Sunteți pe pagina 1din 81
DISCIPLINA: DREPT PENAL TEMA FURTUL CALIFICAT PLANUL LUCRĂRII CAPITOLUL I. Consideraţii generale privind infracţiunea

DISCIPLINA: DREPT PENAL

TEMA FURTUL CALIFICAT

PLANUL LUCRĂRII

CAPITOLUL I. Consideraţii generale privind infracţiunea de furt calificat - infracţiune contra patrimoniului

Secţiunea 1: Patrimoniul - valoare socială fundamentală ocrotită

prin

reglementări constituţionale, cât şi prin mijloace de drept

penal Secţiunea 2: Referinţe istorice privind infracţiunea de furt calificat

1

Secţiunea 3 : Elemente de drept comparat CAPITOLUL II Analiza circumstanţelor Secţiunea 1: Furtul calificat.

Secţiunea 3 : Elemente de drept comparat

CAPITOLUL II Analiza circumstanţelor Secţiunea 1: Furtul calificat. Concept şi caracterizare. Secţiunea 2: Analiza circumstanţelor Secţiunea 3: Forme. Modalităţi. Sancţiuni

CAPITOLUL III. Alte aspecte referitoare la infracţiunea de furt calificat privită ca infracţiune contra patrimoniului

Secţiunea 1: Aspecte de criminologie privind infracţiunea de furt calificat Secţiunea 2: Aspecte procesuale privind cercetarea infracţiunii de furt calificat

CAPITOLUL I

CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND INFRACŢIUNEA DE FURT CALIFICAT - INFRACŢIUNE CONTRA PATRIMONIULUI

Secţiunea 1

2

Patrimoniul - valoare sociala fundamentală ocrotită prin reglementări constituţionale, cât şi prin mijloace de drept

Patrimoniul - valoare sociala fundamentală ocrotită prin reglementări constituţionale, cât şi prin mijloace de drept penal

Necesitatea unui concept capabil să caracterizeze persoana sub aspectul stării sale economice, adică a totalităţii drepturilor şi obligaţiilor sale cu valoare economică a fost înţeleasă încă din dreptul antic. Termenul de „patrimoniu” a fost cunoscut în vocabularul juridic roman fără însă a avea întrebuinţarea generală ce i se dă în zilele noastre şi a fost folosit alături de alte expresii cu înţeles apropiat: ”familia”, ”pecunia”, ”hereditas”. Dreptul modern a consacrat folosirea termenului de patrimoniu pentru a desemna totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu valoare economică ce aparţin unei persoane. Redactorii Codului civil francez de la 1804 şi ai codurilor ce s-au inspirat din acesta nu au acordat o atenţie specială acestui concept noţional, ei nu l-au definit, dar au utilizat în mod explicit sau implicit termenul de patrimoniu într-o serie de articole. Conceptul contemporan de patrimoniu este fondat pe teoria personalis - dar împrumută şi elemente ale teoriei patrimoniului de afectaţiune, în special cu privire la divizibilitatea acestuia. Potrivit opiniei majoritare actuale, patrimoniul este în esenţă o universalitate de drept, ce exprimă global valoric totalitatea drepturilor şi obligaţiilor persoanei, universalitate caracterizată de regulile personalităţii, realităţii şi unicităţii patrimoniului. 1 Normele juridice civile în vigoare, ca şi Codul civil nu dau o definiţie patrimoniului, dar cuprind o serie de precizări utile în elaborarea construcţiei conceptuale a acestuia. Într-o formulare devenită clasică, patrimoniul a fost definit ca totalitatea drepturilor şi obligaţiilor unei persoane, apreciabile în bani. 2

1 Toma Mircea, Drept civil,Drepturi reale,ediţia a II a revăzută,Editura Argument,Bucuresti,1999

2 Toma Mircea ,op.cit.,pag.18

3

Patrimoniul poate fi definit ca fiind universalitatea de drept, constituită din ansamblul drepturilor subiective şi

Patrimoniul poate fi definit ca fiind universalitatea de drept, constituită din ansamblul drepturilor subiective şi a obligaţiilor cu valoare economică ale persoanei, destinată să susţină interesele şi să garanteze îndatoririle acesteia. Patrimoniul se caracterizează prin următoarele trăsături importante: este o universalitate de drept, este o componentă organică şi funcţională a personalităţii, este o realitate juridică, este unică. Dacă în materia dreptului civil patrimoniul presupune totalitatea drepturilor şi obligaţiilor pe care le are o persoană şi care au o valoare economică, în sensul că pot fi evaluate în bani sau cu alte cuvinte, totalitatea drepturilor şi datoriilor actuale şi viitoare ale unei persoane 3 , în domeniul dreptului penal, noţiunea de patrimoniu are un înţeles mai restrâns şi se referă la bunurile privite nu ca o universalitate, ci în individualitatea lor susceptibilă de a fi apropriate de făptuitor prin mijloace frauduloase ori de a fi distruse, deteriorate, tăinuite,gestionate fraudulos etc. 4 În accepţiunea legii penale, patrimoniul şi drepturile legate de acesta sunt apărate doar în măsura în care acestea sunt păstrate în starea în care se aflau până în momentul activităţii ilicite a făptuitorului. Ulterior executării actului infracţional, valorificarea drepturilor patrimoniale privitoare la acel bun nu mai este posibilă, decât doar în măsura soluţionării penale a acelei cauze, inclusiv prin exercitarea acţiunii civile în cadrul procesului penal. Constituţia României prevede în conţinutul său şi o serie de norme cu caracter de principii constituţionale referitoare la proprietate. Astfel sunt stabilite formele fundamentale de proprietate şi anume: proprietate publică şi proprietate privată. De asemenea, sunt indicaţi cei cărora le aparţin bunurile făcând parte din fiecare formă de proprietate 5 .

3 T.R.Popescu –Brăila,”Drept civil”,vol.I,Romcart S.A.,Bucuresti,1993, pag.38 4 Al.Boroi,Gh.Nistoreanu,”Drept penal.Partea specială”,Editura All Beck,Bucuresti 2002,pag.169

5 Constituţia României din 1991 în art.135 alin.2 prevede :"Proprietatea este publică sau privată ", iar în alin.3 arată :"Proprietatea publică aparţine statului sau unităţilor administrativ teritoriale".

4

Pornind de la aceste prevederi şi de la necesitatea punerii de acord a legii penale

Pornind de la aceste prevederi şi de la necesitatea punerii de acord a legii penale atât cu principiile constituţionale cât şi cu relaţiile de astăzi ale societăţii româneşti, Parlamentul României a adoptat Legea nr. 140/1996 de modificare şi completare a Codului penal. Această lege, pe lângă alte modificări substanţiale, prevede o reglementare nouă în materia infracţiunilor contra patrimoniului. Astfel, s-a modificat denumirea Titlului III din Infracţiuni contra avutului personal sau particular în Infracţiuni contra patrimoniului, iar Titlul IV, Infracţiuni contra avutului obştesc, în forma pe care a avut-o la adoptarea Codului penal de la 1969, s-a abrogat în întregime 6 . Infracţiunea de delapidare, reglementată în Codul penal din 1969 în cadrul Titlului IV, este reformulată şi trecută printre incriminările care fac parte din Titlul III al actualului Cod penal. De asemenea, prin Legea nr. 140/1996 s-a modificat conţinutul legal al art. 209 Cod penal, Furtul calificat, prin introducerea literelor c) şi d) în cadrul alin. 1, introducerea literelor a) şi b) în cadrul alin. 2 şi introducerea alin. 3 7 . Prin modificările aduse de Ordonanţa de urgenţă nr. 207 din 15 noiembrie 2000 alineatul 2 al articolului 209 are următorul cuprins: “Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi furtul privind: a) un bun care face parte din patrimoniul cultural; b) un act care serveşte pentru dovedirea stării civile, pentru legitimare sau identificare.” La articolul 209 după alineatul 2 se introduce un nou alineat prin aceeaşi O.U.G. nr.207/2000 care devine alineatul 3, cu următorul cuprins:

“Furtul privind următoarele categorii de bunuri:

6 Legea nr.140/1996 privind modificarea şi completarea Codului penal publicată în M.O.nr.289 din 14 XI 1996

7 Modificările art. 209, Furtul calificat, aduse prin Legea nr. 140/1996: art. 209, alin.1, lit.c "de către o persoană mascată, deghizată sau travestită", lit.d: "asupra unei persoane aflată în imposibilitatea de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa", alin.2, lit. a: "produsele petroliere sau gazele naturale din conducte, depozite ori cisterne", lit.b:

"un bun care face parte din patrimoniul cultural", alin.3: "furtul care a produs consecinţe deosebit de grave se pedepseşte cu închisoare de la 10-20 ani, interzicere de drepturi".

5

a) ţitei, gazolină, condensat, etan lichid, benzină, motorină, alte produse petroliere sau gaze naturale din

a)

ţitei, gazolină, condensat, etan lichid, benzină, motorină, alte produse petroliere sau gaze naturale din conducte, depozite, cisterne ori vagoane cisternă;

b)

componente ale sistemului de irigaţie;

c)

componente ale reţelelor electrice;

d)

un dispozitiv ori un sistem de semnalizare, alarmare ori alertare în caz de incendiu sau alte situaţii de urgenţă publică în caz de incendii;

e)

un mijloc de transport sau orice alt mijloc de intervenţie la incendiu, la accidente de cale ferată, rutiere, navale sau aeriene ori in caz de dezastru;

f)

instalaţii de siguranţă şi dirijare a traficului feroviar, rutier, naval şi aerian şi componente ale acestora, precum şi componente ale mijloacelor de transport;

g)

bunuri prin însuşirea cărora se pune in pericol siguranţa traficului şi a persoanelor pe drumurile publice;

h)

cabluri, linii, echipamente şi instalaţii de telecomunicaţii, radio-comunicaţii, precum şi componente de comunicaţii se pedepseşte cu închisoare de la 4 la 18 ani.” 8 La articolul 209 alineatul 3 devine alineatul 4: “Furtul care a produs

consecinţe deosebit de grave se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.” Prin modificările aduse de Ordonanţa de urgenţă nr. 207 din 15 noiembrie 2000, articolul 146 din Codul penal are următorul cuprins: “Prin consecinţe deosebit de grave se înţelege o pagubă materială mai mare de 2.000.000.000 de lei sau o perturbare deosebit de gravă a activităţii, cauzată unei autorităţi publice sau oricăreia dintre unităţile la care se referă art.145 ori altei persoane juridice sau fizice." Alineatul 5 al art.209 a fost introdus prin O.U.G. nr.10/2001 aprobată prin Legea nr.20/2002 şi are următorul cuprins : ”În cazul prevăzut la alineatul 3, lit.a

8 Introdus prin O.U.G. nr. 207/2000 şi modificat prin O.U.G. nr. 10/2001,Legea nr.456/2001 şi apoi prin Legea

nr.20/2002

6

sunt considerate tentativă şi efectuarea de săpături pe terenul aflat în zona de protecţie a

sunt considerate tentativă şi efectuarea de săpături pe terenul aflat în zona de protecţie a conductei de transport al ţiţeiului, gazolinei, condensatului, etanului lichid, benzinei, motorinei, altor produse petroliere sau gazelor naturale, precum şi deţinerea, în acele locuri sau în apropierea depozitelor, cisternelor sau vagoanelor cisternă a ştuţurilor, instalaţiilor sau oricăror altor dispozitive de prindere ori perforare.”

Secţiunea 2

Referinţe istorice privind infractiunea de furt calificat

Din cele mai vechi timpuri legislaţiile penale au incriminat şi sancţionat sever faptele săvârşite împotriva patrimoniului. Încă din perioada sclavagistă erau pedepsite cu asprime furtul, tâlhăria şi jaful; mai puţin cunoscute erau alte forme de lezare a proprietăţii cum ar fi înşelăciunea şi abuzul de încredere care erau considerate ca delicte civile. Epicur îndemna pe oameni să se deprindă cu un trai simplu, modest, care este mai prielnic sănătăţii şi să nu râvnească la bunuri de prisos, cu atât mai puţin când sunt ale altora. Solon afirma deseori: ”Doresc să am bani, dar nu vreau să-i câştig pe nedrept”. 9 În perioada feudală se extinde treptat represiunea penală cuprinzând în sfera sa toate faptele prin care se puteau aduce atingeri patrimoniului. De regulă, furturile mărunte se pedepseau cu biciuirea, însă, la al treilea furt se aplica pedeapsa cu moartea (tres furtilius) 10 .

9 G.Antoniu,Şt.Daneş,M.Popa,”Codul penal pe înţelesul tuturor”,Editura Societăţii

Tempus,Bucureşti,1995,pag.182

10 Al. Boroi, Drept Penal, Partea specială, Editura C.H. Beck , Bucureşti, 2006, pag.185.

7

În situaţia în care furturile erau grave se putea aplica pedeapsa cu moartea de la

În situaţia în care furturile erau grave se putea aplica pedeapsa cu moartea de la primul furt. Această asprime a pedepselor arată frecvenţa infracţiunilor şi gravitatea lor; împotriva unor fapte ca acestea stapânirea era silită să recurgă la cele mai inumane pedepse. Sistemele de drept moderne, deşi au eliminat unele din exagerările anterioare, au menţinut un regim destul de sever pentru anumite forme de activitate infracţională îndreptată împotriva patrimoniului; totodată, au extins cadrul incriminărilor şi la alte fapte specifice relaţiilor economice din societatea modernă. În vechiul drept românesc existau, de asemenea, reglementări foarte detaliate referitoare la aceste infracţiuni. Astfel, pravilele lui Vasile Lupu şi Matei Basarab, Codicele penale ale lui Alexandru Sturza în Moldova şi a lui Barbu Ştirbei în Muntenia, conţineau dispoziţii cu privire la infracţiunile contra patrimoniului. 11 În pravila lui Vasile Lupu se făcea deosebirea între „furtuşag mare”şi „furtuşag mic”. În prima categorie intra furtul comis asupra unui”lucru de mare preţ sau când iaste omul învăţat într-acest meşteşug al furtuşagului. 12 Codul penal român din 1864, deşi copiat în mare parte după Codul penal francez, cuprindea în capitolul referitor la Crime şi delicte contra proprietăţii numeroase incriminări inspirate, de această dată, din Codul penal prusac (art. 306-380) privitoare la apărarea patrimoniului menite să asigure cu mijloace mai severe ocrotirea acestuia. Codul penal român din 1936 cuprindea această materie în Cartea II, Titlul XIV intitulat Infracţiuni contra patrimoniului, sistematizat în cinci capitole:

Cap. I - Furtul; Cap. II - Tâlhăria şi pirateria; Cap. III - Delicte contra

11 V. Dongoroz, S. Kahane, I. Oancea, I. Fodor, N. Iliescu, C-tin Bulai, R. Stănoiu, V. Roşca, Explicaţii teoretice ale Codului penal român, partea specială, vol. III, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1971, pag. 454. 12 G.Antoniu,Şt.Daneş,M.Popa,op.cit.,pag.181

8

patrimoniului prin nesocotirea încrederii; Cap. IV - Strămutarea de proprietăţi; Cap. V - Jocul de

patrimoniului prin nesocotirea încrederii; Cap. IV - Strămutarea de proprietăţi; Cap. V - Jocul de noroc, loteria şi specula contra economiei publice. După cum se poate observa, Codul penal din 1936 a restrâns în limitele sale fireşti, toate infracţiunile contra patrimoniului grupându-le pe despărţăminte în funcţie de obiectul juridic. Paralel cu prevederile Codului penal de la 1864 precum şi celui de la 1936 au existat şi anumite infracţiuni contra patrimoniului prevăzute în legi speciale, ca de pildă în Codul Justiţiei Militare, în Codul Comercial, în Codul Silvic, în Codul Marinei Comerciale şi altele. 13 În perioada anilor 1944-1989 s-au produs unele schimbări legislative importante în toate domeniile dreptului, dar mai cu seamă în cel al Dreptului penal, în conformitate cu ideologia vremii şi cu modul de a concepe existenţa proprietăţii. În acest context a fost adoptat Decretul nr. 192 din 1950 în conţinutul căruia s-a definit noţiunea de obştesc şi implicit şi aceea de avut obştesc. Prin acest act normativ a fost introdus în Titlul XIV al Codului penal din 1936 un nou capitol cu denumirea Unele infracţiuni contra avutului obştesc căruia ulterior i s-au adus modificări mai ales în privinţa agravării pedepselor. Actul normativ sus citat a marcat momentul în care apare pentru prima oară o ocrotire discriminatorie a patrimoniului, după cum acesta era considerat particular sau obştesc. De aceea în Titlul III al acestui Cod penal, au fost prevăzute infracţiuni contra avutului particular iar în Titlul IV infracţiunile contra avutului obştesc. Comparând aceste reglementări cu cele ale Codului penal anterior, observăm că în cuprinsul Codului penal în vigoare numărul incriminărilor în această materie este mai redus ca urmare a unei concentrări a acestora în texte incriminatoare mai concise, aşa încât unele fapte care în Codul penal anterior se

13 13 Gh.Nistoreanu, op. cit., pag.190.

9

încadrau în texte multiple şi diferenţiate, în actualul cod sunt prevăzute în acelaşi text. 1

încadrau în texte multiple şi diferenţiate, în actualul cod sunt prevăzute în acelaşi text. 14 Autorii Codului penal de la 1968 n-au fă cut şi nici nu aveau cum s ă fac ă altfel decât s ă consacre mai departe aceast ă concep ţie de ocrotire diferen ţiat ă a patrimoniului.

Secţiunea 3 Elemente de drept comparat

Toate legiuirile moderne cuprind reglementări ample ale infracţiunilor care aduc atingere proprietăţii, consecinţă firească a importanţei pe care o capătă relaţiile de proprietate pentru dezvoltarea societăţii şi pentru stimularea interesului individual la progresul societăţii. Cea mai recentă reglementare este aceea a noului cod francez, intrat în vigoare la 1 septembrie 1994. Cartea a III-a a acestui cod este consacrată Crimelor şi delictelor contra bunurilor. Titlul I din această carte cuprinde incriminările referitoare la furt (în formă simplă se pedepseşte cu pedeapsă privativă de libertate până la 3 ani iar în forma furtului în modalităţi agravate, inclusiv furtul cu violenţă sau de către o persoană înarmată ori de către o bandă organizată, ajunge până la pedeapsa privativă de libertate de 10, 15, 20 de ani şi chiar închisoare pe viaţă, în raport cu consecinţele produse prin infracţiune. La formele agravate ale furtului, amenda, care este cumulată, ajunge până la 1 milion de franci). Potrivit Codului penal francez, furtul înseamnă sustragerea frauduloasă a lucrului altuia, iar sustragerea în sens propriu este definită în doctrina penală ca actul material prin care are loc trecerea posesiei unui obiect din mâna deţinătorului legitim în aceea a autorului infracţiunii. 15 Este asimilat furtului şi

14 Gh. Nistoreanu, op. cit., pag.190 15 P.Gattegno,”Droit penal special”,Dalloz,Paris,1995,pag.189

10

sustragerea frauduloasă a energiei în prejudiciul altei persoane. Sustragerea poate avea loc prin deplasarea materială

sustragerea frauduloasă a energiei în prejudiciul altei persoane. Sustragerea poate avea loc prin deplasarea materială a bunului împotriva voinţei proprietarului sau posesorului legitim. Codul penal spaniol, în vigoare din 1973, cu modificările aduse până în 1992, reglementează în Titlul XIII delicte contra proprietăţii. Printre incriminările cuprinse în acest titlu figurează furtul sub forma sustragerii prin violenţă şi ameninţare (art. 500-506), furtul fără violenţă şi ameninţare (art. 514), fiecare din aceste incriminări având o formă simplă şi o formă agravată . Legea penală germană nu cuprinde un capitol anume cu incriminări privitoare la faptele contra patrimoniului. Doctrina penală clasifică însă infracţiunile contra patrimoniului în infracţiuni contra proprietăţii 16 (furtul, sustragerea, tâlhăria, distrugerea), infracţiuni contra altor drepturi patrimoniale(braconajul,sustragerea de bunuri sechestrate,zădărnicirea executării silite),infracţiuni contra patrimoniului ca totalitate(şantajul, înşelăciunea prin calculator, în activitatea de asigurări, înşelăciunea în subvenţii şi credite, camăta, tainuirea , spălarea banilor). Furtul este definit în legea penală germană ca fiind fapta aceluia care sustrage un lucru mobil al altuia cu scopul de a şi-l însuşi ilegal pentru sine sau pentru altul. Doctrina dominantă s-a raliat însă unei teorii mixte, motivându-se că prin concept, furtul constituie o infracţiune contra proprietăţii şi nu o infracţiune care sancţionează faptele de îmbogăţire a persoanei. În viziunea doctrinei germane actul însuşirii are doua componente: de-posedarea şi imposedarea, prima constituind o componentă negativă, iar a doua o componentă pozitivă. În teoria dominantă, care admite existenţa celor două componente se susţine că prin componenta deposedării infracţiune de furt se deosebeşte de aceea a

16 V.Krey,Strafrecht,Besonderer Teil,Band 2(Vermogensdelikte)10.Aufrage.Stuttgart,Berlin,Koln,1985,pag.1

11

însuşirii(însuşire fără deposedare), pe de o parte, şi de furtul folosinţei, pe de altă parte.

