DREPTUL COMERCIAL II

Prof.univ.dr. Crenguta Leaua

Contractul de furnizare

1. Noțiune
Potrivit art. 1766 alin. (1) din Codul civil, contractul de furnizare este acel contract prin care o
parte (denumită furnizor) se obligă să transmită proprietatea asupra unei cantități determinate de
bunuri și să le predea, la unul sau mai multe termene ulterioare încheierii contractului ori în mod
continuu, sau să presteze anumite servicii, la unul sau mai multe termene ulterioare încheierii
contractului ori în mod continuu, iar cealaltă parte (denumită beneficiar) se obligă să preia bunurile
sau să primească prestarea serviciilor și să plătească prețul lor.
Contractul de furnizare reprezintă unul dintre cele mai des întâlnite contracte în activitatea
economică. După cum reiese și din definiția dată de legiuitor la art. 1766 alin. (1) din Codul civil,
cel puțin una din părțile contractului, furnizorul, va fi o întreprindere economică.
De altfel, privit prin prisma sensului economic al noțiunii de comerț, și anume de schimb și
circulație a mărfurilor de la producător la consumator, contractul de furnizare își relevă locul
central ocupat în activitatea întreprinderilor economice: producătorii recurg la contracte de
furnizare deopotrivă pentru aprovizionarea cu materii prime, cât și pentru vânzarea produselor lor
către distribuitori, în vederea desfacerii pe piață. În egală măsură, furnizorii de utilități (gaze, apă
curentă, energie electrică) și de servicii (salubritate, telecomunicații, servicii digitale) încheie
contracte de furnizare cu clienții lor.

2. Izvoare
Contractul de furnizare este un contract numit. Reglementarea principală a contractului de
furnizare se regăsește în Codul civil, la art. 1766-17711.
Potrivit art. 1771 din Codul civil, dispozițiile privitoare la contractul de furnizare se completează
cu dispozițiile aplicabile contractului de vânzare, în măsura în care nu este prevăzută o

1
Pentru analiza contractului de furnizare în reglementarea Codului civil, a se vedea și St. Cărpenaru, Tratat de drept
comercial român, ed. a III-a revizuită potrivit noului Cod civil, Ed. Universul Juridic, București, 2012, p. 487-490; S.
Angheni, Drept comercial. Tratat, ed. a II-a, Ed. C. H. Beck, București, 2022, p. 514-519; V. Nemeș, G. Fierbințeanu,
Dreptul contractelor civile și comerciale. Teorie, jurisprudență, modele, ed. a II-a revizuită și adăugită, Ed. Hamangiu,
București, 2022, p. 149-165; Gh. Piperea, Contractul de furnizare, în Fl.-A.Baias, E. Chelaru, Rodica Constantinovici,
I. Macovei (coord.), Noul cod civil. Comentariu pe articole. Art. 1-2664, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2012, p. 1799-
1803; M. Eftimie, Contractul de furnizare, în M. Afrasinei (colectiv), Noul Cod civil. Comentarii, doctrină și
jurisprudență, vol. III, Art. 1650-2664, Ed. Hamangiu, București, 2012, p. 110-116; F. Moțiu, Contracte speciale.
Curs universitar, ed. a VIII-a, revăzută și adăugită, Ed. Universul Juridic, București, 2020, p. 117-124.

