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

07/04/2013

pdf

text

original

Universitatea “Valahia”, Târgovişte Facultatea de Ştiinţe Umaniste Specializarea: română - engleză Anul II

LUCRARE DE SEMINAR

Coordonator, Studente,
Lect. Ancuţa Negrea Popa Iulia- Georgiana Radu Andreea

2010
1

.............3      “O făclie de Paşte”....................3 Limbajul şi stilul lui I........................................15 2 .6 “Cănuță.. Cargiale.............14 Bibliografie........Limbajul ȋn nuvelele lui I............................................................................ om sucit”......................8 “Kir Ianulea ”................................................ L..............................9 “Ȋn vreme de război”... Caragiale Cuprins: Introducere................................................................5 “La hanul lui Mânjoală”..... L....................................................................................................................................................11 Concluzii ................................

această listă de nume ilustre ale istoriei noastre literare stabilind. Paul Zarifopol.L.Bucureşti. “Momente şi schiţe”. “Păcat…” (1890). momente și schițe. Tudor Vianu. prefață Mircea Horia Simionescu . Art. L.Pentru că fiecare bucată ȋn parte are farmecul I. ca “O făclie de Paște” (1889).Ion Luca Caragiale (1852-1912) INTRODUCERE: Despre Ion Luca Caragiale s-a scris enorm. “Ȋn vreme de război”(1898). George Călinescu şi mulţi alţii. Opera sa se caracterizează prin diversitate : comedii.Lovinescu. Caragiale (1852-1912) este dramaturg. Mihai Eminescu.6 2 Mircea Martin (coordonator). “Limba și literatura română”. 2006. pentru prima jumătate a secolului în care ne aflăm. Caragiale. Pompiliu Constantinescu.Dimensiuna comică a operei. Iorga la E. ilustrată de schițe și comedii. se completează cu cea tragică din drama “Năpasta” și din nuvele. guvernat ȋnsă de o lege unică. publicist aparținând generației marilor clasici alături de Titu Maiorescu. o dramă.Ibrăileanu. prozator. Ed. de la Maiorescu. Ioan Slavici.2 LIMBAJUL ȘI STILUL NUVELELOR LUI CARAGIALE: Prima impresie pe care o comunică lectura nuvelelor lui Caragiale este aceea a unui univers de infinită varietate.1 I. Şerban Cioculescu. 202 3 1 . Bucureşti. p. 1993. Gherea. Ion Creangă. Vladimir Streinu.Editura Cantemir. poate mai mult şi mai pătrunzător decât despre oricare alt scriitor român. probând disponibilități creatoare de excepție. locul marelui prozator şi dramaturg în cea mai strălucitoare constelaţie de pe firmamentul literaturii noastre clasice. p.

a “Momentelor” etc. Caragiale e un scriitor satiric.1909.unei miniaturi finisate desăvârşit. când satirizează mahalaua. tragedia lui e psihologică. Cariera literară a lui Caragiale se ȋmparte ȋn trei perioade: ȋntâia e a comediilor. a “Făcliei de Paști” și a nuvelei “Păcat”. nr. Nuvelele realiste ilustrează eroi ce se află la limita dintre tragic și comic aşa cum sunt cei din “Două loturi”. Caragiale.Ed.“Semnificația socială a operei lui Caragiale”.252 4 3 4 . V G. a treia. un pictor de stări sufletești. apoi. ȋntre comic și macabru. Caragiale se situează ȋntre tragic și grotesc. Această operă ȋntreagă se poate clasifica. L. e un scriitor tragic. a doua. procedeele multiple de realizare a efectului comic prin evidenţierea contrastului dintre cuvinte şi fapte. prin efectul revelator al perspectivelor conjugate.Ed. ȋn care detaliile nu se dizolvă ci se ȋncarcă de noi sensuri. Ibrăileanu . satira lui e social. Viața românească. L. ȋn proza psihologică şi realistă . construind un impresionant spectacol al lumii prin creații realiste. iar toate ȋmpreună capătă valoarea ansamblului pitoresc şi coerent.10 . “Căldură mare”. ȋn perioada a doua. om sucit”. p. tehnica ″ acţiunilor narate″ în teatru şi cea a notaţiei aparent stenografice în proză urmăresc cuprinderea unui număr I. cu alte cuvinte. prefață Ștefan Cazimir. iar ȋn comedii este un necruțător critic de moravuri sociale şi defecte caracteriale.Mai departe: ca satiric Caragiale este un pictor de moravuri. pentru a determina principalele incidențe care concură la definirea imaginilor. de care e a “Năpastei”. Minerva. p.3 Nuvelele lui I. apud “Spiritul critic în cultura românească ”.4 Stilul său concentrat. “Cănuță. ȋn două categorii: ȋn perioada ȋntâia și a treia. ȋn care atacă liberalismul. ca tragic. “Inspecțiune”.. psihologice sau fantastice. Diversitatea peisajului uman ȋngăduie şi chiar impune scrutarea lui din mai multe unghiuri. Caragiale este un creator de stări sufleteşti.

