Sunteți pe pagina 1din 61

UNIVERSITATEA "TIBISCUS" TIMISOARA FACULTATEA DE JURNALISTICA

LUCRARE DE LICENTA

MANIPULAREA PRIN INFORMATIE

TIMISOARA 2007

PLANUL LUCRARII ARGUMENT INTRODUCERE CAPITOLUL I - INFORMATIA 1.1 Ce este informatia? 1.2 Opozitii informationale 1.3 Cultura informatiei CAPITOLUL II - MANIPULAREA INFORMATIONALA 2.1 Modalitati si tipuri de manipulare 2.2 Presa, cAinele de paza al Puterii 2.3 Presa ideala: fara manipulare CAPITOLUL III - UTILIZATORII DE INFORMATIE 3.1 Influenta mijloacelor de comunicare In masa 3.2 Lumea informationala 3.3 Educatia ulilizatorilor impotriva manipularii CAPITOLUL IV - Studiu de caz MANIPULAREA PRIN TELEVIZIUNE CONCLUZII

ARGUMENT Manipularea opiniei publice prin informatie este unealta "normala" (adica uzuala). Raspandirea globala a informatiilor totodata permite manipulare la scara larga (CNN, 1991; ziarele lui Murdoch 2003), dar ofera si instrumentele pentru a anula efectele respective. Cel mai influent instrument manipulativ este televiziunea, care nu permite decat in masura foarte limitata selectia informatiei - adica vezi ce se emite (posturi TV cu pondere mare), ce aleg altii pentru tine. Pe de alta parte, in mediile mai deschise, oamenii tind sa-si aleaga informatia care "le convine", deci cauta confirmari. Cine comunica mai repede si mai bine e mai puternic! Acesta pare sa fie dictonul puternicilor lumii, in mileniul trei. Stiati ca politicienii si jurnalistii conduc societatile moderne informatizate? Ca mass-media a devenit cel mai mare aliat al puterii politice, impunand norme si valori pentru miliarde de oameni? Ca, in stiintele comunicarii, comunicarea politica prin mass-media reprezinta cel mai influent sistem de penetrare a mintii si a sufletului oamenilor simpli, atasati de bunavoie la diabolica telecomanda? Literatura despre fenomenul mass-media, atata cat a aparut in Romania, inca nu a inclus materiale, contributii si documentatie referitoare la critica actiunii mediatice, la analiza acesteia in contactul si sub influenta politicii. "Greata de televizor" (la videomalaise, in fr.) resimtita de tot mai multi indivizi are o cauza directa in relatiile dintre mass-media si politicieni. Cine pe cine manipuleaza? Cine pe cine domina? Cu ce se alege consumatorul de stiri, dupa ce isi injecteaza - la ore de maxima audienta - informatie politica prin media? Informatia este valuta forte a societatii moderne. Cei care conduc din umbra ii cunosc valoarea. De aceea o manipuleaza cu abilitate pentru a-si face jocurile. Va prezentam cateva dintre regulile de joc si strategiile manevrelor informationale. "Prima directiva" prevede sa nu se actioneze niciodata direct. Se actioneaza insa prin recomandari, sugestii, insinuari, intr-un cuvant te fac sa crezi ce vor ei sa crezi. Iar in final, daca pici in aceasta plasa si iei decizia catre care te-au indrumat, vor spune: e decizia ta libera, noi nu ti-am impus nimic. Daca observati cu atentie evenimentele care se petrec veti gasi peste tot exemple in acest sens. De pilda se vorbeste frecvent de Recomandarea Uniunii Europene nr. x din anul y, de directiva Consiliului Europei, etc. In fiecare moment fiecare este liber sa aleaga! Ei doar au grija sa creeze toate conditiile pentru ca oamenii sa nu aleaga in cunostinta de cauza. De ce nu se actioneaza direct? Foarte simplu. In primul rand pentru ca forta "lor" sta in faptul ca actioneaza din umbra: Cine ar putea rasturna o putere nevazuta? Caci puterea noastra este una de felul acesta. Aceasta strategie a actiunilor indirecte poate sa dea impresia celor care actioneaza in acest fel ca se respecta liberul arbitru al celorlalti si prin urmare nu vor trebui sa suporte consecintele actiunilor lor. Manipularea, caci despre manipulare vorbim in ultima instanta, este o actiune profund negativa. Faptul de a actiona indirect nu numai ca nu ii scuteste in totalitate de aceste consecinte, dar atrage si alte fiinte in aceasta cursa, facandu-le partase prin ignoranta, complicitate pasiva sau indiferenta. Pentru a iesi din jocul prin care se manipuleaza oamenii, am vazut cat este de important ca oamenii sa fie constienti ca pot alege in orice situatie. Ori pentru a alege in cunostinta de cauza este necesar sa fii informat. De aceea controlul informatiilor a fost una din preocuparile de baza ale guvernantilor din umbra. S-a pus la punct o retea foarte vasta de mijloace de comunicare in masa. Mass-media este un cuvant atat de des utilizat incat si-a pierdut adevaratul sens. In orice act de comunicare exista emitator, receptor si relatie de feed-back. In cazul nostru receptorul este clar definit - masa,

nici macar nu se vorbeste de un ansamblu de fiinte umane, avand o constiinta si liber arbitru. Ramane sa ne punem intrebarea: cine este emitatorul? Si cu ce intentie emite un anumit mesaj? Conteaza cine spune primul! Gustave Le Bon scria in cartea Psihologia multimilor: "Am spus ca una din caracteristicile generale ale multimilor este excesiva lor sugestibilitate si am aratat cat de contagioasa este o sugestie in randul oricarei aglomerari umane, care explica orientarea rapida a sentimentelor intr-o directie determinata. Oricat de neutra am presupune-o, multimea se afla intr-o stare de expectativa atenta, favorabila sugestiei. Prima sugestie formulata se impune imediat prin contagiune tuturor creierelor si stabileste de indata orientarea care se transforma in act. Totul va depinde de natura stimulului si nu ca in cazul individului izolat de relatiile ce exista intre actul sugerat si cumpanirea rationala care se poate opune realizarii sale". De aceea guvernantii din umbra au construit un sistem foarte bine pus la punct prin care sa isi asigure monopolul si intaietatea asupra informarii oamenilor. In prezent stirile lumii sunt monopolizate de cateva mari agentii de presa care au in spate mari finantatori masoni. Ziarele, televiziunea si radiourile din intreaga lume preiau stirile transmise de ele si fac acest lucru cu toata increderea considerand ca aceste institutii cu recunoastere internationala sunt cele mai credibile surse. Uneori chiar mai credibile decat faptele in sine. Daca cineva vrea sa transmita o informatie credibila, oficiala, recunoscuta, trebuie sa treaca prin aceste agentii de presa. Daca nu reusesc sa dea tonul, intervin pe parcurs, creand un fagas in sensul dorit de ei. Cand informatiile apar din surse asa zis neoficiale, adica nerecunoscute de ei pentru ca nu se afla sub controlul lor, se aplica planul B: informatiile sunt lasate sa se propage aparent liber, dar sunt distorsionate si atent monitorizate. Sunt amplificate anumite aspecte intr-o directie dorita si minimalizate sau trecute voit cu vederea celelalte. Pe parcurs sunt puse in functiune si mecanismele de feed-back prin sondaje de opinie sau crearea de spatii in care oamenii isi pot exprima opiniile referitor la un anumit subiect. Nu va faceti iluzia ca ele au rolul de a da oamenilor dreptul de a se exprima. Singurul scop cu care sunt construite este de a vedea in ce stadiu se afla procesul si daca lucrurile s-au orientat pe fagasul dorit. E ca si cum, neputand impiedica apa unui rau sa inunde o zona, tot ce poti face atunci este sa urmaresti care este tendinta naturala de scurgere a apei si sa sapi fagasuri prin care ea sa se scurga astfel incat sa nu fii pus in pericol. Sunt numeroase exemple in acest sens, poate cel mai evident este cel al crestinismului care se manifesta acum in lume in cea mai mare parte sub forma institutionalizata a Bisericii. De cele mai multe ori institutia bisericeasca este pusa inaintea preceptelor spirituale si istoria demonstreaza ca rolul acestei institutii a fost sa monopolizeze, apoi sa filtreze si sa distorsioneze invataturile pe care Iisus le-a daruit omenirii, si nu in ultimul rand sa vegheze ca orice aparitie de informatii ce nu corespund cadrelor stabilite sa fie blocata sau discreditata. Acelasi rol il joaca in prezent si filmele, tot mai numeroase in ultima vreme care sunt presarate cu idei masonice: Matrix, Al cincelea element, Stapanul inelelor, Harry Potter, Truman Show, Inscenarea, Teoria Conspiratiei, SimOne, pentru a nu da decat exemple mai recente. Tot mai multi oameni incep sa se trezeasca si sa isi puna intrebari. Oamenii cer raspunsuri si din punctul de vedere al guvernului din umbra este mult mai bine sa le satisfaci aceasta curiozitate cat mai rapid, dar intr-un mod care sa nu le permita sa descopere adevarul. Astfel ei se asigura ca cei curiosi nu vor cauta mai departe, multumiti in orgoliul lor ca au avut acces la informatii prezentate ca fiind secrete, multumindu-se cu jumatati de adevaruri sau chiar cu minciuni. Privite insa din afara si la nivel de ansamblu lucrurile se leaga intre ele si scot la iveala adevarul, un adevar care este atat de prezent peste tot in jurul nostru incat nici nu il mai vedem.

Am subliniat pana acum in acest text cuvintele recunoastere, oficial, credibil intrucat in zilele noastre oamenii ajung sa creada automat ca un lucru este real sau adevarat doar pentru ca provine dintr-o sursa oficiala. Crearea de asa-zisi experti, gata plini de orgoliu sa faca jocurile acestui guvern din umbra care ii influenteaza, uneori fara ca ei sa isi dea seama, a fost necesara pentru a completa ceea ce s-a vrut sa fie un mecanism perfect de control al informatiilor. Caci atunci cand si aceasta creare de fagase esueaza, se apeleaza la discreditarea sursei sau a informatiilor respective. Traim intr-o lume artificiala in care credibilitatea este foarte importanta. O persoana agreata si tolerata de ei trebuie sa fie o persoana ireprosabila din punct de vedere al regulilor acestei lumi. Cei care devin constienti ca aceste reguli sunt de fapt reguli inventate de oameni sunt exclusi rapid. Se fac mari eforturi de a-i izola, fie fizic acolo unde se gasesc motive, fie social sau economic.

INTRODUCERE

Prin manipulare intelegem actiunea de a influenta prin mijloace specifice opinia publica, astfel incat persoanele manipulate sa aiba impresia ca actioneaza conform ideilor si intereselor proprii. In realitate insa ele preiau o parere (argumentare, idee, evaluare) care nu le apartine, ci le-a fost indusa prin diferite mijloace. Principalele tehnici de prin care se realizeaza manipularea sunt zvonul, intoxicarea, dezinformarea si propaganda. Zvonul este definit ca o afirmatie prezentata drept adevarata fara a exista posibilitatea sa i se verifice corectitudinea. Zvonuile sunt puse in circulatie pentru ca au o dubla functie: de a explica si de a atenua anumite tensiuni emotionale. De exemplu, calomnierea unei persoane are ca efect atenuarea urii care i se poarta. Circulatia zvonurilor este dependenta ce contextele sociale (credibilitatea institutiilor sociale, sistemul de organizare si circulatie a informatiei formale, tipurile raporturilor de putere), de trasaturile de personalitate ale indivizilor si de nevoile psihosociologice ale indivizilor si grupurilor. Zvonurile tind sa se ajusteze intereselor individuale, apartenentei sociale sau rasiale, prejudecatilor personale ale celui care le transmite. Indivizii care propaga zvonurile se confrunta cu dificultatea de a sesiza si de a retine in obiectivitatea lor elementele lumii exterioare. Pentru a putea sa le utilizeze, ei trebuie sa le restructureze si sa le ajusteze modelului lor de intelegere si intereselor lor proprii. Circulatia lor apare ca un sistem de canalizare a fricii si incertitudinii in fata unor situatii ambigue. De asemenea, circulatia lor este corelata cu forma, cantitatea, calitatea si credibilitatea informatiei oficiale sau formale. Cu cat aceasta din urma este mai saraca, incompleta sau mai putin credibila, cu atat se intensifica propagarea zvonurilor. Din acest motiv, in societatile totalitare care monopolizeaza informatia formala, zvonurile au o mare raspandire. Uneori ele sunt lansate de mijloace de propaganda ale statului totalitar pentru a promova anumite atitudini si comportamente mai greu de obtinut prin utilizarea mijloacelor formale. Circulatia lor se restrange atunci cand exista posibilitatea verificarii rapide a adevarului unei informatii. Temele zvonurilor sunt: otrava ascunsa, complotul impotriva puterii, crizele artificiale, teama de straini, rapirea copiilor, bolile conducatorilor, problemele sentimentale ale acestora, compromiterea financiara sau escrocheriile lor. Lansarea zvonurilor nu se face la intamplare, ci tinandu-se seama de asteptarile grupurilor umane fata de situatia problematica pe care o traverseaza. Plecand de la aceste date ale situatiei, se lanseaza un mesaj cat mai apropiat de ceea ce ar dori sa afle populatia la acel moment, indiferent cat de departe de adevar este continutul enuntului respectiv. In acest context, posibilitatea de diseminare a zvonului este cea mai mare. Ca principale tipuri de falsificari sau distorsiuni de mesaje care stau la baza zvonurilor amintim: dramatizarea, amplificarea proportiilor, a semnificatiilor, a detaliilor, intretinerea celor transmise, redefinirea prejudecatilor si a mentalitatilor proprii segmentelor respective de opinie pentru a crea un puternic fond emotional in scopul ecranarii pana la disparitie a spiritului critic. Zvonul reuseste sa cucereasca o arie considerabila de intindere in spatiul social indeosebi in situatii de criza, pe care le si amplifica. O sursa de profesionisti poate chiar provoca o criza sociala plecand de la zvonuri bine directionate si lansate la momente de maxim impact asupra opiniei publice. In acest sens, Merton releva faptul ca zvonurile pot genera ''predictia creatoare de evenimente'', atunci cand sunt folosite ca instrumente ale propagandei.

Intoxicarea este definita de dictionarul Robert mai ales cu sensul de ''otravire'', dar tine si de domeniul neologismelor: ''actiune insidioasa asupra spiritelor, tinzand sa acrediteze anumite opinii, sa demoralizeze, sa deruteze''. Ca neologism semantic, ''intoxicare'' este de origine militara. El este un sinonim al viclesugului de razboi, al subterfugiului diplomatic, al mistificarii, diversiunii, tradarii, minciunii si al altor trucuri. El se aplica tuturor acestora, numai ca este rezervat doar unor planuri militare superioare: - al tacticii generale, adica al folosirii combinate a armelor de catre militarii de pe teren, in lupta - al strategiei, al desfasurarii generale a razboiului - al politicii interne si in special externe. Putem spune ca intoxicarea vizeaza adversarul. Ea consta in ai furniza acestuia informatii eronate, care il vor face sa ia decizii avantajoase pentru el si favorabile pentru tine. Intoxicarea nu este rezervata insa doar domeniului militar: un partid politic, o banca, un fabricant poate profita de pe urma intoxicarii concurentilor. Spre deosebire de dezinformare insa, scopul ei este acela de a determina sa greseasca una sau mai multe persoane, si nu o colectivitate. Dezinformarea reprezinta orice interventie asupra elementelor de baza ale unui proces comunicational care modifica deliberat mesajele vehiculate, cu scopul de a determina la receptori (numiti tinte in teoria dezinformarii) anumite atitudini, reactii, actiuni dorite de un anumit agent social. Acesta din urma nu trebuie sa fie neaparat dezinformatorul, el poate fi o institutie, o organizatie etc. Ca realitate nemijlocita, dezinformarea are doua dimensiuni: una neintentionala, si alta intentionala, vizand un anumit segment de opinie. Sub aspect intentional, dezinformarea poate fi analizata in functie de formele simbolice prin care sunt codificate informatiile din mesaj. Dupa cum se stie, codurile pot fi exprimate prin limbajul natural, limbajul nonverbal (gesturi, mimica), simboluri concrete (culori, panouri, lumini) si simboluri abstracte specifice limbajului artificial (elaborat stiintific), precum: formule matematice, expresii logice etc. O alta modalitate intentionala prin care se actioneaza in sensul dezinformarii o constituie codificarea polisemantica a mesajului. Multitudinea de semnificatii imanente enuntului generand o diversitate corespunzatoare de opinii se rasfrange intr-o diversitate de atitudini care merg de la adeziune totala la refractarism. Acesta este primul pas pentru tensionarea relatiilor interpersonale. Dezinformare este eficienta atunci cand prezinta drept valori sociale fundamentale fie valori care ii sunt favorabile sursei, fie valori marginale in raport cu interesele publicului caruia i se adreseaza. In acest mod, comunitatea este deturnata de la preocuparile ei majore, valorile sociale fundamentale sunt neglijate, iar gradul de competitivitate al respectivei comunitati scade. Teoria dezinformarii include in aceasta categorie orice modificare deliberata a mesajelor in scopul cultivarii unui anume tip de reactii, atitudini si actiuni ale receptorilor, denumiti in mod generic, tinte. Acest tip de actiuni sunt produse, in mod obisnuit, de organizatii specializate, militare sau paramilitare. Elemente ale actiunii de dezinformare sunt: a. comanditarii - cei care concep si proiecteaza continutul actiunii, tintele reale si cele potentiale ale activitatii. Ei pot fi: factori de decizie (guverne, state majore militare sau socio-profesionale) si grupuri de presiune. In timp ce prima categorie se foloseste de servicii specializate, grupurile de presiune se servesc si de echipe ad-hoc de amatori care au mare eficienta in crearea si mentinerea confuziilor.

b. specialistii - sunt cei care planifica secventele tactice ale actiunii si care coordoneaza toate modalitatile de tinere sub control a efectelor concrete ale mesajelor emise. Ei simuleaza toate categoriile de efecte pentru a reusi sa aiba sub control atat efectele proprii, cat si exigentele reproiectarii unor elemente de detaliu sub impactul actiunilor de contracarare intreprinse de tinta. c. controlul - este piesa de legatura intre comanditari, care comanda / conduc actiunea si agentii de influenta. Pentru a stapani acea zona a spatiului social care le intra in raza de responsabilitate, controlorii recruteaza si intretin o vasta retea de corespondenti, de obicei nu direct, ci prin intermediul unor terte persoane care joaca rolul de cercetasi. Acestia, alesi din randul unor indivizi cu totul insignifianti, au rolul de a testa gradul de deschidere spre colaborare a unei personalitati cu acces la date de importanta considerabila pentru comanditari si planificatori. d. agentii de influenta - se recruteaza din randul acelora care se bucura de prestigiu in grupul lor profesional si care urmeaza a fi dezinformat prin mesaje primite de la planificatori via controlori. Practica de profil a demonstrat ca agentii de influenta pot fi: - liderii de opinie din mediile intelectuale, care, din dorinta lor de a se lansa in actiune practica, accepta sa lanseze in spatiul social mesaje care par socante pentru publicul autohton; - un personaj apropiat factorilor de decizie - in general acesta este compromis printr-un fapt verificabil, pentru a avea certitudinea unei colaborari mai longevive; - sefii de asociatii; contextul vietii asociative, specifice sistemelor pluraliste constituie un mediu favorabil pentru recrutarea si cultivarea agentilor de influenta. Plasand pe primul plan interese de ordin umanitar, protejate de un cadru normativ cu validitate internationala, dezinformatorul poate atrage multi naivi in structurile asociatiei, care, profesional, sunt personalitati de referinta in domeniul lor de activitate. e. intermediarii se recruteaza dintre personalitatile influente in comunitatea respectiva pentru a juca rol de lideri de opinie si agenti de influenta ai intereselor care stau in spatele mesajelor ce se emit cu un aer neutru si declarativ de pe pozitii ''independente''; f. releele - indivizi sau institutii care se dovedesc utili in amplificarea si programarea mesajelor care constituie continutul dezinformarii. Ceea ce deosebeste dezinformarea de alte tipuri de comunicare este caracterul deliberat al actiunii si lansarea in circuitul informational a unor informatii partial adevarate in conjugarea lor cu afirmatii false, fara indicarea vreunei surse care ar putea fi verificabila pentru autenticitatea celor emise. Cercetarile de teren au demonstrat ca rezultatele cele mai eficiente se inregistreaza in domeniul mass-mediei, unde dezinformarea poate atinge frontal toate segmentele de opinie ale spatiului social. Diversitatea enunturilor, prin corelarea cu un spatiu (audio, video, grafic) limitat de inserarea intr-o situatie informationala, determina, in mod inevitabil, o selectie a mesajelor. Practica mass-media a relevat ca o sursa de distorsionare a mesajelor, cu efecte importante asupra calitatii informarii si care poate degenera in dezinformare, o constituie utilizarea unor criterii neadecvate de selectare a informatiilor. Dezinformarea poate fi o componenta a propagandei, dar aceasta nu se poarte baza niciodata doar pe dezinformare. Din perspectiva consecintelor sale sociale, dezinformarea se aseamana cu un alt fenomen manipulativ, zvonul. Acesta din urma, spre deosebire de dezinformare, nu are un caracter deliberat si nu presupune in mod obligatoriu circulatia unor informatii false, ci doar dificil de verificat.

Zvonul poate fi produs insa de o actiune de dezinformare. intele pot fi atat grupuri sau segmente ale societatii, cat si indivizi, intotdeauna lideri, de orice fel, care pot influenta decizional si actional grupurile in care se afla. Efectele dezinformarii depind, pe de o parte, de caracteristicile tintelor (atitudine critica, personalitate, nivel intelectual, aspiratii, etc.), iar pe de alta parte, de posibilitatea de a verifica informatiile vehiculate. Propaganda este considerata o activitate sistematica de transmitere, promovare sau raspandire a unor doctrine, teze sau idei de pe pozitiile unei anumite grupari sociale si ideologii, in scopul influentarii, schimbarii, formarii unor conceptii, atitudini, opinii, convingeri sau comportamente. In sensul clasic, se constituie ca un subsistem al sistemului politic al unui partid, al unui grup social sau al unui regim de guvernare; in prezent insa, se dezvolta numeroase forme de propaganda (economica, tehnica, medicala, sportiva, culturala), diferentiate dupa continut si prin raportare la profilul grupului social care o initiaza, urmarind realizarea unor scopuri persuasive. Ca sistem, propaganda dispune de: 1. o structura institutionala specializata (aparat de conducere ierarhica, centre de organizare, centre de studiu, proiectare si difuzare de mesaje) 2. ideologie si valori aflate in corespondenta cu interesele si obiectivele gruparii sociale pe care o reprezinta; acestea sunt luate ca referinta pentru programarea si realizarea propagandei 3. mijloace si metode de transmitere a mesajului; studiul sociologic al acestora distinge urmatoarele grupuri mari de metode: - afectiva - consta in organizarea mesajelor astfel incat acestea sa provoace trairi si adeziuni colective, mai ales de tip emotional. Mai intai se indica consecintele negative ale unei optiuni personale provocate de o agentie anume (afectarea intereselor, amenintare a pozitiei individuale, impiedicarea realizarii unor obiective personale importante etc) pentru a declansa reactia afectiva negativa fata de aceasta si apoi se prezinta o alternativa diferita care ar avea numai efecte pozitive. Accentul nu este pus pe argumentarea logica sau prezentarea unor fapte relevante, ci pe acele informatii care au o profunda rezonanta afectiva. - a faptelor care este concentrata pe transmiterea de fapte cat mai concrete, saturate de amanunte relevante pentru persoanele ale caror optiuni ar urma sa fie modificate. Accentul nu este pus pe fapte generale, ci pe cele personalizate si care dispun de potentialitatea descoperirii unei surprize de catre receptor. - persuasiva - presupune aplicarea regulilor retorice de organizare a discursului, mai ales prin utilizarea unor cuvinte saturate emotional. O alta distinctie importanta se face intre propaganda tactica (proiectata pe termen scurt pentru obtinerea unor efecte imediate) si propaganda strategica (pe termen lung, destinata formarii sau modificarii valorilor, atitudinilor de baza si conceptiilor proprii indivizilor si societatii.

