Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Tema nr. 2
Student:
Craciun Andreea Ioana
Grupa: 1442 (ESM)
1. Introducere
1.1. Generalitati
1.2. Stimulatorul cardiac
2. Problema medicala
3. Tipuri de stimulatoare. Caracteristici
4. Structura unui stimulator de ritm ventricular
5. Tehnici chirurgicale pentru implementare
6. Determinarea parametrilor impulsului de stimulare
7. Supravegherea functionarii
8. Model comercial si solutii noi
9. Concluzii
10. Bibliografie
1. Introducere
1.1. Generalitati
Rolul unei stimularii cardiace (fie extra- sau intracardiace) este acela de a asista temporar
sau permanent functia inimii, in cazul unor patologii, actionand corectariea defectelor.
In terapeutica medicala curenta acest lucru este posibil prin intermediul unor dispozitive care:
produc impulsuri periodice de tensiune (la putere mica) aplicate direct pe miocard
cu rolul de a inlocui functia nodului sinoatrial in calitatea lui de generator de tact al
inimii sau de a interveni in cadrul blocajului conductiei excitatiei la fasciculul His;
acestea vor fi discutate pe larg in urmatoarele subcapitole
produc impulsuri izolate de tensiune, la puteri mari, aplicate extracutanat in
momentul aparitiei unei fibrilatii ventriculare (functa de defibrilare, discutata la
laborator)
Experienta acumulara in efectele electrostimularii miocardului a condus la primele rezultate
obtinute cu mijloace electronice de catre Zoll, in 1952, cu electrozi aplicati pe torace. Cu 5 ani mai
tarziu se semnaleaza cateterizarea electrodului prin vene, in ventriculul stang. Problema
implantarii stimulatorului pentru tratament cronic s-a pus dupa perfectarea circuitelor
tranzitorizate si astfel, Elmqvist si Senning raporteaza in 1959 primul stimulator implementat.
Alimentarea stimulatorului de la un mic acumulator nichel-cadmiu incorporat, a necesitat
incarcarea periodica din exterior prin cuplaj inductiv, datorita capacitatii reduse. Prin trecerea la
surse chimice cu mercur, stimulatoarele implantabile au castigat autonomie totala, cu o durata de
functionare de mai multi ani.
1.2. Stimulatorul cardiac
timulatorul cardiac este asadar un dispozitiv, implantat de obicei in organism, care genereaza
impulsuri electrice cu frecventa controlabila, aplicate la nivelul inimii prin intermediul unor
electrozi speciali. Implantarea unui stimulator cardiac este recomandata pacientilor care
prezinta defectiuni ale sistemului de conducere a impulsurilor de depolarizare spre ventricule,
atunci cand inima are o capacitate normala de pompare a sangelui. Daca inima este slaba si nu are o
functionare perfecta ca pompa, atunci simulatorul cardiac nu ajuta la nimic si se impune o alta
solutie. Fie se recurge la transplantul cardiac, adica inlocuirea inimii pacientului cu o alta inima,
naturala sau artificiala, fie se protezeaza inima slabita folosind o pompa artificiala, care sa lucreze in
sincronism cu inima pacientului si sa o ajute la pomparea sangelui.
2. Problema medicala
timulatoarele de ritm cardiac sunt compuse din mai multe parti: sursa de alimentare, blocul
de conditionare, blocul de comanda, blocul emitator de impuls si circuitul electrozilor de
stimulare.
Pentru evitarea unor fenomene nedorite, provocate de o stimulare necorelata cu starile fiziologice
ale miocardului, in general, stimulatoarele de ritm se realizareaza cu circuite de conditionare a
declansarii impulsurilor. Astfel trebuie mentionate stimulatoarele comandate atrial si
stimulatoarele sincrone.
Stimulatoarele de ritm cardiac sincrone, denumite si demand, sunt controlate prin unda R ce
caracterizeaza depolarizarea ventriculara. Acestea se construiesc in 2 versiuni:
cu activare
de blocare
Stimulatoarele cu activare prin unda R sau sincron pozitiv, introdus in 1966, a rezultat din modificarea
regimului de comanda atriala. Electrodul, plasat in ventriculul drept, detecteaza o depolarizare
ventriculara si emite un impuls de stimulare cu o mica intarziere de cateva milisecunde. Urmand la scurt
timp dupa activarea ventriculara, impulsul cade la inceputul perioadei refractare, fara efecte fiziologice.
Daca depolarizarea ventriculara intarzie peste un anumit timp de asteptare, prestabilit, stimulatorul
emite un impuls de stimulare artificiala a depolarizarii miocarduli prin acelasi electrod. Consumul mediu
de curent este mult mai redus.
Stimulatorul cu blocare prin unda R numit si inhibat, sau sincron negativ, functioneaza ca si tipul descris
anterior, cu deosebirea ca unda R detectata blocheaza emisia impulsului de stimulare in loc sa o
declanseze. Numai daca activitatea ventriculara intarzie peste o anumita limita de asteptare a sistolei,
are loc emisia unui impuls de stimulare. Avand in vedere ca o parte din consumul de curent se transfera
impulsului emis, fiecare anulare de impuls stimulator reprezinta o economisire de energie.
