DEPRINDERILE

I Locul si rolul deprinderilor in structura activitatii

Omul desfasoara multe si variate activitati, in structura carora putem identifica o serie de componente declansate si conduse voluntar si constient si altele care se desfasoara ca de la sine, fara un control prea detaliat. Acestea din urma se desfasoara cu mare usurinta, cu precizie si corectitudine.Ele se numesc deprinderi. Omul dispune de o sumedenie de deprinderi, incepand cu mersul, apucarea si manevrarea simpla a obiectelor si continuand cu scrierea, calculul, desenarea, modelarea, schimbarea vitezelor in timpul conducerii automobilului. Toate acestea se desfasoara automatizat. De regula se automatizeaza acele componente ale activitatii care se executa intotdeauna in acelasi fel, se repeta frecvent si se exerseaza mult. Automatizarea deprinderilor inseamna nu numai desfasurarea lor cursiva si rapida ci si reducerea la minimum a efortului voluntar si a controlului constient, analitic.(Luand notite, elevii nu isi mai pun problema cum sa faca o litera sau alta, dar sunt constienti in ansamblu despre ceea ce fac, despre continutul celor consemnate.) Deprinderile se desfasoara in cea mai mare parte intr-o zona a subconstientului, dar pot fi usor trecute sub control constient. Deprinderile se desfasoara involuntar pentru ca sunt de fapt postvoluntare. Automatizarea aduce cu sine schematizarea si prescurtarea actiunii, eliminand tot ceea ce este de prisos si neadecvat si asigurand totodata o articulare cat mai buna intre secventele deprinderii. Deprinderile sunt componente automatizate ale activitatii, constient elaborate, consolidate prin exercitiu, dar desfasurate fara control constient permanent. Deprinderile sunt conditii foarte importante pentru desfasurarea activitatilor complexe. Deprinderile care se desfasoara in zona subconstientului permit o largire a campului general al activitatii si totodata fac posibil controlul constient, de ansamblu, al acesteia.

II Felurile deprinderilor
Deprinderile pot fi grupate dupa cateva criterii: a) dupa gradul complexitatii,putem vorbi de deprinderi simple si complexe.
Relatia intre deprinderile simple si cele complexe este bine ilustrata de situatia in care se afla elevul in clasa I, care isi insuseste scrierea si deci executa mai intai elementele literelor, in mod repetat, pana la deprindere, si apoi si le insuseste pe cele complexe, privind grafia cuvintelor.

Deprinderile simple ating de multe ori un grad mare de automatizare. Deprinderile complexe le cuprind pe cele simple dar nu ca pe o simpla alaturare ci ca structuri unitare si relativ flexibile. b) dupa natura proceselor psihice, in care are loc automatizarea, distingem: deprinderi senzoriale- perceptive, verbale, de gandire, motrice. Primele trei de deprinderi au fost mai putin studiate si se numesc deprinderi intelectuale.Ele se pot constata in activitatea omului, dar se urmareste mai greu formarea lor si se cunoaste mai putin structura lor interna. Deprinderile motrice se cunosc cel mai bine. Exista deprinderi perceptive, de identificarea literelor in activitatea de citire. Exista deasemenea, deprinderi de auz verbal care ne permit sa distingem bine intr-un discurs in limba cunoscuta; devin o necesitate in insusirea unor limbi straine. Deprinderile de pronuntie sunt cel mai bine formate pentru cuvintele limbii materne. Deprinderile ortografice scrierea corecta devine atat de automatizata incat subiectul nu-si mai aminteste regula gramaticale care o motiveaza. Deprinderile de citire le implica pe cele de pronuntie.

c) dupa tipul de activitate in care ele se integreaza, se disting: deprinderi de joc, invatare, munca, conduita
morala etc.

III Conditiile elaborarii deprinderilor

Studiul acestui proces s-a facut cu deosebire asupra deprinderilor motorii pentru ca ele prin natura lor implicand miscari corporale observabile si masurabile au permis o mai buna urmarire a procesului de formare. S-a constatat, astfel, ca pentru dobandirea lor sunt necesare cateva conditii de baza: Instruirea verbala prealabila se face cu scopul de a dezvalui semnificatia formarii deprinderilor,conditiile de realizare in ce constau, ce miscari se fac si in cce succesiune. Aceste explicatii verbale trebuie sa fie concise, clare si sa permita formarea unor reprezentari cat mai bune despre ce urmeaza sa se faca. Demonstrarea modelului actiunii impletita cu instruirea verbala este foarte necesara pentru deprinderile complexe si face sa creasca cu 40 % rapiditatea de formare a lor. Organizarea exercitiilor, mai intai pentru formare si apoi pentru automatizarea deprinderii, este foarte importanta fara ea nu poate aparea o deprindere. Asigurarea controlului si autocontrolului in vederea depistarii si inlaturarii erorilor si a perfectarii executiei. (S-a constatat ca daca dupa fiecare exercitiu se comunica subiectilor ce erori au facut, mai departe au fost necesare numai 50 % din numarul exercitiilor prevazute pentru a se atinge automatizarea deprinderii. Formarea deprinderilor trebuie sa se sprijine pe interesele elevilor pentru aceea activitate si aptitudinile lor. Pe parcursul formarii unei deprinderi este necesara o constanta a principiilor si metodelor de lucru, pentru ca sa se poata asigura automatizarea. Deprinderea trebuie sa fie facuta de la inceput cat mai corect, pentru ca este mai greu sa fie restructurata. Calitatea metodelor de formare, caracterul lor activ.