1
 DREPTUL COMERCIAL II
Prof.univ.dr. Crenguta Leaua

reglementare specială pentru contractul de furnizare2. Cu toate acestea, dreptul comun aplicabil
contractului de furnizare va fi diferit, în funcție de obiectul acestuia. Astfel, dacă obiectul unui
contract de furnizare constă în transmiterea dreptului de proprietate asupra unei cantități
determinate de bunuri, aspectele nereglementate în materia furnizării3 se vor supune dispozițiilor
Codului civil privitoare la contractul de vânzare, în temeiul art. 1771 Cod civil. Dacă, pe de altă
parte, obiectul unui contract de furnizare constă în prestarea unor servicii, atunci aspectele
nereglementate în materia furnizării se vor supune, în temeiul art. 1167 Cod civil4, dispozițiilor de
drept comun în materia contractelor5.
Deși ne vom apleca în principal în analiza contractului de furnizare asupra dispozițiilor
cuprinse în Codul civil, prezentăm în continuare, pe scurt, și alte izvoare speciale pentru raporturile
de furnizare.
Astfel, diferite varietăți ale contractului de furnizare își află izvoarele în acte normative speciale.
Spre exemplu, furnizarea serviciilor de utilități publice este reglementată prin Legea nr. 51/2006
serviciilor comunitare de utilități publice6; furnizarea energiei electrice și a gazelor naturale este
reglementată prin Legea nr. 123/2012 a energiei electrice și a gazelor naturale7; furnizarea
serviciilor de alimentare cu apă este reglementată prin Legea nr. 241/2006 a serviciului de
alimentare cu apă și de canalizare8; furnizarea serviciilor medicale este reglementată prin Legea
nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății9; furnizarea de conținut digital și de servicii
digitale către consumatori este reglementată prin Ordonanța de urgență nr. 141/2021 privind
anumite aspecte referitoare la contractele de furnizare de conținut digital și de servicii digitale10.
Față de aceste reglementări cuprinse în acte normative speciale, dispozițiile Codului civil
referitoare la contractul de furnizare constituie dreptul comun, urmând a se aplica doar pentru acele
aspecte asupra cărora legea specială nu dispune.
În situațiile în care beneficiarul contractului de furnizare are calitatea de consumator, va deveni
incidentă și legislația privind protecția consumatorului11, care guvernează cu precădere aspectele
2
În același sens dispune și art. 1651 din Codul civil: „Dispozițiile prezentului capitol [n.n. – contractul de vânzare]
privind obligațiile vânzătorului se aplică, în mod corespunzător, obligațiilor înstrăinătorului în cazul oricărui alt
contract având ca efect transmiterea unui drept, dacă din reglementările aplicabile acelui contract sau din cele
referitoare la obligații în general nu rezultă altfel.”
3
Spre exemplu, transferul riscului, garanția contra evicțiunii, garanția contra viciilor, garanția de conformitate,
garanția pentru buna funcționare.
4
Art. 1167 alin. (1) din Codul civil: „Toate contractele se supun regulilor generale din prezentul capitol.”
5
Ne referim la dispozițiile cuprinse în cuprinse în Cartea V, Titlul II, Capitolul I din Codul civil.
6
Publicată în M. Of. nr. 121 din 05.03.2013.
7
Publicată în M. Of. nr. 485 din 16.07.2012.
8
Publicată în M. Of. nr. 679 din 07.09.2015.
9
Publicată în M. Of. nr. 652 din 28.08.2015.
10
Publicată în M. Of. nr. 1248 din 30.12.2021.
11
Enumerăm aici principalele acte normative, respectiv Legea 296/2004 privind Codul consumului, republicată în M.

2
 DREPTUL COMERCIAL II
Prof.univ.dr. Crenguta Leaua

privind obligația pre-contractuală de informare a consumatorului de către furnizor, garanțiile

comerciale ale furnizorului, interdicția clauzelor abuzive.
În final, mai precizăm că atunci când contractul de furnizare se încheie în afara spațiilor comerciale
ale furnizorului sau la distanță, inclusiv prin mijloace electronice, vor deveni incidente și normele
speciale privind încheierea contractelor în afara spațiilor comerciale, respectiv la distanță12.

3. Caractere juridice
Contractul de furnizare este un contract consensual, sinalagmatic, cu titlu oneros, comutativ,
cu executare succesivă, și translativ de proprietate atunci când obiectul privește o cantitate
determinată de bunuri. În special în materia furnizării de utilități, contractul de furnizare este
deseori un contract de adeziune.
Contractul de furnizare este un contract consensual. Codul civil nesupunându-l vreunei condiții
de formă sau probă, este aplicabilă regula cu privire la libertatea formei13. Astfel, ca și contractul
de vânzare14, contractul de furnizare se încheie prin simplul acord de voință al părților.
Contractul de furnizare este un contract sinalagmatic, dând naștere la obligații reciproce și
interdependente în sarcina părților15. Astfel, furnizorul se obligă să transmită beneficiarului
proprietatea asupra unei cantități determinate de bunuri și să le predea ori să îi presteze anumite
servicii, în considerarea obligației reciproce a beneficiarului de a prelua bunurile sau primi
prestarea serviciilor și de a plăti prețul lor. Fiecare dintre părți are, față de cealaltă parte, deopotrivă
calitatea de debitor și de creditor.

Of. nr. 224 din 24.03.2008; Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorului, republicată în M.
Of. nr. 208 din 28.03.2007; Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor în
cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative,
publicată în M. Of. nr. 427 din 11.06.2014; Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor,
republicată în M. Of. nr. 208 din 28.03.2007; Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate
între profesioniști și consumatori, republicată în M. Of. nr. 543 din 03.08.2012.
12
În principal, Legea nr. 365/2002 privind comerțul electronic, republicată în M. Of. nr. 959 din 29.11.2006, dar și
unele norme cuprinse în Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 34/2014 (art. 6-16).
13
Art. 1178 din Codul civil: „Contractul se încheie prin simplul acord de voințe al părților, dacă legea nu impune o
anumită formalitate pentru încheierea sa valabilă.”
14
A se vedea C. Leaua, Dreptul afacerilor. Noțiuni generale de drept privat, Ed. Universul Juridic, București, 2012,
p. 128. A se vedea și V. Nemeș, G. Fierbințeanu, op. cit., p. 152.
15
Art. 1171 din Codul civil: „Contractul este sinalagmatic atunci când obligațiile născute din acesta sunt reciproce și
interdependente. În caz contrar, contractul este unilateral chiar dacă executarea lui presupune obligații în sarcina
ambelor părți.”

