Sunteți pe pagina 1din 74

Mihail DNCESCU

NEUROPSIHOLOGIA

BRAOV 2010

INTRODUCERE

Stiinta contemporana se bazeaza din ce in ce mai mult pe intrepatrunderea domeniilor cunoasterii. Biologia exceleaza in acest sens, aparand domenii cu caracter interdisciplinar, in care aceeasi problema este studiata din unghiuri diferite, de catre specialisti apartinand unor specialitati diferite. De exemplu: biofizica, biochimia, bioingineria, neurocibernetica, neuropsihologia si altele. Neuropsihologia este o ramura a psihologiei care incearca sa explice cum structura si functionarea creierului relationeaza cu anumite procese psihologice. Marele Dictionar al Psihologiei Larousse, defineste neuropsihologia ca: stiinta care incearca sa stabileasca un raport inteligibil intre procesele psihologice superioare si functionarea cerebrala.

Obiectivele cursului
Cunoasterea neuroanatomiei structurilor care stau la baza functiilor psihice Cunoasterea neurofiziologiei principalelor arii corticale si a unor structuri subcorticale Corelatii anatomo functionale in explicarea unor functii psihice (perceptia, atentia, invatarea, orientare) Explicarea unor notiuni ca: frontalizare, emisfericitate, corticalizare, neuroregenerare.

Cerinte preliminare
Este necesara o revedere a notiunilor bazale de anatomia si fiziologia omului din clasele liceale.

Mijloace de lucru
Parcurgerea temelor de studiu individual, rezolvarea temelor de casa si activitatile tutoriale nu necesita mijloace de lucru speciale.

Structura cursului
Cursul este structurat pe 9 uniti de nvare, fiecare unitate de nvare coninnd att partea teoretic ct i exemple, teste, teme de control i teste de autoevaluare.
1

Materialul de curs conine dou teme de control a cror rezolvare este obligatorie. Temele de control vor fi date pe grupuri de studeni i vor fi trimise, n format electronic, prin email i ncrcate pe platforma eLearning, tutorelui pn la o dat comunicat de acesta la orele dedicate acestui tip de activitate. Comunicarea tematicii acestor teme de control dar i constituirea grupurilor de lucru se face n cadrul celor dou activiti de tip TC programate n orar.

Durata medie de studiu individual


Fiecare unitate de nvare este astfel structurat nct, parcurgerea prii teoretice, rezolvarea exerciiilor i a testelor de autoevaluare s poat fi realizat n 2, maxim 3 ore.

Evaluri pe parcurs i evaluarea final


Evalurile pe parcurs sunt reflectate de ctre cele dou teme de control care reprezint, fiecare 25% din nota final a disciplinei. Evaluarea final const n examen scris, timpul mediu de rezolvare fiind 45 min. Evaluarea final este dat dup ncheierea activitilor aplicative, n perioada de sesiune, ponderea acesteia n nota final fiind de 50%.

Discipline deservite
Neuropsihologia este utila pentru intelegerea tuturor disciplinelor din programa. Este o

disciplina sine qua non pentru Fundamentele psihologiei, Psihologia varstelor, Psihologia invatarii, Psihopatologie.

UNITATEA DE INVATARE 1 1. Notiuni de baza ale structurii sistemului nervos central


Creierul uman este singura noastra structura performanta , in raport cu cel al tuturor celorlalte fiinte care ne preced pe firul evolutiei. Prin creier am facut saltul spre fiinta umana, prin numarul de neuroni, indeosebi cei de asociatie din structura scoartei cerebrale (cortex) suport al capacitatii noastre de a rationa! Tomografia cu emisie de pozitroni (TEP) si rezonanta magnetica nucleara functionala (RMNf) au pus la dispozitie date cu privire la neuroanatomia functionala a omului in timpul experimentelor comportamentale. Ne putem face o imagine clara cu privire la regiunile cerebrale implicate in multe functii cognitive complexe. Astfel, se poate urmari cu mare fidelitate fluxul informatiei senzoriale periferice prin maduva spinarii si creier, transformarea sa in comanda motorie si cursul comenzii catre organul efector. Trebuie sa observam ca anatomia si fiziologia clasica a sistemului nervos s-au constituit si dezvoltat facand abstractie aproape total de modul de implicare a diferitelor structuri si procese neurofiziologoce in producerea vietii si activitatii psihice. Asa s-a ajuns la elaborarea unor modele anatomice statice (considerarea structurii in sine ca ceva dat si inert) si a unor modele fiziologice de tip robot, in care functionare unui centru sau segment nervos este privita ca ceva autonom, independent de functionarea celorlelte. Concomitent, a fost infirmata si conceptia dualista cu privire la organizarea si functionarea sistemului nervos (Pfluger, Sherrington), care impartea in mod transant sistemul nervos in doua sisteme diametra opuse si incongruente: sistemul inferior (maduva spinarii si trunchiul cerebral) legat de realizarea actelor reflexe (se aveau in vedere doar reflexele neconditionate), considerat singurul accesibil studiului sistematic cu metode obiective de laborator, si sistemul superior (emisferele cerebrale) sediul actelor psihice in esenta lor: spirituale, extrareflexe, extramateriale a caror functionare este socotita inaccesibila cercetarilor experimentale obiective, trebuind sa ramana un fel de zona interzisa. Locul acestei conceptii este luat astazi de viziunea monista. Potrivit acesteia, sistemul nervos, in ciuda diferentierilor de ordin anatomic macro si microscopic alcatuieste un angrenaj functional unitar, care realizeaza un singur gen de activitate ca
3

raspuns fiziologic sau psihic (mediat fiziologic) la stimulii din mediul intern sau extern organismului. Sistemul nervos central este compus din creier si maduva spinarii, iar sistemul nervos periferic din ganglioni si nervi periferici situati in afara creierului si maduvei spinarii. Chiar daca anatomic cel doua sisteme sunt separate, functional ele se interconecteaza si actioneaza conjugat si unul asupra celuilalt.

Sistemul nervos periferic are doua componente: somatic si autonom. Diviziunea somatica include neuronii senzoriali din radacinile dorsale si ganglionii cranieni care inerveaza pielea, muschii, articulatiile si aduc informatii senzoriale catre sistemul nervos central cu privire la pozitia muschilor, membrelor si a mediului din afara corpului. Axonii neuronilor somatici, care inerveaza muschii scheletici si care se proiecteaza catre periferie, sunt adesea considerati ca facand parte din diviziunea somatica, desi corpul lor celular apartine sistemului nervos central. Componenta autonoma a sistemului nervos periferic este reprezentata de sistemul motor pentru viscere, pentru muschii netezi si pentru glandele exocrine. El are doua subdiviziuni: sistemul simpatic si sistemul parasimpatic. Sistemul simpatic participa la
4

raspunsul organismului la stress iar sistemul parasimpatic actioneaza pentru conservarea resurselor organismului si restaurarea homeostaziei. Sistemul nervos central poate fi impartit in sase regiuni anatomice, fiecare dezvoltate dintr-o diviziune a tubului neural embrionar: 1)maduva spinarii; 2)bulbul rahidian; 3)puntea si cerebelul; 4)mezencefalul; 5)diencefalul; 6)emisferele cerebrale. Desi sistemul nervos central este constituit din circa 100 miliarde de neuroni, sarcina studierii conexiunilor acestui imens numar de celule este facilitata de tr ei considerente: Neuronii individuali nu sunt unici. De exemplu, fiecare mie de neuroni motori spinali sau de celule piramidale indeplinesc functii similare. Diferite tipuri neuronale nu au distributie randomizata, ci sunt adunati in straturi sau in grupe celulare numite nuclei, care sunt conectati intre ei formand sisteme senzoriale, motorii sau motivationale. Astfel, pentru intelegerea sistemului nervos central uman avem nevoie de cunoasterea grupurilor nucleare majore ale diferitelor sisteme senzoriale si motorii, de aprecierea relatiilor dintre acestea, precum si de legatura lor cu sistemul motivational al creierului. Cunoasterea importantei functionale a multor grupe nucleare cheie. In prezent, anatomia creierului poate fi studiata nu numai static ci si dinamic, legata de activitatea comportamentala a individului.

Sistemul nervos central este compus din creier si maduva spinarii, iar sistemul nervos periferic din ganglioni si nervi periferici situati in afara creierului si maduvei spinarii.

UNITATEA DE INVATARE 2 2. Neuronul si sinapsele


Sistemul nervos este format din doua tipuri de celule: neuronul si glia (nevroglia). Acestor celule le revin 75% din masa totala a tesutului nervos (35% celule neuronale si 40% celule nevroglice); la acestea se adauga lichid extracelular (15%) si vasele sanguine (10%). Toate celulele corpului uman sunt constituite pe acelasi tipar: membrana celulara, citoplasma cu organite celulare si nucleul, cu materialul genetic. Organitele celulare sunt unele comune (mitocondrii, aparatul Golgi, reticulul endoplasmatic, ribozomii) si altele specifice unor anumite tipuri de celule. In cazul neuronilor, organitele specifice sunt corpusculii Nissl. As insista asupra mitocondriilor, organite celulare cu pereti dubli in care se produce ATP-ul, principala sursa de energie a unei celule. Bogatia mitocondriilor intr-o celula sau aglomerarea acestora intr-o anumita zona celulara, semnifica o activitate intensa, cu mare consum energetic.

Desi neuronii variaza considerabil ca forma si marime, majoritatea lor au prelungiri celulipete, dendritele, care conduc influxul nervos spre corpul celular si prelungiri celulifuge, axonii, care conduc influxul nervos de la corpul celular spre periferie. Un neuron are de obicei mai multe dendrite si un singur axon. Axonii sunt inclusi intr-o teaca compusa din celule gliale, numita teaca Schwann. Teaca este o lipoproteina numita mielina, cu rol deosebit in
6

viteza conducerii influxului nervos. Teaca este intrerupta la intervale regulate strangulatiile lui Ranvier. Fiecare segment internodal este format de o singura celula Schwann.. Axonii mai scurti nu au noduri Ranvier. Un axon care transmite impulsurile de la maduva spinarii la muschii degetelor poate atinge lungimea de 0,7 1 metri. Daca distanta internodala (intre doua strangulatii Ranvier) este de 1 1,5 mm, un asemenea axon poate avea 500 1000 strangulatii Ranvier. Una din bolile grave ale sistemului nervos central este scleroza multipla, datorata aparitiei unor zone mai mici sau mai mari de demielinizare (distrugere a tecii de mielina) in diferite zone ale creierului sau maduvei. Scleroza multipla se manifesta prin afectarea performantelor motorii si senzoriale, deoarece demielinizarea interfera cu conducerea impulsurilor si deci cu perceptia senzoriala si coordonarea motorie. Numarul neuronilor este de aproximativ 15 miliarde, din care 14 miliarde se afla la nivelul cortexului cerebral. Pe baza diferentelor structurale, a numarului si formei prelungirilor corpului celular, neuronii sunt clasificati in trei grupe: a. Neuroni unipolari cu o singura prelungire a corpului celular, care poate da nastere mai multor ramuri. b. Neuroni bipolari cu o dendrita si un axon; se gasesc la nivelul partilor specializate ale analizatorilor vizual, auditiv sau olfactiv. c. Neuronii multipolari predomina in sistemul nervos al vertebratelor; au un axon si mai multe dendrite. Numarul si extinderea proceselor dendritice coreleaza cu numarul contactelor sinaptice facute cu alti neuroni. De exemplu o celula spinala motoare, ale carei dendrite sunt moderate ca numar si extindere, are circa 10000 de contacte; marea arborizatie dendritica a unei celule Purkinje din cerebel primeste aproximativ 150000 de contacte.