însuşirii(însuşire fără deposedare), pe de o parte, şi de furtul folosinţei, pe de altă parte. Codul penal german, în vigoare de la 15.05.1871, cu modificările aduse

până la 01.10.1989, reglementează în capitole diferite atacurile contra

proprietăţii. Astfel, capitolul al XIX-lea cuprinde incriminarea furtului simplu (sancţionat cu pedeapsa privativă de libertate până la 5 ani), furtul săvârşit în

formă agravată (cu pedeapsa privativă de libertate până la 10 ani), furtul săvârşit

cu arme ori în bandă, furtul atenuat când este comis de o rudă ori de cel care

locuieşte cu victima, folosirea ilicită a unui autovehicul, sustragerea de energie electrică. În capitolul XXX este incriminat furtul cu violenţă, şantajul şi şantajul cu violenţă. Codul penal italian, intrat în vigoare în anul 1930, reglementează în Titlul

XIII infracţiunile contra patrimoniului. Sunt incriminate faptele contra

patrimoniului comise cu violenţă asupra bunurilor şi persoanei (furtul simplu şi agravat, răpirea) şi faptele contra patrimoniului comise prin fraudă (înşelăciune, camătă, tăinuire).Această clasificare devenită tradiţională a fost preluată de la juristi evului mediu care făcea deosebirea între faptele contra patrimoniului comise prin violenţă şi cele comise prin fraudă(aut vii, aut frauda delinquitur). Comentatorii codului penal italian au remarcat însă că această împărţire a infracţiunilor contra patrimoniului nu cuprinde toate infracţiunile, existând multiple infracţiuni care nu putea fi situate în nici una dintre aceste categorii. Cei mai mulţi autori italieni clasifică infracţiunile contra patrimoniului în:

1. Infracţiuni de agresiune unilaterală, în cadrul cărora se situează

infracţiunile de sustragere(furtul, tâlhăria), infracţiuni de abuz asupra bunurilor patrimoniale(abuzul de încredere), infracţiuni de distrugere, infracţiuni de tulburare de posesie şi de abuz asupra imobilului altuia.

12

2. Infracţiuni săvârşite în cooperare cu victima, în cadrul cărora se situează infracţiunea de şantaj

2. Infracţiuni săvârşite în cooperare cu victima, în cadrul cărora se situează infracţiunea de şantaj şi sechestrarea de persoane în scop de şantaj, înşelăciunea, camăta şi abuzul de starea de slăbiciune a unor persoane. 3. Infracţiuni de producere şi consolidare a daunei patrimoniului în cadrul cărora se situează tăinuirea şi reciclarea banilor proveniţi din infracţiune. 17 Codul penal portughez, intrat în vigoare la 23.09.1982 cu modificările până la 03.07.1992, reglementează infracţiunile contra patrimoniului în Titlul IV sub numirea de Crime contra proprietăţii. Sunt incriminate faptele de furt simplu, furtul calificat, furt între membrii familiei, furt din necesitate, înşelăciune etc. Codul penal model american (în ediţia 1985), elaborat de Institutul American de Drept în vederea orientării legislaţiei penale a statelor americane,enumeră sub titlul „Infracţiuni contra proprietăţii” toate incriminările care au ca obiect juridic relaţiile sociale privitoare la proprietate. 18 Primul grup de infracţiuni din această materie îl formează infracţiunile de distrugere a bunurilor aparţinând altei persoane. O altă categorie de atacuri contra proprietăţii o constituie faptele de spargere şi de pătrundere ilicită. Furtul şi infracţiunile corelative acestuia sunt incriminate în art.223.Codul penal american incriminează faptele de furt simplu, primirea de lucruri furate, furtul de servicii, furtul prin amăgire, furtul prin violenţă, folosirea neautorizată a unui vehicul, pătrunderea abuzivă într-o locuinţă în scopuri criminale (fapta se pedepseşte mai grav când este comisă de o persoană înarmată sau având asupra sa materiale explozive).

17 Al. Boroi, Drept Penal, Partea specială, Editura C.H. Beck , Bucureşti, 2006, pag.188

18 Model Penal Law,American Law Institute,Philadelphia,1985,pag.138,162

13

14
CAPITOLUL II ANALIZA CIRCUMSTANŢELOR Secţiunea 1: Furtul calificat. Concept şi caracterizare. Furtul calificat este o

CAPITOLUL II ANALIZA CIRCUMSTANŢELOR Secţiunea 1: Furtul calificat. Concept şi caracterizare.

Furtul calificat este o variantă a infracţiunii de furt, variantă pe care legea o consideră ca prezentând un grad generic de pericol social mai ridicat. Legea prevede totodată şi împrejurările care particularizează această variantă. Evaluarea acestor împrejurări care particularizează faptele concrete este lăsată, în genere, la aprecierea instanţelor de judecată, cu excepţia cazurilor în care împrejurările sunt evaluate de însăşi legea penală. Existenţa unor astfel de

împrejurări legal evaluate constituie specificul infracţiunii de furt calificat. Dacă facem abstracţie de aceste împrejurări care pot însoţi furtul şi care sunt evaluate legal, nu există sub raportul conceptului şi caracterizării de bază, adică a faptei în sine, nici o altă deosebire între infracţiunea de furt simplu şi infracţiunea de furt calificat. Pentru cercetarea completă a infracţiunii de furt calificat este necesar să fie examinat elementul circumstanţial în diferitele sale modalităţi prevăzute în art.209 Cod penal. Acest element are această denumire pentru că nu reprezintă un element esenţial al furtului, ci provine din convertirea de către legiuitor a unor circumstanţe care pot însoţi săvârşirea furtului, în element constitutiv al infracţiunii de furt calificat. Prin urmare, anumite elementece ar fi putut constitui doar nişte agravante la furtul simplu au devenit, după voinţa legiuitorului, element în conţinutul infracţiunii, element care păstrează prin natura sa caracterul de circumstanţă. Potrivit art. 209 alin. 1 Cod penal, furtul este calificat când a fost săvârşit în următoarele împrejurări:

a) de două sau mai multe persoane împreună;

b) de o persoană având asupra sa o armă sau o substanţă narcotică;

15

c) de către o persoană mascată, deghizată sau travestită; d) asupra unei persoane aflate în

c) de către o persoană mascată, deghizată sau travestită;

d) asupra unei persoane aflate în imposibilitate de a-şi exprima voinţa sau de a se apăra;

e) într-un loc public;

f) într-un mijloc de transport în comun;

g) în timpul nopţii;

h) în timpul unei calamităţi;

i) prin efracţie, escaladare sau prin folosirea fără drept a unei chei adevărate ori a unei chei mincinoase,

şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani.

Potrivit alin.2 al art. 209 Cod penal, cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi furtul privind:

a) un bun care face parte din patrimoniul cultural;

b) un act care serveşte pentru dovedirea stării civile, pentru legitimare sau

identificare . Potrivit alin.3 al art.209 Cod penal, furtul privind următoarele categorii de bunuri:

a)ţiţei, gazolină, condensat, etan lichid, benzină, motorină, alte produse petroliere sau gaze naturale din conducte, depozite, cisterne ori vagoane- cisternă; b)componente ale sistemelor de irigaţii; c)componente ale reţelelor electrice; d)un dispozitiv ori un sistem de semnalizare, alarmare ori alertare în caz de incendiu sau alte situaţii de urgenţă publică; e)un mijloc de transport sau orice alt mijloc de intervenţie la incendiu, la accidente de cale ferată, rutiere, navale sau aeriene, ori în caz de dezastru;

16

f)instalaţii de siguranţă şi dirijare a traficului feroviar, rutier, naval, aerian şi componente ale acestora,

f)instalaţii de siguranţă şi dirijare a traficului feroviar, rutier, naval, aerian şi componente ale acestora, precum şi componente ale mijloacelor de transport aferente; g)bunuri prin însuşirea cărora se pune în pericol siguranţa traficului şi a persoanelor pe drumurile publice; h)cabluri, linii, echipamente şi instalaţii de telecomunicaţii, radio-comunicaţii, precum şi componente de comunicaţii se pedepseşte cu închisoare de la 4 la 18 ani.

Potrivit alin.4al art.209 Cod penal furtul care a produs consecinţe deosebit de grave se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi. Potrivit alin.5 al art.209 Cod penal, în cazul prevăzut la alin.3 lit.a) sunt considerate tentativă şi efectuarea de săpături pe terenul aflat în zona de protecţie a conductei de transport al ţiţeiului, gazolinei, condensatului, etanului lichid, benzinei, motorinei, altor produse petroliere sau gaze naturale, precum şi deţinerea, în acele locuri sau în apropierea depozitelor, cisternelor sau vagoanelor cisternă, a ştuţurilor, instalaţiilor sau a oricăror alte dispozitive de prindere ori de perforare. După cum se observă din textul de lege, furtul devine calificat când poartă asupra anumitor bunuri cum ar fi: produse petroliere, gaze naturale din conducte, depozite, cisterne, asupra unui bun din patrimoniul cultural, asupra unui act care serveşte pentru dovedirea stării civile, legitimare sau identificare. Alteori, de o mare însemnătate în stabilirea diferenţei dintre furtul simplu şi furtul calificat sunt condiţiile de timp (de exemplu, în timpul nopţii, în timpul unei calamităţi) sau de loc (de exemplu, dintr-un loc public, dintr-un mijloc de transport în comun).

17

Secţiunea 2: Analiza circumstanţelor Potrivit art. 209 alin. 1 Cod penal, furtul este calificat când

Secţiunea 2: Analiza circumstanţelor

Potrivit art. 209 alin. 1 Cod penal, furtul este calificat când a fost săvârşit în următoarele împrejurări:

a) Săvârşirea furtului de două sau mai multe persoane împreună este considerată ca o circumstanţă agravantă deoarece imprimă faptei o periculozitate socială sporită. Prin furt săvârşit „de două sau mai multe persoane împreună” se poate înţelege,în sens larg,furtul săvârşit de către doi sau mai mulţi participanţi(autori, instigatori, complici, dintre care cel puţin unul este autor). Periculozitatea socială sporită rezultă din faptul că participarea activă a mai multor persoane la săvârşirea furtului are ca urmare întărirea hotărârii acestora de a comite infracţiunea, măreşte capacitatea de acţiune a făptuitorilor, le dă acestora mai multă îndrăzneală în executarea actului infracţional, creează condiţii favorabile pentru ascunderea cu mai multă uşurinţă a bunurilor sustrase şi pentru ştergerea urmelor de la locul faptei, micşorează sau îngreunează activitatea de cercetare şi descoperire a făptuitorilor, precum şi posibilităţile de apărare ale posesorului sau detentorului împotiva acestei activităţi infracţionale îndreptate în contra bunurilor sale 19 . Textul prevede că pentru existenţa elementului circumstanţial la care ne referim este necesar ca persoanele să fi săvârşit fapta împreună. Aceasta presupune ca făptuitorii să fi acţionat efectiv şi concomitent în momentul săvârşirii infracţiunii pentru că numai într-o asemenea situaţie pericolul social al faptei este mai grav. Astfel există furt săvârşit de două sau mai multe persoane împreună dacă acestea au acţionat simultan în momentul sustragerii, chiar dacă ulterior comiterii faptei, fiecare a transportat singură o parte din lucrurile furate

19 T. Vasiliu, G. Antoniu şi colectiv,op. cit. ,pag.268

20 Trib.Suprem,secţ. pen.,dec. nr.1670/1971,”R.R.D.”C.D.,1969,pag.341;”R.R.D.” nr.3/1970,pag.150

18

ori dacă una dintre ele a avut calitatea de autor, iar alta de complice care

ori dacă una dintre ele a avut calitatea de autor, iar alta de complice care a ajutat concret pe autor în timpul realizării acţiunii de luare a bunului. 20

De asemenea,agravanta de la art.209 lit.a Cod penal presupune numai o activitate concomitentă a participanţilor şi existenţa unui obiect comun asupra

căruia se exercită această activitate. Nu este însă necesar ca fiecare cantitate de bunuri sustrase să fie rezultatul activităţii delictuoase a tuturor participanţilor şi nici ca bunurile sustrase să fie adunate împreună şi apoi împărţite între făptuitori. 21 Tot aşa, infracţiunea de furt se consideră că a fost săvârşită în condiţiile art.209 lit.a Cod penal, numai în situaţia în care acţiunea infracţională

a coinculpaţilor este simultană, indiferent dacă unul are calitatea de autor, iar

celălalt de complice. 22 Din contră, nu se poate face aplicarea art.209 lit.a Cod penal, când, după o înţelegere prealabilă, numai unul din inculpaţi s-a intodus în încăperea întreprinderii, iar ceilalţi doi plecaseră în altă parte, nefiind prezenţi la locul comiterii faptei şi neparticipând deci prin acţiuni comune şi simultane la săvârşirea acesteia. Fapta ultimilor doi de a primi ulterior din bunurile sustrase urmează a fi considerată complicitate la infracţiunea de furt simplu, în cazul dovedirii neîndoielnice a existenţei unei înţelegeri anterioare sau concurente furtului, iar în cazul contrar întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tăinuire. 23 Nu există această agravantă dacă unul din cei doi participanţi aflat la faţa locului (instigatorul) nu a efectuat nici un act de conlucrare ori dacă doi dintre

cei trei participanţi nu au fost prezenţi la locul faptei chiar dacă au primit ulterior

o

parte din bunurile sustrase. Dimpotrivă, această agravantă subzistă şi în cazul

21

22

23

Trib.Suprem,secţ. pen.,dec.nr.2860/1969,C.D.,1969,pag.341;”R.R.D.” nr.3/1970,pag.150

Trib.Suprem,secţ. pen.,dec. nr.2425/1969,C.D.,1969,pag.342

Trib.Suprem,secţ. pen.,dec. nr.567/1969,”R.R.D.” nr.8/1970,pag.170

2

19

în care cel ce a cooperat cu inculpatul la comiterea furtului nu este susceptibil de

în care cel ce a cooperat cu inculpatul la comiterea furtului nu este susceptibil de

a fi tras la răspundere penală deoarece inculpatul i-a spus că bunul furat îi

aparţine. Aplicarea agravantei se justifică într-un asemenea caz deoarece, textul art. 209 alin. 1, lit. a) Cod penal nu condiţionează existenţa ei de împrejurarea dacă toate persoanele participante la comiterea infracţiunii sunt susceptibile a fi trase la răspundere penală. Prin sentinţa penală nr. 485/4 octombrie 1997 Judecătoria Târgu Bujor, rămasă definitivă, a fost condamnat inculpatul C.P. pentru săvârşirea infracţiunii de furt prevăzută de art. 208 alin. 1 Cod penal; s-a reţinut că în ziua de 19 mai 1997 inculpatul a sustras nouă spalieri dintr-o vie, transportându-i cu o căruţă a numitului M.M., căruia i-a spus că i-a luat din via sa.

Declarându-se recurs în anulare, s-a susţinut că fapta trebuia încadrată în infracţiunea de furt calificat (art. 208 alin. 1 raportat la art. 209 alin. 1 lit. a) Cod penal), recurs ce a fost fondat. Din dispoziţiile legii rezultă că ori de câte ori la comiterea unui furt cooperează cel puţin două persoane este aplicabilă agravanta menţionată, independent de împrejurarea dacă una dintre ele nu este susceptibilă

a fi trasă la răspundere. Ca urmare, rezultând că inculpatul a fost ajutat nemijlocit la comiterea faptei prin transportarea spalierilor sustraşi cu căruţa celeilalte persoane, care a fost convinsă că spalierii respectivi sunt din via lui, nu se justifică menţinerea faţă de el a agravantei prevăzute în art. 209 alin. 1 lit. a) Cod penal; în consecinţă, admiţându-se recursul în anulare, s-a dispus încadrarea juridică a faptei în sensul menţionat 24 . În doctrina penală şi în practica judiciară s-a decis în mod constant că agravanta subzistă chiar dacă unii dintre făptuitori nu răspund penal, existând în raport cu ei o cauză care înlătură caracterul penal al faptei (eroarea de fapt,

24 C.S.J.,secţ. pen.,dec.nr. 1238/1999,R.D.P. nr.2/2001,pag.173

20

minoritatea, iresponsabilitatea), deoarece împrejurarea agravantă are un caracter obiectiv. Fapta inculpatei de a atrage

minoritatea, iresponsabilitatea), deoarece împrejurarea agravantă are un caracter obiectiv. Fapta inculpatei de a atrage la sustragerea bunurilor o altă persoană care a ajutat-o la luarea şi transportarea bunurilor fără a cunoaşte că acestea sunt furate, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat, în condiţiile art.209 lit.a Cod penal. Nu interesează că persoana menţionată a acţionat fără vinovăţie, fiind în eroare cu privire la apartenenţa bunurilor, fiind suficient ca în momentul sustragerii să fi acţionat două sau mai multe persoane. 25 Aşa de exemplu, furtul săvârşit de un major împreună cu un minor 26 constituie un furt calificat săvârşit de două persoane împreună, chiar dacă minorul nu a fost trimis în judecată fiind lipsit de discernământ. La fel, furtul se consideră săvârşit în condiţiile agravantei de la art.209 lit.a Cod penal ,chiar dacă la comiterea lui au cooperat, alături de un infractor major, doi minori care nu răspund din punct de vedere penal, în asemenea situaţie, faţă de infractorul major, operează şi dispoziţiile cu caracter agravant ale art.75 lit.c Cod penal săvârşirea infracţiunii de către un infractor major împreună cu un minor. 27 Aplicarea prevederiloracestei agravante exclude posibilitatea reţinerii concomitente şi a circumstanţei agravante legale prevăzute de art. 75 lit. a) Cod penal săvârşirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună. O asemenea soluţie se impune deoarece altfel s-ar ajunge la o dublă agravare, dându-se de două ori relevanţă aceleiaşi împrejurări, ceea ce ar conduce la o sporire artificială a sancţiunii penale. În cazul în care persoanele care au comis împreună furtul se asociază pentru săvârşirea acestei infracţiuni, lor li se vor aplica şi dispoziţiile art. 323 Cod penal.

