DREPT FINANCIAR

Definitia dreptului financiar.

Reglementarea relatiilor financiare, potrivit necesitatilor, continutului
si cuprinsului finantelor publice, include:
- constituirea si utilizarea fondului bugetar al statului;
- constituirea si utilizarea fondului de asigurarii sociale de stat si a
fondului de ajutor de somaj;
- constituirea si utilizarea fondurilor banesti proprii ale regiilor
autonome si ale institutiilor publice;
- emisiunea monetara;
- circulatia monetara cu numerar si fara numerar;
- regimul juridic al valutei;
- politica fiscala a statului;
- controlul financiar;
- organizarea si functionarea aparatului financiar, bancar si de credit.
In indeplinirea sarcinilor sale, statul, reglementeaza toate aceste relatii
financiare care, astfel, devin raporturi juridice financiare.
Dreptul financiar poate fi definit ca fiind format din totalitatea actelor
normative care reglementeaza relatiile de constituire, repartizare si
utilizare a fondurilor banesti ale statului si ale institutiilor publice,
destinate satisfacerii sarcinilor social-economice ale societatii.
Prin intermediul finantelor publice se asigura constituirea, repartizarea
si utilizarea eficienta a banului public pentru sporirea productiei de
marfuri, dezvoltarea fortelor de productie, dezvoltarea invatamantului si
culturii, ocrotirea sanatatii, etc.
Trasaturile si functiile finantelor.
Relatiile financiare sunt raporturi social-economice de formare si
repartizare, in forma baneasca, care apar in legatura cu constituirea si
utilizarea resurselor necesare functionarii si dezvoltarii generale a
societatii.
Relatiile financiare prezinta urmatoarele trasaturi:
a) Relatiile financiare sunt relatii cu caracter economic, intrucat ele
apar in procesul formarii, repartizarii si utilizarii produsului social.
b) Relatiile financiare apar sub forma baneasca deoarece, in cadrul
productiei de marfuri si a actiunii legii valorii, procesul de productie si
de circulatie a marfurilor, repartitia produsului social, retribuirea
muncii, relatiile de schimb, relatiile dintre agentii economici sau dintre
acestia si persoanele fizice, se exprima prin intermediul banilor, in
cadrul unor relatii banesti.
c) Relatiile financiare - relatiile de constituire, repartizare si de
utilizare a mijloacelor banesti ale societatii - sunt relatii fara
echivalent, in sensul ca nu presupun, in mod necesar, o contraprestatie
directa, din partea beneficiarului mijloacelor banesti. Mijloacele banesti
repartizate si utilizate de subiectele beneficiare, nu se ramburseaza.
In procesul formarii, repartizarii si utilizarii mijloacelor banesti ale
societatii, finantele publice indeplinesc urmatoarele functii:
1) Functia de repartitie - aceasta se realizeaza in procesul de formare si
repartizare a mijloacelor banesti, mai precis in momentul repartitiei
produsului social si a venitului national.
Aceasta functie de repartitie a finantelor se realizeaza in doua momente:
formarea resurselor si repartizarea acestor resurse.
* Formarea resurselor se realizeaza prin mobilizarea unei parti din sumele
realizate din repartitia primara a venitului national. Pe seama veniturilor
banesti primare, finantele contribuie la formarea mijloacelor banesti
destinate constituirii de fonduri in contul persoanelor juridice si

