Conf. dr.

Gheorghe Gheorghiu
coordonator
lector dr Adrian Tutuianu
lector
asistent
preparator

CONTRACTE COMERCIALE SPECIALE

MASTER

2008
 CAPITOLUL I
ASPECTE GENERALE
PRIVIND
CONTRACTELE COMERCIALE SPECIALE

1.Relatia general-special
Adesea teoreticienii si practicienii dreptului s-au intrebat daca exista contractul, observandu-se ca desi
raspunsul este afirmativ, in realitate exista un contract particularizat: de vanzare-cumparare, schimb, donatie,
comision, etc. Contractul ca sursa de obligatii, presupune o operatiune particulara care imprima acordului de
vointa o specificitate, avand un regim juridic propriu. Cu toate acestea, nimeni nu a negat unitatea conceptului de
contract, implicit a teoriei generale a contractului, admitandu-se existenta unei legaturi de la general la
particular, iar studiul contractului precede studiului contractelor.

2.Notiunea de contracte comerciale speciale

Clasificarea contractelor in functie de cum au fost reglementate sau nu in
legislatie, se face in doua categorii:
-contracte numite
-contracte nenumite
Distictia are importanta sub aspectul calificarii contractelor, respectiv a asocierii
unei operatiuni civile sau comerciale unui contract deja reglementat, functie
de care ii sunt aplicabile regulile particulare ale acelui contract.
Problema calificarii nu este usoara, mai alea in operatiunile complexe unde judecatorul este obligat sa
recalifice pentru a inlatura erori ale partilor contractante sau atunci cand partile in mod voit procedeaza la
redactarea clauzelor de o maniera care sa le asigure racordarea artificiala la un regim juridic determinat.
Judecatorul nu este tinut de calificarea data de parti si are obligatia sa dea sau sa restituie calificarea exacta,
folosindu-se de un criteriu acceptat de majoritatea autorilor: obligatia caracteristica sau fundamentala a
contractului. Obligatiile accesorii urmeaza in mod natural obligatia principala. Ramane de identificat obligatia
principala, dar trebuie aratat ca obligatia pecuniara nu poate fi principala, aceasta fiind comuna in toate
contractele comerciale.
Totusi aceasta metoda nu este infailibila, acelasi element caracteristic putand fi regasit in mai multe
contracte, cum ar fi spre exemplu, transmiterea proprietatii (contractul de vanzare-cumparare, contractul de
donatie, contractul de leasing), situatii in care se vor cauta alte elemente de referinta. Uneori, instantele fac
calificari distributive sau mixte, pe parti de contract, aspecte ce vor fi reluate in analizele ulterioare.
Notiunea de contracte comerciale speciale s-a impus atat in domeniul dreptului civil, cat si in domeniul
dreptului comercial, fiind vizate acele operatiuni contractuale a caror regelementare nu se regaseste in codul
civil sau codul comercial, cu alte cuvinte cele aparute recent. Circumscrierea ariei este imprecisa, mai ales ca
unele contracte au tendinta sa se autonomizeze studiului pentru o disciplina separata. Spre exemplu: contractul
de munca formeaza obiectul dreptului muncii, contractul de asigurare formeaza obiectul drptuli asigurarilor, s.a.

3. Evolutia contractelor comerciale speciale

Institutia contractelor comerciale este in continua miscare, aflandu-se intr-o cursa continua cu
fenomenele din campul comercial. Se constata ca evolutiile principale sunt: dezvoltarea contractului, o
specializare si o profesionalizare a contractelor, precum si tendinta de a proteja contractele.
a. Dezvoltarea fenomenului contractual s-a facut atat cantitativ, lista de contracte marindu-se an de an,
incat contractul a devenit o realitate cotidiana, dar si calitativ, prin imbogatirea continutului, fiind puse in lumina
noi aspecte relationale, reflectate in grupurile de contracte, in sub-contracte, in contractele legate ori in
contractele cadru. Nimic nu scapa, in definitiv, contactului care este un instrument esential al relatiilor sociale,
reflectand dinamismul activitatii umane.
b. Specializarea contractului, in sensul ca fiecare specie de contract s-a diversificat. Spre exemplu, nu
mai exista un contract de vanzare-cumparare, ci contracte de vanzare-cumparare civile, comerciale, de mobile,
imobile, etc. Specializarea s-a impus pentru adaptarea la diversitatea operatiunilor, dar cu reale probleme in
aplicarea reglementarilor la o specie de contract specializat.
c. Profesionalizarea contractului, in sensul ca serveste tot mai mult activitatea unor profesionisti. Aceasta
are efecte si in ce priveste ierarhia contractelor, in prezent asistand la detronarea marilor contracte (vanzarea,
inprumutul) in favoarea altora ( contractul de agent, de imprumut, de leasingul, de franciza s.a.).
d. Protectia partilor contractante
In doctrina franceza circula zicala Spune-mi cine esti ca sa-ti spun cum contractezi !. Aceasta
corespunde tendintei accentuate, contrara codurilor clasice, de a nu se preocupa de calitatea contractantilor.
Reglementarile moderne abunda in derogari fondate pe protectia unei parti considerata mai slaba in raporturile
contractuale, cum ar fi: salariati, asigurati, consumatori, locatari, etc. Legiuitorul isi doreste astfel sa asigure un
echilibru intre parti, iar efortul legislativ s-a materializat in reglementari tot mai ample cum ar fi: Codul muncii,
legislatia consumatorului, legislatia concurentei s.a.m.d. Adesea reglementarile sunt imperative, inclusiv prin
introducerea de contracte impuse ori de sanctiuni penale in campul contractual.
Totusi, se constata ca au ramas neactualizate normativ tocmai contractele clasice, conditii in care
practicienii dreptului sunt nevoiti sa lucreze cu texte anacronice, iar judecatorii sa procedeze pe cale
jurisprudentiala la o regelementare pretoriana, adesea greu de valorificat.
Cu certitudine, trebuie revizuite reglementarile din Codul comercial si celelalte legi comerciale si in final
inglobate intr-o sectiune distincta a codului, avandu-se in vedere si armonizarea legislativa cu UE.
De fapt, specialistii se intreaba daca sunt necesare aceste reglementari, concluzia unanima fiind ca in
mod cert contractele au nevoie de drept, dar nu este sigur ca au nevoie de legi.

4. Plan
Contractele comerciale clasice (vanzarea-cumpararea, mandatul, comisionul, consignatia, reportul si
contul curent) au fost analizate in anul III de studiu.
In prezentul curs vor fi abordate alte figuri juridice contractuale, ivite in practica comerciala, parte dintre
ele nereglementate inca. Am tinut cont de relatiile ce se nasc intre comercianti pentru producerea de bunuri si
servicii, precum si cele rezultate din competitia pentru distribuirea acestora si atragerea cererii consumatorilor.
Pentru a rezista competitiei, ei trebuie sa promoveze creatiile noi obtinute prin cercetare sau achizitionate
(contracte de cercetare, cesiune de inventii si know-how, contracte de transfer tehnologic), au nevoie de semne
distinctive (marci, embleme, modele). De asmenea, pentru a-si asigura dominatia pe o piata, comerciantii au
conceput tranzactii de limitare a capacitatii concurentiale a altor comercianti, cum ar fi: concesiunea, distributia
selectiva si franciza. In fine, au nevoie de finantare optima (contractul bancar, contractul de leasing, contractul
de enginering), evitarea pagubelor (contractul de asigurare), transportul bunurilor (contractul de transport). Pe tot
parcursul afacerilor, ei au nevoie de cei mai buni specialisti (contractul de agentie, contractul de agent s.a).
In acest scop, comeriantii au fie calea de a se uni, fie de a colabora, asocieri concretizate in conventii
complexe, purtand adesea denumiri confuze. Aceste conventii sunt contracte comerciale speciale si merita a fi
cunoscute.
Avand in vedere cele mentionate, va fi examinat in prealabil contractul electronic care reprezinta in
lumea actuala un suport indispensabil, apoi contractele referitoare la productie, distributie si celelalte enumerate
mai sus.

5. Abordari anterioare
Despre contractele comerciale speciale exista o bibliografie, sens in care recomandam:
-Paul-Henri Antonmattei, Jacque Raynard- Droit civil. Contracts speciaux, Litec, 2000
-Franois Collart Dutilleul, Philippe Delebecque- Contracts civiles et commerciaux, Dalloz, 2001
-Conor Quigley- Doit communnautaire. LEffect du Droit Communautaire sur les obligations contractuelles,
Kluwer Law International,1998
-J.Schmidt-Szalewski,J.L. Piere- Droit de la propriete industrielle, Litec, 1996.
-Stanciu Carpenaru- Drept comercial roman , Allbeck2000
-O. Capatina- Societatile comerciale, Lumina Lex 1998
-I.L.Georgescu- Drept comercial roman, Lumina Lex-1996
 -Gh.Gheorghiu, A. Tututianu. E. Istratescu Drept comercial roman Note de curs, vol.I,II, Ed. Biblioteca, 2003
si 2004
-I.Turcu- Contractele comerciale, LuminaLex-1997
-V.Ros- Dreptul proprietatii intelectuale,Glogal Lex,2001
-Dorin Clocotici si Gh.Gheorghiu Operatiunile de leasing Ed. Lumina Lex, 2000
-Gh. Gheorghiu si Gabriel Turcu Contractul de franciza Ed. Lumina Lex, 2002
-Daniela Garaiman Dreptul si informatica, Ed. Allbeck, 2003
-Gh.Gheorghiu Operele audiovizuale Ed. Lumina Lex, 2004
O monografie ori un curs de contracte comerciale speciale nu exista in Romania.

6. Aspecte generale tuturor contractelor comerciale speciale

Asa cum a observat doctrina1, in dreptul contractelor comerciale speciale trebuie respectate patru
categorii de reguli:
-norme generale ale obligatiilor privind contractele civile;
-normele specialel ale contractelor civile speciale;
-normele speciale privitoare la contractele comerciale;
-clauzele specifice fiecarui contract comercial special individual
Spre exemplu, contractului de leasing ii sunt aplicabile normele generale privind contractul si normele
speciale privind imprumutul din Codul civil, normele speciale privind contractul din Codul comercial si normele
spabilite prin OG nr.51/1997 privind operatiunile de leasing.
Deaorece aspectele generale de drept civil si comercial, precum si normele speciale de drept civil au fost
studiate anterior, in cadrul altor cursuri, nu voi insista asupra lor, facand doar trimiteri si prezentandu-le succint
in prezenta sectiune .

1. A.CONDITIILE DE VALIDITATE ALE CONTRACTELOR

Sunt cele prevazute de atr.948 C.civ:
I-capacitatea partilor contractante
II-consimtamantul partilor
III-obiectul contractului
IV-cauza licita a obligatiei contractuale

I. Privitor la capacitatea partilor contractante in contractul comercial, o asemenea calitate o pot avea:
-comerciantii, persoane fizice si persoane juridice (art.1 alin. 2 din Legea nr.26 /1990);
-necomerciantii, persoane fizice sau persoane juridice care savarsesc acte de comert izolate, in calitate de
consumatori de bunuri si servicii
Distictia nu este relevanta deoarece potrivit art.56 C.com. partile sunt supuse legii comerciale daca una
dintre ele este comerciant, deci regulile specifice obligatiilor comerciale le sunt aplicabile si necomerciantilor,
mai putin solidaritatea.
Persoana fizica dobandeste capacitatea de folosinta la nastere, iar pentru drepturi de la momentul
conceptiei si inceteaza la moartea acesteia. Capacitatea de exercitiu este recunoscuta in functie de varsta: de la
14 ani capacitate restransa, de la 18 ani capacitate deplina.
Persoana juridica dobandeste simultan capacitatea de folosinta si capacitatea de exercitiu, la momentul
inregistrarii si ca exceptie o capacitate anticipata de exercitiu restransa necesara incheierii actelor constitutive.
Capacitatea persoanelor juridice este supusa principiului specializarii potrivit art.34 din Dec. 31/1954, adica
poate incheia numai acele contracte comerciale care sunt cerute pentru aducerea la indeplinire a obiectului
activitatii. Pentru societatile comerciale, capacitatea are o restrangere legala (art.1 din Legea nr.31/1990 prevede

1
I. Turcu, op. cit, pag.13
ca poate efectua numai acte de comert, iar alte legi privind anumite categorii de societati comerciale restrang si
mai mult capacitatea-cum ar fi in domeniul bancar, al asigurarilor, al valorilor mobiliare) si alta conventionala,
prin obiectul stabilit in actul constitutiv.

II. Privitor la consimtamantul partilor contractanate, s-a respecta principiul consensualismului, dovada
consimtamantului facandu-se prin orice mijloc de proba admis de lege. Numai in cazul contractelor solemne
este necesara exprimarea consimtamantului in forma stabilita de lege, respectiv inscris autentic sau sub
semnatura privata, iar in cazul contractelor reale este necesara inmanarea bunului.
Consimtamantul in cazul contractelor sinalagmatice incheiate prin corespondenta prezinta particularitati,
cum ar fi:
- o oferta ferma, precisa si completa;
- o acceptare conforma cu oferta, expresa sau tacita, dupa impre-jurari, data pe durata valabilitatii
ofertei
Importanta precizarii se refera la momentul perfectarii contractului, daca partile nu l-au prevazut, ori nu sunt
aplicabile dis. art.36 C.com. privind executarea imediata a contractului, functie de care se stabileste capacitatea
partilor, posibilitatea revocarii ofertei, transmiterea drepturilor reale si a riscurilor, curgerea prescriptiei s.a.
*
Va relev o modificare legislativa recenta, OG nr. 130/2.09.2000 privind regimul juridic al contractelor la
distanta, ordonanta care priveste incheierea si executarea contractelor la distanta intre comerciantii care
furnizeaza produse sau servicii si consumatori priviti ca persoane fizice care achizitioneaza, utilizeaza sau
consuma produse ori beneficiaza de prestarea unor servicii, in afara activitatii profesionale (art.2 llit.b), in
cadrul unui sistem de vanzare organizat de comerciant care utilizeaza in mod exclusiv o tehnica de comunicare
la distanta, adica un mijloc ce poate fi utilizat pentru incheierea unui contractsi care nu necesita prezenta
fizica simultana a celor doua parti(art2 lit.d). Ordonanta, conform art.6, nu se aplica contractelor privind
servicii de investitii, operatiuni de asigurare si reasigurare, servicii bancare, operatiuni legate de fonduri de
pensii, oeratiuni de bursa, contracte incehiate prin intermediul distribu-itoarelor automate sau in localurile
comerciale automatizate, contractelor incheiate prin intermediul telefoanelor publice, contractelro incheiate
pentru construirea si vanzarea de bunuri imobiliare sau care se refera la alte drepturi privind bunuri imobile, cu
exceptia contractelor de inchiriere, contractelor incheiate in cadrul vanzarilor la licitatie si in cazul comertului
electronic.
Potrivit. art.3, inainte de incheierea contractului la distanta, comerciantul trebuie sa informeze
consumatorul in timp util, corect si complet asupra urmatoarelor elemente: identitatea sa si adresa,
caracteristicile esentiale ale produsului sau serviciului, pretul de vanzare cu amanuntul, cheltuielile de livrare,
modalitatile de plata, de livrare sau de prestare, dreptul de denuntare unilaterala, cu exceptia cazurilor prevazute
in ordananta, costul utilizarii tehnicii de comunicatie la distanta, perioada de valabilitate a aofertei sau a pretului,
durata minima a contractului in cazul contractelor care prevad furnizarea curenta sau periodica a unui produs sau
serviciu. Aceste informatii trenuie sa rezulte fara echivoc, vor fi communicate clar, usor de inteles de catre
consumatori, prin orice mijloc de comunicatie la distanta utilizat, tinand seama de principiile de buna practica
comerciala in tranzactii si de principiile care guverneaza protectia persoanelor lipsite de capacitate de exercitiu
(art.3 alin.2).
De asemenea, potrivit art.4, comerciantul trebuie sa transmita consumatorului, in scris sau pe un suport
de informatii durabil, la dispozitia sau accesibil acestuia, in timp util, in perioada executarii contractului,
urmatoarele:
a) confirmarea informatiilor prevazute la art.1 lit a-f, daca acestea nu au fort transmise,
b) conditiile si modalitatile de exercitare a dreptului de denuntare unilaterala pentru cazurile prevazute
in ordonanta, sub forma clauzei urmatoare: Consumatorul are dreptul sa notifice in scris
comerciantul ca renunta la cumparare, fara penalitati si fara invocarea unui motiv, in termen de 10
zile lucratoare de la primirea produsului sau in cazul prestarii de servicii, de la incheierea
contractului, redactata cu caractere ingrosate. In cazul omiterii acestei clauze, produsul sau serviciul
este considerat livrat fara cerere de comanda din partea consumatorului, conform art.14 din
ordonanta.
c) Sediul comerciantului la care consumatorul poate sa isi prezinte reclamatiile
 d) Informatii service post-vanzare si garantiile oferite
e) Conditiile de denuntare unilaterala a contractului, atunci cand acesta are o durata nedeterminata sau o
durata mai mare de un an
Dispozitiile de la lit.a, b, d si e nu se aplica in cazul serviciilor a caror executie este realizata cu ajutorul
unei tehnici de comunicatie la distanta, daca aceste servicii sunt furnizate o singura data si facturarea lor s-a
facut de operatorul de comunicatie.
Potrivit art.5 din ordonanta, daca partile nu au convenit altfel, momentul incheierii contractului la
distanta il constituie momentul primirii comenzii de catre comerciant.
Capitolul II din ordonata reglementeaza dreptul de denuntare unilaterala a contractului la distanta, din
partea consumatorului, in termen de 10 zile lucratoare, fara penalitati si fara invocarea vreunui motiv, singurile
costuir in sarcina sa putand fi cheltuielile directe de returnare a produselor. Potrivit art. 7, termenul de 10 zile
curge astfel:
a) pentru produse, de la data primirii lor de catre consumator, daca au fost indeplinite conditiile de la
art.4;
b) pentru servicii, din ziua incheierii contractului, dziua in care obligatiile prev. la art.4 au fost
indeplinite, cu conditia ca intarzierea sa nu depaseasca 90 de zile.
Daca comerciantul a omis sa-I transmita informatiile prev. de art.4, termenul de denuntare unilaterala a
contractului este de 90 de zile si incepe sa curga pentru produse de la data primirii lor de catre consumator si
pentru servicii, de la data primirii lor de catre consumator. Daca in perioada de 90 de zile informatiile ii sunt
furnizate, termenul de 10 zile curge de la acel moment.
In cazul exercitarii dreptului de denuntare unilaterala a contractului de catre consumator, comerciantul
are obligatia sa ramburseze sumele platite de consumator fara a-I solicita acestuia cheltuielile aferente
rambursarii sumei (art.8); cand comerciantul il crediteaza pe consumator, direct sau in baza unui acord incheiat
cu un tert, inceteaza si contractul de acordare a creditului, fara penalitati pentru consumator (art.9).
Consumatorul nu poate denunta unilateral tipurile de contracte prevazute la art.10, daca partile nu au
prevazut altfel:
a)contracte de furnizare de servicii a caror executie a inceput, cu acordul consumatorului, inaintea
expirarii termenului de 10 zile lucratoare;
b)contracte de furnizare de produse sau servicii al caror pret depinde de fluctuatiile cursului pietei
financiare care nu pot fi controlate de comerciant;
c)contracte de furnizare a unor produse executate dupa specificatiile consumatorului sau a unor produse
distict personalizate, precum si a acelora care prin natura lor, nu pot fi returnate sau care se pot degrada ori
deteriora rapid;
d)contracte de furnizare a inregistrarilor audio, video sau a programelor informatice, in cazul in care au
fost desigilate de catre consumator;
e)contracte de furnizare a ziarelor, periodicelor, jurnalelor-magazin;
f)contracte de servicii de pariuri sau loterii.
Executarea contractului la distanta este regelementa in capitolul III al ordonantei, precizandu-se in art.11
ca indeplinirea obligatiilor contractuale de catre comerciant se face in termen de cel mult 30 de zile de la data la
cere consumatorul a transmis comanda, daca partiel nu au convenit altfel. Daca nu poate executa contractul
intrucat produsul sau serviciul este indisponibil, el trebuie sa-l informeze pe consumator, iar sumele trebuie
rambursate in cel mai scurt timp, dar nu mai tarziu de 30 de zile (art.11 alin.2); de asemenea, el poate livra un
produs sau un serviciu de o calitate si pret echivalente cu cele solicitate, numai daca s-a prevazut in contract,
altfel suporta si cheltuielile de rambursare in cazul denuntarii unilaterale.
Dispozitiile art.3-4 si 7-10, art.11 alin.1 nu se aplica contractelor privind (art.12):
-vanzarea de produse alimentare, de bauturi sau de produse de uz curent in gospodarie, livrate cu
regularitate de catre comerciant la domiciliul, resedinte sau la locul de munca al consumatorului;
-furnizarea de servicii de cazare, transport, de furnizare de preparate culinare, de agrement, atunci cand
comerciantul se angajeaza prin contractul incheiat sa efectueze aceste prestatii la o data precisa sau intr-o
perioada specificata; in mod exceptional, in cazul activitatilor de agrement organizate in aer liber, comerciantul
isi poate rezerva dreptul de a nu respecta dip. art.11 alin.2, in circumstante specifice.
 In apararea consumatorului este si art.13 din ordonanta specificand ca in cazul in care cartea de credit a
unui consumator a fost utilizata fraudulos pentru achitarea pretului unui contract la distanta, el are dreptul sa
ceara anularea platii, iar sumele vor fi recreditate sau restituite potrivit reglementarilor specifice acestor sisteme
de plata.
De asemenea, potrivit art.14, se interzice expres livrarea de produse sau prestarea de servicii fara o
comanda prealabila din partea consumatorului, daca aceasta implica solicitarea unei plati, consumatorul fiind
exonerat de orice contraprestatie, lipsa raspunsului neavand valoare de consimtamant
Ordonata contine si sanctiuni contraventionale, iar privitor la sarcina dovedirii obligatiilor prev la art.4, a
respecatarii termenelor si a existentei acordului consumatorului, aceasta revine comerciantului (art.23)
Detalierea dispozitiilor ordonantei este si o ilustrare a protectiei acordate partii defavorizate in contracte.
*
Privitor la consimtamant, o problema interesanta o constituie simulatia partilor fata de terti, prin act
secret partile convenind altfel. Simulatia este licita daca nu sunt incalcate drepturile legitime ale tertilor ori nu
este fraudata legea. In practica s-au comis simulatii privitor la persoanele care contracteaza (subscrierea printr-o
alta persoana, concesioanarea prin substitut), la obiect (modificarea pretului, calificarea operatiunii) si la cauza
(deghizarea unei donatii sub un contract oneros). In doctrina s-a observat ca insusi consimtamantul poate fi
disimulat, in cazul constituirii unei societati comerciale pluripersonale fictive, fara a exista vointa de a deveni
asociat in persoana unora dintre semnatarii actului constitutiv.
Consimtamantul poate fi viciat prin eroare, dol si violenta aspecte tratate la obligatiile comerciale.

III. Obiectul contractului

Tebuie sa fie determinat, real si licit.
Obiectul este determinat atunci cand exista elemente suficiente privind prestatiile asumate de parti,
respectiv livrarea unui bun, prestarea unui serviciu ori o obstentiune individualizate, precum si pretul cert.
Determinarea se face calitativ, prin precizarea caracteristicilor specifice la bunurile res certa si prin indicarea
trasaturilor genului la res genera si cantitativ, prin folosirea unui sistem de masurare. La prestatii, acestea trebuie
corect indicate, altfel justificandu-se o actiune in daune. Pretul, indiferent de termenul folosit- tarif, comision,
remuneratie, onorariu- se exprima in bani, dar si in natura. El poate fi determinat printr-o suma precisa, sau
determinabil, prin raportare la un criteriu stipulat.
Obiectul este real, adica exista in concret atat prestatia, cat si pretul.
Prestatia este inexistenta, chiar daca figureaza in contract, daca s-a stipulat o clauza de exonerare de
raspundere (cum ar fi: de interzicerea rezilierii pentru neexecutarea obligatiilor uneia din parti, clauza de
negarantare a validitatii unui brevet, s.a.), cand lucrul piere inaintea incheierii contractului sau daca prestatia este
imposibila. Pretul este inexistent cand este fictiv ( atunci cand este stipulat ca neexigibil) sau derizoriu.
Obiectul este licit atunci cand este in comert. Nu sunt in comert activitatile interzise ori care nu pot
constitui fapte de comert sau privesc lucruri nesusceptibile de apropriere.

IV. Cauza contractului

Aceasta se prezuma pana la dovada contrarie facuta de co-contractant in sensul ca nu este prevazuta o
contraprestatie ori obligatia este iluzorie sau derizorie. Cauza este ilicita atunci cand este contrara legii sau
ordinii publice, respectiv cand s-a incheiat contractul in dispretul unei norme imperative dintr-o lege, a unei
hotarari judecatoresti definitive si executorii, in vederea coruperii unui functionar, etc. Cauza este falsa atunci
cand una din parti s-a inselat asupra motivului pentru care si-a asumat obligatia sa.

B.ASPECTE PRIVIND EXECUTAREA CONTRACTELOR COMERCIALE

Vom analiza succint:
I-persoanele obligate,
II-obligatiile contractuale,
III-timpul executarii contractului,
IV-reguli de baza privind executarea contractului,
V-executarea voluntara si alte moduri de stingere a obligatiilor comerciale,
VI-consecintele neexecutarii obligatiilor comerciale
 I. Persoanele obligate sa execute contractul comercial sunt partile contractante- conform art. 973 si 969
C.civ. Contractul produce efecte numai intre partile contractante, intre care se nasc drepturi si obligatii. De la
regula se cunosc mai multe exceptii:
a-situatia avanzilor-cauza- persoane care nu au participat la incheierea contractului, dar fata de care
contractul produce efecte ca urmare a legaturii lor cu partile, fiind asimilate partilor:succesorii universali si cu
titlu universal ai partiloe contractante, succesorii cu titlu particular si creditorii chirografari. Notiunile au fost
definite la drept civil si nu necesita dezvoltari
b-promisiunea faptei altuia sau obligatia de porte-fort -este o conventie prin care promitentul se obliga
fata de creditorul promisiunii sa determine o a treia persoana sa ratifice contractul semnat de primele doua, in
absenta celei de-a treia. Terta persoana va deveni parte numai prin vointa sa, in caz contrar promitentul
suportand dezdaunarile.
c-reprezentarea -este un procedeu prin care o persoana numita reprezentant incheie un act juridic in
numele si pe seama altei persoane numita reprezentat, iar efectele actului se produc direct asupra
reprezentatului. Reprezentarea se intemeiaza pe lege sau mandat.
d-stipulatia pentru altul -este o conventie prin care o persoana-promitentul- se obliga fata de o alta
persoana-stipulantul- sa execute o prestatie in favoarea unui tert beneficiar. Ex: contractul de asigurare in
favoarea unui tert.

II Obligatiile contractuale
Daca partile le-au stipulat in mod clar nu necesita vreo interpretare, insa in realitate unele clauze sunt
obscure, incomplete si cu sensuri multiple, necesitand clarificari prin interpretare si calificare.
Regulile generale de interpretare sunt cele deja cunoscute:
-prioritatea vointei reale a partilor (art.977 C.civ.)
-partile se obliga potrivit celor expres stabilite in contract, dar si potrivit echitatii, obiceiului si legii
(art.970 C.civ.)
Regulile speciale de interpretare:
-art.982 C.civ.:clauzele se interpreteaza unele prin altele, dandu-se fiecareia sensul ce rezulta din actul
intreg;
-art.979 C.civ.:clauzele indoielnice se interpreteaza in sensul care este conform cu natura contractului;
-art.978 C.civ.:clauzele se interpreteaza in sensul in care produc efecte;
-art.983 C.civ.:clauzele cu doua intelesuri se interpreteaza in favoarea celui care se obliga;
-art.984 C.civ.: oricat de generali ar fi termenii utilizati in contract, obligatiile vor fi raportate la ceea ce
partile si-au propus sa contracteze.
Obligatiile asumate, dupa obiectul lor, pot fi: de a da, de a face si de a nu face , iar dupa nivelul de
diligenta pot fi: de mijloace si de rezultat.

III. Privitor la timpul executarii contractului comercial se analizeaza urmatoarele aspecte:

-intrarea in vigoare a contractului
Daca partile nu o prevad, contractul intra in vigoare de la momentul incheierii lui.
Partle pot stipula un termen suspensiv sau o conditie suspensiva, caz in care contractul va intra in vigoare
de la data stabilita ori de la producerea conditiei.
Termenul suspensiv poate fi expres ori implicit si amana executarea obligatiilor pana la implinirea sa.
Conditia suspensiva- ca eveniment viitor si nesigur de realizare- este prevazuta de parti si amana
executarea contractului pana la implinirea sa. Clarificarile au fost facute la obligatiile comerciale.
-termenele de executare a obligatiilor asumate prin contract
Obligatiile se executa la scadenta, adica la termenul stabilit: calendaristic, ca interval intre doua date
calendaristice, in unitati de timp sau chiar in termeni aproximativi (in timp util, in timo optim, in cel maiscurt
timp). Termenele mai pot expira in caz de insolventa, potrivit Legii nr.64/1995, precum si atunci cand partea in
favoarea careia a fost stipulat termenul a renuntat la beneficiul acordat.
Pentru nerespecatrea termenului se aplica sanctiuni, cum ar fi: penalitati, neacordarea termenelor de
gratie, rezolutiunea de drept a contractului.
 IV. Regulile de baza privind executarea contractului sunt urmatoarele:
-executarea cu buna-credinta a obligatiilor contractuale, adica cu fidelitate indi-ferent de dificultatile
ivite, precum si datoria de a coopera cu cealalata parte, in sensul informarii si sfatuirii partenerului, facilitarii
executarii obligatiilor asumate cu o diligenta conforma imprejurarilor si obiectivelor contractului, sesizarii
tuturor viciilor aparente, reducerea la minim a consecintelor pagubitoare, abtinerea de a profita de o imprejurare
neasteptata, in concluzie savgardarea intereselor reciproce.
-urmarirea executarii contractului de catre parti care vor putea sa formuleze rezerve cand nu se executa
corespunzator obligatiile, sa urmareasca termenele, sa notifice,etc.
-executarea in natura a contractului, conform art. 1100 C.civ. Executarea poate fi voluntara sau silita, in
conditiile specificate la teoria obligatiilor comerciale
-confidentialitatea asupra informatiilor secrete comunicate, in conditiile clauzei stipulate.

V. Executarea volutara a obligatie de plata a pretului

Se analizeaza urmoatoarele aspecte:
-determinarea cuntumului pretului- se face in mod liber de catre parti, cu unele ingradiri aduse de
normele legale in sectoarele unde concurenta prin preturi este este limitata de monopol ori in situatii dificile
generate de tranzitie sau pentru protectie sociala, cazuri in care supravegherea se face de organele statului
(M.F.P., Ministerul Economiei, Consiliul Concurentei). Pretul nedeterminat ori nedeterminabil atrage nulitatea
conventiei. Pretul poate fi indexat urmare fluctuatiei monedei, potrivit unui criteriu convenit (clauza valoare aur,
clauza valuta, clauza schimb conventional). Pretul valabil in cazul derularii in timp a contractului se face prin
raportare la pretul pietei ( bursa de marfuri sau de valori, pretul unui concurent), la pretul de catalog stabilit de
vanzator si aplicabil tuturor beneficiarilor sau chiar determinarea de catre un tert stabilit de parti.
-aspecte generale privind plata pretului, cum ar fi: debitorul si creditorul pretului, data platii, locul platii,
moneda, facturarea pretului si a TVA, dovada platii pretului- sunt probleme analizate la teoria obligatiilor
comerciale.
-moduri de stingere a obligatiei de plata a pretului: compensatia, contul curent, factoringul si forfetajul,
creditul documentar si incasarea documentara.
-incidentele de plati generate de intarzierea platii, incapacitatea de plata;

VI. Consecintele neexecutarii obligatiilor contractuale, respectiv executarea silita in natura, sau dupa caz,
executarea prin echivalent prin angajarea raspunderii contractuale a debitorului, dar si rezolutiunea contractului
pentru neexecutare- aspecte cunoscute deja de la teoria generala a obligatiilor comerciale.

C. CLAUZE COMUNE IN CONTRACTELE COMERCIALE

Pentru a facilita inserarea unor clauze cat mai complete in contractele comerciale, se utilizeaza cauze
standard redactate si explicitate de specialisti sau chiar de organisme internationale. Asemena clauze privesc
aspecte comune tuturor contractelor cum ar fi:
-libertatea contractuala
Partile sunt libere sa incheie un contract si sa determine continutul sau.
-forma contractului
Contractul se incheie consensual. El poate fi dovedit prin orice mijloc de proba, inclusiv cu martori
-forta obligatorie
Contractul valabil incheiat are forta obligatorie fata de parti. Partile nu vor putea modifica sau desfiinta
contractul decat conform dispozitiilor sale, sau de comun acord
-interventia normelor imperative
Partile sunt obligate sa respecte normele imperative de origine nationala si internationala, aplicabile in
concordanta cu regulile dreptului international privat
-buna credinta
Partile sunt obligate sa actioneze in conformitate cu buna credinta in comert
-uzante si practici
Partile sunt obligate catre orice uzante la care s-a convenit, cat si de orice practici pe care le-au stabilit
intre ele
-notificari
cand este necesara o notificare, aceasta poate fi facuta prin orice mijloc cu circumstantele.Notificare
produce efecte din momentul incare ajunge la destinatar
-oferta
O propunere de incheiere a unui contract constituie oferta daca este suficient de precisa sai daca indica
intentia autorului sau de a se obliga in cazul acceptarii.
Oferta produce efecte din momentul in care parvine la destinatar. Oferta, chiar irevocabila, poate fi
retrasa daca retragerea parvine la destinatar inainte sau concomitent cu oferta
-acceptarea
Constituie acceoptare orice declaratie sau alt comportament al destinatarului care indica consensul sau
cu privire la oferta. Tacerea sau inactiunea, in sine, nu pot reprezenta o acceptare. Acceptarea unei oferte
produce efecte din momentul in care consensul destinatarului parvine la ofertant
-negocierea cu rea credinta
Orice parte este libera sa negocieze si nu poate fi considerata responsabila daca nu se ajunge la un
acord. Cu toate acestea, partea care a condus sau a intrerupt negocierile cu rea credinta, este responsabila
pentru prejudiciile pe care le-a cauzat celeilalte parti. In special, se considera rea credinta faptul de a
initia sau a continua negocierile, fara intentia de a ajunge la un acord cu cealalta parte
-obligatia de confidentialitate
Indiferent daca contractul a fost sau nu incheiat, partea care in cursul negocierilor, primeste o informatie
cu titlu confidential de la cealalata parte, este obligata de a nu dezvalui sau utiliza in mod incorect
aceasta informatie pentru propriul sau avantaj. Nerespectarea acestei obligatii da nastere la dezdaunari.
-obligatii implicite
Sunt obligatii implicite acealea care decurg din natura si scopul contractului, practicile stabilite intre
parti si uzante, buna credinta si ceea ce ste rezonabil
-clauza de hardship
Exista situatie de hardship atunci cand survin evenimete ce modifica in mod fundamental echilibrul
prestatiilor, fie ca este vorba de cresterea costului executarii obligatiilor, fie contraprestatia s-a diminuat
in urmatoarele imprejurari:
a)aceste evenimente au survenit sau au fost cunoscute de catre partea afectata dupa incheierea
contractului;
b)aceste evenimente nu au putut fi rezonabil luate in considerare de catre partea afectata in momentul
incheierii contractului;
c)evenimentele sunt inafara controlului partii afectate
d)riscul acestor evenimente nu a fost asumat de catre partea afectata
-rezilierea
O parte poate rezilia contractul daca exista o neexecutare esentiala din partea celeilalte parti. Pentru a
determina ceea ce constituie o neexecutare esentiala, se vor lua in considerare in mod deosebit
urmatoarele circumstante:
a)neexecutarea il priveaza in mod substantial pe creditor de ceea ce avea dreptul sa se astepte in urma
contractului, afara doar daca debitorul nu a prevazut sau nu nu ar fi putut sa prevada in mod rezonabil un
asemenea rezultat;
b)executarea stricta a obligatiei reprezinta esenta contractului;
c)neexecutarea este intentionata sau bazata pe o culpa grava;
d)neexecutarea da creditorului motive de a considera ca nu se poate baza pe o executare viitoare a
contractului;
e)debitorul ar suferi, in caz de reziliere a contractului, o pierdere excesiva ce rezulta din pregatirea sau
executarea contractului;
In caz de intarziere, creditorul poate de asemenea sa rezilieze contractul daca debitorul nu isi executa
obligatiile in termeneul fixat.
 CAPITOLUL II
CONTRACTUL ELECTRONIC

Dezvoltarea tehnologica si a prelucrarii informatiilor prin intermediul sistemelor automate de calcul are
efecte semnificative asupra comertului, implicit asupra dreptului comercial, prin constituirea unui sistem de
norme de reglementare a comertului electronic.

1.Aspecte generale privind sistemele informatice si Internetul

Prin informatie, in general, se intelege posibilitatea de a face cunoscut unei persoane un fapt, fenomen, etc.
Aceste date pot fi prelucrate informatic prin colectare, memorare, organizare, codificare, tratare, transformare,
regasire, distribuire si transmitere.
Un sistem informatic este o masina ce realizeaz automat operatii aritmetice si logice pe baza unor
programe.
In sens juridic, Legea nr. 161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei im exercitarea
demnitatilor publice, a functiilor publice si in mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei, un sistem
informatic este un ansamblu de dispozitive interconectate sau aflate in relaie functionala, dintre care unul sau
mai multe asigura prelucrarea automata a datelor cu ajutorul unui program informatic.
Sistemul informatic al unui calculator are doua componente:
a) de echipament (hardware);
b) de program (software)
a) Echipamentele unui calculator sunt:
- unitatea de intrare, care preia informatiile din exterior: tastatura, mouse-ul, scanner-ul, microfonul,
creionul, etc;
- unitatea de memorie interna, in care se pastreaza programele de operare si memoria externa, formata din
sapte electromagneti reurilizabili (hard-disc flexibil, etc.);
- unitatea logico-aritmetica de comanda si control sau procesorul, care prelucreaza informatiile,
coordoneaza si controleaza activitatea calculatorului;
- unitatea de iesire, care transmite informatiile de la calculator spre exterior: imprimanta, monitorul, etc.
b) Software-ul are 2 componente:
- sistemul de operare, compus din programe de comanda si exploatare a calculatorului:Microsoft,
Windows, MC-DOS;
- programele de aplicatie pentru procesarea textelor, contabilitate, programe juridice, planificare,
proiectare, navigare pe Internet, etc.
Internetul constituie un ansamblu de retele de calculatoare interconectate pe baza unui ansamblu de
reguli-protocoale de comunicatie care permit accesul si transferul informatiilor.
Internetul permite urmatoarele servicii:
- trimitere de mesaje prin posta electronica (e-mail);
- discutii si schimburi de informatii in grupuri profesionale;
- acces la resursele informationale (www);
- acces la buletinele de stiri (BBS);
- transfer de fisiere (ttp);
- conectare la distanta la o reea de calculatoare;
- tiparire la distanta permite accesul la imprimantele altor calculatoare;
- executa programelor la distanta;
Internetul este un sistem descentralizat, neexistand un proprietar care sa conduca in totalitate aceasta reea;
exista insa companii de gestionare a unor prti din reea.
In ceea ce priveste organizarea informatiei juridice in Internet, s-a creat posibilitatea accesului instantaneu la
informatie (lege, norme, spete, dezbatere, etc.), cu eliminarea hartiilor, mai ieftin decat metodele traditionale.
Organizarea, codificarea si arhiarea informatiei juridice a fost realizata prin interconectarea de servere la baze
de date.
 Pentru cautarea informatiilor au fost create motoare de cautare, respectiv cuvinte-cheie (ex.:
www.lawruner.com; www.cauta.ro. ). In acest sens, aminitim:
- adrese pentru actele normative in Romania: http://kappa.ro; superlex; Biblioteca de acte normative a
Ministerului de Justitie sau http://indaco.ro Legislatie pe Internet Indaco Systems Romania; in
Franta: http://www.legifrance.org Le service public de la difusion du droit;
- adrese pentru jurisprudena: in Romania: http://domino2.kappa.ro/mj/jurispru.nsf Biblioteca
electronica de jurisprudena a Ministerului de Justitie; in Franta: http://www.lexbase.fr sau
http://www.legifrance.org
- adrese pentru publicatii guvernamentale si parlamentare: in Romania: http://www.parlament.ro si
http://guv.ro.
- adrese pentru invatamantul superior juridic, in Romania, http://drept.unibuc.ro Universitatea din
Bucuresti, Facultatea de drept; pentru Uniunea Europeana: http://www.europa.eu.int
- adrese pentru publicatii legale: in Romania http://www.allbeck.ro Buletin Jurisprudential Editura
Allbeck; in Franta: http://www.rajf.org Revue de lActualite Juridique Francaise;
http://www.editionsjuris.com Juris service.

2.Relatiile contractuale de acces la informatii. Contractul informatic

Ca specie a contractelor, contractul informatic are un obiect distinct. Desi este un contract ce incorporeaza
contracte clasice (vanzare-cumparare, intretinere, service, utilizare, consiliere, comanda, etc.), el se grefeaza pe
specificul activitatii informationale. Din punct de vedere al obiectului, poate privie partea de hardware, partea
de software, combinatii ale celor doua sau accesul la Internet.
Contractul informatic este supus conditiilor de validitate prevazute de art. 948 C. civ., cu unele aspecte
specifice datorate activitatii informationale. Aspectele generale se refera la:
- capacitatea de a contracta, constand in aptitudinea subiectului de drept de a dobandi drepturi si de a-si
asuma obligatii prin incheierea de contracte: oricine poate contracta, mai putin cel declarat de lege
incapabil;
- consimtamantul, constand in manifestarea vointei de a incheia contractul, cu indeplinirea mai multor
conditii: sa emane de la o persoana cu discernamant, sa fie facut cu intentia de ap roduce efecte juridice,
sa fie exteriorizat si sa nu fie afectat de vicii;
- obiectul, constand in conduita prilor, cu respectarea urmatoarelor conditii: obiectul sa existe, sa fie in
circuitul civil, sa fie determinat sau determinabil, sa fie posibil, licit si moral;
- cauza, constand in scopul urmarit de prti la incheierea contractului, cu respectarea urmatoarelor
conditii: sa existe, sa fie reala, licita si morala.
Aspectele specifice ale conditiilor de validitate in contractul informatic privesc viciile de consimtamant:
- eroarea, ca falsa reprezentare a realitatii in intea unei prti la incheierea contractului informatic: se
refera adesea la cazul utilizatorului aflat in eroare cu privire la incapacitatea unui sistem informatic de a
indeplini o sarcina pentru care a fost destinat. S-a artat in jurisprudena ca o asemenea situatie nu este
suficienta pentru a caracteriza eroarea utilizatorului asupra calitatilor substantiale ale obiectului
contractului, daca masina era conforma Altfel spus, inaptitudinea trebuie sa fie imputabila
obiectului, sa nu rezulte din situatii persoanale ale victimei erorii.
- dolul, ca eroare provocata de cealalta parte sau de un ter in cazul actelor unilaterale. Prezinta ca specific
pentru contractele informatice situaia tacerii unei prti in scopul de a ascunde celeilate prti un fapt
care, daca i-ar fi cunoscut, nu autor fi contractat. Este ipoteza in care furnizorul trebuie sa-i transmita
utilizatorului elementele de apreciere de care depinde consimtamantul sau, insa nu o face atunci cand
cunoaste defectele majore ale solutiei propuse. O asemenea situatie este dolosiva.
- violenta, reprezentnd constrangerea nelegitima, fizica sau morala, asupra unei persoane, pentru a o
determina sa incheie un contract. Privete, in contractul informatic, situaia de dependenta economica
sau tehnica. Sub aspect tehnic2, dependenta poate sa se manifeste in ceea ce priveste compatibilitatea cu
un sistem informatic, de portabilitate, de adaptare a elementelor componente care nu lasa nici o
alternativa economica, imposibilitatea transpunerii progrmaelor pe alre materiale decat cele din gama

2
Daniela Garaiman, Dreptul si informatica, ed. All Beck, 2003, p. 31
 furnizorului. Trebuie facuta distinctia intre constrangerea tehnica urmare a unor elemente obiective si
constrangerea intretinuta de o parte, numai aceasta avand relevanta sub aspectul violentei ca viciu de
consimtamant.
Fiind un contract al carui obiect il formeaza domeniul informatic, contractul informatic presupune, cel
mai adesea, negocieri intre prtile contractante, constand in demersuri precontractuale, scrisori de intentie,
determinarea conditiilor generale ale contractului si promisiunea unilaterala de a contracta3.
Demersurile precontractuale constau in prospectarea pietei, a conjuncturii economice, pentru a se
identifica modalitile de negociere.
Scrisorile de intentie contin angajamente juridice unilaterale privitoare la diferite aspecte, cum ar fi
nedivulgarea informatiilor, a nu purta negocieri paralele, etc.
Promisiunea unilaterala de a contracta conine obligaia de a incheia in viitor un contract.
Obiectul negocierii il formeaza clauzele viitorului contract. In prealabil se poate stabili tipul de act ce se
negociaza, raspunderea pentru neexecutarea obligatiei de a negocia, elgea aplicabila contractului, etc.
De precizat ca in cadrul negocierii ambele prti au pbligatii: pentru furnizor, de a informa , de a sfatui,
de a pune in garda beneficiarul asupra riscurilor deciziilor luate. Beneficiarul este obligat sa informeze
asupra nevoilor sale, particularittilor intreprinderii sale.
Contractele informatice principale sunt:
- contractul de vanzare-cumparare de echipament informatic, supus acelorasi reguli ca si contractul de
vanzare-cumparare comerciala4;
- contractul de service a echipamentului informatic, avand ca obiect intretinerea sistemelor informatice
(hardware si software), fiind un contract de prestari-servicii, dar care poate fi translativ de prorpietate,
cand componentele defecte sunt inlocuite cu altele noi;
- contractul de locatiune a echipamentelor informatice, supus regulilor locatiunii5;
- contractul software: poate avea ca obiect cesiunea drepturilor patrimoniale de autor asupra programelor
de calculator, inchirierea unui contract de calculator, utilizarea unui program [ calculator, intretinerea
unui program pentru calculator;
- contractul de furnizare servicii pe Internet, avand ca obiect asigurarea accesului la reteaua Internet, a
serviciilor tehnice si asistenta tehnica.

3.Definitia si natura juridica a contractului electronic

Contractul electronic este o specie de contract, definitia sa incadrandu-se genului proxim, insa prezinta si
trasaturi specifice. In consecina, este un act juridic bilateral sau multilateral incheiat prin acordul a doua sau
mai multe persoane prin care isi asuma obligatii si constituie drepturi.
Specificitatea sa consta in imprejurarea ca se incheie in mediul electronic, prin Internet, ca reea deschisa,
unde utilizatorii reelei pot conveni liber, fr frontiere. In acest context problemele principale privesc
identificarea prilor, competenta jurisdictionala si legea aplicabila.
Contractul electronic se incheie intre persoane aflate la distanta, care nu se cunosc direct, fiind un contract
intre absenti, ceea ce implica identificarea tipului de contract, formalitatile minimale si suficiente pentru
conservarea manifestarii de vointa in cadrul international. De observat ca internetul inlatura intermediarii,
furnizorii fiind intr-o legatura directa cu beneficiarii. Prin Internet exista posibilitatea ca orice persoana
potential beneficiara sa vizioneze site-urile comerciale ale furnizorilor de bunuri si servicii, sa se afle in dialog
si in final sa incheie contractul.
Mai mult, tehnica interactiva permite furnizorilor oferte personalizate urmare a raspunsurilor beneficiarilor
furnizate on line.
Natura juridica a contractului electronic nu difera de aceea a contractului efectiv convenit (vanzare-
cumparare, prestari servicii, etc.), insa, tinand seama ca incheierea si parte din efecte se realizeaz pe calea
Internetului, in doctrina6 au fost stabilite trasaturi specifice:
3
S. Deleanu, Contractul de comert exterior, Ed. Lumina Lex, 1996, p. 7-35
4
a se vedea conf. dr. Gh. Gheorghiu, lector Adrian Tutuianu si asisitent Eduard Istratescu, Drept comercial. Note de curs, vol. II, Ed.
Biblioteca, 2004, p
5

6
Daniela Garaiman, op. cit., p. 58-59
 - depersonalizarea, in sensul ca se realizeaz de computere, in absenta unor relaii directe intre prti;
- dematerializarea, in sensul lipsei unui inscris constatator pe suport materia;
- delocalizarea schimburilor comerciale prin Internet, in sensul ca nu se stie de unde este accesata
reteaua
Inconvenientele legate de identificarea prilor si a mijloacelor de proba in caz de litigiu au fost
considerate ca fiind solutionabile prin indicarea obligatorie a identitatii, inregistrarea automata a
informatiilor pentru a folosi drept probe, recurgerea la serviciile de certificare s.a.
Specificitatea contractului electronic este data de comertul electronic, definit de ctre DECD ca
reprezentnd utilizarea resurselor si tehnologiilor electronice pentru comert si alte activitati economice, in
scopul de a crea, produce, anunta, cataloga, inventaria, cumpara sau vinde bunuri, servicii si programe cu
valoare economica sau pentru a regla conturi.
In general, sfera comertului electronic este circumscrisa operatiunilor comerciale susceptibile de
digitalizare; iniial s-au tranzactionat programele pentru calculator, iar ulterior aria s-a largit la filme,
muzica, carti, servicii de informatii, de consultanta, asigurari, bancare, etc.
Comertul electronic a fost clasificat in functie de doua criterii7:
a) modul de livrare a bunurilor si serviciilor
- tranzactii on-line (comertul electronic direct) realizate integral prin Internet, daca obiectul este livrat
prin mijloace electronice;
- tranzactii off-line (comertt electronic indirect) realizate prin oferirea si eventual plata prin mijlaoce
electronice si livrarea prin alte mijloace.
b) participantii la tranzactie
- tranzactii B2B (bussines to bussines) cand prtile sunt comercianti
- tranzactii B2C (bussines to consumer) intre vanzatorul-comerciant si cumparatorul individual;
- alte tranzactii: G2G (government to government); G2B (government to bussines); C2B (consumer to
bussines); C2C (consumer to consumer).

4.Incheierea contractului electronic

Contractul electronic este un contract la distanta, intre absenti. Pentru incheierea sa valabila, pentru
existenta acordului de vointa, este necesara oferta si acceptarea valabilaintre persoane a cror identitate s-a
stabilit cu certitudine, pentru a se constata daca sunt capabile sa contracteze. In acest sens, vizitatorului unui site
i se cere sa-si precizeze varsta si numarul cartii de credit, dup care primeste un numr de identificare si o
parola necesare pentru realizarea tranzactiilor. Solutia nu este lipsita de risc, deoarece pierderea cartii de credit
este o realitate.
In doctrina8 s-a analizat situaia contractelor electronice in care una dintre prti pune la dispozitie o interfata
automatizata pentru realizarea acordului de vointa, spre exemplu crearea unui site comercial ce conine
caracteriticile esentiale ale contractului sau prin schimbul de documente informatizate (EDI). Exista
consimtamant si acord de vointa exprimat si de calculator? Solutiile imaginate sunt variate: calculatorul sa aib
calitateea de persoana juridica, calculatorul sa fie asimilat mijloacelor de comunicare asemenea telefonului,
calculatorul sa fie considerat mandatarul partii contractante, solutii inacceptabile, deoarece calculatorul nu are
capacitate (solutia 1 si 3), dar nici nu se limiteaza la rolul de telefon (solutia 2).
Unele legislaii incearca sa stabileasca legaturi obligationale intre calculator si persoana. Astfel, in proiectul
de modificare a Codului comercial s-a reglementat agentul electronic, ca un program automat sau electronic
realizat de o persoana pentru a initia si/sau raspunde mesajelor electronice ori ca sa indeplineasca o actiune fr
recenzia acelei persoane. Se creaza o obligatie in sarcina persoanei care a intitiat mesajul, in beneficiul celei
creia i-a fost transmis in mod automat.
La fel, art. 12 din legea-tip CNUDCI (Comisia Natiunilor Unite pentru Drept Comercial International)
prevede ca un mesaj de date este atribuit expeditorului daca a fost expediat prin prin intermediul unui sitem
informatic programat de expeditor sau in numele sau, pentru functionare automata.
In fine, o alta solutie ia in considerare amprenta consimtamantului ca fiind suficienta pentru exprimarea
vointei de a contracta a persoanei, in sensul ca din ansamblul manifestarilor calculatorului reiese o amprenta
7
idem, p. 62-63
8
Daniela Gariaman, op. cit., p. 65
suficienta a voineti prilor. Judecatorul va analiza in caz de litigii indiciiile vointei prilor, cum ar fi: practicile
comerciale obisnuite ale prilor, programul calculatorului, logica inerenta pietei sau fiabilita masinii. Se are
in vedere vointa interna a prilor comparativ cu vointa exteriorizata, in functie de interesele in cauza; solutia se
regaseste in dreptul francez si canadian.
De precizat ca aspectele menionate privesc contractelle off-line, intrucat cele on-line sunt asimilate
contractelor intre prezenti.

a) Oferta de a contracta si acceptarea

Oferta este intentia de a contracta manifestata de o persoana, oferta caracterizata juridic prin
urmatoarele: sa fie ferma,, completa, precisa si certa. Oferta nu rpoduce efecte juridice daca nu a ajuns la
destinatar sau a fost revocata inainte de a jaunge la acesta sau devine caduca daca ofertantul decedeaza sau
devine incapabil.
Daca oferta s-a facut cu termen, nu poate fi revocata inainte de implinirea termenului, iar daca s-a facut
far termen, trebuie mentinuta un timp util pentru primirea raspunsului, in caz contrat fiind atrasa raspunderea
ofertantului9.
Oferta electronica prezinta urmatoarele trasaturi specifice10:
- ofertantul poate opta intre mijloace de comunicare cu caracter public (web, forumuri de discutii) sau
privat (posta electronica, canale de comunicare);
- oferta pe Internet este accesibila fr limite tuturor utilizatorilor, afara de cazul postei electronice ori a
cuplarii;
- ofertantul poate interactiva cu beneficiarii;
- durata de validitate a ofertei se apreciaza, daca ofertantul nu a facut-o, in functie de data lansarii pe un
server accesibil publicului;
- printre datele esentiale ale ofertei trebuie sa se afle caracteristicile bunurilor si serviciilor, pretul si
taxelle, zona geograficaa de acoperire si cea de livrare, modul de utilizare, garantii si service, limitele
responsabilitatii;
- oferta sa fie facila la lecturare prin utilizarea de termeni cuvinte? si prin folosirea caracterelor
ingrosate pentru sublinierea pasajelor importante
Acceptarea beneficiarului trebuie sa indeplineasca condiiile generale conform cu oferta si la un moment
la care oferta exista11 - la care se adauga elemente specifice Internetului, legate de forma de manifestare a
vointei acceptantului:
- prin apasarea butonului din tastatura care indica acceptarea, din cadrul procedurii de cumparare a ofertei
de pe site; este un gest cu semnificatia unui comportament activ si reprezint o manifestare de vointa
- prin completarea unui formular aflat pe pagina web a ofertantului si transmiterea formularului, fie direct,
prin apasarea unui buton, fie prin posta electronica, posta clasica, fax;
- prin posta electronica.
De precizat ca oferta si acceptarea trebuie sa fie concordante, altfel exista o contraoferta si se impune
acceptarea de ctre ofertantul iniial.

b) Momentul incheierii contractului electronic

Se au in vedere solutiile privind incheierea la distanta a contractelor clasice teoria emisiunii, teoria
expedierii acceptrii, teoria receptiei si teoria informarii dintre care legea art. 35 Cod comercial a
consacrat teoria informarii, iar practica judiciara teoria receptiei, ca o prezumtie simpla 12. Recent, prin art. 5 al
OG nr. 130/2000 privind regimul juridic al contractelor la distanta s-a consacrat teoria receptiei. In cazul
contractelor unilaterale functioneaza teoria emisiunii, conform art. 58 Cod comercial.

9
a se vedea conf. dr. Gh. Gheorghiu, lector Adrian Tutuianu si asisitent Eduard Istratescu, Drept comercial. Note de curs, vol. II, Ed.
Biblioteca, 2004, p
10
D. Gariaman, op. cit., p. 75-76
11
conf. dr. Gh. Gheorghiu, lector Adrian Tutuianu si asisitent Eduard Istratescu, Drept comercial. Note de curs, vol. II, Ed.
Biblioteca, 2004, p
12
S. Carpenaru, Drept comercial roman. Ed. All Beck, 2000, p
 In cazul contractului electronic off-line, declaratia de vointa electronica a acceptantului ofertei este
considerata receptionat in momentul sosirii acesteia in cutia postala, de o maniera consultabila, respectiv in
orele de program sau non-stop in cazul activitatilor profesionale, in functie de tipul de echipament sau pentru
activitile private, in ziua urmatoare13.
Legea nr. 365/2002 privind comertul electronic reglementeaza incheier3ea contractuluiintre absenti
prinmijloace electronice,considerate conform art. 1 pct. 2 echipamenteelectronice si retele de cablu,fibra
optica,radio,satelit si alte asemenea,utilizate pentru prelucrarea,stocarea sau transmiterea informatiilor. Nu
este necesar consimtamantul prelabil al prilor asupra utilizrii mijloacelor electronice pentru valabilitatea
contractului (art. 7 alin. 2), iar proba incheierii se face potrivit dreptului comun si Legii nr. 455/2001 privind
semnatura electronica (art. 7 alin. 3).
Pentru protecia consimtamantului acceptantului, legea instituie in sarcina ofertantului prin mijloace
electronice obligaia informarii corecte si complete, respectiv informatii exprimate in mod clar, neechivoc si
intr-un limbaj accesibil, privind: etapele tehnice de urmat pentru incheierea contractului, cine stocheaza
contractul si accesibilitatea acestuia, mijloacele tehnice de identificare si control al greselilor de introducere a
datelor, limba in care se poate incheia contractul, codurile de conduita la care furnizorul adera si cum pot fi
consultate (art. 8 alin. 1-4).
Potrivit art. 9 alin. 1 din lege, contractul prin mijloace electronice se considera incheiat in momentul in care
acceptarea ofertei de a contracta a ajuns la cunostinta ofertantului, iar daca contractul, prin natura sa sau la
cererea beneficiarului, prevede o prestatie imediata, momentul incheierii este cel in care debitorul acesteia a
inceput executarea, cu excepia cazului in care ofertantul a solicitat ca in prealabil sa-i fie comunicata
acceptarea (art. 9 alin. 2).
Potrivit art. 9 alin. 3, furnizorul de servicii are obligaia de a confirma primirea acceptarii trimisa prin
mijloace electronice, sens in care fie prin posta electronica, ori alt mijloc de comunicare individuala, in 24 de
ore va trimite o dovada, fie prin confirmarea de indata a acceptarii printr-un mijloc echivalent acceptarii,
confirmare ce poate fi stocata si reprodusa de destinatar.
Oferta sau acceptarea, precum si confirmarea primirii lor se considera primite cand prtile crora le sunt
adresate pot sa le acceseze (art. 9 alin. 4). Se constata ca aceste texte de lege consacra teoria receptiunii.

5.Executarea contractului electronic

Dup incheierea sa, contractul electronic trebuie executat prin indeplinirea obligatiilor asumate.
Ofertantul-vanzator, prestator de servicii, etc. are obligatiile specifice tipului de contract asumat, cum ar fi in
cazul vanzarii unui bun, obligatiile generale si speciale din materia contractului de vanzare-cumparare
comerciala14, sub acest aspect neexistand vreo deosebire.
Obligaia beneficiarului consta in a face plata produselor si serviciilor contractate. Aceasta se poate realiza
in mod clasic, dar si prin intermediul mecanismelor electronice, prin Internet, situatie in care apare problema
compatibilitatii mijloacelor de plata intre diferite legislaii, a riscului crescut generat de insecuritatea operatiunii
de plata.
In doctrina15, mijloacele de plata folosite in Internet au fost clasificate in doua categorii:
a) mijloace de plata trditionale adaptte contextului reelei:
- cartea de credit: un instrument pe suport electromagnetic emis de o banca prin care se atesta existenta
unui depozit bancar si care permite efectuarea de plati fr a se apela la moneda scripturala. Riscul
fraudei (folosirea cartii de credit de ctre persoane neautorizate, dirijarea pltii ctre alte persoane, etc.)
a fost diminuat de sisteme de protectie cum ar fi: sistemul Cybercash, cand clientul utilizeaza un
program pentru a inscrie informatiile si a le transmite comerciantului, care apoi completeaza informatiile
si le transmite Cybercash; acesta servete ca intermediar ctre o institutie financiara pentru a completa
plata.
- Cecul electronic cu semnatura digitala
b) mecanisme noi de plata
13
D. Gariaman, op. cit., p. 93
14
a se vedea conf. dr. Gh. Gheorghiu, lector Adrian Tutuianu si asisitent Eduard Istratescu, Drept comercial. Note de curs, vol. II,
Ed. Biblioteca, 2004, p
15
S. D. Carpenaru, op. cit., p. 98 si urm.
 - portmoneul electronic si portmoneul virtual cu preconstituirea de rzerve financiare inscrise intr-un
microprocesor incorporat intr-un card sau microcalculator detinut de utilizator. Clientii si vanzatorii
achizitioneaza de la o banca sau un intermediar o licenta de utilizare bani lichizi electronici (e-cash) si
fiecare are la dispozitie o cheie publica si o cheie privata care permit securizarea si autentificarea
schimburilor.

6.Mijloace de proba. Semnatura electronica

Desi este un contract consensual, in caz de litigiu apare problema probatiunii, avand vedere ca pe Internet
nu se utilizeaza hartia si nici semnatura nu se mai realizeaz in mod clasic. Semnatura electronica a devenit o
realitate recunoscuta in UE si in majoritatea statelor civilizate.
A. In cadrul UE au fost adoptate directivele relative la comertul electronic:
- Directiva nr. 2000/31 privind unele aspecte legale ale serviciilor de informatizare a societii, in special
a comertului electronic pe piaa interna
Directiva urmareste sa suplineasca unele lacune ale cadrului legal european in materia serviciilor de informare a
societii. Ea nu inlatura, ci recunoaste si completeaza legislatia europeana in materia protectiei consumatorului.
Prima problema abordata de aceasta norma europeana privete legea aplicabila contractului electronic.
Potrivit art. 3 al Directivei, website-ul vanzatorului va fi supus legilor trii in care locuieste vanzatorul;
statele membre pot restrange libertatea de a oferi servicii de informare a societii din motive de politica sociala,
discriminare, protectie a sanatatii publice, securitate sociala si protecia consumatorului (art. 3 (4) )
Art. 9 cuprinde dispoziii de principiu, stipuland ca orice contract poate fi incheiat electronic in mod
valid, cu posibilitatea statelor de a exclude anumite categorii de contracte.
In ceea ce priveste transparenta termenilor contractuali, conform art. 10, statele membre trebuie sa
solicite, prin intermediul legislatiei naionale, ca un vanzator angajat intr-o tranzactie cu un cumparator sa
declare termenii si condiiile contractului, astfel incat cumparatorul sa fie capabil sa le citeasca si sa le inteleaga
inainte sa se angajezze in acel contract; de asemenea, trebuie sa il avertizeze asupra unor probleme cum ar fi
stapele tehnice pentru a incheia contractul, mijloacele de a conrecta erorile
Inaintea incheierii contractului, vanzatorul trebuie sa trimita un mesaj cumparatorului, de confirmare a cererii
sale, iar contractul se considera incheiat atunci cand cumparatorul a primit confirmarea, respectiv cand o poate
accesa (art. 11).
Art. 14 si 15 se refera la importanta protectiei informatiei relative la comertul electronic, trimitand la
dispoziiile directivelor europene in materia protectiei datelor (95/46/CEE si 97/66/CEE) si stipuland ca orice
tranzactie electronica poate fi supusa dispoziiilor directivelor menionate.
Cat privete responsabilitatea, vanzatorul isi asuma toate responsabilitatile in tranzactiile comerciale si
va fi considerat raspunzator dr orice continut ilegal aflat in informatiile transmise cumparatorului (incalcarea
legilor naionale ale statelor membre privind pirateria, concurenta loiala, discriminarea 16). Art. 12 stabilete insa
ca un provider de servicii informatice acioneaz ca un simplu intermediar si nu raspunde de coninutul ulegal in
situaia in care: nu initiaza transmisia; nu selecteaza destinatarul transmisiei; nu modifica informatia continuta.
Raspunderea provider-ilor de servicii informatice este limitata in condiiile art. 14 in cazul gazduirii
coninutului ilegal (stocarii informatiei), respectiv atunci cand: nu cunoaste coninutul ilegal; acioneaz rapid
pentru inlaturarea coninutului ilegal despre care afla.
- Directiva 1999/93/CEE privind semnatura electronica in cadrul comunitar
Directiva stabilete cadrul legal al utilizrii semnaturilor electronice, pentru realizarea unei comunicrii
sigure si valabile.
Din punct de vedere al directivei, semnatura electronica poate fi simpla sau avansata, numai aceasta din
urma, creata in conditii sporite de securitate, bazate pe un certificat calificat si create de un dispozitiv securizat,
fiind asimilata din punct de vedere legal semnaturii scrise.
Semnatura electronica simpla este definita drept informatii in forma electronica atasate sau asociate in
mod logic cu alte informatii electronice si care servesc pentru autentificare. Semnatura electronica avansata
este definita drept aceea care este legata de partea semnatara intr-un mod unic, are aptitudinea de a identifica
partea semnatara, este creata prin mijloace pe care partea semnatara le poate mentine numai sub controlul sau si

16
in acest sens, a se vedea D. Gariaman, op. cit., p. 115
este legata de informatiile aferente de asemenea maniera, incat orice schimbare ulterioara a informatiilor este
detectabila.
Directiva este aplicabila pentru toate tipurile de semnaturi electronice. Nu sunt stabilite reguli unitare in
ceea ce priveste serviciile pentru autentificarea semnaturii electronice (principiul deregulation). Providerii de
servicii de Autentificare se supun legislatiei in materia semnaturii electronice din statele membre in care se afla.
Directiva impune recunoasterea semnaturii electronice in cadrul procedurilor legale si necesitatea
interoperabilitatii acestora cu semnaturi electronice generate de state terte.
- Directiva privind protecia consumatorului in cazul contractelor la distanta 97/7/CEE
Directiva stabilete cadrul legal pentru achizitionarea de bunuri si servicii prin Internet si nu se aplica
contractelor care au ca obiect servicii financiare, de telecomunicatii si transport.
Directiva lasa in competenta statelor membre stabilirea pragului legal al protectiei consumatorului.
Reglementarea se aplica oricaror vanzari pe Internet care trebuie sa intruneasca condiiile minime impuse de
directiva. Verificarea conformitatii tranzactiilor incumba vanzatorului, care trebuie sa verifice si daca site-ul
localizat nu face obiectul unei legislaii a protectiei consumatorului mai resptrictive in tara vizata.
Conform art. 4, vanzatorul trebuie sa asigure cumparatorului informatii transparente si cuprinzatoare despre
principalele caracteristici ale tranzactiilor individuale in comertul electronic, respectiv: identitatea sa exacta,
caracteristicile bunurilor sau serviciilor, pretul, termenul de plata, costul livrarii, dreptul de a se retrage, durata
ofertelor limitate.
Pentru cea mai mare parte a acestor informatii, vanzatorul trebuie sa ofere cumparatorului confirmare scrisa
(nu este suficienta confirmarea prin e-mail), potrivit dispoziiilor art. 5.
Cumparatorul are dreptul de a se retrage din contract, fr penalizari si fr sa isi justifice retragerea, in
termen de 7 zile lucratoare (art. 6(1) al Directivei). Statele membre pot extinde aceasta perioada.
Dreptul de exercitare poate luia forma returnarii produselor ctre vanzator, cumparatorul avand dreptul la
restituirea pretului.
Perioada de exercitare a dreptului de retragere este de 3 luni in cazul in care vanzatorul nu informeaza
cumparatorul asupra dreptului de retragere.
Termenul stabilit de directiva pentru indeplinirea obligatiilor contractuale ale vanzatorului este de 30 de zile
(art. 7), in caz contrar cumparatorul avand dreptul de a solicita rambursarea sumelor platite.
Art. 9 si 10 stabilesc principiul protectiei consumatorului impotriva informatiei comerciale nesolicitate.
- Directiva 99/59/CEE privind taxa pe valoarea adaugata
Orice livrare sau furnizare de bunuri sau servicii efectuata in schimbul unei contraprestatii intr-un stat
membru al Uniunii Europene de ctre o persoana taxabila (care desfasoara in orice loc, in mod independent,
activitati economice a cror valoare depaseste un prag stabilit de reglementare) este supusa TVA.
Prin livrare de bunuri se intelege transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor tangibile.
Prin livrare sau furnizare de servicii se intelege orice tranzactie care nu constituie o livrare de bunuri, in
sensul directivei.
In cazul tranzactiilor electronice interne, furnizate in cadrul unui singur stat membru, operatiunea este
supusa legislatiei privind TVA din statul respectiv.
Pentru tranzactii intre statele membre, natura livrarii depinde de statutul cumparatorului.
Daca acesta este comerciant taxabil, tranzactia se considera efectuata in statul membru al cumparatorului si
acesta trebuie sa plateasca TVA. In caz contrar, tranzactia este considerata efectuata in statul vanzatorului, iar
TVA incumba acestuia.
Prin excepie, in cazul in care vanzatorul face o livrare importanta de bunuri unui cumparator netaxabil
dintr-un alt stat membru, acesta poate fi supus regulilor privind TVA din statul cumparatorului. Este considerata
livrare importanta aceea in care valoarea bunurilor furnizate din care se scade TVA depaseste echivalentul a
100.000 Euro, in moneda locala.
Daca un vanzator dintr-un stat membru furnizeaz bunuri unui cumparator dintr-un stat care nu este membru
al UE, tranzactia nu este taxabila.
In cazul importului de bunuri in UE, vanzatorul care nu apartine unui stat membru va fi taxat prin TVA in
statul in care bunurile sunt importate.
Tranzactiile directe in comertul electronic sunt considerate de Directiva furnizare de servicii (art. 9 (2) e)
si sunt supuse TVA in functie de locul in care se efectueaz furnizarea.
 Conform regulii de la art. 9 (1), o furnizare de servicii se considera efectuata in statul membru in care
furnizorul isi are sediul comercial de unde este facuta furnizarea sau in care este rezident.
De la aceasta regula exista urmatoarele exceptii:
- furnizarea se considera facuta acolo unde serviciul are loc fizic in cazul serviciilor culturale, artistice,
stiintifice, educationale, de divertisment sau alte servicii asemanatoare;
- se considera ca furnizarea poate avea loc atat in statul in care este primita, cat si in statul caruia ii
apartine vanzatorul in cazul transferului sau cedarii de drepturi de proprietate intelectuala, furnizarii de
servicii de publicitate, de procesare de informatii si date.

7.Protecia drepturilor de autor in Internet

Protecia drepturilor intelectuale ridic numeroase probleme, avand in vedere posibilitile multiple de
exploatare a operelor, dar si evoluia tehnologic din ultimii ani, tehnologiile digitale oferind permanent noi
forme de exploatare a acestora, de multe ori greu de controlat, intrucat permit realizarea de copii perfecte ale
operelor si prestatiilor protejate.
Dat fiind c suporturile digitale permit fixarea oricrei forme de exprimare a operei, lupta antipiraterie
trebuie s fac fa contrafacerii industriale, internaionale i multimedia17.
Majoritatea legislaiilor europene tind s ntreasc protecia conferit titularilor, cutnd permanent
mijloace eficace de lupta mpotriva pirateriei.
n acelai sens se nscriu eforturile diferiilor titulari ai drepturilor de autor i ai drepturilor conexe care
au pus bazele cooperrii interprofesionale la nivel internaional, n scopul asigurrii unei protecii eficiente
mpotriva pirateriei18.
Operele si creatiile protejate se regasesc in cadrul noilor tehnologii in forma digitala sau numerica, ceea
ce presupune disparitia suporturilor clasice (banda audio sau video, hartie, etc.).
Digitalizarea este un procedeu tehnic de stocare i transmitere a coninutului media printr-o serie de
cifre, care sunt transformate din nou n form analoga, in scopul perceperii senzoriale de ctre om.
Ea permite ca informaii avnd coninuturi total diferite n form analog s fie transpuse n mod
asemntor, ntr-o niruire simultan de cifre.
Digitalizarea are drept consecina interactivitatea: este posibil alegerea coninutului, scindarea
secvenelor de comunicare i schimbarea creativ a coninutului programului, utilizatorii avand posibilitatea de a
interveni asupra operei, schimbndu-i forma.
In aceste conditii, se pune problema necesitatii adaptarii legislaiilor naionale si a legislatiei europene la
realitatea obiectiva, marcata de evolutia tehnologiilor si internationalizarea exploatrii operelor intelectuale.
In ceea ce priveste dreptul de reproducere, dificultatile cele mai importante vizeaza adaptarea conceptului
de reproducere, astfel incat sa includa digitalizarea, stocarea, lansarea si incarcarea in reea. In acest sens, in
cadrul Uniunii Europene, art. 2 din Directiva privind dreptul de autor in societatea informationala19 dispune:
Statele membre recunosc persoanelor enumerate mai jos dreptul exclusiv de a autoriza sau interzice
reproducerea directa sau indirecta, temporara sau permanenta, in orice mod sau forma, in tot sau in parte:
a) autorilor, cu privire la propriile opere;
b) artistilor interpreti si executanti, cu privire la fixarea prestatiilor lor artistice;
c) producatorilor de fonograme, cu privire la propriile inregistari;
d) producatorilor primei fixari a unui film, cu privire la originalul si copiile acestuia;
e) organismelor de difuziune radiotelevizata, cu privire la fixarea propriilor transmisiuni, indiferent daca sunt
efectuate in aer sau prin fir, inclusiv transmisiunile prin cablu si satelit.
Din punct de vedere al acestei reglementari, sunt supuse autorizarii titularului dreptului de reproducere si
actele tehnice necesare exploatrii in mediul digital, intrucat din aceasta perspectiva nu se face distincie intre
reproducerea permanenta si reproducerea efemera sau temporara. Directiva prevede o singura excepie, in cazul
reproducerii pentru copie provizorie pur tehnica.

17
Conf. dr. Gh. Gheorghiu, Operele audiovizuale, ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2004, p.(protecia)
18
in acest sens, a se vedea D. Gariaman, op. cit., p. 206; Conf. dr. Gh. Gheorghiu, op. cit., p(protecia)
19
Directiva 2001/29/CEE
 Art. 5 alin. 1 dispune: Sunt exceptate de la dreptul de reproducere de la art. 2 actele de reproducere
temporara de la art. 2, fara semnificatie economica proprie, care sunt tranzitorii sau accesorii si reprezinta o
parte integranta si esentiala a unui procedeu tehnic, executate in unicul scop de a aproba:
a) transmisiunea in retea catre terti prin interventia unui intermediar sau
b) o utilizare legitima a unei opere sau a altor materiale.
Dup cum s-a artat in doctrina20, exista mai multe tipuri de reporducere provizorie:
- reproducere volatila sau tranzitorie a copiilor realizate in scopul transmiterii operelor prin reea:
transmiterea in reea presupune fragmentarea coninutului numeric, astfel incat aceste reproduceri
temporare sunt prti integrante ale transmiterii on-line a coninutului protejat;
- copia provizorie realizata pentru raiuni tehnice, in memoria interna a calculatorului, in timpul
consultarii pe Internet;
- copii temporare efectuate prin operatii de caching in scopul evitarii congestiei in reea: navigatorul
realizeaz o copie a fiecarei pagini web consultata de utilizator, pe care o memoreaza pe dicul dur al
calculatorului o perioada de timp; in momentul in care utilizatorul doreste reconectarea la acest continut,
navigatorul activeaza copia din discul dur pentru a permite o consultare rapida a acestor pagini;
- copia temporara realizata de furnizorii de acces pe Internet pentru paginile des vizitate, in scopul
accelerarii transmisiilor de date ctre utilizator.
Dreptul de comunicare ctre public prezinta anumite particularitati in cazul Internet-ului, intrucat este
posibil accesul individual la coninutul protejat, la cererea utilizatorului.
In acest sens, art. 3 din Directiva societii informationale dispune (art. 3):
1. Statele membre recunosc autorilor dreptul exclusiv de a autoriza sau interzice orice comunicare catre
public, cu sau fara fir, a operelor lor, inclusiv punerea la dispozitia publicului a operelor lor de asa
maniera incat oricine sa poata avea acces la opere din locul si la momentul ales individual.
2. Statele memebre recunosc persoanelor enumerate mai jos dreptul de a autoriza sau interzice punerea la
dispozitia publicului a operelor lor de asa maniera incat oricine sa poata avea acces la opere din locul si la
momentul ales individual:
a) artistilor interpreti si executanti, cu privire la fixarea prestatiilor lor artistice;
b) producatorilor de fonograme, cu privire la propriile inregistari;
c) producatorilor primei fixari a unui film, cu privire la originalul si copiile acestuia;
d) organismelor de difuziune radiotelevizata, cu privire la fixarea propriilor transmisiuni, indiferent daca
sunt efectuate in aer sau prin fir, inclusiv transmisiunile prin cablu si satelit.
3. Drepturile de la la alin. 1 si 2 nu se epuizeaza prin vreun act de comunicare publica sau prin punerea la
dispozitia publicului, in modul indicat in prezentul articol.
Titularii de drepturi conexe (artistii interpreti si executanti si producatorii) sunt titularii unui drept
exclusiv de punere la dispozitie, limitat la cazul transmiterii prestatiei la cerere.
Dreptul de distribuie este reglementat in art 4 al directivei, care supune autorizarii titularului orice
forma de distribuie.
In cazul Internet-ului, asimilarea distribuiei in reea cu distribuia clasica ridica anumite probleme,
avand in vedere faptul ca transmiterea in reea a unui exemplar al unei opere nu se aplica aceluiai exemplar, ci
se realizeaz o noua copie a operei, copia originala ramnnd stocata in memoria calculatorului distribuitor21
In ceea ce priveste drepturile morale, in Internet incalcarea acestora reprezint un risc real.
Dreptul de paternitate nu este afectat in cazul utilizrii operelor in Internet, intrucat exista numeroase procedee tehn
identificare si marcare a operelor; chiar daca numele autorului nu este mentionat analogic, acesta poate fi dedu
decodificarea unui cod sau prin cautarea intr-o baza de date.
In ceea ce priveste dreptul la integritate, interactivitatea reprezint o problema, intrucat permite
utilizatorului sa intervina in structura operei. Existenta alterarilor nu afecteaz dreptul la integritate, daca opera
modificata este folosita numai in sfera privata. In schimb, in cazul comunicrii ei ctre public, dreptul moral
este violat.
Trebuie precizat ca modificarea operelor prin intorducerea unui cod de identificare a autorului nu reprezint
o incalcare a dreptului la integritate, intrucat onoarea sau reputatia autorului nu este afectata.
20
D. Garaiman, op. cit., p. 209
21
D. Garaiman, op. cit., p. 210
 n ceea ce privete transportul prin Internet, acesta nu pune probleme din perspectiva dreptului la integritate,
pentru c datele sunt mprite n pachete care ajung la destinaie pe ci diferite i n momentul mpririi opera
sau prile din oper nu pot fi percepute i nu putem vorbi despre o nclcare a drepturilor morale22.

8.Responsabilitatea juridica in reeaua Internet

Problema responsabilitatii juridice in reeaua Internet se pune in contextul in care exista posibilitatea
savarsirii a numeroase fapte ilicite:
- folosirea abuziva a comunicarilor de ctre utilizatori neautorizati;
- defimare;
- transmiterea de materiale cu continut obscen;
- dezvoltarea actiunilor parazitare comertului electronic (spalare de bani prin intermediul vanzarilor
fictive pe Internet; santaj; clonare de materiale, trafic de carti de credit)23;
- fraude vamale;
- publicitate mincinoasa sau concurenta neloiala ;
- actiuni parazitare pe liniile telefonice;
- transmiterea de virui informatici;
- proliferarea site-urilor de propaganda xenofoba, rasista sau discriminatorie;
- transfer neautorizat de fiiere protejate;
- nclcarea confidenialitii.
Pentru stabilirea rspunderii in aceasta materie, trebuie sa se stabileasca natura si functiile sistemului
informatic. In lipsa unor reglementari legale speciale, s-a artat ca sistemele informatice permit unei entitati sa
distribuie mesaje unui numr mare de receptori, comportandu-se ca si editorii, intrucat singura diferena fata de
presa scrisa o reprezint lipsa suportului-hartie sau ca unele servicii se disting foarte greu de distributia de
programe; de asemenea, a fost subliniata similitudinea dintre operatorii informatici si distribuitorii de
informatie, pentru ca informatia se transmite prin intermediul undelor radio, ca si in cazul televiziunii24.
Aceste analogii nu trebuie privite separat, intrucat un sistem informatic este, in acelai timp, editor,
distribuitor si purtator al informatiei.
Din punct de vedere al sistemului informatic privit ca mijloc de presa, exista doua tipuri de editori:
- editor primar: are un rol creativ in editarea mesajului, activitatea sa fiind similara celei desfasurate de
editorului traditional si detine controlul asupra materialului publicat. In doctrina s-a artat ca pentru
stabilirea responsabilitatii editorului primar trebuie sa se aplice un standard de tipul stiu sau am dreptul
sa stiu25;
- editor secundar:este implicat in procesul de comunicare, dar nu cunoaste dinainte natura informatiei (un
operator de presa, de posta, radio) si nu are controlul informatiei, in consecina nu raspunde decat in
cazul in care cunoaste natura informatiei sau are motive sa o cunoasca. In general este tratat ca
distribuitor de informatie.
Din perspectiva sistemului informatic privit ca distribuitor de informatii, operatorii sunt asimilati librarilor,
intrucat pun mesajele sau fiierele la dispozitia utilizatorilor, fr a avea posibilitatea de a cunoaste coninutul
fiecarui fiier sau mesaj.
Se prezuma ca acestia nu cunosc si nu au posibilitatea de a cunoaste coninutul defaimator al mesajului.
Sistemul informatic poate fi considerat ns si un substitut al potei obinuite: data fiind rapiditatea
transmiterii informatiei prin retelele electronice, e-mailul a devenit o modalitate frecventa de comunicare.
In cazul serviciilor postale obisnuite, legea cuprinde dispoziii clare privind protecia coninutului mesajelor.
In cazul e-mail-ului, care nu are o existenta fizica, aceasta protectie este mai greu de asigurat, cu toate ca au fost
create sisteme electronice care sa impiedice accesul persoanelor neautorizate la coninutul informatiei. Exista de
asemenea programe care impiedica acceptarea de mail-uri de la anumite adrese, pentru a impiedica primirea
materialelor cu un continut obscen sau filtreaza coninutul mesajului, in cautarea anumitor termeni prestabiliti,
22
conf. dr. Gh. Gheorghiu, op. cit., p.. (multimedia)
23
in acest sens, a se vedea J. Philippe, La criminalit dans le Cyberspace, Facult de droit et de science politique Daix-Marseille,
1999, p. 10, citat de D. Gardaman, op. cit., p. 235
24
D. Garaiman, op. cit., p. 238
25
idem, p. 239
respingnd mesajele nedorite, cum ar fi, de exemplu, mesajele trimise de comercianti in scop de reclama,
nesolicitate de utilizatori.
Sistemul informatic are si functia de forum de comunicare, buletinele computerizate de stiri si camerele de
chat fiind noi modalitai de propagare a informatiei, folosite atat de persoane fizice, cat si de comercianti.
Limitarea raspandirii informatiei este in general acceptata in cazul in care aceasta are continut obscen sau
aduce atingere libertatii persoanelor26.
Avand in vedere cele de mai sus, responsabilitatea in reeaua Internet poate fi civila sau penala.

a.Responsabilitatea civila in reeaua Internet

Responsabilitatea civila intervine in cazul unui prejudiciu cauzat in cadrul reelei si poate lua forma
raspunderii delictuale, cand prejudiciul a fost cauzat in lipsa unor relaii cotnractuale intre prti, sau a
raspunderii contractuale, cand prejudiciul a fost cauzat in cadrul relatiilor contractuale (de exemplu,
comandarea unor anumite programe de pe un site, consultarea unui site). Clauzele contractuale de limitare a
raspunderii sunt valabile in msura in care nu privesc eroarea grava sau dolul; in acest sens, furnizorii de acces
impun conditii generale de consultare sau abonare a site-urilor.
Raspunderea intervine atat pentru fapta proprie, cat si pentru fapta lucrului, in condiiile art. 1000 C. civ., in
msura in care coninutul informatiei este considerat lucru in sensul legii civile.
Intrucat operatorii de telecomunicatii si furnizorii de acces nu cunosc informatia care circula sau la care
permit accesul, ei nu pot fi responsabili de fapta lucrului. In schimb, pot raspunde in aceasta ipoteza furnizorii
de continut, care nu se pot exonera invocand lipsa culpei proprii sau necunoasterea faptului prejudiciabil.
Dup cum s-a artat in doctrina, circulatia informatiei pe Internet este de natura de a atrage
responsabilitatea27:
- editorului, ca persoana care publica, introduce sau reproduce informatii in reea;
- a gazdei informationale, persoana care gazduieste aceste informatii;
- a furnizorului de acces, care permite accesul in reea;
- a operatorilor de telecomunicatii;
- a utilizatorilor.
Operatorul de telecomunicatii are rolul de a pune la dispozitie si de a administra resursele de transmisie 28,
fiind strain de natura informatiei transportate.
Intra in relaii contractuale cu interveninetii in reea, incheind contracte de abonament telefonic cu
utilizatorii si furnizare de comunicatii specializate cu furnizorul de acces sau de servicii. Raspunderea sa este
antrenata in cazul neexecutarii sau executarii insuficiente a prestatiei de transport, dar nu si de coninutul
informatiei transportate.
Furnizorul de acces este persoana care furnizeaz servicii de conectare la Internet, in schimbul unui pret
determinat. El nu intra in relaii contractuale cu furnizorii de informatie si ignora coninutul acesteia.
Raspunderea sa este atrasa de erorile in executa prestatiei tehnice a conexiunii pe care este obligat contractual sa
o asigure.
Aceasta obligatie poate fi calificata drept obligatie de rezultat, daca se considera ca nimic aleatoriu nu poate
perturba realizarea conexiunii, sau de mijloace, daca se apreciaza ca furnizorul de acces nu poate controla
ansamblul elementelor care pot influenta realizarea conexiunii. Intinderea raspunderii contractuale este
determinata de calificarea retinuta.
In practica, contractele incheiate de furnizorii de acces cuprind clauze de exonerare de raspundere in
situatii cum ar fi: pana de curent, caderea liniilor, proasta configurare a materialului sau echipamentului.
Furnizorii de spaiu (gazdele informationale) care inchiriaza spaiul informatic (Mbytes) de pe serverul
unei persoane fizice sau juridice, pe care se pot plasa informatii si asigura gestiunea serverelor pe care sunt
stocate informatiile.
Ele primesc opere si mesaje si le pun la dispozitia reelei, cu titlu oneros (pretul fiind determinat de durata
gazduirii si intinderea materialului) sau gratuit. Pot presta si servicii de concepere si realizare a paginilor.

26
idem, p. 245
27
J.F. Carlot, La responsabilit des operateurs sur Internet, 6.01.2001, p. 19, www.jurisques.com, in D. Garaiman, op. cit., p. 248
28
D. Garaiman, op. cit., p. 249
 Gazda raspunde contractual pentru executarea prestatiilor sale. Totodata, cel putin teoretic, gazda are
posibilitatea de a accesa coninutul informatiilor si de a-l verifica; ea trebuie sa vegheze la moralitatea celui pe
care il gazduieste, la respectarea regulilor reelei si a drepturilor tertilor. Pentru a se exonera de raspundere,
trebuie sa dovedeasca indeplinirea acestor obligatii.
In practica, este dificil ca o gada sa opereze o selectie a informatiilor sau sa verifice provenineta si
veridicitatea acestora si de aceea se arata ca gazda nu ar trebui sa raspunda de coninutul elaborat sau produse
de altii29, insa i se pot impune obligatii privind conservarea datelor de identificare a persoanelor care au creat
acel continut.
In calitate de contractant al editorului de site, gazdei ii revin urmatoatele obligatii, care urmaresc limitarea si
operirea difuzarii coninutului ilicit:
- de informare a cretorilor cu privire la cerina respectrii drepturilor tertilor;
- de vigilenta, in sensul luarii de masuri pentru depistarea informatiilor cu un continut ilicit;
- de verificare a informatiilor dup receptarea notificarilor.
Furnizorii de continut informational sunt persoanele care pun la dispozitia tertilor informatii (text, muzica,
imagini, etc.). teoretic, orice interveninet in reea poate fi furnizor de continut:
- autorii coninutului transpus in reea (artisit, jurnalisti, utilizatori);
- producatorii de continut;
- editorii care difuzeaza coninutul produs si elaborat de terti;
Se considera ca un furnizor de continut raspunde de exactitatea acestuia si raspunderea intervine pentru
coninutul ilicit sau prejudiciabil
Utilizatorii reprezint persoane fizice si juridice (peste 40 milioane), care transmit, cauta sau fac obiectul
informatiei difuzate.
Utilizatorii au fost clasificati in doctrina in30:
- utilizator actor: intervine in reea prin transmiterea de informatii particulare, al cror continut trebuie sa
il asigure;
- utilizator autor: creaza opere pe care le difuzeaza in reea; este protejat prin dreptul de autor;
- utilizator consumator: cauta informatia dorita si devine consumator al bunului incoropral pe care aceasta
il reprezint sau al bunurilor materiale puse la dispozitie prin intermediul reelei;
- utilizator victima: este lezat prin difuzarea anumitor informatii de ctre terti si poate obtine antrenarea
raspunderii civile a acestora.
Utilizatorului ii pot reveni o serie de responsabilitati:
- consumatorul trebuie sa respecte drepturile tertilor (drepturile intelectuale, confidentialitatea);
- autorul raspunde civil si penal pentru informatiile publicate/transmise prin e-mail;
Furnizorii de servicii de certificare sunt persoane fizice sau juridice care elibereaza certificatul 31 sau
presteaza alte servicii legate de semnatura electronica, in condiiile Legii nr. 455/2001 privind semnatura
electronica.
Furnizorii care elibereaza sau garanteaza certificate raspund pentru prejudiciul cauzat persoanelor care au in
vedere efectele juridice ale acestora la incheierea unor acte juridice, in ceea ce priveste:
- exactitatea informatiilor continute de certificat la momentul eliberarii;
- detinerea, de ctre semnatarul identificat, a datelor de generare a semnaturii corespunzatoare semnaturii
menionate in certificat;
- corespondenta dintre datele de generare si verificare a semnaturii;
- suspendarea sau revocarea certificatului, in condiiile legii (art. 24).

b.Raspunderea penala in reteaua Internet

Stabilirea rapunderii penale ridica unele probleme in cazul utilizrii ordinatoarelor, in special in materie de
proba si datorita faptului ca se acioneaz de la distanta, in comiterea infractiunii intervenind numeroase

29
idem, p. 253
30
D. Garaiman, op. cit., p. 255
31
certificatul reprezint o colectie de date electronice ce atesta legarura dintre datele de verificare a semnaturii electronice si
identitatea unei persoane (art. 11 pct. 4 din Legea 455/2001)
persoane (furnizori de acces, gazde, furnizori de servicii de telecomunicatii, etc.), astfel incat trebuie sa se
stabileasca pentru care dintre acesti participanti sunt indeplinite condiiile constitutive ale infractiunii.
Stabilirea raspunderii penale se face in condiiile dreptului comun, dar, date fiind difucltatile de proba si de
urmarire a responsabililor, in doctrina s-a artat ca legislaiile ar trebui sa impuna un rol particular
intermediarilor tehnici ai difuzarii in reea32 .
Autorul infractiunii este persoana care comite faptele incriminate. In general, se arata ca intermediarii
tehnici nu pot fi autori33, dar pot actiona in calitate de complici, prin ajutor sau asistenta la furnizarea de
mijloace, cu conditia existentei laturii subiective a infractiunii vinovatia in forma intentiei sau culpei. Adesea,
acest element al raspunderii penale lipseste, intermediarii ignorand coninutul informatiilor pe care le trateaza
sau neavand posibilitatea tehnica de a se opune transportului anumitor date, chiar daca le cunoaste coninutul,
iar legislaiile nu prevd obligatii de control al coninutului in sarcina acestora. Atunci cand imposibilitatea este
de ordin juridic, derivand din clauze contractuale care interzic intermediarului sa ia cunostinta de informatiile
tratate, poate exista complicitate si vinovatie, in forma neglijentei sau culpei grave.
Intermediarul nu poate fi considerat complice atunci cand a luat cu promptitudine masuri pentru
impiedicarea urmarilor sau reinnoirii infractiunii, dar nu si in cazul in care a actionat cu intarziere, care ii este
imputabila.34

c.Jurisdictia si legea aplicabila in reea

Operatiunile pe Internet prezinta in general caracter transnational, astfel incat trebuie respectate atat
legislatia nationala, cat si legislatia altor state, utilizatorul reelei trebuind sa se conformeze celor mai exigente
standarde, fata de faptul ca unele actiuni licite intr-un anumit stat pot fi considerate ilicite in altul. Din acest
motiv, in cazul producerii de prejudicii, se pune problema jurisdictiei competente si a legii aplicabile. Daunele
cauzate prin reteaua numerica se produc adesea intr-un stat diferit de cel in care a avut loc fapta generatoare de
prejudicii si se poate considera ca prejudiciul se produce, virtual, in toate tarile in care informatia daunatoare
este susceptibila de a fi primita35.
In acest sens, intervin normele dreptului international privat si conventiile internaionale in materia
conflictului de legi.
La nivelul Uniunii Europene, Convenia de la Bruxelles din 27.09.1968 pentru competenta judiciara si
executarea deciziilor in materie civila si comerciala, transpusa in prezent in reguli comunitare, aplicabile in
condiiile Conveniei de la Lugano din 1988, da posibilitatea victimei de a se adresa instatelor din statul de
domiciliu sau sediu al paratului.
In SUA, se considera ca simpla accesibilitate a unui site reprezint un contact suficient pentru a stabili
juridictia unui acuzat nerezident36, jurisdictia fiind determinata dup doua principii generale:
- sliding scale: tinde sa clasifice natura si calitatea activitatilor pe care acuzatul le transmite in Internet;
- effects test: tinde sa determine in ce msura o transmitere internationala a acuzatului in afara statului
forului urmareste sa produca prejudicii reclamantului din statul forului.
In Canada, se considera ca pentru a fi atrasa competenta instantelor naionale cauza actiunii trebuie sa se
nasca in aceasta tara, sa existe o conexiune reala si substantiala intre aciunea respectiva si statul canadian.
In Germania, instanele naionale sunt competente pentru actiunile comise sau care isi produc efectele in
aceasta tara.
In ceea ce priveste legea aplicabila contractului prin Internet, legea competenta pentru condiiile de fond si
efectele contractului este, conform regulilor generale, lex contractus, care poate fi lex voluntatis, aleasa de prti
in temeiul principiului autonomiei de vointa. Totusi, alegerea prilor nu impieteaza asupra aplicarii normelor de
protectie a consumatorului din statul de resedinta al acestuia37.

32
A. Lucas, J. Devez, J. Frayssinet, in D. Gardaman, op. cit., p. 260
33
idem, p. 261
34
idem, p. 262
35
in acest sens, D. Garaiman, op. cit., p. 264
36
idem, p. 266
37
Potrivit art. 5-1 al Conventiei de la Roma, alegerea de ctre prti a legii aplicabile nu poate avea ca rezultat privarea consumatorului
de protecia care i se asigura prin dispoziii imperative in tara in care isi are resedinta.
 In lipsa manifestarii de vointa a prilor, contractul este supus legii statului cu care prezinta legaturile
cele mai stranse, aceasta fiind considerata legea statului in care debitorul prestatiei caracteristice isi are la data
incheierii contractului domiciliul, resedinta, fondul de comert ori sediul statutar. Contractul privind drepturi
imobiliare sau de folosinta a unui imobil are legaturile cele mai stranse cu legea locului unde imobilul este
situat.
In cazul actiunii in raspundere civila delictuala pe Internet, principiul acceptat de majoritatea sistemelor de
legi, in conformitate cu art. 5 alin. 2 al Conveniei de la Berna, este aplicabilitatea legii locului delictului (lex
loci delicti), dup care se determina existenta, intinderea si modalittile de reparare a prejudiciului.
Pentru stabilirea locului delictului, fata de dificultatile care deriva din caracterul transnational al reelei,
exista doua solutii:
- intr-o prima orientare, se aplica legea tarii de origine, in care prejudiciul a fost lansat in Internet, de
obicei legea tarii in care isi are domiciliul/resedinta sau sediul cel care a luat initiativa difuzarii;
- o a doua orientare considera ca este aplicabila legea oricareia dintre trile in care informatia poate fi
accesata (oricare stat care are acces la Internet), de exemplu, in Romania se aplica legea romana, in
Franta, legea franceza, etc.
Prima solutie este greu aplicabila, intrucat permite o delocalizare, pe Internet emiterea putand fi realizata din
orice tara; aceasta solutie ridica problema gestionarii drepturilor, in cazul in care legislaiile tarilor de recepie
stabilesc o protectie si o perioada diferite.
In acest context, se impune armonizarea internationala a regulilor de drept international privat, care sa tina
seama de realitatea dezvoltarii spatiului ciberbetic, in care dispar frontierele fizice dintre state.

9.Consideratii asupra contractului de comert electronic elaborat si adoptat de catre Camera de

comert si industrie Paris
A.Aspecte introductive
Cunoscut autoritate n domeniul comerului electronic, Camera de Comer i Industrie a Parisului a
elaborat un model de contract38 care este menit s serveasc drept referin de baz pentru reglementarea
fiecrei etape a unei tranzacii comerciale electronice ce are ca obiect vnzarea de bunuri sau prestarea de
servicii ntre un comerciant i un consumator, garantndu-se cu precdere respectarea legislaiei aplicabile n
acest materie39.
B.Elementele contractului de comer electronic
a.Obiectul contractului const n furnizarea la distan de ctre un comerciant prin intermediul internetului
a unor bunuri sau servicii n cadrul unei anume activiti economice.
Anumite categorii de activiti sunt excluse din aria de reglementare a acestui tip de contract, i anume:
serviciile financiare (instrumente financiare, servicii bancare, asigurri)
contractele ncheiate pentru construirea i respectiv vnzarea bunurilor imobiliare,
contractele ncheiate ca rezultat al vnzrii prin licitaie public,
jocurile de noroc, incluznd i orice form de loterie sau pariuri,
activiti de reprezentare sau asisten n justiie,
activitai de autentificare a actelor emise de notariate.