25 Curtea de Apel Iaşi,secţ. pen.,dec. nr. 301/1997,în RDP nr. 2/1999

26 Trib.Suprem,secţ. pen.,dec. nr.4993/1970,”R.R.D.”,nr.4/1971,pag.140

27 Trib. Suprem,secţ. pen.,dec. nr.1628/1971,C.D.1971,pag.35;”R.R.D.”nr. 8/1972,pag. 163

21

b) Săvârşirea furtului de către o persoană având asupra sa o armă sau o substanţă

b) Săvârşirea furtului de către o persoană având asupra sa o armă sau o substanţă narcotică Împrejurarea la care se referă acest text este de natură să sporească pericolul social al faptei, deoarece făptuitorul care este înarmat sau are asupra sa o substanţă narcotică se simte mai în siguranţă, îşi desfăşoară activitatea infracţională cu mai multă îndrăzneală, ştiind că prin folosirea mijloacelor pe care le are la îndemână poate imobiliza sau intimida victima sau orice altă persoană care ar interveni, mărindu-şi şansele de finalizare a activităţii sale şi diminuând riscul de a fi descoperit şi prins. După cum se observă, textul art. 209 alin. 1 lit. b) Cod penal cere doar ca făptuitorul să aibă asupra sa o armă sau o substanţă narcotică în momentul sustragerii, neavând relevanţă scopul în care el a deţinut arma 28 . În practica judiciară s-a considerat realizat elementul circumstanţial chiar şi atunci când gardianul public, aflat în serviciu şi având obligaţia de a purta un spray paralizant la el, săvârşeşte infracţiunea de furt. 29 În situaţia în care făptuitorul mai şi foloseşte în timpul sustragerii arma sau substanţa narcotică, fapta va căpăta o altă încadrare juridică, constituind infracţiunea de tâlhărie,prevăzută de art.211 Cod penal. Prin armă se înţelege (conform art. 151 alin. 1 Cod penal) “instrumentele, piesele sau dispozitivele astfel declarate prin dispoziţii legale”. În sfera noţiunii de armă folosită în textul art. 209 alin. 1 lit. b) Cod penal nu intră şi obiectele pe care dispoziţiile art. 151 alin. 2 Cod penal le asimilează cu armele, deoarece, potivit acestui text, aceste obiecte sunt considerate ca arme doar în măsura în care au folosit la comiterea unei infracţiuni, ori dacă instrumentul a fost folosit

28 Trib. Supr., secţ. mil., dec. nr. 38/1987, în R.R.D. nr. 10/1988, pag. 75; în speţă inculpatul avea arma asupra sa pentru că era de serviciu şi exista obligaţia de a purta arma. Instanţa a considerat că, atâta timp cât el a săvârşit furtul având asupra sa arma, sunt incidente dispoziţiile art. 209 alin. 1 lit. b) Cod penal, cu toate că nu a avut scopul de a înlătura eventualele obstacole în calea furtului

29

2

Trib. Suprem,secţ. pen.,dec. nr. 346/1994,Revista”Dreptul” nr.6/1996

22

pentru a sustrage un bun fapta nu mai constituie furt, ci devine infracţiune de tâlhărie.

pentru a sustrage un bun fapta nu mai constituie furt, ci devine infracţiune de tâlhărie. Dacă deţinerea armei a fost făcută fără drept, furtul calificat va intra în concurs real cu infracţiunea de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor prevăzută de art. 279 Cod penal. Prin substanţă narcotică se înţelege orice substanţă care are însuşirea de a

produce persoanei căreia îi este administrată o stare de somnolenţă, de pierdere

a cunoştinţei, de diminuare a sensibilităţii şi a reflexelor. Fac parte din această categorie de substanţe: cloroformul, morfina, eterul precum şi alte substanţe susceptibile să anihileze rezistenţa persoanei, cum este cazul gazelor lacrimogene. Ca şi în cazul armelor, dacă făptuitorul foloseşte aceste substanţe, ne vom afla sub incidenţa prevederilor de la art.211 Cod penal. Tot din interpretarea prevederilor de la lit.b a art.209 Cod penal reiese faptul că nu prezintă nici o importanţă locul unde se află arma sau substanţa narcotică, relevanţă prezentând cazul când acestea se află asupra făptuitorului. Nu contează însă ca arma sau substanţa narcotică să se găsească la vedere pentru

a intimida persoana vătămată. Aceste obiecte se poate să fie ascunse, dar trebuie

să se găsească asupra făptuitorului. Această modalitate agravantă a furtului este foarte greu de dovedit, fiind posibilă doar în cazul când făptuitorul a fost prins în flagrant, fiindcă altfel, folosirea efectivă a armei sau substanţei narcotice duce, aşa cum am mai arătat, la comiterea infracţiunii de tâlhărie,prevăzută de art.211 Cod penal.

c) Furtul săvârşit de către o persoană mascată, deghizată sau travestită. Împrejurarea care conferă furtului un caracter mai grav este pericolul pe care îl reprezintă făptuitorul: acesta acţionează într-un mod de natură să contribuie la intimidarea şi înfricoşarea victimei; de asemenea se amplifică şi

23

curajul cu care acţionează autorul, ştiind că va fi mai greu de recunoscut şi identificat.

curajul cu care acţionează autorul, ştiind că va fi mai greu de recunoscut şi identificat. Persoana mascată este acea persoană care poartă total sau parţial o mască, în acest fel reuşind să se ascundă privirilor şi să nu fie recunoscută de cei în prezenţa cărora se află. În această situaţie se află inculpatul care, după ce şi-a tras pe cap o cagulă dintr-un fes, a pătruns în apartamentul vecinilor, uitat

deschis de aceştia, de unde a sustras bijuterii sau bani 30 sau fapta celui care, după ce şi-a ascuns faţa cu ajutorul unei batiste şi al unei perechi de ochelari de soare,

a pătruns în curtea unor consăteni, de unde a sustras o cantitate însemnată de produse. 31

Persoana deghizată este acea persoană care se îmbracă sau îşi aranjează înfăţişarea în aşa fel încât să nu poată fi recunoscută. De pildă: îşi pune mustaţă, barbă artificială, perucă, îşi vopseşte faţa, părul sau se îmbracă de aşa natură încât să-şi ascundă identitatea. Practica judiciară a decis că agravanta există şi în cazul când făptuitorul, deghizat în muncitor al “CONEL”, profită de buna credinţă a cetăţeanului care îi dă drumul în casă, iar acesta, sub pretextul verificării unor prize, fură mai multe obiecte de valoare şi bani. 32 S-a reţinut agravanta şi în cazul inculpatului care ,deghizat în ospătar, participă la un dineu de unde fură mai multe obiecte de aur

şi argint(inclusiv tacâmuri). 33

Persoana travestită este aceea care îşi aranjează vestimentaţia, înfăţişarea, pentru a crea impresia că este de sex opus decât cel real. Astfel poate fi catalogat făptuitorul care, pentru a induce în eroare eventualii martori ai furtului său de produse agricole aflate pe câmp, îşi pune pe cap o basma, se machiază, îmbracă

o fustă, lăsând impresia că hoţul ar fi de sex feminin. 34

30 Trib. jud.Argeş,dec. pen.nr.428/1998

31 Trib. jud. Suceava,dec. pen.nr.214/1997 32 Trib. Suprem,secţ. pen.,dec.pen. nr.1238/1998

33 Trib. Suprem,secţ. pen.,dec. pen.nr.3216/1999

34 Trib. jud.Olt,dec.pen. nr.319/1997

24

d) Furtul comis asupra unei persoane incapabile de a-şi exprima voinţa sau de a se

d) Furtul comis asupra unei persoane incapabile de a-şi exprima voinţa sau de a se apăra. Această împrejurare agravantă conferă furtului un caracter mai periculos, datorită situaţiei subiectului pasiv care este posesorul sau deţinătorul bunurilor asupra cărora acţionează făptuitorul. Starea respectivă, cunoscută şi exploatată de către făptuitor, îl face să acţioneze cu mai mult curaj, cu mai multă hotărâre, ştiind că apărarea victimei va fi neînsemnată şi că ar putea să se îndepărteze de la locul faptei fără prea mari riscuri, identificarea şi descoperirea sa devenind mai dificile sau foarte greu de realizat. Persoana vătămată se află în incapacitate de a-şi exprima voinţa atunci când este într-o stare psiho-fizică ce o pune în imposibilitatea de a realiza ceea ce se petrece în jurul său şi de a-şi manifesta voinţa. De obicei, această stare este dublată şi de o incapacitate fizică de a opune rezistenţă făptuitorului, ca de exemplu, starea de beţie, cazul somnului hipnotic, al unei stări de leşin, al unui somn adânc după o mare oboseală etc. Incapacitatea persoanei de a se apăra presupune o nepuntinţă fizică de a opune rezistenţă făptuitorului care sustrage bunul mobil. 195 Această agravantă a fost reţinută în cazul în care făptuitorul a sustras o sumă de bani din buzunarul persoanei care se află în stare de beţie completă, precum şi atunci când făptuitorul şi-a însuşit din tren geamantanul unui călător care dormea pe timpul deplasării. 36 Prin urmare,agravanta are în vedere “bunurile aflate asupra persoanei vătămate”. Trebuie asimilate acestora şi bunurile aflate în supravegherea sau sub controlul imediat al persoanei aflate în imposibilitatea de a-şi exprima voinţa sau

195 Al. Boroi, Drept Penal, Partea specială, Editura C.H. Beck , Bucureşti, 2006, pag.183.

36 Trib.jud.Suceava, dec. pen. Nr.285/1998, Revista”Dreptul” nr.2/1999, pag.117

25

de a se apăra. De pildă, făptuitorul, fiind invitat într-o cameră de hotel, a sustras

de a se apăra. De pildă, făptuitorul, fiind invitat într-o cameră de hotel, a sustras banii pe care persoana vătămată i-a scos din buzunarul său şi i-a pus pe noptieră, înainte de a adormi. Incapacitatea persoanei de a se apăra se poate datora uneori şi unei stări de oboseală extremă, unei stări de boală, vârstei înaintate sau prea fragede. În cazul în care incapacitatea victimei de a-şi exprima voinţa ori de a se apăra este provocată de făptuitor ori de un complice al acestuia, fapta va fi calificată ca tâlhărie.

e) Săvârşirea furtului într-un loc public este o altă agravantă care se justifică prin aceea că, de regulă, într-un loc public fiind de faţă mai multe persoane, făptuitorul îşi poate desfăşura activitatea infracţională cu şanse sporite de finalizare, întrucât aglomerarea de persoane face ca atenţia victimei să nu se poată concentra la supravegherea bunurilor ce le deţine şi făptuitorul îşi poate pierde mult mai uşor urma în aglomeraţie. În cazul furtului de bunuri aflate în locuri destinate întotdeauna publicului şi pe baza încrederii publice, ceea ce înlesneşte furtul, este lipsa de supraveghere a bunurilor 37 . Comiterea furtului în loc public aruncă întotdeauna o lumină negativă asupra mentalităţii făptuitorului, care ştie că înfrânge încrederea publicului sau chiar mizează pe ea, incluzând-o în planul infracţional ca pe o împrejurare care facilitează sustragerea 38 . În înţelesul legii penale şi deci în interpretarea prevederii din art.209 lit.e Cod penal, se consideră” loc public”, avînd în vedere explicaţiile cuprinse în art. 152 Cod penal, orice loc care prin natura sau destinaţia lui este în permanenţă accesibil publicului, chiar dacă nu este prezentă nici o persoană (de exemplu străzi, pieţe, parcuri), precum şi orice alt loc în care publicul are acces numai

37 C. Loghin, A. Filipaş, op. cit., pag. 107

38 G. Antoniu, C. Bulai, Practică judiciară penală, op. cit., pag. 276-280

26

temporar sau ocazional (de exemplu magazine, săli de spectacole, muzee, expoziţii, restaurante, săli de sport).

temporar sau ocazional (de exemplu magazine, săli de spectacole, muzee, expoziţii, restaurante, săli de sport). Agravanta va opera atunci când fapta a fost comisă în intervalul de timp cât publicul avea acces în acel loc . De aceea în practica judiciară s-a reţinut furt săvârşit într-un loc public dacă acesta a fost comis într-un magazin de confecţii în orele de funcţionare, într-un magazin când acolo se aflau mai multe persoane sau într-un restaurant

ori bufet aglomerat, când a fost săvârşit într-o piaţă, pe o stradă, şosea sau într- un autoturism parcat pe stradă 39 . Jurisprudenţa a reţinut furt într-un loc public, fapta săvârşită de inculpat de

a sustrage borduri de ciment aflate pe o şosea în curs de asfaltare 40 sau sustragerea unor obiecte din holul unui hotel care aveau ca scop deservirea publicului 41 ori fapta inculpatului care, în timp ce se afla împreună cu partea vătămată într-un bufet, consumând băuturi alcoolice a sustras din buzunarul hainei acesteia o sumă de bani. 42 În practica judiciară s-a reţinut circumstanţa agravantă prevăzută de art. 209 alin. 1 lit. e) Cod penal şi atunci când obiectul material al infracţiunii (în speţă o bicicletă) se afla rezemată de un gard pe o stradă. Prin sentinţa penală nr. 538/10 iunie 1997 rămasă definitivă prin neatacare cu apel, inculpatul M.V. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de furt prevăzut de art. 208 alin. 1

şi 4 Cod penal.

S-a reţinut că în ziua de 24 noiembrie 1996 inculpatul a sustras o bicicletă aparţinând părţii vătămate I.T. care l-a observat şi, urmărindu-l, a reuşit să-l oprească după parcurgerea unei distanţe de aproximativ 20 metri. Declarându-se recurs în anulare, s-a învederat că faptei i s-a dat o greşită încadrare juridică deoarece, potrivit art. 209 alin. 1 lit. e) Cod penal (astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 140/1996), sustragerea unui bun aflat într-un loc public constituie

39 Trib. jud. Galaţi, dec. pen. nr. 252/1992

40 Trib. Suprem.secţ. pen.,dec. nr.4353/1971,”R.R.D.”nr.7/1972,pag.158

41 Trib. Suprem,secţ.pen.,dec. nr.1175/1971,”R.R.D.”nr.10/1972,pag.174

42 Trib. Jud. Dolj,dec. pen.nr.557/1970,”R.R.D.”nr.9/1970,pag.167

27

infracţiune de furt calificat. În speţă, bicicleta însuşită de către inculpat se afla pe o

infracţiune de furt calificat. În speţă, bicicleta însuşită de către inculpat se afla pe o stradă rezemată de gardul unei locuinţe, astfel încât trebuia să se considere că furtul a fost săvârşit într-un loc public, recursul fiind admis 43 . Într-o altă speţă în care este vorba de sustragerea unui cal în data de 31 mai 1997 orele 17 aflat pe pajiştea din apropierea comunei. Prin apel s-a schimbat încadrarea juridică în furt simplu – soluţie nelegală – instanţa de control judiciar nu a observat noua numerotare a dispoziţiilor Codului penal partea specială (art. 209 lit. e) indică în noua numerotare furtul săvârşit într-un loc public şi nu pe timpul nopţii, cum indică rechizitoriul instanţei de apel) 44 . Şi în cazul în care inculpatul şi-a însuşit fără drept două tricouri puse la uscat de către partea vătămată pe o sârmă lângă un bloc de locuinţe atrage reţinerea circumstanţei agravante prevăzute de art. 209 alin. 1 lit. e) Cod penal. Este de principiu că spaţiul dintre blocuri constituie loc public în sensul art. 152 Cod penal, întrucât atâta timp cât nu este împrejmuit cu gard protector, prin natura sa este accesibil oricărei persoane; recurentul, în momentul în care a sustras rufele de pe o sârmă situată în acest spaţiu, legal s-a concluzionat că în compunerea laturii obiective a infracţiunii săvârşite intră elementul circumstanţial arătat în art. 209 lit. e) Cod penal 45 . Nu constituie furt săvârşit într-un loc public, furtul săvârşit în biroul unei întreprinderi,care nu este accesibil decât angajaţilor acesteia, nu şi publicului în general 46 sau furtul, comis după orele de program din curtea unui oficiu P.T.T., deoarece la ora săvârşirii faptei, publicul nu avea acces în curtea oficiului 47 ori furtul săvârşit asupra lucrurilor unei persoane, lăsate într-o cameră de hotel încuiată, deoarece camera de hotel nu este accesibilă publicului, ci numai

43

44

45

C.S.J., secţ. pen., dec. nr. 1407/25 mai 1998

Curtea de Apel Ploieşti, dec. pen. nr. 238/12 martie 1998

Curtea de Apel Ploieşti, dec. pen. nr. 623/25 iunie 1998

4

4

46

47

Trib. Jud. Timiş,dec. pen.nr.524/1972,”R.R.D.”nr.1/1973,pag.166

Trib.Suprem,secţ.pen.dec. nr.255/1971,C.D.,1971,pag.333,”R.R.D.”nr.7/1971,pag.158

28

persoanei ce este cazată în ea 4 8 sustragerea comisă dintr-un magazin, birou, oficiu poştal,

persoanei ce este cazată în ea 48 sustragerea comisă dintr-un magazin, birou, oficiu poştal, bufet, şcoală, vagon C.F.R. aflat în triaj dacă în momentul comiterii faptei accesul publicului era interzis 49 .

f) Furtul săvârşit într-un mijloc de transport în comun prezintă un caracter mai grav datorită condiţiilor în care, de regulă, se călătoreşte în mijloacele de transport în comun; aglomeraţia existentă în cele mai multe situaţii, fluxul în permanentă schimbare al celor care călătoresc, starea de oboseală a unor călători, imposibilitatea călătorilor de a avea bagajele întotdeauna în imediata apropiere şi de a putea să le supravegheze în mod constant constituie împrejurări de care infractorii pot profita pentru a sustrage diferite bunuri. Prin mijloc de transport în comun se înţelege orice vehicul anume destinat sau care are posibilitatea reală de a transporta deodată mai multe persoane împreună, cum ar fi: autobuzele, autocarele, troleibuzele, tramvaiele, avioanele, trenurile, vapoarele, metroul, maxi-taxi etc. Sunt întrunite cerinţele pentru existenţa acestei agravante în cazul în care făptuitorul sustrage un lucru aparţinând unei persoane aflate în autobuz, chiar dacă de faţă nu erau decât şoferul şi persoana vătămată şi indiferent dacă autobuzul era în mers sau staţiona 50 . Nu are nici o semnificaţie dacă făptuitorul este un călător sau o persoană care a urcat şi a coborât în timpul staţionării sau dacă face parte din personalul de deservire al mijlocului de transport în comun. Această agravantă nu operează dacă furtul este săvârşit într-un mijloc de transport în comun care în momentul săvârşirii faptei nu era folosit în acest scop,

48 Trib.jud.Braşov,dec. pen.nr.153/1970,”R.R.D.”

49 Trib. jud. Timiş, dec. pen. nr. 1295/1983; Trib. jud. Botoşani, dec. pen. nr. 329/1990

50 Trib. mun. Bucureşti, secţ. a II-a pen., dec. nr. 942/1981 în Repertoriul de practică judiciară în materie penală pe anii 1981-1985, pag. 123

