Conf. univ.

Andreea-Teodora Stănescu – extras curs – contractul de furnizare

Capitolul al III-lea.
Contractul de furnizare
în reglementarea Codului civil

§ 1. Sediul materiei

127. Contractul de furnizare1 este reglementat, cu caracter general, în art. 1766-1771 C. civ.
În plus, în materia contractului de furnizare sunt aplicabile şi dispoziţiile contractului de vânzare2,
iar în completare, normele juridice alcătuind teoria generală a obligaţiilor 3. Astfel, potrivit art. 1771
C. civ., dispoziţiile capitolului referitor la contractul de furnizare se întregesc, în mod corespunzător, cu
dispoziţiile privitoare la contractul de vânzare, în măsura în care nu este prevăzută o reglementare
specială pentru contractul de furnizare. În temeiul art. 1167 C. civ., reglementările constituind teoria
generală a obligaţiilor se aplică tuturor contractelor, în absenţa unor prevederi speciale referitoare la
acestea.
În prezent există însă şi reglementări ale unor contracte de furnizare speciale. Exemplificativ, pot
fi menţionate:
– Ordinul nr. 77/20094;
– Ordinul nr. 90/20075;
– Ordinul nr. 112/20076;
– Ordinul nr. 64/20147.

§ 2. Aspecte de drept tranzitoriu referitoare la contractul de furnizare

128. Contractul de furnizare nu a beneficiat, anterior noului Cod civil, de o reglementare

generală. Codul comercial făcea referire la existenţa sa, calificând contractul drept faptă de comerţ,

1 Cu privire la contractul de furnizare, a se vedea ST.D. CĂRPENARU, Tratat de drept comercial român, ed. a 5-a
actualizată, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2016, p. 508-512; S. ANGHENI, Raporturile juridice dintre
profesioniştii-comercianţi, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2014, p. 106-109; A.-T. STĂNESCU, Contracte profesionale
speciale în reglementarea noului Cod civil, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2015, p. 56-74.

2 Pentru eventuala interpretare extensivă, prin analogie, cu privire la contractul de prestare de servicii, a se

vedea T. PRESCURE, Curs de contracte civile, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012, p. 101. A se vedea şi V. NEMEŞ, Drept
comercial, ed. a 2-a revizuită şi adăugită, Ed. Hamangiu, Bucureşti, p. 299.

3 Cu privire la teoria generală a obligaţiilor, a se vedea C. STĂTESCU, C. BÎRSAN, Drept civil. Teoria generală a

obligaţiilor, ed. a IX-a, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2008, p. 1-457.

4 Ordinul nr. 77/2009 al preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei privind
aprobarea contractelor-cadru pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale, publicat în M. Of. nr. 632 din 24
septembrie 2009.

5 Ordinul nr. 90/2007 al preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Publice de

Gospodărie Comunală pentru aprobarea contractului-cadru de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă

şi de canalizare, publicat în M. Of. nr. 324 din 15 mai 2007.

6 Ordinul nr. 112/2007 al preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de

Utilităţi Publice privind aprobarea contractului-cadru de prestare a serviciului de salubrizare a localităţilor, publicat
în M. Of. nr. 529 din 6 august 2007.

7 Ordinul nr. 64/2014 al preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 64/2014
pentru aprobarea Regulamentului de furnizare a energiei electrice la clienţii finali, reglementând inclusiv contractul
de furnizare a energiei electrice, publicat în M. Of. nr. 544 din 23 iulie 2014.
Conf. univ. Andreea-Teodora Stănescu – extras curs – contractul de furnizare

dar nu cuprindea norme juridice8 care să detalieze regimul juridic al contractului menţionat. Au existat
însă, ca în prezent, reglementări ale unor contracte de furnizare speciale 9.
129. Cu privire la contractele de furnizare încheiate anterior intrării în vigoare a noului Cod
civil, potrivit art. 102 alin. (1) din Legea nr. 71/201110, acestea sunt supuse dispoziţiilor legii în vigoare
la data încheierii în tot ceea ce priveşte încheierea, interpretarea, efectele, executarea şi încetarea
contractelor. În consecinţă, contractele de furnizare care beneficiau de o reglementare specială sunt
guvernate de acele reglementări speciale aflate în vigoare la data încheierii, iar cele care nu se
încadrează în această categorie sunt guvernate de regulile generale aplicabile contractelor (teoria
generală a obligaţiilor).

§ 3. Calificarea unui contract drept contract de furnizare

3.1. Definiţia contractului de furnizare

130. Potrivit art. 1766 C. civ., contractul de furnizare este contractul prin care o parte, denumită
furnizor, se obligă să transmită proprietatea asupra unei cantităţi determinate de bunuri şi să le predea,
la unul sau mai multe termene ulterioare încheierii contractului ori în mod continuu, sau să presteze
anumite servicii, la unul sau mai multe termene ulterioare ori în mod continuu, iar cealaltă parte,
denumită beneficiar, se obligă să preia bunurile sau să primească prestarea serviciilor şi să plătească
preţul lor.

