Sunteți pe pagina 1din 6

Funcii statale in statele medievale romneti

STRUCTURI ADMINISTRATIVE IN EVUL MEDIU ROMANESC


Vizite: ? Nota: ?

Dupa aprecieri recente, EVUL MEDIU, numit frecvent si SOCIETATEA FEUDALA, se plaseaza, ca timp istoric, de la 602, cand armata bizantina de la Dunarea de Jos (DOBROGEA) a fost obligata sa paraseasca LIMESUL de pe fluviu sub presiunea SLAVILOR, pana la 1600, atunci cand MIHAI VITEAZUL (1593 -; 1601) a reusit sa uneasca sub aceeasi domnie TARA ROMANEASCA, TRANSILVANIA si MOLDOVA. Urmatoarele doua secole (1600 -; 1821) reprezinta etapa de tranzitie spre o autentica MODERNITATE. f5g16gd Incepand cu veacul VII, romanii si tara lor apar tot mai frecvent in izvoare istorice narative externe, fiind atestate, de asemenea, si numeroase asezari ale autohtonilor prin descoperiri arheologice de certa valoare stiintifica. Pentru etapele urmatoare, aceste dovezi s-au multiplicat, constituindu-se treptat o istoriografie romaneasca, in paginile careia au fost reliefate aspecte si activitati dintre cele mai diversificate. Perioada istorica medievala, avand o durata de aproximativ un mileniu, prezinta o importanta speciala pentru evolutia zonelor noastre traditionale. Astfel, din punct de vedere administrativ este demonstrata stabilitatea teritoriala si continuitatea de locuire a romanilor in arealul carpato-danubiano-ponto-nistrean, formarea lor ca popor, convietuirea cu ultimele valuri de alogeni tarzii, din care multi au fost asimilati de aborigeni, unii s-au deplasat dupa o vreme spre diverse zone ale lumii, altii au preferat sa se aseze alaturi de autohtoni etc. Totodata, s-au consolidat si extins formele de habitat specifice populatiei romanizate ireversibil, constituite dupa secolul III si aflate o buna perioada de timp in stranse legaturi cu lumea bizantina.In secolele X - XIII au fost infiintate mai multe structuri administrativ-teritoriale de diferite dimensiuni si sub diverse denumiri autohtone, proces istoric finalizat prin intemeierea statelor feudale DOBROGEA, TRANSILVANIA, TARA ROMANEASCA si MOLDOVA, integrate, datorita unor raporturi specifice acelor vremuri, in lumea balcanica si europeana. In etapa de tranzitie de la ANTICHITATE spre EVUL MEDIU clasic romanesc, sensurile administrative predominante au fost de natura cvasi-rurala, obstile teritoriale si uniunile de obsti, caracterizate de NICOLAE IORGA prin sintagma "ROMANII POPULARE", avand ca suport mai multe CULTURI MATERIALE. Astfel, pentru secolele III - IV este atestata cultura materiala SANTANA DE MURES - CERNEAHOV, urmata de cultura materiala BRATEI (secolele IV - VI), ambele demonstrand vizibile componente daco-romane. Veacurile VI-VII au adus, prin cultura materiala IPOTESTI- CANDESTI, accentuarea procesului de uniformizare a civilizatiei locale. Apoi, cultura materiala DRIDU (secolele VIII XI) argumenteaza deja desavarsirea etnogenezei romanilor. Numeroasele descoperiri arheologice atesta continuitatea de locuire din zonele nord si sud-dunarene, cresterea demografica, stratificarea sociala, procesul economic specific acelor timpuri, spiritualitatea, viata militara si politica, toate acestea intalnite in OBSTILE SATESTI, devenite principalele verigi ale administratiei si conducerii teritoriale. Comunitatile rurale, aveau la inceputul Evului Mediu organizare ierarhica, unii membri ai OBSTII indeplinind adevarate responsabilitati, respectiv, calitatea de JUZI, CNEZI, OAMENI BUNI si BATRANI (homines boni et veterani) deveniti cu timpul ELITA economica, sociala si din administratia locala, zonala ori regionala. In secolul IX istoriografia din Imperiul Bizantin, Armenia ori din teritoriile locuite de turci consemneaza structuri administrative, politice si teritoriale populate de romani. Astfel, pentru DOBROGEA scrieri ale vremii amintesc THEMA PARISTRION, circumscriptie administrativa organizata in 971 de armata de la Constantinopol, revenita in zona Dunarii de Jos. Asemenea eveniment este deja posterior inscriptiei gasite la BASARABI - MURFATLAR, care il aminteste pe conducatoruil unei alcatuiri administrative condusa de romanul GHEORGHE, sau celei de la MIRCEA VODA (943), care il nominalizeaza pe "jupan" ("domn") DIMITRIE. Dincolo de CARPATI, cunoscuta opera "GESTA HUNGARORUM" atribuita, conventional, lui ANONYMUS, scrisa in secolul XII dupa o lucrare similara din veacul precedent, precizeaza ca la venirea maghiarilor si secuilor in PANNONIA (898 - 899), au aflat despre existenta dincoace de TISA a unor structuri administrativ-teritoriale bine consolidate. Acestea erau localizate in BANAT, voievodat condus atunci de GLAD, avand resedinte oficiale la CUVIN si ORSOVA, in CRISANA, zona stapanita de MENUMORUT prin "centrele de putere" de la BIHAREA, ZALAU si SATMAR, precum si in TRANSILVANIA, unde "dux GELU" isi putea apara teritoriul datorita fortificatiilor identificate la CLUJ - MANASTUR, DABACA si MOLDOVENESTI. La Est si Sud de CARPATI, pana la DUNARE si NISTRU, izvoare din jurul anului 1000 reliefeaza noi organizari administrativ- politice sub denumirea de CNEZATE, TARI, CODRII, CAMPURI, COBALE, OCOALE, conduse de cei ce aveau un mai mare potential economic si militar. Erau nuclee ale viitoarei organizari statale, intarzisata mai ale din considerente externe, exprimate prin incursiuni militare ale puterilor vecine de la inceputul mileniului II, cu scop de jaf si cotropire.