29

aflându-se, spre exemplu, în garajul sau depoul regiei de transporturi pentru reparaţii sau întreţinere. Agravanta

aflându-se, spre exemplu, în garajul sau depoul regiei de transporturi pentru reparaţii sau întreţinere. Agravanta prevăzută de art. 209 alin. 1 lit. f) Cod penal nu se reţine în cazul furturilor săvârşite din taxiuri, deoarece acestea nu sunt considerate mijloace de transport în comun, fiind destinate în principal transportului unui număr redus de persoane, între care, de regulă, există relaţii de încredere reciprocă şi întotdeauna sunt condiţii sporite de asigurare a bunurilor mobile aflate asupra pasagerilor.

g) Săvârşirea furtului în timpul nopţii Noaptea este intervalul de timp în care se săvârşesc cele mai multe infracţiuni, printre care furtul ocupă un loc de frunte. Împrejurarea prevăzută la art.209 lit.g Cod penal este considerată agravantă, deoarece furtul săvârşit în timpul nopţii prezintă un pericol social mult mai mare decât furtul săvârşit în timpul zilei. Întra-adevăr, sub protecţia întunericului făptuitorul se poate apropia mai uşor de bunurile mobile vizate a fi însuşite, deoarece, de regulă, posibilităţile de supraveghere sunt mult diminuate în timpul nopţii. Tot adăpostul întunericului dă posibilitatea infractorului de a transporta nestingherit bunurile furate, de a le ascunde şi de a se sustrage urmăririi. Toţi aceşti factori sunt de natură să întărească rezoluţia infracţională a făptuitorului şi să inspire mai multă îndrăzneală în desfăşurarea activităţii antisociale. La determinarea” timpului nopţii” în sensul art. 209 alin. 1 lit. g) Cod penal nu trebuie avut în vedere în mod exclusiv criteriul astronomic (când apune sau răsare soarele). Deci nici apusul, nici răsăritul soarelui nu transformă ziua în noapte şi nici noaptea în zi, ci între apusul sau răsăritul soarelui şi noaptea reală există o perioadă de tranziţie în care cele două fenomene coexistă şi se întrepătrund. Referindu-se la timpul nopţii, textul menţionat are în vedere

30

noaptea reală, adică intervalul de timp de când întunericul s-a substituit luminii până când lumina

noaptea reală, adică intervalul de timp de când întunericul s-a substituit luminii până când lumina va lua locul întunericului 51 . Stabilirea”timpului nopţii” a dus la apariţia în doctrină a mai multor păreri. Astfel, într-oprimă opinie s-a spus, fără a se ţine seamă că nici apusul, nici răsăritul nu transformă instantaneu noaptea în zi sau ziua în noapte, că noaptea începe la apusul soarelui şi durează până la răsăritul acestuia. Altă părere exprimă punctul de vedere potrivit căruia noaptea începe în momentul în care oamenii obişnuiesc să se retragă în casă pentru a se odihni şi

deci durata nopţii poate varia de la o localitate la alta în raport cu acest obicei. Această opinie trebuie combătută deoarece contrazice caracterul de fenomen obiectiv. Într-o altă situaţie s-a susţinut că stabilirea acestui moment trebuie lăsată la latitudinea instanţei de judecată care va statua ţinând seama de anotimpul în care

a fost săvârşită fapta. De fapt toate discuţiile şi controversele se referă la acea

perioadă care este intermediară între zi şi noapte(amurg şi zori), şi anume dacă,

şi în ce măsură această durată poate fi considerată ca făcând parte din noapte. În

determinarea acestor momente ce delimitează noaptea de zi trebuie să se ţină seama de situaţia concretă existentă în fiecare caz în parte şi anume de data calendaristică, ora când a fost comisă fapta, poziţia topografică a localităţii în care a fost săvârşită fapta (munte, deal, câmpie), de condiţiile atmosferice locale(nori, ceaţă) existente la acea dată. Toate aceste elemente sunt de natură să contribuie la stabilirea în mod just a împrejurării dacă fapta a fost sau nu săvârşită în timpul nopţii 52 . În literatura juridică penală s-a precizat că amurgul nu face parte din noapte, întrucât întunericul nu s-a instalat, atenţia oamenilor nefiind influenţată de noapte; zorile pot fi incluse în noapte, deoarece întunericul mai persistă şi

51 Al. Boroi, N. Neagu, R. Sultanescu, Culegere de spete pentru uzul studentilor, Partea speciala, Ed. All Beck, Bucuresti, 2002, pag. 58

52 V. Dongoroz, op. cit., pag. 478; C. Bulai, Drept penal, partea specială, vol. I, pag. 213

31

mai ales pentru că trecerea de la starea de somn la cea de activitate cotidiană

mai ales pentru că trecerea de la starea de somn la cea de activitate cotidiană influenţează capacitatea de atenţie a oamenilor 53 . Tot pentru lămurirea acestui aspect, fostul Tribunal Suprem a dat Decizia de îndrumare nr.3/1970. În aceasta se arată că:instanţele “trebuie să se preocupe de stabilirea timpului când s-a comis furtul, în sensul dacă acesta a fost săvârşit de la lăsarea întunericului şi până la dispariţia acestuia, ţinând seama de împrejurările concrete de loc, anotimp etc. şi odată constatat că infractorul a furat în timpul nopţii calificarea infracţiunii potrivit art.209 lit.g Cod penal este obligatorie.” Împotriva acestei decizii, unele instaţe au decis că agravanta nu se aplică dacă făptuitorul avea acces, datorită calităţii personale la locul unde se afla bunul ori nu a profitat de întunericul nopţii ori dacă inculpatul, când a comis furtul lucra în tură de noapte, soluţii care sunt discutabile. 54 O altă controversă în doctrină este cea legată de răspunsul la întrebarea dacă este noaptea un element suficient pentru încadrarea faptei ca furt calificat sau este necesar ca infractorul să se fi folosit efectiv, în comiterea faptei, de condiţiile pe care i le-a oferit noaptea. Tribunalul Suprem,prin aceeaşi decizie de îndrumare nr.3/1970 a stabilit că “infracţiunea de furt este calificată conform art.209 lit.g Cod penal ori de câte ori se stabileşte că fapta a fost comisă în timpul nopţii”, iar acest caracter calificat”derivă, prin voinţa legii, exclusiv din împrejurarea de fapt că infractorul a furat noaptea”. Prin urmare, instanţele nu pot modifica aceste dispoziţii exprese ale legii, însă aplicarea lor este condiţionată şi de dovedirea altor împrejurări. În concluzie, aşa cum am mai arătat prin “timpul nopţii” trebuie, în general, să se înţeleagă perioada de întuneric efectiv cu unele precizări legate de amurg- nu e încă întuneric, deci nu face parte din noapte, şi de zori nu e încă ziuă, deci fac parte din noapte.

53

54

5

V. Dongoroz, op. cit., pag. 478

Gh.Nistoreanu,Al. Boroi şi colectiv,op. cit.,pag.216

32

Agravanta operează obiectiv indiferent dacă făptuitorul a profitat ori nu de timpul nopţii (de pildă

Agravanta operează obiectiv indiferent dacă făptuitorul a profitat ori nu de timpul nopţii (de pildă locul de unde a furat era luminat, la fel şi căile de acces). De asemenea, nu prezintă importanţă dacă infractorul a săvârşit doar o parte din activitatea infracţională în timpul nopţii. Nu este aplicabilă agravanta prevăzută la art. 209 alin. 1 lit. g) Cod penal în cazul comiterii faptei la ora 21 din data de 30 iulie 1998 cu numai 17 minute după apusul astronomic al soarelui. La acea oră nu se instalase încă pe deplin întunericul, după cum a rezultat şi din probele anterioare aduse în faţa instanţei 55 . Nu operează agravanta în cazul furtului comis între rude apropiate, de exemplu de minor faţă de tutore ori de cel care locuieşte cu persoana vătămată ori este găzduită de aceasta, starea de fapt fiind aceeaşi atât noaptea cât şi ziua.

h) Furtul săvârşit în timpul unei calamităţi Condiţiile pentru aplicarea acestei agravante prevăzute la art.209 lit.h Cod penal sunt întrunite atunci când furtul este săvârşit în timpul cât durează situaţia creată de un cutremur puternic, de o inundaţie cu urmări foarte grave, de alunecarea unei suprafeţe întinse de teren pe care sunt locuinţe sau din preajma acestora, de o epidemie gravă, un accident aerian, naval, feroviar sau rutier având consecinţe deosebite, precum şi în alte asemenea situaţii, pe care legea penală le cuprinde sub denumirea de calamităţi. Aceste situaţii prezintă un grad de pericol social sporit deoarece în timpul unor asemenea împrejurări grija este îndreptată cu precădere spre salvarea unor valori, iar măsurile de pază a bunurilor lipsesc ori sunt mult reduse. Faptele de

55 C.S.J., secţ. pen., dec. nr. 355/5 februarie 1999

33

sustragere de bunuri în asemenea condiţii evidenţiază o conştiinţă scăzută a infractorului, ceea ce justifică

sustragere de bunuri în asemenea condiţii evidenţiază o conştiinţă scăzută a infractorului, ceea ce justifică sancţionarea mai aspră a furtului comis în asemenea împrejurări. Explicând semnificaţia etimologică a expresiei”în timpul unei calamităţi” trebuie precizat, în primul rând, că aceasta nu este o cerinţă de timp, chiar dacă se utilizează expresia “în timpul”, ci este o cerinţă de împrejurare în care este săvârşită infracţiunea de furt. Prin calamitate se înţelege o situaţie de fapt determinată de un eveniment neaşteptat, susceptibil de urmări grave pentru o anumită colectivitate (cutremur, alunecări de teren, inundaţii etc.) sau pentru un grup de persoane (în special în cazul unor erori umane cum sunt:ciocnirea unor trenuri, prăbuşirea unei clădiri, a unui avion, accidente navale, rutiere etc.). Practica judiciară a reţinut agravanta în cazul în care făptuitorul, observând ce pagube a produs alunecarea de teren, a pătruns în casele oamenilor, profitând de spaima produsă printre aceştia şi a sustras mai multe sume de bani. 56 Tot astfel, a fost acuzat de furt calificat, în baza art.209 lit.h, Cod penal inculpatul care, având în vedere panica ce s-a creat după începerea inundaţiei, a aşteptat trecerea viiturii după care a pătruns în mai multe curţi şi a furat bunuri din mai multe locuinţe lăsate descuiate. 57 Prin timp de calamitate se înţelege perioada de timp în care autoritatea competentă a declarat oficial începerea calamităţii. De regulă, o asemenea declaraţie se face la un moment mai mult sau mai puţin apropiat de data când s-a produs efectiv starea de calamitate. Dacă fapta s-a comis înainte de o asemenea declaraţie, dar după declanşarea stării de calamitate şi profitând de existenţa acesteia, agravanta va fi reţinută 58 .

56

57

5

58 Al. Boroi, N. Neagu, R. Sultanescu, Culegere de spete pentru uzul studentilor, Partea speciala, Ed. All Beck, Bucuresti, 2002, pag. 67

Trib.jud. Maramureş,dec.pen. nr.116/2000

Trib.jud. Cluj,dec.pen.nr.210/1998

34

De asemenea, este de precizat faptul că, în cazul în care, în timpul calamităţilor, anumite

De asemenea, este de precizat faptul că, în cazul în care, în timpul calamităţilor, anumite bunuri salvate se găsesc în depozit necesar la diferite persoane, iar dintre acestea, unele îşi însuşesc bunurile aflate în depozitul lor, ele nu comit infracţiunea de furt calificat, ci pe aceea de abuz de încredere.

i) Furtul comis prin efracţie, escaladare sau prin folosirea fără drept a unei chei adevărate ori a unei chei mincinoase Agravanta prevăzută la art.209 lit.i Cod penal se referă la anumite metode, moduri sau mijloace care, fiind folosite de făptuitor pentru săvârşirea furtului, imprimă faptei o periculozitate socială sporită, care justifică în totul caracterizarea de agravantă pe care legea o dă acestei circumstanţe. Pentru a se reţine această agravantă este necesar ca făptuitorul să se fi folosit efectiv în comiterea furtului ori în încercarea săvârşirii acestuia de unul din modurile sau mijloacele prevăzute în art. 209 alin. 1 lit. i) Cod penal. Aşadar, nu este suficient să se fi găsit asupra făptuitorului, de exemplu, o funie care ar fi putut fi folosită pentru escaladare sau o cheie potrivită pe care infractorul ar fi putut să o folosească, dar nu a făcut-o pentru că locatarul a uitat uşa apartamentului descuiată. În cazul tentativei la furt, pentru a opera agravanta, este necesar de dovedit faptul că funia sau cheia potrivită menţionată în exemplul anterior, au fost efectiv folosite până în momentul întreruperii executării. Prin efracţie se înţelege înlăturarea violentă a oricărui obiect sau dispozitiv de siguranţă ce se interpune între făptuitor şi bunul ce se urmăreşte a fi sustras (de exemplu ruperea, spargerea, demontarea dispozitivelor de închidere ce sunt de natură să asigure securitatea obiectelor vizate de către autor). Înlăturarea prin violenţă a dispozitivului de siguranţă care protejează bunul respectiv este o condiţie sine qua non a existenţei efracţiei.

35

Există efracţie atunci când, de exemplu, făptuitorul taie cu o pilă lacătul, strică sau demontează

Există efracţie atunci când, de exemplu, făptuitorul taie cu o pilă lacătul, strică sau demontează orice alte dispozitive de închidere a uşii de la o locuinţă ori atunci când făptuitorul sparge geamul unei uşi şi apoi trage zăvorul aflat pe partea interioară a uşii, ca şi atunci când sparge peretele făcând o gaură prin care pătrunde înăuntru. 59 Există furt prin efracţie atunci când s-a comis spargerea vitrinei, a unui zid, a plafonului, prin distrugerea sau degradarea mecanismelor de închidere ori dacă făptuitorul a înlăturat plasa care acoperea fereastra de la balcon pentru a ajunge la locul faptei 60 sau în acelaşi scop a tras zăvorul cu care era asigurată poarta. Exemplele anterioare au făcut referire doar la sistemele exterioare de închidere. Agravanta este aplicabilă însă şi în cazul în care metodele efracţiei sunt folosite asupra unor dulapuri, sertare, case de bani, camere încuiate aflate într-o locuinţă etc. Nu se reţine circumstanţa agravantă prevăzută de art. 209 alin. 1 lit. i) Cod penal în cazul zăvorului unei porţi care poate fi tras întinzând mâna peste gard sau a desfacerii unei sârme care prinde două belciuge deoarece deschiderea acestor închizători nu necesită nici un fel de violenţă sau efort 61 . Nu se poate reţine existenţa efracţiei dacă inculpatul a sustras un casetofon dintr-un autoturism descuiat prin desfacerea firelor de contact 62 , în cazul faptei aceluia care, introducând mâna prin geamul deschis al unei maşini ce staţiona pe stradă a deschis astfel portiera şi a intrat în acel autoturism de unde a luat mai multe obiecte 63 sau dacă a pătruns în garajul de unde şi-a însuşit bunul prin înlăturarea parului care sprijinea uşa sau fapta inculpatului care, pentru a se introduce în locuinţa din care a furat, a scos unul din cele două belciuge de care este agăţat un lacăt pus la uşă, belciug care însă nu era prins în uşorul uşii, ci

59 G.Antoniu,D.Lucinescu şi colectiv,op. cit.,pag.274

60 Repertoriul de practică judiciară în materie penală pe anii 1981-1985, op. cit., pag. 123

61 Curtea de Apel Constanţa, dec. pen. nr. 36/1997

62 Repertoriul de practică judiciară în materie penală pe anii 1981-1985, op. cit., pag. 125

63 Trib.jud. Braşov,dec. pen.nr.95/1970,”R.R.D.” nr. 8/1970,pag.170

36

introdus de formă într-un spaţiu gol de unde locatarul îl scotea cu totul când intra

introdus de formă într-un spaţiu gol de unde locatarul îl scotea cu totul când intra în locuinţă şi îl introducea la loc atunci când pleca. 64 Nu există agravantă

dacă inculpatul a comis furtul după ce mai înainte un alt inculpat spărsese lacătul şi îşi însuşise unele bunuri. Într-o altă speţă, prin recursul declarat coinculpaţii vizau schimbarea încadrării juridice din furt calificat şi complicitate la furt calificat în distrugere (art. 217 alin. 1 Cod penal) pe considerentul că prin efracţia încuietorilor autoturismului şi luarea de bunuri nu s-a urmărit deposedarea ci distrugerea acestora ca răzbunare pentru relaţiile intime întreţinute cu soţia unuia dintre aceştia de către persoana vătămată. Motivul de recurs este neîntemeiat, deosebirea dintre infracţiunea de furt şi cea de distrugere constând în faptul că în cazul furtului infractorul procedează la deposedarea persoanei vătămate de un bun mobil fără consimţământul acesteia şi în scopul de a şi-l însuşi pe nedrept, pe când în cazul distrugerii actele materiale se limitează la acţiuni de schimbare

a stării fizice a bunurilor respective fără a se proceda la deposedarea victimei şi împosedarea făptuitorului cu acestea. În speţă, la data de 4 iulie 1997, după lăsarea întunericului, aflându-se într-

o starea avansată de beţie, la propunerea coinculpatului, unul dintre recurenţi, folosindu-se de o şurubelniţă, a descuiat portiera autoturismului parcat în faţa blocului unde locuia persoana vătămată şi din interior şi-a însuşit optsprezece

casete audio. Activitatea infracţională a fost observată de către un martor care a procedat la alertarea colocatarilor, situaţie în care coinculpaţii au fost nevoiţi să abandoneze bunurile sustrase, aruncându-le într-o grădină din apropiere. Cum în condiţiile descrise mai sus aceştia nu s-au limitat numai la săvârşirea unor acte de deteriorare fizică a portierei autoturismului ci au comis şi acte de deposedare şi respectiv împosedare cu bunurile găsite în interior, legal s-

a reţinut că este realizat conţinutul infracţiunii de furt calificat prevăzut de art.