3.2. Obiectul contractului de furnizare

131. Stabilirea obiectului unui contract este importantă, în primul rând, din perspectiva calificării
unui acord de voinţă ca fiind un anumit contract. Astfel, calificarea unui acord de voinţă se realizează
pe baza obiectului contractului. Potrivit art. 1225 alin. (1) C. civ., obiectul contractului este operaţiunea
juridică pe care părţile au convenit-o. Fiecare contract se caracterizează printr-un anumit obiect, iar
obiectul contractului, prin anumite drepturi şi obligaţii esenţiale. În măsura în care din acordul de voinţă
rezultă că părţile au avut în vedere ca între ele să existe drepturile şi obligaţiile care configurează
obiectul unui anumit contract, atunci părţile au încheiat contractul corespunzător obiectului.
132. În privinţa contractului de furnizare, pornind de la definiţie, obiectul contractului este
operaţiunea juridică de furnizare, constând în furnizarea unor bunuri sau servicii contra plăţii
unui preţ. Astfel, pentru ca un acord de voinţă să fie contract de furnizare, operaţiunea juridică de
furnizare trebuie să fie operaţiunea principală vizată de părţile contractante. Astfel, potrivit art. 1766
alin. (3) C. civ., dacă prin acelaşi contract se convin atât vânzarea unor bunuri, cât şi furnizarea unor
bunuri sau servicii, atunci contractul va fi calificat în funcţie de obligaţia caracteristică şi cea accesorie.
133. În funcţie de valoarea economică furnizată, operaţiunea de furnizare poate fi de bunuri sau
de servicii. Din această perspectivă trebuie observat faptul că art. 1766 alin. (2) C. civ. permite inclusiv
combinarea ambelor valori economice, respectiv bunurile şi serviciile, în cadrul unui contract de
furnizare de bunuri. Astfel, potrivit textului de lege menţionat, în cazul furnizării de bunuri, ca accesoriu

8 Cu privire la normele juridice, a se vedea N. POPA, Teoria generală a dreptului, ed. a 5-a, Ed. C.H. Beck,
Bucureşti, 2014, p. 123-129; S. CRISTEA, Teoria generală a dreptului, ed. a 2-a, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2016,
p. 18-21.

9 Cu privire la aspectele de drept tranzitoriu, a se vedea M. NICOLAE, Contribuţii la studiul conflictului de legi în

timp în materie civilă (în lumina Noului Cod civil), Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013.

10 Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în
M. Of. nr. 409 din 10 iunie 2011, cu ultima modificare adusă prin Legea nr. 138/2014, publicată în M. Of. nr. 753
din 16 octombrie 2014.
Conf. univ. Andreea-Teodora Stănescu – extras curs – contractul de furnizare

al obligaţiei principale, furnizorul se poate obliga să presteze beneficiarului acele servicii necesare
pentru furnizarea bunurilor.
134. Operaţiunea de furnizare de bunuri poate îmbrăca trei forme, respectiv:
a) transmiterea proprietăţii asupra unei cantităţi determinate de bunuri şi predarea la un termen
ulterior încheierii contractului, contra plăţii unui preţ;
b) transmiterea proprietăţii asupra unei cantităţi determinate de bunuri şi predarea la mai multe
termene ulterioare încheierii contractului, contra plăţii unui preţ;
c) transmiterea proprietăţii asupra unei cantităţi determinate de bunuri şi predarea lor în mod
continuu, contra plăţii unui preţ.
135. Faţă de modul de configurare a operaţiunii de furnizare de bunuri, apare necesară delimitarea
acesteia de operaţiunea de vânzare, caracterizată şi ea de cele două elemente-cheie, respectiv
transmiterea proprietăţii şi predarea bunurilor, pe de o parte, şi plata unei sume de bani, pe de altă
parte.
Principalele diferenţe între operaţiunea de vânzare şi cea de furnizare sunt următoarele:
a) în timp ce la contractul de vânzare, elementul esenţial cu privire la care părţile se învoiesc este
transferul proprietăţii asupra bunurilor11, la contractul de furnizare, elementul esenţial este predarea
bunurilor12. Astfel, contractul de vânzare este construit pe o obligaţie de a da, iar contractul de furnizare,
pe o obligaţie de a face. În concluzie, pentru a fi în prezenţa unei operaţiuni de furnizare de bunuri
trebuie să rezulte că elementul care contează cel mai mult (determinant) pentru părţile
contractului este predarea bunurilor, transferul proprietăţii fiind privit ca un element ce vine de
la sine, odată cu predarea bunurilor.
Cel mai greu de delimitat de operaţiunea de vânzare sunt primele două forme de furnizare, respectiv
cea care presupune predarea cantităţii de bunuri la un singur termen ulterior încheierii contractului sau
la mai multe. Ultima formă este mai uşor de delimitat, întrucât metoda de predare – în mod continuu –
arată faptul că părţile şi-au concentrat atenţia asupra obligaţiei de predare, şi nu asupra transferului
proprietăţii;
b) operaţiunea de vânzare poate să poarte atât asupra unor bunuri mobile, cât şi imobile, individual
determinate sau de gen. Operaţiunea de furnizare de bunuri poate purta exclusiv asupra unor bunuri
de gen13. Astfel, art. 1766 C. civ. prevede faptul că operaţiunea de furnizare presupune transferul
proprietăţii şi predarea unei „cantităţi determinate de bunuri”. Rezultă că, pentru a fi în prezenţa unei
operaţiuni de furnizare, părţile trebuie să convină asupra unei cantităţi de bunuri, deci să nu
individualizeze bunurile de la momentul încheierii contractului.
136. Operaţiunea de furnizare de servicii poate îmbrăca trei forme, respectiv:
a) prestarea anumitor servicii la un termen ulterior încheierii contractului, contra plăţii unui preţ;
b) prestarea anumitor servicii la termene ulterioare încheierii contractului, contra plăţii unui preţ;
c) prestarea anumitor servicii în mod continuu, contra plăţii unui preţ.
Faţă de modul de configurare a operaţiunii de furnizare de servicii, apare necesară delimitarea
acesteia de operaţiunea de antrepriză, caracterizată şi ea de cele două elemente-cheie, respectiv
prestarea de servicii, pe de o parte, şi plata unei sume de bani, pe de altă parte. Astfel, şi în această
situaţie este incident un raţionament similar delimitării furnizării de bunuri de vânzare. Dacă, în cazul

11 Cu privire la transferul proprietăţii în cadrul contractului de vânzare, a se vedea V. PĂTULEA, Transferul

proprietăţii şi al riscurilor în cazul contractului de vânzare-cumpărare, în P.R. nr. 2/2010, p. 17-27.

12 I.L. GEORGESCU, Drept comercial român, vol. I, Ed. All Beck, Bucureşti, 2002, p. 234.

13 V. NEMEŞ, Drept comercial, ed. a 2-a revizuită şi adăugită, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2015, p. 301. A se vedea

şi T. PRESCURE, Curs de contracte civile, Ed. Hamangiu, Bucureşti. 2012, p. 99.