Cu toate aceste ingerinte, in spatialitatea romaneasca s-au mentinut multe dintre structurile administrative amintite mai inainte, luand nastere, totodata, altele noi. Bunaoara, la sfarsitul secolului XI, asa cum precizeaza ANA COMNENA in opera "ALEXIADA", consacrata tatalui sau, imparatul bizantin ALEXIE COMNENUL (1081 - 1118) intre Dunare si Marea Neagra (Thema Paristrion) existau patru sefi locali: TATOS (avand resedinta la DRISTOR), SESTALV (cu sediul la VICINA), SATZA (resedinta la PRESLAV) si "vlahul PUDILA" (1094). Din acestea, pe la 1230 s-a constituit intre MANGALIA si VARNA, structura administrativa de tip statal "TARA CARVUNEI", locuita de ortodocsi. In secolul XIV, statul incipient dobrogean este evidentiat de izvoare bizantine mai ales pe timpul conducatorilor BALICA DOBROTA, DOBROTITA, TERTER si IOANCU. Pentru a nu intra sub stapanirea turcilor sau a bulgarilor, dar mai ales pentru a asigura iesirea Tarii Romanesti la Marea Neagra, MIRCEA CEL BATRAN (1386 - 1418) a unit DOBROGEA in 1388 cu pamanturile sale nord-dunarene, fapt recunoscut de POLONIA prin TRATATUL de la LUBLIN (1390). O situatie speciala si deosebit de complexa s-a manifestat in voievodatul TRANSILVANIEI de-a lungul secolelor XI - XIII. Astfel, structura teritoriala a BANATULUI, cu certe atribute statale, a reusit sa-si asigure, dupa GLAD, o succesiune dinastica autohtona prin AHTUM care insa a fost ucis in luptele cu armata coroanei arpadiene. Apoi, in anul 1175 TIMISUL a devenit COMITAT. Prima unitate administrativa de asemenea natura din TRANSILVANIA constituita dintr-un domeniu, o cetate si o garnizoana, toate subordonate puterii centrale maghiare devenise, in 1111, zona bihoreana condusa cu decenii in urma de MENUMORUT. In ceea ce priveste voievodatul lui GELU din spatiul central Transilvan, la inceputul secolului XI acesta era condus de GYULA, opozant fata de regalitatea ungara. Ca urmare, in anii 1002 - 1003, ocupatia maghiara a ajuns si in ALBA, devenita comitat in 1175. Pana in secolul XIII, pe teritoriul TRANSILVANIEI au aparut 11 COMITATE, conduse de un reprezentant regal. Totusi, dincolo de CARPATI au continuat sa existe DISTRICTE ("TARI") ROMANESTI, constituite din cnezate si uniuni de obsti, cu deosebire in teritoriile de la marginea TRANSILVANIEI. De asemenea, SASII si SECUII s-au organizat in SCAUNE. Pe parcursul EVULUI MEDIU, locuitorii romani au actionat continuu pentru mentinerea, in TRANSILVANIA, a formei statale voievodale, iar Ungaria apostolica a impus principatul. Un document din secolul XIII, intitulat "DIPLOMA CAVALERILOR IOANITI" (2 iunie 1247) acordata de regele maghiar BELA IV (1235 - 1270) cruciatilor catolici, inscrie in istoria TARII ROMANESTI, un numar de CINCI structuri administrativteritoriale prestatale: TARA SEVERINULUI (Oltenia vestica si o parte din Banatul de Est), VOIEVODATUL LUI LITOVOI (pe Valea Jiului si Tara Hategului), CNEZATUL LUI IOAN (pe dreapta Oldului spre Sud, in fostul judet Romanati), CNEZATUL LUI FARCAS (pe dreapta Oltului spre Nord, in actualul judet Valcea), TARA LUI SENESLAU in zona piemontana Arges - Muscel si a Muntilor Fagaras. Organizarea acestor entitati era asigurata de autentici conducatori-voievozi, avand curti proprii, osti, dregatori si alte nuclee institutionale medievale. Prin unirea celor CINCI teritorii amintite s-a constituit la Sud de Carpati, in secolul XIV, TARA ROMANEASCA A BASARABILOR, stat independent, integrat EUROPEI de Sud-Est. Resedinta a devenit CURTEA DE ARGES. Mai ales dupa cunoscuta si necesara victorie de la POSADA (9 - 12 noiembrie 1330) se poate reliefa cu mai multa claritate evolutia si existenta administratiei specifice arealului danubiano - carpatic, experienta acumulata de-a lungul secolelor de romani in domeniul enuntat, avand valente recunoscute. In ceea