.22 5 .București. Valoarea deosebită a nuvelei stă tocmai în profunzimea analizei interioare. ” (p. prin deschizătura căruia iese. urmau machinal gandul tremurând repede. maestru neȋntrecut al frazei. şi. stilist meticulos: “Suntem ȋn sâmbata Paștilor și Leiba Zibal. fripte de friguri. p.Caragiale.1970. “Nuvele şi povestiri”.impresionant de tipuri caracteristice.L. “Nuvele şi povestiri”. în prima dintre nuvelele lui Caragiale. iar Delavrancea aprecia că I.Caragiale.Nuvela psihologică “O făclie de Paște” este una dintre cele mai bune din literartura noastră. care populează o adevărată istorie comică a burgheziei româneşti. cit.6 De asemenea. un remarcabil înnoitor al genului în literatura noastră7: “Țipetele nebune ale copilului retezate de junghiul care-i despică pântecele…Gâtul spart de secure. p. Caragiale ne apare cu aceleași calități ca și ȋn dramă: psiholog asânc. o fire extrem de fricoasă și neputincioasă. trece prin cele mai mari 5 6 I. această nuvelă ne apare ca o remarcabilă înfăţişare a dramei singurătăţii într-o societate în care perceptul mult trâmbiţat al dragostei de semen este golit de orice conţinut. p.Editura Tineretului.12) Ȋ n nuvelele sale. o horcăială surdă…Și cea din urmă jertfă. 294 7 I. care.1937.5 “O FǍCLIE DE PAȘTE”: G.32 Constantin Loghin. Caragiale este scriitorul cel mai zolist .asistă la toate astea aşteptându-şi rândul(…)Buzele lui Leib. “Istoria literaturii române de la ȋnceput până ȋn zilele noastre”.povestirile) rămâne caracteristică pentru mentalitatea artistică.mai ales înfăţişarea translucidă a atmosferei saturată de ameninţări.Sobră și concentrată. indică.nuvela evită tot ce stă ȋn directă legătură cu acțiunea principală.op. după fiece gâlgâitură de sânge. năucită ȋ ntr-un colț. Tipografia Mitropolitul Silvestru.L. Călinescu socotea că proza (nuvelele.L. Construcţia avară a frazei. ocolirea stăruitoare a digresiunilor colorate.