Conf. univ. Andreea-Teodora Stănescu – extras curs – contractul de furnizare

furnizării de bunuri, părţile puneau accent, în construirea acordului de voinţă, pe predarea bunului, şi nu
pe transferul proprietăţii, în cazul furnizării de servicii, elementul esenţial este acelaşi, respectiv
configurarea predării serviciului. Periodicitatea prestării sau caracterul continuu al prestării constituie
elemente ce probează faptul că pentru părţi modul de predare a serviciului este „mai important” decât
serviciul propriu-zis.
137. În privinţa preţului, ca element component al obiectului contractului, textele de lege destinate
a reglementa contractul de furnizare se limitează la consacrarea existenţei acestuia.

§ 4. Părţile contractului de furnizare

138. Potrivit art. 1766 alin. (1) C. civ., părţile contractului de furnizare sunt denumite furnizor şi
beneficiar.
139. Furnizorul este persoana care se obligă la transmiterea proprietăţii asupra unei cantităţi
determinate de bunuri şi la predarea acestora la unul sau mai multe termene ulterioare încheierii
contractului sau la prestarea anumitor servicii la unul sau mai multe termene ulterioare sau în mod
continuu.
Codul civil nu impune nicio condiţie specială pentru furnizor, situaţie care conduce spre concluzia că
acesta poate fi un profesionist sau nu. De obicei, în practică, furnizorul este un profesionist. Tocmai de
aceea, din perspectiva Codului comercial, întreprinderea de furnituri14 constituia o faptă de
comerţ15.
140. Beneficiarul este persoana care se obligă să preia bunurile sau să primească serviciile şi să
plătească preţul lor.
Codul civil nu impune nicio condiţie specială pentru beneficiar, situaţie care conduce spre concluzia
că acesta poate fi un profesionist sau nu. De multe ori, în practică, beneficiarul are calitatea de
consumator, în sensul reglementărilor în materie de protecţie a consumatorilor sau consumator captiv,
în sensul reglementărilor în materie de insolvenţă 16. Fiecare dintre calificări conduce la aplicarea unor
reglementări speciale.
141. Este consumator, potrivit art. 2 pct. 2 din O.G. nr. 21/1992 şi pct. 13 din Anexa la Legea
nr. 296/2004, orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care acţionează
în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori
liberale. Calificarea drept consumator a beneficiarului atrage obligaţia respectării de către furnizor a
reglementărilor în materie de protecţie a consumatorilor. Una dintre principalele obligaţii este
reglementată prin art. 1 alin. (3) din Legea nr. 193/2000, respectiv obligaţia de a nu include clauze
abuzive în contractele încheiate cu consumatorii. Având în vedere faptul că în materia contractului de
furnizare există reglementări generale şi reglementări speciale (uneori chiar contracte reglementate
legal), trebuie menţionat faptul că, potrivit jurisprudenţei C.J.U.E., nu poate fi calificată drept abuzivă,

14 Cu privire la întreprinderea de furnituri sub imperiul Codului comercial, a se vedea ST.D. CĂRPENARU, Tratat

de drept comercial român, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2009, p. 49-50.

15 Pentru o analiză a regimului juridic al faptelor de comerţ şi a relaţiei dintre acestea şi dobândirea calităţii de

comerciant în conformitate cu Codul comercial, a se vedea I.L. GEORGESCU, Drept comercial român, vol. I, Ed. All
Beck, Bucureşti, 2002, p. 145-147; ST.D. CĂRPENARU, Tratat de drept comercial, Ed. Universul Juridic, Bucureşti,
2009, p. 32-33; GH. PIPEREA, Drept comercial, vol. I, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2008, p. 32-42; I. SCHIAU, Drept
comercial, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2009, p. 5-6; A.-T. STĂNESCU, Consideraţii privind dobândirea calităţii de
comerciant de către persoana fizică autorizată, în R.R.D.A. nr. 4/2010, p. 13-45.

16 A se vedea GH. PIPEREA, Comentariu cu privire la art. 1766 C. civ., în FL.-A. BAIAS, E. CHELARU,

R. CONSTANTINOVICI, I. MACOVEI (coord.), Noul Cod civil. Comentariu pe articole, ed. a 2-a revăzută şi adăugită,
Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2014, p. 1921. A se vedea şi M. EFTIMIE, Comentariu cu privire la art. 1766 C. civ., în
Noul Cod civil. Comentarii, doctrină şi jurisprudenţă, vol. III, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012, p. 112.
Conf. univ. Andreea-Teodora Stănescu – extras curs – contractul de furnizare

chiar dacă este inclusă într-un contract de adeziune, o clauză contractuală care preia norme din dreptul
naţional, aplicabile contractului în care au fost incluse17.
Este consumator captiv, potrivit art. 5 pct. 10 din Legea nr. 85/201418, consumatorul care, din
considerente tehnice, economice sau de reglementare, nu poate alege furnizorul. Actul normativ
defineşte consumatorul captiv explicând doar sensul termenului captiv, nu şi pe cel de consumator.
Rezultă deci că acesta va avea sensul firesc, adică de persoană care beneficiază de prestaţia
furnizorului, şi nu cel special, din legislaţia în materie de protecţie a consumatorilor. Consecinţa juridică
a calificării beneficiarului drept consumator captiv este aplicarea art. 77 din Legea nr. 85/2014. Potrivit
alin. (1) al acestui text, un furnizor de servicii – electricitate, gaze naturale, apă, servicii telefonice sau
altele asemenea – ca regulă, nu are dreptul, în perioada de observaţie şi în perioada de reorganizare,
să schimbe, să refuze ori să întrerupă temporar un astfel de serviciu către debitor sau averea acestuia,
în cazul în care acesta are calitatea de consumator captiv 19. Prin excepţie, acest drept există în situaţia
în care debitorul nu achită creanţele născute după deschiderea procedurii insolvenţei, aferente
serviciilor prestate, în termenul de plată de 90 de zile reglementat prin art. 77 alin. (2). După achitarea
creanţelor, potrivit art. 77 alin. (5) din Legea nr. 85/2014, prestarea serviciilor se reia.

