Eutanasia

Preţuirea vieţii a reprezentat o chintesenţă culturală a multor civilizaţii. Miturile creaţiei sunt modele de înţelepciune indiferent de timpul şi
locul unde au apărut pe Terra, dar apariţia vieţii este în indisolubilă legătură cu dispariţia şi reînnoirea ei. Moartea se impune ca un element
necesar pentru perpetuarea naturii şi a umanităţii. Există doar nemurirea Divinităţii, care este legată de cea a unui Univers fără sfârşit,
uneori greu de imaginat şi imposibil de perceput la modul concret.
Cuvântul "euthanasie " a fost formulat de Francis Bacon (1561-1626) care îi acordă un sens filozofic. El îi dădea semnificaţia de
"moarte bună, liniştită, fericită" (în limba greacă veche : eu înseamnă bun, armonios; thanatos înseamnă moarte),iar o definiţie mai
contemporană cu noi ar fi urmatoarea din dictionarul Oxford care defineşte euthanasia ca moarte blândă şi uşoară, aducerea acesteia
mai ales in cazul de boala incurabila si dureroasă.

Dimensiunea Argument contra

Conform religiei, dreptul de ridicare a vietii omului, apartine exclusiv lui Dumnezeu, ca Unul care ne-a creat, si
1. Dimensiunea nici o persoana nu are dreptul de a suprima viata alteia sau pe cea proprie. Biserica respinge euthanasia pe baza
principiului “sanctitatii vietii”, deoarece ea inseamna ucidere sau sinucidere. In Biblie, apar interdictii a
religioasă omorului: “Sa nu ucizi”(Cele 10 porunci), si “Nu il vei omori pe cel nevinovat si drept”(Exodul 23, 7).
Viata omenească (atat in sens crestin si duhovnicesc, cat si in sens biologic) este un dar al lui Dumnezeu. Pentru
ca ea vine de la Dumnezeu, stapanul ei absolut este Dumnezeu insusi. Viata umana este o realitate irepetabilă,
de aceea ea trebuie aparată si ingrijită in orice moment s-ar gasi purtătorul acesteia. Fiind creată de Dumnezeu,
viata umană este intrinsec buna si merita ca totdeauna să fie respectată si aparată, fie că se va manifesta in mod
plenar, fie că va exista cu deficiente datorită unor cauze cunoscute sau necunoscute. Ca fiinte create, din punct
de vedere biologic, prin vrerea lui Dumnezeu, intrăm in si iesim din istorie.
Eutanasia este si expresia unei etici hedoniste si utilitariste care nu văd si rostul suferintei. Crestinismul nu
exclude suferinta. Aceasta este o realitate pe care Mantuitorul Cristos n-a negat-o, n-a suprimat-o, ci si-a
asumat-o. A fi creştin inseamnă a participa la viata in Cristos, a face din lumina Lui lumina ta, din viata Lui viata
ta.  Suferinţa cand nu este consecinţa imediată sau indepartată a unor păcate, este o realitate ingăduită de
Dumnezeu; se stie ca: “suferinta aduce rabdare, si rabdarea incercare iar incercarea nadejde.” (Rom, 5, 3-4). Ca
 instrument şi mijlocitor prin care Dumnezeu lucrează, medicul (valorificând vocaţia şi menirea sa) este dator să
aline suferintele, dar nu are dreptul să grăbească intentionat procesul natural al mortii. In cazul in care sfarsitul
biologic al unei persoane este iminent, nu avem dreptul să-i grăbim acest sfarsit prin eutanasie. Iubirea de
aproapele nu constă in curmarea vietii cuiva din mila pentru a-l scapa de dureri, ci a-l ajuta să suporte durerea
pana in clipa cand se va preda lui Dumnezeu, moment care trebuie să rămână rezultatul unui proces natural si,
pe cât posibil, in deplina constienta si cu deplina constiintă.
Fiecare din noi are dreptul la viaţa, iar acestuia i-ar corespunde şi datoria omului de a-si menţine viaţa , ca
premise necesară pentru indeplinirea scopului său moral.

Intrebarea de ordin etic rămâne: poate fi vreodată bine să ucizi , chiar cu intenţia de a alina suferinţa ?
2. Dimensiunea etică Pitagora si mai ales Hippocrate s-au impotrivit eutanasiei.
Hippocrate a inclus in faimosul sau jurământ aceasta frază: “Nu mă voi lasa determinat de cuvântul nimanui in a
si morală procura o otravă sau in a-mi da consimţământul la aşa ceva”, astfel incât medicii, caută să rămână fideli
juramantului lui Hippocrate ca prim cod al deontologiei .
Gheorghe Scripcaru afirma: “Medicina priveşte omul in realitatea sa de unicat şi, ca atare , in condiţia sa de
neinlocuit. Măretia omului rezidă chiar din aceasta condiţie. A neglija un om insemna a sărăci umanitatea!”
Eutanasia nu are justificare etică. Exista un principiu etic al totalităţii, care ingaduie sacrificarea unei parti de
dragul intregului. Nu exista un principiu invers de a sacrifice intregul de dragul unei parti.

In majoritatea tă rilor legea este clară . A ucide un pacient chiar şi pentru a-i alina suferinţa, este considerată
3. Dimensiunea omucidere. Prin argumentul dreptului de a muri se face o confuzie între drepturi şi
juridică libertăţi. Omul este liber să -şi încheie viaţa atunci câ nd crede de cuviinţă , dar asta
nu înseamnă că el are dreptul să procedeze în consecinţă . Un atare drept nu există din
punct de vedere etic, legal sau social.
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului stabileşte în articolul 3 că: "Orice om are dreptul la
viaţă, libertate şi inviolabilitatea persoanei".
• Pactul privitor la Drepturile Civile şi Politice stabileşte în articolul 6, punctul 1 că: "Dreptul la viaţă
este inerent persoanei umane. Acest drept trebuie ocrotit prin lege. Nimeni nu poate fi privat de viaţa sa
în mod arbitrar."
• Pactul Internaţional relativ la Drepturile Economice, Sociale şi Culturale prevede în articolul 12 -
dreptul la o mai bună sănătate fizică şi mintală.
• Convenţia Europeană a Drepturilor Omului menţionează în articolele 2, 3, 7, şi 8 - dreptul
persoanelor la viaţă şi sănătate, interdicţia torturii şi a tratamentelor degradante şi inumane, precum, şi
respectul vieţii private.