persoanelor fizice care participa direct sau indirect la reproductia

produsului social.
* Repartizarea mijloacelor banesti se realizeaza in cadrul repartitiei
secundare (redistribuirea) a venitului national. Redistribuirea venitului
national se realizeaza, in principal, prin intermediul sistemului de
preturi si tarife la bunuri si servicii, si prestarile de servicii, cu
caracter indirect, productiv.
Distribuirea si redistribuirea venitului national, duce la formarea
veniturilor finale ale statului, ale agentilor economici si ale persoanelor
fizice.
2) Functia de control - are ca scop asigurarea respectarii legilor si
cresterea eficientei economice printr-o mai buna administrare a banului
public. Controlul este exercitat de catre urmatoarele organe specializate
ale statului: Ministerul Finantelor, Garda financiara, Curtea de Conturi,
etc.
Izvoarele dreptului financiar.
Izvoarele dreptului financiar sunt alcatuite din totalitatea actelor
normative care reglementeaza raporturile juridice financiare. In raport de
gradul de generalitate sau specificitate, se disting urmatoarele izvoare:
A. IZVOARE COMUNE ALE DREPTULUI FINANCIAR.
Astfel, in ierarhia izvoarelor, comune distingem ca prim izvor de drept
financiar - Constitutia. Legea fundamentala a tarii prevede dispozitii
referitoare la elaborarea, aprobarea si executarea bugetului public
national si a contului de incheiere a exercitiului bugetar, de asemenea
prin normele constitutionale sunt stabilite competentele statului cu
privire la gestiunea banului public, sarcini referitoare la controlul
executiei bugetare, politica valutara, politica fiscala, etc.
Ca izvoare comune se mai disting, legile ordinare ale parlamentului,
decretele prezidentiale si hotararii ale guvernului.
B. IZVOARE SPECIFICE ALE DREPTULUI FINANCIAR.
Izvoarele specifice sunt actele normative care cuprind dispozitii
referitoare la relatiile financiare. Ca izvoare specifice ale dreptului
financiar citam:
- Legea nr. 72/1996, publicata in M.Of. nr. 152/17 iulie 1996.
Aceasta lege defineste sfera de cuprindere a finantelor publice, si anume:
elaborarea, aprobarea si executia bugetului public national, stabilirea si
perceperea impozitelor, taxelor si altor venituri ale statului, utilizarea
mijloacelor financiare ale organelor puterii legislative, judecatoresti si
executive, ca si controlul modului de folosire a mijloacelor materiale si
banesti apartinand institutiilor publice, regiilor autonome, precum si a
capitalului social investit de stat in societatile comerciale. In lege este
precizata aria de cuprindere a institutiilor publice care cuprind
Presedintia Romaniei, Guvernul, ministerele, celelalte organe ale
administratiei de stat, precum si institutiile de stat de subordonare
centrala si locala.
Sub acest aspect, legea finantelor publice cuprinde principiile si normele
de baza ale activitatii financiare a statului, constituind cadrul
legislativ general al finantelor publice. In acest sens, Legea finantelor
publice este o reglementare la nivel de lege-cadru.
Referitor la reglementarea relatiilor financiare ale statului, Parlamentul
a adoptat o serie de legi privind:
- Activitatea bancara (Legea nr. 58/1998);
- Statutul Bancii Nationale a Romaniei (Legea nr. 101/1998);
- Impozitul pe profit (Ordonanta Guvernului nr. 70/1994, republicata).
- Ordonanta Guvernului privind impozitul pe venit nr. 73/1999;
- Organizarea si functionarea controlului financiar si a Garzii financiare
(Legea nr. 30/1991);
- Tariful vamal de import din 1 ianuarie 2000.
- H.G. nr. 443/1990, privind stabilirea taxelor consulare;

