Sunteți pe pagina 1din 13

Cultura muzicala de traditie bizantina pe teritoriul Romaniei

In Romania, muzica bizantina a fost o realitate obiectiva, facand parte integranta din trecutul de arta si cultura al acestei tari; ea s-a pastrat, s-a dezvoltat si s-a transmis intr-un evident spirit traditional, prin dascali si psalti autohtoni, buni cunoscatori ai cantarii si scrierii bisericesti, care au deschis scoli pe langa locasurile manastiresti mai importante - asa cum au fost Scoala de la Neamt, din secolul al XV-lea sau asa - numita Scoala muzicala de la Putna, atestata si ea in secolul al XV-lea. Raportandu-ne la trecutul de arta si cultura muzicala al poporului roman, trebuie sa avem in vedere totdeauna trei mari filoane, trei mari domenii de manifestare ce au facut parte din insasi structura spirituala a poporului : muzica populara, al carei origini se pierd in negura vremurilor, muzica bizantina, ce a patruns pe meleagurile noastre ca arta muzicala culta (am putea spune profesionalizata) odata cu aparitia crestinismului muzica liniara, "muzica europeneasca", cum o numeau marii psalti romani, Macarie Ieromonahul si Anton Pann (cunoscuta si sub denumirea de "muzica occidentala" ), pe care am identificat-o mai intai in partea de vest a tarii, pe teritoriul Banatului si a Transilvaniei, incepand cu secolul al XV-lea, ca mai apoi sa se generalizeze pe intreg teritoriul Romaniei. Toate aceste domenii ale artei muzicale romanesti au convietuit si au strabatut veacurile intr-un paralelism clar diferentiat, strajuind la portile culturii romanesti pana in zilele noastre; ele isi au caracteristicile lor, temeiurile lor in alcatuirea unui tot unitar, pe care, generic, il voi denumi"tezaurul culturii muzicale romanesti" sau "mostenirea muzicala romaneasca". Daca muzica populara s-a pastrat si s-a transmis mai cu seama pe cale orala - etnomuzicologia romaneasca identificand-o in manuscrise abia la mijlocul secolului al XVII-lea (Codicele Caianu, 1652) - muzica bizantina si muzica liniara au lasat urme mult mai concrete, bibliotecile si colectiile din tara noastra conservand numeroase manuscrise de muzica veche bizantina (secolele X - XVIII) si de muzica liniara, in tabulaturi (secolele XIV - XV)si tiparituri vechi (secolul al XVI-lea). Toate acestea reprezinta pentru noi o adevarata bogatie nationala, un pretios tezaur de arta veche, atestand pe teritoriul patriei noastre, din cele mai vechi timpuri, forme de cultura ce s-au manifestat continuu si sub cele mai diverse aspecte. Asa dupa cum ne este cunoscut, manuscrisele de muzica bizantina pastreaza in cuprinsul lor cantarea bisericeasca practicata in ritul ortodox, dupa "sistima veche" (notatie neumatica in uz pana la 1814) si dupa "sistima noua" ,