64 Trib.Reg.Suceava,dec. pen. nr.1331/1965,S.N. nr.4/1966,pag.172

37

208-209 alin. 1 lit. e), g) şi i) Cod penal şi respectiv complicitate la aceasta,

208-209 alin. 1 lit. e), g) şi i) Cod penal şi respectiv complicitate la aceasta, nefiind cazul schimbării încadrării juridice în distrugere după cum temeinic au reţinut şi instanţele anterioare 65 . Ruperea unui sigiliu nu este efracţie (când este vorba de vagoanele CFR), aceasta putând constitui o infracţiune distinctă prevăzută de art. 243 Cod penal (ruperea de sigilii) în concurs cu furtul, dar este efracţie când este vorba de sigiliul aplicat pe contoarele electrice pentru a împiedica sustragerea de curent electric 66 . Prin escaladare se înţelege trecerea peste un obstacol întâlnit de făptuitor şi care îl separă pe acesta de bunul mobil a cărui sustragere o urmăreşte. Aşadar escaladarea presupune trecerea peste un gard sau zid, căţărarea pe zidul unei clădiri pentru a se pătrunde în apartament prin balcon sau fereastră. După ce s-a realizat luarea bunului mobil eventuala escaladare sau efracţie ulterioară folosită de infractor pentru a-şi asigura scăparea sau păstrarea bunului sustras nu mai prezintă relevanţă pentru calificarea furtului, ci eventual doar pentru reţinerea altor infracţiuni. Cheia adevărată este cheia pe care cel îndreptăţit o foloseşte în mod obişnuit.Folosirea frauduloasă a unei chei adevărate înseamnă că infractorul a întrebuinţat fără drept chiar cheia pe care o folosea în mod obişnuit la deschidere cel îndreptăţit la aceasta. Cheia poate să ajungă în mâna infractorului printr-o împrejurare care nu-i conferă dreptul de a o folosi (a furat-o, a găsit-o sau i-a fost încredinţată numai pentru păstrare sau ştiind locul unde este ţinută, o ia, o foloseşte, punând-o apoi în acelaşi loc), fiind însă utilizată de acesta pentru săvârşirea furtului. Cheia mincinoasă este o cheie falsă, contrafăcută sau orice alt instrument cu ajutorul căruia se poate acţiona asupra mecanismului de deschidere fără a fi

65 Curtea de Apel Bacău, dec. pen. nr. 495/26 mai 1998

66

6

G. Antoniu, C. Bulai, Practică judiciară penală, op. cit., pag. 128

38

distrus sau degradat. Pentru a opera această agravantă trebuie ca atât cheia adevărată cât şi

distrus sau degradat. Pentru a opera această agravantă trebuie ca atât cheia adevărată cât şi cea mincinoasă să fi fost folosită efectiv la săvârşirea furtului şi nu după consumarea acestuia. În practica judiciară greşit s-a reţinut agravanta prevăzută de art. 209 alin. 1 lit. i) Cod penal atunci când inculpatul s-a folosit de o cheie pentru a desprinde butelia de la maşina de gătit. În speţă, inculpatul a pătruns fără drept într-o locuinţă (a găsit poarta de la curte şi cea de la casă descuiate) şi, cu ajutorul unei chei, a demontat butelia de la maşina de gătit şi a vândut-o. A fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor de violare de domiciliu (art. 192 alin. 1 Cod penal) şi furt calificat (art. 209 alin. 1 lit. i) Cod penal). Împotriva hotărârii instanţei s-a declarat recurs în anulare susţinându-se că furtul nu este calificat deoarece porţile erau descuiate şi nu s-a folosit nici o cheie adevărată sau mincinoasă. Rezultă inexistenţa circumstanţei agravante de efracţie. În ceea ce priveşte unealta de care inculpatul s-a folosit pentru demontarea buteliei, ea a fost considerată greşit cheie în sensul prevederilor art. 209 alin. 1 lit. i) Cod penal care presupune deschiderea cu o cheie adevărată sau mincinoasă a unui dispozitiv de asigurare fie împotriva pătrunderii într-un imobil fie pentru a împiedica luarea bunurilor păstrate într-un dulap, sertar, casă de bani etc., recursul fiind fondat 67 . Prin modificările aduse de O.U.G. nr.207 din 15 noiembrie 2000 alineatul 2 al articolului 209 are următorul cuprins :

“Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi furtul privind:

a)un bun care face parte din patrimoniul cultural; b)un act care serveşte pentru dovedirea stării civile, pentru legitimare sau identificare.”

67 C.S.J., secţ. pen., dec. nr. 1254/12 mai 1998

39

a) Furtul comis asupra unui bun care face parte din patrimoniul cultural este o circumstanţă

a) Furtul comis asupra unui bun care face parte din patrimoniul cultural este o circumstanţă de agravare care vizează tocmai natura bunului care formează obiectul material al furtului, în sensul că acesta face parte din patrimoniul cultural al ţării noastre. Sunt incluse în această categorie bunurile cu o deosebită valoare istorică, artistică sau documentară reprezentând mărturii importante ale dezvoltării istorice a poporului român şi a omenirii în general sau a evoluţiei mediului natural, inclusiv bunuri a căror valoare deosebită rezultă din alcătuirea lor din metale preţioase 68 şi pietre preţioase. Prin includerea acestei recente circumstanţe de agravare a furtului se urmăreşte o mai bună şi eficientă ocrotire a bunurilor din patrimoniul cultural naţional. Patrimoniul cultural naţional cuprinde bunuri arheologice şi istoric documentare de valoare deosebită sau excepţională, bunuri cu semnificaţie artistică de valoare deosebită sau excepţională, bunuri de importanţă ştiinţifică de valoare deosebită sau excepţională,precum şi bunuri de importanţă tehnică de valoare deosebită sau excepţională, aşa cum sunt enumerate şi clasificate aceste categorii de bunuri în art.3 din legea nr.182/2000. Necesitatea acestei agravante este reliefată şi de cazul unui cetăţean român care, după ce a sustras dintr-o biserică mai multe icoane din sec.XIV, a încercat să părăsească ţara pentru a le valorifica în străinătate. 69 Totodată, se impune aplicarea agravantei şi în cazul făptuitorului care sustrage din casa unui colecţionar de tablouri, mai multe pânze cu valoare culturală deosebită. 70 Chiar dacă în Codul penal român este incriminată într-o formă agravată distrugerea unor bunuri care au o deosebită valoare artistică, ştiinţifică, istorică sau o altă valoare socială, se impune o incriminare a furtului pe măsură şi în cazul unor asemenea bunuri.

68 G. Antoniu, Infracţiuni prevăzute în legi speciale, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976, pag. 73

69 Trib. Jud. Suceava,dec.pen. nr.412/1999

70 Trib. mun. Bucureşti,secţ.a II-a penală,dec. pen. nr. 1002/1998

40

b) Furtul unui act care serveşte pentru dovedirea stării civile, pentru legitimare sau identificare Introducerea

b) Furtul unui act care serveşte pentru dovedirea stării civile, pentru legitimare sau identificare Introducerea acestei agravante este justificată prin aceea că, odată sustrase de infractori, aceste acte le dau posibilitatea acestora ca, prin falsuri bine realizate, să-si atribuie o stare civilă care nu le aparţine şi să se pună în siguranţă contra unui risc de identificare, la adăpostul unor acte de legitimare sau identificare ale altor persoane. De asemenea, gradul de pericol social este mai mare şi datorită faptului că scopul pentru care sunt eliberate şi încredinţate celor în drept aceste acte, este acela de a servi la identificarea persoanelor, iar sustragerea unor astfel de acte şi folosirea lor frauduloasă duce la derutarea organelor de stat şi chiar a cetăţenilor. Actul de stare civilă este actul care stabileşte poziţia juridică a persoanei fizice în raporturile sale de familie. Actul de stare civilă consemnează fapte sau acte juridice cum sunt: naşterea, decesul, filiaţia 71 .Conform legii actele de stare civilă sunt: actul de naştere, cel de căsătorie şi cel de deces. Intră în acestă categorie atât actele originale cât şi copiile legalizate după acestea. Din categoria actelor pentru legitimare sau identificare fac parte: buletinul de identitate sau paşaportul, precum şi actul prin care se stabileşte apartenenţa unei persoane la o instituţie, regie autonomă, societate comercială, asociaţie sau altă organizaţie. Nu intră în categoria actelor la care se referă art. 209 alin.2 lit.c) Cod penal, diploma de absolvire a unor cursuri de învăţământ, fişa medicală pentru încadrare, un certificat de înmatriculare a unui autovehicul sau diferite chitanţe 72 . Referitor la această agravantă, s-a pus problema dacă ea operează în cazul în care făptuitorul sustrage un portofel cu scopul de a fura banii, dar pe lângă bani în acesta se mai găseşte şi unul din actele prevăzute la art.209, alin.2, lit.b

71 D. Lupulescu, Acte de stare civilă, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1980, pag. 8

72 Trib. Supr.,secţ. pen.,dec.nr.449/1989, Dreptul nr.1-2/1990, pag.140

41

Cod penal. Într-o asemenea situaţie, se consideră întemeiat că făptuitorul a comis infracţiunea de furt

Cod penal. Într-o asemenea situaţie, se consideră întemeiat că făptuitorul a comis infracţiunea de furt calificat, deoarece portofelul este un loc unde se pot ţine şi acte de stare civilă, de legitimare sau identificare, lucru ce trebuia prevăzut de infractor. Aceeaşi soluţie s-a dat şi în cazul în care infractorul, după ce a sustras banii din portofel, a aruncat actele şi portofelul, deoarece infracţiunea se consideră consumată în momentul în care victima a fost deposedată şi acel portofel a trecut în puterea de stăpânire a făptuitorului, care a dispus cum a voit de conţinut. Din contră, practica judiciară a decis că nu operează agravanta dacă făptuitorul sustrage un obiect sau obiecte în care, în mod normal nu se ţin astfel de acte, cum ar fi cazul unui furt dintr-un dulap al unor haine în care întâmplător se afla şi un buletin de identitate, furtul unui geamantan sau al unei sacoşe, care serveşte pentru transportul cumpărăturilor în care victima ar fi pus şi astfel de acte, furtul unei batiste în care erau înfăşuraţi nişte bani alături de care se afla şi un act de stare civilă. În astfel de situaţii nu este de presupus că făptuitorul ar fi prevăzut că obiectele pe care a intenţionat să le sustragă ar conţine şi asemenea acte. Această prezumţie este, însă, relativă. Dacă se face dovada că făptuitorul a prevăzut sau putea să prevadă această situaţie (de pildă, fiind prieten cu victima, ştia că aceasta îşi ţine actele într-o sacoşă sau geamantan) va opera agravanta. Furtul săvârşit în condiţiile art.209, alin.3 Cod penal. În acest caz modalităţile de comitere pot fi din cele întâlnite până acum, diferenţa fiind că obiectul material este diferit: ţiţei, gazolină, instalaţii de telecomunicaţii, componente ale sistemelor de irigaţii, ale reţelelor electrice etc. Este o circumstanţă de agravare a furtului recent introdusă în Codul penal şi are în vedere împrejurarea că transportul produselor petroliere şi al gazelor naturale către combinatele de prelucrare ori către consumatorii industriali sau populaţie se face de regulă, prin conducte care se întind pe zeci sau chiar sute de

42

kilometri, fiind deosebit de dificilă supravegherea acestora împotriva unor sustrageri de produse petroliere sau gaze

kilometri, fiind deosebit de dificilă supravegherea acestora împotriva unor sustrageri de produse petroliere sau gaze naturale. În al doilea rând asigurarea se justifică prin aceea că sustragerea de produse petroliere sau de gaze naturale este susceptibilă să producă şi alte consecinţe păgubitoare uneori deosebit de grave prin declanşarea unor explozii, incendii, poluări ale mediului în diferite forme etc. Astfel s-a reţinut această agravantă în cazul făptuitorilor care au spart conducta pricipală şi cu ajutorul unor echipamente artizanale, au sustras mai multe butoaie cu motorină. 73 De asemenea, constituie infracţiunea de furt calificat fapta şoferului care după ce a încărcat cisterna la rafinărie, a sustras din aceasta mai multe canistre cu benzină, în completare punând apoi apă. 74 Într-o speţă s-a reţinut că inculpaţii, în vederea sustragerii de produse petroliere s-au deplasat la schela de petrol având asupra lor mai multe bidoane pe care intenţionau să le umple cu motorină furată. În timp ce umpleau bidoanele, inculpaţii au fost surprinşi de organele de pază. Faptul că nu au reuşit să umple toate bidoanele nu are relevanţă din punct de vedere al laturii obiective a infracţiunii, deoarece în momentul în care au fost surprinşi cantitatea de 80 de litri de motorină aflată în bidoane trecuse din posesia părţii vătămate în cea a inculpaţilor şi ca urmare, infracţiunea era consumată. 75 Într-un alt caz, judecătoria Bistriţa a condamnat pe inculpatul M.V. pentru comiterea infracţiunii de furt calificat prevăzută şi pedepsită de art.208 raportat la art.209 alin.1, lit.a, e, g reţinând în sarcina sa că lucrând in calitate de mecanic pe o locomotivă”Diesel”, ce deservea un tren de persoane, a sustras din rezervorul locomotivei 360 litri motorină, pe care a vândut-o inculpatului R.I.,condamnat la rândul său pentru complicitate la furt calificat. Tribunalul Bistriţa-Năsăud prin decizia penală nr.13/A/1998 a admis apelurile inculpaţilor

73

74

75

7

Trib.jud.Prahova,dec.pen.nr.389/1999

C.S.J.,secţ.pen.,dec.pen.nr.3954/1999

C.S.J.,secţ.pen.,dec.nr.2442/1999,R.D.P. nr.1/2002,pag.125

43

şi desfiinţând sentinţa, a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor în infracţiunea de gestiune

şi desfiinţând sentinţa, a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor în infracţiunea de gestiune frauduloasă, prevăzută de art.214, alin.2 şi respectiv complicitate la aceeaşi infracţiune, prevăzută de art.26 raportat la art.214, alin.2 Cod penal, texte în temeiul cărora a pronunţat condamnarea celor doi inculpaţi. Soluţia instanţei de apel se motivează pe aceea că inculpatul M.V., ca mecanic de locomotivă, avea obligaţia să administreze şi să conserve carburanţii luaţi în primire o dată cu locomotiva, îndatorire pe care şi-a încălcat-o cu bună ştiinţă, cauzând astfel o pagubă SNCFR, cu scopul dobândirii unui folos material. Această faptă întruneşte toate elementele constitutive ale infracţiunii de gestiune frauduloasă în forma prevăzută de art.214, alin.2 Cod penal, sens în care se schimbă încadrările juridice în cauză. Împotriva acestei decizii a declarat recurs procurorul, recurs întemeiat de altfel. Inculpatul M.V. nu a primit carburanţii pentru a-i păstra sau conserva, aşa cum a reţinut greşit tribunalul, ci în vederea utilizării lor în legătură cu atribuţiile sale de salariat al SNCFR, adică în scopul alimentării motorului locomotivei. Deoarece el nu putea îndeplini în legătură cu carburanţii acte de gestiune(păstrare, distribuire, eliberare) şi nici nu i-a primit în virtutea unui raport juridic patrimonial, fapta de însuşire a lor nu este susceptibilă de a fi calificată nici ca infracţiune de delapidare şi nici ca aceea de abuz de încredere. În consecinţă, încadrările juridice adoptate de prima instanţă(furt calificat şi complicitate la furt calificat)sunt corecte şi urmează a fi menţinute. 76

Art.209, alin.4-Furtul care a produs consecinţe deosebit de grave Această împrejurare care conferă un caracter mai grav furtului este în legătură cu consecinţele produse ca urmare a săvârşirii faptei.

76 Al. Boroi, N.Neagu, R.Sultănescu, Culegere de speţe pentru uzul studenţilor, Partea specială, Editura All Beck, Bucureşti, 2002, pag.60,61

77 Art.146 Cod penal a fost modificat succesiv prin O.U.G. nr.207/15.11.2000(M.Of. nr.594/22.11.2000),iar apoi prin Legea nr.456/2001 de aprobare a O.U.G. nr.207/2000(M.Of. nr.410/25.07.2001)

44

Conform art. 146 Cod penal, prin consecinţe deosebit de grave se înţelege o pagubă materială

Conform art. 146 Cod penal, prin consecinţe deosebit de grave se înţelege o pagubă materială mai mare de 2.000.000.000 lei sau o perturbare deosebit de gravă a activităţii cauzată unei autorităţi publice sau oricăreia dintre unităţile la care se referă art. 145 Cod penal ori altei persoane juridice sau fizice. 77 În ipoteza în care caracterul de furt calificat este dat de paguba materială produsă, instanţa de judecată trebuie să ţină seama de valoarea economică a bunului sau a bunurilor sustrase existentă la data săvârăşirii faptei şi nu de valoarea bunului la data la care are loc condamnarea inculpatului. Eventuala diferenţă a valorii bunurilor, ca urmare a inflaţiei, între cea existentă la momentul săvârşirii faptei şi cea a condamnării va putea face obiectul recuperării pe calea acţiunii civile. Prin perturbarea deosebit de gravă a activităţii cauzată unui organ de stat, unei instituţii, regii autonome, societăţi comerciale, altei persoane juridice sau persoane fizice ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni de furt, se înţelege periclitarea activităţii unei persoane fizice ori a unei persoane juridice (publice sau private) care le ameninţă însăşi existenţa (în cazul persoanelor juridice) sau poate duce la încetarea oricărei activităţi a acestora. De exemplu, inculpatul a săvârşit mai multe furturi, timp de trei ani, după o atentă supraveghere a locurilor şi folosind acelaşi mod de operare, apoi transporta bunurile furate într-o comună şi le valorifica printr-o societate comercială pe care a înfiinţat-o în acest scop. Faptele sale nu pot constitui mai multe infracţiuni concurente deoarece sustragerile au fost comise după o supraveghere atentă a apartamentelor, prin folosirea aceloraşi mijloace şi instrumente de efracţie, iar bunurile au fost valorificate printr-o societate comercială pe care a înfiinţat-o în acest scop.

7

45

În consecinţă, toate faptele de sustragere comise de inculpat intră în conţinutul unei singure infracţiuni

În consecinţă, toate faptele de sustragere comise de inculpat intră în conţinutul unei singure infracţiuni de furt calificat care, în raport cu valoarea bunurilor sustrase(246 mil. lei), a produs consecinţe deosebit de grave. 78 Stabilirea unor asemenea consecinţe în cazul comiterii infracţiunii de furt este un atribut exclusiv al instanţei de judecată în baza probelor administrate în cauză.

Furtul săvârşit în condiţiile art.209,alin.5 Cod penal

În cazul prevăzut la alin.3 lit.a sunt considerate tentativă şi efectuarea de săpături

pe terenul aflat în zona de protecţie a conductei de transport al ţiţeiului, gazolinei,

condensatului, etanului lichid, benzinei, motorinei, altor produse petroliere sau gaze

naturale, precum şi deţinerea, în acele locuri sau în apropierea depozitelor, cisternelor

sau vagoanelor-cisternă, a ştuţurilor, instalaţiilor sau a oricăror alte dispozitive de

prindere ori de perforare.79

Potrivit dispoziţiilor art. 20 Cod Penal „tentativa constă în

punerea în executare a hotărârii de a săvârşi infracţiunea, executare

care a fost însă întreruptă sau nu şi-a produs efectul. Există tentativă

şi în cazul în care cosumarea infracţiunii nu a fost posibilă datorită

insuficienţei sau defectuozităţii mijloacelor folosite ori datorită

împrejurării că în timpul în care s-au săvârşit actele de executare,

obiectul lipsea de la locul unde făptuitorul credea că se află. Nu

există tentativă atunci când imposibilitatea de consumare a

78 C.S.J.,secţ.pen.,dec.nr.2305/2001,Revista Dreptul nr.2/2001.pag.255

79 Alin.5 al art.209 Cod penal a fost introdus prin O.U.G. nr.10/2001,aprobată prin Legea nr.20/2002

46

infrac ţ iunii este datorat ă modului cum a fost conceput ă execuatarea”. Transportul produselor

infracţiunii este datorată modului cum a fost concepută

execuatarea”. Transportul produselor petroliere şi al gazelor naturale către combinatele de prelucrare ori către consumatorii industriali sau populaţie se face de regulă, prin conducte care se întind pe zeci sau chiar sute de kilometri, fiind deosebit de dificilă supravegherea acestora împotriva unor sustrageri. Prin noţiunea de săpătură se înţelege o lucrare de excavare a pământului sau groapa ori adâncitura făcută în pământ cu sapa sau cu alte unelte, maşini de săpat. Prin zonă de protecţie este definită porţiunea dintr-o întindere, dintr-un ansamblu delimitată pe baza unor caracteristici distincte, a unor împrejurări speciale, a unor destinaţii determinate. Conducta de transport este ţeava, ansamblul de ţevi din metal, beton etc. sau instalaţia destinate transportului fluidelor sau materialelor pulverulente, pe un anumit traseu. Cuvântul cisternă desemnează un rezervor cilindric, de metal pus pe cadrul cu roţi al unui vehicul şi servind la transportarea unor lichide sau vehiculul prevăzut cu un astfel de rezervor, autocisterna. Prin vagon-cisternă se înţelege recipientul de formă cilindrică montat pe şasiu, folosit pentru transportul lichidelor pe calea ferată. Prin noţiunea de ştuţ este definită o bucată de ţeavă care face legătura între un recipient şi o conductă În speţă, s-a reţiunut că în data de 8.05.1994, numiţii M.F. şi T.D.s-au deplasat în localitatea Potcoava, localitate prin care trecea o conductă ce transporta benzină. După ce au efectuat săpăturile necesare pentru a ajunge la conductă, au fost surprinşi în momentul în care încercau să o perforeze de către organele de poliţie, care au descoperit cu această ocazie şi doua canistre goale a câte 40 L fiecare. Cu toate ca făptuitorii nu şi-au atins scopul urmărit, acela de a

47

sustrage benzină, fapta acestora o fost considerată tentativă la infracţiunea de furt calificat, prevăzută de

sustrage benzină, fapta acestora o fost considerată tentativă la infracţiunea de furt calificat, prevăzută de alin.5 al art.209 Cod penal şi pedepsită în consecinţă. Soluţia pronunţată de instanţă este corectă, deoarece dacă M.F. şi T.D. ar fi reuşit să perforeze coducta şi să încarce benzina în canistre, s-ar fi realizat transferul din sfera de posesie a părţii vătămate în cea a inculpaţilor, iar infracţiunea era consumată.