- Legea nr. 45/1992, privind stabilirea nivelului unor taxe in sume fixe,
datorate statului in lei de persoanele fizice si juridice si introducerea
taxei asupra mijloacelor de transport cu tractiune mecanica de regiile
autonome, societatile comerciale si de ceilalti agenti economici organizati
ca persoane juridice;
- Ordinul ministrului finantelor nr. 817/1998, pentru aprobarea
regulamentul privind organizarea si functionare a Garzii financiare;
- Regulamentul B.N.R. nr. 2 din 1996, privind operatiunile cu numerar;
- Regulamentul nr. 1/1991 privind operatiunile curente si transferurile de
capital cu mijloace de plata straine, publicat in M.Of. nr. 101 din 13 mai
1991.
Activitatea financiara a statului.
Statul asigura cadrul juridic-legislativ pentru desfasurarea activitatii
economice si conditiile de exercitare a liberei initiative de catre agentii
economici. In anumite imprejurarii, statul ia masuri pentru a sustine
economia in ansamblu sau numai unele domenii si zone, acorda subventii,
mediaza in conflictele de munca.
Implicarea statului in activitatea economico-financiara se realizeaza si
prin alte moduri. De exemplu in toate tarile exista un numar de firme
apartinand administratiei de stat, centrale sau locale, care produc bunuri
si servicii si functioneaza incadrandu-se in economia de piata. Statul
plateste numeroase salarii personalului care lucreaza in administratie,
incaseaza impozite de la toti agentii economici cu venituri ce depasesc un
anumit nivel, impozite care in unele tari reprezinta ponderi importante din
produsul national, finanteaza investitii, acorda ajutoare, este un mare
consumator de bunuri si servicii pentru administratie si armata.
Implicarea statului in economie este, efectiv limitata datorita faptului
ca:
a) aceasta este intotdeauna rezultatul unui anumit raport de interese,
foarte fragil, intre cei pro si contra unei anumite implicari. Modificarea
marjei de implicare intr-o directie poate avea loc numai in limitele
permise de realizarea unui raport de interese favorabil schimbarii, altfel
aceasta ar fi respinsa;
b) economia in ansamblul sau este o realitate formata prin actiunea
concomitenta a tuturor agentilor economici carora statul nu le poate dicta
ce sa faca, libertatea lor, hotarata in mod democratic, ramanand sacra si
inviolabila;
c) organele administratiei de stat, centrale si locale, desi sunt
numeroase, fiecare poate sa actioneze cat ii permite autonomia sa, ceea ce
determina o limitare generala a implicarii statului in economie.
Cea mai ampla implicare a statului in economia de piata se realizeaza prin
resursele sale financiare si are loc in dublu sens:
- cand se formeaza aceste resurse prin preluarea unei parti, mai mari sau
mai mici, din veniturile agentilor economici;
- cand sunt cheltuite, pentru realizarea obiectivelor urmarite.
Resursele financiare si cheltuielile statului se concentreaza in bugetul
central, elaborat de puterea executiva (guvernul) si bugetele locale,
elaborate de administratiile locale.
Bugetul este format din doua parti, adica, venituri si cheltuieli, fiecare
dintre acestea fiind detaliate pe capitole, adica pe surse de venituri si
obiective de cheltuieli.
Bugetul se stabileste anticipat pe un an (care poate sa coincida sau nu cu
cel calendaristic), iar veniturile si cheltuielile sale sunt in functie de
evolutia pe care se estimeaza ca o va avea economia.
Principalele capitole la venituri sunt: impozite si taxe pe venituri
industriale, agricole, comerciale, bancare etc., cotizatii pentru
asigurarile sociale si venituri de la intreprinderile de stat, iar la
cheltuieli: functionarea administratiei publice, aparare, invatamant,
asigurari si asistenta sociala, locuinte si afaceri economice.