chrisantica, moderna (cea care s-a practicat dupa 1814, fiind utilizata si astazi in bisericile ortodoxe din Romania). Pentru a ne putea da seama de structura acestei muzici, de originile ei, de felul in care a fost utilizata de-a lungul a mai bine de cinci secole in practica liturgica romaneasca, care ii sunt caracteristice si cum a circulat ea in centrele manastiresti importnante, in scoli, trebuie sa ne indreptam atentia catre manuscrisele muzicale existente in tara noastra, sa le cercetam si sa tragem concluziile de rigoare. Prin continutul si circulatia lor, manuscrisele muzicale bizantine reprezinta marturia cea mai de pret a unui trecut indelungat de cultura romaneasca. Pana acum doua decenii nu s-a acordat un prea mare interes acestor manuscrise muzicale, nici lingvistii, nici istoricii si nici chiar muzicienii nu s-au aplecat asupra lor cu staruinta ce s-ar fi cuvenit. Exista o multime de probleme cu caracter lingvistic ce-si pot gasi raspuns concret in aceste manuscrise, ca sa nu mai vorbim de aspectele muzicale. Dar, numai greutatea descifrarii muzicii i-a descurajat pe cei dornici a se dedica cercetarii acestui domeniu. Pentru a depasi toate obstacolele, este necesar sa valorificam aceasta mostenire artistica, acest tezaur de cultura veche romaneasca si sa- l punem la dispozitia tuturor celor care vor sa-l cunoasca. In Romania exista un fond apreciabil de manuscrise de muzica veche bizantina, diseminate in diferite biblioteci publice sau in colectii particulare. Cea mai mare parte a acestora au fost scrise in tara, in manastiri, de psalti copisti identificati ca atare in colofoane si in insemnari marginale sau ramasi in anonomat. Altele au fost aduse aici pe diverse cai de circulatie, cunoscute sau necunoscute, de la Constantinopol, Muntele Athos, Thessalonic sau din alte centre manastiresti ale Bizantului, devenind utile cantarii de strana,dar si izvoare pretioase pentru alcatuirea unor manuscrise sub forma de "antologhioane" (cunoscute in Occident sub denumirea de "akolouthiai"). Exista de asemenea si o circulatie catre exterior a unor manuscrise muzicale scrise de psalti - copisti romani, multe fiind semnalate deja in biblioteci din alte tari - la Moscova, Leningrad, Sofia, Leipzig, Insula Lesbos, Copenhaga, Londra, Ianina, Mahera, etc. Manuscrisele de muzica bizantina aflate in Romania prezina interes nu numai pentru cultura romaneasca, ci si pentru aceea a tarilor care au avut in practica lor liturgica ritul ortodox. Continutul muzical al acestor manuscrise isi afla sorgintea in Bizant, de unde s-a raspandit, de-a lungul secolelor, la mai toate popoarele ortodoxe. In felul acesta, in mod unitar, si cu un netramutat respect fata de textul muzical si literar devenit traditional, muzica bizantina a circulat in cele mai indepartate centre ale ortodoxiei. Domnitorii romani si conducatori bisericilor din Tarile Romane au simtit mereu nevoia de a mentine contacte permanente - indeosebi cultural - artistice - cu civilizatia bizantina. Rporturile romano-bizantine au fost directe si deosebit de stranse, marturii in acest sens oferindu- ne documentele privitoare la daniile domnitorilor si boierilor romani catre Bizant si Muntele Athos. Chiar si dupa instalarea turcilor

in Balcani, voievozii romani au favorizat patrunderea civilizatiei greco bizantine pe teritoriul tarilor lor, nu o data manifestandu- se ca aliati statornici ai imparatilor bizantini. Dupa caderea Bizantului sub turci, domnitorii romani s-au considerat ei insisi succesori ai puterii bizantine. In acest sens sunt revelatoare afirmatiile savantului roman Nicolae Iorga : " Bizantul, cu tot ceea ce reprezenta el ca tip de civilizatie, cuprinzand mostenirea intelectuala elenica, dreptul roman, religia ortodoxa si tot ceea ce provca si intretinea el in materie de arta nu a disparut, nu putea sa dispara, o data cu caderea, pe rand, in veacul al XVlea, a celor trei capitale ale sale : Constantinopol, Nistra si Trapezuntul Multe lucruri noi vor iesi astfel la suprafata, dar in adanc nu va ramane decat nestramutata continuitate bizantina". Desi epoca istorica a Bizantului s-a incheiat in luna mai a anului 1453, a continuat sa existe totusi un" Byzance apres Bzyance", dupa cum se exprima Nicolae Iorga, stramutat, din punct de vedere cultural - artistic, si in Tarile Romane. De aceea nu putem accepta punctul de vedere al celor care asociaza incheierea epocii istorice a Imperiului Bizantin cu sfarsitul artei bizantince, delimitand in mod automat : arta bizantina si arta post-bizantina, mai cu seama in domeniul artei muzicale care, in ceea ce priveste notatia si repertoriul - structura si creatia- a continuat sa existe ca atare multa vreme. Creatiile muzicale ale unor mari maestri bizantini ca Glykys Kukuzel, Kladas etc., in notatia secolelor XIV - XV, au fost preluate cu precadere in manuscrisele secolelor XVI- XVII si chiar in cele ale secolului al XVIII -lea. Acestora li s-au adaugat creatiile compozitorilor noi aparuti care sau integrat in spiritul inaintasilor si in sistemul vechi de notare a muzicii, in stilul si conceptul de forma al artei bizantine. Desigur, in structura acestei arte au aparut si elemente noi, datorate evolutiei si mai ales influentelor popoarelor care au venit pe rand in contact cu aceasta muzica, insa ele nu au alterat structura muzicii, care a continuat sa fie tot una bizantina, adica tot aceea care a fost practicata in Bizant. Traditia era un factor extrem de important in transmiterea muzicii, si aceasta s-a postat cu strictete in spirirul unui profund respect fata de arta inaintasilor. Se poate spune ca nimeni nu indraznea sa modifice ceea ce se transmitea in manuscrise, totul se pastra cu sfintenie, ca expresie a unei inalte spiritualitati de origine divina. Se creau totusi opere noi, insa toate se integrau in aceasta spiritualitate, in acest respect fata de conceptul inaintasilor. Semiografia a ramas aceeasi, vechea notatie neobizantina continuandu- si drumul, secole dea randul, in structura initiala, putinele semne care s-au adaugat apartinand mai degraba domeniului interpretativ - ornamental (chironomic) si mai putin celui intonational (diastematic). Manuscrisele romanesti sunt revelatoare in aceste sens: in ele se pastreaza muzica practicata la Bizant in toata puritatea ei, atat in ceea ce priveste notatia neumatica, cat si scrierea textului literar de sub neuma. Aceasta muzica, apartinand marilor creatori bizantini, cunoscuti din numeroase manuscrise, o intalnim aidoma si in manuscrisele romanesti din secolele XV-XVIII. I s-a