CAPITOLUL I. INFORMAIA 1.1 Ce este informatia? Cuvantul informatie - preluat din latina (informatio) prin intermediul limbii franceze (information) - este polisemantic, putand capata mai multe semnificatii (uneori total diferite sau chiar contradictorii), ce sunt determinate de domeniile si contextele foarte variate in care este folosit. In afara intelesurilor din limbajul comun, el are si alte sensuri, atribuite fie prin definirea sa ca termen (stiintific sau tehnic) fie ca si concept in cadrul unor ramuri ale filosofiei sau al unor stiinte si tehnologii al caror obiect de studiu este. Termenul informatie este legat si de un proces informational (succesiunea actiunilor prin care se informeaza) dar si de rezultatul acestui proces (volum, varietatea de informatii obtinute) precum si de unele fenomene specifice (fenomenul informational, explozia informationala, etc.). De asemenea informatia a inceput sa fie considerata ca factor ontologic primordial, ce sta, impreuna cu materia si energia la originea universului. Pentru ca sensul cuvantului informatie sa poata fi inteles corect, trebuie cunoscute si avute in vedere alte cateva concepte (semnificatie, cunoastere, adevar, reprezentare, stimul mintal, eruditie, cultura, comunicare, redundanta, feedback, entropie, entropie negativa, s.a.) precum si regulile (sau seturile de reguli) asociate acestora. Nici una din definitiile sau conceptele existente pentru informatie nu sunt unanim acceptate, fapt ce produce confuzii, ambiguitati, si uneori chiar pierderi economice. "Informatie" este unul din cuvintele cel mai des folosite, de foarte multe ori abuziv. Diferite discipline stiintifice acorda diferite intelesuri acestui termen, sau ii asociaza omonime incoerente. Cu toate ca de cateva decenii omenirea a pasit in era informationala, iar societatea a trecut de la societatea informationala la societatea cunoasterii, cuvantul informatie este folosit adesea fara a se da atentia cuvenita diferitelor sensuri pe care le poate capata. Desi nu sunt sinonime, cuvintele cunostinte, informatii si date sunt adesea utilizate unul in locul altuia, producand confuzii. In ultimul timp, tot mai multi cercetatori si oameni de stiinta isi pun intrebarea daca este posibil de construit o teorie a informatiei unica, general valabila. Pe de alta parte, datorita presiunii exercitate in principal de impasul in care au ajuns cercetarile in unele domenii (biologie, psihologie, robotica, inteligenta artificiala etc.), se remarca tot mai multe incercari de a imbina si de a suprapune diversele semnificatii si interpretari intr-un singur concept universal acceptat. Se poate spune ca elaborarea a unui concept unic al informatiei se afla cam in acelasi stadiu in care se gasea elaborarea unui concept al energiei la mijlocul sec. XIX. Desi acest concept era cunoscut de cateva secole, oamenii de stiinta au inceput sa inteleaga cum poate fi convertita o forma de energie in alta si sa scrie ecuatia acestor conversii numai prin anii '40. Aparenta contradictie intre diferitele concepte ale informatiei existente astazi este cauzata de faptul ca majoritatea acestora sunt elaborate pentru un anumit domeniu, si, intotdeauna, pentru a fi definita, informatia trebuie raportata la un sistem oarecare, propriu domeniului respectiv, cum ar fi ADN-ul, limba vorbita, computerele, etc. In limbajul popular, cotidian, intr-un sens larg, unanim acceptat de majoritatea vorbitorilor din orice limba, prin informatie se intelege:

faptele si opiniile percepute sau obtinute in cursul vietii de zi cu zi direct de la o alta fiinta vie, din mass-media, din baze de date electronice si din toate tipurile de fenomene observabile din mediul inconjurator. lamurire asupra unei persoane, lucru sau domeniu; totalitatea materialului de informare si de documentare; izvoare, surse; cunostinte comunicate de altii sau obtinute prin investigatii proprii ori cercetari personale; cunostinte acumulate din lectura, rapoarte despre evenimente recente sau necunoscute anterior, materiale din ziare, din periodice sau din buletine de stiri; cunostinte dobandite prin studiu sau instruire; cunostinte deduse din observatii directe si experienta proprie.

Aceasta este sensul original al cuvantului care vizeaza in principal aspectul comunicativ si in acelasi timp, calitativ. In ultimul timp, au intrat si in limba romana sensuri mai noi ori s-au adaugat la cele vechi precizari noi: fiecare dintre elementele noi, necunoscute anterior, ale experientei (fizice sau mentale) sau ale unui concept, in raport cu cunostintele prealabile, ce sunt cuprinse in semnificatia unui simbol sau unui grup de simboluri (text scris, mesaj vorbit, imagini plastice, indicatie a unui instrument, date experimentale, partitura muzicala etc.) care produc schimbari intr-un concept (cum ar fi un plan sau o teorie). actiunea cuiva de a (se) informa sau de a comunica cunostinte, noutati, lamuriri, vesti, stiri, indrumari, precizari etc., unei persoane (sau unui grup de persoane) si rezultatul ei (faptul de a sti ca mesajul este receptionat si inteles de catre destinatar); comunicare, veste, stire, mesaj care pune pe cineva la curent cu o situatie noua sau mai veche, dar de care acesta nu avea stiinta inainte de a fi informat.

1.2 Opozitii informationale Dezvoltarea si implementarea relatiilor de piata au conditionat transformarea informatiei intr-o marfa specifica. Cu ajutorul unei astfel de marfa, care are valoare inalta se realizeaza operatiuni de schimb, cumpararevanzare etc. Este important faptul ca orice subiect economic (de stat sau antreprenoriat) in activitatea proprie efectueaza operatiuni de colectare, inregistrare, stocare, prelucrare si transmitere a informatiei. Pretutindeni s-au dezvoltat sistemele informatice, care au ca scop realizarea functiilor deservirii informationale a utilizatorilor atat individuali, cat si colectivi. Se analizeaza modelul tridimensional al opozitiunilor informationale in cadrul carora se disting trei nivele si care pot clasificate si in calitate de scopuri ale infractorilor informationali: date personale; informatii corporative, care caracterizeaza concurenta dintre corporatii in vederea obtinerii secretelor comerciale; informatii globale, referitoare la reactiile ramurilor industriei, economiilor diferitelor regiuni, tari, continente.

Opozitia informationala - reprezinta actiuni, orientate la atingerea superioritatii informationale cu ajutorul nimicirii informatiei si sistemelor informatice ale concurentilor si asigurarii securitatii resurselor informationale personale. Parte componenta a opozitiei informationale este terorismul informational, care poate fi definit ca un complex de abuzuri intentionate cu sistemele informationale, cu retelele si componentele lor in scopul realizarii actiunilor teroriste5. Astfel, opozitia informationala si terorismul sunt legate direct cu structurile criminale, escrocii etc. De mentionat faptul ca accesibilitatea tehnologiilor informationale contemporane, importul fara control, lipsa controlului necesar din partea statului (standardizare si certificarea componentelor hardware si software) sporesc mult tehnologic potentialul distructiv al abuzurilor. Practica activitatii sistemelor informationale dovedeste ca ele pot fi in calitate de obiecte, subiecte, mijloace de pregatire si realizare ale infractiunilor de calculatoare. Prin infractiune informationala se subintelege un complex de activitati ilegale, orientate la accesul nesanctionat, primirea si transmiterea informatiei, savarsite cu utilizarea mijloacelor de calcul, telecomunicatii si software. Astfel, la aceste infractiuni vor fi afiliate orice actiuni ilegale, legate de prelucrarea, stocarea si transmiterea informatiei. Se analizeaza tipurile de baza ale infractiunilor, in cadrul carora sunt evidentiate urmatoarele: infractiuni economice, legate de manipularea sistemelor informationale si a resurselor lor in scopul obtinerii unui profit economic: spionajul industrial, realizat cu ajutorul tehnicii de calcul si speciale; furtul si copierea de programe (pirateria); furtul de servicii; accesul nepermis la resursele informationale. incalcarea drepturilor personale ale cetatenilor si a secretelor comerciale ale organizatiilor nestatale: formare si utilizarea seturilor de date incorecte; divulgarea si utilizarea nelegitima a datelor; incalcarea obligatiilor formale, ce corespund normelor care definesc secretele profesionale, personale, comerciale. incalcarea intereselor personale ale utilizatorilor sistemelor informatice.

In tarile tehnologic dezvoltate exista "ilegalitatea computerizata", in cadrul careia se evidentiaza trei grupe de specialisti: hackerii, care detin cunostinte vaste in domeniul tehnologiilor informationale si care le utilizeaza in scopul primirii accesului nesanctionat si realizarii actiunilor ilicite asupra resurselor informationale (de stat sau comerciale). Piratii, care se specializeaza in distrugerea protectiei de copiere a asigurarii programate licentiate.

In calitate de scopuri ale acestor grupari pot fi evidentiate urmatoarele: De nivel micro. Se realizeaza de indivizi sau grupuri mici si se caracterizeaza prin obtinerea unor rapide profituri materiale directe sau indirecte. Atingerea scopului final se caracterizeaza prin scheme relativ simple, cu necesitarea unor resurse tehnice si financiare neinsemnate. De nivel macro. Pentru atingerea unor astfel de scopuri, se utilizeaza un spectru larg de actiuni, bazate pe utilizarea tehnicii moderne de calcul, telecomunicatii si asigurarii programate speciale. Aceasta necesita disponibilitatea de resurse financiare suficiente, accesul la cele mai noi tehnologii informationale, si pot fi realizate numai de organisme puternice din punct de vedere financiar si tehnologic. Scopurile principale macro-nivelului pot fi urmatoarele: obtinerea unor beneficii strategice in mediul de concurenta; influenta asupra proceselor de luare a deciziilor, legate de planurile de dezvoltare strategica; colectarea informatiei, ce constituie secret comercial etc.

In ultimele decenii ale sec. XX, cresterea gradului de informatizare a proceselor industriale precum si a cresterii gradului de folosire a informatiilor in rezolvarea problemelor umane a facut ca informatia sa fie considerata ca o resursa economica, intrucatva egala cu alte resurse cum ar fi munca, materia prima si capitalul. Aceasta perspectiva scoate in evidenta faptul ca posesia, manipularea si folosirea informatiei poate imbunatati raportul cost-eficienta in multe procese fizice sau cognitive. Ca resursa individuala si sociala, informatia are cateva caracteristici ce o deosebesc de notiunea traditionala de resursa economica. Spre deosebire de alte resurse economice, informatia este practic nelimitata, avand limite aparente impuse doar de timp si de capacitatea cognitiva umana. Aceasta caracteristica provine din faptul ca informatia, ca resursa economica, difuzeaza natural (se poate propaga singura), rata de reproducere a informatiei este mai mare decat rata de consum si informatia nu sufera schimbari in cadrul tranzactiilor (poate fi numai partajata, folosita in comun). In acelasi timp, informatia este compresibila, atat sintactic cat si semantic. Calitatea ei de a se substitui altor resurse economice, transportabilitatea cu o viteza foarte mare, si abilitatea ei de a da un avantaj celui ce o detine, stau la baza remodelarii unor industrii sociale (cum ar fi cercetarea, educatia, activitatea editoriala, comertul) si chiar a politicii. Preocuparea sociala privind administrarea resurselor informationale s-a extins in domeniul traditional al bibliotecilor si al arhivelor si, a cuprins si informatia organizatorica, institutionala si guvernamentala in ceea ce a capatat numele de: managementul resurselor informationale. A doua perceptie a informatiei (ce dateaza din aceeasi perioada), este aceea de: serviciu de prima necesitate, care a determinat dezvoltarea in intreaga lume a unui nou segment a economiilor nationale: sectorul de servicii informatice. Beneficiind de avantajele proprietatilor informatiei si construind o perceptie a utilitatii si valorii sale individuale si sociale, acest sector furnizeaza o larga gama de produse si servicii informatice.

1.3 Cultura informatiei In ultimii ani, atentia specialistilor s-a indreptat tot mai mult spre ceea ce este cunoscut sub denumirea de cultura informatiei, cultura digitala, cultura retelelor. Dar pentru a vorbi despre acestea este necesar sa vedem mai intai ce inseamna cultura traditionala in domeniul informarii, ce presupune utilizarea efectiva a resurselor traditionale de biblioteca. Asadar, ce abilitati sunt necesare pentru accesul la colectiile tiparite? In primul rand, abilitati de citire, cunoastere a instrumentelor de acces si abilitatea de a evalua critic atat instrumentele de acces, cat si materialele regasite cu ajutorul acestor instrumente. Doua elemente sunt importante aici: instruirea utilizatorilor in legatura cu interpretarea diferitelor elemente de informatie din catalogul pe fise si instruirea in privinta obtinerii informatiei din periodice, prin diferite instrumente de acces precum indexurile pe subiecte, revistele de recenzii si indexurile de citari. M. C. Wilson arata ca volumul mare de informatie disponibila pentru utilizatori prin procesul de regasire a informatiei cu ajutorul calculatorului i-a determinat pe specialisti sa extinda cultura traditionala la mult mai cuprinzatoarea cultura a informatiei. Aceasta pune accentul pe abilitatea utilizatorilor de a evalua critic informatia prin prisma autenticitatii, a valorii si a caracterului sau adecvat pentru procesul de rezolvare a problemelor. Toate elementele necesare utilizatorilor intr-un mediu traditional de biblioteca trebuie sa se regaseasca si in cultura informatiei. Cultura digitala necesita insa si competente suplimentare precum: cultura tehnica (abilitati de utilizare a calculatorului), cultura a retelelor, dar, mai ales, flexibilitate si adaptabilitate. Cultura informatiei a fost definita ca "abilitatea de a localiza, evalua si utiliza in mod efectiv informatia necesara".9 Cultura informatiei, un produs al societatii informationale, este cheia pentru educatia permanenta si are o mare importanta in curriculum-ul din invatamantul superior, imbunatatind mediul predarii si invatarii. S-a spus chiar ca "este abilitatea de a supravietui in secolul al XXI-lea". Cultura digitala a fost definita drept cultura adecvata pentru era Internetului si aceasta definitie trimite la numeroasele si variatele informatii disponibile pe Internet, la care utilizatorii au acces. Insa pentru a extrage informatiile cele mai pertinente si cele mai fiabile din bazele de date, de pe site-urile web, utilizatorii trebuie sa dispuna de o serie de criterii care sa ii ajute la filtrarea surselor de informare. Aici trebuie sa intervina specialistii domeniului care sa-i asiste pe utilizatori sau sa-i instruiasca in privinta unei metode sistematice de evaluare a fiabilitatii surselor. Printre criteriile de evaluare a continutului informational ar trebui sa se numere: mediul autoritatii care emite informatiile, valoarea si stabilitatea informatiei si daca site-ul ofera un continut nou sau o reflectare a unor continuturi vechi. De asemenea, pentru a putea utiliza in mod eficient colectiile electronice, utilizatorii trebuie sa aiba cunostinte in legatura cu o serie de notiuni pe care le-a introdus Internetul: motoare de cautare, limbaje. Gilster a formulat o definitie a culturii digitale in care arata ca aceasta inseamna "dobandirea abilitatii de a intelege si utiliza informatia in formate multiple dintr-o gama larga de surse atunci cand este prezentata prin intermediul calculatorului". Abilitatile necesare pentru a localiza surse de informare in format modern si abilitatile de evaluare a acestora se dovedesc deci elemente esentiale pentru cultura digitala. Cultura informatiei bazata pe tehnologia de retea intr-un mediu in retea a fost denumita cultura retelelor si definita drept "abilitatea de a identifica, accesa si utiliza informatie electronica din reteaua informationala". Educatia utilizatorilor pentru cultura retelelor a devenit pentru biblioteci un element critic al activitatii lor si

consta din doua aspecte: cunoastere a informatiei din retea si abilitati pentru a localiza, selecta, evalua si utiliza informatia din retea. Un lucru cert este ca, in mediul informational in retea, rolul bibliotecarului devine mai complex, la sarcinile sale traditionale adaugandu-se acum administrarea, regasirea, analiza, organizarea si punerea la dispozitia utilizatorilor a informatiei din retea, bibliotecarul actionand nu numai in calitate de intermediar, ci si ca partener al cadrelor didactice in scopul educarii utilizatorilor studenti pentru cultura retelelor. Despre cultura post-Internet putem spune ca va necesita extinderea abilitatilor de a evalua informatia, iar adaptabilitatea va continua sa fie caracteristica personala cea mai importanta pentru utilizarea efectiva a instrumentelor digitale. Dezvoltarile tehnologice, nevoile de informare in continua schimbare ale utilizatorilor determina o restructurare a bibliotecilor, a modului in care bibliotecarii isi desfasoara activitatea. In prezent, acestia trebuie sa prelucreze si sa echilibreze colectii de informatii nu numai tiparite, ci si electronice. Ce s-a putut remarca in ultimii ani este o regandire a fluxului de activitati, progrese in manipularea informatiei electronice, in accesarea si utilizarea acesteia pentru predare si invatare. Nevoia de a structura si organiza informatia, deci nevoia de instrumente avansate de acces, organizare, control devine tot mai acuta. Bibliotecile pot juca diverse roluri in educatia pentru cultura informatiei. Dintre acestea, foarte importanta se dovedeste contributia pe care bibliotecile o pot avea in dezvoltarea de instrumente de invatare si de acces la informatie. Bibliotecile pot, de asemenea, sa ofere sprijin pentru utilizarea resurselor de informare din retea si pentru crearea unor oportunitati privind activitatile de invatare in cooperare. Aceste doua directii se inscriu in rolul pe care bibliotecile il pot juca in domeniul educatiei la distanta prin intermediul retelelor. La nivelul institutiilor de invatamant superior s-au inregistrat in ultimul timp tendinte spre o modificare a strategiilor educationale. Acest proces este insa dificil si cere timp, dar un aspect important il constituie faptul ca pentru realizarea acestuia este necesara formarea de echipe care sa includa cadre didactice, profesionisti din domeniul informarii, specialisti in noile tehnologii ale informatiei si specialisti in pedagogie. Se contureaza astfel pentru bibliotecari posibilitatea de a facilita integrarea informatiei electronice in curriculum si de a oferi expertiza pe care o detin in cadrul activitatilor de predare a abilitatilor de informare. Invatarea bazata pe resurse cucereste tot mai mult teren si isi dovedeste avantajele. Dar nu trebuie uitat ca aceasta trebuie sa se bazeze pe acces la toate tipurile de resurse informationale, atat traditionale, cat si moderne si, astfel, depinde si de implicarea furnizorilor de informatie. In spatiul scandinav se poate constata ca bibliotecile au inteles faptul ca trebuie sa-si asume un rol in initierea activitatilor in echipa cu institutiile de invatamant si in introducerea programelor de calitate privind cultura informatiei la nivelul universitatilor. Scopul cursurilor este sa-i faca pe studenti sa inteleaga si sa-si asume responsabilitatea pentru ceea ce invata, sa-i ajute sa dobandeasca abilitati sporite de a gandi critic si independent si de a rezolva diversele probleme cu care se confrunta si sa le ofere instrumente necesare pentru educatia permanenta. Pe continentul nord-american exista numeroase exemple de programe destinate dezvoltarii culturii informatiei, o serie de parteneriate intre biblioteci si institutii de invatamant superior, care arata clar ca asemenea colaborari sunt posibile si benefice pentru ambele parti implicate. Desigur, exista si dificultati in derularea acestor programe, precum infrastructura si resursele insuficiente, angajamentul in timp necesar pentru a dezvolta cursuri noi, aspectele legate de copyright, dar avantajele pe care le prezinta depasesc aceste probleme. Prezentam in cele ce urmeaza trei exemple de astfel de parteneriate:

- Arcada informatiei la Universitatea din Iowa, care consta intr-un efort de colaborare intre biblioteci, oficiul pentru tehnologia informatiei si facultati. Este o facilitate proiectata pentru a sprijini utilizarea serviciilor electronice in cercetare, predare si in invatarea independenta. Include un angajament formal pentru cooperare si comunicare si functioneaza de la inceputul anilor 1990. - Programul Serviciile de Informare Vancouver de la Universitatea Vancouver, care ofera instruire privind tehnologia moderna pentru studenti, personal si facultate. Sunt utilizate ateliere care pornesc de la nevoi si exista, de asemenea, mini - ateliere bazate pe web. - Cursul interdisciplinar de Aplicatii pe Calculator de la Colegiul Hunter, care se bazeaza pe eforturile de cooperare intre un bibliotecar si un profesor pentru a preda studentilor aplicatiile pe calculator. S-au avut in vedere nevoile utilizatorilor de a accesa resurse autentice si utile, ca si nevoia de a interpreta si aplica rezultatele si, in acest sens, a fost realizat un studiu in cadrul unui liceu din California. O echipa formata din membrii institutiei, cadre didactice si bibliotecari, au urmarit problemele pe care elevii le intampinau in accesarea si evaluarea informatiei. Apoi, a fost stabilit un grup de studiu al carui scop a fost "sa imbunatateasca competenta elevilor privind cultura informatiei prin dezvoltarea unui repertoriu de strategii de cercetare, prin evaluarea critica a informatiilor, prin sintetizarea si partajarea informatiei in modalitati creative semnificative, prin incorporarea tehnologiei in procesul de instruire". Evaluand nivelul abilitatilor pe care elevii le aveau, au fost detectate si zonele care necesitau atentie: evaluarea site-urilor web, determinarea calitatii si credibilitatii informatiei, utilizarea surselor de referinte specializate, compararea diferitelor surse care tratau acelasi subiect, redactarea lucrarilor de cercetare intr-o modalitate sistematica, citarea surselor in mod corect, crearea bibliografiilor adnotate, evitarea plagiatului etc. S-a constatat ca si profesorii aveau nevoie sa-si imbunatateasca instruirea in aceasta zona, iar printre solutiile formulate in urma rezultatelor studiului s-au numarat: dezvoltarea unei secvente de instruire privind cultura informatiei pe parcursul curriculum-ului; dezvoltarea si instituirea unor standarde de cercetare si a unor modele de citare, ca si dezvoltarea curriculum-ului si a asistentei pentru a-i sprijini pe elevi sa devina mai instruiti in ceea ce priveste cultura informatiei. Orice analiza a abilitatilor de informare trebuie sa plece de la doua aspecte: de ce sunt importante aceste abilitati si cum pot fi ele definite. In ceea ce priveste primul aspect, asa cum am mentionat mai inainte, aparitia diverselor surse de informare electronice, a Internetului etc. ridica o serie de probleme legate de stabilirea provenientei, acuratetei si a fiabilitatii informatiilor, ca si probleme legate de copyright. Avand abilitatile de informare necesare putem face fata tuturor acestor probleme. O definire a abilitatilor de informare ar trebui sa aiba in vedere atat abilitati precum cele de a fi capabil sa utilizezi o informatie, sa intreprinzi o cercetare la orice adancime sau complexitate si sa demonstrezi aceste lucruri prin intermediul citarilor si referintelor la materialele respective, cat si abilitati legate de intelegerea modului in care informatia este produsa in lumea moderna, de evaluarea critica a continutului si a validitatii informatiei, apoi anumite idei practice despre cum este achizitionata, administrata, diseminata si exploatata informatia in lumea actuala, in special cunostinte despre cum anumite grupuri profesionale utilizeaza informatia la locul de munca (in afaceri, in lumea culturii si a artelor). La nivelul structurilor infodocumentare britanice s-a putut observa in ultimii ani o extindere a activitatilor in domeniul dezvoltarii abilitatilor de informare, deoarece cercetarile au aratat ca, adesea, studentii parasesc

universitatile fara abilitatile necesare pentru a se descurca intr-o societate bazata pe informatie. Este limpede ca daca nu stii sa folosesti informatia esti astfel mult mai usor de manipulat. In urma unei analize complexe a literaturii de specialitate, SCONUL (Standing Conference of National and University Libraries / Conferinta Permanenta a Bibliotecilor Nationale si Universitare) a identificat si propus un set de sapte abilitati principale de informare, necesare pentru formarea unor persoane competente in ceea ce priveste cultura informatiei: 1. abilitatea de a recunoaste nevoia de informare. 2. abilitatea de a distinge modalitati in care "lipsa" de informare poate fi abordata: - cunoasterea tipurilor corespunzatoare de resurse, atat tiparite, cat si non-tiparite; - selectia resurselor cele mai adecvate; - abilitatea de a intelege aspecte care afecteaza accesibilitatea surselor. 3. abilitatea de a construi strategii pentru a localiza informatia: - pentru a dezvolta o metoda sistematica adecvata nevoii; - pentru a intelege principiile construirii si generarii bazelor de date. 4. abilitatea de a localiza si accesa informatia: - pentru a dezvolta tehnici de cautare corespunzatoare; - pentru a utiliza tehnologiile informatiei si comunicarii, inclusiv retele universitare internationale; - pentru a utiliza servicii de indexare si rezumare adecvate, indexuri si baze de date de citari; - pentru a utiliza metode de informare curenta. 5. abilitatea de a compara si evalua informatia obtinuta din diferite surse: - intelegere a aspectelor ce tin de autoritate; - intelegere a procesului de recenzare in editarea stiintifica; - extragere adecvata a informatiei care corespunde nevoii de informare. 6. abilitatea de a organiza, aplica si comunica informatia altor persoane in modalitati corespunzatoare situatiei: - sa se citeze referintele bibliografice in proiecte, teze etc.; - sa se construiasca un sistem bibliografic personal; - sa se comunice efectiv utilizand mijlocul adecvat; - sa se inteleaga aspecte legate de copyright si plagiat. 7. abilitatea de a sintetiza si construi pe baza informatiei existente, contribuind la crearea de cunoastere noua.