Pe baza diferentelor functionale, neuronii se clasifica tot in trei categorii: a. Neuronii senzoriali sau aferenti, care transporta impulsurile nervoase de la periferie spre creier sau maduva spinarii. Trebuie remarcat faptul ca exista o deosebire intre neuronii aferenti primari si cei senzoriali. Termenul de aferent este aplicat tuturor informatiilor constiente si inconstiente care ajung de la periferie la SNC. Termenul de senzorial este aplicat numai aferentelor care genereaza in creier perceptii constiente. b. Neuronii motori sau eferenti, transmit inpulsurile nervoase in afara creierului sau maduvei spinarii, la efectorii musculari sau glandulari. c. Neuronii de asociatie, sau intercalari se afla in interiorul creierului sau maduvei spinarii. Ei pot directiona impulsurile dintr-o parte a SNC in alta, catre centrii corespunzatori pentru prelucrare si interpretare.

CELULELE NEVROGLIALE

La nivelul sistemului nervos al vertebratelor celulele gliale sunt de 10 50 de ori mai numeroase decat neuronii. Ele sunt de doua feluri: microglia (care sunt fagocite si se mobilizeaza dupa traumatisme, infectii sau alte boli) si macroglia (astrocite, oligodendrocite si celule Schwann). Astrocitele sunt cele mai numeroase celule gliale dar si cele mai enigmatice. Ele se situeaza de obicei intre tesutul nervos si vasele sanguine, formand bariere hematoencefalica. De asemenea, astrocitele formeaza cicatricile aparute dupa diferite agresiuni asupra sistemului nervos central. Oligodendrocitele au rol important in formarea mielinei, dar tecile neurilematoase (in jururl axonilor) le formeaza celulele Schwann.

Diverse tipuri de celule nevrogliale.

Se presupune ca celulele gliale nu sunt esentiale in prelucrarea informatiei, dar au numeroase alte roluri: a. Servesc drept suport, dand fermitatea si structura creierului; separa unele de altele diferitele grupe neuronale. b. Formeaza mielina. c. Inlatura celulele neuronale care mor. d. Inlatura transmitatorii chimici eliberati de neuroni in timpul transmiterii sinaptice. e. Creaza bariera hemato encefalica. f. Sunt unele celule gliale cu rol nutritiv pentru celulele nervoase. SINAPSA La nivelul oricarei membrane celulare exista un potential membranar, reprezentat de diferenta de voltaj dintre cele doua fete ale membranei, dat de ionii intra si extracelulari. Sarcina fundamentala a oricarui neuron este aceea de a primi, conduce si transmite semnalele. Un neuron este stimulat de catre un semnal transmis intr-un anume loc de pe suprafata sa. Acest semnal initiaza la locul respectiv o modificare a potentialului membranar. Se activeaza pompa de Na K care prin modificarea concentratiei ionilor intra si extracelulari genereaza un potential de actiune. Fluxul electric astfel format se propaga din aproapein aproape, cu viteze cuprinse intre 0,5 m/sec in fibrele amielinice subtiri si 170 m/sec in fibrele mielinice foarte groase. Fiecare parte a membranei traversata de un impuls nervos ramane inactiva o perioada de circa 4 milisecunde. Astfel, rata de maxima transmitere a impulsurilor (frecventa) este de aproximativ 250/sec. Diametrul fibrelor nervoase variaza intre 0,3 si 22 microni. Fibrele pentru durere cu diametrul de 1 micron au o conducere de 1m/sec, iar cele aferente fusurilor musculare, cu diametrul de 13 microni, au o viteza de conducere de 75 m/sec. Fibrele pentru sensibilitatea profunda au un diametru de 3 microni si o viteza de conducere de 11 m/sec. O taietura pe piele provoaca mai intai senzatia de atingere si apoi senzatia dureroasa.

Neuronii nu sunt interconectati fizic intre ei. Daca ar fi asa, potentialul de actiune s-ar propaga de la un neuron la altul la intamplare, de-a lungul cailor nervoase. Jonctiunile dintre neuroni ca si cele dintre ei, pe de o parte, si elementele receptoare si executive, pe de alta parte se realizeaza prin intermediul unor formatiuni si mecanisme complexe pe
9

care Foster si Scherringhton (1897) le-au denumit sinapse. Sinapsa este alcatuita dintr-o membrana presinaptica, spatiul sinaptic si membrana postsinaptica. In spatiul presinaptic sunt acumulate vezicule cu neurotransmitatori chimici, specifici fiecarei grupe functionale de neuroni. In acest spatiu se afla o concentratie mai mare de mitocondrii, care furnizeaza energia necesara transmiterii sinaptice. Spatiul sinaptic are aproximativ 30 nm. Membrana postsinaptica are niste locusi specifici care pot primi numai anumiti neurotransmitatori (corespunzator celor din zona presinaptica). Este locul unde actioneaza unele medicamente, cu componenta asemanatoare neurotransmitatorului a carui actiune dorim sa o contracaram, componenta care blocheaza locusul specific, fara insa a genera si potentialul de actiune.

Practic, in momentul cand potentialul de actiune (electric) ajunge la nivelul spatiului presinaptic (butoni terminali ai axonului), veziculele cu neurotransmitatori elibereaza substantele chimice la nivelul membranei presinaptice. Neurotransmitatorii traverseaza
10

spatiul sinaptic si se aseaza in locusii specifici de pe membrana postsinaptica. Aici activeaza pompa ionica, declansand un potential de actiune Studii pe maimuta (macac) si mai recent pe om: - neuronii oglinda se activeaza cand maimuta (omul) efectueaza o anumita actiune sau CAND OBSERVA O ACTIUNE SIMILARA). Deci noi invatam imitandu-i pe cei din jur. Acesti neuroni sunt responsabili de comportamentul social, de contaminarea emotionala (rasul e molipsitor). Dincolo de activitatea cerebrala declansata de stimuli externi, exista si o activitate spontana al carei scop nu se cunoaste. Este ca si cum creierul s -ar afla in dialog cu sine insusi. Studiile de laborator au conchis ca cel mai mare consum de energie este solicitat de activitatea spontana si nu de raspuns la stimulii externi. Si mai curioasa este constatarea ca cel mai mare numar de sinapse este aparut spontan si nu ca urmare a stimulilor externi. E. M. Raichle, La Recherche, 2007

Autoevaluare

Care sunt criteriile de clasificare ale neuronilor? Cum se clasifica ei? Care sunt functiile nevrogliei?

11

UNITATEA DE INVATARE 3 3. Metode si tehnici de investigare


Legistii si judecatorii apreciaza din ce in ce mai mult importanta disfunctiilor cerebrale in aparitia comportamentelor deviate sau criminale, in deteriorarea desfasurarii normale a vietii si in aparitia inconvenientelor familiale, dupa accidente, intoxicatii, stroke sau alte evenimente nocive, care duc la lezarea creierului. Prin urmare, metodele de investigare a anatomiei si fiziologiei c reierului, precum si examenul neuropsihologic meticulos si repetat pot evidentia defecte subtile, inaccesibile unui observator neexperimentat. Abilitatile clinice si experienta neuropsihologica a examinatorului au un rol important in interpretarea corecta a modelelor de deficit, intrucat acestea pot fi generate si de alte circumstante decat afectarea creierului. Apoi, situatiile care tin de cultura, de factorii educationali sau de alti factori sociali, pot amplifica dezvoltarea anumitor functii in detrimentul altora, in timp ce deprivarile au tendinta de a diminua capacitatea cognitiva. Pentru cei cu leziuni cerebrale, documentatia asupra nivelului cognitiv premorbid ar putea sluji drept standard de comparatie in performanta actuala. Dar cum foarte putini indivizi isi fac examenul neuropsihologic complet cand sunt adulti, tineri si sanatosi, in majoritatea cazurilor standardul de comparatie trebuie evaluat in raport cu informatiile disponibile la momentul in care leziunea cerebrala este deja cunoscuta sau suspicionata. Desi unii autori au utilizat pentru standardul de comparatie medii populationale, nivelul profesional premorbid inalt sau marile realizari personale ale bolnavului permit obtinerea de catre examinator a unor criterii directe de identificare a unui standard de comparatie valabil in raport cu performanta actuala

Lichidul cefalo-rahidian (LCR) recoltat prin punctie lombara, ofera date despre: biochimismul cerebral, prezenta particulelor virale sau microbiene (meningo encefalite), hematii (hemoragii cerebrale).

Importanta presiunii LCR, sau dificultati in curgerea libera in spatiul subdural cerebrospinal

12

. EEG - este metoda cel mai frecvent utilizata in clinica. Pornind de la lucrarile lui Galvani si Volta (1792), fiziologul englez Caton (1874) a evidentiat pentru prima data prezenta biocurentilor cerebrali ...la iepure. La om prima inregistrare a fost facuta de psihiatrul german Hans Berger in 1924 (publicata 1929). Orice structura vie genereaza prin functionare un biocurent. Creierul uman genereaza biocurenti, care au fost clasati in mai multe tipuri dupa frecventa si amplitudine.

13

Dupa forma lor sinusoidala in inregistrarile grafice au fost numiti unde cerebrale. Ritmul delta (0,5 3 Hz) apare la creierul imatur al copilului pana la 2 -3 ani, in somn si in suferinte cerebrale.

Ritmul teta (3-7 Hz) constituie ritmul de baza al copilului de 2-7 ani. La adultul normal apare in 10-15% di totalitate traseului EEG.

Ritmul alfa (8-12 Hz) este expresi activitatii electice de fond la omul norma l, in stare de veghe si repaus psihosenzorial.

Ritmul beta (peste 13 Hz) corespunde starii de activitate cerebrala. Cand percepem lumea exterioara suntem in ritm beta.

Ritmurile : alfa, beta, delta si teta difera in functie de frecventa, durata si ampli tudine. La subiectii relaxati domina alfa si delta. Orice excitatie (luminoasa, psihosenzoriala, activitate psihica) anihileaza ritmul alfa (reactie de oprire).

Activitatea psihica dezorganizeaza in mod necaracteristic traseul EEG, fara a se putea trage vreo concluzie asupra unui anumit act psihic. Elementele EEG nu coreleaza nici cu functiile psihice, nici cu capacitatile intelectuale. La debilii mintali traseele EEG pot fi normale. In starile patologice cerebrale apar fie unde prea lente, fie unde prea rapide, sau paroxistice.

Examenul EEG este usor de efectuat intr-un interval de timp relativ scurt, nu produce senzatii neplacute si nu are contraindicatii.

Marea utilitate a EEG este in studiul si diagnosticul epilepsiei, manifesta prin descarcari electrice anormale, hipersincrone, excesive si intermitente; aspectul este de varfuri paroxistice lente sau rapide, ca in epilepsia focala, sau complexe varf -unda ca in epilepsia generalizata sau petit mal la copil.

15 20% dintre epileptici au trasee normale (Daly si Pedley,1990). In asemenea cazuri, pentru activarea anomaliilor epileptice, se utilizeaza hiperventilatia, stimularea luminoasa intermitenta, EEG de somn, activarea medicamentoasa, inregistrarea prelungita cu sau fara inregistrare video, retragerea m edicatiei anticonvulsive, etc.

Tomodensitometria, aparuta in anii 70 (premiul Nobel 1979), este examenul de prima intentie cerut in urgenta (traumatisme, accidente vasculare, etc.)