adaugat creatia psaltilor - compozitori romani - Evastatie, protopsaltul Putnei, Domentian Vlahu, Thedosie Zotica (secolele XV - XVI), Callist Ieromonahul, protopsalt al Mitropoliei din Bucuresti (secolul al XVII -lea ), Filothei sin Agai Jipei, Sarban, Ioan sin Radului Dumei Brasoveanu, Constandin, Mihalache Moldovlahu, Naum Rimniceanu, Iosif de la Neamt, etc., toti mari psalti ai secolului al XVIII-lea, care au continuat in mod stralucit traditia romaneasca a scrierii manuscriselor, dar si pe aceea a alcatuirii cantarilor, in spiritul si conceptul de forma si stil ale muzicii inaintasilor. Intreg acest tezaur de manuscrise muzicale vechi bizantine sta marturie concreta si fara indoiala existentei pe terotoriul Romaniei a unor preocupari artistic - muzicale de mare profunzime si de mare sensibilitate, timp de mai bine de cinci secole. Nu o data am evidentiat caracterul cu totul particular, original arhaic al creatiei lui Evstatie, protopsaltul Putnei, cel care a fost socotit, de la inceput, intemeietor si conducator de scoala; de la el ne-a ramas un manuscris de mare interes pentru cercetarea muzicii medievale romanesti (datat 1511), in care s-au identificat nu mai putin de 50 de creatii proprii, ce se ramarca prin originalitate, prin atasamentul evident la fondul artei bizantine, insa particularizate prin caracterul lor arhaic, specific vechiului stil al artei primitive crestine. La fel de particularizate sunt si compozitiile celorlalti psalti romani ai Scolii muzicale de la Putna, a caror creatie, desi mult mai restransa in manuscrisele ramase, a fost integrata in circuitul valorilor componistice ale secolului al XVI -lea din Principatele Romanesti. Din cele afirmate mai sus se naste o intrebare : in ce limba s-a oficiat serviciul religios in tara noastra, de-a lungul secolelor? Apeland la argumentele concrete pe care ni le ofera manuscrisele de muzica veche bizantina existente in tara noastra (secolele XI-XVIII), vom putea constata ca in marea lor majoritate acestea pastreaza sub neumele muzicale texte liturgice scrise in limba greaca situatie pe care o raportam insa numai pana la aparitia, in 1713, a Psaltichiei rumanesti a lui Filothei sin Agai Jipei, manuscris ce delimiteaza in mod concret introducerea limbii romane si in cantarea religioasa. In tara noastra, de pilda, nu exista nici un manuscris de muzica bizantina scris integral cu texte liturgice in limba slavona. Doar in cateva manuscrise se pastreaza astfel de cantari, cele mai bogate in acest sens fiind doar doua dintre manuscrisele Scolii muzicale de la Putna, de la inceputul secolului al XVI-lea. Deci, cantarea bisericeasca - adica cea care se auzea cel mai bine si cel mai indelung in biserica in timpul serviciului religios - se facea ascultata mai degraba in limba greceasca decat in limba slavona. Invatamantul muzical se facea de asemenea dupa gramatici (propedii) scrise numai in limba greaca, existente in manuscrisele vechi muzicale bizantine. Psaltii romani isi insuseau arta muzicii dupa gramatici scrise in limba greaca, avand alaturi, pentru exemplificare (pentru asa-numita "paralaghie"), colectii de cantari (Antologhioane) cu texte literare scrise tot in limba greaca.