La venituri, ponderea cea mai mare o au impozitele (pana la 70%) si

cotizatiile pentru asigurari sociale (pana la 15%). La cheltuieli,
capitolul pentru asigurari ocupa locul cel mai important (pana la 47%),
dupa care urmeaza, in tarile dezvoltate, capitolul aparare (pana la 24%).
Atat in elaborarea, cat si in executia bugetului se urmareste echilibrarea
veniturilor cu cheltuielile. In cazul in care, totalul cheltuielilor
depaseste veniturile, bugetul este deficitar. Pentru a sustine totusi
cheltuielile fara acoperire in venituri, statul recurge fie la imprumuturi
(interne si externe), fie la emisiune de bani fara acoperire in bunuri si
servicii (inflatie), fie la amandoua solutiile. Imprumuturile facute pentru
acoperirea deficitului bugetar reprezinta datoria publica.
Cand deficitul se manifesta pe termen scurt, poate avea asupra economiei
anumite efecte stimulative, dar daca se perpetueaza in timp indelungat are
efecte negative sigure.
In cazul in care veniturile depasesc cheltuielile, bugetul este excedentar.
Peste un anumit nivel, considerat minim, excedentul bugetar are efecte
negative asupra economiei intrucat lasa nefolosite, sau amana folosirea
pentru mai tarziu a unor resurse financiare importante care ar putea
contribui la sporirea productiei de bunuri si servicii.
Aparatul financiar.
Referitor la aparatul financiar se disting doua grupe de organe:
a) organe ale statului cu competenta generala, care au importante atributii
si in domeniul finantelor publice;
Din aceasta categorie fac parte urmatoarele organe: Parlamentul Romaniei
(cu cele doua camere ale sale Adunarea Deputatilor si Senatul), Presedintia
Romaniei, Guvernul Romaniei, Consiliile locale, Delegatia permanenta si
serviciile publice locale (comunale, orasenesti si judetene), ministerele,
celelalte organe centrale si locale ale administratiei de stat, precum si
institutiile publice de subordonare centrala sau locala.
b) organe ale statului cu competenta speciala, care au atributii, exclusiv,
in domeniul finantelor publice. Din cea de-a doua categorie de organe de
specialitate ale statului, fac parte:
1. ORGANE CENTRALE DE SPECIALITATE: Ministerul Finantelor (in anumite
perioade de maxima importanta pentru natiune reorganizat ca Ministerul
Economiei si Finantelor), Curtea de Conturi, Corpul de control economicfinanciar al primului ministru, Garda financiara.
2. ORGANE TERITORIALE DE SPECIALITATE: Directiile generale ale finantelor
publice judetene si a Municipiului Bucuresti, avand in subordine
administratiile financiare municipale si ale sectoarelor capitalei,
circumscriptiile financiare orasenesti, perceptiile rurale, precum si
sectiile din teritoriu ale Garzii financiare.
Organele statului care fac parte din aparatul financiar au ca principale
sarcini: administrarea finantelor publice, realizarea si mentinerea
echilibrului financiar, monetar si valutar al tarii, asigurarea eficientei
economiei nationale.
Pe langa aceste sarcini cu caracter general, mentionam si anumite atributii
de stricta specialitate, si anume:
- efectuarea de studii, analize, prognoze referitoare la activitatea
financiara monetara si fiscala;
- constituirea si repartizarea resurselor banesti necesare economiei
nationale si satisfacerii cerintelor sociale si culturale;
- realizarea integrala a drepturilor patrimoniale ale statului;
- apararea integritatii fondurilor publice;
- avizarea proiectelor de acte normative referitoare la circulatia monetara
si emisiunea baneasca;
- emiterea, vanzarea si punerea in circulatie a timbrelor fiscale;
- stabilirea clasificatiei bugetare a veniturilor si cheltuielilor publice;
- intocmirea lucrarilor pregatitoare elaborarii proiectului bugetului

