Ingrijirea vietii umane - principiu fundamental in bioetica

Iuvenalie Ion Ionascu

Arhim. Dr., Paroh al Comunitatii Ortodoxe Romane "Sf. Ioan Casian" din Roma si protopop al
comunitatilor ortodoxe romane din Italia Centrala si Meridionala, doctor in teologie la
Universitatea Pontificala "Sf. Toma d?Aquino" din Roma; in curs, master (post-doctoral) in
bioetica la Universitatea Catolica "Sacro Cuore" din Roma.

Problema definitiei

Cercetatorii in biologie se rezuma la a prezenta diversele caracteristici ale fiintelor vii, la faptul
ca acestea exista, se reproduc si mor, dar nu pot raspunde la intrebarile ridicate de semnificatiile
si resursele ultime ale vietii.
Si istoria se ocupa de fiintele vii, e drept cele mai reprezentative, dar e greu sa-i pretindem sa
ajunga la resursele ultime ale vietii.[i]

La fel si filosofia incearca sa aduca in discutie principii generale privitoare la viata, dar nu poate
surprinde aceasta realitate in profunzimea ei.

Notiunea de viata, in afara de problemele de ordin ontologic-fundamentale ca cele amintite se

preteaza la altele in care viata e studiata in contextul problematicii omului, a existentei sale, a
istoriei sale.

Viata este atat de complexa incat cel mai adesea ramanem in raza de actiune a aproximarii. "In
momentul in care ai gasit o definitie pentru viata, ea s-a schimbat deja". In fata acestei
dinamicitati a vietii, definitia se gaseste neputincioasa si cercetatorul se vede constrans sa
apeleze la cai descriptive. Tocmai pentru ca nu se poate spune totul despre viata, ea ramane un
mister nu doar de explorat, ci mai ales de contemplat [ii]. Contemplarea sa nu este insa una
statica, ci o continua luare la cunostinta a necesitatii surprinderii ei in dimensiunea sa
fundamentala si prin aceasta de a o proteja, a o ingriji si a a o promova, caci "e preferabil sa
traiesti, decat sa nu traiesti" [iii].

Aspectul sau fundamental, faptul ca este in posesia tuturor si dificultatea de a vorbi despre ea se
traduc prin marea posibilitate de a povesti viata, mai degraba decat de a o descrie. A filosofa
asupra vietii este o abordare, dar a o povesti este o mare posibilitate, aceea de a transforma limita
limbajului in forta evocativa si clarificatoare a unor intuitii, pe cale de a fi elaborate [iv]. Este
aceasta marea aventura a romancierilor care au incercat sa filosofeze despre viata in baza a ceea
ce cu totii am intuit, dar n-am reusit sa verbalizam complet [v].

Valoarea vietii, intrucat este valoare, depaseste capacitatile expresive ale omului si se preteaza la
o reinterpretare tot mai aprofundata, dar niciodata exhaustiva in realitatea sa. A povesti viata
inseamna a primi cu bucurie un dar de la Dumnezeu, iar a primi si a darui mai departe inseamna
a trai. Nu se poate intelege viata decat traind-o.

Contextul cultural actual

Viata in contextul cultural actual e puternic caracterizata de un individualism exasperant si de o
lipsa a perceptiei acesteia ca "dar dinainte daruit" si a unui plan initial de valori.

- Din punct de vedere istorico-social, secolul abia incheiat a trait diverse revolutii de natura
economica, sociala, culturala si politica ce au acutizat criza credintelor si a fundamentelor, pe
care societatea traditionala era intemeiata si care au avut ca numitor comun pierderea unui mod
de a trai viata comunitar si solidar. Insasi institutia familiala este amenintata de factori multipli:
divorturi, nasteri in afara casatoriei, nuclee familiale cu un singur parinte, factori ce conduc la
mutatii notabile privind modelele publice care reglementau conduita sexuala, raportul de cuplu si
procreatia [vi]. Aceasta a dus la diminuarea constiintei responsabilitatii fiecaruia de a avea grija
de viata celuilalt. Aceste mutatii au fost insotite de scenariul teribil si fascinant al marelui
progres al stiintei medicale. Azi legam termenul "genetica" de cuvantul "inginerie", fara sa ne
gandim la alchimii de nerealizat, ci la realitati cotidiene. Dezvoltarea geneticii si a tehnicii au
adus imbunatatiri in agricultura si zootehnie, au largit orizonturile farmacologiei, dar mai ales au
deschis o ampla si complexa (si uneori dramatica) dezbatere privind limitele si liceitatea unei
serii de interventii facilitate tocmai de catre stiinta [vii]. Azi se vorbeste de biotehnologii, de
biodrept si de bioetica. Tocmai bioetica devine terenul marilor confruntari privind interventiile
asupra vietii.