Putem concluziona ca exista intr-adevar un bilingvism clar diferentiat, insa cu preponderenta evidenta a limbii grecesti, situatie concreta desprinsa din manuscrise existente si nu din presupuneri sau deductii logice. Si daca se vor extinde cercetarile, se va observa ca manuscrisul cu cel mai mare numar de cantari in limba slavona este cel al lui Evstatie de la Putna (de la 1511) si ca, avansand in timp, numarul cantarilor cu texte slavone se micsoreaza rapid, pana la disparitie. Acestea sunt situatii ce se pot desprinde din cercetarea manuscriselor de muzica veche bizantina din tara noastra si care au darul de a corecta vechile ipoteze privind limba de cult la romani in trecutul indepartat. Se impune astfel concretizarea ideii de valorificare a culturii muzicale bizantine in Romania, actiune extrem de importanta si absolut necesara, ce va avea rezultate dintre cele mai pozitive pentru cunoasterea si aprofundarea culturii medievale romanesti si, in mod firesc, a intregii culturi sud-est europene. De aceea, pentru a veni in intampinarea acestei idei sunt necesare cateva precizari referitoare la utilitatea actiunii, la modalitatile de punere in valoare, de aducere in actualitate a acestui tezaur de cultura veche muzicala pe calea tiparului, atat in editii de "monumenta" cat si in editii de "transcripta". Necesitatea actiunii de publicare se impune din mai multe motive: - prin tiparire se conserva manuscrisele, astfel incat se inlatura posibilitatea disparitiei, a distrugerii continutului acestora, documentele, multiplicate in editii facsimilate, intrand in biblioteci publice; - prin multiplicare, facsimilele devin accesibile unui numar mare de cercetatori si dirijori care pot interveni, prin contributii diverse, la interpretarea continutului respectivelor documente; - prin transcrierea documentelor scrise in notatii mai putin accesibile, muzica acestora poate ajunge la indemana compozitorilor pentru a fi utilizata in creatie, a muzicologilor pentru a fi abordata in cercetarea istoriografica si analiza, a interpretilor pentru a fi executata in concert; - atat editiile de "monumenta" cat si cele de "transcripta" vor putea sta marturie si argument tuturor celor care vor face referiri la existenta, din cele mai indepartate timpuri, a unei vieti spirituale continue, intense si diversificate pe intreg teritoriul Romaniei, sub multiplele ei aspecte: artistic, istoric, arheologic, lingvistic, paleografic etc., devenind instrumente de lucru, utile si pretioase acestor domenii de cercetare. Inca din secolul al XIX-lea, datorita tiparului si mai ales aparitiei unor personalitati romanesti care au promovat o atitudine stiintifica fata de valorificare tezaurului cultural-artisic romanesc, acordand acestuia o functie istorica de importanta nationala, echilibrul intre necesitatea istorica si fenomenul artistic romaanesc existent care a inceput a se concretize prin aparitia unor lucrari in care idea de document ca valoare istorica a fost sustinuta cu prioritate de istoricii, arheologii, lingvistii romani, intr-un cuvant de toti cei care si-au propus sa fundamenteze spiritualitatea romaneasca pe documente. "Fara

aceste izvoare nu se poate face istorie, spuneau ei, nu se poate concepe isoria in nici un domeniu de activiate cultural-artisica".[1] In domeniul muzicii bizantine au existat in trecut cateva incercari meritorii de a se publica unele documente privind trecutul artistic romanesc. In aceasta categorie intra Macarie Ieromonahul si pe Anton Pann, cei doi importanti muzicieni ai inceputului de secol XIX, care au reconsiderat unele creatii ale marilor inaintasi ai muzicii bizantine. Voi enumera activitatea istoriografica a lui Teodor Burada, care a publicat in Almanahurile sale documente privind trecutul nostrum artistic, cu referiri precise la Dimitrie Cantemir, apoi la manuscrisele romanesti aflate la Muntele Athos. Constantin Erbiceanu a semnalat primul, in 1897, manuscrisul lui Filothei sin Agai Jipei, Psaltichia rumaneasca. Ar mai fi de mentionat Nicolae Popescu, care s-a ocupat de activiatea lui Macarie Ieromonahul, apoi Ioan D. Petrescu care a publicat, incepand din 1932, in facsimile si in transcriere, numeroase cantari de muzica bizantina din secolele XIII - XVIII, urmarind in mod special aspectele teoretice ale acesteia. Contributii importante in acest sens au mai avut Marcu Beza si Vasile Gheorghiu, acesta din urma aducand in atentia istoriografilor celebrul Lectionar evanghelic de la Iasi, din secolul al XI-lea. George Breazul a atras atentia asupra valorii documentului, a izvoarelor, in argumentatia istorica a culturii. In ultimele doua decenii, muzicologii romani, urmand indemnul inaintasilor si integrandu-se in conceptual celor care au vazut in editiile de documente principalele mijloace in a demonstra pe teritoriul Romaniei a unei istorii si a unei culture stravechi, au inregistrat in acesta directie relizari meriotorii statornicind o traditie in domeniul valorificarii. Intreg acest tezaur al muzicii bizantine trebuie insa valorificat dupa criterii stiintifice si intr-un evident spirit critic, tinand seama de doua mari modalitati de punere in valoare, de aducere in acutalitate: - editiile critice de documente - in cadrul carora sa fie adunate si publicate izvoarele propriu-zise ale muzicii bizantine, in facsimile ("monumenta") si in transcriere ("transcripta"); - studiile ("subsidia") - care sa puna in lumina cele mai importante aspecte ale muzicii bizantine, sa contureze sintezele acestei muzici pe baza carora sa se poata cladi insasi istoria muzicii, istoria culturii, acoperind toate epocile istorice. Manuscrisele secolului al XVIII-lea ne introduc, pe noi romanii, intr-un stadiu de cercetare intim, cu un vadit caracter subiectiv. Daca pana in anul 1713, in manuscrisele de muzica bizantina aflate in Romania, textul literar era scris in limba graca (in marea majoritate a manuscriselor) si in limba slavona (intr-un numar restrans de cantari) - doar acestea fiind considerate limbi oficiale de cult , acum situatia se schimba, limba romana devenind limba de cult si in cantarea rituala ortodoxa. La aceasta data, in plina epoca cultural-artistica brancoveneasca, inregistram primul manuscris de muzica bizantina cu textul