48

Secţiunea a 3-a: Forme. Modalităţi. Sancţiuni. A.Forme a) Tentativa Infractiunea de furt realizandu-se prin comisiune

Secţiunea a 3-a: Forme. Modalităţi. Sancţiuni.

A.Forme a) Tentativa Infractiunea de furt realizandu-se prin comisiune este susceptibila de a fi realizata in toate formele imperfecte ale infractiunii. Legea pedepseste insa numai tentativa la aceasta infractiune,intr-un text distinct de la finele titlului “Infractiuni contra patrimoniului “, si anume art.222 Cod penal. Datorita particularitatii activitatii de luare aceasta fapta nu este susceptibila de a fi comisa în forma tentativei perfecte, ci numai a tentativei intrerupte. Este posibila si tentativa relativ improprie prin lipsa obiectului de la locul unde faptuitorul stia ca se află. Faza actelor de executare începută, dar întreruptă sau rămasă fără rezultate, din cause independente de voinţa făptuitorului, constituie forma de infracţiune a tentativei de furt care este incriminată şi pedepsită prin dispoziţia din art.222 Cod penal. Aşadar, este vorba despre cazul în care latura obiectivă a infracţiunii de furt nu este realizată integral, întrucât executarea începută a fost întreruptă pe parcursul desfăşurării ei sau deşi dusă până la capăt nu şi-a produs efectul (constând în trecerea bunului în sfera de stăpânire a făptuitorului). Activitatea anterioară primului act de executare se plasează în faza actelor de pregătire a infracţiunii de furt, neincriminate însă de legea penală, iar din momentul producerii rezultatului, fapta constituie infracţiunea de furt consumat. Apare necesară o delimitare cât mai exactă a actelor de executare atât faţă de actele pregătitoare (sau de pregătire), acte ce nu sunt incriminate de legea penală română, cât şi de infracţiunea consumată, care se pedepseşte mult mai aspru decât tentativa. Drept urmare, in sfera actelor de executare intră cele care se integrează în acţiunea constitutivă a acestei infracţiuni(exemplu, infractorul este prins în

49

momentul când pusese mâna pe obiectul pe care voia să şi-l însuşească). Tot în sfera

momentul când pusese mâna pe obiectul pe care voia să şi-l însuşească). Tot în sfera actelor de executare intră şi actele care deşi nu se integrează în acţiunea constitutivă a acestei infracţiuni fac însă parte în mod nemijlocit din lanţul actelor care tind direct la săvârşirea ei(de exemplu, fapta celui care, se introduce în locuinţa unei personae, a cărei uşă era deschisă, fiind surprins în momentul în care se pregătea să deschidă un dulap din care voia să sustragă nişte lucruri). Pe de altă parte, nu pot fi considerate acte de executare a infracţiunii de furt confecţionarea unei chei pe care făptuitorul voia să o folosească pentru a deschide uşa unei case în care urma să pătrundă pentru a-şi însuşi nişte lucruri, ori luarea mulajului dispozitivului de închidere pentru a-şi confecţiona o cheie în acelaşi scop. În ce priveşte limita superioară a actelor de executare ce caracterizează tentativa, aceasta este determinată de monentul în care operează trecerea bunului în sfera de stăpânire a făptuitorului.

b)Consumarea Fapta de furt este consumată în momentul când acţiunea de luare a bunului din posesia sau detenţiunea persoanei la care se află a fost dusă până la capăt,astfel încât bunul afost scos din sfera de posesie sau detenţie a subiectului pasiv şi a trecut efectiv în sfera de stăpânire a făptuitorului, indiferent de durata acestei stăpâniri. Aşadar, latura obiectivă este realizată integral, şi deci infracţiunea de furt este consumată prin această trecere (în sfera de stăpânire a făptuitorului a bunului care face obiectul furtului). Simpla deposedare a subiectului pasiv duce automat la realizarea infracţiunii de furt, şi deci la consumarea ei. Această dorintă este realizată oricât de puţin timp făptuitorul a fost în stăpânirea de fapt a bunului. Astfel, cerinţa la care ne-am referit este realizată şi atunci când făptuitorul este surprins în curtea sau locuinţa din care fura şi este

50

deposedat de lucrurile pe care le luase. Tot astfel s-a soluţionat şi cazul în care

deposedat de lucrurile pe care le luase. Tot astfel s-a soluţionat şi cazul în care făptuitorul a ascuns bunul pe care urma să-l sustragă chiar în casa părţii vătămate. Deşi bunul respectiv nu a părăsit locuiţa victimei se consideră că, prin ascunderea lui într-un loc ştiut doar de infractor, bunul a fost scos din sfera de stăpânire a posesorului sau detentorului, trecând în cea a făptuitorului care poate dispune de acel bun. În literatura juridică penală au fost emise mai multe teorii cu privire la momentul consumativ al infracţiunii de furt şi anume: teoria aprehensiunii, potivit căreia este suficient pentru consumarea furtului ca făptuitorul să fi apucat a pune mâna pe bunul altuia; teoria amoţiunii, dupa care bunul trebuie să fi fost deplasat de la locul unde se afla indiferent dacă a fost dus în altă parte; teoria illaţiunii, care cere ca lucrul sa fi fost dus în altă parte sau ascuns; teoria apropriaţiunii potrivit căreia bunul trebuie să fi trecut în posesia (stăpânirea de fapt) a infractorului, indiferent cât durează această posesie. 80 Sub aspectul momentului consumativ al infracţiunii de furt, Codul penal român a adoptat această ultimă teorie, instanţele de judecată, fiind, aşa cum am arătat şi în exemplele anterioare, constante în a promova în hotărârile lor teoria apropriaţiunii. Tot în spiritul acestei teorii este şi exemplul în care inculpatul p ă trunde intr-o ser ă, rupe o cantitate de flori pe care le pune în sacoşe pentru a le fura, dar este surprins pe când încerca să părăseasca locul faptei. Aceasta este o infracţiune consumată de furt şi nu o tentativă deoarece în momentul surprinderii sale cu bunurile sustrase, inculpatul intrase deja în stăpânirea lor . 81

80 V.Dongoroz,op.cit.pag.467

81 Al. Boroi, N.Neagu, R.Sultănescu, Culegere de speţe pentru uzul studenţilor, Partea specială,Editura All Beck, Bucureşti, 2002, pag.76

51

c)Epuizarea Activitatea de luare a bunului poate îmbrăca uneori forma unei activităţi continue (de exemplu,

c)Epuizarea Activitatea de luare a bunului poate îmbrăca uneori forma unei activităţi continue (de exemplu, în cazul sustragerii de energie electrică) sau a unei activităţi continuate (exemplu luarea în mai multe faze, în executarea aceleiaşi rezoluţii, a unor lucruri dintr-o locuinţă, a unor bunuri din diferite autoturisme sau apartamente). În aceste cazuri, elementul material al furtului şi anume acţiunea de luare, se prelungeşte după momentul consumării, amplificându-şi urmările imediate. Momentul epuizării furtului este considerat a fi atins în clipa în care au încetat actele de prelungire ale activităţii ilicite de luare. În ipoteza în care infracţiunea de furt se prezintă sub formă continuă, momentul epuizării acesteia are loc odată cu încetarea actelor de prelungire a activităţii infracţionale. Epuizarea, reprezentând o formă a infracţiunii, circumstanţele ivite în faza de prelungire vor fi luate în seamă la încadrarea furtului (simplu sau calificat) şi la individualizarea pedepsei.

B.Modalităţi

a.Modalităţi

normative

Principalele

modalităţi sub care s-ar putea înfăptui furtul îşi

gasesc

corespondenţa în norma incriminatoare. Potrivit art.208 Cod penal si art.210 Cod penal, furtul simplu cunoaşte următoarele modalităţi normative :

-furtul de bunuri materiale mobile; -furtul de energii sau înscrisuri ; -furtul unui bun care aparţine în întregime sau în parte făptuitorului ;

52

-furtul unui vehicul cu scopul de a-l folosi; -furtul săvârsit între soţi ; -furtul săvârşit

-furtul unui vehicul cu scopul de a-l folosi; -furtul săvârsit între soţi ; -furtul săvârşit de către cel care locuieşte împreună cu persoana

vătămată

sau este găzduit de aceasta ; -furtul săvârşit de minor în paguba tutorelui său. În cazul furtului calificat prevăzut de art.209 Cod penal la aceste modalităţi normative prevăzute mai sus se adaugă condiţia existenţei cel puţin a uneia dintre circumstanţele prevăzute în cadrul acestui articol.

b.Modalităţi faptice

Furtul este infractiunea care prezintă cele mai numeroase şi variate posibilităţi de realizare, cu particularităţi care duc, în mod firesc, la existenţa unui bogat cadru de modalitaţi ale infracţiunii. Modalităţile faptice se deosebesc prin anumite particularităţi care sunt legate de elementele structurale ale infracţiunii de furt sau aspectele exterioare ale acesteia. Referitor la elementele structurale, deosebim o varietate de modalităţi faptice referitoare la obiectul material, existând furturi de obiecte uzuale, furturi de animale, furturi de vehicule, furturi de bagaje, furturi de poşete etc. În raport cu subiecţii activi, priviţi tot ca elemente struturale, există: furturi cu făptuitor unic, furturi savârşite în bande, furturi între rude sau coproprietari, furturi savârşite de personalul de serviciu etc. Trecând la aspectele exterioare ale infractiunii de furt, din puntul de vedere al locului si timpului se cunosc: furturi săvârşite din locuinţe, furturi săvârşite în locuri aglomerate, furturi de pe camp sau din pădure, furturi de la

53

garderobă, furturi săvârşite în timpul transportului, furturi săvârşite noaptea ,furturi săvârşite în timpul

garderobă, furturi săvârşite în timpul transportului, furturi săvârşite noaptea ,furturi săvârşite în timpul unor calamităţi etc. După felul executării şi mijloacele de executare a acţiunii de luare sunt posibile numeroase modalităţi : furt prin efracţie, furt cu chei potrivite, furt din buzunare, furt cu simulare de calităţi, furt prin substituire de obiecte, furt prin folosire de narcotice etc. Împrejurarea care particularizează fiecare modalitate de furt, dând un colorit propriu faptei săvârşite, serveşte la cunoaşterea mai exactă a gradului concret de pericol social pe care îl prezintă acea faptă şi a periculozităţii făptuitorului. Aşa cum reiese şi din exemplele anterioare, unele din aceste împrejurări au fost considerate mai grave, fiind analizate ca elemente circumstanţiale care schimbă calificarea furtului din simplu în furt calificat (art.209Cod penal). Exceptând aceste situaţii, celelalte modalitaţi faptice trebuie luate în serios la individualizarea pedepsei pentru a se putea stabili dacă ansamblul circumstanţelor concrete în care s-a săvârşit furtul constituie, după caz, o circumstanţă agravantă sau una atenuantă. Analiza trebuie făcută atent deoarece o anumită împrejurare poate fi într-o situaţie, circumstanţă atenuantă, iar în alta poate fi agravantă. De asemenea, după adoptarea Legii nr.140/1996, modificată ulterior prin Ordonanţa Guvernului nr.207/2000, aprobată prin Legea nr.456/2001, s-a acordat o mai mare importanţă pagubelor materiale în sensul că dacă se creează un prejudiciu mai mare de 2.000.000.000 de lei fapta se încadrează în infracţiunea de furt calificat (art.209 alin.4 Cod penal). Art.146 Cod penal a fost modificat succesiv prin O.U.G. nr.207/15.11.2000(M.OF. nr.594/22.11.2000), iar apoi prin Legea nr.456/2001 de aprobare a O.U.G. nr.207/2000(M.OF.

nr.410/25.07.2001).

54

C.Sanctiuni

C.Sanctiuni a.Pedeapsa principala În cazul furtului simplu, forma consumată se sancţionează cu închisoare de la 1

a.Pedeapsa principala În cazul furtului simplu, forma consumată se sancţionează cu închisoare de la 1 an la 12 ani, fie că este comis asupra patrimoniului privat, fie contra celui public. Când furtul este comis de un infractor minor, limitele pedepsei cu închisoarea se reduc la jumătate ori se va aplica o măsură educativă. În cazul tentativei la infracţiunea de furt limitele speciale ale pedepsei se vor reduce la jumătate . Furtul calificat prevăzut la art.209, alin.1, lit.a-i Cod penal se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani. În continuare, vechea prevedere a fost modificată prin O.U.G. nr.207 din 15 noiembrie 2000 privind modificarea şi completarea Codului penal şi a Codului de procedură penală apărută în M.OF.nr.594 din 22 noiembrie 2000. Conform noilor prevederi alin.2 al art.209 prevede faptul că tot cu pedeapsă de la 3 la 15 ani se pedepseşte furtul privind un bun care face parte din patrimoniul cultural sau furtul privind un act care serveşte pentru dovedirea stării civile, pentru legitimare sau identificare. Tot prinO.U.G. nr.207/2000, după alin.2 se introduce un nou alineat ,alineatul 3, lit.a fiind modificată prin O.U.G. nr.10/2001, cu următorul cuprins:

”Furtul privind următoarele categorii de bunuri :

a)ţiţei, gazolină, condensat, etan lichid, benzină, motorină, alte produse petroliere sau gaze naturale din conducte, depozite, cisterne sau vagoane cistenă; b)componente ale sistemelor de irigaţii; c)componente ale reţelelor electrice;

55

d)un dispozitiv ori un sistem de semnalizare, alarmare ori alertare în caz de incendiu sau

d)un dispozitiv ori un sistem de semnalizare, alarmare ori alertare în caz de incendiu sau alte situaţii de urgenţă publică; e)un mijloc de transport sau orice alt mijloc de intervenţie la incendiu, la accidente de cale ferată, rutiere, navale sau aeriene, ori in caz de dezastru;

f)instalaţii de siguranţă şi dirijare a traficului feroviar, rutier, naval, aerian şi componente ale acestora, precum şi componente ale mijloacelor de transport aferente;

g)bunuri prin însuşire cărora se pune în pericol siguranţa traficului si a persoanelor pe drumurile publice ; h)cabluri, linii, echipamente şi instalaţii de telecomunicaţii, radiocomunicaţii, precum şi componente de comunicaţii, se pedepseşte cu închisoare de la 4 la 18 ani.” La alineatul 4 al art.209 se prevede faptul că în cazul în care furtul a produs consecinţe deosebit de grave, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi. Alin.5 al art.209 a fost introdus prin O.U.G.10 /2001, aprobată prin Legea nr.20/2002, cu următorul cuprins: ”În cazul prevăzut la alin.3, lit.a sunt considerate tentativă şi efectuarea de săpături pe terenul aflat în zona de protecţie a conductei de transport al ţiţeiului, gazolinei, condensatului, etanului lichid, benzinei, motorinei, altor produse petroliere sau gaze naturale, precum şi deţinerea, în acele locuri sau în apropierea depozitelor, cisternelor sau vagoanelor-cisternă, a ştuţurilor, instalaţiilor sau a oricăror alte dispozitive de prindere şi de perforare.

56

b.Pedeapsa complementara Pedeapsa complimentară a interzicerii unor drepturi poate fi aplicată dacă pedeapsa

b.Pedeapsa complementara

Pedeapsa complimentară a interzicerii unor drepturi poate fi aplicată dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea de cel puţin 2 ani şi instanţa constată că faţa de natura şi gravitatea infracţiunii, împrejurările cauzei şi persoana infractorului, această pedeapsă este necesară. Aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi este facultativă. Executarea pedepsei interzicerii unor drepturi începe după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripţia executării pedepsei. Pedeapsa complimentară a interzicerii unor drepturi constă în interzicerea unuia sau unora din următoarele drepturi:

a)dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; b)dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat ; c)dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii ; d)drepturile părinteşti ; e)dreptul de a fi tutore sau curator.

Interzicerea drepturilor prevăzute la lit.b nu se poate pronunţa decât pe lângă interzicerea drepturilor prevăzute la lit.a, afară de cazul când legea dispune altfel. Pedeapsa complimentară a degradării militare constă în pierderea gradului şi a dreptului de a purta uniformă . Degradarea militară se aplică obligatoriu condamnaţilor militari şi rezerviştilor, dacă pedeapsa pricipală stabilită este închisoarea mai mare de 10 ani sau detenţiunea pe viaţă .

57

Degradarea militară poate fi aplicată condamnaţilor militari şi rezerviştilor pentru infracţiuni săvârşite cu

Degradarea militară poate fi aplicată condamnaţilor militari şi rezerviştilor pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie (furtul), dacă pedeapsa principală stabilită este de cel puţin 5 ani şi de de cel mult 10 ani .

c.Confiscarea speciala

Confiscarea specială este singura măsură de siguranţă cu caracter patrimonial . Conform art.118 Cod penal, sunt supuse confiscării speciale :

a)lucrurile produse prin fapta prevăzută de legea penală; b)lucrurile care au servit sau care au fost destinate să servească la săvârşirea unei infracţiuni, dacă sunt ale infractorului (pontoarcă folosită pentru a deschide uşa, şperaclul, cheia mincinoasă sau cheia adevărată etc.); c)lucrurile care au fost date pentru a determina săvârşirea unei infracţiuni sau pentru a răsplăti pe infractori (bani, alte foloase cum ar fi:

bijuterii, aparate electronice, obiecte de valoare etc.); d)lucrurile dobândite în mod vădit din săvârşirea infracţiunii, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia;

e)lucrurile deţinute în contra dispoziţiilor legale(de exemplu : arme şi muniţii deţinute ilegal).