In literatura de specialitate se mai semnalizeaza si alte tipuri de stimulatoare: cu activare atriala si
blocare ventriculara, stimulator demand cu sincronizare atriala, stimulator demand bifocal
atrioventricular, etc.
lectrodul activ cateterizat in ventriculul drept, prin vena cava, serveste atat la supravegherea
activitatii ventriculare, cat si la stimularea electrica. Blocul de conditionare este alcatuit din doua
subunitati: detectorul undei R, DUR si amplificatorul semnalului detectat, AUR. Unitatea de
comanda este intrunita din blocul formator de impuls, BFI si circuitul de protectie a perioadei
vulnerabile, prin inhibarea de 0.33
secunde, CI. Daca emisia de stimul
este comandata, blocul de emisie a
impulsului BFI descarca un impuls
in electrodul E1. Celalalt electrod
este alcatuit din capacul metalic al
cutiei stimulatorului, confectionat
din metale sau aliaje inoxidabile.
Figura 2 - Structura unui stimulator de ritm cardiac
Pentru a urmari modul de generare a impulsului stimulator, cu amplitudinea aproape egala cu tensiunea
sursei de alimentare, se da in figura din dreapta o schema posibila de realizare. Transitorul T este blocat
in intervalele dintre impulsuri. Condensatorul C1 se incarca complet prin dioda D de la tensiunea de
alimentare UA la un curent relativ scazut,
datorita rezistentei R1. Comanda de emisie a
impulsului UI satureaza tranzistorul T pe durata
impulsului . Colectorul se pune practic la nulul
electric si condensatorul C1 transfera pe
electrodul E1 un impuls negativ, usor scazator in
timp, datorita descarcarii condensatorului.
Circuitul de iesire este format din rezistenta R2 in serie cu rezistenta echivalenta a circuitului de
stimulare Rech, aproximativ de 500 . Capacitatea C2, mult mai mica decar C1, reduce bruscheta
stimularii.
In figura alatura se exemplifica si blocul de
comanda. Proprietatea fundamentala a acestuia
este initierea impulsului stimulator dupa o perioada
de asteptare corespunzatoare ritmului prescris. O
solutie posibila este conversia duratei in tensiune.
Incarcarea condensatorului C de la o sursa de
curent prin rezistenta RI duce prin acumulare la o
tensiune incet crescatoare in condensator.
Blocul informator de impulsuri BFI are o tensiune pe condensator. Daca blocul detector de unda R, BDR,
percepe un eveniment bioelectric ventricular, procesul acumularii pe condensatorul C se intrerupe si
circuitul se initializeaza prin saturarea de scurta durata a tranzitorului T5. De asemenea si circuitul de
reactie pe tranzitorul T4 asigura o repunere ferma a circuitului acumulator pe starea initiala, la fiecare
impuls de iesire.
xista 2 tehnici chirurgicale pentru implantarea unui stimulator cardiac. Metoda cea mai des
intalnita este metoda endocavitara, mai putin invaziva pentru pacient, in care dispozitivul se
plaseaza intr-o cavitate a corpului (sub clavicula sau omoplat), iar electrodul este introdus
cu cateter prin vena jugulara,
vena cava superioara, atriul drept,
ajungand in ventriculul drept,
prin anestezie locala si control cu
raze
X.
Cealalta
metoda,
cunoscuta sub numele de metoda
epicardiaca, este o operatie
majora si presupune deschiderea
toracelui si fixarea electrozilor
direct pe suprafata epicardului,
precum se observa in figura
Figura 5 - Cele 2 metode de implantare a stimulatorului cardiac
alaturata.
stimularea intraventriculara. In majoritatea cazurilor, energia este chiar mare si stimularea se face
mult supralimitar. In concluzie, o reducere a energiei impulsului de stimulare facuta in acord cu
caracteristicile fiziologice individuale ar putea prelungi durata de functionare fara afectarea
efectelor fiziologice urmarite. Reducerea duratei de la 1.7 la 0.3 ms, de exemplu, ar mari durata de
functionare la dublu. O alta reducere ar fi si a tensiunii.
7. Supravegherea functionarii
fectele scontate prin stimularea electrica a ritmului cardiac sunt conditionate de mai multi
factori precum: starea functionala a miocardului, legatura electrica a stimulatorului cu
tesuturile biologice prin electrozi si valorile parametrilor.
8. Model comercial
Ce ne rezerva viitorul? Cea mai noua generatie a stimulatoarelor BIOTRONIK are capacitatea de a
reactiona si la modificarea starii emotionale.
Alte
aparate
propun
stimularea prin un sistem
stimulator cardiac pentru
pacientii cu insuficienta
cardiaca avansata.
9. Si in final, punctam:
10.
Aparate electronice medicale T.D.Gligor, A. Policec, O.Bartos, V. Goian, editura Dacia ClujNapoca, 1988
Electronica medicala Rustem Popa, Editura Matrixrom Bucuresti, 2006
Consideratii asupra stimularii electrice si magnetice a inimii Oana Mihaela Drosu, 2003
Electronica analogica si digitala Sever Pasca, Niculae Tomescu, Istvan Sztojanov editura
Albastra Cluj-Napoca, 2008
Left Ventricular Structure and Function - Partho P. Sengupta, Josef Korinek, Marek Belohlavek,
Jagat Narula, Mani A. Vannan, Arshad Jahangir, Bijoy K. Khandheria - Journal of the American
College of Cardiology, 2006
Diastolic Field Stimulation: the Role of Shock Duration in Epicardial Activation and Propagation Marcella C. Woods, Ilija Uzelac, Mark R. Holcomb, John P. Wikswo, Veniamin Y. Sidorov Biophysical Journal Volume 105 July 2013
The artificial cardiac pacemaker H.J.Thalem American Heart Journal, 1971
Longer Pacemaker Life through adjustable pulse with control Mecatronic Inc. USA, 1973
http://www.medicina-interventionala.ro/ro/procedura/
http://getbetterhealth.com/