38
Adoptat conform procedurii de urgen n data de 15 decembrie 2005 de ctre Camera de Comer i Industrie a
Parisului, n baza raportului prezentat de ctre M. Jerome Canlorbe n numele Comisiei de Comer i Schimb.
39
Cadrul legislativ avut in vedere la redactarea acestui contract este format n principal din: lordonnance du 16 juin 2005,
n2005-674, relative laccomplissement de certaines formalits contractuelles par voie lectronique; lordonnance du 17
fvrier 2005, n2005-136 relative la garantie de la conformit du bien au contrat due par le vendeur au consommateur;
le dcret du 16 fvrier 2005, n2005-137, pris pour lapplication de larticle L131-2 du Code de la consommation
(archivage); la loi du 28 janvier 2005, n 2005-67, tendant conforter la confiance et la protection du consommateur; la loi
du 6 aot 2004, n2004-801, relative la protection des personnes physiques lgard des traitements de donnes
caractre personnel; la loi du 21 juin 2004, n2004-575, pour la confiance dans lconomie numrique; lordonnance du
23 aot 2001, n2001-741, portant transposition de directives communautaires et adaptation au droit communautaire en
matire de droit de la consommation; le rglement communautaire du 22 dcembre 2000, sur la comptence judiciaire et
lexcution des dcisions civiles et commerciales.
 b. Identificarea vnztorului sau a prestatorului reprezint o formalitate indispensabil i trebuie s
poat fi accesat cu usurin astfel nct s nu se creeze premisele unei poteniale confuzii pe parcursul
tranzaciei on-line.
c. Caracteristicile eseniale ale bunurilor i serviciilor oferite, trebuie detaliate consumatorului de
asemenea manier nct acesta s aib la dispoziie aceleai informaii pe care le-ar fi avut cumprnd dintr-un
magazin. Caracteristicile calitative i cantitative trebuie descrise precis i fr echivoc. Acest descriere on-line
este acompaniat deseori de fotografii care la rndul lor trebuie reproduse ct mai fidel cu putin spre a nu crea
discrepane cu bunul sau serviciul oferit.
Condiiile de vnzare a produselor sau a serviciilor trebuie s fie disponibile pe site-ul comerciantului i acestea
trebuie s fie consultate de ctre consumator in prealabil de a face comanda.
n conformitate cu dreptul francez, vnzarea la distan a anumitor bunuri sau servicii este interzis (spre ex.
produsele farmaceutice, arme, obiecte contrare bunelor moravuri sau care pot aduce atingere demnitii
umane,etc.) sau este supus anumitor restricii specifice (tutun i alcool, intervenii medicale asupra unor
pacieni, prestarea unor servicii de nvmnt, marfuri alimentare, etc.).
Aceste criterii i restricii pot varia n funcie jurisdicia creia i este adresat oferta. Astfel comerciantul poate
delimita n prealabil o zon geografic de acoperire a ofertei sale i de asemenea o zon georafic de livrare.
Limitarea geografic a ofertei nu este obligatorie dar n acest mod comerciantul evit s se angajeze dincolo de
zona comercial pe care dorete s o prospecteze. Aceast precauie i limitez responsabilitatea atta timp ct
acesta ofer produse a cror vnzare este interzis n anumite ri.
d. Condiiile Contractuale sunt puse la dispoziia consumatorului n aa fel nct acesta s le poat
accesa permanent i ct mai uor, s le poat nregistra i s le poat reproduce. Comerciantul rmne angajat de
ctre propria sa ofert atta timp ct aceasta poate fi accesat electronic de ctre potenialii consumatori.
Obligaia legal de afiare electronic a condiiilor contractuale ntrete transparena ofertei comerciantului i
permite consumatorului s fie deplin informat nainte de a se angaja n respectivul contract.
Condiiile contractuale trebuie s cuprind obligatoriu:
Diferitele etape de urmat pentru ncheierea prin modalitate electronic a contractului,
Mijloacele tehnice care permit, nainte de ncheierea contractului, s fie identificate erorile
privind plasarea comenzii i s fie corectate n consecin,
Limbile propuse pentru ncheierea contractului,
n caz de arhivare a contractului, modalitile acestei arhivri n funcie de autorul ofertei i
condiiile de accesare a contractului arhivat,
Modalitile de consultare electronic a regulilor profesionale i comerciale (codul bunelor
practici, garanii comerciale, etc.) la care autorul ofertei ntelege s se supun.
e. Preul trebuie s fie indicat de o manier clar i precis, fiind menionate totodat i taxele aplicabile
precum i cheltuielile aferente (ex. Cheltuielile potale). De asemenea, trebuie menionate i reducerile de pre
precum i promoiile disponibile pentru bunurile i serviciile oferite de comerciant. Dac vnzarea bunurilor
este insoit de prestarea anumitor servicii atunci preul acestora din urm trebuie indicat distinct.
La final, preul vizualizat de consumator pe factura final trebuie s corespund celui real n conformitate cu
bunurile i respectiv serviciile comandate de consumator.
f. ncheierea contractului on-line implic o serie de verificri prelabile efectuate de ctre consumator.
Acesta nainte de confirmarea acceptrii ofertei comerciantului trebuie s verifice detaliile comenzii sale:
bunurile i/sau serviciile comandate;
eventualele reduceri de pre sau promoii;
modalitatea de plat;
modalitatea de livrare;
preul total cu toate taxele incluse;
corectarea eventualelor erori survenite pe parcusul efecturii comenzii.
Vnztorul sau prestatorul va trimite on-line cumprtorului un aviz de recepie a comenzii efecuate de
acesta din urm, formalitate ce va conferi cumprtorului sigurana bunei recepionri a inteniilor acestuia de a
contracta precum i nregistrarea comenzii. Aceast formalitate l va ajuta pe cumprtor s evite rennoirea
comenzii efectute prima dat pentru care nu a primit nici un fel de acceptan din partea comerciantului.
 Confirmarea comenzii de ctre consumator va cuprinde urmtoarele elemente:
informaile aferente ofertei contractuale (numele i datele vnztorului, cheltuielile de livrare,
modalitatea de efectuare a plii, de livrare i/sau de executare),
informaii despre modalitile i condiiile de executare a dreptului de retragere;
adresa comerciantului unde consumatorul i poate prezenta eventualele reclamaii,
informaii corespunztoare serviciilor post-vnzare i referitoare la garania comercial aferent
produselor vndute,
condiiile de reziliere a contractului.
Contractul electronic nu va fi ns considerat valabil ncheiat pn cnd consumatorul nu a efectuat dublul clic:
primul clic pentru a efectua comanda iar cel de-al doilea pentru a o confirma.
n aceste condiii opiunea oferit electronic de a recapitula elementele constitutive ale comenzii descrise mai
sus, nainte de a fi confirmat n mod ferm de ctre consumator, este un atribut bine venit i este menit a-l
proteja pe acesta de eventualele erori care l-ar putea angaja ntr-o relaie contractual pentru care acesta nu a
consimit expres.
g. Modalitile de plat a preului contractului sunt urmtoarele:
-prin card bancar, plata fiind efectuat imediat; n acest caz plata este irevocabil, atta timp ct acesta a
fost efectuat n mod legal i nu a fost utilizat respectivul card n mod fraudulos.
-prin intermediul banilor electronici Digicash - aflai la dispoziia consumatorului ntr-un portofel
electronic rencrcabil - Smart Card.
-prin cec sau numerar, n momentul livrrii bunurilor sau al prestrii serviciilor.
-la momentul primirii i acceptrii cecului ulterior efecturii livrrii.
n ipoteza efecturii plii prin card bancar, acesta este n principiu irevocabil. Totui, consumatorul poate
solicita anularea plii n cazul n care cardul a fost folosit n mod fraudulos, sumele astfel folosite trebuind a fi
restituite/rambursate40 titularului respectivului card.
Pentru a putea obine rambursarea sumelor fraudulos folosite i a eventualelor comisioane bancare aferente
operaiunii efectuate, titularul cardului trebuie s conteste, n scris, extragerile operate contului deschis la banca
sa, n termen de maxim 70 de zile, calculat de la momentul efecturii tranzaciei, termenul putnd fi ns marit
prin contract pn la 120 de zile.
Sumele astfel recuperate vor fi rambursate de ctre banc titularului cardului, n termen de maxim o lun
calculat din momentul primirii contestaiei scrise. Nici un comision bancar privind restituirea sumelor nu poate
fi lasat n sarcina titularului cardului, sumele trebuind a fi restituite de ctre banc libere de orice astfel de
comisioane aferente efecturii operaiunilor bancare corespunztoare.
h. Perioada de retragere pe care o are la dispoziie consumatorul este de apte zile, perioad n care
acesta, fr a fi obligat s-i justifice motivele i fr s plteasc penaliti, cu excepia taxelor potale, s
returneze produsele cumprate, termen ce va fi calculat:
din momentul efecturii recepiei de predare-primire a produselor cumprate.
din momentul acceptrii ofertei n cazul prestrii unor servicii.
n cazul n care contractul nu conine clauza obligatorie privind dreptul de retragere al consumatorului, perioda
de retragere este marit la trei luni.
Totui dreptul de retragere al consumatorului nu este aplicabil i nu opereaz n urmtoarele situaii
n cazul bunurilor fcute special pentru acesta n conformitate cu cerintele exprese ale acestuia i
n cazul bunurilor perisabile care nu ar putea fi restituite.
n cazul prestrii de servicii a cror executare a nceput, cu acordul consumatorului, naintea
perioadei standard de apte zile.
n cazul nregistrrilor video i audio, revistelor i ziarelor electronice, a cror nregistrare
(download) se produce n timp real, consumndu-se imediat obiectul contractului.
i . Livrarea bunurilor i/sau prestarea serviciilor distinge dou situaii dup cum urmeaz:
-On-line punerea la dispoziie a bunurilor sau prestarea serviciilor executndu-se n timp real pe
Internet, fr s existe posibilitatea de retragere pentru cumprtor.
40
Articolul 8 al Directivei Europene din 20 mai 1997 cu privire la protecia consumatorilor n materia contractelor la
distan JOCE L.144 din 4 iunie 1997, pg. 9.
 -n afara reelei electronice - cazul unei simple vnzri la distan clasice cnd:
Livrarea bunurilor i/sau prestarea serviciilor va fi efectuat n termenul standard stipulat n
contract i anume 30 de zile, calculat cu ncepere din ziua urmtoare celei n care a fost trasmis
comanda n caz contrar aplicndu-se rezoluiunea contractului i rambursarea de ctre
comerciant a sumelor pltite de ctre consumator.
Pentru toate reclamaiile, consumatorul trebuie s le trimit prin curier (de asemenea i prin e-
mail) la adresa indicat special de ctre comerciant.
n cazul n care n cuprisul contractului nu se face referire la nici un termen de livrare a bunurilor sau de
prestare a serviciilor se va aplica ntotdeauna termenul standard de 30 de zile, prevzut mai sus.
Dac bunurile sau serviciile comandate nu sunt disponibile la momentul efecturii comenzii,
comerciantul este obligat s informeze consumatorul despre aceasta i dac este cazul va restitui fr ntrziere
sumele pltite dar nu mai trziu de termenul de 30 de zile de la data efecturii plii. Ulterior depirii acestui
termen de ctre comerciant, sumele datorate vor fi purttoare de dobnd legal aplicabil n condiiile legii.
Dac prile au convenit n prealabil i dac consumatorul a fost informat ntr-o mod clar, precis i cuprinztor,
comerciantul i poate furniza un bun sau un serviciu de o calitate i pre echivalent. n acest caz, cheltuielile de
restituire a sumelor pltite sunt n sarcina exlusiv a comerciantului iar consumatorul trebuie s fie informat n
prealabil despre acest aspect.
j. Garania legal de conformitate41 este asigurat de ctre comerciant pentru toate bunurile vndute
pentru a cror concordan cu cerinele consumatorului i cu standardele legale aplicabile n materie este deplin
rspunztor.
Acesta rspunde de asemenea i pentru defectele bunurilor rezultate din ambalarea defectuoas sau de montarea
incorect a acestora, atta timp ct aceste operaiuni au fost stabilite n contract ca fiind n sarcina exclusiv a
comerciantului.
Produsul trebuie s prezinte calitile pe care consumatorul le ateapt de la acesta n funcie de informaiile
corespunztoare furnizate acestuia de ctre vnztor, productor sau reprezentant, cu precdere n cuprinsul
publicitii sau a etichetei produsului respectiv.
n situaia n care caracteristici speciale (ex. culoare, dimensiune,etc.) sau parametrii speciali (ex. rezistena unui
bun la o anumit temperatur, etc.) au fost convenite i stipulate n contract de ctre pri, atunci vnztorul va
fi responsabil i pentru conformitatea acestora42.

n caz de neconformitate a bunurilor, consumatorul are la dispoziie dou opiuni:

nlocuirea sau repararea bunului cumprat. Totui, dac alegerea cumprtorului atrage dup sine
costuri disproporionate, innd cont de valoarea bunului sau de importana viciului invocat, vnztorul
poate decide asupra altei modaliti. Acesta este i cazul n care nlocuirea efectiv a bunului ar fi mai
puin costisitoare pentru comerciant dect repararea acestuia, chiar dac consumatorul a optat pentru
acesta din urm.
Restituirea preului achitat. Dac repararea sau nlocuirea bunului nu pot fi realizate se disting dou
situaii:
Consumatorul poate returna bunul neconform i poate solicita i primi preul achitat
comerciantului.
Consumatorul poate pstra bunul dar n acest caz va putea primi doar o parte din preul achitat n
funcie de nelegerea prilor contractante.
Vnztorul are la dispoziia sa un termen de 30 de zile din momentul efecturii reclamaiei de ctre
consumator, pentru a pune n practic soluiile detaliate mai sus.
Dac gradul de neconformitate al bunului este apreciat ca fiind minor atunci cumprtorul nu poate
solicita rezoluiunea contractului, n caz contrar acesta putnd ns opera.
41
Aceste reguli sunt aplicabile contractelor de vnzare-cumprare a bunurilor mobile corporale. Sunt de asemenea
incluse apa i gazul atta timp ct sunt condiionate de un anumit volum delimitat i de o cantitate determinat. Sunt totui
excluse bunurile vndute de o autoritate a justiiei, bunurile vndute n cadrul unei licitaii publice i electricitatea.
42
Este considerat productor fabricantul unui bun mobil corporal, importatorul unui asemenea bun pe teritoriul Comunitii
Europene sau toate persoanele care se prezint drept productori atand pe respectivul bun numele acestora, marca
acestora sau alt semn distinctiv.
 Responsabilitatea vnztorului, productorului sau a reprezentantului nu poate fi angajat dac
consumatorul invoc un viciu pe care acesta l cunotea sau nu avea cum s nu l cunoasc la momentul
ncheierii contractului.
Aceeai soluie este aplicabil situaiei n care bunul a fost produs avnd ca materie prim materialele de
o calitate inferioar sau neconforme destinaiei bunului, furnizate chiar de ctre consumator.
n cazul unui viciu de conformitate al bunului comandat, consumatorul dispune de un termen de doi ani
de la data livrrii n care poate aciona n sensul solicitrii remediilor garaniei (reparare sau nlocuire).
Dac viciile de conformitate au fost descoperite n termen de sae luni de la livrarea bunului, este
prezumat c acestea au existat i la momentul livrrii fr s fie nevoie a se dovedi acest prezumie.
Desigur c aceste prevederi nu mpiedic n nici un fel cumprtorul s nainteze n instan n
conformitate cu prevederile Art. 1641-1649 din Codul Civil Francez, o actiune redhibitorie impotriva
vnztorului datorit viciilor ascunse, sau orice alt aciune de natur contractual sau extracontractual care i
este recunoscut de lege.
k. Garania comercial facultativ reprezint un avantaj oferit de consumatorului de ctre comerciant i
const n stabilirea unor termeni contractuali mai favorabili consumatorului cum ar fi spre exemplu marirea
termenului de retragere din contract a acestuia. Dac acest garanie exist, aceasta trebuie s fie afiat ct mai
vizibil n cadrul respectivului site.
l. Dac contractul cuprinde o Clauza de rennoire tacit n aceleai condiii (ex. Contractul de
abonament) comerciantul are obligaia ca s informeze consumatorul, naintea termenului de rennoire a
contractului cu maxim trei luni sau minim o lun nainte, c va avea posibilitatea s nceteze contractul. Cnd
aceast informaie nu i-a fost n nici un fel adresat, consumatorul poate fixa el nsui ncepnd cu data
rennoirii tacite a contractului, un termen de ncetare a acestuia.
Sumele percepute n avans de ctre comerciant pentru perioada rennoirii contractului vor trebui rambursate
consumatorului n maxim 30 de zile de la data rezilierii contractului. n cazul n care sumele nu au fost restituite
la termen se va percepe n continuare dobnda legala aplicabil.
m. Orice operaiune de Colectare i utilizare a datelor personale ale consumatorului trebuie s fie
notificate de ctre comerciant n prealabil ctre Commission Nationale de l'Informatique et des Liberts
(CNIL) instituia abilitata de lege43 pentru apararea drepturilor cetenilor privind sigurana datelor personale.
Comerciantul nu se poate angaja n nici o aciune de prelucrare a datelor personale fr a avea o
autorizaie expres din partea CNIL.
Totodat, pentru a putea colecta i respectiv prelucra date personale, comerciantul trebuie s solicite n
mod expres n cadrul contractului, consimmntul expres al consumatorului privind exercitarea acestor
operaiuni i de asemenea trebuie s precizeze drepturile pe care le are la dispoziie acesta din urm, n
conformitate cu dispoziiile legale i anume dreptul de acces, opoziie i de intervenie, precum i modalitate n
care i poate exercita aceste drepturi.
Datele personale vor fi colectate i prelucrate n conformitate cu dispoziiile legii i n scop determinat,
explicit i legitim.
Datele personale vor fi adecvate, pertinente i neexcesive raportate la scopul pentru care sunt colectate.
n final, acestea vor trebui arhivate astfel nct s poat fi identificate oricnd respectivele persoane.
n. Legea aplicabil activitii comerciantului cu sediul n Frana este bineneles legea francez, ns
n contract va fi disponibil o opiune subsidiar n care prile pot alege legea unui anumit stat n funcie i de
domiciliul consumatorului.
n general legea aplicabil activitii comerciantului este cea a statului pe teritoriul cruia acesta i are
stabilit sediul social i unde i desfoar efectiv activitatea, principiu ns care nu va priva consumatorul care
are domiciliul n alt stat, de protecia dispoziiilor imperative ale legii locului cu privire la obligaiile
contractuale i anume cele aplicabile elementelor contractului.
n sfrit, n ceea ce privete politica de informare a statului unde consumatorul i are domiciliul exist anumite
restricii sau interdicii la importul anumitor produse, motivate de anumite criterii (religie, igien public,
protecia mediului, etc.).
43
Legea nr. 78-17 din 6 ianuarie 1978 modificat de Legea nr.2004-801 din 6 august 2004 cu privire la informatic, fiiere
i drepturi.
 Este recomandabil consumatorului s se conformeze criteriilor statului unde acesta domiciliaz, n ceea
ce privete permisibilitate importurilor i de asemenea n masur posibilitilor, i comercianii trebuie s
depun toate diligenele pentru respectarea acestora.
Bineneles c n materia restriciilor i a interdiciilor anumitor state nu se pot emite dect recomandri
pentru prile contractante, atta timp ct un control i un regim sancionator corespunztor suprastatal
deocamdat nu poate fi stabilit i n nici un caz impus operaiunilor de comer electronic.
o. Soluionarea litigiilor care s-ar putea nate n legtur cu validitatea, interpretarea, executarea sau
neexecutarea, ncetarea sau rezilierea contractului va fi ndeplinit:
prin mediere de ctre Centre de Mediation et dArbitrage de Paris (CMAP) la care prile declar c
ader. Acesta reprezint de fapt o clauz de mediere, care va fi iniiat de una din prile contractante
pentru gsirea unei soluii nainte de a apela la o instan de drept competent. Dac medierea este
reuit se va concretiza pritr-un acord ntre prile contractante care n conformitate cu dispoziiile
Art.2044 44din Codul Civil Francez va avea valoarea unei tranzacii. n acest ipotez, tranzacia poate fi
omologat de ctre un judector, la solicitarea uneia dintre pri, i va avea valoarea unei hotrri
judectoreti.
prin recomandare on-line de ctre Centre de Mediation et dArbitrage de Paris (CMAP) la care prile
declar c ader. Aceasta reprezint o posibilitate on-line pe care o au la dispoziie prile contractante
de a solicita o recomandare n ceea ce privete nenelegerile nscute ntre aceste, de la o autoritate ter
contractului. Aceast recomandare poate fi concretizat ntr-un protocol de acord ntre prile
contractante pentru rezolvarea amiabil a diferendelor acestora, fr a mai fi necesar deplasarea la o
instan competent.
dac cererea de chemare n judecat este emis de consumator, de ctre instana teritorial competent
care, la alegerea acestuia, poate fi ori cea a statului unde i are sediul comerciantul ori cea n care
domiciliaz consumatorul.
dac cererea de chemare n judecat este emis de comerciant, de ctre instana teritorial competent
unde domiciliaz consumatorul.

C.Securitatea comunicaiei on-line

Securitatea comunicaiilor on-line constituie una din condiiile eseniale pentru dezvoltarea comerului
electronic. Aceast securitate garanteaz ncrederea utilizatorilor i trebuie asugurat prin sisteme
corespunztoare de criptare a datelor.
n prezent n Frana coexist trei sisteme diferite cu privire la furnizarea, utilizarea, importul i exportul
mijloacelor de cripare:
Furnizarea, transferul din sau ctre un Stat membru al Comunitii Europene, importul i exportul
mijloacelor de criptare care asigur exclusiv funcii de autentificare sau de control al integritii sunt
Libere.
Furnizarea, transferul dintr-un Stat membru al Comunitii Europene sau importul de mijloace de
criptare care asigur funcii de confidenialitate sunt supuse unei declaraii prealabile ctre Primul
Ministru45 care va conine obligatoriu caracteristicile tehnice ale acestora i codul surs corespunztor46.
Transferul ctre un Stat membru al Comunitii Europene i exportul de mijloace de criptare care asigur
funcii de confidenialitate sunt supuse unei autorizaii47 prealabile din partea Primului Ministru48

44
n conformitate cu dispoziiile Art.2044 din Codul Civil Francez Tranzacia este un contract prin care prile sting un
litigiu nscut, sau previn un litigiu care s-ar putea nate. Acest contract trebuie redactat n scris
45
Vor fi excluse de la obligativitatea respectrii acestei formaliti prealabile doar situaiile de inters pentru siguran
national.
46
n caz de nerespectare a acestei obligaii, respectivele persoane vor fi pasibile de executarea unei pedepse cu
nchisoarea pentru un an i de o amend de 15.000 Euro.
47
n caz de nerespectare a acestei obligaii, respectivele persoane vor fi pasibile de executarea unei pedepse cu
nchisoarea pentru doi ani i de o amend de 30.000 Euro
48
Vor fi excluse de la obligativitatea respectrii acestei formaliti prealabile doar situaiile de inters pentru siguran
national.
 D. Arhivarea contractelor electronice
Contractele a cror valoare este mai mare de 120 Euro trebuie s fie concretizate n scris i vor fi obligatoriu
arhivate de ctre comerciant pentru zece ani, garantnd totodat accesul la acesta al prilor contractante i al
celor ce solicit n mod legitim acest lucru.
Termenul de zece ani este calculat de la data ncheierii contractului atunci cnd livrrii bunului sau execuia
prestaiei se produce imediat n timp real, n caz contrar termenul fiind calculat de la data efectiv a livrrii
bunului sau a executrii prestaiei.
Dei legea nu dispune expres n acest sens este recomandabil ca comerciantul s arhiveze odat cu
contractul propri-zis i o serie de elemente care n caz de litigiu ar ajuta instana n interpretrii acestuia:
Detaliile comezii,
Descrierea obiectului comenzii,
Fotografii ale obiectului contractului,
Precesul verbal de predare-primire, garanii etc.,
Condiiile contractuale de la data ncheierii contractului,
Mijloacele de plat folosite.

E.Concluzii
Contractul de comer electronic elaborat de Camera de Comer i Industrie Paris nu reprezint dect un
model a minima unde sunt stabilite i trasate totodat liniile de baz pentru adaptarea acestuia cu cerinele
prilor n funcie de specificitatea obiectului contractului vizat.
Modelul de contract este ntocmit n conformitate cu prevederile legii franceze i n concordan cu
Directivele Comunitii Europene aplicabile, dar poate servi drept referin att pentru legiuitorul romn ct i
pentru comercianii i consumatorii romni.
n pofida faptului c acest gen de comer devine pe zi ce trece mai folosit n raport cu expansiunea
exponenial a internetului i a tranzaciilor n reea, un cadru legislativ complex este foarte dificil de ntocmit,
dar stabilirea unor repere legislative i contractuale faciliteaz controlul i organizarea acestei activiti aflat n
plin dezvoltare att la nivel naional ct i pe plan mondial.
Raiunea care a stat la baza ntocmirii acestui contract a fost cea de centralizare a prevederilor contractuale
specifice activitii de comer electronic n Frana i oferirea pe plan naional a unui model aliniat la dispoziiile
legale aplicabile.
Privit din perspectiva similirarittilor legislative ale celor dou sisteme de drept precum i din
perspectiva armonizrii legilaiei romne cu cea comunitar, acest contract poate servi drept model pentru
ntocmirea urmat de expunerea ctre public a unui model de contract de comer electronic propriu legislaiei
romne.

CAPITOLUL III
CONTRACTE
PRIVIND
PRODUCEREA DE BUNURI SI SERVICII

1.Introducere
Pentru comercianti, profitul afacerii constituie o preocupare constanta, ceea ce se traduce in nivelul de
randament, nivelul cresterii cifrei de afaceri si procentul de piata detinut. Pentru a creste acesti indicatori apare
ca o necesitate asocierea si chiar regruparea cu alti comercianti.
Sunt posibile doua cai:
Legea romana a societatilor comerciale- Legea nr.31/1990, cu modificarile ulterioare- permite crearea de
noi societati, fuziunea ori absorbtia, iar Codul comercial permite asocierea in participatiune. In dreptul francez
sunt reglementate si alte solutii: crearea unei filiale comune, constituirea unui grup de interes economic.
 Dreptul contractelor deschide largi perspective, comerciantii avand posibilitatea sa conlucreze in orice
forma imaginata, singura limita constituind-o ordinea publica, iar in fapt, competenta si abilitatea de a-si rezolva
problemele.
Cel mai adesea, producatorii de bunuri vor incheia contracte de colaborare, chiar si cu concurentii lor, pe
aspecte de interes comun cum ar fi: studii comune, rationalizarea investitiilor, o politica comuna privind
exporturile, etc. Asemenea contracte sunt foarte flexibile, partenerii aflandu-se pe pozitie de egalitate juridica,
urmarind acelasi scop.
Este posibil insa ca echilibrul si egalitatea juridica, caracteristice contractului de colaborare, sa nu fie
acceptate de catre un comerciant puternic si care isi subordoneaza alti comercianti aducandu-i intr-o situatie de
dependenta economica, caz in care intre parti se va incheia un contract de integrare.

2.CONTRACTE DE COLABORARE
a. Clasificare
Contractele de colaborare nu au o reglementare, incadrandu-se in categoria contractelor nenumite. Ele
sunt intalnite cu o mare frecventa in domeniul comercial intrucat corespund cel mai bine imperativului
producatorilor de a rezita pe piata prin eforturi comune si obtinerea de profituri cat mai mari, dar prin pastrarea
independentei.
Exemple de cooperare se intalnesc la realizarea de mari lucrari, autostrazi, in domeniul aeronautic,
petrolier, expoatarea resurselor s.a.
Cooperarea nu se limiteaza numai la domeniul industrial, ea regasindu-se si in sectorul serviciilor, in cel
bancar si al asigurarilor, in domeniul transporturilor, in domeniul distributiei.
Contractele de colaborare sunt contracte complexe, cu clauze diverse si adesea originale, ceea ce face
dificil efortul de sinteza.
In functie de modul de manifestare a intentiei de colaborare, exista doua tipuri de contracte:
Contractul de colaborare-mijloc;
Contractul de colaborare-scop;

b.Contractul de colaborare-mijloc
Atunci cand colaborarea este axata pe cercetarea si dezvoltarea de produse ori de procedee colaborarea
este un mijloc pentru a se obtine performanta intr-un domeniu. Cel mai adesea consta in cercetari materializate
in inventii ori se colaboreaza pentru achizitionarea de brevete de inventie, dar si in fabricarea in comun a unui
produs, ori intelegerea de a lasa pe un co-contractant sa fabrice un produs.
Aceasta forma de colaborare este uneori insotita de intelegeri de limitare a activitatilor autonome de
cercetare in domeniul convenit; ele trebuie considerate ilicite deoarece restrang concurenta si ca atare sunt nule,
cu exceptia situatiei cand contribuie la progresul economic, conform Legii nr. 21/1996 privind concurenta si
Regulamentului CEE nr. 418/1985.
Colaborarea ca mijloc are specific intelegerea partilor de a face un lucru in comun si priveste relatiile
dintre comercianti, fara a fi vizate relatiile cu beneficiarii acelor produse si servicii.
Clauzele pe care partile le pot conveni sunt cele strict necesare pentru existenta valabila a unei conventii-
identificarea contractantilor, un obiect determinat sau determinabil, o durata, obligatiile asumate- dar si clauze
optionale legate de arbitraj, modificarea conventiei, inpreviziune, etc. Trebuie insa precizat ca asemenea
contracte sunt intuitu-personae, avandu-se in vedere calitatile specifice ale co-contractantilor care sunt intr-o
situatie identica referitor la obiectul acordului. Contractele de colaborare pot avea durate diferite, comerciantii
realizand grupari temporare ori permanente, incheind contracte cu caracter precar (a) ori durabil (b).
a)contractele precare de cooperare apar ca necesare pentru conjugarea eforturilor de obtinere a unui
segment de piata, comerciantii prezentandu-se impreuna in fata unui beneficiar care isi doreste sa trateze
compact cu o grupare prezentand cele mai bune performante tehnice si umane. Asemenea contracte temporare
exista in domeniul asigurarilor, transportului maritim, constructiilor publice s.a., comerciantii conservandu-si
independenta de gestiune, operatiunile fiind strict determinate.
Exista riscul ca un astfel de acord sa da impresia unei cooperari de natura societara, respectiv grupul temporar de
comercianti ar constitui o societate comerciala de fapt deoarece sunt intrunite elementele esentiale ale acesteia:
un scop comun, punera in comun de aporturi, participarea la pierderi si profituri. Totul depinde de abilitatea de a
ocoli asmea riscuri prin modul de redactare a clauzelor contractuale. Astfel, se precizeaza ca partile nu fac
aporturi in cadrul contractului de colaborare, ca nu exista vreo intentie de partajare de profituri ori pierderi, ca
acordul nu creeaza o persoana morala, iar scopul urmarit este o colaborare contractuala temporara care va inceta
la realizarea scopului. In dreptul francez contractul de colaborare precara poarta si numele de contract de
consortium si are de esenta sa: absenta structurii societare, baza pur contractuala unde sunt definite diferitele
prestatii ce revin partilor, precum si caracterul temporar al acordului. Mai mult, a existat un proiect de lege din
1976 privind grupurile temporare de intreprinderi- pentru reglementarea contractului temporar de cooperare, insa
nu s-a finalizat nici pana in prezent, ceea ce nu inseamna ca in practica nu poate exista, contractul nefiind supus
unei forme particulare.
Contractul de colaborare temporara trebuie sa precizeze obiectul si obligatiile fiecarei parti conforme cu
competenta lor. O clauza importanta o constituie exclusivitatea totala in realizarea proiectului si angajamentul de
a nu divulga secretele comerciale sau industriale de care iau cunostinta in timpul derularii proiectului, precum si
de a tine secret contractul insusi.
Partile trebuie sa desemneze partea care sa le reprezinte in fata tertilor si sa coordoneze lucrarile. De
precizat ca aceasta este mandatara partilor, iar nu a fiecarei parte si in consecita va respecta decizia lor colectiva,
fara a fi tinut de opinia unui mandatar izolat.

3.CONRACTE DE INTEGRARE IN PRODUCTIE

Conceptul de integrare apartine mai mult limbajului matematic decat limbajului juridic, iar legiuitorul
roman nu il foloseste, comparativ cu cel francez care l-a utilizat inca din 1964, dar in mod disparat.
Nici o definitie legala nu exista si nici in doctrina nu s-a formulat una precisa.
In doctrina franceza s-a spus ca prin contractul de integrare se intelege acea conventie prin care un
antreprenor pune inreprinderea sa sau o parte a activitatii acesteia in relatie exclusiva cu o alta intreprindere
pentru o periioada determinata.
Diferenta intre contractul de integrare si cel de colaborare rezida in tendinta de realizare a unei unitati
economice, scop in care unul dintre parteneri devine dependent de celalalt, activitatea sa economica nu mai este
autonoma. Unul dintre contractanti are nevoie de celalalt. Rezultatul este ca cei doi antreprenori nu se mai afla
pe pozitie de egalitate, unul subordonandu-l pe celalalt intr-o structura, cu alte cuvinte il integreaza in sistemul
sau economic.
Spre exemplu, in sectorul distributiei de autovehicule exista contracte de integrare sau de dependenta, dar
exista si in productie o adevarata integrare, precum si o integrare in domeniul agricol.
Se poate constata ca toate domeniile activitatii economice se preteaza la concentrarea intreprinderilor- pe
verticala sau orizontala- permitand constituirea de filiere de productie.
In domeniul activitatilor agricole, in Franta, prin Legea nr.678/1964 s-a reglementat contractul de
integrare, deci un contract deja numit, considerandu-se ca activitatea din agricultura s-a inscris in circuitul
economic alaturi de industrie si comert. Spre exemplu, o intreprindere agro-alimentara furnizeaza unui agricultor
animale si nutreturile necesare cresterii lor, un ajutor financiar pentru amenajarea expoataiei agricole, iar
agircultorul va creste animalele si le va preda furnizorului sau unei intreprinderi tert care le va comercializa.
Legea mentionata defineste contractul de integrare ca fiind acel acord, conventie incheiat intre un
producator agricol sau un grup de producatori agricoli si una sau mai multe intreprinderi industriale sau
comerciale, cuprinzand obligatii reciproce de furnizare de produse si/sau servicii. Referirea la calitatea partilor
face ca interpretarea sa fie stricta, cu excluderea altor comercianti. De asemenea, este de observat dependenta
economica a producatorului fata de intreprinderea agro-industriala prin obligatiile impuse acestuia de
respectare a normelor tehnice de productie si respectare a directivelor societatii integratoare. Concomitent,
unitatea integratoare isi asuma obligatia de a-I furniza cele necesare si de a cumpara produsele agricultorului la
un pret stabilit in contract.
Comparativ cu contractul de furnitura sau lohn, specificul contractului de integrare consta in
subordonarea producatorului unui bun sau serviciu fata de alt comerciant, subordonare manifestata in directivele
pe care comerciantul le da si ingradirile la care este supus producatorul.
Exemplul dat nu transforma contractul de interare intr-un contract numit decat ca exceptie. In consecinta,
partile, prin propria vointa, vor stabili clauzele contractuale si in caz de litigiu vor proceda la interpretarea
clauzelor in baza regulilor dreptului comun. In conformitate cu libertatea contractula, spre exemplu,
intreprinderea integratoare pastraza proprietatea supra furniturilor, iar producatorul intervine in temeiul unui
contract de antrepriza. Calificarea ca locatie, vanzare, furnitura si asistenta se poate face deoarece interpretarea
este compatibila cu contratul de integrare.
Totusi, transparenta calificarii are limite. Legatura de dependenta economica existenta intre producator si
integrator poate sa fie foarte puternica incat sa se ajunga la o veritabila subordonare juridica, caracteristica
contractului de munca, caz in care nu se poate retine o dubla calificare intrucat calitatea de salariat exclude pe
cea de integrat si invers.
Incompatibilitatea este mai evidenta intre contractul de integrare si contractul de societate. Evident ca in
contractul de integrare nu apare aspectul participarii la castiguri si pierderi, aspect specific contractului de
societate. Egalitatea juridica exista in contractul de societate, nu insa si in contractul de integrare. Affectio
societatis, de asemenea apare ca o conditie de baza in contractul de societate, pe cand la contractul de integrare
producatorul si-a asumat obligatii avand in vedere dependenta economica fata de integrator.

CAPITOLUL IV
OPERATIUNILE
DE
LEASING

I. Aspecte generale ale leasingului

Asanarea economiei si mai ales franarea consumului, concomitent cu stimularea investitiilor publice si
private, romanesti sau straine, in vederea realizarii unei productii competitive pe plan european si international,
s-a reflectat pe plan juridic prin adoptarea de acte normative - legi si ordonante guvernamentale - printre care se
afla si reglementarea, pentru prima data in Romania, a operatiunilor de leasing si a societatilor de leasing.
Leasingul este un pas inainte in finantarea societatilor comerciale care doresc sa isi achizitioneze utilaje
si echipamente, dar care nu au posibilitati financiare.
Aceasta tehnica de finantare - care presupune un risc ridicat - vine sa dea satisfactie agentilor economici
care nu pot sa obtina credite de la banci, ori nu vor sa-si greveze bunurile mobile si imobile prin instituirea de
ipoteci sau gajuri, sarcini de natura a afecta dinamismul specific domeniului comercial.
Interesul practic al leasingului este de a asigura finantarea integrala prin fonduri imprumutate a unei
investitii fara ca beneficiarul sa constituie masuri asiguratorii; prin aceasta leasingul se distinge de traditionala
creditare a investitiilor, unde intreprinderea beneficiara suporta o parte din valoarea investitiei.
De aceea leasingul - ca tehnica de finantare - vizeaza, in primul rand, intreprinderile care urmaresc
largirea activitatii si ridicarea performantelor, iar pe plan mai general, asigura progresul tehnic.

1. Notiunea de leasing
Definitia leasingului poate fi data atat din punct de vedere economic, cat si juridic.
Din punct de vedere economic, leasingul reprezinta o operatiune de finantare in care finantatorul asigura
fondurile necesare pentru intreaga investitie.49
Din punct de vedere juridic, leasingul reprezinta un contract complex care permite unei persoane sa
obtina si sa utilizeze un lucru fara a plati imediat pretul, cu posibilitatea de a-l cumpara la un pret rezidual.50

49
A se vedea: Analiza economica a operatiunilor de leasing in Dan Voiculescu, Mircea Caras - Leasing, Ed. Enciclopedica 1986 si Alex Puiu - Tehnici de negociere
contractuala si derularea in afacerile economice internationale , Ed. Tribuna economica, 1997, pag. 229-258.
De asemenea:
- Lamy - Droit commercial, Paris 1995, ed. Lamy, partea privind operatiunile de credit-bail la nr. 758, 803,805.
- Michel Germain - Traite de droit commercial, vol. I, ed. L.C.D.I., Paris, 1987, la nr. 167, 389, 558, 567, 6511, 16821.
- Jean -Pierre Casimir, Alain Couaet - Droit des affaires, Ed. Sirey - Paris, 1987, pag. 760, 1139, 1368.
- Romuald Szramkiewicz - Histoire du droit des affaires - ed. Montchrestien - Paris, 1989, pag. 225-227.
- Ralph H. Folsom, Alain A. Levasseur - Pratique du droit des affaires aux Etats Unis Dolloz, Paris, 1995 pag. 185.
- Legea nr. 64-455 din 2 VII 1966, in Code de commerce - Dolloz, 1980, p. 741
50
Asupra analizei juridice a operatiunilor de leasing, a se vedea D. Clocotici, Gh. Gheorghiu in R.D.C. nr. 1-12/1997 si nr. 3/1998.
 Termenul de leasing este necunoscut in limba romana, fiind preluat din jargonul economic si comercial
englez, unde s-a impus de aproximativ un secol, fiind apoi preluat de tarile europene occidentale.
Definitia operatiunilor de leasing trebuie sa reliefeze elementele esentiale ale acestora, precum si modul
lor de realizare.
Definitiile din diferitele legislatii nationale ale statelor europene prezinta aceleasi caracteristici esentiale
ale leasingului. Identitatea de structura a operatiunilor de leasing isi are explicatia in originea comuna a
diferitelor reglementari nationale, respectiv in dreptul american.
Diferentele ce se intalnesc intre unele reglementari ale leasingului privesc importanta pe care statele au
inteles s-o acorde unor aspecte referitoare la leasing.

2. Definitia leasingului in legea franceza

Prima definitie legala a leasingului in Europa provine din Franta, unde operatiunea poarta numele de
credit-bail.
Textul legii din 1966, asa cum a fost revizuit in anul 1967, prevede ca operatiunile de credit-bail sunt
cele prin care o intreprindere da in locatie bunuri imobiliare, in vederea unei utilizari profesionale, cumparate de
ea sau construite prin efortul ei financiar, daca aceste operatiuni, indiferent de calificarea lor, permit locatarului
de a deveni proprietar, in tot sau in parte, a bunurilor astfel inchiriate, cel mai tarziu la expirarea termenului
contractual, fie printr-o promisiune unilaterala de vanzare, fie prin achizitionarea directa ori indirecta a dreptului
de proprietate a terenului pe care au fost edificate imobilele inchiriate, fie prin transferul de plin drept a
dreptului de proprietate asupra constructiilor edificate pentru acel locator. Aceasta ampla definitie, desi se
refera doar la leasingul imobiliar, este in masura sa prezinte cu claritate principalele elemente cuprinse de
conceptia traditionala asupra leasingului.
In doctrina franceza recenta, operatiunile de leasing sunt definite prin evidentierea functiilor economice
ale acestuia. S-a retinut in acest fel ca leasingul reprezinta o finantare, in principiu integrala, a unei investitii
productive, garantata de beneficiar cu insasi proprietatea investitiei finantate.51
Din definitie se desprinde cu usurinta caracterul comercial al operatiunii, dar si intentia legiuitorului
francez de a incuraja pe aceasta cale activitatile economice aducatoare de profit.

3. Definirea leasingului in legea germana

O definitie foarte sumara a leasingului a fost data in Germania, prin circularele fiscale din anul 1971 si
respectiv 1972, stabilind, drept criteriu unic, in caracterizarea contractului, durata sa fixa si perioada in care este
reesalonata restituirea capitalului de finantator.
Astfel, circularele mentionate prevad urmatoarele:
a) contractul este incheiat pe o perioada determinata (irevocabila), timp in care niciuna din parti nu este
indreptatita a proceda la reziliere;
b) marimea platilor care se fac de catre beneficiarul utilizator in timpul perioadei irevocabile cuprinde in
afara costului de achizitie ori de productie si toate cheltuielile accesorii suportate de societatea
finantatoare.
In plus, cele doua circulare cuprind trei solutii care pot fi receptate in practica, in cadrul contractului de
leasing:
a) contractele in care se prevede expres optiunea utilizatorului de a cumpara bunul la sfarsitul perioadei
irevocabile.
b) contractele in care o asemenea optiune nu este prevazuta, ori care, eventual cuprind numai acordul
partilor, in sensul ca la expirarea perioadei irevocabile va fi prelungita relatia contractuala initiala.
c) contractele de leasing incheiate in legatura cu bunuri specializate, care nu pot fi utilizate in conditii
economice viabile, decat de beneficiar, ceea ce implica pentru acest motiv, transferul de proprietate catre
beneficiar la data cand perioada a luat sfarsit.

4. Definirea leasingului in legea belgiana

51
M. Giovanoli Le credit-bail (leasing) en Europe. Developement et nature juridique, Paris, 1980, pag.11.
 Legislatia belgiana ofera cea mai fidela definitie a leasingului mobiliar si imobiliar, sub aspectul
raportarii acestuia la realitatea economica a operatiunii.
Mai precis, sub rezerva transmiterii catre utilizator a riscurilor si sarcinilor ce decurg din folosinta
bunului, au fost receptionate si precizate toate elementele specifice operatiunii de leasing.
Decretul-lege nr. 55 din 10 noiembrie 1967 arata in art. 9 trasaturile contractului de leasing imobiliar:
a) priveste numai acele echipamente pe care utilizatorul beneficiar le foloseste in scopuri imobiliare;
b) bunurile trebuie achizitionate de la furnizori, in vederea predarii lor in leasing, tinand seama de
comanda pe care viitorul utilizator o transmite si care trebuie sa cuprinda specificatiile, detaliile si
performantele pe care utilizatorul le doreste;
c) durata contractului de leasing trebuie sa corespunda perioadei in care se prezuma ca bunul este util
din punctul de vedere al performantei economice;
d) pretul locatiei trebuie sa fie astfel stabilit, incat sa poata amortiza valoarea bunului, in perioada de
utilizare determinata prin contract;
e) contractul trebuie sa cuprinda clauza potrivit careia utilizatorul este indreptatit ca la incetarea
contractului sa cumpere bunul, platind pretul stabilit prin contract, iar daca acest pret nu a fost acoperit
in intregime, se datoreaza plata diferentei, adica a valorii reziduale.
In ceea ce priveste imobilele, prin art. 1 al Decretului regal nr. 30 din 28 decembrie 1970, s-au prevazut
urmatoarele:
a) contractul are ca obiect un imobil existent la acea data, construit sau cumparat de finantator, potrivit
cu precizarile detaliate ale utilizatorului, astfel incat sa poata fi folosit de catre beneficiar in vederea
exercitarii activitatilor comerciale sau industriale;
b) folosirea edificiului si a terenului pe care este construit trebuie sa fie predata utilizatorului, in temeiul
unui contract care nu poate fi reziliat, dar care, in acelasi timp, nu este translativ de proprietate,
finantatorul pastrand nuda proprietate;
c) la data expirarii contractului si tinand seama de totalul sumelor platite in perioada de locatiune,
utilizatorul este indreptatit a dobandi insasi proprietatea bunului primit in leasing;
d) totalul sumelor platite de utilizator in perioada contractului, in ipoteza in care beneficiarul nu-si
manifesta dorinta de a dobandi proprietatea imobilului, trebuie sa fie folosite de finantator pentru a-si
reconstitui in intregime capitalul investit initial, majorat chiar cu dobanzile primite de la utilizator.

5. Definirea leasingului in legea italiana

In Italia, leasingul (locazione financiaro) este prevazut in mod expres prin Legea nr. 183 din 2 aprilie
1986, care -la art. 17 alin. 2- defineste leasingul prin inchirierea bunurilor mobile ori imobile, pe care
finantatorul le dobandeste, ori le confectioneaza, in raport cu indicatiile date de utilizator, acesta din urma
asumandu-si toate riscurile pe timpul valabilitatii contractului, avand si dreptul de a deveni proprietarul bunului
primit in locatiune, cu conditia de a plati pretul stabilit la data incheierii.
Simpla si sintetica, aceasta definitie nu spune nimic despre natura platilor si pretului.

6. Definirea leasingului in legea elena

Legea elena s-a nascut intr-un moment (1986) in care a putut dispune de intregul bagaj conceptual al
Europei occidentale, data la care putem vorbi deja de o traditie in domeniu.
Acest fapt se remarca prin lipsa oricarui demers de sintetizare a unei definitii juridice, preferandu-se ca
notiunea de leasing (locatiune financiara) sa fie definita prin intermediul obiectivelor economice si juridice pe
care legiuitorul elen a urmarit sa le atinga cu ajutorul acestei figuri juridice. 52

7. Reglementarea leasingului in legea romana

In legislatia romana operatiunile de leasing sunt definite ca fiind acele operatiuni prin care "o parte,
denumita locator/finantator, transmite pentru o perioada determinata dreptul de folosinta asupra unui bun, al
carui proprietar este, celeilalte parti, denumita locatar- utilizator, la solicitarea acesteia, contra unei plati
periodice, denumita rata de leasing, iar la sfarsitul perioadei de leasing locatorul/finantatorul se obliga sa
52
Jean Vulgaris, La location financiere en Grece, in Revista italiana del leasing, nr. 3/1987, pag. 575 si urm.
respecte dreptul de optiune al locatarului, utilizatorului de a cumpara bunul, de a prelungi contractul de leasing
fara a schimba natura leasingului ori de a inceta raporturile contractuale. (art. 1 din Ordonanta nr. 51/1997
privind operatiunile de leasing si societatile de leasing, completata si modificata prin Legea nr. 90/28.04.1998,
Legea nr. 99/1999, republicata in M.O. al Romaniei, Partea I, nr. 9/12.01.2000 si Legea nr.289/13.07.2006
publicata in M.Of. al Romaniei nr. 606/13.07.2006

8. Notiunea de leasing
Definim leasingul ca fiind operatiunea prin care o parte, denumita locator/finantator, se angajeaza la
cererea unui utilizator/locatar, sa-i asigure posesia sau folosinta unui bun, cumparat sau realizat de finantator,
contra unei redevente, iar la sfarsitul perioadei de folosinta convenite, sa respecte dreptul de optiune al
utilizatorului de a dobandi proprietatea bunului la un pret rezidual, sau de a prelungi contractul de leasing, ori de
a inceta raporturile contractuale.
Nu am considerat util a include in cadrul definitiei destinata bunurilor contractate, pentru a evita
confuziile. Despre problemele pe care le creeaza precizarea destinatiei bunurilor in cadrul definitiei va fi vorba
in unul dintre paragrafele urmatoare.
Raspunzand intereselor specifice mediului romanesc, legiuitorul se delimiteaza de reglementarile
statelor occidentale, dand leasingului nu numai un scop economic, ci si unul social.
Tinta economica este incurajarea investitiilor, prin punerea la dispozitie a unui instrument de finantare
cu multiple avantaje, inclusiv de ordin fiscal si care, in acelasi timp, ofera securitate creditului fara sa greveze
bunurile cu sarcini speciale.
Scopul social urmarit este sprijinirea achizitionarii de locuinte si bunuri de folosinta indelungata de catre
persoanele fizice.

9. Terminologie
Termenul de leasing este susceptibil de interpretari diferite si mai ales de extindere la alte operatiuni care
nu fac parte din sfera sa, cum ar fi inchirierea sau vanzarea afectata de termen. Echivocul subzista si urmare a
diferentelor de sens ale termenului de leasing chiar in tarile anglo-saxone, unde desemneaza multiple tranzactii,
dar din care doar financial leasing corespunde operatiei ce ne intereseaza, aspect ce va fi analizat in cele ce
urmeaza.
Este de observat ca termenul de leasing este preluat si de legislatia noastra ca un neologism, renuntandu-
se implicit la termenul francez de credit-bail; fiind un neologism, pare firesc a se aplica numai unei operatiuni
noi, distincte de institutiile juridice deja reglementate.53
Leasingul - in forma preluata de europeni, respectiv financial-lease, se deosebeste de operating lease
care este o simpla locatiune cunoscuta si sub numele de renting.
In legislatia germana si suedeza se intalneste contractul numit konsumgiiterleasing (inchirierea
bunurilor destinate consumatiei). Prin natura sa, acesta operatie se apropie de locatiunea denumita operational
leasing, insa atunci cand utilizatorul dispune de dreptul de a cumpara bunul, vom fi in fata unei modalitati a
leasingului care, de altfel, a fost precizata si de legea romana, anume leasingul bunurilor de folosinta
indelungata.
Termenul leasing se alatura celorlalti termeni din sfera economica, consacrati la scara internationala,
avand o origine anglo-americana. Marketing, factoring, forfaiting, joint-venture, know-how sunt termeni care
vorbesc de vocatia economico-practica a spiritului american.

10. Etimologie
Etimologic, cuvantul lease este de origine franceza. La randul sau, lease provine din mai vechiul
lais, derivat al verbului laisser, care isi are originea in latinescul laxare54 si semnifica:
In S.U.A. , contractul numit lease desemna locatiunea bunurilor imobile. Acest contract avea foarte
putin in comun ce ceea ce numim noi, in sistemul de drept romano-german, locatiune imobiliara. Singurul
53
M. Giovanoli, idem pag. 17
54
- Oxford Dictionary, vol.I, lease si lax
- Le petit Robert, par Paul Robert - Dictionnaire, Paris 1991, pag. 419.
- Dictionnaire actuel de la langue francaise, ed. Flammarion, Paris, 1995, pag. 274
- Gh. Bibicescu-Lexicon maritim englez-roman, Bucuresti,1971, p. 328
element care ar putea reliefa apropierea celor doua tipuri de contracte este finalitatea (scopul) lor: exploatarea
unui imobil de catre un neproprietar.
Spre deosebire de simpla locatiune care da nastere doar la drepturi personale (de creanta), vechiul
contract de lease presupune transferul unor drepturi reale pe o perioada fixa de timp, in schimbul unor
redevente.
Contractul lease este un mijloc de dezmembrare a dreptului de proprietate si de exploatare distincta a
atributelor acestuia.
O asemenea figura juridica se incadra firesc sistemului anglo-american, foarte reticent fata de categoria
drepturilor personale, insa este oarecum rebela fata de sistemul rigid si inflexibil al drepturilor reale din sistemul
romano-germanic.
O alta particularitate a contractului lease este termenul foarte lung pe care, de regula, acesta se
incheia.
Intre lease imobiliar din S.U.A. si inchirierea emfiteotica din unele tari europene exista unele
asemanari relative la termenul indelungat al contractului si la transferul unor drepturi reale.
De remarcat ca la origine, termenul lease era folosit exclusiv in domeniul imobiliar; ulterior
termenul a inceput sa desemneze si alte operatiuni de inchiriere avand ca obiect bunuri mobile. Astazi, in S.U.A.
aproape toate modalitatile de inchiriere se numesc lease.

11. Financial lease

Expresia financial lease, cum afirmam, corespunde acceptiunii continentale asupra leasinguluisi a
aparut in perioada cand contractele de lease desemnau exclusiv o tranzactie imobiliara. Noua operatiune
transforma vechiul contract intr-un mijloc de finantare a achizitiilor de imobile. Ulterior, financial lease avea
sa desemneze atat operatiunile de finantare a imobilelor, cat si a echipamentelor mobiliare.
Elementul de trecere catre un mijloc de finantare a fost aparitia dreptului de achizitie a bunului la un pret
rezidual.
Termenul leasing sau expresia echivalenta credit bail din dreptul francez, isi descopera semnificatia
reala ca tehnica de inchiriere ce permite realizarea operatiunilor de creditare; diferenta fata de contractul de
vanzare in rate consta tocmai in faptul ca finantatorul ramane proprietarul bunului pana la finele operatiunii,
dreptul de proprietate avand rolul unei garantii reale. In fine, utilizatorul este considerat un simplu locatar care
poate deveni proprietar numai la sfarsitul contractului.

12. Lease-back
Trebuie specificat ca in definirea completa a leasingului este necesara si analiza lease-back-ului ca
forma particulara a leasingului in care finantatorul transmite lucrul spre folosinta fostului proprietar; aceasta
modalitate a leasingului intareste caracterul de operatiune de finantare.
Lease-back-ul imobiliar este, de altfel, prima forma de financial leasing care a aparut si s-a
dezvoltat in America. Lease-back a avut primul succes pentru ca este cea mai simpla forma de leasing. El nu
presupune un furnizor al bunului, ceea ce elimina sistemul relativ mai complicat al raporturilor tripartite.
Pe de alta parte, lease-back este expresia cea mai evidenta ca leasinguleste in finalitatea sa o
operatiune de finantare, garantata cu un drept de proprietate. De observat ca denumirea completa data de
americani acestei operatiuni este sale and lease-back, adica vanzare si inchiriere inapoi.

13. Fiducia cum creditare

Inca din antichitate s-a observat ca beneficiile sunt obtinute prin folosinta unui lucru, avand mai putina
importanta cine detine titlul de proprietate. Aristotel exprima ideea ca bogatia nu se masoara prin titlurile de
proprietate, ci prin efectiva utilizare a unor lucruri, chiar daca sunt proprietatea altora.55 Leasingul isi afla
radacinile in forma arhaica a creditului pe care o constituia in dreptul roman fiducia: imprumutatorul isi
rezerva pentru garantia creantei sale proprietatea unui lucru.
Exista o mare asemanare a leasingului si in special a modalitatii sale and lease-back cu forma arhaica
a gajului din dreptul roman fiducia cum creditare.

55
Aristotel, Retorica, cartea I, cap. V
 In cadrul operatiunii fiducia cum creditare, imprumutatul (fiduciant) transfera proprietatea unui lucru
mobil sau imobil in patrimoniul imprumutatorului (fiduciar), cu titlu de garantie a imprumutului primit. La
randul sau, fiduciarul se obliga sa-i restituie bunul dupa inapoierea datoriei.
In practica, datorita necesitatilor economice sau sociale, imprumutatul pastra in mod frecvent folosinta
bunului vandut. Debitorul devenea astfel un detentor precar al lucrului vandut, platind periodic o suma de bani
cu titlu de chirie, ca pret al folosintei lucrului.
Indiferent de atitudinea imprumutatului, acesta nu-si schimba calitatea de detentor precar, impiedicand
astfel ca prescriptia achizitiva sa opereze pana la data platii debitului. Uzucapiunea se producea in termen de un
an de la data stingerii datoriei, in favoarea debitorului care a conservat folosinta bunului instrainat.
Alaturi de gaj si ipoteca, fiducia cum creditare era o garantie reala care permitea creditorilor sa-si
asigure finantarile efectuate, insa spre deosebire de celelalte, ea ofera un plus de securitate creditorului.
Drepturile nascute din contract erau garantate printr-o actiune in factum si printr-o actiune in jus 56.
La origine, asemenea acte nu aveau o sanctiune, termenul care le desemneaza - fiducia- exprima faptul
ca raporturile dintre parti se bazau pe incredere.
Gaius- care ne vorbeste despre fiducia cum creditare - arata ca aceasta avea functia de garantie si
consta in transmiterea proprietatii prin mancipatiune sau in jure cessio, insotita de o conventie privind
retransmiterea proprietatii asupra lucrului57.
Desi in mod cert nu exista o continuitate evolutiva de la fiducie catre leasing, vechea institutie juridica
romana ne-ar putea folosi in demersurile teoretice de stabilire a naturii juridice a contractului de leasing.

14. Safeway Stores

In epoca moderna, spre sfarsitul secolului al XIX-lea, aveau loc in S.UA. primele operatiuni care
prefigurau leasingul.
In 1877 aparatele de telefon au fost inchiriate abonatilor, iar acest contract avea sa fie denumit lease.
Insa, cum am vazut, nu din zona bunurilor mobile avea sa se nasca noua figura juridica.
In 1937, Safe Stores Inc. a cumparat un teren pe care ulterior a ridicat super-magazinul Safeway
Stores; avand nevoie de capital mobil, acesta l-a vandut imediat unui grup de investitori care, la randul lor, l-au
lasat spre exploatare fostului proprietar, in regim lease, pe o perioada indelungata.
Cam in aceeasi perioada, o operatiune similara lease-back-ului avea loc in Ohio. Operatiunea consta in
vinderea unui imobil catre o banca, cu titlu de garantie (trustee), imobil ce urma sa fie exploatat de vanzator in
regim de lease timp de 99 de ani, dupa care utilizatorul avea optiunea cumpararii bunului.

15. Sale and lease-back

Leasingul (lease financing) s-a folosit in S.U.A. in anii 30 pentru finantarea bunurilor imobile. La
inceputul anilor 50, el a inceput sa fie folosit si ca instrument de finantare a echipamentelor mobiliare.
Operatiunile de lease financing s-au dezvoltat foarte mult dupa al II-lea razboi mondial si datorita
incurajarilor pe care S.U.A. le-a dat prin facilitatile fiscale.
In 1950, peste 150 de universitati si colegii americane erau angajate in tranzactii de sale and lease-
back, ele fiind considerate alaturi de alte organisme (ex: fondurile de pensii) taxe exempt institutions,
beneficiind in acest fel de multiple avantaje fiscale. In jurul acestor institutii s-au grupat mari finantatori pentru
a derula prin intermediul lor operatiuni economice cu fiscalitate redusa.
Principalele sustinatoare ale operatiunilor de sale and lease-back au fost marile companii de asigurare.
Concursul lor financiar a fost decisiv in afirmarea operatiunii de leasing.
Leasingul echipamentelor (finance equipment leasing) a aparut in 1952, o data cu primele societati
specializate de leasing.

16. United States Leasing Corporation

Leasingul financiar este strans legat de numele omului de afaceri californian Schoenfeld, care a fondat
in 1952, alaturi de cativa parteneri, intre care si D.P. Booth Jr. United States Leasing Corporation - prima
societate specializata in operatiuni de leasing al echipamentelor mobiliare, societate care este si astazi una din
56
E.Molcut, D.Oancea, Dreptul roman, 1993, Bucuresti, pg. 260
57
Gaius 2,60
cele mai puternice in domeniu. Schoenfeld si D.P. Booth pot fi considerati, pe drept cuvant, parinti ai
leasingului modern.
Stralucita idee i-a venit lui Schoenfeld dintr-o fericita experienta personala. Pe vremea cand era
directorul unei intreprinderi din domeniul industriei alimentare, Schoenfeld, beneficiind de o mare comanda, s-a
confruntat cu nevoia de masini suplimentare pentru a o putea executa la timp. Astfel, el a convins un alt
comerciant sa-i inchirieze, in regim asemanator contractului de lease, utilajele de care avea nevoie, pentru un
termen indelungat. In urma afacerii, Schoenfeld si-a dat seama ca aceasta poate fi o metoda eficienta de
finantare in viitor.

17. Implicarea bancilor in leasing

Principalele sustinatoare ale leasingului echipamentelor industriale au fost bancile , fie indirect prin
intermediul unor societati specializate de leasing, fie direct dupa ce acestea au primit autorizatia sa desfasoare
asemenea operatiuni.
In 1963, cea mai importanta retea bancara, National Banks, a primit aceasta autorizatie urmata de Bank
Holding Companies in 1970.
Pana in anul 1975, deci in mai putin de 15 ani, bancile fusesera autorizate sa desfasoare operatiuni de
leasing in mod direct in 41 de state americane.
Dezvoltarea exploziva a leasingului in America a avut loc pe fondul unei economii expansive si intr-un
climat fiscal incurajator.

18. Leasingul englez

Foarte rapid, aceasta operatiune a fost preluata in Marea Britanie, pentru ca apoi, incepand cu anii 60,
sa se raspandeasca in Europa continentala.
Leasingul si-a gasit locul firesc in dreptul britanic datorita similitudinilor pe care acesta le are cu dreptul
american.
Precum in tara de origine, prima forma a leasingului care s-a raspandit in Marea Britanie a fost sale and
lease-back.
In Marea Britanie, cele mai multe dintre societatile de leasing - leasing companies - sunt infiintate si
sustinute de banci. Ele beneficiaza de un regim fiscal extrem de favorabil. Valoarea bunului, spre exemplu,
poate fi dedusa pana la 100% din profitul impozabil. Acest fapt a determinat ca si Marea Britanie sa cunoasca o
dezvoltare exploziva a acestor societati, ele finantand un sfert din totalul investitiilor de la finele deceniului opt.

19. Natura juridica a operatiunilor de leasing

Leasingul este o operatiune complexa care suscita foarte multe intrebari relative la natura sa juridica.
Succesul sau esecul pe care l-ar putea avea cel care porneste in determinarea naturii juridice a operatiunii de
leasing se datoreaza gradului de libertate in abordarea acesteia.
Multi specialisti europeni au esuat in acest demers, tocmai datorita tendintei de a incadra, chiar in mod
fortat si nefiresc, operatiunile de leasing intr-una din figurile juridice traditionale.
Leasingul are pe taramul doctrinei comerciale un merit cel putin egal cu acela pe care si l-a capatat in
domeniul economico-financiar, si aceasta deoarece prezenta sa a reprezentat pentru Europa traditional-
formalista o mare provocare: provocarea renuntarii la canon, amintindu-ne astfel sensul lucrurilor ca nu
realitatea se modeleaza pe forma teoriei, ci teoria este sintetizarea realitatii.
In acelasi timp, leasingul a pus Europa continentala in ipostaza de a-si reconsidera anumite conceptii in
materia dreptului privat.
Ca si institutia trust-ului, leasingul este o creatie a sistemului anglo-american. Cele doua figuri juridice
reliefeaza disocierea pe care anglo-americanii o fa c traditional intre titlul de proprietate asupra unui bun si
utilitatea materiala a acestuia.
Nesuprapunandu-se niciunei figuri juridice din dreptul privat european, leasingul a dat nastere unor
dispute de ordin teoretic care au fost purtate de formalistii dreptului pe un camp foarte vast, delimitat de
locatiune, vanzare in rate, vanzare afectata de termen, imprumut ori credit cu garantii speciale.
Treptat insa, leasingul s-a evidentiat ca o institutie de sine statatoare, mai bine conturat ca realitate
economica decat ca figura juridica.
 Evidentiind complexitatea noii figuri juridice, Curtea de Apel din Paris, prin decizia sa din 19 februarie
1978, arata ca din punct de vedere economic leasingul (credit-bail) este, cert, o operatiune financiara, dar care
se realizeaza juridic cu ajutorul contractelor de tip clasic asa cum sunt ele reglementate: este vorba de o
locatiune (...), insotita de o operatiune de finantare si de o promisiune de vanzare.58
In mod evident, demersul Curtii de Apel a fost in sensul de a gasi cu orice pret o norma care sa
guverneze raporturile complexe dintre parti, renuntandu-se de dragul acestui imperativ la acuratetea teoretica ce
impunea reconsiderarea, ori macar nuantarea unor categorii invocate. Astfel, utilizatorul este departe de a se
identifica cu un simplu locatar, dupa cum vom vedea.

20. Delimitarea leasingului

Delimitarea exacta a naturii juridice a leasingului are importanta deosebita in plan practic pentru a stabili
raportarile obligationale dintre parti si cele dintre parti si terte persoane. Este important de stiut spre exemplu,
cine suporta riscurile si in ce conditii, cine garanteaza pentru vicii si evictiune, ori cine are raspunderea civila
pentru fapta lucrului.
Totodata, pe aceasta cale se vine in ajutorul partilor pentru interpretarea contractului in conformitate cu
vointa lor si cu natura juridica a leasingului, determinandu-se si clauzele ce trebuie subintelese in orice
operatiune de acest gen.
a) Delimitarea leasingului fata de locatiune
La prima vedere, privit superficial, leasingul are natura locatiunii, insa analizand operatiunea din punctul
de vedere al utilizatorului, aceasta ne apare ca un procedeu de finantare a investitiilor productive, mobiliare si
imobiliare. Iar daca ne referim la modalitatea sale and lease back, leasingul este o cale de remobilizare a
investitiilor deja efectuate.
Trebuie specificat ca spre deosebire de chiria pentru locatiune, redeventele contractului de leasing includ
si ratele de amortizare a bunului.
De asemenea, daca chiriile locatiunii sunt considerate fructe ale bunului exploatat, redeventele
leasingului pot fi numite producte pentru ca, prin amortizarile cuprinse, ele consuma din substanta lucrului
pana il aduce la o valoare reziduala, la finalul contractului.
In fine, in cadrul leasingului opereaza transferul catre utilizator a tuturor riscurilor si responsabilitatilor
ce apartin in mod normal proprietarului. Pe aceasta cale se aduce atingere conceptiei traditionale asupra
proprietatii si se confera utilizatorului anumite drepturi reale.
Ordonanta nr. 51/1997, modificata si completata, contine in art. 1 expresia drept de folosinta, fara a
clarifica natura acestui drept.
Din anii 60, administratia fiscala americana nu a mai acceptat sa trateze operatiunile de leasing
financiar ca veritabile locatiuni. S-a considerat ca este vorba de o vanzare pe credit deghizata, si nu o inchiriere
reala, atunci cand utilizatorul are la dispozitie optiunea de cumparare a bunului la un pret simbolic, ori irelevant
in raport cu ratele platite sau cu valoarea de piata a bunului.
Prin faptul ca utilizatorul nu este proprietarul bunului, leasingul se aseamana cu locatiunea, dar tinand
cont de atributiile sale, el se comporta ca un cvasi-proprietar. In raporturile cu furnizorul, finantatorul nu
intervine decat la plata pretului, toate drepturile si obligatiile aflandu-se in sarcina utilizatorului care va trata
calitatea, conditiile de achizitie si de garantie a bunului.
Tribunalul de Inalta Instanta (T.G.I.) din Paris, prin decizia din 8 ianuarie 1979 59, a analizat diferentele
de regim juridic existente intre o inchiriere comerciala si un contract de leasing (imobiliar).Intr-un contract de
locatiune se urmareste, in principal, protejarea fondului inchiriat, pe baza dreptului comun: stabilirea si plata
chiriilor, precum si respectarea de catre locator a garantiilor pentru evictiune.
In schimb, in contractul de leasing, unde pentru proprietar operatiunea are valoarea unui credit, se va
urmari in principal realizarii rambursarii investitiei si a realizarii unui profit. Redeventele se analizeaza ca o
rambursare a unui imprumut si ca o plata de profit. Clauza de scara mobila in plata redeventelor, continuta de un
contract de leasing are ca scop sa permita locatorului conservarea substantei capitalului sau investit. Aceasta
problema nu se pune in materie locativa. A aduce atingere unei asemenea clauze, facand apel la o valoare
locativa, ar insemna bulversarea economiei contractului si introducerea in dreptul civil a notiunii de
58
V.CA Paris 16 ch B.J.C. 79.II18934, p. 189, cu nota de E.Bey
59
T.G.I. 8 janv.1979, Frongeries bayle contre Locaexpansion
impreviziune, contrara principiilor generale de drept al obligatiilor. Instanta concluzioneaza ca leasingul
imobiliar nu este o inchiriere insotita de o promisiune de vanzare, inclinand a-l considera un contract specific.
In acelasi sens, delimitandu-se de conceptia locativa asupra leasingului, Curtea Suprema a S.U.A. a
admis - intr-o decizie foarte discutata - ca, in cadrul unei operatiuni de sale and lease-back, utilizatorul poate
fi considerat, din punct de vedere fiscal, drept adevaratul proprietar al bunului.
Nu in ultimul rand, trebuie aratat ca dreptul de optiune al utilizatorului, care ii permite la sfarsitul
contractului sa cumpere bunul la un pret egal cu valoarea soldului nerambursat din capitalul investit, nu are
nimic in comun cu un contract de locatiune.
b) Comparatia intre leasing si credit
Leasingul, in forma sa clasica, il putem asemana unui credit de investitii, chiar daca beneficiarul nu
devine imediat proprietarul acesteia.
Din acest motiv, leasingul a mai fost calificat drept un credit in natura sau operatiune cu scop
financiar grevata de un contrat de inchiriere. Se poate spune ca, in ce-l priveste pe finantator, leasingul este un
credit mediu sau lung, garantat de un drept de proprietate.60
Datorita asemanarii cu creditul, de la inceputul deceniului sapte, in S.U.A., bancile sunt autorizate sa
efectueze direct finantari sub forma leasingului. In practica continentala, societatile bancare nu fac operatiuni de
leasing in mod direct, ci indirect prin intermediul unor societati specializate.
In decizia sa din 10 octombrie 197961, Curtea din Paris a constatat ca in mod cert leasingul presupune si
o inchiriere, dar caracterul sau esential consta in finantarea integrala de catre utilizator a unei investitii. Curtea
conchide ca leasingul nu este nici un imprumut, nici un credit, si nu este nici o vanzare cu termen, mai ales ca
spre deosebire de ultima categorie, platile facute cu titlu de amortismente nu pot fi restituite, daca vanzarea nu
mai are loc din diferite motive.
De observat ca, spre deosebire de un credit traditional, prin leasing se asigura finantarea integrala a unei
investitii, pe cand in cazul unui credit, beneficiarul contribuie cu 30-50% din valoarea investitiei. De asemenea,
prin creditul traditional investitia este grevata de sarcini reale (gaj, ipoteca) - stingheritoare si nesigure, pe cand
in cazul leasingului garantia este chiar dreptul de proprietate.
Leasingul apare astfel ca mijlocul ideal de finantare a societatilor comerciale in expansiune.
c) Comparatie intre leasing si imprumut
In acelasi timp, leasingul se aseamana si cu un imprumut, mai ales daca avem in vedere obligatia de
restituire integrala a finantarii (face exceptie valoarea reziduala), sau caracterul irevocabil al contractului pe
timpul derularii sale.
Intr-o structura cu caracter general, redeventele contractului de leasing cuprind: ratele de amortizare,
chiria pe capitalul neamortizat, taxele si asigurarile, precum si o marja de profit.
d) Comparatie intre leasing si contractul de vanzare-cumparare (in rate si cu termen)
Leasingul se deosebeste de vanzarea cu plata pretului in rate care este un contract potrivit caruia
cumparatorul isi asuma obligatia de a plati pretul unui bun din veniturile salariale realizate prin retineri lunare.62
Ca orice contract de vanzare-cumparare, si aceasta forma de contract da nastere la obligatiile specifice
din sarcina partilor: vanzatorul trebuie sa predea lucrul si sa-l garanteze pe cumparator, iar cumparatorul trebuie
sa ia in primire lucrul si sa plateasca pretul.
Transmiterea dreptului de proprietate si a riscurilor se face de la momentul incheierii contractului, cu
unele restrictii ce revin cumparatorului - convenite sau stabilite de acte normative: de a instraina bunul si de a-l
asigura pe durata platii ratelor.
Se constata diferenta importanta fata de leasing, unde finantatorul pastreaza proprietatea asupra bunului,
iar toate celelalte obligatii, inclusiv riscurile, revin utilizatorului. Redeventele nu au natura juridica a ratelor,
respectiv de plata a pretului, insa vor fi deduse in cazul in care utilizatorul isi manifesta optiunea de a cumpara
bunul folosit.
De asemenea, leasingul se deosebeste si de contractul de vanzare-cumparare, cu pastrarea proprietatii
pana la plata pretului, deoarece aceasta forma de vanzare, desi nu transfera proprietatea decat la

60
Charlier, Placement collectif, p.6
61
C.A. Paris 6 ch 10 oct. 1979, Charbif contra Bail investissement (nepub)
62
Fr. Deak, Stanciu Carpenaru, Contractele civile si comerciale, p.212 si urm
termen, naste toate celelalte efecte specifice vanzarii. Mai este de observat ca la plata pretului cumparatorul
devine automat proprietarul bunului, situatie inexistenta in cazul leasingului, unde utilizatorul nu devine
proprietar in mod automat, la finele perioadei de folosinta a bunului, cand el are posibilitatea de a cere
achizitionarea bunului.

21. Importanta leasingului

a) Finantarea investitiilor productive
Leasingul s-a dovedit a fi cel mai eficient mijloc de finantare a investitiilor productive, oferind un plus
de siguranta detinatorului de capital. Statele au incurajat finantarile prin intermediul leasingului a unor investitii
de interes general.
Unele proiecte ale statului pot fi finantate prin intermediul leasingului public; investitiile comunitatilor
pot folosi leasingul comunal.
Nu in ultimul rand, leasingul combinat cu facilitati fiscale adecvate, poate fi un mijloc eficient de
dezvoltare a regiunilor subdezvoltate.
Leasingul este o alternativa moderna la creditul clasic, dar poate fi si o metoda de remobilizare a
capitalului imobilizat (lease-back).
Prin acest mijloc, se incurajeaza intrepriderile rentabile, capabile sa aduca profitul necesar achitarii
redeventelor. Aceasta forma de finantare ofera creditorului drept de garantie insusi dreptul de proprietate, fapt
ce da creditului un grad de risc scazut.
Leasingul accentueaza tendinta moderna a capitalismului de a face o disociere intre cei care detin
capitalul si cei care folosesc in mod activ acest capital. De asemenea, aduce atingere conceptiei traditionale de
proprietate si afecteaza serios mitul proprietatii in planul doctrinelor economice.
Prin utilizarea fondurilor pentru plata furnizorilor de bunuri, se incurajeaza, indirect, productia de bunuri
mobile si construirea de imobile. Fondurile sindicalizate dein contractele de leasing, cu valoare mare, pot atrage
capitalul de pe piata si directionarea lui catre investitii: in acest fel, leasingul se dovedeste un mijloc de
vitalizare a unei economii decapitalizate.

b) Leasingul in economiile in curs de dezvoltare

Leasingul poate fi un complementar al sistemului bancar; prin emiterea de actiuni sau alte titluri de
valoare se pot atrage fondurile de la populatie si folosi de societatile de leasing.
Totusi leasingul ar putea avea efecte negative asupra economiei printr-o dezvoltare necontrolata a sa.
In economia de piata, leasingul poate fi, prin controlul asupra creditului, un mijloc prin care statul
intervine in dezvoltarea economica, incurajand anumite investitii, orientand cresterea economica.
Pe plan international, leasingul este un mijloc de sprijinire a exportului, ori de finantare a societatilor cu
proiecte de dezvoltare si nu in ultimul rand, leasingul poate fi o cale credibila de finantare a investitiilor statelor
in curs de dezvoltare. La ora actuala, exista o asociatie europeana - Leaseurope - a celor care practica
leasingul.
Ca mijloc de finantare, leasingul s-a extins deosebit in Europa, extindere care exprima in cifre o imagine
fidela a succesului sau.
In Franta, in 1978, 14% din totalul creditelor afectate investitiilor, reprezentau finantari prin leasing,
totalizand 53 miliarde de franci francezi.
In Germania Federala, totalitatea creditelor operate cu ajutorul leasingului ajungea in 1978 la 19,4
miliarde de marci germane, din care 4,5 miliarde reprezentau contractele semnate doar in acel an.
In 1976, in Marea Britanie, valoarea totala a echipamentelor finantate prin intermediul companiilor de
leasing atingea 500 de milioane lire sterline, iar in 1978 aceasta urca la 2 miliarde, reprezentand 25% din totalul
investitiilor din acel an.

II.Domeniul de aplicare a leasing-ului in Romania

22. Sediul materiei

Leasingul si societatile de leasing sunt reglementate prin Ordonanta Guvernului nr. 51/1997 publicata in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 224/1997, modificata prin Legea nr. 90/28.04.1998, publicata in
M.Of. nr. 170/30.04.1998, Legea nr. 99/1999, publicata in M.Of. 236/27.05.1999 si Legea nr.289/13.07.2006
publicata in M.Of. al Romaniei nr. 606/13.07.2006
Acest act normativ nu se aplica tuturor operatiunilor de leasing, asa cum le-am definit, impunandu-se a
se distinge doua tipuri de operatiuni: cele vizate de lege si cele nevizate de lege.

23. Operatiunile de leasing vizate de OG nr.51/1997

In art. 1 alin. 1 din Ordonanta se definesc operatiunile de leasing supuse legii, iar in alin. 2 al aceluiasi
act normativ se indica bunurile care constituie obiectul operatiunilor de leasing si anume:
- bunuri imobile prin natura lor sau care devin imobile prin destinatie;
- bunuri mobile, aflate inncircuitul civil, cu exceptia inregistrarilor pe banda audio si video, a pieselor de
teatru, a manuscriselor, a brevetelor, a dreptului de autor si a bunurilor necorporale;
De asemenea, potrivit art.1, indice 1, prezenta ordonanta se aplica si in situatia icare locatarul/utilizatorl
unui bun care face obiectul unui contract de leasind incheie cu un alt locatar/utilizator denumit
locatar/utiliuzator final, un contract de leasing avand ca obiect acelasi bun. Contractul de leasing incheiat cu
locatarul/utilizatorul final se va incheia dupa obtinerea acordului prealabil scris al locatorului/finanttorului
initial si indeplinirea de catre locatar/utilizator a conditiilor cerute societatilor de leasing.

24. Caracteristicile operatiunilor de leasing

Din analiza reglementarii legale, operatiunile de leasing au urmatoarele caracteristici:
a) operatiunile de leasing sunt realizate numai de societati comerciale specializate in calitate de
locator/finantator.
Potrivit art. 19 din Ordonanta societatile comerciale de leasing, persoane juridice romane, se infiinteaza
si functioneaza potrivit Legii nr. 31/1990 republicata, iar in alin. 2 se precizeaza ca au ca obiect principal de
activitate desfasurarea operatiunilor de leasing, si au capitalul social minim, subscris si varsat integral in
numerar, la infiintare, egal cu echivalentul in moneda nationala -leu- al sumei de 200.000 euro". Prin aceasta
prevedere legiuitorul si-a manifestat optiunea directa de a asigura leasingului un caracter profesional, in scopul
asigurarii realizarii sale eficiente. De altfel, nici nu era fezabila o alta reglementare avand in vedere valorile
banesti foarte mari necesare a fi folosite de catre finantator si cunostintele economico-financiare necesare pentru
a concepe, fundamenta si transpune in realitate complexele operatiuni de leasing.
Pe cale de consecinta nu pot beneficia de prevederile legii operatiunile de leasing efectuate de alti
operatori de pe piata de capital sau de marfuri.
b) operatiunile de leasing au ca obiect bunuri imobile sau mobile, aflate in circuitul civil.
c) bunurile sunt proprietatea societatii de leasing (sau construite pentru aceasta, in cazul imobilelor), in
vederea darii lor in folosinta utilizatorilor. Legea nu contine nici o indicatie asupra persoanei de la care se
cumpara bunurile sau care le construieste si, in consecinta, dispozitiile sale sunt aplicabile atat leasingului
propriu-zis (bunuri cumparate de la un tert furnizor), cat si pentru situatia cumpararii bunurilor de la utilizator.
O asemenea interpretare poate fi data si avand in vedere dispozitiile art. 22, cu caracter special, care permit
persoanelor juridice sa-si vanda echipamentele industriale catre societatile de leasing, pentru a le utiliza in
sistem leasing, cu obligatia de rascumparare.
d) bunurile date spre folosinta raman in proprietatea societatii de leasing. Utilizatorul bunurilor este un
simplu locatar pe toata durata contractului, neavand nici un drept de dispozitie juridica asupra bunului.
e) la momentul expirarii duratei de folosinta prevazuta in contractul de leasing, utilizatorul are
posibilitatea de a deveni proprietarul, in tot sau in parte, a bunurilor folosite. Legea nu priveste decat
operatiunile in care utlilizatorul are posibilitatea de a opta la finele perioadei de folosinta, respectiv de a solicita
achizitionarea bunurilor, prelungirea contractului de leasing ori restituirea acestora. Ca atare, legea nu se aplica
operatiunilor in care locatorul devine in mod automat proprietarul bunurilor la sfarsitul perioadei de locatiune.
f) In situatia exercitarii optiunii de dobandire a proprietatii, utilizatorul trebuie sa plateasca un pret
rezidual, tinandu-se cont de varsamintele efectuate pe durata folosintei bunurilor, cu titlu de redeventa.
g) Durata minima a contractului de leasing este de 12 luni (art.1 alin.1),
Caracteristicile mentionate trebuie indeplinite cumulativ, in caz contrar nefiind intrunite elementele
pentru ca operatiunea sa cada sub incidenta Ordonantei.
 25. Operatiunile de leasing - fapte de comert
Operatiunile de leasing asa cum au fost caracterizate de legiuitor, constituie o noua categorie incadrul
faptelor de comert obiective, care se adauga la cele prevazute de art. 3 Cod comercial.
Intr-adevar, aceasta categorie nu poate fi asimilata vreuneia din cele prevazute de Codul comercial. Mai
mult, in vederea realizarii leasingului, legiuitorul creeaza si o exceptie de la dispozitiile art. 3 pct. 1 si 2 Cod
comercial - care nu considera fapte de comert decat operatiunile avand ca obiect bunuri mobile - permitand ca
imobilele sa constituie obiect al faptelor de comert.

26. Obiectul operatiunilor de leasing

Potrivit alin. 2 al art. 1 si art. 22-24 din lege, pot forma obiect al leasingului numai anumite categorii de
bunuri determinate, aflate in sfera operatiunilor de leasing, asa cum au fost prezentate mai sus.
Textele mentionate stabilesc urmatoarele categorii:
A) bunuri imobile achizitionate sau construite de o societate de leasing.
Textul art.24 distinge 4 variante privind obiectul contractelor de leasing:
a)realizarea unei constructii pe terul proprietate a locatarului/utilizatorului, caz in care partile pot
conveni ca perioada de rambursare a artelor de leasing incepe sa curga de la receptionarea constructiei si
confera locatorului/finantatorului un drept de proprietate asupra constructiei si un drept de folosinta asupra
terenului, daca partle nu au convenit altfel;
b)dobandirea dreptului de edificare a unei constructii pe ternul locatorlui/finantatorului, caz in care
partile pot conveni ca perioada de rambursare a ratelor de leasing incepe sa curga de la receptionarea
constructiei si confera locatarului/utilizatorului un drept de proprietate asupra constructiei si un drept de
folosinta asuptaterenului, daca partile nu au convenit altfel;
c)constructiile existente, proprietate a locatorului/finantatorului sau care urmeaza sa fie achizitionate de
acesta, construite pe ternul proprietate alocatorului/finantatorului ori care urmeaza sa fie achizitionat de acesta
sau pe un teren asupra caruia locatorul/finantatorul are un drept de superficie. In acest caz,
locatorukl/finantatorul va transfera in sistem de leaing constructiile si, daca este cazul, va finanta costul
terenului ce urmeaza a fi achizitionat si va avea un drept de porprietate asupra constructiilor si un drept de
proprietate sau de superficie asupra ternului, dupa caz, in timp ce locataruil/utilizatorul va avea un drept de
folosinta atat asupra constructiilor, cat si asupra terenului.
d)constructiile existente, proprietate a locatorului/finantatorului, construite pe ternul proprietate a
locatorului/finantatorului sau pe un teren proprietate a unui tert, asupra caruia locatorul/finantatorul are un drept
de folosinta; partile pot conveni ca perioada de rambursare a ratelor de leasing incepe sa curga de la
receptionarea constructiei de catre locatar/utilizator. In aceasta situatie, locatorul/finantatorul va avea un drept
de proprietate asupra constructiei si un drept de proprietate sau, dupa caz, dun drept de folosinta asupra
terenului, daca partile nu au convenit altfel
B) bunurile mobile
Legiuitorul nu face vreo delimitare asupra tipurilor de bunuri mobile si in consecinta trebuie acceptat
teza ca orice bun mobil poate constitui obiect. Totusi, sunt bunuri mobile, cum ar fi cele consumtibile cate isi
pierd substanta prin folosire si in consecinta, daca ar forma obiectul unui contract de leasing, acest contract nu
si-ar atinge finalitatea, intrucat locatarul/utilizatorul nu ar putea exercita dreptul de optiune la finele duratei
contractului.
Intr-o intrepretare rationala, apreciez ca bunurile mobile trebuie sa isi pastreze calitatile pe durata
contratului, iar utilizatorul sa poata avea garantia de conformitate atestata de un certificat de garantie ori
cartea tehnica sau instructiuni de folosire redactate in limba romana care sa cuprinda principalele
caracteristici ale produsului, conditii de instalare, exploatare, intretinere, data fabricatiei, termenul de garantie si
eventualele riscuri ce pot apare in urma nerespectarii instructiunilor63.
In practica, cel mai adesea asemenea bunuri mobile sunt echipamentele industriale si care pot fi
exploatate comercial, cum ar fi: utilaje, masini, instalatii si altele.
C) fondul de comert sau elementele sale componente

63
A se vedea Emil Bojin - Educatia ecologica a consumatorilor, 1996
 Prin modificarea ordonantei nu s-a mai prevazut ca fondul de comert sa poata constitui o categorie de
bunuri determinata, ce poate fi folosita in leasing. Fondul de comert este o notiune de drept comercial, utilizata
incidental in fostul art. 861 Cod comercial din materia falimentului (abrogat prin Legea nr. 64/1995 modificata,
privind procedura reorganizarii judiciare si a falimentului) si art. 38 din Legea nr. 26/1990 privind registrul
comertului.
In doctrina64 fondul de comert a fost definit ca un ansamblu de bunuri afectate de un comerciant in
cadrul intreprinderii proprii, in scopul desfasurarii activitatii sale specifice, in conditii de competitivitate si
rentabilitate.
Fondul de comert se deosebeste de patrimoniul comerciantului, care inseamna totalitatea bunurilor,
drepturilor si obligatiilor, de natura patrimoniala.
Fondul de comert cuprinde bunuri corporale (masini, materiale si altele) si necorporale (clientela, vadul
comercial, firma, emblema, proprietatea industriala - brevetele, marcile si modelele industriale - precum si
proprietatea intelectuala, respectiv dreptul de autor).
Natura juridica a fondului de comert este cea a bunurilor necorporale, fiind o universalitate de fapt, ceea
ce semnifica o masa omogena a elementelor componente, bunuri sau drepturi private, care desi distincte unele
de altele in materialitatea lor, prin vointa comerciantului se contopesc intr-o unitate distincta, cu consecinte
importante. Pe de o parte, fondul de comert - ca universalitate - subzista chiar daca elementele sale se modifica
in volum sau valoare prin subrogatie reala, iar pe de alta parte, fondul de comert ca bun mobil poate sa fie
obiectul unor acte juridice distincte de cele asupra elementelor sale.
Astfel, fondul de comert poate fi gajat - fara deposedare - in conditiile art. 861 Cod comercial (text
abrogat, insa solutia subzista de principiu) poate fi transmis in uzufruct sau poate fi aportat la capitalul social,
ori poate fi vandut si cumparat.
In forma initiala, Ordonanta reglementa utilizarea fondului de comert in cadrul operatiunilor de leasing,
ceea ce permitea unui comerciant sa dea altui comerciant spre folosire un ansamblu de bunuri corporale si
necorporale, cu dreptul de optiune al utilizatorului de a-l cumpara sau folosi in continuare.
Reglementarea data am criticat-o deoarece serioase semne de intrebare erau ridicate asupra intentiei
legiuitorului privitor la leasingul elementelor componente ale fondului de comert: in art. 1 alin. 2 lit. b se indica
utilizarea in sistem de leasing a unuia din elementele sale necorporale, pe cand in art. 14 alin. 2 lit. a se
reglementa autorizarea societatilor comerciale care practica leasingul fondului de comert sau a unuia din
elementele sale corporale. Interpretarea separata a celor doua dispozitii legale a creat o contradictie, in sensul
ca se putea admite leasingul elementelor necorporale, dar ca societatile de leasing sunt autorizate a efectua
operatiuni asupra elementelor corporale ale fondului de comert.
Avand in vedere scopul leasingului si natura sa juridica, am considerat ca este posibil leasingul
elementelor corporale ale fondului de comert, interpretare bazata pe imprejurarea ca atributele exercitate de
utilizator - jus utendi si jus fruendi - presupun un contact material cu bunurile in sistem de leasing.
D)Art.22 si 23 din lege prevad alte 2 modalitati de folosire a bunurilor in leasing:
-situatia in care o persoana fizica sau juridica, inclusiv furnizorul, vinde un bun unei societati de leasing,
pentru a-l utiliza in sistem de leasing, cu dreptul sau obligatia de rascumparare la sfarsitul contractului de
leasing (art.22);
-situatia in care bunurile ce fac obiectul unui contract de leasing pot fi utilizate in sistem de leasing de
mai multe societati comerciale, daca intre acestea si locator/finantator s-a incheiat un contract in acest sens,
precum si cea in care doua sau mai multe societati de leasing, in calitate de locator/finantator, incheiea un
contract de leasing cu un locatar/utilizator (art.23).

27. Bunuri excluse de la operatiunile de leasing

a) inregistrarile pe banda audio si video, piesele de teatru, manuscrisele, brevetele,i drepturile de autor
si drepturile necorporale nu pot forma obiectul leasingului (art. 1 alin. 2). Interdictia este justificata de
prevederile Legii nr. 8/1996 privind drepturile de autor si ale Legii nr. 64/1991 privind brevetele de inventie.
Astfel, art. 11 alin. 1 din Legea nr. 8/1996 interzice instrainarea drepturilor morale de autor, iar art. 12
permite autorului sa decida asupra utilizarii sau exploatarii operei sale inclusiv de a consimti la utilizarea
64
O. Capatina, Societatile comerciale, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1996, p.282 si urm.
operei de catre altii, cu limitarile cuprinse in art. 33-38 din lege. In fine, cesiunea dreptului de autor, exclusiva
sau neexclusiva, reglementata de capitolului VII din lege priveste numai drepturile patrimoniale65.
In cazul brevetelor de inventie, art. 48 din Legea nr. 64/1991 enumera drepturile care pot fi transmise
(dreptul la eliberarea brevetului de inventie, dreptul asupra brevetului de inventie, drepturile care decurg din
inregistrarea unei cereri de brevet de inventie, precum si drepturile nascute din brevetul de inventie) si
modalitatile speciale de transmitere: prin cesiune sau licenta exclusiva sau neexclusiva, precum si prin
succesiune legala sau testamentara. Nu pot fi transmise drepturile nepatrimoniale ale inventatorului.
Ordonanta a luat in considerare si reglementarea cuprinsa in Legea nr. 129/1993 privind protectia
desenelor si modelelor industriale, permitandu-se transmiterea drepturilor prin cesiune sau pe baza de licenta
exclusiva sau neexclusiva, precum si prin succesiune legala sau testamentara (art. 33).
b) De asemenea sunt excluse de la operatiunile de leasing bunurile care fac obiectul proprietatii
publice.
Potrivit art. 135 pct. 5 din Constitutie bunurile proprietate publica sunt inalienabile. In conditiile legii
ele pot fi date in administrare regiilor autonome ori institutiilor publice sau pot fi concesionate ori inchiriate.
Din textul citat se configureaza regimul juridic al proprietatii publice, deosebit de cel al proprietatii
private. Proprietatea publica apartine statului si unitatilor administrativ teritoriale si este inalienabila, ceea ce
inseamna ca nu poate fi transmisa catre alti titulari si nici nu este susceptibila de dezmembraminte 66. In
conditiile legii, proprietatea publica este administrata de entitati juridice constituite special (regii autonome si
institutii publice), ori poate fi concesionata sau inchiriata.
De asemenea, proprietatea publica este insesizabila, nefiind posibil a fi urmarita silit de catre creditori, si
imprescriptibila, adica nu poate fi dobandita prin posesie indelungata si nici nu se poate invoca prescriptia
extinctiva. Regimul proprietatii publice este reglementat de Legea nr. 213/1998.
Fata de trasaturile caracteristice proprietatii publice, consideram ca aceasta este incompatibila cu
institutia juridica a leasingului, care prin natura sa da dreptul utilizatorului sa dobandeasca in proprietate privata
bunurile folosite.
Trebuie precizat ca statul si unitatile administrativ-teritoriale au in proprietate si alte bunuri pe langa cele
proprietate publica. Acestea sunt bunuri aflate in domeniul privat si au acelasi regim juridic ca bunurile
proprietate privata, fiind posibil a forma obiectul operatiunilor de leasing fara nici o restrictie.

28. Specificul operatiunilor de leasing

Prin reglementarea operatiunilor de leasing, legiuitorul a consacrat implicit specificitatea lor,
caracterizata sub doua aspecte:
a) societatile comerciale care au ca obiect principal de activitate leasingul, sunt supuse regulilor
specifice societatilor comerciale;
b) operatiunile vizate de lege trebuie supuse regimului publicitatii, stabilit prin acelasi act normativ.

29. Operatiuni de leasing nevizate de OG nr. 51/1997

Asa cum au fost configurate de legiuitor, operatiunile de leasing au un camp de aplicare bine delimitat.
Nu se afla in acest camp operatiunile care nu intrunesc toate trasaturile si conditiile prevazute de lege, cum ar fi:
a) Bunul nu a fost cumparat ori preluat de catre o societate de leasing care sa il dea spre folosinta
utilizatorului. Rezulta ca orice alta
b)Dispozitiile legii nu se aplica nici in situatia in care societatea de leasing este locatar si subinchiriaza,
deoarece nu poate fi exercitat dreptul de optiune in lipsa unui titlu de proprietate apartinand societatii de leasing.
c)De asemenea, nu cad sub incidenta legii operatiunile de locatiune-vanzare, in care locatarul devine
automat proprietar la sfarsitul perioadei de locatiune, deoarece locatarul nu dispune de dreptul de optiune.
d)Nici simpla locatiune nu se afla in sfera de aplicare a legii pentru aceleasi considerente precizate
anterior.
e)In fine, o situatie speciala care excede sferei legii este aceea reglementata prin H.G. nr.
457/28.08.1997 si H.G. nr. 55/1998 pentru aprobarea Normelor Metodologice privind procedurile de privatizare
si conditiile de organizare si desfasurare a vanzarilor de actiuni, de parti sociale si de active. Aceste norme au
65
A se vedea Yolanda Eminescu, Dreptul de autor - Legea nr. 8 din 14 martie 1996 comentata, Bucuresti, Editura Lumina Lex, 1997
66
Corneliu Barsan s.a., Drepturile reale, Bucuresti 1996, p.86
fost date in aplicarea prevederilor Legii nr. 58/1991 privind privatizarea societatilor comerciale si vanzarea de
active, lege abrogata prin O.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societatilor comerciale, devenita Legea
privatizarii nr. 90/1998, care insa a pastrat in mare parte reglementarea operatiunii de leasing, avand ca obiect
active ale societatilor respective.
Potrivit art. 24 din O.G. nr. 88/1997, in prezent Legea nr. 90/1998, societatile comerciale la care statul
sau o autoritate a administratiei publice locale este actionar majoritar, pot vinde active din patrimoniul lor
persoanelor fizice sau juridice de drept privat, la initiativa consiliului de administratie si cu acordul Fondului
Proprietatii de Stat ori din initiativa Fondului Proprietatii de Stat, cu mandatarea reprezentantului sau in
adunarea generala a actionarilor.
Vanzarea activelor se face pe baza de licitatie cu strigare sau in plic, cu adjudecare la pretul de piata, in
baza raportului dintre cerere si oferta, procedura aplicabila si in cazul perfectarii unui contract de leasing
imobiliar cu clauza irevocabila de vanzare.
Pentru a incuraja privatizarea, potrivit art. 27 din aceasta ordonanta, s-a permis societatilor comerciale
care au in derulare contracte de locatie de gestiune, de inchiriere sau de asociere in participatiune sa vanda sau
sa incheie contracte de leasing imobiliar cu clauza irevocabila de vanzare, prin negociere directa cu locatarii
sau asociatii, in situatiile in care acestia au efectuat investitii in activele pe care le utilizeaza. In acest caz, din
pretul de vanzare se scade valoarea investitiilor pe baza de raport de evaluare acceptat de parti.
Evocarea legislatiei abrogate este necesara pentru faza de tranzienta, deoarece potrivit art. 36 din O.G.
nr. 88/1998, procedurile de privatizare aflate in curs de derulare la data intrarii in vigoare a ordonantei vor
continua cu recunoasterea valabilitatii actelor si a etapelor consumate pana la acea data, potrivit dispozitiilor
legale anterioare. Pentru a nu da nastere la interpretari divergente, au fost definite procedurile de privatizare
aflate in curs de derulare: vanzarile de actiuni si vanzarile de active, in cazul in care s-au publicat anunturile de
organizare a licitatiilor.
Capitolul III - Vanzarea de active la expirarea contractelor de leasing imobiliar din H.G. 457/1997,
cuprinde norme speciale in materie. Art. 95 din actul normativ indicat definea leasingul imobiliar ca fiind
contractul prin care o societate comerciala, denumita locator, acorda unui utilizator, pe o perioada determinata,
dreptul de posesie si de folosinta asupra unui activ, urmarind ca la sfarsitul perioadei de leasing utilizatorul sa
poata opta pentru:
a) cumpararea activului, caz in care intre locator si utilizator se incheie un contract de vanzare-
cumparare a activului;
b) incetarea raportului contractuale si restituirea activului locatorului..
Perfectarea contractelor de leasing imobiliar se face pe baza de licitatie, cu oferte inchise in plicuri
sigilate (art. 96), avand continutul-cadru prevazut in anexa, pe o durata care nu va depasi 10 ani (art. 97).
Pentru persoanele fizice si juridice, romane sau straine, care au incheiate contracte de locatie de gestiune
sau de inchiriere a unor active cu o societate comerciala, s-a permis optiunea de a le transforma, prin novatie, in
contracte de leasing imobiliar cu clauza ferma de cumparare, cu acordul F.P.S. (art. 99).
Daca locatarii au efectuat investitii in activele respective prin lucrari de structura sau de modernizare a
spatiului, ei pot opta pentru incheierea de contracte de leasing imobiliar cu clauza irevocabila de cumparare la
expirarea termenului, dupa ce din valoarea actualizata a acestora a fost dedusa valoarea actualizata a
investitiilor efectuate de catre acestia. Continutul-cadru al contractului de leasing imobiliar este redat in anexa
la prezenta lucrare.
Din succinta prezentare a acestor reglementari se poate constata ca asa-numitul leasing imobiliar nu se
incadreaza in exigentele O.G. nr. 51/1997, deoarece nu se realizeaza de societati de leasing specializate.
Neinspirata este si formularea clauza irevocabila de cumparare asociata cu leasingul, avand in vedere ca
utilizatorul are dreptul de optiune: fie de a cumpara, fie de a inceta raporturile de locatiune. De aceea, in noua
reglementare s-a precizat clauza irevocabila de vanzare in sarcina proprietarului.
Desi nu se incadreaza in leasingul propriu-zis, contractele de achizitionare de active isi produc efectele
in temeiul principiului general pacta sunt servanda, prevazut de art. 969 Cod Civil, cu toate facilitatile
acordate de legiuitor.

30. Regimul juridic al operatiunilor nereglementate de legea leasingului.

 Asa cum precizam, partile pot incheia conventii cuprinzand clauze potrivit vointei lor, dar cu respectarea
legii si a ordinii publice. De principiu, operatiunile asemanatoare leasingului sunt valabile, concluzie intemeiata
pe regula cuprinsa in art. 969 C.civ., dar si pe imprejurarea ca in cuprinsul O.G. nr. 51/1997 nu se indica explicit
ca asemenea conventii ar fi nule.
Sub aspectul regimului juridic, conventiile vor fi interpretate in baza regulilor generale ale dreptului
civil.
Totusi, trebuie observat ca leasingul nu este un contract sui generis, fiind in prezent reglementat. Este
posibil ca partile contractante sa simuleze, sub aceasta operatiune; astfel, se poate ascunde o vanzare pe credit
cu rezervarea proprietatii, sau un imprumut cu constituirea unei ipoteci. Fiind o situatie de fapt, urmeaza ca
instantele sa stabileasca adevarata natura a raporturilor contractuale, prin calificarea data, si, daca este cazul, sa
aplice sanctiunea nulitatii atunci cand au fost incalcate reguli impertative. Aratam ca operatiunile nevizate de
lege nu pot beneficia de regimul juridic stabilit, sub cel putin urmatoarele aspecte:
- obligatiile trecute in sarcina utilizatorului nu subzista de jure in cazul unei asemenea operatiuni,
decat daca partile au prevazut expres;
- operatiunile efectuate de asemenea societati nu sunt supuse publicitatii prevazute de O.G. nr. 51/1997.
III. Societatile de leasing
31. Reglementare
Capitolul V din O.G. nr. 51/1997, intitulat Organizarea si functionarea societatilor de leasing, cuprinde
in mod succint cateva cerinte specifice.
Potrivit art. 19 alin. 1, societatile de leasing, persoane juridice romane, se infiinteaza si functioneaza
potrivit Legii nr. 31/1990, republicata. In alin. 2 al aceluiasi articol se instituie restrictii privind obiectul de
activitate si capitalul social minim al societatilor de leasing, stabilindu-se ca trebuie ca obiectul lor de activitate
sa fie desfasurarea operatiunilor de leasing, iar capitalul social minim, subscris si varsat integral la infiintare,
sa fie egal cu echivalentul cu echivalentul in moneda nationala a sumei de 200.000 euro.