cit. altele se înrudesc. op. Formele munteneşti („curte”) obişnuite lui Caragiale.cit . perfecţiunea „sintaxei” sale. 294 9 I. 1937. Editura Minerva. Fraza pare alcătuită din blocuri de marmură de o formă geometrică regulată. “Istoria literaturii române de la ȋnceput până ȋn zilele noastre”. pronume scurte cu care nu se împacă deloc stilul lapidar. nu pot alcătui un compartment unitar.L. Stilul este eliptic.10 “LA HANUL LUI MÂNJOALǍ ”: Limba lui Caragiale nu este curat literară. întrebuinţate de el în “Păcat…”. cu atâta uşurinţă.L. cele două acte ale “Năpastei”9. “Nuvele. Şi se pare că acest admirabil stilist are oroare de acele cuvinte monosilabice. 432 11 Constantin Loghin. „dugheană” etc.crize sufletești. pe care autorul caută s-o producă în cititor prin toate mijloacele. mai curând cu dezbaterile dense şi grave care au caracterizat în dramaturgie. p. cu replici indicate adesea numai prin pauze. scrisul este foarte scrupulos.amintiri. siguranţă. 297 6 8 . cu caractere schițate mai mult din gest și intenție decât din vorbă. energică. chiar atunci când vorbeşte el.L. şi în general povestirile de mai lungă respiraţie ale lui Caragiale. adaptată mediului și stării sufletești a personajului. asteptând ȋntâlnirea fatală cu Gheorghe. Bucureşti. prepoziţii. Nimeni nu ştie sa conducă o frază ca I. cu exclamații și ȋntrebări ȋnlocuind de cele mai multe ori fraza. fraza scurtă. scrie „ogradă”. cit. Caragiale. op.povestiri.Caragiale. ”8 Nuvelele. aici ar fi mers împotriva impresiei. p.1981.varia”.Caragiale.Caragiale.Cu toate aceste..17 10 I. p. care le permite să se juxtapună perfect. ci o limbă specială. ed. conjuncţii. de o corectitudine gramaticală clasică11: Constantin Loghin. p. Câteva prelungesc filonul comicului satiric. În “O făclie de Paşte” (acţiunea se petrece în Moldova).”Nuvele şi povestiri”.

pe câmp. L. că se puteau auzi cum țârâiau și forfoteau gângăniile. 67) Contemporanii au vorbit adeseori despre remarcabile ȋnclinații muzicale ale limbajului lui Caragiale. o 12 Tudor Vianu . apud I. 1941. (p. Frigul ud pătrundea. și apa cum gâlgâia afară din ghizdul fântânii printre pietricele…”(p.123-139 7 . lumina ostenită a sfertului din urmă. amănunte climatice care sugereză respiraţia penibilă. se cristalizează ȋntr-o puternică pagină : “Să fi mers o bucată bună de drum. impregnate de o tristeţe devorantă.Ȋn acest sens stau notațiile din “Calul dracului”: “Nici prea cald . și boabele de apă prelingându-se de pe streșini și picând ȋn clipe rítmate pe fundul unui butoi dogit.Viforul creștea scuturându-mă după șa. susținută de notații orgnice și de unele trăsături vizuale. Caragiale. simțeam că-mi ȋngheață pulpele și brațele ”(p. nici prea răcoare. “Arta prozatorilor români” . 208).Dovada muzicalității lui Caragiale stă ȋn felul ȋn care el a evocat natura. când mai gros . – Mai s-o fi găsind ceva de mâncare? – Pentru oameni de omenie ca dumneata. ȋn care nici “glas de câine un se mai auzea”. nici suflare. 70). descrierea. 107)12 Valoarea simbolică a atmosferei este obţinută în nuvelistică printr-o aglomerare tăcută de amănunte grele. de vânt. Ed. Descrierea viscolului irumpând “ȋn astâmpărul desăvârșit ca-n puterea nopții”. unii la vale de dedesupt. alții pe deasupra la deal. ploaie rece de toamnă. când mai subțire. despre melomania lui pasională. – Bine-ați venit. nori după nori zburau opăciți ca de spaima unei pedepse de mai sus. făceau un fel de cântare cu nenumărate și ciudate ȋnțelesuri . Ȋn ȋnalt.p. Ȋn “Hanul lui Mânjoală”. Câteva elemente de decor. pp.ȋn bucata “ Ȋn vreme de război” : “Afară plouă mărunțel. așa liniște de toate patru părțile. ” ( “La hanul lui Mânjoală” .cucoane Fănică. și la miezul nopții. miș-miș pân păiș. predeluind ȋn clipe largi. selectate sever dintre esenţele pătrunzătoare. ȋn vol. a unui peisaj scuturat de viscol. Contemporană.” – Bine v-am găsit cocoană Marghioalo. reține pe Caragiale și altă dată. lăsat ȋn gol ȋntr-adins la umezeală.