§ 5. Încheierea contractului de furnizare

142. Încheierea contractului de furnizare presupune realizarea unui acord de voinţă între două părţi
care doresc să dea naştere între ele drepturilor şi obligaţiilor care configurează operaţiunea juridică de
furnizare.
143. La momentul încheierii contractului trebuie respectate condiţiile de validitate (de fond şi de
formă), condiţiile referitoare la proba contractului şi cele referitoare la asigurarea opozabilităţii faţă de
terţi.

5.1. Condiţiile de validitate în materia contractului de furnizare

144. Potrivit art. 1179 C. civ., condiţiile esenţiale pentru validitatea unui contract sunt: capacitatea
de a contracta, consimţământul părţilor, obiectul şi cauza. În anumite situaţii20, la aceste condiţii se
adaugă şi condiţii de formă.
145. Cu privire la capacitate, nu sunt reglementate, direct, aspecte particulare în capitolul destinat
contractului de furnizare. Indirect, ca efect al aplicării art. 1771 C. civ., cu privire la contractul de
furnizare sunt aplicabile dispoziţiile privitoare la vânzare. În consecinţă, incapacităţile de a vinde sau

17 Regula a fost individualizată pornind de la situaţia inversă, respectiv aceea a încheierii unui contract prin

preluarea unor norme din dreptul naţional, aplicabile însă altui contract. A se vedea Hotărârea Curţii (camera întâi)
din 30 mai 2013, pronunţată în cauza Dirk Frederik Asbeek Brusse şi Katarina de Man Garabito împotriva Jahani
BV (C-488/11), nepublicată; Hotărârea Curţii (camera întâi) din 21 martie 2013, pronunţată în cauza RWE Vertrieb
AG împotriva Verbraucherzentrale Nordrhein-Westfalen eV (C-92/11), nepublicată.

18 Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, publicată în M. Of. nr. 466

din 25 iunie 2014.

19 Potrivit art. 77 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, nerespectarea obligaţiilor contractuale de furnizare a utilităţilor,
în caz de menţinere a contractului în condiţiile prezentei legi, atrage răspunderea pentru acoperirea prejudiciilor
aduse averii debitorului şi aplicarea unei amenzi judiciare de la 10.000 lei la 30.000 lei pentru fiecare încălcare a
obligaţiilor, sub condiţia ca furnizorul de utilităţi să fi fost notificat în prealabil cu privire la deschiderea procedurii,
potrivit art. 42 alin. (3). Lipsa remedierii încălcării obligaţiilor sau neexecutarea obligaţiei de reluare a furnizării
utilităţilor în termen de maximum 10 zile calendaristice de la notificarea primită de la administratorul judiciar sau
lichidatorul judiciar constituie în sine o nouă încălcare şi se va sancţiona cu o nouă amendă.

20 Potrivit art. 1178 C. civ., contractul se încheie prin simplul acord de voinţe al părţilor dacă legea nu impune o

anumită formalitate pentru încheierea sa valabilă.

Conf. univ. Andreea-Teodora Stănescu – extras curs – contractul de furnizare

de a cumpăra21 sunt incidente şi cu privire la contractul de furnizare, în măsura compatibilităţii cu obiectul

contractului de furnizare. În plus, trebuie observat şi faptul că şi contractul de antrepriză trimite la
aplicarea incapacităţilor reglementate în materia contractului de vânzare. Astfel, potrivit art. 1853 C. civ.,
prevederile art. 1655 alin. (1) referitor la incapacităţile de a vinde se aplică, în mod corespunzător, şi
contractului de antrepriză.
146. Cu privire la consimţământ, din capitolul destinat contractului de furnizare rezultă faptul că
oferta şi acceptarea trebuie să vizeze22 operaţiunea de furnizare23.
147. Cu privire la obiect24, din capitolul destinat contractului de furnizare rezultă faptul că acesta
este reprezentat de operaţiunea juridică de furnizare25.
148. Cu privire la cauză26, din capitolul destinat contractului de furnizare rezultă faptul că aceasta
este reprezentată, pe de o parte, de dorinţa de avea la un anumit moment, cu o anumită periodicitate
sau în mod continuu, o cantitate de bunuri sau anumite servicii, iar, pe de altă parte, de dorinţa de a
avea o anumită sumă de bani.
149. Cu privire la condiţiile de formă, prevederile capitolului destinat contractului de furnizare nu
cuprind reglementări referitoare la necesitatea respectării vreunei formalităţi pentru încheierea valabilă
a contractului.

5.2. Condiţiile referitoare la proba contractului de furnizare

150. Prevederile capitolului destinat contractului de furnizare nu cuprind reglementări referitoare la

proba contractului de furnizare, rezultând astfel că se aplică regulile generale în materie de probă.

21 R. DINCĂ, Contracte civile speciale în noul Cod civil, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p. 29. A se vedea

şi L. STĂNCIULESCU, V. NEMEŞ, Dreptul contractelor civile şi comerciale în reglementarea noului Cod civil,
Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2013, p. 184.

22 Cu privire la ofertă şi acceptare, A.A. MOISE, Comentariu cu privire la art. 1196 C. civ., în FL.-A. BAIAS,
E. CHELARU, R. CONSTANTINOVICI, I. MACOVEI (coord.), Noul Cod civil. Comentariu pe articole, ed. a 2-a revăzută şi
adăugită, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2014, p. 1328-1329. A se vedea şi T.V. RĂDULESCU, Comentariu cu privire la
art. 1196 C. civ., în Noul Cod civil. Comentarii, doctrină şi jurisprudenţă, vol. II, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012,
p. 439-441.

23 Descrisă în secţiunea referitoare la calificarea unui contract drept contract de furnizare, supra Capitolul III,

Secţiunea 3.