14

Fizicianul sud african Allan Cormack si inginerul englez Sir Gofrey Housfield, independent unul de altul, au elaborat principiile metodei.

Tesuturile cu densitati diferite absorb cantitati diferite de raze X.

In TC sunt expuse transe subtiri si consecutive ale corpului uman care sunt apoi analizate si reconstruite pe calculator.

15

PET Reconstructia tridimensionala a sectiunilor cerebrale utilizand radioelemente emitatoare de pozitroni.

Debitul sanguin, metabolismul oxigenului, metabolismul glucozei, metabolismul neurotransmitatorilor.

SPECT single photon emission computed tomography , permite analiza cantitativa si calitativa a relatiilor functionale ale structurilor cerebrare prin compararea activitatilor radioizotopice

16

Se pot studia accidente cerebro-vasculare, ischemii, crize de epilepsie, afectiuni psihiatrice si tulburari cognitive, sindrom de oboseala cronica, traumatisme cranio cerebrale, etc.

SPECT in boala Alzheimer:

17

Rezonanta Magnetica Nucleara - RMN - Fenomen cunoscut din 1946 Bloch si Purcell (premiul Nobel 1952): anumiti nuclei rezoneaza si emit semnale de radiofrecventa cand sunt intr-un camp magnetic si pulseaza cu undele radio cu frecventa corecta.

In medicina la sfarsitul anilor 70.

Imagistica functionala prin RMN vizualizarea regiunilor anatomice cerebrale unde se concentreaza activitatile cognitive sau motorii.

ALTE METODE

Metoda leziunilor anatomice distrugerea unui volum mic si localizat de tesut cerebral, printr-o boala neurologica sau interventie chirurgicala (lobotomia, leucotomia).

Metode neuropatologice dimensiunea, localizarea leziunilor, etc.


18

UNITATEA DE INVATARE 4 4. Structura si functiile lobilor cerebrali

Aria cortexului uman are aprox. 2200 cm, din care doar o treime vizibila, restul fiind ascunsa in sciziuni, santuri. Cele mai importante santuri sunt: lateral (Sylvius) central (Rolando) perpendicular extern

Acestea determina impartirea ariilor corticale in 4 lobi: frontal, parietal, occipital si temporal. Brodmann (cel mai cunoscut) 1909 - a descris 52 arii corticale iar von Economo peste 100. Structura scoartei cerebrale difera de la o zona la alta (ca grosime, ca densitate a ? celulare, ca orientare a celulelor sau ca numar al acestora). Functie de acestea aspecte au fost descrise peste 50 de arii corticale (harta Brodmann). In functie de predominanta celulara,
19

anumite arii pot fi considerate motorii (predomina celulele piramidale) sau pot fi senzoriale (predomina straturile granulare) sau pot fi de asociatie (predomina straturile I, II si uneori III). Cortexul e o vasta zona de receptie, de comanda-control, dar si de integrare a impulsurilor. Din acest punct de vedere putem vorbi de cortex somato-senzorial si de cortexul motor (efector). Structura lor le face ca unele sa fie efectorii si altele receptorii, iar functia de asociatie apartine intregului neocortex omenesc

Tendinta de a limita ariile corticale prin granite precise este gresita, deoarece au intre ele zone de trecere. Localizarile functionale nu respecta limitele citoarhitectonice ale
20

unei ariiScoarta cerebrala reprezinta o vasta suprafata de receptie sintezo-analizatoare pentru receptorii periferici dar si de comanda si reglare a efectorilor

Lobul frontal = locul anatomic al constiintei de sine; este cea mai evoluata componenta a creierului uman Delimitat posterior de scizura (santul) Rolando (central), lateral de fisura sylviana si medial de sulcusul cingulat. Are trei sectoare functionale majore:

1. Cortexul motor primar

2. Cortexul premotor

3. Cortexul prefrontal
21

Homunculus-ul motor este o schema in care este reprezentat fiecare segment osteomuscular al corpului, corespunzator importantei pe care o are in realizarea miscarilor voluntare instrumentale adica a praxiei

Leziunile localizate la nivelul acestei zone afecteaza capacitatea de a efectua miscari intentionate

Hemiparezele, hemiplegia, apraxiile Epilepsia motorie, partiala (jacksoniana) crize de miscari tonico-clonice care, in forma cea mai tipica, debuteaza la nivelul degetului mare, cuprinde celelalte degete dupa care se intinde spre brat, fata si in sfarsit la membrul inferior, reproducand astfel reprezentarea diferitelor segmente ale corpului la nivelul ariei 4.

Implicat in integrarea abilitatilor motorii si in secventele actiunii de invatare.


22

Initierea si programarea miscarilor corpului La nivelul ariei 6 se inchide feedback-ul kinestezic, mecanism de optimizare a caracteristicilor miscarilor (amplitudine, directie, traiectorie, forma, viteza, flexibilitate, tempo, coordonare simultana, succesiva).

ARIA BROCA Rol in integrarea vizualo-motorie, in testele de invatare vizualo-motorie si in activitatea posturala

Situata in girusul frontal inferior si posterior si este responsabila de controlul vorbirii voluntare

Aria 44

In emisfera dominanta (stanga):

Tulburari paroxistice de vorbire (oprirea vorbirii, pal ilalie), tulburari tranzitorii de vorbire, de cateva zile (afemie sau chiar mutism), tulburari in initierea vorbirii, gol de cuvinte, anomie, scaderea fluiditatii verbale.

Alterarea ritmului tempoului vorbirii, adecvarii acesteia la continutul informationa l transmis si la particularitatile situatiei de comunicare
23

CORTEXUL PREFRONTAL Portiunea cea mai rostrala a lobului frontal caracterizata prin implicarea ei in functiile cerebrale cognitive si emotionale. S-a estimat ca ocupa aprox. o treime din intregul cortex cerebral uman. La om, aceasta zona care ocupa aproape 1/3 din cortexul cerebral, are o dezvoltare superioara fata de zonele similare ale creierului celorlalte animale. Filogenetic, salturi calitative in organizarea globala a comportamentului in raport cu solicitarile mediului extern si cu satisfacerea starilor proprii de motivatie se leaga, cu precadere, tocmai de constituirea si dezvoltarea mecanismelor de comanda-control ale cortexului prefrontal. De aceea nu este lipsit de temei ca principiul general al corticalizarii sa fie intregit cu principiul particular al FRONTALIZARII. Este instanta care constientizeaza emotiile si le confera girul ratiunii. Unii cercetatori considera ca dominarea ratiunii de catre emotie s-ar datora existentei mai multor circuite neuronale la acest nivel. Prin RMN functional s-a observat ca zona prefrontala stanga este activata de emotiile pozitive (empatie, compasiune, respect, calm, buna dispozitie, etc.), iar zona prefrontala dreapta de emotiile negative.

24

Cortexul prefrontal lateral - regiunea medio-laterala a cortexului prefrontal drept este implicata in monitorizarea informatiei recuperata din memoria episodica (Henson si colab., 1999); convexitatea prefrontala inferioara este implicata in procesele legate de semnificatia comportamentala a stimulilor si in recompensa

Cortexul prefrontal medial (aria cingulara anterioara) este implicata in mod specific in coordonarea bimanuala, atentia sarcinilor cognitive cercetate, modularea trezirii corpului, memoria spatiala, miscarile auto-initiate, solutionarea conflictelor si in extragerea informatiei din memoria de lunga durata; de asemenea este implicat in perceptia durerii dar si in medierea raspunsului emotional initiat de perceperea de catre noi a durerii (Barbas, 1995; Goldman-Rakic,1987).

Cortexul orbitofrontal este implicat in functiile autonome, emotionale, de inhibitie a raspunsului si de semnificatie a stimulului; are un rol semnificativ in comportamentul social si emotional precum si in formarea noilor date de memorie (Morecraft si Yeterian, 2002); este implicat in prelucrarea gustativa si olfactiva, precum si in aprecierea semnificatiei emotionale a stimulilor respectivi; leziunile la acest nivel pot produce modificari de personalitate, indiferenta, iritabilitate si comportament impulsiv.

E important pentru gandirea abstracta; atitudinea abstracta nu poate fi adoptata de pacientii cu leziuni frontale (Goldstein, 1944)

Pacientii cu leziuni frontale sunt deficitari in utilizarea erorilor in scopul ghidarii comportamentului lor (Luria, 1966)

Activitatea de planificare: activitatea umana constienta necesita o lista de obiective si un set de actiuni asemanatoare structurii unui document

Lobii frontali au functie inhibitoare, de suprimare a tendintei actiunilor dominante in favoarea comportamentelor cu scopuri destinate (Diamond, 1989)

Memoria de lucru este o forma a memoriei pe termen scurt; studii pe maimute si neuroimagistice pe oameni o plaseaza prefrontal (Goldman-Rakic, 1987; Funahashi, 1993; Cohen, 1994; DEsposito,1994)

25

LOBII TEMPORALI Se afla sub osul temporal Lobii temporali sunt mai mult imagini avantajoase decat entitati anatomice, delimitarile fata de lobii parietal si occipital neavand repere precise.

Are trei circumvolutii: superioara (T1), medie (T2) si inferioara (T3) Ariile auditive primare (41 si 42 girusul Heschl) si aria auditiva secundara (22) Pe fata infero-laterala se gasesc proiectiile vizuale, arii de inalta integrare senzoriala (arii tertiare)

Aria Wernicke PET (Positron Emission Tomography) arata activarea bilaterala a girusului Herschl si activarea unilaterala (stg.) a ariei Wernicke atunci cand subiectii dreptaci tipici asculta un material verbal sau narativ.

26

Lezarea temporala ant. in emisfera stg provoaca deficite in gasirea numelor proprii, iar in emisfera dr dau deficiente in denumirea expresiei faciale; leziunile bilaterale dau anomie si deficite de memorie retrograda.

Lezarea regiunii mediale stg. provoaca memorie saraca pt. informatii verbale noi, iar lezarea in dr. da memorie saraca pt. informatii nonverbale noi (Buchtel, 2002).

Lezarea lobului temporal inferior duce la aparitia prosopagnoziei pot vedea o fata dar nu recunosc persoana dupa fata respectiva; interesant este ca dupa ce persoanele vorbesc, identitatea lor este recunoscuta imediat 1. Agnozia auditiva individul are o deficienta izolata de intelegere a sunetelor in prezenta unei audiograme aproape normala; pacientul nu intelege nici vorbirea si nici sunetele din mediul inconjurator; pot citi, vorbi, scrie si numi corect obiectele. 2. Surditatea corticala cand sunt afectate ariile 41 si 42 bolnavul ramane indiferent la orice stimuli auditivi de la o sursa pe care nu o are sub control vizual imediat 3.Tulburari in recunoasterea vizuala prosopagnozia. 4. Tulburari ale sferei afective si motivationale scaderea tonusului emotional general, reducerea agresivitatii si intensificarea emotiei de frica; indiferenta afectiva (in amigdalectomie bilaterala), instabilitate emotionala; perversiuni ale unor trebuinte, indeosebi
27

alimentare (ex. coprofagia) si sexuale; exacerbarea sau diminuarea unor trebuinte biologice primare. 5.Tulburarea functiei mnezice experientele lui Milner (1962) privind invatarea unui labirint pe un lot de 79 bolnavi au evidentiat: a)leziunile hipocampice bilaterale determina deficitul cel mai important; b)lobectomiile temporale dr. provoaca un deficit mai sever decat cele stg., care lasa performantele aproape normale; c)leziunile cortexului posterior temporal drept determina o reducere masiva a vitezei de invatare. 6. Tulburarea gandirii leziunile de lob temporal provoaca tulburari in desfasurarea proceselor gandirii; in cazul emisferei dominante nu reusesc sa efectueze mental serii succesive de operatii, care presupun o permanenta sustinere si mediere verbala (ex. calcule multioperationale 4x5-3+7=?). 7. Tulburarea comportamentului lobectomiile temporale dr. par a fi asociate cu paranoia, comportament egocentric si logoreic. (Kolb si Whishaw, 1980). 8. Tulburarea perceptiei timpului. 9. Tulburari vestibulare si de echilibru datorita proiectiilor vestibulare in lobul temporal vertije, senzatie de deplasare in plan vertical. 10.Tulburari olfactive lezarea portiunii antero-mediale a lobului temporal, care include si hipocampul, poate cauza halucinatii olfactive. In cazul epilepsiei temporale pot aparea hiposmie, parosmie sau halucinatii olfactive. 11. Tulburari viscero-vegetative stimularile stereotactice ale hipocampului si amigdalei au antrenat modificarea frecventei cardiace, a ritmului respirator, nevoia de a urina. (Young, 1992) 12. Tulburarea ritmului somn-veghe hipersomnii, uneori de tip narcoleptic sau aspecte de mutism akinetic rar intalnita.