32. Dispozitii speciale privind contabilitatea operatiunilor de leasing

Art.19 indice 1, introdus prin Legea nr.287/2006, instituie obligatia ca situatiile financiare anuale ale
societatilor de leasing vor fi elaborate in conformitate cu prevederile reglementarilor contabile aplicabile si vor
fi auditate de persoane fizice si juridice, persoane active, membre ale camerei Auditorilor Financiari din
Romania, potrivit reglementarilor legale in vigoare.
Conform art. 20 din Ordonanta, inregistrarea amortizarii bunului ce formeaza obiectul contractului se
efectueaza in cazulul leasingului financiar de catre locatar/utilizator, iar in cazul leasingului operationala de
catre locator/finantator.

societatile comerciale care efectueaza operatiuni de leasing, precum si cele care livreaza bunuri mobile sau
imobile in sistem de leasing au obligatia sa tina contabilitatea operatiunilor prin inscrierea in evidentele
contabile a urmatoarelor date:
Achizitiile de bunuri imobile si mobile, in cazul leasingului financiar, sunt tratate ca investitii, fiind
supuse amortizarii in conformitate cu actele normative in vigoare.
Inregistrarea operatiunilor de leasing in evidentele contabile ale societatilor care efectuaza operatiuni de
leasing, precum si ale societatilor comerciale care utilizeaza bunuri in sistem de leasing se efectueaza potrivit
reglementarilor contabile in vigoare
Operatiunile vor fi evidentiate in mod distinct dupa natura bunului inchiriat.
Este de observat ca evidentierea si calculul amortismentelor se inscrie la utilizator este un aspect
specific, in disonanta cu dispozitiile art. 19 din Legea nr. 15/1994 privind amortizarea mijloacelor fixe, potrivit
carora amortizarea se tine de proprietarul bunului. Ca atare, prin aceasta norma speciala se inlatura un principiu
in materia amortizarilor, deoarece utilizatorul este un detinator care foloseste un bun proprietatea altuia si care
plateste o redeventa. Tinerea evidentei platii amortismentelor de catre utilizator apare ca necesara pentru situatia
in care, urmare a exercitarii dreptului de optiune, achizitioneaza bunul, deoarece pretul de achizitie este format
din valoarea reziduala a bunurilor ce se obtine prin scaderea din valoarea initiala a cuantumului amortismentelor
efectuate.
Prin Ordinul nr. 686/25.06.1998 al Ministerului de Finante s-au aprobat Normele privind inregistrarea
in contabilitate a operatiunilor de leasing, stabilindu-se documentele necesare inregistrarii, articolul contabil de
evidentiere si amortizare, de plata a redeventelor si transfer a dreptului de proprietate, ori scoaterea din
patrimoniu, etc.
De asemenea, BNR, prin Circulara nr. 3/2000, publicata in M.Of. al Romaniei, Partea I, nr.
23/24.01.2000, a reglementat inregistrarea in contabilitatea bancilor a operatiunilor de leasing.

33. Surse de finantare

Avand in vedere ca societatile de leasing sunt societati cu capital privat si ca ele nu pot constitui
depozite publice, precum bancile, finantarea poate proveni din trei surse:
a) fonduri proprii, insemnand aporturi la capitalul social al actionarilor fondatori (banci, companii de
asigurare, societati comerciale), si beneficiile cuprinse in fondurile de rezerva;
b) emisiunea de actiuni si obligatiuni in conditiile Legii nr. 31/1990;
c) imprumuturi de la banci si alte institutii financiare.
 In situatia imprumuturilor, apare problema garantiilor. Gajarea fondului de comert al societatii de leasing
constituie o solutie teoretica, insa dificila in practica. Pare fezabila indisponibilizarea bunurilor imobile printr-o
ipoteca, cu respectarea contractului de leasing; de asemenea, o cautiune.

34. Facilitati acordate societatilor de leasing

Legiuitorul roman nu a acordat privilegii pentru societatile de leasing, optica sa fiind contrara altor state
care stimuleaza operatiunile de leasing. Spre exemplu, in Franta, societatile de leasing - SICI -, potrivit
ordonantei din 28 septembrie 1967, au beneficiat de importante facilitati fiscale:
- exonerarea de impozit pe profit, cu conditia de a distribui 85% din beneficiul net realizat;
- posibilitatea de amortizare contabila a imobilelor intr-o perioada mai scurta si cu alegerea modalitatii
de amortizare (lineara, progresiva sau degresiva);
- constituirea de provizioane deductibile pentru a compensa diferenta dintre valoarea reziduala contabila
si valoarea reziduala financiara (sau pretul cesiunii) (art. 64 din Legea nr. 69/1969);
- exonerarea de taxa de transmitere a proprietatii (de 15,40%), cu exceptia taxei de publicitate financiara
de 0,60%;
- posibilitatea de a avea participatii in societatile imobiliare.
Si in legea noastra exista unele facilitati:
a)una, generala, in favoarea locatarului/utilizator de deductibilitate fiscala a cheltuielilor de asigurare, iar
in caz de inreggistrare de daune si incasarii sumelor din asigurare, sa poata conveni cu finantatorul stingerea
creantelor reciproce prin compensare, in conditiile legii (art.26);
b)facilitati privind regimul vamal.
Potrivit art. 27, bunurile mobile care sunt introduse in tara de catre utilizatori, persoane fizice sau
juridice romane, in baza unor contracte de leasing incehiate cu societati de leasing, persoane juridice straine, se
incadreaza in regimul vamal de admitere temporara, pe toata durata contractului de leasing, cu exonerarea totala
de la obligatia de plata a sumelor aferente drepturilor de import, inclusiv a garantiilor vamale.
Bunurile mobile care sunt introduse in tara de societatile de leasing, persoane juridice romane, se
incadreaza in regimul vamal de import, cu exceptarea de la plata a sumelor aferente tuturor drepturilor de
import.
In cazul in care utilizatorul, din vina societatii de leasing sau a furnizorului, nu si-a exercitat dreptul de
optiune prevazut in contract privind prelungirea termenului de leasing sau achizitia bunului, iar bunul nu a fost
restituit, utilizatorul este obligat sa plateasca taxele vamale raportat la valoarea reziduala a bunului. Baza de
calcul a taxelor vamale nu poate fi mai mica de 20% din valoarea de intrare a bunului, indiferent daca partile au
convenit o valoare reziduala mai mica.
In cazul achizitionarii bunurilor introduse in tara in conditiile alin. 1 si 2, utilizatorul este obligat sa
achite taxa vamala calculata la valoarea reziduala a bunului din momentul incheierii contractului de vanzare-
cumparare. Baza de calcul a taxelor vamale nu poate fi mai mica de 20% din valoare de intrare a bunului,
indiferent daca partile au convenit contractual o valoare reziduala mai mica.
Termenul in cadrul caruia bunurile urmeaza sa fie restituite sau sa primeasca o noua destinatie vamala
este cel conventi intre parti prin cotnractul de leasing. Termenul in cadrul caruia bunurile urmeaza sa fie
restituite sau sa primeasca o noua destinatie vamala nu poate fi mai mare de 7 ani de la data introducerii in tara
a bunului, indiferent daca partile au convenit prin contract o durata mai mare, cu exceptia mijloacelor destinate
transportului aerian pentru care termenul mentionat este de 14 ani.
Bunurile care fac obiectul unui contract de leasing incheiat intre locatori/finantatori, persoane juridice
romane, cu locatari/utilizatori, persoane fizice sau juridice straine, si care se exporta din Romania in temeiul
acestor contracte se incadreaza in regimul vamal de export temporar, in conformitate cu prevederile lagale in
materie.
Termenul in cadrul caruia bunurile obiect al unui contract de leasing, incheiat in conditiile alin. 6,
urmeaza sa fie restituite locatorului/finantatorului sau sa primeasca o noua destinatie vamala este cel convenit
intre parti prin contractul de leasing, dar nu poate fi mai mare de 7 ani de la data exportului din tara al bunului
respectiv.
c)facilitati de informare si obligatii de raportare
 Potrivit art. 28, societatile de leasing care functioneaaza in Romania au obligatia de raportare si dreptul
de consultare a informatiilor de risc bancar la Banca Nationala a Romaniei- Centrala Riscurilor Bancare.
Societatile de leasing prevazute in alin. 1 trebuie sa se conformeze obligatiilor de raportare, in termen de
6 aluni de la data la care Banca Nationala a Romaniei va emite norme cu privire la proceura de raportare.
35. Propuneri de lege ferenda
Desi O.G. nr. 51/1997 a fost modificata si completata, apare necesitatea unor reglementari moderne, de
natura celei din Franta.
Astfel, legea franceza, in art. 2 asimileaza societatile de leasing cu bancile sau institutiile financiare,
ceea ce a determinat urmatoarele consecinte:
- capitalul social de nivelul societatilor bancare;
- conturile sociale trebuie publicate in conformitate cu normele Comisiei de control bancar;
- societatea de leasing trebuie sa respecte dispozitiile Consiliului national al creditului.
De aceea este necesara constituirea societatilor de leasing intr-o anumita forma (ca societati pe actiuni),
cu un capital de marimea bancilor (circa 50 miliarde), iar supravegherea lor sa fie incredintata unui organism
competent.

III. Contractul de leasing

36. Operatiuni de leasing sau contract de leasing?
Asa cum am aratat deja, leasingul s-a conturat mult mai clar ca realitate economica decat ca o entitate
juridica. Daca pentru agentii economici leasingul poate fi considerat drept un mijloc de concentrare, prin
micsorarea riscurilor, pentru cei chemati sa-i descifreze esenta juridica el pare o problema insolubila.
Succesul economic deosebit al acestei noi operatiuni a impus leasingul in atentia tuturor. Leasingul este
la acest moment, pe plan international, unul dintre cele mai raspandite mijloace de realizare a finantarilor.
O prima problema pe care o ridica notiunea de contract de leasing o reprezinta insasi existenta sau
inexistenta unui asemenea contract. Este leasingul un contract, sau o operatiune formata dintr-un complex de
contracte?
Ordonanta nr. 51/1997 se intituleaza Ordonanta privind operatiunile de leasing si societatile de
leasing, iar art. 1 alin. 1 arata ca prezenta ordonanta se aplica operatiunilor de leasing. Aceste operatiuni pe
care OG nr. 51/1997 le numeste leasing cuprind, conform legii, mai multe elemente distincte: transmiterea
catre utilizator a folosintei unui bun (art.1); o exploatare comerciala a bunului (art. 10 lit. b); un mandat (art. 5);
un drept de optiune (art. 9 lit. d). Din enumerare reiese cu usurinta faptul ca operatiunea de leasing poate fi
disociata intr-un complex de contracte numite si nenumite.
In doctrina franceza traditionala, dreptul de optiune a fost tradus tot printr-un contract distinct, anume
promisiune de vanzare - le credit-bail.
Pe de alta parte, Ordonanta nr. 51/1997 reglementeaza incheierea contractului de leasing, valoarea
contractului de leasing , durata minima sau constituirea cu titlu executoriu.
In concluzie, leasingul este atat o operatiune formata dintr-un complex de contracte, cat si un contract
distinct.
Atunci cand ne referim la totalitatea raporturilor juridice ne aflam in fata operatiunilor de leasing,
conform acceptiunii date, iar atunci cand ne referim la actul incheiat intre finantator si utilizator, vom folosi
notiunea de contract de leasing.
Chiar daca unele dintre efectele contractului de leasing contureaza figura juridica a altor contracte
(locatiune, mandat, promisiune de vanzare), totusi, prin crearea unor efecte noi, distincte de cele ale contractelor
clasice, contractul de leasing si-a castigat dreptul de cetate pe taram juridic, fapt sprijinit si de consacrarea sa
legislativa.

37. Trasaturile contractului de leasing

Contractul de leasing este un act juridic bilateral, numit, cu titlu oneros, avand continut patrimonial, cu
executare succesiva, intuitu-personae si consensual.
Contractul de leasing confirmat de Ordonanta nr. 51/1997 a devenit un contract tipic (numit).
Contractul de leasing este un act juridic bilateral, care se incheie intre societatea de leasing, in calitate de
locator (finantator) si utilizator. Alaturi de conditiile generale referitoare la incheierea actelor juridice, lacatorul
trebuie sa indeplineasca si conditiile speciale prevazute de lege. Utilizatorul trebuie sa indeplineasca conditii
speciale referitoare la destinatia bunului contractat si plata redeventelor.
 Este un contract sinalagmatic pentru ca ambele parti se obliga reciproc. Contractul de leasing da nastere
la obligatii corelative si interdependente, fapt ce permite aplicarea principiilor generale relative la executarea,
ori neexecutarea contractelor sinalagmatice (cum ar fi exceptia de neexecutare a contractului si rezilierea).
Este un contract cu titlu oneros si continut patrimonial pentru ca ambele parti urmaresc realizarea unui
profit propriu, profit evaluabil in bani. Locatorul primeste redevente platite periodic de catre utilizator din care
isi pastreaza o marja de profit, iar utilizatorul beneficiaza de folosinta bunului pe perioada derularii
contractului, iar la sfarsitul acestuia poate achizitiona bunul la valoarea reziduala a acestuia (art. 9 lit.d).
Este un contract cu executare succesiva, deoarece efectele sale se produc pe tot parcursul derulari
contractului. Acest fapt are consecinte importante asupra desfasurarii raporturilor dintre parti, dintre care
amintim problema riscului, a efectelor privind neexecutarea contractului si rezilierii ori a prescriptiei dreptului
la actiune.
Este un contract intuitu-personae, in ceea ce-l priveste pe utilizator, societatea de leasing incheind
contractul in considerarea calitatilor utilizatorului care este obligat sa prezinte o data cu cererea de a contracta si
acte referitoare la situatia sa financiara, precum si date privitoare la exploatarea ulterioara a bunului, in cazul
unei destinatii comerciale sau industriale.
Drept consecinta, utilizatorul nu poate instraina drepturile sale, ori cesiona contractul fara acordul
locatorului. Cu toate acestea, in cazul succesiunii universale (fuziune, comasare) ori cu titlu universal (divizare),
drepturile si obligatiile prevazute in contract nu se sting, indiferent daca transmisiunea se refera la patrimoniul
locatorului, ori al utilizatorului. In cazul bunurilor cu destinatie comerciala sau industriala, succesorul trebuie sa
respecte conditiile de exploatare a acestora, asa cum au fost ele prezentate in planul de exploatare, la momentul
incheierii contractului.
Contractul de leasing este consensual, simpla manifestare de vointa a partilor fiind suficienta pentru
realizarea acordului in mod valabil. Incheierea contractului de leasing in forma autentica sau prin act scris si
realizarea procedurilor de publicitate nu reprezinta conditii de valabilitate, ci doar conditii ad probationem
(conform regulilor referitoare la proba actelor juridice) si de opozabilitate (conform art. 21 din Ordonanta nr.
51/1997).

38. Clasificarea contractelor de leasing

Se folosesc mai multe criterii de clasificare:
a) dupa calitatea utilizatorului, leasingul este:
- public, daca cel care beneficiaza de finantare este statul, avand ca varianta leasingul comunal, cand
utilizatorul este o comunitate locala;
- privat, daca se realizeaza finantarea unei intreprinderi particulare vizand bunuri cu destinatie
comerciala sau industriala ori pentru persoane fizice bunuri de folosinta indelungata sau imobile cu destinatie de
locuinte.
b) dupa apartenenta partilor:
- leasing national - daca partile apartin aceluiasi stat;
- contractul de leasing international - cand intervine un element de extraneitate. In special este vorba de
leasingul echipamentului industrial sau alte bunuri mobile de mare valoare (avioane, petroliere, sateliti,
camioane, etc.)67. In acest caz este relevant sistemul de impunere fiscala si vamala.
c) dupa modul de calcul al redeventelor:
- contractul de leasing cu amortizare integrala (full-pay-out-leasing) in care suma redeventelor platite
locatorului, din care s-a scazut cea cu titlu de marja de profit, amortizeaza valoarea bunului68;
- contractul de leasing cu amortizare partiala. Acest tip de contract se caracterizeaza printr-o valoare
reziduala considerabila care da consistenta dreptului de optiune (non-full-pay-out-leasing).
d) dupa apartenenta fondurilor investite prin contractul de leasing:
- leasingul realizat cu fondurile unei societati de leasing;
- leasingul sindicalizat - finantarea achizitiei bunurilor contractate in regim de leasing se face prin
punerea in comun de fonduri apartinand mai multor societati de leasing. In acest fel se pot finanta investitii mari
67
GE CAPITAL: Jack Welchs Secret Weapon, in FORTUNE din 10 nov. 1997, p. 116
68
In dreptul german, se cheama ...-Modell, adica un contract de leasing cu valoare reziduala simbolica de 1DM.
cu riscuri scazute. Ordonanta nr. 51/1997 reglementeaza leasingul sindicalizat in art. 23 permitand ca
echipamentul industrial si constructiile sa poata fi utilizate, in sistem de leasing, de catre societatile comerciale,
daca intre acestea s-a incheiat un contract in scopul realizarii unei investitii sau al folosintei comune.
e) dupa provenienta bunurilor finantate:
- contractul de leasing clasic, cu structura tripartita. In acest caz bunul provine de la o terta persoana,
numita furnizor;
- contractul de leasing care are ca obiect un bun aflat in patrimoniul finantatorului sau construit chiar de
finantator. Este cazul societatilor imobiliare pentru comert si industrie care exploateaza prin leasing imobilele
pe care le-a construit.
In Franta bunurile de folosinta indelungata pentru persoane fizice nu pot fi exploatate in sistem leasing
prin intermediul societatilor integrate, iar imobilele cu destinatie de locuinta nu pot face obiectul contractelor
de leasing incheiate de SICOMI. Aceste ultime bunuri mobile si imobile, pot fi exploatate in regim de leasing
doar de catre societatile de leasing generale.
- lease-back ori sale and lease-back. Este varianta contractului de leasing in care bunul utilizat este
vandut societatii de leasing, chiar de catre beneficiar. Acest tip de leasing evidentiaza cel mai bine caracterul de
operatiune financiara a leasingului69 .Lease-back-ul este reglementat de Ordonanta nr. 51/1997, in art. 22, sub
forma de vinderea echipamentului industrial, fapt care ne-ar putea face sa credem ca legiuitoru a dorit sa lase
lease-back-ul imobiliar in afara reglementarii, indiferent daca este vorba de imobile cu destinatie comerciala
sau industriala, ori imobile cu destinatie de locuinta.
f) dupa natura bunului contractat:
- leasingul mobiliar, care poate avea ca obiect bunuri cu destinatie comerciala sau industriala ori bunuri
de folosinta indelungata;
- leasingul imobiliar, care poate avea ca obiect imobilele cu destinatie industriala sau comerciala, ori
imobile cu destinatia de locuinta pentru persoanele fizice.
g) dupa natura operatiunii, legiuitorul roman clasifica leasingul in financiar si operational (art. 2).
Leasingul financiar este definit ca fiind acea operatiune care indeplineste una sau mai multe dintre
urmatoarele conditii:
- riscurile si beneficiile aferente dreptului de proprietate trec asupra utilizatorului din momentul
incheierii contractului de leasing;
- artile au prevazut expres ca la expirarea contractului de leasing se transfera utilizatorului dreptul de
proprietate asupra bunului;
- utilizatorul poate opta pentru cumpararea bunului, iar pretul de cumparare va reprezenta cel mult 50%
din valoarea de intrare (piata) pe care acesta o are la data la care optiunea poate fi exprimata.
- perioada de folosire a bunului in sistem de leasing acopera cel putin 75% din durata normala de
utilizare a bunului, chiar daca in final dreptul de proprietate nu este transferat.
Leasingul operational este considerat ca fiind acea operatiune de leasing care nu indeplineste nici una
dintre conditiile leasingului financiar.
Din analiza celor doua forme de leasing, asa cum au fost conturate de legiuitor, se constata contradictia
elementelor specifice leasingului financiar fata de trasaturile definitorii ale leasingului, mentionate in art. 1.
Astfel, se permite o clauza expresa de transferare a dreptului de proprietate catre utilizator, la expirarea
contractului de leasing, clauza care inlatura dreptul de optiune a utilizatorului de a continua contractul ori de
incetare a contractului cu restituirea bunului. Se renunta la o trasatura definitorie a leasingului - dreptul de
optiune - cu consecinta transformarii contractului in alta figura juridica - locatiune cu promisiune ferma de
vanzare - ceea ce va genera, in practica, interpretari diferite.
De asemenea, s-a prevazut ca beneficiile aferente dreptului de proprietate sa treaca asupra utilizatorului
din momentul incheierii contractului de leasing, dispozitie aflata in conflict cu cea din art. 9 lit. c care interzice
transmiterea dreptului de dispozitie, deci si a beneficiilor aferente acestuia.
Importanta clasificarii se releva sub aspectul calcularii ratelor de leasing, a valorii reziduale si duratei
contractului.

69
M. Giovanoli, op. cit. p. 263
 39.Incheierea, executarea si incetarea contractului de leasing
Operatiunile de leasing presupun o succesiune de etape. Majoritatea specialistilor considera necesare 3
etape succesive de realizare, daca nu survine vreun eveniment care sa intrerupa operatiunile. Prima etapa este
cea de formare a contractului (I), urmata de etapa de realizare a locatiunii (II) si apoi etapa de finalizare a
contractului (III).

I. Etapa de formare a contractului

Contractul de leasing se va supune regulilor generale din dreptul comun care guverneaza incheierea
contractelor.
Astfel, contractul de leasing se incheie prin intalnirea cererii cu oferta, fiind aplicabile dispozitiile art.
35-39 din Cod. comercial privitoare la formarea contractelor.
La acest punct vom avea in vedere nu numai procedura de incheiere a contractului de leasing propriu-zis
- dintre locator si utilizator - ci ne vom referi la toate etapele care premerg, insotesc si succed acestui proces.
Altfel spus, vom analiza incheierea intregii operatiuni de leasing care cuprinde nu numai raporturile specifice
locator-utilizator, ci toate raporturile ce se nasc in structura tripartita - pana la momentul in care utilizatorul intra
in posesia bunului.

40. Conturarea contractului de leasing se poate face pe mai multe cai aflate la indemana partilor. In
doctrina70 au fost analizate trei situatii, in functie de scopul urmarit. Este vorba de leasingul mobiliar (1),
leasingul imobiliar (2) si de cesiunea leasingului (3).

A. Formarea contractului in cazul leasingului mobiliar

41. Realizarea unui contract de leasing mobiliar presupune adesea un timp indelungat pentru ca
raporturile dintre cele trei parti (finantator-utilizator-producator de bunuri) sa se poata inchega si a se ajunge la
un acord de vointa.
In mod obisnuit, se incepe procesul prin initiativa utilizatorului de a contacta furnizorul de bunuri (a)
care apoi cauta o societate de leasing dispusa a finanta (b) si care cumpara bunul de la furnizor (c); procesul se
termina prin realizarea masurilor de publicitate (d).

a) Intelegerea dintre utilizator si furnizor

42. Viitorul utilizator, de regula, cauta printre furnizorii de bunuri pe acela care produce ori
comercializeaza bunurile ce ii sunt necesare. El solicita furnizorului caracteristicile tehnice, termenul de livrare
si pretul - functie de care va lua o hotarare. Practic, viitorul utilizator actioneaza ca si cand ar urma sa cumpere
bunul, desi societatea de leasing il va achizitiona si astfel va deveni proprietara.
Actiunea viitorului utilizator, in aceasta faza, a fost explicata de unii specialisti 71, pe baza mandatului
acordat de societatea de leasing.
O asemenea explicatie ni se pare eronata, deoarece, de regula, la momentul discutiilor dintre viitorul
utilizator si furnizori, utilizatorul nu a intrat in legatura cu societatea de leasing si deci nu avea posibilitatea sa
obtina un mandat72. De altfel, recurgerea la explicatia mandat prezinta interes, fiind suficient a constata ca
relatiile prealabile intre furnizor si viitorul utilizator sunt de natura acestei operatiuni noi si specifice numita
leasing.
Art. 9 lit. a si b din ordonanta, da dreptul utilizatorului de sa-si aleaga furnizorul si societatea care va
asigura bunul, cu acordul societatii de leasing. Face exceptie cazul in care societatea de leasing are si calitatea
de furnizor. De altfel, dispozitia citata era superflua, avand in vedere ca, in faza precontractuala vointa partilor
nu poate fi supusa exigentelor viitorilor parteneri contractuali.
In art.5
se da dreptul utilizatorului de a alege societatea care va asigura bunul, cu acordul societatii de leasing -
problema diferita ce urmeaza a fi analizata la efectele contractului.

70
Idem, p. 265
71
Cl. Chamand - Le leasing, J.c.P. 1985, ..., op.cit., p.34
72
Aceeasi opinie - Giovanoti, op. cit., p. 308-309
 43. Cererea utilizatorului
Potrivit art.4, pentru efectuarea unei operatiuni de leasing, orice persoana fizica sau juridica formuleaza
o cerere ferma, in care precizeaza bunul care va constitui obiectul contractului de leasing. Cererea se transmite
societatii de leasing impreuna cu actele din care rezulta situatia financiara a solicitantului.
In functie de preferintele viitorului utilizator privitoare la caracteristicile bunului, termenul de livrare si
pret, furnizorul va stabili daca le poate satisface. In cazul unui raspuns pozitiv, furnizorul isi ia angajamentul
fata de utilizator de a livra bunul in conditiile convenite. Angajamentul furnizorului are natura juridica a unei
promisiuni unilaterale de vanzare73, cu stipulatia ca rezilierea promisiunii poate fi facuta in beneficiul oricarei
persoane desemnate de viitorul utilizator.
Cererea utilizatorului survine cel mai adesea in urma tratativelor purtate cu finantatorul.

b) Incheierea contractului de leasing

44. Daca problemele tehnice privitoare la caracteristicile bunului, termene de livrare si pret au fost
rezolvate, viitorul utilizator urmeaza a le rezolva si pe cele financiare, adesea mult mai dificile.
In acest scop, utilizatorul se adreseaza unei societati de leasing cu o cerere de leasing.
In cuprinsul cererii, utilizatorul va insera si informatii asupra persoanei sale, indeosebi asupra capacitatii
sale financiare de a restitui creditul sub forma redeventelor si pretului rezidual.
Informatiile furnizate vor fi insotite de dovezi (analize tehnice si financiare, confirmari din partea unor
specialisti in materie, etc.).
Bonitatea comerciantului se va stabili pe baza a doua elemente: primul, un curriculum vitae al societatii
(comerciantului) din care sa reiasa seriozitatea acestuia in raporturile economice anterioare, precum si
stabilitatea situatiei sale financiare; al doilea, un plan al afacerii care sa arate perspectivele de exploatare
eficienta a bunului achizitionat.
Amandoua actele au o importanta la fel de mare.
O investitie implica intotdeauna un grad de risc; evaluarea riscului comporta analiza a doua aspecte,
unul obiectiv, altul subiectiv. Componenta obiectiva a gradului de risc este data de mediul de realizare a
investitiei, adica de situatia social-economica, de evolutia pietei, de stabilitatea monetara74. Un alt indice
obiectiv de risc il reprezinta chiar modul de investitie a fondurilor: investitiile bancare, fondurile de pensii sau
de asigurari, ori fondurile pentru investitii de portofoliu, toate au grade diferite de risc, fapt care poate determina
preferinta orientarii fondurilor catre o modalitate sau alta la un moment dat 75. Dupa ce au cunoscut un boom la
inceputul anilor 80, investitiile realizate in fondurile de pensii si de asigurari s-au reorientat catre sfarsitul
anilor 90 catre investitiile directe sau de portofoliu, in principal datorita aparitiei unor noi zone de piete in
expansiune (emerging markets).
Componenta subiectiva este data de increderea pe care o poate genera utilizatorul.

45. Toti acesti factori de risc se transforma in indici care vor sta la baza de calcul al pretului finantarii.
In general, leasingul este considerat o forma de finantare cu un risc scazut. Leasingul ca forma de
finantare comporta la randul sau diferite variante cu grad de risc diferit. Ordonanta nr. 51/1997 reglementeaza o
varianta de leasing cu cel mai scazut grad de risc. Acest tip de leasing este cunoscut din S.U.A. ca bond-lease.
El se caracterizeaza prin aceea ca in cazul distrugerii bunului in perioada derularii contractului, utilizatorul va
continua sa plateasca redeventele pana la achitarea integrala a valorii contractului conform art. 10 lit. f din
ordonanta. Exceptia o fac distrugerile cauzate de forta majora si fapta unei terte persoane.
Cum am aratat, gradul de risc concret al investiei este stabilit, in final, prin considerarea bonitatii
utilizatorului, luandu-se in calcul cele doua aspecte: activitatea anterioara si planul de exploatare al bunului.
Informatiile privind activitatea anterioara a utilizatorului sunt adunate din acte si fapte precum: ultimele
bilanturi contabile, ultimele contracte si modul de derulare al lor, planul general de dezvoltare, litigiile
anterioare, informatii furnizate de Camera de Comert si Industrie, ori de alte asociatii profesionale 176. In cazul

73
Privitor la promisiunea de vanzare, a se vedea Stanciu Carpenaru si Francisc Deak in Contracte civile si comerciale Editura Lumina Lex 1993, p. 263 si urm.
74
John F. Lamemert, M.A.I.-R.M.-Investors perspective on single tenant net lease transactions in The Appraisal Journal, July 1997, p.223
75
GE CAPITAL, idem, p.118
76
In S.U.A. asociatiile profesionale (si alte institutii) editeaza publicatii privind situatia firmelor, care pot fi obtinute gratuit prin cerere nominala. Ex: Standard and
Poors Bloamberf Reporting Service
unor investitii de amploare, se va cere parerea si a unui expert financiar (audit). De asemenea, pot fi folosite si
scrisori bancare relative la seriozitatea firmei.
Insa profilul moral al firmei nu este factorul exclusiv de determinae a deciziei de investitie si a valorii
contractului; celalalt element de analizat, la fel de important, este planul de exploatare a bunului. Acest plan
trebuie sa convinga finantatorul ca este capabil sa asigure rentabilitatea investitiei si sa deruleze contractul
normal, platind la termenele fixate redeventele convenite77.
Importanta acestui plan de exploatare variaza de la caz la caz, el putand a fi contrapondere a probitatii si
moralitatii firmei. Astfel, pentru o firma trans-nationala, in cazul unei investitii minore, planul de exploatare
este putin relevant.
Insa -poate si ceea ce intereseaza mai mult- in cazul unor intreprinderi mici sau mijlocii, in cazul unor
intreprinzatori a caror afacere este de abia in stadiul de proiect, ori in cazul intreprinderilor de se confrunta cu
pierderi financiare sau sunt chiar in pragul falimentului, planul de exploatare a bunurilor poate determina el
singur, -daca este indeajuns de convingator -, atat decizia finantatorului de a investi in acest plan, cat si
conditiile de realizare a investitiei78.
Pentru a avea efectul dorit, un asemenea plan trebuie sa fie bine fundamentat pe calcule corecte de piata.
Toate aceste elemente relative la riscul unei investitii vor influenta,uneori decisiv, atat valoarea
contractului, cat si durata sa.
Valoarea contractului este o notiune consacrata in cuprinsul Ordonantei nr. 51/1997 si definita de
aceasta. O intalnim in art. 2 lit. b si reprezinta suma tuturor redeventelor, iar in cazul achizitiei bunului se
adauga si valoarea reziduala a acestuia.
Ordonanta nu face referire la un element des intalnit printre clauzele contractului de leasing referitoare
la valoarea contractului - avansul.
Avansul reprezinta o suma de bani pe care utilizatorul o plateste la inceputul derularii contractului de
leasing. Suma se calculeaza procentual din valoarea bunului achizitionat.
Desi leasingul este cunoscut ca o unitate de finantare integrala a investitiilor, nu este mai putin adevarat
ca atunci cand, fie in favoarea utilizatorului, fie in cea a finantatorului, este posibila plata in avans a unei sume
procentuale, acest fapt se va realiza inscriindu-se in contract si stabilind efectele principale asupra derularii
contractului.
Plata unei sume de bani cu titlu de avans are consecinte asupra componentelor variabile din valoarea
redeventelor:
- scade valoarea de amortizat, astfel incat platile facute cu titlu de amortizari vor fi mai mici.
- scade valoarea totala a creditului si, ca atare, vor scadea si sumele din redeventa datorate ca pret al
creditului.
- scade procentul de risc al creditului, fapt ce determina, de asemenea, scaderea pretului creditului.
In ce priveste societatea de leasing, plata unei sume de bani cu titlu de avans poate constitui elementul
determinant in luarea deciziei de a investi intr-o anumita afacere, atunci cand utilizatorul si planul de afacere nu
prezinta o bonitate suficienta pentru o finantare integrala.
Ca regula, avansul se poate situa in intervalul 10%-40% din valoarea bunului. La stabilirea sa, se va tine
seama de interesele ambelor parti.
Dupa cum am aratat, redeventele au o structura complexa.
Principala componenta a redeventelor o reprezinta amortizarile.
Litera d a articolului 2 din ordonanta precizeaza ca rata de leasing reprezinta:
- in cazul leasingului financiar, cota-parte din valoarea de intrare a bunului si a dobanzii de leasing care
se stabileste pe baza ratei dobanzii convenite prin acordul partilor;
- in cazul leasingului operational, chiria se stabileste prin acordul partilor.
Amortizarile vor fi calculate in conformitate cu dispozitiile Legii nr. 15/1994. Astfel se va determina
durata economica de viata a bunului achizitionat.
Dupa cum vom fi in prezenta unei amortizari lineare, degresive sau accelerate, va diferi de la caz la caz
si cuantumul redeventelor, dar si durata optima de derulare a contractului.

77
Business Management Look before you lease, in Black enterprise, november 1997
78
Exemplu in 1993, firma Continental Airlines se lupta cu spectrul falimentului si cu ajutorul unor contracte de inchiriere si finantare a evitat procedura de falimentare
 In actualul context legislativ, in conformitate cu art. 6 alin. 2 lit.c din Ordonanta nr. 70/1994 privind
impozitul pe profit - amortizarea efectuata peste limitele legale nu este deductibila din baza de impozitare.
Art. 7 al Ordonantei nr. 70/1994, la alin. 2 arata ca mijloacele fixe amortizate sunt impartite, din punct
de vedere fiscal, in 6 grupe, cu urmatoarele cote de amortizare:

Grupa Durata de functionare Cota anuala de

a mijloacelor fixe amortizare
(determinat de dispozitiile legale)

1. De la 1 an la 4 ani inclusiv 40%

2. De la 4 ani la 8 ani inclusiv 17%
3. De la 8 ani la 12 ani inclusiv 10%
4. De la 12 ani la 20 ani inclusiv 7%
5. De la 20 de ani la 30 de ani 4.5%
inclusiv
6. Pest 30 de ani 2%

Consideram ca, prin norme de aplicare guvernul va trebui sa determine, in mod concret, care este
libertatea societatilor de leasing de a stabili regimul de amortizare a bunurilor exploatate in acest regim.
Bunurile exploatate in leasing se amortizeaza ca regula in functie de tabelele oficiale ale amortizarii
fiscale, bazate pe regula uzurii. Se poate opta intre o amortizare lineara sau degresiva, specificand ca pentru o
amortizare accelerata este nevoie de aprobarea Ministerului Finantelor.

46. Oferta ferma

Prin oferta ferma se intelege manifestarea de vointa a utilizatorului caracterizata prin exigente specifice
dreptului comercial79.
Fie ca este vorba de locator sau utilizator, oferta apartine celui care ia initiativa de a contracta. Pentru a
avea caracterul unei oferte, intentia de a contracta trebuie adusa la cunostinta celeilalte parti, impreuna cu
principalele elemente ale contractului. Doua dintre principalele elemente ale ofertei sunt durata contractului si
valoarea acestuia (exprimata prin suma redeventelor si valoarea reziduala). Ca atare, se constata ca principalele
elemente ale contractului de leasing tin de natura si valoarea bunului contractat, fapt care determina ca alegerea
furnizorului si stabilirea conditiilor de vanzare a bunului, inclusiv pretul, sa preceada momentului realizarii unei
oferte ferme si a incheierii contractului de leasing.
Acordul intervenit intre societatea de leasing si utilizator inainte de stabilirea furnizorului bunului si
clauzelor referitoare la valoarea si durata contractului de leasing, are valoarea unui ante-contract sau a unui
contract prealabil.
Acest acord este un veritabil contract avand forta obligatorie pentru parti 80. In cadrul operatiunilor de
leasing, acesta este primul contract care da nastere la drepturi si obligatii pentru parti.
Dupa acceptarea de catre societatea de leasing a ofertei formulate de catre utilizator in conditiile din
ordonanta, angajarea raspunderii partilor se va face pe baza de contract, chiar daca un contract de leasing nu s-a
incheiat81.

47. In cazul operatiunilor de leasing in care societatea de leasing are si calitatea de furnizor, aceasta faza
nu exista, partile trecand direct la negocierea clauzelor contractului de leasing, inclusiv cele referitoare la durata
si valoarea acestuia (numarul si quantumul redeventelor si valoarea reziduala).
Desi ca regula operatiunile de leasing presupun o oferta ferma formulata de utilizator, in cazul in care
societatea de leasing vrea sa valorifice bunurile proprii, contractul de leasing poate avea ca baza o oferta publica
formulata de catre societate. Societatea de leasing va fi obligata sa mentina oferta pe perioada in care a fost
formulata, ori daca nu are termen, ea trebuie mentinuta un timp rezonabil.
79
I. Turcu, I.Pop Contractele comerciale-formare si executare, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1997, p.110 si urm.
80
Droit civil, les obligations, 15-eme edition Gerard Legier, ... 1996
81
Gerard Legie, idem p. 27
 Societatea de leasing va raspunde delictual pentru retragerea intempestiva a ofertei, daca aceasta a
provocat vreun prejudiciu82.
De multe ori ofertele formulate de catre proprietarul bunurilor se intituleaza impropriu oferte de vanzare
prin leasing.
Trebuie specificat ca in cazul ofertelor de a incheia un contract de leasing, formulate chiar de catre
producatorul bunurilor, fara ca acesta sa aiba calitatea de societate comerciala de leasing, contractul ce urmeaza
a se incheia nu beneficiaza de dispozitiile Ordonantei nr. 51/1997 si, ca atare, partile nu sunt tinute de
prevederile legii. Toate obligatiile partilor trebuie prevazute expres in contract, si in mod special obligatia
locatorului de a respecta dreptul de optiune al utilizatorului de la sfarsitul derularii contractului. Daca nu sunt
respectate conditiile referitoare la calitatea locatorului si cele referitoare la destinatia bunurilor, va fi vorba de
un contract nenumit care va fi reglementat doar de clauzele proprii, completate de dispozitiile generale si
speciale ale Codului Civil (inchirierea bunurilor si contractul de vanzare) 83.

48. In cazul contractului sale and lease-back operatiunile de leasing incep prin oferta de vanzare facuta
de utilizator catre societatea de leasing. Daca contractul de vanzare-cumparare se incheie inaintea contractului
de leasing, partile trebuie sa prevada inca de la momentul vanzarii, obligatia societatii de leasing de a incheia un
contract de leasing cu vanzatorul avand ca obiect chiar bunul vandut. Dreptul de optiune in cazul lease-back-
ului se mai numeste si dreptul de rascumparare a bunului.

49. Aceptarea ofertei

Transmiterea cererii catre societatea de leasing nu este suficienta pentru formarea contractului de
leasing. Cererea constituie doar o oferta de a contracta pe care societatea de leasing poate sa o accepte sau sa o
refuze, in functie de interesele sale.
Daca cererea este acceptata, societatea de leasing si utilizatorul vor semna contractul de leasing,
precizand in clauzele contractuale obligatiile reciproce pe toata durata contractului si la finalul acestuia.

50. Contractul de leasing - contract de adeziune ?

Capitolul II din ordonanta, intitulat Contractul de leasing contine norme care stabilesc elemente
minime obligatorii, atat generale cat si specifice, ceea ce obliga partile sa le accepte, cu posibilitatea conferita
de art. 6 alin. 3 de a stipula si alte clauze.
Contractul de leasing trebuie sa cuprinda minim elementele prevazute in art. 6, respectiv:
a)clauza privind definirea contractului de leasing ca leasing sinanciar sau operational.
b)denumirea bunului care face obiectul contractului de leasing si caracteristicile de identificare a
acestuia;
c)valoarea ratelor de leasing si termenul de plata a acestora
d)perioada de utilizare in sistem de leasing;
e)clauza privind obligatia asigurarii bunului;
In cazul contractului de leasing financiar vor fi incluse si urmatoarele clauze:
a)valoarea de intrare a bunului;
b)valoarea reziduala a bunului convenita de parti, cand este cazul;
c)valoarea avansului;
d)rata de leasingul.
O clauza obligatorie este cea privind constituirea ca titlu executoriu a contractului de leasing, daca:
- la sfarsitul perioadei de leasing, utilizatorul nu a formulat optiunea cumpararii bunului sau a prelungirii
contractului;
- rezilierea contractului din vina exclusiva a utilizatorului.
In fine, potrivit art.7, contractul de leasing se incheie in scris.

82
Liviu Pop Teoria generala a obligatiilor, ed. a II-a, Chemarea, Iasi, 1996, p. 50-51; Gerard Legier op.cit., p.23
83
Jean Voulgaris, La location financiere en Grece in Revista italiana del leasing nr. 3/1987 (decembrie), p. 575
 Clauzele obligatorii nu consideram ca transforma contractul de leasing intr-un contract de adeziune,
avand in vedere ca unele clauze se refera la conditiile de valabilitate ale conventiilor ( obiectul, durata), iar
altele configureaza contractul de leasing in specificitatea sa si care fac parte obligatorie din contract.

51. Garantiile contractului

Cel mai adesea societatea de leasing isi constituie garantii care sa ii asigure realizarea creditului
acordat84.
Spre exemplu, va solicita utilizatorului un acord asupra redeventelor sau poate solicita garantarea
returnariii creditului de catre un tert, prin cautiune data de acesta, sau cautiune data de persoanele din
conducerea societatii utilizatoare.

52. Afectarea contractului

O observatie se impune in aceasta faza de realizare a operatiunilor de leasing: la semnarea contractului
de leasing, bunul ce urmeaza a fi utilizat nu este inca proprietatea societatii de leasing care finanteaza
operatiunea, deoarece inca nu s-a realizat achizitia bunului de la furnizor. Intelegerea dintre societatea de
leasing si utilizator isi are intemeierea in conventia incheiata anterior intre furnizor si utilizator privitoare la
caracteristicile bunului, timpul de livrare si pret, ceea ce va permite societatii de leasing sa negocieze cu
furnizorul in conditiile deja stabilite.
In consecinta, pana la achizitia bunului de catre societatea de leasing, contractul de leasing trebuie
considerat sub conditia dobandirii dreptului de proprietate de catre finantator.
Unii autori analizeaza situatia ca o promisiune sinalagmatica de leasing 85, iar leasingul devine definitiv
la momentul livrarii bunului la utilizator.

c) Incheierea contractului de vanzare-cumparare

53. Deoarece furnizorul a tratat cu utilizatorul inca inainte de semnarea contractului de leasing, el are
deja avansata o oferta de vanzare adresata societatii de leasing aleasa de utilizator. Pentru a se realiza contractul
de vanzare-cumparare este suficient deci ca o societate de leasing sa se adreseze furnizorului cu o comanda prin
care sa-si manifeste intentia de a achizitiona bunul ales de utilizator.
De regula, inainte de a fi transmisa comanda la furnizor, societatea de leasing o supune spre aprobare
utilizatorului, ca o masura de precautie pentru a nu se comanda alte bunuri, cu alte caracteristici, decat cele
solicitate de utilizator.
Avand in vedere ca societatea de leasing comanda bunul pe baza prescriptiilor utilizatorului, s-ar parea
ca el actioneaza ca un mandatar. Catre aceasta solutie s-ar tinde si din interpretarea literala a dispozitiilor art. 9
lit. a si b din ordonanta, afara de cazul in care societatea de leasing are si calitatea de furnizor.
Dupa primirea comenzii, furnizorul - de regula - solicita societatii de leasing un acont din pret pentru a
avea certitudinea incheierii si realizarii contractului de vanzare-cumparare.

54. Dreptul de a negocia si receptiona bunul ce face obiectul contractului de vanzare-cumparare dintre
furnizor si finantator comporta si o serie de riscuri pentru utilizator. Astfel, conform art. 14 alin. 2 societatea de
leasing nu raspunde pentru cazul in care bunul ce face obiectul contractului de leasing nu este livrat sau este
livrat necorespunzator utilizatorului de catre furnizor". Face exceptie cazul in care societatea de leasing are si
calitatea de furnizor.
Din aceasta cauza legiuitorul a prevazut corelativ cu exonerarea de raspundere a societatii de leasing
pentru nelivrarea bunului, cu instituirea expresa a unei actiuni directe impotriva furnizorului, exercitata de
utilizator, potrivit art.12 alin.1 lit.a, pentru cazul reclamatiilor privind livrarea, calitatea, asistenta tehnica,
service-ul necesar in perioada de garantie si postgarantie.

84
A se vedea garantiile creditorului:
- Ion Turcu, Liviu Pop, Contractele comerciale - formare si executare, editura Lumina Lex, Bucuresti, 1997, p. 180-238.
- Paul Demetrescu, Drept civil - Teoria generala a obligatiilor, Bucuresti, 1966, Editura Didactica si pedagogica, p. 196-212.
85
Cl. Champand, Le leasing, J.C.P. 1965
 55. Dupa incheierea contractului de vanzare-cumparare, partile contractante isi executa obligatiile
asumate: furnizorul pune la dispozitie bunul si garanteaza contra evictiunii si viciilor ascunse, iar societatea de
leasing achita pretul convenit86.
Specificitatea operatiunii de leasing se releva si privitor la executarea obligatiei furnizorului de a pune la
dispozitie bunul, in sensul ca isi executa valabil indatorirea prin predarea bunului direct utilizatorului, iar nu
societatii de leasing care ese proprietara bunului. Explicatia rezida, pe de o parte, in intelegerea dintre societatea
de leasing si furnizor, iar pe de alta parte, in intelegerea dintre societatea de leasing si utilizator, de a fi predat
bunul de la furnizor catre utilizator.
In acest sens sunt si prevederile art. 9 lit. c din ordonanta, potrivit carora societatea de leasing are
obligatia ca la incheierea contractului de leasing cu utilizatorul sa confere acestuia, in temeiul contractului toate
drepturile derivand din contractul de vanzare-cumparare, cu exceptia dreptului de dispozitie. Norma citata
asigura specificitatea leasingului, urmand a fi analizate in detaliu ulterior. Pentru moment, este de observat ca
societatea de leasing transmite utilizatorului si dreptul sau de a-i fi predat bunul de catre furnizor. Ca atare,
utilizatorul se subroga legal si eventual conventional in drepturile societatii de leasing.
Furnizorul si utilizatorul vor semna cu aceasta ocazie un proces-verbal de livrare cu referire la contractul
de leasing, pentru a constata starea exterioara a bunului livrat.
Potrivit art. 10 lit. a din ordonanta, utilizatorul se obliga sa efectueze receptia si sa primeasca bunul la
termenul si in conditiile de livrare agreate cu furnizorul. Exprimarea laconica trebuie explicitata prin
dispozitiile de drept comun in materia conventiilor si cele ale contractului de vanzare-cumparare comerciala. Ne
referim indeosebi la caracteristicile tehnice ale bunului primit de utilizator care vor trebui sa fie conforme cu
cele indicate in contractul de vanzare-cumparare si contractul de leasing.
In aceasta faza a operatiunii de leasing se poate vorbi de un mandat acordat utilizatorului de societatea
de leasing - proprietara bunului - , respectiv de a lua in primire bunul de la furnizor. Mandatul poate fi stipulat
in mod expres in contractul de leasing, dar el isi gaseste suportul si in lege.

d) Publicitatea operatiilor de leasing

56. Se face potrivit celor indicate mai sus.

B. Formarea contractului de leasing imobiliar

57.Operatiunile de leasing imobiliar se formeaza in conditii asemanatoare leasingului mobiliar. Exista
insa si unele deosebiri specifice bunurilor imobile care sunt supuse pe calea dreptului comun unor reglementari
speciale in ce priveste dobandirea dreptului de proprietate.
Un prim aspect specific priveste modul in care societatea de leasing imobiliar dobandeste proprietatea
imobilului:
- prin achizitionarea imobilului de la un tert, caz in care se parcurg etapele de formare a contractului de
leasing, mentionate anterior;
- prin achizitionarea sau construirea imobilului de catre o societate de leasing denumita societate
imobiliara pentru comert si industrie - S.I.C.I.. Aceasta societate nu are calitatea de antreprenor deoarece isi
realizeaza pentru sine constructia, insa modalitatea de constructie - in regie proprie sau prin subcontractare -
ramane la latitudinea sa.
Leasingul imobiliar se complica prin doua probleme specifice: cea a achizitiei terenului si cea a
edificarii constructiei.

59. Achizitia terenului presupune folosirea de fonduri prealabile de catre S.I.C.I.; terenul este
achizitionat in numele si pentru viitorul utilizator, insa constructiile sunt edificate in contul S.I.C.I. si raman
proprietatea acesteia pe toata durata leasingului. Rezulta ca S.I.C.I., pe toata durata contractului, are folosinta

86
- Ioan Zinveliu, Contractele civile, Ed. Dacia, Cluj, 1978, p. 45- 130
- Dr. Eugeniu Safta Romano - Dreptul de proprietate privata si publica in Romania, Editura Graphix, Iasi, 1993
- R. David, La distinction du droit civil et du droit commercial et le droit anglais, ed. Melinges Mossa, 1961, vol. I
- C. Statescu-Drept civil, Teoria generala a drepturilor reale, Buc., 1973
terenului fara a dobandi proprietatea; de aceea trebuie considerat ca viitorul utilizator a consimtit ca S.I.C.I. sa
construiasca pe terenul sau, ceea ce face ca S.I.C.I. sa aiba calitatea de superficiar.
Aceasta solutie, desi logica dupa regulile clasice referitoare la dezmembramintele dreptului de
proprietate87, pare totusi curioasa prin raportare la operatiunile de leasing unde societatea de leasing S.I.C.I. si
utilizatorul convin, in reglarea raporturilor lor juridice privitoare la teren, inainte ca utilizatorul sa dobandeasca
proprietatea.

60. Cea de-a doua problema specifica privitoare la derularea constructiei imobilului este legata de timpul
indelungat de realizare a constructiei, ceea ce determina partile sa incheie un protocol de definire a modalitatilor
de constructie, de colaborare pe durata realizarii constructiei. In dreptul francez, au fost concepute mai multe
tehnici juridice de colaborare, cum ar fi: viitorul utilizator poate actiona ca un mandatar al societatii S.I.C.I., sau
poate actiona ca un coordonator ori de a stabili, de comun acord, un sef de lucrari.
O data constructia terminata, contractul de leasing este semnat, daca nu a fost semnat inca, si poate
incepe perioada de locatie.

61. Aspecte specifice leasingului imobiliar - potrivit art. 21 din ordonanta privesc si publicitatea
operatiunilor de leasing. Norma mentionata instituie obligatia de a fi inscrise contractele de leasing care au ca
obiect realizarea bunului imobiliar, in cartea funciara - partea a III-a din Registrul cadastral de publicitate
funciara de la biroul judecatoriei in a carei raza de activitate este situat imobilul respectiv.
De asemenea sunt supuse publicitatii schimbarile survenite, in ce priveste sediul utilizatorului sau al
locatorului, ori cu privire la situatia juridica reala a bunului, publicitate care se realizeaza prin mentiuni de
rectificare in Cartea Funciara si la Registrul Comertului (art. 19 alin.2).
Din corelarea celor doua texte citate se constata ca publicitatea rectificarilor are o sfera mai larga decat
publicitatea leasingului. Daca privitor la sediul contractantilor orice modificare se inscrie la Oficiul Registrului
Comertului potrivit dispozitiilor Legii nr. 26/1990 privind Oficiul Registrului Comertului; in ce priveste situatia
juridica a bunului aflat in leasing apare ca firesc si propunem de lege ferenda ca publicitatea contractelor de
leasing sa se faca si prin Registrul Comertului.

C. Formarea contractelor de leasing in cazul cesiunii

60.In cazul in care partile sunt de acord se poate proceda la transmiterea drepturilor si obligatiilor
utilizatorului catre o terta persoana agreata de societatea de leasing. Tertul se subroga in locul utilizatorului,
dupa ce in prealabil au fost purtate negocieri pentru stabilirea continutului clauzelor de cesiune.
Asa cum aratam in analizele anterioare88, leasingul se prezinta ca o operatiune cu caracter intuitu-
personae, ceea ce inseamna ca finantatorul operatiunii de leasing acorda utilizatorului creditul avand in vedere
calitatile reale ale acestuia si posibilitatea de rambursare a creditului. Fata de aceasta situatie, utilizatorul trebuie
sa-si pastreze aceasta calitate pe toata perioada de derulare a operatiunii de leasing pana la completa sa
realizare.
Cu toate acestea apar situatii in care imperativele mentionate mai sus nu pot fi realizate din variate
motive si cand partile prefera sa cedeze contractul.
In analiza acestei probleme, vom prezenta: cazurile de cesiune; modalitatea de cesionare; garantiile de
plata a redeventelor; controlul operatiunilor.

61. Cazurile de cesiune

In doctrina franceza au fost stabilite mai multe tipuri de cesiune, in functie de natura lor.
a) Cauze de ordin tehnic, cum ar fi situatia in care bunul ce formeaza obiectul leasingului nu mai este
necesar, urmare a regruparii unitatilor de productie89.
b) Cauze de ordin speculativ, cum ar fi cazul unui imobil comercial bine plasat si care astfel poate
asigura un pret foarte ridicat al cesiunii creditului.
87
Corneliu Barsan si altii - op. cit. , p.102

88
A se vedea articolele din R.D.C., nr. 1-12/1997
89
Alain Cohen Le credit-bail immobilier, Dalloz 1996
 c) Cauze financiare, cand exploatarea bunului genereaza utilizatorului pagube si pericolul starii de
faliment.
Se constata ca toate cazurile privesc circumstante ale activitatii utilizatorului, interesand mai putin
situatia finantatorului, care isi poate rezerva dreptul de cesiune, fara ca utilizatorul sa se poata opuna, intrucat
leasingul nu are caracter intuitu personae decat in ceea ce-l priveste pe utilizator.

62. Modalitatea de cesionare

Cesiunea leasingului se prezinta ca o solutie convenabila partilor si, in special, utilizatorului care poate
obtine un pret compensator, dar si cesionarului care va avea un bun deja existent, depasind fazele preliminare de
realizare a leasingului.
Elementul esential il constituie pretul cesiunii care, de principiu, exprima stadiul derularii leasingului.
Transferul bunului la cesionar poate avea loc inclusiv cu o parte din activul cedentului.
Cesiunea se realizeaza printr-un contract care trebuie sa cuprinda urmatoarele clauze: identificarea
partilor; motivatia cesiunii si acordul finantatorului; pretul cesiunii si obligatiile care revin cesionarului.
Trebuie specificat ca obligatiile cedentului fata de finantator trebuie preluate de cesionar in integralitate,
fara a le putea modifica decat cu acordul prealabil al finantatorului, in caz contrar cesiunea fiind lovita de
nulitate.
Cesionarul va lua bunurile ce formeaza obiectul leasingului in starea in care se aflau la data intrarii in
vigoare a conventiei si va trebui sa trateze direct cu cedentul.
De asemenea, el va plati finantatorului redeventele si va implini celelalte obligatii asumate de cedent,
fara sa poata a pune in discutie continutul acestor obligatii.
Cesionarul va plati toate cheltuielile, drepturile si onorariile cesiunii, inclusiv costul prilejuit de
perfectarea actului.
Cesionarul va plati amortismentele deja platite in schimbul transferului dreptului la optiunea de a
achizitiona bunurile la sfarsitul contractului. Cu toate acestea, cesionarul nu va putea fi obligat si la plata
fractiunilor din redevente care reprezinta chiria platita de utilizator pentru folosinta bunurilor si nici la plata
catre cedent a marjelor de profit deja primite de finantator.
Partile pot conveni ca primele de asigurare platite de cedent sa fie incluse in pretul platit de cesionar.
In dreptul francez, problema criteriilor de evaluare a pretului cesiunii contractului de leasing a fost
analizata in mod deosebit pentru imobile90.
S-au evidentiat doua posibilitati:
- cazul contractului cedat dupa o scurta perioada si in care dreptul de optiune de cumparare a bunului
imobil nu poate fi exercitat (in legislatia franceza acest drept se exercita, in materie imobiliara, dupa 12 ani).
Cesionarul va avea in vedere valoarea redeventelor pana la expirarea contractului pe care le va indexa cu 15%
in functie de o inflatie anuala estimata la 3%.
- cazul contractului cedat dupa 12 ani cand dreptul de optiune se poate exercita, ceea ce presupune
elemente patrimoniale suplimentare.
Finantatorul va trebui sa-si manifeste vointa in mod expres privitor la cesiune, in sensul de a accepta
noul utilizator si a dispensa pe cedent, cu singura rezerva de a-si pastra dreptul de garantie si asupra acestuia,
ceea ce are semnificatia unei solidaritati pasive intre cedent si cesionar.
In fine, este necesara a fi inclusa si o clauza rezolutorie, respectiv un pact comisoriu de gradul IV -
rezilierea de plin drept - in cazul nerespectarii de catre cesionar a obligatiilor asumate.

63. Garantiile de plata a redeventelor

In contractele de leasing cesionate, asa cum mentionam anterior, urmeaza a se insera clauza potrivit
careia cedentul garanteaza pe cesionar pentru plata redeventelor, creandu-se astfel o solidaritate ce isi are
originea in cesiunea fondului de comert.

90
Alain Coehn-Le credit-bail immobilier, p. 116.
- Le leasing international - Revue de jurisprudence commerciale, Paris, 1982, p. 165
- Carbonnier - Le credit bail, du bail au credit, ed. Defrenois - Paris 1991, pct. 1025
- Philippe Delebeque et Michel Germain - Traite de droit commercial, ed. L.G.D.I., vol. II, Paris, 1996, p. 493
- Ion Turcu - Operatiuni si contracte bancare, ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1994, cap. V, sect. II, pct. e leasingul
 In jurisprudenta franceza, Curtea de casatie a considerat ca exista solidaritate in situatia mentionata,
chiar in absenta unei clauze conventionale91.
Mai mult, s-a statuat ca garantia solidaritatii din partea cedentului ramane valabila chiar si in situatia in
care cedentul se afla in faliment92.
O asemenea statuare este deosebit de importanta pentru finantator care isi vede satisfacute interesele si
face ca cedentul sa aiba un comportament diligent in alegerea si stabilirea solvabilitatii cesionarului.
Mai trebuie precizat ca regula solidaritatii functioneaza si in cazul cesiunilor succesive, toti cedentii
raspunzand solidar fata de finantator.
In reglementarea noastra nu se face vreo referire asupra cesiunii leasingului si nici asupra solidaritatii
cedentilor fata de finantator. Pe cale de consecinta, problema urmeaza a fi rezolvata prin conventia partilor, ori
in lipsa se va face aplicatiunea dispozitiilor art. 42 C.com. privitoare la solidaritatea pasiva93.

64. Controlul cesiunii de catre utilizator

Leasingul avand un caracter intuitu-personae permite finantatorului sa aiba puteri depline de apreciere si
de dispozitie94 asupra realizarii operatiunii.
In Ordonanta nr. 51/1997 nu se face referire la situatia mentionata, fiind necesara conexiunea cu regulile
de drept comun ale institutiei cele mai apropiate, adica a locatiunii. (nici urmare a adoptarii Legii nr. 90/1998).
Drepturile finantatorului trebuie circumscrise art. 1418 alin. 1 C.civ. care stabileste dreptul locatarului de
a subinchiria si de a ceda contractul sau catre altul daca o asemenea facultate nu i-a fost interzisa, iar in alin. 2
se precizeaza ca facultatea respectiva poate fi interzisa in tot sau in parte si ca interzicerea nu se prezuma, ci
trebuie sa rezulte dintr-o stipulatie speciala.
In doctrina, se arata ca interdictia transmiterii locatiunii, stipulata in contract, transforma locatiunea intr-
un contract intuitu-personae si ca o asemenea clauza comporta o interpretare restrictiva (spre exemplu, daca este
interzisa sublocatiunea totala este permisa cea partiala).
In cazul leasingului, aceasta operatiune are chiar ab initio un caracter intuitu-personae, ceea ce este un
element de diferentiere fata de locatiune si ca atare este necesara conventia expresa a partilor relativa la
posibilitatea de a transmite drepturile si obligatiile contractuale.
De asemenea, s-a mai precizat ca cesiunea trebuie sa respecte conditiile convenite in contractul
principal, dar cu posibilitatea de a conveni si in mod diferit cu acordul locatorului. In caz contrar, vor fi aplicate
sanctiunile din materia civila, adica locatorul poate cere prin justitie executarea obligatiilor sau rezilierea
contractului principal pentru neexecutare cu daune interese (1492-1430 si 1439 alin. 2 C.civ.).
In fine, se mai arata ca cesiunea constituie o vanzare a dreptului de folosinta care impune notificarea sa
catre locator sau acceptarea prin act autentic in scopul opozabilitatii fata de terti, printre care se afla si locatorul
(art. 1393 C.civ.).
Cum Codul civil nu reglementeaza cesiunea obligatiilor urmeaza a se considera ca obiect al cesiunii sunt
doar drepturile locatarului care ramane in continuare obligat fata de locator, daca 95 acesta nu-l absolva in mod
expres, si nu contractul de locatiune in intregul sau.
Avand in vedere executarea uno ictu a contractului de cesiune, cedentul garanteaza in baza art. 1392
C.civ. numai existenta dreptului de folosinta la data incheierii conventiei, insa nu si indeplinirea obligatiilor de
catre finantator. De aceea cesionarul poate sa pretinda finantatorului, printr-o actiune directa executarea
contractului sau rezilierea cu daune interese.
Dovada cesiunii se face dupa regulile contractului de vanzare-cumparare a creantei.
Apreciem ca toate aceste reguli urmeaza a fi respectate si in cazul leasingului.

II. Etapa de realizare a locatiunii

91
Curtea de casatie, soc. 9 dec. 1996
92
C. Cass. 3 civ. 11 iunie 1987 in JCP nr. 11/1988, p. 80
93
A se vedea M. Nicolae Discutii privitoare la raspunderea solidara in obligatiile comerciale, in RDC nr. 12/1997, p. 112-124
94
Francisc Deak si St. Carpenaru Contracte civile si comerciale, Bucuresti, Lumina Lex, 1993, p. 103
95
Francisc Deak si St. Carpenaru Contracte civile si comerciale, Bucuresti, Lumina Lex, 1993, p. 103
 65. Etapa locatiunii bunurilor aflate in leasing incepe din momentul punerii lor la dispozitia
utilizatorului si dureaza pe timpul stabilit prin contract.
Durata poate fi scurta pentru leasingul mobiliar (cativa ani) sau poate fi indelungata pentru leasingul
imobiliar (10-20 ani sau mai mult).
Legiuitorul roman a stabilit decat durata minima a locatiunii la un an, urmand ca partile sa stabileasca
prin acordul lor de vointa, durata maxima a contractului. Libertatea contractuala pare totala in acest sens, insa
daca se depasesc termenele de amortizare sau pentru bunurile imortate durata de 7 ani, apar consecinte privind
amortizarea ori taxelel vamale.
Potrivit art. 20 lit. b, redeventele se calculeaza tinandu-se seama si de amortizarea integrala a bunului
sau cel putin a unei parti din valoarea de intrare a acestuia potrivit conventiei partilor privitor la regimul de
amortizare si in functie de natura bunului si a valorii reale de intrare, in conformitate cu Legea nr. 15/1994
privind amortizarea capitalului imobilizat in actiunile corporale si necorporale. Consideram ca dispozitiile
mentionate nu limiteaza durata contractului, avand rolul de a calcula redeventa.
In dreptul francez, libertatea de vointa a partilor a fost ingradita, prevazandu-se o durata minima de
locatiune a bunurilor imobile la 12 ani.

66. Raporturile dintre finantator si utilizator

Pe durata locatiunii, finantatorul si utilizatorul au drepturi si obligatii specifice stabilite pe cale legala si
pe cale conventionala.
Astfel, finantatorul are urmatoarele obligatii prevazute in art. 9 din ordonanta:
- de a conferi utilizatorului drepturile derivand din contractul de vanzare-cumparare, cu exceptia
dreptului de dispozitie (art. 9 lit.c);
- de a garanta pe utilizator contra evictiunii din partea oricarei persoane fizice sau juridice care ar
pretinde un drept de proprietate sau alt drept real asupra bunului, in conditiile in care utilizatorul a respectat
toate clauzele contractuale (art. 9 lit.e);
- sa asigure bunurile oferite in leasing, printr-o societate de leasing (art. 9 lit.f).

67. Utilizatorul are, conform art. 10 din ordonanta, urmatoarele obligatii:

- sa efectueze receptia si sa primeasca bunul la termenul stipulat in contractul de leasing;
- sa exploateze bunul conform instructiunilor elaborate de catre furnizor si sa asigure instruirea
personalului desemnat sa il exploateze;
- sa nu greveze de sarcini bunul care face obiectul contractului de leasing fara acordul finantatorului;
- sa efectueze platile cu titlu de rata de leasing in cuantumul valoric stabilit si la termenele prevazute in
contractul de leasing;
- sa suporte cheltuielile de intretinere si alte cheltuieli care decurg din contractul de leasing;
- sa isi asume pentru intreaga perioada a contractului, in lipsa unei stipulatii contrare, totalitata
obligatiilor care decurg din folosirea bunului direct sau prin prepusii sai, inclusiv riscul pierderii, distrugerii sau
avarierii bunului utilizat, din cauze fortuite, si continuitatea platilor cu titlu de rata de leasing pana la achitarea
integrala a valorii contractului de leasing;
- sa permita finantatorului verificarea periodica a starii si a modului de exploatare a bunului care face
obiectul contractului de leasing;
- sa il informeze pe finantator, in timp util, despre orice tulburare a dreptului de proprietate, venita din
partea unui tert;
- sa nu aduca modificari bunului fara acordul finantatorului.
- sa restituie bunul in conformitate cu prevederile contractului de leasing.
La obligatiile legale mentionate, partile pot sa adauge si alte obligatii.
Privitor la raporturile dintre societatea de leasing si utilizator, necesita a fi analizate problemele ce
trebuie rezolvate de parti si anume:
a) utilizarea lucrului;
b) plata redeventelor;
c) cesiunea contractului;
d) raporturile finantatorului si utilizatorului cu furnizorul bunului;
 e) drepturile finantatorului in cazul instrainarii bunului de beneficiar ori a falimentului beneficiarului.

a) Utilizarea lucrului
68. Utilizatorul , ca orice locatar, are asupra lucrului un drept de folosinta ce-i permite sa-l exploateze si
sa dobandeasca profiturile.
Folosinta bunului trebuie exercitata conform regulilor de drept comun cuprinsa in art. 1429 C.civ., adica
sa respecte natura bunului si destinatia sa economica. De aceea, in contract partile trebuie sa precizeze ca
utilizatorul nu poate sa deplaseze sau sa transforme bunul. In acest sens, utilizatorul trebuie sa respecte obligatia
legala (art. 10 lit. b) de a se conforma instructiunilor elaborate de furnizor si de a instrui personalul nominalizat
sa il exploateze.

69. Privitor la obligatia de intretinere a bunului, contractul de leasing presupune o rezolvare specifica
diferita de cea reglementata in contractul de locatiune. Astfel, in contractul de locatiune se face distinctie intre
tipurile de reparatii (art. 1420 si 1421 C.civ.) in timp ce in contractul de leasing nu se face nici o distinctie intre
acestea. Prin urmare, obligatia de intretinere revine in integralitate utilizatorului, ca si cand ar fi proprietarul
bunului. Explicatia rezida in rolul societatii de leasing care desfasoara o activitate pur financiara, fara a-si
asuma vreo obligatie tehnica privitoare la bunul utilizat in sistem de leasing.
Totusi societatea de leasing isi rezerva dreptul de a verifica pe toata durata contractului modul in care
utilizatorul foloseste bunul , drept ce poate fi exercitat prin prepusi cu pregatire corespunzatoare sau alti
imputerniciti, printre care se poate afla chiar si furnizorul.

70. Pentru situatia in care bunul a fost pierdut sau deteriorat, utilizatorul isi asuma intreaga
responsabilitate, fara a putea fi invocata absenta culpei sale spre a fi exonerat, asa cum se procedeaza in materia
locatiunii (art. 1435 C.civ.).
In dreptul francez, raspunderea utilizatorului este antrenata atat pentru caz fortuit, cat si pentru forta
majora, ceea ce semnifica o veritabila garantie ce ofera societatii de leasing maxima securitate.
Si legiuitorul nostru indica expres situatiile in care utilizatorul suporta riscul pierderii, distrugerii sau
avarierii bunului utilizat, din cauze fortuite. Notiunea de caz fortuit are o sfera mai larga, incluzand si forta
majora. Este o adevarata raspundere obiectiva care isi gaseste explicatia in imprejurarea ca societatea de leasing
i-a transmis toate drepturile derivand din contractul de vanzare-cumparare, mai putin dispozitia, ceea ce simetric
presupune onorarea de catre utilizator a obligatiilor corelative, inclusiv cea de a suporta riscurile ca si cand ar fi
proprietar.
Problema prezinta un interes practic mai redus, deoarece utilizatorul are obligatia sa asigure bunul
contra riscurilor pieirii ori deteriorarii, sens in care si plateste primele de asigurare pentru bunul utilizat.

71. Nefiind proprietarul lucrului, utilizatorul nu are drept de dispozitie (abusus) si deci el nu poate sa
vanda bunul, si nici sa-l distruga. Aceasta obligatie este asigurata inclusiv prin sanctiuni penale: fie abuzul de
incredere (art. 213 C.pen.), fie infractiunea de distrugere (art. 217 C.pen.).

b) Plata redeventelor

72. Potrivit art. 10 lit. d din ordonanta, utilizatorul trebuie sa efectueze platile cu titlu de redeventa. In
concretizarea dispozitiei legale, partile vor conveni, prin clauze contractuale, cuantumul redeventei si
periodicitatea de plata96.
Marimea redeventelor poate fi constanta sau poate fi degresiva, in functie de vointa partilor. Se va tine
seama ca elemente de calculare a redeventei platite o marja de profit si de amortizare integrala a bunului, sau cel
putin a unei parti din valoarea de intrare a acestuia. Exista si o alta formula, numita pareting, de calculare a
cuantumului redeventei ce consta in a modela platile dupa utilizarea efectiva a lucrului (ex: kilometrii parcursi
de un autoturism). Marimea redeventei se calculeaza pe baza pretului total de investitie pentru bunul cesionat, a

96
Cass. com. 15 janvier 1991, Bull cass. nr. 31, R.Y.D.A., Paris, 1991
costurilor financiare a locatorului si a taxei de leasing a locatorului. Se au in vedere toate taxele actuale in
vigoare in Romania.
Privitor la periodicitate, ea poate varia de la luni la ani.
Plata redeventelor se face fara nici o reducere, la datele convenite in contract, din fonduri disponibile
imediat, inclusiv o taxa la valoarea adaugata.
Datele de plata vor concorda cu cele de refinantare, in moneda convenita de parti, dar cu respectarea
principiului din legea contabilitatii, potrivit careia contabilitatea se tine in moneda nationala. Plata facuta in alta
moneda decat cea convenita de parti sau plta facuta in alt cont decat cel stabilit atrage raspunderea utilizatorului
de a desdauna societatea de leasing pentru toate pierderile, prejudiciile si cheltuielile efectuate, obligatie ce
trebuie considerata ca independenta de orice alta obligatie a utilizatorului.

73. Marimea redeventei este uneori indexata, indeosebi in creditul imobiliar. Clauza de indexare este
valabila si eas ete in directa legatura cu obiectul contractului.
Apare intrebarea daca in absenta unei clauze de indexare redeventa poate fi revizuita pe cale judiciara.
Consideram ca nu este posibila o solutie judiciara, decat daca, potrivit unei clauze de impreviziune, s-ar ajunge
la un dezechilibru intre prestatii de asemenea marime incat contractul ar fi impovarator sau imposibil de
executat pentru una din parti.

c) Cesiunea contractului

74. Utilizatorul nu este proprietarul bunului pe care il exploateaza in sistem de leasing si nu poate sa
transmita proprietatea lucrului catre terte persoane. Totusi, se poate imagina si realiza o cesiune de creanta care
sa-i permita utilizatorului a ceda catre un tert drepturile dobandite prin contractul de leasing. In fapt insa, prin
contract se limiteaza uneori pana la anulare aceasta facultate. Astfel, potrivit art. 10 lit. b din ordonanta,
utilizatorul nu poate greva bunul, deci nu poate incheia un contract de sublocatiune si, cu atat mai mult, de
transmitere prin cesiune a drepturilor sale.Se da astfel efect caracterului intuitu-personae al contractului de
leasing in ceea ce-l priveste pe utilizator. Prin clauze contractuale, partile pot reglementa insa si o alta conduita.

75. Societatea de leasing isi pastreaza facultatea de a transmite proprietatea lucrului ce formeaza
obiectul contractului de leasing. Leasingul nu comporta clauze de inalienabilitate, si aceasta deoarece persoana
proprietara este fara importanta din punct de vedere al utilizatorului. De aceea, vanzarea bunului catre o alta
societate de leasing este admisibila, fiind un procedeu de mobilizare a creditului.
De observat ca cesiunea contractului de catre societatea de leasing nu trebuie sa-l tulbure pe utilizator in
drepturile sale.
Pentru a asigura protectia utilizatorului, art. 12 din ordonanta obliga cumparatorul bunului sa mentina
obligatiile asumate de finantatorul vanzator fata de utilizator; mai mult, vanzatorul ramane garant fata de
utilizator.

d) Raporturile finantatorului si utilizatorului cu furnizorul bunului

76. Potrivit principiului relativitatii efectelor contractelor, acestea isi produc efectele direct asupra
societatii de leasing si utilizatorului fara a crea drepturi ori a stabili obligatii in sarcina celorlalte persoane. Cu
toate acestea, contractul de leasing incheiat poate conduce la influente asupra unor terti, cum ar fi furnizorul
bunurilor.
Asemenea raporturi exista in leasingul clasic, nu insa si in lease-back unde finantatorul cumuleaza si
calitatea de furnizor urmare achizitionarii prealabile a bunului.
Furnizorul nu este un tert in sensul consacrat al termenului 97, avand in vedere ca cel mai adesea vointa sa
este consemnata in inscrisul constatator al operatiunii de leasing. Totusi, fata de caracterul esential financiar al
leasingului, rolul furnizorului este secundar, obligatiile sale limitandu-se la a garanta calitatea bunului.

97
Gh. Beleiu, Drept civil roman, Ed. Sansa, Buc., 1995, p. 172 si urm.
 Cum insa bunul este ales de catre beneficiar si este livrat acestuia, dar proprietatea revine finantatorului -
care isi declina orice responsabilitate privind bunul - in doctrina si jurisprudenta s-au dat fundamentari diferite
naturii juridice a raporturilor lor cu furnizorul98.
Astfel, s-a observat ca, impotriva aparentelor, nu exista veritabile raporturi contractuale intre furnizor si
beneficiar, decat prin intermediul finantatorului care primeste proprietatea, ceea ce face difica explicarea
juridica a drepturilor beneficiarului fata de furnizor la alegerea, receptia, calitatea si viciile bunului, precum si
posibilitatea de a-l actiona in justitie.
S-au conturat trei teorii de explicare a raporturilor dintre parti:
- o teorie considera raporturile existente intre finantator, beneficiar si furnizor ca fiind cuprinse intr-un
contract tripartit in car se contractavanzarea-cumpararea si leasingul;
- o alta teorie apreciaza ca stipulatia pentru altul determina drepturile partilor;
- in fine, o teorie acceptata de majoritatea doctrinei explica drepturile finantatorului si beneficiarului fata
de furnizor pe baza unuia sau mai multor mandate99.
Teoria fundamentata pe mandat se apropie de continutul concret al leasingului: finantatorul - in calitate
de mandant - imputerniceste pe beneficiar - in calitate de mandatar - sa achizitioneze titlul de proprietate asupra
bunului ales de el, sa rezolve orice diferend privind calitatea bunului si sa conserve bunul pana la manifestarea
optiunii de cumparare.
De asemenea se poate considera si ca beneficiarul, dupa ce a ales bunul dorit, da un mandat
finantatorului pentru achizitia bunului in scop de garantie pentru ca astfel sa raspunda beneficiarul de riscuri.
Si aceasta teorie este criticabila, cel putin pentru situatia beneficiarului care alege bunul si apoi cauta un
finantator, ceea ce exclude ideea de mandat.
Apreciem ca leasingul reprezinta o institutie juridica cu trasaturi specifice, nereductibile la cele ale altor
contracte reglementate - desi o parte se regasesc la mandatul pentru interes comun - deoarece finantatorul si
beneficiarul fac front comun fata de furnizor, mai ales in faza de inceput a operatiunii de leasing cand urmaresc
achizitionarea de la furnizor a unui bun in cele mai avantajoase conditii.
Furnizorului ii sunt opozabile efectele leasingului pe temeiuri contractuale, iar nu ca fapt juridic,
avandu-se in vedere continutul manifestarii sale de vointa si corelatia cu vointele finantatorului si
beneficiarului.
De lege ferenda s-ar impune reglementarea elementelor specifice ale leasingului, prin norme dispozitive,
pentru a-l degreva pe finantator de obligatiile decurgand din calitatea de proprietar si a stabili prerogativele
beneficiarului in relatiile cu furnizorul si terte persoane100.
In acest sens, art. 12 din ordonanta reglementeaza actiunea directa a utilizatorului fata de furnizor cu
privire la livrarea, calitatea, asistenta tehnica, serviciul necesaer in perioada de garantie si postgarantie. Fata de
ceilalti terti utilizatorului i-au fost acordate, potrivit art. 12 lit. 2, actiunile posesorii101.

e) Drepturile finantatorului in cazul instrainarii bunului de beneficiar ori a falimentului beneficiarului

77. Instrainarea bunului de beneficiar

Asa cum mentionam, finantatorul se implica total in operatiunea de leasing asigurand finantarea
integrala a bunului avand convingerea ca va primi suma investita de la beneficiar, cu un beneficiu superior ratei
dobanzii - fie prin executarea de buna-voie a prestatiei de catre beneficiar, fie printr-o executare fortata, pe baza
unei garantii eficace, mai puternica decat garantiile clasice, care sa-i permita recuperarea creantei in conditii
discretionare.

98
I. Giovanoli, op.cit., p. 405
99
Idem, p. 409

100
- M. Delapolte - La liberte contractuelle et le statut des baux commerciaux I.C.P. 1969, Paris
- M. Pedamon - Baux commercioux - L.G.D.I. - Paris, 1979
- Elie Alfandri, Droit des offaires - Dolloz - Paris, 1985
- Gerard Forjat - Droit economique - P.U.F.- Paris, 1982
101
- A se vedea Florin Scriecin - Actiunile posesorii, Ed. Lumina Lex, 1998
 O asemenea garantie trebuie sa-l apere de pretentiile tertilor, pe de o parte, pentru cazul instrainarii ori
grevarii frauduloase a bunului de beneficiar, iar pe de alta parte fata de creditorii beneficiarului falit care potrivit
procedurii reorganizarii judiciare si a falimentului au drepturi speciale asupra patrimoniului debitorului lor102.
Cea mai puternica garantie reala o constituie cea asupra bunului corporal apartinand debitorului, dar
aflat in puterea creditorului care poate, fie sa dispuna ca un adevarat proprietar atunci cand are titlul de
proprietate, fie sa indisponibilizeze bunul in mainile sale in vederea valorificarii lui potrivit legii.
Garantiile, asa cum sunt reglementate in legislatia noastra, da si a celorlalte state din centru si estul
Europei, corespund cerintelor dreptului civil, iar nu celui comercial, fiind inadecvate unei executii imediate si
eficiente.
Pentru a ajuta tarile cu economie incipienta, in anul 1994 specialistii Bancii Europene pentru
Reconstructie si Dezvoltare au elaborat un model de lege privind garantarea tranzactiilor. Specificul acestui
model consta in imbinarea elementelor de drept civil european cu cele de common law intr-o sinteza cuprinzand
solutii adecvate la tehnicile financiare moderene. Principalele caracteristici ale modelului sunt urmatoarele:
- privitor la domeniul de aplicare, modelul priveste garantarea creditului comercial, cu posibilitatea
extinderii si la domeniul consumatorilor;
- se instituie un drept unic de garantie, conceput ca un veritabil drept de proprietate si care permite
garantului sa vanda bunurile si drepturile formand obiectul garantiei potrivit procedurii de executare, ori sa aiba
prioritate fata de ceilalti creditori in cazul procedurii reorganizarii si lichidarii judiciare;
- garantiile pot fi descrise specific sau generic, pot fi prezente sau viitoare si pot fi modificate pe durata
existentei lor;
- garantiile trebuie facute publice prin inregistrare intr-un registru public;
- garantiile se executa potrivit intereselor creditorului, inclusiv ca o intreprindere in stare de functionare,
nefiind necesara o hotarare judecatoreasca pentru a se proceda la executare.
Modelul conceput de specialisti, intr-o constructie juridica clara si echilibrata, trebuie sa constituie baza
pentru elaborarea urgenta a unei legi romane in materie. In parte, aceasta reglementare s-a realizat prin Legeanr.
99/1999, de accelerare a privatizarii. Titlul VI reglementeaza gajul comercial printr-o procedura simplificata de
constituire si valorificare, constituindu-se o arhiva electronica de gajuri la nivel national103.
Revenind la operatiunea de leasing, garantia specifica a finantatorului consta in detinerea proprietatii
asupra bunului, in timp ce beneficiarul are folosinta acestuia. Fiind in situatia exercitarii unei puteri materiale
asupra bunului (iar nu juridice), beneficiarul poate crea tertilor si creditorilor sai convingerea ca ar fi adevaratul
proprietar, cu consecinta fraudarii finantatorului.
Efectele garantiei finantatorului se apreciaza diferit dupa natura bunului care formeaza obiectul
leasingului:
a) in cazul bunurilor imobile , drepturile finantatorului sunt deplin garantate fata de terti prin
indeplinirea publicitatii potrivit regulilor dreptului civil104 incat beneficiarul nu are posibilitatea instrainarii ori
grevarii lor.
b) Pentru situatia bunurilor mobile s-a instituit initial o publicitate de natura celei privind imobilele,
potrivit art. 19 din ordonanta. In acest caz, nu este aplicabila regula cuprinsa in art. 1909 C.civ. prin care se
instituie prezumtia iuris tantum potrivit careia posesorul unui bun mobil este considerat proprietar.
Publicitatea leasingului mobiliar in forma aratata asigura protectia drepturilor finantatorului fata de terti
care vor evita dobandirea proprietatii ori a unei garantii reale asupra acestora, in caz contrar fiind prezumati de
rea credinta si suportand consecintele specifice105.
Cum publicitatea mobiliara aratata nu a fost mentinuta in forma actuala a legii, urmeaza a se apela la
prevederile Legii nr. 99/1999 privind gajul comercial, dar care nu s-a aplicat inca.
Legea franceza (Decretul nr. 72-665/4 iulie 1972) a instituit un regim particular de publicitate constand
in tinerea unui registru la grefa tribunalului comercial teritorial in care, la cererea finantatorului, se inscriu
contractele de leasing, partile contractante si obiectul leasingului. Lipsa publicitatii mentionate este sanctionata

102
A se vedea I. Turcu, Procedura reorganizarii si lichidarii judiciare, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1996; M. Costin s.a., Reorganizarea si lichidarea judiciara, Ed.
Lumina Lex, Bucuresti, 1997, Gh. Gheorghiu, Procedura reorganizarii judiciare si a falimentului, Ed. Lumina Lex. 2000
103
A se vedea Ion Turcu - Insolventa comerciala, reorganizarea judiciara si falimentul , Ed. Lumina Lex, 2000, p. 128-143.
104
A se vedea Corneliu Barsan s.a., Drepturile reale, Institutul european, 1997, p. 212 si urm.
105
Gh. Beleiu, op.cit. p. 174
sever, finantatorul fiind lipsit de posibilitatea de a opune creditorilor beneficiarului si tertilor drepturile sale
asupra bunului (art. 8).
S-ar impune si in legislatia noastra, in cadrul mai generala al publicitatii garantiilor - potrivit modelului
de lege elaborat de specialistii BERD.
O publicitate de fapt, prin inscriptionarea bunului cu mentiunea ca se afla in folosinta sub forma
leasingului, nu poate fi opusa tertilor decat daca se dovedeste ca au cunoscut-o, ceea ce creeaza dificultati de
probatiune avand in vedere elementul subiectiv de probat.
Pe calea unei actiuni in justitie, finantatorul are posibilitatea de anulare a actului fraudulos, cu
consecinta repunerii partilor in situatia anterioara. Mai este de observata ca subzista riscul ca bunul mobile sa
fie transferat in strainatate si astfel publicitatea sa devina ineficienta din cauza caracterului teritorial al normelor
de publicitate.

78. Falimentul sau lichidarea utilizatorului - societate comerciala

In cazul falimentului beneficiarului, situatia sa este reglementata de dispozitiile Legii nr. 64/1995
privind procedura reorganizarii judiciae si a falimentului, asa cum a fost modificata106.
Potrivit art. 55 din legea mentionata, daca debitorul falit detine un bun apartinand altuia la data
inregistrarii cererii de declansare a procedurii, a expirarii termenului pentru contestarea de catre debitor a cererii
creditorilor de declansare a procedurii sau a respingerii contestatiei debitorului impotriva acestei cereri,
proprietarul va avea dreptul sa-si recupereze bunul, daca este ingaduit asa ceva prin contract, in afara de cazul
in care debitorul are un drept de garantie valabil asupra bunului.
In textul de lege citat nu se face referire directa la contractul de leasing, dar continutul normei
corespunde pe deplin operatiunii de leasing, deoarece finantatorul isi rezerva dreptul de proprietate asupra
bunului aflat la beneficiarul falit.
De aceea s-a prevazut in art. 13 din ordonanta ca drepturile reale (din dreptul de proprietate) ale
finantatorului asupra bunului utilizat in baaza unui contract de leasing sunt opozabile judecatorului sindic in
situatia in care utilizatorul se afla in reorganizare judiciara si/sau faliment, in conformitate cu dispozitiile Legii
nr. 64/1995, republicata. Potrivit alin. 2 se recunosc aceleasi drepturi in fata lichidatorului, pentru cazul in care
utilizatorul se afla in dizolvare si/sau lichidare in procedura Legii nr. 31/1990 privind societatile comerciale.
Practic, finantatorul are dreptul sa adreseze o cerere judecatorului sindic desemnat in cauza, pentru a-se
recupera bunul; dupa verificarea corectitudinii pretentiilor, judecatorul sindic are de ales intre doua variante de
solutie: fie va dispune restituirea bunului, fie sa continue contractul de leasing cu executarea obligatiilor
asumate. Ultima varianta isi gaseste suportul legal in dispozitiile art. 51 alin. 1 din Legea nr. 64/1995 potrivit
carora in vederea cresterii la maximum a valorii averii debitorului, judecatorul-sindic poate se mentina sau sa
denunte orice contract ... atat timp cat aceste contracte nu vor fi fost executate in totalitate ori substantial de
catre partile contractante.
In acest scop, la cererea celeilalte parti (creditorul) judecatorul sindic trebuie sa raspunda in termen de
30 de zile daca alege Mentinerea sau denuntarea contractului; daca judecatorul sindic nu raspunde ori
raspunde tardiv, el nu mai poate cere executarea contractului si acesta va fi socotit denuntat.
Daca judecatorul sindic isi asuma sa mentina un contract prevazand plati periodice - in speta un contract
de leasing - in art. 51 alin. 6 din lege se specifica ca : asumarea contractului nu va obliga pe judecatorul sindic
sau pe administrator sa faca plati restante pentru perioadele anterioare inceperii procedurii. Pentru astfel de plati
restante pot fi formulate cereri impotriva averii debitorului. In acest sens este si legea franceza107.
Daca bunul nu este in posesia debitorului la data declansarii procedurii si el nu il poate recupera de la
detinatorul actual, potrivit art. 50 alin. 2 din lege, proprietarul va fi indreptatit sa aiba creanta inregistrata in

106
Pentru procedura falimentului mai pot fi consultate:
- Mihail Pascanu - Dreptul falimentar roman, Ed. Cugetarea, Buc, 1926
- George M. Treister, I. Ronald Trost, Leon S. Folmon, Kenneth N. Klee, Richar B. Levin - Fundamentals of Bankruptcy Law, A.L.A. - A.B.A.; Philadelphia, Paris,
1991
- Francais Terre - Code de commerce annote, ed. Litec, Paris, 1993
- Yvon Desderises, Laymont Le Guidec - Introduction on droit de lentreprises, Paris, 1990
107
- M. Cozian, Precis de fiscalite des entreprises, Paris, 1987
- Alain Couret, Guy Melleroy, Le developpement de linitiative econommique - I.C.P.I.E./1985 - Paris nr. 14517
- Alain Couret, Jacques Igalens Le L.M.B.O. Revue francaise de gestion-juin-juillet, aout 1985
tabelul de creante, cu valoarea bunului la acea data. La fel se va proceda si in situatia pierderii posesiei bunului,
ulterior declansarii procedurii (art. 50 alin. 2, fraza a doua).
Din textele mentionate se constata precaritatea garantiei proprietarului unui bun mobil aflat in detentia
beneficiarului falit pentru situatia cand a procedat la instrainare, el fiind tratat ca un creditor chirografar. Si
pentru acest motiv se impune publicitatea leasingului mobiliar, dar si pentru a infrange manoperele dolozive ale
beneficiarului.

79. Drepturile beneficiarului in cazul instrainarii bunului de catre finantator ori a falimentului
finantatorului.
Cel mai adesea finantatorul - in concret, societatea de leasing - nu afecteaza drepturile beneficiarului
deoarece este in interesul sau ca bunul dat in leasing sa fie folosit eficient si astfel sa-si incaseze redeventele.
Totusi, se pot ivi situatii cand finantatorul instraineaza bunul unor terti ori se afla in insolventa, aspecte
ce vor fi analizate in continuare.

80. Instrainarea bunului de catre finantator

Avand nuda proprietate asupra bunului aflat in leasing, finantatorul are dreptul de dispozitie juridica,
care ii permite sa il instraineze cu titlu oneros sau gratuit catre terte persoane.
Problema care se iveste este legata de manifestarea de vointa a partilor contractante potrivit careia
finantatorul a convenit ca beneficiarul sa-i acorde un drept de optiune la cumpararea bunului, la finele
leasingului sau chiar anterior, daca se cumuleaza ultima rata cu cele ramase. Altfel spus, beneficiarul are un
drept de preemtiune, asemanator celui din domeniul financiar, de natura unui drept de creanta.
Daca finantatorul nu respecta dreptul recunoscut beneficiarului, datoreaza daune interese.
Ar avea instanta posibilitatea sa anuleze actul de instrainare facut de finantator si sa-l oblige sa respecte
dreptul de optiune al beneficiarului? Consideram ca nu poate fi adoptata o asemenea solutie, avand in vedere ca
nerespectarea unui drept de creanta este sanctionata numai prin acordarea de despagubiri persoanei lezate.
Pentru a se exclude orice neclaritate, s-a prevazut in art. 17 din ordonanta ca daca in timpul derularii
contractului de leasing finantatorul vinde bunul care face obiectul contractului unui alt finantator, noul
finantator este legat de aceleasi obligatii contractuale ca si vanzatorul, care ramane garant al indeplinirii
obligatiilor fata de utilizator.

81. Insolventa finantatorului

Cat priveste falimentul finantatorului, acesta se poate datora managementului defectuos ori insolventei
beneficiarului de leasing care nu-si achita obligatiile. Intr-o asemenea situatie, potrivit dispozitiilor legale
referitoare la faliment, contractul de leasing poate fi continuat sau reziliat de catre judecatorul sindic. In caz de
continuare, interesele beneficiarului nu sunt afectate. Dimpotriva, daca judecatorul sindic respinge contractul de
leasing, avand in vedere ca finantatorul falit este proprietar, bunul va fi readus in averea falitului, iar
beneficiarul se va inscrie in tabelul de creante ca un creditor chirografar. Solutia este discutabila deoarece
nesocoteste dreptul de optiune al beneficiarului. De lege ferenda, ar trebui ca judecatorul sindic sa ii acorde
beneficiarului posibilitatea de a opta, dupa care sa ia masurile specificate.

III. ETAPA DE FINALIZARE A CONTRACTULUI DE LEASING

82. Durata de folosinta a bunului de catre utilizator este variabila, partile contractante avand deplina
libertate de a o determina, insa nu mai putin de 1 an. In practica insa, libertatea juridica este limitata de
necesitati economice, durata de locatiune corespunzand perioadei de amortizare, potrivit legislatiei in materie.
Contractul de leasing poate inceta la termenul convenit de parti sau inainte de acel termen, urmare
interventiei unor cauze care tin de vointa unei parti ori a unui eveniment.

a) Incetarea contractului inainte de termen

83. Rezilierea
Rezilierea anticipata a contractului de leasing este o sanctiune la indemana societatii de leasing, pentru
situatiile stabilite prin ordonanta, insa partile contractante pot conveni si rezilierea in favoarea utilizatorului.
 Societatea de leasing poate solicita rezilierea anticipata in urmatoarele situatii prevazute in ordonanta:
a) in cazul in care utilizatorul refuza sa primeasca bunul la termenul stipulat in contractul de leasing (art.
14)
b) in situatia in care utilizatorul nu isi executa obligatia de plata a redeventei (art. 15);
c) in cazul in care utilizatorul se afla in stare de reorganizare judiciara sau faliment (art. 14).
Pentru utilizator nu au fost reglementate situatii de reziliere, insa nerespectarea dreptului sau de optiune
obliga societatea de leasing la plata de daune interese, care vor fi egale cu valoarea reziduala a bunului, sau cu
valoarea sa de circulatie, calculata la data expirarii contractului de leasing (art. 16).

84. Rezilierea contractului de leasing necesita unele precizari: daca actioneaza in baza legii sau este
necesara stipularea unor clauze rezolutorii, daca poate fi invocata in orice moment al derularii contractului si
fara un preaviz si daca rezilierea actioneaza de plin drept ori trebuie constatata pe cale judiciara?

85. Asa cum este reglementata rezilierea prin ordonanta, este indubitabil ca partile nu sutn obligate a
include printre clauzele contractului de leasing a unui pact comisoriu. Norma cuprinsa in art. 14 alin. 1 are o
formulare imperativa si permite societatii de leasing rezilierea unilaterala a contractului de leasing pentru
situatii determinate: refuzul utilizatorului de a primi bunul la termen si pentru cazul utilizatorului aflat in stare
de reorganizare judiciara ori faliment. De asemenea, si dispozitiile art. 15 acorda societatii de leasing dreptul de
a rezilia contractul in cazul in care utilizatorul nu isi executa obligatia de plata a redeventei timp de doua luni
consecutive. Ca atare, in lipsa unui pact comisoriu, contractul de leasing se intregeste cu prevederile
ordonantei.
Credem ca pentru a facilita finantatorului satisfacerea drepturilor acordate s-a prevazut la art. 8 din
ordonanta ca in caz de reziliere a contractului din vina exclusiva a utilizatorului, contractul de leasing sa
constituie titlu executoriu.
In dreptul francez s-a reglementat o solutie opusa. In alin. 2 al art. 1 din Legea din 1966 s-a stabilit ca
obligatie in sarcina partilor contractante, sub sanctiunea nulitatii, de a prevedea conditiile de interventie a
rezilierii la cererea societatii de leasing. In jurisprudenta franceza recenta 108, Curtea de Casatie a constatat
caracterul indiscutabil legal al dreptului societatii de leasing de a solicita rezilierea, insa aceasta nu impiedica
partile de a determina modalitatile dreptului de reziliere care trebuie sa fie liber consimtite. De aceea nu este
interzis de a prevedea in favoarea societatii de leasing a unei despagubiri ca urmare a rezilierii, egala cu
totalitatea redeventelor neachitate. De lege ferenda, se impune prevederea legala a solutiei aratate.

86. Pactele comisorii

In practica, toate contractele de leasing contin pacte comisorii exprese, care permit locatorului sa obtina
rezilierea, in caz de neplata a redeventelor, fara sa fie necesara interventia justitiei. Pentru ca rezilierea sa se
poata produce, este suficient ca utilizatorul sa nu plateasca la termen redeventa convenita. Timp de doua luni
aceasta cale de reziliere a contractului sfarseste cel mai adesea intr-un litigiu, de aceea solutia ramane delicata.
In unele contracte se poate intalni o clauza care permite locatorului sa ceara rezilierea contractului, chiar
in cazul de executare voluntara a acestuia, cand continuara contractului poate deveni periculoasa pentru el, cum
ar fi reorganizarea judiciara sau falimentul utilizatorului, cesiunea activitatii utilizatorului ori diminuarea
garantiilor initiale. Toate aceste clauze sunt valabile de la momentul acceptarii lor de catre utilizator.
Cu toate acestea, ramane de discutat daca rezilierea contractului in caz de reorganizare sau faliment al
utilizatorulu este de acceptat atata vreme cat, conform legii, judecatorul sindic este autorizat sa administreze
afacerile in derulare ale utilizatorului.

87. Privitor la clauza de reziliere, daca aceasta reia unul din cazurile reglementate de ordonanta, este un
pact comisoriu de gradul unu care presupune a fi constatata de instanta de judecata, potrivit regulilor de drept
comun109. Societatea de leasing va trebui sa se adreseze tribunalului cu o actiune privind rezilierea contractului
de leasing. Constatand ca suntem in prezenta unor raporturi juridice comerciale, vom aprecia ca si in fata unui
108
Cass 3e civ. din 6 dec 1978 - JCP 1980
109
- V. Stoica, op.cit, p. 112
- V. Pierre, Jean-Albert Latxaque - La transmission des entreprises, Nouvelles editions jurdiciaires, Paris, 1986
pact comisoriu de gradul unu, instanta nu poate sa dispuna un termen de gratie in favoarea debitorului, iar
punerea sa in intarziere se face de drept de la data la care creanta a devenit exigibila. Aceasta problema se pune
in aceiasi termeni chiar in cazul leasingului imobiliar pentru ca ordonanta deroga de la opinia doctrinei
traditionale si considera operatiunile de leasing imobiliar drept operatiuni comerciale, si nu civile.

b) Incetarea contractului de leasing la termen

88. Utilizatorul are trei posibilitati: sa achizitioneze bunul, sa il restituie, ori sa continue contractul de
leasing.
a) Achizitia bunului
La expirarea perioadei de locatiune, utilizatorul isi poate exercita dreptul de optiune de a cumpara bunul
folosit la valoarea reziduala (art. 9 lit. d).
Ca exceptie, dreptul de optiune de a achizitiona bunul se poate exercita si pana la expirarea contractului
de leasing, daca utilizatorul formuleaza o oferta ferma si irevocabila de cumparare (art.7).
Norma citata contine un beneficiu pentru utilizator care prin exercitarea anticipata a dreptului de optiune
va cumpara bunul folosit la valoarea reziduala, daca partile nu au convenit altfel.

89. Utilizatorul devine proprietarul bunului folosit urmare promisiunii unilaterale de vanzare facuta de
societatea de leasing, insa manifestarea de vointa a societatii presupune ca si utilizatorul sa exprime intentia de
cumparare.

90. In contractele de leasing imobiliar este utilizata si o alta tehnica de achizitie pentru situatia in care
terenul pe care se afla constructia este proprietatea utilizatorului care ii permite societatii de leasing sa
construiasca. In aceasta situatie, proprietatea asupra constructiei este transmisa utilizatorului in conformitate cu
o clauza expresa din acel contract.

b) Restituirea bunului
91. Daca utilizatorul nu isi manifesta intentia de a achizitiona bunul ori de a prelungi durata contractului
de leasing, el este obligat de a restitui bunul folosit la momentul expirarii contractului ori o alta data convenita
de parti.
Lucrul trebuie restituit in starea in care se afla, dar fara depasirea gradului de uzura normala cauzata de
folosinta. Deteriorarile care exced uzurii normale sunt imputabile utilizatorului care datoreaza despagubiri
societatii de leasing.
Asupra nivelului de uzura si a deteriorarilor aduse bunului urmeaza a decide instanta de judecata sau
arbitri. Pare firesc a considera ca arbitrajul furnizorului este cel mai indicat. Sub acest aspect o clauza de arbitraj
poate fi inclusa in contractul de leasing sau poate forma obiectul unei intelegeri separate.