literar notat integral in limba romana - Psaltichia rumaneasca, opera a Ieromonahului Filothei sin Agai Jipei, psalt la Bucuresti, in Mitrpolia Ungrovlahiei. Pentru cultura romaneasca, acest manuscris are o mare insemnatate, el marcand, documentar, nu numai momentul introducerii limbii romane si in cantarea religioasa, in cartile de strana, dar si primele manifestari ale prozodiei muzicale romanesti, ale cantarii ritmate, ale adaptarii textului la muzica si invers, al muzicii la structura prozodica a textului literar. Editarea integrala a acestui manuscris, in facsimile si in transcriere, realizata de prof. univ. dr. Sebastian Barbu-Bucur s-a impus cu atat mai mult cu cat el determina si o deschidere larga spre o serie de alte manuscrise romanesti de muzica bizantina ce au dominat intreg secolul al XVIII-lea. Numarul lor este impunator, ca si al psaltilor romani care s-au afirmat in acest domeniu. Diversitatea manuscriselor secolului al XVIII-lea - anastasimatare, stihirare, irmologhioane, doxastare, predominante fiind totusi antologhioanele - ne ofera posibilitatea de a cuprinde toate cantarile cu texte romanesti practicate in ritul ortodox. De asemenea, luam contact si cu creatia celorlalti psalti - compozitori de la Constantinopol si de la Muntele Athos, alaturi de care cantarea romaneasca, in evolutia ei fireasca, a mers permanent in paralel. Se afirma iarasi scolile de cultura muzicala - de la Bucuresti, de la Neamt, din scheii Brasovului - care-si pun amprenta atat asupra stilului cantarilor, cat si asupra structurii manuscriselor. Iar ca un eveniment important de progres in domeniul dezvoltarii artei muzicale se inscrie si tipografia de la Bucuresti, in care au fost tiparite, in 1820, primele carti de muzica psaltica din lume -Noul Anastasimatar si Scurt Doxastar - in notatie chrisantica ("sistima noua"), sub ingrijirea lui Petru Efesiul, dar cu cheltuiala unor sustinatori romani. In concluzie, subliniem cateva idei: acest "tezaur" de cultura muzicala bizantina din Romania nu este o figura stilistica, ci o realitate vie, care poate sa aduca lumina intr-un trecut destul de indepartat al vietii spirituale romanesti. Actiunea valorificarii trebuie continuata cu intensitate si urgenta, pentru a salva o "mostenire" artistica ingropata in manuscrise prea usor supuse distrugerilor cariilor vremii. De aceea ar fi imperios necesara, intr-un viitor cat mai apropiat, publicarea unor cataloage ale manuscriselor existente: un catalog general, analitic, si cataloage tematice, fara de care munca de valorificare va fi mult ingreunata. Cateva incercari s-au facut, insa multe dintre ele au ramas inca in stadiul de manuscris. Aceste initiative trebuie sprijinite, stimulate, deoarece cataloagele ne ofera cel mai sigur ghid intr-un domeniu atat de diversificat si de specializat, ele fiind necesare mai cu seama in cercetarea comparata a manuscriselor si a cantarilor pe care le contin. Exista in Romania un grup compact de cercetatori ai muzicii vechi bizantine care s-au afirmat prin diverse publicatii de specialitate si simpozioane, continuand traditia inaintasilor, intr-o atitudine de respect fata de adevar si fata