58

CAPITOLUL III ALTE ASPECTE REFERITOARE LA INFRACŢIUNEA DE FURT CALIFICAT PRIVITĂ CA INFRACŢIUNE CONTRA PATRIMONIULUI

CAPITOLUL III

ALTE ASPECTE REFERITOARE LA INFRACŢIUNEA DE FURT CALIFICAT PRIVITĂ CA INFRACŢIUNE CONTRA PATRIMONIULUI

Secţiunea 1: Aspecte de criminologie privind infracţiunea de furt calificat

Infracţiunile contra patrimoniului constituie sectorul cel mai grăitor despre mersul şi cauzele criminalităţii într-un anumit stat. Aceste infracţiuni, prin cifrele record care marchează situaţia lor în statisticile criminale, evidenţiază faptul că principala cauză a fenomenului infracţional o constituie factorii obiectivi(exogeni): mizerie, boli, şomaj, incultură, neajutorare şi asuprire. Facilităţile oferite de procesul schimbării politice, sociale şi economice din România, corroborate cu insuficienţa şi, uneori, ineficienţa controlului legitim, au favorizat mai ales criminalitatea orientată spre profit, care are tendinţa de a dobândi caracter global, exploziv şi organizat, agresionând patrimoniul public în ansamblul său, structurându-se si multiplicându-se neîncetat, concretizându-se în fapte penale de o mare diversitate şi complexitate sub aspectul numărului de participanţi, metode folosite, prejudiciilor cauzate şi importanţei agenţilor economici şi instituţiilor vizate. 82 După 1989, criminalitatea economică în complexitatea sa, a cuprins practic toate sferele economico-financiare, pornind de la aprovizionarea tehnico- materială din economie şi terminând cu procesul de privatizare şi decontare a operaţiunilor financiar-bancare. Pe fondul unei accentuate stări de indisciplină si dezordine, a unei atitudini de sfidare a legislaţiei economice privind administrarea si protecţia

82 Gh. Nistoreanu,C.Păun,”Criminologie”,Editura EUROPA NOVA,Bucureşti,1966,pag.284

59

patrimoniului public, au avut loc acte de sustragere, abuzuri si neglijenţe, benefice pentru infractori, multe

patrimoniului public, au avut loc acte de sustragere, abuzuri si neglijenţe, benefice pentru infractori, multe din bunuri fiind valorificate în afara graniţelor României prin contrabandă. Prin formarea de legături în lumea interlopă internaţională şi trecerea frontierei folosindu-se de documente false sau prin alte locuri decât cele impuse controlului vamal, s-a valorificat o gamă largă de produse de la cele de strictă necessitate pentru populaţie, până la obiecte din patrimoniul cultural naţional şi substanţe radioactive. Aspectul relativ limitat (în cifre absolute si ca imagine grafică) a infracţiunilor contra avutului public, respectiv a infracţiunii de furt, este contrazis de imaginea prejudiciului produs economiei naţionale prin aceste fapte penale. În realitate, în cazul infracţiunilor contra avutului public, acestea ori nu au fost sesizate de organele din sistemul justiţiei penale, ori li s-a schimbat încadrarea juridică prin eliminarea dimensiunii publice a acestora si trecerea lor în categoria ilicitului privat, mai ales ca urmare a modificărilor din reglementarea juridică post-revoluţionară. Schimbarea intervenită în societatea post-decembristă s-a reflectat şi asupra fenomenului infracţional. Aşadar, pe lângă aspectele clasice, începând cu anul 1990, criminalitatea, în general, în ţara noastră are cauze şi motivaţii strân legate de perioada de criză pe care o traversăm. Escaladarea fenomenului infracţional în material furturilor reprezintă, de fapt, consecinţa recesiunii, a crizei pe care o traversează societatea românească, a situaţiei economice instabile, şomajului şi mai ales inflaţiei care determină o sărăcie accentuată, inegalităţi economice frapante, sentimente de nesiguranţă si frustrare. Această stare de lucruri, există în societatea românească, îşi are originea în mai multe cauze. O prima cauză este reprezentată de starea de anormalitate socială determinată de crize sociale de amploare, crize ce determină o

60

devalorizare a sistemului de norme şi valori care par să intre în dizgraţia şi indiferenţa

devalorizare a sistemului de norme şi valori care par să intre în dizgraţia şi indiferenţa infractorilor. S-a redus astfel considerabil respectul faţă de lege şi faţă de instituţiile însărcinate cu impunerea acesteia. O altă cauză care a dus la creşterea continuă a infracţionalităţii, a furturilor în special, este starea de timorare a reprezentanţilor legii, a celor în măsură să pedepsească fărădelegile semenilor lor. Lipsa lor de reacţie a permis crearea unei false imagini asupra drepturilor şi obligaţiilor indivizilor certaţi cu normele legale şi morale, care şi-au imaginat că democraţia permite orice şi că pot scăpa nepedepsiţi pentru faptele lor antisociale. 83 Tot la nivelul ansamblului social post-revoluţionar se remarcă apariţia unei cauzalităţi economice din ce în ce mai pronunţata, determinată-pe de o parte de dorinţa ”nebună” a unora de a se îmbogăţi cât mai rapid şi, dacă este posibil, prin cât mai puţină muncă, iar pe de altă parte, de lipsa efectivă a mijloacelor de trai în multe alte cazuri .Este posibil ca această situaţie să se agraveze şi mai mult în cazul continuării deteriorării nivelului de trai. O modalitate “la modă” de îmbogăţire rapidă o constituie implicarea în activităţi cu caracter privat a unor manageri de la diverse niveluri care au înfiinţat, direct sau prin intermediari, firme care au profit similar unităţilor cu capital de stat pe care le conduc. După realizarea unor astfel de firme, managerii fură efectiv utilaje, materii prime, produse finite pe care le valorifică prin intermediul firmelor personale, ducând astfel, de multe ori, la falimentarea unităţilor de stat. Pentru diminuarea acestui fenomen de degradare socială care tinde să ia amploare se impune o explicare mai exactă a termenului de “democraţie”care este perceput în societatea românească contemporană total eronat şi în special de către generaţia tânără.

8

83 Al. Boroi, N. Neagu, R. Sultanescu, Culegere de spete pentru uzul studentilor, Partea speciala, Ed. All Beck, Bucuresti, 2002, pag. 73

61

De asemenea, se impune creşterea autorităţii instituţiilor şi organelor care au atribuţii pe linia aplicării

De asemenea, se impune creşterea autorităţii instituţiilor şi organelor care au atribuţii pe linia aplicării şi respectării legii (cazul poliţiei de care nu se mai teme nimeni este elocvent în acest sens), precum şi a celor însărcinate cu înfăptuirea justiţiei a căror credibilitate a scăzut continuu. Tot pentru scăderea ratei infracţiunilor de furt simplu sau furt calificat se impune o creştere a nivelului de trai, lucru care ar face ca cel puţin o parte a infractorilor, să nu continue după prima faptă, devenind astfel recidivişti. Un rol important îl are şi reconversia socială ulterioară executării unei pedepse după săvârsirea unei infracţiuni. În România o astfel de persoană este marginalizată, acceptarea sa fiind foarte greu realizată, dacă nu imposibilă.

Secţiunea a 2-a: Aspecte procesuale privind cercetarea infracţiunii de furt calificat

Furtul calificat este o infracţiune cu un pericol social ridicat întrucât, pe lângă pagubele pricinuite patrimoniului, lezează grav şi relaţiile sociale care ocrotesc viaţa, integritatea corporală şi sănătatea persoanelor. Schimbările petrecute în societatea românească au determinat restructurarea tuturor sferelor vieţii economico-sociale. În mod firesc, măsurile preconizate privind reorganizarea întregii activităţi economice şi-au găsit reflectarea şi în planul legislativ, actuala lege penală nefăcând nici o distincţie sub aspectul tratamentului juridic între faptele îndreptate împotriva proprietăţii publice şi cele care aduc atingere proprietăţii private 84 . Reunirea într-un singur titlu a infracţiunilor contra patrimonilui, denumite generic “Infracţiuni contra patrimoniului”, a avut menirea de a alinia prevederile legii penale la dispoziţiile cuprinse în Constituţie, în sensul eliminării tratamentului juridic discriminator, după cum faptele de natură penală erau

84 Codul Penal al României,partea specială ,titlul II,”Infracţiuni contra patrimoniului”

62

îndreptate împotriva “avutului obştesc” sau “avutului personal”, iar pe de altă parte, a pus capăt

îndreptate împotriva “avutului obştesc” sau “avutului personal”, iar pe de altă parte, a pus capăt opiniilor contradictorii generale din sfera de aplicabilitate a noţiunii de “avut obştesc”. Având în vedere formele pe care le îmbracă infracţiunea de furt calificat, varietatea modalităţilor de comitere, frecvenţa cu care se săvârşesc şi prejudiciile cauzate, organele de urmărire penală au datoria să analizeze, în detaliu, fiecare cauză în parte, să stabilească problemele pe care trebuie să le lămurească cercetarea şi pe această bază, să desfăşoare activităţi specifice pentru administrarea probelor. Sesizate despre săvârsirea unor astfel de fapte, organele de urmărire penală trebuie să lămurească:

a.Locul şi timpul săvârşirii furtului Prin lămurirea acestei probleme se rezolvă o serie de probleme importante. Astfel, locul faptei oferă cele mai multe posibilităţi pentru identificarea, relevarea, fixarea şi ridicarea urmelor şi a mijloacelor materiale de probă, interpretarea şi valorificarea acestor în scopul elucidării diverselor împrejurări ale cauzei . De asemenea, cunoaşterea locului şi timpului săvârşirii faptei poate duce la formarea cât mai corectă a cercului de bănuiţi. Acest cerc de bănuiţi va fi format, cunoscând elementele enumerate anterior, din persoanele care domiciliază în zona respectivă, din cercul de prieteni ai victimei, dintre persoanele care frecventează anumite locuri din zona respectivă. Totodată, între persoanele bănuite trebuie să intre în primul rând persoanele cu trecut dubios, foştii condamnaţi sau cei care sunt predispuşi la comiterea de infracţiuni. Trebuie precizat faptul că o activitate care implică o conlucrare între mai mute organe de poliţie trebuie să se realizeze prin organizarea activităţii de culegere

63

de informaţii, lucru ce trebuie realizat cu prioritate imediat după sesizarea şi efectuarea cercetării la

de informaţii, lucru ce trebuie realizat cu prioritate imediat după sesizarea şi efectuarea cercetării la faţa locului . Cunoaşterea locului unde s-a desfăşurat activitatea ilicită şi în principal a timpului constituie punctul de plecare în identificarea eventulilor martori. Avem în vedere atât martorii oculari, cât şi alte persoane care ne pot furmiza date importante referitoare la cauză. Veridicitatea martorilor şi a persoanelor ascultate poate fi verificată prin cunoşterea locului şi a timpului săvârşirii faptei. Se poate aprecia astfel dacă, în condiţiile date distanţă, luminozitate etc., martorii sau alte persoane au oferit informaţii corecte referitoare la cauză. În acelaşi sens, se va putea aprecia veridicitatea declaraţiilor persoanei vătămate cu privire la posibilităţile pe care le-a avut de a reţine semnalmentele făptuitorului şi deci, de a-l putea recunoaşte în situaţia în care i-ar fi prezentat. Pornind de la locul şi timpul savârşirii infracţiunii, există posibilitatea să se stabilească activităţile desfăşurate de învinuit sau inculpat în perioada critică, iar prin activităţile de urmărire penală desfăşurate să se administreze probatoriile necesare în vederea înlăturării “alibiurilor” invocate de făptuitor. Se oferă, de asemenea, posibilitate organelor de urmărire penală de a verifica veridicitatea declaraţiilor victimei privitoare la bunurile ce pretinde că i-au fost furate. S-a constatat în practica organelor judiciare, în multe cazuri că, de exemplu, gestionarii declară că li s-a furat mai mult pentru a acoperi anumite lipsuri sau chiar persoane fizice care fac declaraţii asemănătoare pentru a primi anumite dezdăunări. Tot pe baza locului sau a timpului săvârşirii faptei se face posibilă darea în urmărire operativă a bunurilor sustrase,iar luarea operativă a măsurilor de identificare, urmărire şi prindere a făptuitorului îşi au originea tot în stabilirea locului şi a timpului de producere a faptei.

64

Încadrarea juridică în mod corect a infracţiunii se face, de asemenea, prin cunoaşterea condiţiilor de

Încadrarea juridică în mod corect a infracţiunii se face, de asemenea, prin cunoaşterea condiţiilor de loc şi timp. Aşadar, dacă fapta s-a produs noaptea, în timpul unei calamităţi, intr-un mijloc de transport în comun sau intr-un loc public sunt îndeplinite condiţiile cerute pentru furtul calificat. Se poate depista cauza care a determinat sau favorizat comiterea faptei şi, în consecinţă, se pot lua măsurile necesare de prevenire.

b.Modul de operare folosit pentru săvârşirea infracţiunii

Lămurirea problemei modului de operare folosit reprezintă, fără îndoială, una din sarcinile eseţiale ale cercetării, furtul putând fi comis într-o mutitudine de modalităţi normative şi faptice. Organele de urmărire penală trebuie să lămurească dacă furtul s-a comis în vreuna din împrejurările ce duc la calificarea faptei. Importanţa cunoaşterii modului în care făptuitorul a intrat în posesia bunurilor sau valorilor este evidenţiată şi prin aceea că oferă posibilitatea determinării activităţilor specifice care urmează a fi întreprinse pentru administrarea probelor. Astfel, modul de operare poate ajuta la stabilirea cercului de bănuiţi, infractorii având în majoritatea cazurilor un anumit mod de a comite un furt . În primul rând vor fi avute în vedere persoanele care anterior au mai comis astfel de fapte, folosind acelaşi mod de operare. Lămurirea modului de operare prezintă importanţă deosebită şi sub aspectul asigurării unei încadrări juridice corecte a faptei 85 .

85 E.Stancu,”Criminalistica”,Universitatea din Bucureşti,Facultatea de drept,Ed.1983,pag.256

65

Escaladarea, efracţia încuietorilor, spargerea geamurilor, folosirea fără drept a unei chei adevărate sau a unei

Escaladarea, efracţia încuietorilor, spargerea geamurilor, folosirea fără drept a unei chei adevărate sau a unei chei mincinoase sun tot atâtea elemente ce duc la calificarea furtului. Prin cunoaşterea modului de operare se ajunge şi la identificarea şi ridicarea obiectelor folosite la săvârşirea furtului.

c.Bunurile, valorile care au fost sustrase şi persoana prejudiciată, precum şi celelalte urmări ale săvârşirii infracţiunii

Bunurile şi valorile ce formează obiectul activităţii ilicite îmbracă o diversitate de forme şi tipuri. Lămurirea acestei probleme se impune pentru a stabili natura bunurilor obiect al infracţiunii, cuantumul prejudiciului cauzat proprietăţii şi consecinţele acestuia . Determinarea bunurilor sustrase este necesară pentru :

1.darea acestora în urmărire; 2.identificarea lor asupra făptuitorilor ori altor persoane care au intrat în posesia lor; 3.restabilirea situaţiei anterioare,prin restituirea lucrurilor părţii vătămate; 4.verificarea dacă bunurile sau valorile reclamate ca furate se găseau în patrimoniul organizaţiei sociale sau persoanei fizice în momentul comiterii furtului; 5.aprecierea dacă pretenţiile civile formulate sunt justificate ori cei păgubiţi încearcă să obţină o despăgubire mai mare decât li s-ar cuveni de drept; 6.corecta individualizare a faptei şi reliefarea cauzelor, condiţiilor, împrejurărilor care au favorizat săvârşirea infracţiunii 86 ; 7.asigurarea unei încadrări juridice corespunzătoare, ţinând cont de faptul că formele agravate ale furtului sunt condiţionate de consecinţele deosebit de grave care s-au produs prin fapta ilicită.

8

86 E.Stancu,op.cit.,pag.255

66

În practica de urmărire penală s-au întâlnit situaţii când asupra persoanei cercetate au fost descoperite

În practica de urmărire penală s-au întâlnit situaţii când asupra persoanei cercetate au fost descoperite bunuri şi valori, pe care aceasta nu le-a putut justifica. De asemenea, se impune stabilirea cuantumului prejudiciului cauzat pentru o cât mai bună încadrare juridică a faptei. Se ştie că, dacă paguba a fost mai mare de 2.000.000.000 lei, furtul este încadrat la furt calificat şi nu la furt simplu.

d.Făptuitorii şi contribuţia fiecăruia la săvârşirea infracţiunii

Această problemă se pune, îndeosebi, în cazul furturilor săvârşite de grupuri de infractori, ce au comis timp îndelungat mai multe infracţiuni de acest gen. În primul rând, importanţa stabilirii făptuitorilor, a calităţii şi contribuţiei fiecăruia la consumarea activităţii infracţionale este determinată de necesitatea efectuării unei încadrări juridice corespunzătoare faptelor comise, premisă a administrării tuturor probatoriilor şi a asigurării tragerii la răspundere penală a celor vinovaţi. Stabilirea exactă a numărului de făptuitori duce la încadrarea furtului ca fiind calificat sau nu. Totodată, stabilirea contribuţiei fiecăruia la săvârşirea faptei duce la o cuantificare cât mai exactă a pedepselor pe care le primeşte fiecare. Tot în funcţie de contribuţie se va stabili participarea penală şi anume dacă va exista coautorat, complicitate sau instigare din partea anumitor indivizi. Lămurind problemele legate de făptuitori, calitatea şi contribuţia la săvârşirea infracţiunilor, organul de urmărire penală trebuie să stabilească dacă sunt întrunite condiţiile legale pentru a li se reţine în sarcină şi infracţiunea de asociere în vederea comiterii de infracţiuni. De aici, necesitatea de a se lămuri şi alte aspecte, vizând perioada de când făptuitorii acţionează împreună, înţelegerile intervenite între ei, scopul constituirii în grup şi rolul fiecăruia.

67

e.Destinaţia bunurilor şi valorilor sustrase şi posibilitatea recuperării prejudiciului cauzat Recuperarea

e.Destinaţia bunurilor şi valorilor sustrase şi posibilitatea recuperării prejudiciului cauzat

Recuperarea prejudiciului cauzat prin infracţiune reprezintă o sarcină de prim ordin pe care organele de urmărire penală trebuie să o urmărească pe toată durata cercetărilor. Din acest punct de vedere, cunoaşterea destinaţiei bunurilor şi valorilor sustrase oferă posibilitatea descoperirii lor în locurile unde au fost ascunse sau depozitate ori asupre persoanelor ce au intrat, într-un mod sau altul, în posesia lor.

Lămurirea acestei probleme prezintă importanţă din mai multe considerente:

1.oferă garanţia restabilirii situaţiei anterioare prin restituirea lor persoanei păgubite ; 2.permite stabilirea bunei sau relei-credinţe a persoanelor care au achiziţionat bunurile, reaua-credinţă constituind temei pentru extinderea cercetărilor şi pentru alte fapte şi făptuitori ; 3.asigură, pe lângă repararea pagubei şi un important mijloc de probă în dovedirea vinovăţiei făptuitorului ; 4.dă posibilitatea descoperirii şi ridicării, pe lângă bunurile ce fac obiectul cauzei aflate în lucru, şi a altor obiecte ori valorii provenite din furturi anterioare şi ai căror autori nu au fost încă descoperiţi. În faţa organelor de urmărire penală se ridică şi sarcina evaluării pagubelor produse prin furt. În cazul prejudicierii patrimoniului acţiunea civilă se porneşte şi se exercită din oficiu. De-a lungul timpului au existat polemici legate de momentul la care trebuie să se calculeze prejudiciul. În cele din urmă s-a stabilit că această calculare a

68

prejudiciului pentru soluţionarea laturii penale în cazul unor infracţiuni contra patrimoniului, inclusiv furtul simplu

prejudiciului pentru soluţionarea laturii penale în cazul unor infracţiuni contra patrimoniului, inclusiv furtul simplu sau calificat, când pentru încadrarea juridică se ţine cont şi de valoarea pagubei se face în raport cu preţurile existente la data comiterii infracţiunii. 87

f.Existenţa concursului de infracţiuni

De cele mai multe ori comiterea infracţiunilor de furt este însoţită de încălcarea altor norme legale cum ar fi cele referitoare la regimul circulaţiei pe drumurile publice, cele care reglementează regimul armelor şi muniţiilor, substaţelor ori produselor toxice sau stupefiantelor etc., ceea ce duce la apariţia unui concurs între furt şi acest gen de infracţiuni . Tot organele de urmărire penală trebuie să reţină în sarcina făptuitorilor, atunci când sunt întrunite condiţiile legale, alături de infracţiunea de furt şi asocierea în vederea comiterii de infracţiuni. 88

g.Conditiile şi împrejurările care au determinat ,favorizat sau înlesnit săvârşirea furtului

Clarificarea condiţiilor şi împrejurărilor care au favorizat comiterea furtului este de natură să ofere organelor de urmărire penală posibilitatea realizării laturii preventive. Cunoaşterea acestor condiţii şi împrejurări favorizatoare este cerută,

87 Trib. Suprem,dec.nr.40/1982

88 V.Bercheşan,C.Aioaniţoaie,I.N.Dumitraşcu,C.Pletea”Tratat de criminalistică”,Edit.”Carpaţi”,Craiova,1944,pag.179 69

metodică

înainte de toate, de alegerea celor mai eficiente metode de combatere a infracţiunilor de acest

înainte de toate, de alegerea celor mai eficiente metode de combatere a infracţiunilor de acest gen. Pentru clarificarea tuturor problemelor pe care le ridică cercetarea se impune cu necesitate cunoaşterea detaliată a tuturor actelor normative, precum şi a aspectelor rezultate din literatura de specialitate şi practica pozitivă a organelor judiciare. Numai în acest mod se va putea asigura administrarea probatoriilor complete, temeinice şi legale, în raport cu specificul şi particularităţile fiecărei cauze penale.