92. Restituirea bunului este o solutie neconvenabila pentru societatea de leasing, avand in vedere ca
aceasta are in obiectul de activitate operatiuni financiare, iar nu folosirea in concret de bunuri materiale.
O situatie si mai dificila este aceea in care bunul utilizat este uzat moral, ori fizic, iar societatea de
leasing nu-l mai poate exploata. Considerma ca pentru aceasta situatie societatea de leasing va actiona in baza
legii amortizarii si va casa acele bunuri.

c) Prelungirea contractului de leasing

93. Utilizatorul poate sa ceara societatii de leasing reinnoirea contractului de leasing, sens in care ii va
adresa o cerere inainte de expirarea contractului. Contractul de leasing este un contract cu termen, ceea ce face
sa nu fie posibila o prorogare a termenului, insa se poate reinnoi contractul de leasing care va contine dispozitii
diferite de cele din vechiul contract privitoare la modul de derulare a acestuia. Aceasta este necesar pentru ca
bunul se afla intr-un anumit stadiu de uzura cauzat de folosinta anterioara, iar redeventa va trebui sa fie
determinata de aceasta. Consideram ca negocierile intre parti vor avea in vedere valoarea reziduala a bunului.

94. Reinnoirea contractului de leasing are ca temei juridic promisiunea unilaterala de reinnoire facuta de
societatea de leasing in primul contract, iar in lipsa, in temeiul art. 9 lit.d din Ordonanta nr. 51/1997.
 Specificam ca in textul mentionat se foloseste expresia de prelungire a contractului de leasing,
termenul de prelungire trebuind a fi inteles in sensul anterior.

IV. LITIGII IN EXECUTAREA CONTRACTULUI DE LEASING

95. Operatiunile de leasing sunt complexe si ele pot da nastere la numeroase litigii atat cu privire la
natura operatiunior, cat mai ales privitor la natura obligatiilor asumate de parti.
In Romania, dupa stiinta noastra, inca nu au fost solutionate litigii privind operatiunile de leasing.
Pentru a preintimpina litigiile ori a gasi solutii judiciare optime, este necesar a ne raporta la
jurisprudenta din alte tari, indeosebi la jurisprudenta franceza.
Principalele litigii pot fi grupate in trei categorii:
a) refuzul de finantare;
b) neconformitatea obiectului si intarzierea in predara acestuia;
c) neplata redeventelor.

a) refuzul de finantare
96. Societatea de leasing este cea care are puterea financiara de a realiza contractul de leasing, ea isi
asuma obligatia de plata a bunului fata de utilizator, obligatie care daca nu este indeplinita, bunul nu poate fi
livrat de catre furnizor. Tocmai de aceea litigiile pe aceasta problema sunt rare, avand in vedere ca societatea de
leasing accepta incheierea contractelor numai dupa ce isi evalueaza posibilitatile financiare.
In caz contrar, raspunderea sa este de natura contractuala.

97. Este posibil ca finantarea sa fie refuzata anterior contractului de leasing, respectiv a negocierilor
dintre utilizator si furnizor. In aceasta situatie, raspunderea societatii de leasing este greu de determinat,
deoarece simpla cerere de finantare pe care i-o adreseaza utilizatorul nu creeaza nici o obligatie in sarcina sa.
Totusi, este posibila o raspundere delictuala bazata pe refuzul de a contracta atunci cand acesta nu este
fundamentat pe un motiv rezonabil.

98. Refuzul de finantare poate sa atraga insa si raspunderea utilizatorului atunci cand acesta a trecut la
comandarea bunului de la furnizor fara a astepta semnarea contractului de leasing. Intr-un asemenea caz, in
functie de solutionarea litigiului declansat de furnizor pentru daunele suportate, este posibil a fi atrasa si
raspunderea societatii de leasing.

b) Livrarea neconforma a bunului

99. In materie de vanzare, livrarea neconforma atrage raspunderea vanzatorului. In cazul contractului de
leasing, atunci cand sunt livrate obiecte cu defectiuni ori cu intarziere, pot aparea asemenea litigii care se
complica in plus prin faptul ca exista o disociere intre calitatea de utilizator si cea de proprietar.
Daca partile convin , precum si potrivit art. 12, pentru situatia livrarii neconforme, utilizatorul poate
formula o actiune in justitie impotriva furnizorului pentru livrare.
Dispozitiile art. 12 trebuie interpretate totusi restrictiv, deoarece societatea de leasing ramane obligata
fata de utilizator de a-l garanta contra evictiuni din partea oricarei persoane care ar pretinde vreun drept real
(art. 9 lit. e din ordonanta).
Societatea de leasing are, in aceasta situatie, o actiune impotriva furnizorului intemeiata pe contractul de
vanzare-cumparare, privitor la evictiune.
Conform art. 10 lit. f, utilizatorul are un mandat din partea societatii de leasing, sa apere in raporturile cu
terte persoane folosinta bunului. Rezulta ca societatea de leasing nu este exonerata de garantia contra evictiunii
fata de utilizator.

c) Neplata redeventelor
100. Operatiunile de leasing creeaza utilizatorului o viziune optimista asupra posibilitatilor de realizare a
obiectivelor concrete prin folosirea bunurilor proprietatea altora. Aceasta poate conduce la perfectarea de
contracte de leasing pentru bunuri care depasesc puterea de plata a utilizatorului. In concret, utilizatorul nu va
putea face fata obligatiei de plata a redeventelor.
In acest caz, societatea de leasing are doua posibilitati:
- fie actiunea in justitie pentru executarea silita a obligatiilor (varianta putin utilizata);
- fie a cere rezilierea contractului cu daune interese.

101. Contractul de leasing este un contract cu executie succesiva si ca atare rezilierea ca sanctiune
specifica acestui tip de contracte nu poate retroactiva. Ca urmare, rezilierea contractului are ca efect obligarea
utilizatorului la restituirea lucrului catre societatea de leasing si plata de daune-interese.
Societatea de leasing are la indemana insa si calea unei actiuni in revendicare pentru recuperarea
bunului, atunci cand utilizatorul l-a subinchiriat ori vandut, deoarece este proprietara acestui bun.
102. Dreptul de proprietate al societatii de leasing constituie un pericol pentru tertii care au crezut ca
utilizatorul era proprietarul bunului mobil.
Acest pericol poate fi ins inlaturat prin publicitatea leasingului; daca publicitatea s-a realizat, tertii nu
vor putea invoca beneficiul dispozitiilor art. 1909 C.civ. potrivit carora posesia de buna credinta a bunurilor
mobile a tertilor dobanditori echivaleaza cu dreptul de proprietate110.

103. Daunele interese datorate de utilizator in cazul rezilierii contractului pe motivul neplatii
redeventelor vor fi stabilite pe baze contractuale sub forma unei clauze penale. In lipsa unei clauze penale,
daunele interese vor fi calculate conform art. 15 din Ordonanta nr. 51/1997, cuprinzand cuantumul valoric al
redeventei care a ramas de platit pana la expirarea contractului de leasing.
Daunele interese, asa cum sunt stabilite de catre ordonanta, sunt mari, punand utilizatorul intr-o situatie
inechitabila.
Tinand cont ca prin redeventele platite utilizatorul a rambursat deja o parte din valoarea bunului, si ca de
obicei valoarea de piata a bunului in momentul restituirii este mai mare decat valoarea reziduala a acestuia, prin
aceste daune-interese societatea de leasing beneficiaza de o imbogatire nemeritata.

104. Din aceasta cauza, legiuitorul francez, spre exemplu, a tinut sa limiteze cuantumul daunelor-
interese, instituind si o formula rezonabila de calcul a acestora. Astfel, conform art. 21 din Legea din 10 ianuarie
1978, paguba este data de suma redeventelor neplatite inca, plus valoarea reziduala a acestora, din care se scade
valoarea de piata a bunului.

V. CONTRACTUL INTERNATIONAL DE LEASING

105. Leasingul este un instrument de finantare a investitiilor pe termen mediu si lung, care s-a dovedit
foarte eficient, atat in tranzactii nationale, cat si in cele internationale.
Fie ca este vorba de finantarea de investitii private ori guvernamentale, leasingul este un canal de
orientare a fondurilor catre zonele economice in dezvoltare.
Contractul international de leasing se compune si se deruleaza, in principiu, dupa aceleasi criterii ca un
contract intern.
Insa, pentru ca un contract international se guverneaza doar dupa propriile sale clauze, contractul
international va trebui sa cuprinda toate clauzele necesare functionarii contractului.
Alaturi de clauzele generale ale contractului de leasing, contractul international de leasing va cuprinde si
clauze specifice tranzactiilor internationale.

106. Legea aplicabila

Contractul international de leasing va trebui sa prevada carei legislatii ii va reveni misiunea, in caz de
litigiu, sa guverneze raporturile dintre parti si care va fi instanta competenta.

110
C. Statescu - Drept civil, op.cit., p. 193-205
 O asemenea clauza este permisa si de legea romana privind raporturile de drept international privat -
Legea nr. 105/1992, care, prin art. 73 da posibilitatea contractantilor ca, de comun acord, sa aleaga legea
competenta in contract.
Partile convin ca regula, sa desemneze prin contract ca autoritatile si legislatia statului unuia dintre
contractanti sa fie competente in solutionarea oricaror litigii.
Este posibil, de asemenea, ca partile sa opteze pentru o alta solutie, desemnand o alta autoritate
judecatoreasca si o alta legislatie. De multe ori sunt preferate curtile de arbitraj, fie cele de pe langa camerele de
comert si industrie nationale, fie cea de pe langa Camera de Comert International de la Paris, UNCITRAL.

107. In 1965 a fost instituit Centrul International pentru reglementarea diferendelor legate de investitii
(ICSID), care este un mecanism specializat pentru litigiile internationale referitoare la investitii. Centrul
functioneaza in baza unei conventii semnate de 139 de state, din care 126 sunt membre ICSID.
Daca partile provin din state care au incheiat intre ele acorduri de promovare si protejare reciproca a
investitiilor, atunci partile vor tine seama si de prevederile referitoare la solutionarea litigiilor cuprinse in aceste
acorduri bilaterale.

108. La 28 mai 1988, s-a incheiat la Ottawa, Conventia Unidroit asupra Leasingului Financiar
International. In preambulul Conventiei, se arata ca ratiunile pentru care statele parti au inteles sa incheie
aceasta conventie sunt:
1) importanta eliminarii anumitor impedimente juridice din calea leasingului financiar international
pentru echipamente si mentinerea echilibrului intre interesele diferitelor parti implicate in tranzactie;
2) necesitatea de a da leasingului financiar international mai multa accesibilitate;
3) regimurile juridice care guverneaza contractul traditional de inchiriere trebuie sa fie adaptate relatiilor
tripartite caracteristice care apar in cadrul operatiunilor de leasing financiar;
4) utilitatea stabilirii anumitor reguli uniforme legate in principal de aspectul dreptului comercial si civil
al operatiunilor de leasing financiar international.
In conformitate cu art. 4, Conventia guverneaza operatiunile de leasing financiar referitoare la toate
echipamentele, cu exceptia acelora care trebuie sa fie utilizate in principal de catre locatar cu titlu personal,
familial sau casnic.
Cat priveste subiectele contractului de leasing, Conventia se aplica atunci cand locatorul si locatarul au
sediul in state contractante sau atunci cand atat contractul de furnizare, cat si contractul de leasing sunt
guvernate de legea statului contractant.
Conventia consacra principalele drepturi si obligatii pe care le au partile, in virtutea unui contract de
leasing. Prevederile Conventiei au caracterul de regula, ele aplicandu-se tuturor contractelor de leasing, daca
prin acestea nu s-a renuntat in mod expres la beneficiul Conventiei. Art. 5 alin .2 arata care sunt clauzele
obligatorii de la care nu se poate deroga, la fel si art. 8 alin. 3 privitor la garantia pentru evictiune.
Prevederile generale ale Conventiei referitoare la descrierea operatiunilor de leasing, la obligatiile
partilor, la opozabilitatea drepturilor ori la sanctiunile posibile, se suprapun in mare masura prevederilor
corespondente din Ordonanta nr. 51/1997.
Conventia instituie numai cadrul juridic pe baza caruia sa se deruleze operatiunile de leasing si sa se
solutioneze litigiile aparute, lasand pe seama dreptului comun determinarea instantelor competente de
solutionare a litigiilor.

109. In situatia in care partile contractante doresc sa beneficieze de posibilitatea ca eventualele litigii sa
fie solutionate prin arbitraj, ele trebuie sa incheie separat o conventie in acest sens, ori sa introduca in contract o
clauza compromisorie. Desi clauza compromisorie poate fi inserata in contractul international de leasing, ea este
o conventie de sine statatoare111.

111
Dr. Sergiu Deleanu, Contractul de comert international, 1996, Ed. Lumina Lex, p. 60-62
 110. Pentru a evita riscurile decurgand din fluctuatiile monetare, partile unui contract international de
leasing pot introduce intre clauzele contractuale o clauza de impreviziune, ori un pact de mentinere a valorii.
Asemenea clauze nu se refera decat la prestatiile monetare.
Astfel, societatea de leasing isi rezerva dreptul de a indexa redeventele datorate de utilizator in
concordanta cu fluctuatia monedei in care se efectueaza platile.
De asemenea, conform clauzei de impreviziune, in situatia in cre obigatiile unei parti devin imposibil de
executat, ori executarea lor ar duce la falimentarea partii contractul va inceta.
O asemenea posibilitate este recunoscuta numai atunci cand situatia extraordinara a contractantului este
cauzata de un factor extern si independent de vointa acestuia. Se retin in acest sens crize economice si sociale,
greve, etc. Aceasta clauza nu se identifica cu un pact de neraspundere; asa cum am vazut in contractul de
leasing, utilizatorul raspunde pentru distrugerea bunului, in mod obiectiv, chiar si in caz de cutremur, greve
politice si de forta majora.

111 Daca ulterior angajarii unor acorduri preliminare cu furnizorul de bunuri, beneficiarul primeste o
oferta din partea altui furnizor, insa in conditii mai favorabile, beneficiarul se poate prevala de avantajul
clauzei de oferte concurente.
Clauza de oferta concurenta este o conventie distincta ce poate fi inscrisa intr-un contract ori poate fi
semnata separat la inceputul negocierilor contractuale. Clauza de oferta concurenta da posibilitatea partii care a
primit o asemenea oferta mai favorabila de a cere celeilalte parti reconsiderarea intelegerilor anterioare si
modificarea conditiilor contractuale. Intr-o asemenea situatia, cealalta parte poate accepta modificarea
contractului, ori poate cere rezilierea contractului112.

CAPITOLUL V
CONTRACTELE DE DISTRIBUTIE

1. NOTIUNEA SI FUNCTIILE DISTRIBUTIEI

In tarile cu economie de piata dezvoltata, distributia marfurilor si serviciilor se prezinta ca un sistem
modern de organizare a comercializarii acestora, in forma distributiei comerciale.

112
- S. Deleanu, idem, p. 105
- Droit, classe de terminale pas Andre Dusort et Claude Tremeau est Foucher Paris, 1980, p. 61-71.
 Distributia este o activitate comerciala organizata si complexa, functionand in temeiul unor dispozitii legale
si al unor uzante comerciale.
Distributia comerciala de marfuri poate fi definita drept ansamblul de operatiuni materiale, juridice si
psihologice, subsumate activitatii de intermediere si care permit, in plan economic, ca marfurile si serviciile sa
ajunga de la producator la consumator. In plan juridic, distributia se concretizeaza in raporturile juridice dintre
producator si distribuitor, dintre distribuitori si dintre distribuitor si consumatori.
Distributia se realizeaza in cele mai multe cazuri sub forma unor retele de distribuitori, care contracteaza
cu furnizorul sau initiatorul retelei. Reteaua este o creatie economico-juridica a initiatorului, a carui vointa intra
in consonanata cu vointele tuturor distribuitorilor integrati, ceea ce presupune convergenta intereselor celor
implicati. Retelele de distributie s-au dezvoltat considerabil din momentul in care comerciantii au inteles ca este
mai important procesul de vanzare decat cel de productie.
Fenomenul de integrare comerciala cunoaste noi dimensiuni datorita tendintei de generalizare a distributiei
in retea; limitata initial la produse de lux sau de inalta tehnologie, precum domeniul cinematografic, astazi
distributia in retea priveste toate sectoarele activitatii coemrciale, cum ar fi, de exemplu, industria automobilelor
sau a produselor de uz casnic.
Organizarea oricarui tip de retea trebuie sa aiba la baza cel putin doua criterii esentiale: necesitatile pe care
le impune distributie produselor furnizorului si specificul produselor sau serviciilor obiect al distributiei.
Conceptul de distributie are un dublu sens:
un sens economic, conform caruia ea reprezinta o structura de interemediere pe piata, un ansamblu de
doua sau mai multe intreprinderi, intre care exista relatii de schimb, aflate in raporturi contractuale pe o
anumita piata;
un sens juridic care nu este insa clar determinat nici in legislatie, nici in doctrina. Orientarea
jurisprudentei franceze este de a analiza liceitatea retelei de distributie in functie de caracterul licit sau
ilicit al contractelor incheiate intre furnizor si distribuitori.
In doctrina s-a aratat ca distributia comerciala indeplineste urmatoarele functii:
a.Functia de regularizare a pietei, prin realizarea arbitrajului intre cerere si oferta, astfel incat furnizorii sa
produca o cantitate suficienta pentru a acoperi nevoile consumatorilor. Acest obiectiv presupune ajustarea
cererii si a ofertei in spatiu si timp. Ajustarea in spatiu se realizeaza atat la nivelul pietei nationale a fiecarei tari,
cat si in plan international. Distributiorul are interesul de a descoperi pietele cele mai favorabile si totodata de a
patrunde in conditii avantajoase pe piete noi, dar si de a identifica locul de productie cel mai convenabil.
Ajustarea in timp se refera la anticiparea evolutiei cererii potentiale, in functie de care se programeaza
productia, si la operatiuni speculative, prin achizitionarea de marfuri la pret redus si revanzarea lor al momentul
in care pretul este in crestere.
b.Functia de reorientare a cererii si ofertei, care permite realizarea intereselor furnizorilor si
consumatorilor. Pe piata exista intotdeauna doua tendinte diferite, dar care tind la realizarea unui obiectiv
comun. Furnizorul sau producatorul urmareste sa obtina produse optime, pentru ca acestea sa fie cautate de
consumatori, iar acestia din urma cauta sa dobandeasca acele produse care le satisfac cel mai bine nevoile. In
acest context, distributorii pot influenta producatorii, transmitandu-le reactiile si preferintele consumatorilor fata
de bunurile si serviciile oferite. Distribuitorii puternici pot chiar impune producatorului sau funiozorului livrarea
produselor sau serviciilor cerute de consumatori sau pot face sugestii de modificare a acestora pentru a intruni
cat mai multe din preferintele consumatorilor. Ei pot dezvolta un anumit know-how, atunci cand distributia se
face prin francizare. Prin acest rol complex, distribuitorul devine un factor de echilibrare a cererii si a ofertei.
c.Functia logistica, pentru ca asigura mecanismul prin care produsele realizate ajung la consumatorul final.
Distributia se realizeaza in temeiul unui contract de distributie, prin intermediul unor retele organizate, alcatuite
din mai multi distribuitori ai aceluiasi furnizor.
Operatiunile de distributie si realtiile stabilite intre profesionistii care le desfasoara se intemeiaza pe
diferite tipuri de contracte, cum sunt contractul de distributie, contractul de depozit-marfa, contractul de
vanzare.
De regula, partile incheie contracte-cadru, care le permit sa defineasca elementele esentiale ale acordului
lor de vointa, fara a determina insa si modalitatile concrete. Contractele-cadru reprezinta suportul distributiei
integrate, adica al contractelor de distributie exclusiva, selectiva sau franciza.
 Principala obligatie asumata prin asemenea contracte priveste incheierea ulterioara a unor contracte de
aplicare a acestora, pornind de la bonurile de comanda transmise intre parti, cu respectarea celor stipulate in
contractele-cadru.
Conditiile generale in care se vor desfasura operatiunile de distribuite sunt stabilite de furnizor si trebuie sa
includa modalitatile de plata si eventulalele discount-uri si trebuie sa fie comunicate tuturor revanzatorilor care
fac o comanda. Aceste oparatiuni pot fi completate prin contracte de cooperare comerciala.
Cooperarea comerciala este un contract intre un furnizor si un distribuitor care, in cadrul politicii lor
comerciale, decid sa isi uneasca eforturile pentru a creste eficacitatea comerciala. El priveste prestarea de catre
distribuitor a unor servicii specifice care nu privesc obligatii ce rezulta din acte de vanzare sau de cumparare,
servicii pentru care furnizorul ii va plati o remuneratie suplimentara. El difera de contractul principal incheiat de
parti, care stabileste conditiile generale de vanzare pe care orice producator, prestator de servicii, angrosist sau
importator trebuie sa le comunice persoanei care face comanda.
Contractele de cooperare se incheie intuitu personae si conditiile lor nu trebuie communicate
concurentilor. Aceste contracte pot conduce insa la discriminare intre comercianti.

2.RETEAUA DE DISTRIBUTIE
2.1. Notiunea si trasaturile retelei de distributie
Reteaua este principalul mod de infaptuire a distributiei, cadrul organizatoric de realizare a functiilor
acesteia.
Reteaua este un ansamblu contractual, o structura organizatorica, care include furnizorul si toti distribuitorii
care au contractat cu acesta, structura definita printr-o pluralitate de contracte cu o finalitate comuna. Regulile si
uzantele retelei sunt stabilite de initiator/furnizor si sunt de obicei sintetizate intr-un regulament. In contractele
incheiate cu distribuitorii, furnizorul trebuie sa insereze o clauza privind respectarea regulilor, respectiv, daca
este cazul, a regulamentului retelei.
Indubitabil, reteaua prezinta un caracter unitar din punct de vedere economic. Din punct de vedere juridic
insa, problema caracterului unitar este controversata.
Unii autori113 vorbesc despre grupuri de contracte, caracterizate prin existenta unei pluralitati de contracte
avand acelasi obiect. Ele reprezinta instrumentul juridic pentru realizarea unui scop comun, ce constituie
ratiunea de a fi a acestor contracte. Astfel doctrina a dezvoltat conceptul de act juridic colectiv, ce reprezinta
produsul unei pluralitati de vointe convergente ale unei pluralitati de persoane, avand aceleasi interese114.
Alti autori115 vorbesc despre actul juridic conjunctiv, adica acel act juridic prin care mai multe persoane
sunt reunite in momentul formarii actului sau ulterior acestui moment in jurul aceluiasi interes in raport cu
obiectul actului.
In concluzie, reteaua apare ca o constructie juridica complexa, ce presupune o pluralitate si o similaritate de
angajamente. Din punct de vedere juridic, se poate sustine ca reteaua este un lant de contracte prin care
initiatorul retelei intra in realtii directe cu fiecare distribuitor, stabilind raporturi juridice aparent in mod
independent; exista insa si o relatie de interdependenta intre contractele respective.
Contractele incheiate de furnizor cu fiecare distribuitor sunt identice din punct de vedere al continutului si al
obligatiilor asumate de parti. Cu ocazia incheierii fiecarui nou contract, furnizorul il informeaza pe distribuitor
despre existenta contractelor anterioare si despre intinderea exclusivitatii, precum si despre oblligatia de a
respecta exclusivitatea recunoscuta altor distribuitori. In aceste conditii, nu se poate considera ca distribuitorul
este un veritabil tert fata de contractele similare incheiate de furnizor, notiunea de opozabilitate avand un sens
distinct de cel comun. Contractele de distributie incheiate anterior cu alti distribuitori nu reprezinta un simplu
fapt juridic pentru noul distirbuitor integrat in retea, fiecare contract incheiat de furnizor fiind legat intrinsec de
celelalte prin elementul bunei-credinte, alcatuind astfel infrastructura retelei.
Buna-credinta constituie fundamentul elementului specific al contractului de distributie, reprezentat de
obligatia de colaborare, atat pe verticala, cat si pe orizontala. Aceasta deriva din vointa juridica a partilor,
concretizata in acordul de vointa realizat la incheierea contractului.
113
B. Teyssie, Les groupes de contrats, LGDJ Paris 1975, p.33
114
B. Teyssie, op. cit., p.3
115
Ph. Malaurie, L. Aynes, Contrats speciaux, Cujas, Paris, 1997; F. Collart-Dutilleu, Ph. Delbeque, Les contracts civiles et
comerciaux, Dalloz, Paris, 1993
 Aceasta obligatie, care ia nastere in raporturile dintre distribuitor si furnizor, depaseste cadrul contractual
initial si vizeaza toti distributorii aflati in relatii juridice similare cu furnizorul. Astfel, obligatia de colaborare se
concretizeaza in cadrul retelei de distributie, desi intre distributorii din retea nu exista raporturi juridice
obligationale directe, legate de activitatea acestora.
Colaborarea deriva din convergenta intereselor participantilor la retea si presupune buna-credinta in
raporturile cu furnizorul si, pe cale de consecinta, in raporturile dintre distributori, buna-credinta ce implica
existenta unui affecto cooperandi.
In doctrina116, s-a aratat ca aceste 3 elemente reprezinta fundamentul retelei de distributie.
In ceea ce priveste convergenta de interese, trebuie aratat ca in principiu, interesele furnizorului/initiatorului
retelei si interesele fiecarui distribuitor integrat in retea nu coincid, ci exista diferente atat intre interesele
furizorului si cele ale fiecarui distribuitor legat din punct de vedere juridic de furnizor, dar si intre interesele
distribuitorilor integrati in retea, intre care nu se stabilesc relatii juridice directe. Astfel, interesul furnizorului de
a crea reteaua se concretizeaza in preocuparea de a acoperi un teritoriu cat mai intins, cu riscuri si costuri
minime, unde sa aiba o piata sigura pentru comercializarea produselor sau serviciilor sale in conditii optime. In
acelasi timp, fiecare distributor integrat in retea are un interes propriu, care priveste implicarea sa intr-o
activitate comerciala pe care o considera eficienta. Diferenta dintre interesele participantilor la retea nu creaza
insa o veritabila opozitie intre acestia, pentru ca exista numeroase puncte de convergenta. Dar existenta
concomitenta a intereselor convergente si divergente ale partilor este specifica oricarui contract sinalagmatic. In
contractele de distributie, convergenta de interese se concretizeaza in vointa de colaborare pe durata raportului
obligational si in asigurarea unui echilibru intre interesul comun al tuturor membrilor retelei, in ansamblul sau,
si interesul particular al fiecaruia dintre ei.
In ceea ce priveste buna-credinta, aceasta presupune indeplinirea a doua obligatii: obligatia de cooperare si
obligatia de loialitate.
Obligatia de cooperare priveste indatorirea partilor de a a avea o conduita care sa permita mentinerea
echilibrului contractul, prin asigurarea echivalentei economice a prestatiilor asumate. In contractele de
distributie, obligatia de cooperare generata de contractul incheiat intre furnizor si distribuitor se manifesta si in
afara acestui raport juridic, la nivelul intregii retele de distributie, intre distribuitorii integrati, chiar daca intre ei
nu exista relatii contractuale, astfel incat buna-credinta dobandeste caracter extracontractual, fiind indisolubil
legata de affectio cooperandi. Buna-credinta apare astfel ca un element-conditie a executarii obligatiei de
cooperare. In contractele de distributie, cooperarea presupune, afara de informare, asistenta, concertarea
actiunilor si chiar sprijin intre partenerii contractuali. Buna-credinta trebuie interpretata deci intr-un sens larg, ca
un veritabil spirit de cooperare. Jurisprudenta franceza117 a statuat ca un astfel de spirit trebuie sa domine
contractul de distributie pe toata durata existentei sale, adica din chiar momentul formarii lui, pe parcursul
executarii lui si pana in momentul incetarii lui118.
Obligatia de loialitate consta in principal in indatorirea partilor de a se informa reciproc, pe intreaga durata a
executarii contractului si de a se abtine de la orice comportament dolosiv in executarea prestatiilor asumate.
Affecto cooperandi trebuie inteles, in cazul contractelor de distributie, nu ca o expresie a intentiei
contractantului de a coopera cu partenerul sau la indeplinirea fianlitatii contractului, ci ca o obligatie de
colaborare cu acel partener. El nu se confunda cu affectio contractus, care are o semnificatie similara, pentru ca
nu se limiteaza la contractul incheiat de parti, ci priveste intregul lant contractual ce formeaza reteaua de
distributie. Multitudinea de contracte autonome care genereaza reteaua de distributie trebuie analizata atat din
perspectiva relatiei intrinseci stabilite intre parti (furnizor si distributor), cat si din punct de vedere al relatiei
extrinseci, dintre distributori, care ii confera retelei identitate juridica si economica.
In concluzie, reteaua de distributie se poate analiza ca un lant de contracte prin care initiatorul ei se leaga
direct cu fiecare distribuitor, stabilind un raport juridic obligational aparent independent. In realitate fiecare
parte a acestei panze este unita printr-un liant a carui existenta este subinteleasa, format din vointa de colaborare

116
Lector univ. drd. Calin M. Costin, Fundamentul colaborarii intre distributorii aceleiasi retele, in Revista de drept comercial,
nr.2/2002, p. 149 si urm.
117
Curtea de Casatie, Sectia com., Decizia din 12.07.1993, Societe Aiguer France/Societe Japyl, in Contrats, concurrence,
consomation, 12/1993, nr.207
118
C. M. Costin, op. cit., p. 159
a tuturor subiectilor de drept implicati in realizarea unei finalitati comune.119Ansamblul contractual al retelei
este caracterizat de obligatia de colaborare generata de fiecare contract din structura retelei ceea ce pune in
discutie urmatoarele doua concepte, si anume: affectio contractus si affectio cooperandi. Affectio contractus
caracterizeaza contractul din care aceasta obligatie se naste generalizandu-se la nivelul intregii retele si
devenind astfel affectio cooperandi

2.2. Functiile retelei de distributie

Doctrina nu a analizat in general functiile retelei de distributie, limitandu-se la a prezenta functiile distributiei.
Distributia in retea nu este insa unica forma de realizare a distributiei comerciale, fapt pentru care nu se poate
pune semnul egalitatii intre cele doua categorii de functii.
S-a aratat120 ca reteaua de distributie indeplineste urmatoarele categorii de functii:
Functia de promovare a unei strategii pentru dezvoltare
Reteaua de distributie are o dimensiune economica, dar si o dimensiune spatiala. Dezvoltarea spatiala a
retelei implica multiplicarea punctelor de distributie a produselor si serviciilor, conditionand dezvoltarea
economica a retelei. Reteaua permite, ca instrument strategic de dezvoltare, cresterea calitatii activitatilor
comerciale desfasurate de cei integrati in retea si reducerea costurilor acestor activitati.
Functia de consolidare si dominare
Reteaua de distributie permite consolidarea pozitiei economice a fiecarui distribuitor integrat, prin
avnatajele pe care i le ofera pe piata particiaprea la retea; in acelasi timp, ea permite furnizorului (care, de
regula, este o intreprindere puternica) sa-si exercite dominatia asupra acestor distribuitori (parteneri contractuali
mai slabi), impunandu-le unilateral anumite obligatii.
Functia de integrare
Reteaua de distributie indeplineste o functie de integrare a intreprinderilor distribuitorilor, care constuie
infrastructura sa economica. Acesta integrare nu este totala si nici definitiva, pentru ca pe de o parte fiecare
distribuitor isi pastreaza o marja larga de libertate in ceea ce priveste activitatea desfasurata si, pe de alta parte,
reteaua poate suferi modificari pe parcursul existentei sale fie incetarea unor contracte, fie incheierea altora
noi.

2.3. Raporturile juridice din cadrul retelei de distributie

Intrucat intre distributori nu exista realtii contractuale directe, relatiile juridice din cadrul retelei de
distributie deriva din obligatia de colaborare cu buna-credinta, care transcende sfera fiecarui contract incheiat si
devine liantul juridic ce uneste verigile lantului contractual.
Se poate spune cu privire la contractele de distributie ca acestea sunt, in acelasi timp, contracte-tip, dar si
contracte-cadru, avand un anumit continut normativ. Ele indeplinesc astfel o functie de standardizare a
raporturilor contractuale ce caracterizeaza reteaua.
Initiatorul retelei, fiind legat contractual cu fiecare distribuitor, poate supraveghea si controla modul in care
acestia isi indeplinesc obligatiile asumate si poate coordona intregul sistem, instructiunile sale fiind obligatorii
pentru distribuitori.
In cadrul retelei de distributie in ceea ce priveste raporturile interne deosebim doua grupe distincte si anume:
raporturi pe verticala si raporturi pe orizontala.
In organizarea raporturilor pe verticala trebuie sa avem in vedere urmatoarle subgrupe,si anume:
- raporturile existente intre initiator si fiecare distribuitor considerat individual;
- raporturile dintre initiator si distribuitorii sai, considerati ca o pluralitate unita de contractanti
- raporturile dintre initiator si distribuitori
In opinia lui Calin M Costin, din aceeasi categorie fac parte si raporturile dintre distribuitor si
subdistribuitorii sai.
In ceea ce priveste raporturile pe orizontala deosebim:

119
Calin M. Costin, articolul Distributia comerciala in retea. Realitate economica si juridica a comertului modern, pag. 107, aparut
in revista de Drept Comercial nr. 1/2004, editura Lumina Lex, Bucuresti
120
C. M. Costin, Functiile retelei de distributie, Revista de drept comercial nr.4/2002, p.50
 - raporturi de colaborare (sunt prioritare in interesul retelei, chair daca acesta nu se identifica in
totalitate cu interesul comun care se degaje din fiecare contract de distributie si de asemenea, nici cu
interesul comun al distribuitorilor. )
- raporturi de criza( sunt create prin nesocotirea de catre un distribuitor a drepturilor recunoscute unuia
sau a mai multor aflati in retea sau prin nesocotirea de catre distribuitor a unor clauze restrictive sau
interdictii menite sa protejeze drepturile consimtite de initiator)

2.4. Reteaua de distributie din perspectiva dreptului concurentei

Retelele de distributie presupun o strategie de cooperare intre participanti si integreaza entitati independente
din punct de vedere juridic si economic, intre care se dezvolta relatii bazate pe o reciprocitate de interese,
necesitand o coordonare riguroasa, strategie care influenteaza jocul concurentei.
Aplicarea strategiilor retelei atenueaza concurenta si ofera retelei un avantaj in realtiile cu ceilalti
comercianti, concurenti.
Furnizorul nu mai este un simplu element exterior, de la care sa se obtina produsele si serviciile la cel
mai mic pret posibil, ci un element fundamental al sistemului.
Structura in retea este caracterizata prin dezvoltarea raporturilor de cooperare intre intreprindere,
clientela acesteia si furnizorii sai, precum si prin cautarea unei conduceri cat mai performante a activitaitlro
desfasurate, permite un avantaj concurential. In cadrul retelei, exista o interdependenta intre activitaitile
desfasurate, astfel incat diferenta dintre concurenti nu mai rezida in accesul la resursele tehnice si economice, ci
in calitatea legaturilor stabilite in timp intre intreprinderi cu activitati complementare.
Competitivitatea retelei depinde de eficacitatea tuturor agentilor care intervin in faza de cercetare-
dezvoltare, in etapa de fabricare a produsului si pana la distributia finala. Concurenta ocupa un loc esential in
dinamica si performatele intreprinderilor integrate in retea. Cooperarea si concurenta sunt doua notiuni
compelmentare, iar aceasta complementaritate presupune un interes comun al intreprinderilor-partenere, dar si
interese divergente, care se manifesta in special in relatiile dintre distribuitori.
Pe de alta parte, este necesar ca in acealsi domeniu de activitate sa existe mai mult de un producator,
pentru a avea o alternativa in cazul in care dispare un membru al retelei.
In cadrul retelei, se vorbeste despre un nou mod de relatie concurenta-informare 121. Intreprinderile nu
mai pot intretine relatiile cu furnizorii prin simplul control exercitat asupra informatiilor transmise, ci trebuie sa
ofere informatii din ce in ce mai detaliate asupra produselor si evolutiei lor, informatii care vor fi comunicate si
celorlalti distribuitori, ceea ce permite mentinerea avantajului concurential.

3. DEFINITIA CONTRACTULUI DE DISTRIBUTIE

Contractul de distributie comerciala poate fi definit ca acela prin care un comerciant numit
distribuitor, dobandeste dreptul de a revinde, intr-o zona determinata, produse sub o anumita marca, pe care i
le pune la dispozitie un alt comerciant, denumit furnizor, care este initiatorul sau promotorul retelei.
Incheierea unui contract de distribuite reprezinta o forma de vanzare indirecta, alaturi de acordarea de licente de
fabricatie.
Regulamentul 1983/83/CEE il numeste contract de distributie exclusiva, in antiteza cu contractului de
cumparare sau de aprovizionare exclusiva la care se refera Regulamentul 1984/83/CEE, distributie selectiva
prin vanzatori autorizati si franciza. Aparut in alte tari, in care a primit si o reglementare speciala, contractul
este folosit in practica si in Romania, unde, in lipsa unor norme speciale, doctrina si jurisprudenta trebuie sa
solutioneze problemele legate contract, in principal in ceea ce priveste denuntarea contractului si intinderea
clauzei de exclusivitate.
Partile contractului de distributie nu pot fi decat comercianti. Aceste contracte presupun o organizare
stabilita in vederea unei relatii de durata care implica obligatii reciproce. Ele sunt supuse dispozitiilor dreptului
comercial sub toate aspectele: competenta, solidaritate, admisibilitatea oricarui mijloc de proba, etc.
Distribuitorul este un intermediar specializat in distributia comerciala de marfuri sau servicii. In
principiu, el este un subiect de drept independent care desfasoara o activitate autonoma; in practica insa, din
momentul in care intra intr-o retea de distributie, renunta, cel putin partial, la independenta sa, dat fiind ca in

121
Jackie Kraft, Les processus de concurrence, Economica, Paris, 1999, p.212
relatie cu furnizorul el se afla pe o pozitie contractuala mai slaba. Integrandu-se in retea, distribuitorii cauta sa
aplice strategia definita de furnizor, beneficiind de imaginea favorabila sustinuta prin campaniile publicitare si
de promovare.
Furnizorii au interes ca in relatia cu distribuitorul sa detina un control cat mai accentuat asupra acestuia,
pentru a-si consolida pozitia pe piata, pentru ca pe de o parte serviciile de consiliere la cumparare si pe de alta
parte, serviiciile post-vanzare oferite au un rol esential in alegerea facuta de cumparator.
Distribuitorul actioneaza in nume propriu si pe riscul sau, dar conform conditiilor si sub supravegherea
initiatorului. Distribuitorul dobandeste marfa oferita de furnizor in scris si o revinde propriei clientele, dar sub
marca furnizorului. El isi asuma toate riscurile si cheltuielie operatiunii, atat in ceea ce priveste receptia si
ambalarea marfii, cat si finantarea si platile clientelei, profitul fiind reperezentat de diferenta dintre pretul de
cumparare si de revanzare, acesta din urma fiind de multe ori determinat de furnizor.
In temeiul contractului de distributie, distributorul beneficiaza de o serie de avantaje, precum
posibilitatea de a utiliza o marca notorie si de a profita de experienta furnizorului in organizarea comertului sau,
iar atunci cand acest furnizor este puternic din punct de vedere economic, se alfla sub protectia lui in
confruntarea pe care o are pe piata cu alti concurenti122, precum si avantajul care deriva din stipularea clauzei de
exclusivitate, care constituie o veritabila garantie a clientelei.
O problema legata de contractul de distributie este daca distribuitorul are o clientele proprie. Solutia
prezinta importnata prin raportare la fondul de comert. Se admite 123 ca, in principiu, clientela este atasata marcii
si nu tine de persoana distribuitorului. Din acest motiv, este indicat a se stipula in contract ca distribuitorul este
considerat a fi proprietarul fondului sau de comert si titularul clientelei care il frecventeaza.
Contractul de distributie isi gaseste ratiunea in controlul pe care furnizorul il dobandeste asupra
punctelor de vanzare, prin intermediul integrarii. Din punct de vedere juridic, acest control este asigurat printr-o
serie de clauze, precum clauzele de quotta (care stabiles numarul de produse comandate), clauzele de
randament, clauzele de intrare pe piata (fixand numarul de produse care trebuie puse in vanzare), clauzele
asupra pretului, clauzele de neconcurenta, clauzele de exclusivitate, clauzele privind gestiunea stocurilor si
marfurilor, clauze privind formarea persoanalului, clauzele privitoare la serviciile oferite clientelei, etc. In
functie de constrangerile impuse de furnizor, distribuitorii, cel putin micii distribuitori, se afla intr-o situatie de
dependenta economica. Marja lor de libertate este redusa, pentru ca trebuie sa-si consacre cea mai mare parte a
activitatii respectarii politicii impuse de partenerul contractual. Aceasta dependenta nu influenteaza insa
calificarea contractului de distributie.
Pornind de la faptul ca partile au si un interes comun legat de incheierea contractului, s-a sustinut ca
suntem in prezenta unui contract in interes comun 124. Pot fi astfel calificate contractele de distributie insotite de
o obligatie de vanzare sau de aprovizionare exclusiva. Obligatia de buna-credinta dintre parti ar fi astfel
consolidata si partea care are initiativa incetarii contractului ar trebui sa aiba motive temeinice, fara sa fie tinut
sa despagubeasca automat cealata parte. Totusi, jurisprudenta franceza este rezervata fata de aceasta opinie125.
Contractul de distributie cunoaste mai multe varietati, in functie de clauzele stipulate; metodele cele mai
folosite in cadrul retelelor sunt distributia exclusiva (exclusivitate teritoriala, exclusivitate de marca, alocare
exclusiva a consumatorilor), distributia selectiva si franciza.
Domeniul distributiei trebuie raportat si la dispozitiile reglamantand concurenta, pentru ca adesea este
posibil ca prin asemenea contracte aceasta sa fie afectata sau restransa. Retelele de distributie pot dobandi pe
piata o pozitie dominanta si pot abuza de aceasta prin politica de preturi, impiedicarea patrunderii pe piata a
altor comercianti, aplicarea unor criterii discriminatorii fata de potentialii distribuitori, etc., incalcarea regulilor
concurentei putand fi realizata atat prin intelegeri orizontale, cat si verticale si complexe.
In cazul intelegerilor orizontale, intre furnizori, cele mai des intalnite restrangeri ale concurentei de refera
la pret (stabilirea unor tarife colective sau comunicarea reciproca de informatii privind politica de preturi, ori

122
Lector univ. drd. Calin M. Costin, Fundamentul colaborarii intre distributorii aceleiasi retele, in Revista de drept comercial,
nr.2/2002, p.150.
123
B. Boccara, Le renouvellement des concepts (en marge des droits de franchise), D.Aff.,2000, p.15
124
A. Brunet, Clientele commune et contrat dinteret commun, Melanges Weill, 1983, p.85; Th. Hassler, Linteret commun, RTD.
Com., 1984, p.612
125
Cass. Com., 3.11.1992, Bull. Civ.mIV, nr.338, RTD civ., 1993, p.126
recomandari cu privire la calculul costurilor) si la conditiile de vanzare, impunand respectarea retelelor de
distributie ale concurentilor; astfel, fiecare producator isi protejaza pozitia pe piata, asigurand pastrarea pozitiei
concurentilor sai.
In ceea ce priveste intelegerile verticale, Regulamentul Consiliului Concurentei din 24.05.2002 arata ca
acestea reprezinta orice acord sau practica concertata convenita intre doi sau mai multi agenti economici
fiecare operand, in scopul indeplinirii acordului respectiv, la niveluri diferite ale lantului de productie-distributie
referitoare la conditiile in care partile pot cumpara, vinde sau revinde anumite produse ori servicii. In aceasta
categorie se includ si acorduri de genul distributiei exclusive, distributiei selective, francizei.
Se porneste de la prezumtia ca atunci cand furnizorul detine pe o piata relevanta o cota care nu
depaseste 30%, intelegerile verticale care nu contin restrictii cu efecte anticoncurentiale (cum ar fi impunerea
pretului minim si maxim de vanzare de catre furnizor, obligatia de neconcurenta pe durata nedeterminata sau pe
o durata mai mare de 5 ani, obligatia directa sau indirecta impusa distribuitorilor selectivi sa nu vanda produsele
unor anumiti furnizori concurenti) pot avea efecte benefice, precum ameliorarea productiei si distributiei. In
cazul unei cote mai mari de 30%, se considera in general ca avantajele nu pot compensa efectul
anticoncurential.
Aceasta solutie legislativa, care se intalneste si in dreptul francez surprinde ostilitatea dreptului pozitiv
fata de contractele cu o durata prea mare si este conforma reglementarilor comunitare, care limiteaza la 5 ani
durata contractelor de aprovizionare exclusiva126.
In cazul intelegerilor complexe, in acelasi timp orizontale (incheiate intre producatori, entitati
economice independente) si verticale (organizand relatiile fabricant-importator-distribuitor), sunt
anticoncurentiale:
-acordurile colective asupra pretului de revanzare impus de furnizor;
-clauzele prin care se acorda reduceri de pret in functie de cantitatea totala cumparata de la membrii
retelei, pentru ca impiedica intrarea pe piata a altor furnizori;
-clauzele care stabilesc obligatia de aprovizionare exclusiva, de la un fabricant sau de la importatori
determianti;
-clauza de livrare exclusiva unor cumparatori determinati.
O alta problema priveste acordurile si practicile concertate, care sunt interzise in principiu atat in dreptul
intern, cat si in dreptul comunitar, daca au efecte anticoncurentiale. In masura in care contractele de distributie
impiedica accesul concurentilor pe piata, limiteaza productia sau desfacerea, falsifica sau restrang jocul
concurentei, partile pot fi sanctionate conform prevederilor dreptului concurentei. De aceea, toate clauzele
restrictive de concurenta sunt de stricta interpretare si atrag a priori nulitatea respectivelor contracte.
O alta problema legata de contractul de distributie priveste determinarea pretului contractului. Este vorba
despre validitatea contractului de distributie in care pretul marfurilor nu este fixat in mod obiectiv, ci depinde
intr-o masura mai mica sau mai mare de vointa furnizorului. Jurisprudenta Curtii de casatie franceza 127 este in
sensul admiterii caracterului licit atat pentru contractul-cadru, cat si pentru contractul de aplicare, atunci cand in
contractul-cadru este prevazut modul de determinare a pretului din contractele de aplicare. Nimic nu impiedica
stabilirea pretului numai de catre una dintre parti, fie ca este furnizorul, fie ca este distribuitorul, acest mod de
determinare subiectiva nefiind per se ilicit. Totusi, determinarea subiectiva a pretului nu trebuie sa fie arbitrara,
Curtea calificand aceste ipoteze drept abuz in fixarea pretului, caz in care instnata poate interveni, pronuntand
rezilierea contractului sau indemnizand victima abuzului. Problemele persista insa, pentru ca nici in lege, nici in
jurisprudenta nu sunt stabilite criterii clare pentru existenta abuzului.

4. CARACTERE JURIDICE
Contractul de distributie comerciala prezinta urmatoarele caractere:
este un contract nenumit, sinalagmatic, cu titlu oneros si cu executare succesiva;
este un contract de dependenta, in care furnizorul are o pozitie preeminenta fata de distribuitor,
putandu-i impune anumite obligatii, fara ca acesta din urma sa le poata negocia;

126
Regulamentul CEE nr.1984/83 al Comisiei, din 22.06.1983, privind aplicarea art.85 par.3 din Tratatul privind categoriile de
acorduri de cumparare exclusiva, JOCE, 30.06.1983, nr.L173/5
127
Decizia din 1.12.1995, D, nr.13/1999; Decizia din 11.06.1996, Bull.civ., IV, nr.165
 este un contract de integrare;
permite dezvoltarea retelelor de distributie si colaborarea dintre distribuitorii apartinand aceleiasi
retele;
cuprinde frecvent clauza de exclusivitate, de regula cu caracter reciproc, precum si asumarea de catre
concesionar a anumitor obligatii privind volumul minim comercializat, servicii post-vanzare, etc;
de regula, se incheie pe durata nedeterminata, ambele parti avand posibilitatea de denuntare a
contractului in orice moment, cu respectarea conditiilor tinanad de preaviz si cu buna-credinta;
este un contract consensual, dar de regula se incheie in forma scrisa;
partile pot determina liber clauzele contractului de distributie, cu respectarea prevederilor legale in
vigoare;
poate avea caracter national sau international (o retea de distributie initiata de acelasi furnizor, avand in
structura distribuitori din tari diferite, ce actioneaza pe piete diferite), dar regimul sau juridic trebuie sa
aiba un caracter unitar.

5. EFECTELE CONTRACTULUI

In functie de prevederile contractuale, partilor le corespund drepturi si obligatii diverse, care sunt
reglementate de regulile generale ale contractelor, dar si de dispozitiile legilor speciale aplicabile in materie.

5.1.Obligatiile furnizorului sau initiatorului retelei

Cele mai importante obligatii care incumba initiatorului retelei de distributie comerciala sunt:

A. Obligatia de a proteja fiecare distributor impotriva faptelor celorlalti distributori, care ar putea sa
impieteze asupra activitatii sale comerciale.
Doctrina128 considera ca aceasta obligatie priveste numai contractele de distributie consolidata, in care
furnizorul/concedentul isi asuma obligatia de porte-fort, adica de a preveni incalcarea exclusivitatii teritoriale
acordata unui distributor/concesionar de catre ceilalti distributori.
Obligatia priveste fiecare distribuitor din retea, pe de o parte ca un mijloc de protectie a exclusivitatii
acordate si pe de alta parte, ca o forma de coercitiune, pentru a-l determina sa respecte exclusivitatea acordata
celorlalti. Nerespectarea acestei obligatii de catre initiatorul retelei antreneaza raspunderea contractuala a
acestuia.
Facultatea distribuitorului lezat de a actiona in raspundere contractuala impotriva furnizorului nu exclude
insa posibilitatea unei actiuni in raspundere civila delictuala impotriva persoanei care i-a incalcat drepturile,
prin activitatea sa ilicita. Pluralitatea de obligatii contractuale existenta in cadrul retelei de distributie nu se
suprapune peste obligatia legala de a nu face nimic de natura sa prejudicieze pe altul. Din acest motiv,
distribuitorul care incalcat exclusivitatea va raspunde pe teren delictual fata de distribuitorul lezat, pentru ca
intre ei nu exista relatii contractuale directe si pentru ca a actionat cu rea-credinta, el fiind avertizat din chiar
momentul incheierii contractului, de catre furnizor, asupra exclusivitatii acordate altor distribuitori.
Asadar, acesta poate opta intre actiunea in raspundere contractuala impotriva furnizorului si actiunea in
raspundere delictuala impotriva distributorului culpabil. Atunci insa cand prin fapta ilicita este incalcata in
acelasi timp o obligatie contractuala si o obligatie legala, in doctrina 129 se arata ca se pot cumula cele doua
actiuni, distributorul lezat putand opta intre introducerea actiunii in raspundere contractuala impotriva
furnizorului, introducerea actiunii in raspundere delictuala impotriva distributorilor vinovati de incalcarea
exclusivitatii sale teritoriale sau introducerea concomitenta a celor doua actiuni.
In aceasta ultima ipoteza, preferata de distributorii afectati, se pune problema naturii obligatiei la reparatiune
si determinarii regulilor de stabilire a intinderii despagubirilor.

128
R. Bout, C. Prieto, G. Cas, Lamy, Droit economique, 1998, nr.3780
129
C. M. Costin, Principalele obligatii ale furnizorului, initiator sau promotor al retelei de distributie comerciala, Partea I, Revista de
drept comercial, nr.1/2003, p. 71.
 Temeiul raspunderii furnizorului este contractul de distributie, iar temeiul raspunderii distributorilor
culpabili este legea; dar prejudiciul suferit de reclamant este rezultatul actiunii conjugate a acestora si deci
raspunderea este solidara, repararea integrala putand fi ceruta de la oricare dintre ei sau de la amandoi, prin
aceeasi actiune in raspundere civila. Regulile raspunderii delictuale primeaza asupra regulilor raspunderii
contractuale, aflandu-ne intr-o ipoteza derogatorie de la dreptul comun. Mai mult, prin aceasta derogare,
regulile raspunderii delictuale devin aplicabile si fata de furnizor, care este tinut de obligatia de garantie si de
protectie a furnizorului.
Desi a fost calificata ca o obligatie de porte-fort, obligatia furnizorului de protectie a distribuitorului nu este
o simpla obligatie de diligenta, ci este o obligatie de rezultat. Prestatia de diligenta din continutul obligatiei de
porte-fort se impleteste cu scopul urmarit, acela de a neutraliza activitatile prin care alt furnizor aduce atingere
exclusivitatii recunoscute si, in consecinta, furnizorul raspunde fata de distributiorul lezat ca debitor al unei
obligatii de rezultat propriu-zise.
In ipoteza in care exclusivitatea este incalcata de un tert fata de retea, furnizorul nu are nici un mijloc juridic
de a stopa activitatea acestuia si va raspunde fata de distribuitorul lezat numai daca se afla in culpa (de exemplu,
distribuitorul exclusiv al marcii este lezat prin activitatea unui tert care a a contrafacut produsele protejate si
impotriva caruia furnizorul nu a introdus actiune in contrafacere, ramanand in pasivitate).

B. Obligatia de aport
Denumita in doctrina franceza si obligatia de punere la dispozitie, ea se refera la punerea la dispozitia
distribuitorilor integrati in retea a unor drepturi ce apartin furnizorului, pentru a fi folosite in interesul comun.
Obligatia priveste marca si unele elemente ale fondului de comert: nume comercial, emblema
comerciala, sigla, elemente de know-how, metode de lucru si de management protejate, amenajari si decoratiuni
interioare protejate, etc. Doctrina considera ca aceste ultime elemente fac parte din categoria drepturilor
intelectuale, mai exact a dreptului de clientela130. Acestea sunt drepturi mobiliare incorporale, care rezulta dintr-
o activitate intelectuala si confera titularului un monopol de exploatare, fiind opozabile erga omnes.
Practic, este vorba de un aport la retea, materializat intr-un drept de folosinta pe care furnizorul il
cedeaza distribuitorilor integrati, pe durata contractului de distributie, fiind denumit si aport de folosinta 131.
Realizarea lui nu presupune transferul drepturilor exclusive ale furnizorului, care pastreaza calitatea de titular al
acestora, inclusiv prerogativele de aparare a lor fata de terti, prin care garanteaza aportul de folosinta cedat
distribuitorilor in interesul retelei.
Permitand utilizarea de catre distributori a acestor elemente, ele devin un veritabil simbol al retelei,
indicand publicului apartenenta fiecarui distiribuitor la respectiva retea.
Utilizarea in comun da expresia interesului comun al furnizorului si distribuitorilor, prin care reteaua isi
confirma viabilitatea si eficienta.
Doctrina132 a aratat ca utilizarea in comun excede cadrul contractelor individuale incheiate de furnizor cu
fiecare distribuitor si creaza efecte la nivelul intregii retele, avand ca efect valorizarea retelei.
Obligatia de punere la dispozitie incumba insa intr-o oarecare masura si distribuitorilor integrati, care
trebuie sa puna la dispozitia retelei si, implicit, a furnizorului, calitaitle lor profesionale si experienta lor
comerciala, in scopul executarii obligatiilor asumate la incheierea contractului.
Fata de cele expuse, se poate sustine ca, in principiu, acordul de vointa realizat de parti la incheierea
contractelor de distributie exprima intentia acestora de a conlucra la realizarea interesului comun privind
valorizarea retelei, in avantajul tuturor partenerilor contractuali.

C. Obligatia de informare
Cu ocazia incheierii contractului de distributie, furnizorul il informeaza pe distribuitor, parte la contract
despre structura retelei sale, despre exclusivitatile acordate altor distributori si despre indatorirea ce-I revine de
a respecta aceste exlusivitati. Avand in vedere aceasta premisa nu puteam considera ca distribuitorul este un tert
real fata de contractele cu furnizorul in acer exista ceilalti distribuitori. Contractul incheiat de distribuitor cu
furnizorul nu reprezinta pentru ceilalti distribuitori un simplu fapt juridic pentru ceilalti distribuitori din retea
130
L. Amiel-Cosme, Les reseaux de distribution, LGDJ, Paris, 1995, p.166
131
L. Amiel-Cosme, op.cit., p. 175
132
L. Amiel-Cosme, op.cit., p. 176 si urm.
care au incheiat contracte similare cu acelasi initiator. Aceasta obliagtie indeplinita de cater furnizor creaza o
obligatie corelativa pentru distribuitor si anume de a nu-I stanjenii pe ceilalti distribuitori in desfasurarea
activitatii lor. Suntem in prezenta unei obligatii contractuale de a nu face din partea fiecaruia dintre
distribuitori. In general, ne aflam in situatia existentei unei pluralitati de obligatii contractuale de a nu face.
Raspunderea distribuitorului este astfel considerata una delictuala.

5.2.Obligatiile distribuitorului
Distribuitorul are urmatoarele obligatii specifice:
Obligatia de a-si exercita comertul numai pe un anumit teritoriu, determinat de catre furnizor
Obligatia de neconcurenta fata de ceilalti distribuitori integrati in retea
Obligatia de a asigura service-ul pentru produsele comercializate de furnizor prin intermediul retelei.

6.TIPURI DE CONTRACTE DE DISTRIBUTIE

Vom analiza in continuare caraterele specifice diferitelor modalitati de distributie comerciala in retea.
Distributia in retea se realizeaza in 3 forme: distributie exclusiva, distributie selectiva si franciza. Vom
prezenta pe larg primele doua tipuri de contracte de distributie.
In ceea ce priveste contractul de franciza, aceasta este o modalitate de distributie comerciala, de origine
nord-americana si de utilizare din ce in ce mai mare. Franciza este definita drept contractul prin care un
comerciant, denumit francizor, cedeaza altuia, denumit beneficiar, dreptul de exploatare a unui sistem
determinat de produse si servicii.
In contractul de franciza, distributia comerciala se completeaza cu un pact de exclusivitate si cu drepturile si obli
beneficiarului de a utiliza semnele distinctive si tehnicile comerciale ale francizorului, care ii acorda in acest scop asi
tehnica si il supravegheaza, in schimbul unei contraprestatii economice.

6.I. Contractul de distributie exclusiva sau de concesiune comerciala

I.A. Definita contractului
Denumit in doctrina si legislatia franceza si contract de concesiune de vanzare, contractul de
distributie exclusiva este acela prin care titularul unei marci sau concedentul se obliga sa nu vanda, pe un
teritoriu determinat, decat cocontractantului sau ori acela prin care concesionarul se obliga sa distribuie numai
bunurile care fac obiectul contractului de concesiune, respectand politica comerciala a concedentului.
Contractul de distributie exclusiva se caracterizeaza prin faptul ca partile introduc o clauza de
exclusivitate. Prin clauza de exclusivitate distribuitorul se obliga sa nu contracteze decat cu anumiti furnizori; la
randul sau, furnizorul se obliga sa nu contracteze decat cu anumiti distirbuitori.
Exclusivitatea poate sa priveasca aprovizionarea sau vanzarea si poate fi unilaterala sau reciproca.
Intotdeauna insa aceste caluze conduc la o restrangere a libertatii cocontractantului. Pe de o parte, ele intaresc
relatiile comerciale dintre parti si, pe de alta parte, acestea nu pot intra in relatii contractuale cu tertii. Din acest
motiv, clauzele de exclusivitate trebuie analizate si prin prisma dispozitiilor dreptului concurentei.
In functie de natura clauzei de exclusivitate, distingem intre:
exclusivitatea consolidata/exclusivitate teritoriala absoluta, care ii confera titularului un monopol de
vanzare intr-un cadru geografic determinat;
exclusivitate simpla/atenuata, caracterizata prin faptul ca pentru anumite zone geografice nu implica o
exclusivitate de vanzare, ci doar o exclusivitate de prospectare in zona respectiva.
exclusivitate de marca, prin care se recunoaste distributorului dreptul exclusiv de a comercializa
produse sub marca respectiva pentru un anumit teritoriu.
In dreptul comunitar, art.1 din Regulamentul CEE nr. 1983/83 133 considera admisibile, exceptandu-le in
grup de la aplicarea normelor care stabilesc practici anticoncurentiale, acordurile de distributie exclusiva, atunci
cand participa numai doua intreprinderi, dintre care una se obliga sa nu livreze anumite produse decat celeilalte
pentru ansamblul sau pentru o parte a pietei comune, in scopul revanzarii. Limitarea numarului de intreprinderi
133
J. Of. L 376/33 din 31.12.1982
se refera numai la acordul in cauza si nu impiedica incheierea paralela a unor asemenea acorduri cu alti
revanzatori si constituirea retelelor de distributie.
Concesiunea este practicata pentru produse de larg consum, precum berea, bauturile racoritoare, produse
petroliere, automobile, utilaje, materiale agricole, etc. Ea permite fabricantului comercializarea in conditii
optime a produselor sale si supravegherea distributiei lor in retea, asigurand dezvoltarea vanzarilor,
rationalizarea comertului si garantand calitatea produselor. Concesionarii beneficiaza la randul lor de marca si
de avantajele oferite de concedent.

I.B. Caracterele contractului

In contractul de concesiune, un producator sau un furnizor acorda unui comerciant dreptul de
comercializare a produselor in numele si pe riscul sau, apropiindu-se de contractul de vanzare cumparare, caci
furnizorul se obliga sa-l aprovizioneze pe distribuitor cu bunurile in cauza in mod regulat. Contractul se
deosebeste de vanzare prin faptul ca are drept obiect asigurarea exclusivitatii distributiei de catre concesionar a
produselor furnizorului, pentru o zona geografica si o perioada de timp determinate si nu se confunda cu
contractul de vanzare succesiva.
De asemenea, contractul de distributie exclusiva nu se confunda cu mandatul, intrucat distribuitorul
actionaeaza in nume propriu si pe riscul sau.
Contractul de distributie exclusiva prezinta urmatoarele caractere juridice:
este un contract sinalagmatic complex, ce implica un ansamblu de schimburi si de servicii intre parti;
este un contract de prestari-servicii;
este un contract-cadru, care permite incheierea ulterioara a unor contracte individuale de aplicare, fixand
conditiile generale ale acestora;
este un contract definit prin exclusivitate, care poate fi simpla, adica numai de aprovizionare, sau reciproca,
adica de aprovizionare si de furnizare;
este un contract consensual, care se incheie valabil in momentul exprimarii acordului de vointa, dar in
practica partile este unanim folosita forma scrisa.
Caracterul exclusiv este caracteristica cea mai importanta a contractului.
Exclusivitatea este uneori dubla: pe de o parte, distribuitorul se obliga sa nu se aprovizioneze de la un alt
furnizor, iar furnizorul se obliga in acelasi timp sa nu vanda produsele unui distribuitor concurent. Distribuitorul
se bucura astfel de un monopol de vanzare pentru teritoriul stabilit in contract, provocand inchiderea pietelor,
ceea ce este contrar dreptului concurentei.
In alte contracte, clauza de exclusivitate se limiteaza la aprovizionare. Este cazul contractelor privind
produse petroliere si anumite bauturi. Ele ridica multe probleme, in special legate de determinarea pretului, dar
si din punct de vedere al dreptului concurentei, fata de refuzul de vanzare si protectia teritoriala.
Exclusivitatea de furnizare dintr-un contract de distributie exclusiva permite furnizorului sa refuze
incheierea unor alte contracte, cu comercianti din afara retelei de distributie. Jurisprudenta franceza a admis ca
refuzul este jusitificat din punct de vedere al dreptului concurentei, cat timp contractul contribuie la
imbunatatirea situatiei consumatorilor.

I.C. Obligatiile specifice ale partilor

Contractul de distributie exclusiva/de concesiune creaza numeroase obligatii pentru parti, care deriva din
vanzare, fundament al acordului de vointa, dar si din colaborarea stabilita de parti si din clauza de exclusivitate.

I.C.1. Obligatiile furnizorului/concedentului

1.Concedentul trebuie sa furnizeze produsele in modalitatea convenita. Daca nu isi indeplineste aceasta
obligatie in mod corespunzator, concesionarul/distribuitorul poate obtine daune-interese, dar poate cere si
executarea silita. Daca produsele oferite nu sunt competitive, nu este antrenata raspunderea furnizorului, pentru
ca fiecare dintre parti isi asuma riscurile comerciale.
2.Concedentul trebuie sa respecte zonele de exclusivitate stabilite. El nu poate vinde, direct sau indirect,
unei alte persoane sau acorda dreptul de distributie in acest teritoriu si ii transmite distribuitorului toate
comenzile pe care le primeste pentru teritoriul respectiv, pentru ca acesta din urma sa negocieze direct cu
persoanele interesate. Este vorba despre obligatia de neconcurenta, ce revine concedentului in raporturile cu
distribuitorul. De altfel, aceasta este singura obligatie care poate fi impusa furnizorului din punct de vedere al
dreptului concurentei, conform Regulamentului CEE 1983/83.
3.Concedentul are obligatia de a acorda asistenta distribuitorului. Aceasta asistenta este de esenta
contractului si poate lua forma asistentei tehnice, comerciale si chiar financiare.
4.Concedentul acorda distribuitorului dreptul de a folosi marca produselor si garanteaza folosinta
linistita si utila a acesteia. Nu este vorba despre o licenta de marca, intrucat distribuitorul nu poate aplica el
insusi marca pe produse, ci de o simpla transmisiune a folosintei.

I.C.2. Obligatiile distribuitorului/concesionarului

Distribuitorului ii revin obligatii contractuale mai multe si mai grele decat cele ale concedentului. Ele ii
asigura o anumita securitate, dar il pun in acelasi timp intr-o pozitie de dependenta economica. Neexecutarea
obligatiilor asumate atrage fie actiunea in reziliere, fie actiunea in raspundere contractuala.
1.Distribuitorul trebuie sa achizitioneze produsele furnizorului, respectand clauza de quotta. Aceasta
clauza, care stimuleaza jocul concurentei, impune de regula obligatia de a achizitiona o cantitate prestabilita de
produse, dar poate fi analizata si in favoarea distribuitorului, in sensul unei obligatii de mijloace, ca fiind un
obiectiv urmarit de acesta. Adesea, in contract se stabileste obligatia distribuitorului de a-si constitui stocuri si
de a le conserva, pentru a raspunde nevoilor clientelei.
El trebuie sa achizitioneze produsele la pretul convenit si sa le revanda in functie de instructiunile
furnizorului.
2.Distribuitorul trebuie sa ia toate masurile pentru a pastra unitatea retelei si pentru a apara imaginea
marcii concedate. El se obliga sa respecte politica comerciala a furnizorului, sa respecte metodele acestuia de
vanzare si sa amenajeze spatiile de vanzare astfel incat clientela sa identifice participantii la retea, iar personalul
sau trebuie sa fie caliifcat pentru a asigura servicii post-vanzare corespunzatoare. El nu poate divulga informatii
economice, tehnice ori financiare de natura sa favorizeze concurentii. In acest scop, contractele cuprind clauze
penale sau pacte comisorii severe.
3.Distribuitorul trebuie sa respecte zona sa de vanzare. El are obligatia negativa de a nu actiona in afara
acestui teritoriu, practicand o politica activa in afara zonei de exclusivitate, ceea ce pune probleme numeroase
din punct de vedere al dreptului concurentei.
Distribuitorului ii revine deci obligatia de neconcurenta si de loialitate fata de furnizor. Jurisprudenta
frnaceza134 a admis ca in asemenea ipoteze furnizorul poate invoca exceptia neexecutarii contractului, refuzand
sa livreze cantitatile de produse stbilite de parti si procedand la vanzare directa. Distribuitorul trebuie sa
respecte clauzele contractului prin care i se interzice sa comercializeze direct sau indirect produsele sau sa
favorizeze comercializarea acestora. In situatia in care incalca teritoriul exclusiv al altor distribuitori din retea,
cu rea-credinta, el poate raspunde pe teren delictual.
Aceasta solutie nu este insa in conformitate cu normele dreptului concurentei, pentru ca distribuitorul nu
este liber sa concureze cu altii. Acesta este sensul notiunii de protectie teritoriala absoluta.
Regulamentul 1983/83/CEE stabileste limitativ restrictiile de concurenta care paot fi impuse
distribuitorului exclusiv:
a) obligatia de a nu fabrica sau distribui produse concurente fata de cele prevazute in contract;
b) obligatia de a nu cumpara decat de la cealalta parte produsele contractuale, in scopul revanzarii;
c) obligatia de a nu face nici o publicitate pentru produsele contractuale, de a nu stabili vreo sucursala si
de a nu intretine vreun depozit pentru distribuirea lor in afara teritoriului concedat.
Adcordurile de distributie exclusiva nu sunt anticoncurentiale daca acestea includ clauze prin care
distribuitorul se obliga sa cumpere o cantitate minima de produse sau sortimente complete, sa vanda produsele
prevazute in contract sub marcile sau prezentarea prescrisa de furnizor, sa ia masuri de promovare a vanzarii
(publicitate, intretinerea unei retele de vanzare sau a unui stoc, asigurarea service-ului si garantiei pentru
clientela, folosirea personalului specializat).

134
Cass. Com., 1.12.1992, Bull. Civ. IV, nr. 329
 Prezenta altor obligatii restricitive ale distribuitorului conduce la pierderea beneficiului exceptarii in
grup pentru acordul respectiv, in integralitatea sa, acesta neputand fi exceptat decat individual, daca avantajele
oferite sunt superioare dezavantajelor care rezulta din restrangerea liberei concurente.
Avand in vedere dispozitiile Regulamentului 19/65/CEE, se considera ca acordurile de distributie
exclusiva sunt anticoncurentiale atunci cand:
a) produsele avute in vedere in contract nu sunt supuse, in teritoriul concedat, concurentei efective a
produselor identice sau similare;
b) accesul altor furnizori la diferitele stadii ale distribuitei este impiedicat intr-o proportie importanta;
c) intermediarii si utilizatorii nu pot sa-si procure produsele avute in vedere de la distribuitorii stabiliti in
afara teritoriului concedat, in conditiile pe care acesti distribuitori le practica in mod obisnuit pe piata;
d) furnizorul exclusiv fie exclude fara un motiv justificat de la livrarea in teritoriul concedat categorii de
cumparatori care nu se pot aproviziona altfel in conditii echitabile cu produsele respective sau le aplica preturi
sau conditii de vanzare diferite, fie vinde la preturi excesive produsele care fac obiectul contractului.

I.D. Incetarea contractului

Durata contractelor de distributie exclusiva este stabilita in mod liber de catre parti, care trebuie insa sa
tina seama si de dispozitiile dreptului concurentei, care limiteaza la 5 ani durata clauzelor de exclusivitate. Fata
de aceste dispozitii, contractele de distributie exclusiva incheiate pe durata nedeterminata sau pe termen mai
mare de 5 ani se reduc la 5 ani. Contractul incheiat pe durata determinata mai mica de 5 ani inceteaza la
implinirea termenului stipulat de parti.
In cazul contractelor pe durata nedeterminata, oricare dintre parti poate rezilia in mod unilteral
contractul, fara ca aceasta actiune sa fie abuziva, daca exista motive justificate si cu respectarea unui termen de
preaviz, fie termenul stabilit de parti, fie un termen rezonabil.
O problema legata de incetarea contractului priveste stocurile de produse. Se pune intrebarea daca
furnizorul este obligat sa primeasca produsele achizitionate de distribuitor si nevandute in timpul executarii
contractului, in momentul in care acesta iese din retea. In principiu, distribuitorul este proprietar; instantele
franceze au decis insa ca fostul distribuitor care vinde produsele sub marca furnizorului realizeaza un act de
concurenta neloiala135; instantele nu il pot obliga insa pe concedent sa preia stocurile, pentru ca distribuitorul isi
asuma riscul comercial. De regula, prin clauzele contractuale partile reglementeaza si aceste ipoteze, stabilind
fie autorizarea distribuitorului de a vinde aceste stocuri dupa incetarea contractului, fie preluarea lor de catre
furnizor.

6.II. Contractul de distributie selectiva

II.A. Definitie
Contractul de distributie selectiva este acela prin care un furnizor se obliga sa aprovizioneza intr-un
teritoriu determinat unul sau mai multi distribuitori, pe care ii alege dupa criterii obiective, cu caracter calitativ,
fara discriminari sau limitari cantitative nejustificate si prin care distribuitorul este autorizat sa vanda alte
produse concurente.
Asadar, prin contractul de distributie selectiva, furnizorul vinde produsele sau servicile numai unor
distribuitori selectionati dupa anumite criterii, iar acestia se obliga sa nu vanda anumite produse altor
distribuitori neautorizati. Distribuitorul selectionat nu este tinut de o exclusivitate de aprovizionare si poate
vinde acele produse cu privire la care nu exista o clauza expresa de interzicere a comercializarii in contractul
incheiat cu furnizorul.
Producatorul isi poate alege astfel distribuitorii astfel incat sa mentina renumele marcii sale, iar
distributia sa se realizeze in cele mai bune conditii, distribuitorii nebeneficiind de vreo forma de exclusivitate.
Distributia selectiva priveste in principal produse de lux, de prestigiu sau de marca, cum sunt parfumurile sau
produsele de inalta tehnologie sau cele care prezina un anumit grad de originalitate.
Ca si distributia exclusiva, dar intr-o proportie mai redusa, acest tip de contract poate aduce atingere
liberei concurente, pentru ca limiteaza numarul de vanzatorii si nu favorizeaza reducerea pretului.
Problema principala este insa daca asemenea contracte sunt sau nu licite.

135
Cass. Com., 9.02.1993, JCP, 1993, Ed., Pan., 45
 O prima dificultate legata de sistemul distributiei selective priveste modul de alegere a distribuitorilor.
Furnizorul cere ca distribuitorul potential sa intruneasca anumite calitati; ca vadul sau comercial sa fie adecvat;
ca personalul sau sa fie competent si flexibil fata de exigentele consumatorilor. Asemenea criterii obiective cu
caracter cantitiativ pot suferi modificari, in functie de evolutia pietei, a gusturilor si nevoilor consumatorilor.
Este importanta natura produselor. Trebuie ca proprietatile produselor sa impuna, pentru pastrarea calitatii si
asigurarea bunei folosiri de catre consumatori, un asemenea sistem, pentru ca anumite produse nu pot fi
comercializate decat in localuri comerciale adecvate, cu persoanl specializat. Este cazul, de exemplu, produselor
de inalta tehnologie, precum produsele audiovizuale, incaltamintea sport de marca, produselor de lux de arta
aplicata, precum portelanuri, cristaluri sau al parfumurilor si cosmeticelor renumite.
Conteaza si modul in care se prezinta locul de desfacere, calificarea personalului; jurisprudenta a
apreciat insa ca nu conteaza personalitatea distribuitorului 136, iar Consiliul Concurentei din Frnata a aratat ca
este nejustificata calitatea de famacist ceruta de fabricantii de produse cosmetice pentru distributia acestor
bunuri137.
Jurisprudenta franceza, conformandu-se solutiilor Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene,
subordoneaza validitatea contractelor de distributie selectiva urmatoarelor conditii:
1.Selectionarea distribuitorilor sa se realizeze dupa criterii obiective si fara discriminare.
Intrucat distributia selectiva trebuie sa conduca la imbunatatirea calitatii si la stimularea concurentei,
sunt asemenea criterii, de exemplu, calificarea profesionala a distribuitorului si a personalului sau, calitatea
instalatiilor acestuia, etc.
Procedura de selectionare nu trebuie sa dea loc arbitrariului si discriminarii. Ea trebuie sa permita
fiecarui candidat sa cunoasca motivele obiective si calitative ale refuzului.
2.Distributia selectiva licita respecta dreptul concurentei.
In acest sens, furnizorul nu poate impune pretul de vanzare sau restrictii cantitative nejustificate.
De asemenea, clauzele care stabilesc un numerus clausus sunt in principiu anticoncurentiale, pentru ca
restrang concurenta intre revanzatorii de aceeasi calitate. In mod exceptional insa, ele pot fi acceptate, pentru
ratiuni cum ar fi caracterul restrans al pietei, limitarea capacitatilor de productie, necesitatea unei cooperari cat
mai stranse intre producator si revanzatori.
De asemenea, sunt permise clauzele care interzic vanzarea activa a unui produs nou al furnizorului in
zona de exclusivitate a unui distribuitor, zona in care produsul nu a fost inca lansat. Aceste clauze se justifica
prin necesitatea ca fabricantul sa-si conduca liber activitatea, limitand comercializarea unui produs nou la un
anumit teritoriu, pentru a decide in functie de rezultatele obtinute strategia sa ulterioara.
Sarcina probei revine furnizorului. El trebuie sa dovedeasca liceitatea sistemului sau de distributie
selectiva, in raport de toate contractele incheiate cu distribuitorii si respectarea dreptului concurentei ori de cate
ori refuza sa contracteze cu un potential distribuitor.
Un contract de distributie selectiva care indeplineste cerintele impuse de dreptul concurentei poate sa
justifice un refuz de a vinde unui tert fata de retea.
Principiul distributiei selective nu autorizeaza insa furnizorul sa actioneze in concurenta neloiala
impotriva unui tert fata de retea, care comercializeaza produsele obtinute pe cai paralele, cat timp nu exista
frauda din partea tertului (de exemplu, acesta a achizitionat produsele de la un importator caruia fabricantul nu
putea refuza sa-i vanda). Tertul raspunde insa in ipoteza in care a obtinut produsele de la un distribuitor selectiv,
in urma incalcarii de catre acesta a contractului de distributie (fraus omnia corrumpit), precum si in cazurile in
care revanzarea a avut drept consecinta degradarea imaginii produsului.
O alta problema care a aparut in jurisprudenta CJCE 138 a fost daca etanseitatea retelei de distributie
selectiva este o conditie de validitate a acesteia in dreptul european. Conceptul de etanseitate sau
impermeabilitate a fost dezvoltat in dreptul german si se refera la interdictia de revanzare n afara retelei impusa
distribuitorilor si la limitarea garantiei oferite la produsele comercializate de distribuitorii integrati. Curtea a
aratat ca in dreptul european validitatea retelei de distribuite selectiva in cadrul pietei comune nu poate sa
depinda de capacitatea fabricantului de a asigura etanseitatea retelei sale, pentru ca legislatiile nationale din

136
Cour de Paris, 11.02.1987, D., 1987, IR, 64
137
Decizia 87-D 15
138
Aff. C. 376/92, Metro c/ Cartier, 13.01.1994, Rec. 1994-I, p.30
anumite teritorii pot sa impiedice atingerea acestui obiectiv, concluzionand ca impermeabilitatea sistemului de
distributie selectiva nu este o conditie de validitate din punct de vedere al dreptului european.

II. B. Obligatiile specifice ale partilor

Distribuitorului ii revin numeroase obligatii, a caror nerespectare poate atrage rezilierea contractului.
1.Distribuitorul selectiv nu poate alege liber strategia comerciala.
El trebuie sa urmeze instructiunile fabricantului, pentru a asigura comercializarea produselor in conditii optime.
De asemenea, trebuie sa respecte modul de amenajare a punctelor de vanzare, sa aiba personal calificat,
sa constituie un stoc minim, sa valorifice marca, practicand un anumit sistem de preturi, in general sa nu
intreprinda nimic de natura a aduce atingere imaginii marcii fabricantului
2.Distributorul nu poate comercializa produsele decat in locurile pentru care a fost abilitat.
El nu poate vinde intr-un magazin care nu este sau nu mai este agreat de furnizor, in practica respectarea
acestei obligatii fiind asigurata prin includerea unor pacte comisorii.
3.Distribuitorul nu poate vinde produsele unor comercianti neacceptati de furnizor. Nerespectarea
acestor obligatii este de asemenea sever sanctionata.
 6.II.CONTRACTUL DE FRANCIZA
II.A.ASPECTE INTRODUCTIVE PRIVIND FRANCIZA
1.Noiunea de franciz
Franciza139 trebuie mai intai inteleasa si definita din perspectiva sa economic, cea mai in masur s
ofere o imagine fidel a ansamblului de operatiuni comerciale menite s dezvolte o activitate economic
francizat.
Functia definitorie a francizei const in aptitudinea acesteia de a transpune pe o piat, in aceleasi conditii
si parametri, o afacere care si-a dovedit deja succesul pe o alt piat.
Astfel, ansamblul de tehnici si operatiuni comerciale prin care detinatorul afacerii de succes autorizeaz
un alt comerciant sa inceap o afacere, identic cu a sa, prin folosirea insemnelor comerciale si a experientei
sale, constituie esenta economic a operatiunii de francizare.
Curtea de Justitie a Uniunii Europene, in decizia din 28.01.1986, adopta o definitie mai detaliata a
francizei apreciind ca este o intreprindere care s-a instalat pe o piata ca distribuitor si care, deasemenea, a
putut pune la punct un ansamblu de metode comerciale; ea acord, in schimbul unei remuneratii, catre
comercianti independenti, posibilitatea de a se stabili pe o alt piat, utilizand insemnele sale si metodele
comerciale care i-au adus succes.
Se precizeaza ca dincolo de o metoda de distributie, este vorba de o forma de exploatare financiar a
unui ansamblu de cunostinte, far angajarea de capitaluri proprii. Acest sistem permite comerciantilor sa
foloseasca experienta si metodele celor care le-au dobandit dupa lungi eforturi si cercetari, in folosul reputatiei
firmei.
Curtea, in aceeasi decizie afirma: contractele de distributie se diferentiaz prin aceasta de contractele de
cesiune de vanzare, sau de acelea care leaga revanzatorii selectati intr-un sistem de distributie selectiv care nu
comport nici utilizarea unui insemn, nici aplicarea unor metode comerciale uniforme, nici plata de redevente in
schimbul unor avantaje consimtite.140
In sistemul de drept romanesc, franciza141a fost pentru prima data definita legal in art.1 din O.G. 52/1997
privitoare la regimul juridic al francizei, publicata in M.Of. nr.224/30.08.1997, modificata si completata prin
Legea nr.79/ 9.04.1998:
Franciza este un sistem de comercializare a produselor, serviciilor si tehnologiilor, bazat pe o
colaborare stransa si continua intre persoane fizice si juridice, independente din punct de vedere financiar, prin
care o persoan, denumita francizor, acorda unei alte persoane, denumita beneficiar, dreptul de a exploata o
afacere, un produs sau un serviciu.
Definitia cuprinde unele elemente specifice din definitiile anterioare, insa este deficitara sub mai multe
aspecte.
Astfel, partenerii contractului de franciza au o independenta din toate punctele de vedere, nu doar
financiara; de asemenea, sunt lasate in afara definitiei elementele esentiale ale francizei: insemnele de atragere a
clientelei, know-how-ul si asistenta tehnica si comerciala.
Pentru a suplini carentele aratate, legiuitorul -intr-o tehnica legislativa alambicat- a introdus o parte
dintre elementele definitorii ale francizei in definitiile date partenerilor contractuali - francizorul si beneficiarul
- iar altele sunt prezentate o data cu obligatiile partilor.
Prin Legea 79/1998142 - pentru aprobarea si modificarea OG 52/1997 - definitia francizei a fost
modificat si completat .
Franciza este un sistem de comercializare - bazat pe o colaborare continua intre persoane fizice si
juridice, independente din punct de vedere financiar, prin care o persoana, denumita francizor, acorda unei alte

139
Pentru detalii a se vedea dr. Gh.Gheorghiu si Gabriel Turcu Operatiunile de fanciza Ed. Lumina Lex, 2001
140
2.C.J.C.E. Afacerea Pronuptia, aff. nr. 161/84, Rec.CJCE 1986,1, Afacerea Pronuptia care a va fi des citata pe parcursul studiului, a fost comentata amplu de
multi autori de prestigiu dintre care v-om indica numai cativa:
J.P. Clement si M.C. Bontard - Labarde La franchise et le droit eurpeane de cocurenceGaz.Pol. 1986,1,pag.198;
J-J Burst et R. Kovar La marie est en blanc Gaz.Pol.1986 pag.392
M. Jouhannaud De franchising ed. Hommes et tehniques, 1974, pag. 97
141
Legiuitorul roman a optat pentru o denumire adaptata limbii romane -franciza- punand astfel capat diversitatilor terminolgice.

142
. Legea a fost publicata in M.O. nr.147 din 13 aprilie 1998.
persoane, denumita beneficiar, dreptul de a exploata sau de a dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie sau un
serviciu.
Se constata ca noua definitie nu inlatura carentele mentionate, lasand ca temei legal pentru delimitarea
contractelor de franciza o definitie sub acoperisul careia isi pot face loc o serie de alte contracte din gama
contractelor de distributie - si nu numai - care sunt departe de a se identifica cu franciza. Au ramas in continuare
in afara definitiei elementele esentiale ale francizei: know-how-ul tehnic si/sau comercial, asistenta tehnica si
comerciala, folosinta de catre beneficiar a insemnelor de atragere a clientelei francizorului.
Din definitie s-a scos enumerarea care determina obiectele posibile a fi comercializate prin intermediul
francizei - produse, servicii sau tehnologii - ceea ce este o schimbare pozitiva pentru ca pe de o parte,
enumerarea este inutila - nici un obiect de comercializare nu este de esenta francizei, iar pe de alta parte,
genereaza intrebari asupra naturii enumerarii dac este sau nu limitativ.
O definitie legal cuprinzatoare, in masura sa configureze contractul de franciza -fata de alte contracte
de distributie, licente sau cesiuni- isi gaseste utilitatea atunci cand legea impune partilor o anumita conduita - de
exemplu, obligatia antecontractuala de informare corecta a beneficiarului de catre francizor - sau, raportandu-ne
la legislatia concurentiala, cand prin calificarea unui contract putem intra sub incidenta unei legi prohibitive sau
exceptionale.143
Doctrina a definit in mod constant franciza reliefand elementele specifice acesteia.
Intr-o definitie se arata ca acordurile de franciza constau, esential, in licentierea drepturilor de
proprietate industriala sau intelectuala relative la marci, embleme sau know-how care pot fi combinate cu
restrictii asupra livrarilor sau cumpararilor de produse.144
Intr-o alta lucrare se conchide plastic: a franciza inseamna a permite altora sa reuseasca cum noi am
reusit, a reitera o reusita145

2. Apariia i evoluia francizei

Data si locul nasterii francizei rmn in continuare doua elemente disputate. Autorii sunt departe de a
avea o optiune comuna, insa elementul comun care se desprinde este ca, in mod cert, franciza si-a cunoscut
dezvoltarea si diversificarea in Statele Unite. Americanii sunt cei care au denumit franchising noua forma de
distributie descoperita, plecand de la cuvantul franc.146, de origine franceza care insemna autorizatie, licenta.
Exista chiar autori francezi care au considerat ca locul de nastere al francizei este pe trm american 147 si
ca francezii sunt cei care au receptat aceasta institutie ulterior, in mod progresiv.
Totusi unii autori considera aparitia francizei pe teritoriu Frantei, in Evul Mediu cand seniorii acordau
scrisori de franciza oraselor medievale in schimbul unei plati; ulterior, in anul 1929 fabricantul Pingouin si-a
creat o retea de distributie a produselor din ln, fiind cel mai vechi francizor148
Aparitia francizei a fost determinata de necesitatile de distributie a superproductiei aparuta dupa anii 50
ai secolului XX, prin acoperirea unei cat mai largi piete fara a prejudicia asupra calitatii ofertei comerciale.
Solutiile s-au dezvoltat pe taramul economic al managementului distributiei.
In anii 80 franciza si-a continuat drumul spectaculos pe taramul american. Din anii 1989-1990 cresterea
vanzarilor prin franciza afacerii (Business Format Franchising) a atins 10,8%, ceea ce reprezinta de 5 ori mai
mult decat cele 2 procente de crestere a produsului national american.
De aceea se afirma, pe drept cuvant, ca daca vanzarile prin franciza ar putea fi comparate cu produsul
national brut, numai sistemul american de franciza ar echivala cu a saptea mare putere economica din lume. 149
In Franta, chiar daca se fac cunoscute unele semne prin anii 30 ai secolului XX, franciza incepe sa se
dezvolte dupa cel de-al II-lea razboi mondial. Dupa 1950 au aparut retelele Prenatal, Phildar, Natalys, apoi dupa
1960 retelele Roche-Bobois, Pronuptia, Andre, Simone Mahler si in special, dupa 1970, anul de nastere al unor
143
Fara a intra in detalii aratam ca Lega franceza a francizei nr. 89-1008/31.12.1989, prevede care sunt elementele obilgatorii informarii precontractuale si fixeaza un
termen minim de prezentare a clauzelor contractuale inainte de semnarea contractului. Si tot cu titlu de exemplu, art. 85 si 86 al Tratatului CEE arata care sunt limitele
unor acorduri precum cel al francizei.
144
Philippe Bessis Le contract de franchisage L.G.D.J. Paris, pag.17
145
J.M.Leloup La franchise droit et pratique Editions Delmas nr. B3,pag. 27.
146
Hubert Bensoussan Le droit de la franchise Editons Apogee 1997, pag.11
147
Philippe Bessis op.cit. pag.7
148
M.Juganaru-Franciza-aparitie si evolutie, in Tribuna economica nr.21/1997, p.12.
149
Din The Financial Times din 4 mai 1991
retele ca Eram, Courreges, Novotel, Yves Rocher, Mercure150si de creare a asociatiei Federation Francaise du
Franchisage.
Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene (CJCE), plecand de la admisibilitatea unor anumite acorduri
de franciza in raport cu tratatele comunitare, a contribuit decisiv la conturarea francizei ca figura juridica
distincta, enuntand principii care trebuie sa guverneze contractele de franciza in toate tarile membre.
Astazi, pentru pietele in expansiune - emerging market - franciza este cel mai adaptat mijloc de
investire, avand capacitatea de a introduce tehnici, servicii si produse noi si de a mobiliza in acelasi timp
capitalurile locale.
Franciza raspunde cel mai bine tendintei de globalizare si concentrare a economiei mondiale, avand in
acelasi timp avantajul distribuirii riscului, fapt care duce la inlaturarea pericolului unor crize economice
generale, cu efecte devastatoare.

3. Diferite tipuri de franciz

In practica s-au conturat mai multe tipuri de franciza ce pot fi clasificate dupa mai multe criterii.
I. Criteriul principal de clasificare a francizelor il constituie domeniul de activitate in care opereaza. Se
disting astfel trei mari categorii de francize:
- franciza de distributie;
- franciza de servicii;
- franciza de productie sau industriala.
Aceasta clasificare a fost consacrata si prin Regulamentul Comisiei Europene din 30 noiembrie 1988.

A. Franciza de distributie
Curtea de Justitie Europeana, anticipand Regulamentul, considera ca franciza de distributie este aceea in
care beneficiarul se limiteaza la a vinde anumite produse intr-un magazin care poarta denumirea - firma -
francizorului.151
Regulamentul consacra la pct. 4 din Preambul franciza de distributie, precum si pe cea de servicii.
Definitia Curtii nu surprinde toate ipotezele de derulare a raporturilor de distributie care se creaza intre
francizor si beneficiar. De asemenea, nu reliefeaza diferitele calitati pe care le poate avea francizorul, in functie
de care distingem intre:
- franciza de distributie a produselor realizate de insusi francizorul (a);
- franciza de distributie in care francizorul nu este decat un simplu distribuitor al produselor altora (b).
Beneficiarul ar putea avea si alti furnizori cu care sa trateze direct aprovizionarea cu produse, daca acesti
furnizori sunt cuprinsi in lista furnizorilor agreati de francizor. Uneori aprovizionarea beneficiarului se face
printr-un centru al francizorului cu care beneficiarul trateaza direct.152
Unele sisteme de franciza permit aprovizionarea libera a beneficiarilor
Aceasta categorie de francize este cea mai raspandita si acopera cea mai diversa arie de produse.153
Dintre cele mai mari retele de acest tip mentionam: Prenatal, Computerland s.a.
In aceasta categorie se includ si acordurile prin care francizorul primeste mandat de la beneficiar sa
cumpere marfurile necesare pentru a realiza comertul sau.154

B .Franciza de servicii
Aceasta categorie de franciza cunoaste cea mai spectaculoasa dezvoltare avand in vedere ca activeaza in
cel mai dinamic sector economic - cel al serviciilor (tertiar).
Franciza de servicii este mijlocul prin care francizorul acopera anumite piete cu propriile servicii prin
intermediul unor comercianti independenti care le ofera consumatorilor ca si cum ar fi oferite de francizorul
insusi.

150
Hubert Bensoussan idem ,pag.11
151
Hotararea CJCE din 28.01.1986 in afacerea Pronuptia. Pronuptia de Paris GmbH, Frankfurt am Main contra Pronuptia de Paris, Irmgard Schillgallis, Hamburg
152
C.A.Paris hotararea din 23.02.1979, Petites Affiches din 23.07.1979, pag.3
153
Ph. Le Tourneau, Le franchisage, Economica, pag.22
154
C.A. Paris, 18 iunie 1982, J.C.P. ed. E. 1992, pan, nr. 1261, pag 404, in care s-a cerut rezilierea contractului pentru neexecutarea mandatului.
 In aceeasi hotarare din 28.01.1986 a CJCE se arata ca in francizele de servicii beneficiarul ofera un
serviciu sub emblema, numele comercial si marca francizorului si se supune instructiunilor acestuia din urma.
Rolul cheie in aceasta categorie de contracte revine know-how-ul, insotit de insemnele de atragere a
clientelei.
Printre cele mai puternice retele de acest tip mentionam:
- in domeniul hotelier : Inter-Continental, Novotel, Holiday Inn;
- in domeniul inchirierilor de masini : Europcar, Hertz, Via;
- in domeniul restaurantelor : McDonalds, Burger Chef, Pizza Hut, DunkinDonuts, Kentucky Fried
Chicken

C. Franciza de productie
Franciza de productie este mijlocul prin care francizatul poate produce si comercializa anumite produse,
facand apel la tehnica si cunostintele pe care i le furnizeaza francizorul. Este una din formele importante de
transfer de tehnologie care implica un Know-how creat si testat de francizor, folosinta unor inventii brevetate
asupra carora francizorul are dreptul de exploatare, precum si asistenta tehnica de specialitate acordata
beneficiarului inainte si in timpul productiei.
In aceeasi hotarare a CJCE citata, franciza de productie este definita ca mijlocul in virtutea caruia
beneficiarul fabrica el insusi, dupa indicatiile francizorului, produse pe care le vinde sub marca acestuia.
Franciza de productie nu are aceeasi dezvoltare ca si celelalte tipuri de franciza si este considerata de
Regulamentul Comisiei Europene din 30 noiembrie 1988 ca avand o natura diferita de a celorlate acorduri de
franciza, ea facand apel la regimul aplicabil licentelor de know-how si licentelor de brevet. Comisia Europeana
o exclude din randul acordurilor de franciza carora li se aplica regimul de exceptie instituit prin Regulament.
Intre cele mai importante francize de productie, mentionam cea realizata de Coca-Cola.
Franciza de productie este deci o modalitate facil pentru francizor de a investi pe noi piete din diferite
arii geografice, folosindu-se de capitalul autohton; ea comporta pentru francizor anumite riscuri legate de
protectia know-how-ului transferat si pastrarea standardelor de firma.

II. Dupa modalitatile particulare de exploatare a francizei, aceasta se clasifica in mai multe categorii:

A. Franciza financiara
Este intalnita in proiectele investitionale care necesita mobilizarea de mari capitaluri, precum cele din
domeniul hotelier sau al restaurantelor. Acest sistem ofera posibilitatea investitorilor sa angajeze propriile
capitaluri in proiecte a caror gestiune este oferita catre mandatari specializati care devin asociatii afaceriilor.
Investitorul asociat al afacerii francizate poate fi proprietarul unui imobil cu care participa la investitie
sau al unui intreg fond de comert.

B. Franciza de stand
Se mai numeste si franciza partiala sau franciza de colt. Acest sistem permite amenajarea intr-un
spatiu comercial foarte vast, precum supermarket-urile in care se desfac, in egala masura, produsele mai multor
producatori si distribuitori, a unui stand distinct, amenajat dupa conceptia francizorului, spre a oferi clientilor
produsele si serviciile francizorului, urmand propriile tehnici comerciale.
Se permite astfel deschiderea unor mici centre care nu necesita un efort investitional mare din partea
beneficiarului.
Beneficiarul nu are dreptul sa foloseasca niciunul din drepturile izvorate din contract in afara spatiului
comercial.155El pastreaza, totusi, dreptul de exclusivitate in spatiul in care isi exercita comertul, drept pentru a
carui incalcare poate pretinde daune-interese.156

155
R.Kover La franchise dans une reseau de distribution pluralist 1989, nr.4, pag.2 .

156
T.G.I. Paris , 18.02.1983, n. 60-215.Un comerciant care exploata in spatiul Palatului Congresului o franciza de stand vanzand in exclusivitate haine ( pret a porter) de
lux, a cerut de la producator daune reprezentand contravaloarea beneficiului nerealizat prin deschiderea de catre producator a doua noi standuri in acelasi spatiu,
vanzand aceleasi produse.
 III. Dupa gradul de determinare a conceptului francizabil, vom putea distinge alte noi tipuri de franciza:

A. Franciza afacerii-Business Format Franchising- este cea mai reprezentativa forma de franciza,
ingloband toate elementele specifice acestui contract: transfer de know-how, folosirea insemnelor de atragere a
clientelei si asistenta tehnica sau financiara. Consumatorul nu poate sesiza diferente intre unitatea beneficiara si
francizor.
B. Franciza afiliata- este cea creata intre unitatea francizoare si un comerciant independent care activa
deja pe piata si care isi converteste activitatea, afiliidu-se la reteaua de franciza.
C. Franciza multi-conceptuala- priveste situatiile in care francizorii achizitioneaza sau dezvolta noi
concepte de franciza pe care le exploateaza in retea. La randul lor, si beneficiarii de franciza pot dezvolta sau
achizitiona concepte francizabile, devenind in acelasi timp francizori.
D. Acordul reciproc de franciza- se realizeaza intre doi comercianti care ofera produse sau servicii
identice sau considerate astfel dupa proprietatile lor, pretul sau folosinta lor. 157Aceasta categorie de acord de
franciza este, in general, prohibita de legislatia antimonopol.
E. Franciza Nisa- este un concept de franciza dezvoltat, in special in ultimii ani, mai ales in franciza
lanturilor hoteliere si de restaurante. Acest concept de franciza urmareste punera in valoare si exploatarea unor
anumite insemne comerciale care au un renume nestirbit pe un anumit segment de piata bine-determinat. Scopul
acestui sistem este de a satisface, in mod exclusiv, nevoile segmentului de piata vizat.
F. Subfranciza-franciza principala- este contractul care se incheie intre beneficiari si un interpus al
francizorului care se numeste muster franchiser si care la randul sau este fata de francizor un beneficiar,
numit beneficiarul principal.158 Acest sisteme de subfrancizare are avantajul unei rapide dezvoltari a retelei de
franciza.
G. Contractul de zona- difera de franciza principala prin aceea ca beneficiarul trebuie sa exploateze el
insusi, direct, prin noi puncte deschise, zona de exclusivitate oferita, nu prin sub-beneficiari.159

4. Delimitarea francizei de alte contracte

La momentul conturarii noii figuri juridice franciza - operau pe piata produselor si serviciilor o serie
de contracte menite sa asigure o buna distributie a produselor si oferirea unor servicii si produse finite de
calitate.
Autorii francizei s-au servit de toate figurile juridice cunoscute pana la aparitia ei pentru a oferi un
instrument juridic nou, capabil sa combine toate beneficiile contractelor traditionale.
In acest fel, intre partile contractante se stabilesc raporturi obligationale complexe care au in comun
scopul urmarit de contractanti. Se poate observa posibilitatea descompunerii contractului de franciza intr-o serie
de contracte distincte, unele numite, altele nenumite. Vanzarea-cumpararea, inchirierea, licentele de nume
comercial, marc, emblem, design, brevete, know-how, asistenta manageriala, consulting-engenering,
distributia, exclusivitatea sunt contracte intalnite curent in cuprinsul unei francize.
In lipsa unei reglementari legale speciale sau a unor clauze contractuale exprese, obligatiile asumate vor
fi interpretate conform regulilor aplicabile contractelor de baza carora le apartin dupa natura lor. Spre exemplu,
drepturile si obligatiile beneficiarului asupra semnelor de atragere a clientelei, apartinand francizorului, vor fi
supuse regulilor care guverneaza licentele.
Totusi, cum aratam, toate drepturile si obligatiile au o cauza unica si sunt interdependente, imprejurare
producatoare de efecte importante in ceea ce priveste executarea obligatiilor contractuale si/sau neexecutarea
voluntara.
Vom exemplifica in continuare diferentierea francizei fata de unele contracte apropiate:
A. franciza- asocierile voluntare
Franciza se delimiteaza de asocierile voluntare formate de catre comerciantii detailisti in jurul unui
angrosist. Aceasta forma de distributie aparuta in SUA in anii 20 a cunoscut o evolutie pana catre anii 50 ai
secolului trecut, ins din cauza neajunsurilor create de raporturile de dependenta accentuata, a fost treptat

157
Reglulamentul CEE nr. 4087/1988, 30.11.1988, art. 5, pct.a
158
C.A.Paris, 11.07.1989, Lettre distrib,1, 1990
159
Cass. com. 27 martie1990, nr. 88-17, 119, La Croissanterie
abandonata, fapt ce a condus la disparitia aproape totala a acesteia in cursul anilor 70, fiind inlocuita de
retelele francizate sau de sistemul sucursalelor.160
Spre deosebire de franciza, asocierea voluntara nu are ca element esential existenta unui know-how.
B. franciza- concesiune exclusiv
Cel mai apropiat de contractul de franciza este contractul de concesiune exclusiva, considerat unul din
cele mai evoluate sisteme de distributie.
Urmare numeroaselor elemente comune care exista intre cele doua contracte, unii autori au confundat
cele doua figuri distincte,161 iar altii au considerat franciza doar o varietate a concesiunii. 162Au fost si autori care
au vazut in franciza tot o forma de distributie prin concesiune, insa forma cea mai recenta a acesteia.163
Cele mai important punct de vedere, la care achiesam, prezinta in mod just asemanarile, insa evidentiaza
si diferentele care exista intre contractul de franciza si contractul de concesiune.164
Confuzia intre cele doua contracte provine din asemanarea obiectului contractului de concesiune cu
obiectul contractului de franciza de distributie. Comparand cele doua contracte constatam ca in vreme ce pentru
unul anumite clauze sunt esentiale pentru celalalt sunt doar accesorii. Astfel, clauzele despre asistenta
comerciala si tehnica sau licentierea insemnelor de atragere a clientelei sunt inerente contractului de franciza,
insa doar accesorii contractului de concesiune. Invers, clauza de exclusivitate care poate lipsi intr-un contract de
franciza, este esentiala intr-un contract de concesiune.
Contractul de franciza are, in principal, ca obiect, punerea la dispozitia beneficiarului a unor semne de
atragere a clientelei, a unor tehnici comerciale incercate si verificate in practica care au adus succes
francizorului si transmiterea permanenta a acestui know-how catre beneficiar. Elementele definitorii francizei
nu se regasesc in obiectul unui contract de concesiune exclusiva care se poate realiza fara asistenta, fara transfer
de cunostinte sau tehnici de la concedent la concesionar.165
Nu in ultimul rand, asa cum am aratat anterior, doar o forma a francizei mijloceste distributia de
produse, franciza avand o sfera mai larga de utilizare fiind si un instrument in oferirea de servicii si fabricarea
de produse.
C. franciza- distributia selectiva
Franciza se diferentiaza si de sistemul de distributie selectiva definita ca acea operatiune prin care un
furnizor isi selecteaza distribuitorii dupa calitatile lor comerciale. Distributia selectiva nu presupune know-
how si nici transmiterea de insemne, ori acordarea de asistenta distribuitorilor, iar distribuitorii nu sunt tinuti la
plata unei redevente catre furnizor.
Distinctiile facute in raport de concesiunea exclusiva sunt aplicabile si in acest caz.
Sistemul de distributie selectiva are ca obiect, in general, distributia produselor de lux, de mare
prestigiu si de inalta tehnologie.166

5.Importanta si amploarea francizei

Domeniile in care sistemul francizei a patruns sunt foarte numeroase si intr-o continua diversificare.
Franciza s-a nascut si a cunoscut apogeul pe taramul serviciilor. De la primii distribuitori americani de
automobile, trecand prin fast food-uri si restaurante, noul sistem managerial a acaparat tot ce inseamna
distributie si servicii.
Dupa cum am aratat, nici domeniul productiei nu este strain francizelor, desi nu acesta este domeniul in
care a cunoscut cea mai mare dezvoltare.
Franciza a patruns in ultimul timp in domenii comerciale noi care nu pareau a se preta la un asemenea
gen de exploatare, cum ar fi domeniul bancar sau cel al asigurarilor.