EPILEPSIA TEMPORALA

Simptomele sunt extrem de polimorfe : halucinatii auditive simple si complexe, halucinatii olfactive, halucinatii vizuale complexe, stari de vis ( dreamy state) cu alterarea constientei privind lumea exterioara (senzatie deja vu, jamais vu, jamais vecu) si tulburari paroxistice de vorbire.

In timpul crizei bolnavul retraieste ca in vis, cateva minute, scene din viata anterioara, crede ca este in alta localitate, are halucinatii vizuale, olfactive (crize uncinate).
28

Criza epileptica se poate manifesta si prin halucinatii vestibulare, stari depresive, anxietate, euforie, automatisme simple (masticatie, supt) sau complexe (automatisme ambulatorii, cu stare de constienta aparent normala dar cu amnezie retrograda), tulburari paroxistice vegetative, manifestari critice erotice, epilepsie gelastica (acces de ras prostesc), epilepsie cursiva (nevoia de a alerga fara oprire), cosmaruri paroxistice.

La ora acutala conceptul de personalitate epileptica este admis ca fiind relevant pentru epilepsia temporala

Cazuri celebre: Dostoevski, Flaubert, van Gogh cu epilepsii temporale de etiologii diferite (familiala, anevrism, leziune traumatica)

LOBUL PARIETAL Posterior de lobul frontal, de care e separat prin santul central (Rolando), pana la santul parieto-occipital. Structura superior dezvoltata filogenetic; la macac are 7,5 cm iar la om 150 cm In interactiune cu lobul frontal, lobul parietal alcatuieste mecanismul principal de integrare a proceselor cognitive superioare (reprezentarea, imaginatia si gandirea) Perceptia tactila sau somestezia, se refera la abilitatea noastra de a intelege informatia obtinuta prin atingere. Perceptia tactila rezulta din stimularea receptorilor cutanati si a celor proprioceptivi. Termoreceptorii contribuie la recunoasterea tactila a obiectelor CORTEXUL SOMATO-SENZORIAL: CSS primar include ariile1, 2 si 3

CSS secundar unde reprezentarea degetelor mainii si a fetei ocupa aproape toata aria. Este o parte a unui centru asociativ de ordin inalt pentru recunoasterea tactila a obiectelor si invatare. Homunculus senzitiv exista o magnificare relativa a cantitatii de cortex dedicata partilor corpului cu cea mai inalta acuitate tactila si specializare senzoriala. Fiecare lob parietal construieste reprezentarea hemicorpului sau opus si ambii au predilectia de a inlocui pri fantome partile de corp pierdute. Harta corticala somatosenzoriala nu este statica!!! Antrenamentele de utilizare a varfului degetelor pot creste aria corticala care le reprezinta (ex: orbii care utilizeaza degetele pentru citirea Braille).

29

Astereognozia sau agnozia tactila nu pot identifica obiectele dupa pipait desi pe cale vizuala le recunosc fara dificultate.

Epilepsia somatosenzitiva partiala parestezii, dureri, senzatii de curent electric si crize complexe cu tulburarea schemei corporale controlaterale (senzatie de alungire, marire de volum sau dezagregare a unui membru). Epilepsia reflexa declansata la lectura, sah, calcul, etc.

Sindromul Gerstmann in lobul parietal dominant (stg.) agnozie digitala, dezorientare dreapta-stanga, acalculie si agrafie.

Asimbolia la durere sau indiferenta fata de durere (hemiagnozie dureroasa) lob parietal stg.

Tulburarea orientarii in spatiu si a constructivitatii obiectuale o dominanta a emisferei drepte; tulburare de recunoastere a lungimii si volumului, dificultati in divizarea unei linii in parti egale, in gasirea centrului unui cerc.

Apraxia constructiva incapacitate de manipulare a obiectelor in spatiu incepand de la formele componente.

Apraxia de imbracare.

30

Neglijarea spatiala unilaterala imposibilitatea de a descrie verbal, de a raspunde si de a se orienta in raport cu stimularile de partea controlaterala laziunii; ignora de obicei hemispatiul stang; au tulburari de citire pentru ca ignora jumatatea stanga a paginii.

Tulburarea operatiilor logico-gramaticale leziunile inferioare ale lobului parietal din emisfera dominanta, mai ales cand se asociaza cu leziuni ale lobului temporal dezacorduri, inversiuni topice, incoerente logice, etc.

Acalculie Tulburari ale gustului Tulburari trofice si vasomotorii sfaramicioase,etc. - amiotrofii, edeme, hipersudoratie, unghii

LOBII OCCIPITALI Omul este in principal un animal vizual, iar perceptia vizuala si interpretarea acestei perceptii domina viata sa. Lobii occipitali, legati de prelucrarea si integrarea informatiei vizuale, realizeaza esentialmente o functie cognitiva Centrul vederii a fost plasat invariabil sub emisferele cerebrale, adica, in ventriculii laterali (Galen), in trunchiul cerebral (Willis), in corpul pineal (Descartes). Aria 17 Brodmann reprezinta nucleul analizatorului optic, realizeaza integrarea modala primara, concretizata prin capacitatea de a avea senzatii vizuale. Aria 17 = centrul experientei vizuale elementare Ariile 18 si 19, prin excelenta asociative, realizeaza integrarea secundara, pe care o putem denumi obiectuala sau sintactica Tulburarea perceptiei formei, dimensiunilor si miscarii obiectelor Palinopsie (paliopsie) persistenta vizuala in timp sub forma de persistenta sau recurenta a unei imagini (are impresia ca vede trecand din nou prin fata sa o persoana pe care a vazut-o cu cateva minute inainte. Agnozia vizuala poate fi conceputa ca rezultat al lezarii ariilor 18 si 19 care impiedica transmiterea si eventual integrarea informatiei sosite din aria 17. Cecitatea corticala sau cecitatea psihica se datoreaza lezarii bilaterale a ariei striate (aria 17). Deficitul este asociat uneori unui tablou confuzional, unei dezorientari temporo-spatiale si uneori unui usor deficit senzitivo-motor. Cel mai des bolnavul ignora deficitul sau este indiferent fata de acesta.
31

Acromatopsia un deficit dobandit al perceptiei culorilor, secundar unei leziuni corticale.

Anomia culorilor o afazie optica pentru culori; pacientii pot potrivi fragmentele de culori si pot asocia culorile cu obiectele, dar cand prezentam o culoare specifica acesti pacienti sunt incapabili de a o denumi.

EPILEPSIA OCCIPITALA Iluzii si halucinatii, modificari tonice si clonice ale capului si ochilor, inchiderea pleoapelor sau fluturarea lor, tulburari vegetative, timice si de automatism cand descarcarea se raspandeste. Cand fenomenele vizuale pot actiona ca un factor declansator al unei epilepsii nefocalizate, se vorbeste despre o epilepsie reflexa vizuala.

32

Neglijarea campului vizual lipsa de raportare, raspundere sau orientare la stimuli noi, semnificativi, prezentati de partea opusa leziunii cerebrale, la cazurile la care acest neajuns nu poate fi atribuit unor deficite motorii sau senzoriale (Jones, Tranel 2001).

EXEMPLU

Epilepsia temporala

Fiodor Dostoievski (1821-1881), Gustave Flaubert (1821-1880) si Vincent van Gogh (1853-1890) au suferit de epilepsie temporala. Iata o comparatie intre aspectul crizelor, inteligenta si modul de integrare sociala al celor trei genii, care au trait in aceeasi perioada istorica:

Crize

1. Tip crize grad mal n timpul somnului. Exceptional n stare de veghe precedate de o traire scurta a extazului.

33

2.

Crize partiale elementare (fosfene) urmate de crize partiale complexe si finalizate

prin generalizare n grand mal. 3. Crize partiale complexe urmate de obicei de o perioada mai mult sau mai putin

lunga de confuzie semannd cu un episod psihotic schizoid. Etiologie 1. O posibila predispozitie familiala (status epilepticus la un fiu). 2. Leziuni sigure la nivelul zonei occipito-temporale stngi, probabil un anevrism arterio-venos a provocat moartea. 3. Probabila existenta unei leziuni temporale, locul si natura acesteia ramnnd necunoscute .

Inteligenta globala

1. Exceptional de stralucita. Fuga de idei productiva; spirit filozofic. 2. n mod sigur foarte stralucita, desi pusa la ndoiala de cei care confundau inteligenta cu inteligenta verbala. 3. Desigur foarte stralucita.

Inteligenta verbala

1.

Excelenta; expresivitate vie: scriere febrila: improvizatie prin dictare; minte dialectica.

2.

Mediocra, daca nu slaba. Lentoarea expresiei orale si scrise. Enorma dificultate n gasirea cuvintelor.

3. Exceptionala. hipergrafie.

Poliglot

(4

limbi).

Expresivitate

vie

scribomanie,

Comportament social

1.

Cald, desi iritabil, stilat potrivit, ordonat, dar jucator de noroc. Inconstant n

angajamentele sale politice si religioase.

34

2.

Rezervat, nengrijit, dezordonat, izolat la locuinta

lui de la Croisset;

angajamente politice, religioase. 3. Rezervat, mbracamin nengrijita, ngrozitor de dezordonat ; angajamente

religioase si politice temporare dar excesive (activitate de misionar la Borinage, socialist utopic, agnostic).

Afectivitate

1. 2.

Normala fata de familie si prieteni, irascibila fata de Beninski si Turgheniev. Dependenta in exces emotionala fata de apropiati ai familiei (nepoata,

matusa) si prieteni (le Poitevin, Bouilhet); rigiditate, viscozitate. 3. Dependenta emotional excesiva fata de prietenii apropiati (Theo) si prieteni

(Gauguin); rigiditate, viscozitate.

Dispozitie

1. Normala, cu oscilatii afective habituale. Teribil de gelos fata de a doua sotie. 2. 3. Iesiri mnioase (strigate) n ciuda placiditatii si unei naturi complezente. Crize nemotivate de mnie, impulsuri agresive aproape homicidale uneori

(Gaugain, Rey, Gachet) si tendinte autodistructive (mna arsa, urechi mutilate, suicid).

