RIGA CRYPTO SI LAPONA ENIGEL

ION BARBU
Ion Barbu este reprezentantul unei poezii stapanite de idealul curateniei absolute, care, pe
plan european, fusese propusa de Stphane Mallarm. Eliberata de metafora romantica, "poezia
pura", produs in intregime al spiritului, era chemata sa isi gaseasca natura proprie, golindu-se de
orice date ale existentei cotidiene, de orice continut, adevar practic sau sentiment. Limbajul insusi
trebuia sa aiba virtuti ascunse, strict sugestive. Mallarm, prin sintagma "Parole, esentielle" si Ion
Barbu prin "exprimare augusta", inteleg eliberarea prin luciditate a latentelor si puterilor incantatorii,
magice, a tensiunilor abstracte din campurile de forta lingvistice.
Scrisa in 1924 si publicata in "Revista romana", balada "Riga Crypto si Lapona Enigel"
ilustreaza o drama a cunoasterii, desfasurata intr-un spatiu oniric. Autorul isi va numi opera "un
Luceafar intors". Daca in poemul eminescian partenerii erau incompatibili, dar corespundeau unei
simbolistici deja acreditate de poetica romantica antimoniei dintre uman si astral, la Ion Barbu
"eroii" nu mai corespund unei simbolistici, ci doar unei figurari, mesajul capatand in acest caz un
grad mult mai inalt de abstractizare si modernitate.
Pitorescul povestii, limbajul plastic invaluie un fond grav, tema reluata aici fiind aceea a
increatului si a initierii spirituale.
Geneza baladei este prezentata de Ioana Endl Petrescu, care aminteste marturisirea
poetului despre un vis, mai mult o reverie, traita intr-un moment de lupta cu povara timpului:
"Meditam in chip confuz asupra naturii cantitative, materiale a timpului. Minutele unei dezordini
lucide si heratice insuportabile ... visul mi se desfasura peste campii galbene si parea intesat de
armele stralucitoare ale unei ostiri barbare ... capetenia necontestata a multimii de capete am
recunoscut-o intr-o fiinta rotunda, avand pe cap o palarie chinezeasca ... un fundal ireal de gheturi,
iar regele o ciuperca roza".
Ca poezie de cunoastere, poezia are ca tema drama fiintelor superioare, aflate in lupta
continua cu tentatii amenintatoare, de genul celor intruchipate de ciuperca roza.
Compozitional, balada corespunde textelor cu rama. Cadrul (sau rama) este alcatuit din
patru strofe generatoare, in care menestrelul, artist medieval, obligatoriu un initiat, este imbiat sa
cante despre o nuntire ramasa in spatiul virtualitatii. Aflat intr-o febra revelatorie, menestrelul nu se
adreseaza oricui, ci unui "nuntas fruntas", tot un initiat care stie sa descopere sensuri ascunse ale
baladei. Nici momentul "zicerii" nu este intamplator. Daca registrul a fost alert si pasional - "cu foc lai zis acum o vara" acum, ascultatorul simte ca registrul potrivit ar trebui sa fie "stins, incetinel".
Se sugereaza in felul acesta adancirea semnificatiilor cantecului care si-a lasat amprenta asupra
sensibilitatii "nuntasului".
Desi Ion Barbu si-a numit el insusi balada "un Luceafar intors", se poate afirma ca poemului
eminescian ii lipseste un cadru alegoric care sa fixeze diferite niveluri de intelegere ale criticii si
recitirii "povestii". Balada se construieste, asadar, prin alternanta a doua planuri, unul narativ, al
faptelor, altul simbolic, al alegoriei.
Partenerii baladei sunt, ca si in "Luceafarul", incompatibili. Crypto, al carui nume sugereaza
incifrarea, se singularizeaza, iese din hotarele regnului sau cu o miscare ciclica pentru ca este aflat
"la vesnic tron de roua parca!". Refuzul de a urma legile firii se caracterizeaza de la inceput drept
"naravas", fiinta stapanita de revolta. Steril si pur, Crypto este simbolul increatului. Intentionand sa
simbolizeze nunta potentiala, care nu se va realiza niciodata, poetul il numeste "mirele poenii",
alaturandu-i ca semn al castitatii figura eunucului batran.