- Din punct de vedere filosofico-practic. Vremurile actuale sunt caracterizate de necesitatea unor
continue interpretari ale realitatii, pentru faptul ca este complexa si greu de gestionat de o ratiune
omni-comprensiva. Aceasta complexitate duce la evidenta unei fragmentaritati, reflex al unei
atitudini anti-metafizice, in care nihilismul isi are rol preponderent. Aceasta gandire a dus la
lichidarea "problemei" Dumnezeu si la o evidenta slabire sau relativizare a moralei. Scepticismul
conduce semnificativ la subiectivismul valorilor morale si la tensiuni intre libertatile individuale.
Terenul perceptiei varietatii de valori este desigur viata umana in integralitatea sa, de la primele
stadii ale zigotului, pana la ultimele clipe ale bolnavului teminal. Astazi se traieste si se percepe
in mod individualist autonomia si in mod relativist calitatea vietii, toleranta si pluralismul.
Individul alege pe cont propriu ceea ce considera ca ii este bine privind modul de a trai si de a
muri.

Situatii concrete

Un argument bioetic printre cele mai discutate priveste liceitatea intreruperii sarcinii. In ultima
analiza, problematica priveste statutul embrionului uman: pana la ce punct sau incepand cu ce
moment sau dupa a cata zi de la fecundatie avem de a face cu o persoana umana. Unii
cercetatori, de matrice anglo-saxona, au afirmat ca pana in a 14-a zi avem de a face cu un pre-
embrion. Altii au ipotizat posibilitatea ca ar exista fiinte umane non-persoane si alte fiinte non-
umane, care sunt persoane. In acest context doar cele care sunt persoane se bucura de respect si
recunoastere. Am avea astfel, oameni, fata de care nu ni se cere recunoastere si respect, si
animale, fata de care acestea sunt cerute.

Daca trebuie sa avem grija de viata, atunci viata umana nu poate depinde de vreo conceptie pe
care o avem despre ea, ci important este faptul ca ea este locul in care toate celelalte valori se pot
realiza, asadar trebuie aparata, promovata, sustinuta, ajutata, respectata, acceptata, tutelata. Nu e
nici o motivatie, care sa demonstreze ca exista un stadiu de pre-embrion sau in care viata umana
sa nu fie umana.

Daca gandim astfel despre viata la inceputurile sale, la fel trebuie sa gandim despre intregul
parcurs al vietii omului pana in ultimele clipe. Daca trebuie sa avem grija de viata umana,
eutanasia nu-si gaseste loc. Daca sustinem ca viata este valoarea suprema, e clar ca eutanasia este
un fapt ilicit. Ea lezeaza demnitatea omului ca persoana si viata omului ca valoare. Cand se
vorbeste de eutanasie se aduc in discutie doua argumente:1) dorinta de a muri exprimata de un
muribund este absolut libera; 2) convingerea ca eutanasia ar fi ajutorul unic si real pentru
muribund. Daca imbratisam principiul privind datoria de a ne ingriji de viata in orice stadiu al ei,
ne gasim intr-o dilema: nu stim momentul si nu cuprindem misterul care invaluie fecundatia si de
asemenea, nu cunoastem modul in care omul experimenteaza clipa mortii. Nu putem sti care sunt
limitele vietii si care este clipa in care aceasta inceteaza. Eutanasia, revazuta prin prisma
principiului ingrijirii vietii, nu este o cerere de moarte ca decizie libera, ci una care mentine vie
posibilitatea de a lasa pacientul sa-si traiasca moartea chiar neignorand controlul durerii prin
sedare. Este si acesta un mod de a sublinia demnitatea vietii umane.

Binomuri controversate

Viata este demna de a fi traita pentru ca este de la Dumnezeu - "Izvorul vietii". El este "viata
lumii" si este viata fiecaruia dintre noi si demnitatea vietii noastre decurge din insasi demnitatea
lui Dumnezeu [viii].