Sexualitate

1.

Activa cu prima femeie. Iubitele (Suslova, Panina) si in special a doua nevasta. Aluzii erotice n corespondenta. Obsedat de violul unor adolescente.

2. Activ n adolescenta, foarte diminuat, daca nu abolit, dupa nceperea crizelor (de aproape doi ani n-am avut nici o relatie sexuala). Onanism. 3. Redus la putine relatii cu prostituate, n contrast cu relatia efemera fata de Kee si Ursula abolita dupa nceperea crizelor (nu functioneaza).

35

UNITATEA DE INVATARE 5 5. Corpul calos ; emisfericitatea


Marea comisura transversa a creierului, conecteaza cele doua emisfere si formeaza tavanul ventriculilor larerali La om numarul total de fibre este de aproximativ 200 milioane Descrierea facuta de Galen (sec II i.d.Hr.), dar ipoteza conectarii emisferelor apartine lui Vesalius (1543) Sindromul de deconexiune interemisferica (split-brain, creierul divizat) bazat pe principiul specializarii emisferei stg. emisferei dr. In abilitatile video-perceptuale si spatiale. Ariile somatice si senzitive sunt conectate cu cele controlaterale, dar ariile legate de mana si picior sunt lipsite de conexiuni calosale comisurale (Powell, 1981) In comportamentul verbal si al

Emisfericitatea este un termen introdus de biologi pentru a desemna specificitatea functionala a unei emisfere cerebrale. In anumite conditii, una dintre emisfere lucreaza mai mult decat cealalta.

36

Emisfericitatea nu inseamna ruptura sau independenta a celor doua emisfere, ci dimpotriva, ele se informeaza reciproc in mod constant permitand o actiune coordonata in totalitate.

Functiile senzorio-motorii (motricitatea, sensibilitatea, miscarile mainilor si ale picioarelor, miscarile ochilor) sunt comandate de fiecare emisfera direct si invers (incrucisat). Fiecare emisfera comanda jumatatea de corp inversa ei, avand aceleasi functii si aceleasi roluri, ceea ce nu se intampla in cazul limbajului, gandirii etc.

EMISFERA STANGA

Este responsabila de ceea ce spunem,

- se refera la limbaj, cuvant, aspectul lingvistic al limbajului scris, calcul logic, cifre, rationament, capacitate de analiza si de abstractizare, grija de a proceda metodic (dependenta de timp Hazel ) Se intereseaza de arbori in dauna padurii". Preferinta pentru detalii si nu pentru ansamblu, prezentarea logica a faptelor, relatii de la cauza la efect sunt aspecte caracteristice emisferei stangi. Trasatura tipica pentru emisfera stanga este abordarea rationala. Persoanele care au amisfera stanga mai dezvoltata procedeaza metodic, nu trec la o etapa urmatoare pana nu au epuizat-o pe cea anterioara. Totul trebuie sa se inlantuiasca logic. Relativa rigiditate a demersului constituie uneori o garantie a validitatii acestuia (D. Chalvin, 1992).

EMISFERA DREAPTA

Este universul gandirii fara limbaj, al intelegerii nonverbale, al recunoasterii formelor, al perceptiei spatiale.

Emisfera dreapta da tonul si intonatiile vocii, ea priveste stilul de manifestare al unei persoane. Este apreciata ca locul ritmului, al muzicii, imaginilor si imaginatiei.

Informatiile abordate in emisfera dreapta se refera la culori, analogii, structuri, scheme. Emisfera dreapta este universul visului, al imaginatiei, al culorii, al vederii in relief. Sarcina ei este sa sintetizeze si sa exprime experienta noastra intr-o imagine.

37

Modalitatile ei de exprimare sunt nonverbale, modul de functionare se bazeaza pe asociatii. Imaginatia si intuitia sunt functiile ei dominante, fapt pentru care este

socotita sediul competentei artistice si muzicale. Emisfera dreapta are ca trasaturi specifice gandirea spatiala si capacitatea de a vedea abstract. Abordarea este intuitiva (opusa celei rationale); ea procedeaza prin asociatii de idei, prin abordarea interactiva, face sinteza relatiilor intre obiecte, ca sa reconstituie informatiile intr-un tot unitar. Avansarea se face in spirala, asteptand ca putin cate putin elementele sa se ordoneze intre ele, cat mai suplu posibil. Persoanele cu o dominanta dreapta sunt vizuale

EMISFERICITATEA

Studiile au demonstrat c rezolvarea problemelor este administrat la femei de ambele emisfere, n timp ce brbatii folosesc o singur emisfer.

Zonele creierului raspunzatoare de dezvoltarea vorbirii sunt mai mari la femei. De asemenea, femeile pot percepe la fel de bine sunetele cu ambele urechi in timp ce barbatii se concentreaza mai degraba asupra unei surse dominante de zgomot

In hipocamp, legat de prelucrarea si exprimarea emotiilor, creierul femeii dispune de mai multe celule nervoase decat al barbatului. Aici sunt coordonate si reactiile la stress, aceasta zona fiind foarte sensibila la estrogen ceea ce explica in parte instabilitatea emotionala declansata in perioada premenstruala . Findca femeia are mai multi neuroni in hipocamp, sentimentele ei sunt mai intim legate de atitudini comportamentale, aceasta fiind explicatia comportamentului in conditii de stress

Concluziile acestui studiu ar putea explica o serie de alte informatii care pana acum pareau incerte. De exemplu, oamenii de stiinta vor putea analiza de ce femeile si barbatii au predispozitii diferite la probleme de sanatate mintala, sau de ce unele medicamente au efecte diferite in functie de sex.

Conform statisticilor, femeile sunt de doua ori mai predispuse decat barbatii la depresii. Explicatia ar fi aceea ca la nivelul creierului feminin se produce doar jumatate din cantitatea necesara de serotonina, hormon care induce starea de bine.

38

In schimb, barbatii sunt mai predispusi la autism, sindromul Tourette, dislexia, deficit de atentie sau schizofrenie. Aceste boli sunt provocate de lipsa unei substante care are rolul de a masculiniza" creierul si de a-l feri de aceste tulburari.

Cercetatorii au constatat ca barbatii sunt atenti la aspectele generale, pe cand femeile sunt mai concentrate pe detalii.

Explicatia este data de faptul ca femeile si barbatii proceseaza diferit informatiile, folosind mecanisme cerebrale diferite. A ceste deosebiri implica un comportament predominant androgen la barbat care este dotat prin conformatia sa mai mult pentru o activitate fizica, de unde si experienta sa mai mare in durerea somatica. Pe de alta parte femeia are o dominanta estrogenica asociata cu o structura psiho-emotionla deosebita adaptata problemelor legate de ciclurile periodice, sarcina, alaptare, menopauza si afectiuni specifice care implica o experienta dureroasa viscerala mai mare ca la barbat. Diferentele intre sexe nu sunt numai de ordin structural si functional ci si metabolic, constantindu-se la varstnici scaderea mai pregnanta a metabolismului glucozei la nivelul hipocampusului la femei in timp ce la barbati declinul metabolismului glucozei nu este semnificativ.

AUTOEVALUARE

Explicati notiunile : Corticalizare Frontalizare Emisfericitate

39

UNITATEA DE INVATARE 6 6. Sistemul limbic ; diencefalul ; cerebelul ; trunchiul cerebral


Toata viata oscilam intre ratiune si afecte sau emotii. Structura care proceseaza emotivitatea este sistemul limbic. Rolul lui in evolutie era acela de a lua o decizie rapida aparare, atac sau fuga. Dupa unii autori, afectivitatea are un rol chiar mai mare decat capacitatea cognitiva in manifestarea personalitatii umane. Hipocampul si amigdala (situate in lobul temporal) fac parte din sistemul limbic (poate cele mai importante structuri!). Limbus in limba latina inseamna limita, granita Termenul de lob limbic introdus de Broca, 1878

Componentele sistemului limbic: 1. Nervii,bulbul,tractul si nucleii olfactivi. 2. Striile olfactive si girusul olfactiv. 3. Trigonul olfactiv, substanta perforata anterioara, tuberculul olfactiv si banda diagonala Broca.
40

4. Lobul piriform, aria periamigdaloida, uncusul hipocampic cu girusul uncinat, coada girusului dintat, girusul intralimbic, aria entorinala (28) si partea craniana a girusului parahipocampic. 5. Complexul nuclear amigdaloid. 6. Aria septala (septum pellucidum, septum verum). 7. Formatiunea hipocampica. 8. Fornixul cu variatele sale ramificatii si diviziuni. 9. Stria terminalis. 10. Stria medularis talamica (habenularis). 11. Girusul cingulat si parahipocampic. 12. Hipotalamusul. 13. Nucleii talamici limbici si paralimbici. 14. Aria limbica a ganglionilor bazali. 15. Tegmentul mezencefalic ventral impreuna cu nucleii reticulari. 16. Posibil rafeul dorsal serotonergic din mezencefal. 17. Cortexul limbic. 18. Cortexul paralimbic. (Fagarasan, 1991; Fischer, 1989; Katsuki, 1990) Functiile posibile ale hipocampului (Duvernoy, 2005):

1. Invatare si memorie. 2. Reglare a comportamentului emotional. 3. Unele aspecte ale controlului motor. 4. Reglare a functiilor hipotalamice

41

Hipocampul este implicat in toate sistemele memoriei declarative: memoria semantica (memoria faptelor si a conceptelor), memoria episodica (constientizarea amintirii evenimentelor si a relatiilor dintre ele), memoria spatiala (recunoasterea localizarii spatiale). Kopelman,1993; Markovitsch, 1995. DIENCEFALUL Structurile diencefalice se situeaza deasupra si in continuarea mezencefalului, in jurul ventriculului III, acoperite de emisferele cerebrale. Talamoencefal (talamus,metatalamus, subtalamus, epitalamus). Hipotalamus TALAMUS - Structura senzitiva subcorticala cruciala, subordonata cortexului cerebral; la acest nivel se intrerup in drumul lor catre scoarta cerebrala caile tuturor formelor de sensibilitate, cu exceptia celei olfactive, care ajunge direct la cortex. Morfologic sunt cinci grupe de nuclei talamici. Exista un sistem de proiectie talamocortical specific (vizual, auditiv, etc.) si unul nespecific. Exista si un feed-back talamo-cortico-talamic, cu efect frenator (inhibitor) sau facilitator la nivelul structurilor talamice. Functional, nucleii talamici se impart in: Nuclei de transmitere, cu urmatoarele caracteristici: 1. a) fiecare prelucreaza o singura modalitate senzoriala sau un input de la o anumita parte a sistemului motor; b) fiecare se proiecteaza intr-o regiune specifica a cortexului cerebral; c) fiecare primeste inputuri recurente de la regiunea cortexului pe care s -a proiectat. 2. Nuclei cu proiectie difuza fac parte din sistemul care guverneaza nivelul de trezire al creierului. Sindromul talamic :
42

- hemianestezia contralaterala - durerea de tip central, intensa (hiperpatie) cu caracter de arsura - miscari involuntare (tremor intentional) - tulburari de gust (uneori) - afazia (disfazia?) talamica Tulburarea de memorie se refera exclusiv la materialul verbal. Sindromul de neglijenta talamica (atat motorie cat si senzoriala). Dementa talamica (in leziuni bilaterale). Din talamencefal mai fac parte:

- metatalamusul alcatuit din corpii geniculati laterali (cu rol in perceptia vizuala) si mediali (cu rol in perceptia auditiva);

- epitalamusul al carui principal component este glanda epifiza (pineala); - subtalamusul cu rol in reglarea miscarilor.