160
P.Hardouin, Ducrocq Le commerce independant organise, Editions Liaisons, pag. 26.
161
J.Guyenot Qu est -ce que le frenchising, Dunod,1973, pag.11
162
Ph.Malaurie et L. Aynes Les contrats speciaux. Droit civil, editia a 2-a, 1988, nr.832.
163
Ph. L. Tourneau Contrats de distribution pag.94.
164
Hubert Bensoussan, op.cit. pag.15.
165
G. Cas et R. Bout, Lamy Droit economique 1996, nr.3863 si urmatoarele, pag. 1312.
166
J.J.Burst et R. Kovar La distribution selective et le droit communautair de la concurrence RTD com., 1979, pag. 459
 Cel mai interesant fenomen care se produce in acest timp in evolutia francizei este transferul acestui
sistem din zona comerciala catre zonele necomerciale. Activitati medicale, de stomatologie, sau optica medicala
se pot realiza astazi in baza unor contracte de franciza care folosesc metode de succes deja experimentate.
In egala masura know-how-ul francizabil poate sa se refere la activitati de artizanat, agricole ( tehnici de
crestere sau de cultura francizate), profesii liberale ( cabinete de avocatura francizate), afaceri imobiliare sau
metodele de invatamant.167
Ca exemplu indicam sistemul de invatamant la distanta (IDD), Open School University, creat in Marea
Britanie si raspandit apoi, prin intermediul francizelor, in multe alte tari. In Romania, Open School University
activeaza ca francizor bucurandu-se de acelasi succes.168

6.Internationalitatea francizei
A. Globalizarea economica si riscul in afaceri
Succesul extraordinar pe care l-a cunoscut franciza ca instrument de cooperare internationala se explica,
in principal, prin actiunea concertata a doi factori: primul este tendinta de globalizare a economiei mondiale si
al doilea este tendinta de fragmentare si diminuare a riscurilor.
Franciza este, prin excelenta, sistemul cel mai dezvoltat si folosit de unificare economica internationala.
Contractul de franciza este suportul ideal pentru transferul international de conceptii manageriale, tehnologie,
know-how.
Sistemul actual de francizare este conceput tocmai pentru a raspunde tendintelor generale de globalizare
a economiei si unificare a pietelor.
Astazi, cand retelele economice mondiale sunt legate si conectate prin mii de canale, creandu-se un
organism economic distinct si supranational, capabil sa raspunda, in mod unitar si sincronic, la impulsurile si
socurile economice, franciza are aspectul unui sistem sangvin mondial ce permite circulatia valorilor economice
catre toate zonele geografice.
Misiunea transformatoare a francizei se regaseste in aceea ca circulatia pe canalele retelelor
internationale se face intr-un singur sens: de la creatorii de valori economice si sociale catre zonele
consumatoare de civilizatie.
Daca tendinta de globalizare a economiei mondiale si de unificare a pietei internationale este primul
factor care a determinat succesul comercial al francizei, cel de-al doilea factor, hotarator in afirmarea francizei,
este necesitatea de partajare a riscurilor in afaceri.
Partajarea si diminuarea riscurilor este cheia succesului economiei mondiale si explica disparitia crizelor
economice internationalizate cu dimensiuni cataclismice.
Propagarea internationala a crizelor economice de pe o anumita piata sau dintr-o anumita zona
economica poate fi evitata prin crearea unor politici economice globale care sa aiba in vedere tocmai
gestionarea riscurilor.
Astfel, s-a ajuns la concluzia ca diversificarea activitatilor gigantilor economici transnationali si
activarea acestora pe mai multe piete distincte, este un mijloc de micsorare a riscurilor prin reorientarea rapida a
activitatilor catre zonele profitabile. Esentiale sunt in aceste operatiuni flexibilitatea si adaptabilitatea agentilor
economici.
Franciza ofera avantajul ca riscurile sunt impartite intre francizori si beneficiari. Francizorul si
beneficiarul sunt doua persoane independente financiar, cu gestiune si contabilitate proprie, precum si cu
personalitate juridica distincta.
De asemenea, beneficiarii cuprinsi intr-o retea de franciza sunt independenti intre ei, fapt ce explica de
ce o eventuala criza care afecteaza un beneficiar sau chiar o intreaga piata geografica dependenta de un
subfrancizor, nu se va propaga si catre ceilalti membrii ai retelei, ori catre societatea francizoare.
Franciza este si un bun mijloc de investire pe pietele care au un grad mare de risc. Nu este intamplator
faptul ca una dintre primele forme de investire in Europa centrala si de Est a fost franciza.169

167
Cass.com. 23 mai 1989, nr.77-19928, Pigier- concesiunea unor metode de invatamant.
168
Revista Capitalul nr.4(318)/28.01.1999
169
Philip F. Zeidman de la Brownstein Zeidman ans Schomer, Washington D.C; East Europe Law Ltd.;Michel Avner de la Brownstein Zeidman si Schomer,
Washington D.C. si Stephen P.Petri de la East Europe Law Ltd. Budapesta. Franciza pe noile piete ale pietei de est in BNAs Eastern Europe Reporter.
 Franciza poate fi si mijlocul cel mai adecvat de investire si restructurare a unei economii deoarece are
meritul de a mobiliza capitalurile locale si in acelasi timp poate sprijini intreprinderile mici si mijlocii
asigurandu-le succesul comercial.
B. Franciza pe pietele internationale
In practica, se intalnesc mai multe variante de realizare a unor retele internationale ori de patrundere pe
o anumita piata pentru a crea o retea nationala.
a) Intr-o varianta, francizorul poate sa incheie contractul de franciza directa cu beneficiarii din alta tara.
Se creaza astfel un raport de drept international privat, guvernat de legislatia specifica raporturilor cu element
de extraneitate. Un asemenea tip de contract creeaza insa o serie de probleme legate de dificultatile de stabilire a
contactelor permanente intre parteneri, precum si de necunoasterea situatiei concrete din spatiul beneficiarului.
Francizorul poate controla cu greu performantele beneficiarilor si nu poate garanta respectarea de catre
beneficiar a standardelor si a conditiilor impuse.
De asemenea, francizorul va avea dificultati in asigurarea asistentei tehnice si comerciale permanente
catre beneficiari si va instrui mai greu si cu cheltuieli mai mari personalul angajat al beneficiarului.
Adesea, franciza trebuie adaptata specificului pietei, obiceiurilor si culturii consumatorilor carora se
adreseaza, motiv pentru care francizorul trebuie sa aiba un contact nemijlocit cu spatiul cultural si geografic.
b) O alta varianta a sistemului de francizare externa o constituie incheierea contractului de franciza prin
intermediul unei reprezentante sau alta forma de sediu secundar, fara personalitate juridica, deschisa in tara
beneficiarului; se elimina astfel o parte din inconvenientele francizei directe, insa ramane un contract extern
supus reglementarilor specifice, exceptand unele derogari cuprinse in legislatia comerciala si fiscala romana.170
c) Francizorul are posibilitatea de a deschide o filiala in tara in care urmareste sa-si dezvolte o retea de
franciza. Pe aceasta cale, se elimina multe din neajunsurile unei francizari directe. De aceasta data, nu mai este
vorba de un contract extern, ci un contract supus reglementarilor interne.
Esentiala in aceasta forma de francizare este instruirea personalului local pentru a fi capabil sa
urmareasca si sa dezvolte reteaua de franciza in bune conditii. Cel putin pentru inceputul activitatii, este de
preferat ca personalul local sa fie asistat de persoane cu experienta transferate de la societatea mama.
d) O alta forma a francizei externe consta in incheierea unui contract principal de franciza cu un
beneficiar aflat in tara unde se doreste a se patrunde. Francizorul cedeaza sub-francizorului - beneficiarului
principal - dreptul exclusiv de a deschide el insusi unitati francizate sau de a incheia contracte de sub-
subfranciza cu beneficiarii din tara respectiva.
Contractul principal de franciza intervenit intre francizor si subfrancizor este un contract international,
supus reglementarilor specifice raporturilor juridice cu elemente de extraneitate. De asemenea, contractul
trebuie sa cuprinda clauzele specifice comertului international.
Contractele incheiate de subfrancizor cu beneficiarii din tara sunt contracte interne de franciza in care
subfrancizorul are fata de beneficiar toate obligatiile si drepturile unui francizor. Intre beneficiari si francizorul
extern nu intervin raporturi juridice contractuale.
Avantajele contractului principal de franciza se desprind din faptul apropierii dintre subfrancizor si
beneficiari. Subfrancizorul local va fi familiarizat cu obiceiurile, gusturile, cultura si legile tarii sale. El va sti sa
strabata mult mai usor birocratia locala si se va adapta mult mai usor situatiilor in schimbare. 171 Succesul
depinde de cele mai multe ori de modul in care se vine in intampinarea cerintelor specifice.
Subfrancizorul este cel care trebuie sa asigure asistenta tehnica si comerciala fata de beneficiari. El
trebuie, totodata, sa garanteze standardele si sa controleze performantele cerute de catre francizorul principal.
O situatie deosebita care ar putea interveni in derularea unor asemenea operatiuni de franciza este
desfiintarea contractului principal de franciza inainte de termenul stabilit ca urmare a culpei unei parti. In
aceasta ipoteza, problema care intereseaza este referitoare la soarta subcontractului de franciza. Aplicand
principiile generale de drept, se ajunge la solutia ca toate contractele de subfranciza se vor desfiinta odata cu
contractul principal de franciza. Contractul devine lipsit de obiect pentru ca subfrancizorul nu mai este titularul
drepturilor aspra francizei oferita spre exploatare beneficiarilor.
Ordonanta 52/1997, in art 10 referitor la contractele de franciza cu clauza de exclusivitate, prevede
necesitatea existentei unei clauze de reziliere convenabila ambelor parti.
170
A. Sitaru Dreptul Comertului International Editura Actami, vol 1, pag 56
171
Asociatia Baroului American (CEELI) - Seminarul Aspecte legale ale francizelor, material de seminar pag.112
 Intre parti, existand raporturi contractuale, responsabilitatea pentru neexecutarea obligatiilor
contractuale va fi una contractuala. Din aceasta cauza nu va exista raspundere contractuala decat intre partile
care se afla legate de raporturi obligationale contractuale.
e) O alta forma de francizare externa consta in realizarea de catre francizorul extern a unei societati
mixte alaturi de un partener din tara in care doreste sa-si dezvolte reteaua de franciza.
Societatea mixta va actiona, pe teritoriul de exclusivitate, ca un francizor si va incheia contracte de
franciza cu beneficiari locali.
Pentru aceasta ultima forma, problemele se pun diferit dupa cum francizorul extern fie aporteaza un
drept de folosinta asupra conceptului francizabil, fie aporteaza alte valori (bani sau in natura) si incheie cu
societatea mixta un contract de subfranciza.
In prima ipoteza, interesul este de a se patrunde pe o piata fara un efort financiar suplimentar, insa
problema care apare este clarificarea naturii aportului, cu implicatii asupra existentei viitoare a societatii.
In mod special, problema apare nu atat cu privire la exploatarea drepturilor reale - insemnelor de
atragere a clientelei - si a Know-how puse la dispozitia societatii inca de la inceput, cat asupra obligatiei
partenerulului extern de a asigura o asistenta tehnica si comerciala permanenta.
In cea de-a doua ipoteza, schema este cea a unei francize principale exclusive cu particularitatea ca se va
avea asupra subfrancizorului atat un control contractual, cat si unul economic si decizional.

6.II.B. CONTRACTUL DE FRANCIZA

1 1.Prile
2 1.1.Francizorul
Francizorul, conform unei scheme de contract, este partea obligata sa asigure beneficiarului folosinta
insemnelor de atragere a clientelei, un know-how verificat si asistenta tehnica si/sau comerciala, in schimbul
carora primeste de la beneficiar o redeventa periodica. Altfel spus, francizorul este titularul conceptului
francizabil. Din definitie rezulta urmatoarele atribute ce il caracterizeaza:
a) calitatea de comerciant
O.G. nr. 52/1997, in art.1(1) lit.b, defineste francizorul ca fiind un comerciant care:
- este titularul drepturilor asupra unei marci inregistrate; drepturile trebuie sa fie exercitate pe o
durata cel putin egala cu durata contractului de franciza;
- confera dreptul de a exploata ori de a dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie sau un serviciu;
- asigura beneficiarului o pregatire initiala pentru exploatarea marcii inregistrate;
- utilizeaza personal si mijloace financiare pentru promovarea marcii sale, cercetarii si inovatiei,
asigurand promovarea si viabilitatea produsului.
La cele de mai sus, legea completeaza imaginea francizorului aratand in art. 1 alin. 1 lit. a), ca este o
persoana fizica sau juridica independenta din punct de vedere financiar fata de beneficiar.
Francizorului este un comerciant, atribut ce trebuie analizat in corelatie cu caracterul comercial sau
necomercial al contractului de franciza.
Discutia comporta doua nivele de analiza: primul se refera la determinarea caracterului comercial sau
necomercial al produsului sau serviciului pe care i-l ofera beneficiarul catre consumatori, adica obiectul
comertului exercitat de beneficiar, iar al doilea nivel al discutiei vizeaza comercialitatea sau necomercialitatea
chiar a obiectului contractului de franciza, adica a conceptului francizabil format din: folosinta insemnelor de
atragere a clientelei, a know-how-ului si asistenta tehnica si/sau comerciala.
Discutia purtata in primul nivel ofera date asupra activitatii comerciale sau necomerciale a
beneficiarului, iar nu a francizorului. Din acest punct de vedere am aratat in capitolul precedent ca, in principal,
activitatile desfasurate in regim de franciza sunt comerciale, dar ca exista tendinta de extindere a conceptelor
francizabile in zonele necomerciale: consultanta, avocatura, metode de invatamant (Open School University)
sau agricultura..
Franciza are ca structura de compunere: insemne de atragere a clientelei (nume comercial, emblema,
marca); un know-haw, precum si asistenta tehnica si/sau comerciala.
Se remarca faptul ca franciza se bazeaza pe un cumul de cunostinte si aptitudini, calitati umane care sunt
puse in valoare; ceea ce se exploateaza este insasi valoarea umana. Comertul de idei si aptitudini excede zonei
comerciale pentru ca valoarea exploatata de francizor este una originara, nu este o valoare adaugata, nu se
interpune in circuitul comercial. Francizorul este creator de valoare asemenea profesorilor, arhitectilor,
mestesugarilor, avocatilor, etc. si conform legii comerciale si teoriei comerciale, obiectul lor de activitate
excede zonei comerciale172
Chiar daca activitatea francizorului se desfasoara in mod organizat, ca o intreprindere, chiar daca
exploatarea francizei se face in mod profesional si continuu, notiunea de profit se lasa greu conturata, in lipsa
evidentei unui element speculativ.
Aceasta realitate nu este contestata de nimeni, deci includerea francizei in zona valorilor de creatie, nu a
valorilor speculative, pare sa nu mai intampine nici o piedica.
Francizorul va fi comerciant daca alaturi de exploatarea francizei, prin intermediul contractelor de
franciza, exercita el insusi, in mod direct, o activitate comerciala prin obiectul sau.
S-ar putea sustine ca exista toate argumentele pentru a-l aprecia ca act comercial conex, insa asa cum am
aratat, exploatarea francizei indeplineste toate conditiile unui act comercial propriu-zis. Daca insa elementul
francizabil se greveaza pe un contract de distributie, avand un rol accesoriu si prin aceasta pierzandu-si
identitatea, va fi un contract comercial de distributie, iar nu un contract de franciza.
De ordinul evidentei este situatia francizelor de serviciu si de productie unde francizorul nu ofera altceva
beneficiarului decat un concept francizabil.
Franciza nu poate fi considerata nici act de comert subiectiv, conform Codului comercial roman, avand
in vedere calitatea initiala a francizorului de comerciant deoarece, asa cum se arata in art.4, aceasta trebuie sa nu
fie civil prin natura sa.
Analizate separat elementele care compun conceptul francizabil conduc catre aceeasi concluzie.
Astfel, licentierea unor insemne de atragere a clientelei (marca, emblema, nume comercial), a unui
model industrial, a unui brevet sau a oricarui drept de proprietate intelectuala, este un act de natura civila; la fel
cesiunea unor asemenea drepturi ori contractele de editura a unor drepturi de autor sau contractul de exploatare
a cunostintelor care compun know-how-ul, toate sunt mijloace de distribuire a unor valori care sunt in afara
comercialului.
Asistenta tehnica si sau/comerciala comporta aceeasi discutie.
Toate aceste acte nu au o natura comerciala, ci una civila. Revenind la franciza, pentru a face din
exploatarea sa o activitate comerciala, trebuie sa existe o reglementare legala expresa care sa deroge de la
caracterul necomercial al operatiunii, cum este situatia leasingului imobiliar, definit de lege ca o activitate
comerciala realizata prin societati comerciale173.
Intr-o exprimare plastica, esenta francizei este clonarea unei afaceri. Or, asemeni unei clonari, transferul
catre beneficiar este unul informational.
Asa cum aratam la inceput, O.G. nr. 52/1997 il numeste pe francizor comerciant. Sa fi intentionat
legiuitorul, prin aceasta, ca si in cazul leasingului, crearea unei noi exceptii de la regula necomercialitatii si
introducerea francizei in zona comerciala, sau este vorba doar de o inadvertenta in exprimare?
In ce ne priveste, dincolo de consideratiile teoretice exprimate, suntem sustinatorii renuntarii la vechile
criterii de departajare a unor operatiuni civile de cele comerciale, departajare care nu mai corespunde realitatilor
economice moderne. Forta realitatilor economice pare sa fi infrant ratiunea argumentelor traditionale, fiind pusi
in fata unor situatii de fapt care exced argumentelor clasice ale dreptului. Astazi, societatile comerciale de
constructii imobiliare, de tranzactii imobiliare, de consultanta, de franciza sunt realitati acceptate.
b) calitatea de titular al unor semne comerciale
Un alt atribut legal al francizorului il constituie calitatea sa de titular al dreptului asupra unei marci
inregistrate, fiind obligat sa asigure beneficiarului asistenta si instruirea necesara bunei exploatari a marcii.
Ordonanta concentreaza semne de atragere a clientelei care ar putea constitui franciza, intr-unul singur:
marca. Cu siguranta nu s-a dorit limitarea cuprinsului francizei doar la marca, excluzandu-se celelalte semne de
atragere a clientelei; consideram ca s-a urmarit determinarea scopului economic principal al francizei - acela de
a promova pe piata un produs sau un serviciu.
In concluzie, francizorul trebuie sa fie titularul drepturilor transmise - marca, nume comercial, emblema,
etc.

172
A se vedea prof. dr.Octavian Capatina .. si Stanciu Carpenaru
173
Gheorghe Gheorghiu, Gabriel Turcu Aplicarea leasingului in Romania in Revista Ghid Juridic pentru scocietatile comerciale, pag.32-38.
 O analiza separata comporta calitatea de titular al drepturilor asupra unei marci inregistrate. Desi in
mod obisnuit, prin titularul drepturilor asupra unui insemn distinctiv se desemneaza persoana detinatoare a
dreptului de proprietate sau a altui drept real174, in cazul francizorului notiunea acopera si pe detinatorul
dreptului de folosinta exclusiva asupra unei marci, in baza unui contract de cesiune sau de licenta, pentru o
durata si un spatiu determinat.
Dreptul de folosinta exclusiva se dobandeste in baza unui contract principal de franciza incheiat cu
titularul dreptului exclusiv si da dreptul beneficiarului sa incheie contracte de subfranciza in zona oferita in
exploatare exclusiva.

1.2. Beneficiarul
Beneficiarul este partea contractanta care in schimbul semnelor distinctive si a asistentei tehnice
si/sau comerciale, plateste catre francizor anumite sume cu titlu de redeventa, alaturi, dupa caz, de taxele
e intrare in retea si taxele de publicitate.
Beneficiarul este, conform legii, un comerciant, sub rezerva aplicatiilor necomerciale ale francizei.
Conform definitiei legale oferita de O.G. 52/1997 in art. 1lit. c, beneficiarul este un comerciant
persoana fizica sau juridica, selectionat de francizor, care adera la principiul omogenitatii retelei de franciza,
asa cum este ea definita de catre francizor.
Se constata ca legea nu aduce nici o limitare formei de exercitare a comertului prin intermediul
francizei. Astfel, beneficiarul este liber sa aleaga intre forma asociata, ca persoana juridica, sau forma
individuala ca persoana fizica. Evident, majoritatea beneficiarilor sunt persoane juridice deoarece ratiunile
acestei optiuni exced naturii contractului de franciza si tin de argumente pur comerciale.
In situatia unui comert de mici dimensiuni, beneficiarii pot opta pentru forma individuala, ca persoana
fizica. Aceasta forma de a face comert se preteaza cel mai bine la asa-numitele francize mobile, in care
beneficiarul se deplaseaza intr-o zona oferita in exculsivitate.
Beneficiarul este, de cele mai multe ori, selectat de catre francizor in urma unor schimburi de informatii
reciproce prin care, pe de-o parte, francizorul informeaza pe beneficiar asupra continutului si conditiilor
francizei, iar pe de alta parte, beneficiarul ofera francizorului informatii asupra capacitatii sale financiare si
asupra capacitatii sale de a exploata in bune conditii franciza.
Beneficiarul este un comerciant independent, atat financiar si organizatoric, cat si economic. El are o
identitate proprie, distincta de cea a francizorului, desi, in mod obisnuit, el se prezinta sub numele comercial al
francizorului. In acest sens, aratam ca beneficiarul are o firma proprie inregistrata la Registrul Comertului,
conform Legii 26/1990, firma care nu este identica cu firma francizorului.175
Ca efect al independentei juridice, beneficiarul este direct si singur raspunzator in raporturile cu clientii,
fie pe baze contractuale, fie delictuale.
Dincolo de independenta institutionala si juridica dintre francizor si beneficiar, exista intre cei doi
raporturi contractuale specifice de natura a limita considerabil libertatea comerciala a beneficiarului, mijloc prin
care se creaza veritabile raporturi de dependenta intre francizor si beneficiar pe care le vom analiza in alta
sectiune.
Pentru a incheia un contract de franciza beneficiarul trebuie sa dispuna de un capital initial minim
suficient pentru plata taxelor de intrare in retea si pentru pregatirea personalului si dotarea cu tot echipamentul
necesar derularii comertului francizat.
In fine, fata de definitia legala, mai precizam ca beneficiarul adera, in primul rand, la contractul de
franciza asumandu-si toate obligatiile specifice unui asemenea contract si prin aceasta, el adera la
omogenitatea retelei.

1.3.Reteaua
Art.1 lit.e din O.G.52/1997 defineste reteaua de franciza ca un ansamblu de raporturi contractuale
intre un francizor si mai multi beneficiari, in scopul promovarii unei tehnologii, unui produs sau serviciu,
174
175
Asupra acestei probleme vom revenii pe larg in sectiunea dedicata folosintei semnelor de atragere a clientelei, prilej cu care vom evidentia diferentele care exista
intre firma si nume comercial in legislatia romana.
precum si pentru dezvoltarea productiei si distributiei unui produs sau serviciu. Norma cuprinsa in art. 12
precizeaza ca in temeiul relatiilor contractuale cu beneficiarii sai, francizorul va intemeia o retea de franciza
care trebuie exploatata astfel incat sa permita pastrarea identitatii si renumelui retelei pentru care francizorul
este garant.
In completarea definitiei legale, in art. art.13 este identificat scopul unei retele de franciza, sens in care
se arata ca reteaua de franciza este formata din francizor si beneficiari. Prin organizare si dezvoltare, reteaua
de franciza trebuie sa contribuie la ameliorarea productiei si/sau distributiei de produse si/sau servicii.
Textele legale prezentate definesc raporturile dintre parti, facd referire indirecta la omogenitatea
retelei de franciza si la publicitate.
a)Omogenitatea retelei de franciza este o realitate comerciala evidenta; ea se poate constata comparand
oricare din unitatile francizate din aceeasi retea, indiferent unde s-ar afla.
La Bucuresti sau la New York unitatile francizate dintr-o retea se infatiseaza consumatorilor in mod
identic: acelasi nume comercial, aceleasi marci, aceeasi oferta deci nici o diferenta.176
Principiul omogenitatii presupune deasemenea, egalitatea de tratament intre beneficiarii aceleeasi retele
francizate, materialaizata prin oferirea de clauze similare in conditii egale. Se are in vedere in principal,
stabilirea taxei de intrare in retea, a taxei de publicitate si a redeventelor.
Omogenitatea nu presupune existenta unei personalitati juridice a retelei, in consecinta, reteaua de
franciza neavnd personalitate juridica proprie, nu are un patrimoniu propriu, nu-si poate asuma drepturi si
obligatii si nu poate sa stea in justitie, neavand capacitate procesuala.
Nu este exclusa posibilitatea unei asocieri voluntare a unor membri din retea de franciza, cu scopul
rezolvarii unor afaceri comune sau a promovarii imaginii comerciale. Dar aceasta forma de asociere nu aduce
atingere in nici un fel identitatii personalitatii juridice distincte a beneficiarilor care raman independenti si
raspunzatori pentru obligatiile asumate.
In doctrina s-a analizat problema daca nu ar fi de preferat, in interesul tertilor, ca reteaua de franciza sa
formeze o persoana juridica, in masura sa garanteze obligatiile fiecarui beneficiar din retea. Ca argumente, s-a
observat ca toate unitatile francizate din retea promoveaza aceeasi marca si ca apartenenta la retea determina
atragerea clientilor sau convinge o banca sa acorde un credit177.
In fine, din punct de vedere economic, exista multe elemente de identitate intre unitatile beneficiare din
interiorul unei retele.
Totusi argumentele privesc aspecte periferice deoarece existenta unei personalitati juridice in seama
retelei este in contradictie cu esenta francizei, bazata pe colaborarea dintre unitati independente.
b) Publicitatea se realizeaza, in general, centralizat prin intermediul francizorului caruia beneficiarii din
retea ii platesc o taxa de publicitate reprezentand contributia acestora la suportarea cheltuielilor de publicitate.
Acest control asupra publicitatii se justifica prin necesitatea pastrarii unitatii retelei si promovarea
imaginii unei marci in mod nediferentiat. Francizorul va fi responsabil fata de beneficiari de modul in care isi
indeplineste aceasta obligatie. Responsabilitatea francizorului se manifesta fata de fiecare beneficiar in parte si
nu fata de retea ca un organism colectiv.
Pe de alta parte, pentru ca organizarea si realizarea efectiva a publicitatii revine francizorului, iar
beneficiarul este tinut prin contract sa respecte si sa promoveze publicitatea facuta de francizor, acesta din urma
va fi responsabil fata de terti daca publicitatea este falsa sau induce in eroare.
Tinand cont ca dincolo de obligatiile contractuale asumate, beneficiarul este independent fata de
francizor, nefiind intr-un raport de subordonare fata de acesta, se poate retine si responsabilitatea beneficiarului
pentru continutul materialelor publicitare.
Uneori, pentru a adapta materialele publicitare specificului tarii in care se desfasoara activitatea,
francizorul lasa posibilitatea ca o parte a publicitatii sa fie realizata direct in cadrul retelelor nationale.
Francizorul pastreaza dreptul de a aproba, in prealabil, difuzarea oricarui material publicitar.178
c) Unitatea retelei este data, conform art.1 lit e) din OG 52/97, de scopul comun al partilor care este
promovarea unei tehnologii, unui produs sau serviciu, precum si pentru dezvoltarea productiei si distributiei
unui produs sau serviciu.
176
Principiul omogenitatii francizei nu contravine adaptarii unor oferte ale francizorului la specificului pietei pe care activeaza beneficiarul.
177
178
Decizia CJCE din 28.01.1986, cazul Pronuptia citata
 Unitatea si coeziunea retelei de franciza se regaseste si in definitia legala a francizei unde se afirma
necesitatea unor raporturi de colaborare intre parti. Comparativ, legislatia franceza face referire la interesul
comun al partilor.179
Selectionarea riguroasa a beneficiarilor este un factor important pentru unitatea retelei. Calitatea fiecarui
beneficiar in parte isi pune amprenta, determinant, asupra coeziunii si calitatii retelei vazuta ca grup. Prin
selectarea prealabila a beneficiarilor, franciza capata un pronuntat caracter intuitu personae in ceea ce-i
priveste pe beneficiari.
Reprezentantii beneficiarilor si francizorii din cadru retelei se pot reuni semestrial sau anual pentru a
comunica asupra problemelor intalnite si asupra rezultatelor noi la care au ajuns.
In cadrul retelei, se poate alege un comitet permanent format din reprezentanti ai beneficiarilor care sa
promoveze interesele specifice ale retelei si sa valorifice rezultatele si evolutiile pozitive ale unor beneficiari.
Nu in ultimul rand trebuie aratat ca unitatea retelei depinde de calitatile francizorului de a comunica si
colabora in bune conditii cu beneficiarii.
Pastrarea identitatii si reputatiei retelei este conform art. 12 si 17(2) 180, nu doar un deziderat economic al
francizorului, ci o obligatie a acestuia fata de beneficiarii care se folosesc de aceasta reputatie. Putem considera
ca pentru nerespectarea acestei obligatii de garantie- conf.art. 12- se atrage raspunderea francizorului in
conditii similare raspunderii pentru garantia contra evictiunii.
Intrarea beneficiarilor in retea se face in baza platii unei taxe de intrare in retea. Aceasta taxa se plateste
o singura data pe parcursul executarii contractului, desi este posibil ca, in masura modificarii clauzelor esentiale
ale contractului , sa se produca si o modificare a taxei de acces la retea.
Unele contracte de franciza prevad ca plata taxei de acces in retea nu se face la momentul semnarii
contractului ci la momentul semnarii unui nou contract sau al reinnoirii primului contract.
Taxa de intrare in retea este diferita de redeventele si taxele de publicitate datorate de catre beneficiar
francizorului. Aceasta taxa se calculeaza de regula, in suma fixa forfetara.
Taxa de intrare in retea reprezinta pretul initial pe care beneficiarul trebuie sa il plateasca pentru a avea
acces la insemnele, celelalte valori necorporale si reputatia francizorului.

2.Raporturile precontractuale
ncheierea unui contract de franciza este precedata de o perioada precontractuala in care partile se
cunosc reciproc si cauta sa stabileasca cat mai exact care va fi cadrul de desfasurare al raporturilor lor viitoare.
Aceasta este perioada in care francizorul selectioneaza beneficiarul, iar acesta din urma ia cunostinta de
continutul francizei si de conditiile receptarii acesteia.
Perioada precontractuala se caracterizeaza printr-un schimb permanent de informatii intre parti, fara
incheierea unor angajamente juridice ferme. Cu toate acestea, in aceasta perioada intre parti se nasc o serie de
obligatii reciproce. Izvorul acestor obligatii din perioada precontractula se regaseste in lege, in conventia
partilor sau in raspunderea delictuala.
Pentru a veni in ajutorul beneficiarului si a-l feri de eventualele consecinte grave cauzate de lipsa de
informare si experienta, de la momentul semnarii contractului de franciza, legiuitorul roman a intervenit in
raporturile precontractuale dintre francizor si beneficiar, obligandu-l pe francizor sa ofere beneficiarului o serie
de informatii considerate esentiale despre franciza si francizor.
O.G nr.52/1997, privind franciza, asa cum a fost modificata si aprobata prin Legea 79/1998,
reglementeaza in Capitolul II, intitulat Norme privind relatiile dintre parti. Relatiile precontractule,
contractuale, postcontractuale, in art.3, principalele raporturi existente intre parti in perioada precontractuala.
In alin.1 al articolului mentionat se prezinta scopul fazei precontractuale care este acela de a permite
fiecarei parti sa-si confirme decizia de acolabora.
Potrivit alin. 2, francizorul furnizeaza viitorului beneficiar informatii care ii permit acestuia sa participe
in cunostinta de cauza, la derularea contractului de franciza.

179
Art.1 din Legea Doubin nr. 89-1008 din 31 decembrie 1989 privitoare la dezvoltarea intreprinderilor comerciale si mestesugaresti si la dezvoltarea lor economica,
juridica si sociala.
180
Asa cum a fost redactat si publicat in MO 147/13.04.1998, textul Legii 79/1998 pastreaza numarul vechiului art.17 din OG 52/1997, desi art. 16 nu mai exista fiind
abrogat in intregime.
 Din textul mentionat se desprinde obligatia cu caracter general pentru francizor de a informa pe viitorul
beneficiar asupra aspectelor relevante ale contractului de franciza. Intinderea acestei obligatii este data de limita
exprimata prin posibilitatea beneficiarului de a lua o decizie in deplina cunostinta de cauza.
Alin. 3 concretizeaza obligatia exprimata in termeni generali in textul alineatului precedent, aratand ca
francizorul se obliga sa furnizeze beneficiarului informatii despre:
- experienta dobandita si transferabila;
- conditiile financiare ale contractului, respectiv redeventa initiala sau taxa de intrare in retea,
redeventele periodice, redeventele de publicitate, determinarea tarifelor privind prestarile de servicii si tarifele
privind produsele, serviciile si tehnologiile , in cazul clauzei obligatiei contractuale de cumparare;
- elementele care permit beneficiarului sa faca calculul rezultatului previzionat si sa-si intocmeasca
planul financiar;
- obiectivele si aria exclusivitatii acordate;
- durata contractului, conditiile reinnoirii, rezilierii, cesiunii.
Textul se referea la o serie foarte larga de elemente ale contractului de franciza care fac obiectul
obligatiilor legale precontractuale de informare a beneficiarului de catre francizor. Ceea ce nu se prevede in
textul articolului mentionat, este sanctiunea nerespectarii acestei obligatii. Nici articolele urmatoare ale legii nu
cuprind vreo sanctiune legala pentru nerespectarea obligatiei mentionate.
Dispozitiile art.3 sunt completate de art.14 si 15 din ordonanta, asa cum au fost modificate prin Legea
nr. 79/1998.
In art. 14 se instituie obligatia pentru francizor ca publicitatea facuta in vederea selectionarii
beneficiarilor, sa fie lipsita de ambiguitate si sa nu contina informatii eronate, iar in continutul art. 15 este
inscrisa obligatia francizorului ca documentele publicitare care prezinta rezultatele financiare previzionate ale
unui beneficiar, sa fie obiective si verificabile.
Particularitatea obligatiilor cuprinse in art14 si 15 consta in aceea ca aplicabilitatea lor nu se rezuma
doar la raporturile precontractuale in sensul legii, ci ele se manifesta chiar si atunci cand nu sunt raportate la un
anume beneficiar, respectiv la beneficiari potentiali nedeterminati.
Originea reglementarii legale care impune francizorului o divulgare completa catre beneficiar a tuturor
aspectelor relevante ce tin de obiectul si conditiile francizei, se regaseste in SUA, care printr-o lege federala din
21 octombrie 1979 ( Full Disclosure Act181) oferea prin acest act o protectie reala a beneficiarilor contra
eventualelor abuzuri din partea francizorilor.182
In urma evolutiei solutiilor jurisprudentiale, dupa aparitia unor reglementari similare relative la alte
domenii de activitate, sub influenta reglementarii americane si urmandu-se spiritul de protejare a beneficiarilor,
desprins din reglementarile comunitare, in 1989 apare in Franta Legea 89-1008, legea Doubin care in art. 1
precizeaza obligatia de informare prealabila existenta la semnarea unor categorii de contracte, printre care se
include si franciza.
Raportandu-ne la continutul unor reglementari similare europene, cu referire directa la Legea 89-
1008/1989 franceza, vom constata ca legea romana nu conditioneaza aplicarea acestei obligatii de existenta unei
clauze de exclusivitate sau cvazi-exclusivitate si nici nu fixeaza un termen minim care sa desparta momentul
informarii de semnarea contractului sau de plata taxei de intrare in retea.
Lipsind din lege o asemenea distinctie intre diferitele tipuri de franciza, reiese ca legiuitorul roman a
intentionat sa faca din obligatia informarii precontractuale o obligatie cu caracter general, pentru toate
categoriile de franciza. Pe de alta parte, obligatia de informare prealabila se manifesta exclusiv fata de
contractele de franciza in sensul legii.
In lege nu a fost stabilit un termen pentru a separa mometul sau durata informarii de data incheierii
contractului, aceasta situatie trebuind corelata cu modul de executare a obligatiei de informare si cu scopul
urmarit de legiuitor prin aceasta reglementare.
Intr-o interpretare literala a normei, simpla lectura a continutului proiectului de contract facuta de catre
beneficiar inainte de semnarea contractului poate fi considerata a constitui, pentru francizor, executarea
completa a obligatiei de informare prealabila.

181
UNIDROIT 1992 Fanchising international - examinarea zonelor susceptibile de a fi tratate la nivel international, Roma, aprilie 1992
182
O.Gast Apercu general de la loi americaine sur la franchising, in Revue trimestrielle de droit commercial et de droit economique, 1982, pag 225 si urmatoarele.
 Nu suntem adeptii acestui rationament deoarece o asemenea informare este inerenta oricarei incheieri
de contracte si nu presupune o reglementare speciala din partea legiuitorului. Devine evident ca nu acest gen de
informare a avut in vedere legiuitorul. In acest caz, putem vorbi si in cadrul legii romane de un timp minim pana
la semnarea contractului, dar acest timp minim nu este determinat obiectiv, ci el trebuie sa fie suficient pentru ca
beneficiarul sa participe in deplina cunostinta de cauza la derularea contractului.
Obiectul informarii este detaliat in continutul art.3 alin.3, pe 5 categorii de informatii relative la obiectul
si conditiile francizei, precum si la persoana francizorului. Elementele cuprinse de legea romana in obiectul
informarii nu se identifica nici cu cele retinute in Full Disclosure Act, nici cu cele din Legea Doubin, desi se
apropie foarte mult de aceasta din urma.
a) Experienta dobandita si transferabila -este o formulare care nu permite determinarea cu usurinta a
continutului si intelesurilor urmarite de legiuitor. In paragrafele corespondente din textele franceze si americane
francizorul este obligat sa informeze pe beneficiar aspra mai multor aspecte legate de activitatea sa anterioara si
de bonitatea firmei.
Informatiile se pot referi la identitatea firmei, persoanele din nivelul de conducere al firmei, litigiile sau
procedurile de faliment avute, ori la identitatea si istoricul firmei, sau titlurile de protectie asupra insemnelor de
atragere a clientelei.
Expresia folosita de legiuitorul roman poate fi considerata chiar defectuasa pentru ca trimite fara dubiu
la know-how francizorului, de care in nici un caz nu poate fi vorba pentru ca acesta trebuie sa ramana secret si
confidential183
Si textul francez se refera direct la experienta francizorului - alaturi de vechimea acestuia - insa nu
se refera la experienta dobandita si transferabila. Cercetand textul Decretului de aplicare a art.1din Legea
Doubin constatam ca, intradevar, legiuitorul francez, detaliind continutul termenului experienta nu face nici o
referire la know-how-ul transferabil.184
Fata de cele prezentate consideram ca si textul legii romane va trebui interpretat in sensul ca nu se refera
la know-how, altfel s-ar prejudicia drepturile legitime ale francizorului.
b) A doua categorie de informatii se referea la conditiile financiare ale contractului si include:
- redeventa initiala sau taxa de intrare in retea. Asupra acestei probleme ne-am oprit in partea
rezervata retelei;
- redeventele periodice si redeventele din publicitate,reprezintand obligatiile specifice ale
beneficiarului si se calculeaza, de obicei, procentual, raportat la venitul unitatii francizate;
- tarifele privind prestarile de servicii si tarifele privind produsele, serviciile si tehnologiile, in cazul
obligatiei contractuale de cumparare. Prima categorie tarifele privind prestarile de servicii, raportata la
partea a doua a enuntului, pare a avea in vedere asistenta initiala si periodica. A doua parte a enuntului are in
vedere ipoteza clauzei contractuale de cumparare care se poate referi fie la cumpararea realizata constant pe
parcursul derularii contractului in exercitiul distributiei, fie la cumpararea elementelor materiale inglobate in
fondul de comert existent, la finalul derularii contractului si care au apartinut francizorului. Cum cea din urma
ipoteza este susceptibila de a genera probleme, credem ca ea a fost avuta in vedere la redactarea textului in
interpretarea data.
c) A treia categorie de informatii se refera la elementele care permit beneficiarului sa faca calculul
rezultatului previzionat si sa-si intocmeasca planul de afaceri. Aceasta prevedere se completeaza cu dispozitiile
art.15 care impune ca aceste date sa fie obiective si verificabile.
Informatiile furnizate in acest scop trebuie sa se refere la concurenta, situatia altor distribuitori, situatia
generala si locala a pietei185, perspectivele de dezvoltare ale pietei 186, taxele si impozitele specifice, la care se
adauga informatiile financiare prezentate anterior.

183
Philippe Bessis- idem, pag.67
184
Decretul nr. 91-337 din 4.04.1991privind aplicarea art.1din legea nr 89-1008/31.12.1989
185
Justitia franceza a sanctionat un caz de neinformare a beneficiarului asupra unor aspecte privind piata locala care l-ar fi determinat pe acesta sa nu contracteze.
Curtea de Casatie Comerciala decizia din 15 iunie 1993, nr.91-14.935 din repertoriu general al jurisdictiei.
186
De exemplu, daca taxa de intrare in retea este vazuta ca fiind contravalorea prestatiilor efectuate de francizor anterior intrarii, atunci aceasta taxa este o plata
deductibila integral si supusa TVA;daca taxa este perceputa ca valoarea dreptului de folosire a insemnelor si exclusivitatii teritoriului ,atunci taxa reprezinta pentru
beneficiar un element al activului imobilizat si este amortizabila pe perioada de derulare a contractului daca aceasta este determinata.
 d) A patra categorie de informatii se refera la obiectivele si aria exclusivitatii acordate si are ca scop
determinarea limitelor de exercitare a drepturilor acordate beneficiarului, precum si limitele obligatiei de non-
concurenta din partea francizorului, aspecte care de altfel se vor regasi in continutul contractului.
e) Ultima categorie de informatii se refera la durata contractului, conditiile reinnoirii, rezilierii,
cesiunii. Aceste elemente, in mod obisnuit, se regasesc reglementate in continutul contractului, asa ca prezenta
lor intr-un text informativ ar parea superflua. Credem insa ca intentia legiuitorului a fost de a atrage atentia
partilor asupra acestor aspecte, deosebit de importante si a nu le lasa nereglementate prin contract. Textul este o
preluare fidela a corespondentului sau din legea franceza. Mai mult, atat art.6, cat si art.7 (1) din lege, fac
referiri exprese la reglementarea contractuala a duratei, reinnoirii, rezilierii si cesiunii contractului.
Informarea prealabila asupra aspectelor precizate de lege este o obligatie care incumba francizorului si
atrage raspunderea delictuala pentru prejudiciul cauzat beneficiarului, prin incalcarea acestei obligatii legale.
Raspunderea este extracontractuala si in lipsa altor cauze, nu afecteaza soarta contractului de franciza.
Beneficiarului ii revine dificila sarcina de a dovedi prejudiciul si raportului de cauzalitate dintre neindeplinirea
obligatiei de informare si prejudiciu. Fiind o omisiune, culpa se prezuma.
Urmand unele tendinte ale jurisprudentei franceze 187, s-ar putea retine ca beneficiarul este in masura sa
ceara anularea contractului de franciza pe motivul vicierii consimtamantului prin eroare. Fara a exclude
posibilitatea anularii unui contract de franciza pe motivul viciului de consimtamant, consideram ca eroarea, in
absenta dolului, daca se situeaza asupra elementelor enumerate de lege, nu este, in mod obisnuit, in masura sa
atraga anularea contractului, conform doctrinei si practicii romanesti.
Cele afirmate se bazeaza pe faptul ca, tinand cont de natura aspectelor precizate de lege, de cele mai
multe ori, eroarea care intervine asupra lor este o asa-numita eroare lezionara 188, eroare care cade asupra
valorii contraprestatiei sau a profitului previzionat; ori, asemenea tip de eroare nu este viciu de consimtamant.

3. Clauze specifice
Dupa cum am aratat in partea rezervata definitiei contractului de franciza, tendinta manifesta in legi,
decizii sau doctrina este indepartarea de scheletul comun contractelor de distributie si evidentierea aspectelor
specifice francizei.
In definitiile mai recente nu se mai face referire la colectia de bunuri sau servicii 189, ori la clauza de
exclusivitate. Astfel, in definitia data de Comisia CEE prin Decizia 4087/88, art.1 pct.3 (b) se arata ca acesta
(contractul - n.a.) trebuie sa cuprinda cel putin obligatiile urmatoare:
- utilizarea unui nume sau a unei embleme comune si o prezentare uniforma a localurilor si/sau
mijloacelor de transport numite de contract,
- comunicarea de catre francizor beneficiarului a know-how-ului, si
- furnizarea continua de catre francizor beneficiarului a unei asistente comerciale sau tehnice pe perioada
acordului190
Cele trei categorii de obligatii minime vor fi retinute si de practica si doctrina ulterioare reglementarii
comunitare ca fiind de esenta contractului de franciza, formand caluzele specifice.

3.1. Transmiterea semnelor distinctive

Semnele distinctive sau, cum sunt generic numite, semnele de atragere a clientelei reprezinta un
element esential in transferul de imagine a francizorului catre beneficiari.
Faima si succesul francizorului se regasesc in valoarea semnelor distinctive de prezentare a acestuia si a
produselor si serviciilor sale.
Inca de foarte mult timp s-a constientizat existenta acestor valori care pot fi exploatate independent de
afacerea titularului lor. Separarea insemnelor distinctive de fondul de comert de care apartineau initial si
exploatarea lor in alte fonduri de comert pare a fi inceput o data cu tendinta de intensificare si globalizare a

187
Consideratii asupra jurisprudentei franceze in Mais ou est donc passee la loi Doubin?H. Bensoussan in Lettre de la FFF, 10, 1996;
188
Gheorghe Beleiu Drept civil, Ed. Sansa,1993, pag.137
189
vezi Cap. I, pct 1.3. Definitia
190
Jurnal Officiel no. L359 din 28.12.1988. In textele comunitare referirile la franciza se fac alternand termenul de contract cu cel de acord. Fapt carese datoreaza
faptului ca textele in cauza au in vedere in special acordurile ca practici anticoncurentiale.
schimburilor economice, cand se descoperea ca pentru a fi prezent pe o noua piata nu este nevoie nici sa exporti
produsele catre acea piata si nici sa calci vreodata efectiv in acea piata.
Perceptia consumatorului asupra produselor si serviciilor este data de identitatea si modul de prezentare
a ofertantului (firma, emblema, alte semne specifice) precum si imaginea si modul de prezentare a produselor si
serviciilor (marci, desene si modele, indicatii geografice, alte semne specifice)
In jurisprudenta occidentala si comunitara s-a stabilit ca transferarea dreptului de folosinta asupra
semnelor de raliere a clientelei este de esenta contractului de franciza.191
Calitatea de titular al drepturilor de proprietate intelectuala apartinand francizorului este reluata in mai
multe texte ale O.G. 52/1997, reglementandu-se drepturile si obligatiile partilor legate de acestea.
Beneficiarul ofera consumatorilor produse si servicii sub marcile francizorului. Reglementarea romana,
si nu numai ea, aseaza marca in centrul contractului de franciza.
Art.7 pct.2 alin. 1 din ordonanta precizeaza ca prin contractul de franciza, francizorul controleaza
respectarea tuturor elementelor constitutive ale imaginii marcii, iar in alin.2 marca francizorului, simbol al
identitatii si renumelui retelei de franciza, constituie garantia calitatii produsului/ serviciului/tehnologiei
furnizate consumatorului .
Operatiunea juridica de transmitere a dreptului de folosinta asupra marcilor francizorului este licenta de
marca. Licenta nu cunoaste o reglementare speciala in dreptul roman, insa referiri incidentale se regasesc in
unele legi.
Astfel, Legea nr. 84/1998, privind marcile si denumirile de origine, in art.39(1) mentioneaza ca
drepturile asupra marcii pot fi transmise, prin cesiune sau prin licenta, oricand in cursul duratei de protectie192.
Licentierea marcilor francizorului nu necesita existenta unui contract separat de cel de franciza,
operatiunea fiind cuprinsa in contractul de franciza.
Licentierea marcilor are natura juridica a unei locatiuni, oferind beneficiarului un drept de folosinta pe o
perioada determinata asupra marcilor, in schimbul unei redevente de natura chiriilor. In acest sens este doctrina
romana193 si straina194.
Titularul drepturilor asupra marcilor inregistrate trebuie sa garanteze beneficiarului, pe intreaga perioada
contractuala, buna si linistita folosinta a marcilor.
Obligatia de garantie presupune existenta unei marci inregistrate si mentinerea acestei inregistrari pe
toata durata contractului. Neplata taxelor anuale de inregistrare si mentinere a marcilor care duce la caderea
acestora in domeniul public, echivaleaza cu nerespectarea obligatiei de garantie si atrage raspunderea
francizorului195.
Totodata, francizorul este raspunzator fata de actele tertilor prin care se aduce atingere dreptului de
folosinta al beneficiarului asupra marcilor inregistrate196. Raspunderea francizorului poate sa se traduca fie prin
rezilierea contractului de franciza si plata daunelor-interese, fie prin plata numai a daunelor-interese.
Trebuie aratat ca este posibila si licentierea marcilor care sunt neinregistrate in Romania, dar care
beneficiaza de protectie in virtutea notorietatii de care se bucura pe piata romaneasca, conform art.art.3 lit.c) din
Legea 84/1998.
Lipsa inregistrarii unei marci la momentul incheierii contractului nu este de natura sa conduca automat
la rezilierea contractului de franciza197.
Francizorul este si el protejat fata de abuzurile posibile ale beneficiarului prin aceea ca dreptul de
folosinta asupra marcilor va fi exercitat in limitele precizate de parti prin contract.
Existenta unor raporturi contractuale de natura celor dintr-o licentiere de marca poate fi suficienta pentru
a dovedi reaua-credinta a beneficiarului care a inregistrat marca.
Beneficiarul este obligat sa aduca la cunostinta francizorului orice act al unor terte persoane de natura a
aduce atingere drepturilor francizorului asupra marcilor.
191
C.A.Paris, 28 aprile 1978 in Bulletin de transport,1978 pag.277 si C.J.C.E. , 28 ianuarie 1986, citata.
192
Publicata in M.O. Partea I, nr.161 din 23 aprilie 1998
193
194
195
196
197
C.A. Bordeaux la 1 iunie 1988 a respins cererea de anulare a unui contract de franciza, solicitata de un beneficiar, retinand ca desi marca abia fusese inregistrata,
marca avea deja un renume care ii era cunoscut si beneficiarului. Petites Affiches 1989, nr.70, pag.15.
 Firma si emblemele francizorului fac parte din pachetul semnelor de atragere a clientelei oferite spre
folosinta beneficiarului. Dreptul de folosinta asupra firmelor si emblemelor se transmite in conditii similare
licentierii marcilor. Instrumentul juridic de transmitere a dreptului de folosinta asupra firmei si emblemei este
tot licentierea lor catre beneficiar.
Asa cum aratam in analizele anterioare198 este foarte probabil ca firma inregistrata la Registrul
Comertului de catre beneficiar sa nu fie aceeasi cu firma francizorului pe care o foloseste in baza contractului de
franciza.
Legislatia romana a conceput firma ca pe un atribut de identificare a comerciantilor strans legat de
personalitatea acestora, avand mai mult conotatii juridice ca atribut de identificare, decat conotatii comerciale ca
o valoare a fondului de comert.
La infiintarea unei societati comerciale, actul constitutiv trebuie sa cuprinda- conf. art 7 si 8 din Legea
31/1990 si denumirea acesteia, adica firma sub care isi va desfasura comertul si sub care va semna. Conform art
16 din aceeasi lege, la autentificarea actului constitutiv se va prezenta dovada eliberata de oficiul Registrului
comertului privind disponibilitatea firmei si emblemei.199
Cele aratate sustin ideea ca de preferat este ca beneficiarul sa aiba o firma proprie inregistrata, alta decat
firma francizorului fapt care pe de-o parte evidentiaza caracterul independent al beneficiarului fata de francizor,
iar pe de alta parte protejeaza pe francizor fata de beneficiarii care prin inregistrarea firmelor francizorilor ar
capata drepturi proprii asupra acestora, drepturi care sunt independente de situatia contractului de franciza.
Sustinem ideea ca singurele drepturi ale beneficiarului asupra firmei si emblemei sa izvorasca din
contractul de franciza, aplicandu-se si asupra acestor insemne regulile din materia licentelor.
Daca firma francizorului are menirea de a-l identifica pe comerciant, emblema are menirea de a
identifica fondurile de comert ale acestuia. Un comerciant are o singura firma care il identifica, dar poate avea
mai multe embleme care sa-i individualizeze diferitele activitati pe care le desfasoara legate de diferite fonduri
de comert200.
Francizorii interni, ori filialele si sucursalele din Romania ale francizorilor externi, pot beneficia de
protectia firmelor si emblemelor lor inregistrate in Romania, conform dispozitiilor Legii 26/1990. In aceasta
situatie, dreptul exclusiv al francizorului asupra firmei si emblemei inregistrate se dobandeste prin inscrierea
acestora in registrul comertului, conform. art. 30 (4) din legea 26/1990. In forma anterioara, legea 26/1990
permitea protectia drepturilor asupra firmei si emblemei de la momentul inregistrarii cererii.
O protectie paralela si, credem, mai eficienta a firmelor si emblemelor este oferita de art.8 din Conventia
de la Paris de la 1883 -la care Romania este parte. Conform acestui articol, numele comercial va fi protejat in
toate tarile Uniunii, fara obligatia de depunere sau inregistrare, indiferent de faptul daca el face sau nu face parte
dintr-o marca de fabrica sau de comert.
Reglementarea din Conventie consacra principiul dobandirii dreptului exclusiv de la momentul inceperii
exploatarii comerciale a insemnului. Acest sistem, numit declarativ, este spre deosebire de sistemul atributiv
adoptat de legea romana, mult mai aproape de natura juridica a drepturilor de proprietate intelectuala care au ca
fundament notiuni precum divulgare sau aducere la cunostinta publicului.
Consideram ca Legea nr. 26/1990 nu exclude de la aplicare art.8 din Conventie si el poate fi invocat cu
succes in fata instantelor in protejarea dreptului asupra firmei si emblemei.
Pentru o protectie mai eficienta a drepturilor asupra firmei si emblemei, este de preferat ca acestea sa fie
inregistrate la OSIM si ca marci.
Privitor la apararea firmelor si emblemelor, aratam ca Legea nr. 26/1990, prin art. 25(1), da posibilitatea
oricui se considera prejudiciat printr-o inmatriculare sau printr-o mentiune in registrul comertului sa ceara
radierea ei. Legea nu ofera in schimb o cale speciala de a sanctiona si interzice o exploatare nelegala a unei
firme sau embleme protejate.
Actiunea specifica prin care titularul unei firme sau embleme isi apara dreptul exclusiv asupra acestora
este actiunea in concurenta neloiala.(conform art.5 alin.1 lit.a din Legea nr. 11/1991,201)

198
199
Republicata in MO nr.33 din 29.01.1998.
200
vezi I. Bacanu Firma si emblema comerciala, Lumina Lex, 1998, pag.35
201
Legea nr.11/1991 a fost modificata si completata prin Legea nr.298/7.06.2001, publicata in M.Of. al Romaniei nr.313/12.06.2001
 Actiunea penala in concurenta neloiala poate fi intentata de catre francizor ca titular al drepturilor, de
catre camera de comert si industrie teritoriala sau de catre organizatia profesionala, care in cazul francizorilor
poate fi Asociatia Romana de Franchising, ori alta asemenea.Alaturi de latura penala a actiunii exista si latura
civila care poate fi folosita si singura sau separat, impotriva comerciantilor agresori, si care este o aplicatie
particulara a actiunii in raspundere civila delictuala reglementata de art. 998 C.civ.
Prin actiune civila se poate cere incetarea faptelor de concurenta neloiala, inlaturarea eventualelor
marfuri sau alte bunuri care contin firma sau emblema francizorului, obligarea paratului la plata unor daune
materiale si morale si publicarea hotararii in presa pe cheltuiala paratului.
Cand firma si emblema francizorului sunt inregistrate si ca marci, titularul are deschisa calea actiunii in
contrafacere, considerata mai eficienta.202
Conform art. 7 pct.2 alin 3 din OG 52/1997, francizorul se asigura ca beneficiarul, printr-o publicitate
adecvata, face cunoscut ca este o persoana independenta din punct de vedere financiar in raport cu francizorul
sau cu alte persoane.203
In pachetul de insemne de atragere a clientelei pot figura si anumite ambalaje comerciale sau alte
produse similare care pot face obiectul unei protectii speciale in baza Legii nr.129/1992 privind protectia
modelelor si a desenelor industriale204. Modelele si desenele industriale se inregistreaza la OSIM care elibereaza
un certificat de inregistrare205.
Francizorul poate folosi pentru protectia dreptului exclusiv, actiunea in contrafacere prevazuta de art. 42
din lege, iar daca ambalajele sau alte modele comerciale nu sunt inregistrate, poate folosi actiunea in concurenta
neloiala conf.art.5 (1) lit. a) din Legea 11/1991.
Pentru oricare din insemnele transmise catre beneficiar, daca s-a stipulat in favoarea beneficiarului o
clauza de exclusivitate, francizorul va fi tinut sub sanctiunea platii de daune-interese, sa nu ofere un drept de
folosinta altor comercianti pe timpul si spatiul de realizare a exclusivitatii.

3.2. Comunicarea Know-how

Comunicarea know-how este de esenta contractului de franciza, fiind cheia succesului comercial.
Comunicarea se realizeaza in mod continuu, in baza obligatiilor contractuale asumate de francizor si beneficiar.
Know-how-ul constituie un ansamblu de cunostinte practice nebrevetate apartinand francizorului, iar
forma specifica de transmitere o constituie comunicarea.
Folosirea expresiei licenta de know-how este improprie deoarece know-how-ul nu creeaza un drept
exclusiv pentru titular, pentru a permite exploatarea de catre altii a acestuia si sa le stabileasca limitele
exploatarii.!
In doctrina206, se considera ca dreptul de propriete asupra creatiei intelectuale se naste prin aducerea
acesteia la cunostiinta publicului. S-a zis ca dreptul exclusiv este pretul platit de societate pentru divulgare.
Insasi ratiunea exclusivitatii, ca aptitudine de a interzice tertilor orice exploatare nepermisa, se regaseste in actul
divulgarii complete a creatiei catre societate.
Un lucru care este secret nu exista din perspectiva dreptului care este chemat sa reglementeze doar
raporturile sociale. Or, este evident ca un lucru tinut secret nu poate crea raporturi sociale. Drept consecinta, un
lucru secret nu poate crea nici drepturi nici obligatii.
Din aceasta cauza, incalcarea de catre beneficiar a limitelor de exploatare stabilite de catre francizor, ori
oferirea fara drept a know-how - ului catre terte persoane, nu se poate sanctiona ca o incalcare a unui drept de
proprietate, ci doar pe taram contractual prin intermediul unor clauze prohibitive specifice ( confidentialitate,
nonconcurenta, limitare a exploatarii in timp si spatiu). Aceste clauze sunt singurele care il obliga pe beneficiar.
Plastic exprimat, putem spune ca prin subscrierea unor asemenea clauze prohibitive, asupra know-how -
ului se naste un drept de proprietate, dar doar intre parti, or, drepturile reale sunt absolute.

202
Pe larg despre mijloacele de protectie a drepturilor de proprietate industriala vezi Gheorghe Gheorghiu, Gabriel Turcu Raspunderea penala in materia proprietatii
industriale material publicat in Revista Romana de Proprietate Industriala nr.6/1997 pag.23-28 si nr.1/1998 pag.49-58.
203
Obligatia se regaseste si in art.4 pct.c) din Decizia Comisiei Europene nr.4087/30.11.1988
204
Publicata in MO nr.1/ 8.01.1993
205
dr. Gh. Busa-
206
a se vedea
 Unele atingeri aduse know-how-ului se pot sanctiona pe taram delictual prin forma specifica a actiunii in
concurenta neloiala, numita uneori sugestiv actiunea in concurenta parazitara. 207
OG 52/1997 asa cum a fost modificata de legea de aprobare defineste prin art.1 lit.d) ca fiind
ansamblul formulelor, definitiilor tehnice, documentelor, desenelor si modelelor, retelelor, procedeelor si a altor
elemente analoage, care servesc la fabricarea si comercializarea unui produs.
Aceasta definitie este departe de a se apropria de notiunea de know-how sugerand, mai degraba,
descrierea unui manual de geometrie. Nefiind perfecta, definitia cuprinsa in varianta initiala a OG 52/1997 este
incomparabil mai buna decat surprinzatoarea definitie citata. Din aceste motive in continuare nu vom face
referiri la definitia data de legea romana, si nici nu vom intreprinde dificila munca de a face o critica sistematica
a cotinutului definitiei legale.
Asociatia Internationala pentru Proprietate Industriala (AIPPI) considera ca know-how-ul se constituie
din cunostinte si experiente de natura tehnica, comerciala, administrativa sau altele care sunt aplicabile in
practica pentru exploatarea unei intreprinderi sau exercitarea unei profesii.
Know-how-ul este definit de reglementarea comunitara ca un ansamblu de informatii practice
nebrevetate, rezultate din experienta francizorului si testate de acesta, ansamblu care este secret, substantial si
identificat.208
Intr-o formulare mai sintetica, definim know-how-ul ca fiind un ansamblu de informatii practice
experimentate de francizor, inaccesibile publicului, care asigura beneficiarului un avantaj fata de concurenti.
Din analiza definitiilor prezentate, desprindem caracterle esentiale ale know-how-ului. Know-how -ul
trebuie sa fie substantial, identificat, sectret si nebrevetat.
Know-how trebuie sa fie substantial. Legea romana nu ofera nici o referire asupra acestui caracter al
know-how. Aceeasi reglementare comunitara defineste caracterul substantial ca fiind faptul ca know-how-ul
trebuie sa includa o informatie importanta pentru vanzarea produselor sau prezentarea serviciilor catre
utilizatorii finali si in special, pentru prezentarea produselor pentru vanzare, transformarea produselor in
legatura cu prestarea serviciilor, relatiile cu clientela si gestiunea administrativa si financiara; know-how-ul
trebuie sa fie util perntru beneficiar fiind susceptibil, la data semnarii contractului, sa-i amelioreze pozitia
concurentiala, in particular ameliorandu-i rezultatele si ajutandu-l sa patrunda pe alte piete.
Un know-how pentru a fi substantial trebuie sa fie original si specific.209
Originalitatea know-how se apreciaza in concreto in raporturile dintre francizor si beneficiar.
Specificitatea se apreciaza in raport cu ansamblul cunostintelor transmise si nu cu fiecare in parte.
Know-how-ul trebuie sa-i procure beneficiarului un avantaj comercial concret in raport cu concurentii
sai. Pentru acest motiv caracterul substantial al know-how-ului se apreciaza tinand cont de situatia anterioara a
beneficiarului, raportata la situatia ulterioara semnarii contractului.
Un know-how nu este original daca informatiile cotinute sunt preluate de la un comerciant concurent al
francizorului. Originalitatea nu trebuie sa fie inteleasa in sensul ca fiecare element al know-how trebuie sa nu se
regaseasca la nici un concurent. Ea trebuie sa caracterizeze intregul know-how, vazut ca un concept unitar in
care unele elemente luate separat se pot regasi sau se pot obtine si pe alte cai sau metode. Beneficiarul trebuie sa
respecte intru-totul continutul know-how-ului, chiar daca anumite elemente ale acestuia le poate obtine si prin
alte metode ori le-ar putea substitui cu elemente similare deja cunoscute.
Chiar in ipoteza in care toate elementele continute de pachetul care constituie know-how-ul nu sunt
originale luate separat, vom avea un know-how substantial daca modul de alcatuire si de selectare a acestor
cunostinte este original si specific.
Know- how-ul trebuie sa fie identificat. Si pentru acest caracter vom face apel la normele comunitare,
mai exact la decizia deja citata care defineste notiunea de identificat prin faptul ca know-how trebuie sa fie
descris de o maniera suficient de completa pentru a permite verificarea reunirii conditiilor de secret si
substantialitate; descrierea know-how-ului poate fi facuta in contractul de franciza, intr-un document separat,
sau sub orice alta forma adaptata.210
207
Georghe Gheorghiu, Gabriel Turcu Raspunderea penala in materia proprietatii industriale in Revista Romana de Proprietate Industriala nr.1/1998, pag.56.
208
Decizia nr. 4087/1988 citata anterior.

209
Jean Marie Leloup La franchise , droit et pratique Delmas, Paris, 1991, pag.30
210
Decizia 4087-88, art. I, pct.3, lit. h)
 Trebuie sa constatam ca relativ la caraterul identificat al know-how-ului O.G.52/1997 nu tace, sau mai
bine zis nu tacea. Astfel vechiul art. 6 al ordonantei, la ultimul punct, arata ca descrierea know-how va fi
realizata, potrivit contractului de franciza, intr-un document separat sau in orice alta forma adaptata. Este usor
de observat apropierea de textul reglementarii comunitare, legiuitorul roman obtinand in acest fel o formulare
care nu permite critici defavorabile. Poate ca si acesta a fost unul din motivele pentru care a inteles sa o elimine
din noua formulare data art.6 prin legea de aprobare si modificare a ordonantei citate.
Doctrina a remarcat ca identificarea know-how-ului are si un important rol judiciar in administrarea
probelor. S-a afirmat ca in absenta unui suport de transmitere a know-how, sarcina probei privind existenta si
transmiterea know-how-ului apartine francizorului. Insa in prezenta acestor suporturi si dovezilor de transmitere
a lor, sarcina probei privind lipsa caracterelor de originalitate, specificitate si de experimentare a know-how
revine beneficiarului.211
Know-how-ul trebuie comunicat in scris, insa in egala masura poate fi transmis pe suport audio-video.
Ca regula, know-how este prea voluminos pentru a figura in continutul contractului; de aceea el apare intr-un
document anexa care in terminologia consacrata poarta numele de biblia francizei. Biblia francizei este in
acelasi timp manualul de instruire a beneficiarului.
Documentele continand know-how-ul trebuie transmise la momentul semnarii contractului daca prin
conventia partilor nu s-a prevazut altfel.212
Continutul documentelor cuprinzand descrierea know-how-ului face parte integranta din contractul de
franciza indiferent de forma materiala a suportului pe care se prezinta. In acest sens el este pentru partile
contractante un izvor de obligatii care completeaza contractul.213
In vederea sustinerii celor cuprinse in descrierea know-how, dar si pentru a demonstra succesul
francizei, francizorul poate infiinta unele unitati pilot pentru a fi exemplu beneficiarilor din retea.
Totodata, francizorul este tinut sa dovedeasca nu numai continutul know-how-ului, dar si existenta unei
experiente proprii pe care se sprijina know-how-ul transmis. Jurisprudenta franceza contine cazuri in care
contractul de franciza a fost considerat nul pe motiv ca experienta francizorului nu era suficienta pentru a
asigura succesul comercial al unei afaceri francizate.214

Know- how trebuie sa fie secret. In cele mai multe texte de doctrina, precum si in unele texte normative,
precum reglementarea comunitara, se retine alaturi de caracterul secret al know-how si acela de nebrevetat.
Suntem de acord cu aceasta, argumentele fiind incontestabile. Insa nu analizam separat de caracterul secret al
know-how-ului, conditia nebrevetarii pentru ca, in opinia noastra, alaturarea celor doua caractere este partial
tautologica de vreme ce brevetarea presupune in mod obligatoriu divulgarea completa o obiectului brevetat. Ca
atare, este o contradictie in termeni a spune despre un obiect brevetat ca este secret.
Este locul aici sa facem precizarea ca un know-how poate insoti un obiect brevetat. Know-how-ul fara a
completa elementele de continut care fac obiectul brevetarii, ofera celor care aplica brevetul posibilitatea
exploatarii in conditiile cele mai avantajoase sau obtinerea unor rezultate perfectionate. Obiectul brevetat
trebuie sa indeplineasca conditiile de brevetabilitate in absenta know-how.
Deasemenea, constatam ca cele mai multe cunostinte continute de know-how sunt nebrevetabile in lipsa
caracterului tehnic al solutiilor. Legislatia romana cat si conventiile internationale sau regionale exclud de la
brevetare creatiile lipsite de caracter tehnic in sine, sau care se situeaza in domenii non-tehnice.215
Apeland din nou la textul comunitar citat, caracterul secret al know-how este definit ca fiind faptul ca
know-how-ul in ansamblul sau, in configurarea si asamblarea componentelor sale, nu este general stiut sau usor
accesibil; aceasta notiune nu trebuie inteleasa in sensul de ascuns....216
Fata de definitia citata, avem din nou placerea sa constatam ca OG 52/1997 contine in definitia know-
how-ului o detaliere a notiunii de secret care se bazeaza pe definitia comunitara. Astfel art.2 lit.c) din varianta
initiala a OG 52/1997 precizeaza ca know-how-ul in ansamblul sau, in configuratia si asamblarea practica a
211
J-M Leloup op.cit. pag 34, Remarcam ca sarcina probei se supune regulei generale care arata ca cel care afirma trebuie sa probeze.
212
C.A.Paris, decizia din 10 martie 1989, in Petites Affiches nr37/26.03.1990 pag.4
213
Indicam hotararea din 20.11.1989 a Tribunalului de Inalta Instanta din Paris, in Lettre distribution, nr.3/1989.
214
Decizie a Curtii din Agen citata de Leloup in op.cit. pag.33
215
Aratam ca problema caracterului tehnic a facut obiectul unor analize aprofundate in spetele din jurisprudenta Curtilor de Apel a Oficiului pentru brevet european.
Indicam in acest sens Case Law of the Boards of Appeal of the European Patent Office, publicata de Oficiul pentru Brevet European,1996 pag.23-31.
216
Decizia4087/88 citata art. I pct. 3 lit.g)
componentelor sale, nu trebuie sa fie accesibil unei terte persoane decat cu acordul francizorului.... Incercam
iar regretul ca aceasta definitie a fost eliminata de legea de aprobare in favoarea unei definitii care n-are decat
calitatea de a nu fi lipsita de umor !
Know-how-ul trebuie sa fie secret in tot sau in parte, sa nu fie imediat accesibil publicului 217.
Jurisprudenta a precizat deasemenea ca pentru a fi secret este suficient ca sistemul sa prezinte o originalitate
proprie, necunoscuta neinitiatilor [...] si sa fie in afara domeniului public218
S-a retinut ca este necesar ca beneficiarul sa nu poata procura prin propriile mijloace respectivul know-
how.
Cu alt prilej, s-a stabilit in schimb ca este inadmisibila cererea de anulare a contractului de franciza, pe
motiv ca know-how-ul transmis era cunoscut comerciantilor concurenti, deoarece beneficiarul nu ar fi ajuns la
acel know-how decat cu pretul unei lungi experiente si cercetari.219
Beneficiarul datoreaza redevente pentru avantajul procurat. Este de retinut ca elementul relevant al
know-how este nu de a fi secret si nou absolut, ci de a fi nou in raport cu cunostintele beneficiarului, trebuind
sa-i asigure acestuia un cert avantaj comercial.
Nu in ultimul rand, trebuie sa amintim concluzia formulata in afacerea Pronuptia conform careia
know-how-ul ofera comerciantilor lipsiti de experienta necesara, accesul la metodele pe care nu le-ar obtine
decat dupa lungi eforturi de cercetare.
In fine, o problema importanta cu care jurisprudenta si doctrina s-a confruntat se refera dezvoltarea si
perfectionarea know-how-ului si la limitele obligatiei de comunicare a know-how-ului.
Know-how este evolutiv si trebuie imbunatatit, inlocuit, reciclat. Perfectionarea se transmite prin
asistenta continua furnizata catre beneficiar. In aceasta situatie, se pune problema daca francizorul este obligat
sa comunice dezvoltarea ulterioara a know-how-ului.
In doctrina, s-a stabilit ca la un simplu contract de transmitere a know-how-ului care nu este un contract
de franciza, obligatia de transmitere a know-how-ului nu se refera si la dezvoltarea acestuia ulterioara, daca prin
contract nu se prevede altfel.220 In sens contrar, daca este vorba de un contract de franciza, francizorul este
obligat fata de beneficiar a-i transmite pe calea asistentei permanente, toate dezvoltarile si perfectionarile know-
how-ului.Francizorul poate fi tras la raspundere fata de beneficiari pentru depasirea know-how-ului si
necomunicarea noilor imbunatatiri.

217
Tribunalul de Inalta instantaBressuire,19.06.1973, Recueil Dalloz - jurisprudenta, pag.105
218
C.A.Paris, 28.04.1978 in Bulletin de transportpag.277.
219
Curtea de Casatie comerciala, 13.07.1966, Semaine juridique, 1967
220
J-M. Moursserou Receptoire de droit commercial Dalloz, Savoir-faire, nr.73
 3.3. Asistenta tehnica si/sau comerciala
Asistenta tehnica si comerciala este deasemenea, un element esential al contractului de franciza, fiind
decisiv in determinarea naturii si tipului de contract.
Normele comunitare precizeaza in mod explicit ca furnizarea continua de catre francizor a unei
asistente comerciale sau tehnice pe timpul derularii contractului este un element obligatoriu al unui acord de
franciza.221
Desi necontestata de nimeni, unii autori nu retin asistenta tehnica sau comerciala ca un element distinct
al contractului de franciza, preferand sa o considere ca o parte componenta a procesului de comunicare a know-
how-ului222, comunicarea know-how fiind vazuta ca un proces continuu care nu se reduce la simpla transmitere
a unor informatii, ci presupune si instruirea prealabila a beneficiarului si personalului acestuia si supravegherea
continua a modului in care este aplicat acesta.
Dintr-o perspectiva comuna celor doua opinii mentionate, s-a considerat ca asistenta tehnica sau
comerciala este o initiere din partea comunicantului ( de know-how n.a.) a personalului in vedera exploatarii
know-how-ului transmis.223
Consideram ca, intr-adevar, asistenta tehnica sau comerciala este inseparabil legata de know-how-ul
comunicat, dar in acelasi timp aratam ca nu se identifica cu acesta, precum nu este o parte integranta a know-
how. Asistenta acordata este calea si suportul concret de transmitere a know-how fiind formata dintr-un
ansamblu de actiuni specifice menite sa formeze cadrul unei bune exploatari a know-how, dar si a insemnelor de
atragere a clientelei.
Ordonanta 52/1997 in forma aprobata de lege face in mod repetat referire la obligatia francizorului de a
asigura permanent o asistenta tehnica sau comerciala. In acest sens art.1lit a), in definitia francizei, vorbeste
despre colaborarea continua a partilor, iar la lit.b) al aceluiasi articol se arata ca francizorul asigura
beneficiarului o pregatire initiala pentru exploatarea marcii inregistrate si utilizeaza personal si mijloace
financiare pentru promovarea marcii sale, cercetarii si inovatiei, asigurand dezvoltarea si viabilitatea
produsului.
In art 5 in alineatul 2 referitor la cerintele pe care trebuie sa le indeplineasca francizorul, la lit.c) se
face referire in mod expres la obligatia de a asigura o pregatire initiala, precum si asistenta comerciala si/sau
tehnica permanenta, pe toata durata existentei drepturilor contractuale.
Asistenta tehnica si comerciala dupa momentul la care se acorda poate fi impartita in doua categorii:
asistenta acordata inaintea inceperii efective a afacerii francizate si asistenta acordata dupa deschiderea afacerii.
Asistenta acordata inaintea inceperii efective a afacerii consta in analize si studii privitoare la situatia
pietei, situarea localului, un studiu evolutiv al afacerii francizate si un buget. Asistenta prealabila cuprinde si
pregatirea beneficiarului in vederea exploatarii afacerii.
Continutul si limitele obligatiilor privitoare la asistenta tehnica si comerciala trebuie foarte clar
determinate inca de la momentul semnarii contractului, pentru ca de modul in care sunt executate obligatiile de
asistenta, poate depinde reusita afacerii si a contractului de francizaIn unele contracte de franciza se prevede
acordarea unei asistente in primele zile de deschidere a afacerii, asistenta ce se realizeaza prin prezenta efectiva
a francizorului, ori a angajatilor acestuia la localul beneficiarului. Lucrul facut in mod direct de catre oamenii
francizorului in localul beneficiarului poate avea un rol deosebit in stimularea si instruirea personalului
beneficiarului.

Asistenta acordata dupa inceperea afacerii poate avea ca obiect instruirea si reciclarea personalului,
asistenta gestiunii economice si consilierea fiscala, introducerea unor noi metode de vanzare, sau selectarea
personalului.
Francizorul poate intocmi periodic anumite analize bazate pe cifrele de afaceri ale beneficiarilor din
retea si alte statistici pe baza carora sa-si adapteze asistenta si conceptul francizabil.

221
Decizia 4087/88 citata
222
J-M.Leloup op. cit. pag..27 Autorul retine ca elemente esentiale ale aportului francizorului doar comunicarea know-how si asigurarea folosintei semnelor de
atragere a clientelei
223
J.J.Burst Lassistence tehnique dans le contrats de transfer tehnologique Recueil Dalloz, 1979, partie chroniques, pag.1.
 Ca regula, francizorul face publicitate intregii retele, dar nu poate fi obligat la daune si nu este culpabil
de neexecutare daca prin contract nu se prevede aceasta obligatie.224
Asistenta acordata trebuie sa se incadreze in anumite limite de libertate ce trebuie acordata
beneficiarului, in conformitate cu natura contractului de franciza de colaborare intre parteneri independenti.
Asistenta acordata nu trebuie sa-l transforme pe beneficiar intr-un simplu prepus subordonat unuei persoane
care detine un drept absolut de directie si control.

4. Clauze facultative ale contractului de franciz

Dupa ce am analizat anterior cele trei elemente de continut esentiale ale francizei , in lipsa carora nu
putem califica un contract ca fiind un contract de franciza, vom analiza acum alte clauze ale contractului de
franciza care nefiind inerente oricarui contract de franciza sunt totusi prezente in majoritatea contractelor de
franciza existente.
Aceste clauze creaza cadrul in care se va desfasura contractul, limitele in care se vor exercita drepturile
si obligatiile si stabilesc anumite garantii care vizeaza executarea intocmai a obligatiilor, protejarea imaginii
comerciale a retelei si a conceptului francizabil.

4.1.Eclusivitatea teritoriala a beneficiarului

Clauza de exclusivitate teritoriala, desi prezenta in cele mai multe dintre contractele de franciza nu este
de esenta contractului putand lipsi din continutul acestuia.
Clauza de exclusivitate teritoriala poate fi gandita si ca o obligatie de garantie a conceptului francizabil
transmis beneficiarului daca vedem in franciza un suport de transmitere a unei afaceri. De cele mai multe ori
transmiterea unui concept francizabil este insotita de studii de piata care au in vedere amplasamentul localurilor,
vadul, clientela aferenta pietei. Din aceasta perspectiva exclusivitatea teritoriala intra in zona clauzelor de
nonconcurenta fiind o garantie in contra evictiunii clientelei.
Prin aceasta clauza francizorul transmite beneficiarului alaturi de conceptul francizabil si intreaga piata.
Sub acest aspect clauza de exclusivitate teritoriala intereseaza si legislatia concurentei comerciale.
Instrainarea unei piete presupune transmiterea exculusivitatii asupra unui produs , pentru un anumit teritoriu.
Exclusivitatea presupune ca francizorul sa nu comercializeze in mod direct produsele sau serviciile
francizate si nici printr-un intermediar. Francizorului ii este interzisa incheierea unor alte contracte de franciza
in spatiul concedat, ori licentierea marcilor sale sau a oricaror insemne de atragere a clientelei francizate. Ii este
interzisa deasemeni orice forma de comunicare a know-how-ului catre alti comercianti din spatiul concedat, ori
de asistenta tehnica sau comerciala a altor comercianti
Teritoriul de exclusivitate se poate intinde pe o zona geografica trans nationala , poate fi o tara, o parte
dintr-o tara, un judet, oras, zona de oras, strada, sau un spatiu comercial tip supermarket.
OG 52/1997 in forma adoptata prin lege prevede la art.10 care sunt din perspectiva legiuitorului roman
principalele reguli ce trebuie respectate la semnarea unui contract de exclusivitate. Astfel:
- daca este incasata o taxa de intrare in reteaua de franciza,la semnarea contractului de franciza, suma
privind drepturile de exclusivitate, prevazuta in contract, este proportionala cu taxa de intrare si se adauga
acesteia;
- in lipsa taxei de intrare, modalitatile de rambursare a taxei de exclusivitate sunt precizate in cazul
rezilierii contractului;
- taxa de exclusivitate poate fi destinata pentru a acoperi o parte a cheltuielilor necesare francizei si/sau
pentru a delimita zona si/sau pentru know-how -ul transmis;
- contractul de exclusivitate trebuie sa prevada o clauza de reziliere convenabila ambelor parti;
- durata este determinata in functie de caracteristicile proprii fiecarei francize.
Textele legale citate sunt obscure, iar atunci in masura in care sunt descifrabile sunt proaste pe fond.
Acest fapt ne determina, din nou, sa ignoram prezenta lor, mai ales ca par a nu contine obligatii imperative.
Doua precizari le consideram utile si anume ca nu este obligatoriu sa se prevada o taxa distincta pentru
dreptul de exclusivitate si a doua desi clauza poate fi vazuta ca o conventie distincta, ea este strans legata de
continutul contractului de franciza a carui soarta o impartaseste in general.

224
Curtii de Apel Paris din 24.04.1989, in Revue trimestrielle de droit civil, 1989, pag.747, cu nota de J. Mestre.
 Incalcarea de catre francizor a obligatiei de exclusivitate se poate sanctiona cu ruperea contractului si
daune-interese sau doar cu plata de daune si incetarea faptelor de incalcare.

4.2.Obligativitatea de cumparare exclusiva impusa beneficiarului

Simetric fata de clauza de exclusivitate teritoriala in favoarea francizorului se afla clauza de
aprovizionare exclusiva impusa beneficiarului. Sub acest aspect putem spune ca prin aceasta clauza se stabileste
un echilibru economic al contractului.
Nici aceasta clauza nu este de esenta contractului de franciza, exista ratiuni suficiente de a exista in cele
mai multe contracte.Clauza de cumparare exclusiva isi gaseste locul in general in francizele de distributie.
Clauza de cumparare exclusiva obliga in acelasi timp si pe francizor la asigurarea permanenta a
produselor si serviciilor necesare beneficiarilor. Deasemenea, francizorul va garanta calitatea produselor
furnizate si va adapta oferta specificului pietei pe care activeaza beneficiarul.
In unele contracte de franciza, francizorul stabileste produsele sau categoriile de produse asupra carora
opereaza clauza de cumparare exclusiva lasand beneficiarului libertate sa aleaga furnizorul celorlalte produse si
servicii. Ca o varianta a acestei clauze, se poate indica prin contract in mod limitativ care sunt produsele si
serviciile care pot fi procurate in mod liber.
Francizorul poate fi el insusi producatorul sau distribuitorul produselor si serviciilor care fac obiectul
cumpararii exclusive, ori poate sa indice prin contract care sunt producatorii sau distribuitorii agreati.
Incalcarea obligatiei de cumparare exclusiva poate atrage rezilierea contractului la solicitarea
francizorului si plata de despagubiri, ori poate atrage doar plata de daune si obligarea la actele de incalcare a
clauzei prohibitive.
O asemenea clauza inserata in cuprinsul unui contract de franciza poate afecta semnificativ concurenta
pe piete, sub acest aspect interesand legislatia antimonopol.

4.3.Clauze privind pretul

Ca regula generala, aratam ca cele mai multa state, iclusiv Romania , interzic prin intermediul
legislatiilor concurentiale fixarea preturilor de vanzare de o maniera directa sau indirecta. In acelasi sens se
exprima si Tratatul de la Roma instituind Comunitatea Economica Europeana care arata prin art. 85 ca
asemenea practici sunt incompatibile cu libertatea comertului.225 Jurisprudenta a aratat ca impunerea preturilor
de vanzare de catre francizor stueaza beneficiarulpe o situatie de depndenta economica incompatibila cu insasi
natura contractului in care beneficiarul trebuie sa fie un comerciant independent.226
Deasemenea Curtea de Justitie a Comunitatii Europene sa pronuntat constant in sensul
invalidariiclauzelor care impuneau preturi de vanzare. Cele mai interesante exemple sunt cazurile Pronuptia de
Paris si Yves Rocher.
Interdictia fixarii pretului de vanzare se refera atat la modalitatile directe cat si indirecte care au ca efect
fixarea preturilor de catre francizor.
S-a stabilit ca este o forma indirecta de impunerea preturilor de vanzare precizarea de catre francizor a
preturilor prin intermediul materialelor publicitare pe care le realizeaza si al caror continut este obligatoriu
pentru beneficiari.
Orice clauza contractuala care in mod indirect stabileste pretul de revanzare al produselor este interzisa.
Aceasta interdictie are vine opozitie cu anumite tendinte firesti care conduc spre o uniformizare
apreturilor din interiorul unei retele. Pe de-o parte este destul de greu pentru consumator sa inteleaga de ce
acelasi tip de magazin, acelasi ofertant din perspectiva sa, practica pretuir diferite pentru aceleasi tip de produse.
in acelasi timp tendinta de uniformizarea preturilor este rezultatul unei conceptiimanageriale unice si ,nu in
ultimul rand, al controlului exercitat de catre francizor.
Tinand cont de acetste considerente jurisprudenta si in special cea comunitara treptat a admis
posibilitatea stabilirii decatre francizor a unor preturi indicative, fara ca aceste sa il oblige pe beneficiar. In speta
Yves Rocher Comisia a stabilit ca francizorul poate furniza beneficiarilor cataloage cu preturi indicative ale

225
Tratatul de la Roma din 25 martie 1957, asa cum a fost modificat prin Actul unic european si prin Tratatul asupra Uniunii europene de la Maastricht din 7.02.1992.
226
C.A.Paris, decizia din 10.03.1989, Gazette du Palais,pag 544
produselor distribuite cu canditia ca acestia sa fie liberi sa stabileasca propriile preturi de revanzare chiar daca le
este recomandat sa nu depaseasca preturile cuprinse in catalog.227

4.4.Obligatia de dezvoltarea retelei

Aceast tip de obligatie ce poate fi impusa beneficiarilor prin intermediul unei clauze contractuale
figureaza printre obligatiile generale impuse beneficiarilor de legea romana a francizei. Intelegem ca alaturi de
celelate obligatii retinute de lege, dezvoltarea retlei este o obligatie ce se presupune inclusa in orice contract de
franciza daca nu se prevede altfel.
Art. 5 pct. 3 la litera a) din OG 52/1997 arata ca beneficiarul trebuie sa dezvolte reteaua de franciza si
sa mentina identitatea sa comuna, precum si reputatia acesteia.
Dezvoltarea francizei de catre beneficiari implica doua directii de actiune: una cantitativa, alta calitativa.
Sub aspect cantitativ dezvoltarea retelei de franciza presupune tendinta de acaparare continua a noi
segmente din piata printr-o politica agresiva concurentuiala. Deasemenea presupune acoperirea cat mai larga a
spatiului de exclusivitate.
Sub aspect calitativ dezvoltarea retelei presupune contributia fiecarui beneficiar la gasirea de noi metode
de succes si incerce sa perfectioneze metodele deja folosite. In principal se asteapta de la beneficiari corelarea
ofertelor standard la specificul pietelor pe care activeaza. Toate aceste acte au loc bine inteles cu acordul si sub
supravegherea francizorului.

4.5.Clauza de nonconcurenta si confidentialitate

Clauzele contractule care contin obligatia beneficiarului de non- concurenta si de confidentialitate au
rolul de a proteja know-haw-ul francizorului fata de posibilele atingeri aduse acestuia de catre beneficiari sau
terti.
Asa cum am aratat la analiza naturii know-how, francizorul nu beneficiaza de un drept real eclusiv
asupra continutului know-how, drept care i-ar acorda toate garantiile necesare in contra oricaror atingeri. In
aceatsta situatie devine obligatorie introducerea clauzelor contractule care sa limiteze exploatarea beneficiarilor
asupra know-how si sa creeze o retea de obligatii de a nu face astfel incat know-how sa ramana numai la
dispozitia celor care se afla in raporturi obligationale cu francizorul.
Obligatia de nonconcurenta asa cum arata art.7alin. 1, penultimul punct, sunt necesare in contract pentru
a proteja know-how. Art. 11 arata si el ca francizorul poate sa impuna o clauza de nonconcurenta si
confidentialitate, penru a impiedica insatrinarea know-how-ului transmis pe durata contractului de
exclusivitate.
In baza obligatiei de nonconcurenta beneficiarul este tinut a nu exercita in paralel un comert de acelasi
timp sau asemanator celui francizat. Beneficiarul trebuie sa se abtina pe perioada deruluari contractului de la
orice forma de concurenta directa sau indirecta, prin intermediari. Interdictia este absoluta pe toata durata
contractului, o limitare in spatiu a efectelor acestei prohibitii nu s-ar justifica de vreme ce ceea ce se urmareste
este inlaturarea oricarei forme de utilizare a know-haw, oriunde ea s-ar produce. Ratiunea nonconcurentei in
contractul de franciza rezida in prezumtia ca beneficiarul cu intentie sau fara va folosi in afacere cunostiintele si
instruirea primita prin know-how ceea ce ar constitui o exploatare neautorizata.
Pentru sanctionarea contractuala a nerespectarii obligatiei de neconcurenta, partile contractante pot
prevedea in contract anumite clauze penale la care beneficiarul va fi obligat in mod invariabil fata de francizor.
Aceste clauze penale pe langa rolul reparator au un important rol descurajant pentru beneficiarii neloiali.
Aceasta sanctiune este insotita de obicei, de rezilierea contractului.
In lipsa clauzelor penale, beneficiarul va fi sanctionat in temeiul raspunderii civile delictuale, in forma ei
specifica a actiunii in concurenta neloiala. Desi Legea 11/1991 privind concurenta neloiala creaza un cadru clar
al raspunderii delictuale pentru cazul specific al concurentei neloiale, totusi calea delictuala ramane mult mai
anevoioasa decat calea contractuala.228
Art. 9 alin.1 din OG 52/1997 arata ca la incetarea raporturilor contractuale, relatiile post contractuale
se vor baza pe regulile unei concurente loiale.

227
Decizia Comisiei CE din 17.12.1986, in Journal Officiel du CE nr.L8/49 din 10.01.1997
228
Gheorghe Gheorghiu, Gabriel Turcu - op.cit. R.R.P.I. nr.1/1998 pag.56
 Nu se poate determina o conduita general valabila pentru toate ipotezele concrete post contractuale,
conduita care ar trebui urmata de fostul beneficiar ca sa se situeze in limita concurntei licite fata de fostul
francizor.
In mod cert beneficiarul va trebui sa se abtine de la orice forma de exploatare vadita a insemnelor si
know-how-ului francizorului. Toate actele si faptele beneficiarului susceptibile de concurenta neloiala vor fi
analizate in raport cu particularitatile situatie se vatine cont de taria semnelor distinctive de originalitatea know-
how, precum si de elemente obiective precum departarea in spatiu fata de aria de actiune a francizorului sau fata
de aria cuprinsa in contract, si de departarea in timp fata de momentul incetarii contractului.
Pentru a evita situatiile ambigue, partile pot determina prin contract care este intinderea obligatiei de
nonconcurenta dupa incetarea contractului. In acest fel se va fixa un anumit spatiu si un timp dupa incetarea
contractului in care beneficiarului ii efete interzis sa exercite un anumit comert. O astefe de clauza este vala bila
numai in masura in care interdictia nu este absoluta si perpetua, iar intinderea ei trebuie sa se justifice inraport
cu interesul protejat.
Legea prevede alaturi de obligatia de nonconcurenta si cea de confidentialitate care este tot o garantie a
concurentei licite in raport cu beneficiarul si cu alti comercianti straini de contract.
Clauza de confidentialitate implica o obligatie de anu face a carui incalcare atrage asupra beneficiarului
aplicarea sanctiunilor contractuale sub forma clauzelor penale, iar in lipsa acestora, obliga pe beneficiar la plata
de daune interese, si justifica o actiune in rezilierea contractului.
Dupa incetarea raporturilor contractuale obligatia de confidentialitate subzista pe perioada determinata
contractual, daca ea nu este vadit disproportionata cu interesul protejat, iar in lipse unei unei perioade de timp
determinate, obligatia subzista atat timp cat divulgarea este de natura sa aduca un prejudiciu francizorului. Dupa
incetarea raporturilor contractuale orice act de divulgare de catre beneficiar a secretelor detinute ca know-how
se sanctioneaza pe baza raspunderii civile delictuale.

4.6.Durata contractului, conditiile reinnoirii, rezilierii, cesiunii

Durata contractului este una din clauzele contractuale de care partile nu trebuie sa faca abstractie. In
acest sens aratam ca in art.6, una din cele cinci clauze mantionate ca necesare unui contract de franciza este si
durata contractului.
Cerinta unei durate contractuale stabilite de catre parti prevazuta de lege nu are un caracter imperativ,
astfel incat se pot incheia in egala mesura si contracte de franciza fara ca sa se stipuleze vreun termen de
incetare.
Asupra aspectelor legate de durata contractului de franciza si incetarii contractului prin ajungere la
termen, OG 52/1997 este mult mai darnica prevazand o serie de regului de care partile trebuie sa tina cont.
In cazul contractelor de franciza cu termen determinat, art. 7(1) pct.1 precizeaza ca termenul va fi fixat
astfel incat sa permita beneficiarului amortizarea investitiilor specifice francizei.
Prevederea are drept scop protejarea intereselor financiare ale beneficiarului care efectueaza investitii
initiale importante in afacerea francizata. Pentru beneficiar rentabilitatea afacereii depinde defixarea unui
termen contractual suficient de mare pentru a reusi amortizarea investitiei.
Amortizarea investitiilor initiale pe timpul derularii contractului are o valoare sporita in cazul
contractelor de franciza dublate de contracte de leasing asupra fondului de comert francizat.
La stabilirea duratelor contractuale se vor avea in vedere dispozitiile Legii 15/1994 privind amortizarea
capitalului imobilizat in active corporale si necorporale, modificata si completata prin O.G. 54/1997, si in
primul rand termenele de amortizare prevazute de H.G. 964/23.12.1998 pentru aprobarea clasificatiei si
duratelor normale de functionare a mijloacelor fixe.
Conform art.7(1) pct.2, francizorul va instiinta pe beneficiar cu un preaviz suficient de mare asupra
intentiei de a nu reinnoi contractul la data expirarii sau de nu se semna un nou contract.
Durata preavizului se va aprecia in mor concret pentru fiecare caz in parte tind cont de situatia specifica
a contractului si a partilor contractante. In suficienta duratei de preaviz, reamane un element ce vatrebui
demonstrat de catre beneficiar.
 Lipsa preavizului, ori insuficienta sa nu pot opri incetarea contractului odata cu ajungerea la termen daca
una din parti isi exprima intenti a de a nu continua raporturile contractuale. In aceasta situatie partea in culpa
este obligata la plata de despagubiri.
Daca dupa ajungerea la termen partile continua raporturile contractuale fara a semna un nou contract,
consideram ca, asemeni locatiunii, contractul de franciza se considera prelungit in mod tacit de catre parti. Noul
cotract va fi pe termen nedeterminat in conditiile primului contract.229
In cazul contratelor de franciza incheiate pe termen nedeterminat, contractul ia sfarsit prin denuntarea
unilaterala de catre oricare din parti, cu conditia respectarii termenului de preaviz.
Conform art7.(1) pct.2, in cadrul clauzelor de reziliere se vor stabili in mod clar circumstantele in care
pot sa determine fara preaviz. Rezulta ca in lipsa acest prevderi exprese preavizul in caz de reziliere este
intotdeauna obligatoriu.
Consideram ca dispozitiile art. 7(1), pct.1 raman aplicabile, in sensul ca francizorul nu e in drept sa
inceteze contractul inainte curgerii unui termen suficient pentru amortizarea investitiilor beneficiarului.
Pentru nerespectarea conditiilor de reziliere francizorul poate fi obligat la plata de daune.
Reinnoirea este optiunea partilor de a continua raporturile cotractuale dupa ajungerea la termen,
rezilierea contractului.
Partile contractante vor trebui sa prevada termenul si conditiile noului contract. Termenul noului
contract va avea in vedere situatia bunurilor neamortizate din investitia beneficiarului
Se va stabili daca beneficiarul va plati, sau nu, din nou o taxa initiala, cuantumul noilor redevente,
transormarile relative la continutul obligatiei de asistenta tehnica si/sau comerciala.
Rezilierea opereaza , in afara cazurilor de incetarea a contractelor fara termen, ca sanctiune impotriva
cazurilor de incalcare culpabila a obligatiilor contactuale. In aceste situatii este insotita de executarea clauzelor
penale ori de plata despagubirilor.
In conformitate cu textul art.8 din OG 51/1997 asa cum a fost modificat, francizorul nu este in drept sa
ceara rezilierea contractului, indata ce o incalcare a contractului s-a produs din partea beneficiarului, ci va
notifica in scris beneficiarului orice incalcare a obligatiilor contractuale si ii va acorda un termen rezonabil de
remediere. Acordarea unui asemenea termen obligatoriu este o exceptie in materie comerciala si va fi interpretat
in sens strict.
Pentru orice cauza de reziliere, ca regula, un preaviz este necesar. Prin exceptie partile pot prevedea
anumit cauze de reziliere in care un preaviz nu este necesar.
Dupa trecerea termenului de preaviz, continuarea raporturilor contractuale nu este posibila decat in baza
senarii unui nou contract.
In formularea initiala art. 6 din OG 52/1997, in ultimul paragraf, prevedea necesitatea introducerii in
contract a conditiilor recuperarii de catre francizor, a oricarui element corporal sau necorporal care-i apartine,
in caz de incetare a contractului inainte deteremen. In cazul bunurilor exploatate in leasing vor fi aplicate
prevederile contractulale si dispozitiile OG 51/1997.
Cesiunea contractelor sinalagmatice nu este posibila in dreptul roman care nu cunoaste institutia
transmiterii datoriilor intre vii prin acte cu titlu particular. Pentru acest motiv in situatiile in care contractul de
franciza permite cesiunea contractului se va folosi in acest scop un complex de operatiuni format ca regula dint-
o cesiune de creanta dublata de o remitere de datorie.230 Aceasta combinatie de operatiuni nu este singura
imagnabila pentru a efectua o cesiune de contract ( spre exemplu, in conditiile legii se poate folosii novatia).
Mijlocul prin care cesionarul devine obligat fata de debitorul cedat care este un tert fata de cesiune, poate fi o
stipulatie pentru altul cuprinsa in actul cesiunii, o novatie sau o fidejusiune.
Recunoastem ca opertiunea de cedare a unui contract este anevoiasa in conditiile actulei reglementari si
este imperfecta in sensul ca ridica probleme serioase sub aspectul interdependentei obligatiilor, opozabilitatii,
ori neexecutarii obligatiilor cesionarului fata de debitorul cedat
Trebuie subliniat ca atat cesiunea de creanta cat si remiterea de datorie sunt dua acte juridice
independenta astfel soarta unui ca regula nu influenteaza pe celalalt, iar obligatiile inzvorate din cele doua
contracte nu sunt interdependente.