NOTE 1[1] Mielu Zlate, Psihologia mecanismelor cognitive, Editura Polirom, Iasi, 1999, p. 65 2 Wunenburger, Jean-Jacques, Filosofia imaginilor, Editura Polirom, Iasi, 2004, pp. 37-40 3 Melvin L. DeFleur, Sanda Ball Rokeach, Teorii ale comunicarii de masa, Editura Polirom, Iasi, 1999, p. 54 4 Iacob, Dumitru, Cismaru, Diana Maria, Relatiile publice, eficienta prin comunicare, Editura comunicare.ro, Bucuresti, 2003, p. 8 5 CIWARS Intelligence Report. Vol. 2. Issue 8, 1998, pp. 37-45 6 Meyer, G. R., The social organisation of the computer underground - Decalb, Illinois, 1989 7 James Lull, Manipularea prin informatie, Editura Antet XX Press, Filipesti de Targ, Prahova, 2002, p. 42 8 Myoung Chung Wilson, To Dissect a Frog or Design an Elephant: Teaching Digital Information Literacy through the Library Gateway in: 63rd IFLA General Conference, Copenhagen, 1997, Booket 7, p. 12-15 9 A progress report on information literacy: an update on the American Library Association Presidential Committee on Information Literacy: Final Report, March 1998 10 Hannelore B. Rader, Faculty-Librarian Collaboration in Building the Curriculum for the Millenium-the US Experience in Paper of the 64th IFLA General Conference, Amsterdam, 1998, Booket 1, p. 34-42 11 Gilster, Paul, Digital Literacy. New York, John Wiley & Sons Inc., 1997 12 Ibidem, p. 33 13 McClure, Charles R., Network Literacy: A role for Libraries? in Information Technology and Libraries 13, 2 (June 1994 ), p. 115-125 14 Chengren Hu, Network Literacy: New Task for Librarians on Users Education in: 62nd IFLA General Conference, Beijing, 1996, p. 84-88 15 Christina Tovot, Customer or refined student? Reflections on the "Customer" Metaphor in the Academic Environment and the new Pedagogical Challenge to the Libraries and Librarians in 67th IFLA Council and General Conference Papers, Boston, 2001 16 Hannelore, B. Rader, op. cit 17 Farmer, Lesley, Information literacy: a whole school reform approach in 67th IFLA Council and General Conference Papers, Boston, 2001 18 Ibidem 19 Bainton, Toby, Information literacy and academic libraries: the SCONUL approach in 67thIFLA Council and General Conference Papers, Boston, 2001 20 Ibidem

CAPITOLUL II. MANIPULAREA INFORMATIONALA 2.1 Modalitati si tipuri de manipulare Prin subinformare intelegem informarea insuficienta si incompleta. Ea poate aparea din mai multe motive, dar cel mai important dintre acestea il constituie prezentarea unui text incomplet. Daca excludem din start posibilitatea ca jurnalistul sa fie pus, la modul constient, in slujba unor interese straine de institutia de presa in care isi desfasoara activitatea, atunci singurele explicatii posibile pentru publicarea de texte incomplete sunt fie lipsa de profesionalism a acestuia, fie alocarea unui timp insuficient pentru elaborarea materialului informativ. Subinformarea se poate manifesta si din cauza unor politici editoriale incorecte provocate de conflictul de interese sau prin selectarea gresita a subiectelor ce vor fi difuzate. Dar "fie ca discutam despre un text incomplet izolat sau despre un intreg sistem media, rezultatele sunt clare si inevitabile: ocultarea informatiei ce poate fi importanta pentru public, conduce invariabil la o scara de valori eronata, pana la decizii eronate ale publicului". Spre deosebire de subinformare, suprainformarea se produce doar la nivelul institutiilor de presa. Este ceea ce teoria americana a presei denumeste generic drept "pack journalism". Suprainformarea este un exces de informare in legatura cu anumite subiecte in detrimentul altora mai importante. In acest mod, subiectele cu adevarat relevante pentru public sunt lasate in umbra, iar locul lor pe primele pagini ale ziarelor si in buletinele informative radiodifuzate sau televizate este luat de informatii obscure. Prezentarea excesiva a detaliilor nesemnificative, acapararea timpului de emisie cu stiri axate pe senzational si implicit alterarea treptata a preferintelor audientei, constituie un teren fertil pentru o manipulare permanenta, pe scara larga. Subinformarea si suprainformarea sunt doua fenomene interdependente, care coexista si se genereaza reciproc. O suprainformare provoaca de fapt o subinformare, iar o subinformare intr-un subiect important lasa locul in buletinele de stiri suprainformarii. Para-informarea si pseudo-informarea conduc si ele, finalmente, catre subinformare. "Para-informarea se construieste prin senzationalism, acolo unde el nu exista.", iar pseudoinformarea se refera mai ales la obscurantism si la publicitatea mascata. Alaturi de aceste modalitati alterate de informare, amestecarea informatiei cu divertismentul conduce spre deformarea asteptarilor publicului de la programele difuzate. In timp, se creeaza un adevarat cerc vicios din care nu mai exista scapare, pentru ca emisiunile care se bucura de o mare audienta si deci aduc beneficii economice, vor fi mentinute in grila de programe chiar daca, continutul lor educativ si informational se apropie de zero. Asa cum deja am exemplificat, in peisajul actual al presei mondiale exista doua categorii de oameni implicati in creatia "produselor" jurnalistice. Prima categorie este formata din proprietarii institutiilor de presa, iar a doua din jurnalisti. Finantatorii sunt interesati in principal de latura economica a presei, adica de obtinerea de profit, iar jurnalistii sunt de cele mai multe ori constransi sa asigure rentabilitatea institutiei in care lucreaza, chiar daca trebuie sa se abata de la normele deontologice universal acceptate. In aceste conditii, responsabilitatea jurnalistului fata de public dispare, iar componenta educativ-informativa a presei devine aproape inexistenta. In postura de receptori ai mesajelor transmise de mass-media se afla miliarde de oameni raspanditi in toate colturile lumii. Indiferent de nationalitate, cultura sau religie, acestia sunt bombardati cu o multime de informatii prin intermediul radioului, televiziunii sau presei scrise. Desi nu toate mijloacele de informare se afla in proprietatea unor magnati ai presei precum Turner, Murdoch sau Berlusconi, acerba concurenta face ca si posturile publice sa copieze uneori formula aducatoare de profit a posturilor private.

si astfel, marea majoritate a populatiei planetei se vede expusa unui format jurnalistic din ce in ce mai omogen, in ciuda diversitatii programelor, iar specializarea tot mai accentuata a acestora fragmenteaza potentialul public global in fractiuni, din ce in ce mai mici si mai izolate, care vor recepta mereu acelasi tip de mesaj, construit in functie de preferintele lor deja stabilite. Ascultatorul, telespectatorul, cititorul sau utilizatorul de Internet receptioneaza zilnic o sumedenie de informatii din diverse surse, dar, in mod paradoxal, el nu devine mai informat. si acest lucru se intampla din cauza agresiunii informationale la care este expus. Cele mai multe dintre informatii nu au nici o importanta pentru receptor, iar numarul lor mare conduce la suprainformare si implicit la subinformare. Agresiunea informationala genereaza confuzie, banalizeaza evenimentele importante si il priveaza pe om de privilegiul de a alege in deplina cunostinta de cauza. Notiuni precum adevar, minciuna, bine sau rau au dobandit deja sensuri relative, iar omul postmodern al secolului XXI nu mai reuseste sa faca distinctie intre ele. Agresiunea informationala, prin efectele sale, inlesneste misiunea manipularii in masa. O populatie dezorientata si al carei nivel de cultura se reduce la cateva informatii facile preluate din mass-media devine o tinta vulnerabila pentru abilii manipulatori. Un public agresat informational va acorda o mai mare importanta aparentelor si, din comoditate, va avea tendinta de a-si insusi, in lipsa unei judecati critice, diverse idei prefabricate cu scopul de a-l manipula. Cu alte cuvinte, agresiunea informationala este cea care pregateste terenul pentru manipulare, pentru ca intotdeauna o minte slaba si obosita va fi mai usor de manevrat in sensul dorit. Efectul cel mai vizibil la ora actuala, care a fost generat de ceea ce numim agresiune informationala, este importanta tot mai crescanda acordata imaginii despre lucruri, in detrimentul cunoasterii realitatii obiective. Chiar daca incercarea de cunoastere a realitatii asa cum este ea se poate dovedi adeseori extrem de dificila, iar uneori aproape imposibila, este inacceptabil pentru o minte lucida sa accepte si sa tezaurizeze, fara spirit critic, imaginile propuse de canalele mass-media. Totusi, acest lucru se intampla acum, in zilele noastre, si afecteaza toate relatiile interumane. De aceea, "guvernele vor inventa, fara indoiala, minciuni mai sofisticate prin care sa-si justifice actiunile in propriul interes si sa manipuleze mijloacele de informare. Isi vor inteti, de asemenea, eforturile de propaganda pentru a-si imbunatati imaginea globala. Dar daca asemenea eforturi dau gres, ar putea suferi penalitati economice semnificative pentru acte care nemultumesc restul lumii".3 In aceste conditii, conflictele viitorului se vor purta pe un teren foarte putin cunoscut si extrem de imprevizibil, cel putin pentru neinitiati. Peisajul actual al mass-media la scara globala este unul care infatiseaza oportunitati nelimitate pentru manipulare. Chiar daca din totdeauna au existat si actiuni subversive, in trecut majoritatea neintelegerilor dintre state erau rezolvate exclusiv prin razboaie si dueluri deschise. Astazi dimpotriva, conflictele se rezolva mai ales prin ocultarea informatiei reale fata de adversar, fapt ce il pune pe acesta in imposibilitatea de a se apara. Victoria poate fi astfel obtinuta cu un consum nesemnificativ de resurse si cu costuri minime. Un rol esential in acest joc il are influentarea maselor si asigurarea bunavointei "opiniei globale". Odata castigata simpatia marii majoritati a populatiei globului pamantesc, agresorul poate recurge la orice mijloace de actiune, pentru ca toate vor aparea legitime in ochii miliardelor de spectatori. si aceasta aparenta legitimitate poate fi obtinuta doar prin manipularea mijloacelor de comunicare in masa si deci a jurnalistilor, precum si a celorlalti factori decizionali ce activeaza in domeniul mass-media. Componenta economica a presei favorizeaza manipularea, si adeseori cei implicati in construirea de mesaje jurnalistice uita din aceasta cauza de responsabilitatea pe care o au fata de public. Iar cum consumul de

informatie a devenit, mai nou, o necesitate pentru multi dintre noi, agresiunea informationala, o veritabila componenta a cotidianului, in fata careia suntem expusi ne transforma in tinte vulnerabile in fata manipularii. "Virtutile extraordinare ale mass-media se constituie, paradoxal, in tot atatea puncte nevralgice, iar dependenta tot mai mare a omului de ceea ce ii ofera mijloacele de informare in masa reprezinta o ocazie propice si pentru manipularea informatiei. Iar prin aceasta este posibil sa fie schimbate atitudinile, convingerile, trairile si comportamentul oamenilor fara a apela la mijloace violente; o realitate de ordinul evidentei poate capata cu totul alte dimensiuni fata de cele care ii sunt proprii; albul se poate transforma pe neobservate in negru si acesta in alb."

2.2 Presa, cainele de paza al Puterii Mass-media a fost deseori considerata "cea de-a patra putere" in stat (alaturi de executiv, legislativ si justitie), iar democratiile moderne au fost poreclite "democratii mass-media". Dar ce se ascunde in spatele acestor consideratii? Care este puterea reala de care dispune mass-media? Cum pot fi descrise functiile acesteia in contextul cooperarii cu celelalte organisme din cadrul sistemului intermediar si mai ales cu partidele politice? Politica ar fi de neconceput in statele moderne de astazi fara mass-media. Altfel decat in vechea Atena, cetatenii nu se mai aduna pe agora pentru a dezbate asupra deciziilor ce urmeaza a fi luate. Politica este prezentata prin intermediul mass-media. Ceea ce stim despre politica din tara noastra am aflat de cele mai multe ori prin intermediul televizorului, al radioului si al ziarelor. Mass-media ocupa prin urmare un rol central in cadrul sistemului intermediar. Asociatiile si partidele au o activitate publica, ele incearca permanent sa faca uz de mass-media. Acesta este un alt argument care arata cat de strans conectate si interdependente sunt aceste parti ale sistemului intermediar. A fost odata ca niciodata o tara democratica cu doua mari partide care stapaneau poporul de pe fotoliile parlamentului. Parlamentul era numit de toti Prima Putere. Inteleptii din partide si-au scris viziunile sub forma unor preafrumoase programe, mesaje lor catre popor. si cand a venit vremea, poporul a ales cel mai bun dintre aceste programe; iar acest partid a preluat puterea pentru patru ani, conducand tara asa cum promisese. Guvernul purta numele de A Doua Putere, si pentru ca totul sa fie cat mai drept, justitia a devenit cea de a Treia Putere, care avea grija ca nimeni sa nu insele pe nimeni. Si pentru ca cetatenii din orase si din provincie sa afle ce avea de gand sa faca guvernul, dar sa masoare si propunerile opozitiei din parlament, a trebuit sa existe si presa. Acest mijloc servea politicienilor la raspandirea mesajelor lor. Mass-media din serviciul acestora erau asadar un fel de servitori, servitorii politicii. Bineinteles ca acesti servitori mai aveau cateodata ragazul de a mai carcoti prin bucatarie sau la carciuma, dupa slujba de duminica, despre ce au mai facut stapanii - iar acest lucru a primit numele de "comentariu". Dar toti acesti servitori stiau bine care era treaba lor oficiala - si anume stirile, si ce era distractie - opiniile personale. Pe scurt: Mass-media a inceput sa se inteleaga ca heralzi si cronicari, ca pastratori ai valorilor democratice si uneori ca (foarte) apreciatii bufoni ai tarii noastre. Astfel incat ei s-au auto-intitulat cu mandrie a patra putere, cu toate ca acest lucru nu statea deloc asa scris in Constitutie. Cam asta ar fi frumoasa fabula despre epoca de aur a democratiei, cand totul mai era inca atat de simplu. Guvernul conducea tara, opozitia era mereu impotriva, curtile de justitie aplanau toate conflictele, iar presa aducea la cunostinta publicului all the news that fit to print (asa suna celebrul moto care troneaza pe prima pagina a New York Times), pentru ca acesta sa stie cum mai stau treburile. Dar cum arata realitatea astazi? Pardon, greseala de formulare: cum decurge dezbaterea cu privire la realitate astazi? Partide in plina criza, guverne care instrumentalizeaza mass-media. Mass-media ofera un potpuriu de stiri, opinii si divertisment; ea nu mai este interesata decat de cote de audienta. La ora asta domneste "jurnalismul pe bani", politicienii vorbind chiar despre un "jurnalism de troaca". Mass-media prezinta astazi numai stiri despre persoane, spectacole si scandaluri, ea vorbeste despre ceea ce astazi este considerat a fi politica simbolica, nu si despre lumea reala in care traim. Mass-media si-a pastrat redactiile de stiri, acestea trebuie sa contribuie cu propria cota de "infotainment". Justitia ii urmareste pe toti fara nici un rezultat sau da verdicte neesentiale. Publicul este manipulat sau luat peste picior de toata lumea. Nu mai lipseste mult pana cand toti vom deveni asemenea lui Mr. Chance din acel film

celebru, care credea ca schimband posturile de televiziune va putea sterge toate situatiile neplacute care se intampla in lumea reala. Care este morala acestei povesti? Sa nu ai incredere in vechile fabule! si nici in povestile in care presa apare ca servitor si nici in cele in care ea devine a patra putere in stat, o portavoce a cetatenilor de rand. Nimic din acestea nu a existat vreodata. Totul a fost intotdeauna cu mult mai complicat. La fel de neincrezatori trebuie sa fim si fata de unele noi mituri stiintifice care vorbesc despre viitoarea putere multimedia sau despre politica CNN-ului si a lui Berlusconi. O simpla privire in istoria mass-mediei arata ca nici macar Bismarck nu s-a comportat cu mai multa virtuozitate in ceea ce privea manipularea mass-mediei si ca Machiavelli a anuntat toate acestea in "Principele". "Politica simbolica nu este nimic nou. As dori totusi sa va indrept atentia pe numarul mare de schimbarile concrete si mici, dar importante. Pentru ca revolutiile adevarate sunt cu mult mai rare decat cred protagonistii acestora. Ce se intampla de fapt intre partide, mass-media si public?" Intrebarea de baza este urmatoarea: Cine decide ce se va afla pe agenda politica? Partidele, mass-media sau publicul? Exista patru modele:

Modelul top-down pleaca de la ipoteza ca actorii politici din cadrul partidelor si guvernelor influenteaza
prin deciziile lor lumea reala, inregistrand feed-backul populatiei si elaborand pe baza acestuia ordinea politica a zilei, pentru a o da mai apoi mai departe catre mass-media care, la randul ei, o prezinta publicului larg.

Modelul mediocratiei implica faptul ca mass-media este o parte esentiala din procesul de formare a
opiniei publice, putand influenta astfel si programul politic. Mass-media inregistreaza reactiile populatiei la deciziile politice din viata reala si le refracteaza atat asupra lumii politice, cat si asupra publicului.

Modelul bottom-up postuleaza ca publicul - cetatenii, alegatorii, opinia publica, poporul etc. - este cel care inregistreaza problemele din lumea reala, influentand astfel opinia publica si astfel si mass-media. Publicul este cel care isi imprima, atat direct cat si indirect, opiniile asupra deciziilor luate de politicieni si partide asupra mass-mediei. Modelul biotop pleaca de la ipoteza stransei interdependente dintre oamenii politici si mass-media,
publicul avand doar un rol de spectator.

Libertatea informatiei: premisa si expresie a democratiei


Democratia traieste din lupta dintre opiniile divergente. Ea are nevoie in general, la toate nivelele societatii - in familie si la scoala, in asociatii si la serviciu - de un anumit climat social care sa favorizeze discutarea deschisa a divergentelor de opinie. Sustinerea propriilor pareri trebuie tolerata si incurajata, la fel si constanta repetare a "de ce"-urilor. Actiunile, care trebuie sa fie mereu deschise criticilor, nu trebuie sa porneasca de la directive care nu se bazeaza pe discutii si motivatii prealabile, ci care pleaca de la argumente solide. Este de la sine inteles ca aceste dezbateri trebuie sa aiba loc in public. Ce ar mai avea de castigat opozitia, daca criticile sale la adresa guvernului ar ramane ascunse dupa usi ferecate? Argumentele lor nu ar mai avea nici un efect, pentru ca opozitia nu poate exercita presiuni asupra conducerii decat in momentul in care, prin critica publica, poate influenta alegatorii. De abia cand un partid la putere se vede amenintat de niste alegeri care s-ar putea sfarsi neasteptat, abia atunci va lua in serios criticile opozitei, alegatorii devenind astfel un fel de arbitrii intre putere si opozitie.