ce priveste MOLDOVA traditionala, cuprinzand inclusiv BASARABIA si BUCOVINA DE NORD (aflate acum in afara granitelor noastre firesti), structura administrativa la nivel de STAT INDEPENDENT s-a constituit, de asemenea, in secolul XIV. Daca la inceputul acestui veac, documente poloneze, germane si arabe scriu despre"o Valahie in Nordul Moldovei", cu o posibila resedinta la SIRET, iar arheologic s-au identificat CNEZATE avand centre la BATCA DOAMNEI (Neamt) si BAIA (aici, probabil, chiar un voievodat), insemneaza ca existau premise favorabile pentru intemeierea statului de sine statator. Asemenea proces istoric a fost inca obstructionat prin infiltrarea coroanei maghiare la Est de CARPATI. Aici s-a constituit o MARCA DE APARARE subordonata regelui LUDOVIC I DE ANJOU (1342 - 1382) impotriva tatarilor, condusa de DRAGOS, devenit, in perspectiva, un prim "ctitor"al Moldovei medievale. Adevaratul intemeietor al statului independent dintre CARPATI si NISTRU este considerat inca BOGDAN din CUHEA maramureseana (1359 - 1365) care printr-un complex favorabil de imprejurari a scos acest traditional teritoriu autohton de sub suzeranitatea maghiara, obtinandu-i independenta in 1365. Resedinta oficiala a devenit BAIA. Deci, statul romanesc in EVUL MEDIU, cunoscut in cele doua expresii principale ale sale, este rezultatul unui proces istoric indelungat, infaptuit in conditiile unei concentrati demografice puternice si a unor realizari deosebite in plan economic, social si cultural. Constituirea la inceputul secolului al XIV-lea a Tarii Romanesti anunta unirea sub o singura autoritate a tuturor tinuturilor intre Carpati si Dunari. Lipsite de Transilvania "samburele tare al unitatii romanesti", dar intr-un teritoriu unitar, cu un etnic, o limba si o cultura de acelasi fel, desi despartite politic, cele doua state romanesti extracarpatice au participat la o viata economica comuna, au dezvoltat institutii asemanatoare si o puternica constiinta de neam, au aparat poporul roman de tendintele dominatoare ale unor puteri straine. Administratia statelor medievale romanesti de la Sud si Est de CARPATI s-a realizat, in pofida granitei de pe MILCOV, in mod asemanator. Zonele transilvane au cunoscut insa expresii administrative diferite, motivatiile fiind multiple. Dintre acestea amintim: implantarea practicilor aduse succesiv in regatul maghiar, apoi din Imperiul Otoman si Imperiul Habsburgic, tendinta oficiala de a generaliza catolicismul ori variantele reformate ale acestuia, existenta unei grupari active "tripartite" privilegiate (ungurii, sasii, secuii) si a majoritatii romanesti considerate in afara oricaror practici juridice internationale "natiune privilegiata", alternarea formelor de lupta ale autohtonilor impotriva dominatiei straine si a disconfortului etnic, pornind de la rascoale, pana la "parsivism" ineficient etc. "Coloana vertebrala" a oricarei administratii este reprezentata de INSTITUTIILE centrale si locale, structura teritoriala, existenta si functionarea sistemului de putere, relatiile interne si internationale. In ceea ce priveste EVUL MEDIU clasic romanesc, se pot distinge trei importante perioade. Prima are in vedere structurarea si consolidarea functiilor administrative in secolele XIV - XVI, ca o prelungire favorabila a "descalecatelor"; cea de a doua vizeaza accentuarea dominatiei otomane in veacurile XVI - XVII; cea de a treia se suprapune cu epoca fanariotilor in MUNTENIA si MOLDOVA, precum si cu instaurarea habsburgilor in TRANSILVANIA si BANAT. Cu toate ca dupa unirea din 1600 s-au manifestat in spatialitatea romaneasca conditiile trecerii de la medieval spre modern, totusi, esenta institutiilor si a celorlalte componente administrative a ramas, in cea mai mare parte, de factura medievala, pana la inceputul secolului XIX.