Uneori demnitatea vietii este asimilata cu sfintenia vietii. Se afirma ca "Dumnezeu Creatorul este
singurul Domn absolut al vietii. Prin urmare, omului ii revine dreptul de a o folosi, dar nu si
dreptul de a dispune de ea sau de suprimarea ei. Cine isi impropriaza viata, uzurpa drepturile de
suveranitate ale Lui Dumnezeu." Intrucat vine de la Dumnezeu si doar de El tine, viata este
valoare suprema. Fiind insa un dar, e drept, cel mai de pret, si suport pentru toate celelalte, viata
nu este si valoarea absoluta. Altfel, nu s-ar justifica in nici un fel martiriul. Viata pamanteasca nu
este singura viata, asadar ea trebuie vazuta si traita si prin prisma celei viitoare. Si prin aceasta se
reveleaza sfintenia vietii, iar binomul demnitate - sacralitate se dizolva in insasi valoarea vietii.

Un alt binom priveste demnitatea si calitatea vietii. E clar ca omul, prin insasi natura sa, este
inclinat sa maximizeze placerea si sa minimizeze durerea. Viziunea este insa utilitarista, in
sensul in care egalitatea intre persoane ar sta in capacitatea lor de a percepe placerea si durerea.
Egalitatea intre oameni nu sta in aceasta functiune perceptiva, ci izvoraste din insasi valoarea
vietii umane. Altfel, organismele dotate cu sistem nervos central, deci in stare sa perceapa
placerea si durerea, s-ar bucura de demnitate egala cu cea a omului. Valoarea unei fiinte vii (si
nu se poate vorbi doar de fiintele umane, pentru ca si animalele au sistem nervos central) ar fi
perceputa doar in masura in care subiectul este in stare sa simta placere si durere, ceea ce ar duce
la punerea sub semnul intrebarii a vietii unui embrion, a unei persoane handicapate sau aflate in
stare vegetativa persistenta.

Alteori, demnitatea este data de capacitatea de a dispune de viata umana in baza unor
circumstante contingente. In acest caz, am ramane in aceleasi limite ale utilitarismului amintit,
fundamentand demnitatea umana pe un "contract": este aceasta directia in care merge asa-zisul
"neo-contractualism", in care subiectul moral este cel in stare de auto-determinare, constiinta si
rationalitate. Pentru a se realiza un contract e nevoie de autonomie si de profit. Prima prerogativa
este indispensabila, caci un contract nu are valoare fara autonomie. Ar insemna ca cei care nu se
bucura de autonomie (ex: detinuti, prizonieri etc.), nu se pot bucura de demnitate umana. A doua
prerogativa, aceea a profitului, nu este indispensabila, dar elimina subiecti din comunitatea de
apartenenta: si aceasta lezeaza demnitatea persoanei umane, prin faptul ca ea creaza ierarhii
valorice arbitrare intre persoane.
Pentru cele trei variante enuntate, demnitatea vietii umane se bazeaza pe impartialitate si nu
poate fi niciodata asezata in binom cu alte valori care de fapt, decurg din ea.

A avea grija de viata inseamna a-ti asuma o pozitie morala impartiala, a percepe resorturile
ultime, ontologice ale vietii ca dar divin, si a le traduce la nivel comunitar prin principii etico-
normative, care sa sublinieze inviolabilitatea vietii, si responsabilitatea fiecaruia fata de propria
viata si a celor din jur.

Bioetica poate si trebuie sa aiba un rol important in comunitatea umana, in sensul in care, ca
stiinta de frontiera foloseste datele celorlalte stiinte, afirmand demnitatea si inviolabilitatea vietii
umane si propunand principii etice, pe care ulterior stiinta dreptului sa le traduca in norme.

Note bibliografice

i. Aa.vv., Invito alla biologia, Zanichelli, Bologna 1990, p. X.

ii. N. Hartmann, Etica. Fenomenologia dei costumi, Napoli 1969, p. 30.
iii. J. Ferrater, De la materia a la razon, Madrid 1970, p. 174; M. Vidal, Manuali di etica
teologica. Morale della persona e bioetica teologica, 2, tom 1, Cittadella Editrice, Assisi 1995, p.
368.
iv. S. Privitera, Narrare la vita alla generazione presente per le generazioni future, Armando
Mondatori, Roma 1995, pg. 16-22.
v. S. Privitera, Per una bioetica narrativa?, op. cit., p. 92-94.
vi. E. Hobsbawn, Il secolo breve. 1914-1991: l?era dei grandi cataclismi, Rizzoli, Milano 1999.
vii. M. Heidegger, Saggi e discorsi, Mursia, Milano 1976; D. Venturelli, Etica e destino, Genova
1997, p. 11-35; V. Possenti, Prometeo scatenato? La tecnica, fra utopia e apocalisse, in
Almanacco di filosofia, 1998, p.15-41.
viii. Aa.vv., Aldil? del soggetto. Nietzsche, Heidegger e l?ermeneutica, Garzanti, Milano 1981,
p. 26.