de manuscris. Intocmind o bibliografie a realizarilor bizantinologilor romani, am avut revelatia unui numar impresionant de studii, articole si carti publicate. Iar ca o consecinta dintre cele mai fericite ale actiunii de valorificare a vechii muzici bizantine le apare astazi si fenomenul artistic ce se prefigureaza din ce in ce mai evident in creatia corala si simfonica romaneasca. Datorita stradaniilor bizantinologilor romani de a transcrie si a readuce astfel in actualitate o muzica straveche, ale carei sonoritati au relevat un diatonism pur arhaic si, pe alocuri, un cromatism incipient, un numar din ce in ce mai mare de compozitori si-au indreptat atentia catre melodica bizantina, preluand-o creator in compozitii dintre cele mai diverse. Urmand indemnul lui Paul Constantinescu - care a realizat cele doua Oratorii bizantine - de Pasti si de Craciun, cantate, imprimate pe disc si tiparite in strainatate (la Brenreiter Verlag, Kassel) - si a lui Dimitrie Cuclin, care a incorporat numeroase intonatii bizantine in simfoniile sale, compozitori romani ca: Pascal Bentoiu, Doru Popovici, Aurel Stroe, Viorel Munteanu, Myriam Marbe, si compozitorii de coruri: Ioan D. Chirescu, Nicolae Lungu, C. Dragusin si multi altii au prelucrat in modul cel mai divers o tematica muzicala bizantina de un inedit evident, realizand creatii simfonice, vocal simfonice, madrigale si chiar opera in care melosul bizantin devine predominant. In ultimele doua decenii s-au publicat in Romania multe studii si volume de muzica bizantina, altele fiind in stadiul de editare. Majoritatea acestora au vazut lumina tiparului cu eforturi materiale si spirituale destul de mari. In consecinta este necesara o diversificare a mijloacelor de publicare a lucrarilor destinate valorificarii culturii muzicale vechi bizantine. Asa cum am aratat inainte, manuscrisele de muzica bizantina din tara noastra prezinta nu numai un interes national, ci si unul international, intreaga cultura muzicala sud - est europeana fiind implicata in aceasta sfera de preocupari. De aceea ar fi salutara interventia in aceasta actiune si a altor institutii cu posibilitati de editare, fapt ce ar facilita si chiar ar urgenta aparitia, in Romania, a unor volume de "monumenta" si de "transcipta", a unor cataloage si a unor studii cu caracter monografic, toate acestea imbogatind patrimoniul artistic - muzical national si universal.

Muzica bizantina pe teritoriul Romaniei pana in sec. al XVIII-lea

Muzica Bizantina a patruns in tarile care s-au gasit in legatura canonica cu Patriarhia de CONSTANTINOPOL. Intre poporul roman si Bizant au existat legaturi economice si culturale permanente, datorita pozitiei geografice a teritoriului Romaniei,a prestigiului politic si cultural al Bizantului. Inceputurile muzicii bizantine la romani sunt strans legate de aparitia si raspandirea crestinismului pe aceste meleaguri, consemnat inca din primele secole ale erei noastre. Biserica incepe sa se organizeze in Dacia Pontica sau Scythia Minor in secolul IV , cand este atestat existenta primei episcopii la Tomis (369) si cum dovedesc numeroasele urme de basilici si cimitire, ca si obiectele si inscriptiile scoase la iveala de sapaturile arheologice. Nu numai in Dobrogea, ci si in celelalte provincii de pe teritoriul Daciei Romane gasim astfel de urme. In secolul IV, imparatul bizantin Justinian, recucerind pe malul sting al Dunarii o serie de capete de pod, aduce aici soldati si misionari, refacand in intregime cetatea militara de la Sucidava-unde s-a descoperit cea mai veche basilica de la nord de Dunare. In faza comunitatilor satesti si populare (sec IV-IX), crestinismul populatiei stra-romane s-a redus, pana la organizarea, la insusirea elementelor de baza ale noii credinte si la practica simpla a cultului, din care muzica nu poate lipsi. Astfel, in secolul IV, pe vremea persecutiei lui Athanaric, Sava de la Buzau, martirizat la 12 aprilie 372, canta psalmi in biserica si cultiva cantarea psalmilor cu mare zel. Pana in secolul VI, in muzica de cult in faza sa de formare, nu existau deosebiri esentiale intre felul de a se canta la Bizant si la Roma. Marturie a muzicii bizantine in perioada de inceput este Condacul Nasterii care a circulat intr-o forma mult mai simpla probabil, decat cea transmisa de manuscrisele medievale, cum era posibila intr-o transmitere orala. Constructia modala a condacului glas 3 autentic-este aceeasi in manuscrisele secolelor XIII, XVIII, sau contemporane, fapt ce dovedeste vechimea acestui imn. Incepand cu