DUREREA Durerea = o experienta senzoriala si emotionala dezagreabila, data de o leziune tisulara veritabila sau potentiala, sau de o descriere cu termeni ce se refera la o asemenea leziune.(IASP International Association of the Study of Pain, 1994) Componentele Durerii: Senzitiv discriminativa, ce se refera la capacitatea de a analiza calitatea durerii (ca o arsura, intepatura, gheara, etc.), localizarea, intensitatea si durata stimulului. Motivationala care face ca perceptia dureroasa sa aiba un caracter dezagreabil. Cognitiva si evaluativa implicata in fenomene de anticipare, de atentie, de sugestie. Aceste procese actioneaza asupra celorlalte doua componente.
43

Clasificarea Durerii: Nociceptiva colici, crampe musculare, artrite, leziuni tisulare, etc.

Neuropatica compresie sau distructie nervoasa (neuropatie diabetica, lombosciatica, nevralgie de trigemen, etc.) Caracteristicile Durerii: Factori declansatori Intensitate Caracter Durata Iradiere Fenomene asociate Tratamentul la care cedeaza

EXEMPLE

Schilder si Stenhgel (1930) au descris in leziunile lobului parietal asimbolia la durere. Structurile parietale lezate nu mai incadreaza durerea ca o senzatie de disconfort cu semnificatie nociceptiva. Reactiile afective nu sunt prezente si senzatia este perceputa numai informativ, similar celei tactile.

Particularitati in perceptia si expresia durerii: Erbin Krafft, intr-un raport asupra perversiunilor sexuale publicat in 1942, releva, avand ca sursa de inspiratie un roman al scriitorului Sacher Masoch (1835-1895), ca autorul solicita sa fie flagelat de sotia sa pentru obtinerea unor satisfactii sexuale. Perturbarea sexuala numita masochism, a fost descrisa si de alti autori ca algolagnie (gr. algos = durere, lagnea = pofta) sau algofilie (algos = durere, philein = a iubi).
44

O alta implicatie a durerii in obtinerea satisfactiei sau erotismului sexual constituie sadismul, adica obtinerea satisfactiei sexuale prin chinuirea fizica a partenerului. Primele consemnari apartin marchizului de Sade (1740 1814) care in La philosophie dans le budoir comenteaza astfel de situatii carora ulterior li s-a dat numele de sadism.

Ambele pervertiri sexuale legate de durere au in primul rand o determinare instinctuala diencefalica.

Multi pacienti cu durere cronica au o coloratura psihica a durerii. Unele dimensiuni psihice pot fi benefice, ajutand vindecarea, in timp ce altele pot agrava simptomele.

45

HIPOTALAMUS (H) - Numit si creierul vegetativ al organismului, este organul nervos cu cele mai multe functii pe unitate de volum. Reprezinta sub 1% din masa cerebrala dar integreaza toate reglarile vegetative din organism, controleaza functiile endocrine si aspecte ale comportamentului emotional. Reglari vegetative portiunea anterioara coordoneaza activitatea parasimpaticului iar cea posterioara pe cea a simpaticului. H anterior favorizeaza procesele anabolice, iar cel posterior pe cele catabolice; lezarea H produce obezitate sau emaciere, in functie de sediu. Neuronii H anterior au proprietati secretorii endocrine. Toti hormonii secretati de H se numesc produsi de neurosecretie. Prin intermediul hipofizei anterioare H coordoneaza activitatea intregului sistem endocrin. H regleaza temperatura corpului homeotermia H regleaza echilibrul hidric al morganismului produce senzatia de sete si cotroleaza excreti renala a apei. H regleaza aportul alimentar aici se gasesc centrii foamei si satietatii. H regleaza activitatea de reproducere a organismului, prin participarea la geneza impulsului sexual si prin reglarea secretiei de hormoni gonadotropi hipofizari. H este un centru important al vietii afective, alaturi de sistemul limbic. La acest nivel se elaboreaza emotiile, sentimentele si pasiunile, precum si expresia vegetativa a acestora: variatiile frecventei cardiace, ale tensiunii arteriale, etc. H regleaza ritmul veghe-somn. Impreuna cu substanta reticulata a trunchiului cerebral si cu talamusul nespecific, participa la reactia de trezire, la cresterea starii de vigilenta corticala.

46

CEREBELUL 120 150 grame, 1/8 din greutatea creierului. Doi lobi, uniti prin vermis Cortexul cerebelos are 1000 cm patrati. Leziunile emisferelor cerebeloase produc dismetrie, tremor intentional, asinergie si inabilitate in modificarea rapida a miscarilor ipsilaterale laziunii cerebeloase Adiadocochinezie (proba marionetelor) Joaca rol important in invatarea motorie. Erorile de directie, rata si ordine determinate de disfunctiile cerebeloase apartin conceptului traiectoriei (Cook, 1980), ca bucla de control supraspinal asupra unei singure miscari articulare. Leziunile cerebelului produc hipotonie, ataxie si tremor intentional la membrele ipsilaterale TRUNCHIUL CEREBRAL

47

MEZENCEFAL Substanta alba tracturi Substanta cenusie nucleul rosu, substanta neagra, nucleul trohlearului, nucleul oculomotorului, nucleul lui Darkschewitsch, etc. Substanta reticulata.

PUNTEA Substanta cenusie la interior (nuclei) si substanta alba la exterior. Reflexele lacrimal, salivar, masticator, corneean, audiopalpebral, audiooculogir, secretorii (sudoripare si sebacee), mimica expresiva, tonusul muscular, etc.

BULBUL Trunchi de con de 3/2/1,25 cm cu nuclei de substanta cenusie la interior (senzitivi, motori si vegetativi) si tracturi de substanta alba la exterior. Centru reflex respirator, cardiac, vasomotor; centrii unor procese digestive (salivatie, deglutitie, supt); centrii unor reactii de aparare (stranut, tuse, clipit, voma); centrii de reglare a tonusului muscular. Functia de conducere cai ascendente si descendente. Functia de reglare a tonusului si dinamicii activitatii psihice prin intermediul substantei reticulate I II N. Olfactiv N. Optic

III N. Oculomotor IV N. Trohlear V N. Trigemen

VI N. Abducens VII N facial VIII N. Acusticovestibular IX X N. Glosofaringian N. Vag

XI N. Accesor (spinal) XII N. Hipoglos

48

UNITATEA DE INVATARE 7 7. Integrarea neuro-endocrina


Glandele cu secretie interna sunt formate din epitelii secretorii, ale caror celule produc substante active, numite hormoni, pe care ii elibereaza direct in sange. Aceste glande nu au canale excretoare. Sistem anatomo-functional complex, coordonat de sistemul nervos, avand rolul de a regla si coordona pe cale umorala activitatea diferitelor organe pe care le integreaza in ansamblul functiilor organismului. Hipofiza, suprarenala, tiroida, paratiroidele, testiculele, ovarele, epifiza, pancreasul insular, timusul si placenta (temporar).

HIPOFIZA Localizata la baza encefalului, inapoia chiasmei optice, in saua turceasca; are 500 mg (ca un bob de fasole) Adenohipofiza (lob anterior si mijlociu) si neurohipofiza (lob posterior) Intre eminenta mediana a hipotalamusului si adenohipofiza exista sistemul port hipotalamo-hipofizar descris de Gr. T. Popa si Unna Fielding (premiul Nobel). Intre hipotalamusul anterior si neurohipofiza exista tractul nervos hipotalamohipofizar format din axonii nucleilor hipotalamici.
49

Hipotalamusul este si glanda endocrina, care secreta trei tipuri de hormoni: de inhibare a adenohipofizei, de stimulare a adenohipofizei si cei ce se depoziteaza in neurohipofiza

Hormonii adenohipofizei sunt glandulotropi, avand ca organe tinta alte glande endocrine (ACTH, TSH, FSH, LH) si nonglandulotropi (STH si prolactina) Hormonul somatotrop (STH) este denumit si hormon de crestere (GH).

Hipersecretia de STH inainte de pubertate produce gigantismul. Intelectul nu este afectat. Dupa pubertate produce acromegalia. Metabolic apare hiperglicemie permanenta.

Hiposecretia produce la copil oprirea cresterii somatice, dar nu si a celei neuropsihice. Boala se numeste piticism (nanism) hipofizar, cu indivizi de talie mica, 1,2 1,3 m, proportional dezvoltati si cu intelect normal.
50

Acromegalia: Cresterea exagerata a oaselor fetei, a mandibulei, a oaselor late, ingrosarea buzelor, cresterea viscerelor (inima, ficat, rinichi, limba) si cresterea exagerata a mainilor si picioarelor.

51

Melatonina are ca precursor serotonina. Participa la sincronizarea circadiana, sezoniera Hormonul adenocorticotrop (ACTH) stimuleaza corticosuprarenalele.

Hormonul tireotrop (TSH) stimuleaza secretia de hormoni tiroidieni. Hormonii gonadotropi: foliculostimulant (FSH) si luteinizant (LH).

Sistemul hipotalamo-hipofizo-corticosuprarenal are rol in raspunsul la stress prin reglarea secretiei de glucocorticoizi.

Reglarea secretiei de hormoni adenohipofizari se face printr-un mecanism de autoreglare de tip feed-back negativ. Rolul cel mai important il are hipotalamusul ai carui neuroni secreta hormonii de eliberare (RH=releasing hormon) sau de inhibare (IH=inhibiting hormon).

Cand concentratia hormonilor hipofizari sau ai glandelor periferice creste in sange, are loc blocarea RH si stimularea IH si invers. In acelasi timp, secretia hipotalamica este influentata direct, pe cale nervoasa, prin stimuli veniti de la sistemul limbic, sau reflex, prin stimuli veniti de la receptori.

Vasopresina si oxitocina sunt hormoni secretati de neuronii hipotalamusului anterior, transportati prin tractul hipotalamo-hipofizar si eliberati in circulatie de neurohipofiza.

Hormonul antidiuretic (ADH) sau vasopresina creste absorbtia facultativa a apei la nivelul rinichiului. Hiposecretia determina pierderi mari de apa (pana la 20 l/zi), boala numindu-se diabet insipid.

Oxitocina (ocitocina) stimuleaza contractia musculaturii netede a uterului gravid, mai ales in preajma travaliului; ajuta la expulzia laptelui din glanda mamara.

EPIFIZA

Numita si glanda pineala (con de brad-pin). Intra in componenta epitalamusului. Principalul hormon este melatonina.

52

Are stranse legaturi cu retina al treilea ochi !?!? , si a altor cicluri vitale, cu rol de ceas biologic. Se produce noaptea si da somnul odihnitor.

Intarzie declansarea pubertatii Stimulii luminosi reduc secretia (diferente de sexualizare zona arctica fata de zona tropicala).

53

AUTOEVALUARE

1. Care sunt nervii cranieni ? 2. Unde se afla neuroni cu proprietati secretorii ? 3. Care este diferenta intre acromegalie si gigantism ?

54

UNITATEA DE INVATARE 8 8. Organele de simt ; mecanismele senzatiilor


Nimic nu este in intelect, care mai inainte sa nu fi exista t in simturi. John Locke Eveniment psihic elementar care rezulta din prelucrarea informatiei in sistemul nervos central in urma unei stimulari a unui organ de simt. Senzatia = prim proces psihic de cunoastere. Senzatia = modelul informational-cognitiv cu structura cea mai simpla,

unidimensionala, cuprinzand date despre insusiri singulare ale obiectelor-stimul, care actioneaza direct asupra receptorilor periferici.