Dar pentru ca alegatorii sunt cei vizati in aceasta competitie dintre partide, partidele trebuie sa ajunga cumva la ei. Premisa unei opozitii solide este de aceea sansa de a putea reprezenta in mod liber si public propriile convingeri. Pe de cealalta parte, si partidele la putere sunt obligate, pentru a-si pastra pozitia, sa contribuie la formarea opiniei publice, punand la dispozitia acesteia propriile lor perspective si convingeri. Functia de control, de critica si de stimulare nu revine insa doar opozitiei parlamentare, ci intregii opinii publice. Caracterul public este determinat, in primul rand, de faptul ca oricine isi poate aduce aportul la formarea opiniilor. Toti trebuie sa aiba posibilitatea sa stranga informatii si sa contribuie la formarea opiniei publice. Pe de alta parte, conceptul de "opinie publica" presupune si ca obiectul acesteia este de natura publica, si nu privata. Obiectul ei este asadar res publica in sensul cel mai larg al termenului. De sfera publica apartin prin urmare toti cetatenii unui stat sau asociatiile de cetateni dintr-un stat preocupati de soarta societatii care isi exprima preocuparile in mod public sub forma de critici si atitudini de respingere sau de aprobare, incercand astfel sa influenteze procesul de formare a vointei politice. Ei constituie opinia publica. Dar pentru ca intr-o societate pluralista exista de regula mai multe opinii in ceea ce priveste sfera publica, nu va exista niciodata o singura opinie publica general valabila, ci mai multe. Caracterul public al structurii democratice iese la iveala tocmai din aceasta pozitie independenta, aflata la polul opus aparatului statal. In democratie, toti au dreptul sa-si exprime in mod liber opiniile politice. Prin acest lucru nu se intelege ca fiecare dintre noi are dreptul sa-si aiba propriile opinii personale. Opiniile proprii sunt mai mult, ele sunt fundamentul pe care este cladita participarea activa la viata publica. In acest punct, dreptul de libera formare si exprimare a opiniilor se afla in cea mai stransa legatura cu dreptul la libera intrunire si asociatie, precum si cu libertatea presei si a audiovizualului. Aceste drepturi au relevanta politica, pentru ca fara ele, dreptul de a participa la formarea opiniei publice nu ar mai putea fi realizat. Un singur individ nu poate sa faca propaganda personala pentru opiniile sale in cadrul procesului de formare a opiniei publice. Opiniile lui vor capata relevanta politica doar atunci cand vor fi amplificate prin intermediul presei scrise, a radioului si televiziunii. In statele moderne, dezbaterile publice ar fi de neconceput fara instrumentarul mijloacelor de comunicare in masa. Asadar, dreptul fiecarui individ de a lua parte la formarea opiniei publice este urmat indeaproape de necesitatea ca mijloacele de comunicare in masa sa fie libere de orice constrangere statala. Conducerea unui stat nu trebuie sa poata interveni in continuturile ziarelor sau a programelor de radio sau de televiziune. Partidele la putere nu trebuie sa renunte la utilizarea mijloacelor moderne de comunicare in masa pentru a-si explica politica, dar ele trebuie sa faca acest lucru adoptand rolul de simplu partener al altor partide in cadrul procesului de formare a opiniei publice, fara sa pretinda sa ocupe o pozitie privilegiata. Atunci cand puterea are ceva de spus, opozitiei trebuie sa i se dea posibilitatea sa ia si ea cuvantul. Libertatea presei nu este asigurata doar de blocarea interventiilor puterii sau de interzicerea cenzurii. Instantele publice trebuie sa se asigure si de faptul ca nici o parte a societatii nu va prelua monopolul asupra opiniei publice. Pentru ca pericolul ascuns de mijloacele moderne de comunicare in masa este evident. Ele permit ca informatiile sa fie transmise unui numar mare de telespectatori, ascultatori sau cititori, fara ca toata populatia sa abia accesul asigurat la aceste mijloace de comunicare in masa. Exista oameni care nu au bani nici de un ziar. Datorita progreselor tehnologice s-a ajuns la o concentrare crescuta a tirajelor ziarelor, astfel incat diversitatea opiniilor s-a limitat in mod sensibil. Iar acest proces nu prea mai poate fi inversat. Ziarele "bune" trebuie sa se bucure de o anumita amploare. Organele legislative au rolul sa impiedice formarea monopolurilor;

acolo unde aceste monopoluri exista, ele trebuie tinute sub control. Statul trebuie sa se asigure ca in redactiile ziarelor este respectat prin statut dreptul la libera exprimare al ziaristilor. Din fericire, aceleasi noi procedee de tiparire si multiplicare au dus si la cresterea numarului diversitatii publicatiilor regionale si locale, lucru care a condus la cresterea posibilitatilor de raspandire a informatiilor si comentariilor cu iz politic. Raspandirea aparatelor de multiplicat a devenit astfel un factor politic de prim rang. Si mai greu poate fi evitata aparitia monopolurilor in domeniul radioului si al televiziunii. Investitiile de capital necesare precum si avantajele tehnice pe care le au aceste medii permit ca orice grupare sa isi poata gasi audienta in eter sau in fata ecranului TV. De aceea, peste tot in acest domeniu au fost create reglementari care sa asigure ca toate atitudinile prezente in societate sa poata fi proiectate si in eter sau pe ecranul televizoarelor. Procesul de formare a opiniei publice trebuie sa decurga, mai ales in radio si televiziune, intr-o maniera pluralista, necesitand un control strict al incercarilor de manipulare venite din partea gruparilor aflate la putere. Cine doreste sa isi exercite dreptul la libertatea opiniilor trebuie sa aiba posibilitatea de a fi informat cu privire la lucrurile de care este interesat. Nu poti sa-ti formezi propriile judecati daca nu stii despre ce este vorba. Cine este de acord cu conceptul de cetatean activ politic care participa la formarea opiniei publice, acceptandu-l ca sursa suverana a autoritatii statale, trebuie sa il informeze pe acesta asupra tuturor deciziilor politice care urmeaza a fi luate. Aceasta este cealalta fateta a libertatii presei si a opiniilor. Toate lucrurile de interes public pe care trebuie sa le cunoasca cetatenii pentru a-si putea forma judecati politice justificate trebuie discutate in mod public. Nu vom putea insa niciodata defini exact lucrurile de interes public. Aici este vorba mai degraba de stilul, bunul-plac si autodisciplina ziaristilor si mai putin de reglementarile legale. Bineinteles ca multi ziaristi vor profita de libertatile care le sunt oferite, mai ales atunci cand dezvaluie detalii din viata unui om politic. Totusi, cei care isi vor depasi atributiile in mod exagerat vor fi pedepsiti conform legilor in vigoare, care nu trebuie insa sa se transforme intr-o "botnita" pusa presei, radioului si televiziunii. Cine pune pret pe informatie va trebui sa ia in calcul si problemele care se pot ivi ca urmare a abuzului de libertati. Statul trebuie sa se fereasca sa apeleze la cenzura pentru a preveni comiterea unor astfel de abuzuri, pentru ca astfel, libertatea presei s-ar putea cutremura din temelii. Pentru ca - dupa cum a scris Karl Jaspers "este incert daca adevarul iese la iveala prin uzul libertatii. Sigur este insa ca prin cenzura, adevarul este pervertit". Doar in aceste conditii se poate forma o opinie publica libera, care sa emita critici, sa controleze si sa dea impulsuri. Numai intr-o sfera publica functionala oamenii isi pot contura judecati valabile, devenind capabili sa-si dovedeasca importanta politica in cadrul si in afara alegerilor. Democratia si dezbaterile publice libere sunt doua fatete ale aceluiasi lucru. Opiniile nu se mai formeaza aproape deloc in mod spontan, ele sunt de cele mai multe ori create. Puterea, partidele si asociatiile au o activitate publica. Societatea pluralista ia la cunostinta o sumedenie de opinii publice, deseori controverse. Cine emite pretentia ca reda si reprezinta publica valabila, dorind sa impuna politicului anumite linii directoare, este suspectat ca prin apelul facut la aceasta unica opinie publica doreste sa dea o amploare necuvenita propriilor sale interese. Pentru ca doar printr-un dialog real, care sa puna fata in fata opiniile divergente, se poate ajunge la o "adevarata" opinie publica. Liniile directoare din politica sunt formulate in cadrul societatii pluraliste mai putin prin intermediul dezbaterilor publice sau de catre o opinie publica exprimata la unison. Ele apar de obicei ca expresie a unei serii de compromisuri care trebuie facute de diferitele puteri socio-politice din stat.

Parlamentul nu mai este astazi asa cum era el infatisat in teoria burgheza, o adunare de persoane care discuta, care in cadrul unor discutii libere gasesc solutii pentru binele comunitatii, el este ultima instanta, locul in care sunt fixate compromisurile dintre fortele sociale si revendicarile comunitatii. Astazi, opinia publica nu mai este dominata de aportul la discutii al unor indivizi care reprezinta anumite interese politice, ci de luarile de pozitie ale puterii, partidelor si asociatiilor. Deciziile nu se iau insa pe "piata" acestor informari publice, ele sunt deseori negociate in spatele usilor inchise, astfel incat opinia publica nu mai poate inregistra decat rezultatele finale. Totusi nu trebuie subestimata puterea de influenta adesea covarsitoare pe care o au anumiti oameni politici, jurnalisti sau analisti importanti asupra procesului de formare a opiniei publice. Doar acele regimuri care se supun atentiei opiniei publice iau in serios maturitatea politica a cetatenilor lor. si pentru ca atat partidele cat si asociatiile sunt astazi parte din autoritatea publica, si ele trebuie sa se deschida in fata opiniei publice. Astazi nu trebuie sa se mai discute doar la nivelul alegatorilor si in parlament, ci mai ales in cadrul si intre partide si asociatii, initiative civile si miscari sociale. In fata reflectoarelor, altfel ar putea sta lucrurile in ceea ce priveste partidele si asociatiile. Bineinteles ca democratia moderna nu poate fi consolidata doar prin intermediul publicitatii.6 Democratia, partidele si asociatiile au nevoie sa intre in sfera publica, accesibila tuturor. Aici, un rol central in cadrul democratiei il joaca presa, radioul si televiziunea, iar ele pot indeplini acest rol doar daca prin intermediul lor, controversele publice si diversitatea opiniilor ies in mod clar la lumina. Astfel, cetateanul reuseste sa isi modeleze comunitatea, democratia reusind sa-si infiga radacinile adanc in natiune. Opinia publica este instrumentul care controleaza intreaga masinarie politica. Comunitatea, care se bucura de acordul de principiu dintre instantele decizionale si opinia publica, a gasit acel fundament democratic, pe baza caruia poate fi desfasurata o politica liberala si consecventa.

2.3 Presa ideala: fara manipulare Cultura epocii in care traim este relationata de media. Cultura imaginii care s-a dezvoltat in modernitate presupune interrelationarea imaginii, sunetului si cuvantului in forme care creeaza structuri semnificative. Cultura media se distinge prin varietatea ei imbogatita necontenit prin noi ameliorari tehnologice, penetrarea ei in cele mai intime spatii ale antropologiei cotidianului, ale experientelor individuale si colective. Legatura dintre cultura media si cultura de tip industrial, tehno-cultura, este evidenta prin replicarea unor modele de producere si reproducere care se regasesc in mass-media. Cultura a imaginii, cultura media se adreseaza unui public foarte larg, purtand in consecinta o diversitate de mesaje care nu se pot inscrie intr-un singur tipar. Este dificil sa clasificam cultura media intr-un model care sa fie recunoscut in diversitatea sa, cultura media nu isi propune o asemenea organizare, ci dupa cum se poate ilustra prin varietatea ei de forme, se orienteaza spre replicarea imediata, de aceea poate mai putin tipologizata a ramurilor ei. Ceea ce nu inseamna ca datorita caracterului ei de masa, cultura media nu este distincta prin specificitatea ei, pentru atingerea careia se respecta formule, coduri si un limbaj adecvat. Faptul ca media se adreseaza tuturor are o deosebita importanta pentru modelarea imaginarului colectiv si individual, daca ar fi sa ne referim doar la nevoia de informare, precum si la capacitatea mereu augmentata de comentariu a informatiei pe care presa scrisa si cea audio-vizuala o detine in prezent. Specializarea survenita in capacitatea de informare a unui public global in cazul televiziunilor internationale, implicit accesul la standarde internationale de informare si comunicare au condus la crearea unul alt tip de audienta culturala, ale carei asteptari sunt formate, modelate si trebuiesc deservite profesional. Cultura media a dezvoltat de asemenea o latura a divertismentului care se gaseste implicit in calitatea si retetele de fabricare a informatiei, precum si crearea modului de obiectivare al realitatii transmise audientei. Exista un spectator al culturii media, dispus sa preia totalitatea mesajelor care sunt puse in circulatie, sa reproduca fidel continutul cultural si de divertisment al unei asemenea informari si modelari, si astfel sa traiasca si sa actioneze in conformitate cu aceste standarde de viata uniformizate si reproductibile. Artizanatul culturii traditionale, in care mesajul cultural era girat de o personalitate ori de o scoala (in care desigur existau diferente) a fost depasit. Media a infiintat un managerialism cultural care provine din faptul ca directionarea culturii in aceasta arie de interes a unei majoritati de spectatori, este data de obtinerea de profit. Spectatorul unei asemenea culturi este un consumator, cultura media media se poate caracteriza in diversitatea ei de consumatorism, de impunerea unor standarde mai relaxate ori mai acute de consumatorism cultural. Datorita faptului ca media are disponibilitatea de acces pe care a dezvoltat-o prin progresul si fiabilitatea tehnologiei, precum si gradului de audienta, cultura media produce o pedagogie culturala diferita de cultura traditionala, denumita de analistii culturali "inalta" ori de elita. Trasaturile acestei pedagogii se remarca prin unificarea diferentelor care exista intre indivizi, printr-un grad sporit de conformism si de fabricare a consensului cultural, dar nu numai, datorat emotionalitatii pe care cultura media o "redescopera", readucand-o din conditia de marginalitate la care au condamnat-o constrangerile societatii postmoderne. Recastigarea dreptului la emotionalitate ni se pare unul din atuurile culturii media, desigur fiind vorba de cultivarea unei emotionalitati directionate, conforme si conformiste, controlata de modele, personaje, mituri, eroi ai culturii media care se distribuie in fime, seriale, talk-show-ri. Prezenta emotionalitatii in imagologia culturala media demonstreaza ca emotionalitatea a fost si continua sa fie reprimata de constrangerile unui cotidian orientat spre eficienta si capitalizare economica ori simbolica, iar pe de alta parte emotionalitatea produsa de

managerii culturali este una artificiala, indreptata spre potentarea efectelor de senzational, adica de ridicare al interesului cu nu importa ce mijloace, de multe ori cu cele ce se apropie de limita tolerabila. De fapt in multe ocazii cultura media a transferat limita cenzurabila, bucurandu-se de castigarea unor libertati care au fost consfintite de acceptarea majoritatii audientei. Castigarea acestei majoritati este mult mai importanta decat alte considerente ale culturii inalte, de pilda, apartenenta la idealurile eroice, nationale, de rasa, ori de clivaj intre diferite grupuri ale societatii. Din acest unghi, exista un mesaj democratic al culturii de masa, prin invitarea tuturor celor ce se revendica de la aceasta cultura sa participe la pastrarea si imbogatirea ei. Cultura media cultiva evenimentul in imanenta sa. Modalitatea de reproducere a evenimentului in "realitatea" sa, de fapt descrierea interpretativa a respectivei realitati, ni se pare o caracteristica a culturii media care produce evenimente prin mediatizare. Modul de prezentare a evenimentului, de orice natura ar fir acesta, creeaza iluzia unei participari active a audientei care este transportata oricare punct al globului pentru a fi martora in viteza cu care se produc aceste evenimente la producerea si subminarea semnificatiilor acordate evenimentelor. Nu se poate contesta ca "mediatizarea" nu este un proces de importanta, in sine cultural, dar insistenta cu care audienta culturala doreste (prin educarea care se face in acesta sens) ca procesul de mediatizare sa suplineasca interpretarea personala a dus pe multi analisti, incepand cu membrii scolii de la Frankfurt sa puna sub semnul indoielii autenticitatea mesajului cultural al mass-media. Ideea ca prin mass-media are loc o manipulare concertata de interese obscure a majoritatii consumatorilor de cultura, ca in general acestia nu mai au posibilitatea de a distinge realitatea de imaginile fictive care o construiesc in laboratoarele media, este adesea dezbatuta. Este discutabil daca se pot alege solutii radicale in aceasta privinta, fie de condamnare a manipularii prin mass-media, fie de subliniere a reactiilor unice, personalizate ale membrilor societatii. Media ofera un teren bogat pentru sustinerea unor reactii personale, chiar daca marea masa a audientei aluneca si se conformeaza sustinerii unui consens realizabil fara o idealitate a transcendentului, acela al producerii si reproducerii trasaturilor de cultura de masa pe care cultura media o detine. Consecintele pe termen lung a obedientei fata de standardele unei culturi de masa se recunosc in cultivarea unei emotionalitati agresive, melodramatice, care recurge la sabloane pentru a fi mai rapid perceputa si diseminata. Audienta culturii de masa se recunoaste ca fiind aparte fata de cea a unei culturi inalte, ori de elita, tot mai restranse, prin simbolurile acordate culturii propriu-zise. Cultura nu mai apartine unor grupuri reduse, a unei clase, ci pretinde a apartine unei majoritati pana acum neintrecute ca numar de consumatori. Este totusi discutabil daca apartenenta consumatorilor poate fi identificata ori considerata credibila ca atare, ori este doar o jucare de roluri pe care cultura de masa o ofera consumatorilor. O trasatura care a amplificat participarea a unor categorii diferite de spectatori este cea a distantarii de responsabilitate actului cultural. Acesta este considerat a se incadra intr-o marja mai larga a divertismentului, devreme ce nu mai detine trasaturile limitative ale culturii inalte, iar in acest caz, spectatorul se complace in a juca cat mai multe roluri. Cultura media a transferat catarsisul din sfera limitata a specificitatii ei, pe seama unei emotionalitati accesibile si violente, neprelucrate simbolic, redate ca evidenta a unei vieti "reale", pentru a asigura accesibilitatea formelor de difuziune culturala. Viabilitatea acestor forme este mult mai efemera decat formele culturii traditionale, dar pe de alta parte, cultura media inoveaza intr-un ritm rapid, reproducand formule ale culturii traditionale. Cultura mediei initiaza o noua alfabetizare culturala si dispune de o noua impartire a spatiului privat vs. spatiul public. Despre noua alfabetizare pe care a initiat-o cultura media s-au vehiculat numeroase opinii

partizane, in sensul ca "noua" cultura, ori cultura de masa ar determina o desprindere de traditia culturala, si ar pava drumul spre manipularea consumatorilor prin chiar raspandirea in absenta de standarde, care a atras de altfel numeroase critici. Alfabetizarea culturala incepe insa de la impletirea mijloacelor de propagare culturala, de la ceea diseminarea altor mijloace de atragere a individului spre audienta, de satisfacere a impulsurilor sale, si prin acestea de extrovertire. Noua alfabetizare culturala inseamna o distribuire diferita a timpului liber, pe care il ocupa intr-un mod organizat, dand individului impresia de participare sociala virtuala, devreme ce timpul folosit pentru participare este progresiv mai extins. Initierea consumatorului in noutatea culturii media este relativ usoara, difuzata rapid, ceruta in cele din urma de progresul tehnologic, asadar oricine pretinde ca se poate izola de nevoia alfabetizarii, isi creeaza dificultati de adaptare pentru lumea viitoare. Cu atat mai mult cu cat alfabetizarea in cultura media inseamna garantarea accesului la procesele de simbolizare ale lumii actuale, procese la care participa o adevarata "industrie" imagologica, factorii de crearea si difuzare a opiniei. Nevoile create pentru consumul de cultura media sunt cele care trec pe primul plan aceste nevoi sunt considerate in primul rand culturale, datorita faptului ca participarea la actele culturii de masa ii inarmeaza pe consumatori nu doar cu un anume grad de informatii, ci mai ales cu constiinta ca manifestarile culturii de masa sunt cele care depind de vointa lor, fapt de altfel contestabil, si ca alegerea unei manifestari fata de alta ( ca in felul in care distribuit un meniu de programe tv) este relativ egala din punct de vedere al formarii. Consumatorul de cultura de masa are impresia unei alegeri virtuale egale ca valoarea in oricare sens s-ar indrepta, totul poate fi la fel de folositor, deoarece totul poate fi continut in formula culturii de masa. Alfabetizarea poate fi inteleasa si in sensul de a ramane la un nivel de permanenta initiere pe care consumatorul sa il poata testa de fiecare data cu emotia noutatii. Cultura de masa nu isi permite cel putin deocamdata sa transforme mijloacele ei in centre de raspandire a unor cunostinte specializate. Modificarea spatiului public este obiectiv indatorata culturii media. Pe de o parte disponibilitatea consumatorului de a acorda tot mai mult timp fizic audientei culturale de masa si tot mai putin timp petrecut in societatea reala a oamenilor. Pe de alta parte, flexibilitatea consumatorului care nu mai depinde de constrangeri severe, il determina sa urmeze tot mai aproape modelele distribuite de cultura de masa, datorita presiunii popularitatii acestora, transformata in consens al bunului gust, mondenitatii, in cele din urma, eroism, model de reusita. Spatiul public invadeaza pe cel privat, iar forma adoptata este cea a seductiei, a imaginii. Chiar daca anumite imagini nu plac ori nu convin, dorinta de a avea imagini despre lume, despre sine ca si despre celalalt este imposibil de substituit in modernitate. Omul are nevoie de imagine, ca premisa a educarii, comunicarii si comprehensiunii sale. Este important sa vedem, insa, ca si spatiul privat, considerat un loc greu accesibil, cel putin in epoca premoderna, se deschide imaginii, prin cultivarea jurnalelor ori scrierilor intime care produc o serie de imagini despre omului eliberat de dominatia religiei ori ideologiei. Spatiul privat al omului de azi este tot mai mult prefabricat de cel public, liniile de despartire dintre cele doua spatii fiind relativ sterse. Din ingerinta spatiului public cu cel privat se pot trage concluzii privind constructia de identitati determinata de influenta culturii de masa. Identitatea moderna este descrisa ca fiind discontinua, nemaifiind fondata de certitudinile imuabile ale generatiilor anterioare. Datorita vulnerabilitatii ideii insasi de identitate, a cautarii autenticitatii, cat si de faptul ca evolutia societatii postmoderne cere reformularea identitatii, cultura media poate oferi modele care isi capata popularitatea ori sunt infirmate de alegerea publicului. De la profesiunile de justitiar la cele de sportiv, identitatile sunt intr-un continuu proces de tranzitie.