In toate cele trei perioade amintite mai inainte, institutia fundamentala a statului a fost DOMNIA. Principatele intemeiate in secolul XIV se incadreaza, ca forma de guvernamant, in categoria domniilor europene absolute, dispunand de cancelarii proprii din ce in ce mai bine organizate. Domnul, la inceput, nu a primit investitura de la ROMA ori BIZANT, fiind acceptat de marea boierime prin sistem electiv - ereditar, ca ales al lui Dumnezeu. Situatia se va modifica insa dupa secolul XVI, cu deosebire in veacul fanariot ori habsburgic, in Transilvania. Ca dovada, NICOLAE ALEXANDRU BASARAB (1352-1364) se intitula la Curtea de Arges marele si singurul stapanitor domn, iar urmasul sau, VLADISLAV - VLAICU (1364 - 1377), pastrandu-si titlul mostenit, devenea totodata, BAN de Severin (1368) si DUCE de Fagaras (1369), calitati inscrise oficial in documente ale propriei sale cancelarii. A batut primele monede ale Tarii Romanesti: ducatul din argint si banul. In Moldova, PETRU I MUSATINUL (1375 - 1391) a stabilit capitala la SUCEAVA, unde s-a organizat cancelaria domneasca a statului si a emis, ca moneda, grosul de argint si jumatatea de gros. ROMAN MUSAT (1391 - 1394) s-a intitulat apoi mare singur stapanitor, din mila lui Dumnezeu, domn ... stapanitor al Tarii Moldovei, de la munte pana la mare. Asemenea titulatura cu dublu sens - pamantean si divin, s-a folostde marea majoritate a voievozilor din veacurile urmatoare, cu exceptia anumitor domni fanarioti reprezentand, la Nordul Dunarii, pe marele Sultan, padisahul turcilor. Deseori, asa cum a fost cazul in vremea lui MIRCEA CEL BATRAN (1386 - 1418), ALEXANDRU CEL BUN (1400 - 1432), STEFAN CEL MARE (1457 - 1504) sau MIHAI VITEAZUL (1593 - 1601), la formula deja consacrata privind calitatile doamnei, erau adaugate si teritoriile stapanite dincolo de granitele traditionale, inscrisuri prezente frecvent in valoroase acte interne sau in tratate internationale. Principalele prerogative de esenta politico-administrativa ale domnilor munteni si moldoveni medievali erau: mare voievod (in sens slav), stapan si comandant de osti (nuanta latina), autocrat (principiu grec), dominus emines (proprietar al intregului pamant al tarii). Totodata acorda, diminua si anula dreptul de proprietate agrara, aproba schimbul de bunuri funciare, emitea hrisoave prin cancelaria domneasca, organiza structurile institutionale interne, era supremul lor judecatoresc, batea moneda, stabilea impozitele, prevala in politica externa, semna documente care angajau tara in planul relatiilor cu alte state. Domnii MIRCEA CEL BATRAN (1386 - 1418) si ALEXANDRU CEL BUN (1400 1432) sunt considerati intemeietorii sistemului administrativ medieval. In Transilvania, autonomia interna s-a diminuat esential, voievodul sau principele fiind obligat prin diferite mijloace sa se subordoneze regelui maghiar. Pana in secolul XVI, somnii de la Sud si Est de CARPATI au purtat, dupa model vest-european, ca insemna ale puterii depline: coroana deschisa cu trei sau cinci FLEUROUS (ornamente) din aur, innobilata cu pietre pretioase, hlamida (mantie ampla, prinsa cu o agrafa pe umar), schiptrul (stindardul), sceptrul, topazul (inel cu piatra pretioasa), sigiliul etc. Apoi, in veacurile cand dominatia otomana se intensifica, domnii Tarilor Romane s-au transformat din aparatori ai ortodoxiei balcanice si continuatori ai traditiei bizantine, in subordonati ai Stambulului primind ca insemn al functiei lor firman imparatesc, dublat prin depunerea juramantului de credinta fata de Inalta Poarta. Ca urmare, regimul domnesc a fost inlocuit cu statul boieresc, se alegeau domni fara a apartine unei familii de prestigiu dinastic, confirmati de Imperiul Otoman prin oferirea unor sume considerabile sau mari cantitati de produse, iar coroana se folosea foarte rar. Totusi, CONSTANTIN BRANCOVEANU (1688 - 1714) si-a comandat o exceptionala coroana din aur, argint si smarald, pe care a purtat-o in cele mai importante momente ale renumitei si prelungitei sale domnii. Stema TARII ROMANESTI reprezenta o acvila, iar cea a MOLDOVEI un cap de bour. Capitale stabile au devenit orasele BUCURESTI si IASI. Pe vremea fanariotilor insemnele, prestigiul si prerogativele domniei s-au dinminuat uneori pana la anulare, deoarece principii impusi de la CONSTANTINOPOL, desi ortodocsi, devenisera, practic, simpli functionari otomani. Cu toate ca la inceputul acestei epoci (1711 - 1821 pentru Moldova, 1716 - 1821 pentru Tara Romaneasca) domnii fanarioti, la ISTAMBUL, erau consideratiHAKIM (stapan) sau chiar TEKUR (rege), cu timpul demnitatea lor oficiala