229
Francisc Deak Tratat de drept civil - Contracte speciale,Actami, 1998, pag.157-159.
230
Pentru amanunte vezi L.Pop Drept civil-teoria generala a obligatiilor, Chemarea, Iasi, 1996, pag.444 si urm. si pag.482 si urm.
 Cesiunea de cranta se face in acest caz cu acordul debitorului cedat pentru ca franciza are un pronuntata
caracter intuitu personae. Este necesara spre opzabilitate si notificarea catre creditori si debitori.
In cazul unei cesiuni neurmate de remiterea de datorie sau alt mijloc de stingere a obligatiei vechiului
debitor, va determina subzistenta vechii datorii in persoana.
Sub aspectul conditiilor in care o cesiune poate avea loc, aratam ca acordul partilor est intotdeauna
necesar.
Nu in ultimul rand aratam ca cesiunea contractului poate consta, in relitate, intr-o reziliere a vechiului
contract si semnarea unui nou contract.
Daca in privinta cedarii drepturilor si obligatiilor beneficiarului, ipotezele nu sunt greu de umaginat, in
ce priveste cedarea de catre francizor a drepturilor si obligatiilor sale unui alt este mai greu de realizat pentru ca
obligatiile francizorului sunt strans legate de persoana acestuia.
De cele ami multe ori cedarea unui beneficiar sau a unei retele de franciza zonale, are in vedere ipoteza
raporturilor de subfranciza, cand fie un francizor cedeaza drepturile si obligatiile sale unui nou beneficiar care
devine si francizor fata de beneficiarii cedati, in acest caz vechiul contract de franciza se transforma in contract
de subfranciza, fie cesiunea are ca obiect contracte de subfranciza, astfel incat francizorul, detinator al
conceptului francizabil, nu se schimba.
In final, amintim ca cel mai usor se realizeza o cesiune indirecta care are loc prin cedarea partilor
sociale sau actiunilor majoritare ale societatii beneficiare sau francizoare.

5.Clauze specifice contractului international de franciz

Am prezentat pe larg in partea rezervata internationalitatii contractului de franciza, amploarea
dezvoltarii retelelor internationale precum si importantele avantaje pe care franciza le ofera investitorilor pentru
a-si transporta afacerea in cele mai variate zone ale lumii.
La acest moment ne vom opri asupra unor aspecte care au un caracter preponderent tehnico-juridic legat
de prinipalele probleme care se ivesc cu ocazia incheierii contractelor de franciza cu element de extraneitate.
Cat priveste ipotezele posibile in aplicarea francizei si retelelor transfrontiera facem trimitere la
paragraful rezervat internationalitatii contractului de franciza.
Recunoscand multitudinea problemelor ce se pot aborda in legatura cu contractele de franciza cu
element de extraenitate, ne vom rezuma la a prezenta doar problemele legate de legislatia aplicabila
contractului, cand este incident un conflict de legi; rezolvarea litigiilor, stabilindu-se organul jurisdictional
competent si problema clauzelor de impreviziune, stabilind efectele conditiilor externe asupra soartei
contractului.

5.1.Legea aplicabila
Principala problema care trebuie rezolvata in eventualele litigii care pot intervenii in legatura cu
contractele de franciza este legata de determinarea legii aplicabile.231
Ca regula generala consacrata prin art.73 din Legea 105/1992, contractelor li se aplica legea desemnata
de parti. Formei contractului i se aplica legea care guverneaza si fondul contractului in conformitate cu
dispozitiile art.86(1) si 71(1), actul considerandu-se valabil din punct de vedere al formei al formei daca partile
se gasesc la data semnarii contractului in state diferite si au indeplinit conditiile de forma ale unui dintre aceste
state, sau daca reprezentantul partii a indeplinit conditiile de forma ale statului unde s-a aflat in momentul
semnarii contractului. Cu tote acestea daca legea aplicabila fondului impune o anumita forma solemna sub
sanctiunea nulitatii, acesta trebuie respectata.
Ca principiu libertatea partilor in a desemna legea aplicabila este totala. Exceptie facand limitele
imupuse de respecarea normelor imperative de drept international privat, precum si situatiile in care fie legea
desemnata ar invalida insusi contractul, fie cand sistemul de drept desmnat de parti este absolut impropriu
pentru a guverna efectele contractului.232
Cu titlu expenficativ aratam unele dintre domeniile in care pot fi incidente normele imperative in contra
legii desemnate de parti. Astfel consideram ca se aplica in mod imperativ normele relative la protectia

231
Reglementarea raporturilor de drept international privat se face in baza Legii 105/1992, publicata in MO 245/1.10.1992.
232
Dragos-Alexandru Sitaru - Drept international privat, Actami, 1997, pag.189-191.
consumatorilor, protectia semnelor de atragere a clientelei, legislatia fiscala precum si legislatia concurentei
comerciale.
Partile pot fractiona continutul contractului desemnand conform art.75, ca legi diferite sa guverneze
diferita parti ale contractului. O asemenea fragmentare este intalnita atunci cand se doreste cumularea intr-un
contract a legilor care reglementeaza cel mai bine institutiile incidente.
In lipsa unei legi alese, contractul este supus legii statului cu care prezinta legaturile cele mai stranse.
In cazul contractului de franciza consideram ca obligatia caracteristica ce este esenta legaturilor mai
stranse este reprezentata de punerea la dispozitia beneficiarului de catre francizor a conceptului francizabil. In
concluzie in lipsa unei desemnari contractuale va fi aplicata legea in care francizorul isi are domiciliul,
resedinta, ori fondul de comert sau sediul statutar.

5.2.Rezolvarea litigiilor
Contractelor de comert international le sunt specifice clauzele de preintampinare a litigiilor, care
presupun analiza periodica a modului in care evolueaza raporturile contractuale si luarea unor masuri care sa
remedieze eventualele dificultati in executarea contractului.
Franciza fiind un contract a carui derulare presupune o lunga colaborare intre parti, obliga partenerii la o
conduita concilianta in in rezolvarea dificultatilor.
Daca regula dorita este rezolvarea tutror diferendelor pe cale amiabile, exceptia este data de apelarea
pentru rezolvarea litigiilor la jurisdictia instantelor judecatoresti, ori a unor curti arbitrale.
Instanta competenta va fi desemnata de catre parti prin contract aratand instantacaui stat este competenta
sa judece litigiul intre parti. Daca partile nu fac nicio referire contractula la aceasta problma instanta competenta
va fi determinat conform normelor de drept international privat.

5.3.Impreviziunea (clauza de hardship)

Clauza de impreviziune dsemnata de cele mai mult ori cu expresia de hardship, are in vedere situati in
care una din parti este pusa intr-o situatie foarte grea prin destabilizarea echilibrului contractual datorita unei
situatii externe independente de vointa sa.
Clauza de impreviziune are menirea de a permite partilor renogocierea obligatiilor contractuale in scopul
restabilirii echilibrului conractual, grav afectat de o situatie care excede oricarei culpe a partilor.
Clauza de impreviziune are o larga aplicabilitate in contractele internationale pe termen lung, in care pe
parcursul derularii raporurilor contractuale conditiile externe pot suferii numeroase si substantiale modificari
care pot determina o grava deteriorae a echilibrului contractual stabilit in termenii contractului initial.
Principiul adaptarii contractelor la relitatile externe in schimbare, nu este cunoscut de sistemul de drept
roman care se fundamenteaza pe principiul fortei obligatorii a contractelor, asa cum este el reglementat de
art.969 C.civ..
Cu toate aceste introducerea unor clauze de hardship in contractele internationale este admisibila
deoarece principiul fortei obligatorii a contractului nu este de ordine publica in dreptul international privat.
Pentru ca o clauza de impreviziune sa conduca la modificare contractului initial trebuie sa se fac dovada
existentei unei cauzze exterioare, care a condus la situatia de dezechilibru.
Partile de obice apeleaza la o formulare generala care sa acopere tote situatiile ce pot intervenii in
derularea contractului,iar uneori insotesc aceasta formulare generala de anumite situatii concrete care pot fi
considerate circumstante generatore de dezechilibre, situatii enuntate cu titlu de exemplu. Astfel se pot aminti
schimbarile economice, legislative, politice, etc.
O alta conditie importanta care trebuie indeplinita este acea ca dezechilibrul creat intre obligatiile
partilor trebuie sa fie substantial. Caracterul substantial al dezechilibrului se apreciaza de parti in conditiile
concrete ale cazului. Deasemenea partile pot determina anumite criterii obiective de natura economica pentru
aprecierea dezechilibrului.233
Clauze de impreviziune nu opereaza automat, contractul neputand fi modificat decat printr-un nou acord
stabilit in urma unor negocieri.

233
Dragos-Alexandru Sitaru op.cit., pag.107
 In cazul francizei negocierile au ca obiect intinderea obligatiilor financiare privitoare la plata
redeventelor catre francizor, redevente care pot fi majorate sau micsorate. Conceptul francizabil ca obligatie
colaterala fiind, in general, intangibil.
Existenta unei asemenea clauze transforma negocierea intr-o obligatie a carui neexecutare se
sanctioneaza cuplata de daune.
Daca partile nu ajung la un acord dupa purtarea negocierilor fie contrcatul se reziliaza, de plin drept, la
expirarea termenului fixat pentru negocieri, fie partile pot desemna un arbitru care sa fixeze masurile de
restabilire a echilibrului contrctual.
Trebuie amintit ca daca motivul care a condus la modificarea prevederilor initiale nu ami exista, oricare
din parti, francizorul sau beneficiarul, poate solicita restabilirea conditiilor initiale.

6.II.C. FRANCIZA SI LEGISLATIA CONCURENTEI COMERCIALE

1.Dreptul roman al concurentei

Acordurile de franciza intereseaza legislatia romana a concurentei concurentei in special, legislatia
antimonopol si in mai mica masura domeniul concurentei neloiale. Principalele probleme care intereseaza
materia concurentei neloiale sunt in legatura cu folosirea fara drept a insemnelor de atragere a clientelei ( firma ,
emblema) altele decat cele care beneficiaza de o protectie speciala, aspecte care au fost tratate la partea dedicta
transmiterii semnelor distinctive.
Legislatia antimonopol din Romania are la baza Legea Concurentei nr .21/1996 234- lege care intereseaza
in egala masura atat contractele nationale de franciza cat si contractele internationale de franciza.
Potrivit art. 2(1) lit.a), dispozitiile legii se aplica actelor si faptelor care au sau pot avea ca efect
restrangerea, impiedicarea sau denaturarea concurentei savarsite de: a) agenti economici sau asociatiide agenti
economici- persoane fizice sau juridice- de cetatenie sau nationalitate romana sau straina, denumiti in
continuare agenti economici.... Legea se aplica oricarui agent economic roman sau strain, elementul care
intereseaza fiind, conform art.2(3), ca actele si faptele prevazute la alineatul (1)sa fie savarsite pe teritoriul
Romaniei, fie sa sa fie savarsite in afara teritoriului tarii, dar produc efecte pe teritoriul Romaniei.
Orice contract de franciza poate forma obiectul sanctiunii legislatiei concurentei comerciale daca
afecteaza piata romaneasca.
Acordul de franciza presupune de cele mai multe ori un control al preturilor de revanzare, un control al
prodctiei, distributiei, dezvoltarii tehnologiei si inventiilor; de asemenea, acordurile de exclusivitate presupun o
impartire a pietelor de desfacere si aprovizionare si nu in ultimul rand, in mod curent, o franciza presupune si o
selectare a furnizorilor agreati. Toate aceste aspecte au fost tratate distinct in parte rezervata clauzelor
contractului de franciza.
In aplicarea prevederilor legii mentionate, Consiliul Concurentei a adoptat Regulamentul privind
acordarea de exceptarii, pe categorii de inelegeri, decizii de asociere ori practici concertate, de la interdictia
prevazuta la art.5 alin.(1) din Legea concurentei nr.21/1996235
In art.1alin.1 din regulament se enumera 8 categorii de acorduri exceptate de la aplicarea art.5 alin.1 din
Legea concurentei. A sasea categorie exceptata priveste acordurile de franciza.
Capitolul VII din acelasi Regulament este rezervat conditiilor de exceptare pentru acordurile
de franciza, cuprinzand articolele de la 33 la 38, textul capitolului reprezinta o traducere a Regulamentului
4087/1988 al Comisiei Comunitatii Europene.
Art. 33 intitulat obiectul exceptarii cuprinde definitiile principalelor concepte la care face apel un
acord de franciza. Este aici locul sa facem o critica celor care au redactat acest regulament deoarece dincolo de
lipsa unei elementare culturi juridice s-au dovedit niste traducatori amatori, introducand in limba romana
cuvinte si notiuni inexistente.
Cu titlu de exemplu, vom analiza modul in care este definita franciza. Astfel, art.33 alin.2 care se
doreste a fi traducerea art. I pct. 3 a) din Regulamentul 4087/1988 a Comisiei CE. In textul comunitar se afce

234
Legea nr.21/1996 a fost publicata in M.O. nr.88 din 30 aprilie 1996 (vezi art. 5).
235
Regulamentul a fost aprobat de Plenul Consiliului Concurentei si pus in aplicare prin Ordinul nr.34/1997 (MO nr.49/21.03.1997), fiind publicat in MO nr.56
bis/3.04.1997.
referire la marci, nu doar despre marci de comert care presupun ca este o traducere nefericita a lui
trademarks.
Apoi, textul comunitar vorbeste despre nume comercial, care poate fi tradus la noi fie prin termenul
legal de firme, fie prin termenul acceptat de nume comercial, in nici un caz denumiri comerciale.
Textul comunitar vorbeste despre embleme, notiune folosita si de legea romana, iar nu firme de
magazin.
Designul include si modelele nu pot fi, deci, enumerate alaturat, textul comunitar vorbeste de spre
desene si modele.
In fine, mai prezentam doar cazul patentului care apare consecvent in textele Consiliului Concurentei
fara sa fi remarcat ca in Romania exista brevete.
Textul regulamentului in forma romaneasca nu pastreaza si preambulul textului comunitar care continea
anumite consideratii teoretice utile.Dintre acestea amintim faptul ca textul comunitar distingea intre diferitele
tipuri de franciza , aratnd ,totodata, ca francizele industriale nu sunt cuprinse de prezenta reglementare de
exceptare. In lipsa distinctiei textul roman se va aplica tuturor categoriilor de franciza.
Partea buna a art.33 din Regulamentul Consiliului Concurentei reiese din faptul ca, desi prost tradus, el
este forma romaneasca a reglementarii comunitare de exceptare a unor categorii de franciza. Pe aceasta cale,
avem intr-o reglementare romaneasca singurele definitii ale elementelor caracteristice francizei care se apropie
de esenta francizei . Remarca in special definitia acordului de franciza, a know-how-ului si a conditiilor
acestuia, defintii care se regasesc analizate in prezenta lucrare.
Textele romanesti privind reglementarea concurentei comerciale anterioare O.G. 52/1997 denumesc
partile acordurilor de franciza prin cedent pentru francizor si concesionar pentru beneficiar.

2. Aspecte de drept comunitar al concurentei

Despre reglementarile comunitare in materia raporturilor francizei cu exigentele dreptului comunitar al
concurentei am avut acazia sa facem referiri in repetate randuri pe parcursul lucrarii.
Aspectele de drept comunitar al concurentei prezinta un dublu interes. Pe de-o parte hotararile Curtii de
Justitie Europene de la Luxemburg pot fi considerate niste texte care chiar in lipsa unei forte obligatorii in ceea
ce ne priveste au o valoare teoretica deosebita sintetizand problemele care s-ar pute pune in raport cu diferitele
clauze ale contractelor de franciza. Aceasi discutie o comporta si Regulamentele si Deciziile de exceptare ale
Comisiei Europene.
Pe de alta parte, reglementarile comunitare prezinta un interes special in ceea ce ne priveste deoarece,
legislatia romana a concurentei se bazeaza pe textele comunitare. Legea 21/1996 se bazeaza pe textele art 85, 86
din Tratatul de la Roma, iar textul privitor la exceptarea contractului de franciza este tradus din Regulamentul
4087/1988 al Comisiei Europene.
Fara a intra in detalii legate de aplicarea normelor comunitare si notificare acordurilor comunitare de
franciza, aspecte care ele insele formeaza obiectul unor tratate speciale, 236vom arata cum s-a ajuns la
reglementarea de exceptie a Comisiei si vom analiza principalele clauze contractuale din prisma textului
Regulamentului de exceptare. Nu vom arata care sunt conditiile cerute de Regulament pentru aplicarea
exceptarii, acestea fiind identicele cu cele prezentate la punctul anterior.
Daca legislatia concurentiala protejeaza libera concurenta pe o piata in general, legislatia comunitara
intereseaza libertatea concurentiala dintre pietele statelor memebre, in special.
Reglementarile comunitare in meterie de franciza sunt rodul jurisprudentei Curtii de Justitie a CE, care
prin intermediul unor cazuri devenite celebre si-a maifestat rolul creator. Astfel cazuri precum Yves Rocher ,
ComputerLand, Service Master, Charles Jourdan si Pronuptia au reprezentat taramul pe care contractul de
franciza si-a conturat identitatea specifica si au determinat conturarea opiniei ca franciza desi nu se incadreaza
in tiparele concurentiale traditonale, este un contract ale carui avantaje deasesc neajunsurile create.
Pe cale ajuns la concluzia de principiu ca oricare dintre cluzele specifice unui contract de franciza sunt
acceptabile daca sunt necesare pentru protectia drepturilor de proprietate intelectuala, identitatii si reputatiei
retelei.

236
Oliver Gust Les procedures europeennes du droit de la concurrence et de la franchise, Jupiter, Europe 1992.
 Pana la aparitia Regulamentului 4087 din 30 nov.1988 privind aplicarea art.85 paragraful 3 din tratatul
institutiv (Roma) la anumite categorii de acorduri de franciza, exceptarile de la aplicarea regimului concurential
restrictiv erau acordate prin intermediul deciziilor de exceptare individuala, date de catre Comisie. O exceptare
pe categorie de acord era necesara si pentru ca notificarile avand ca obiect acorduri de franciza erau tot mai
numeroase, iar obiectul lor viza cam aceleasi aspecte.237
Necesitatea unei reglementari de exceptie a fost resimtita de lumea francizorilor foarte pregnant o data
cu judecarea cazului Pronuptia, caz care a dus pana la urma la aparitia Regulamentului de exceptare.
Prezentat foarte pe scurt litigiul se referea la neplata de ctre un beneficiar german al retelei Pronuptia a
redeventelor datorate francizorului pentru mai bine de doi ani. Francizorul dupa ce a obtinut castig de cauza
initial, s-a vazut confruntat cu invocare de catre beneficiar in fata Curtii Supreme de Justitie germana a nulitatii
contractului de franciza pe motiv ca acesta ar contravenii art. 85 din Tratatul de la Roma, restringand concurenta
in spatiul comunitar, ca urmare a aplicarii exclusivitatii comunitare. Curtea Suprema a inaintat cazul catre
Curtea de Justitie Europeana pentru a face o interpretare a textelor invocate in raport cu acordul de franciza.238
A urmat o perioada de mari actiuni de promovare a intereselor francizorilor care s-a finalizat in mod
fericit prin pronuntarea hotararii CJCE din 26 ian.1986 in speta Pronuptia de Paris, care statuta regula ca o
asemenea restrictie a concurentei este admisibila daca ea este necesara pentru protectia drepturilor francizorului
a identitatii si reputatiei francizei. Ca o urmare fireasca in 1988 comisia a emis Regulamentul de exceptare.

237
Oliver Gust, op cit. pag.25-26,
238
In conformitate cu art. din Tratatul de la Roma Curtea de Justitie de la Luxembur este indreptatita ca la sesizarea instantelor nationale sa faca o judecata preliminara
a cazului care vizeaza interpretarea unitara a textelor comunitare. Concluzia Curtii nu are putere juridica fata de parti.
 Capitolul VI
CONTRACTUL DE KNOW-HOW

O definiie legal a know-how-ului se regsete n legislaia actual n OG 52/1997 privind regimul

juridic al francizei, modificat i aprobat prin Legea nr. 79/1998. Potrivit art. 1 lit. d) din actul normativ
amintit, know-how-ul este ansamblul formulelor, definiiilor tehnice, documentelor, desenelor i modelelor,
reelelor, procedeelor i al altor elemente analoage, care servesc la fabricarea i comercializarea unui produs.
O alt definiie mai complex este dat de Codul fiscal, potrivit cruia know-how-ul este orice
informaie cu privire la experiena industrial, comercial sau tiinific care este necesar pentru fabricarea
unui produs sau pentru aplicarea unui proces existent i a crei dezvluire ctre alte persoane nu este permis
fr autorizaia persoanei care a furnizat aceast informaie; n msura n care provine din experien, know-
how-ul reprezint ceea ce un productor nu poate ti din simpla examinare a produsului i din simpla cunoatere
a programului tehnicii.
O definiie a know-how-ul gsim i n Regulamentul privind exceptarea acordurilor de transfer de
tehnologie de la aplicarea prevederilor art. 5 alin. 1 din Legea concurenei nr. 21/1996, care, n art. 2 alin. 1 lit. i
arat c know-how-ul este un pachet de informaii practice nebrevetate, rezultnd din experien i testare, care
sunt secrete, substaniale i identificate. Acelai articol stabilete c pachetul de informaii este secret dac nu
este general cunoscut sau uor accesibil, i este substanial dac este important i util pentru fabricarea unor
produse.
Legea arat de asemenea c, pentru a fi identificat, pachetul de informaii trebuie s fie descris ntr-o
manier suficient de cuprinztoare pentru a face posibil verificarea ndeplinirii criteriilor de secret i
substanialitate.
Aceast definiie este preluat din Decizia Comisiei Europene nr. 4087/ 30.11.1988 i din Regulamentul
nr. 772/2004 privind aplicarea Articolului 85(3) din Tratatul de Uniune unor acorduri de transfer de tehnologie.
Comisia European definea know-how-ul n acest Regulament ca fiind un pachet de informaii tehnice, care
sunt secrete, substaniale i identificate. Regulamentul Comisiei Europene analizeaz fiecare dintre cele trei
trsturi ale unui pachet de informaii devenit know-how, dup cum urmeaz:
- acest ansamblu de cunotine, denumit generic know-how (n limba francez savoir-faire) are caracter
secret, n sensul c nu este general cunoscut sau uor accesibil persoanelor din mediul care se ocup n mod
obinuit cu acest gen de informaii. Caracterul secret al acestui pachet de informaii nu presupune ca fiecare
component, formul, definiie tehnic n parte s fie total necunoscut, ns valoarea lui comercial este dat
de faptul c informaia respectiv - n conexarea elementelor acesteia - este secret.
- pe lng caracterul secret, know-how-ul trebuie s fie substanial i identificat. Pentru a fi substanial,
know-how-ul trebuie s includ informaii importante pentru fabricarea, vnzarea produselor sau pentru
prezentarea serviciilor pe pia, relaiile cu clientela, gestiunea administrativ i financiar.
Know-how-ul este substanial dac el este util beneficiarului, fiind apt s-i amelioreze poziia
concurenial i rezultatele i s-i asigure eventual ptrunderea pe alte piee239.
Pentru a fi substanial, know-how-ul trebuie s fie original. Originalitatea know-how-ului nu se
apreciaz prin raportare la fiecare element al su, ci prin raportare la conceptul unitar care este know-how-ul.
Este posibil ca unele elemente ale know-how-ului, privite individual, s nu fie originale, ele putnd fi cunoscute
de ctre beneficiar pe alte ci sau prin alte metode dect prin transmiterea know-how-ului. Chiar i n aceste
condiii i chiar n ipoteza n care nici unul dintre elementele know-how-ului nu este original, vom fi n prezena
unui know-how original i substanial dac modul n care aceste elemente sunt mbinate i puse s lucreze este
original.
- n plus, know-how-ul trebuie s fie identificat. n acest sens, n Decizia Comisiei Europene citat
anterior se arat c know-how-ul trebuie s fie descris de o manier suficient de complet pentru a permite
verificarea reunirii condiiilor de secret i substanialitate240.

239
Vezi n acest sens Decizia Comisiei Europene nr. 4087/30.11.1988 i Regulamentul nr. 772/2004
240
Decizia 4087/1988, art. 1, pct. 3, lit. h)
 n doctrina francez, know-how-ul (savoirfaire n limba francez) este definit ca un ansamblu de
cunotine tehnice transmisibile, dar inaccesibile imediat publicului i nebrevetate241.
De remarcat c doctrina francez folosete n paralel termenul de know-how cu cel de savoir faire,
dei termenul englez (know-how a ti cum s faci) exprim mai complet esena noiunii dect termenul
francez (savoirfaire a ti s faci).
ntruct, n general, transmiterea know-how-ului este strns legat de transmiterea drepturilor exclusive
de proprietate industrial (asupra inveniilor, mrcilor, desenelor i modelelor industriale), ea a fost tratat de
doctrin ca un accesoriu n cadrul contractelor de cesiune i de licen.
Cum ns cunotinele care alctuiesc un know-how pot exista i liber nu doar n legtur cu o invenie
brevetat, o marc de fabric nregistrat sau un desen sau model industrial protejat, ele pot fi transmise fie
printr-un contract de franciz, fie printr-un contract al crui obiect principal i distinct sunt chiar aceste
cunotine cu caracter secret - contractul de know-how.

Delimitarea know-how-ului de secretul de fabric

Legea nr. 11/1991 privind concurena neloial definete, n art. 1 1 lit. b, noiunea de secret comercial ca
fiind informaia care,n totalitate sau n conexarea exact a elementelor acesteia, nu este n general cunoscut
sau nu este uor accesibil persoanelor din mediul care se ocup n mod obinuit cu acest gen de informaie i
care dobndete o valoare comercial prin faptul c este secret, iar deintorul a luat msuri rezonabile, innd
seama de circumstane, pentru a fi meninut n regim secret; protecia secretului comercial opereaz atta timp
ct condiiile enunate anterior sunt ndeplinite.
Acelai articol, la lit. a, arat c este contrar uzanelor comerciale cinstite utilizarea n mod neloial a
secretelor comerciale ale unui comerciant prin practici de genul neexecutrii unilaterale a contractului sau
utilizrii unor proceduri neloiale, abuzuri de ncredere, incitri la delict i achiziionri de secrete comerciale de
ctre terii care cunoteau c respectiva achiziie implic astfel de practici, de natur s afecteze poziia
comercianilor concureni pe pia.
n doctrin, secretele de fabric sunt definite ca mijloace de fabricaie avnd un caracter industrial i
secret, nefiind protejate de lege, cu o noutate relativ dar exploatate industrial.242
Pentru a ne afla n faa unui secret de fabric, informaia respectiv trebuie s ndeplineasc mai multe
condiii:
1. informaia trebuie s fie tehnic (formul, un procedeu, un desen, un proiect, etc.), comercial
(coninutul unor negocieri, oferte, contracte, indicatori financiari, etc.) sau administrativ (liste cu date de
contact ale unor clieni).
2. informaia s fie exploatat industrial i susceptibil de a fi transmis ctre teri.
3. informaia trebuie s fie secret (confidenial) aceast condiie este ndeplinit chiar dac informaia
este cunoscut i folosit de mai multe ntreprinderi, atta timp ct acestea pstreaz secretul cu privire la
folosirea ei, inclusiv unele fa de altele.243
Aa cum se observ, secretul de fabric se deosebete de knowhow n primul rnd prin aceea c
informaia respectiv nu este de natur a conferi un caracter mai competitiv ntreprinderii care o deine,
reducnd costurile i optimiznd producia (caracteristici ce in de esena know-how-ului). n plus, knowhow-
ul poate fi regsit pe tot parcursul procesului industrial, de la selecionarea materiilor prime i materialelor pn
la distribuia produselor finite, n timp ce secretul de fabric poate exista n procesul de fabricaie ca i formul
sau tehnic legat de acest proces.244

Delimitarea know-how-ului de asistena tehnic

241
A. Chavanne, J.J. Burst, Droit de la Propriete Industrielle, Dalloz, Paris, 1998, p. 347- 349
242
Al. trenc, B. Ionescu, Gh. Gheorghiu, Dreptul brevetului, vol. II, Ed. Lumina Lex, Bucureti, 2007, p. 332
243
Al. trenc, B. Ionescu, Gh. Gheorghiu, op. cit., p. 333
244
Anamaria Corbescu, Consideraii teoretice i practice asupra knowhowului, n Revista romn de dreptul proprietii
intelectuale nr. 1/2005, p. 206-223
 Asistena tehnic const n acordarea unui sprijin tehnic, prin personalul propriu, personalului altei
ntreprinderi, n vederea punerii n funciune a obiectului unei invenii (dobndit printr-un contract de cesiune
sau licen) sau punerii n aplicare a unor tehnici ce alctuiesc obiectul unui knowhow.
n general, se consider c inexistena unei clauze privind asistena tehnic ntr-un contract de cesiune de
brevet, de licen sau de transmitere de knowhow echivaleaz cu inexistena acestei obligaii, cu excepia
situaiilor n care acordarea asistenei tehnice este indispensabil exploatrii obiectului contractului.
Dac ns o asemenea clauz exist, ea trebuie s cuprind dispoziii clare cu privire la coninutul
obligaiei de acordare a asistenei tehnice, a modalitilor de executare i duratei sale.245

Delimitarea know-how-ului de invenia brevetat

Aa cum am artat deja n cuprinsul acestei lucrri, knowhow-ul este un pachet de informaii i
cunotine tehnice, nebrevetabile sau brevetabile dar niciodat brevetate. De cele mai multe ori, prin contractele
prin care se transmit drepturile asupra unui brevet se transmit i soluiile tehnice de exploatare optim a
obiectului inveniei (know-how-ul rezultat dintr-o experien dobndit i transmisibil).
Cu toate acestea, exist posibilitatea transmiterii ansamblului de cunotine tehnice ce alctuiete know
how-ul i separat, printr-un contract care nu include i drepturi protejate prin brevet.

Definiia i natura juridic a contractului de know-how

Contractul de know-how poate fi definit ca acea convenie prin care furnizorul, titularul know-how-ului
- transmite ctre beneficiar un pachet nebrevetat de informaii practice i cunotine tehnice, informaii ce
rezult din experiena sa dobndit i transmisibil contra unui pre sau redevene.
n legtur cu transmiterea know-how-ului s-a vorbit n doctrin despre o aa-numit "licen de know-
how", apropiind contractul de comunicare a know-how-ului de cel de licen de brevet 246. ntr-adevr, printr-o
licen de brevet titularul acestuia permite liceniatului s exploateze invenia protejat prin brevetul respectiv,
care i confer un drept absolut i exclusiv asupra inveniei.
Titularul unui know-how, ns, nu are un asemenea drept exclusiv de exploatare, astfel nct oricine
poate folosi i aplica cunotinele tehnice care fac obiectul know-how-ului, dac a ajuns la ele prin experien
proprie.
Contractul de know-how nu poate fi comparat nici cu un contract de cesiune de brevet, prin care
titularul brevetului - cedentul - transmite ctre cesionar dreptul su exclusiv asupra inveniei - drept real ce
poart asupra unui bun incorporal. Titularul know-how-ului nu are un drept real opozabil erga omnes asupra
elementelor ncorporate n know-how.
Cu toate acestea, Regulamentul privind exceptarea acordurilor de transfer de tehnologie de la aplicarea
prevederilor art. 5 alin. 1 din Legea concurenei nr. 21/1996 (Monitorul Oficial nr. 429/20.V.2005) vorbete, n
art. 2 alin. 1 lit. b, despre acordul de licen de know-how i despre cesiunea de know-how, integrnd
ambele noiuni n noiunea mai larg de acord de transfer de tehnologie. Considerm, aa cum am artat mai
sus, c nu putem vorbi nici de licen de know-how i nici de cesiunea de know-how, dat fiind faptul c att
cesiunea ct i licena, n materia proprietii intelectuale, implic existena unui drept exclusiv, drept ce nu se
poate nate n legtur cu know-howul.
Contractul de know-how a fost catalogat de doctrin i ca o varietate a contractului de antrepriz. Nu
putem s nu remarcm ns c, dac n contractul de antrepriz antreprenorul i asum o obligaie de rezultat, n
contractul de know-how furnizorul i asum o obligaie de mijloace.

Condiii de valabilitate a contractului

245
A. Chavanne, J.J. Burst, Droit de la Propriete Industrielle, Dalloz, Paris, 1998, p. 366
Dumitru Andrei, Petre Florescu, Theodor Mrejeru, "Contractul de comer internaional", Editura Coresi,
246

Bucureti, 1999, p. 92
 Pentru ncheierea valabil a contractului de know-how este necesar existena condiiilor generale de
valabilitate a contractelor prevzute de art. 948 Cod civil (consimmntul prilor, capacitatea, cauza licit a
obligaiei contractuale, obiectul contractului)247.
n legtur cu obiectul acestui contract, trebuie fcut precizarea c el este destul de greu de identificat.
Pentru a putea stabili cu exactitate ntinderea drepturilor i obligaiilor prilor unui contract de know-how este
necesar descrierea cu exactitate n cuprinsul contractului sau ntr-un document anexat a informaiilor i
cunotinelor nebrevetabile sau brevetabile dar nebrevetate, precum i determinarea produsului sau serviciului la
care aceste informaii i cunotine se aplic, n scopul producerii sau al exploatrii lor.

Caracterele juridice ale contractului de know-how. Forma

contractului
Contractul de know-how este un contract consensual atta vreme ct se ncheie valabil prin simplul
acord de voin al prilor, sinalagmatic, cu titlu oneros, generator de drepturi de crean, cu executare succesiv
sau imediat, nenumit, principal248.
n legtur cu forma contractului de know-how, ntruct nu exist reglementri legale speciale cu privire
la acest contract, prile sunt cele care hotrsc n ce form i exprim acordul de voin. Considerm, totui, c
sarcina probei privind existena i ntinderea know-how-ului este mult uurat de existena unui nscris care s
constate acordul de voin, precum i de existena unui suport scris de transmitere a informaiilor i
cunotinelor care alctuiesc know-how-ul249.

Efectele contractului de know-how. Obligaiile furnizorului

Din contractul de know-how se nasc n sarcina furnizorului urmtoarele obligaii:
1. Obligaia de comunicare a know-how-ului
Este o obligaie de "a face" care se execut prin comunicarea know-how-ului ctre beneficiar, fie ntr-o
form tangibil, fie ntr-o form intangibil250.
Pentru a putea stabili cu exactitate n ce const aceast obligaie a furnizorului, este necesar o scurt
analiz a elementelor componente ale know-how-ului n general.
Prima component este abilitatea tehnic, o noiune abstract ce descrie dexteritatea lucrtorului de a
realiza o anumit activitate. Aceast abilitate poate fi dobndit n limitele rutinei profesionale, prin repetarea
automat a unor activiti, dar poate veni i din aptitudinile personale ale lucrtorului pentru activitatea
respectiv. Aceast component nu poate face obiectul unei nstrinri251.
A doua component a know-how-ului este experiena tehnic, experien care i are izvorul ntr-o
practic industrial ndelungat i care poate fi comunicat, transmis prin asisten tehnic, consiliere n
punerea n aplicare a cunotinelor tehnice, care alctuiesc a treia component a know-how-ului. Cunotinele
tehnice ce intr n componena know-how-ului sunt provenite din informaiile cuprinse n stadiul tehnicii i n
genere cunoscute de o persoan cu calificare medie n domeniul de activitate respectiv. Aceste cunotine nu
implic noutate fa de stadiul tehnicii, ca n cazul inveniilor, astfel nct ele sunt accesibile pentru oricine are
o calificare medie n domeniu. Orice asemenea persoan se poate folosi de ele i poate dobndi experien ntr-
un anumit domeniu, investind timp, munc i bani i poate ajunge la acelai rezultat cu cel care deine know-
how-ul, motiv pentru care know-how-ul nu este protejat de lege prin recunoaterea unui drept exclusiv n
favoarea celui care-l deine.

2479
n acest sens a se vedea A. Cojocaru, "Drept civil. Partea general", Editura Lumina Lex, Bucureti, 2000, p.
175
24810
Dana Bivolaru, Sever Gabriel Bombas, Doru Bjan, "Contracte interne i internaionale", Editura Tribuna
Economic, Bucureti, 1999, p. 57
24911
Jean Marc Leloup, "La franchise, droit et practique", Paris, Delmas, 1991, p. 34
25012
World Intellectual Property Organisation, "Introducere n proprietatea intelectual" Editura Rosetti,
Bucureti, 2001, p. 67.
251
Anamaria Corbescu, "Considerente teoretice i practice asupra know-how-ului", n Revista Romn de DreptulProprietii
Intelectualenr.1/2005,p.219.
 Comunicarea know-how-ului ntr-o form material, tangibil, se face prin intermediul documentelor,
fotografiilor, schielor, diagramelor pe calculator, microfilmelor etc. Este vorba despre comunicarea datelor sau
informaiilor tehnice privind planurile arhitecturale ale cldirilor fabricilor, desene i schie ale mainilor,
diagrame ale instalrii echipamentelor n fabric, manuale sau instruciuni pentru funcionarea mainilor,
asamblarea componentelor, specificaii privitoare la materiale noi, evoluia schemelor privind procesul
tehnologic, instruciuni privind ambalarea i stocarea.
Comunicarea know-how-ului se poate face i ntr-o form nematerializat pe un suport, prin trimiterea
unor specialiti ai furnizorului n ntreprinderea beneficiarului pentru a asista la punerea n practic a
cunotinelor transmise precum i prin trimiterea unor tehnicieni, specialiti, de ctre beneficiar n
ntreprinderea furnizorului, pentru formarea lor n domeniul la care se refer know-how-ul.
O alt cale de transmitere a know-how-ului poate fi pregtirea personalului beneficiarului, fie n
ntreprinderea furnizorului, fie n ntreprinderea beneficiarului, cu ajutorul unor tehnicieni sau specialiti ai
furnizorului252.
Aadar, obligaia de comunicare a know-how-ului implic asigurarea pentru beneficiar a unor servicii
tehnice (demonstraii, recomandri cu privire la fabricare sau alte operaiuni), a asistenei tehnice (prin
pregtirea i ndrumarea personalului beneficiarului), a unor servicii de management (direcionarea
operaiunilor de fabricaie sau a altor tipuri de operaiuni cum ar fi planificarea sau gestiunea financiar i de
personal)253.
De reinut este faptul c obligaia de comunicare a know-how-ului nu se execut dintr-o dat, prin
simpla transmitere a unor informaii, ci ea presupune o activitate continu, de instruire a personalului
beneficiarului, de supraveghere a modului n care sunt aplicate cunotinele transmise254.
Considerm c asistena tehnic, serviciile tehnice acordate de ctre furnizor beneficiarului n
executarea obligaiei de comunicare a know-how-ului, constituie suportul concret de transmitere a know-how-
ului, format dintr-un ansamblu de aciuni specifice destinate asigurrii condiiilor pentru o bun exploatare a
know-how-ului de ctre beneficiar.

2. Obligaia de comunicare a perfecionrilor

Este de la sine neles c, n situaia n care prile (furnizorul i beneficiarul) stipuleaz expres n
convenia lor c n sarcina furnizorului cade i obligaia de a comunica ctre beneficiar dezvoltarea i
perfecionarea know-how-ului, ulterioare ncheierii conveniei, furnizorul, n executarea contractului, va
comunica beneficiarului i toate mbuntirile aduse know-how-ului care face obiectul contractului respectiv.
Problema existenei sau inexistenei acestei obligaii se pune doar n situaia n care n contract nu exist
nici o clauz n acest sens.
n doctrin s-a exprimat opinia c, n ipoteza enunat mai sus, obligaia de transmitere a know-how-ului
nu implic i transmiterea perfecionrilor aduse ulterior ncheierii contractului255.
ntr-o alt opinie, o asemenea clauz de comunicare a perfecionrilor este considerat a fi de natura
contractului de know-how. Potrivit acestei opinii, chiar dac n contract nu exist o clauz expres n acest sens,
prin ncheierea contractului se nate n sarcina furnizorului, alturi de obligaia de comunicare a know-how-ului,
i obligaia de comunicare a mbuntirilor i perfecionrilor ulterioare.
Considerm c obligaia furnizorului de a transmite ctre beneficiar perfecionrile i mbuntirile
ulterioare nu subzist n lipsa unor clauze contractuale n acest sens, motivat de faptul c furnizorul nu are un
drept exclusiv asupra know-how-ului respectiv. Cunotinele tehnice care-l alctuiesc pot fi folosite n
continuare de ctre furnizor sau pot fi folosite de ctre un ter care a ajuns la ele n urma muncii i experienei
proprii.

25214
J.J. Burst, "L`assistence tehnique dans le contrat de transfr tehnologique", Recueil Dalloz, Paris, 1979, p.
100
25315
W.I.P.O., op. cit., p. 67
25416
.M. Leloup, op. cit., p. 27
25517
J.M. Mousseron, "Receptoire de droit commercial", Dalloz, "Savoir-faire", nr. 37
 Folosind n continuare cunotinele tehnice respective, furnizorul le poate mbunti, perfeciona, aceste
mbuntiri i perfecionri putnd forma eventual obiectul unui nou contract de know-how, dar neputnd
forma obiectul unei obligaii subnelese n contractul iniial.

3. Obligaia de garanie pentru vicii

n legtur cu aceast obligaie se pune problema dac furnizorul know-how-ului este inut s rspund
fa de beneficiar n situaia n care ansamblul cunotinelor transmise nu produc efectul scontat, efectul pe care
l-a avut n vedere beneficiarul atunci cnd a negociat i a ncheiat contractul.
Rspunsul la aceast ntrebare poate fi dat numai analiznd n concret fiecare caz n parte. Considerm
c o instan de judecat investit cu soluionarea unui asemenea litigiu va trebui s analizeze clauzele
contractuale, s extrag voina intern a prilor i acolo unde sunt detaliate mijloacele (ansamblul de cunotine
tehnice ce trebuie transmise) i efectele care trebuie s se produc n raport de aceste mijloace, iar aceste efecte
nu s-au produs ca urmare a unor vicii de concepie, poate s angajeze rspunderea contractual pentru vicii a
furnizorului.
Facem precizarea c sarcina de a proba existena unui viciu de concepie aparine n mod evident
beneficiarului.
n ce privete neproducerea efectelor scontate n urma aplicrii know-how-ului transmis (nu s-au redus
costurile, nu a crescut profitul etc.), acest fapt nu poate constitui un temei pentru invocarea de ctre beneficiar a
rspunderii pentru vicii ascunse a furnizorului.
Se pune problema existenei sau inexistenei n sarcina furnizorului a unei obligaii de pstrare a
secretului cu privire la cunotinele ce alctuiesc know-how-ul.
Plecnd de la faptul c una dintre trsturile know-how-ului, cuprins n toate definiiile sale, este
caracterul secret, nu putem vorbi de o obligaie de pstrare a secretului, n sarcina furnizorului aa cum la
vnzare cumprare nu putem vorbi de obligaia vnztorului de a transmite proprietatea. Atunci cnd ns
furnizorul divulg secretul, aducndu-l la cunotina publicului larg, cu consecina diminurii valorii comerciale
a know-how-ului, beneficiarul poate cere rezilierea contractului i angajarea rspunderii furnizorului, dar nu
pentru nerespectarea obligaiei de pstrare a secretului ci pentru eviciune din fapta proprie a furnizorului, n
urma creia a disprut, parial sau total, chiar bunul care face obiectul contractului. Este de altfel singurul caz n
care poate fi angajat rspunderea pentru eviciune a furnizorului rspunderea pentru eviciune din fapta
proprie.

4. Obligaia de exclusivitate
Prin contractul de know-how, furnizorul i poate asuma obligaia de a nu mai comunica i altor
persoane know-how-ul care constituie obiectul contractului, astfel nct beneficiarul s fie singura persoan care
s utilizeze cunotinele ce alctuiesc know-how-ul respectiv. Aceast exclusivitate poate fi general sau poate
privi un anumit teritoriu.
Mai greu poate fi ns imaginat o clauz prin care furnizorul s se oblige s nu mai utilizeze el nsui
know-how-ul comunicat ctre beneficiar, atta timp ct know-how-ul respectiv poate fi motivul poziiei
competitive a furnizorului pe pia sau chiar al poziiei de lider n domeniul tehnologic avut n vedere.

Obligaiile beneficiarului

1. Obligaia de plat a preului

Preul pe care urmeaz s l plteasc beneficiarul pentru know-how-ul transmis poate fi stabilit dup
cum urmeaz:
- ntr-o sum fix, pltit integral n momentul ncheierii contractului sau ulterior, n rate;
- sub forma unor redevene, adic a unor sume de bani proporionale cu beneficiile realizate din
exploatarea know-how-ului, sume care urmeaz s fie pltite periodic;
- o sum fix, urmat de plata periodic a unor redevene.
n cazul n care preul nu este determinat, n contract se va preciza expres care este criteriul i
modalitatea n care el va fi determinat ulterior, de ctre pri sau, n caz de nenelegeri, de ctre instana de
judecat.
 2. Obligaia de pstrare a secretului
Know-how-ul furnizorului a fost de regul obinut i dezvoltat de ctre acesta n urma unor activiti de
cercetare i dezvoltare i prin experiena dobndit n aplicarea unor tehnici industriale i de afaceri n
ntreprinderea proprie. Know-how-ul respectiv poate fi chiar motivaia poziiei competitive sau poziiei de lider
a furnizorului n domeniul tehnologic i pe pia. n consecin, know-how-ul constituie un bun de valoare al
furnizorului, bun care trebuie protejat.
Cum legea nu protejeaz expres know-how-ul conferind titularului su un drept real asupra acestui
ansamblu de cunotine, aa cum se ntmpl n cazul inveniilor, mrcilor, desenelor i modelelor industriale,
furnizorul know-how-ului trebuie s se protejeze singur, pe cale contractual, de eventualele ncercri ale
beneficiarului de a dezvlui know-how-ul unor teri.
Aadar, furnizorul know-how-ului se protejeaz introducnd n contractul de know-how clauze
prohibitive specifice (confidenialitate, neconcuren, limitare a exploatrii n timp i spaiu). Aceste clauze sunt
singurele care l oblig pe beneficiar, el putnd fi sancionat numai pe trm contractual pentru divulgarea
know-how-ului ctre teri fr acordul furnizorului.
Mai mult dect att, furnizorul poate impune, tot pe cale contractual anumite msuri de siguran ce
trebuie luate de ctre beneficiar, n timpul execuiei contractului, astfel nct cunotinele transmise s nu ajung
publice i orice ter s le poat folosi.
Poate aprea i situaia n care un ter ajunge s cunoasc i s foloseasc cunotinele i elementele
know-how-ului prin forele i experiena proprie, caz n care beneficiarul know-how-ului nu poate fi tras la
rspundere i obligat la plata de daune interese pentru nerespectarea obligaiilor contractuale.

4. Obligaia de neconcuren
Aa cum am artat anterior, printre clauzele prohibitive introduse de furnizor n contractul de know-how
se numr i aceea prin care el limiteaz exploatarea beneficiarului asupra know-how-ului la un anumit
teritoriu, n care beneficiarul are exclusivitate i poate s realizeze i s distribuie produse ori s distribuie
produse ori s presteze servicii folosind cunotinele care alctuiesc coninutul know-how-ului.
Este vorba de o obligaie de a nu face asumat de beneficiar i nu de obligaia general negativ de a
nu face nimic de natur a aduce atingere unui drept real, ntruct furnizorul nu beneficiaz de un drept real
exclusiv asupra coninutului know-how-ului, drept care i-ar acorda toate garaniile necesare mpotriva oricror
atingeri aduse de beneficiar sau de teri .
nclcarea acestei obligaii contractuale poate determina rezilierea contractului cu plata de daune-interese ctre
furnizor, dar poate determina i angajarea rspunderii beneficiarului pentru concuren neloial256.

Capitolul VII
CONTRACTUL DE AGENIE

A. SECIUNEA 1. ASPECTE INTRODUCTIVE PRIVIND INTERMEDIEREA N

ACTIVITATEA COMERCIAL

Activitile comerciale, interne i internaionale, datorit complexitii, varietii, frecvenei i realizrii lor
pe arii geografice vaste, presupun ajutorul unor intermediari persoane fizice sau persoane juridice care
i-au fcut din intermediere obiectul activitii lor comerciale, diversificndu-se i specializndu-se n
asemenea msur nct anumite activiti din acest domeniu nici nu mai pot fi concepute fr aportul lor.
Printr-o specializare i competen real n domeniu, intermediarii contribuie n mod sigur la celeritatea,
facilitarea i chiar realizarea n fond a tranzaciilor comerciale.

Gheorghe Gheorghiu, Gabriel Turcu, "Rspunderea penal n materia proprietii industriale", n Revista
25618

Romn de Proprietate Industrial, nr. 1/1998, p. 56

 n sens foarte larg, activitatea de intermediere reprezint o activitate desfurat de ctre o alt persoan
dect titularul comerului (dominus negotii), fie c aceast persoan lucreaz nomine alieno (n numele altuia),
fie c lucreaz nomine proprio (n nume propriu) dar pe socoteala altuia (reprezentare indirect).1
n aceast materie Codul comercial reglementeaz amplu prin art. 374 - 391 contractul de mandat
comercial iar n cuprinsul art. 405 - 412 contractul de comision.
Statutul auxiliarilor dependeni din cadrul crora fac parte prepuii, comiii pentru nego i comiii
cltori pentru nego este nfiat de Codul comercial n cuprinsul art. 392 404.
Categoria mijlocitorilor ca auxiliarilor autonomi nu este reglementat ca atare de dispoziiile Codului
comercial, activitatea de mijlocire fiind prevzut de cod printre faptele de comer (art. 3 pct. 12).
De o reglementare specific se bucur activitatea de mijlocire n actele juridice care au ca obiect
bunurile imobile prin dispoziiile O.G. nr. 3/2000 privind organizarea activitii agenilor imobiliari.2
n categoria auxiliarilor autonomi sau independeni intr i agenii de comer. Necunoscui n Codul
comercial de la 1887, agenii de comer au fost reglementai n codul de la 1938- 1940 care ns nu a intrat
niciodat n vigoare. Cum s-a remarcat i n literatura juridic 3, dei activitatea de intermediere a agenilor
comerciali prezint interes i este folosit n practic, ea nu este reglementat de Codul comercial situaie n
care, condiia juridic a agentului comercial a fost definit pe baza principiilor generale ale reprezentrii.
Aceast activitate de intermediere constituie obiect al reglementrii n legislaia comercial a altor ri iar
Camera de Comer Internaional de la Paris a propus n anul 1992, prin elaborarea contractului-model de agent
comercial, reguli contractuale uniforme ce ncorporeaz practica dominant n comerul internaional.2
n acest context, prin Legea nr. 509/2002 2 este reglementat statutul agenilor comerciali permaneni,
completndu-se lacuna din legislaia noastr cu privire la agenii comerciali. La elaborarea noii reglementri
legiuitorul romn s-a inspirat din dreptul francez, unde statutul agenilor comerciali este reglementat de Legea
nr. 91 593 din 25 iunie 1991.3
Cum se arat n art. 1 din Legea nr. 91 - 593/1991, agentul comercial este un mandatar care, cu titlu de
profesie independent, este nsrcinat n mod permanent s negocieze i eventual s ncheie contracte n numele
i n contul productorilor, industriailor, comercianilor sau altor ageni comerciali. 4 n acelai timp, potrivit art.
4, agentul comercial trebuie s-i execute contractul ncheiat cu mandanii, ca un bun profesionit avnd, n
acelai timp, obligaia de loialitate fa de acetia i de informare reciproc.
Totodat, legea are la baz o Directiv a Uniunii Europene unde, datorit amplorii utilizrii acestui
contract, s-a simit nevoia unei reglementri unitare pentru toate statele membre, prin Directiva CEE nr. 86/653.
Prin noile dispoziii se stabilete statutul juridic al unei categorii foarte important de comerciani n
perioada modern dorindu-se o reglementare special pentru aceast categorie de intermediari.
Legea reglementeaz intermedierea ca profesiune dincolo de intermedierea ocazional pe care o ntlnim
n cazul contractului de mandat comercial i a contractului de comision astfel cum acestea sunt reglementate de
legiuitor n Cartea I, Titlul al XI- lea, din Codul comercial.
Noul act normativ constituie o binevenit msur legislativ ca expresie a preocuprii pentru finalizarea
reformei instituional-juridice, inclusiv prin implementarea n dreptul romnesc a unora dintre instituiile cele
mai importante, utilizate n dreptul altor state cu care comercianii din ara noastr ntrein relaii comerciale.
Legea reglementeaz regimul juridic al contractului de agenie consacrnd normativ un nou contract n
dreptul comercial romn, cu o individualitate proprie n categoria mai larg a conveniilor de intermediere n
afaceri.4
Potrivit legii, dispoziiile sale se aplic raporturilor juridice dintre agenii comerciali permaneni i
comitenii acestora.

1
Vasile Ptulea, Corneliu Turianu, Curs rezumat de drept al afacerilor, Editura Scripta, Bucureti,1994, p. 84.
2
O.G. nr. 3/2000 a fost publicat n Monitorul Oficial, partea I, nr. 26 din 25 ianuarie 2000.
3
Stanciu D. Crpenaru, Drept comercial romn, Ediia a VII-a revzut i adugit, Editura Universul Juridic, Bucureti, 2007, p.503.
2
Belu Magdo Mona-Lisa, Contracte comerciale, Tradiionale i Moderne, Editura Tribuna Economic, Bucureti, 1996, p. 131-132.
2
Legea nr. 509 din 12 iulie 2002 a fost publicat n Monitorul Oficial, partea I, nr. 581din 6 august 2002.
3
Claudia Rou, Reglementarea agenilor comerciali potrivit Legii nr. 509/2002, n Revista de Drept Comercial nr. 12/2002, p. 193.
4
G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, L.G.D.J., Paris, 1996, p. 734.
4
Titus Prescure, Radu Crian, Contractul de agenie un nou contract numit n dreptul comercial romn, n Revista Dreptul nr.
7/2003, p. 43.
 Legea nu se aplic activitii persoanelor care acioneaz ca intermediar n cadrul burselor de valori i al
pieelor reglementate de mrfuri i instrumente financiare derivate i nici persoanelor care au calitatea de agent
sau broker de asigurri i reasigurri sau care, n calitate de agent, presteaz un serviciu neremunerat.

SECIUNEA 2. NOIUNEA, CARACTERISTICILE I NATURA JURIDIC A CONTRACTULUI DE

AGENIE

Potrivit art. 1 pct. 2 din Legea nr. 509/2002, agentul comercial permanent, este comerciantul, persoan
fizic sau juridic, care, n calitate de intermediar independent, este mputernicit n mod statornic s negocieze
afaceri pentru o alt persoan fizic sau juridic denumit comitent sau s negocieze i s ncheie afaceri pe
numele i pe seama acestuia din urm.
Pornind de la textul legii definim contractul de agenie ca fiind contractul prin care o parte, denumit
comitent, mputernicete n mod statornic pe cealalt parte, denumit agent, s negocieze sau s negocieze i s
ncheie afaceri cu terii n numele i pe seama comitentului, n schimbul unei remuneraii.
De aici rezult c, activitatea agentului comercial poate privi doar o activitate de negociere fr ca
aceasta s se finalizeze cu ncheierea unui contract situaie n care ne aflm n prezena unui mandat dar fr
reprezentare. Agentul negociaz condiiile unui viitor contract neavnd puterea de reprezentare. 5 El primete
oferte, preia comenzi pe care le remite comitentului care apreciaz utilitatea lor, interesul pentru dezvoltarea
activitii sale comerciale i, n consecin, ncheie el actul juridic cu terii respectivi. Aadar, n aceast situaie,
contractul se ncheie nemijlocit ntre comitent i ter.
Pe de alt parte, agentul poate fi mputernicit s negocieze i s ncheie afaceri comerciale cu terii
contractnd n numele i pe seama comitentului. n acest caz agentul comercial este un reprezentant al
comitentului, deci un mandatar cu reprezentare.
Prin ncheierea contractului de agenie ntre pri se stabilesc raporturi juridice de durat i nu
accidentale. Agentul este un comerciant care permanent realizeaz o activitate de intermediere n favoarea
comercianilor interesai. Legea prevede expres c agentul este un mputernicit statornic. Activitatea agentului
poate avea un caracter principal sau accesoriu; poate fi o activitate exclusiv ori complementar.
Din dispoziiile legii care vizeaz mputernicirea dat de comitent putem concluziona c, n esen,
contractul de agenie este un contract de mandat comercial. Agentul comercial este un mandatar al comitentului.
Cu toate acestea el prezint particulariti pentru c vizeaz operaiuni de intermediere cu caracter statornic.
Totodat, spre deosebire de contractul de mandat unde mputernicirea vizeaz ncheierea de acte juridice n
cazul contractului de agenie, agentul poate numai s negocieze, fr ca aceast activitate s conduc la
ncheierea unui contract. Prin urmare, suntem n prezena unui contract de sine stttor, chiar dac este guvernat
de regulile mandatului comercial de unde rezult existena unei noi reglementri, specifice care l guverneaz.
Mai adugm acestor considerente dispoziiilor art. 26 din lege6, care prevd c dispoziiile prezentei
legi se completeaz, n msura compatibilitii lor, cu prevederile legale privind contractul de mandat
comercial.
Din reglementarea pe care o examinm deducem caracterele juridice ale contractului.
a) Contractul de agenie este un contract bilateral; el d natere la obligaii n sarcina ambelor pri;
b) Contractul de agenie este un contract comutativ; existena i ntinderea obligaiilor asumate de ctre
pri sunt cunoscute din momentul ncheierii contractului;
c) Contractul de agenie este un contract cu titlu oneros, ntruct ambele pri urmresc un interes
patrimonial propriu;
d) Contractul de agenie este un contract consensual; el se ncheie prin acordul de voin al ptilor, ns
poate fi dovedit numai prin nscris. Astfel, potrivit art. 18 din lege, contractul de agenie ncheiat pe perioad
determinat sau nedeterminat, inclusiv modificrile i adugirile ulterioare, poate fi probat numai prin nscris,
indiferent de valoarea acestuia, att n raporturile dintre pri, ct i fa de teri;

5
Stanciu D. Crpenaru, Contractul de agenie n reglementarea Legii nr. 509/2002, n Curierul Judiciar nr. 11/2003, p. 84 i urm.
6
Citarea are n vedere textul Legii nr. 509/2002. Asupra consecinelor reglementrii cuprinse n art. 26 din Legea nr. 509/2002 a se
vedea, Horaiu Sasu, Perspectivele practice ale aplicrii articolului 26 din Legea nr. 509/2002 privind agenii comerciali permaneni,
n Revista romn de Drept al afacerilor nr. 5/2005, p. 24-36.
 e) Contractul de agenie este un contract intuitu personae. El se ncheie ntre dou persoane din care cel
puin una (agentul) este ntotdeauna comerciant, el acionnd cu titlu profesional. De regul, agentul este o
persoan juridic o societate comercial specializat n intermediarea n afaceri dar legea ngduie i
persoanelor fizice exercitarea funciei de agent.7

SECIUNEA 3. FORMA CONTRACTULUI

Potrivit art. 18 din Legea nr. 509/1992 contractul de agenie ncheiat pe perioad determinat sau
nedeterminat, inclusiv modificrile i adugirile ulterioare, poate fi probat numai prin nscris, indiferent de
valoarea acestuia, att n raporturile dintre pri, ct i fa de teri.
Spre desosebire de legea francez din 1991, legiuitorul nostru impune forma scris pentru contractul de
agent. Condiia formei scrise este necesar i pentru modificarea i completarea ulterioar a contractului.
Deoarece coninutul contractului poate fi probat numai prin nscris, rezult c forma scris este cerut ad
probationem i nu ad validitatem. Cum legea nu prevede, contractul de agenie poate fi ncheiat att sub forma
nscrisului autentic, ct i a nscrisului sub semntur privat. Este adevrat c, aa cum se arat i n literatura
juridic8, celeritatea i complexitatea raporturilor juridice comerciale i mpiedic pe comerciani s redacteze
nscrisuri i s i preconstituie mijloace de prob pentru eventualele litigii. n domeniul comerului regula este
consensualitatea, forma scris este necesar ca mijloc de prob i pentru a oferi terilor posibilitatea de a verifica
mputernicirea conferit de comitent agentului comercial.

SECIUNEA 4. PRILE CONTRACTULUI

Dispoziiile Legii nr. 509/2002 se aplic raporturilor juridice dintre agenii comerciali permaneni i
comitenii acestora.
Prin urmare, prile contractului de agenie sunt comitentul i agentul. Fiind vorba de reglementarea unui
contract de sine stttor, cu o individualitate proprie, legiuitorul s-a preocupat de utilizarea unor termeni
adecvai pentru desemnarea prilor contractului de agenie.
Calitatea de comitent o are orice comerciant interesat s apeleze la serviciile agentului cu caracter de
parmanen. De regul, i ntlnim n calitate de comiteni pe productorii de mrfuri.
Calitatea de agent o are un comerciant persoan fizic sau juridic care, n mod independent,
permanent i professional, desfoar o activitate de intermediere n favoarea comercianilor. De remarcat c
agentul acioneaz n mod independent nefiind subordonat comitentului. Dealtfel, legea o spune ritos n dispoz.
art. 1 alin. 5: Agentul nu este prepusul comitentului.
Totodat din pruden, legiuitorul prevede expres c nu are calitate de agent persoana care are calitatea
de organ legal sau statutar al unei persoane juridice i atribuii de reprezentarea a acesteia; persoana care este
asociat sau acionar i este mputernicit n mod legal s i reprezinte pe ceilali asociai sau acionari ori
persoana care are calitatea de administrator judiciar sau lichidator n procedura insolvenei, tutore, curator,
custode sau sechestru, n raport cu comitentul.

SECIUNEA 5. CUPRINSUL CONTRACTULUI DE AGENIE

n aceast privin legea reglementeaz principalele clauze tocmai datorit specificitii contractului de
agent
Astfel anumite clauze vizeaz mputernicirea dat de comitent. n mod deosebit trebuie artat obiectul
mputernicirii i anume: negocierea cu terii a condiiilor unor contracte sau negocierea i ncheierea
contractelor cu terii, n numele i pe seama comitentului.
n acelai timp, prile trebuie s prevad n contract bunurile care fac obiectul actelor juridice negociate
sau ncheiate indicnduse n acest sens mrfurile, caracteristicile acestora, preurile practicate de agent n
realizarea mputernicirii n spaiul geografic unde va aciona.
7
Titus Prescure, Radu Crian, op. cit. p.45.
8
Stanciu D. Crpenaru, Drept comercial romn, Ediia a VII-a revzut i adugit, Editura Universul Juridic, Bucureti, 2007, p.507
; Claudia Rou, op. cit., p. 199.
 Potrivit legii, n lipsa unei stipulaiuni contrare, agentul poate reprezenta mai muli comiteni, iar
comitentul se poate folosi n acelai timp, n aceeai regiune i pentru acelai comer, de mai muli ageni.
Art. 4 din Legea nr. 509/2002 reglementeaz clauza de neconcuren n contractul de agenie definind-o
expres ca fiind acea prevedere contractual al crei efect const n restrngerea activitii profesionale a
agentului pe perioada desfurrii i/ sau ulterior ncetrii contractului de agenie. Potrivit alin. (2) al aceluiai
articol, clauza de neconcuren trebuie redactat n scris, sub sanciunea nulitii. Apreciem c este vorba de
nulitatea absolut. Totodat, actul normativ mai adaug i o alt condiie celor deja artate statund c
aplicabilitatea clauzei de neconcuren trebuie s fie circumscris regiunii geografice, grupului de persoane i
bunurilor sau serviciilor la care se refer contractul de agenie.9
n final artm c, potrivit legii, clauza de neconcuren se aplic pe durata contractului de agenie i pe
cel mult doi ani de la ncetarea lui. n temeiul consimmntului expres al comitentului, agentul poate negocia
i ncheia pe contul su, n regiuni determinate n contract, operaiuni de comer concurente privind bunuri
similare celor care fac obiectul contractului de agenie.
Existena clauzei de neconcuren n cuprinsul contractului de agenie i are izvorul tot n legea
francez. Prima referire n dreptul romnesc la clauza de non concuren a fost fcut de O.G. nr. 52/1997
privind regimul juridic al francizei, unde aceast clauz a fost prevzut n coninutul contractului de franciz ca
o msur de protejare a know-how-ului oferit de francizor beneficiarului. Recent, noul Cod al muncii realizeaz
un progres n materie definind i preciznd condiiile de validitate ale clauzei de noncuren cuprinse n
contractul individual de munc (art. 20-24 din noul Cod al muncii, intrat n vigoare la 1 martie 2003).10
Nerespectarea obligaiei de neconcuren angajeaz rspunderea contractual fa de comitent iar
sanciunile reparatorii pot consta att n plata de despgubiri ct i, eventual, n rezilierea contractului de
agenie, ori de cte ori prile au dispus astfel n contract sau dac obligaia de neconcuren a fost privit ca
fiind determinant la ncheierea contractului.
Clauzele contractului de agenie trebuie s priveasc i durata acestuia. n acest sens precizm c poate
fi o durat determinat sau nedeterminat. Potrivit legii, contractul de agenie pe durat determinat care
continu s fie executat de pri dup expirarea sa, se consider transformat automat ntr-un contract pe durat
nedeterminat (art. 19).
Alte clauze privesc remuneraia cuvenit agentului. Potrivit legii remuneraia poate consta fie ntr-o
sum fix, fie ntr-un comision, fie n parte sum fix i n parte comision, potrivit acordului prilor.
n sensul legii, prin comision se nelege orice form de remuneraie al crei cuantum se obine prin
raportare la volumul sau la valoarea operaiunilor realizate de agent n beneficiul comitentului.
n absena unor dispoziii legale sau stipulaii derogatorii n contract, agentul are dreptul s primeasc o
remuneraie n conformitate cu uzanele comerciale ale zonei i sectorului de pia n care acesta opereaz. Mai
mult, n absena unor asemenea uzane, agentul este ndreptit s primeasc o remuneraie corespunztoare,
innd seama de toate aspectele caracteristice operaiunilor efectuate.
Dispoziii asemntoare regsim i n dreptul francez, Legea nr. 91 - 593 din 1991 stabilind c,
remuneraia agentului este fixat prin contract sau prin uzanele practicate n sectorul de activitate acoperit prin
mandat. n lips, agentul comercial are dreptul la o remuneraie rezonabil care s in cont de toate elementele
ce au legtur cu operaiunile pe care urmeaz s le ncheie. Remuneraia este n mod obinuit un comision ce
variaz n raport de numrul i valoarea comerului.11

SECIUNEA 6. EFECTELE CONTRACTULUI DE AGENIE

Contractul de agenie d natere la drepturi i obligaii n sarcina ambelor pri.

Prin derogare de la principiile care reglementeaz contractul de mandat comercial, contractul de agenie
produce efecte i fa de teri.12

6.1. EFECTELE CONTRACTULUI N RAPORTURILE DINTRE COMITENT I AGENT

9
Potrivit art. 4 alin. (3) teza final din lege: orice extensiune a sferei clauzei de neconcuren este anulabil la cererea agentului.
10
Titus Prescure, Radu Crian,op.cit.,p. 47.
11
G. Ripert, R. Roblot, op. cit.,p. 738.
12
Stanciu D. Crpenaru, op.cit.p.508.
 Obligaiile prilor contractante sunt reglementate de dispoz. art. 5 i 6 din Legea nr. 509/2002. Legea
prevede expres interdicia prilor de a deroga de la dispoziiile sale de unde rezult caracterul imperativ al
normelor ce reglementeaz obligaiile prilor. Este o alt caracteristic a contractului de agenie n raport cu
contractul de mandat comercial.
Totodat legea stabilete principiul potrivit cruia prile contractului trebuie s acioneze cu bun-
credin i cu diligena unui bun profesionist.

6.1.1. Obligaiile agentului.

Principalele obligaii ale agentului sunt reglementate de dispoz. art. 5 din Legea nr. 509/2002:
a) potrivit legii agentul trebuie s ndeplineasc obligaiile ce decurg din mputernicirea care i este dat
n conformitate cu instruciunile primite i n scopul realizrii intereselor comitentului. n mod normal
obligaiile trebuie executate personal de agent sau prepuii si. Legea spune c substituirea se admite, n
condiiile Codului civil, cu consimmntul comitentului. Aceasta nseamn c se aplic dispoz. art. 1542 din
Codul civil referitoare la substituirea mandatarului de ctre o alt persoan;
b) agentul comercial are obligaia s i procure i s i comunice comitentului informaiile privitoare la
regiunea sau regiunile stabilite n contract, care l-ar putea interesa pe acesta, precum i toate celelalte informaii
necesare de care dispune n legtur cu piaa pe care acioneaz (cerere, ofert, preuri etc.);
c) agentul comercial trebuie s depun diligena necesar pentru negocierea i, dac este cazul,
ncheierea afacerilor cu care este mputernicit, n condiii ct mai avantajoase pentru comitent;
d) agentul comercial are obligaia s respecte n mod corespunztor instruciunile rezonabile primite de
la comitent. Legiuitorul are n vedere acele instruciuni care se nscriu n limitele normale, obinuite n
activitatea de intermediere comercial. Legea dispune c, n executarea acestei obligaii agentul trebuie s in
seama de caracterul instruciunilor care pot fi imperative, indicative sau facultative;
e) potrivit legii agentul comercial are obligaia de a ine o eviden a operaiunilor care l privesc pe
fiecare comitent, n registrele sale, n partide separate;
f) n ipoteza n care lucreaz pentru mai muli comiteni agentului comercial i incumb i obligaia de a
depozita bunurile sau eantioanele primite de la acetia n condiii care s permit identificarea celor aparinnd
fiecrui comitent;
g) agentul este inut s ndeplineasc orice alt obligaie stabilit n contractul de agenie sau prevzut
de lege.

6.1.2. Obligaiile comitentului.

Potrivit dispoziilor art. 6 din din Legea nr. 509/2002, comitentul are urmtoarele obligaii:
a) s pun la dispoziia agentului n timp util i ntr-o cantitate corespunztoare mostre, cataloage, tarife
i orice alte documente necesare acestuia pentru executarea mputernicirii sale, referitoare la bunurile sau
serviciile respective;
b) s furnizeze agentului informaiile necesare executrii contractului de agenie. Dei condiiile ce
trebuie avute n vedere de agent sunt cele stabilite n mputernicire, acest cadru general poate fi completat mai
ales dac se schimb mprejurrile, conjunctura n care se desfoar activitatea agentului;
c) s l ntiineze pe agent ntr-un termen util atunci cnd va prevedea c volumul operaiunilor
comerciale va fi sensibil inferior celui pe care agentul l-ar fi putut anticipa n condiii normale;
d) s plteasc agentului remuneraia cuvenit n condiiile i la termenele stabilite prin contract sau prin
lege.
Pentru plata comisionului legea precizeaz condiiile n care se nate obligaia i dreptul la remuneraie.
Comisionul datorat de comitent depinde de rolul agentului comercial n realizarea operaiunilor ncheiate pe
durata existenei contractului.12
Potrivit art. 12 din lege, comitentul este obligat s plteasc comision dac sunt ndeplinite urmtoarele
condiii: - operaiunea este ncheiat ca urmare a intermedierii agentului; - operaiunea este ncheiat, fr

12
Claudia Rou, Contractele de mandat i efectele lor n dreptul civil i comercial, Editura LUMINA LEX, Bucureti, 2003, p. 152.
intermedierea agentului, cu o ter persoan care a fost procurat anterior de acesta drept client, cu condiia ca
aceast operaiune s aib o natur similar celei ncheiate anterior cu acel client: - operaiunea este ncheiat cu
un client dintr-o regiune determinat sau care face parte dintr-un grup de persoane determinat, pentru care
agentul a primit mputernicire exclusiv prin contractul de agenie.
n conformitate cu dispoz. art. 13 din lege, comitentul este obligat la plata comisionului i pentru o
operaiune ncheiat dup ncetarea contractului de agenie, dac sunt ndeplinite urmtoarele condiii: -
operaiunea s-a ncheiat ntr-un termen rezonabil de la data ncetrii contractului de agenie, iar ncheierea ei se
datoreaz n principal activitii prestate de agent pe durata contractului de agenie; - comanda terului a fost
primit de comitent sau de agent anterior ncetrii contractului de agenie.
Cnd se nlocuiete agentul, noul agent nu are drept la comisionul cuvenit celui iniial. Totui, n art. 14
legea prevede posibilitatea mpririi comisionului cnd, din circumstanele concrete rezult c acest lucru este
echitabil.
Legea reglementeaz i data naterii obligaiei privind plata comisionului. Plata nu este condiionat
exclusiv de ncheierea actului juridic cu terul ci de executarea efectiv a obligaiilor rezultate din acesta. n
acest sens, sunt stabilite mai multe momente i anume:
- data executrii de ctre comitent a obligaiilor contractuale fa de tera persoan;
- data la care comitentul ar fi trebuit s i execute obligaiile contractuale potrivit conveniei sale cu
terul;
- data executrii obligaiilor de ctre ter.
Totodat, legea prevede expres c dreptul la comision se nate cel mai trziu la data la care tera persoan i
execut obligaiile sau ar fi trebuit s le execute, dac comitentul i-ar fi executat n mod corespunztor
obligaiile sale (art. 15).
Comisionul se datoreaz i pentru operaiunile ncheiate, dar la a cror executare prile au renunat.
Potrivit legii, dreptul la comision nu se stinge dect dac i n msura n care operaiunea ncheiat ntre
comitent i tera persoan nu se execut, iar aceast neexecutare nu este datorat unor circumstane imputabile
comitentului. Prile nu pot deroga n detrimentul intereselor agentului de la prevederile ce reglementeaz plata
comisionului.
e) comitentul este inut s ndeplineasc orice alt obligaie care i revine potrivit contractului i
dispoziiilor prezzute de lege.

6.2. EFECTELE CONTRACTULUI DE AGENIE FA DE TERI

Acestea l privesc pe agent n raporturile cu terul. n acest sens legea prevede expres c, dac primind
ntiinarea, comitentul nu comunic terului direct sau prin intermediul agentului, acceptul su, operaiunea se
consider abandonat (art. 7). Textul are n vedere cazul negocierii operaiunii de ctre agent.
Dac mputernicirea este dat i pentru ncheierea contractului acesta se ncheie de ctre agent n numele
i pe seama comitentului. Agentul acioneaz ca un simplu reprezentant astfel c, prin ncheierea contractului, se
vor stabili raporturi juridice directe ntre comitent i ter.
De la aceste reguli legea derog n urmtoarele situaii:
- n privina plii preului cnd agentul poate, cu mputernicire special, s primeasc plata preului
mrfii de la ter pentru comitent;
- n privina plii preului cnd agentul poate, n prezena unei mputerniciri speciale, s acorde reduceri
sau amnri n privina plii;
- cnd agentul este n drept s primeasc de la ter reclamaii privind viciile bunului care fac obiectul
contractului. Mai mult, n interesul comitentului agentul poate solicita orice msuri de asigurare sau conservare
a bunului. Legea prevede c, n toate cazurile, agentul trebuie s l ntiineze pe comitent.

SECIUNEA 7. NCETAREA CONTRACTULUI DE AGENIE

Potrivit legii, cazurile n care nceteaz contractul de agenie sunt urmtoarele:

 a) ncetarea contractului de agenie survine la expirarea termenului. Legea prevede c, dac dup expirarea
termenului, prile continu s execute contractul de agenie, contractul ncheiat pe durat determinat se
transform n contract pe durat nedeterminat.
b) cnd este ncheiat pe durat nedeterminat contractul nceteaz prin denunarea unilateral din partea
oricrei pri dar cu acordarea unui preaviz cu o durat de minimum o lun n cazul n care contractul s-a
executat cel puin pe un an (art. 20 alin. 3).
n cazul n care durata contractului este mai mare de un an, termenul minim de preaviz se mrete cu
cte o lun pentru fiecare an suplimentar, fr ns a depi 6 luni (art. 20 alin. 4). Termenele de preaviz nu pot
fi mai scurte dect cele stabilite de lege. Prin convenia lor, prile pot stipula termene mai lungi dect cele
legale, dar aceleai att pentru agent, ct i pentru comitent. Legea permite denunarea contractului fr preaviz
n condiii speciale. Astfel, potrivit dispoz. art. 21 alin. 2 contractul de agenie poate fi denunat imediat de
oricare dintre pri, cu repararea prejudiciilor astfel cauzate atunci cnd circumstanele excepionale fac
imposibil colaborarea dintre pri. Legea are n vedere alte situaii dect fora major sau cazul fortuit.
c) contractul de agenie nceteaz la cererea oricreia dintre pri pentru cazul de neexecutare a obligaiei
de ctre cealalt parte. Intervine astfel, rezilierea contractului dar legea prevede o condiie i anume, culpa grav
a debitorului. Nu se cere notificarea unui termen de preaviz.
La ncetarea contractului legea prevede obligaia comitentului de a plti anumite indemnizaii. Se are n
vedere faptul c, i dup ncetarea contractului, pe baza informaiilor primite de la agent, acesta ncheie
contracte cu terii profitnd n continuare de activitatea agentului.
Se mai are n vedere c i volumul afacerilor ncheiate n perioada contractului de agenie au sporit.
Legea cere ca plata acestei indemnizaii s fie echitabil, avnd n vedere circumstanele concrete.
Cuantumul indemnizaiei se arat n lege, dispoziiile alineatului second al art. 22 statund c valoarea acesteia
nu poate depi o sum echivalent cuantumului unei remuneraii anuale, calculat pe baza mediei anuale a
remuneraiilor ncasate de agent pe parcursul ultimilor 5 ani de contract. Dac durata contractului este mai mic
de 5 ani, remuneraia anual este calculat pe baza mediei remuneraiilor ncasate n cursul perioadei respective.
Acelai drept de indemnizaie este recunoscut de lege i n situaia ncetrii contractului de agenie ca
urmare a decesului agentului.
Ca i n legea francez 13, se pierde dreptul la indemnizaie dac agentul sau succesorul acestuia nu l pun
n ntrziere pe comitent cu privire la preteniile sale, ntr-un termen de un an de la data ncetrii contractului de
agenie. Dei textul sugereaz o decdere (dreptul [] se stinge), termenul de un an este un termen de
prescripie cruia i sunt aplicabile regulile privitoare la ntrerupere, suspendare i repunere n termen.
Potrivit legii, agentul nu este ndreptit s primeasc de la comitent o indemnizaie n urmtoarele
situaii: - dac intervine rezilierea contractului datorit nclcrii de ctre agent a obligaiilor sale din culp
grav; - agentul denun unilateral contractul, fiind exclus denunarea din cauza vrstei, infirmitii ori bolii
agentului, care mpiedic continuarea activitii; - n cazul nlocuirii agentului cu o alt persoan prin novaia
contractului de agenie. Prile nu pot deroga n detrimental intereselor agentului de la dispoziiile care
reglementeaz dreptul la indemnizaie, nainte de ncetarea contractului de agenie (art. 24).
Acordarea indemnizaiei nu aduce atingere dreptului agentului de a solicita despgubiri, n condiiile
legii (art. 22 alin 3).

Capitolul VIII
CONTRACTELE DE GARANII BANCARE

I. DISPOZIII COMUNE PRIVIND GARANIILE BANCARE

1. Noiune. Activitatea comercial intern i internaional este supus unor riscuri, de natur
comercial sau necomercial, cauzele generatoare fiind diferite.

13
Claudia Rou, op. cit. n Revista de Drept Comercial nr. 12/2002, p.198.
 Pentru evitarea sau atenuarea acestora, practica internaional a imaginat numeroase tehnici i procedee
juridice, un loc prioritar ocupandu-l garaniile.
Nu avem o definiie legal a garaniei, legislaiile statelor lumii nu definesc noiunea de garanie i nici
n doctrin nu exist o definiie exact i unanim acceptat.
Se consider257 c prin garanie se nelege orice tranzacie n care o persoan garanteaz pentru
obligaiile asumate de alt persoan sau, conform altei opinii258, ntr-un sens general,termenul de garanie
servete la desemnarea oricrui mijloc juridic de evitare a unei pierderi sau de reparare a unei pagube. A avea
o garanie nseamn a beneficia de un drept subiectiv, prin executarea cruia s-ar proteja, n cazul dat, de
consecinele pgubitoare ale unui fapt determinat.
Indiferent de sensul, mai larg sau mai restrns, dat noiunii de garanie, n contextul actual, garaniile, iar
n cadrul acestora, cele bancare, se impun ca instrumente de asigurare a executrii obligaiilor contractuale, la
termenele i n condiiile convenite, de prevenire a producerii sau de acoperire a unor prejudicii259.
Garania bancar este un angajament scris asumat de o banc n favoarea unei persoane, denumit
beneficiarul garaniei, de a plti acestuia o sum de bani, n cazul n care o alt persoan, denumit ordonator, n
contul careia se emite garania, nu a onorat o anumit obligaie asumat printr-un contract sau a onorat-o
defectuos, fa de beneficiarul garaniei260.
Garaniile n general i garaniile bancare n special pot nsoi orice obligaie asumat n cadrul relaiilor
comerciale interne i internaionale, n egal masur, i dau satisfacie grijii pentru securitatea juridic i
economic a beneficiarului garaniei.

2. Reglementarea juridic. Sistemele de drept naionale conin reglementri diferite privind garaniile
bancare, ns dat fiind rolul tot mai important al acestora n derularea tranzaciilor internationale, Camera
Internaional de Comer de la Paris a realizat un cadru legal uniform n domeniu, de aplicare facultativ, prin
uniformizarea practicilor n materie de garanii. Sunt n vigoare Regulile Uniforme privind garaniile la cerere,
cunoscute i ca Publicatia nr. 458/1992.
Preocuprile Comisiei comerciale internaionale i a Comisiei de tehnici i practici bancare din cadrul
CCIP, n materie de garanii, sunt caluzite de ideea uniformizrii practicilor, dar i a recunoaterii acestor
Reguli la nivelul comunitii bancare internaionale, aa cum s-a realizat n materie de acreditive, cu Publicaia
500.
Acordarea de garanii bancare constituie o operaiune bancar recunoscut i acceptat n relaiile
comerciale; activitatea economic desfaurandu-se de cele mai multe ori pe credit, comerul internaional este
terenul preferat al garaniilor261.
Contractele de garanii bancare nu au o reglementare specific n legislaia Romniei. Emiterea de
garanii i asumarea de angajamente sunt activiti reglementate generic n obiectul de activitate al oricrei
bnci, art.8 din Legea nr.58/1998 privind activitatea bancar constituind temeiul juridic de maxim generalitate
a acestora (M. Of. nr. 121 din 23 martie 1998, Partea I). Asumarea de garanii constituie doar o dimensiune a
activitii bancare, bncile desfaurnd, n principal, activiti de acceptare de depozite i acordare de credite.
n afara acestei reglementri, de maxim generalitate, care nu face dect s confirme o practic bancar cu
tradiie, articulat pe principiul libertii contractuale, aflm reglementate, izolat, unele forme ale garaniilor
bancare, de exemplu, garania de meninere a ofertei i de participare la licitatie, garania de restituire a
avansului acordat pentru achiziiile publice de bunuri, lucrri, servicii, reglementate de Ordonana Guvernului
nr. 60/2001 privind achiziiile publice de bunuri i n actele de aplicare a acesteia.
Indiferent de forma lor, garaniile bancare fac parte din categoria garaniilor personale, fiind supuse
dispoziiilor dreptului comun (pentru cauiunea bancar reglementarea este dat de art.1652-1684 Cod civil).
Ca instrumente interstatale se poate meniona Convenia CNUDCI cu privire la garaniile independente
i acreditivul stand-by (New York, 1995, n vigoare din anul 2000), la care au aderat numai de cinci state.

257
Mariana Negru, Pli i garanii internaionale, Ed. ALL, 1996, p. 279.
258
Pierre Andr Gillron, Les garanties personnalles en matire bancaire, Genve, 1958, p. 6.
259
Victor Babiuc, Contractul de cauiune bancar, Revista roman de drept, nr. 5/1985, p. 17.
260
Mariana Negru, op. cit., p. 289.
261
Brandua tefnescu, Tratat de Drept al comerului internaional, Ed. Academiei, Bucureti, 1987, vol. 2, p. 107 i autorii
citai aici.
 3. Trsturi. n circuitul economic intern i internaional se constat un declin accentuat al garaniilor
reale, ndeosebi al celor imobiliare, explicabil mai ales prin problematica generat de selectarea acestor garanii,
ct i de complicaiile procedurale ale executrii silite asupra unui nemictor. n locul garaniilor reale sunt
preferate cele personale, prioritar cele bancare, extrem de diversificate, datorit nsuirii lor de a se adapta
nevoilor foarte variate ale participanilor la comerul intern sau internaional.
Privit n ansamblu, garania bancar mbrac forma unui contract, avnd trsturile:
1-este un contract consensual, ntruct se formeaza prin simplul acord de voin a prilor, garant i
beneficiar, fr a fi necesar ndeplinirea unor formaliti sau remiterea unui bun. Desigur, exprimarea
consimmntului presupune o analiz atent, de ambele pri, a riscurilor decurgnd din raportul juridic
fundamental, a cror garantare se solicit. Pentru aceasta, banca va face o evaluare atent i realist a lor, a
naturii operaiei, condiiilor de executare, situaiei financiare i personale a debitorului, putnd consulta n acest
sens, bilanul contabil i contul de profit i pierderi pe ultimii ani i apela la sistemele informatice bancare
existente n toate rile lumii. Pe de alt parte, solicitarea i/sau acceptarea unei garanii, referitor la o banc,
trebuie s aib n vedere262:
- seriozitatea i solvabilitatea bncii, putnd exista situaii n care banca, dei dispus s ofere o
scrisoare de garanie bancar s nu dispun i de fondurile necesare onorrii acesteia n caz de executare;
- capacitatea bncii de a emite angajamentul de plat respectiv raportat la statutul su de funcionare i
la legislaia rii unde i desfoar activitatea (de exemplu, n S.U.A. bncile nu pot emite scrisori de garanie,
ele practicnd n acelai scop acreditivul documentar stand-by; la noi, temeiul emiterii de garanii l constituie
art. 8 din Legea privind activitatea bancar, nr. 58/1998);
-competena de semntur a angajailor bncii, care semneaz garania n numele bncii. Conform art.
23 alin. 1 din Legea privind activitatea bancar, banca este angajat prin semnatura a cel puin doi conductori,
avnd competenele stabilite prin actul constitutiv, sau a cel puin 2 salariai ai acesteia, mputernicii de
conducerea acesteia.de nfiinare, regulament, ori statut.
n general, aceste aspecte implic consultarea bncii prin care lucreaz de ctre agentul i atestarea de
ctre o banc corespondent, n cunostin de cauz, a validitii scrisorii de garanie bancar. Desigur,
informaiile trebuie culese i interpretate corespunztor interesului agentului economic, nainte de ncheierea
contractului n cauz.
Fr a nclca principiul consensualismului, i n acest domeniu trebuie respectate cerinele prudeniale
impuse prin Legea nr. 58/1998, art. 45 lit. c, avnd ca elemente expunerea maxim fa de un singur debitor i
expunerea maxim agregat, garaniile emise fiind unul dintre angajamentele enunate n lege, care pot
conduce la o situaie de dependen a bncii fa de un singur debitor.
Dac totui s-a ncheiat un contract de garanie bancar cu nclcarea cerinelor prudeniale prevzute de
lege, acesta ramne valabil, avnd ca temei dispoziiile art. 969 din Codul civil, ns pentru banc vor fi
incidente dispoziiile art. 69 din Legea nr. 58/1998, putnd fi sancionat, mergndu-se pn la msura extrem
a retragerii autorizaiei bncii.
Consemnarea n documente contractuale impus de Legea bancar conduce la forma scris ad
probaionem pentru contractele de garanie supuse analizei aici.
n toate cazurile, manifestarea de voin trebuie s fie expres i nu poate fi extins peste limitele n care
s-a contractat (art.1656 Cod civil).
2. este un contract intuitu personae privitor la banca garant; toate evalurile care se fac au ca obiectiv
verificarea calitilor bncii, pentru a putea fi acceptat ca garant sau nu. n cadrul acestui contract, intereseaz
mai puin calitile beneficiarului garaniei, evalurile fcute de banc fiind cu privire la ordonatorul garaniei,
ter fa de contractul de garanie bancar;
3. este un contract unilateral, deoarece cel care se oblig este numai garantul (el se oblig fa de
creditor, garantnd obligaia debitorului din raportul juridic fundamental), beneficiarul neavnd nici o obligaie
fa de garant. Comisionul pretins de banc pentru serviciul pe care l presteaz (de garanie) nu are menirea de
a transforma contractul de garanie bancar ntr-unul sinalagmatic 263. Comisionul pltit nu izvorte din

262
Mariana Negru, op. cit., p. 289.
263
Victor Dan Zltescu, Garaniile creditorului, Ed. Academiei, Bucureti, 1970, p. 108-109.
contractul de garanie bancar, ci din contractul de mandat dintre debitorul garantat i garant sau din gestiunea
de afaceri;
4. este un contract cu titlu gratuit, deoarece garantul nu urmrete s obin de la creditorul cu care a
ncheiat contractul de garanie o contraprestatie;
5. este, n funcie de poziia garantului fa de persoana garantat, un contract accesoriu, cunoscut i sub
denumirea de cauiune bancar sau un contract autonom, cunoscut i sub denumirea de contract de garanie
bancar autonom (n practica noastr bancar, pentru ambele forme de garanie bancar se folosete sintagma
scrisoare de garanie bancar).
4. Domeniul garaniei bancare. Prin garaniile bancare accesorii i independente poate fi garantat
executarea oricrei obligaii asumate printr-un contract de baz, bneasc sau nu.
Prin obiectul lor garantarea realizrii unei anumite conduite, atingerea unui anumit rezultat de ctre
debitorul principal i despgubirea creditorului din raportul de baz n cazul n care acestea nu sunt atinse,
garaniile autonome au o larg sfer de cuprindere, depind domeniul fidejusiunii bancare i fiind preferate
acesteia, substituind-o treptat.
Datorit obiectului specific, garantarea realizrii unei anumite conduite, anumite garanii nu pot fi dect
autonome, de exemplu, garania de participare la licitaie i de ncheiere a contractului de ctre adjudecatar,
garania de restituire a unui bun.
Garaniile accesorii au un domuniu limitat la obligaiile bneti pe care le poate garanta.

5. ncheierea contractelor de garanie bancar. Se formeaz uor, bncile fiind specializate n

asumarea unor astfel de angajamente. Mecanismul ca atare i elementele specifice acestuia nu sunt supuse
analizei aici, putnd fi desprinse din analiza efectelor acestor angajamente. ncheierea intr i sub incidena
reglementrilor bncii centrale cu privire la normele i indicatorii de pruden bancar, la cerinele operaionale,
prudeniale n realizarea activitii bancare, pe care nici o instituie de credit nu le poate ignora.

6. Clasificarea garaniilor banacre

Cea mai uzual clasificare este cea fcut potrivit criteriilor:
a. obiectul garaniei, n raport cu care distingem:
-garanii pentru deschiderea unui acreditiv;
-garanii pentru restituirea unui avans;
-garanii pentru participarea la licitaii;
-garanii pentru restituirea unei mrfi;
-garanii pentru efectuarea plii n temeiul unor documente incasso;
-garanii pentru rambursarea ratelor aferente unei vnzri pe credit;
-garanii pentru contravaloarea unor mrfuri aflate n consignaie;
-alte garanii;

b. condiiile de executare, n raport cu care practica a disociat:

-garaniile la prima cerere, numite i automate, necondiionate;
-garaniile documentare sau condiionate;

c. poziia garantului fa de persoana garantat (ordonator), n raport cu care distingem:

-garaniile accesorii;
-garaniile autonome.

II. ELEMENTELE CARE DIFERENIAZ GARANIA BANCAR ACCESORIE DE GARANIA

BANCAR INDEPENDENT

n stabilirea acestora se poate placa de la expresiile doctrinare Garania bancar autonom nu este
cauiune sau este accesoriu tot ceea ce nu este independent.
 Este o problem de calificare, analizat frecvent n doctrina de specialitate. Pentru a susine afirmaia,
trebuie reliefate, dincolo de aspectele comune, elementele care le particularizeaz, fcnd posibil separarea
acestora.
1. Asemnri. Pot fi evocate:
a. ambele sunt integrate garaniilor personale, existnd ns elemente de baz care le separ;
b. ambele garanii reprezint, indiscutabil, o manifestare de voin, un act juridic, generator de efecte
juridice, un angajament de plat, ndeplinind funcia de a garanta beneficiarului executarea uneia sau mai multor
obligaii dintr-un contract de baz, ce-l leag de ordonator. Datorit specificitii sale, sub aspectul formrii, al
formei i efectelor, natura actului juridic, negotium, este controversat.
n doctrina belgian se susine natura de act juridic (de formaie- s. ns.) unilateral a garaniei bancare
autonome, reprezentnd o declaraie unilateral de voin, generatoare de obligaii, de la data emiterii acesteia,
(observaia fiind valabil i pentru cauiunea bancar- s. ns.). Autorii se mpart atunci cnd se pune n discuie
problema naturii obligatorii a acestui act juridic: pe de o parte, unii consider c este obligatorie doar atunci
cnd garantul vizeaz aderarea unei instituii la aceasta sau dac garania este supus recepiei, iar pe de alt
parte, alii o consider obligatorie prin ea nsi, fr aderare sau recepie.
n doctrina elveian, german, francez, garania este considerat un contract supus recepiei. Este o
ofert pe care beneficiarul trebuie s o accepte. Practica a generalizat principiul acceptrii tacite a
beneficiarului, cu excepia cnd refuz expres garania sau unele dintre clauzele acesteia n zilele urmtoare
recepiei textului. Formarea garaniei poate conduce lesne la aceast concluzie, dac avem n vedere c garania
bancar nu este, cel puin n aparen, dect o scrisoare ce eman i este semnat doar de o singur persoan,
banca garant, avnd ca destinatar pe creditorul din contractul de baz. Nu trebuie ns omis mecanismul
complex, elementele care asigur legtura ntre contractele legate economic, n spatele garaniei stnd cel puin
dou contracte, la fel de importante: contractul de baz i contractul de acoperire, legnd prile interesate, cel
puin trei: garantul, ordonatorul garaniei i beneficiarul garaniei. Beneficiarul este cea de-a doua parte a
acestui act juridic, nefiind aici n situaia stipulaiei pentru altul, n care el s fie ter beneficiar (desvrit).
Se poate afirma c garania autonom, ca i garania accesorie, ca un act juridic, ns sub forma
contractului264 unilateral265. Insuficiena normelor de drept substanial, ca i specificitatea formrii acesteia, nu
pot ns conduce la imposibilitatea stabilirii elementelor sale definitorii, lor aplicndu-li-se normele juridice
reglementnd obligaiile civile; emiterea de garanii i asumarea de angajamente sunt integrate operaiunilor de
banc i schimb, reglementate de Codul comercial romn la art. 3, ca fapte de comer (obiective266), ntruct
banii i creditul pot forma obiectul circulaiei267, comercialitatea acestor operaiuni fiind dat de interpunerea
n schimb i circulaie;
c. ambele garanii sunt solicitate i asumate n acelai scop, al garantrii executrii obligaiilor asumate
de ordonator printr-un contract, de regul comercial.
2. Deosebiri. Pot fi evocate:
a. dac garania accesorie sau cauiunea bancar rmne o instituie specific Dreptului civil i
mprumutat domeniului bancar atunci cnd este practicat de o banc ca garant, garania autonom sau la
cerere este o creaie a practicii bancare, dei are ascendena n cauiune, reglementat ulterior i de un
instrument interstatal (Convenia CNUDCI); doar cteva ri au anumite reguli specifice acesteia, jurisprudena
i doctrina fiind cele care au concluzionat asupra acesteia. Ce reprezint Regulile Uniforme privind garaniile
contractuale -Publicaia nr. 325/1978 a CCIP sau Regulile uniforme privind garaniile la cerere -Publicaia nr.