19 15 Ibidem.. “hauleu!”.. căruia mirajul unei rente parazitare îi dă ţifne ciocoieşti. ticălosule?” – La colț la ulicioră. s-a mai luminat a ploaie.Un ceas pentru o palmă de loc?. – Pentru ce ai apucat pân ulicioară. strângându-l din zăbală.71) “CǍNUȚǍ.. ȋi dau câteva lovituri. căpitan Pândele ). Pornește …Câțiva paşi…Iar căprița… Norii s-au subțiat de tot. p. el se-ntoarce-n loc și porneștenapoi. Ambianţa generală joacă un rol covârţitor în proza lui Caragiale.. OM SUCIT”: Eroul primei nuvele de substanţă satirică – Cănuţă.Câțiva pași și iar stă sforăind… Iar căprița… Ȋl opresc. “strada Pacienții”) și al personajelor ( Lefter Popescu.”Te faci că nu ştii. p. ȋncepe să cearnă mărunt și-nțepos (…)Ȋndemn calul cât pot. comisar Turtureanu.ca să caști gura la prăvălii!.15Această nuvelă combină elemente comice cu cele tragice. ”(p. I. substanţa cuvintelor se despărţise treptat de înţelesul lor iniţial14 : “– Unde ai căzut.L. comediile și tragediile sale. Popescu?.”Nuvele şi povestiri”. op. Popescu. scriitorul supune examenului satiric şi pe Lefter. nemernicule? zbiară jupânul. Criticând societatea fondată pe inegalitate.. – Am fost la d. jupâne. Cănuţă se încăpăţânează să ia lucrurile ce i se spun în sensul lor nominal. care-şi trăieşte. p.” (“La hanul lui Mânjoală”. cit.78) “– Unde ai stat până acuma.. “să hie al dracului”. Scriitorul evită mereu barocul printr-o stilizare iscusită care acceptă pitorescul într-o lucrătură de filigran subţire13: “Dar vântul s-a mai potolit .. – Am dat pe podul Mogoșoaii. precum și prin limbajul acestora (“belete”.20 Ibidem. afuruisitule? Un puteai merge pe podul Mogoșoaii.. “boiarule”...Caragiale. – Pe podul Mogoșoaiei?.19 8 13 14 . 80) Stilul lui Caragiale ȋn nuvela “Două loturi” este inconfundabil și ilustrat cu maiestria inegalabilă din schițe. pe unde e măturat și cu cenușă pe jos? Ai?. când printr-un proces de dezagregare organică. cu frica-n sân. – -La d. (p.gesticulaţie de un anume ritm. p. Comicul este reprezentat mai ales prin numele străzilor (“strada Emancipării”.este un inadaptabil înfricoşat. lumină cețoasă. drama dezacordului său cu societatea burgheză. pân ulicioară alunecă.. iar destrămarea acestui vis îi provoacă o vizibilă explozie de frazeologie liberală. ȋl ȋntoc.