Prin capacitatea de patrundere a mass-mediei in arii culturale conflictuale, identitatea celor marginali, reprimati, expusi este adusa spre cunoastere si spre indreptarea conditiei ei precare. Identitatile multiculturale ori monoculturale au devenit subiecte de disputa intre aparatorii culturii de masa si cei ai culturii elitiste. Omul (post)modern poate sa isi recreeze identitatea in functie de formulele identitare puse la dispozitie de cultura populara. NOTE 1[1] Popescu, Cristian Florin, Practica jurnalismului de informare. Principii, reguli, provocari, Editura Universitatii "Lucian Blaga", Sibiu, 1999, p. 51 2 Ibidem, p. 54 3 Toffler, Alvin, Puterea in miscare, Editura Antet, Iasi, 1995, p.344 4 Volkoff, Vladimir, Tratat de dezinformare, Editura Antet, Iasi, Postfata Dr. Gh. Aradavoaice, p. 250 5 von Alemann, Ulrich, Parteien und Medien in: O. Gabriel u.a. (ed.), Parteiendemokratie in Deutschland, BpB, Bonn, 1997 6 Waldemar Besson/Gotthard Jasper, Das Leitbild der modernen Demokratie. Bauelemente einer freiheitlichen Staatsordnung, BpB Bonn, 1990, pp. 30-45 7 Alexander, Jeffrey, C., Seideman, Steven, Cultura si societate. Dezbateri contemporane, Editura Institutul European, 2001, pp. 223-297 8 Anderson, Benedict, Comunitati imaginate, Editura Integral, Bucuresti, 2000, pp. 7-50, 145-189 9 Boia, Lucian, Pentru o istorie a imaginarului, Editura Humanitas, Bucuresti, 2000, pp. 39-92 10 Antohi, Sorin, Civitas imaginalis, Editura Litera, Chisinau, 1994, pp. 64-104 11 Bourdieu, Pierre, Spiritul practic, Editura Institutul European, Bucuresti, 2000, pp. 222-233 12 Boorstin, Daniel, Creatorii. O istorie a eroilor imaginatiei, Editura Meridiane, Bucuresti, 2001, vol. 2, pp. 170262 13 Durand, Gilbert, Structurile antropologice ale imaginarului, Editura Univers enciclopedic, 2000, Introducere pp. 21-63 14 Marcus, George, Fischer, Michael, Anthropology as Cultural Critique, University of Chicago Press, pp. 7-45, 111-137 15 Rabinow, Paul, in Writing Culture, edited by James Cliufforf and George E. Marcus, Umiversity of California Press, pp. 235-261 16 Mucchielli, Alex, Dictionar al metodelor calitative in stiintele umane si sociale, Editura Polirom, Iasi, 2002, pp. 34-38

CAPITOLUL III. UTILIZATORII DE INFORMATIE 3.1 Influenta mijloacelor de comunicare in masa Lui Harol Laswell i se datoreaza schema clasica a comunicarii: "Cine?; Ce spune?; Prin ce canal?; Cui?; Cu ce efect?" , reductibila la cvintetul: emitator - mesaj - mijloc de comunicare - receptor - efect. In 1946 Laswell introduce intrebarea suplimentara: "Cum poate fi masurat efectul?" si ulterior apar in teoria comunicarii si intrebarile: "In numele cui? ", "Pentru cine se comunica? " si "Cu ce scop se comunica?". Modelul Laswell bazat pe studiul comportamentelor structureaza domeniile analizelor comunicarii, dupa cum urmeaza: - analiza medium-urilor informationale (canale, tehnologii); - analiza mesajelor - a continutului comunicarii; - analiza de control asupra institutiilor care initiaza, dirijeaza, organizeaza mijlocirea comunicarii (mijloacele de comunicare); - analiza audientei (structura publicului si receptarea mesajului); analiza micro- si macro-efectelor comunicarii de masa. Conceptul de informatie prezinta urmatoarele aspecte: aspectul sintactic, aspectul semantic (semnificatia prin prisma conventiilor sociale), informatia semantica intentionala (sensul atribuit de emitator) si informatia semantica realizata (sensul decelat de receptor) . In dimensiunile pietei informatiei si a interesului, sunt distinse rolurile de emitator si respectiv de receptor, precum si distributia rolurilor intre mass-media, publicitate (sfera politicului si economicului) si public. Ansamblul informational nu este reductibil doar la mass-media: mediul social (grupurile formale si informale), comunicarea intra- si extra-grup (telefon, SMS, e-mail), precum si informatia on-line adaugandu-se ansamblului de mijloace de informare / comunicare ale societatii post-industriale. Functiile mass-mediei sunt: monitorizarea realitatii social-politice pentru relatarea evenimentelor petrecute, interpretarea sensurilor profunde ale evenimentelor, de socializare (Laswell), manipularea constienta a procesului politic (Graber), de divertisment (Wright), de a conferi un statut, prestigiu, de a consolida normele sociale (Lazarsfeld, Merton), de mobilizare, articulare si coagulare a unor opinii care nu dispun de alte vehicule comunicationale (McQuail).1 Bordewijk si Van Kaam indica urmatoarea matrice a comunicarii care relationeaza comunicarea dintre institutii si individ. Accesibilitatea mediatica prezinta de asemenea semnificatii distincte: caracterul de inteligibilitate a mesajului trebuie sa prevaleze pentru ca forta si intensitatea mesajului sa nu se deprecieze. Un alt element interesant al comunicarii este acela al denotatiilor si conotatiilor. Daca denotatiile constituie "un surplus semantic", uneori multiplu si variabil - denotatii secundare, conotatiile sunt semnificatii transcendente, care depasesc sfera proxima a denotatiilor si ating dimensiuni simbolice complexe specifice domeniului analizat si necesita evaluari generale sau variabile. Stancu Serb analizeaza formele de abatere de la informarea strict obiectiva, clasificandu-le in : persuasiune, manipulare, dezinformare si intoxicare, mijloace folosite si in propaganda de razboi.

Ion Bucheru deosebeste: manipularea punctuala, semi-punctuala si de durata si aminteste procedee specifice de manipulare prin televiziune: utilizarea posibilitatilor montajului pentru transformarea afirmatiei in negatie si invers, contopirea unor elemente incompatibile si distonante (sunetul si imaginea se contrazic), minimizarea evenimentului prin plasarea sa incadrata de evenimente minore, refuzul de reflectare a unei anumite realitati, asocierea unor evenimente, institutii si persoane cu elemente din cea mai joasa zona valorica. Din posibilitatile de difuzare a informatiilor tendentioase, Ion Bucheru precizeaza cele mai frecvent intalnite: dozajul de adevar si minciuna (prezentarea unui contra-adevar neverificabil), valorificarea accidentului in detrimentul esentialului (estompat savant), comparatii nejustificate (citate trunchiate), exagerarea apocaliptica de fapte lipsite de importanta, sarcasm si persiflare pentru slabirea adevarului, etichetarea interlocutorului asociindu-l unui sistem de idei ce poate fi mai usor respins decat argumentele dezbatute, etc. Un alt aspect interesant in analiza persuasiunii il reprezinta urmatorul set de aspecte: sleeper effect-ul (legat de consolidarea in timp a unora dintre opinii exprimate si prin persuasiune, fara posibilitate insa de generalizare), argumentele pro modeleaza opiniile scepticilor, in timp ce argumentele pro si contra modeleaza opiniile optimistilor, timpul conserva ce s-a spus si nu cine a spus si convertirea opiniei individuale debuteaza cu enuntarea unei noi opinii si nu cu distrugerea acelei vechi . Pentru eficienta comunicarii sunt necesare elemente care sa starneasca interesul, altfel spus, producerea de mesaje mediatice trebuie sa corespunda interesului publicului si sa imbine elemente cunoscute cu elemente avand caracter inedit (suprapunerea celor doua repertorii limiteaza interesul; consumul mediatic revendica noutatea). Teorii privind macro-efectele comunicarii de masa: Teoria spiralei tacerii ("Schweigespirale"): porneste de la dependenta opiniei individuale de opinia dominanta exprimata de mass-media. Elisabeth Noelle-Neumann sintetizeaza astfel teoria: societatea ameninta cu izolarea pe devianti, indivizii se tem mai mult de izolare decat de eroare, indivizii evalueaza climatul favorabil sau defavorabil a propriei opinii, evaluarea conduce la un comportament actional (exprimarea opiniei sau pastrarea in secret a opiniilor). Indivizii care expun punctul de vedere dominant il impartasesc cu usurinta, in timp ce indivizii care nu impartasesc aceasta opinie se inchid in tacere, de teama izolarii. E. Noelle-Neumann apreciaza ca exista un procent de circa 20% de indivizi care isi exprima convingerile cu fermitate chiar si daca acestea sunt contrare opiniei dominante. Astfel, opinia publica reprezinta din aceasta perspectiva opinia ce poate fi declarata public fara risc de izolare si care induce comportamente actionale. Prin analiza efectelor televiziunii sunt definiti termenii de cumulare (omniprezenta repetitiva mediatica... picatura chinezeasca), de consonanta (alinierea la curente de opinii), si de caracter public al informatiei (aproba vorbeste; dezaproba - tace). Multiple aspecte sunt considerate meritorii in aceasta teorie, chiar daca in sine teoria este contestata sau contestabila ca speculativa si imposibil de generalizat: dezvaluirea unor elemente ale comportamentului individual, sublinierea tendintei de uniformizare a mesajelor mediatice, realitatea efectelor mediatice, favorizarea integrarii sociale (izolarea "deviantilor" sau reducerea lor la tacere ar naste coeziune sociala, precum si invers, opinia considerata minoritara creste in intensitate si se impune in detrimentul opiniei dominante speculate de mass-media, ceea ce de asemenea induce coeziune sociala). Spirala tacerii nu semnifica apriori o schimbare reala a intentiilor de vot in procesul electoral (desi se constata si un asemenea fenomen), ci mai degraba o disimulare a opiniilor individuale in fata asaltului opiniilor vehiculate de mass-media si de aderentii acestor opinii. Atunci cand este insa vorba de o schimbare a opiniei de

vot si ea reprezinta o racordare la opinia dominanta nu ar fi vorba de ralierea cu castigatorul ("trenul victoriei"), ci de teama de izolare si corelarea intentiei cu nevoia de armonizare cu propriul grup social. Interesant este faptul ca indiferent de practica votului, dupa vot alegatorii prefera sa pretinda ca au votat cu partidul castigator. Justificarea nu trebuie gasita in incercarea alegatorului de a sari in trenul victoriei, ci mai degraba in tendinta de disimulare si nesiguranta pe care intervievatul o conserva in continuare. Noelle-Neumann considera ca influenta este reciproca: "Tonalitatea media precede o modificare in ceea ce priveste evaluarea climatului opiniei, care, la randul sau, precede o modificare a atitudinilor. Comportamentul - disponibilitatea de a vorbi - se adapteaza evaluarii climatului opiniei, dar si invers, influenteaza evaluarile climatului opiniei, in cadrul unui proces de interactiune care creeaza spirala". Teoria spiralei tacerii este alaturata teoriei "bandwagon" (ralierea la castigator) si teoriei ignorantei cumulate a lui Scheff (dificultatile de exprimare izoleaza, creand impresii de apartenenta la devianta). Mecanismul spiralei tacerii este totodata considerat procesul de consolidare a unei opinii fundamentate pe valori perene, contrar opiniei exprimate de mass-media si perceputa ca dominanta. Fenomenul spiralei tacerii este o reactie la schimbarile care intervin in climatul opiniei. Sondarea opiniei publice de maniera de a evidentia lipsa disponibilitatii la sinceritate si a tendintei de disimulare, prin confirmarea sensului intrebarilor, poate fi realizata prin intrebari deschise menite sa castige increderea interlocutorului si sub protectia anonimatului, acesta sa capete treptat increderea in a-si exprima o opinie contrara curentului dominant. Aplicabila Germaniei, fostelor tari comuniste, teoria spiralei tacerii permite constatarea ca sondarea opiniei publice reprezinta, in climate sociale traumatizate, o sfidare continua. Teoria agenda-setting: media nu poate fi desprinsa din contextul societal, astfel, rolul mass-mediei este unul de filtrare a problematicii si de stabilire a prioritatilor. Teoria vizeaza o mass-media responsabila si activa (chiar de maniera unui "activism" media). Reversul este atunci cand filtrarea mesajelor este impusa de politic, ceea ce induce modificari de ordin cognitiv la nivel individual. Rolul mijloacelor de comunicare in masa este acela de a ridica probleme de dezbatere cetatenilor si politicienilor, ierarhizand deci problematicile in functie de prioritatea si importanta sociala. Uneori, logica industriei de consum a comunicarii difera fata de stringenta realitatii, mass-media repliindu-se din necesitatea conservarii interesului si implicit a dependentei publicului consumator fata de aceste prioritati reale. De regula, insa, mass-media impune agenda si nu invers. Cercetatorii fenomenului au diferentiat : agenda intrapersonala (subiecte de importanta exclusiv personala); agenda interpersonala (subiecte de importanta generala); agenda comunitatii (subiecte de interes general).

DeFleur si Lowery considera : faptul ca mass-media semnaleaza o problema, o tema, ca realizeaza o constructie complexa de informatii in jurul subiectului respectiv ar conduce la formarea sau chiar la schimbarea atitudinilor, ceea ce influenteaza implicit si comportamentul actional. Teoria agenda-setting a plecat de la Lippmann, care aprecia ca indivizii sunt dependenti de informatia de presa, chiar daca intre realitate si prezentarea mediatica exista distorsiuni. De aceea, semnalele presei aduc pe agenda publicului si a politicienilor anumite prioritati care, altfel, ar fi intrat pe liste de asteptare.

Propaganda de razboi americana din timpul celui de-al doilea razboi mondial a permis continuarea cercetarilor. Astfel, Lewin a aratat pasii schimbarii opiniei si comportamentului: dezghetarea, schimbarea, inghetarea. Alti autori apreciaza ca, daca schimbarea de atitudini si comportamente prin influenta mass-media este discutabila, importanta focalizarii pe eveniment nu poate fi insa contestata. McCombs si Shaw au semnalat corespondenta dintre importanta acordata unor evenimente de catre mass-media si public. Drept urmare, tratarea subiectelor corespunde marjei de interes pe care publicul o manifesta. Desigur, poate fi invocata si dependenta consumatorului de informatie si dorinta de a cunoaste un subiect pana la epuizare, ceea ce naste nevoia de informatie suplimentara, construita piramidal. De fapt, curiozitatea este comuna atat pentru reporter, cat si pentru public. Cel ce lucreaza in bransa stie ce se cere, el insusi bazandu-se pe opiniile individuale proxime si stabilindu-si prioritatile in functie de solicitarile rezonabile ale publicului. Dimensiunea complexitatii realitatii sociale este astfel oglindita prin intermediul vectorilor comunicarii. Referitor la procesul electoral, se considera ca publicitatea electorala nu reuseste sa capteze atentia cetatenilor. Opinia individuala se consolideaza mai degraba prin dezbateri informale ale cetatenilor, iar numarul celor ce se lasa antrenati de astfel de discutii creste pe masura ce momentul alegerilor se apropie. Cele doua agende (respectiv agenda media si agenda cetatenilor) inregistreaza in mod normal o usoara defazare, cetatenii dezbat problematica la o anumita distanta dupa producerea evenimentelor si mai ales, cu deosebire, dupa reflectarea lor in mass-media. Exista o dependenta evidenta a consumatorului de informatie, mai ales din mediul urban, de mesajul mediatic (televizat, Internet). Simultan, individul resimte nevoia de orientare. Mass-media devine astfel purtatorul de cuvant a intentionalitatii cetateanului. Doua criterii sunt definite pentru a semnala cresterea in intensitate a unui subiect: atentia TV este maxima si subiectul capteaza progresiv interesul. Facand referire la campania electorala, DeFleur si Lowery au indicat ca in preajma alegerilor consumul mediatic creste simultan cu diferentierea alegatorilor dupa apartenenta la un grup social (sau exemplul Romaniei, dupa varsta). Presa raspunde propriului sau public, asa cum televiziunea incearca sa nuanteze propriul mesaj. Unii cercetatori considera ca sunt situatii cand presa scrisa joaca un alt rol mediatic decat televiziunea (opus acesteia). Cresterea consumului mediatic induce intensificarea comunicarii interpersonale si implicit nevoia de informatie. Astfel, agendarea cetatenilor depinde de caracteristicile lor specifice si de cota de interes acordata subiectului. Teoria agenda-setting priveste cu prioritate informatia politica sau de politici publice si procesul electoral sau contextul de interes cetatenesc cu specific local. Pentru probleme ce nu privesc sfera politica, optiunea devine dificila, interesul se mentine cu dificultate, receptorul resimtind nevoia de informare si prin surse alternative (de regula presa scrisa sau pagina web a ziarului sau a postului de televiziune) sau, din contra, manifestand dezinteres pentru problema si abtinandu-se sa exprime sau sa formuleze un punct de vedere. Exista situatii cand excesul de informatie deserveste cauza pe care o promoveaza (mesajul mediat impus de politic). Teoria prapastiei cognitive si a cresterii diferentiale a cunoasterii : nevoia de informare induce cresterea gradului de cunoastere. De aici si diferenta de necesitate a consumului mediatic, direct proportionala cu nivelul de educatie, de regula. Pentru persoanele cu un nivel de cunoastere mai ridicat, profitul de cunoastere prin consum mediatic este ridicat.

De unde, o suma de dependente evidentiate astfel: persoanele cu un nivel de educatie mai ridicat au o competenta de comunicare si de asimilare a comunicarii mai dezvoltata, decalajul de informare creste exponential pentru persoanele mai bine informate fata de cele cu un nivel scazut de informare, dimensiunea comunicarii interpersonale are rol de sporire a nivelului de cunoastere (persoanele mai informate expun un punct personal de vedere asupra problemelor de interes), selectivitatea creste (absorbtia unei informatii slabe calitativ nu mai prezinta interes pentru o persoana informata), extinderea surselor de informare mediatica. Totusi, este de semnalat faptul ca, pentru subiecte de interes general, nivelul de educatie nu mai este atat de revelator. De asemenea, sunt situatii cand interesul pentru un subiect nu indica neaparat si un nivel de educatie sporit. Exista persoane care manifesta deschidere si interes pentru o problematica independent de formatia lor profesionala de baza sau chiar si in conditiile unei pregatiri medii.

3.2 Lumea informationala Lumea informatiei este un spatiu special de resurse, ce cauta sa-si defineasca modelele de stabilitate relativa, desi maine acestea vor intra intr-o noua etapa de schimbare. Astfel, fenomenul informational, prin structurile si relatiile contemporane, va traversa toate tipurile de criza. Un sistem informational echilibrat si eficient face ca toate comunitatile umane sa impartaseasca nevoia de prosperitate, sa aspire la cresterea calitatii cercetarii si sa abordeze modern diferite componente ale productivitatii. Structurile biblioteconomice sunt, de asemenea, supuse schimbarilor, nu se recunosc vechile repere, evolutia lor este uluitoare, insumand activitati diverse si facand subiectul unor discutii controversate, considerate din unghiuri extreme. Pentru unii, "bibliotecile sunt la rascruce", iar pentru altii "biblioteca de maine este moartea bibliotecilor". Este nevoie, asadar, de crearea unei noi identitati pentru biblioteci. Pentru aceasta, un rol important il are comunicarea generalizata, intr-un univers bazat pe structuri deschise si flexibile, care sa imbine retrospectiva cu prospectiva, facand din biblioteca un instrument extrem de important pentru conservarea gandirii umane. Avem nevoie, insa, de un management modern si competent, care sa evite o schimbare necontrolata si sa aiba in vedere o stare de echilibru pozitiv in circuitele comunicarii. In incercarea de a redefini biblioteca se tine seama de "idealul cantitativ", devenit o notiune irationala, logica acumularii ridicand probleme imposibil de rezolvat. Insa nu se poate renunta la ideea de "optim cantitativ" care trebuie interpretata doar in stransa relatie cu un optim calitativ. Dezvoltarea uluitoare a Internetului si a programelor de informatizare a structurilor poate duce de asemenea la criza, datorita faptului ca permanent se impun modificari si readaptari in utilizarea resurselor si fructificarea potentialului nou creat, noile tehnologii electronice contribuind la esentializarea lecturii, imprimandu-i mai multa mobilitate. Un factor puternic de criza este, in mod sigur, viitorul, in ciuda faptului ca asteptarile si obiectivele globalizarii sunt bine conturate, iar analiza proiectiilor din trecut a confirmat, in linii mari, ritmurile de dezvoltare ale formelor comunicarii. Nevoia de informatie a devenit generala, iar ritmurile progresului impun, ca unica postura, pe cea de utilizator de informatii, prin care omul contemporan poate controla dimensiunea informationala a existentei. Insa fluxul de informatii nu asigura, in mod necesar, progresul cunoasterii, iar ritmul noilor tehnologii ar putea conduce la un public saturat, dar ignorant. Una dintre zonele pline de neprevazut a crizei utilizatorilor este accesul la informatie, operarea cu concepte noi, dezvoltarea si complexitatea retelelor informatice, accesul la baze de date virtuale, toate acestea ducand la debusolarea unor categorii de cititori deprinsi cu modul traditional de lucru. La cele de mai sus se adauga - in viziunea autorului - criza profesiilor infodocumentare, care poate avea toate dimensiunile posibile, in timp si spatiu, atingand o dinamica terminologica extrem de intensa, insa numai activitatea de cercetare poate oferi sansa integrarii acestor profesii intr-o structura unitara. Cu un scop bine definit ca fiind dobandirea excelentei in activitatea bibliotecii publice, planificarea strategica aduce unele avantaje cum ar fi: a) informatii pentru procesul decizional; b) informatii pentru repartizarea resurselor; c) atenuarea unor crize;

d) incurajarea creativitatii personalului si cooperarea, etc. Tehnologiile informationale au influentat profund existenta noastra si au in ultimul timp un impact tot mai mare asupra activitatii din biblioteci. Este prezentat nivelul la care s-a ajuns la acest moment din punct de vedere al interconectarii calculatoarelor (Internet) si facilitatile pe care acest fenomen le aduce in planul legaturii la resursele informationale. Printre beneficiile introducerii tehnologiilor informationale in biblioteci se evidentiaza evolutia spre o biblioteca a viitorului in care se pune accent pe cunoastere si comunicare, resurse fundamentale pentru o era a economiei informatiei. Potentialul dezvoltat prin prisma evolutiei domeniului informational in biblioteci trebuie pus in valoare printr-o modificare a structurilor organizationale si prin alegerea unei conduite manageriale adecvate. Informatia electronica nu va inlocui documentele tiparite, ci va sustine si va extinde explozia de informatii, va creste longevitatea datelor. Tot aici este abordata si problema selectiei documentelor pentru achizitii. Chiar daca biblioteca trebuie sa posede documentatia cea mai completa posibil, se disting totusi si categorii de documente care suscita probleme privind achizitionarea sau difuzarea lor spre lectura (lucrari ce propaga ideologii extremiste, de un anumit nivel moral, etc.). In aceasta relatie un factor important este experienta personala a utilizatorului, avand un impact deosebit asupra formarii perceptiei. Experienta personala este influentata de alti factori: educatie, familie, mediul de activitate, presa, televiziunea, etc. S-a remarcat o perceptie pozitiva din partea utilizatorilor asupra serviciilor informatizate. In viitor, perceptia publicului asupra serviciilor oferite de biblioteca se va schimba, propulsand-o in pozitia de centru cultural al comunitatii. Un rol important in formarea perceptiilor si a expectantei utilizatorilor il are personalul bibliotecii, comportamentul profesional adecvat al acestuia. In capitolul cinci este prezentata automatizarea proceselor specifice bibliotecii: circulatia, catalogarea, achizitii, controlul serialelor, imprumutul interbibliotecar si accesul publicului la alte servicii. Automatizarea este vazuta ca o forma noua de a extinde controlul asupra activitatii bibliotecare, de a o imbunatati si de a obtine o gama cat mai larga de servicii pentru public. Pe langa avantajele realizarii acestor sisteme interconectate sunt ridicate si problemele de standardizare si securitate ce apar. Alte probleme ce apar in acest caz sunt: bugetul, filtrarea informatiilor, digitizarea resurselor, competenta personalului bibliotecii. Era digitala va aduce in prim plan: transferul electronic de informatii, fuzionarea resurselor informationale, colaborarea internationala pentru informarea unei audiente globale. Deja sunt conturate concepte cum ar fi: colectiile virtuale, biblioteca hibrida, ca rezultat al imbinarii a ceea este biblioteca si a ideilor noi ale acestei ere. Orice ar fi, biblioteca va continua traditia de a fi o fereastra spre cultura, valori si traditii.