secolele IX-X si pana dupa jumatatea secolului XVII este cunoscuta si prezenta limbii slavone ca limba de cult. Printre cele mai vechi texte slavone scrise in tinuturile romanesti, dupa care s-a cantat, se pastreaza un MINEI pe luna martie, numit "CODEX SUPRASLIENSIS, datand din secolul XI. Din sec. XIII, se pastreaza fragmente dintr-un minei cu indicatia ehului la tropare si condace, din sec.XIII-XIV se pastreaza partea a doua a Octoihului de la Caransebes cu cantarile glasului 5-8 iar din sec XIV (1346), provenit de la Bistrita-Oltenia, Psaltirea slavona, cu pretioase lamuriri asupra cantarii psalmilor la originea lor "scrisa la Boreci de Branco Mladenovici, cu mana lui Ion Azov theologul. Paralel cu limba slavona, a circulat in continuare pe teritoriul Romaniei intre sec. V- XIV, limba greaca. Odata cu aceasta a circulat si muzica bizantina cu text grecesc, in toate tinuturile romanesti, desi acestea s-au dezvoltat separat multe secole. Odata cu aparitia formatiilor feudale se semnaleaza existenta mai multor biserici in provinciile romanesti, ceea ce face ca intr-o scrisoare din anul 1234 a Papei Grigorie al IX-lea, adresata fiului regelui Ungariei, sa se vorbeasca de existenta unor episcopi romani, numiti "pseudoepiscopi ai ritului grec",de unde concluzia ca, in aceasta vreme, muzica bizantina capata o mai mare raspandire pe teritoriul locuit de romani. In Dobrogea incepand cu 1204, se infiinteaza arhiepiscopia Vicinei, se organizeaza biserica si implicit, muzica bizantina patrunde si mai mult. Dupa formarea statelor feudale, in Tara Romaneasca (1330) si Moldova (1359) are loc o mai temeinica organizare a bisericii. Primii mitropoliti ai Tarii Rominesti (Iachint, Hariton, Antim Critopulos) greci de origine, depinzand de Constantinopol, a contribuit mult la raspandirea muzicii bizantine. In sec.XIV si XV, muzica bizantina este promovata tot mai sistematic, ca urmare a infiintarii unui mare numar de manastiri romanesti-in toate provinciile centre de cultura muzicala, unde se invata cu temeinicie cantarea traditionala bizantina, fixata ,canonizata si conservata. Prin numeroase ctitorii, daruri si inchinari de manastiri, domnitorii romani din sec.XIV, XV si XVI intretin legaturi directe cu centrele culturale importante din Orientul ortodox, in primul rand cu Athos si Constantinopol, sprijinit astfel cultivarea muzicii bizantine

pe teritoriul Romaniei. Aceasta este calea directa prin care romanii sunt mostenitorii culturii si civilizatiei bizantine, Muntele Athos dispunind de o celebritate deosebita ca centru de practica liturgica si implicit de muzica bizantina, atragand aici la studiu calugari din toata lumea ortodoxa. Inca de la intemeierea Principatelor, Vladislav I (1354-1377) trimite numerosi calugari la Muntele Athos, in manastirile Zograful, Hilindar si Cutlumuz, pentru desavarsire. Avantul cultural de la inceputul sec.XV este marcat de o creatie poetico- muzicala autohtona "Pripealele lui Filotei de la Cozia fost logofat al lui Mircea cel Batran(1386-1418) sub numele de Filos nascute sub denumirea de ,,Marimuri sau ,,Veliceanii. Micile tropare ale lui Filotei care se canta dupa polieleu, scrise in jurul anului 1400, cu stihuri alese din psalmi de Nichifor Vlemmidis (11971272)-unul dintre cei mai de seama reprezentanti ai societatii grecesti de la Nikeia sec. XIII-au circulat in manuscrise medievale la romani, ca si la toate popoarele slave ortodoxe, pastrandu-se in cel putin 24 manuscrise slave (sec.XV-XVII), dintre care 13 sunt pe teritoriul Romaniei, cel mai vechi datand din1437. Pana in sec.XV nu cunoastem manuscrise muzicale bizantine scrise pe teritoriul Romaniei, cele existente fiind aduse din alte parti. Din acestea amintim:,,Lectionarulgrecesc din Iasi, scris in notatie ecfonetica, la Constantinopol in sec. XI-XII si apoi adus in Romania si de care s-a ocupat Gr.Pantiru. Manuscrisele grecesti: IV-39 de la Biblioteca Centrala UniversitaraIasi, scris in sec. XIII si 953 de La Biblioteca Academiei Romane, scris in sec.XIV, ambele in notatie medio-bizantina sunt de asemenea aduse la noi din alte parti. In sec. XV documentele ne arata ca "pe vremea lui Stefan cel Mare psaltii cantau dupa carti numite (mai tarziu n.n.) "Psaltichii", iar Kogalniceanu in "Letopiseti" pomeneste de "Cartea de muzica Psaltiki", a capelei domnesti de la Cetatea Neamtului, din timpul lui Stefan cel Mare. Daca pana acum am facut doar unele mentiuni despre muzica bizantina ce se invata practic, pe cale orala, in Moldova, la Putna, incepand cu ultimele decenii ale sec.XV si pana spre sfarsitul sec.XVI, muzica bizantina a fost invatata pe manuale dupa neume muzicale, in scoala organizata cu dascali. Existenta scolii nu este atestata documentar direct, cercetarile intreprinse in ultimele decenii

