UNIVERSITATEA ALEXANDRU IOAN CUZA DIN IAI

FACULTATEA DE FILOSOFIE I TIINE SOCIAL-POLITICE

SPECIALIZAREA RESURSE UMANE

PROIECT PSIHOLOGIE SOCIALA

Obedienta

Profesor coordonator:

Prof. Cristina Bostan

Student:

Alexandra Iosub

Boghiu Andreea - Elena

1.Obedienta notiuni generale

Obedienta este un un tip de influenta sociala diferita, prin mecanismele subiacente, in

raport cu facilitarea sociala, normalizarea sau conformismului. Situatiile de obedienta sunt
situatii in care schimbarea in comportamentul tintei survine celui analizat are loc in urma unui
ordin venit din partea unei surse de influenta care are autoritate legitima. Diferenta dintre cele
doua persoane devine ce afecteaza in mod decisiv cuantumul de influenta obtinut. Majoritatea
cantitativa din situatiile de conformism este inlocuita de majoritatea calitativa.

In relatiile de obedienta dorinta sursei de a influenta comportamentul tintei este evidenta,

rasfrangandu-se asupra victimei. mai mult, sursa are grija sa reinnoiasca cerintele atunci cand
victima da semne de independenta, constrangandu-o pe aceasta.

2. Experimentul lui Maligram

Experimentul lui Milgram asupra obedientei este o revelatie stiintifica. Acesta a adoptat
un comportament motor, administrand tintei socuri electronice. In acest caz, figura autoritara este
reprezentata de experimentator.

Subiectii experimentului au fosr recrutati printr-un ziar local. Acestora li se promitea o

plata de 4 dolari, si 50 de centi pentru transport. Una dintre cerinte era ca subiectii sa fie de gen
masculin si sa aiba o varsta cuprinsa intre 20 si 50 de ani. Profesiile subiectilor erau dintre cele
mai diverse, de la simpli muncitori la oameni de afaceri.

Sosind la locul experimentului, subiectul intalnea un barbat care pretindea ca si el a fost

optat pentru experiment. Amandoi se indreptau spre locul experimentului. Milgram observa totul
de la distanta, din spatele unui perete oglinda, rolul experimentatorului fiind jucat de alta
persoana. Printr-o tragere la sorti aranjata, subiectul experimentului era mereu cel care, aparent,
conducea experimentul

Subiectul era asezat pe un scaun electric intr-o incapere alaturata. In timp ce i se legau
electrozii, acesta marturisea ca nu a mai fost electrocutat niciodata. Experimentatorul il linistea,
sustinand ca socurile nu il vor rani grav. Generatorul de socuri avea 30 de comutatoare, de la 15
la 450 de volti, cu o crestere constanta a volumului de soc de 15 volti.

Elevul trebuia sa invete perechi de cuvinte. "Profesorul' citea o lista de cuvinte pereche.
Spunea "elevului" primul cuvant, urmat apoi de alte patru cuvinte. Elevul trebuia sa hotarasca ce
cuvant se potriveste cu primul, astfel incat sa formeze "cuvantul-pereche". Profesorul ii
transmitea raspunsul elevului folosind unul dintre comutatoarele de pe pupitrul sau. Prin
apasarea acestor butoane, se aprindeau becuri corespunzatoare deasupra generatorului de curent,
profesorul luand la cunostiinta raspunsul elevului. Cu fiecare raspuns gresit al elevului,
profesorul ii aplica acestuia un val de soc superior ca intensitate celui precedent.

Sa remarcam ca subiectul este o persoana foarte ocupata. El administreaza testul de

cuvinte-perechi, analizeaza raspunsurile elevului si decide corectitudinea acestora, aplica socul
electric (mai puternic de fiecare data cu 15 volti), anunta printr-un microfon rezultatul fiecarei
incercari, raspunsul corect daca elevul comite o eroare, precum si intensitatea socului electric pe
care urmeaza sa-l administreze.

Milgram insusi constata ca acest sir de actiuni desfasurate intr-un timp scurt constituie un
factor relativ insemnat in determinarea comportamentului subiectului. Elevul da 3 raspunsuri
gresite la unul corect. Cand se ajunge la intensitatea de 300 de volti, victima loveste cu piciorul
in perete, subiectul auzind izbitura. Zgomotul se repeta dupa socul de 315 volti. Dupa aceasta
noua tentativa, elevul nu mai face zgomot si nu mai da nici un raspuns. Experimentatorul anunta
subiectul ca ia tacerea drept un raspuns gresit. In primul experiment, subiectii se opresc la socul
de 300 de volti.

Milgram a avut grija sa standardizeze interventiile experimentatorului. Acum, de fiecare

data cand victima dorea sa renunte, i se cerea politicos dar ferm sa continue. Replicile folosite
pentru a face voctima sa continue reprezinta de fapt operationalizarea autoritatii. Intregul montaj
experimental trebuie inteles ca un cadru optim in care poate fi studiat conflictul dintre cererile
experimentatorului de a continua, si cererile victimei de a opri aplicarea socurilor.