PRIMELE ACTIVITĂŢI CARE SE ÎNTREPRIND PENTRU ADMINISTRAREA PROBELOR

1.Cercetarea la faţa locului O primă activitate şi poate cea care prezintă cea mai mare importanţă, este cercetarea la faţa locului. Această activitate, deşi are caracter auxiliar, prezintă o semnificaţie deosebită în realizarea scopului procesului penal. 89 Dată fiind multitudinea modalităţilor de săvârşire a infracţiunii de furt şi a diversităţii împrejurărilor în care se comit astfel de fapte, în accepţiunea de „loc al faptei” se includ, în general, următoarele :

-locul în care s-au aflat bunurile şi valorile sustrase; -itinerarul parcurs de infractori în momentul premergător ajungerii la locul de unde şi-au însuşit bunurile sau valorile; -locul unde făptuitorii s-au ascuns şi au pândit victima; -itinerarul parcurs de autorii infracţiunii după desfăşurarea activităţii ilicite şi pe care au fost urmăriţi de către persoanele vătămate, martorii oculari sau organul constatator;

89 E.Stancu,op.cit.,pag.25

70

-locurile unde au fost ascunse sau depozitate obiectele sau valorile provenite din furt; -locurile unde

-locurile unde au fost ascunse sau depozitate obiectele sau valorile provenite din furt; -locurile unde s-au ascuns făptuitorii, după săvârşirea infracţiunii, pentru a scăpa de urmărire, în condiţiile concrete de săvârşire a faptei etc. Prin observarea şi interpretarea modului de operare, organele de urmărire penală trebuia să stabilească locul de unde va începe cercetarea, modul în care se va face aceasta, pentru a nu scăpa examinării nici o urmă sau mijloc material de probă . Toate constatările făcute cu ocazia cercetării la faţa locului trebuie consemnate, în detaliu, în procesul verbal de constatare ilustrat cu planşa cuprinzând fotografiile judiciare executate şi schiţa locului faptei. 90

2.Constatarea infracţiunii flagrante Printre activităţile cu pondere deosebită pe linia prevenirii, cu rol important îl ocupă constatarea infracţiunii flagrante. După cum este cunoscut, este flagrantă infracţiunea descoperită în momentul săvârşirii sau imediat după comitere. Cu alte cuvinte, pentru a exista starea de flagranţă, prinderea înfăptuitorului trebuie să se realizeze în timpul şi la locul săvârşirii faptei sau cât mai aproape de acest moment. De asemenea, este considerată flagrantă şi infracţiunea al cărui făptuitor, imediat după comiterea faptei, este urmărit de persoana vătămată , martorii oculari sau strigătul public. Totodată este considerată flagrantă şi fapta al cărei autor este surprins aproape de locul unde s-a săvârşit infracţiunea cu arme, instrumente sau orice alte obiecte de natură a-l presupune participant la comiterea ei. 91 Constatarea flagrantă a infracţiunii de furt permite folosirea procedurii speciale de urmărire şi judecare. În cazul în care sunt întrunite cerinţele legale, fapta şi făptuitorul fiind cunoscuţi, iar probele de vinovăţie sunt evidente se

90 V.Bercheşan şi colectiv,op. cit.,pag.188 91 Codul de procedură penală al României,art.405

71

impune folosirea acestei proceduri. Într-o astfel de situaţie, declaraţiile părţii vătămate, ale martorilor şi ale

impune folosirea acestei proceduri. Într-o astfel de situaţie, declaraţiile părţii vătămate, ale martorilor şi ale făptuitorilor vor fi consemnate în procesul verbal la persoana I singular. Obţinând condamnarea făptuitorilor pentru furtul constatat în flagrant, organele de urmărire penală vor putea proceda în continuare la efectuarea de verificări pentru a dovedi vinovăţia acestora şi cu privire la alte furturi, fără a împieta asupra operativităţii cercetărilor, a prelungirii arestării preventive etc.

3.Identificarea şi ascultarea martorilor

O altă activitate importantă este identificarea şi ascultarea martorilor şi a părţii vătămate. Martorii pot fi identificaţi din rândul persoanelor care au perceput unele episoade ale faptei, care au văzut la infractori bunuri provenite din furt, care au confecţionat acestora diverse chei sau instrumente, folosite ulterior la comiterea infracţiunilor, care au primit sau cumpărat anumite bunuri din cele sustrase ori care cunosc despre preocupările infractorilor modul cum şi- au petrecut timpul în perioada critică, anturajul, felul de viaţă etc. 92 Ascultarea martorilor are drept scop stabilirea acelor împrejurări, episoade ale furtului, care au fost percepute direct în momentul săvârşirii lor, ca şi identificarea autorului, din rândul persoanelor incluse în cercul de bănuiţi ori a celor văzute la faţa locului. 93 În ascultarea martorilor trebuie urmărit ca aceştia să relateze faptele aşa cum le au imprimate în memorie, fără a fi influenţaţi în vreun fel de alte persoane aflate la faţa locului sau care au un anumit interes în cauza respectivă.

92 C.Aioniţoaie,V.Bercheşan,I.E.Sandu,”Constatarea infracţiunii flagrante” în “Tratat de tactică

criminalistică”,Ed.Carpaţi,Craiova,1994,pag.192

93 E.Stancu,”Investigarea ştiinţifică a infracţiunilor.Curs de criminalistică.”Partea a II-a şi a III- a,Univ.Bucureşti,Facultatea de drept,Ediţia1988,pag.298-299

72

Şi în cazul persoanei vătămate, ascultarea trebuie să se facă fie cu ocazia cercetării la

Şi în cazul persoanei vătămate, ascultarea trebuie să se facă fie cu ocazia cercetării la faţa locului, fie la un moment cât mai apropiat de cel al comiterii faptei. Aceasta cu atât mai mult cu cât victima ar putea deceda, lipsind astfel organul de urmărire penală de unele informaţii deosebit de utile pentru cauză. Din acest considerent, ascultarea, chiar neformală, se impune ca o necesitate de prim ordin. Ascultarea martorilor şi a părţii vătămate este importantă deoarece astfel se pot afla amănunte interesante legate de infracţiunea comisă, lucruri ce nu pot fi aflate prin exploatarea urmelor şi a altor mijloace de probă găsite la locul faptei.

4.Efectuarea percheziţiei

Cu ocazia cercetării furtului, efectuarea percheziţiei se constituie într-o activitate de cea mai mare importanţă, un mijloc eficace pentru dovedirea vinovăţiei făptuitorului. Atunci când se pregăteşte percheziţia nu trebuie să se piardă din vedere nici un detaliu, cunoaşterea făptuitorului în toate componentele laturilor sale psiho-comportamentale, obţinerea datelor referitoare la amplasarea imobilului, stabilirea locurilor pe unde percheziţionatul ar putea eventual să dispară, vecinii, dar în mod deosebit, trebuie să se determine scopul percheziţiei. Modul de efectuare a percheziţiei este cel cunoscut, cu precizarea că, în lumina noilor reglementări, la această activitate participă şi apărătorul celui în cauză. Lipsa apărătorului nu împiedică desfăşurarea activităţii, dacă acesta a fost încunoştiinţat despre data şi locul deşfăşurării percheziţiei. Percheziţia trebuie să se efectueze în baza autorizaţiei, evitând în felul acesta consecinţele negative ce ar putea surveni când se recurge la obţinerea

73

consimţământului scris al persoanei ce urmează a fi percheziţionată şi se primeşte refuzul acesteia. 9

consimţământului scris al persoanei ce urmează a fi percheziţionată şi se primeşte refuzul acesteia. 94 Practica judiciară a semnalat cazuri când, după efectuarea percheziţiei, infractorii au readus bunurile şi valorile furate în locuinţă. Pentru a preveni astfel de situaţii este necesar ca, încă din faza de pregătire, să fie identificate toate persoanele la care ar putea fi ascunse bunurile furate, iar percheziţiile să fie declanşate simultan.

5.Identificarea, urmărirea şi prinderea făptuitorilor

Datele obţinute cu ocazia cercetării la faţa locului, rezultatul ascultării părţii vătămate şi a martorilor, stabilirea locului şi timpului săvârşirii infracţiunii, analiza urmelor şi a mijloacelor materiale de probă şi interpretarea acestora, elucidarea modului de operare folosit, cunoaşterea caracteristicilor individuale ale bunurilor sustrase şi darea lor în urmărire sunt de natură să ajute la identificarea, urmărirea şi prinderea făptuitorilor. Acest lucru va fi posibil doar prin cumuluarea tuturor aspectelor cunoscute din cercetarea penală efectuată, atât informaţii legate de făptuitori, cât şi cele legate de bunurile şi valorile sustrase prin fapta comisă. Toate informaţiile obţinute trebuie comunicate urgent unităţilor de poliţie situate pe itinerarul pe care s-a deplasat făptuitorul. La identificarea şi prinderea infractorilor concură şi alte activităţi, cum ar fi dispunerea constatărilor tehnico-ştiinţifice, efectuarea operativă a percheziţiilor etc.

94 C.Aioniţoaie,V.Bercheşan,I.Boţoc,”Percheziţia “,în”Tratat de tactică criminalistică”,Editura Carpaţi,Craiova,1992 pag.220-221

74

ALTE ACTIVITĂŢI CARE SE ÎNTREPRIND PENTRU ADMINISTRAREA PROBELOR Pentru soluţionarea temeinică şi legală a cauzei,

ALTE ACTIVITĂŢI CARE SE ÎNTREPRIND PENTRU ADMINISTRAREA PROBELOR

Pentru

soluţionarea temeinică şi legală a cauzei, organele de urmărire

penală trebuie să desfăşoare şi alte activităţi în vederea administrării probelor.

Printre acestea se numără:

a.Dispunerea constatărilor tehnico-ştiinţifice sau a expertizelor criminalistice

Constatările tehnico-ştiinţifice sau expertizele biocriminalistice şi chimice pot, la rândul lor, conduce la restrângerea cercului de bănuţi şi, prin coroborarea rezultatelor cu alte probe administrate în cauză, la identificarea făptuitorului.

b.Ascultarea învinuiţilor sau inculpaţilor Rezolvarea problematicii complexe pe care o ridică ascultarea învinuiţilor sau inculpaţilor nu se poate asigura decât printr-o temeinică pregătire şi alegerea celor mai adecvate procedee tactice de ascultare pentru a se obţine cele mai elocvente informaţii pentru desfăşurarea anchetei.

c.Luarea măsurilor pentru recuperarea prejudiciului cauzat prin infracţiune Recuperarea prejudiciului cauzat prin infracţiune este una din sarcinile de cea mai mare importanţă pentru organele de urmărire penală.

75

d.Alte activităţi ce se întreprind pentru administrarea probelor. Multitudinea de modalităţi şi împrejurări

d.Alte activităţi ce se întreprind pentru administrarea probelor. Multitudinea de modalităţi şi împrejurări faptice în care se săvârşesc infracţiunile de furt impun ca,în raport cu specificul fiecărei cauze, să se desfăşoare şi alte activităţi de urmărire penală (prezentarea pentru recunoaştere, reconstituirea, confruntarea, verificarea de înscrisuri, efectuarea unor revizii contabile-judiciare etc.).

ASPECTE

PROCESUALE

Infracţiunea de furt simplu este supusă din punctul de vedere al urmăririi penale şi al judecăţii regulilor procesuale obişnuite. Acţiunea penală se pune în mişcare de către procuror la propunerea organului de urmărire penală care este sesizat de către persoana vătămată. Procesul penal se desfăşoară potrivit reglementării obişnuite atât în faza de urmărire, cât şi în faza de judecată. Persoana vătămată poate aduce acţiunea sa civilă în cadrul procesului penal pornit împrotiva făptuitorului. Pentru realizarea despăgubirilor cuvenite persoanei vătămate se pot lua măsurile asigurătorii necesare. Acţiunea penală pentru furtul calificat se pune în miscare din oficiu. Desfăşurarea procesului penal are loc potrivit regrementării obişnuite. În caz de infracţiune flagrantă furtul calificat se urmăreşte şi se judecă potrivit regulilor speciale prevăzute pentru infracţiunile flagrante. Regimul derogator prevăzut în art.210 Cod penal privitor la punerea în mişcare a acţiunii penale la plângerea prealabilă a persoanei vătămate în caz de furt între soţi, între rude apropiate sau furt săvârşit de minor în paguba tutorelui, ori de o persoană în dauna celui cu care locuieşte împreună sau de care este găzduit este apicabil şi în cazul furtului calificat.

76

Această soluţie se întemeiază atât pe redactarea textului art.210 care vorbeşte de furt, fără a

Această soluţie se întemeiază atât pe redactarea textului art.210 care vorbeşte de furt, fără a distinge între cel simplu şi cel calificat, cât şi pe aşezarea acestui text, privitor la plângerea prealabilă, după textul care prevede furtul calificat. Substanţial, motivele care justifică regimul derogator în cazul furtului simplu sunt, deopotrivă, valabile şi în cazul furtului calificat. Este vorba de furtul particularizat prin anumite raporturi existente între făptuitor şi persoana vătămată, raporturi datorită cărora deseori făptuitorul a contat pe o atitudine iertătoare din partea victimei, iar aceasta din urmă este iarăşi deseori dispusă să fie indulgentă. Legea a lăsat deci ca incidenţa legii penale să depindă de atitudinea persoanei vătămate care poate să nu introducă plângere sau poate retrage plângerea făcută, ori să declare că s-a împăcat cu făptuitorul. Regimul derogator nu-şi găseşte însă aplicaţie în cazul când împrejurarea calificată este pluralitatea de făptuitori în care alături de soţ, rudă, minor etc. au cooperat şi persoane străine, fiindcă în acest caz furtul nu mai poate fi socotit ca fiind săvârşit între soţi, între rude etc., ci ca fiind un furt la care a participat şi un soţ, şi o rudă apropiată etc. Rămâne însă posibilitatea ca victima să se împace cu inculpatul soţ sau rudă apropiată etc. 95 Regimul derogator este, de asemenea, exclus în cazul în care furtul s-a comis în dauna mai multor persoane din care unele nu au calitatea de rudă apropiată sau de persoană care locuieşte împreună sau găzduieşte pe făptuitor .

95 V.Dongoroz,S.Kahane,I.Oancea,I.Fodor,N.Ilicescu,C.Bulai,R.Stănoiu,V.Roşca,”Explicaţii teoretice ale Codului penal roman”,vol.III,partea specială,Editura Academiei ,Bucureşti 1971,pag.480

77

78
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ LEGISLAŢIE 1. Constituţia României 2. Codul penal al României 3. Codul de procedură

BIBLIOGRAFIE

SELECTIVĂ

LEGISLAŢIE

1. Constituţia României

2. Codul penal al României

3. Codul de procedură penală

4. Codul civil

5. Legea nr.140/1996 cu privire la modificarea şi completarea Codului penal

6. O.U.G. nr.207/2000 privind modificarea Legii nr.140/1996

7. Legea nr.456/2001 de aprobare a O.U.G. nr.207/2000

8. O.U.G. nr.10/2001

9. Legea nr.20/2002 de aprobare a O.U.G. nr.10/2001

DOCTRINĂ

1. V.Dongoroz,S.Kahane,I.Oancea,I.Fodor,N.Iliescu,C.Bulai,R.Stănoiu ,V.Roşca,”Explicaţii teoretice ale Codului penal român”,Partea specială,vol.III,Editura Academiei Române,Bucureşti,1971

2. I.Muraru,I.Deleanu,A.Iorgovan,F.Vasilescu,M.Constantinescu, ”Constituţia României, comentată şi adnotată,RegiaAutonomă „Monitorul Oficial”,Bucureşti,1992

3. Gh.Nistoreanu,Al.Boroi,”Drept penal ,partea specială”,Editura

AllBeck,Buc.2002

4. G.Antoniu,M.Popa,Şt.Dan,”Codul penal pe înţelesul tuturor”,Editura Societăţii Tempus,Bucureşti ,1996,ediţia aIV-a modificată,revăzută şi adăugită

79

5. T.Vasiliu,D.Pavel,G.Antoniu,”Codul penal al României comentat şi adnotat,partea

5. T.Vasiliu,D.Pavel,G.Antoniu,”Codul penal al României comentat şi adnotat,partea specială”,vol.I,EdituraŞtiinţifică şi enciclopedică,

Bucureşti,1975

6. C.Bulai,”Manual de drept penal,partea specială”,Editura

All,Bucureşti,1997

7. I. Oancea,”Drept penal,partea specială,Editura Didactică şi

Pedagogică,Bucureşti,1997

8. N.Giurgiu,”Drept penal român doctrină,legislaţie,jurisprudenţă”, Editura Cantes,Iaşi,2000

9. C.Mitrache,”Drept penal român,partea specială,Casa de Editură şi

Presă Şansa,2000 10.M.Zolyneak.M.Michinici,”Drept penal,partea specială”,Editura Fundaţiei Chemarea,Iaşi,1999 11.Gh. Nistoreanu, C. Păun, „Criminologie”, Editura Europa Nova, Bucureşti, 1996 12.C-tin Aioniţoaie, V. Bercheşan, I.N. Dumitraşcu, C-tin Pletea , I. E. Sandu , „Tratat de metodică criminalistică”, vol. I , Editura

Carpaţi,1994

JURISPRUDENŢĂ 1. V. Papadopol,M.Popovici,”Repertoriu alfabetic de practică judiciară în materie penală pe anii 1969-1975,Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,Bucureşti 1977 2. V. Papadopol, M. Popovici, „Repertoriu alfabetic de practică judiciară în materie penală pe anii 1976-1980”,Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti 1982

80

3. V. Papadopol, Şt. Daneş , „Repertoriu de practică judiciară în materie penală pe anii

3. V. Papadopol, Şt. Daneş , „Repertoriu de practică judiciară în materie penală pe anii 1981-1985”, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti,1989

4. V. Papadopol, „Culegere de practică judiciară penală pe anul 1995, Editura Continent XXI, Bucureşti ,1996

5. G. Antoniu, C. Bulai, „Practică judiciară penală, partea specială”, vol.III, Editura Academiei, Bucureşti, 1992

6. Al. Boroi , N. Neagu, Radu Sultănescu, „Culegere de speţe pentru uzul studenţilor, partea specială”, Editura All Beck, Bucureşti, 2002

81