Senzatiile nu raman entitati izolate, ci se leaga unele de altele printr-o operatie de integrare sistemica, atat in cadrul aceluiasi analizator, cat si in cazul interactiunii dintre doi sau mai multi analizatori, dand nastere unui proces psihic de cunoastere de rang calitativ superior perceptia.

In forma pura, senzatia se intalneste doar la nou-nascut, in primele 2-3 luni de viata; la adult ea poate fi obtinuta doar in conditii de laborator.

5 clase mari de senzatii: vizuale, auditive, gustative, cutanate si olfactive. Dupa natura sursei si continutului informational: extero-informative (cele 5 clasice), proprio-kinezio-informative (pozitia segmentelor propriului corp) si intero-informative (foame, sete, urinare, defecare).

Pe baza criteriului intensitatii-pregnantei, se delimiteaza doua categorii de senzatii: liminale, clar constientizabile si identificabile si subliminale, slab sau deloc constientizabile, care se integreaza la nivel subconstient sau inconstient.

Pe baza selectivitatii de actiune a stimulilor, sunt senzatii specifice (ex. rosu sau inaltimea unui anumit sunet muzical) si senzatii nespecifice (ex.socul mecanic sau curentul electric).

PROPRIETATILE SENZATIILOR Modalitatea senzatiile specifice se leaga de actiunea unor anumite categorii de stimuli. Intensitatea pregnanta cu care se constientizeaza senzatia (puternic, moderat, slab).
55

Durata intinderea in timp a senzatiei, depinde de durata de actiune a stimulului. Tonalitatea afectiva reflecta semnul rezonantei in sfera trairii subiective a insusirilor stimulului pe care le desmneaza sau le reprezin ta senzatia.

SENZATIA VIZUALA

Simtul vizual este unul din cele trei simturi (alaturi de auz si miros) capabile sa obtina informatia aflata la distanta de noi adesea vitala pentru supravietuire Lumina reprezinta o parte din spectrul de radiatii electromagnetice: lungimea de unda intre 400 si 700 nm spectrul vizibil. Mediile transparente: corneea, umoarea apoasa, cristalinul si umoarea vitroasa. Lumina excita retina celulele cu conuri (vederea diurna, cromatica) si celulele cu bastonase (vederea nocturna, acromatica).

56

Fenomen care manifesta o discordanta intre o experienta perceptiva si proprietatile fizice ale stimularii.

57

SENZATIA AUDITIVA Senzatiile auditive apar ca rezultat al procesarii si constientizarii proprietatilor fizice ale vibratiilor (undelor) acustice Spectrul acustic intre 16 20 000 Hz (cicli/sec) Sub 16 Hz infrasunetele; peste 20 000 Hz - ultrasunetele Unda sonora poseda urmatoarele caracteristici fizice: amplitudinea (se finalizeaza cu senzatia de tarie a sunetului), frecventa (se finalizeaza cu senzatia de inaltime a sunetului), faza (succedarea sunetelor regulat sunete muzicale sau neregulat zgomote ) si forma (se finalizeaza cu senzatia de timbru, gratie careia putem deosebi doua sunete de aceeasi tarie si aceeasi inaltime. aer cauciuc vulcanizat apa fier granit Daca nu sunt impiedicate, undele sonore se vor difuza in toate directiile de la sursa. Cateva valori ale vitezei undei sonore: 331,3 m/s 54 m/s

1450 m/s 5130 m/s 6000 m/s

Blocul periferic (receptor) urechea externa, urechea medie si urechea interna, cu organul lui Corti, blocul receptor propriu-zis.

Blocul intermediar nervul acustic (VIII), nucleii cohleari la nivelul bulbului, nucleii talamici (metatalamici).

Blocul central cortical in lobii temporali, ariile 41, 42 si 22. Pavilionul urechii cu proeminente: helix, antehelix, tragus si antitragus.

58

Conductul auditiv extern 2-3 cm, cu glande ceruminoase. Timpanul membrana fibroasa, elastica, subtire si rezistenta. Urechea medie (cavum timpani) o camera plina cu aer cu oscioarele urechii ( ciocanul, nicovala si scarita ), cavitatile mastoidiene si tuba auditiva (trompa lui Eustachio).

Oscioarele transmit vibratia de la timpan la fereastra ovala. Sapata in grosimea stancii temporalului. Este numita si labirint (osos si membranos); are trei segmente principale : vestibulul, canalele semicirculare si melcul .

In melc, pe membrana bazilara se afla celulele auditive, ciliate, excitate de membrana tectoria.

Membrana bazilara vibreaza prin schimbarea presiunii in rampa timpanica a melcului membramos

Prin vibratia membranei bazilare se misca celulele auditive, ai caror cili ating membrana tecoria, produc excitatia ce se transmite la nervul acustic (VIII).

Subsistemul auzului primar asigura simpla capacitate de a auzi si discrimina sunetele ca entitati pur fizice; lezarea lui duce la surditate.

Subsistemul auzului fonematic, ale carui scheme se formeaza in ontogeneza prin comunicarea verbala intre adult si copil; lezarea acestui sistem duce la afazie senzoriala (Wernicke).

Subsistemul auzului muzical capacitatea de a percepe, trai si intelege structurile muzicale; lezarea lui duce la amuzie.

SENZATIILE VESTIBULARE (DE ECHILIBRU) Senzatiile vestibulare reflecta si furnizeaza informatii despre oscilatiile corpului de la starea de echilibru, atat in stare de repaus cat si in timpul mi scarii. Este o veriga esentiala a reflexelor statice de postura si de redresare si a reflexelor statokinetice; ele asigura mentinerea pozitiei verticale a corpului cand stam pe loc, respectiv in timpul mersului, al sariturilor, al exercitiilor fizice, etc. Blocul periferic: Celulele senzoriale din utricula, sacula si canalele semicirculare, de la nivelul urechii interne (labirintul). Daca excitatiile aparatului vestibular depasesc o

59

anumita limita, provoaca o serie de reactii vegetative ameteli, transpiratii reci, roseata sau paloarea fetei, greata, voma, tulburari de ritm cardiac, tahipnee, etc. Blocul intermediar (de conducere): Nervul vestibular, VIII, alaturi de acustic ajunge la nucleii vestibulari bulbari si un alt ram, la nucleii vestibulari ponti ni. De la nucleii bulbari si pontini fibrele vestibulare iau diferite directii: Spre cerebel. Spre maduva miscari adecvate mentinerii echilibrului. Spre fasciculul longitudinal medial apoi la nucleii motori ai nervilor globilor oculari. Spre scoarta cerebrala. Spre substanta reticulata. Blocul central: Se presupune ca este situat in lobul frontal, la nivelul ariilor 4 si 6 si partial in operculul lobului parietal, in spatele zonei somestezice. SIMTUL TACTIL Senzatiile cutanate furnizeaza informatii despre proprietatile mecano-fizice ale obiectelor materiale care vin in contact direct cu invelisul nostru cutanat. Insusiri: duritatea,substantialitatea, asperitatea, rugozitatea, netezimea, rezistenta, temperatura, dimensiuni metrice (intindere, configuratie, unghiularitate, etc.) s.a. Dupa continut si modul de producere a excitatiei specifice senzatiile cutanate se impart in: senzatii tactile (de apasare), senzatii termice si senzatii algice (de durere). Blocul periferic receptor intreaga suprafata a pielii; patru tipuri de receptori: De atingere (tangoreceptori) corpusculii Meissner, discurile Merkel. De presiune (presoreceptori) corpusculii Vater-Pacini. De temperatura (termoreceptori) corpusculi Ruffini pentru cald si corpusculii Krause pentru rece. De durere (algoreceptori) terminatii nervoase libere.
60

Cea mai mare densitate de receptori tactili se afla la varful limbii, varful degetelor de la maini, buze, fata, iar cea mai mica densitate in pielea de pe spate.

Receptorii durerosi sunt in medie 170/cm2; cele mai sensibile zone la durere sunt corneea, buzele, degetele, limba, alveolele dentare; sensibilitatea cea mai redusa palmele si spatele.

Blocul intermediar (de conducere) fibre senzitive ale nervilor spinali si componenta senzitiva a unor nervi cranieni.

Statii subcorticale in trunchiul cerebral si in talamus. Blocul cortical terminal circumvolutiunea parietala ascendenta, ariile 3,1,2,5 si 7 Brodmann.

Disfunctii Somatosenzoriale: Astereognosia inabilitatea de a recunoaste obiectele prin atingere. Agnozia digitala inabilitatea de a-si recunoaste degetele. Parestezia senzatia de arsuri, intepaturi. Neuropatia periferica disfunctia sistemului nervos periferic ce cauzeaza scaderea sensibilitatii (ex. in diabet).

Membru fantoma durere in membru lipsa. Extinctie/ supresie/ inatentie tactila lipsa senzatiei tactile la un hemicorp. SIMTUL PROPRIOCEPTIV-KINESTEZIC

Informatii privind propriul corp, despre starea si pozitia diferitelor segmente-membre, cap, trunchi. Cele proprioceptive reflecta starea si pozitia acestora in repaus, iar cele kinestezice in cursul efectuarii miscarilor.

Informatia furnizata de cele doua categorii de senzatii sta la baza formarii si integrarii schemei corporale, a Eu-lui fizic si intra in structura constiintei de sine.

61

Blocul periferic receptor la nivelul muschilor, tendoanelor, ligamentelor, periostului si articulatiilor, cu receptori: fusurile neuromusculare, corpusculii VaterPacini, terminatii nervoase libere.

Blocul intermediar fibrele senzitive ale nervilor spinali, care fac sinapsa in bulb si de acolo merg spre scoarta sau cerebel.

Blocul central cortical la nivelul circumvolutiei frontale precentrale, ariile 4 si 6, unde se realizeaza homunculusul motor.

La nivel cortical se proceseaza semnalele de intensitate mai mare, suprapragala, producand senzatiile constiente ale posturilor si miscarilor. Semnalele subpragale se proceseaza subcortical, ramanand neconstientizate si stand la baza reflexelor de tonicitate si redresare in somn sau veghe, in repaus sau miscare. SIMTUL OLFACTIV

Informatia olfactiva se include atat in tabloul cognitiv general al lumii externe, cat si in reglarea comportamentelor alimentar si erotic sexual.

O clasificare a mirosurilor (Zwaardemaker, 1914) : 1) eterice fructe, ceara de albine, eter, acetona; 2) aromatice camforate, anisonice, citrice, migdalate; 3) balsamice florale, vanilice; 4) moscoambroziace ambra, mosc; 5) aliacee ceapa, acetilena, mercaptan, sioricioaica; 6) empireumatice cafea prajita, paine arsa, benzol, naftalina; 7) caprilice acid caprilic, miros de branza; 8) repulsive narcoticele; 9) fetide putrefactie, indol, scatol.

Alta clasificare (Henning) 6 clase principale de mirosuri: De fructe De flori De smoala Aromatice Fetide empireumatice
62

Blocul periferic prelungirile dendritice ale neuronilor bipolari de la nivelul mucoasei nazale olfactive (5 cm2 la om, 100 cm2 la caine). Neuronii se ofera direct stimulului.