Masca feminina, Enigel, fiinta solara, asezata in antiteza cu Riga, este "mica", semn al
conditiei sale modeste, si "linistita", determinant ce surprinde conditia aproape sisifica pe care o
accepta, aceea de a parcurge mereu acelasi drum al transhumantei. Simbol al umanitatii solare,
Enigel este atrasa de caldurile germinative, asadar nu intelectul patroneaza existenta sa, ci
sufletul. Apartenenta lor la lumi paralele, incompatibile, se face prin sugestii temporale: "pe acelasi
timp traia cu el".

Apartinand unor regnurii diferite, cei doi comunica in spatiul oniric, numai ca, spre deosebire
de opera eminesciana, in care Hyperion raspundea chemarilor fetei, oferindu-i nemurirea,
sentimentul lui Crypto este unul interesat. El o invoca pe Enigel, cerandu-i sa-l aleaga: "Daca pleci
sa culegi/ Incepi rogu-te cu mine".
Balada implica in structura sa vechiul motiv al drumului si al probei pe care eroul trebuie sa
o treaca. Pentru tanara, proba se desfasoara in timpul popasului "pe muschiul crud" si in cadrul
visului, ilustrandu-se astfel caracterul virtual, ipotetic formal al probei. Pentru Enigel, cuvintele Rigai
sunt o tentatie, caci faptura telurica o ispiteste cu roadele pamantului, intr-o invocatie cristalina si
suava, al carei fluid muzical este obtinut prin asonante, repetitii, aliteratii. Umilinta limbajului tine de
disimulare, repetitia vocativului ("Enigel, Enigel"), prezenta repetata a verbelor la prezent ("scade
noaptea, ies lumine") arata criza existentiala pe care o traverseaza eroul.
Replicile Laponei nu par sa apartina realului. Amagita de jocul Rigai, de aparente, ea il
numeste "Riga blanda". Nu va cadea insa in capcana lui, ci ii va refuza brutal chemarea: "Lasa.
Asteapta de te coace", sugerandu-i ca aspiratia spre comuniunea erotica nu este reciproca.
Adancimea simbolurilor conduce spre ipostaze dihotomice, Riga reprezentand dionisiacul, dorinta
de implinire a erosului in senzual, in timp ce Enigel apolinicul, implinirea in spatiul afectului, sub
semnul cunoasterii si caldurii solare.
Dialogul sfarseste prin pedepsirea lui Crypto de catre "soarele-intelept", care nu iarta gestul
sau de a trece pragul prestabilit dintre cele doua lumi. Marin Mincu il numea "un geniu degradat",
avand in vedere aspiratia lui nejustificata. Stapan peste o lume infernala, nevazuta, lumea
instinctului, simbolizand increatul, virtualitatea, Crypto isi asuma un risc coplesitor prin incercarea
de a-si depasi conditia. Supus actului specular, el se dovedeste o interioritate "goala", isi pierde
identitatea initiala, devenind burete otravitor, topindu-se in anonimat.
Pentru simbolul feminin, apolinic, soarele intruchipeaza puritatea ratiunii, puterea
intelepciunii, potentand simbolul "sufletului fantana". Enigel nu va raspunde chemarii Rigai, ci va
urma drumul catre nunta solara. Vazandu-l ca "moare", ea il plange pentru ca natura umana este
duala si aspira deopotriva catre material si spiritual.
Finalul poemului isi dovedeste prin rezolvare modernitatea, ideea rupturii in destin
reprezentand condamnarea barbiana a aspiratiilor nejustificate. Mastile au asadar o rezolvare
lirica, simbolica. Intors fata de "Luceafar" prin raportul inversat intre cele doua principii, masculin si
feminin, "Riga Crypto si Lapona Enigel" este o replica inedita a poemului eminescian.