24 Cu privire la obiectul contractului (teoria generală a obligaţiilor), C. ZAMŞA, Comentariu cu privire la art. 1225

C. civ., în FL.-A. BAIAS, E. CHELARU, R. CONSTANTINOVICI, I. MACOVEI (coord.), Noul Cod civil. Comentariu pe articole,
ed. a 2-a revăzută şi adăugită, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2014, p. 1364-1365. A se vedea şi T.V. RĂDULESCU,
Comentariu cu privire la art. 1225 C. civ., în Noul Cod civil. Comentarii, doctrină şi jurisprudenţă, vol. II,
Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012, p. 487-488; R. RIZOIU, L’objet du contrat, Programme de recherche IRJS-Bucarest,
«Comparaison du projet de réforme du droit français des contrats et du régime de l’obligation, avec le nouveau
code civil roumain», Université Paris 1 Panthéon-Sorbonne, 25 juin 2015.

25 Descrisă în secţiunea referitoare la calificarea unui contract drept contract de furnizare, supra Capitolul III,
Secţiunea 3.

26 Cu privire la cauză (teoria generală a obligaţiilor), C. ZAMŞA, Comentariu cu privire la art. 1235 C. civ., în

FL.-A. BAIAS, E. CHELARU, R. CONSTANTINOVICI, I. MACOVEI (coord.), Noul Cod civil. Comentariu pe articole, ed. a 2-a
revăzută şi adăugită, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2014, p. 1373-1374. A se vedea şi T.V. RĂDULESCU,
C.T. UNGUREANU, Comentariu cu privire la art. 1235 C. civ., în Noul Cod civil. Comentarii, doctrină şi jurisprudenţă,
vol. II, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012, p. 501-502.
Descrisă în secţiunea referitoare la calificarea unui contract drept contract de furnizare, supra Capitolul III,
Secţiunea 3.
Conf. univ. Andreea-Teodora Stănescu – extras curs – contractul de furnizare

5.3. Condiţiile referitoare la opozabilitatea faţă de terţi

151. Prevederile capitolului destinat contractului de furnizare nu cuprind reglementări referitoare la

opozabilitatea contractului de furnizare, rezultând astfel că se aplică regulile generale în materie de
opozabilitate.

§ 6. Caracterele juridice ale contractului de furnizare

152. Pornind de la prevederile art. 1168, respectiv 1171 şi urm. C. civ., contractul de furnizare este
un contract numit, sinalagmatic, cu titlu oneros, comutativ şi consensual. De asemenea, poate fi un
contract de adeziune şi un contract încheiat cu consumatorii.
153. Referitor la caracterul numit, contractul de furnizare îndeplineşte cerinţa rezultând din
art. 1168 C. civ., respectiv este un contract reglementat legal. Astfel, art. 1766-1771 C. civ. constituie
reglementarea generală a contractului de furnizare.
154. Referitor la caracterul sinalagmatic, contractul de furnizare îndeplineşte cerinţa rezultând din
art. 1171 C. civ., respectiv obligaţiile născute din acesta sunt reciproce şi
interdependente. Exemplificativ, obligaţiei furnizorului de a preda anumite bunuri în mod continuu îi
corespunde obligaţia beneficiarului de a plăti un preţ.
155. Referitor la caracterul oneros, contractul de furnizare îndeplineşte cerinţa rezultând din
art. 1172 C. civ., respectiv fiecare dintre părţile contractului urmăreşte să îşi procure un avantaj în
schimbul obligaţiilor asumate. Exemplificativ, furnizorul îşi asumă obligaţia de preda anumite bunuri în
mod continuu, urmărind obţinerea preţului, iar beneficiarul îşi asumă obligaţia de a plăti preţul, urmărind
obţinerea prestaţiei constând în predarea anumitor bunuri în mod continuu.
156. Referitor la caracterul comutativ, contractul de furnizare îndeplineşte cerinţa rezultând din
art. 1173 C. civ., respectiv încă de la momentul încheierii contractului, pentru fiecare dintre părţile
acestuia este certă existenţa drepturilor şi obligaţiilor, iar întinderea lor este determinată sau
determinabilă. În strânsă legătură cu caracterul comutativ, la nivel doctrinar s-a arătat că fixarea
prealabilă a preţului pentru prestaţii ce urmează să se efectueze posterior dă naştere unui alea27. Din
această perspectivă, trebuie observat că, pentru contractele încheiate pe termen lung, fixarea preţului
la momentul încheierii contractului pentru prestaţii ulterioare poate să conducă la apariţia unor
dezechilibre economice, din care să câştige furnizorul (primind un preţ mai mare decât valoarea
bunurilor/serviciilor furnizate) sau beneficiarul (plătind un preţ mai mic decât valoarea
produselor/serviciilor preluate/primite). Chiar dacă din perspectivă economică pot să apară dezechilibre,
din perspectivă juridică nu se poate susţine teza caracterului aleatoriu al contractului. Pe de o parte, în
privinţa contractului de furnizare, existenţa şi întinderea obligaţiilor sunt certe şi determinate încă de la
momentul încheierii contractului. Pe de altă parte, părţile contractului de furnizare nu încheie contractul
mizând pe posibilitatea de a câştiga dintr-o eventuală creştere a eficienţei economice, soldată cu
producerea bunurilor la un preţ mai mic decât cel perceput prin contract (câştigul furnizorului) sau dintr-o
eventuală creştere a valorii bunurilor sau serviciilor prin raportare la preţul mai mic plătit pentru primirea
lor (câştigul beneficiarului).
157. Referitor la caracterul consensual, contractul de furnizare îndeplineşte cerinţa rezultând din
art. 1174 alin. (2) C. civ., respectiv contractul se formează prin simplul acord de voinţă al părţilor. Astfel,
prevederile capitolului destinat contractului de furnizare nu cuprind reglementări referitoare la
necesitatea respectării vreunei formalităţi pentru încheierea valabilă a contractului. De asemenea, nu
se face referire la necesitatea predării bunurilor, ca o condiţie pentru naşterea valabilă a contractului.