IV Etapele formarii deprinderilor si curba exercitiului 1. Etapa familiarizarii cu actiunea sau cu continutul deprinderii, in care se realizeaza instructia verbala si
demonstrarea modelului de catre profesor a acelei deprinderi. Tot acum elevii pot face o prima incercare sau pot doar asista la ceea ce face profesorul sau altcineva din grup, aceasta urmarire fiind un prilej de formare a reprezentarii generale asupra succesiuni actelor cuprinse in structura acelei deprinderi. 2. Etapa invatarii analitice, cand, mai ales, deprinderile complexe se fragmenteaza in unitati mai mici si se invata pe rand. Este o etapa cu anumite stangacii, erori, incordare voluntara, concentrarea atentiei, consum mare de timp pentru fiecare executie. 3. Etapa organizarii si sistematizarii in care se constata o buna executie a partilor, si un effort de integrare intro structura unitara cu eliminarea greselilor, dar inca cu un consum mare de timp si cu effort centrat pe realizarea legaturilor. 4. Etapa sintetizarii si automatizarii, in care integrarea elementelor este deplina, actiunea se desfasoara cu fluenta, solicitarea atentiei scade treptat, controlul constient se face numai in ansamblu. Timpul de executie este foarte apropiat de cel cerut. Erorile dispar. Incordarea scade foarte mult. 5. Etapa perfectionarii deprinderii, in cursul careia se ating toti parametrii ceruti: viteza, corectitudine, precizie. In toate fazele formarii deprinderilor se fac exercitii. Fara exercitii nu-I posibila formarea deprinderii. Calitatea si eficienta exercitiului se exprima in doua feluri de rezultate: a) scaderea erorilor b) atingerea parametrilor de viteza, corectitudine si precizie Evolutia unei deprinderi simple se deosebeste de cea a uneia complexe si aceasta poate rezulta si din intocmirea unor grafice. In cazul deprinderilor simple, dupa 2-3 exercitii curba urca foarte repede. In cazul celor compexe, exista mai intai un progres lent si apoi o crestere brusca.

Analiza graficelor poate pune in evidenta si ceea ce se cheama un platou adica momentul in care continuarea repetitiilor nu mai schimba rezultatul. Unele cercetari au tins catre considerarea platoului ca indiciu al limitelor omului in respectiva activitate. Altele au aratat ca platoul poate fi depasit prin utilizarea unor metode noi si prin cresterea motivatiei pentru acea activitate sau prin integrarea acelor deprinderi intr-o noua activitate in care ele se valorifica mai bine.

V Priceperi si obisnuinte
Alaturi de deprinderi sunt si alte componente instrumentale ale activitatii asa cum sunt priceperile si obisnuintele. Obisnuinta se defineste ca deprindere asociata cu o trebuinta functionala. Neindeplinirea obisnuintei se traieste ca o stare de neplacere sau frustare. Obisnuinta se impune, se cere realizata cu regularitate. Obisnuintele sunt bune sau rele. In activitatea educativa din familie si scoala se urmareste formarea obisnuintelor pozitive si inlaturarea celor negative. Priceperea se dobandeste pe baza achizitionarii mai multor deprinderi. Ea se defineste ca imbinare optima a deprinderilor si cunostintelor si restructurarea usoara a lor in vederea actionarii in situatii noi. Spre deosebire de deprinderi, priceperile pot fi mai putin riguroase si mai putin stringent organizate dar cu calitatea de a putea fi aplicate in nenumarate situatii, de a fi mai flexibile mai restructurabile. Priceperile pot fi clasificate dupa aceleasi criterii cu ale deprinderilor, de care sunt de fapt strans legate. Prezenta lor la o persoana usureaza acesteia procesul de insusire a noi deprinderi.

VI Interactiunea deprinderilor transferul si interferenta

Deprinderile odata formate nu raman izolate ci, se integreaza activitatilor si se interactioneaza unele cu altele. Fenomenele de interactiune a deprinderilor sunt de doua feluri:transferul si interferenta. Transferul se defineste ca relatie pozitiva intre o deprindere deja formata si cea in curs de formare, aceasta din urma beneficiind de asemanarile cu prima, integrandu-si tot ceea ce este comun si elaborandu-se astfel mult mai usor, cu mai putin efort, in timp mai scurt. Transferul poate fi facilitat de anumite conditii: - schematizarea noii deprinderi ce urmeaza a fi formata pentru a releva mai usor elementele asemanatoare care se vor transfera. - analiza verbala a sarcinii ce va urma sa fie realizata permite deasemenea constientizarea elementelor de transfer. Interferenta este fenomenul de influenta negativa intre doua deprinderi si se manifesta ca stanjenire a formarii unei noi deprinderi. Aceasta interferenta poate functiona retroactiv (de la deprinderi mai bine consolidate, dar mai noi, la cele vechi si mai slab formate) sau proactiv (cele vechi perturba procesul formarii celor noi) Interferenta este favorizata de urmatoarele imprejurari: - slaba diferentiere intre cele doua deprinderi care intra in relatie timpul foarte scurt intre formarea uneia si formarea celeilalte insuficiente consolidari.