s-a egalat cu cea a unui PASA CU DOUA TUIURI, supusa total sultanului. Numai la Bucuresti, intre 1716 - 1821 s-au perindat circa 40 de domni fanarioti, ceea ce denota flagranta decadere a rolului institutiei centrale, fundamentale, in administrarea tarii. Cei mai multi au avut, ca principal scop, chiverniseala sau capatuiala (in greceste - KIVERNEO = a guverna, ceea ce nu sa practicat decat in foarte mica masura in cazul fanariotilor). Astfel, ALEXANDRU SUTU (1819 - 1821) a venit pe tronul Munteniei avand cinci milioane piastri datorie, 820 de persoane in suita personala, din care 9 copii si 80 de rude apropiate, tati urmarind rapida imbogatire. Au existat si anumite exceptii, in sensul ca unii domni din acest secol s-au preocupat de reformarea diferitelor compartimente economice, sociale si administrative, care au vizat accelerarea modernizarii Principatelor, uniformizarea institutionala si legislativa, dar efectele nu s-au oglindit in realizari deosebite. Institutia fundamentala centrala, traditionala in statele medievale romanesti s-a bazat, in elaborarea politicii generale a tarii, pe SFATUL DOMNESC, cunoscut si sub numele de DIVAN, incepand mai ales de la sfarsitul secolului XVI. Initial, acest for administrativ era conceput ca un CONCILIUM, constituit din apropiati ai voievodului, oameni de taina, ce sugerau sefului statului adoptarea unor hotarari cat mai viabile. Ca structura, reprezenta un grup de mari boieri, fara functii prestabilite, multi manifestandu-se ca sustinatori ferventi ai domnului, iar altii hiclenindu-se prin gesturi de tradare (felonie) a stapanului. Pe masura consolidarii si centralizarii statelor feudale, SFATUL DOMNESC s-a format in secolele XIV - XVI numai din boieri cu DREGATORI, deveniti responsabili pentru faptele lor in fata celui ce ii nemea. Unii din acesti Inalti functionari de stat proveneau si din alte categorii sociale ori din zone geografice mai indepartate, asa cum s-a constatat, de exemplu, pe vremea derularii principalei domnii a lui VLAD TEPES (1456 1462). Atributiile SFATULUI DOMNESC erau in concordanta cu dorinta, puterea si prestigiului voievodului in domeniile administratiei, justitiei, finantelor, politicii externe etc. Demnitarii din SFAT nu erau retribuiti, in schimb functiile lor le aduceau importante venituri, mai ales ca multi dintre ei erau rude, apropiati sau fideli ai voievozilor. Spre exemplu, MIHAI VITEAZUL a cooptat in SFAT 36 de asemenea persoane, MATEI BASARAB - 16, SERBAN CANTACUZINO - 22, iar CONSTANTIN BRANCOVEANU - 19. Asadar, dregatorii medievali slujeau in primul rand domnia si apoi TARA. In timpul cand puterea domnului a scazut, iar cea a marii boierimi a sporit, pozitia sociala si administrativa a DREGATORILOR s-a identificat tot mai mult cu problematica TARII, devenind, spre sfarsitul perioadei istorice la care ne referim, un grup politic de mare insemnatate in realizarea obiectivelor modernizarii. Ca definitie, DREGATORUL se suprapune cu titularul unei inalte functii in SFATUL DOMNESC. Cei mai importanti DREGATORI din MUNTENIA si MOLDOVA, membri ai SFATULUI DOMNESC medieval au fost: - VORNICUL, termen slav, atestat documentar in 1387, avea ca atributii principale conducerea Curtii domnesti, a administratiei interne si judecarea pricinilor ivite la marea institutie a tarii, ceea ce ii conferea rolul de prim boier al

divanului, mai ales in MOLDOVA. Uneori VORNICUL era al TARII DE SUS (Nordul Moldovei) sau al TARII DE JOS (Sudul Moldovei), reprezenta domnia in orase cu atributii judecatoresti, uneori ca primar de urbe ori asezare rurala (vornivel). -VISTIERUL, denumire provenita din lumea latina , functie atestata in 1389; ca mare om de incredere al domnului, avea in grija TEZAURUL tarii, repartizarea si incasarea darilor, conservarea altor bunuri cu valoare deosebita apartinand institutiei centrale. -LOGOFATUL, cuvant derivat din limba neogreaca, amintit in documente prin 1391; in calitatate de sef al CANCELARIEI domnesti, avea ca responsabilitate esentiala redactarea hotararilor adoptate de seful statului si de sfatul domnesc, pe care le intarea cu pecetea (sigiliul) tarii. Deseori au existat, in EVUL MEDIU romanesc, LOGOFATUL de VISTERIE (secretar al visteriei domnesti), LOGOFATUL de OBICEIURI (maestrul de ceremonii la curte) sau LOGOFATUL de TAINA (secretar particular al voievodului). -STOLNICUL, sens intrat in limba romana din limba slava; DREGATOR de curte atestat in 1392, se ocupa de masa domnului, uneori servindu-l pe voievod, gusta mancarurile pregatite spre a dovedi ca nu erau otravite, iar in popor stolnicul conducea