27 A se vedea I.L. GEORGESCU, Drept comercial român, vol. I, Ed. All Beck, Bucureşti, 2002, p. 234.
Conf. univ. Andreea-Teodora Stănescu – extras curs – contractul de furnizare

158. Referitor la posibilitatea de a fi un contract de adeziune, contractul de furnizare poate

îndeplini cerinţa rezultând din art. 1175 C. civ.28
159. Referitor la posibilitatea de a fi un contract încheiat cu consumatorii, contractul de furnizare
poate îndeplini cerinţa rezultând din art. 1177 C. civ. şi cerinţele prevăzute de legislaţia în materie de
protecţie a consumatorilor, respectiv poate fi încheiat cu persoane fizice care acţionează în scopuri din
afara activităţii lor comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale 29.

§ 7. Efectele contractului de furnizare

160. Efectele contractului de furnizare sunt reprezentate de drepturile şi obligaţiile părţilor. Din
analiza prevederilor capitolului referitor la contractul de furnizare rezultă următoarele obligaţii
principale ale părţilor:
A) Obligaţiile furnizorului:
1) obligaţia de a preda bunurile la care se referă contractul şi de a transmite proprietatea asupra
acestora;
2) obligaţia de a presta serviciile la care se referă contractul.
B) Obligaţiile beneficiarului:
1) obligaţia de a prelua bunurile la care se referă contractul;
2) obligaţia de a primi serviciile la care se referă contractul;
3) obligaţia de a plăti preţul contractului de furnizare.
În afara drepturilor şi obligaţiilor consacrate expres prin dispoziţiile textelor de lege destinate a
reglementa contractul de furnizare, părţile sunt ţinute de drepturile şi obligaţiile contractului de
vânzare, ca efect al normei juridice de trimitere din art. 1771 C. civ.30
161. Cu privire la contractul de furnizare, Codul civil reglementează cu caracter particular în materia
transferului proprietăţii şi a obligaţiei de plată a preţului.
Cu privire la transferul proprietăţii, art. 1767 C. civ. face o distincţie în funcţie de modul în care se
execută obligaţia de predare a bunurilor. Sunt avute în vedere două situaţii:
a) situaţia în care predarea bunurilor se realizează în mod direct către beneficiar;
b) situaţia în care predarea bunurilor către beneficiar se realizează prin intermediul unui
transportator.
În prima situaţie (predarea direct către beneficiar), potrivit art. 1767 alin. (1) C. civ., proprietatea
se transferă de la furnizor la beneficiar în momentul predării bunurilor către acesta din urmă
(beneficiar). Din perspectiva Codului civil, la momentul predării bunurilor are loc individualizarea
acestora de către furnizor şi beneficiar împreună. Astfel, obligaţia de predare a bunurilor, ce incumbă
furnizorului, are drept corespondent obligaţia de preluare a bunurilor, aparţinând beneficiarului. Această
din urmă obligaţie se execută prin recepţia bunurilor de către beneficiar, ocazie cu care se identifică şi
se constată cantitatea şi calitatea acestora.

28 Potrivit art. 1175 C. civ., contractul este de adeziune atunci când clauzele sale esenţiale sunt impuse ori sunt
redactate de una dintre părţi, pentru aceasta sau ca urmare a instrucţiunilor sale, cealaltă parte neavând decât să
le accepte ca atare.

29 Cu privire la definiţia consumatorului, a se vedea pct. 13 de la Anexa la Legea nr. 296/2004: consumatorul

este orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care acţionează în scopuri din afara
activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale.

30 Pentru eventuala interpretare extensivă, prin analogie, cu privire la contractul de prestare de servicii, a se

vedea T. PRESCURE, Curs de contracte civile, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012, p. 101.
Conf. univ. Andreea-Teodora Stănescu – extras curs – contractul de furnizare

În cea de-a doua situaţie (predarea către beneficiar prin intermediul unui transportator), potrivit
art. 1767 alin. (3) C. civ., proprietatea se transferă de la furnizor la beneficiar în momentul predării
bunurilor către transportator (cărăuş)31.
162. Cu privire la plata preţului, art. 1768 C. civ. reglementează situaţia în care preţul sau
mecanismul de determinare a preţului este reglementat legal, iar pe parcursul executării contractului
actul normativ este modificat. Regula rezultând din art. 1768 alin. (2) C. civ. este aceea că între părţile
unui contract în derulare se menţine preţul sau mecanismul de determinare existent la momentul
încheierii contractului. Prin excepţie, între părţile unui contract în derulare se va aplica noul preţ sau
noul mecanism de determinare a acestuia, dacă prin actul normativ modificator se prevede expres acest
lucru. Noul preţ sau mecanism de determinare se va aplica după 30 de zile de la data intrării în
vigoare a noului act normativ32.

§ 8. Răspunderea fundamentată pe nerespectarea contractului de furnizare

163. Capitolul destinat contractului de furnizare reglementează o situaţie particulară referitoare la

angajarea răspunderii contractuale pe temeiul contractului de furnizare. Această situaţie este
reglementată de art. 1770 C. civ. şi vizează ipoteza în care a fost încheiat şi un contract de
subfurnizare33.

§ 9. Încetarea contractului de furnizare

164. Prevederile speciale în materia contractului de furnizare reglementează o cauză de încetare,

respectiv denunţarea unilaterală. Acest drept este conferit prin art. 1768 alin. (3) C. civ., atât
furnizorului, cât şi beneficiarului, dacă printr-un act normativ intrat în vigoare ulterior încheierii
contractului de furnizare se reglementează modificarea preţului sau a mecanismului de determinare a
acestuia şi aplicarea modificării contractelor aflate în derulare. Dreptul de denunţare unilaterală se poate
exercita în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a actului normativ 34.