Milgram a practicat masuri dependente extrem de simple. Acestea au constituit o o

caracteristica esentiala a tuturor demersurilor sale empirice. In experimentele asupra obedientei,
masura dependenta principala a constituit-o intensitatea socului la care subiectul refuza sa mai
asculte de ordinele autoritatii. Subiectii care au renuntat la experiment au primit denumirea de
"subiecti neobedienti", iar cei care au continuat au fost numiti "subiecti obedienti". Autorul a
facut observatii sistematice, notand fiecare comportament neobisnuit. Acesta a masurat latenta si
durata socurilor, a facut poze prin geamul-sticla si a inregistrat totul pe banda audio. Rata
subiectilor obedienti a fost de 65%.

Milgram a notat de asemenea si reactiile subiectilor, acestea variind de la transpirat,

tremurat, muscatul buzelor pana la un acces de ras nervos. In unele cazuri, acest ras a fost atat de
violent si convulsiv incat experimentul a trebuit oprit.

Un episod cunoscut al experimentului este subestimarea ratei obedientei de catre

specialistii carora le este descris designul experimental, crezandu-se ca numai 1.2% din subiecti
vor rezista la 450 de volti.

3. Factori situationali ai obedientei

Dupa obtinerea primelor date, autorul a explorat intr-o serie de 18 experimente factorii
susceptibili sa continue la diminuarea obedientei.

Un prim factor care i-a atras atentia a fost cel legat de perceptia autoritatii. Astfel a fost
scoasa in evidenta importanta prezentei unei autoritati pe timpul indeplinirii sarcinilor de catre
subiect. Sunt sanse mai mari ca subiectul sa indeplineasca ordinele cand ii sunt comunicate
verbal si direct.

De altfel, schimbarea ambiantei in care are loc experimentul duce la o scadere a

obedientei de 48%.

Milgram a demonstrat ca ordinele contradictorii ale autoritatii simuleaza independenta

subiectului. Atfel, daca doi experimentatori se contrazic in privinta experimentului, sunt sanse
foarte mari ca subiectul sa renunte.

Daca experimentatorul insusi participa la experminet, subiectii refuza sa mai participe,

neindraznind sa conteste autoritatea.
 Nu in ultimul rand, Milgram a constatat ca, cu cat apropierea interpesonala dintre subiect
si experimentator creste, creste tendinta subiectului de a renunta la experiment.

4. Interpretarea teoretica a obedientei

Milgram a respins de fiecare data explicatiile de tip psihologic in privinta obedientei, care
sustineua ca ascultarea subiectilor este direct proportionala cu inclinatia lor spre sadism. Acesta a
insistat asupra efectelor structurii sociale si a presiunilor situationale.

Diferitele conditii experimentale pe care le-a imaginat nu au facut decat sa probeze ca

unele situatii dau nastere la o supunere mai mare in raport cu ordinele autoritatii decat altele si sa
excluda ipoteza motivelor personale.

Unul dintre factorii care il fac pe individ sa se desprinda greu din aceasta situatie este
natura secventiala a sarcinii si faptul ca la inceput ascultarea ordinelor autoritatii nu contituie un
efort special. Mai apoi individul se considera angajat in raport cu decizia de a fi obedient. Faptul
ca vrea sa para constant in comportament il face pe subiect sa amane momentul abandonului.

Explicatiile lui Milgram au asupra notiunii de "stare agentica". Aceasta este o stare
psihologica in care subiectul accepta "definitiile realitatii furnizate de autoritate".Se supune
indicatiilor pe care le primeste, considerandu-se o jucarie in mainile acesteia. Astfel, tot ce face
se afla sub indrumarea autoritatii, aceasta din urma suferind si consecintele. Se produce un
"scurt-circuit al sistemului rusine-vinovatie al personalitatii" (Milgram , 1974, p.118) se
datoreaza transferului responsabilitatii catre agentul de influenta. Daca subiectilor li se da
impresia ca responsabilitatea le apartine, obedienta scade semnificativ.

5. Etica cercetarii si obedienta distructiva

Experimentele lui Milgram au fost aspru criticate. S-au adus in prim-plan incalcarea
flagranta a regulilor de etica a cercetarii psihologice. Milgram a scris mai multe articole in care
incerca sa se apere, invocand declaratiile subiectilor din chestionarele post experimentale
conform carora nici unul dintre acestia nu regreta participarea la experiment. Disputa in jurul
problemei etice pare sa fi avut doua urmari: a intarit preocuparile societatii stiinftifice pentru
protejarea participantilor in experimentele psihologice, dar a si descurajat, intr-o oarecare
masura, cercetarile in domeniul obedientei.