264
n doctrina romneasc, adesea, actul juridic viznd garaniile bancare este denumit contract de garanie
bancar(accesorie- cauiunea, autonom); ntlnim sintagmele: Contract de cauiune bancar, Contract de garanie bancar
autonom, Contracte de garanii bancare, Contracte de garantare a executrii obligaiilor comerciale.
265
Desigur nu trebuie confundat actul juridic unilateral cu contractul unilateral, criteriile de clasificare fiind diferite. n
doctrina juridic este controversat existena actului juridic de formaie unilateral n rndul izvoarelor obligaiior. Caracteristic pentru
acesta, ca izvor de obligaii, este c simpla i unica voin de a se angaja din punct de vedere juridic, manifestat de o persoan, este
suficient pentru a da natere unei obligaii a acesteia, fr a fi necesar o acceptare din partea creditorului. Se admite c, o dat
manifestat, voina unilateral generatoare de obligaii devine irevocabil, nemaiputnd s fie retractat de ctre autor. n acest sens,
vezi Constantin Sttescu, Corneliu Brsan, Drept civil. Teoria general a obligaiilor, Ediia a III-a, Ed. ALL BECK, Bucureti, 2000,
p. 96.
266
Stanciu Crpenaru, Drept comercial romn, ediia a III-a, Ed. ALL BECK, 2000, p. 37.
267
C.S.J., S. com., Dec. nr. 509/1996, Dreptul, nr. 3/1997, p. 124.
458/1992 a CCIP dect o codificare a uzanelor desprinse din practica bancar, o confirmare a unei bogate
practici n domeniul garaniilor autonome?
b. dei aparin garaniilor personale, cele dou specii de garanii nu se suprapun, ntruct au trsturi
care le particularizeaz. n timp ce cauiunea rmne mereu accesorie unui contract de baz, fundamental,
garania autonom nu-i pierde caracterul independent niciodat, chiar i atunci cnd are un caracter
documentar accentuat, autonomia fiind elementul care le difereniaz profund, conferindu-le efecte specifice.
Autonomia sau accesorietatea este elementul care face ca acelai tip de garanie (de exemplu, pentru plata unui
bun livrat) s fie autonom sau accesorie, dup caz. A stabili natura juridic aici, nseamn a determina dac
garania contractat este autonom sau accesorie, altfel spus, dac d natere unei obligaii independente sau
accesorii, n raport cu obligaia principal, pe de o parte, conjunct sau solidar, n raport cu ordinea n care
obligaii vor putea fi urmrii de creditor, pe de alt parte.
ncadrarea garaniei n unul din cele dou tipare are importan practic, ntruct atingerea scopului avut
n vedere de cele dou pri implicate n raportul juridic de garanie se face prin exercitarea unor drepturi i
obligaii diferite pentru fiecare garanie supus analizei noastre, cu att mai mult, cu ct n practic se pot crea
confuzii din ntrebuinarea improprie a unor termeni la formularea clauzelor contractuale. Pentru a fi autonom,
garania trebuie s conin un angajament autonom i distinct fa de obligaia garantat, denumirea garaniei
interesnd mai puin268, dac aceast condiie este ndeplinit.
Tribunalele au afirmat n mod constant c un angajament asumat este o garanie la prima cerere atunci
cnd garantul i-a asumat un angajament necondiionat de plat, chiar n lipsa expresiei la prima cerere sau a
inopozabilitii excepiilor din celelalte contracte de care garania este ataat , oricare ar fi calificarea dat de
pri acestui angajament, chiar de cauiune sau cnd adjectivul justificat este alipit cuvintelor la prima
cerere269.
n schimb, atunci cnd se afirm expres caracterul accesoriu al unei garanii sau cnd aceasta este legat
expres de contractul de baz sau dac asumarea este necondiionat, dar nu i executarea acesteia, angajamentul
asumat nu este o garanie la prima cerere, ci o cauiune 270. Intereseaz deci mai puin ca s fie cuprinse n textul
angajamentului cuvintele la prima cerere;
c. cele dou garanii au un obiect diferit; n cazul cauiunii, garantul se angajeaz s execute obligaia
debitorului principal, n numele acestuia (pentru), n caz de neexecutare din partea acestuia; beneficiarul are o
singur crean, ctre doi debitori diferii: debitorul principal i garantul. Cauionatorul va plti numai dac
debitorul principal este inut s plteasc. n concret, banca garantnd numai obligaii bneti ale debitorului
principal, i asum o obligaie de plat a unei sume de bani, atunci cnd acesta i ncalc obligaia bneasc
garantat; avem aici, spre deosebire de garania bancar independent, o obligaie a garantului, cu un obiect
identic cu cel al obligaiei garantate.
n cazul garaniei autonome, garantul i asum o obligaie proprie, separat de obligaia debitorului
principal. Garantul se angajeaz s plteasc, cu titlu de despgubire, o sum de bani, de o manier
independent i irevocabil, dei se face referire la un contract principal, deoarece nu exist garanie fr o
obligaie prealabil, ce trebuie identificat; aici beneficiarul are dou creane diferite, independente: una din
contractul de baz, alta din contractul de garanie, prin care se urmrete vrsarea unei sume de bani la prima
cerere a beneficiarului, de ctre garant. Cum i arat i numele 271, garania autonom este constituit dac
garantul i asum o obligaie care i este proprie, care, cel puin n raporturile dintre el i beneficiar, este
principal i autonom; el nu i asum obligaia debitorului principal, de aici i inopozabilitatea, fa de acesta,
a excepiilor desprinse din contractul de baz;
d. cele dou garanii, n baza autonomiei sau accesorietii, dup caz, dau natere unor efecte diferite;
garania bancar autonom este total independent, chiar dac este emis pentru a garanta executarea unei
268
n legislaia noastr, ct i n practica bncilor romne, se folosete denumirea de Scrisoare de garanie bancar, fr nici
o referire la natura acesteia automom sau accesorie, ns aceasta este evident, desprinzndu-se din coninutul acesteia.
269
Com. 9 janvier 1990, D. 1991. som. 191 obs. Vasseur; Com. 8 decembre 1987, Bull. IV, p. 196; Com 2 fevrier 1988, Bull.
IV, p. 15; sentence CCI n. 4555 en 1985, Clunet 1985. 964. obs. Derain et Jarvin; Com. 19 fevrier 1991, RJDA 6/1991, n. 522, note
Barthelemy Mercadal, Droit des affaires. Contrats et droits de lentreprise, Ed. Francis Lefebvre, 1997, 4990. 756.
270
Paris 2 juin 1982, D. 1983. 437, concl. Flipo, note Vasseur; Paris 1 juillet 1986, D. 1988, som. 243, obs. Vasseur; Paris 9
juillet 1986, D. 1988, som. 243, obs. Vasseur; Paris 21 fevrier 1992, RJDA 5/1992, n. 501; Com. 28 janvier 1992, RJDA 4/1992, n.
386; Trib. supreme dEspagne 2 octobre 1990, D. 1992, som. 237, obs. Vasseur, note M. Barthelemy Mercadal, op. cit., 4990. 757.
271
Jean-Michel Jacquet, Philippe Delebeque, Droit du commerce international, Dalloz, 2000, p. 244.
obligaii asumate prin alt contract, diferit de aceasta. Garantul nu se va putea opune folosirii garaniei, dup cum
nu va putea invoca nici una dintre excepiile sau obieciunile pe care le-ar putea invoca ordonatorul fa de
beneficiar; garantul nu va putea opune beneficiarului nici nulitatea contractului de baz, nici rezoluiunea sau
rezilierea, nici executarea integral a obligaiilor de ctre ordonator, ceea ce ar face ca garania s rmn fr
obiect, nici executarea necorespunztoare a obligaiilor asumate de beneficiarul garaniei prin contractul de
baz; aa se explic de ce, fiind expus recursului imediat al garantului, ordonatorul se opune adesea executrii
garaniei, prin msuri conservatorii, prin opoziii la plat; asumndu-i o obligaie proprie, garantul va putea
ridica doar excepiile care rezult din contractul de garanie.
n schimb, n cazul cauiunii, garantul poate invoca excepiile i obieciunile din contractul de baz, dac
nu s-a renunat expres la acest drept prin contractul de cauiune bancar.
n cadrul cauiunii bancare avem excepii specifice, care nu pot fi invocate n cazul garaniei autonome:
beneficiul de diviziune i beneficiul de discuiune, fr a repune n discuie natura acesteia: autonom sau
accesorie.

III. GARANIA BANCAR INDEPENDENT

ntruct se pstreaz n mare msur efectele fidejusiunii din dreptul comun, va fi supus analizei numai
garania bancar independent, n plin ascensiune i cu elemente care o particularizeaz n categoria garaniilor
personale.
1. Definiie. Nu exist o definiie legal a garaniei bancare i nici a garaniei bancare la cerere. Pot fi
reinute definiiile doctrinare date garaniei bancare la cerere, ce o calific drept angajamentul prin care
garantul, la dispoziia irevocabil a unui ordonator, accept s plteasc, n calitate de debitor principal, la
simpla cerere, o sum de bani unui beneficiar desemnat, n termenele i n condiiile stipulate de garantat,
renunnd anticipat s verifice condiiile de folosire a angajamentului su272 sau contractul prin care o banc
se oblig s garanteze conduita unei persoane, n vederea obinerii unui anumit rezultat, iar n situaia n care nu
este obinut, s-i plteasc beneficiarului o anumit sum de bani cu titlu de despgubire273.
Datorit importanei sale, de cadru uniform de aplicare facultativ, poate fi reinut definiia dat prin
Publicaia 458/1995 a Camerei de Comer Internaional- Paris, referitoare la Regulile uniforme privind
garaniile la cerere. Avnd la baz practica n domeniu, garania bancar la cerere este definit ca fiind orice
garanie, titlu obligaional sau angajament de plat, oricum ar fi definit sau descris de o banc, de o societate
de asigurri sau de o alt persoan fizic sau juridic, dat n scris pentru plata unei sume de bani, la
prezentarea, n conformitate cu termenii angajamentului asumat, a unei cereri de plat scrise i a oricror alte
documente (...), care pot fi specificate n garanie, potrivit angajamentului asumat (art. 2). Este o definiie
cuprinztoare, care sintetizeaz toate trsturile acestei specii de garanii, acoperind att garaniile directe, ct i
pe cele indirecte, particulariznd-o totodat n categoria garaniilor bancare.
Terminologic, practica este destul de creativ, n condiiile n care nu exist reglementri imperative care
s o denumeasc. Chiar Regulile uniforme nr. 458 confirm supleea terminologic, atunci cnd au instituit
sintagma oricum ar fi denumit sau descris de o banc. Este i acesta un argument ce susine varietatea
denumirilor, a expresiilor care o caracterizeaz, relativ la acest aspect.
Se impune a analiza sintagma garanie la cerere. Aceasta sintetizeaz elementele specifice acestei
specii de garanie bancar, avnd semnificaia autonomiei sale, a punerii sale n executare fr ndeplinirea
vreunei formaliti, fr producerea unor documente, la simpla cerere a beneficiarului, desigur n limitele
voinei manifestate la facerea garaniei. Denumirea este generic, pentru tot ceea ce nseamn garanie asumat

272
Jean Pierre Mattout, Droit bancaire internaional, La revue Banque diteur, Paris, 1987, p. 252. O definiie asemntoare
o d Francoise Dekeuwer- Defossez, Droit Bancaire, 5-e edition, Dalloz, Paris, 1995, p. 111, conform creia garania bancar la
cerere este un angajament semnat de o banc, care promite s-l despgubeasc pe cocontractantul clientului su la prima cerere din
partea acestuia. Este stipulat expres c banca renun la invocarea excepiilor pe care clientul su le-ar fi putut invoca (neexecutarea
obligaiilor, de exemplu).
273
Vasile Ptulea, Contractele de garanii bancare, Dreptul, nr. 4/1994, p. 63. Este definiia care predomin n doctrina
juridic, fiind preluat, n aceast form, de cei mai muli autori, de la Y. Poullet, Les garanties contractuelles dans le commerce
internationale Droit et practique du commerce international, n. 3/1994.
n aceste condiii (executare la cererea beneficiarului), aa nct aceasta exprim natura sa, identificat aici ca
specie a garaniei bancare274.

2. Efectele garaniei bancare independente. Efectul imediat al oricrui contract este de a da natere
unor drepturi i obligaii, n acest sens vorbindu-se de puterea obligatorie a contractului. Acioneaz n
domeniul supus analizei noastre, cu toat fora, principiile generale275 care crmuiesc efectele obligaiilor:
principiul forei obligatorii a contractului, principiul irevocabilitii, principiul relativitii efectelor. Fiind un
contract unilateral, nu i sunt aplicabile efectele specifice contractelor sinalagmatice, derivate din
interdependena obligaiilor generate de acestea i anume: principiul executrii concomitente a obligaiilor
reciproce, suportarea riscului contractului, rezoluiunea i rezilierea. Dei autonom, independent de celelalte
contracte de care este legat economic, emiterea unei garanii bancare genereaz drepturi i obligaii specifice a
cror realizare are menirea de a conduce la chiar realizarea finalitii contractului comercial pe care-l
garanteaz.
Intrat n circuitul civil, obligaia apare ca un raport juridic ntre subiecte determinate, fiecruia
revenindu-i drepturi i/sau ndatoriri, dup caz. Finalitatea garaniei bancare trebuie integrat contractului de
baz, a crui realizare conform a determinat emiterea sa. Ca atare, o abordare eficient a coninutului garaniei
bancare impune raportarea sa la celelalte legturi juridice izvornd din contractele n joc276.

A. Raportul juridic fundamental (dintre ordonatorul i beneficiarul garaniei). Contractul care-l leag
pe beneficiar de ordonatorul garaniei are o autonomie, o individualitate i o existen de sine stttoare
indubitabile; este un contract principal. Se impune a trata aici doar efectele care au legtur cu contractul de
garanie bancar, dei, din punct de vedere juridic, toate actele juridice care concur la realizarea contractului de
baz sunt independente, ele fiind ataate doar economic. Contractul de baz poate fi oricare, numit sau nenumit,
natura i obiectul su neavnd influien asupra garaniei. Cel mai adesea, prile convin prin acest contract
apelarea la un ter pentru a garanta executarea obligaiei de ctre debitorul contractual.
Obligaiile debitorului
a. obligaia de a aduce un ter garant, obligaia de a face s se emit scrisoarea de garania bancar,
prevzut chiar n contractul de baz, n cadrul cruia de cele mai multe ori sunt menionate elementele de baz
ale garaniei bancare. Este o obligaie de a face, o obligaie de rezultat, atins numai atunci cnd banca emite
garania. Ordonatorul este cel care aduce persoana care va prelua riscurile din contractul fundamental, ns el
este cel care va suporta cheltuielile. El nu poate, practic s refuze s aduc astfel de asigurri, garania fiind i n
interesul su, n sensul degrevrii trezoreriei sale, fiind scutit s constituie depozite n bani sau de titluri
negociabile ca garanii pentru obligaiile asumate de el, sub acest aspect, garania fiind un credit prin semntur.
Aducerea garaniei este conceput de pri adesea ca o condiie suspensiv, alteori ca o condiie
rezolutorie, depirea termenului de aducere conducnd la desfiinarea retroactiv a contractului astfel
ncheiat277.
Am putea considera aceast obligaie i ca o promisiune a faptei altuia, pentru realizarea sa trebuind s
se obin consimmntul bncii. n executarea obligaiei de aducere a garaniei, ordonatorul trebuie s aib n
vedere, atunci cnd se cere o contragaranie, legislaia rii garantului, de regul o banc local, situat n
aceei ar cu beneficiarul garaniei, ce poate impune i corective ale textelor garaniei prevzute n contractul

274
n doctrina francez, unii autori consider garania la cerere ca o modalitate a garaniei autonome, alturi de garania
justificat sau documentar. n acest sens, Jean-Louis Rives-Lange, Monique Contamine-Raynaud, Droit bancaire, 6e dition, Dalloz,
1995, p. 729. Cert este c, atunci cnd este folosit, sintagmei garanie la cerere i se atribuie, de majoritatea doctrinarilor,
semnificaia de garanie autonom.
275
Constantin Sttescu, Corneliu Brsan, op. cit., p. 55.
276
Trebuie neles c prin garania bancar considerat se urmrete satisfacerea intereselor celor trei persoane din relaia
triunghiular- beneficiarul garaniei, creditor n contractul fundamental, ordonatorul garaniei, debitorul din contractul de baz a
crui conduit este garantat de garant prin emiterea garaniei, emitentul garaniei, de regul banca ordonatorului. Ele sunt pri n trei
contracte diferite: contractul de baz, de regul, de Drept comercial, dintre beneficiarul garaniei i ordonatorul acesteia; contractul
dintre ordonator i banc pentru asumarea obligaiei de emietere a garaniei de ctre banc; contractul de garanie dintre banc i
beneficiarul acesteia, creditorul obligaiei garantate din contractul de baz.
277
Exist n acest sens o bogat literatur de specialitate, citat de Franois Logoz, La protection de lexportateur face lappel
abusif une garantie bancaire, Lausanne-Imprimrie Calaude Morellon & Fils S.A., 1991, p. 77 i 78.
de baz; obligaia ordonatorului se consider executat numai dac garania adus se ncadreaz pe tiparul
convenit de partenerii din contractul de baz;
Drepturile debitorului.
a. dreptul de a cere beneficiarului ceea ce i s-a pltit cu titlu de garanie, avnd la ndemn o aciune
personal278, n pretenii, pentru restituirea, total sau parial a sumelor pe care le-a primit ca urmare a folosirii
injuste a garaniei, fapt ce trebuie probat de el. Ar putea fi motivat pe mbogirea fr just temei i trebuie
exercitat dup ce s-a pltit beneficiarului;
b. ordonatorul are la ndemn i o aciune n despgubire, n limita comisoanelor pe care le-a pltit
bncii dup expirarea contractului de garanie sau dup executarea acestuia, dac beneficiarul ntrzie sau
refuz s-i restituie scrisoarea de garanie bancar, dac prin convenia lor prile au atribuit nerestituirii aceste
efecte.
Drepturile creditorului.
a. dreptul de a refuza scrisoarea de garanie ce-i este adresat, dac nu este de acord cu coninutul
acesteia; refuzul trebuie s fie expres i s se fac fr ntrziere, trebuie comunicat garantului, acesta-
contragarantului, dac exist, i n final, ordonatorului, pentru a relua mecanismul aducerii unei noi garanii,
dac se poate. n doctrina juridic se menioneaz c imposibilitatea aducerii unei noi garanii face ca obligaia
ordonatorului s fie considerat imposibil, dispoziia contractual care o impune, n aplicarea regulilor
generale de drept civil, fiind nul, conducnd la nulitatea contractului de baz279.
B. Raportul juridic dintre ordonator i banc. Cei doi sunt legai printr-o relaie juridic a crei natur
este controversat n literatura de specialitate, fiind numit contract de credit, bilet la ordin, ordin de
garanie, credit prin semntur, contract de mandat, gestiune de afaceri i chiar contract nenumit care
are ca obiect darea unui credit sau solvabilitatea. Cei mai muli autori consider acest raport juridic ca un
mandat, datorit asemnrilor evidente cu acesta i i atribuie efectele juridice ale acestuia. Ordonatorul este
mandantul, banca este mandatarul, ce acioneaz n baza instruciunilor primite de la mandant, iar obiectul
contractului de mandat l constituie emiterea garaniei, ce trebuie s respecte limitele mandatului
(instruciunile).
Obligaiile bncii.
a. obligaia de emitere a garaniei n favoarea beneficiarului, n condiiile instruciunilor primite de la
ordonator, emiterea garaniei avnd semnificaia executrii contractului de mandat. Dup emitere, ordonatorul
nu mai poate da alte instruciuni bncii, garania rmnnd nemodificat. Numai n situaia unei contragaranii,
atunci cnd exist diferene ntre cele dou sisteme de drept guvernnd cele dou acte de garanie, se impune
modificarea garaniei de ctre garant, impus de lege, fr a afecta ntinderea garaniei;
b obligaia de consiliere, de protejare a intereselor ordonatorului; aceasta trebuie s-l atenioneze pe
ordonator asupra textelor lacunare, ambigui, coninnd neregulariti sau chiar vicii, fie chiar s-i cear
modificarea instruciunilor sale; trebuie s se abin de la orice act susceptibil de a-l prejudicia pe ordonator n
cadrul relaiilor de afaceri;
c. obligaia de a-l informa pe ordonator cu privire la cererea de folosire a garaniei de ctre beneficiar ,
ordonatorul fiind singurul n msur s cunoasc situaia real a executrii obligaiei garantate, putndu-se
opune folosirii acesteia, prevenind o plat nedatorat;
d. obligaia de a examina folosirea garaniei i de a refuza plata acesteia, dac se vdete abuziv,
aceasta n executarea mandatului, ntruct are aceast obligaie i n baza contractului de garanie bancar.
Verificarea este adesea sumar, dat fiind caracterul de garanie la cerere, automat, independent al
angajamentului bncii. Verificarea trebuie circumscris condiiilor pe care le impune plata i care trebuie
ndeplinite, aa cum sunt stabilite n garania bancar.
Drepturile bncii.
a. dreptul de a recupera de la ordonator sumele pltite cu titlu de garanie beneficiarului, comisioanele,
dobnzile i alte cheltuieli. n acest sens, banca este titulara unei aciuni personale, recursorii i nu
subrogatorii280, ntruct ea nu face o plat pentru ordonator, ci execut o obligaie proprie, autonom, asmndu-
i un risc personal. Eficiena ei este dat de modul n care au fost respectate condiiile de executare a garaniei
278
Victor Babiuc, Contractul de garanie bancar autonom, Dreptul nr. 6/1985, p. 22.
279
Franois Logoz, op. cit. p. 77.
280
Ion Turcu, Drept banca,r vol. 1, Ed. Lumina Lex, Bucureti, p. 65.
bancare (sum, termene, documente). Plata fcut dup expirarea termenului de garanie echivaleaz cu
executarea unei obligaii cu depirea condiiilor stabilite, banca neputnd beneficia de un drept de crean care
s-i justifice temeinicia aciunii n regres, avnd la baz contractul de mandat.
n situaia falimentului debitorului, garantul este ndreptit s declare creana sa n pasivul
ordonatorului, la masa credal, chiar i atunci cnd folosirea garaniei nu a avut loc, datorit recursurilor pe
care el le conserv mpotriva ordonatorului, ca la cauiune. Lipsa declaraiei sale conduce la decderea acestuia
din drept, presupunndu-se c n-a dorit s se prevaleze de falimentul ordonatorului, pentru a se considera
eliberat de garania sa mpotriva riscului cu care beneficiarul s-a narmat prin pretinderea unei garanii281;
b. dreptul la plata comisioanelor negociate cu ordonatorul garantat.
Obligaiile ordonatorului:
n baza aceluiai contract de mandat, ordonatorul, pentru serviciul pe care i-l presteaz banca, are
urmtoarele drepuri i obligaii:
a. obligaia de plat a unui comision, n funcie de riscul asigurat, privit i prin prisma sumei garantate,
a duratei i a condiiilor de executare a garaniei. Uneori plata acestuia este datorat pn la restituirea
garaniei de ctre beneficiar, chiar dac garania a ncetat prin ajungere la termen, dac aa s-a stipulat n
scrisoarea de garanie; comisionul nu are legtur cu folosirea garaniei, el este datorat indiferent de folosirea
acesteia sau nu, tocmai n considerarea riscului asumat de banc, ce pote interveni oricnd, ducnd la plata unor
sume importante de ctre banc. Reprezint costul serviciului asigurat de banc clientului su prin asumarea
garaniei n favoarea sa, chiar dac iniial nu se concretizeaz n imobilizarea de fonduri de ctre banc, aceasta
avnd, implicit, obligaia de a-i menine capacitatea de plat pentru a putea face fa cererii de executatea a
garaniei asumate; comisionul reprezint, totodat, cauza imediat a asumrii garaniei;
b. obligaia de a plti garantului sumele date de acesta beneficiarului cu titlu de garanie i n plus
dobnzile, comisioanele legate de folosirea garaniei, pe care le-a consimit n executarea regulat a
mandatului. Temeiul plii l constituie contractul de mandat, banca nesubrogndu-se n drepturile
beneficiarului pltit i neputndu-se prevala de mijloacele juridice i de asigurrile accesorii beneficiarului.
Adesea contractul de mandat conine o clauz care l autorizeaz pe garant s debiteze din oficiu contul
ordonatorului cu suma pltit beneficiarului garanie, bncile angajndu-se fa de clienii cu cel mai bun
standing financiar. n situaia n care banca nu i recuperaz sumele pe aceast cale ori ordonatorul nu face o
plat voluntar a sumelor datorate bncii, aceasta este liber s execute garaniile aduse de ordonator n
favoarea ei. Jurisprudena282 estimeaz c o parte din cheltuieli ar trebui s fie luate n sarcina garaniei, dat fiind
c mandatul este cu titlu oneros i c acoperirea este parial inclus n acoperirea fcut de ordonator.
ntiinat sau nu de folosirea garaniei, ordonatorul nu poate opri plata, datorit autonomiei obligaiilor
din contractul de garanie, din acest punct de vedere putnd fi considerat o victim a acestei garanii. Banca are
libertatea de decizie cu privire la executarea angajamentului pe care i l-a asumat. Ordonatorul ar putea ns s
se opun acesteia prin folosirea unor mijloace preventive precum:
- sechestrul asigurator;
- ordonana preedinial283, dac ele ndeplinesc condiiile prevzute n lege284.
C. Raportul dintre garant i beneficiar. Cei doi sunt legai prin garania bancar. Contractul este
guvernat de principiul independenei, determinat de natura garaniei asumate prin voina prilor. Contractul de
garanie este actul juridic prin care banca i asum riscuri foarte mari, putnd s-i fie dislocate sume enorme,
fr nici un drept de opoziie din partea acesteia; este contractul prin care banca i asum o obligaie proprie,
independent fa de obligaia ordonatorului, a crei executare este garantat prin emiterea garaniei, un
angajament distinct de cel al debitorului principal, pentru despgubirea beneficiarului, atunci cnd rezultatul
avut n vedere la solicitarea garaniei n-a fost atins.

281
Jean Pierre Mattout, op. cit., p. 270.
282
T. com. de Lyon, 29 ianuarie 1988, BNP-Deutschland c/Cooperative beaujolaise de Bully, D 1988 sc 250, citat de Franois
Logoz, op. cit., p. 90.
283
Belu Magdo Mona-Lisa, Contractele comerciale tradiionale i moderne, Ed. Tribuna economic, 1996, p. 270.
284
Este reglementat la art. 581 din Codul de procedur civil. Urgena msurii solicitate i prejudicierea sunt cele dou
condiii puse de lege pentu admisibilitatea acestei ci. Folosirea abuziv a garaniei, probat de ordonator, ar putea fi un motiv care s
justifice ordonana preedinial, mpiedicnd executarea garaniei i evitarea prejudicierii solicitantului.
 Garantul nu se oblig s execute o obligaie n locul ordonatorului, ci s l despgubeasc pe beneficiar,
creditorul obligaiei garantate, dac debitorul nu a realizat conduita pe care i-a asumat-o prin contractul de
baz, de aici caracterul indemnitar al acestei garanii285. Uneori se afirm 286 c angajamentul bncii este
secundar ca intenie, dar primar n form. Secundar, ntruct cel care trebuie s plteasc este, n primul rnd,
ordonatorul, fcndu-se apel la garanie numai dac acesta nu i-a ndeplinit obligaia asumat prin contractul de
baz. Primar n form, ntruct garania nu este legat, formal, de nendeplinirea celor stabilite n contractul
comercial, ea putnd fi independent.
Obligaiile garantului.
Toate drepturile i obligaiile garantului i ale beneficiarului sunt cele generate de scrisoarea de garanie
bancar:
a. obligaia de a verifica ndeplinirea condiiilor de folosire a garaniei bancare, pentru protejarea
ordonatorului, dar i pentru a se proteja pe sine prin executarea conform a mandatului su. Garantul nu verific
dac dreptul beneficiarului sau coninutul documentelor este fondat, el limitndu-se la controlul aparenei de
conformitate, asemntor creditelor documentare. Garantul va efectua un control diligent, cu o grij
rezonabil, pentru a se asigura c, aa cum au fost ele prezentate, apar n conformitate cu termenii garaniei
(art. 8 alin. 1 Publicaia nr. 458).
Chiar i atunci cnd are un caracter documentar accentuat, garantul verific existena lor regulat i nu
temeinicia lor. Cnd documentele prezentate garantului nu par a fi conforme cu termenii garaniei sau nu
concord ntre ele, documentele vor fi refuzate. Prin condiii ale fondrii cererii trebuie s nelegem pe cele
prevzute ca atare n garanie, referitoare la suma de plat, clauzele de reducere, la ncadrarea n termen, la
documentele care trebuie s justifice plata;
b. obligaia de plat a garaniei. Garantul va avea un timp rezonabil pentru a examina cererea de plat.
Dac condiiile folosirii garaniei sunt ndeplinite, garantul este obligat s fac plata garaniei, fr nici o
ntrziere, altfel fiind rspunztor, putnd fi obligat la plata de daune-interese. Jurisprudena atribuie o
importan sporit formulei la cerere sau alteia similare, ntruct are semnificaia punerii imediate n
executare, fr alte formaliti. Nu trebuie dect un simplu apel motivat al beneficiarului287, banca limitndu-
se, n cazul acesta la formalismul documentelor, fr a iniia un proces adevratului debitor. Plata trebuie
corelat, n ciuda autonomiei sale, de exigibilitatea obligaiei a crei executare este garantat prin garania
bancar.
Dei independent juridic, rmne totui subsidiar, n sensul c se va folosi numai dac raportul de
baz intr n criz, altfel folosirea garaniei nvederndu-se abuziv sau frauduloas. Reamintim, obligaia de
plat nu este accesorie celei a debitorului principal, fiind proprie, independent. Garantul se afl la confluiena
de interese contradictorii cu cei doi parteneri ai si, de care este legat, prin dou contracte diferite. El urmrete
s plteasc spre a-i pstra imaginea. Un refuz nejustificat i va afecta interesele288.
Banca nu va juca rolul de arbitru ntre beneficiar i ordonator, cel mult cel de bune oficii, situndu-se
pe o poziie neutr ntruct competenele sale sunt limitate adesea numai la domeniul financiar. Ea nu poate
judeca buna fondare a unei cereri de folosire a unei garanii, mai mult, ea nu cunoate toate detaliile din
contractul de baz, avnd doar interesul emiterii unei garanii abstracte, al crei control formal este uor de
fcut289. Garantul va plti la simpla cerere sau afirmaie a beneficiarului c obligaia garantat nu a fost realizat
de ordonator.
n cazul n care cererea de plat i documentele ataate ei sunt conforme cerinelor stipulate n textul
garaniei, banca va plti, l va informa pe beneficiar i i va credita contul bancar. Avnd n vedere titlul cu care
se face plata, banca l va anuna i pe ordonator (oricum, acesta a fost informat de folosirea garaniei de ctre
beneficiar) i va aciona pentru recuperarea sumei de la acesta. Suma de plat este cea prevzut n garanie. n
spiritul prudenei, bncile, de acord cu ordonatorii, includ n textul garaniei bancare clauza atarii
documentelor doveditoare care justific plata garaniei (documentul de expediere, de transport al unei mrfi de

285
Victor Babiuc, op.cit., p. 13, Vasile Ptulea, op. cit. p. 63.
286
Mariana Negru, op. cit., p. 290.
287
Franois Logoz, op. cit., p. 27-28.
288
Christian Gavalda, Jean Stoufflet, Droit bancaire. Institutions Comptes. Operations Services, quatrime dition, Ed.
Litec, Paris, 1999, p. 29.
289
Idem, p. 30.
ctre beneficiar, ce l ndreptete s solicite plata contravalorii acesteia, documentele de recepie a unei mrfi,
etc). Dac suma este modificabil, va plti proporional cu executarea obligaiei din contractul de baz.
Regimul juridic al obligaiei de plat este cel care rezult din autonomia angajamentului bncii. Banca
nu are un drept de control sau de investigaie cu privire la contractul de baz, dup cum opereaz, n egal
msur, inopozabilitatea oricror obieciuni sau excepii rezultate din contractul de baz sau din cel care i leag
pe ordonator i pe garant.
Vor putea fi invocate, cu privire la plata garaniei, numai excepiile proprii, trase din raportul de
garanie, din coninutul (neconformitatea documentelor, informaii contradictorii, depirea sumelor din
scrisoarea de garanie, a termenelor de a cere executarea) i validitatea acestuia (nulitatea, de exemplu). Esena
contractului de garanie bancar autonom const n aceea c plata trebuie fcut chiar n caz de divergen de
opinii290, eventualele divergene dintre ordonator i beneficiarul garaniei rezolvndu-se pe cale comercial.
Nulitatea, rezoluiunea sau rezilierea, cauze grave de neexecutare sau modificare, ct i orice procedur
asupra realitii sau asupra efectelor contractului de baz las intact mecanismul de plat la prima cerere, deci
i obligaia de plat, sub rezerva folosirii abuzive sau frauduloase a garaniei.
Deducem de aici c garania poate fi stins numai prin cauze proprii i nu prin ricoeul celor care ating
contractul de baz.
Autonomia nu este totui plenar, garantul avnd la ndemn dou excepii specifice care i permit,
chiar impun, refuzul plii garaniei: folosirea abuziv a garaniei i ordinea public i bunele moravuri de drept
internaional.
Frauda291 joac rolul su de limit corectiv a tuturor regulilor de drept i conduce la eecul principiului
autonomiei n domeniul garaniei la cerere sau al contragaraniei. Pentru a putea fi invocat, unii autori afirm
c trebuie s fie evident- crever les yeux, dup cum alii au o opinie mai moderat. n doctrina juridic se
ncearc a se diferenia frauda de folosirea abuziv a garaniei: intenia de vtmare292 caracterizeaz frauda,
spre deosebire de folosirea abuziv, ce rezult din folosirea rigorii mecanismului la prima cerere, fr
justificarea cauzei cererii de plat.
Fraud sau folosire abuziv, ambele situaii sunt stri de fapt, la aprecierea prilor i a instanei
judectoreti. Ele trebuie probate; ntruct garantul nu poate efectua un control extern viznd stabilirea fraudei
sau a abuzului, sarcina probei revine ordonatorului. Dac frauda este evident, garantul trebuie s refuze plata.
Dac nu poate nvedera acest caracter, ordonatorul este cel care va solicita restituirea sumei de la beneficiarul
care a folosit a folosit injust garania bancar. Frauda poate proveni i de la o banc local n cazul garaniei
indirecte; ea poziionndu-se ntre beneficiar i garantul de rangul II, va fi dificil de probat frauda.
Cei mai muli autori293 se refer la folosirea abuziv a garaniei, considernd c se ncadreaz n aceast
categorie inexistena dreptului ce presupune folosirea garaniei, stingerea acestuia, folosirea garaniei dup
scadena acesteia ( dup expirarea duratei de plat).
Drepturile garantului:
a. recursul garantului contra beneficiarului. n afara preteniilor sale mpotriva ordonatorului, garantul
ar putea fi titularul unei aciuni en enrichissement illegitim contra beneficiarului. Condiiile de exercitare sunt
foarte discutate n doctrin, diferind de la un autor la altul, toi reinnd condiia folosirii abuzive, fr ca
garantului s-i fie evident, altfel ar fi avut posibilitatea de a se opune plii.
Drepturile beneficiarului garaniei.
Fiind un contract unilateral, acestuia nu-i revin obligaii n executarea garaniei. El este creditor, este cel
care beneficiaz de obligaiile asumate de garant. Drepturile sale trebuie exercitate cu bun credin, altfel
plasndu-se pe terenul exercitrii abuzive a garaniei asumate n favoarea sa. Coninutul raportului de garanie
este dat de dreptul de a folosi garania, ca destinatar al acesteia. Este suficient, dat fiind caracterul independent,
autonom, formal, ca el s arate c sunt ndeplinite toate condiiile formale prevzute n garanie, pentru ca
aceasta s fie executat. Onorarea cererii de folosire a garaniei necesit ndeplinirea urmtoarelor condiii:
- cererea de folosire s emane de la beneficiar, n nici un caz de la un cesionar, garania fiind incesibil
i s fie semnat de acesta;
290
Mariana Negru, op. cit., p. 296, 355.
291
Jean Pierre Mattout, op. cit., 288 i soluiile de spe menionate aici.
292
JeanLouis RivesLange, Monique ContamineRaynaud, op. cit., p. 289.
293
Pentru detalii, Franois Logoz, op. cit., p. 129 i urm.
 - formularea cererii n scris, condiie pus chiar de Publicaia 458, termenul incluznd i o teletransmisie
autentificat sau un mesaj informatic controlat (SWIFT etc.);
- ncadrarea n termenul de valabilitate prevzut n garanie pentru executare, beneficiarul prelund
riscul comunicrii documentelor peste termen;
- ndeplinirea condiiilor prevzute pentru executare n textul garaniei, referitoare la sum, moneda de
plat, documente (cele menionate n textul garaniei, n funie de caracterul mai mult sau mai puin
documentar) etc.
Dac garantul nu poate invoca nici o excepie din contractul de baz, beneficiarul poate merge de la
simpla afirmaie a realizrii riscului asigurat, pn la a proba existena acestuia, dei ine de un alt contract,
fa de care garania este autonom.
Obligaiile beneficiarului faraniei:
a. obligaia de restituire a garaniei, dac voina prilor atribuie efecte juridice acesteia. Nu este aceasta
o obligaie care s schimbe garania bancar ntr-un contract sinalagamatic. Esenial este ceea ce s-a convenit n
scrisoarea de garanie: stingerea obligaiei prin ajungerea la scaden, indiferent c s-a restituit sau nu scrisoarea
de garanie, stingerea obligaiei numai prin restituirea garaniei, nainte de scaden, prin renunarea
beneficiarului sau dup scaden, ca urmare a restituirii scrisorii, n aceast din urm situaie, beneficiarul
trebuind s o restituie n oricare situaie n care garania a fost folosit. Nerestituirea n condiiile convenite d
natere la o aciune n restituire aparinnd garantului sau beneficiarului.

D. Raportul dintre garant i contragarant. Dei se bucur de simplicitate, garania direct prezint
dezavantajul supunerii plii legii rii exportatorului (ordonator), ce guverneaz exportul de capital, putnd
interzice chiar plata, inclusiv daunele- interese. Dorind s obin o securitate maxim, beneficiarul va avea n
vedere i legea rii ordonatorului. n acest scop, el va solicita bncii sale o garanie indirect, ce-i asigur o
poziie extrem de privilegiat, asigurndu-i o procedur de folosire mai simpl i mai puin costisitoare.
La modul practic, o banc, la instruciunile unui ordonator, d instruciuni unei alte bnci, strine, cu
sediul, n general, n ara beneficiarului, s dea beneficiarului o garanie proprie, supus legii rii acesteia.
Numai aceasta din urm, numit i banc de rangul I, poate fi chemat n garanie de beneficiar.
Prile implicate n realizarea garaniei indirecte sunt: ordonatorul, banca contragarant (garant de
rangul II), banca garant (garant de rangul I), beneficiarul, legate prin urmtoarele raporturi juridice:
a. contractul de baz, ce nu suport nici o modificare;
b. contractul de mandat dintre ordonator i contragarant, avnd aceleai elemente i efecte ca i
contractul ce leag pe ordonator de garant, n cazul garaniei directe; contragarantul acioneaz n baza
instruciunilor ordonatorului, care i traseaz limitele emiterii garaniei, ca obiect al acestui contract; este
guvernat de legea rii contragarantului (de regul, aceeai cu legea rii ordonatorului);
c. contractul garant- contragarant, acetia fiind legai prin dou contracte paralele294: un contract de
mandat, n care contragarantul este mandante, iar garantul este mandatar, obiectul constituindu-l emiterea unei
garanii n favoarea beneficiarului i un angajament de contragaranie, n care mandantele este contragarant, iar
mandatarul este banc garant (de rangul I), numit i credit prin semntur295.
Contragarania este independent fa de celelalte trei contracte, genernd aceleai consecine ca la
garania direct. Garantul este titular de drepturi nscute din dou raporturi diferite. ncurajat de facilitile de
folosire pe care i le procur contragarania, el o va prefera, nesolicitnd despgubiri n baza contractului de
mandat dect cu titlu subsidiar; contractul dintre garant i beneficiarul garaniei, cel care constituie temeiul
cererii de folosire a garaniei de ctre beneficiar.
Raportul dintre garanie i contragaranie nu este ntotdeauna unul echiunitar. Nu este nevoie ca
contragarania s aib aceei natur juridic cu garania: contragarania poate fi un angajament la cerere, n timp
ce garania poate fi o cauiune i invers. ntinderea lor poate fi diferit, la fel i scadena. Contragarania este
guvernat exclusiv prin textul su.
ntruct celelalte drepturi i obligaii sunt neschimbate, se impune aici a aborda pe cele decurgnd din
raportul de contragaranie. Efectele contragaraniei sunt asemntoare celor decurgnd din mandatul existent
ntre ordonator i garant la garania direct. Ca atare doar le vom enumera, fcnd observaiile care se impun.
294
Franois Logoz, op.cit., p. 122 i autorii citai aici.
295
Jean Pierre Mattout, op. cit., p. 241.
 Obligaiile garantului
Parte n contractul de mandat i n angajamentul de contragaranie, acestuia i revin:
a. obligaia de a se conforma instruciunilor contragarantului cu privire la garania de emis, sub rezerva
unor modificri minore, impuse de legea creia i este supus garania (a rii beneficiarului);
b. obligaia de a examina cererea de folosire a garaniei, sub aspectul ndeplinirii condiiilor prevzute
n scrisoarea de garanie bancar i de a refuza plata, dac acestea nu-s ndeplinite, toate acestea, n temeiul
contractului de mandat;
c. obligaia de plti296 suma solicitat, dac se justific, n baza verificrii ndeplinirii condiiilor din
scrisoarea de garanie bancar; garantul va plti foarte rar 297 nainte de a fi obinut vrsarea contragaraniei; mai
mult, de cele mai multe ori, el debiteaz din oficiu contul ordonatorului, cnd pltete garania, acesta n baza
autorizrii sale de ctre ordonator, din acest punct de vedere situaia sa fiind privilegiat.
Drepturile garantului. Acesta dispune de un recurs298 mpotriva contragarantului, pentru a recupera
sumele pltite cu titlu de garanie beneficiarului299.
Obligaiile contragarantului.
Drepturile i obligaiile sunt cele decurgnd n mare parte din contractul de mandat, el lund locul
ordonatorului. Avem:
a. obligaia de protejare a intereselor ordonatorului, urmrind executarea instruciunilor aa cum i-au
fost comunicate; n primul rnd, contragarantul va fi responsabil de alegerea garantului de rangul I i de
transmiterea instruciunilor bncii strine (garant de rangul I), n general o banc corespondent din ara
beneficiarului;
b. obligaia de a vrsa garantului comisioanele cuvenite, n temeiul contractului de mandat;
c. obligaia de a examina conformitatea folosirii contragaraniei cu termenii acesteia, ce se va limita la
buna executare a mandatului pe care i l-a conferit garantului de rangul I, ce nu comport elemente diferite de
contractul de garanie; la modul concret, aceasta are semnificaia verificrii formale a contragaraniei:
identitatea beneficiarului, termenele de executare a garaniei, suma pltit. Considerm c dincolo de
exeminarea folosirii regulate a contragaraniei, se impune examinarea de ctre contragarant a caracterului
abuziv al folosirii garaniei. Este o obligaie complex, pentru c de modul de executare a ei se poate localiza
folosirea abuziv a garaniei de beneficiar mpreun cu garantul de rangul I, de aici posibilitatea de a refuza
plata sumei solicitate. Numai n situaia unei folosiri evident abuzive de cei doi- beneficiar i garant de rangul I-
contragarantul poate refuza plata;
- obligaia de debursa garantului sumele pe care acesta le-a pltit beneficiarului, dac folosirea garaniei
nu a fost abuziv. Aici trebuie pecizat c contragarantul se angajeaz de a plti el nsui, la prima cerere a
garantului, suma prevzut n contragaranie, care poate fi mai mare sau mai mic dect suma prevzut n
garanie, dup convenia celor doi, fr a putea s opun excepiile sau obieciunile decurgnd din celelalte
contracte, n special din contractul de baz.
Nici o legtur contractual nu-l leag pe ordonator de contragarantul de rangul I, nici pe contragarant
de beneficiar.

3. Tipuri de garanii bancare autonome. n practic, cele mai des uzitate garanii bancare autonome
sunt:
a. garania de meninere a ofertei i de participare le licitaie (garantie de soumission), prin care banca
se oblig fa de organizatorul licitaiei ca, n situaia n care participantul la licitaie nu i execut obligaiile
ce-i revin ca urmare a catigrii licitaiei, s-i plteasc o sum de bani cu titlu de despgubire pentru
prejudiciul cauzat, garania stabilindu-se, de regul, n procent de 1,5-10% din valoarea afacerii.
b. garania de bun executare, prin care banca se oblig fa de cumprtorul unui bun sau beneficiarul
unor lucrri sau servicii,la cererea i pentru cazul n care vanztorul, prestatorul nu execut corespunztor

296
Aceasta este elementul de baz al garaniei dintre garantul da rangul I i beneficiar, ns pentru o abordare unitar, se
impune analizarea sa aici.
297
Franois Logoz, op. cit., p. 126.
298
Victor Babiuc, op. cit., p. 22.
299
Temeiul acestuia trebuie cutat n angajamentul de contragaranie, mai puin n contractul de mandat.
obligaia asumat prin contract, s-i plteasc o sum, de regul, n procent de 5,10, chiar 15% din valoarea
afacerii.
c. garania de restituire a avansului pltit, prin care banca se oblig fa de cumprtorul unui bun sau
beneficiarul unui serviciu sau lucrri s-i restituie avansul pltit vnztorului sau executantului pentru situaia n
care acesta nu-i execut obligaiile asumate prin contractul de baz i refuz s restituie avansul primit, de
regul, 20-30% din valoarea contractului;
d. alte garanii bancare, de exemplu, garania pentru conosament, asumat pentru riscul de pierdere,
rtcire ori ntarziere a conosamentului, prin care banca se oblig s plteasc 100-200% din valoarea mrfii
pentru destinatarul garaniei, garania vamal, dat n scopul de a garanta plata taxelor vamale, dac reexportul
mrfurilor importate temporar nu se face la timp, garania dat pentru a se asigura plata daunelor-interese (de
exemplu, la contractul de export n contrapartid, pentru ipoteza n care exportatorul refuz ncheierea
contractului paralel sau la contractul de barter, pentru ipoteza n care exportatorul nu accept mrfurile cu care
se pltete importul).

Capitolul IX
CONTRACTUL COMERCIAL DE TRANSPORT

Seciunea I
Noiunea, natura juridic i caracterul autonom al contractului de transport

1.1 Consideraii intoductive

Satisfacerea necesitilor materiale i spirituale ale societii i ale fiecrui cetean impune asigurarea
organizrii corespunztoare a deplasrii n timp i spaiu de mrfuri i de persoane, transporturilor revenindu-
le acest important rol.
Gradul de dezvoltare al transporturilor ilustreaz nivelul de via material a unei ri. Deplasarea n
spaiu a persoanelor i bunurilor ce le aparin sau care servesc n procesul de producie constituie o realitate
ce nu poate fi negat.
Sub aspect social, cltoriile asigur contactele de familie, culturale, artistice, sportive la distan,
totodat transporturile au contribuit la o dezvoltare fr precedent a turismului, organizat de cele mai multe
ori n grup, prin intermediul ageniilor de turism, itinerarile cuprinznd circuite care depesc graniele
naionale, ajungnd uneori pe alte continente.300
n cadrul fiecrei economii naionale transportul de mrfuri este privit ca o continuare a procesului de
producie, prin aducerea mrfurilor de la productor la consumator.
Influennd toate ramurile economiei naionale, inclusiv comerul intern i extern, transporturile de
mrfuri i aduc contribuia la realizarea i dezvoltarea relaiilor economice ntre state.
Realizarea acestor importante sarcini ce revin transporturilor impune organizarea lor raional, ntr-un
sistem unitar, n care cele patru categorii de transport (rutier, feroviar, maritim, aerian) s se completeze i
mbine reciproc, coopernd ntre ele la dezvoltarea tehnologiilor moderne de transport, folosirea raional a
capacitilor etc., pentru satisfacerea tuturor cerinelor de transport, cu maxim de rapiditate, siguran i la un
cost ct mai redus.
ntreaga activitate de transport se concretizeaz pe plan juridic prin normele care reglementeaz
instrumentul juridic pe baza cruia se realizeaz transportul, contractul de transport ncheiat ntre unitile de
transport (rutiere, feroviare, maritime, aeriane) i dup caz expeditorii mrfurilor sau cltorii. 301
Reglementarea contractului de transport are la baz principii fundamentale proprii i ine seama de
specificul economic al acestui contract, ct i de specificul fiecrei categorii de transport n parte.
Dispoziiile aplicabile contractului de transport provin dintr-o serie de acte normative diferite,
cuprinznd reglementri care trebuie coordonate ntre ele.
300
O. Cpn i Gh. Stancu, Dreptul transporturilor partea general, Editura Lumina Lex, Bucureti, 2000, p. 5.
301
Gh. Filip, Dreptul transporturilor, Editura ansa SRL Bucureti, 1996, p. 9
 Codul civil se refer la transport n cteva texte (art.1470 pct.2 i art.1473 1477). n completare se
aplic art.413-441 din Codul comercial, acestea alctuind titlul XII din Cartea I-a, intitutlat Despre comer
n genere.
Normele de drept artate nu sunt singurele izvoare juridice n materie, urmnd s examinm n
seciunile urmtoare, aspecte principale, de ordin general ale contractului de transport, ct i aspecte ce
privesc diferitele tipuri de contracte de transport cu reglementrile lor speciale.

1.2. Noiunea contractului de transport

1.2.1. Definiia contractului de transport

n literatura de specialitate 302 se ntlnesc definiii ale contractului de transport limitate ns numai la
deplasarea de mrfuri. Astfel de definii, dei exacte pe fond pctuiesc prin unilateralitatea lor deoarece
obiectul transportului nu se reduce la deplasarea de bunuri, ci vizeaz deopotriv i transportul persoanelor.
Alteori ntlnim n doctrin dezvoltri ale noiunii privitoare la contractul de transport, care dimpotriv
complic definiia conceptului. Astfel, contractul de transport este definit ca fiind acel contract prin care un
agent economic specializat ( numit unitate de transport, transportator sau cru ), se oblig n schimbul unui
pre ( tax de transport sau tarif ), s transporte pn la un anumit termen, cltorii i bagajele lor, sau s
transporte, pzeasc i s elibereze destinatarului ( care poate fi expeditorul sau o ter persoan ),
mrfurile sau bagajele ce i-au fost ncredinate n acest scop. 303
Simplificnd acest enun i actualizndu - l prof. O. Cpn definete clar i succint contractul de
transport ca fiind: convenia prin care o parte, cruul profesionist, se oblig n schimbul unei remuneraii,
s efectueze deplasarea de persoane sau de bunuri pe o anumit distan cu un vehicul corespunztor 304.
Codul comercial n art. 413, alin. 1 ntr-o formulare vdit mai complex definete contractul de
transport305 amestecnd dou noiuni diferite: att transportul propriu-zis, ct i comisionul de transport.

1.2.2. Genul proxim al contractului de transport

Potrivit Codului civil art. 1470 pct.2 contractul de transport apare ca o locaiune de lucrri alturi de
contractul de munc i contractul de antrepriz. Aceast clasificare provenit din dreptul roman nu mai
corespunde sitauiei din prezent.
n realitate, potrivit concepiei actuale se face o deosebire net ntre, pe de o parte, executarea de
lucrri materializat n diferite forme ale contractului de antrepriz i pe de alt parte prestrile de servicii
distincte la rndul lor de contractul de munc.
n sfera prestrilor de servicii intr n mod firesc i contractul de transport, el neputnd fi asimilat cu o
executare de lucrri, deosebinduse de contractul de antrepriz.
ntr-adevr prestaia de baz caracteristic, predominant n cadrul contractului de transport, aa cum
reiese din definiia enunat mai sus, este dat de obligaia cruului, ca prin activitatea pe care o desfoar,
s strmute persoane sau obiecte de la locul de pornire la cel de destinaie.
Cruul, potrivit art. 1473 Cod civil este asimilat cu un depozitar, deoarece acesta pe parcursul
strmutrii mrfurilor rspunde pentru paza i conservarea lucrurilor supuse deplasrii, aceasta este ns doar
o obligaie adiacent celei principale.
302
A se vedea I.N. Finescu, Curs de drept comercial, vol. 1, Bucureti, 1929, p 490,
303
A se vedea P. Demetrescu, Contractul de transport, Bucureti, 1962 i Gh. Filip, op.cit., p. 42
304
O. Cpn i Gh. Stancu, op. cit. , p. 48
305
Art. 413, alin. 1, C. com.: contractul de transport are loc ntre expeditor sau acela care d nsrcinarea pentru transportul unui lucru
i ntreprinztorul care se oblig a-l face n numele su propriu i n socoteala altuia, ori ntre unul dintre acetia i cruul ce se
nsrcineaz a-l face
 O alt ndatorire ce incumb cruului const n a pune la dispoziia celeilalte pri contractante
spaiul de ncrcare convenit. Totui, nici n acest caz nu se poate vorbi de o nchiriere distinct de contractul
de transport din moment ce deplasarea este ndeplinit de nsui cruul, vehiculul utilizat de transportator
avnd un caracter auxiliar fiind doar un mijloc pentru ndeplinirea prestaiei306.
Transportul fiind o specie a prestrilor de servicii prezint i el nainte de toate unele caracteristici
comune ntregului gen din care face parte. Astfel n funcie de obligaia principal ce revin cruului
(strmutarea de persoane sau de bunuri) n orice astfel de contract se regsesc ambele elemente ale locaiunii
de servicii: o prestaie i remunerarea serviciului prestat307.
Cruul spre deosebire de orice lucrtor angajat prin contract de munc se bucur de independen
juridic fa de cealalt parte contractant, executnd obligaiile asumate potrivit modului cum nelege s-i
organizeze propria activitate.
De asemenea cruul ca prestator de servicii desfoar activitatea de deplasare a bunurilor sau a
persoanelor pe propriul su risc.
Spre deosebire de contractul de antrepriz, n contractul de prestri servicii, (deci i n contractul de
transport), beneficiarul (destinatarul care uneori poate fi chiar expeditorul) se folosete de serviciul specific pe
care l execut prestatorul (cruul), care dei ndeplinete o obligaie de a face, nu confecionez un anumit
obiect, nu-i modific structura, nu se comport ca un antreprenor.
Sub un alt aspect contractul de transport privit ca un contract de prestri servicii este un act juridic cu
titlu oneros. Preul reprezint echivalentul prestaiei ndeplinite, el fiind cel care l determin pe transportator
s efectueze deplasarea de persoane sau de mrfuri.
De aici rezult caracterul sinalagmatic perfect al contractului de transport acesta genernd n toate
cazurile obligaii interdependente ntre ele n sarcina ambelor pri.

1.2.3. Natura consensual sau real a contractului de transport

n ceea ce privete contractul de transport ce are ca obiect deplasarea de persoane caracterul

consensual al contractului este unanim mprtit. Contractul se ncheie prin simplul consimmnt al prilor,
dovada ncheierii lui fcndu-se printr-un nscris, bilet sau legitimaie de cltorie.
Transportul de bunuri suscit ns discuii deoarece lucrurile trebuie predate cruului de ctre
expeditor spre a fi deplasate la locul de destinaie308.
n doctrin exist puncte de vedere diferite cu privire la natura consensual sau real a contractului de
transport de bunuri. Astfel o parte a autorilor 309 consider c n contractul de transport de bunuri odat ce
acesta este format n temeiul consimmntului, este necesar ca expeditorul s remit cruului marfa ce
urmeaz a fi transportat (prin analogie cu contractul de depozit - obligaia deponentului de a remite bunul
depozitarului). Rezult c predarea bunului constituie un act de executare a contractului dnd natere unei
obligaii de restituire n sarcina depozitarului sau cruului atunci cnd marfa ajunge spre exemplu la
destinaie.
Potrivit tezei enunate mai sus se observ c i contractele aa-zise reale iau natere tot prin simplul
acord de voin al prilor. Prin opoziie cu teza evocat majoritatea doctrinei 310 consider c predarea bunului
este esenial n contractele reale (depozit, comodat ) condiionndu-le nsi formarea i nu numai executarea.

306
O.Cptn i Gh. Stancu, op. cit., p. 49
3071
E. Cristoforeanu, Despre contractul de transport vol. 1, Bucureti, 1925, p.64O citat de Cpn i Gh. Stancu, op. cit., 50
308
Gh. Filip, op. cit., p. 50.
309
T. Popescu i P. Anca, Teoria general a obligaiilor,Bucureti, 1968, p.32., citat de O.Cpn, Contractul comercial de
transport, Editura lumina Lex, Bucureti, 1995 p.36.
310
C. Sttescu i C. Brsan, Drept civil. Teoria general a obligaiilor, Bucureti, 2000, p. 32
 Cu referire direct la contractul de transport de mrfuri, alti autori 311 consider c acesta are un
caracter real, deoarece pentru ncheierea sa valabil, consimmntul prilor trebuie s fie materializat n
predarea efectiv a mrfurilor care urmeaz a fi transportate de ctre cru.
n sfrit autorii tezei consensualiste plecnd de la necesitatea abordrii unitare a contractului de
transport, fie c este vorba de strmutarea bunurilor sau de deplasarea persoanelor, observ c natura sa nu
poate fi contradictorie, adic real pentru transportul de mrfuri i consensual pentru transportul de
persoane; n ambele situaii prevalnd calificarea consensual312.

1.2.4. Autonomia contractului de transport

Caracterul autonom al contractului de transport se manifest n raport cu circulaia de bunuri

materiale.
Raporturile existente ntre expeditor i beneficiar, au la baz un alt contract, de furnizare, de vnzare-
cumprare (de cele mai multe ori strmutarea bunurilor este determinat de vnzarea ctre un cumprtor cu
sediul diferit de al productorului), raporturi care nu-i sunt opozabile cruului.
Regimul juridic al contractului de transport nu este influenat de existena contractului de vnzare,
nchiriere, etc.
Trebuie de asemenea artat c nu orice deplasare de lucruri dintr-un loc n altul formeaz obiectul
contractului de transport, ci numai atunci, cnd transportul se face pe baza obligaiei asumate de cru n
acest sens, de a lua n primire marfa la locul de ncrcare i de a o preda la locul de destinaie.
Deci, nu vor putea fi considerate contracte de transport acelea care dei constau ntr-o deplasare
material dintr-un loc n altul a unor lucruri, aceasta nu s-a fcut cu predarea prealabil a lor, de exemplu,
deplasarea de produse petroliere prinn conducte, transportul de energie electric313.
Contractul de transport se deosebete de contractul de expediie (variant a contractului de mandat
fr reprezentare), care poate fi definit ca fiind acel contract n baza cruia o persoan expediionar
(comisionar), se oblig fa de cealalt parte contractant numit expeditor (comitent), ca n temeiul
mputernicirii date de acesta, s ncheie cu un cru, n nume propriu, dar pe contul comitentului, un contract
de transport de mrfuri i s efectueze toate operaiunile auxiliare expedierii mrfurilor sau primirii lor la
destinaie, iar expeditorul se oblig s plteasc o anumit sum de bani i preul prestaiilor auxiliare.314
Reprezentarea fiind imperfect, comitentul expeditor nu are aciune mpotriva cruului i nici acesta
nu poate exercita vreo aciune direct n contra comitentului. n rest, cu alte cuvinte n raporturile dintre
expeditorul (comitent) i comisionar exist aceleai drepturi i obligaii ca ntre mandant i mandatar315.
Expeditorul (comisionarul) rspunde pentru pieirea sau distrugerea mrfurilor, din momentul
primiriilor, pn n cel al predrii lor ctre cru, iar din acest moment rspunde numai pentru executarea
corespunztoare a obligaiilor specifice contractului de expediie.
Expeditorul (comitent) are dreptul s rezilieze contractul, dar numai pn la data ncheierii
vontractului de transpor, situaie n care el este obligat s plteasc expediionarului o sum de bani
reprezentnd echivalentul activitii depuse de acesta pn la reziliere i preul prestailor accesorii efectuate,
iar n caz de neplat, ct timp bunurile respective se mai afl n detenia sa, va avea un drept de retenie316.

1.3. Poziia destinatarului n contractul de transport

311
Gh. Filip, op.cit, p. 51.
312
E.Cristoforeanu, op.cit, p. 77, citat de O. Cpn i Gh. Stancu op.cit, p. 37.
313
Gh. Filip, op.cit, p. 46.
314
Ibidem.
315
O. Cpn, op.cit, p. 42.
316
A se vedea Gh. Filip, op.cit,, p. 47-48.
 Subiectele de drept care dein calitatea de pri contractante n cadrul unui transport sunt diferite n
funcie de obiectul transportului, n sensul c acesta poate privi deplasarea persoanelor sau strmutarea
mrfurilor.
n cazul transportului de persoane, contractul are ca pri cruul i cltorul, iar n cazul
transporturilor de marf contractul se ncheie ntre expeditor i cru (transportator). La destinaie de cele
mai multe ori marfa este luat n primire de o ter persoan, destinatarul.
n privina cruului au fost fcute referiri n cele de mai sus, plecnd chiar de la definiia
contractului de transport consacrat de Codul comercial (art. 413 alin.2), iar cu privire la expeditor de
asemenea au fost analizat i cazul n care acesta recurge la mijlocirea unui comisionar.
Referitor la cltor (pasager), cocontractant al cruului n transportul de persoane, este de reinut c
regimul juridic al contractului va fi acelai i dac pasagerul este profesionist (agent economic) i dac este
neprofesionist (conform art.56 din Codul comercial). Cruul avnd ntotdeauna calitatea de comerciant,
contractul de transport i menine n toate cazurile caracteristicile unui act obiectiv de comer.
n cazul n care transportul de bunuri se face n folosul unei alte persoane dect cea a expeditorului,
atunci destinatarul dei nu este parte n contract, dobndete anumite drepturi din contractul respectiv (i se va
elibera marfa strmutat), motiv pentru care asupra poziiei destinatarului n contractul de transport au fost
nregistrate ample discuii n literatura de specialitate317.

Fundamentul juridic al poziiei destinatarului are n vedere, n opinia mai multor autori, una din
urmtoarele figuri juridice:
gestiunea de afaceri - cnd se susine c transportatorul acioneaz n interesul destinatarului
comportndu-se ca un negotium gestor al acestuia.
Punctul de vedere contravine ns situaiei reale deoarece executarea transportului este urmarea
iniiativei expeditorului i nu a cruului. Pe de alt parte drepturile terului (destinatarului) sunt condiionate
de ajungerea mrfurilor la destinaie318.
cesiunea de drepturi expeditorul apare ca cedent transmind drepturile ce decurg unilateral din
contractul de transport n favoarea destinatarului care devine cesionar.
n aceste condiii destinatarul devine un succesor cu titlu particular, cruul putndu-i opune toate
excepiile persoanale, chiar i pe cele strine de contract (pe care le-ar putea opune expeditorului)319.
stipulaia pentru altul n cadrul acestei operaiuni expeditorul este pe post de stipulant, cruul
este pe post de promitent, iar destinatarul este pe post de ter beneficiar.
Opinia a fost supus unor critici n sensul c n cazul stipulaiei pentru altul, terul beneficiar,
dobndete drepturile sale din momentul ncheierii contractului dintre stipulant i promitent, pe cnd n cazul
contractului de transport, destinatarul dobndete, dreptul la eliberarea mrfii numai din momentul cnd
marfa a ajuns la destinaie i este pus la dispoziia sa, moment pn la care expeditorul are dreptul de a
revoca drepturile destinatarului, nlocuindu-l cu un alt destinatar (dreptul de contraordin)320.
De asemenea se poate obiecta asupra aplicabilitii acestei figuri juridice, pentru c stipulaia pentru
altul d natere numai la drepturi n favoarea terului beneficiar, nu i la obligaii, pe cnd destinatarul ntr-un
contract de transport poate avea n afar de drepturi i obligaii (de a suporta costul pentru deplasarea mrfii).
innd seama de aceste deosebiri n literatura de specialitate s-a ajuns la concluzia c stipulaia pentru
altul, nu poate s explice pe deplin (ca de altfel nici celelalte figuri juridice), poziia destinatarului n
contractul de transport. Potrivit prof. O Cpn, destinatarul n contractul de transport are o poziie
suigeneris, particularitile semnalate gsindu-i o reflectare mai real n meniunea c terul beneficiar
(destinatarul) poate fi socotit titular de drepturi autonome, nscute nemijlocit din contractul de transport321.
317
A se vedea O. Cpn i Gh, Stancu, Dreptul transporturilor partea general, Editura Lumina Lex, Bucureti, 2000, p. 60
318
Ibidem.
319
A se vedea Gh. Filip, op.cit, p. 52.
3
A se vedea O. Cpn, Contractul comercial de transport, Editura Lumina Lex, Bucureti, 1995, p.44.
320
321
O. Cpn i Gh. Stancu, Dreptul transporturilor partea general, Editura Lumina Lex, Bucureti, 2000, p. 61.
 Potrivit acestei opinii la care ne raliem i noi, drepturile destinatarului se dobndesc fa de cru
nc de la data ncheierii contractului de transport, fiind subordonate ns unui termen suspensiv i unei
condiii rezolutorii322.

Seciunea a-II-a
ncheierea contractului de transport

2.1. Condiiile de fond i de form

Contractul de transport pentru a fi valabil ncheiat trebuie s ndeplineasc anumite condiii legale de
fond i dup caz, de form.
Elementele constitutive ale contractului de transport,sunt cele prevzute de art. 948 Cod civil:
capacitatea, consimmntul, obiectul i cauza juridic.
Aceste elemente formative au fost studiate n teoria general a obligaiilor civile i comerciale, ns ele
prezint anumite particulariti n privina contractului de transport, fie el de persoane sau de mrfuri.
n privina capacitii, n contractul de transport este evident c transportatorul (cruul), va avea
ntotdeauna capacitate deplin de exerciiu i n plus, acesta trebuie s aib capacitatea de a fi comerciant, n
condiiile art. 10 i urm. Cod comercial.
Capacitatea cltorilor n transportul de persoane este n general neseminificativ 323, deoarece de
exemplu elevii sub 18 ani folosesc zilnic mijloacele de transport n comun.
Consimmntul trebuie s ndeplineasc condiiile artate de art. 953-960 Cod civil, pentru a fi
valabil, ns n materie de transport att oferta ct i acceptarea co-contractantului prezint unele
particulariti.
Astfel, transportatorul de afl ntr-o ofert permanent fa de public, n general, neavnd dreptul s
refuze efectuarea deplasrii solicitate.
Acceptarea pe care o exprim cltorul sau expeditorul, const practic ntr-o adeziune, tarifele
cruului aduse la cunotina publicului, fiind obligatorii324.
Obiectul contractului de transport const obligaiile la care se angajeaz prile n cauz, cruul s
transporte, bagajele, mrfurile sau cltorii iar expeditorul sau cltorul s suporte costul deplasrii.
Vor fi ns excluse de la transport substanele explozive, mrfurile toxice, respectiv periculoase.
Cauza contractului de transport nu prezint particulariti deosebite reglementat fiind de art.966-968
Cod civil.
n privina formei contractului de transport exist reglementri att n dreptul comun ct i n legi
speciale.
Astfel contractul se ncheie prin simplul acord de voin al prilor, dovada fcndu-se printr-un nscris
(scrisoare de trsur, conosament, bilet sau legitimaie de cltorie), purtnd denumirea generic de document
de transport325.
Cu excepia camionagiilor individuali i a taximetritilor contractul se ncheie n form scris cerut ad
probaionem.
De cele mai multe ori se folosesc, formulare tipizate ce sunt puse la dispoziia clientului de ctre cru,
tipizate ce sunt completate i semnate de ctre pri.
Obligativitatea formei scrise a documentului de transport rezult de asemenea i din art. 46 al Codului
aerian aprobat prin O.G. nr. 29/1997, aprobat cu modificri prin Legea nr.130/2000 (actualmente Codul
aerian a fost republicat n noua sa form n M.Of. nr. 45 din 26 ian.2001)326.

322
Ibidem.
323
G. Ripert i R. Roblot, Traite de droit commercial, vol 2, Editura 12, Paris 1990, p .683. citat de O. Cpn, Contractul
comercial de transport, Editura Lumina Lex, Bucureti, 1995, p. 45.
324
O. Cpn i Gh. Stancu, Dreptul transporturilor partea general, Editura Lumina Lex, Bucureti, 2000, p .42
325
Gh. Filip, op.cit, p. 60.
3
Cpn i Gh. Stancu, Dreptul transporturilor partea special, Editura Lumina Lex, Bucureti, 2002, p .505
326
 De asemenea Regulamentul de transport pe cile ferate din Rommnia, aprobat prin O.G. nr. 14/1997 i
completat prin Ordinul nr.768/1998 al Ministrului transporturilor, exclude contractarea verbal, impunnd
ntocmirea documentului de transport n form scris legitimaie de cltorie (conform art. 59).327
n cazul transporturilor de mrfuri, documentul de transport trebuie ntocmit n cel puin dou
exemplare, unul find original rezervat cruului, iar duplicatul pentru expeditor. Cerina decurge din
prevederile art. 1179 Cod civil.
ns n transporturile feroviare de persoane contractul ia forma unei legitimaii de cltorie, evitndu-
se astfel complicaile dat fiind numrul mare de cltori328.

2.2. Diversificarea documentelor de transport

Contractul de transport se materializeaz n nscrisuri care pot s difere dup cum transportul are ca
obiect deplasarea de persoane sau strmutarea de bunuri.
Astfel, n transportul de cltori, contractul prezint de regul forma unui titlu la purttor din specia
documentelor de legitimare, iar transportul de mrfuri contractul se nfieaz de cele mai multe ori ca un
nscris nominativ, n cuprinsul su fiind individualizate prile n cauz329.
Contractul de transport de mrfuri, care apare sub forma unui nscris nominativ intransmisibil,
individualizeaz prile n cauz prin elementele uzuale de identificare (nume, denumire, domiciliu, sediu)330.
Conosamentele se pot prezenta ca documente de transport, fie sub forma unui titlu la ordin,
transmiterea drepturilor ctre tere persoane realizndu-se prin gir, fie sub forma unui titlu la purttor care i
confer posibilitatea de a fi transferabil ctre teri prin simpla predare material.

2.3. Clauze obligatorii i facultative ale documentului de transport de mrfuri

Meniunile pe care trebuie s le conin contractul de transport pot fi grupate n dou categorii: clauze
obligatorii i clauze facultative.
Dintre clauzele obligatorii trebuie menionate:
- datarea contractului. Art. 415 Cod comercial, prevede c scrisoarea de crat, trebuie s fie datat.
Importana meniunii, este dat de faptul c aceasta indic momentul n care va ncepe executarea obligailor
ce decurg din contract..
- natura documentului de transport. Meniunea este cerut incidental de art. 415 alin 4 cod comercial,
n cadrul reglementrii referitoare la destinatar. Felul documentului de transport influeneaz identificarea
destinatarulu, identificare care se realizeaz prin nume, gir sau prin simpla posesie a titlului331.
- prile n cauz. Art. 415 alin.2 Cod comercial cere ca n documentul de transport s se precizeze
numele expeditorului i domiciliul (sediul) su meniune ce permite cruului s cunoasc persoana de la
care poate primi n timpul deplasrii contra-ordine. Transportatorul, fiind parte principal n contract, trebuie
de asemenea nominalizat, la fel ca i destinatarul.
- identificarea bunurilor transportate. Pentru bunurile ut singuli, textul art. 415 alin. 1 Cod
comercial, cere s se precizeze, natura, greutatea sau numrul lucrurilor de transport. Dac lucrurile sunt n
lzi sau pachete trebuie specificat n plus: calitatea, numrul acestora, sigiliile puse. Descrierea ncrcturii
servete i pentru a se evalua cuantumul despgubirilor pe care cruul le poate datora n cazul pierderii sau
deteriorrii bunurilor transportate332
- obligaiile cruului. Art. 415 alin. 4 Cod comercial cere s se fac referire la locul de destinaie n
documentul de transport, cruul fiind astfel n msur s ndrume corect mijlocul de transport, menionndu-

327
Idem, p. 12.
328
A se vedea O. Cpn, op.cit, p.49.
329
O. Cpn i Gh. Stancu, Dreptul transporturilor partea general, Editura lumina Lex, Bucureti, 2000, p. 66.
330
Ibidem..
331
O. Cpn, Contractul comercial de transport, Editura Lumina Lex, Bucureti, 1995, p. 56
332
A se vedea Gh. Filip, op.cit, p. 65.
se itinerariul.Termenul predrii lucrurilor transportate se stabilete, potrivit art. 422 Cod comercial, prin
nvoiala prilor.
- plata preului. Taxa de transport poate fi pltit de expeditor sau de destinatar n raport de meniunea
fcut n documentul de transport, dup caz, francat sau transmis. Meniunea transmis este o
delegaie de plat care nu elibereaz pe expeditor, ea presupune ca transportatorul, s se adreseze mai nti
destinatarului i apoi expeditorului, n cazul n care beneficiarul nu dorete s adere la contract 333. n cazul
transporturilor auto, o asemenea delegaie de plat a taxei de transport, n sarcina destinatarului nu este
posibil, deoarece cel ce comand mijlocul de transport trebuie s fac plata taxei respective, potrivit
reglementrilor n vigoare.
- semnturile. Pentru documentul de transport ntocmit n forma unui titlu la ordin sau la purttor, art.
417 alin 2 Cod comercial prevede explicit cerina semnturii cruului, ca o condiie pentru ca nscrisul n
cauz s fie susceptibil de circulaie prin gir sau remitere.
Necesitatea subscrierii este menionat expres pentru expeditor, art. 417 din Codul comercial
consacrnd ns facultativitatea acestei semnturi pe duplicatul documentului de transport.

Dintre clauzele facultative334 se pot reine:

- itinerarul de strbtut. Categoria aceasta de clauze se ntlnete mai ales la transporturile maritime.
- clauza penal. Uneori aceasta este inserat n documentul de transport pentru a fixa cuantumul
despgubirilor datorate de transportator, n caz de ntrziere n executarea deplasrii convenite.
- eventuale transbordri. Aceste clauze adiionale sunt necesare n cazul unui transport mixt sau n
transporturi succesive, pe teritoriul mai multor state.

Seciunea a-III-a
Obligaiile prilor n contractul de transport

Derularea contractului de transport parcurge trei etape distincte, prima la locul de pornire, a doua de-a
lungul itinerariului, iar ultima la destinaie. Pe parcursul fiecrei faze prilor la revin obligaii diferite ce, vor
fi analizate separat.

333
Ibidem.
334
A se vedea O. Cpn i Gh. Stancu, op.cit, p. 73.
 3.1. Obligaiile prilor la punctul de pornire

A. Obligaiile expeditorului

La punctul de pornire n faza iniial, expeditorul este inut de ndatoriri care au ca obiect pregtirea
condiiilor materiale i juridice necesare efecturii transportului, i anume:
a) alegerea mijlocului de transport, opiune determinat n principal, de felul mrfii, ale crei
caracteristici le cunoate cel mai bine expeditorul.
nainte de a proceda la ncrcare expeditorul trebuie s verifice dac mijlocul de transport al
cruului, corespunde derulrii n bune condiii a transportului, pentru a se evita alterarea, degradarea,
scurgerea sau pierderea mrfurilor ce vor fi deplasate ctre locul de destinaie.
n msura n care se descoper neajunsuri, defeciuni, vicii aparente, (neputndu-i-se cere expeditorului
s descopere viciile ascunse), ale mijlocului de transport, ele trebuie aduse la cunotina cruului, nainte de
a se ncepe ncrcarea mrfii. i dac totui cruul va menine mijlocul de transport, se vor face meniuni pe
documentul de transport, efectul juridic al acestor obiecii consemnate, constnd n angajarea rspunderii
cruului, riscul expediiei trecnd asupra acestuia335.
b) predarea mrfurilor n vederea transportului, constituie actul iniial de executare a transportului i
const n transferarea deteniunii mrfii. Faptul material al predrii realizeaz transmiterea temporar a
posesiei mrfii de la expeditor la transportator (cru), n scopul deplasrii ncrcturii la destinaie336.
Felul transportului va dicta astfel locul unde se va realiza aceast operaiune.
Astfel, dac deplasarea urmeaz s se fac cu camionul predarea se va realiza loco fabric (ex
works). n timp ce, n cazul transporturilor feroviare, predarea se va realiza n staia CFR cea mai apropiat, n
cazul transporturilor aeriene, transmiterea posesiei se va face la aeroport. Alta este situaia n cazul
transporturilor maritime i fluviale, predarea mrfurilor ce vor fi astfel strmutate, fiind posibil pe chei, de-a
lungul navei (free alongside sfhip FAS), fie prin trecerea mrfurilor peste balustrada navei comerciale (free on
bord, FOB)337.
De asemenea prin contract fiind precizate ora i ziua la care expeditorul trebuie s predea ncrctura,
orice ntrziere se penalizeaz; ea putnd s constea n locaii (transportul feroviar), sau contrastalii
(transportul maritim)338.
Cantitatea mrfii trebuie stabilit de expeditor i declarat cruului. n vederea predrii mrfurilor,
are obligaia de a determina greutatea ei prin mijloace proprii; ntre greutatea mrfii specificat n documentul
de transport i ceea prevzut n actele de livrare nsoitoare trebuind s existe concordan deplin.
n documentul de transport se indic n mod uzual dou elemente de determinare cantitativ, n funcie
de natura mrfii i de unitatea de msur n care se contabilizeaz de expeditor, de exemplu: greutate-volum,
tip-dimensiuni, numr de buci-metraj. Prin excepie la transportul de cereale n vrac cel de al doilea elemnt
de determinare, volumul poate s lipseasc, fiind suficient precizarea greutii.339
ncrctura trebuie s fie ambalat ntr-un mod care s suporte stmutarea, condiiile de ambalare
fiind prevzute n stasuri i norme tehnice; nerespectarea lor ndreptind pe cru s refuze primirea
mrfurilor sau s fac meniunea unui ambalaj necorespunztor, caz n care riscurile expediiei sunt suportate
de expeditor.
c) ncrcarea mrfurilor n mijlovcul de transport, cade n principiu n sarcina expeditorului i cuprinde
trei faze:
- introducerea bunurilor n spaiul interior al vehiculului, etap n care se va ine seama de capacitatea
mijlocului de transport. Folosirea incompplet a vehiculului, subncrcarea atrage penalizarea expeditorului
care poate fi obligat s plteasc despgubiri cruului, pentru capacitatea neutilizat n transportul

335
O. Cpn, op.cit, p. 70.
336
O. Cpn i Gh. Stancu, op.cit, p. 80.
337
Ibidem.
338
O. Cpn, op.cit, p. 71.
339
Idem.
convenit. Nici depirea limitelor de ncrcare nu este permis, suprancrcarea atrgnd plata unor diferene
de taxe sporite340.
- aezarea mrfurilor n spaiul interior trebuie realizat n aa fel nct s utilizeze la maxim ntreaga
capacitate de ncrcare, s nu pericliteze stabilitatea vehiculului i s asigure stabilitatea ncrcturii. Aceste
condiii pot fi ndeplinite prin operaiuni ca: poziionarea corect a mrfurilor prin stivuire sau arimare,
calarea lucrurilor transportate, nivelarea, legarea sau nvalirea obiectelor transportate3.

- msurile de prevenire mpotriva riscurilor de sustragere de mrfuri, prezint particulariti n cazul n

care mrfurile sunt strmutate n mijloace de transport nchise, caz n care expeditorul este obligat s aplice pe
sistemul de nchidere proprile sigilii, pe cnd dac se folosesc mijloace de transport deschise, expeditorul
trebuie s marcheze mrfurile ncredinate, n aa fel nct sustragerea lor s fie imposibil fr a lsa urme
vizibile.
d) plata preului transportului revine expeditorului nc de la data ntocmirii documentului de transport.
Momentul plii se stabilete de comun acord i de obicei coincide cu predarea mrfii cruului. Dac
expeditorul ntrzie cu plata, cruul poate s suspende efectuarea transportului n virtutea, invocnd excepia
non adimpleti contractus.341 De asemenea plata poate fi francat sau transmis dup cum taxa de
transport va fi achitat de expeditor sau destinatar342.

B. Obligaiile cruului

La fel ca i expeditorul, la punctul de pornire n faza iniial, cruul are de ndeplinit urmtoarele
obligaii:
b) acceptarea cererii de transport
Deoarece cruul se afl ntr-o stare permanent de ofert de servicii adresat publicului 343, el este
inut s dea curs oricrei cereri sau comenzi, cu excepia transporturilor n care mrfurile sunt inapte pentru
strmutare prin natura lor (explozivi) sau prin ambalajul impropriu. Prin simpla adeziune a expeditorului la
condiiile prestabilite de cru, se realizeaz consimmntul contractual.
Chiar i n cazul transporturilor ocazionale, cnd raporturile juridice dintre pri pot lua natere, nu
prin adeziune, ci prin negociere, cruul ofertant permanent de servicii , va ncheia contractul344.
b) procurarea unui mijloc de transport corespunztor, implic alegerea unui vehicul apt din punct de
vedere tehnic i funcional, pentru realizarea n bune condiii a transportului, cruul trebuind s garanteze
ndeplinirea acestor cerine.
Dac n transporturile periodice, cltorul sau cel care pred marfa, nu sunt n msur s examineze
mijlocul de transport, n contractele de navlosire, expeditorul i va forma convingerea cu privire la nsuirile
navei pe baza atestatelor eliberate de organele de resort (Registrul naval, cpitnia portului etc)345.
i totui, dac cruul va pune la dispoziia expeditorului sau cltorului un vehicul inadecvat,
rspunderea contractual a transportatorului va fi angajat346.
c) luarea n primire a mrfii de ctre cru, coincide n timp i loc cu predarea mrfii de ctre
expeditor.
Deoarece cruul rspunde pentru integritatea mrfurilor pe tot parcursul, acesta are nu numai
obligaia dar i dreptul de a proceda la anumite verificri, inclusiv cntrirea mrfii.
Particulariznd, n transporturile feroviare, n cadrul operaiunilor de preluare a mrfii, se fac
verificri, cu privire la numrul coletelor, starea ambalajelor, adresa destinatarului, etc., iar la vagoane, se

340
A se vedea O. Cpn, op.cit, p. 75. 3 Idem, p.75-76.
341
A se vedea C. Sttescu, C. Brsan, op.cit, p.84.
342
A se vedea supra, p. 16.
343
A se vedea,supra, p.12.
344
O. Cpn, op.cit, p.82.
345
O. Cpn i Gh. Stancu, op.cit, p. 88
346
A se vedea, supra, p.18.
verific natura mrfii, respectarea regulilor de ncrcare, integritatea sigiliilor i amarcajelor la vagoanele
deschise.
d) cntrirea mrfurilor supuse strmutrii
Obligaia cruului de a proceda la cntrire, exist pentru mrfurile exportate, indiferent de natura
ncrcturii. Noiunea are n vedere transportul efectuat n baza unei scrisori de trsur internaionale, avnd
ca punctul de plecare n ar i locul de sosire n alt ar. n aceast situaie expeditorul va putea cere
cruului ca n prealabil s cntreasc i vagonul gol 347. De asemenea n cazul mrfii importate (marfa care
se transbordeaz direct sau indirect ori se transvazeaz dintr-un mijloc de transport n altul la punctele de
frontier ) cruul are obligaia de a o cntri.
Obligaia de cntrire trebuie ndeplinit din proprie iniiativ fr a se nregistra vreo cerere din
partea destinatarului sau a expeditorului348.
e) refuzul de a primi marfa 349, este justificat n anumite cazuri:
- coletele sunt necorespunztor ambalate;
- nerespectarea regulilor tehnice de ncrcare;
- sigiliile i marcrile sunt necorespunztoare;
- nrctura are ca obiect mrfuri interzise la transport;
e) primirea mrfii pentru transport cu rezerve, este un drept al cruului prevzut de art. 418 Cod
Comercial fundamentat pe ideea ca acesta (transportatorul) s se poat apra eficient mpotriva rspunderii
pe care i-o asum de a asigura integritatea mrfurilor supuse strmutrii, n condiiile n care nu va refuza
primirea mrfii cu evidente vicii (de ambalare sau care privesc starea ncrcturii). Situaia este frecvent
ntlnit n transporturile maritime, cnd cruul formuleaz rezerve cu privire la ncrctur i astfel
transform un conosament curat, n conosament murdar, ceea ce-i afecteaz circulaia juridic350.
f) eliberarea documentului de transport, constituie ultima operaiune care ncheie faza de perfectrii
contractului la punctul de pornire. Cruul are aadar ndatorirea s s emit un document de transport
complet, cu toate meniunile eseniale351.

3.2. Obligaiile prilor n cursul deplasrii mrfii

A. Transporturi efectuate n condiiile iniial convenite

Obligaiile expeditorului.

Expeditorul n aceast faz a deplasrii mrfii se afl ntr-o situaie de expectativ, fr s aib de
ndeplinit n principiu nici o obligaie.
Totui n cazul unor transporturi ca re cer anumite ngrijiri speciale se poate ca expeditorul s pun la
dispoziia cruului unul sau mai muli nsoitori 352
nsoirea va fi facultativ dac este lsat la aprecierea expeditorului sau destinatarului sau
obligatorie, dac se transport animale vii, sau transportul cuprinde produse n vrac ce se cntresc la
expeditor.
nsoitorul rspunde de integritatea mrfii pe parcurs, cruul fiind degrevat de obligaia de a veghea
la inegritatea mrfurilor n cursul strmutrii.

Obligaiile cruului

347
O.Cpn, op.cit. p.85
348
Ibidem
3
O.Cpn i Gh. Stancu, op. cit., p. 90-91
349
350
Ibidem.
351
A se vedea, supra, p. 15.
352
O.Cpn, op.cit. p. 97.
 Cruul trebuie s ndeplineasc anumite obligaii eseniale prevzute n sarcina sa de contractul de
transport, cum ar fi:
a) respectarea ordinii expediiilor.
Activitatea de transport fiind un fapt obiectiv de comer se caracterizeaz prin repetabilitate. ntr-
adevr respectarea ordinii expediiilor este determinat de pluralitatea de expeditori care solicit concomitent
sau succesiv deplasarea de mrfuri353, aceasta putnd s duc la apariia competiiei ntre expeditori i la
crearea de nemulumiri i dispute ntre acetia. Pentru a se evita om asemenea mprejurare art. 419 Cod
comercial stabilete c expediia lucrurilor de transportat trebuie s se fac n ordinea cronologic a
cererilor depuse de expeditori354.
Art. 419 Cod Comercial stabilete cu titlu exemplificativ ns i derogrile de la aceast ordine a
expediilor:
- dac natura lucrurilor (de ex. alimente perisabile) o impune cruul va putea s deroge de la ordinea
cronologic a cererilor;
- ordinea cronologic a primirii cererilor poate fi modificat i adaptat n raport cu organizarea pe
destinaii a activtii cruului (transportatorul efectueaz numai ntr-o anumit zi deplasri ntr-o anumit
direcie, cu o un anumit tip de ncrctur);
- nerespectarea ordinii cronologice a cererilor ar fi rezultatul unui caz de for major sau caz fortuit;
b) parcurgerea rutei stabilite.
Itinerariul aa cum a fost el determinat n documentul de transport trebuie respectat, excluzndu-se
modificarea acestuia de ctre cru, n caz contrar angajndu-se rspunderea acestuia fa de expeditor sau
fa de destinatar.355
c) respectarea duratei transportului, ca obligaie n sarcina cruului are n vedere timpul necesar
deplasrii de la punctul de plecare, pn la punctul de sosire, stabilit de ctre pri de comun acord sau
subneles
d) obligaia cruului de a conserva marfa pe parcurs.
Primirea mrfii nate ca obligaie adiacent, pe lng cea de strmutare caracteristic contractului de
transport, i pe cea a conservrii mrfurilor strmutate. Art. 1473-1475 Cod Civil asimileaz pe cru cu un
depozitar. Literatura de specialitate precizeaz c, transportatorul (cruul), rspunde de culpa levis n
abstracto356.
Totodat, cnf. art. 1000 alin 3. Cod civil: cruul rspunde pentru pagubele pricinuite ncrcturii de
prepuii si.

B. Transporturi modificate prin voina expeditorului

Situaia n care are loc modificarea contractului de transport prin voina unilateral a expeditorului
(prin derogare de la regula instituit de art. 969 alin. 2 Cod civil), consfinit de art. 421 Cod comercial,
poart denumirea de contra-ordin357.
Contraordinul aa cum este el reglementat de art. 421 Cod comercial, instituie acest regim de excepie,
motivat de consecine de ordin economic legate de ineresul expeditorului de a schimba ruta n msura n care
se ivete o pia mai favorabil, destinatarul a murit sau a dat faliment.358
Expeditorul are ndatorirea s-l anune pe cru, fie c a renunat la contractul de transport, fie c l-a
modificat, textul art. 421 neprevznd condiii de form, ns cerina unui nscris se impune n aceleai condiii
ca i pentru documentul de transport. Expeditorul este dator de a plti cruului toate cheltuielile fcute i

353
A se vedea O.Cpn, op.cit. p. 100.
354
Sublinierea aparine Prof. O.Cpn, op.cit. p. 101
355
Tribunalul Suprem ca instan de execvatur, prin decizia 332/10.02.1985, a decis c armatorul (navlosant) care convenise s
transporte, fr escal, rspunde fa de navlositor, pentru pierderea ncrcturii, chiar fortuite, n portul Tripoli (Liban), unde oprise
fr drept, deviind abuziv de la ruta prestabilit., apud, O.Cpn i Gh. Stancu, op. cit. p. 99.
356
A se vedea Fr. Deak, i St. D. Crpenaru, Contracte civile i comerciale, Bucureti, 1993, p.205.
357
A se vedea, supra, p. 11.
358
A se vedea O.Cpn, op.cit. p. 107.
pagubele directe i immediate, ce rezult din contraordin, cnd executarea acestuia ar aduce prejudicii
cruului.359
Modificrile pe care expeditorul le aduce prin contraordin sunt obligatorii pentru cru, acesta
neputnd s refuze executarea lor.

C.Transporturi deficitare

Vizeaz cazurile cnd expeditorul este ntiinat de dificultile trectoare sau definitive ivite n
executarea transportului, fie c ntrzierea considerabil sau mpiedicarea definitiv s-au ivit la punctul de
plecare, fie dup ce o parte din rut a fost parcurs.
La primirea ntinrii expeditorul beneficiaz n temeiul art. 420 Cod comercial, de un drept de
opiune360. El poate s menin contractul (cnd este vorba doar de o ntrziere) sau s declare transportul ca
desfinat prin rezoluiune.
n cazul n care contractul este desfinat prin rezoluiune, la cererea expeditorului, acesta va trebui s
predea cruului exemplarul documentului de transport pe care l-a subscris, pentru a se evita o eventual,
transmitere ulerioar, a documentului ce ar avea loc dup desfinarea contractului respectiv, fcnd posibil ca
o ter persoan s pretind a-i fi eliberat marfa transportat361.

3.3 Obligaiile prilor la destinaie

A. Obligaiile cruului

n faza final cruul trebuie s procedeze n modul prescris de lege i n condiii care s-i asigure pe
deplin degrevarea de rspundere pentru lucrurile strmutate. Astfel acestuia i revin o serie de ndatoriri
principale:
a) identificarea destinatarului i avizarea acestuia despre sosirea transportului, se realizeaz difereniat
n funcie de natura documentului de transport i de mputernicirile date de destinatar care urmeaz s fie
ntiinat n toate cazurile, despre sosirea mrfii. Dac documentul de transport (scrisoare de trsur ori
contract de navlosire) este nominal cruul dispune de toate datele necesare pentru a-l identifica pe
destinatar, persoana acestuia i adresa sa fiind indicate n cuprinsul nscrisului. Dimpotriv dac avem de-a
face cu un document de transport la purttor ntlnit n navigaia maritim persoana ndreptit s obin
eliberarea mrfii la destinaie va fii cea care se afl n posesia legitim a documentului de transport la
purttor, aceasta trebuind s-l anune pe cru s-i predea ncrctura. Dac documentul de transport este la
ordin, precum conosamentul este necesar ca transportatorul (cruul), s verifice succesiunea girurilor care
figureaz pe nscrisul respectiv, pentru a-l putea identifica astfel pe destinatar. Dac nu exist nici un gir
persoana ndreptit s obin ncrctura este destinatarul iniial nominalizat n cuprinsul documentului de
transport (conosament)362. Independent de tipul documentului de transport destinatarul poate s recurg i la
un intermediar n scopul recepionrii mrfurilor. Intermediarul va trebui s prezinte cruului, pe lng
documentul de transport, actul de mputernicire (de ex procur, contract de comision).
Sunt situaii cnd cruul nu reuete s identifice persoana destinatarului, dei a depus toate
diligenele necesare.
Uzanele comerciale impun cruului obligaia ntiinrii expeditorului despre sitauaia creat
aprut la destinaie. Dac totui cruul nu reuete s-l ntiineze pe expeditor neavnd practic

359
Ibidem.
360
A se vedea O.Cpn i Gh. Stancu, op. cit., p.106
361
Ibidem.
362
A se vedea, O.Cpn i Gh. Stancu, op. cit. p. 110
posibilitatea de a o face acesta poate solicita conform art. 438 Cod comercial instanei judectoreti
competente autorizarea de a depune marfa n locuri corespunztoare, pe socoteala destinatarului.
b) eliberarea ncrcturii la destinaie, se face la data i locurile convenite n documentele de transport.
Cruul trebuie s procedeze mpreun cu angajatul destinatarului la cntrirea mrfii , verificarea sigiliilor,
a semnelor sau marcajelor. Recntrirea mrfii este obligatorie cnd expediiile de coletrie i mesagerie
poart urme de violare, cnd mrfurile au fost transbordate sau transvazate fr a fi cntrite.
Punerea ncrcturii la dispoziia destinatarului face s nceteze posesia exercitat de cru asupra
lucrurilor strmutate363.
c) descrcarea mrfii la destinaie, se face de regul de ctre destinatar putnd fi uneori ndeplinit de
ctre cru din nsrcinarea i pe spezele expeditorului, conform celor nscris n documentul de transport.
Asemenea situaii se ntlnesc frecvent n transporturile maritime deoarece expeditorul maritice
deoarece expeditorul nu se deplaseaz de regul pn la punctul de destinaie364.
d) dreptul cruului de a refuza eliberarea mrfii la destinaie, dei contrazice obligaia esenial a
acestuia decurgnd din contractul de transport, de a preda destinatarului ncrctura la destinaie, are un
caracter excepional putnd fi exercitat numai n limitele admise de lege sau impuse pe cale judiciar.
n temeiul legii (art. 433, alin. 1, Cod comercial) neplata taxelor de transport constituie un prim caz
justificat de refuz al eliberrii mrfii.
n cazuri de excepie reglementrile fito-sanitare pot impune msuri de carantin fa de mrfurile de
importate, fiind de la sine neles c transportatorul nu poate s aliberez encrctura destinatarului365.
n cazul n care exist un sechestru asigurator ordonat de instana competent cruul poate refuza s
i se elibereze marfa.

B. Obligaiile destinatarului
Beneficiarul ncrcturii, altul dect expeditorul este inut s se conformeze clauzelor contractului de
transport, imediat ce l-a acceptat, dei nu a participat la ncheierea acestuia. Ori de cte ori ader la
contractul de transport destinatarul se angajeaz s ndeplineasc urmtoarele obligaii:
a) recepia mrfii transportate
Destinatarul va trebui mai nti s verifice documentele de transport, apoi s verifice starea n care se
afl lucrurile transportate (control calitativ i cantitativ al mrfurilor). Astfel, verificarea greutii la destinaia
mrfurilor eliberat de ctre cru trebuie fcut prin acelai metode folosite la expediie.
b) constatarea deficienelor transportului, are loc n cadrul verificrii sumare i pe baza controlului
aprofundat privind mrfurile alterabile, diferenele de greutate, avarii sau pierderi. n astfel de situaii
destinatarul va cere n scris efului unitii de transport sau nlocuitorului su s procedeze la determinarea
cauzelor ce au provocat pagubele ntocmind un proces verbal de constatare366.
c) descrcarea mrfii din mijlocul de transport , uzual ea revine destinatarului inut s descarce complet
mijlocul de transport s-l lase cruului fr resturi sau reziduri. Dac eliberarea mijlocului de transport
nu se realizeaz n timp util, durata acestei operaiuni fiind deteminat prin contractul de transport, se pot plti
penaliti (locaii n transportul CFR, contrastalii n transportul maritim) de ctre destinatar. Descrcarea
mrfii trebuie s se fac astfel nct mijlocul de transport s nu fie deteriorat, n caz contrar transportatorul
avnd dreptul s cear repararea prejudiciului.
d) plata sumelor restante datorate cruului;
Mai nti obiectul plii aa cum reiese din art. 434, alin. 2 Cod comercial este dat de taxa de transport
restant, dar i anumite speze legate de operaiunile conexe transportului trebuiesc pltite de ctre destinatar
(cheltuieli legate de descrcarea mrfii). Plata benevol fcut de ctre destinatar asigur eliberarea rapid a
ncrcturii la locul de destinaie, de ctre cru. Dimpotriv, neplata restanelor datorate cruului este
supus unor msuri speciale care vizeaz deblocarea rapid a vehiculului fr ca totui interesele legitime ale
destinatarului s fie lezate. Art. 433, alin. 2, Cod comercial stabilete c n caz de nenelegere, dac

363
O.Cpn, op.cit. p. 123
364
Ibidem.
365
A se vedea O.Cpn i Gh. Stancu, op. cit. p. 116
366
A se vedea O.Cpn, op.cit. p. 133
destinatarul pltete suma ce crede c datorete i depune n acelai timp i diferena pn la suma pretins de
cru acesta este dator a-i preda lucrurile transportate.
Neplata integral sau parial a sumei datorate n lipsa consemnrii diferenei la CEC sau la o banc
poate s justifice sechestrarea mrfii nainte de eliberarea acesteia destinatarului, la cererea cruului n art.
438, Cod comercial.
Neplata sumelor datorate de ctre destinatar poate avea consecine negative pentru cru dac
elibereaz ncrctura fr s fi procedat la demersurile de natur conservatorie artate367.
Art. 435, Cod comercial specific c transportatorul vinovat de a fi eliberat ncrctura, dei nu a
primit plata i nu a luat msuri de natur conservatorie, rspunde fa de expeditor i cruii anteriori (n
cazul transporturilor succesive) pentru sumele ce li se cuveneau.
Alt sanciune patrimonial suferit de ctre cruul neglijent const n pierderea dreptului de regres
mpotriva expeditorului sau cruilor anteriori pentru sumele pe care le-ar fi ncasat de la acetia n temeiul
contractului de transport.
e) conservarea dreptului la aciune mpotriv cruului;
Se impune mai ales n cazul transportului efectuat defectuos cnd a avut loc pierderea sau avarierea
mrfurilor ori se nregistreaz deficit cantitativ.
Destinatarul pierde vocaia de a se adresa organului de jurisdicie dac a neglijat s formuleze
rezervele corespunztoare la momentul primirii mrfii , cu excepia viciilor ascunse368.

Seciunea a-IV-a
Regimul juridic al mrfii transportate

4.1. Deteniunea exercitat de cru asupra mrfii transportate

n cursul deplasrii mrfii cruul este titular de drepturi specifice asupra ncrcturii, drepturi ce
decurg din faptul material al deinerii ca efect al predrii ei de ctre expeditor la punctul de pornire.
Pentru a nelege natura juridic a puterii exercitate de cru asupra mrfii i a putea caracteriza
poziia sa juridic fa de ncrctur, trebuie reamintit diferena dintre posesie i detenie precar.
Astfel, dincolo de faptul c detenctorul (cruul) are doar corpus fr a avea i intenia de a poseda
pentru sine ca proprietar animus sibi habendi, trebuie artat c transportatorul dobndete dreptul de a
exercita propria sa putere asupra lucrurilor n virtutea unui titlu juridic, care-l oblig s recunoasc dreptul
altuia asupra bunului respectiv. Altfel spus n intervalul cuprins ntre momentul cnd are loc preluarea mrfii
de ctre cru de la expeditor i momentul prelurii mrfii de ctre destinatar de la cru, acesta din urm
posed pentru adevratul proprietar oricare ar fi acesta.
Ceea ce intereseaz este ns ocrotirea deteniunii exercitate de cru asupra mrfii. Nefiind posesor
deplin ci un simplu detenctor, cruul nu poate fi titular al aciunilor posesorii referitoare la ncrctur, i cu
att mai mult nu poate exercita aciunea n revendicare.
Dac bunurile sunt sustrase n timpul transportului, cruul va putea ns s fac reclamaie pentru
369
furt , mpotriva infractorilor, neavnd importan c cel care avea stpnirea bunului de care a fost
deposedat era sau nu proprietar sau titular al vreunui drept de a poseda sau deine
De asemenea dac bunurile au fost pierdute prin for major sau neglijen, cruul nu le va putea
recupera de ter, prin aciune n revendicare mobiliar ,el posednd pentru altul i nu pentru sine, nefind
adevratul proprietar, ce va trebui s fie identificat, pentru ca abia acesta s poat s introduc actio in
revendicatio370.

4.2. Transmiterea proprietii i riscurilor asupra mrfii

367
O.Cpn i Gh. Stancu, op. cit. p. 122
368
O.Cpn, op.cit. p. 142
369
Vintil Dongoroz, n lucrarea Explicaii teoretice ale Codului Penal Romn, vol III, Bucureti, 1971, p.463,citat de , O.Cpn
i Gh. Stancu, op. cit. p. 128.
370
O.Cpn, op.cit. p. 150
 Transmiterea dreptului de proprietate i a riscurilor pentru mrfurile aflate n curs de transport are loc
n condiii deosebite dup cum este vorba de bunuri generice sau res certa.
Pentru bunurile determinate generic, transferul dreptului de proprietate i al riscurilor opereaz, de la
data individualizrii, mrfii.
Modalitatea individualizrii difer potrivit uzanelor comerciale dup cum livrarea implic, circulaia
efectiv a mrfii sau circulaia documentelor care o reprezint.371
Data i locul de transmitere a proprietii de la vnztor la cumprtor (expeditor - destinatar) este
foarte important pentru pri, ct i n raporturile cu terii interesai. Data i locul convenit identific
proprietarul mrfii, apoi din acest moment riscurile inerente de pierdere total sau parial se transmit
cumprtorului.
Dintre teri, ndeosebi creditorii prilor i vor putea exercita drepturile n funcie de locul i data cnd
opereaz transferul proprietii, orice posibilitate de urmrire pentru creditorii vnztorului disprnd din acel
moment i nscndu-se drepturile corespunztore ale creditorilor cumprtorilor372.