nunta si aducea bucatele pentru nuntasi. -PAHARNICUL, avand origine lingvistica slava, functie atestata in 1392, era DREGATOR la curte, membru al SFATULUI DOMNESC si se ingrijea de bauturile sefului statului, servindu-l personal in imprejurari deosebite. Avea obligatia de a gusta din vinul ce urma sa fie consumat de voievod, evitandu-se astfel otravirea acestuia. In subordinea lui, documentele amintesc unele persoane specializate, respectiv: VTORI, TRETIPAHARNICI, CUPAR, PIVNICER, PAHARNICEL . In Moldova, paharnicul se numea frecvent si CEASNIC. NOTA. Asemenea denumiri de DREGATORI au devenit din secolul XVII sinonime cu termenul de BOIER, membru al clasei conducatoare din feudalismul romanesc. Termenul de BOIER apare in documentele oficiale al TARII ROMANESTI incepand cu anul 1389, iar in MOLDOVA din 1392. - SPATARUL, provenit lingvistic din limba neogreaca si amintit in structurile boieresti din 1415, era DREGATOR de curte al domnului. Purta la ceremonii SABIA si BUZDUGANUL suveranului, iar pe timp de razboi devenea unul dintre importantii comandanti militari. In absenta voievodului, pe campul de lupta era comandant suprem al ostilor tarii, primind calitatea de MARE SPATAR. - COMISUL, termen intrat in vocabularul autohton din limba neogreaca, apare documentar in 1415. In calitate de MARE DREGATOR, se ocupa in mod special de caii si grajdurile curtii domnesti, precum si de aprovizionarea cu furaje, atat in timp de pace, dar mai ales pe vremea confruntarilor cu dusmanii. POSTELNICUL, intrat in limba romana prin filiera slava, era DREGATOR de curte si membru al SFATULUI DOMNESC. Principala atributie consta, initial, in pregatirea spatiilor pentru odihna voievodului, apoi si organizarea audientelor acestuia. In Tara Romaneasca i se mai spunea si STRATORNIC. - CLUCERUL, provenit, ca denumire, din limba slava, era unul dintre MARII BOIERI care in Muntenia si Moldova se ocupa de aprovizionarea curtii domnesti, avea in grija magaziile su grau ale puterii centrale (CLUCER DE ARIE) si asigura cele necesare familiei voievodului, mai ales in vremuri de restriste. - HATMANUL, de provenienta lingvistica poloneza, este intalnit in grupul dregatorilor anumitor domni din Moldova, mai ales al celor aflati sub suzeranitatea Poloniei. Aceasta functie era acordata marelui boier, investit, de la jumatatea secolului XVI, cu comanda intregii ostiri, cu aceea de parcalab si portat al Sucevei. - PORTARUL, cuvant cu sens latin, a existat mai ales in Moldova medievala si se ocupa de paza curtii domnesti, iar la sfarsitul secolului XV se numea USAR. Pentru Tara Romaneasca, in veacul XVI, el constata veridicitatea hotararilor localitatilor ori ale marilor proprietati si asigura primirea soliilor straine. Un rol deosebit in istoria Moldovei l-a avut PORTARUL DE SUCEAVA, mare DREGATOR domnesc inssrcinat cu apararea CAPITALEI TARII, a resedintei oficiale a statului. De la jumatatea secolului XVI s-a numit HATMAN si primea comanda intregii ostiri. Multa vreme, PORTARUL Sucevei a ocupat, prin vointa domnului, prima pozitie politica si administrativa in SFAT. In Tara Romaneasca medievala s-a evidentiat BANUL mare DREGATOR al intregii OLTENII. (Uneori a existat si BANUL DE MEHEDINTI, micul BAN sau BANISORUL La sfarsitul secolului XVI, MARELE BAN a ocupat primul loc, dupa voievod, in ). SFATUL domnesc. Multa vreme, functia a fost detinuta de reprezentantii familiei CRAIOVESTILOR, deveniti in anumite cazuri voievozi, asa cum a evoluat, de exemplu, MIHAI VITEAZUL, de la Ban de Mehedinti (1588), la MARE BAN al Olteniei in 1593, pe vremea predecesorului sau, Alexandru cel Rau (1592 1593). De-a lungul EVULUI MEDIU, in TARA ROMANEASCA si MOLDOVA au existat si alti dregatori civili, militari ori eclesiastri. Dintre acestia amintim functia de CAMINAR, intalnita mai ales la Est de Carpati, profilata pe stranegerea anumitor dari, cum erau, de pilda, impozitul pe bauturi alcoolice, pe vanzarea produselor de ceara etc.; CAPUCHEHAIA, agent diplomatic sau reprezentant permanent al principilor romani la Inalta Poarta; DRAGOMANUL, mijlocitor al relatiilor externe si traducator in cadrul tratativelor internationale (TALMACI); DIAC sau URICAR, scriitor de cancelarie domneasca si slujbas al visteriei (numit uneori GRAMATIC, CARTURAR, INVATAT); JUDE, stapan, boier si demnitar, decazut pentru anumite perioade din functiile anterioare; SERDAR, dregator domnesc cu atributii militare etc. Unul dintre semnele distinctive medievale ale domnului si marilor boieri era si CAFTANUL, o manta lunga, avand maneci largi, innobilata cu diferite modele (mai ales