gaşperiță?” “Unde-i mă-ta. El nu utilizează din limba vremii decât ceea ce este caracteristic…şi nu e numai vocabularul. iar ne cheamă deseară la serviciu extraordinar turbatul (turbatul e șeful). Ei un sunt triviali şi ridicoli pentru că un li s-a ivit ȋncă disproporția ȋntre cuprins şi formă. Lefter. Ed. aduce mărfuri de la “tacsid” şi din pricina cheltuielilor nebune e scos la “selemet” ca “mufluzii”. ”ghiordum”. ȋnsă el nu e caraghios17: “– Ascultă-mă. vutci”. pe soț “ budala” şi “capsoman”. E remarcabilă măsura ce păstrează autorul în privinţa vocabularului. p. “Hai. ca să se recomande ministrului că e grozav”. pe frate îl face “haple”. că dumneata ești. p. . răspunde ȋntocmai nivelului lor. cu un subiect luat dintr-o poveste care circulă în lumea mare. dă bărbatului “cu tifla”. Kir Ianulea. e “agiamie” la joc. “zevzeci”. “procleți”. meridional. să ne canonească până la miezul nopții. Negoiță merge la Craiova “haidea-haidea”.Acrivița are “ ifose”.Bucureşti . e “zuliară”. casa îi e plină de musafiri cărora le dă “zumaricale. și oricât de 16 17 Ibidem.16Vocabularul epocii fanariote este adus pentru a denota nuanțe sufleteşti locale. Acrivițo!nu-ți dau voie. mă-nțelegi. fă?”. mai ȋndrăcită decât talpa Iadului. țigăncile sunt arestate și “murcisite”. cu toate însuşirile acestui gen. “Marii prozatori”.26 G. să mai zici o vorbă măcar despre o femeie care-nu poți spune dumneata toate murdăriile ce-ți trec prin gandul dumitale! – este mai cumsecade ca dumneata.Narațiunea se ȋnvârte în jurul istericalelor.1998. ȋn cazul de față din negustorime. se ȋnfurie ca d. e dus la Domnie la Bucureşti “techermecher” în fața domniței cu “ pandalii” care nu-l poate “honipsi”. Ianulea fiind negustor încheie “daraveri”. parighoria tu kosmu”. mă-nțelegi. “Kir Ianulea” este o adevărată nuvelă istorică. Dracii sunt “afurisiți”. Grațiile ei verbale sunt fanariote: “Cum pofteşti dumneata. adică cetățeni dintr-un cartier specializat. fac “lafuri” şi “giumbuşlucuri”. “KIR IANULEA”: O altă nuvelă a sa.Acrivița “apilpisită” joacă “otusbir”. fes-mu. adică ȋnvinețite ȋn bătaie. Eroii acestei nuvele sunt ȋn sensul vechi de locuitori de pe lângă metocuri. “mucaliți”. Cartea Românească. om cu hristoitie. Călinescu. Limbajul lor este violent. Tâca e “pardon ȋ n poziție” adică gravidă). ”dracu n-a venit să le ia”. mahalagii. 92 9 .

“Marii prozatori”. ȋn pitorescul acelui lumi. dar nici stilul ei un face impresia. dar şi pentru a sublinia faptul că unii critici au spus că scrisul lui Caragiale nu cunoaşte decât stilul telegrafic.”Nuvele. du-t’te plimbă. 93 Paul Zarifopol apud I.Acrivița izbucnește ca o mahalagioaică cu vază. Minerva. op. dar ceva mai intemperant decât Doamna Chiajna: “– Săriiți ! săriiți. du-te de-ți bate țiitoarele de pân fundul mahalalelor. şi tot mai larg. 445 10 18 19 . Bucureşti. lăsat gol întradins la umezeală. omului i se pare că aude afară un cântec de trâmbiţe…>> Am ales acest lung exemplu. ploaie rece de toamnă.. Mă bați .blajin să fie omul. Este limbajul firesc. pentru că în el se vede atât de frumos cum pregăteşte scriitorul pe hangiul lui pentru vedeniile grozave care-l aşteaptă.povestiri.”18(p. mă-nțelegi !”(p. dacă-ți place. în cercuri din ce în ce mai largi. pe care le-ndopi cu pumnii de lire și-n casă te calicești până la lețcaie. 189).... Kir Ianuleo! De unde nu. al unei negustorese cu pandalii. ȋl scoți din toate răbdările! Să taci din gură. râtane!. ȋn reabilitarea mahalagismului. p. şi boabele de apă prelingându-se de pe streşini şi picând în clipe ritmate pe fundul unui butoi dogit.varia”. făceau un fel de cântare cu nenumărate şi ciudate înţelesuri. cit. arvanitul!.. Ed.. 189) Caragiale respectă melodia frazei : “Și’nsfârşit. p. la supărare.Caragiale. oameni buni! că mă omoară păgânul. ai? După ce-ți râzi de casă și de cinstea mea. Legănate de mişcarea sunetelor. Geniul lui Caragiale este ȋn restabilirea momentului degenerate. şi tot mai domol.”19(Paul Zarifopol) G.. apoi încet-încet se rotiră din ce în ce mai domol.Dacă te-ai ȋmbătat și ai poftă de băut.amintiri. că puiu să te leagă și te trimit la Balamuc. 1981.. a stil de periferie. hoțule și pehlivanule!. Ȋi să ne vedem când mi-oiu vedea ceafa…fără oglinzi!” “ȊN VREME DE RǍZBOI”: „Gustul lui Caragiale pentru situaţii extreme şi coincidenţe ciudate apare şi în nuvela „În vreme de război” slujit de aceeaşi virtuozitate ca în cele două nuvele mari ( „Păcat” şi „O făclie de Paşti”) : <<Afară plouă mărunţel.L. Când cercul unui gând ajunse-n fine aşa de larg încât conştiinţei îi era peste putinţă din centru să-l mai urmărească din ce se tot depărta. Acrivița izbucnește ȋntr-un mod teribil. scorpie nebună. gândurile omului începură să sfârâie iute în cercuri strâmte. Călinescu.