Mucusul asigura umezirea mucoasei, pentru dizolvarea substantelor. Blocul intermediar axonii neuronilor olfactivi primari (nervul olfactiv, perechea I de nervi cranieni

Blocul terminal central structuri di partea inferomediana a emisferelor, hipocampul, elemente din sistemul limbic. Tulburari ale mirosului:

Anosmia pierdera totala a mirosului. Disosmia distorsionare senzatiei de miros. Fantosmia experiente de mirosuri fantomatice sau halucinatorii. Hiposmia diminuarea senzatiei olfactive. SIMTUL GUSTATIV

Este implicat primordial in medierea si reglarea comportamentului alimentar. La om, pe langa aceasta functie biologica primara, are si o functie cognitiva. Conditia principala pentru ca o substanta sa activeze receptorii gustativi, este ca ea sa fie solubila. Substantele care o poseda au gust, sunt sipide, cele care nu o poseda, nu au gust insipide (de ex piatra).

Sunt 4 gusturi de baza: sarat, acru, dulce si amar. Din interactiunea celor patru senzatii de baza si prin amestecul substantelor-stimul deriva o gama foarte intinsa de senzatii gustative secundare.

In cursul mesei, receptorii gustativi suporta temperaturi extreme, mancaruri picante si alte traume chimice. Probabil de aceea, acesti receptori au o rata a schimbarii de aproximativ 10 zile.

63

Receptorii pentru dulce (glucide, alcooli, cetone) se dispun cu precadere la varful limbii.

Receptorii pentru amar (chinina, nicotina, morfina, cocaina) la baza limbii. Receptorii pentru acru (acizi, saruri acide) in regiunea mijlocie a suprafetei laterale. Receptorii pentru sarat (cloruri, ioduri, bromuri de Na, K, Mg) in marginile si partea anterioara a fetei superioare a limbii.

Unii autori sugereaza si existenta unui al cincilea gust: umami cuvantul deriva din japoneza, unde inseamna delicios.

Se pare ca hipotalamusul este responsabil de placerea mancarii. Blocul periferic receptor mugurii gustativi din papilele gustative dispuse in mucoasa linguala, dar si in peretii obrajilor, valul palatin, peretele posterior al faringelui.

Blocul intermediar calea nervilor cranieni IX glosofaringian si partial VII, facial. Blocul central cortical piciorul circumvolutiei parietale ascendente, aria 43 Brodmann.

Tulburari ale gustului: Ageusia inabilitatea de a recunoaste gustul. Disgeuzia distorsiunea senzatiei gustative. Fantogeuzia experienta gustului fantoma sau halucinator. Hipogeuzia diminuarea sensibilitatii gustative.

64

Incercati sa imaginati calea pe care trebuie sa o parcurga influxul nervos pentru obtinerea unui raspuns verbal la un stimul auditiv (o intrebare) !

AUTOEVALUARE

1.Care sunt mediile transparente parcurse de lumina, pentru a forma imaginea pe retina ? 2. Cre este deosebirea intre halucinatie si iluzie ?

65

UNITATEA DE INVATARE 9 9. Bazele neurofiziologice ale atentiei, memoriei, motivatiei, afectivitatii


ATENTIA

Definitie: proces de orientare, focalizare si potentare a functiilor si activitatilor psihocomportamentale specifice in raport cu obiectul si finalitatea lor proprii, asigurandu-le un nivel optim de eficienta si performanta (M.Golu, 2003). Forme : involuntara, voluntara si postvoluntara.

A. involuntara declansare si desfasurare spontane, fara efort special din partea subiectului; se bazeaza pe o schema de tip reflex neconditionat, provocat de orice modificare in ambianta, de orice stimul nou. Printre caracteristicile cu forta incitatoare cea mai mare sunt: intensitate, eterogenicitatea, contrastul, neregularitatea, miscarea. Durata de focalizare a atentiei involuntare este redusa (10 15 min), cu variatii individuale. Este atentia dominanta pana la varsta de 3-4 ani.

A. voluntara superioara si specific umana; se conecteaza pe baza unui scop, a unei intentii si se sprijina pe un efort sustinut mai intai din afara (la varstele mici), prin comenzi si intariri, iar apoi din interior, prin autocomenzi si autointariri specifice (trebuie sa fiu atent). Creste durata concentrarii si stabilitatii; face posibila abordarea nu numai a sarcinilor atractive si placute ci si a celor neplacute; poate fi realizata si cu obiecte si situatii familiare, obisnuite, nu numai cu cele noi, neobisnuite.

A. postvoluntara se constituie pe baza celei voluntare, printr-un contact indelungat cu anumite sarcini, in urma dezvoltarii interesului pentru ele si a automatizarii schemelor operatorii de abordare-rezolvare; se desfasoara si se sustine printr-un consum minim de energie neuropsihica, durata ei depasind pe cea a atentiei voluntare.

Calitatile atentiei volumul (7 elemente); concentrarea (puternica, medie, slaba, difuza); stabilitatea (sunt necesare pauze periodice de 5-10 min si o pauza mare de 30 min la jumatatea programului); mobilitatea; distributivitatea (permite efectuarea simultana a mai multor activitati diferite).
66

Conditia neurofiziologica bazala care face posibila conectarea atentiei este starea de veghe

SRAA = sistemul raticulat activator ascendent, influentat de variatiile glicemiei, oxigenului, de actiunea unor anestezice, droguri.

Rolul esential al lobilor frontali in cadrul mecanismului atentiei este demonstrat si de faptul ca reactia de trezire incepe la nivelul lor.

MEMORIA Este un atribut al intregii materii. Consta in proprietatea oricarui corp de a inregistra si pastra in timp urmele sau efectele influentelor exercitate asupra sa din afara. Trei genuri de memorie: fizica (corpuri neinsufletite, stare de agregare) , biologica (codul genetic) si psihica (relationarea de tip psihic).
67

Sub aspect dinamic, memoria se realizeaza ca interactiune a trei procese: memorarea, pastrarea si reactualizarea.

Memorarea neintentionata (involuntara) fara un scop special de a retine si memorarea intentionata (voluntara), in virtutea unui scop expres de a retine. Importanta memorarii involuntare nu poate fi ignorata, deoarece ea contribuie la imbogatirea repertoriului nostru de impresii si experienta, a constiintei trecutului.

Efectul de lista cel mai bine se retin elementele de la inceputul si sfarsitul listei; de aceea, in procesul invatarii, trebuie evitata structurarea materialului in serii lungi, care depasesc 30 de unitati memorative (memory chunks).

Eficient parcurgerea de 1-2 ori a intregului material; memorarea succesiva pe parti, prin legarea partii actuale de cele memorate anterior; parcurgerea din nou a intregului material.

Modelul triadic (J.Delacour, 1995) creierul uman este organizat functional in 3 sisteme:

1. Sist. C (codificare) structurile senzoriale si motorii primare, structurile corticale asociative, cortexul premotor. 2. Sist. A (activare) neuronii care controleaza starea de vigilenta si motivatie SRAA, nuclei talamici, sistemul limbic,etc. 3. Sist. S (supervizare) structurile frontale anterioare. MOTIVATIA Definitie ansamblul factorilor dinamici care determina conduita unui individ (Sillamy, 1996). Procese fiziologice si psihologice responsabile de declansarea, mentinerea si incetarea unui comportament, ca si de valoarea apetitiva sau aversiva conferita elementelor de mediu asupra carora se exercita acel comportament. (Marele dictionar al psihologiei, Larousse, 2006) Functiile principale ale motivului: functia de declansare, functia de orientaredirectionare si functia de sustinere-potentare (energizanta).
68

Functia de declansare deblocarea si activarea centrilor nervosi de comanda, care asigura pregatirea si punerea in priza a verigilor motorii si secretorii in vederea satisfacerii starii de necesitate (biologica sau spirituala).

Functia de orientare-directionare centrarea comportamentului si activitatii pe un obiectiv anume.

Functia de sustinere-potentare mentinerea in actualitate a comportamentului declansat pana la satisfacerea starii de necesitate.

Dupa criteriul de continut sunt motive: biologice (foame, sete), fiziologice (defecare, urinare, sex), materiale (adapost, unelte), informationale (interese si trebuinte de cunoastere, intelegere), comunicationale (dialogare, mesaje), sociale (afiliere, coparticipare, competitie), spirituale (trebuinte estetice, morale, religioase), ale Eului (nevoia de securitate, statut, prestigiu, autorealizare, ideal de viata, familial, profesional).

In principiu, mecanismul oricarei forme de motivatie, trebuie sa delimiteze trei verigi:

69

1. Veriga de activare capteaza si proceseaza semnalele specifice starii date de necesitate. 2. Veriga de executie-finalizare comanda si sustine comportamentele, reactiile si procesele interne pe care le presupune satisfacerea starii de necesitate. 3. Veriga conexiunii inverse furnizeaza informatie despre rezultatele

comportamentului de satisfacere si asigura reglarea lui, adecvarea la situatii concrete. AFECTIVITATEA Afectivitatea = ansamblu al reactiilor psihice ale individului in fata lumii exterioare. Emotia = constelatie de raspunsuri de mare intensitate care comporta manifestari expresive,fiziologice si subiective tipice. Marele Dictionar al Psihologiei Larousse, 2006 Exista stimuli afectogeni si indiferenti. Pentru ca un stimul sa devina afectogen, trebuie sa posede o anumita intensitate si durata de actiune pentru a fi perceput si sa posede anumite valente motivationale pentru a i se putea astfel stabili o semnificatie pozitiva sau negativa. Afectivitatea umana are trei componente principale: emotiile, sentimentele si pasiunile. Emotiile trairi subiective de intensitati variate, ce se produc brusc in diferite situatii si momente particulare (frica, angoasa, bucuria, etc.) Sentimentele au o factura mai complexa, sunt stabile si mai putin intense, iar incarcatura lor cognitiv-evaluativa este mai mare (dragoste, stima, mandrie, etc.) Pasiunile stabile si de mare intensitate, care se elaboreaza pe baza unei motivatii intrinseci puternice pentru lucruri, fiinte si activitati. Ele imping cu mare forta energetica subiectul la actiune pentru atingerea scopului pe care sunt centrate.

70

In circuitul care-i poarta numele, Papez (1937), a inclus conexiunile dintre formatiunile hipotalamo-limbice, lasand sa se inteleaga ca rolul principal in realizarea starilor emotionale il joaca formatiunile subcorticale.

Se admite, in prezent, existenta a trei niveluri ierarhice integrative: nivelul diencefalic, nivelul limbic si nivelul neocortical.

Circuitul Papez ansamblul hipocamp, pilierii fornixului, corpii mamilari, nucleul talamic anterior si circumvolutia cingulara cale polisinaptica si proiectiile sale corticale (Papez, 1937).

Localizati in sistemul nervos central structurile care compun SRAA (sistemul reticulat activator ascendent)!

71

Bibliografie selectiva

1. Danaila L.; Golu M. Tratat de Neuropsihiologie, ed. Medicala, Bucuresti, vol. 1 2000, vol.2 2006. 2. Dulcan Dumitru C-tin In cautarea sensului pierdut ed. EIKON, Cluj-Napoca, 2008. 3. Dulcan Dumitru C-tin Inteligenta materiei revizuita si adaugita, ed.EIKON, ClujNapoca, 2009. 4. Hayes N.; Orrell S. Introducere in psihologie, ed. ALL, Bucuresti, 2003. 5. Niculescu C. Th. Si col. Anatomia si fiziologia omului Compendiu, ed. Corint, Bucuresti, 2007. 6. Zillmer E. A. Si col. Principles of Neuropsychology, ed. Thomson, Wadsworth, Belmont, USA, 2008.

72