orientale), cusute cu fire scumpe, precum si cu pietre pretioase. Pentru a obtine dreptul de a purta CAFTAN era oportuna apartenenta la o familie dinastica, ereditara ori acceptul expres al sultanului, dublat prin importante sume de bani. Apoi, domul vindea CAFTANE (functii) DREGATORILOR sai care, pe langajuramantul de credinta, ofereau sume consistente. Asa se explica, de exemplu, faptul ca domnul, instalat la Bucuresti in 1752, MATEI GHICA, a creat 30 de stolnici, 20 de paharnici si 50 de serdari. Trepte ierarhice au existat si in domeniul functiilor ecleziastice medievale, mentinute in mare masura pana astazi:preot, ieromonah (calugar cu calitate de preot), arhimandrit (staretul unei manastiri, numit de domn sau de episcopul zonei); urmau arhiereii (marii prelati, preoti): episcopul (conducea o eparhie), arhiepiscopul si mitropolitul stabilit, de regula la propunerea sefului statului, de Patriarhia de la Constantinopol. Era considerat al doilea demnitar in stat, incoronandu-l si sprijinindu-l pe voievod, devenea membru de drept al SFATULUI DOMNESC. Uneori, mitropolitul Tarii Romanesti purta si titlul de EXARH AL PLAIURILOR. primit pentru atentia deosebita acordata ortodocsilor din TRANSILVANIA din partea Patriarhiei constantinopolitane. Din cele prezentate rezulta anumite considerente. Astfel, administratia medievala romaneasca la Sud si Est de Carpati sa dovedit a fi asemanatoare, folosindu-se, in general, aceleasi functii. Existau MARI DREGATORI, componenti ai SFATULUI

si DREGATORI ai Curtii, slujbasi diferentiati prin responsabilitatile detinute, iar cu timpul boierimea, ca parte a structurii sociale, nu se mai suprapunea cu boieria, respectiv, cu acea functie oficiala domneasca acordata unor persoane de incredere. In aparatul administrativ din spatiul geoistoric extracarpatic, cele mai importante personalitati erau: LOGOFATUL (seful cancelariei domnesti), VORNICUL (administratorul vietii interne) si VISTIERUL (responsabilul finantelor tarii). Stabilitatea lor, ca persoane oficiale, era relativa. Bunaoara, in MOLDOVA s-au succedat, de la 1501 la 1600, circa 20 de logofeti si 30 de spatari, iar in TARA ROMANEASCA, 41 de vistieri numai in etapa 1546 1600. Domnitorul DIMITRIE CANTEMIR (1693, 1710 - 1711) apreciaza in operele sale ca MOLDOVA avea, pana la regimul fanariot, 278 de DREGATORI, din care: opt de rangul intai, membri ai SFATULUI DOMNESC (logofatul, doi vornici, hatmanul, vistierul, postelnicul, spatarul si paharnicul), 40 de rangul doi, 230 de rang inferior. In etapa imediat urmatoare, asemenea sistem administrativ nu s-a modificat substantial. Aparitia functionarilor de stat,, retribuiti in raport de pregatirea si atributiile lor, s-a lasat inca un timp asteptata, pana spre epoca moderna. Pe vremea fanariotilor, numai DOMNUL personal acorda DREGATORII. Un FOR ADMINISTRATIV medieval avand mare insemnatate pentru conducerea statala a fost ADUNAREA TARII. In TRANSILVANIA este atestata in secolul XIII (1283) si s-a numit initial ADUNAREA GENERALA A NOBILILOR, avand prioritar atributii judecatoresti. In anii 1291 si 1355 in componenta sa erau reprezentanti inclusiv romanii, exclusi ulterior prin DIPLOMELE REGALE emise de monarhul maghiar LUDOVIC I DE ANJOU (1342 - 1382) in anul 1366. Acest -------> principat romanesc, dupa 1437, a cunoscut ADUNAREA sub formula CONGREGATIILOR GENERALE ALE NOBILIMII, fara participare romaneasca, structurate pe alianta de la CAPALNA 1437 numita "UNIO TRIUM NATIONUM" (maghiari, sasi, secui). In secolele urmatoare, ADUNAREA Transilvaniei medievale s-a numit DIETA, a avut atributii legislative si servea interesele politice ale poyentatilor interni ori cele ale cancelariilor stapanitoare, romanii ramanand "tolerati" in tara lor. Documentele mentioneaza ADUNAREA din Tara Romaneasca si Moldova incepand cu secolul XV, ca un organism administrativ nepermanent, convocat periodic, extraordinar, pentru: alegerea domnilor, aprobarea masurilor fiscale, acceptarea tratatelor semnate de voievozi, alte hotarari cu valoare exceptionala. In ambele Principate dunarene, ADUNARILE se constituiau numai din BOIERI si CLERICI, treptat insa vor fi admisi reprezentanti ai orasenilor si chiar ai taranilor liberi. Domnii autoritari au incercat sa diminueze rolul ADUNARILOR, iar dupa secolul XVII importanta acestora a decazut. Pe timpul fanariotilor, intreaga responsabilitate in conducerea statului revenea domnului, raspunzator pentru faptele sale exclusiv in fata sultanului. De aceea, considerandu-se ignorate in actiunea de conducere a statului, unii boieri au constituit "PARTIDA