Caragiale. aproape stenografic. Propoziţiile se înşiră calm. negustorul se scoală de la masă şi merge-n cârciumă. ea scapă şi pleacă. Pierzându-şi răbdarea. dar cuvintele sunt încărcate de imagini şi miresme. starea sufletească a eroilor. Cel mai des. op.21 Înţelegerea dramelor care se nasc în atmosfera sufocantă a birocratismului burghez nu lipseşte operei lui Caragiale. Tânărul stă foarte aprins la locul lui.. nimeni nu-i aude. în fraze scurte şi bolovănoase. într-un joc subtil de culori. cu goluri şi omisiuni deliberate. E îmbulzeală mare înăuntru în prăvălie şi afară subt umbrar.22 Tipologia prozei lui Caragiale se constituie.L. ca şi atmosfera.L.85). L. Celălalt sentoarce mânănd înainte o fată voinică şi frumoasă. se şterge de sudoare şi suflă din adânc. limbaj şi comportamente specifice. dar şi reacţia eroului faţă de aglomeraţia neobişnuită de senzaţii care-l covârşesc. ea-şi întoarce capul râzând…”(p. din fragmente disparate subliniate aluziv.26 Ștefan Cazimir apud I.19 11 20 21 . Minerva. descrierea fizică a eroilor este I.Caragiale. Oamenilor lipsiți de o notă distinctă şi puternică a caracterului. care. “Căldură mare”. p.Aparent stilul nuvelelor lui Caragiale este sumar. Nu se poate tăgădui că între substratul amar al comicului din bucăţile scurte şi pateticul sumbru din unele povestiri mai ample există o corespondenţă de simţăminte şi preocupări. uimitor de exact.20 Paralel cu definirea zonelor sociale prin atmosferă.”Nuvele şi povestiri”. p. op. Sub aparenţa descrierilor grăbite se ascunde tocmai taina transmiterii ritmului precipitat al acţiunii care se rostogoleşte. profesia este aceea care le va modela profilul ȋn sensul propriilor ei exigențe.. cit.București. XVI 22 I.Caragiale. p.”Nuvele şi povestiri”. aduce pe o tavă uscătură şi udătură (…) Fata lasă tava pe masă şi porneşte. el o cheamă-napoi. proza lui Caragiale procedează ȋn mai multe cazuri la configurarea individualizărilor prin categoria lor profesională. Flăcăul vrea s-o aăuce de braţ. pe nesimţite. spre finalul tragic. cit. tovarăşii s-au înfierbântat bine…dar…le trebuie vin şi degeaba bat în masă şi strigă.Ed. cu mânecile cămăşii sumese până la subţiori. În relatarea zgârcită a faptelor sunt surprinse. Din această succesiune de însemnări telegrafice se compune nu numai atmosfera vie a „conacului”. acele amănunte care fixează. Nimic din minuţia balzaciană nu intervine în desenul incomplet al contururilor.1970. Iată un citat reprezentativ din povestirea “La Conac”: „Încet-încet.