3.3 Educatia ulilizatorilor impotriva manipularii In ultimele decenii, educatia utilizatorilor s-a conturat ca o noua zona de intensa cercetare si, de asemenea, ca o zona de noi responsabilitati pentru biblioteci si pentru specialistii din domeniul informarii. Intreaga comunitate de utilizatori ai structurilor infodocumentare se confrunta cu o cantitate de informatii in permanenta crestere si toata aceasta masa de informatii este difuzata si este disponibila pe diverse suporturi: pe hartie, pe CD-ROM-uri, online etc. Aceste aspecte ii pun adesea in dificultate pe utilizatori atunci cand ei cauta informatii. Din acest motiv, structurile infodocumentare trebuie sa acorde in prezent o atentie tot mai mare educatiei utilizatorilor, mai exact educatiei utilizatorilor pentru cultura informatiei. Literatura domeniului a consacrat in ultimul timp spatii ample pentru prezentarea celor mai recente abordari ale acestui subiect. Au fost realizate, de asemenea, multe instrumente care ofera posibilitatea de a invata despre sursele de informare relevante si despre modalitatile de accesare a acestora. Termeni foarte des vehiculati in lucrarile de specialitate sunt: comportamentul utilizatorilor, nevoile utilizatorilor, programe de instruire, cultura informatiei, cultura informatiei digitale, cultura retelelor, practici informationale, abilitati de informare etc. Extraordinara dezvoltare cunoscuta de tehnologiile informarii si comunicarii a schimbat aproape radical societatea in care traim si, implicit, mediul in care isi desfasoara activitatea structurile infodocumentare. Mediul electronic are consecinte si asupra rolului profesionalismului din domeniul informarii, dar si asupra pregatirii pe care acestia trebuie sa o aiba. Ei trebuie sa tina pasul cu mediul informational aflat intr-o continua si rapida schimbare, sa faca fata nevoilor privind educatia continua. In general, abilitatile necesare pe piata muncii in momentul actual sunt destul de diferite de cele din trecut. In domeniul biblioteconomiei si stiintei informarii, tehnologia informatiei a determinat in mod continuu o serie de schimbari in privinta pregatirii specialistilor. Abilitatile de manipulare a tehnologiilor multimedia si de lucru cu resurse in retea sunt foarte solicitate. Nevoile si comportamentul utilizatorilor s-au aflat mereu in atentia profesionistilor domeniului, dar acestor aspecte care necesita mult studiu li se adauga astazi noi elemente aduse in scena de schimbarile tehnologice: programe de instruire in utilizarea resurselor electronice, formarea abilitatilor privind tehnologia informatiei, cunostinte de evaluare a colectiilor electronice. Diversitatea suporturilor, cresterea cantitativa a colectiilor de documente, sistemele de regasire si ultimele modalitati de transfer al informatiei sunt elemente care pun numeroase probleme in procesul de cautare a informatiei si care impun necesitatea educatiei utilizatorilor. Acest aspect a fost inteles la nivelul structurilor infodocumentare de foarte multa vreme. Unele institutii au intreprins actiuni in aceasta directie inca de acum cateva decenii, actiuni care fie continua si in prezent, fie au fost intrerupte pe parcurs din cauza lipsei de personal, de resurse financiare si de conditii organizatorice. Prin anii 1990, s-a accentuat insa nevoia de a desfasura actiuni destinate educatiei utilizatorilor, datorita dificultatilor pe care acestia le-au intampinat in utilizarea informatiilor in format modern. Astazi, este un lucru cert ca formarea utilizatorilor constituie o nevoie permanenta si exista numeroase indicii ca, in viitor, lucrurile vor sta la fel in aceasta privinta. Este necesar sa se sublinieze faptul ca educatia utilizatorilor trebuie perceputa ca un mijloc de a ajunge la un anumit scop si nu ca un scop in sine. Despre acest concept s-a scris si s-a discutat mult, dar, in general, a fost definit ca "orice efort sau program care va ghida si instrui utilizatorii actuali si potentiali in mod individual sau colectiv, cu scopul de a facilita recunoasterea propriilor nevoi de informare, formularea acestor nevoi, utilizarea efectiva si eficienta a

serviciilor de informare, ca si evaluarea acestor servicii" (definitie formulata de Jacques Tocatlian, fost Director al Programului General de Informare al UNESCO). In linii mari, educatia utilizatorilor include cateva zone interconectate: informarea utilizatorilor, orientarea in biblioteca, instruirea bibliografica si profilul utilizatorilor. Obiectivele unui program in acest sens ar trebui stabilite in functie de ultimele dezvoltari in domeniu si avandu-se in vedere nevoile de instruire ale utilizatorilor. Imbunatatirea programului se poate realiza in urma evaluarii acestuia. Cele mai avantajoase modalitati de instruire sunt considerate a fi demonstratia, abordarea practica, foarte importante de dobandit de catre utilizatori fiind elementele de baza privind folosirea sistemului de regasire a informatiei. Insa, inainte de a initia programe de educatie a utilizatorilor, structurile infodocumentare trebuie sa se preocupe de instruirea propriului personal in privinta folosirii noilor echipamente si a noilor modalitati de a desfasura cercetari ale literaturii. Hans Raj Chopra a subliniat importanta pregatirii utilizatorilor in vederea utilizarii noilor tehnologii si a propus, in urma analizei rezultatelor unei anchete pe care a desfasurat-o printre aproximativ 150 de specialisti din India de Nord, cateva zone esentiale care ar trebui sa fie acoperite de un program de instruire: - infrastructura tehnologiilor informatiei (elemente de baza legate de software si hardware, servicii de biblioteca si informare bazate pe tehnologia informatiei, automatizarea bibliotecilor); - tehnologia telecomunicatiilor (elemente de baza privind retelele, posta electronica, posta vocala, tehnica teleconferintelor, multimedia); - editarea electronica; - CD-ROM-urile si bazele de date DVD (baze de date bibliografice, numerice, full-text); - crearea de surse de informare electronice (design Web, catalogarea surselor electronice, elemente de baza legate de HTML si JAVA); - serviciile de informare bazate pe Internet (publicatii electronice, navigare in retea, motoare de cautare, servicii de baze de date bazate pe Web); - sursele electronice online de informare (baze de date online, banci de date online, cautarea literaturii online); - bibliotecile electronice (conceptul de biblioteci electronice/ biblioteci digitale/ biblioteci virtuale; avantajele si dezavantajele lor); - analiza cost-beneficiu (economia cautarii online in comparatie cu cautarea in baze de date pe CD-ROM); - crearea de baze de date indigene (metodologii si tehnici, probleme si perspective); - accesul public online la cataloage (OPAC, MARC). In procesul de formare a competentelor de informare in societate, bibliotecile au potentialul pentru a deveni institutii de importanta fundamentala, dar ele trebuie sa acorde o mai mare atentie acestor aspecte legate de instruirea utilizatorilor si sa dezvolte abordarile existente intr-o maniera sistematica. De exemplu, in Germania, extinderea activitatilor privind educatia utilizatorilor si dezvoltarea bibliotecilor ca centre de informare se numara printre noile responsabilitati ale bibliotecarilor. In aceasta tara, activitati

promitatoare in directia formarii utilizatorilor au fost initiate in urma cu aproximativ trei decenii, dar foarte putine au fost realizate sau incununate de succes, in parte datorita resurselor insuficiente si lipsei unei dezvoltari sistematice si sustinute a sarcinilor de predare in biblioteci. In anii 1980, aceste activitati au fost reduse in aproape toate bibliotecile, dar la inceputul anilor 1990 au aparut noi actiuni determinate in principal de nevoile sporite ale utilizatorilor pentru asistenta in utilizarea noilor sisteme de informare electronice. Cursurile de educatie a utilizatorilor s-au concentrat pe transmiterea abilitatilor de folosire a anumitor sisteme de informare si adesea ele se bazau pe manualul producatorului respectivului sistem si erau repetate la anumite intervale de timp. Homann arata ca cel mai important avantaj al acestei educatii pragmatice a utilizatorilor a fost nivelul relativ scazut al cheltuielilor cu personalul si organizarea, cheltuieli necesare pentru realizarea cursurilor, dar cresterea numarului sistemelor de informare disponibile si schimbarile frecvente ale interfetelor cu utilizatorii au determinat aparitia unor cereri numeroase pentru programe de instruire si astfel au iesit la iveala si dezavantajele. Pe lista acestora din urma s-au adaugat si potentialul motivational scazut si lipsa posibilitatilor de coordonare didactica intre diferitele cursuri. In momentul actual, se doreste o imbunatatire a educatiei utilizatorilor in bibliotecile germane, prin orientarea activitatilor spre noi concepte pedagogice si spre dezvoltari straine. Noile abordari sunt influentate de factori precum: teoria curriculum-ului, modelele anglo-americane de cultura a informatiei, metodele de predare / invatare centrate pe cei care invata, metodele si tehnicile de invatare online. In continuare, prezentam doua programe recente, dezvoltate in spatiul german: - La Biblioteca Universitatii din Heidelberg a fost pusa in aplicare o actiune de predare modulara ale carei caracteristici sunt urmatoarele: unitatile de predare sunt mici (1-2 ore), module de predare sunt integrate in curriculum, se poate beneficia de instruire suplimentara online, a fost adoptat un model dinamic de cultura a informatiei care ofera o baza pentru dezvoltarea si reflectarea activitatilor de predare. - Un alt exemplu este cel oferit de Departamentul de Biblioteconomie si Informare de la Universitatea de stiinte Aplicate din Hamburg, unde a fost dezvoltata o abordare orientata spre proiecte. Caracteristica principala a acestei abordari este utilizarea de probleme sau interese tematice individuale ca puncte de plecare pentru declansarea proceselor de invatare si, astfel, deprinderea competentelor privind cultura informatiei poate fi integrata unor continuturi din alte domenii precum economie sau istorie. Cel care preda are un rol pasiv, limitandu-se la asistenta la cerere. Participantii trebuie sa fie activi si sunt principalii responsabili pentru strategiile adoptate si rezultatele obtinute. La nivel international au aparut o serie de initiative individuale privind dezvoltarea educatiei utilizatorilor si se poate observa o imbunatatire a activitatilor de predare desfasurate de biblioteci, dar se simte nevoia unui sprijin institutionalizat din partea organizatiilor specializate din domeniu.

NOTE 1[1] McQuail, Denis, Windahl, Sven, Modele ale comunicarii - pentru studiul comunicarii de masa, Editura Comunicare.ro, Bucuresti, 2001 2 Bucheru, Ion, Fenomenul Televiziune, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 1997, pp. 36-40 3 Van Cuilenburg, J.J., Scholten, O., Noomen, G.W. stiinta comunicarii, Editura Humanitas, Bucuresti, 2000, pp. 6770 4 Stancu, Valentin, Stoica, M. Marcela, Stoica, Adrian, Relatii publice, succes si credibilitate, Editura Concept Publishing, Bucuresti, 1997, p. 36 5 serb, Stancu, Relatii publice si comunicare, Editura Teora, Bucuresti, 2000, p. 88 6 Stoica, Ion, Criza in structurile infodocumentare. Sensuri si semnificatii contemporane, Constanta, Editura Ex Ponto, 2001, pp. 13-25 7 Ibidem, p. 57 8 Paraus, Mihaela, Tendinte manageriale in biblioteca publica, Iasi, Editura Biblioteca Judeteana "Gh. Asachi", 2001, pp. 17-26 9 Ibidem, p. 74 10 Chopra, Hans Raj, User education: training the librarians to use new technologies in the developing countries in 67th IFLA Council and General Conference Papers, Boston, 2001 11 Homann, Benno, Difficulties and new Approaches in User Eduction in Germany in 67th IFLA Council and General Conference Papers, Boston, 2001 12 Ibidem

CAPITOLUL IV. STUDIU DE CAZ MANIPULAREA PRIN TELEVIZIUNE Fenomenul manipularii nu a aparut in comunicarea de masa o data cu televiziunea, insa dezvoltarea canalului audiovizual a ridicat aceasta problema la cote fara precedent. Prin diverse tehnici de manipulare, televiziunea poate crea adevarate pericole sociale. Principalele forme de abatere de la informarea obiectiva sunt: - persuasiunea - dezinformarea - intoxicarea - manipularea Persuasiunea este actiunea prin care autorul unui mesaj sustine o idee, incercand sa convinga auditoriul. Persuasiunea nu contine intentionalitate negativa (nu ascunde fapte, ci le evidentiaza doar pe cele favorabile); ea tine de forta argumentarii, de puterea de convingere a vorbitorului, de modul in care acesta este capabil sa-si puna intr-o lumina cat mai buna ideea sustinuta. Datorita structurii sale complexe si a limbajului specific, care imbina forta cuvantului cu atuurile artei actoricesti (tonul, mimica, expresivitatea miscarii), televiziunea are cel mai persuasiv tip de mesaj dintre toate mijloacele de comunicare in masa. Dezinformarea Prin dezinformare se intelege suprimarea brutala a oricarei obiectivitati (si chiar credibilitati) a mesajului. Se considera dezinformare orice interventie asupra elementelor de baza ale unui proces comunicational care modifica deliberat mesajele vehiculate cu scopul de a determina in randul receptorilor anumite atitudini si reactii dorite. In cazul dezinformarii, nu se mai foloseste subtilitatea si poate sa nu mai existe iluzia de corectitudine. intele dezinformarii sunt in special liderii de opinie, care pot influenta decizional si actional grupurile din care fac parte. Dezinformarea comunicationala poate fi punctuala (printr-o stire sau emisiune anume) sau de durata (sustinuta). Instrumentul principal al dezinformarii este cenzura. Aceasta imparte, dupa criteriile impuse de autoritati, toate componentele si semnalele realitatii precum si interpretarile faptelor in doua categorii: difuzabile si nedifuzabile, distorsionand in mod brutal realitatea. Dezinformarea este specifica regimurilor politice totalitariste (fasciste, comuniste, dictatoriale), dar poate fi intalnita si in regimurile democratice. Aici, insa, exista concurenta (celelalte posturi de televiziune sau jurnalistii independenti free-lancer) care poate dezvalui culisele nevazute si poate provoca scandaluri rasunatoare, care pot culmina chiar cu rasturnarea guvernarii (de exemplu afacerea Watergate). Intoxicarea Forma de dezinformare, intoxicarea consta fie in suprasaturarea surselor cu informatie falsa, in blocarea canalelor de comunicare cu mesaje mincinoase, diversioniste, fie pentru a pregati opinia publica pentru o lovitura de proportii, fie pentru a discredita un mesaj corect asteptat. Instrumentele sale de baza sunt zvonurile, barfele si comunicatele tendentioase. Intoxicarea este operatia de "anesteziere" a publicului in scopul acceptarii unei diversiuni majore sau pentru a-l face neincrezator, ostil in fata unui adevar care urmeaza a fi comunicat. Prin

intermediul televiziunii, intoxicarea poate produce adevarate razboaie ale imaginii, din care iese invingator cel care a investit cel mai mult in propria sa imagine si care a sabotat cel mai bine imaginea celuilalt. Exemplul cel mai apropiat in acest sens il reprezinta modurile in care au fost mediatizate de catre combatanti conflictele etnice si razboaiele din fosta Iugoslavie. Televiziunea sarba a produs un clip in care portretele lui Bill Clinton, Madeleine Albright, Tony Blair, Hitler erau mixate pe fondul zvasticii naziste, peste care scria Criminali de Razboi. La randul lor, aliatii au prezentat dramele refugiatilor albanezi, ca efect al epurarii etnice, in paralel cu rememorarea atrocitatilor comise evreilor in lagarele de concentrare de la Auschwitz. Manipularea Manipularea este varianta malefica a persuasiunii, fiind caracterizata de intentionalitate negativa cu buna stiinta. Parafrazandu-l pe celebrul armator grec Aristotel Onasis, se poate spune ca "secretul manipularii este de a detine numai tu informatii". Prin diferite tactici (incalcarea normelor deontologice, ascunderea, trunchierea sau deformarea faptelor obiective), mesajul este transformat in minciuna (totala sau partiala), realitatea fiind astfel distorsionata. Micul ecran are o forta manipulatoare cu atat mai mare cu cat se bazeaza pe credibilitatea conferita de imagine (ceea ce omul a vazut la televizor cu ochii lui este considerat a fi veridic). Toate tehnicile de manipulare a indivizilor urmaresc declansarea si amplificarea proceselor de influentare a gandirii umane, avand drept scopuri finale: - modificarea comportamentului indivizilor - integrarea lor in grup - inducerea sentimentelor de supunere neconditionata fata de autoritati. Goebbels, conducatorul campaniei de creare si promovare a imaginii lui Hitler si a noii rase de arieni, a fost unul din cei mai buni specialisti in domeniul intoxicarii opiniei publice prin intermediul presei si al cinematografiei. Pentru a le insufla cetatenilor necesitatea de a sustine nazismul si de a distruge evreii, el a impus proiectarea in toate cinematografele din Germania doar a documentarelor si a stirilor ce ii promovau ideile sale propagandistice, interzicand difuzarea oricaror altor filme si limitand spectatorilor astfel posibilitatea de a face comparatii ce puteau fi daunatoare ideologiei sale. In acest fel, Goebbels urmarea sa obtina controlul total asupra modului de gandire, comportamentului si asupra sentimentelor indivizilor, supunerea lor instinctiva si neconditionata in fata autoritatilor precum si crearea unui tip de cetatean incapabil sa ia decizii de unul singur. Procesul de recreare completa a unui individ este extrem de complex, el fiind axat pe trei coordonate: - obtinerea controlului asupra comportamentului sau (prin uniforme, limbaj de lemn); - obtinerea controlului asupra gandirii sale (prin ideologia promovata); - obtinerea controlului asupra sentimentelor sale (prin manipularea emotiilor individului si restrangerea spectrului sau emotional, fiind folosite drept instrumente : vina, frica, santajul, redefinirea sentimentelor).

Un exemplu de "vina istorica" il constituie cel al poporului german, care a fost in totalitate blamat pentru masacrele comise de catre nazisti in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Cel mai elocvent exemplu al puterii mass-media si al modului in care manipularea opiniei publice a fost ridicata la nivel de "arta" il constituie cel al Companiei "Ruder& Finn Global Political Affairs", companie specializata in intoxicarea si manipularea opiniei publice mondiale la cererea unui guvern, stat sau partid politic anume care plateste pentru campanie. Scopul acestei institutii este construirea sau redefinirea imaginii unor conflicte internationale in special prin intermediul televiziunilor, a imaginii unor popoare sau etnii in functie de dorintele si interesele clientului. in 1993, compania a lucrat pentru Croatia, Bosnia-Hertegovina si opozitia din provincia Kosovo si, intr-o perioada de 18 luni, le-a creat o imagine internationala puternica si extrem de favorabila. Campania dusa a fost de mare amploare si, contra unor sume uriase, a inclus obtinerea si mediatizarea opiniilor favorabile ale celor mai inalti si importanti demnitari, oameni de afaceri si lideri de opinie din lume (de talia presedintelui SUA). Intrebat daca propriile sale credinte si datoria de a spune adevarul ca jurnalist nu intra in conflict cu ideile mediatizate, directorul acestei companii, James Harff, si-a justificat actiunile cu mult cinism: "Suntem profesionisti. Am fost angajati sa facem ceva si am facut. Nu suntem platiti ca sa fim morali." In viziunea cercetarilor din domeniul psihologiei sociale exista numeroase modalitati de educare a indivizilor pentru a putea rezista manipularii care au toate la baza analiza strategiilor de remodelare a gandirii. Astfel, individul trebuie intai avertizat sa cunoasca mecanismele de manipulare ale diverselor institutii si sisteme pentru ca mai apoi sa poata sa reziste dezinformarii si presiunii exercitate si sa nu le cada victima. Rezistenta individului se poate face pe mai multe cai. Aparent, solutia cea mai sigura consta in izolarea totala a individului fata de societate. Insa omul este in primul rand o fiinta sociala, deci aceasta solutie nu poate fi generalizata tuturor indivizilor. O alternativa mai rezonabila izolarii este cea prin care individul continua sa traiasca in societate, dar se detaseaza emotional de anumite aspecte ale vietii. Neajunsul detasarii consta in pierderea suportului social si afectiv al familiei si prietenilor, fapt ce amplifica sentimentul de singuratate ce poate genera manifestari de tip paranoic. Deoarece detasarea de societate, pentru a evita orice contact prin intermediul caruia am putea fi manipulati, e imposibila iar, pe de alta parte, implicarea totala, sincera si pasionala in viata sociala ne face vulnerabili la influenta artizanilor manipularii, singura solutie viabila ramane adoptarea unei pozitii de mijloc, de alternare a celor doua stari (astfel ca perioadele de traire la cote inalte sa fie urmate de intervale scurte de detasare, ce pot fi facute seara sau dupa incheierea orelor de serviciu). Strategiile de rezistenta la manipulare constau in: 1) Identificarea discontinuitatilor (niciodata marile minciuni nu sunt perfecte, au ceva in neregula iar aparitia disonantei cognitive este unul din cele mai bune semnale de alarma); 2) Observarea normalitatii aparente (cele mai eficiente tehnici de manipulare se bazeaza pe crearea unei aparente de normalizate obiectiva prin controlul informatiei). In cazul accidentului nuclear de la Cernobal, spre exemplu, autoritatile au refuzat sa ofere informatii opiniei publice si, chiar si atunci cand dezastrul n-a mai putut fi ascuns, au incercat sa-l minimalizeze prin emiterea de comunicate false. Testarea cazurilor se poate face printr-o minora incalcare a regulilor impuse, pentru a observa consecintele; daca reactia e disproportionat de mare si de violenta, atunci inseamna ca "ceva nu este in regula". 3) Sesizarea falsei similaritati. Artizanii manipularii nu se multumesc doar cu controlul total al victimelor; ei incearca sa li se faca indispensabili si de incredere, le capteaza atentia, afectiunea si respectul pentru a-i putea influenta apoi mai eficient. Pentru a evita caderea in cursa lor, este necesara analizarea cu