§ 10. Subcontractarea furnizării (subfurnizarea)

10.1. Definiţia subfurnizării

165. Subcontractarea furnizării este definită legal prin art. 1769 alin. (2) C. civ. Potrivit acestui text
de lege, subcontractarea există atunci când produsul sau serviciul care face obiectul contractului de
furnizare nu este furnizat efectiv de către furnizorul cu care beneficiarul a contractat, ci de către un terţ
cu care furnizorul a subcontractat în acest scop. Prin asemănare cu alte contracte în legătură cu care
s-a reglementat subcontractarea, subcontractarea furnizării poate fi denumită prin termenul

31 V. NEMEŞ, Drept comercial, ed. a 2-a revizuită şi adăugită, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2015, p. 302. A se vedea

şi T. PRESCURE, Curs de contracte civile, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012, p. 102.

32 Potrivit art. 1768 alin. (3) C. civ., pe durata celor 30 de zile, fiecare dintre părţile contractului în derulare cu

privire la care se modifică preţul/mecanismul de determinare a acestuia ca efect al unei prevederi legale în acest
sens are dreptul de a denunţa acest contract.

33 Pentru analiza situaţiei, a se vedea contractul de subfurnizare, analizat mai jos, infra Capitolul III, Secţiunea
10.

34 Cu privire la intrarea în vigoare a actelor normative, a se vedea N. POPA, Teoria generală a dreptului, ed. a 5-a,

Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2014, p. 140; S. CRISTEA, Teoria generală a dreptului, ed. a 2-a, Ed. C.H. Beck,
Bucureşti, 2016, p. 24; I. REGHINI, Ş. DIACONESCU, P. VASILESCU, Introducere în dreptul civil, Ed. Hamangiu,
Bucureşti, 2013, p. 39.
Conf. univ. Andreea-Teodora Stănescu – extras curs – contractul de furnizare

subfurnizare. Astfel, în materia contractului de antrepriză, termenul folosit pentru situaţia

subcontractării este subantrepriza [art. 1852 alin. (3) C. civ.].
166. Ca regulă, subcontractarea este permisă. Potrivit art. 1769 alin. (2) C. civ., subcontractarea
poate să vizeze în tot sau în parte bunurile sau serviciile care fac obiectul contractului iniţial. Astfel, ca
urmare a subcontractării, executarea în tot sau în parte a obiectului obligaţiilor furnizorului decurgând
din contractul de furnizare se realizează de către un terţ. Potrivit art. 1469 alin. (2) C. civ., executarea
unei prestaţii care constituie obiect al unei obligaţii reprezintă o plată. Astfel, ca urmare a subcontractării,
terţul subcontractant efectuează plata pe care ar fi trebuit să o facă furnizorul.
167. Prin excepţie, potrivit art. 1769 alin. (1) C. civ., subcontractarea nu este permisă în situaţia în
care contractul de furnizare iniţial a fost încheiat intuitu personae sau natura acestuia nu
permite. Deşi textul de lege se referă la natura contractului, probabil că acesta are în vedere natura
obligaţiei la care s-a obligat furnizorul. O astfel de interpretare ar fi în acord cu dispoziţiile art. 1474
alin. (2) C. civ., care prevede faptul că plata făcută de un terţ nu poate fi refuzată decât în situaţia în
care natura obligaţiei sau convenţia părţilor ar impune ca obligaţia să fie executată numai de către
debitor.

10.2. Temeiul juridic al subfurnizării

168. Temeiul juridic al subfurnizării îl constituie, potrivit art. 1769 alin. (2) C. civ., un contract.
Contractul nu beneficiază de o denumire legală. Prin asemănare cu alte contracte în legătură cu care
s-a reglementat subcontractarea, contractul poate fi denumit contract de subfurnizare. Astfel, un
exemplu semnificativ este contractul de antrepriză, cu privire la care se reglementează expres
denumirea de contract de subantrepriză [art. 1852 alin. (1) C. civ.].
169. Părţile contractului de subfurnizare sunt: furnizorul iniţial, denumit furnizor principal, şi un
terţ faţă de contractul iniţial de furnizare, denumit terţ subcontractant. Deşi nu se prevede şi o altă
denumire pentru terţul subcontractant, prin asemănare cu alte contracte în legătură cu care s-a
reglementat subcontractarea, acesta poate fi denumit şi subfurnizor. Astfel, în privinţa contractului de
subantrepriză, acesta se încheie de către antreprenorul din contractul iniţial de antrepriză cu unul sau
mai mulţi subantreprenori (art. 1852 C. civ.).
170. Obiectul contractului de subfurnizare este reprezentat de efectuarea unei furnizări de produse
sau servicii. Furnizarea prezintă însă o particularitate semnificativă, reprezentată de faptul că
operaţiunea de furnizare coincide cu aceea la care furnizorul principal s-a obligat prin contractul de
furnizare iniţial. Această particularitate este de natură a schimba obiectul contractului, care nu mai
este o furnizare de produse sau servicii, ci efectuarea unei plăţi, respectiv efectuarea plăţii la care
este ţinut furnizorul principal în temeiul contractului de furnizare iniţial încheiat. Ca urmare a acestei
observaţii, contractul nu poate fi calificat drept un contract de furnizare, ci o convenţie privind
efectuarea plăţii datorate de furnizorul principal, în temeiul contractului iniţial de furnizare, cu
scopul liberării acestuia35. Prin contractul de subfurnizare se realizează deci o aplicaţie a art. 1474
C. civ., referitor la plata obligaţiei de către un terţ.
Având în vedere obiectul astfel configurat al contractului de subfurnizare, apare ca necesară analiza
naturii juridice a acestui contract, respectiv dacă este un contract de sine stătător sau este o varietate
a unui alt contract. Pentru formularea unei concluzii trebuie avute în vedere mai multe aspecte.
În primul rând, subfurnizarea nu poate fi calificată drept o varietate a contractului de
furnizare. Aşa cum rezultă din cele menţionate mai sus, obiectul contractului nu este operaţiunea de