Caragiale. amator de amănunte concrete şi de culori vii. Nimeni înaintea lui. au fost scriitorii care au adus în notarea graiului viu aceeaşi precizie a auzului. Oamenii lui Caragiale se găsesc totdeauna în acţiune. un ochi plastic. făcându-i să se mişte şi să grăiască.L. Dar cum autorul nuvelelor nu este un descriptiv. oacheşă".de pauze.amintiri. de expresie. adică în dialog. Ed.povestiri. a vocabularului şi a inflexiunilor care ne uimesc în proza lui Caragiale. p. în acţiunea orală.”Nuvele.23 Concluzii: Oricât de coruptă ar fi limba ce o vorbesc mai multe din personajele lui Caragiale. de accent. cit . 95 12 24 . p. ea nu încetează nici un moment de a fi elegantă. ed. Fiecare cuvânt. subţirică. viziunea omului este în proza lui efectul chipului în care omul vorbeşte şi este ascultat. frumoasă. oricât de deformat ar fi. iar pe de alta. Bucureşti.varia”. exprimă pe de o parte un fond propriu. oricât de incorectă s-ar arăta. aceeaşi intuiţie exactă a sintaxei vorbite.24 23 Paul Zarifopol apud I.p. 1996. fiecare întorsatură de frază.extrem de lapidară:"o damă -naltă. păstrează totuşi o simetrie de mişcare. Vorbirea lui este o întrebare sau un răspuns. De aceea toată arta lui Caragiale tinde către prezentarea directă a omului. numai Creangă în acelaşi timp cu el. Ele sunt modalităţi tehnice ale unui scriitor care îşi vede şi îşi aude eroii. Eminescu. “Critică dramatică”. care avea "o aluniţă cu păr d-asupra sprâncenii din stânga şi se poartă legată la cap cu roşu" (“Două loturi”. destui de puţini după ei. care nu poate să scrie despre ei decât privindu-i şi ascultându-i.55) Stilul empatic şi cel indirect liber sunt oarecum treptele care conduc în centrul însuşi al artei scriitoriceşti a lui Caragiale. care ne fac să simțim cu cea mai mare uşurință în toata adâncimea lui fondul sufletesc pe care îl exprimă. în incorectitudinea şi în desfigurarea lor. 445 Mihail Dragomirescu.

. Ed. Bucureşti. Editura Minerva. “Nuvele. Ed. Gramar 100+1 Gramar. I. 1972. L.varia”. I. CARAGIALE. I. I. Minerva. .”Nuvele şi povestiri”. București.1970.BIBLIOGRAFIE: CARAGIALE. Editura Tineretului. “Căldură mare”. CARAGIALE.2002.amintiri.. Bucureşti. L. L. “Nuvele şi schițe”. Bucureşti. L.1981..povestiri.. CARAGIALE. 13 .

Mihail.“Spiritul critic în cultura românească ”.Ed. Tipografia Mitropolitul Silvestru. “Limba și literatura română”. “Istoria literaturii române de la ȋnceput până ȋn zilele noastre”. Viața românească. IBRǍILEANU. Bucureşti.Editura Cartea Românească.George. Mircea(coordonator).nr. Ed.CǍLINESCU. Tudor. “Critică dramatică”. “Marii prozatori”.1937. 1941.1909. VIANU. Garabet. Art. 10 . Semnificația socială a operei lui Caragiale”. 1998 . MARTIN. 1996. Ed.2006. LOGHIN. 14 . Constantin. Eminescu. Contemporană.Ed. Bucureşti. Bucureşti. DRAGOMIRESCU. “Arta prozatorilor români” .

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->