Sunteți pe pagina 1din 2

Paradis in destramare Poezia "Paradis n destrmare" de Lucian Blaga face parte din volumul "Lauda somnului", volum care

a aprut n 1929. De fapt aceasta poezie face parte din partea a doua a perioadei de creatie a lui. In volumul In marea trecere se observa o schimbare radicala a tonului poeziei blagiene. Nu mai apare acel extaz, acea exuberanta prezenta in primele volume. Nu mai apre nici dorinta. In schimb se remarca sentimentul de neputinta cuvinte amare in poezia Catre cititori, care este de altfel si o arta poetica. Se poate de asemenea observa o tristete metafizica rezultata din imposibilitatea comunicarii, dintr-o criza a comunicarii, astfel ca poetul ramane mut si nu se mai reveleaza misterul. Nici in volumul Lauda somnului atmosfera nu este mai degajata. Peisajul transcendent este acum un peisaj apocaliptic, imaginea unei morti continue este prezenta. Poetul asista neputincios, mut si disperat la desacralizarea lumii. El nu mai are acces la mister ca sa il potenteze, precum in primul, poetul suferind o destramare sufleteasca. Se rupe legatura cu trecutul, cu traditia, si astfel apare constiinta dureroasa a efemeritatii. Astfel avem dobitoace crescute-n furtuni, apa moarta, semnul unei totale caderi. Apar: noapte, somn, vant, furtuni, toamna, categoria negativa fiind evidenta. Nu mai exista elanul vital: Clopote sau poate sicriele/Canta sub iarba cu miile. Aici se poate observa cum in poeziile lui Blaga apar simboluri religioase. Tema poeziei "Paradis n destrmare" o constituie viziunea apocaliptic a universului aflat n pericolul de a pieri, din cauza lumii care i-a pierdut sacralitatea. Astfel ca, desi apar semne ale sacralitatii, precum: portarul inaripat, serafimi, arhanghelii, porumbelul sfantului duh, lumini, ingeri, spada, sori, acestia sunt desacralizati, materializati: cotor de spada fara de flacari, (portarul inaripat) se simte invins, serafimi cu par nins / inseteaza dupa adevar, arhanghelii se plang / de greutatea aripelor, ingeri goi / zgribulind se culca in fan, paianjeni, odata vor putrezi si ingerii sub glie, tarana va seca povestile / din trupul trist. In acets fel se observa prezenta unui expresionism, intrucat apare expresia aceleiasi disperari. Insusi titlul apare ca o prevestire apocaliptica. In plan lexical, abunda arhaismele si cuvintele din fondul lexical principal, fapt ce denota legatura cu zona traditionala. La nivelul imaginilor, prin concretetea terestra, se apropie de poezia argheziana. Spatiul transcendent se desacralizeaza si se intoarce la o primitivitate desacralizata. Arand fara indemn / cu pluguri de lemn este o imagine foarte concreta, cat se poate de terestra. Aceste pluguri de lemn sugereaza neputinta, astfel ca nici macar in planul concret nu se poate manifesta fosrta ingerilor. Poezia Paradis in destramare etse impartita in trei secvente. Prima secventa este formata din primele patru versuri unde se prezinta un spatiu transcendent desacralizat. In a a doua parte a poeziei se descrie desacralizarea lumii transcendente si continuarea desacralizarii si in planul terestru. In plus, desi ingerii au coborat pe pamant, adica imaginea trancendentei coboara in planul terestru, acestia sunt desacralizati, in loc sa aduca sacralitate. De altfel, in a doua parte se remarca o gradatie ascendenta a imaginii desacralizarii.

A treia parte incepe cu versul vai mie, vai tie. Apare eul liric care isi manifesta disperarea in fata acestei totale descompuneri, acesta fiind un strigat de disperare. Aceasta stare paroxistica de disperare face referire si mai clara la o lume traditionala. De altfel apar simboluri ale traditionalismului romanesc: fantani, ogor, pluguri, galeti, tarana, glie. Tot in aceasta secventa se observa faptul ca are loc o desacralizare nu doar in planul credintei, ci si al creatiei, tarana va seca povcestile / din trupul trist, avand loc o invazie a materiei in spirit. In acest fel, poezia Paradis in destramare ilustreaza expresionismul, intrucat se pun intrebari grave asupra existentei si dezvaluie nelinisti metafizice, cultiva o imagistica socanta si o violenta a limbajului, impinse pana la stridenta si refuza modelele consacrate si se intoarce la arta primitiva.