4.3. Dreptul de retenie al cruului

Dreptul de retenie n accepiunea sa general373 const n prerogativa creditorului de a refuza, ct timp

nu e pltit s restituie debitorului un lucru mobil sau nemobil ce aparine acestuia. Dreptul de retenie are o
origine legal nu convenional, fiind o creaie a practicii judiciare.
Dreptul de retenie i are fundamentul pe ideea moral de echitat, fiind just a se ngdui creditorului
ct timp nu-i-a primit plata cuvenit, s refuze restituirea lucrului ctre debitor.
Contractul de transport se clasific n categoria contractelor care ndreptesc pe cru s rein
lucrul strmutat, pn la plata contravalorii datorate de expeditor sau destinatar.
Dreptul de retenie al cruului decurge din art. 433 Cod comercia, care, fr s-l nominalizeze direct,
l confer transportatorului374. Astfel cruul poate s refuze eliberarea mrfii strmutate, numai cu condiia
de a avea o crean mpotriva destinatarului i de a fi pstrat deteniunea lucrului.
Sfera lucrurilor asupra crora se poate exercita dreptul de regres este mai restrns fa de dreptul
comun. Dreptul de retenie al cruului are ca obiect exclusiv, numai creana izvort din transportul n
cauz, el ns nu poate fi recunoscut pentru o crean ce decurge din transportul anterior al altor mrfuri375.
Regimul juridic instituit de art. 433 Cod comercial derog de la scopul normelor din dreptul comun,
prevznd msuri care s stvileasc eventualele abuzuri ale cruului n exercitarea dreptului de retenie.
Astfel alin.1 condiioneaz n mod explicit, refuzul de eliberare a mrfii la destinaie de existena unei creane a
cruului mpotriva destinatarului, nscut din contractul de transport. n plus alin. 2 ngrdete posibilitatea
refuzului de eliberare a mrfii la sosire, ori de cte ori exist nenelegeri ntre cru i destinatar cu privire
la cuantumul datoriei.
Dreptul de retenie n dreptul comercial se exercit numai pentru o crean izvort din contractul de
transport, crean pe care destinatarul, o recunoate i totui nu o onoreaz direct sau prin compensaie376.

4.4. Privilegiul cruului asupra mrfii transportate

Cadrul legal al privilegiului cruului asupra mrfii transportate este dat de art. 1730, pct.7 Cod civil
i art. 437 Cod comercial. Art din Codul comercial reproduce soluia de principiu consacrat de Codul civil c

371
A se vedea, O.Cpn i Gh. Stancu, op. cit. p. 130-131.
372
O.Cpn, op.cit. p. 154
373
C. Sttescu, C. Brsan, op.cit, p.385
374
A se vedea O.Cpn i Gh. Stancu, op. cit. p. 143
375
Curtea de Casaie, sec. a-II-a, dec. 80/3.04.1896, n. O.Cpn, op.cit. p. 171
376
O.Cpn i Gh. Stancu, op. cit. p.143.
pentru toate creanele rezultnd din contractul de transport, cruul are privilegiul asupra lucrurilor
transportate pn la predarea lor destinatarului.
Natura juridic a acestei garanii poate fi stabilit prin raportarela sistemul generale al privilegilor
instituit de Codul civil.377
Privilegiul cruului se ncadreaz clasa privilegilor speciale deoarece, acesta are ca obiect anumite
bunuri ncredinate cruului pentru a fi deplasate.
Majoritatea literaturii de specialitate consider c privilegiul cruului deriv dingajul tacit pe care
expeditorul l recunoate odat cu ncheierea contractului de transport i remiterea ncrcturii spre a fi
strmutat la destinatar378.
Privilegiul i gajul sunt recunoscute exclusiv n favoarea cruului. Astfel c, n sfera beneficiarilor
acestor dou garanii nu pot fi inclui executanii care presteaz servicii asemntoare : contractul de
remorcaj, transportul mobilei cumprate la domiciliul clientului379.
Se consider n raport cu reglementrile legale c n sfera creanei garantate cu privilegiul sau gajul
cruului, se nglobeaz urmtoarele sume:
- costul deplasrii ncrcturii;
- cheltuielile suportate de cru cu titlu de operaiuni accesorii transportului
- cheltuielile ocazionate de ndeplinirea obligailor vamale;
Ambele garanii ofer titularului dreptul de retenie asupra ncrcturii transportate, ns privilegile
cruului l pun n postura de a putea solicita n justiie, vnzarea ncrcturii n scopul realizrii sumei
datorate de debitor, ca echivalent al executrii deplasrii.
Att privilegiul ct i gajul nceteaz odat cu stingerea creanei pe care o garanteaz, devenind fr
obiect.

Seciunea a-V-a
Rspunderea cruului

5.1. Reglementarea legal a rspunderii cruului

Rspunderea delictual i contracual a cruului

n transporturile de cltori sau mrfuri, cruul i poate angaja rspunderea att n raport cu terele
persoane, ct i n raport cu cellalt contractant.
n activitatea profesional desfurat de cru, faptele svrite de acesta care au ca rezultat
prejudicierea unor teri, n afara contractului de transport, in de rspunderea delictual 380, ns fapta
cruului prin care se ncalc obligaiile convenite, aducnd prejudicii contractantului (cltor, expeditor,
destinatar), atrage dup sine n condiii specifice rspunderea contractual.
Premisa general a rspunderii contractuale o constituie actul juridic bilateral sau multilateral,
convenia preexistent momentului naterii prejudiciului cauzat prin neexecutarea obligaiei asumate381.
Contractul de transport poate da rspunderii o calificare contractual n ipoteza ndeplinirii cumulative
a trei condiii382:
- s fie vorba de un contract valabil ncheiat din punct de vedere juridic;
- n temeiul conveniei s se stabileasc raporturi juridice nemijlocite, ntre pgubit i autorul
prejudicului;
- prejudiul s fie urmarea neexecutrii totale sau pariale, a unei obligaii nscute din nsui actul
juridic, ce-l leag pe pgubit de autorul daunei;

377
Idem, p.148
378
A se vedea O.Cpn, op.cit. p. 179
379
Idem, p 150.
380
O.Cpn, op.cit. p. 205
381
M.Eliescu, Rspunderea civil delictual, Bucureti, 1972, citat de O.Cpn i Gh. Stancu, op. cit. p. 170
382
A se vedea O.Cpn, op.cit. p. 209
 Condiiile necesare pentru angajarea rspunderii contractuale:
a) o fapt pgubitoare;
Ca element al rspunderii contractuale fapta pgubitoare (aciune sau absteniune) este componenta
obiectiv materializat, ntr-o anumit conduit, comportare, de natur ilicit, imputabil cruului.
Caracterul ilicit al faptei se poate materializa n neexecutarea de ctre transportator a prestaiei ce-I
revine sau svrirea unei fapte care mpiedic sau cel puin ntrzie aducerea la ndeplinire a obligaiei
asumate.
Situaia juridic a cruului e agravat n comparaie cu dreptul comun, deoarece acesta se oblig s
aduc la ndeplinire o obligaie de rezultat i orice deficien n executarea prestaiei de a deplasa persoane
sau mrfuri poate fi considerat ca fapt ilicit383.
Obligaia de rezultat asumat de cru are drept obiect o prestaie pe deplin configurat i ct timp
faptul promis (ajungerea la destinaie), nu s-a realizat, debitorul este socotit c nu i-a ndeplinit ndatorirea
ce-I revenea, rspunderea sa fiind angajat chiar dac a depus toate diligenele necesare384
Pe plan probator, neobinerea faptului convenit ntre pri, dovedete culpa cruului, presupunndu-
se implicit c nu a fost suficient de diligent.
b) vinovia cruului;
Este condiia subiectiv a rspunderii cruului i reprezint atitudinea psihic a cruului fa de
fapta pgubitoare svrit i urmrile ei385.
Vinovia cunoate trepte diversificate n funcie de gravitatea faptei comise.

n afar de intenia direct i indirect i care se ntlnete mai rar, vinovia se prezint sub forma
culpei: 1 - impruden (ori de cte ori debitorul prevede consecinele faptei sale ilicite, dar nu le accept
socotind c nu se vor produce);
2 neglijen (cruul nu prevede consecinele faptei sale ilicite, dei trebuia s-i dea osteneala de a
le prevedea)
Calificarea treptelor vinoviei este necesar pentru a se putea stabilin fiecare caz concret vinovia
cruului. Regula e ceea prevzut de art.1080 Cod civil diligena ce trebuie depus la ndeplinirea unei
obligaii este ntotdeauna ceea a unui bun proprietar. Iar n comercial bunul proprietar, din dreptul comun
este negustorul corect i experimentat bonus mercator.386
c) prejudiciul generator al rspunderii;
Paguba (dauna) este rezultatul negativ suferit de expeditor sau de destinatar ca urmare a faptei ilicite
svrite de cru prin neexecutarea obligaiei sau prin ntrzierea n aducerea la ndeplinire.387
Prejudiciul poate fi material (constnd n lezarea unui ineres sau a unui drept patrimonial)
accidentare unui cltor, distrugerea ncrcturii. Acesta poate fi evaluat n bani i includeatt paguba suferit
ct i ctigul nerealizat.
Prejudiciul poate fi de asemenea moral, constnd n vtmarea unui interes personal nepatrimonial,
neputnd ns s fie apreciat bnesc.

Condiiile reparrii prejudiciului:

paguba s fie cert;

dauna cauzat prin fapta ilicit s fie personal;
prejudicul suferit de expeditor sau destinatar s fie direct;

raportul de cauzalitate dintre fapta ilicit i prejudicul produs.

383
A se vedea O.Cpn i Gh. Stancu, op. cit. p.172-173.
384
Gh. Filip, op.cit, p. 65
385
Idem, p.66
386
O.Cpn, op.cit. p. 216
387
Idem, p. 216
 Existena pagubei l poate obliga pe cru s-o repare numai dac este provocat exclusiv de fapta sa
ilicit.
Alte aspecte privitoare la condiiile rspunderii contractuale au fost deja studiate la materia Teoria
general a obligaiilor.
n legtur cu rspunderea cruului pentru fapta altuia, Codul comercial precizeaz, dincolo de
prevederile Cod civil (art.1473 i 1624), expres rspunderea cruului pentru faptele subordonailor si ca i
de a oricror alte persoane crora dnsul I-a ncredinat facerea transportului.
Spre deosebire de rspunderea delictual a comitentului pentru prepui, rspunderea contractual
pentru altul se caracterizeaz prin:
- faptul c n lipsa unui text cu valoare de principiu, se fundamenteaz pe ideea de garanie ce incumb
debitorului obligaiei de executat sau aduse la ndeplinire cu ntrziere;
- n cadrul contractual rspunderea pentru altul nu se mrginete numai la prepui, cruul
rspunznd pentru fapta ilicit pe care o comite orice persoan, chiar n afara raportului de prepuenie388;

Exonerarea de rspundere a cruului

Cruul are posibilitatea de a invoca n aprarea sa cauze care nltur caracterul ilicit al faptei
pgubitoare sau temeiuri care s exclud vinovia.
Regimul juridic al acestui mijloc de aprare, statornicit de dreptul comun , nglobeaz i transporturile.
Ca atare vom analiza doar ceea ce prezint interes pentru studiul nostru.
Urmtoarele cuze exoneratoare de rspundere prezint interes:
- starea de necesitate;
Reglementri specifice ale strii de necesitatese ntlnesc n transporturile maritime, n Codul
comercial fiind dat ca exemplu cazul riscului de naufragiu.
- ordinul legii care poate ntrerupe derularea unui transport;
Asemenea situaii de ntrerupere a unui transport se ntlnesc de exemplu n cazul traficului fluvial din
Romnia, dac autoritile dispun iernaticul forat,389 circulaia navelor fiind ntrerupt din cauza ngherii
apelor.
-consimmntul creditorului ce se materializeaz prin clauze de nerspundere sau de restrngerii,
anterioare producerii pagubei;
Cauzele care nltur vinovia cruului au ca temei juridic art.1082 i art. 1475 din Codul civil 390.
Potrivit interpretrii date de doctrin391 cauzele care nltur vinovia (debitorului) cruului sunt
urmtoarele: fapta victimei nsi, fapta unui ter, pentru care autorul prejudicului nu este inut a rspunde,
cazul fortuit i fora major.
Fapta terului poate constitui o cauz de nlturare a rspunderii cruului, numai dac prezint
caracterul excepional i imprevizibil, inevitabil al forei majore.
Astfel cruul care parcurge o strad desfundat, cu denivelri accentuate, provocnd astfel rnirea
unui pasager al autobuzului, dei soferul cunotea starea improprie a carosabilului, nu beneficiaz de
exonerare de rspundere pentru fapta terului (municipalitatea neglijent)392.
n legtur cu clauzele de nerspundere n doctrin se subliniaz 393 c acestea pot fi privite ca fiind
ilicite dac neexecutarea obligaiei la adpostul exonerrii se soldeaz cu profit pentru debitor.
n contractul de navlosire se ntlnesc frecvent clauze care identific explicit evenimentele fortuite cu
efect exonerator pentru cru. Astfel fora major poate suferi diverse adptri, n funcie de interesele prilor
n contract fiind enumerate: mprejurri asimilate forei majore (incendii, grev)
388
O.Cpn i Gh. Stancu, op. cit. p.184
389
A se vedea O.Cpn, op.cit. p.229
390
Art. 1475 Cod civil: cruii sunt rspunztori de pierderea i stricciunea lucrurilor ncredinate lor, cnd ei nu probeaz c s-au
pierdut ori sau stricat din cauz de for major sau sau cazuri fortuite
391
C. Sttescu, C. Brsan, op.cit, p. 192.
392
A se vedea O.Cpn i Gh. Stancu, op. cit. p. 188
393
Idem, p.189.
 Armatorul poate stipula n contractul de navlosire o clauz prin care s fie aprat de faptele ilicite ale
prepusului. Pentru c atta timp ct nava se afl n mar, armatorul nu va putea s-i exercite autoritatea i
controlul asupra ncrcturii.394

Probele n materia rspunderii cruului

Cererea de despgubiri oblig pe solicitant s prezinte instanei competente probe convingtoare, care
s arate rspunderea cruului.
Reclamantul va trebui s stabileasc existena contractului de transport, obiectul probei fiind deci un
act juridic.
Cel ce solicit despgubiri va trebui de asemenea s stabileasc faptul prejudiciabil suferit i ntinderea
prejudiciului suferit395; acesta putnd mbrca urmtoarele forme:
- neeexecutarea transportului;
- ndeplinirea defectuas a obligaiei cruului;
- depirea termenului convenit pentru a ajunge la destinaie;
Cruul va trebui s combat prin contraprobe dovezile administrate de ctre solicitantul
despgubirilor.
n msura n care litigiul are ca obiect fapte materiale cruul se poate folosi de orice mijloc de prob
pentru a nltura susinerile reclamantului. Iar n privina despgubirilor cruul va tinde, cel puin s
demonstreze c nivelul acestora este mult mai sczut dect ceea ce pretinde reclamantul396.
Regimul despgubirilor

Normele legale vizeaz daunele cauzate prin deficit de cantitate sau avarierea mrfii n cursul
transportului i anume art. 430 Cod comercial statornicete criterii de evaluare diferite, dup cum paguba
izvorte fie din neglijena sau impudena cruului, fie din culpa grav sau dolul acestuial.
Norme legale distincte (art.428 Cod comercial) stabilesc cuantumul despgubirilor datorate de
crun caz de ntrziere la eliberarea mrfii la destinaie.
Art. 430 Cod comercial impune cruului numai repararea prejudiciului efectiv suferit de
cocontractant (damnum emergens), fa de dreptul comun n care se cere i beneficiul nerealizat (lucrum
cessans).
n legtur cu modul de stabilire a despgubirilor, prof. Cpn 397, noteaz c acestea trebuie s
prezinte costul produselor disprute n timpul transportului, fr rabat comercial sau alte cote de
beneficiiCuantumul despgubirilor depinde de asemenea de gradul de uzur al mrfii strmutate.
n privina lipsurilor cantitative, pentru avarierea produselor imputabil cruului, acesta va plti
drept despgubire suma corespunztoare cu deprecierea valorii bunurilor, fr alte daune.
Dac ns paguba este urmarea culpei grave sau dolului cruului, rspunderea transportatorului, va
fi angajat potrivit dreptului comun, adic acesta va plti despgubiri care cuprin att damnum emergens ct i
lucrum cessans.3
Evaluarea despgubirilor datorate de transportator ca urmare depirii termenului convenit pentru
executarea transportului, se face conform dispoziiilor art. 428 Cod comercial, n funcie de intervalul de timp
al ntrzierii.
Pentru ntrziereile mai mici dect dublul duratei convenite, potrivit art. 428 Cod comercial, cruul
pierde o parte din preul transportului, iar pentru ntrzieri egale cu dublul duratei convenite, cruul pierde
toat plata ce i s-ar fi datorat, dac ar fi ajuns la timp la destinaie.

Seciunea a-VI-a
Tipuri de contracte de transport
394
Idem, p. 192.
395
A se vedea O.Cpn, op.cit. p. 239
396
A se vede, O.Cpn i Gh. Stancu, op. cit. p.194.
397
O.Cpn, op.cit, p. 278. 3 Art. 430 alin 2 Cod com.
 6.1. Contractul de transport feroviar de persoane

Examinarea unui astfel de contract se face din punct de vedere al particularitilor, care-l
individualizeaz fa de contractul de transport clasic, standard.
n cazul ununi astfel de contract, transportatorul se oblig ca n schimbul unui pre (tax de transport,
tarif), s transporte ntr-un anumit intervalm de timp, o persoan (un grup de persoane), numit cltor din
staia de plecare, n staia de pornire.

Reglementarea contractului
Contractul primete, n afara reglementrilor din Codul civil, o reglementare de amnunt prin
Regulamentul de Transport pe Cile Ferate din Romnia aprobat prin OG 41/1997, completat cu Normele
uniforme pentru aplicarea Regulamentului aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor 746/1998 precum
i prin OUG 12/1998 privind transportul pe cile ferate i reorganizarea SNCFR i prin HG 628/1998 privind
organizarea i funcionarea Autoritii Feroviare Romne .
Legitimaia de cltorie eliberat de calea ferat reprezint nscrisul doveditor al contractului
ncheiat398.
Formele contractului de transport persoane:
- cltorie individual;
- cltorie n grup;
- cltorie n circuit;
Cele mai multe contracte de transport sunt cele individuale, n care persoana care i-a procurat
legitimaie de cltorie, poate cltori cu trenul, pe parcursul, n clasa i la data menionat pe legitimaie 399
Legitimatia de calatorie trebuie sa contina cel putin urmatoarele mentiuni: parcursul pentru care este
valabila (statia de plecare si de sosire), felul trenului, clasa, pretul si perioada de valabilitate.
Calatorul este obligat ca, la procurarea legitimatiei de calatorie, sa verifice pe loc daca aceasta
corespunde cererii sale. Orice reclamatie se adreseaza imediat sefului statiei sau agentiei de voiaj.
n anumite statii accesul pe peroane este admis numai pe baza legitimatiilor de calatorie sau a biletelor
de peron.
n principiu, legitimaia de cltorie d dreptul la o singur ntrerupere a cltoriei de maxim 24 de
ore de la plecarea trenului, cu care a sosit cltorul sau de la plecarea trenului de legtur de acelai rang.
Natura juridic a legitimaiei de cltorie este de titlu la purttor impropriu, adic nu se nominalizeaz
cltorul, cu excepia abonamentelor i autorizailor speciale400

Drepturile i obligaiile prilor contractante

A. Drepturile cltorilor

- Cltorii au posibilitatea de a fi nsoii n mod gratuit de copii pn la vrsta de 5 ani.

- Cltorii au dreptul de atransporta cu ei bagaje de mn n mod gratuit

B. Obligaiile cltorilor

- Cltorii trebuie s posede o legitimaie de cltorie valabil la data, trenul, clasa i serviciul utilizat.

398
Gh.Caraiani, Stancu Ion, Transporturile feroviare, Editura Lumina Lex, Bucureti, 1998, p.199.
399
Idem p.201
400
A se vedea O.Cpn i Gh. Stancu, Dreptul transporturilor partea special, Editura lumina Lex, Bucureti, 2002. p. 12
 - Cltorii trebuie s prezinte la orice control legitimaia de cltorie. Dac un cltor nu are
legitimaie de cltorie, el va fi obligat s plteasc tariful de taxare efului de tren401.
- Cltorilor le este interzis s cesioneze, s revnd legitimaia de cltorie;
- Cltorilor le este interzis deplasarea pe acoperiul vagoanelor, pe scri, pe tampoane;

C. Obligaiile cii ferate

- n cazul n care linia ferat s-a ntrerupt, calea ferat este obligat s asigure transbordarea
cltorilor i bagajelor;
- n cazul suspendrii unui tren pe o anumit rut sau dac trenul are ntrziere i ca urmare a acestor
evenimente cltorul pierde legtura, aceste evenimente nefiind anunate naintea plecrii din staia de pornire,
calea ferat va fi obligat n situaia n care cltorul nu mai dorete continuarea cltoriei, s-l transporte
napoi n staia de plecare, fr plat, cu primul tren, restituindu-i-se tarifele pltite pentru distana
neparcurs;
Calea ferat are ndatorirea de a-l despgubi pe cltor n ipoteza unui accident suferit pe parcurs,
dac se angajeaz rspunderea cii ferate402;

Transportul de bagaje

Bagajele sunt bunuri de uz personal i alte obiecte pe care le ia o persoan cu ea n cltorie. Bagajele
se pot clasifica n:
- bagaje de mn
- bagaje nregistrate
Fiecare categorie de bagaje are o natur i un regim juridic deosebit. Astfel, bagajele de mn sunt
acelea care prin volumul lor redus sau prin greutatea lor pn n 30 Kg se transport gratuit nepredndu-se
cii ferate rmnnd n paza cltorului(cufere, valize, saci de voiaj, geamantane).
Datorit faptului c bagajele de mn rmn tot timpul la dispoziia cltorului nefiind predate
cruului rspunderea pentru eventuale pierderi sau deteriorri ale bagajului are natur delictual i nu
contractual, reglementat fiind de dispoziiile Codului civil.403
Bagajele nregistrate formeaz obiectul material al contractului de transport de bagaje n schimbul unei
taxe tarifare pltite de cltor, calculate pe baza unui tarif mai redus dect cel aplicabil mrfurilor. Aceste
bagaje fie depesc volumul i greutatea stabilite pentru bagajele de mn, fie cltorul nu dorete s le aib
n paza sa ncheind un astfel de contract.404
n cazul bagajelor nregistrate rspunderea pentru distrugerea, pierderea sau deteriorarea este
angajat potrivit contractului.
Pentru ca transportatorul feroviar s efectueze un transport de bagaje nregistrate trebuiesc ndeplinite
urmtoarele condiii:
- bagajele s aparin cltorului care are legitimaie de cltorie i care dorete deplasarea lor
pn la destinaia prevzut n legitimaie
- bagajele trebuie s corespund cerinelor prevzute n Regulamentul de transport i n tarif
transportul s fie posibil cu agenii i cu mijloacele prevzute n Mersul trenurilor
- deplasarea bagajelor s nu fie mpiedicat de cauze pe care calea ferat nu le poate evita i a
cror nlturare nu depinde de ea
nregistrarea i transportul bagajelor se face pentru primul tren care transport bagaje, numai dac au
fost predate cu cel puin 15 minute nainte de plecare, cltorului eliberndu-I-se o recipis de bagaje, ca
document de transport de sine stttor.

401
Idem, p.13.
402
A se vedea Gh. Caraiani i Stancu Ion, op.cit, p. 208
403
A se vedea O.Cpn i Gh. Stancu, op. cit. p. 15
404
Gh. Caraiani i Stancu Ion, op.cit, p. 210
 Rspunderea n transportul feroviar de persoane

Pe lng condiiile generale existente n dreptul comun i analizate mai sus, trebuie ndeplinite i unele
condiii speciale:
- accidentul trebuie s se fi produs pe calea ferat;
- s fi survenit rnirea sau decesul cltorului n urma acestui accident;
n transporturile feroviare de persoane, cei n drept s primeasc despgubiri (cltorul rnit sau
motenitorii legali ai cltorului decedat), vor trebui s se adreseze organelor ierarhice superioare staiei pe
raza creia s-a produs accidentul, pentru a li se ntocmi Raportul de accident, n baza cruia calea ferat va
acorda despgubiri.405

6.2. Contractul de transport de mrfuri pe calea ferat

Contractul de transport de mrfuri pe calea ferat este acel contract prin care C.F.R. Marf(Societatea
Naional de Transporturi de Marf) n calitate de cru se oblig n schimbul unei taxe de transport (tarif),
s transporte ntr-un anumit termen, s pzeasc i s elibereze marfa destinatarului, care poate fi epeditorul
sau un ter indicat n scrisoarea de trsur406.

Reglementarea contractului

n afara Regulamentului de Transport407 i alte acte adiionale, cadrul legal este ntregit de urmtoarel
acte:
- Tariful local de mrfuri, cu sigla T.L.M., care este aprobat de Ministerul transporturilor,
construciilor i turismului, revizuit, completat i modificat ori de cte ori este nevoie, n funcie de
rata inflaiei, cursul de schimb;
- Instruciuni pentru primirea, manipularea i eliberarea mrfurilor transportate pe calea ferat;
Scrisoarea de trsur se ntocmete obligatoriu de CFR Marf pe baza unor modele fiind format din
cinci file numerotate n felul urmtor:
- prima fil constituie exemplarul de serviciu care nsoete marfa;
- fila doi se numete copie i se pstreaz n arhiv la staia de expediie;
- fila trei se numete aviz i adeverin de primire i se pstreaz n arhiva staiei de destinaie;
- fila patru se numete duplicat i se pred expeditorului dup ncheierea contractului de transport;
- fila cinci constituie unicatul i nsoete transportul predndu-se destinatarului la sosire;
Pentru ncheierea contractului de transport este nescesar n primul rnd realizarea consimmntului
prilor care-l ncheie. Reglementrile stabilesc c data contractului nde transport este determinat de data
aplicrii pe exemplarele scrisorii de trsur a tampilei staiei de expediie408.

Taxa de transport

n funcie de felul expediiei taxa de transport se stabilete difereniat: tarif pentru expediii de vagoane
complete, tarif pentru expediii de coletrie, tarif pentru expediii de mesagerie.
Plata tarifului constituie n principiu o obligaie a expeditorului n absena unei convenii contrare ntre
acesta i calea ferat. Dac ns, plata tarifului constituie o obligaie a destinatarului acesta nemodificnd
contractul de transport i neridicnd scrisoarea de trsur, expeditorului i revine obligaia plii tarifului.
Calea ferat este n drept s perceap majorri de ntrziere, s refuze sau s opreasc transportul n
cazul n care plata tarifului de transport se face cu ntrziere.

405
O.Cpn i Gh. Stancu, op. cit. p. 16.
406
Gh. Caraiani i Stancu Ion, op.cit, p. 217
407
A se vedea, supra, p.44.
408
A se vedea O.Cpn i Gh. Stancu, op. cit. p. 20
 n calculul tarifului de transport se are n vedere greutatea brut a mrfii declarat de expeditor n
scrisoarea de trsur sau stabilit de calea ferat. De asemenea, se va avea n vedere distana kilometric ntre
staia de expediie i cea de destinaie409.
Transporturile de marf pe calea ferat pot fi ncrcate cu ramburse i deburse 410, n conformitate cu
reglementrile speciale.
Alturi de tariful de transport se stabilesc taxe i pentru operaiunile accesorii cum ar fii: ncrcarea i
descrcarea mrfurilor, nclzirea cisternelor(taxele sunt pltite de ctre expeditor n lipsa unei convenii
contrare).

Obligaiile cii ferate la punctul de pornire i pe timpul deplasrii mrfii

a) Obligaia cii ferate de a transporta marfa la destinaie rspunznd de integritatea ei pe tot

parcursul deplasrii
b) Calea ferat este obligat s pun la dispoziia expeditorului mijloacele de transport, n termenele
stabilite i n starea corespunztoare transportului n bune condiii411
c) Calea ferat are de asemenea i obligaia avizrii expeditorului de punere la dispoziie a
vagoanelor cu cel puin 3 ore nainte de ncrcare
Momentul avizrii marcheaz curgerea termenului liber tarifar de ncrcare la expirarea cruia ncepe
curgerea penalitilor pentru depirea duratei de ncrcare412(locaii).
Obligaiile expeditorului pe timpul deplasrii mrfii sunt minime, iar cele ale cii ferate, de asemenea
sunt minimale.

Eliberarea mrfii la destinaie

Calea ferat este obligat s predea ncrctura destinatarului, care se legitimeaz cu scrisoarea de
trsur. Calea ferat trebuie s cear destinatarului o adeverin de primire pentru ca acesta(destinatarul) s
nu obiecteze ulterior susinnd c marfa nu ar fi fost predat sau au existat ntrzieri n predarea ei.
Calea ferat este obligat, de asemenea, s procedeze la constatarea i cercetarea evenimentelor
petrecute pe traseu dac au avut ca efect negativ pierderi sau avarieri ale mrfii.

Rspunderea n transportul feroviar de mrfuri

Rspunderea cii ferate este delimitat n timp, ea ntinzndu-se de la primirea mrfii pentru transport
cu scrisoare de trsur, pn la eliberarea acesteia la destinaie413.
Calea ferat rspunde n urmtoarele cazuri:
- pierderea total sau parial a mrfii
- avarierea mrfii
- prejudiciul provocat prin depirea termenului contractului de transport
Calea ferat este exonerat de rspundere dac pierderea, avarierea sau depirea termenului a fost
provocat din culpa celui ndreptit sau a fost determinat de mprejurri pe care calea ferat nu le putea
evita, ori a fost determinat de vicii proprii mrfii.

409
Gh. Caraiani i Stancu Ion, op.cit, p. 225
410
Ramburs este procedeul prin care expeditorul folosete serviciile cii ferate pentru ncasarea la destinatar a contravalorii mrfii
transportate. Deburs este procedeul prin care expeditorul folosete serviciile cii ferate pentru a transmite o sum de bani ctre
destinatar pentru executarea unor operaiuni legate de marfa transportat. Art. 64 din R.T.
411
A se vedea Gh. Caraiani i Stancu Ion, op.cit, p. 228; O.Cpn i Gh. Stancu, op. cit. p. 25
412
A se vedea , supra p. 18
413
A se vedea Gh. Caraiani i Stancu Ion, op.cit, p. 246; O.Cpn i Gh. Stancu, op. cit. p. 28
 Termene de prescripie extinctiv

Dac n transportul de persoane, termenele de prescripie extinctiv pentru aciunea n despgubire

sunt de 3 ani, din ziua urmtoare celei n care s-a produs accidentul sau decesul cltorului, n transportul de
marf, termenul de prescripie este de 1 an. n acest caz, termenul curge din a 30 zi dup expirarea datei cnd
marfa trebuia s ajung al destinaie, pentru cazul pierderii totale a mrfii. Iar n cazul pierderii pariale a
mrfii ori avarierea ei, prescripia extinctiv curge din ziua cnd marfa trebuia s ajung la destinaie414.

6.3. Contractul de transport rutier

Traficul de persoane sau de mrfuri cu autovehivule se efectueaz n temeiul unui contract comercial
de transport.

Reglementarea contractului
n acest sector se aplic n mod corespunztor dispoziiile de drept comun instituite de art. 413-441 Cod
comercial.
n afara reglementrilor din Codul comercial, cadrul legal mai include i o serie de alte acte normative:
O.G. nr. 44/1997 (aprobat prin legea 105/200) privind transporturile rutiere cu modificrile ulterioare, O.G.
43/1997 privind regimul juridic al drumurilor cu modificri succesive, n 1998 i 2000.
Aceasta nseamn c se poate prelua regimul de drept comun al condiiilor de fond i de form
referitoare la ncheierea contractului de transport. De altfel poate fi de asemenea transpus din dreptul comun
regimul juridic al mrfurilor transportate, n ceea ce privete transmiterea dreptului de proprietate i a
riscurilor n ceea ce privete ncrctura, ct i dreptul de retenie i privilegiul exercitat de cru asupra
bunurilor ce i-au fost ncredinate spre a fi strmutate la destinaie415.
Rmn de fcut cteva referiri la obligaiile prilor n contractul de transport rurtier, ns nainte de a
realiza acest lucru, se vor aborda unele aspecte care particularizeaz transportul rutier.

Contractul de transport auto de mrfuri

Contractul de transport auto de mrfuri este acel contract prin care o societate comercial de
transporturi auto (cruul) se oblig n schimbul unui tarif, s transporte, sub paza sa i intr-un anumit
termen, o cantitate determinat de mrfuri pe care urmeaz s o elibereze destinatarului indicatde ctre
expeditor prin documentul de transport.416
Scrisoarea de transport este un document tipizat, pe care expeditorul trebuie s-l completeze n
momentul depunerii la cru Comanda scris a expeditorului, urmat de acceptarea comenzii de cruul
auto, n forma prezentat sau cu rezervele fcute, reprezint contractul de transport ce se ncheie.
Scrisoarea de transport se ntocmete n patru exemplare cu o anumit destinaie:
- un exemplar se reine la cru;
- al doilea rmne la expeditor;
- celelalte dou nsoesc transportul, la destinaie unul reinndu-se de ctre cru, iar cellalt se
remite expeditorului, numai dac s-au ivit unele diferene de plat fa de calculul iniial al
tarifului.

Primirea mrfurilor la transport

n cazul expediiilor cu autovehicule complete, greutatea se stabilete de ctre expeditor i se declar n

scrisoarea de transport. Declararea inexact de ctre expeditor a greutii mrfii va atrage rspunderea sa.
414
O.Cpn i Gh. Stancu, op. cit. p. 34
415
O.Cpn i Gh. Stancu, op. cit. p. 130
416
Gh.Caraiani, Transporturile i expediiile rutiere, Editura Lumina Lex, Bucureti, 1998, p.217
 La expediiile de coletrie, greutatea coletelor se stabilete prin cntrir, executat de cru n
prezena expeditorului sau prin nsumarea cantitilor nscrise de predtor pe etichetele aplicate pe colete.417

Executarea contractului de transport auto de mrfuri

n vederea executrii n bune condiii a transportului cruul are obligaia de a pune la dispoziie
mijlocul de transport n stare corespunztoare la data i la ora fixat.
Expeditorul beneficiaz de un termen liber necesar operaiunilor de ncrcare (destinatarul pentru
descrcare). Pentru depirea termenului liber se percep de la partea n culp, taxa de staionare calculat
conform tarifului unitar lei/or.

Obligaiile de ordin general ale conductorului de autovehicul :

- s nu ncredineze conducerea mijlocului de transport persoanelor care nu au permis de conducere;

- s nu ncredineze spre folosin altei persoane permisul su de conducere;
- s se prezinte la verificarea medical atunci cnd este trimis de organele poliiei sau de unitatea
unde i desfoar munca;

Obligaii ale conductorului de autovehicul nainte de plecarea n curs418

- s verifice starea tehnic a autovehiculului; sistemele de semnalizare, frnare, direcie, rulare;

- la ieirea din garaj i la schimbul de traseu s semneze de primire a autovehiculului, dac
corespunde tehnic pentru a circula.

Obligaii ale conductorului de autovehicul pe parcurs419

- s nu conduc autovehiculul cnd se gsete sub influena buturilor alcoolice;

- s nu transporte persoane n stare de ebrietate pe motociclete sau n cabin;
- s transporte ofierii de poliie la cererea acestora, pentru prinderea persoanelor urmrite, care
ncearc s dispar;
- s opreasc imediat autovehiculul:
la semnalul reglementar al ofierului de poliie;
la semnalul conductorilor de coloane inclusiv cele militare
- i alte obligaii care vizeaz conduita n trafic a oferului, respectul fa de ceilali participani la
trafic, conduita preventiv, etc

Rspunderea prilor n contractul de transport auto de mrfuri

Societatea de transport rspunde pentru pierderea total sau parial a mrfurilor ori pentru avarierea
ei, din momentul primirii la transport i pn la momentul eliberrii la destinaie.
Despgubirea ce urmeaz s o plteasc transportatorul pentru pierderi se calculeaz dup preul
prevzut n factura care nsoete mrfurile n transport. n afara acesteia cruul va suporta i taxa de
transport i alte cheltuieli fcute nn legtur cu transportul mrfii pierdute420.
Foaia de parcurs

Este un imprimat cu regim special, cu o anumit serie i numr, prin a crei completare se asigur:

417
Gh. Filip, op.cit, p.210.
418
O.Cpn i Gh. Stancu, op. cit. p. 131-132
419
Ibidem.
420
A se vedea Gh. Filip, op.cit, p. 221
 - legalitatea circulaiei autovehiculului pe ruta, pentru beneficiarul i n perioada nscrise de unitatea
deintoare la emiterea foii;
- identificarea autovehiculului i remorcilor tractate, aunitii deintoare i a personalului de bord;
- confirmarea de ctre ofer a strii de funcionare a autovehiculului, la plecarea din locul de
parcare;
De regul, o foaie de parcurs se emite pentru activitatea pe o zi a unui autovehicul sau pentru o curs
programat s dureze mai mult de o zi.

Contractul de transport auto de cltori

Transporturile auto de cltori se efectueazde ctre Regiile autonome de transport (ex.RATB, RATP,
RATT), cu acest profil, cu autobuze dup un anumit grafic afiat pentru fiecare traseu interurban.
Contractul de transport se ncheie prin prezentarea cltorului la ghieele din staiile de oprire de pe
parcursul traseului i solicitarea biletului de cltorie, n schimbul plii taxei de transport421.
Cruul va putea refuza primirea la transport, sau va dispune excluderea de la transport a cltorilor
care tulbur linitea, a persoanelor care insult sau svresc acte de violen, a persoanelor aflate n stare de
ebrietate.
Cruul are obligaia asigurrii condiiilor de confort i serviciilor necesare defurrii unei cltorii
normale i sigure.
Iar cltorul va trebui s respecte regulile de cltorie stabilite pentru transportul auto de persoane i
s achite taxa de transport.

6.4. Contractul de transport maritim

Contractul de transport maritim este acel contract prin care una din pri cruul se oblig s
transporte mrfuri sau cltori dintr-un port n altul pe mare, n schimbul unei remuneraii422.
Deplasarea pe mare, n temeiul unui contract de transport, poate fi ocazional sau organizat sub
forma unor curse ntre anumite porturi, pe un anumit itinerar prestabilit i cu orar invariabil, fixat dinainte.
Contractul de transport are ca obiect deplasarea de cltori sau ncrctura ncredinat cruului spre a
fi dus la destinaie i eliberat primitorului ndreptit, pe cnd navlosirea privete nava ca atare. n consecin
i raporturile juridice sunt diferite, n cazul contractului de transport, ele se stabilesc ntre cruul maritim i
cltori sau expeditorul mrfii, iar n cazul contractului de navlosire raporturile se nasc ntre armator
(navlosant) i navlositor423.
Difer de aemenea i nscrisul probator al raporturilor dintre pri, acesta fiind conosamentul n
contractul de transport maritim, iar nu contractul de navlosire (charter - party).

Cadrul legal
Dreptul nostru este lipsit de o reglementare de ansamblu, dispoziiile legale instituind doar unele norme
privitoare la conosament (documentul de transport).
Convenia Naiunilor Unite privind transportul de mrfuri pe mare, ncheiat al Hamburg la 31 martie
1978, a fost ratificat de Romnia prin Decretul nr. 343./1981, vine s reglementeze contractele de transport pe
mare ntre dou state diferite.

Prile contractante
Expresia de cru maritim are n vedere conform Conveniei de la Hamburg, persoana care a ncheiat
sau n numele cruia a fost ncheiat un contract de transport mrfuri pe mare cu un ncrctor 424. Iar n locul
termenului de expeditor se folosete termenul de ncrctor, cu dubl semnificaie:

421
Gh. Caraiani, op.cit, p.237.
422
Gh. Filip, op.cit, p. 249
423
O.Cpn i Gh. Stancu, op. cit. p. 401
424
Gh. Caraiani, M. Serescu, Transporturile maritime, Editura lumina Lex, Bucureti, 1998, p.253.
 a) desemneaz orice persoan care sau n numele creia ori din autorizarea creia a fost ncheiat
contractul de transport cu un cru maritim;
b) persoana n numele creia orin din autorizarea creia mrfurile sunt efectiv predate cruului,
potrivit contractului de transport pe mare.

Documentul de transport

Conosamentul (bill of landing), desemneaz, cnf.art.1 (7) al Conveniei de la Hamburg, un document

probator al unui contact de transport pe mare i a prelurii sau ncrcrii mrfurilor de ctre cru, care se
oblig s le livreze la destinaie persoanei care prezint acest titlu.
Trebuie reinut conosamentul de preluare a mrfurilor de la expeditor de ctre cei care reprezint nava.
Spre deosebire conosamentul cu meniunea mbarcat atest c marfa a fost efectiv primit pe nav; aceast
meniune putnd fi aplicat, dup ncrcare, pe un conosament de luare n primirea mrfurilor, schimbndu-I
n acest sens semnificaia iniial.425
Lipsa unor meniuni obligatorii (prile, natura mrfurilor, specia, calitatea, cantitatea, itinerariul,
etc.), poate avea drept consecine dificulti de prob sau mai grav ineficiena documentului.426
Numrul de exemplare n care se ntocmete conosamentul este cnf. art. 566 Cod comercial de patru,
unul fiind destinat comandantului navei, altul proprietarului sau armatorului, al treilea ncrctoruului, iar al
patrulea persoanei creia urmeaz s-I fie predate mrfurile.
Originalele ce revin comandantului i proprietarului sunt subscrise de ncrctor; celelalte de ctre
comandant427.

Unele din originale sunt conosamente negociabile (transmisibile), altele nu au aceast calitate (cele
care sunt mnate comandantului navei i armatorului)428.

Executarea obligailor contractuale

Luare n primire a mrfii de ctre cru, se face conform clauzelor stipulate fie pe chei de-a lungul
navei (FAS), fie la data cnd bunurile trec balustrada navei (FOB).
n materie de navlosire nava de linie nu poate s atepte, compensnd ntrzierea prin ncasarea de
contrastalii429.
Cruul are obligaii diferite pe durata deplasrii n funcie de natura transportului i felul ncrcturi
pe care o transport.
n cazul unor mrfuri uzuale, cruul are obligaia de a lua toate msurile rezonabile pentru a evita
apariia i consecinele unor mprejurrice pot cauza degradarea sau pierderea bunurilor mbarcate, ct i
ntrzierea n eliberarea lor la destinaie.430
n cazul transporturilor de animale vii, cruul nu va rspunde de pierderile i ntrzierile n livrarea
la destinaie, dac acestea rezult dinriscurile inerente unui astfel de transport, n situaia n care face dovada
c s-a conformat instruciunilor primite de la ncrctor.431
La destinaie comandantul navei are obligaia s elibereze marfa de la bord persoanei care prezint
conosamentul n cauz.

Rspunderea cruului

425
A se vedea, supra, p.18 i p.20 clauza de rezerv
426
Gh. Filp, op.cit, p. 259
427
idem, p.260
428
A se vedea, Diversificarea documentelor de transport supra, p.14 i Identificarea destinatarului - obligaie a cruului, supra,
p.27.
429
A se vedea, supra, p.18.
430
O.Cpn i Gh. Stancu, op. cit. p. 411.
431
Idem.
 Transportatorul maritim rspunde contractual pentru integritatea ncrcturii din momentul prelurii ei
i pn la eliberarea bunurilor n posesia destinatarului.
Dispoziiile Conveniei de la Hamburg l exonereaz de rspundere cnd pierderea, avarierea,
ntrzierea n livrare decurg din msurile luate pentru salvarea de viei omeneti sau a bunurilor.432

Contractul de transport maritim de cltori

ncheierea unui astfel de contract ntre transportator (compania de navigaie) i cltor se face prin
cererea de eliberare a unei legitimaii de cltorie pentru o anumit direcie i plata tarifului corespunztor de
ctre cltor.
Biletul de cltorie face astfel dovada ncheierii contractului, oblignd compania de transport maritim
s pun la dispoziia cltorului, o nav corespunztoare care s realizeze transportul n condiii bune i de
maxim siguran.433
O alt obligaie a cruului este de a primi pe nav bagajele persoanle ale cltorului, care urmeaz a
fi transportate n mod gratuit434.
Cruul trebuie de asemenea s nceap cltoria la data i ora menionate n itinerariul cltoriei, ce
poate figura i pe legitimaia de transport.
Cltorul va trebui s se prezinte la bordul navei la data i la ora stabilit, cu blietul de cltorie
achitat.
n ceea ce privete contractul de transport de bagaje se aplic regulile referitoare la transportul de
mrfuri, n ceea ce privete primirea la transport, tariful de transport i rspunderea n caz de pierdere sau
avariere a acestora.

6.5. Contractul de transport aerian

Contractul de transport aerian este acea convenie prin care transportatorul aerian se oblig s
transporte mrfurile sau cltorul i bagajele sale, n schimbul unei taxe de transport, pltit de cealalt parte
expeditorul mrfurilor sau cltorul, dup caz.435

Reglementarea legal

Codul aerian al Romniei adoptat prin O.G. nr. 29/1997, republicat n 26 ian. 2001, nglobeaz dincolo
de regelmentrile privitoare la transportul propriu-zis, domenii conexe precum, regimul aerodromurilor civille,
statutul raporturilor de munc ale personalului aeronautic. De asemenea dispoziiile Codului aerian se
completeaz cu numeroase convenii internaionale, printre care cea mai important este cea de la Montreal
din 28 mai 1999, pentru unificarea anumitor reguli referitoare la transportul aerian internaional, ratificat de
Romnia prin O.G. nr. 107/2000.

Transportatorul aerian

n cadrul Conveniei de la Montreal, calitatea de cru o dein persoane de drept privat, care exercit
o astfel de activitate de natur comercial; reglementrile au ns n vedere deopotriv i transporturile
efectuate de de stat sau de alte persoane juridice, cu condiia ca zborul s aib caracter internaional i
oneros.436

Documentele de transport

432
A se vedea, supra, p.40
433
A se vedea Gh. Caraiani, M.Serescu, op.cit, p. 272.
434
Idem, p.273
435
A se vede Gh. Filip, op.cit, p. 181
436
O.Cpn i Gh. Stancu, op. cit. p.524
 Difer dup cum transportul are n vedere pasagerii sau mrfurile.
Tehnica de nregistrare a datelor privitoare la felul transportului i meniunile obligatorii ce trebuie
fcute n documentul de tranport, poate fi similar, dac stocarea se face pe calculator.437
n contractul de transport aerian de cltori, pasagerul primete de la cru un doument individual sau
colectiv de transport care va conine:
- indicarea punctelor de plecare i de destinaie;
- dac punctele de plecare i de destinaie unt situate pe teritoriul unui singur stat-parte i dac
punctele de escal se afl pe teritoriul unui alt stat, trebuie specificat cel puin unul dintre aceste
puncte;
Pasagerul va mai primi cte o etichet de identificare a bagajelor ce-I aparin, pentru fiecare dintre
acestea nregistrate ca atare.
Contractul de transport aerian de marf se ncheie pe baza prezentrii de ctre expeditor a mrfii ce
urmeaz a fi transportat, plata taxei de transport i eliberarea ctre transportator a scrisorii de transport
aerian438.
Scrisoarea de transport aerian ct i chitana de primire a mrfurilor conin, cnf, art.5 din Convenia de
la Montreal:
- indicarea punctelor de plecare i de destinaie;
- dac punctele de plecare i de destinaie unt situate pe teritoriul unui singur stat-parte i dac
punctele de escal se afl pe teritoriul unui alt stat, trebuie specificat cel puin unul dintre aceste
puncte;
- indicarea greutii expediiei;
Scrisoarea de transport este ntocmit de expeditor.
Expeditorul va rspunde pentru exactitatea informailor i declaraiilor privitoare la mrfurile nscrise
de el sau n numele su n scrisoarea de transport aerian. Iar transportatorul i va asuma rspunderea fa de
expeditor pentru orice daun suferit de acesta sau fa de orice alt persoan fa de care expeditorul este
rspunztor, datorat neregulilor, inexactitii informailor i declarailor nscrise n chitana de primire a
mrfii.439

Executarea contractului de transport aerian al mrfurilor

Obligaia contractual de baz pe care i-o asum cruul const, ca n orice alt domeniu, n
aducerea ncrcturii la destinaie
Expeditorul cnf. art. 12 din Convenia de la Montreal, poate n condiiile n care i ndeplinete toate
obligaiile ce-i revin n temeiul contractului de transport aerian, s efectueze anumite modificri referitoare la
marfa ncredinat cruului:
- s o retrag de la aeroportul de plecare sau de destinaie;
- s o rein pe parcursul deplasrii, la orice aterizare;
- s schimbe persoana destinatarul;
- s cear cruului ca marfa s fie returnat la aeroportul de plecare;440

Rspunderea transportatorului

Convenia de la Montreal instituie dispoziii referitoare la rspunderea pentru accidente, pentru

ntrziere.
Rspunderea pentru accidente privete att vtmrile suferite de pasageri, ct i daunele produse
bagajelor sau mrfurilor transportatepe calea aerului.

437
O.Cpn i Gh. Stancu, op. cit., p. 524.
438
Gh. Filip, op.cit, p. 181.
439
O.Cpn i Gh. Stancu, op. cit. p. 526.
440
A se vedea O.Cpn i Gh. Stancu, op. cit. p. 527
 Transportatorul este rspunztor pentru dauna cauzat ca urmare a decesului sau vtmrii corporale
a unui pasager, cu condiia ca accidentul s se fi produs la bordul aeronavei sau n timpul operaiunilor de
mbarcare sau debarcare441.
n msura n care daunele depesc 100000 DST (drepturi speciale de tragere) pentru fiecare pasager,
Convenia prevede c transportatorul nu va fi rspunztor dac dovedete c :
- acea daun nu s-a datorat nici neglijenei sale, nici altei aciuni greite ori omisiuni din partea sa
sau a prepuilor ori mandatarilor si;
- acea daun a survenit numai datorit negliijenei sau altei aciuni greite ori omisiuni a unei tere
pri442;
Art 28 din Convenie prevede de asemenea c n cazul unor asemenea accidente de aviaie, care au avut
ca urmare decesul sau vtmarea pasagerilor, transportatorul va fgace fr ntrziere plile n avans
persoanei fizice ce are dreptul s le pretind.
Transportatorul este pe de alt parte rspunztor, cnf. art. 19 din Convenie pentru dauna suferit
datorit ntrzierii n transportul aerian de pasageri, bagaje sau mrfuri (4150 de DST Drepturi speciale de
tragere, pentru fiecare pasager).

CAPITOLUL X
CONTRACTUL DE CARD BANCAR

1. Tipologia cardului bancar. Cardul reprezint rezultatul cutrilor pentru depirea neajunsurilor
generate, pe de o parte, de utilizarea cecului, actualmente nc principalul mijloc de plat -formalismul excesiv
al acestuia, cruia i se ataeaz cerina de a exista numai pe un suport din hrtie, manipularea, vehicularea prin
mai multe mini, nesincronizarea operaiunilor de debitare i de creditare-, pe de alt parte, de folosirea
monedei fiduciare, mijloc clasic, depit de realitatea prezent.
De la primele carduri, oferite de comerciani unei clientele selecionate, utilizabile numai pe lng emitent,
la cardurile universale emise de anumite instituii financiare, permind titularilor s i achite serviciile i
cumprturile fa orice persoan care a aderat la sistemul acestora, cu un traseu de reglare a plii mozaicat,
prin interpunerea n sistem a instituiei bancare deintoare a contului titularului cardului, cardurile actuale sunt
aplicaiile cele mai importante ale informatizrii instituiilor de credit, emise chiar de acestea, ele creindu-i
propriul sistem de carduri, avnd funcii i avantaje multiple, interesate fiind toate persoanele implicate n
mecanismul utilizrii acestuia.
Cartea de credit, aa cum este intitulat n dreptul nostru, este esenialmente un instrument de plat
modern n plin evoluie, moneda electronic fiind numai un argument n acest sens. Este un instrument
oficializat acum i n Romnia prin Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancar (art. 8 lit. e).
2. 2. Reglementarea juridic. n dreptul intern, singura reglementare de drept substanial este
dat de Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancar, temeiul de maxim generalitate a acestuia. Este amplu
reglementat de Banca Naional a Romniei prin Regulamentul nr. 4/2002 privind tranzaciile efectuate prin
intermediul instrumentelor de plat electronice i relaiile dintre participanii la aceste relaii 443, plile fiind
unul din cele patru resorturi fundamentale din aria de competen a acesteia: monetar, valutar, credit, pli.
Chiar dac, indiscutabil, cardul reprezint, nainte de orice, un instrument juridic, un act juridic sub forma
contractului, elementele de ordin tehnic, informatic abund, fapt ce a condus la elaborarea unor norme interne
detaliate de ctre fiecare banc, impuse la formarea contractului aderent i a contractului - furnizor.
n practica noastr bancar cardul nc este n plin ascensiune n categoria instrumentelor de plat n
sistemul bancar, este integrat reformei sistemului de pli (Sistemului Electronic de Pli SEP), declanat
ncepnd cu anul 2002, cele mai uzuale fiind cele de retragere de fonduri, tendina fiind de generalizare, ca
urmare a impunerii plii drepturilor bneti salariale numai prin intermediul acestui instrument de tehnic
bancar.

441
Art. 17 (2) din Convenia de la Montreal;
442
A se vedea O.Cpn i Gh. Stancu, op. cit. p. 530
443
Publicat n M. Of., Partea I, nr. 503 din 12 iulie 2002.
 La nivelul Uniunii Europene exist Recomandarea Comisiei UE din 17 noiembrie 1988 cu privire la
sistemele de pli, n special relaiile dintre titularii i emitenii de carduri i Recomandarea Comisiei UE din 30
iulie 1997 cu privire la operaiunile efectuate prin intermediul mijloacelor de plat electronice, n special relaia
dintre emitent i titular, cu un domeniu larg, fiind incluse n cadrul acestora i instrumentele de teleplat.
Diferitele sisteme de drept conin reglementri ample cu privire la cardul bancar, se poate meniona Codul
monetar i financiar francez, n care sunt stabilite condiiile (obiectul, valoarea prestaiei, calitatea debitorului
comerciant sau particular etc.) n care plile se pot face prin card sau numai prin cec, precum i sanciunile
pentru nerespectarea dispoziiilor legale444.
n condiiile construciei europene, a investiiilor n ar i n afar, se pune i problema transferurilor
transfrontaliere de fonduri n i din ara respectiv, din i ctre alte state. Ca regul general, este recunoscut
libertatea n domeniul transferurilor internaionale de fonduri, ct i a operaiunilor care stau la baza acestora
(operaiuni generatoare - investiiile strine, ca exemplu). innd de un resort statal, al politicii monetare,
valutare, de credit i de pli, transferurile rmn sub supraveherea statal, cel puin n Romnia445.
3. Terminologie. Este integrat instrumentelor de plat electronic i are denumirea generic este de card
sau de carte de credit, aa cum o intituleaz Legea bancar nr. 58/1998 i unii autori strini446.
Pe tipuri de carduri, denumirea este aceea care ar trebui s exprime funcia de baz 447 a acesteia, nsi
raiunea emiterii ei: carte de retragere sau carte de plat 448. Nu trebuie ca facilitile oferite de emitent, n
general articularea unei operaiuni de credit, de regul, tip revolving, s impun i denumirea acesteia, deoarece
scopul emiterii cardului este altul dect acordarea creditului de ctre banc.
n practica i n doctrina bancar cele mai uzuale denumiri folosite sunt: cardul de debit, cardul de credit,
cardul de retragere.
Pentru tema supus analizei aici se va folosi denumirea generic de card.
4. Definiie. n regulamnentul sus menionat cardul este definit ca un instrument de plat electronic,
respectiv un suport de informaie standardizat, securizat i individualizat, care permite deintorului su s
utilizeze disponibilitile bneti proprii dintr-un cont deschis pe numele su la emitentul cardului ori s
utilizeze o linie de credit, n limita unui plafon stabilit n prealabil, deschis de emitent n favoarea deintorului
cardului, n vederea desfurrii, cumulativ sau nu, a urmtoarelor operaiuni:
a. retragerea de numerar, respectiv ncrcarea i descrcarea unitilor valorice n cazul unui instrument de
plat de tip moned electronic, de la terminale precum i distribuitoarele de numerar i ATM, de la ghieele
emitentului/bncii acceptante sau de la sediul unei instituii, obligat prin contract s accepte instrumentul de
plat electronic;
b. plata bunurilor sau a serviciilor achiziionate de la comercianii acceptani i plata obligaiilor ctre
autoritile administraiei publice reprezentnd impozite, taxe, amenzi, penaliti etc., prin intermediul
imprinterelor, terminalelor POS sau prin alte medii electronice;
c. transferurile de fonduri ntre conturi, altele dect cele ordonate i executate de instituiile financiare,
efectuate prin intermediul instrumentului de plat electronic (art. 2 pct. 3).
5. Varieti de carduri. n general, poart denumirea de la funcia pe care o ndeplinesc. Se consider449
c acest mijloc de plat poate avea trei funcii: de retragere de fonduri, de plat i de credit, pe acest temei
deosebindu-se de instrumentele de credit (cambia, biletul la ordin), care nu pot ndeplini prima funcie i care
rmn, n esena lor, titluri de credit (n timp ce cardul nu poate primi aceast calificare, chiar dac articuleaz i
o funcie de credit).
Tendina este de a multiplica serviciile personale ataate cardurilor asigurare mpotriva riscurilor
rezultate din sustragerea sau pierderea cardului, asigurare mpotriva distrugerii sau sustragerii de cumprturi,
444
Pentru detalii privind cadrul juridic al instrumentelor de teleplat, vezi Thierry Bonneau, Droit bancaire, 4e dition, Ed.
Montchrestien, Paris, 2001, p. 309-311.
445
Sunt integrate regimului valutar, reglementat de Regulamentul BNR nr. 1/2004 privind efectuarea operaiunilor valutare,
publicat n M. Of., Partea I, nr. 117 din 10 februarie 2004.
446
tphane Piedelivre, Dropit bancaire, Ed. Thmis, PUF, 2003.
447
n doctrina francez, ele au fost integrate n grupa instrumentelor cu funcii multiple, folosindu-se drept criteriu funciile
pe care acestea le realizeaz. n categoria celor cu funcie unic au fost incluse: cecul, viramentul, avizul de prelevare, titlul
interbancar de plat, unica lor funcie fiind de plat. n acest sens, Thierry Bonneau, op. cit. p. 288.
448
O separare ntre acestea o face Legea francez din 30 decembrie 1991, fr ca aceasta s evoce i crile de credit.
449
Thierry Bonneau, op. cit., p. 291.
chiar promoionale, asisten pentru repatriere, acoperirea de cheltuieli medicale etc., n practic folosindu-se
cardurile universale, cu funcii multiple, numite i multifuncionale sau multioperaiuni. Se utilizeaz i aa
numitele cri de prestigiu (American Expres, Visa Premier), ce confer un plafon ridicat de utilizare i diverse
servicii complementare (asigurri, garanii etc.).
Se pot meniona:
a. cardurile de numarar. Funcia aceasta poate fi ndeplinit de oricare dintre tipurile de carduri. Sunt cele
mai simple carduri, ele permind, n exclusivitate (unifuncionale), numai retragere de fonduri, fr
posibilitatea altor operaiuni, la ATM sau la distribuitoarele de numerar pentru retragere de numerar. Retragerea
este posibil i de la o alt instituie bancar dect aceea care ine contul clientului, n baza conveniei acestora,
aceasta avnd calitatea de mandatar al emitentului cardului bancar.
Retragerea necest formarea codului secret i nu poate depi un anumit plafon zilnic, stabilit cu banca.
Acestea permit i consultarea soldului, a ultimelor operaiuni etc.;
b. cardurile de plat. Permit, pe lng retragerea de fonduri, i plata transferul interbancar de fonduri -
prin declanarea unui virament, de la deintorul cardului la un creditor al su, de regul, comerciant (acceptant
sau afiliat), folosindu-se mijloace diferite: facturile clasice, codul secret.
Prin anumite carduri se pot face pli internaionale (ex. American Expres, Visa)450.
Sunt avute n vedere aici crile cu debit imediat, simple cri de plat.
Dat fiind c compunerea codului secret are semnificaia ordinului de plat, se pune problema de a
recunoate c, justificat de aceasta, opereaz un transfer de proviziune n profitul furnizorului (direct, un
virament, fr alte formaliti), chestiune controversat, mascat n doctrin prin garania de plat de care
beneficiaz furnizorul451;
c. crile de credit. Sunt cele care confer deintorului un credit, n una din formele:
- prin amnarea plii sau cri cu debit ntrziat, debitarea contului clientului avnd loc la cteva zile
de la data la care banca l-a pltit pe furnizor, de regul, la sfritul lunii; debitarea poate avea loc chiar la cteva
sptmni, chiar luni, dac aa s-a convenit cu banca;
- garania de plat. Este o form de cauiune bancar, prin care banca garanteaz, pn la un anumit
plafon, precum i n caz de insolvabilitate a debitorului, plata cuvenit furnizorului afiliat. Folosirea necesit
ndeplinirea unor obligaii, n special, consultarea fiierului cu privire la opoziiile la plat452;
- linia de credit, ce permite achiziionarea de bunuri, servicii, retragerea de numerar i care opereaz dup
sistemul revolving, titularul cardului avnd obligaia de a face s intre n contul afectat sumele stabilite, de
regul, n cazul persoanelor fizice, din salarii, remiterile rentregind fondul pus la dispoziie, care poate servi
astfel, indefinit, altor pli sau retrageri de fonduri. Pentru acestea, potrivit reglementrilor BNR, se folosete
denumirea de card de credit;
d. crile de societate, emise pe numele unei societi i puse la dispoziia persoanelor fizice,
conductorilor sau angajailor acesteia, pentru activitile lor (cheltuieli) profesionale. Rspunderea

450
n principiu, clientul poate prin folosirea cardului s retrag fonduri, dup care s plteasc facturile comercianilor.
Problemele apar nu n cazul crilor embosate, utilizate n toat lumea, ci n cazul cardurilor informatice sau electronice (dotate cu
pist magnetic i cu microprocesor). Acestea prezint caracteristici tehnice diferite de la un emitent la altul, de la o reea la alta i nu
pot fi utilizate dect n cazul distribuitoarelor agreate de emitent i al comercianilor afiliai la reeaua respectiv.
n spaiul comunitar problema s-a rezolvat prin aa numita inter-operabilitate, ce are semnificaia deschiderii sistemelor,
compatibilizrii sistemelor de cri bancare, nct le s poat fi utilizate n spaiul comunitar, chiar aparinnd unor reele diferite, chiar
prezentnd caracteristici tehnice diferite. Totui, inter-operabilitatea presupune i acordul emitentului. Problemele care se pun sunt de
a normaliza caracteristicile cardurilor i a asigura securitatea sistemelor.
Alte dificulti sunt cele generate de necunoaterea condiiilor de executare a ordinelor de plat de ctre clieni, ce trebuie s le
asigure transparena, rapiditate i un cost mai mic. Emitenii trebuie s respecte cerinele minimale stabilite prin Directiva din 27
ianuarie 1997 cu privire la transferurile transfrontaliere, acestea fiind preluate i de unele sisteme de drept, ex. dreptul francez (Legea
din 25 iunie 1999, Codul monetar i financiar).
Costul ridicat al transferurilor, dificultile pe care le genereaz au condus la nlocuirea transferurilor transfrontaliere prin alte
procedee, ex. nettingul, o plat prin compensare a drepturilor i obligaiilor reciproce dintre societile aceluiai grup, conceput de aa
natur nct fiecare nu va plti sau nu va primi dect soldul net al ansamblului de obligaii sau creane al unora fa de ceilali.
451
Perochon et Bonhomme, op. cit., n. 837, note 33, p. 685, citat de Thierry Bonneau, op. cit., p. 292.
452
Ca o aplicaia a acesteia, n doctrina bancar este menionat funcia de garanie a cecurilor, banca acionnd ca avalist al
cecului tras asupra sa de ctre deintorul cardului. n acest sens, Ion Turcu, Operaiuni i contracte bancare, ediia a III-a actualizat
i completat, Ed. Lumina Lex, Bucureti, 1997, p. 328.
utilizatorului i a titularului crii (societatea) pentru utilizarea iregulat a cardului este solidar. Ea nu acoper
ns utilizarea ulterioar notificrii ctre banc a ncetrii calitii de salariat (cesionarea funciilor ncetarea
atribuiilor)453.
n Regulamentul BNR nr. 4/2002 sunt reglementate urmtoarele varieti de carduri: cardul de debit,
cardul de debit cu facilitate de overdraft, cardul de credit, cardul de numerar, cardul de garantare a cecurilor,
cardul specific unei companii sau cardul de comerciant, cardul hibrid (dual card), cardul co-branded, chip-
cardul sau smart-cardul.
.
6. Premisele cardului. Dac n materialitatea sa cardul nu reprezint dect un dreptunghi din plastic, cu
dimensiuni standardizate i pe care sunt menionate elementele minimale impuse de natura acestuia, juridicete,
reprezint un instrument complex, un contract, n care operaiuni diferite se intersecteaz pentru a se finaliza
una din cele mai semnificative funcii ale acestuia: plata prin circuit bancar.
Mecanismul folosirii sale pune n contact, n general, trei persoane, pri n raporturi juridice deosebite,
banca emitent fiind n centrul acestora: contractul aderent, contractul furnizor, contractul dintre furnizor i
debitorul su, deintorul cardului.
3. A. Elemente comune. Condiiile de validitate ale contractului.
4. Condiiile de fond
a. Consimmntul prilor. Utilizarea cardului bancar are la baz raportul juridic banc aderent,
raportul juridic banc afiliat (denumit n continuare comerciant sau furnizor), raportul juridic titular card
comerciant. Intereseaz aici primele dou contracte. Formarea acestora respect mecanismul clasic, obinuit, al
oricrui contract. Exprimarea consimmntului are la baz verificrile pe care banca trebuie s le fac, n mod
obligatoriu, cu privire la aderent i la comerciantul afiliat (acceptant), putnd s refuze, discreionar, ncheierea
contractului.
Banca este angajat n mod valabil numai prin semntura a cel puin doi conductori sau a cel puin dou
persoane desemnate de acetia cu respectarea Legii bancare. Pentru aderent , ct i pentru comerciant, sunt
aplicabile dispoziiile dreptului comun.
b. Capacitatea de a ncheia contractul. Numai pentru banc se pune problema respectrii principiului
specialitii capacitii de folosin, n calitate de emitent a cardului bancar. Potrivit art. 8 lit. e din Legea nr.
58/1998, bncile pot desfura, n limita autorizaiei acordate, emitere i administrare de mijloace de plat,
cum ar fi: cri de credit, cecuri de cltorie i altele asemenea, inclusiv emitere de moned electronic.
Pentru aderent, ct i pentru afiliat, principiul nu prezint relevan, ei avnd vocaia de a fi beneficiarii
serviciilor prestate de banc prin acest instrument de plat, prin card punndu-se n executare o obligaie
asumat de ei prin contractul care i leag (numit de baz, fundamental).
c. Obiectul contractului. Este specializat, dat de prestaiile la care cei legai prin cele dou contracte se
oblig.
d. Cauza contractului. Sunt interesate toate persoanele care particip sau sunt implicate n mecanismul de
plat prin card: emitentul, furnizorul, deintorul cardului.
Pentru banca emitent, interesul este direct legat de remunerarea sa, att de ctre aderent, ct i de
furnizor, n condiiile convenite, ct i de utilizarea acestui instrument, dispensnd-o de operaiunile implicate
de folosirea instrumentelor clasice.
Pentru aderent, folosirea cardului nseamn simplificarea operaiunilor i avantaje 454, mai ales pentru
plile internaionale, pentru a cror realizare utilizarea cecului pune probleme, uneori fiind chiar imposibil. De
cele mai multe ori acesta beneficiaz de un credit de trezorerie gratuit, ce rezult din debitarea contului su cu
sumele pltite furnizorului numai la sfritul lunii; pentru acesta prezint interes i obligaia de garanie pe care
banca i-o asum fa de furnizorul afiliat. Aderentul poate efectua operaiunile dorite fr a se deplasa.
Pentru furnizori, cardul ofer o garanie solid de plat, n comparaie cu cecul.
Interesul pentru acest instrument de plat poate rezulta i din costul lor mai puin oneros ct i din
eliminarea neajunsurilor generate de utilizarea cecului. Cardurile nu sunt formalizate, neimpunndu-se
materializarea lor pe suport din hrtie.
453
Christian Gavalda, Jean Stoufflet, Droit bancaire. Institutions Comptes. Oprations Services, quatrime dition, Ed.
Litec, Paris, 1999, p. 386.
454
Stphane Piedelivre, op. cit., p. 266.
 n plus, se evit pierderile sau sustragerile de fonduri.
Condiiile de form. Cele dou contracte aderent, furnizor se ncheie n scris, coninnd elemente
minimale, comune contractelor comerciale. Particularitatea este dat aici de materialitatea cardului, care pune
n eviden calitatea sa de instrument de tehnic bancar i cu privire la care clientul nu poate exprima nici o
opiune, aceasta fiind impus, anterior stabilit (un produs standardizat), de unde i denumirea sa de aderent.
Materialmente, n virtutea normelor ISO 7810 i ISO 7813, cardul se prezint sub o form standardizat, un
dreptunghi din plastic cu aceleai dimensiuni, indiferent de emitent.
Cardul conine elemente de securizare care s protejeze corpul material al acestuia, trsturi de
personalizare ncorporate pe suprafaa sa i, dup caz, alte componente inserate n corpul material al acestuia,
inclusiv banda magnetic i/sau microprocesorul. Cardul trebuie s conin pe avers i pe verso elementele la
care se face referire expres prin reglemenarea de baz455.
Practic, aici elementele din contractul scris precum i cele care l personalizeaz sunt cele care i dau
validitatea.
Cardul este o tehnic bancar de vrf, nu i ultima, evoluia tehnologic putnd conduce la noi tehnici.
Moneda electronic456 poate fi considerat doar unul dintre viitoarele mijloace de plat i deschide un nou
univers pentru instrumentele electronice de plat.

B. Contractul - aderent. Este cel dintre banc, emitenta cardului, i clientul acesteia (deintorul sau
utilizatorul crii de credit), numit i contract aderent, cu un coninut stabilit de banc i pe care clientul
trebuie s l accepte; propriu zis, acesta este contractul de card, celelalte fiind premisele acestuia.
Exist o deplin libertate n formarea acestuia, facilitat de nsi absena reglementrilor de drept
substanial. Singurele ngrdiri sunt cele care decurg din normele bncii centrale, dar care accentueaz
documentaia, formularistica, garaniile pe care trebuie s le ofere deintorul cardului etc. Trebuie ncheiat n
scris, n dou exemplare, datorit caracterului sinalagmatic.
Formarea n sine este rapid, specific contractelor de adeziune, avnd la baz toate verificrile impuse de
reglementrile bncii centrale. Este un contract de adeziune, formalizat, cel mai adesea standardizat.
ncheierea sa necesit verificarea amnunit a clientului, calitile sale fiind determinante pentru acceptarea
sa de ctre banc. Contractul are caracter intuitu personae, banca avnd un drept de selecie discreionar. Pe
acest motiv, cardul este incesibil. Nu intereseaz faptul c solicitantul are deja un cont deschis la banc, c este
un client constant sau fidel al acesteia, banca putnd s-i refuze cererea pentru eliberarea cardului.
Potrivit Regulamentului BNR, contractul se consider ncheiat n momentul n care solicitantul
instrumentului de plat electronic deintorul - primete instrumentul de plat electronic i un exemplar al
contractului semnat de ambele pri, iar n cazul instrumentelor de plat cu acces la distan, altele dect
cardurile, n momentul n care utilizatorul autorizat primete numele de utilizator i codul personal de
identificare/parola i/sau orice alt dovad similar a identitii (art. 7 alin. 3).
Funcionarea cardului impune, necesarmente, deschiderea de ctre banc a unui cont aderentului. Se poate
conveni eventual i o linie de credit. Cartea poate s funcioneze i asupra unui cont comun, nchiderea acestuia
conducnd la ncetarea folosirii cardului
Elementele contractului. Cele mai uzuale clauze, minimale, la unele dintre ele fcnd trimitere
Regulamentul BNR, sunt:
- descrierea instrumentului de plat i modul de folosire a acestuia, inclusiv limita disponibilului pus la
dispoziie deintorului, acolo unde este cazul;
- drepturile conferite prin utilizarea instrumentului de plat electronic;
- obligaiile i responsabilitile prilor semnatare;facilitile pe care banca le ofer aderentului, cel mai
adesea un credit tip revolving;
- taxele, comisioanele, dobnzile pe care deintorul va trebui s le plteasc emitentului;
- suma limit (minim/maxim) admis pe tip de operaiune;
- momentul n care se va realiza debitarea sau creditarea contului deintorului, inclusiv data decontrii, iar
pentru acele operaiuni care conduc la facturarea deintorului, perioada de timp n care aceasta va fi fcut;

455
Vezi art. 3 din Regulamentul BNR nr. 4/2002.
456
Reglementat la art. 8 lit. e Legea privind activitatea bancar.
 - tipurile de tranzacii ce pot fi efectuate cu instrumentul de plat i locaiile unde aceste tranzacii pot fi
efectuate;
- informaiile necesare, dac instrumentul de plat electronic este cu circulaie internaional;
- durata; contractul se ncheie pe durat determinat, de regul, un an, cu posibilitatea tacitei relocaiuni;
- cazurile de restituire i de retragere anticipat a cardului. Este uzual ca bncile s i rezerve dreptul de
modificare i de denunare unilateral a contractului, retrgnd utilizarea crii de credit, dac deintorul
ncalc condiiile de folosire a cardului (ex. cumprturi efectuate fr a exista provizionul necesar); anumite
evenimente, exemplu, decesul aderentului, pun capt imediat contractului, datorit caracterului intuitu personae
al acestuia, la fel, declanarea procedurii falimentului;
- clauze privind exercitarea de ctre deintor a contestaiilor (opoziiilor) cu privire la operaiunile efectuate
prin folosirea instrumentului de plat electronicde: termene, procedur, competen de soluionare
- clauzele de rspundere. Sunt convenionale i au ca obiect repartizarea riscurilor ntre banc i emitent sau
non responsabilitatea bncii, ele fiind permise n virtutea libertii contractuale;
- clauze cu privire la proba plii;
- alte clauze.
Efectele contractului.
Este un contract sinalagmatic, fiecare parte avnd drepturi i obligaii.
Obligaiile bncii.
a. obligaia de a executa ntocmai i la termenele prin contract operaiunile ordonate de aderent, n concret,
de a achita sumele (cuantumul cheltuielilor) pltite prin intermediul cardului; banca este obligat s verifice
semnturile deintorului cardului i existena opoziiilor la plat; ea nu poate judeca validitatea motivelor
invocate de aderent, ns va putea s blocheze plile contestate n exercitarea opoziiei. Opoziia are efecte
numai pentru viitor, de aici rspunderea partajat n funcie de data exercitrii acesteia.
Dac banca i-a asumat i obligaia de a garanta457 executarea plii prin card pn la o anumit sum, ea
rmne datoare s o fac, indiferent de starea de solvabilitate a aderentului; de altfel, se articuleaz aici i o
funcie de garantare a plii prin card, beneficiar fiind o ter persoan fa de contractul - aderent. Nu se
confund cu dreptul acordat clientului de a efectua pli prin card pe descoperit de cont, acestea fiind situaii
distincte.
Se apreciaz c n situaia n care nu i-a asumat o astfel de obligaie, ct i n situaia depirii plafoanelor
garantate, banca acioneaz ca un mandatar, nsrcinat cu efectuarea plilor n contul clientului aderent458.
ntr-o alt exprimare459, emitentul este mandatarul clientului pentru plat.
n executarea acestei obligaii, banca trebuie s pstreze o copie (un extras) al operaiunilor pentru o
perioad suficient de lung, pentru refacerea, reconstituirea urmelor i pentru corectarea erorilor comise; n
acest sens este i Recomandarea Comisiei UE din 30 iulie 1997, ce stabilete un termen suficient de lung;
b. obligaia de a pstra la dispoziia aderentului suma de bani (de a avea o anumit capacitate de plat,
ex. linia de credit), n executarea creditului, n oricare dintre formele acestuia, consimit clientului;
c. obligaia de confidenialitate, banca neputnd divulga, fr consimmntul clientului, codul personal de
identificare al deintorului (PIN) numele de utilizator, codul de identificare sau parola unei alte persoane dect
deintorul, dup cum nu poate divulga nici operaiunile derulate prin contul pus la dispoziia clientului pentru
utilizarea acestui instrument de plat;
d. obligaia de a comunica periodic, din oficiu sau la cerere, informaii cu privire la tranzaciile
(operaiunile) efectuate prin intermediul instrumentului de plat electronic sau informaii privind situaia
contului aferent, inclusiv extrasele de cont, n condiiile convenite prin contract; banca rspunde pentru crearea,
organizarea i pstrarea evidenelor pe suport hrtie sau n form dematerializat referitoare la operaiunile
efectuate prin instrumentul de plat electronic.
Drepturile bncii.
a. dreptul bncii la plata taxelor i a comisioanelor stabilite cu clientul (taxa de emitere, inclusiv preul
instrumentului de plat electronic, taxe anuale de exploatare pentru dreptul de a utiliza cardul, de regul, sub
457
Obligaia ca atare intr n coninutul raportului juridic banc afiliat, aderentul fiind doar un debitor garantat, ce
beneficiaz aici de un credit prin semntur.
458
Stphane Piedelivre, op. cit., 314. 269.
459
n acest sens, Franoise Dekeuwer-Dfossez, Droit bancaire, 5e dition, Dalloz, 1995, p. 62.
forma unui abonament, a unei cotizaii anuale, stabilite la ncheierea contractului, n funcie de tipul sau
complexitatea cardului, comisioane pentru operaiunile efectuate prin folosirea cardului, dobnzi i penaliti
etc.);
b. dreptul de control asupra utilizrii cardului, asupra existenei proviziunii n contul deintorului.
Trebuie observat c ea acioneaz pentru prevenirea i limitarea riscurilor ce pot fi generate de plata prin cardul
bancar (ex. lipsa proviziunii sau folosirea fruduloas a cardului). Practic, este o obligaie pe care o are fa de
furnizorul afiliat;
c. dreptul emitentului de a retrage cartea de credit chiar fr voina clientului i, implicit, dreptul la
restituirea cardului;

Obligaiile aderentului.
a. obligaia de a utiliza cardul numai n condiiile convenite cu banca i numai pentru situaiile care se
circumscrie funciilor acestuia; cardul trebuie s fie utilizat numai personal, neputnd fi transmis sau
mprumutat altei persoane (cardul trebuie semnat de aderent); trebuie observat c proprietarul cardului este
banca, aderentul avnd numai dreptul de utilizare a acestuia;
b. obligaia de a plti emitentului taxele i comisioanele convenite cu banca; de regul, suma este
prelevat automat de emitent din contul aderentului, n baza consimmntului prealabil dat;
c. obligaia de a rambursa emitentului sumele avansate de acesta afiliatului, n contract fiind prevzute
modalitile de rambursare, de regul, prin prelevarea automat a sumelor din contul su bancar;
d. obligaia de a ine secrete codul personal de identificare, n cazul cardului, numele de utilizator, codul de
identificare sau parola, n cazul celorlalte instrumente de plat electronic, calificat diferit n doctrina bancar,
ca o obligaie de rezultat460 sau ca o obligaie de mijloace461, cu att mai mult, cu ct deintorul cardului este
identificat prin acesta iar compunerii acestuia pe claviatura aparatului i s-a atribuit semnificaia ordinului de
plat462;
e. obligaia aderentului de a menine un provizion suficient n contul deschis pentru a putea face fa
plilor prin card; obligaia trebuie analizat aici, deoarece n joc sunt imaginea, bunul renume al bncii; nu
avem aici o similitudine ntre absena acestuia i absena provizioanelor n cazul plii prin cec (incriminat ca
infraciune), situaiile fiind diferite;
f. obligaia de restituire a cardului dac acesta i-a fost retras sau dac termenul a expirat, banca fiind
proprietara cardului, acesta nemaiavnd dreptul s l foloseasc, chiar dac exist disponibiliti n contul alocat
de banc;
g. obligaia de a-l ntiina pe emitent cu privire la: pierderea, sustragerea, distrugerea sau blocarea
cardului; nregistrarea n contul personal a unor tranzacii neautorizate de el; orice eroare sau neregul aprut
n urma gestionrii contului de ctre emitent; elementele care creeaz suspiciuni cu privire la posibilitatea
copierii instrumentului de plat sau cunoaterea codului PIN/codului de identificare/parolei de ctre persoane
neautorizate; disfuncionaliti ale instrumentului de plat sau cod de acces primit incorect, ndeplinirea acesteia
condiionnd eficiena opoziiei (contestaiei) exercitate cu privire la plile efectuate prin cardul aflat n aceast
situaie; banca este obligat s i asigure 24 din 24 de ore condiiile pentru preluarea mesajului.
Drepturile aderentului.
a. Dreptul la opoziie (contestaie). n afara dreptului de a benefica de serviciile prestate de banc n legtur cu
utilizarea cardului, intereseaz dreptul la opoziie, a crui exercitare corect influeneaz direct rspunderea i
partajarea acesteia ntre banc client.
Decurge din caracterul irevocabil al ordinului de plat al aderentului 463. Chiar cnd furnizorul i-a executat
necorespunztor obligaiile sale din contract, iar suma se vdete nedatorat, clientul nu poate reveni asupra
ordinului su de plat, reglarea plilor acestora avnd loc n condiiile dreptului comun.
Exercitarea i eficiena acestuia sunt condiionate de:

460
n acest sens, Perochon et Bonhomme, op. cit., n. 839, p. 688, citat de Thierry Bonneau, op. cit., p. 287.
461
n acest sens, Ion Turcu, op. cit., p. 333.
462
RTDC 1990.78, obs. Cabrillac et Teyssie, note, citate dup Thierry Bonneau, op. cit., p. 292.
463
Conform art. 25lit. e) din regulamentul BNR, clientul aderent are obligaia s nu contramandeze un ordin pe care l-a dat prin
intermediul instrumentului de plat electronic, cu excepia cazului n care suma nu a fost determinat n momentul n care ordinul a
fost dat.
- ncadrarea n termenul deferit de lege i/sau de banca emitent, depirea acestuia echivalnd cu tardivitatea
opoziiei;
- ncadrarea n situaiile care permit exercitarea acestuia; este un drept prevzut n toate reglementrile,
preluat i concretizat n contractul aderent, avnd menirea de a-l proteja pe aderent de plile ordonate de un ter
ex. n cazul pierderii, sustragerii, copierii sau falsificrii cardului, de cele cauzate de funcionarea defectuoas
a instrumentului de plat, ct i de cele rezultnd din neexecutarea sau executarea necorespunztoare de ctre
banc a tranzaciilor (operaiunilor) ordonate prin intermediul instrumentului de plat electronic, indiferent de
forma plii, materializat sau dematerializat;
- exercitarea n forma i prin mijloacele prevzut de lege; - telefonic 464, urmat de confirmarea scris a
bncii, dac reglementrile sau clauzele contractuale sunt n acest sens, aceasta prezentnd interes sub aspectul
limitrii rspunderii aderentului; soluiile oferite nu au fost ntotdeauna unitare: n timp ce Curtea de Casaie a
Franei a considerat465 c aderentul rmne rspunztor ntre data informrii telefonice i data confirmrii scrise,
Recomandarea din 30 iulie 1997 este mai elastic, n acest sens fiind i jurisprudena, ele considernd c
deintorul care a notificat faptul pgubitor este rspunztor numai pentru debitele create prin utilizarea cardului
nainte de aceast notificare, dup aceasta banca trebuind s ia orice msur pentru prevenirea i limitarea
riscului;
- absena n persoana aderentului a oricrei forme de vinovie; exercitarea nu trebuie s fie frauduloas,
ex. ordinul de plat fals, n cazul simulrii pierderii cardului sau a numrului confidenial; se accept frecvent c
deintorul cardului este responsabil n situaia n care un ter a folosit cartea sa de credit, nlesnit fiind de
neglijena titularului, cel mai adesea, prin nerespectarea obligaiei de a ine secret codul crii (ex. notarea
acestuia ntr-o agent, la care terul a avut acces; aranjarea n acelai loc a crii de credit i a codului secret); n
contract este adesea inclus clauza prezumiei de neglijen a deintorului cardului, creia jurisprudena i-a
atribuit depline efecte juridice, statund c acesta rmne obligat prin clauzele de rspundere juridic anterioare
opoziiei466.
Consecinele exercitrii opoziiei trebuie cutate n planul rspunderii juridice a aderentului pentru
pierderile suferite n situaiile care permit exercitarea acesteia; exercitarea opoziiei cu ncadrarea n condiiile
impuse are ca efect transferul riscurilor de la deintor la emitentul cardului bancar sau partajarea rspunderii
acestora.
Potrivit Regulamentului BNR, art. 23 alin. 6, emitentul rspunde pentru pierderile suferite de un deintor
la plile cu un instrument de plat electronic, astfel:
- pentru neexecutarea sau executarea necorespunztoare a tranzaciilor ordonate prin intermediul unui
instrument de plat electronic, chiar dac acestea au fost iniiate prin utilizarea terminalelor care nu se afl sub
controlul direct sau exclusiv al emitentului, cu condiia s se fac dovada c tranzacia a fost iniiat la un
terminal recunoscut de emitent;
- pentru valoarea tranzaciilor iniiate dup dup momentul notificrii emitentului de ctre deintor a
pierderii, furtului, distrugerii, funcionrii defectuoase, blocrii cardului sau a instrumentului de plat de tip
moned electronic ori a posibilitii existenei unei copii a acestuia ori a cunoaterii codului PIN de ctre
persoane neautorizate;
- pentru valoarea tranzaciilor neautorizate de deintor, precum i pentru orice eroare sau neregul
atribuit emitentului n gestionarea contului deintorului.
Emitentul poart rspunderea i n situaia pierderilor cauzate clientului n situaia plilor prin moneda
electronic, atribuite unei disfuncionaliti a instrumentului, a dispozitivului, a terminalului sau a oricrui alt
echipament autorizat s fie folosit de deintor, cu condiia probrii lipsei vinoviei deintorului n cauzarea
disfuncionalitii.
Aderentul rmne rspunztor pentru toate operaiunile executate pn la momentul anunrii
evenimentului pgubitor (cele menionate la art. 25 lit. c provenind de la un ter sau din defeciunile sau
disfuncionalitile instrumentului de plat i/sau ale echipamentului informatic s. ns.), o rspundere limitat la
150 de euro, la cursul anunat de BNR pentru ziua efecturii operaiunilor considerate frauduloase. Rspunderea
464
A fost acceptat i numai opoziia telefonic (La Cour dappel de Caen, 24 juin 1993:JCP E 1993, pan. 1283, citat dup
Christian Gavalda, Jean Stoufflet, op. cit., p 389.
465
Cass. com., 1er mars, 1994, Bull. civ., IV. n. 82.
466
. Cass. com., 8 octobre 1991, RTDC 1992, 436, obs. Cabrillac et Teyssie; RDB 1992, p. 28, obs. Credot et Gerard.
acestuia este integral dac se probeaz c a acionat cu neglijen n executarea obligaiilor sale prevzute la
art. 25 din Regulamnet sau n mod fraudulos.
n practica bancar, n cazul plilor dematerializate, la distan, efectuate fr utilizarea fizic a
instrumentului de plat electronic i fr identificarea electronic a acestuia (PIN, coduri de acces) proba
ordinului de plat dat de client ridic probleme deosebite. Potrivit Regulamentului BNR, nu se poate prezuma
vinovia deintorului (n oricare din formele acesteia), nu opereaz deci o rspundere de drept, automat,
deoarece utilizarea n sine a unui cod confidenial sau a oricrei alte forme similare de identificare i verificare
nu implic n mod automat rspunderea deintorului pentru tranzaciile efectuate n acest mod (art. 27 alin. 2),
iar potrivit Recomandrii Comisiei UE din 30 iulie 1997, art. 6 nu este suficient doar formarea codului
confidenial pentru angajarea rspunderii titularii crii de credit.
Consecinele sunt atenuate, n situaia n care cardul nglobeaz i asigurarea acestor riscuri.
Dup opoziie, emitentul are obligaia deprogramrii cardului, pentru a mpiedica retragerile de fonduri
sau plile prin card.
Opoziiile iregulate dau loc la daune interese, n favoarea comerciantului pgubit, iar pentru banc
constituie un motiv pentru retragerea cardului.

B. CONTRACTUL FURNIZOR (dintre banc i comerciantul furnizor sau prestator numit i

comerciant afiliat sau acceptant, creditor n contractul de baz), prin care comerciantul accept cardurile emise
de aceasta, ca instrumente de plat a prestaiilor efectuate de el n executarea contractului de baz, cu
respectarea condiiilor puse de emitent, cu drepturi i obligaii pentru cei doi bine stabilite.
i aici avem un contract de adeziune, pe o perioad nedeterminat, cu posibilitatea denunrii unilaterale
de oricare dintre pri. Anumite evenimente, stabilite cert prin convenia celor doi, pot conduce la ncetarea
automat a contractului, atunci cnd sunt ndeplinite, de ex. cesiunea activitii, reorganizarea i lichidarea
judiciar a furnizorului, cu att mai mult, cu ct i aici contractul este intuitu personae.
Coninutul contractului.
Obligaiile furnizorului.
a. El se angajeaz prin acest contract de a accepta plata facturilor sale prin card, trebuind s informeze
publicul cu privire la afilierea sa la reeaua respectiv. Poate, pentru sumele mai mici, s interzic plata prin
cartea de credit, dac clienii si au fost informai.
Acceptarea plii prin card i d dreptul de a efectua verificrile pe care le consider oportune, n special cu
privire la absena opoziiei. Atunci cnd factura este semnat de aderent, el are obligaia de a confrunta
semntura cu aceea de pe cartea de credit. Furnizorul este obligat s transmit emitentului facturile semnate sau
nregistrrile electronice, dup caz.
Atunci cnd cumprturile sau prestaiile depesc o anumit sum (cardul nsui stabilind o sum zilnic
ce poate fi vehiculat), trebuie s cear aprobarea emitentului, acesta acionnd ca mandatar al aderentului;
b. obligaia de a plti emitentului taxele i comisioanele stabilite, care difer, n funcie de reeaua la care
sunt afiliai, de numrul i valoarea operaiunilor procesate, fr ca dimensiunea lor s poat afecta preul
prestaiilor pentru cei care le pltesc prin utilizarea cardului bancar. Trebuie observat c o parte a acestuia
nglobeaz chiria mijloacelor puse la dispoziia sa de ctre emitent, pentru plata prin cardul bancar.
Obligaiile emitentului.
a. Obligaia de a plti facturile furnizorului, dup ce i reine remuneraia cuvenit pentru serviciile
prestate, sub forma comisioanelor. Avem un automatism al plii, explicabil, de regul, prin garantarea acesteia
de ctre banc. Prin plata facturilor, banca se subrog n drepturile creditorului pltit, o subrogaie legal,
confirmat prin clauza de subrogare.
n practica bancar, n absena proviziunii, bncile practic creditarea imediat a contului furnizorului, cu
titlu de avans i sub condiia nregistrrii proviziunii necesare de ctre aderent, n caz contrar avnd loc
operaiunea opus, de debitare a contului furnizorului, n termenul stabilit.
Bncile acord garanii n cadrul contractului furnizor, prin care garanteaz anumite pli (efectuarea
lor de ctre aderent) pentru comerciant, n absena proviziunii necesare, pn la concurena unei anumite sume,
automatismul acestora depinznd de totalul operaiunii (suma cumprturilor efectuate cu acelai card, n
aceeai zi.
 Banca face o deschidere de credit irevocabil i confirmat furnizorului sub rezerva ca acesta s acioneze
doar n termenii contractului furnizor. Ea se oblig s le achite n locul clientului i nu poate s ridice nici o
excepie n locul acestuia. Este un angajament de garanie plafonat zilnic i pe client. Banca va depi suma
garantat doar cu rezerva bunei execuii din partea clientului, a ncasrii sumei de la acesta i avnd cale de
aciune mpotriva acestuia. Dac plata se ntrezrete imposibil, banca va avea loc operaiunea opus, de
debitare a contului furnizorului n termenul stabilit467.
Drepturile bncii.
Se pune problema cheltuielilor (sumelor) prelevate de emitent pentru aderarea furnizorului la reea i pentru
operaiunile de ncasare pe care le face prin acceptarea cardului ca instrument de plat.
Banca i rezerv prin contract dreptul de a pune capt contractului furnizor pentru orice motiv legitim i
n special pentru cesiunea de fonduri468.

C. CONTRACTUL DINTRE FURNIZOR I BENEFICIAR (dintre furnizorul afiliat i titularul cardului)

Este menionat aici, deoarece este cel al crui coninut este pus n executare, pentru obligaiile bneti, prin
acest instrument de tehnic bancar. Afiliatul nu poate refuza plata prin card, aderarea la sistem l oblig, i nici
s cear plata prin alte mijloace dup ce a emis factura, raportul fiind foarte puin modificat, prin utilizarea
acestuia.
Prin acest contract, furnizorul accept plata facturilor sale prin aceast modalitate i n limitele convenite,
angajamentul su fiind considerat ca o aplicaie a stipulaiei pentru altul469. Dei avem executarea unei obligaii
dintr-un raport juridic fundamental, realizarea acesteia prin folosirea cardului necesit exercitarea drepturilor i
obligaiilor din celelalte raporturi juridice (aderent, furnizor), practic, o intersectare a acestora, fapt ce conduce
spre concluzia caracterului complex al contractului de card, punnd n eviden mecanismul propriu-zis la
acestuia.
Furnizorul verific valabilitatea cardului (ex. s nu fie perimat, anulat), semnturile (autenticitatea
acestora), mai puin n cazul n care se folosete un terminal informatic, i existena opoziiilor la plat. El
trebuie s constate anomaliile (viciile) evidente ale cardului. Uneori, el verific identitatea deintorului cardului
(obligatorie, n condiiile Regulamentului BNR, art. 29 alin. 2, prin verificarea actului de identitate, compararea
semnturii de pe chiatan cu cea existent pe aversul instrumentului, solicitarea introducerii codului PIN), aa
cum se procedeaz la cecuri. Plata pe care beneficarul o datoreaz furnizorului, executarea acesteia ne conduce
la o dimensiune important a cardului, de instrument de plat. Specificitatea acesteia nu conduce ns la o
novaie: cel obligat este i rmne debitorul, banca nefcnd dect s presteze servicii pentru ca sumele datorate
s ajung rapid i pe o cale sigur la creditor. Nu suntem n situaia unei novaii prin schimbare de debitor, nici
prin schimbarea obiectului plii; ceea ce se schimb este mecanismul clasic al documentelor -circuitul i
suportul acestora, obiectul contractului i prile rmnnd neschimbate.
Comerciantul afiliat i utilizatorul cardului convin un plafon zilnic n limita cruia se pot face pli, ce
trebuie s se ncadreze n limita stabilit de banc n utilizarea cardului, pesta acesta riscul de plat nefiind
asumat de emitent. A nu se confunda cu plafonul garantat de banc, n limita acestuia putnd fi emise cecuri,
chiar fr a exista provizionul necesar i fr ca clientul bncii s poat fi acuzat.
Obligaiile debitorului. Intereseaz aici obligaia de plat a sumelor datorate creditorului, prin utilizarea
cardului bancar. Regimul juridic al plii prin card bancar nu este esenial diferit de plata efectuat prin
utilizarea celorlalte instrumente de plat; vom avea n final o plat n accepiunea Codului civil, art. 1092 i
urm., realizat prin utilizarea unui instrument modern de tehnic bancar.
n executarea obligaiei bneti fa de creditorul su, aderentul d bncii sale un ordin de plat irevocabil,
independent de operaiunea de baz care st la originea acestuia470.
n cazul plii clasice, avnd la baz semnarea facturii de ctre aderent, trebuie confruntate cele dou
semnturi, de pe factur i de pe card, aceeai obligaie avnd-o i emitentul, nainte de a regla plata cu

467
Thierry Bonneau, op. cit., p. 298.
468
Franoise Dekeuwer-Dfossez, op. cit., p. 64.
469
Christian Gavalda, Jean Stoufflet, op. cit., p. 388.
470
Considerat de unii doctrinari revocabil, n situaia plii dematerializate.
comerciantul afiliat. Metoda este nlocuit cu una recent, modern ce necesit introducerea cardului ntr-un
terminal i formarea codului secret atribuit de emitent, considerat n doctrin i semntur electronic471.
Se consider472 c n baza conveniei banc aderent compunerea codului secret pe claviatura aparatului
automatic poate proba ordinul de plat dat de client, soluie diferit de cea oferit de Regulamentul BNR, aa
cum am menionat (nu poate conduce la rspunderea automat a deintorului). Totui conveniile cu privire la
probe nu pot fi abuzive, nu pot lipsi prile de accesul la justiie (ex. clauza prin care debitorul renun la orice
cale de atac n justiie), nu pot limita mijloacele de prob, dup cum nu pot schimba sarcina probei.
Recomandarea Comisiei UE din 30 iulie 1997, art. 6 menioneaz c nu este suficient doar formarea codului
confidenial pentru angajarea rspunderii titularii crii de credit.
Identificarea deintorului prin codul secret, mecanism uzual, frecvent, poate ridica problema dac
mecanismul confer o securitate total (cu privire la identitatea deintorului) i utilizarea frauduloas a crii
are la baz n cazul acesta complicitatea sau neglijena deintorului. Cui revine, n cazul acesta sarcina probei
lipsei de operare a aderentului, tiut fiind c comerciantul, de regul, nu verific identitatea purttorului crii
aa cum este n cazul cecului. n contracte se prevede c orice plat prin semntur electronic, altfel spus, prin
folosirea codului secret, este considerat a fi efectuat de deintorul cardului, dac nu exist opoziie pentru
pierdere sau sustragere, clauz (conveniile asupra probei semnturii electronice) validat de jurispruden473.
Obligaia de plat se va stinge numai n momentul n care are loc creditarea contului furnizorului, prin
inscripionarea definitiv474 a sumelor n acest cont. Absena acestora n cont face ca furnizorul s le poat
recupera n condiiile dreptului comun, pe baza raportului juridic subiacent dintre cei doi (aa cum este i n
situaia neonorrii unui cec, din acelai motiv). Sub acest aspect, cardul nu reprezint mai mult dect o tehnic
de plat bancar
Realizarea transferului de fonduri necesit o dubl operaie: o inscripionare n debitul unui cont i una n
creditul altui cont. Vis a vis de raportul furnizor - debitor, banca este calificat ca un mandatar al acestora,
pentru operaiunea de transfer de moned scriptural i cele conexe acesteia475.
n concluzie, tehnica performant pe care o presupune cardul, n materialitatea i n identitatea sa, nu
scutete totui de orice risc utilizarea acestuia. Problemele care se pun n practic sunt legate de securitatea
crilor de credit, de posibilitatea opoziiei titularului de card n situaia utilizrii frauduloase a acestuia i de
ntinderea rspunderii acestuia pentru operaiunile efectuate prin cardul pierdut, sustras, contrafcut etc., de
dreptul de a nu accepta unele operaiuni de plat sau de retragere efectuate prin card, de proviziunea sumelor
necesare pentru efectuarea plilor, de dificultile de prob, generate de dematerializarea acestei modaliti de
plat, rezolvate n mare parte prin admiterea semnturii electronice; uneori, din nevoia de atingere a prudenei
bancare poate fi nclcat unul din principiile de baz ale activitii bancare, de exemplu confidenialitatea, prin
colectarea, organizat, a datelor cu privire la utilizatorii de carduri bancare, pentru anumite circumstane ale
utilizrii.
Toate acestea au condus, n unele sisteme de drept la alinierea reglementrilor privind cardul bancar celor
cu privire la cec sau la instituirea de msuri legislative (ex. ncriminarea faptelor care au drept scop deturnarea
acestor instrumente de plat), administrative (ex. n Frana nfiinarea Observatorului securitii crilor bancare,
cu o componen fixat prin Decretul din 4 mai 2002, avnd ca scop propunerea de mijloace de lup mpotriva
atingerilor de ordin tehnologic a securitii acestor mijloace de plat) i de ordin tehnic (msuri de securizare
maxim a cardurilor).

471
Potrivit Regulamentului BNR, art. 2 pct. 14, codul personal de identificare (PIN) permite identificarea deintorului
cardului atunci cnd acesta utilizeaz un terminal; acolo unde plata cu card se poate face prin transfer electronic de date, PIN poate fi
considerat ca echivalentul electronic al semnturii deintorului cardului.
472
., Franoise Dekeuwer-Dfossez, op. cit., p. 63.
473
Cass. civ. 8 nov. 1989.
474
Aderentul va fi ns eliberat de obligaia sa numai dup ce va rambursa emitentului sumele datorate n executarea
contractului care i leag.
475
Therry Bonneau, op. cit., p. 287.