atentie a comportamentului noului "prieten", pentru a vedea daca supraliciteaza intr-un anumit context sau o directie anume, daca exista vreo diferenta intre ceea ce spune si ceea ce face cu adevarat. 4) Identificarea competentei aparente. Foarte multi manipulatori isi creeaza cu atentie o imagine de oameni puternici, competenti, siguri pe ei, pentru a-i intimida pe cei cu care vin in contact, pentru a-i putea fascina si subjuga si mai tare pe novici. Pentru a le evita intentiile, e bine sa nu cedam presiunii exercitate de manipulator si sa asteptam un timp pentru a judeca situatia "la rece". 5) Sesizarea confuziei cognitive (pentru a ascunde realitatea si obiectivele sale, manipulatorul apeleaza frecvent la analogii false, distorsiuni semantice, etichetari retorice, rescrierea istoriei). Solutia in acest caz consta in clarificarea intelesurilor si a situatiilor neclare. 6) Sesizarea confuziei emotionale (manipulatorul exploateaza cele mai ascunse temeri si dorinte ale individului, vine in intampinarea nevoilor emotionale ale acestuia pentru a-l cuceri si apoi subjuga). De exemplu, in regimurile totalitare erau exploatate sentimentele de vinovatei si se practica santajul. Solutia consta in detasare, in analiza lucida a situatiei la cel mai mic semn de disconfort psihic resimtit, in evitarea dezvaluirii gandurilor intime necunoscutilor, in evitarea tentatiilor. 7) Jocul "de-a alegerea" (apare in cazul in care manipulatorii, asemeni unor vanzatori buni, nu se multumesc doar sa ii determine pe clienti sa le cumpere unul din produsele oferite de ei, ci continua discutia cu ei pentru a crea o legatura subtila cu acestia in scopul de a-i convinge ca au facut cea mai buna alegere si ca sa-i determine sa le devina clienti permanenti). 8) Gandirea de grup (succesul manipulatorilor pe scara larga depinde in primul rand de modul in care individul a fost cufundat in anonimatul masei de manevra. De aceea, indivizilor li se induce sentimentul fidelitatii neconditionate fata de grupul lor social care e "bun", iar restul lumii e alcatuit din "rai", "ticalosi". Manipularea reuseste in conditiile in care se realizeaza controlul informatiilor concomitent cu izolarea grupului de orice contact extern. Solutia consta, in acest caz, in realizarea dialogului, a schimburilor libere de idei, in recunoasterea greselilor, in constientizarea faptului ca in viata nu exista "alb" si "negru", ci diverse nuante). 9) Structuri impersonale (rezistenta colectiva e mult mai eficienta decat opozitia individuala, o minoritate putand lupta mult mai eficient impotriva majoritatii decat un singur individ. Daca o minoritate poate determina puterea sa accepte unele concesii, acest lucru ii sporeste prestigiul). Elementele specifice diferitelor tipuri de productii de televiziune. Manipularea opiniei publice intrun talk-show, dezbatere, documentar, ancheta, in scopul partinirii uneia dintre partile implicate, se poate face prin darea cuvantului in majoritatea timpului reprezentantilor acelei parti, acordarea acestora a dreptului de a avea interventii mai lungi si intr-un spatiu de prezentare mai larg, sublinierea actiunilor lor pozitive si minimalizarea faptelor benefice ale partii adverse etc. Exista trei elemente principale care concura la realizarea manipularii in cazul diverselor productii de televiziune: a) Moderatorul b) Compozitia platoului c) Scenariul (discutiei / emisiunii) Moderatorul Primul nivel la care poate incepe manipularea este cel al moderatorului. Interventiile acestuia sunt vazute ca fiind constrangatoare, deoarece moderatorul impune subiectul / tematica de discutie, dar si ia cuvantul invitatilor, le acorda acestora o importanta diferita ce poate fi observata prin elemente de comunicare non-

verbala (tonalitate: ton respectuos, dispretuitor, politicos, agasat etc). Studii facute de sociologi au demonstrat faptul ca, de multe ori, moderatorul, auto-definindu-se drept purtatorul de cuvant al publicului, pune intrebari care sa-i satisfaca doar propria curiozitate sau interesele sale, chestiunile ridicate nefiind interesante pentru majoritatea telespectatorilor. Moralismul moderatorilor este, in multe cazuri, discutabil (Andre Gide spunea: "Cu sentimente duioase se poate face literatura proasta; cu aceleasi sentimente, in schimb, se obtine o audienta buna"). Acesti moderatori au devenit manipulatori de constiinte care se fac purtatorii de cuvant ai unei morale tipic mic-burgheze ce spun telespectatorilor ce si cum sa gandeasca, care impun receptorilor propria scala a valorilor. O alta strategie de manipulare care poate fi abordata de moderator este mimarea lipsei de timp; el se foloseste de ceas pentru a lua cuvantul invitatilor sau pentru a-i intrerupe tocmai cand se ajunge in miezul problemelor, astfel pierzandu-se esenta si chiar scopul dezbaterii. In cazul in care invitatii sunt persoane neobisnuite, cu stresul din fata camerelor de filmat (sunt emotive sau au nevoie de un anumit timp pentru a-si ordona si expune ideile), daca acestora, in loc sa fie ajutati de catre moderator spre binele discutiei, nu li se da cuvantul cand trebuie, li se da cand nu se asteapta, sunt repeziti cu amenintarea lipsei de timp sau ce gesturi nerabdatoare, pot sa se piarda si sa afirme lucruri contrar opiniilor lor. Cu cat un moderator sau un lider de opinie are o credibilitate mai mare si un statut social mai ridicat (conturat de nivelul de salarizare, frecventa participarilor la talk-show-uri, numarul de relatii cu VIP-uri etc.), cu atat discrepanta dintre el si un invitat mai putin cunoscut, chiar daca este expert intr-un domeniu, este mai mare. Comunicarea inseamna dialogul, in nici un caz monologul. Moderatorul sau reporterul trebuie sa-si infraneze tendinta de a iesi sau a se pune in evidenta si sa nu uite ca, de fapt, invitatul este cel aflat in atentia privitorilor. Compozitia platoului Al doilea nivel la care se poate realiza manipularea in cazul productiilor de televiziune - compozitia platoului - este determinant pentru modul de abordare al problemelor. Exista indivizi care nu sunt invitati de nimeni, precum si persoane care refuza orice invitatie. Modul in care este alcatuit cercul de invitati influenteaza inconstient modul de perceptie al telespectatorilor, absenta unuia sau a altuia dintre reprezentantii vreunei parti aflate la discutii avand o mare importanta in constructia perceptiei privitorilor. Manipularea prin prezentarea dezechilibrata a partilor Compozitia platoului ar trebui, teoretic, sa ofere imaginea unui echilibru democratic intre parti. Uneori insa, dreapta si stanga prezentatorului sunt folosite in scopul de a simboliza Dreapta si Stanga politica, iar daca aceste doua parti nu sunt egal reprezentate (fie la inceputul emisiunii, fie pe parcursul ei se aduc mai multi invitati si sustinatori de una dintre parti), se produce o deformare a perceptiei in favoarea uneia dintre grupari, distorsiune influentata nu de calitatea ci de numarul invitatilor sustinatori. Scenariul Scenariul, pe baza caruia moderatorul conduce dezbaterea / emisiunea si arbitreaza partile poate sa fie stabilit inaintea inregistrarii (caz in care calitatea discutiei poate fi afectata, incorsetata de rigiditatea scenariului). Nici cealalta optiune nu este, insa, lipsita de riscuri; in cazul in care moderatorul isi traseaza scenariul in linii mari in urma discutiilor pregatitoare cu participantii prezumtivi, prin care lasa loc si improvizatiei sau exprimarii libere in timpul emisiunii, discutia poate sa devieze intr-un mod periculos. Oricum, nu trebuie uitata una din regulile tacite ale jocului si anume mentinerea limbajului in limitele politetii.

Manipularea prin mijloace non-verbale de comunicare Din ce in ce mai multi indivizi studiaza comportamentul semenilor lor, inainte de a intra in contact direct cu ei, pentru a afla cat mai multe date, pentru a le cunoaste modul de actiune si pentru a-si imbunatati relatiile. Comunicarea non-verbala este un proces complex care include omul, mesajul, starea sufleteasca, miscarile trupului si cei cu care se intra in relatie. Informatiile legate de aceasta comunicare foarte complexa au ajuns sa fie studiate si insusite de aproape toate persoanele publice sau aflate in functii de conducere (fie manageri de intreprinderi, fie politicieni, vedete de cinema sau de televiziune). Principalele instrumente ale manipularii in dialoguri si negocieri sunt vocea, privirea, gesturile, pozitia corpului (postura), distanta si buzele. Desi pare contradictoriu, vocea este un element principal al comunicarii non-verbale deoarece poate fi modulata pe o scara foarte larga. Vocea se compune din 3 elemente esentiale, care pot capata un nivel de variatie diferit in functie de modul in care le folosim: - ritmul (ce poate alterna de la incet la rapid) - volumul (care poate varia de la mic la mare) - tonul (a carui gama oscileaza de la ascutit la grav). De exemplu, la o persoana care foloseste o voce cu un volum puternic, un ritm rapid si un ton grav, sensul mesajului pe care il emite va fi incarcat de emotii negative, ca mania sau agresivitatea. Pentru a excela in comunicarea non-verbala, trebuie sa ne adaptam vocea contextului momentului si fata de interlocutor. Potrivit specialistilor, din totalul mesajelor, aproximativ 7 % sunt verbale (cuvintele), 38% sunt vocale (tonalitatea vocii, inflexiunea si alte sunete guturale) si 55% sunt mesaje non-verbale. Pentru transmiterea informatiilor este utilizata cu precadere comunicarea verbala, in timp ce canalul non-verbal este folosit pentru exprimarea atitudinii interpersonale si, uneori, pentru a inlocui mesajele verbale. Impactul pe care elementele comunicarii il au in cadrul unui dialog sau al unei dezbateri este urmatorul: cuvintele au posibilitatea cea mai mare de control, insa au impact mai scazut fata de celelalte elemente; tonul vocii are un impact mai mare in cadrul procesului de comunicare iar posibilitatea de control este medie; simbolurile non-verbale au impactul cel mai mare in desfasurarea comunicarii interpersonale dar si posibilitatile cele mai reduse de control. Atat limbajul trupului cat si metalimbajul (cuvintele si expresiile care pot releva adevaratele atitudini si ganduri ale unei persoane) pot trezi instinctul, intuitia, "al 7-lea simt", presimtirea ca vorbitorul nu spune ceea ce gandeste. Metalimbajul permite indivizilor sa ii manipuleze pe altii fara ca acestia sa-si dea seama. In conversatiile directe, efectul maxim al cuvintelor nu depaseste 7%. Se spune ca noi auzim jumatate din ceea ce se spune, ascultam cu atentie jumatate din ce am auzit si ne amintim jumatate din ce am ascultat. Un element de o mare importanta intr-o dezbatere televizata il reprezinta forma si caracteristicile mobilierului din studio (mese, scaune) si modul de asezare a participantilor.

Jocul de putere cu scaune dintre moderator - invitati Caracteristica 1.Inaltimea spatarului 2. Mobilitatea Semnificatia - este proportionala cu rangul si puterea ocupantului - in cazul in care exista, senzatia de putere este data de libertatea de miscare intr-un scaun rotitor - in cazul in care nu exista, ea va fi compensata cu mobilitatea trupului, cu cresterea numarului de gesturi, fapt ce dezvaluie atitudini si sentimente ale intervievatului 3.Inaltimea scaunului - este proportionala cu rangul si puterea ocupantului si are un efect psihic deosebit de puternic; amplasarea unui invitat pe un scaun mai jos decat cel al moderatorului va induce publicului o reactie psihologica inconstienta de a-l desconsidera pe acel individ, scazandu-i din prestigiul sau - creeaza presiune asupra interlocutorului (mai ales asupra celor neobisnuiti sa dea interviuri la televiziune) - diminueaza mult prestigiul interlocutorului

4. Asezarea in pozitia competitiva fata in fata mai departe de masa de dezbateri

Jocul de putere dintre moderator-invitati in functie de amplasarea la masa dezbaterilor Pozitia "de colt" (interlocutorul este amplasat in coltul mesei) Tipul de dialog sugerat conversatie prieteneasca, spontana Caracteristici - coltul biroului este o bariera potentiala - grad bun de colaborare impartirea teritoriala inutila - atat moderatorul cat si invitatul sunt de aceeasi parte a barierei - grad ridicat de colaborare Intentiile moderatorului - realizarea amical unui dialog

"de cooperare" (invitatul sta langa moderator)

- similitudini in orientare si gandire

- realizarea unui dialog de la egal la egal - uneori poate fi o violare mascata a teritoriului invitatului

"de atragere a unei a treia persoane" (moderatorul sta langa alte persoane in timp ce unul dintre interlocutori sta exact de cealalta parte a mesei "competitivdefensiva"

- similitudini in orientare si gandire

- strategia de a tine partea adversarului, in care adversarul este invitat

- moderatorul pune intrebari persoanei amplasate diferit de ceilalti in interesul unuia dintre invitati

- competitie - defensiva autoritate manifestata non verbal

- masa este o bariera solida intre oameni punctele de vedere ar putea ramane neclintite - indiferenta - posibil ostilitate - granitele nu sunt incalcate

- competitie de orice natura - conflict deschis de idei - admonestare - relationare superioara fata de invitat - nu se doreste nici un fel de dialog real - nu se doresc discutii sincere

"independenta"

- in care nu se doreste stabilirea nici unui tip de raport

Jocul de putere dintre moderator-invitati in functie de forma mesei Forma Caracteristici Ce sugereaza si scopul folosirii ei Observatii

patrata

mijloceste relatii de competitivitate si defensive intre indivizi cu acelasi statut social - determina o atmosfera relaxanta, fara ceremonii - invitatii sunt persoane de acelasi rang

- convorbiri scurte, bazate pe dovezi (fapte, exemple) - scoate in evidenta relatia superiorsubordonat folosita pentru convingerea interlocutorilor - atmosfera de discutie destinsa

- partea dreapta este mai cooperanta decat stanga - opusul este partea rezistenta

rotunda

- persoana de rang mai mare polarizeaza puterea (dreapta are mai multa putere decat stanga)

Dreptunghiulara

ordoneaza clar influenta

folosita pentru influentarea cu maxima eficienta a interlocutorilor - tinta reala este invitatul amplasat exact de cealalta parte a moderatorului

- in general, in centrul atentie sunt moderatorul si invitatul amplasat in pozitie opusa acestuia

Apetitul publicului pentru "istoria instantanee" este un fapt bine cunoscut. Insa doar cu putin timp in urma managerii si specialistii in comunicare au inceput sa se intereseze despre opiniile privitorilor referitoare la stirile televizate. Un amplu sondaj international realizat de Gallup in 1986 a relevat urmatoarele fapte: - doar 1 din 4 subiecti considera ca marile institutii de stiri (gen BBC sau NBC) sunt credibile; - 79% dintre indivizii intervievati cred ca presa este "cu adevarat profesionista" si ca se preocupa sa-si faca cat mai bine treaba. Un sondaj similar, realizat cu 3 ani mai tarziu (1989), a indicat anumite modificari in perceptia publicului asupra modului in care televiziunea informeaza: doar 54% dintre cei chestionati au mai spus ca reporterii prezinta informatiile in mod obiectiv; 44% considerau ca presa este frecvent neobiectiva; peste doua treimi dintre ei (68%) au declarat ca jurnalistii tind sa favorizeze intotdeauna una dintre partile implicate intr-un conflict; doar 33% erau de parere ca presa este independenta, majoritatea considerand ca ea este influentata de persoanele sau grupurile politice puternice; 77% blamau mass-media ca le invadeaza intimitatea.

Televiziunea nu este "oglinda societatii" asa cum ii place sa se autointituleze; asupra ei intervine un complex de factori care o determina sa deformeze si sa manipuleze (constient sau nu) realitatea; din acest motiv o putem asemana mai degraba cu o oglinda aburita a societatii. Mahatma Gandhi a surprins cel mai bine pozitia de mijloc a telespectatorilor: "Nu vreau ca locuinta mea sa fie inconjurata din toate partile de ziduri si ferestre astupate. Vreau ca toate culturile si cunostintele din lume sa fie aduse si sa patrunda in casa mea intr-un mod cat se poate de liber, insa refuz sa ma las purtat de valul vreuneia dintre ele.

CONCLUZII Progresele care au avut loc in ultimul timp in majoritatea domeniilor cunoasterii au determinat transformari complexe la nivelul societatii si al diverselor sale componente, inclusiv al structurilor infodocumentare. Dezvoltarea rapida a tehnologiilor informarii si comunicarii a avut consecinte majore asupra activitatilor din aceste structuri si a dus la o reconturare a misiunii lor in cadrul societatii. Elementul cel mai important in toata aceasta transformare este reprezentat de necesitatea de a actiona in vederea dezvoltarii capacitatii utilizatorilor de a face fata avalansei de schimbari. Conceptul de educatie a utilizatorilor domina majoritatea actiunilor pe care bibliotecile le intreprind in aceasta directie. Educatia pentru cultura informatiei este o responsabilitate a tuturor furnizorilor de informatie. Este necesara insa abordarea strategica a acesteia si, de asemenea, colaborarea intre specialistii din structurile infodocumentare si expertii din zona invatamantului, a tehnologiei si a altor discipline, pentru dezvoltarea unor programe care sa favorizeze cultura informatiei. Aceasta trebuie vazuta ca un proces continuu care necesita interactiunea tuturor partilor implicate. Daca in prezent se poate remarca o amploare mai mare a acestor programe de educatie a utilizatorilor la nivelul bibliotecilor din invatamant, in viitor, se asteapta punerea unui accent sporit pe cultura informatiei si in bibliotecile publice care au o responsabilitate majora in domeniul educatiei adultilor. Societatea romana experimenteaza in general aceleasi tendinte ca statele nou aderate la Comunitatea Europeana sau candidate la aderare. Aspectele specifice sunt de asemenea relevante. Cultura este un mare posesor de continut in Romania la fel ca peste tot in lume iar aceasta implica eforturi de a utiliza acest continut. Exista institutii dornice de a dezvolta proiecte in aceasta directie dar acestea au nevoie de surse de finantare pentru a atenua aspectele legate de "falia digitala", mai ales cele legate de accesul liber la instrumentele societatii informationale. De asemenea, tehnologia nu trebuie sa neglijeze aspectele culturale pe masura ce se raspandeste pe seama scaderii costurilor. Exista o nevoie crescanda ca institutiile culturale, in mod special muzeele, bibliotecile etc. sa paseasca in lumea digitala unde accesul poate fi nelimitat. Usurand accesul la informatie cu ajutorul noilor medii digitale nu se va inregistra o scadere a numarului de vizitatori ci din contra se va mari. Multimedia este un instrument indispensabil pentru educatie iar producatorii romani de Multimedia candidati la premiu au demonstrat interesul pentru acest tip de produs cultural. Fiecare spatiu cultural are si un anumit specific. Subiecte tabu in anumite culturi starnesc o savoare mediatica deosebita in alte spatii culturale. Tendinta de uniformizare mediatica provine de la faptul ca adesea indivizii apeleaza la mass-media internationala, stirile de interes general, politic, ecologic sau cultural fiind canalizate si pe posturi de televiziune specializate accesibile prin cablul de televiziune. Extinderea spatiului de comunicare interpersonala virtuala a nascut un consum cultural si informational prin intermediul e-mail-ului, a informatiei online si a forumurilor de dezbateri deschise. Explozia comunicatiei la distanta face ca informarea sa devina si mai facila si libera. Extinderea forumurilor de dezbatere creste schimbul de informatii care, ca nivel de informare, tinde sa depaseasca nivelul de exprimare si detaliere al televiziunii sau presei scrise. Dependenta de Internet si avalansa informationala reprezinta o sfidare care accentueaza prapastia cognitiva. Cei informati devin mai informati, cei dezinformati devin mai dezinformati. Intr-o societate postindustriala in care informatia capata aceleasi valente precum capitalul sau resursele, apelul la mijloace moderne de comunicare interpersonala devine o necesitate. Efectele integrate ale acestor transformari fac abia acum obiectul cercetarilor sistematice si al conversiei in teorie.

Prin persuasiune intelegem actiunea de a convinge intr-un mod sau altul pe cineva sa faca sau sa aleaga un lucru. Persoana care ia decizia o face de multe ori pe baza altor tipuri de argumente decat cele logice sau cele logico-corecte, fiind convinsa de "necesitatea" sau "importanta" aparenta a actiuni sau lucrului respectiv. In acest sens putem spune ca reclamele sunt persuasive. Ni se spune zilnic, in fel si chip, ca ne trebuie un telefon mobil, un anume detergent, un anume medicament, produs cosmetic, o caseta, dar nu ni se demonstreaza cu argumente acest fapt. Ce ne spun reclamele? Intr-o forma simpla, directa, facand apel cel mai adesea la trebuintele si la sensibilitatea noastra, ni se recomanda sa consumam ceva. Uneori insa reclamele nu argumenteaza ideea de a consuma acel produs; se intampla ca ele sa contina si greseli logice regretabile. De exemplu, ni se spune ca: X protejeaza impotriva cariilor pentru ca gustul sau dureaza foarte mult. (Este evident ca nu gustul ne protejeaza dantura. Y ofera un salariu pe viata timp de 25 de ani. (De ce 25 de ani este totuna cu viata? Daca traim mai mult?) Trebuie sa bem Z pentru ca un hot a furat originalul si noi il putem gasi consumand mai multa bautura racoritoare. (Daca a fost furat originalul, oare ce suntem invitati sa bem?) Alteori ni se dau indemnuri nepoliticoase de tipul: Nu privi aici, casca ochi cand cumperi! Indemnul este lansat din partea unor organisme de protejare a consumatorilor. Este drept, greseala lor nu este de argumentare, ci de adresare, denotand lipsa de respect pentru consumator. Reclama are insa efecte persuasive. Se spune ca traim intr-o perioada de explozie informationala, ca informatia ne asalteaza, fie ca vrem, fie ca nu vrem. A intelege caracterul persuasiv al reclamelor face parte dintre instrumentele noastre de protectie impotriva comunismului, a proastei calitati, a modei cu orice pret, a subjugari noastre de catre producatorii de bunuri (alimente, de vestimentatie, de divertisment in general). Manipularea mai poarta si numele de "violenta simbolica". Nu suntem batuti, bruscati, fortati sa credem sau sa facem ceva. Cunoscandu-se felul de a fi, specificul varstei sau alte particularitati, putem fi determinati sa credem ceea ce o persoana sau un grup de persoane si-a propus sa ne faca sa credem. Daca am fi intrebati cine ne-a influentat, am raspunde cu mandrie ca nimeni. Pe asta mizeaza si cei care ne manipuleaza. Pe hotararea noastra de a nu ne lasa "dusi de nas", de a crede ceea ce vrem noi sa credem. Iata cateva exemple: a) Ziaristul care face un comentariu este foarte cunoscut. I se preia punctul de vedere pentru ca este faimos, sau este de la un ziar sau de la o revista de prestigiu. Este la moda. Aceasta situatie poarta numele de efect de prestigiu al mass-mediei. b) b) Ni se spune ca majoritatea oamenilor cred lucrul respectiv. Noi nu vrem sa fim mai prejos; nu avem taria unei opinii separate. Este vorba de forta opiniei majoritare. c) Ni se spune ca parintii au idei invechite. Tinerii stiu ce vor. Noi suntem tineri si nu putem fi de acord cu cei batrani. Este vorba de folosirea unor mecanisme sau trasaturi psihologice pentru a obtine efectul dorit (de cele mai multe ori alegerea unor produse). Din nefericire insa, in manipulare suntem adusi in situatia de a vrea ceea ce au hotarat altii ca trebuie, astfel incat ei sa-si atinga scopurile. Ce este de facut, cum trebuie sa procedam pentru a rezista persuasiunii sau manipularii? 1. 2. Cereti argumente. Intrebati sau intrebati-va singuri de ce oare? Analizati logic argumentele pe care le primiti.

3. Incercati sa produceti contraargumente. Daca ati reusit ,cantariti-le si vedeti daca sunt sau nu contradictorii. 4. 5. Nu va grabiti sa decideti, dar nici nu taraganiti la nesfarsit luarea unei hotarari. Sfatuiti-va cu o persoana a carei putere de decizie o apreciati.

6. Sfatuiti-va cu o persoana in care aveti incredere, chiar daca nu stie multe lucruri in domeniul respectiv. Ea va cunoaste optiunile, valorile si trebuintele si se poate "pune in pielea voastra". 7. 8. 9. Cautati cazuri asemanatoare. Istoria se repeta, desi multi considera ca n-ar trebui sau ca nu este asa Nu toti cei care va sfatuiesc sa faceti ceva vor sa va manipuleze. Nu toti care va determina sa faceti ceva au si de castigat de pe urma acestui fapt.

10. Rareori parintii vor raul. Nu-i suspectati de manipulare. Daca totusi o faceti, convingeti-va prin toate mijloacele ca asa este. Discutati cu ei deschis asemenea probleme.