public national;
- organizarea si urmarirea incasarii veniturilor si efectuarii
cheltuielilor bugetare;
- controlul financiar;
Controlul financiar
Rolul, functiile si obiectul controlului financiar.
In principiu, controlul financiar urmareste functionarea unitatilor de
productie la capacitatea optima, pe criterii de eficienta si rentabilitate.
Controlul financiar ca o componenta a controlului economic, are ca obiectiv
cunoasterea de catre stat a modului cum sunt administrate mijloacele
materiale si financiare de catre societatile comerciale publice, modul de
realizare si cheltuire a banului public, asigurarea echilibrului financiar,
realizarea eficientei economico-financiare, dezvoltarea economiei
nationale, infaptuirea progresului social.
Controlul financiar reprezinta un mijloc de prevenire a faptelor ilegale,
de identificare a deficientelor si de stabilire a masurilor necesare pentru
restabilirea legalitatii.
Prezenta statului in ansamblul desfasurarii activitatilor socio-economice,
reprezinta o necesitate obiectiva.
Elaborarea programului de dezvoltare economico-sociala de catre stat
presupune cel putin trei elemente esentiale:
- cunoasterea legitatilor sociale, universal valabile;
- actiunea legilor proprii economiei de piata;
- aplicarea justa la conditiile tarii noastre si la fiecare etapa de
edificare a economiei de piata, a legitatilor universal valabile si a
legilor economice proprii economiei de piata.
Asadar, controlul financiar are ca directii esentiale organizarea mai buna
a muncii, intarirea ordinii si disciplinei in organizarea si desfasurarea
activitatii economice, a disciplinei tehnologice, gospodarirea eficienta a
mijloacelor de munca materiale si financiare, respectarea si aplicarea
ferma a legislatiei tarii de catre toti membrii societatii, organizarea si
conducerea stiintifica a intregii activitati social-economice pe baza
coordonatelor stabilite la elaborarea programelor de dezvoltare, buna
desfasurare a procesului de transformare a deciziei in actiune si a
actiunii in rezultate mai eficiente.
Obiectul controlului este de a rezolva erorile, abaterile, lipsurile,
deficientele pentru a le remedia si a le evita in viitor.
Controlul financiar indeplineste urmatoarele functii:
A. FUNCTIA DE EVALUARE.
Aceasta functie are in vedere acte si operatiuni de estimare a situatiei
existente la un moment dat, a rezultatelor obtinute la sfarsitul unei
perioade, a modului de desfasurare a activitatii in conditiile de
normalitate, legalitate si eficienta.
Este o functie de apreciere completa, reala, exacta si concreta a
activitatii controlate. Pe langa apreciere, aceasta functie implica si
sugestii, propuneri, precum si stabilirea si aplicarea masurilor pentru
imbunatatirea rezultatelor activitatii controlate. Prin completarea
evaluarii rezultatelor cu masuri de perfectionare, controlul contribuie
activ la eliminarea cauzelor care au generat abateri, imbunatatirea
activitatii economico-sociale.
B. FUNCTIA PREVENTIVA
Aceasta functie consta intr-o serie de masuri luate de organele de control,
in vederea evitarii si eliminarii unor fraude, inainte de a se produce
efectele negative ale acestora, prin identificarea si anularea cauzelor
care le genereaza sau le favorizeaza.
Prin aceasta actiune, controlul are menirea de a opri actele si
operatiunile care nu sunt legale, in faza de angajare a societatii

comerciale. Prin intermediul acestei functii pe langa legalitatea actelor

si operatiunilor, se mai urmareste oportunitatea, necesitatea si
economicitatea acestora.
C. FUNCTIA DE DOCUMENTARE
Prin aceasta functie se asigura cunoasterea cantitativa si calitativa a
problemelor ce fac obiectul dezvoltarii economico-sociale, controlul
participand nemijlocit la actul de conducere, furnizand date si informatii
pentru fundamentarea deciziilor economico-financiare.
D. FUNCTIA RECUPERATORIE
Prezinta o importanta majora a controlului financiar, constand in actiunea
de descoperire si recuperare a pagubei si luarea de masuri fata de cei
vinovati.
Masurile de constrangere se iau fie de organele de control direct, fie la
propunerea acestora de catre organul ierarhic superior sau justitie.
Vinovatia constatata fata de unitatea controlata sau persoanele fizice
trebuie sa fie incadrata de organele de control, strict in limitele
legislatiei existente, in momentul in care s-au savarsit abaterile.
E. FUNCTIA PEDAGOGICA.
Functia pedagogica are un caracter formativ, de generalizare a experientei
pozitive. Prin aceasta functie, controlul ajuta la ridicarea nivelului de
pregatire, a cadrelor pentru rezolvarea in conditii satisfacatoare a
sarcinilor ce le revin. Este necesar ca organul de control sa aiba o
pregatire solida profesionala, sa se bucure de credibilitate.
Obiectul controlului financiar este format din actele si operatiunile emise
sau infaptuite de agentii economici, institutiile publice, precum si de
alti participanti la viata economico-financiara a statului.
Echipele de control trebuie sa urmareasca daca actele si operatiunile care
fac obiectul examinarii indeplinesc conditiile de legalitate,
operativitate, eficienta, economicitate si realitate.