NATIONALA", inaintand mai multe scrisori (ARZURI) atat Turciei, cat si altor puteri europene ale timpului, cu deosebire AUSTRIEI si FRANTEI. Sunt cunoscute, de asemenea, interventiile unor categorii sociale pe langa consulatele statelor reprezentante la BUCURESTI si IASI, infiintate in secolul XVIII, memoriile adresate lui NAPOLEON BONAPARTE, precum si "PARTIDEI NATIONALE" din 1769 (Moldova, cel al ambelor principate din 1772, ori documentul cu titlul "PLAN, SAU FORMA DE OBLADUIRE REPUBLICEASCA ARISTO-DIMOCRATICEASCA, intocmit de DUMITRACHE STURDZA in 1802, ce prevedea, printre altele, separarea puterilor in stat. Aceste exemple demonstreaza dorinta de reformare a societatii romanesti dominata de FANARIOTISM, in care ADUNARILE nu se mai intruneau, excluzandu-se de la conducerea statului in primul rand categoriile sociale traditional privilegiate. Edificator devine astfel MEMORIUL adresat de boieri delegatului AUSTRIEI prezent la CONGRESUL DE LA FOCSANI (1772). Principatele Valahiei si Moldonei au fost totdeauna libere sub proprii lor principi, aliati, cu cei ai Ungariei si ai Transilvaniei, de unde am primit adesea trupe si subsidii pentru a lupta contra incercarii lor pe care le-au facut turcii de a le supune. Nevoia i-a silit, in cele din urma, pe parintii nostri, sa se supuna, in conditii foarte avantajoase, pe care insa tinerii nostri incepura curand sa le incalce..., impunandu-se noi dari. In prezent, noua alianta si interesul comun al Curtilor Vienei si Petersburgului ne dau cele mai mari asigurari si ne fac sa credem ca a sosit momentul schimbarii situatiei patriei noastre, prin recastigarea libertatii.... Ultima alegere a unui domn de ADUNARE a avut loc in TARA ROMANEASCA la 1730 (Constantin Mavrocordat), iar ultima hotarare adoptata de ADUNAREA din MOLDOVA s-a referit la desfiintarea serbiei in 1749. Rolul ADUNARILOR , in primul rand al boierimii pamantene, va renaste cu deosebire prin prevederile REGULAMENTELOR ORGANICE. Domnia, sfatul si adunarea au constituit cele trei componente fundamentale implicate in administratia Tarilor Romane, care si-au pastrat permanent AUTONOMIA interna fata de Imperiul Otoman. Din acest unghi de vedere, principii fanarioti au reusit sa smulga o aprobare de la ISTAMBUL prin care, in 1756, proprietarii turci au fost expulzati de la Nordul Dunarii, cu interdictia de a mai detine in viitor proprietati in Principate. La 1775, SULTANUL a decis ca turcii, cu exceptia negustorilor numarati si randuiti sa nu mai aiba acces in Tara Romaneasca ori Moldova, decat cu tescherea de la domnie. Aspectul puncteaza mai ales in favoarea fanariotilor, aflati spre finalul epocii lor in spatiul romanesc, dar efectele se rasfrangeau si asupra autohtonilor. Ca structura teritorial - administrativa, Tarile Romane medievale au cunoscut: JUDETELE (in Muntenia), TINUTURILE (in Moldova), DISTRICTELE, SCAUNELE si COMITATELE (in Transilvania). In ceea ce priveste JUDETELE, primele sunt mentionate documentar in 1385 (JALES), 1392 (VALCEA), 1406 (GORJ), 1415 (MOTRU), in vreme ce primul tinut atestat este cel al Neamtului, la 1402. Numarul judetelor si al tinuturilor era aproximativ egal - 24 - conducerea lor fiind incredintata unor judeti, parcalabi si vornici, dregatori locali cu functii judecatoresti, administrative si fiscale. In Transilvania, organizarea administrativ-teritoriala reflecta, mai intai, lupta dintre auronomiile romanesti si tendintele de centralizare ale coroanei maghiare. Ulterior rascoalei de la Bobalna, largile prerogative acordate de regatul maghiar unitatilor teritoriale dominate de natiunile privilegiate desavarsesc excluderea, din viata politica a voievodatului, a majoritatii romanesti autohtone. Districtele romanesti, dezvoltate din vechile cnezate, sunt atestate in Tara Maramuresului (secolul al XIII-lea), in Fagaras (1222), in Tara Amlasului si a Rodnei. Aveau in frunte voievozi, cnezi sau juzi si se conduceau dupa vechiul obicei aparat cu darzenie de legislatia regatului maghiar. Dupa modelul districtelor si cu functii asemanatoare acestora se formeaza, in secolele XIII - XIV, scaunele sasesti si secuiesti. Organizarea sasilor cuprinde si doua districte, al Brasovului si al Bistritei, si evolueaza treptat spre Universitatea sasilor, o adunare teritoriala si politica. Comitatele, mai intai regale, apoi nobiliare, cuprind de regula teritoriul din jurul unei cetati. Cele mai vechi dateaza din

veacul al XII-lea si marcheaza efortul regilor arpadieni de a supune Transilvania organizatiei lor statale. Comitatul va coexista o lunga perioada de vreme cu districtul romanesc.