ANEXE

Ziua, SOCIAL - Miercuri, 9 iunie 2004


Manual nou de "Competenta in mass-media" Maine, Ministerul Educatiei si Cercetarii impreuna cu Agentia de Monitorizare a Presei lanseaza manualul "Competenta in mass-media", destinat elevilor de liceu. Manualul face parte din programul "Sistem integrat de mass-media pentru liceu" - Media SIS, finantat de Uniunea Europeana prin programul Phare 2001, care isi propune sa dezvolte spiritul critic si sa consolideze rezistenta la manipularea prin media si publicitate in randul elevilor de liceu. El va fi predat in cadrul cursului optional "Competenta in mass-media", care ofera elevilor conceptele cheie necesare pentru abordarea, in cunostinta de cauza, a mesajelor din mass-media. In acelasi timp, manualul explica tehnicile de manipulare, persuasiune si propaganda, dar mai ales releva un minim indrumar de protectie impotriva efectelor acestora, asa cum apar ele in mass-media si in publicitate. Programul reediteaza manualul Mass-Media pentru liceu. Prima editie a fost publicata de catre AMP in anul 2000, iar disciplina "Competenta in mass-media" a fost predata in peste 80 de licee din tara. In prezent, Media SIS a format 120 de profesori de stiinte socio-umane din intreaga tara care sa sustina predarea in continuare a acestui curs. (Mihaela JITEA)

Romania Libera, Vineri 11 Iunie 2004


Manual de antimanipulare, Elevii invata despre meseria de ziarist Centrul de Informare al Comisiei Europene a gazduit ieri lansarea unui manual unic pentru elevii de liceu, "Competenta in mass-media", finantat de Uniunea Europeana prin programul Phare 2001. Manualul a fost conceput de jurnalisti si profesori pentru a-i ajuta pe liceeni sa-si dezvolte gandirea critica fata de mesajele primite din mass-media. Autorii, Ioan Buteanu, Dorina Chiritescu, Bogdan Ficeac, Nicoleta Fotiade, Angela Tesileanu si Mircea Toma, explica elevilor tehnicile de manipulare, persuasiune si propaganda si le ofera un indrumar de protectie impotriva efectelor acestora. In plus, liceeni pot afla mai multe despre meseria de ziarist si rolul acestuia in societate. Din anul scolar 2004-2005 elevii care doresc pot urma optional un curs de competenta in mass-media pe baza manualului. In acest sens, 120 de profesori de stiinte socio-umane din toata tara au urmat cursuri de specializare in cadrul programului Media SIS. "Competenta in mass media", materie optionala pentru clasele de liceu BUCURESTI, 10 iun (MEDIAFAX) Agentia de Monitorizare a Presei si Ministerul Educatiei si Cercetarii au lansat, joi, la Centrul de Informare al Comisiei Europene in Romania, cea de-a doua editie a manualului "Competenta in mass media", in cadrul unei "Campanii de Vaccinare Antimanipulare". Manualul face parte din programul "Sistem integrat de mass media pentru liceu" - MediaSIS, finantat de Uniunea Europeana prin programul Phare 2001 Societate Civila - Componenta Educatie Civica, care isi propune sa dezvolte spiritul critic si sa consolideze rezistenta la manipularea prin media si publicitate in rindul elevilor de liceu. Aceasta a doua editie a manualului, imbunatatita, cu o noua grafica, cuprinzind si caricaturi de Ion Barbu a fost publicata la Editura Humanitas Educational. Lucrarea tiparita a aparut la pachet cu un CD ce contine citeva filmulete ce prezinta modalitatile prin care reclamele de la televizor incearca sa cucereasca potentialii

cumparatori. "Din pacate, la liceu nu prea se citeste presa. Asa ca am folosit si in manual foarte multe exemple de la televizor, care este foarte bine cunoscut de toata lumea", a declarat Mircea Toma, coordonator al proiectului. Manualul va fi predat in cadrul cursului optional "Competenta in mass media", care ofera elevilor conceptele cheie necesare pentru abordarea in cunostinta de cauza a mesajelor din mass media. Manualul explica si tehnicile de manipulare, persuasiune si propaganda, dar mai ales ofera un indrumar de protectie impotriva efectelor acestora, asa cum apar ele in mass media si in publicitate. Alte capitole ale manualului se refera la elemente etice ale meseriei de ziarist: rolul lui, abaterile de la rol si posibile cauze, reflectarea minoritatilor in media etc. Mircea Toma a declarat ca acest tip de materie se preda si in alte tari ale Europei. "Am furat o idee din Germania, unde aceasta materie se face in toate clasele, in 60% dintre scolile de acolo. La ei, acest proiect a inceput prin anii '60 pentru ca aveau un Goebels pe caciula", a declarat Mircea Toma. Dorina Chiritescu, una dintre profesoarele care au participat efectiv la realizarea manualului a afirmat ca exista, incepind din 2000, "destul de multi copii care opteaza pentru acest curs optional" Prima editie a manualului a fost publicata de catre Agentia de Monitorizare a Presei in anul 2000, iar disciplina "Competenta in mass media" a fost predata in peste 80 de licee din tara. In prezent, MediaSIS a format 120 de profesori de stiinte socio-umane din intreaga tara care sa predea in continuare acest curs. COMPETENA IN MASS-MEDIA Agentia de Monitorizare a Presei in parteneriat cu Ministerul Educatiei si Cercetarii a lansat astazi manualul "Competenta in mass-media". Acesta face parte dintr-un proiect finantat de Uniunea Europeana prin programul PHARE si-si propune sa dezvolte spiritul critic si sa consolideze rezistenta la manipularea prin massmedia si publicitate in randul elevilor de liceu. Manualul va fi predat de 120 de profesori. (Radio Romania Actualitati, Ora: 13:00, 10 iunie 2004) A fost lansat manualul "Competenta in mass-media" Bucuresti, 10 iun /Rompres/ - La Centrul de Informare al Comisiei Europene in Romania a fost lansat, joi, manualul "Competenta in mass-media". Manualul face parte din programul "Sistem integrat de mass-media pentru liceu" - MediaSIS, finantat de Uniunea Europeana prin programul PHARE 2001 Societate Civila - componenta Educatie Civica, ce isi propune sa dezvolte spiritul critic si sa consolideze rezistenta la manipularea prin media si publicitatea in randul elevilor de liceu. Un util instrument pentru tanara generatie - dupa cum il caracteriza Bogdan Ficeac, redactor-sef la Romania libera, coautor -, manualul va fi predat in cadrul cursului optional "Competenta in mass-media", care ofera elevilor de liceu conceptele cheie necesare pentru abordarea in cunostinta de cauza a mesajelor din massmedia. In acelasi timp, manualul explica tehnicile de manipulare, persuasiune si propaganda, dar mai ales releva un minim indrumar de protectie impotriva efectelor acestora asa cum apar ele in mass-media si in publicitate. Alte capitole ale manualului se refera la elemente etice ale meseriei de ziarist: rolul ziaristului, abaterile de la rol si posibile cauze, reflectarea minoritatilor in media etc.

De mentionat ca programul reediteaza manualul mass-media pentru liceu, o prima editie fiind publicata de catre Agentia de Monitorizare a Presei (AMP) in anul 2000, iar disciplina "Competenta in mass-media" este predata in peste 80 de licee din tara. Asa cum a anuntat reprezentantul Ministerului Educatiei si Cercetarii (MEC), Eugen Stoica, manualul va fi predat in licee incepand cu anul de invatamant 2004-2005 de catre 120 de profesori de stiinte socio-umane din intreaga tara, optional. Profesorii au fost formati in cadrul unui curs special de doua luni. Prezent la lansare, directorul AMP, Mircea Toma, a mentionat ca ideea ii apartine, fiind "furata" din Germania, unde un curs similar se preda pe tot timpul scolarizarii elevilor, manualul in cauza actionand ca un adevarat "vaccin impotriva manipularii".

Radio DeltaRFi, joi, 10.06.2004, ora 13.00 / vineri, 11.06.2004, ora 7.30 si 9.00
Din toamna, liceenii vor invata care este rolul jurnalistului in presa si cum sa se apere de manipularea prin publicitate si mass-media. Agentia de Monitorizare a Presei impreuna cu Ministerul Educatiei au lansat o noua editie a manualului de "Competenta in mass-media". E vorba de un curs optional studiat deja in peste 80 de licee din tara. Primul manual de acest gen a aparut in Germania - dupa cum precizeaza seful Agentiei de Monitorizare a Presei, Mircea Toma.

Ziua de Vest, 5 aprilie 2004


"Boala" manipularii nu se va mai extinde! de Alex PTRsCONIU Licee din Timisoara, Deta, Caransebes, Resita si Arad vor beneficia de oferta speciala * Urmeaza un comunicat de maxim interes pentru tara. Sambata, la Timisoara, s-au servit doze consistente de vaccin. "Campania de Vaccinare Antimanipulare", pornita de Agentia de Monitorizare a Presei, in parteneriat cu Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului, se spera ca, in curand timp, va da roade. Mai exact din septembrie. (.) Revenind la cursul de formare de sambata de la Timisoara, sa precizam si cateva din temele dezbatute: "Mass media la inceputul secolului XXI", "Consumatorul de mesaje transmise prin mass media", "Manipularea prin mass media", "Publicitatea", "Minoritati in mass media", "Ziaristul si rolul lui in societate". Toate temele luate in discutie se vor regasi in manualul "Competente in mass media" (editia a II-a), care va aparea in luna iulie. Sa precizam si ca de oferta speciala a Agentiei de Monitorizare a Presei au beneficiat, intr-o prima etapa, aproximativ 80 de scoli din tara.

Evenimentul Zilei de Vest, Luni, 5 Aprilie 2004


Editorial: Publicul de Radu Ciobotea Agentia de Monitorizare Mass-media organizeaza in aceste zile o seama de actiuni destinate elevilor. Fiind vacanta, mai multe institutii organizeaza actiuni destinate elevilor. Cea amintita mai sus nu era, pana acum, una dintre ele. Ba chiar s-ar putea spune ca, adresandu-se elevilor, Agentia risca sa nu nimereasca un public tocmai avizat, mai ales ca tema intalnirilor e reprezinta manipularea prin presa. Iar, la capitolul cumparatori de

presa, elevii nu reprezinta tocmai segmentul cel mai important. Cu toate astea, ideea e foarte buna. Cititorii de presa, ca si telespectatorii sau ascultatorii radio, nu apar din neant, stiind direct ce sa inteleaga din diversitatea de mesaje care sosesc necontenit pe canalele mediatice. In cel mai bun caz, ei se formeaza singuri, folosind bruma de educatie din scoala, mult spirit autotidactic si oleaca de intuitie. Dar aceste cazuri raman, totusi, exceptii. Desi tuturor ni se pare ca am priceput totul si ca putem face comentarii sofisticate, adevarul e ca ne aflam abia la inceput. Receptarea informatiilor venite din mass-media se invata, cum se invata o limba straina, sau cum se invata regulile jocului democratic. O reala stabilitate mediatica nu e data de vreo lege, ci de puterea publicului de a alege. Ca sa aleaga, trebuie sa aiba puncte de reper. Alegerea lui reprezinta nu doar un gest de libertate, ci si o imagine a orientarii unei intregi natiuni. O natiune de gogosari ar citi, evident, ziarul salatei perfecte si ar vota cu sosul acrisor. Agentia de monitorizare a sesizat un lucru firesc, dar greu de realizat. Acela ca un public avizat se formeaza la varsta adolescentei si ca modul in care percepe primele articole si primele emisiuni de substanta poate influenta pentru multa vreme opiniile si comportamentul sau. Atragerea elevilor intr-o asemenea actiune este, insa, o performanta. Ea este egala cu atragerea lor intr-o lume a responsabilitatii. si vor fi extrem de norocosi cei care vor incepe sa dibuiasca fragmente de adevar prin mirajul si prin beznele presei romanesti. Ei vor afla ca nu exista alb si nu exista negru, dar ca exista forte, interese, presiuni, afirmatii cu doua taisuri, si mai ales orgolii. si ca nu s-a inventat inca un mecanism care sa aduca la suprafata in fiecare zi tot ce ar trebui sa se afle in mod public, si nici unul care sa sanctioneze toate aberatiile vietii romanesti, dar ca, dintre toate mijloacele imperfecte si nu tocmai libere de exprimare, presa are cele mai mari sanse de a ajunge, intr-o zi, varianta cea mai acceptabila de adevar. si asta depinde enorm de cititori. "Competenta in mass-media" va fi predata optional in liceele din tara Disciplina intitulata "Competenta in mass-media" va fi predata optional in liceele din tara. Agentia de Monitorizare a Presei va reedita manualul "Mass-media pentru liceu", in cadrul unui proiect derulat in parteneriat cu MEC si finantat de Uniunea Europeana prin programul PHARE. Scopul proiectului este dezvoltarea spiritului critic al liceenilor fata de mesajele din mass-media si publicitate si urmareste sa determine rezistenta la manipulare a consumatorului de media, precum si imbunatatirea capacitatii acestuia de a discerne intre un mesaj echilibrat si impartial si unul tendentios. In cadrul programului vor fi formati 120 de profesori de stiinte socioumane din toata tara, care vor preda aceasta disciplina. Agentia de Monitorizare a Presei a publicat un manual de studiu inca din anul 2000, iar disciplina a fost predata in peste 80 de licee din tara. Astazi a inceput al treilea modul de pregatire a profesorilor, care urmeaza sa predea in licee din judetele Timis, Arad, Caras Severin, Hunedoara, Mehedinti si Satu Mare - informeaza RADIO ROMANIA ACTUALITATI (3 aprilie 2004)

Evenimentul Zilei de Vest, Duminica, 04 Aprilie 2004


Pilula impotriva manipularii de Bianca Toma Profesorii de la mai multe licee din Timisoara sint invitati, la sfirsitul acestei saptamini, la un curs optional, intitulat "Competenta in mass-media", organizat de Agentia de Monitorizare a Presei, in cadrul actiunii "Campania de Vaccinare Anti-manipulare". Cursul se desfasoara in cadrul unui proiect "Sistem integrat de massmedia pentru liceu" si este finantat de Uniunea Europeana, printr-un program Phare. Proiectul are ca scop dezvoltarea spiritului critic al elevilor de liceu fata de mesajele din mass-media si publicitate. Organizatorii si coordonatorii proiectului spun ca in acest fel incearca sa determine o asa-numita rezistenta la manipulare prin presa a consumatorului de media si imbunatatirea capacitatii acestuia de a discerne intre un mesaj media echilibrat si impartial si unul tendentios. Tot prin acest proiect, Agentia de Monitorizare a Presei va reedita manualul "Mass-media pentru liceu" si va forma 120 de profesori de stiinte socio-umane din intreaga tara care sa predea acest curs.

Evenimentul, Iasi, 24 mai 2004


"Vaccinare". antimanipulare Din toamna, elevii de liceu vor avea in programa ore optionale de jurnalism, predate de 120 de profesori instruiti in cadrul Campaniei de vaccinare antimanipulare, initiat de Agentia de Monitorizare a Presei si finantat cu fonduri PHARE. Simbata, in sala de conferinte a Hotelului "Orizont" a avut loc cel de-al V-lea modul al campaniei, la care au participat 21 de profesori din Iasi, Botosani, Neamt, Suceava Vaslui si Vrancea. "Elevii trebuie sa-si dezvolte spiritul critic si sa nu se lase manipulati de mass-media. Acesta ar trebui sa fie rezultatul campaniei", ne-a spus dna Nicoleta Fotiade, coordonatorul proiectului. (F.S.)

BIBLIOGRAFIE Lucrari generale Alemann, Ulrich von, Parteien und Medien in: O. Gabriel u.a. (ed.), Parteiendemokratie in Deutschland, BpB, Bonn, 1997 Waldemar Besson/Gotthard Jasper, Das Leitbild der modernen Demokratie. Bauelemente einer freiheitlichen Staatsordnung, BpB Bonn, 1990 Alexander, Jeffrey, C., Seideman, Steven, Cultura si societate. Dezbateri contemporane, Editura Institutul European, 2001 Anderson, Benedict, Comunitati imaginate, Editura Integral,Bucuresti, 2000 Antohi, Sorin, Civitas imaginalis, Editura Litera, Chisinau, 1994 Bainton, Toby, Information literacy and academic libraries: the SCONUL approach in 67thIFLA Council and General Conference Papers, Boston, 2001 Benko, Otto, Informatie, eveniment, comunicare, Tipografia Universitatii, Timisoara 1988 Boia, Lucian, Pentru o istorie a imaginarului, Editura Humanitas, Bucuresti, 2000 Boorstin, Daniel, Creatorii. O istorie a eroilor imaginatiei, Editura Meridiane, Bucuresti, 2001 Bourdieu, Pierre, Spiritul practic, Editura Institutul European, Bucuresti, 2000 Bucheru, Ion, Fenomenul Televiziune, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti Chengren Hu, Network Literacy: New Task for Librarians on Users Education in: 62nd IFLA General Conference, Beijing, 1996 Chopra, Hans Raj, User education: training the librarians to use new technologies in the developing countries in 67th IFLA Council and General Conference Papers, Boston, 2001 Cuilenburg, Van J.J., Scholten, O., Noomen, G.W. stiinta comunicarii, Editura Humanitas, Bucuresti, 2000 DeFleur, Melvin L., Ball Rokeach, Sanda Teorii ale comunicarii de masa, Editura Polirom, Iasi, 1999, 1997 Dobrescu, Paul, Alina Bargaoanu - Mass-media - Puterea fara contraputere, Editura All, Bucuresti, 2002 Durand, Gilbert, Structurile antropologice ale imaginarului, Editura Univers enciclopedic, 2000 Farmer, Lesley, Information literacy: a whole school reform approach in 67th IFLA Council and General Conference Papers, Boston, 2001 Ficeac, Bogdan, Tehnici de manipulare, Editura Nemira, Bucuresti, 2001 Gilster, Paul. Digital Literacy. New York, John Wiley & Sons Inc., 1997 Hannelore B. Rader, Faculty-Librarian Collaboration in Building the Curriculum for the Millenium-the US Experience in Paper of the 64th IFLA General Conference, Amsterdam, 1998, Booket 1 Homann, Benno, Difficulties and new Approaches in User Eduction in Germany in 67th IFLA Council and General Conference Papers, Boston, 2001

Iacob, Dumitru, Cismaru, Diana Maria, Relatiile publice, eficienta prin comunicare, Editura comunicare.ro, Bucuresti, 2003 Marcus, George, Fischer, Michael, Anthropology as Cultural Critique, University of Chicago Press McClure, Charles R. Network Literacy: A role for Libraries? in Information Technology and Libraries 13, 2 (June 1994 ) McQuail, Denis, Windahl, Sven, Modele ale comunicarii - pentru studiul comunicarii de masa, Editura Comunicare.ro, Bucuresti, 2001 Meyer, G. R., The social organisation of the computer underground - Decalb, Illinois, 1989 Mielu, Zlate, Psihologia mecanismelor cognitive, Editura Polirom, Iasi, 1999 Mucchielli, Alex, Dictionar al metodelor calitative in stiintele umane si sociale, Editura Polirom, Iasi, 2002 Myoung Chung Wilson, To Dissect a Frog or Design an Elephant: Teaching Digital Information Literacy through the Library Gateway in: 63rd IFLA General Conference, Copenhagen, 1997, Booket 7 Lull, James Manipularea prin informatie, Editura Antet XX Press, Filipesti de Targ, Prahova, 2002 Paraus, Mihaela, Tendinte manageriale in biblioteca publica, Iasi, Editura Biblioteca Judeteana "Gh. Asachi", 2001 Popescu, Cristian Florin, Practica jurnalismului de informare. Principii, reguli, provocari, , Editura Universitatii "Lucian Blaga", Sibiu, 1999 Rabinow, Paul, in Writing Culture, edited by James Cliufforf and George E. Marcus, Umiversity of California Press Stan, Sonia Cristina, Manipularea prin presa Editura Humanitas, Bucuresti, 2004 Stancu, Valentin, Stoica, M. Marcela, Stoica, Adrian, Relatii publice, succes si credibilitate, Editura Concept Publishing, Bucuresti, 1997 Stoica, Ion, Criza in structurile infodocumentare. Sensuri si semnificatii contemporane, Constanta, Editura Ex Ponto, 2001 serb, Stancu, Relatii publice si comunicare, Editura Teora, Bucuresti, 2000 Toffler, Alvin, Puterea in miscare, Editura Antet, Iasi, 1995 Tovot, Christina, Customer or refined student? Reflections on the "Customer" Metaphor in the Academic Environment and the new Pedagogical Challenge to the Libraries and Librarians in 67th IFLA Council and General Conference Papers, Boston, 2001 Volkoff, Vladimir, Tratat de dezinformare, Editura Antet, Iasi, Postfata Dr. Gh. Aradavoaice Wunenburger, Jean-Jacques, Filosofia imaginilor, Editura Polirom, Iasi, 2004 Zanc, Ioan, Informatie si comunicare. Aspecte psihologice si sociale. Editura Dacia, Cluj- Napoca, 2005

*** A progress report on information literacy: an update on the American Library Association Presidential Committee on Information Literacy: Final Report, March 1998

*** CIWARS Intelligence Report. Vol. 2. Issue 8, 1998


Periodice Ciobotea, Radu "Publicul", Evenimentul Zilei de Vest, Luni, 5 Aprilie 2004 F.S, Vaccinare". antimanipulare, Evenimentul, Iasi, 24 mai 2004 Jitea, Mihaela, Manual nou de "Competenta in mass-media" Ziua, SOCIAL - Miercuri, 9 iunie 2004 Patrascanoiu, Alex, "Boala" manipularii nu se va mai extinde, Ziua de Vest, 5 aprilie 2004 Toma, Bianca, Pilula impotriva manipularii, Evenimentul Zilei de Vest, Duminica, 04 Aprilie 2004 Zanc, Ioan, Informatie si putere, in Napoca Universitara, nr. 1-2, 1980, pp.5, 1 pag. (1980) Zanc, Ioan, Informatia sociala, economie si societate informationala, in Revista de Filozofie, nr.5-6, 1990, pp.392400, 9 pag. (1990) Zanc, Ioan, Modalitati de comunicare umana, in Tribuna, nr. 14, 6-12 aprilie 1995, p.9, 1 pag. (1995 Zanc, Ioan, Iustin Lupu, Verbal si nonverbal in comunicarea umana, Studia Universitatis Babes-Bolyai, Series Ephemerides, XLII, nr. 1/1997, pp. 89-115, 26 pag. (1997) *** A fost lansat manualul "Competenta in mass-media", Bucuresti, 10 iun /Rompres/ *** "Competenta in mass media", materie optionala pentru clasele de liceu, BUCURESTI, 10 iun (MEDIAFAX) *** COMPETENA IN MASS-MEDIA, (Radio Romania Actualitati, Ora: 13:00, 10 iunie 2004) *** "Competenta in mass-media" va fi predata optional in liceele din tara, RADIO ROMANIA ACTUALITATI (3 aprilie 2004) *** Din toamna, liceenii vor invata care este rolul jurnalistului in presa si cum sa se apere de manipularea prin publicitate si mass-media, Radio DeltaRFi, , joi, 10.06.2004, ora 13.00 / vineri, 11.06.2004, ora 7.30 si 9.00 *** Manual de antimanipulare, Elevii invata despre meseria de ziarist, Romania Libera, Vineri 11 Iunie 2004