35 Pe baza obiectului astfel determinat, subfurnizarea este contractul încheiat de către furnizorul iniţial, denumit
furnizor principal, şi terţul subcontractat, prin care acesta din urmă îşi asumă faţă de cel dintâi obligaţia de a executa
obligaţiile furnizorului principal decurgând din contractul de furnizare pe care acesta l-a încheiat cu beneficiarul.
Conf. univ. Andreea-Teodora Stănescu – extras curs – contractul de furnizare

furnizare de bunuri sau servicii, ci efectuarea unei plăţi constând într-o furnizare de bunuri sau servicii.
Situaţia se îndepărtează astfel de contractul de antrepriză, în care, potrivit art. 1852 alin. (3) C. civ.,
subantreprizei i se aplică regulile de la antrepriză.
În al doilea rând, subfurnizorul acţionează pe seama furnizorului principal. Astfel, potrivit
art. 1474 alin. (3) C. civ., terţul care efectuează plata în scopul liberării debitorului acţionează pe seama
acestuia. Nu se poate susţine însă teza conform căreia subfurnizorul acţionează şi în numele
furnizorului principal. Un argument în acest sens îl reprezintă prevederile art. 1770 C. civ. Potrivit
acestui text de lege, în cazul subcontractării, executarea contractului de furnizare rămâne sub
supravegherea furnizorului, care răspunde faţă de beneficiar pentru calitatea produselor şi a serviciilor
furnizate de terţul subcontractant. Din modul de redactare rezultă că art. 1770 C. civ. reglementează o
răspundere a furnizorului principal pentru o faptă a altei persoane, şi nu pentru fapta proprie, cum
ar fi fost dacă subfurnizorul ar fi acţionat şi în numele său. În consecinţă, subfurnizorul îşi asumă, prin
contractul de subfurnizare, obligaţia de a efectua plata ce incumbă furnizorului principal în
temeiul contractului de furnizare, în nume propriu şi pe seama furnizorului principal.
În concluzie, întrucât subfurnizorul efectuează o plată în numele său şi pe seama furnizorului
principal şi ţinând cont de faptul că plata a fost calificată drept un act juridic 36, în privinţa contractului de
subfurnizare se întrunesc cerinţele obiectului contractului de mandat fără reprezentare 37. Potrivit
art. 2039 alin. (1) C. civ., mandatul fără reprezentare este contractul în temeiul căruia o parte, numită
mandatar, încheie acte juridice în nume propriu, dar pe seama celeilalte părţi, numită mandant, şi îşi
asumă faţă de terţi obligaţiile care rezultă din aceste acte, chiar dacă terţii aveau cunoştinţă despre
mandat.
171. Efectele contractului de subfurnizare se nasc între furnizorul principal şi subfurnizor,
beneficiarul din contractul de furnizare neavând drepturi decurgând din acest contract. Din art. 1769 şi
art. 1770 C. civ. nu rezultă faptul că obiectul contractului de subfurnizare ar fi crearea de drepturi pentru
beneficiar, ci executarea obligaţiilor furnizorului principal. Drepturile beneficiarului sunt născute în
temeiul contractului de furnizare şi sunt executate prin intermediul subfurnizorului. În concluzie,
contractul de subfurnizare nu poate fi calificat drept o stipulaţie pentru altul. Ca efect al acestei
calificări, furnizarea de bunuri sau servicii de către subfurnizor nu este condiţionată de acordul
beneficiarului38.
Drepturile şi obligaţiile părţilor rezultă din contractul de subfurnizare, acesta completându-se cu
dispoziţiile supletive ale Codului civil. În materie sunt incidente prevederile special destinate a
reglementa contractul de subfurnizare şi cele reglementând contractul de mandat fără reprezentare. La
rândul lor, în temeiul art. 2039 alin. (2) C. civ., acestea se completează cu dispoziţiile reglementând
mandatul cu reprezentare. Principala obligaţie a subfurnizorului, rezultând din art. 1769-1770 C. civ.,
este aceea de a executa obligaţiile furnizorului principal, aşa cum acestea derivă din contractul de
furnizare iniţial.

36 GH. PIPEREA, Comentariu cu privire la art. 1769 C. civ., în FL.-A. BAIAS, E. CHELARU, R. CONSTANTINOVICI,
I. MACOVEI (coord.), Noul Cod civil. Comentariu pe articole, ed. a 2-a revăzută şi adăugită, Ed. C.H. Beck, Bucureşti,
2014, p. 1923. A se vedea şi M. EFTIMIE, Comentariu cu privire la art. 1769 C. civ., în Noul Cod civil. Comentarii,
doctrină şi jurisprudenţă, vol. III, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012, p. 120.
Descrisă în secţiunea referitoare la calificarea unui contract drept contract de furnizare, supra Capitolul III,
Secţiunea 3.

37Trebuie observat faptul că, la nivel doctrinar, subfurnizarea a fost calificată drept un mandat cu reprezentare,
subcontractantul comportându-se ca un mandatar cu reprezentare. A se vedea, în acest sens, T. PRESCURE, Curs
de contracte civile, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012, p. 103.

38 În cazul stipulaţiei pentru altul, potrivit art. 1286 C. civ., în caz de neacceptare a stipulaţiei de către beneficiar

se consideră că dreptul său nu a existat niciodată. Rezultă deci că, numai în caz de acceptare, promitentul poate
executa obligaţia asumată faţă de beneficiar. În caz de refuz, promitentul nu va mai avea temei juridic pentru
executarea obligaţiile asumate.
Conf. univ. Andreea-Teodora Stănescu – extras curs – contractul de furnizare

172. Neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a contractului de subfurnizare

constituie temei pentru angajarea răspunderii subfurnizorului. Astfel, neexecutarea corespunzătoare a
contractului de subfurnizare constituie, în acelaşi timp, şi o neexecutare corespunzătoare a contractului
de furnizare. Potrivit art. 1770 C. civ., într-o astfel de situaţie, beneficiarul are posibilitatea de a
angaja răspunderea furnizorului principal. La rândul său, furnizorul principal are drept de regres
împotriva subfurnizorului, pe temeiul contractului de subfurnizare.