insa, au dus la descoperirea unor manuscrise cu semiografie bizantina care ne-a permis sa stabilim existenta pe teritoriul Romaniei a catorva scoli in perioada medievala, dintre care cea mai veche a fiintat la Putna. Printre compozitorii si dascalii de muzica bizantina de la Putna, alaturi de Eustatie, Ioasaf, Antonie, Ioan Diaconu, Kyr Gheorghie, ne atrage atentia Dometian Vlahu, al carui nume vadeste originea lui romana. Faima scolii de la Putna mersese pana dincolo de hotarele tarii cum aflam din scrisoarea lui Al. Lapusneanu, domnul Moldovei, datata din 6 iunie 1558, adresata comunitatii ortodoxe din Lvov: "Trimiteti-ne de asemenea, patru cantareti, tineri si buni si noi ii vom invata cantarea greceasca si sarbeasca (slavona). Dupa ce vor invata ii vom trimite la voi (inapoi); trebuie numai sa aiba glas bun; ne-au fost, de asemenea, trimisi la invatatura si cantareti din Przemysl. Circulatia cantarilor psaltilor putneni din cele noua manuscrise scoate in evidenta atat valoarea muzicii cat si durabilitatea ei in timp, fiind utilizata in practica de strana a centrelor manastiresti din Moldova in tot sec.XVI. Aceste manuscrise contin o muzica bizantina autentica, aflata in uz la Bizant, la Muntele Athos si multe alte centre manastiresti din Orient, fiind pastrata in manuscrise si in traditia orala, cai prin care a patruns si in tarile romane. Acest centru de mare inflorire spirituala si artistica ce a stralucit in Moldova mai bine de o suta de ani (sec.XV-XVI),a fost reliefat aproape de catre toti muzicologii romani care s-au ocupat de muzica romaneasca medievala. In ultimele decenii, numeroase sunt studiile consacrate a acestei scoli, iar in ultimii ani, 1980-1981, Gheorghe Ciobanu, Marin Ionescu si Titus Moisescu au publicat in intregime 2 manuscrise muzicale, provenind de la Putna, in colectia Izvoare ale muzicii romanesti, vol.III si IV "Documenta, scotand in evidenta contributia psaltilor-compozitori romani la patrimoniul culturii muzicale bizantine. In Tara Romaneasca, Transilvania si Banat a circulat aceeasi muzica de tip bizantin, in biserici, in manastiri si in scoli organizate.Chiar daca nu ne-au ramas manuscrise din aceasta vreme (sec.XV-XVI), se stie c-au existat centre culturale manastiresti unde, dupa obiceiul timpului, trebuie sa se fi predat si muzica psaltica. La Brasov ia fiinta prima scoala romaneasca inca din 1495, unde muzica

psaltica va fi cultivata fara intrerupere. In sec.XVII arta bizantina din Muntenia si Moldova incepe sa fie romanizata, pe vremea lui Matei Basarab si Vasile Lupu, cantandu-se la strana-practic, fara neume muzicale-si romaneste. Pentru sec.XVII nu se cunosc pe teritoriul Romaniei scoli de muzica bizantina, in sensul celor de la Putna, Scheii Brasovului sau cea din vremea lui Brancoveanu, se continua insa alcatuirea unor colectii de cantari, in exclusivitate in limba greaca, necesare manastirilor, mitropoliilor si bisericilor domnesti. Se cunosc circa 20 de manuscrise din acest secol, scrise aproximativ jumatate de romani sau de romani, dupa cum urmeaza: Biblioteca Academiei R.S.Romania, mss.nr.m,1096 (anul 1624), 791(anul 1665), 663(anul 1695), 564(Cozia), 102, 832(ante 1710) etc.; Muzeul OltenieiCraiova, ms. nr. 52 (1695?), 99; Biblioteca Centrala UniversitaraIasi, mss. nr.III.73(anul 1626) ,III.85, III.86, III.88;Biblioteca Academiei Cluj-Napoca ,ms. nr. 0356(scris probabil in Transilvania,are insemnari din anul 1712);BUC.mss. nr.552 si 550. O buna parte din aceste manuscrise, alaturi de altele, care se pastreaza in biblioteci straine, au fost folosite - la sfarsitul sec.XVII si inceputul sec.XVIII - ca izvoare sau surse originale de catre Filothei sin Agai Jipei, pentru "romanirea cantarilor"