Sunteți pe pagina 1din 2

Ex.

1 din 1
Nr. 90 din 18.11.2015

Doamnei Raluca Alexandra PRUN


Ministrul Justiiei

Stimat doamn ministru,

Avnd n vedere numirea dumneavoastr n fruntea unui minister care din 1989 i
pn n prezent a avut parte de 15 minitri investii i 2 minitrii interimari, dumneavoastr
fiind cel de-al 16-lea Ministru al Justiiei, ne dorim n primul rnd ca aceast investire s
reprezinte o schimbare de atitudine n misiunea deosebit ce o avei de gestionat. i
cnd vorbesc de schimbarea de atitudine, m gndesc la situarea acestui minister la
nivelul importanei ce o reprezint JUSTIIA n mentalul societii romneti.
Reprezentai imaginea unuia dintre cele mai expuse ministere i persoana de la
care sunt ateptri foarte mari, att din partea societii civile ct i din partea tuturor
celor care lucreaz pentru punerea n practic a actului de justiie.
i m refer aici la tot ce nseamn truditori ai acestui sistem. De la judectorii care
impun actul de justiie, la funcionarii publici cu statut special din penitenciare, care
nfptuiesc actul de justiie. Cu bune, cu rele.
Reprezentm pe acetia din urm i ne dorim s reuii n ce v-ai propus. n
acelai timp, ne dorim s promovai un parteneriat social cu tot ce nseamn lucrtori ai
sistemului de justiie.
n acest sens, v solicitm o ntlnire n urma creia s luai cunotin despre
lucrurile care ne preocup, s aflm ce ateptri are Ministrul Justiiei de la noi, Ministrul
Justiiei s tie ce ateptri avem noi de la el, s luai cunotin de nevoile noastre, s
ncercm mpreun s punem bazele unui parteneriat care s fac posibil redarea

Page 1 of 2

credibilitii sistemului judiciar din Romnia i a demnitii noastre, parteneriat n cadrul


cruia comunicarea i rezolvarea problemelor sistemului judiciar n general i
executional-penal n special s fie prioriti ale Ministrului Justiiei, ale noastre, ale tuturor
celor care participm la nfptuirea actului de justiie.
n sperana c vei da curs solicitrii noastre, v asigurm de toat disponibilitatea
n vederea promovrii unui climat de dialog i respect reciproc.
Cu deosebit consideraie,
Florin chiopu
Preedinte
Federaia Sindicatelor din Administraia Naional a Penitenciarelor

Page 2 of 2

S-ar putea să vă placă și