3
 DREPTUL COMERCIAL II
Prof.univ.dr. Crenguta Leaua

Contractul de furnizare este un contract cu titlu oneros. Așa cum este cazul tuturor contractelor
sinalagmatice, și în cazul contractului de furnizare, părțile urmăresc să își procure un avantaj în
schimbul obligațiilor asumate16.
Contractul de furnizare este un contract comutativ, existența drepturilor și obligațiilor părților
fiind certă, iar întinderea lor determinată sau cel puțin determinabilă la momentul încheierii
contractului17.
Contractul de furnizare este de regulă un contract cu executare succesivă, predarea bunurilor
ori prestarea serviciilor având loc la unul sau mai multe termene ulterioare încheierii contractului
ori în mod continuu. În doctrină se afirmă că o caracteristică esențială a contractului de furnizare
este continuitatea18, precum și că că existența unui interval de timp între momentul încheierii
contractului și momentele executării succesive a obligațiilor caracteristice este de esența
contractului de furnizare19. Revenim asupra acestor aspecte în cadrul secțiunii dedicate delimitării
contractului de furnizare de alte contracte.
Atunci când obiectul său material poartă asupra unei cantități determinate de bunuri, contractul
de furnizare este translativ de proprietate. Acest caracter este exprimat în însăși definiția de la art.
1766 alin. (1) din Codul civil (obligația principală a furnizorului constând în transmiterea
proprietății asupra unei cantități determinate de bunuri), precum și în regula cuprinsă la art. 1767
alin. (1) cu privire la momentul transmiterii dreptului de proprietate.
În privința furnizării ce are ca obiect prestarea de servicii, suntem de părere că se poate vorbi
despre caracterul translativ de proprietate în cazul în care serviciile prestate se materializează într-
un bun (de exemplu, serviciile de audit care se materializează într-un raport de audit)20.
Cu precădere în materia furnizării de utilități, contractul de furnizare este deseori un contract
de adeziune21. Furnizorii serviciilor de energie electrică, energie termică, apă curentă, gaze,
comunicații prin cablu, telefonie fixă sau mobilă, internet își impun de regulă propriile contracte
standard pre-formulate22, care nu sunt deschise negocierii și pe care beneficiarul le poate fie

16
Art. 1172 alin. (1) din Codul civil: „Contractul prin care fiecare parte urmărește să își procure un avantaj în schimbul
obligațiilor asumate este cu titlu oneros.”
17
Art. 1173 alin. (1) din Codul civil: „Este comutativ contractul în care, la momentul încheierii sale, existența
drepturilor și obligațiilor părților este certă, iar întinderea acestora este determinată sau determinabilă.”
18
V. Nemeș, G. Fierbințeanu, op. cit., p. 155.
19
M. Eftimie, Contractul de furnizare, în M. Afrasinei (colectiv), Noul Cod civil. Comentarii, doctrină și
jurisprudență, vol. III, Art. 1650-2664, Ed. Hamangiu, București, 2012, p. 110.
20
Pentru opinia contrară, a se vedea V. Nemeș, G. Fierbințeanu, op. cit., p. 152.
21
Art. 1175 din Codul civil: „Contractul este de adeziune atunci când clauzele sale esențiale sunt impuse ori sunt
redactate de una dintre părți, pentru aceasta sau ca urmare a instrucțiunilor sale, cealaltă parte neavând decât să le
accepte ca atare.”
22
Contractul ce cuprinde clauze standard nu este prin acest simplu fapt un contract de adeziune; esențială pentru
calificarea unui contract ca fiind un contract de adeziune este absența negocierii, beneficiarul neputând opta decât

4
 DREPTUL COMERCIAL II
Prof.univ.dr. Crenguta Leaua

accepta ca atare și încheia contractul, fie respinge, neîncheindu-se în acest caz niciun contract.
Aceeași situație se poate întâlni și în cazul furnizorilor care dețin monopoluri legale sau de fapt pe
o anumită piață, ceea ce face ca beneficiarii ce au nevoie de bunurile ori serviciile acestora să nu
poată evita încheierea de contracte cu aceștia, în condiții impuse23.

4. Condiții de validitate
Condițiile de validitate aplicabile contractului de furnizare sunt condițiile esențiale prevăzute
de art. 1179 din Codul civil: capacitatea de a contracta, consimțământul părților, obiectul
determinat și licit, cauza licită și morală.
Având în vedere că potrivit art. 1771 din Codul civil, dispozițiile privitoare la contractul de
furnizare se completează cu cele aplicabile contractului de vânzare, vor fi incidente în privința
condițiilor de validitate regulile de la vânzare, cu unele particularități referitoare la obiectul
obligațiilor principale ale părților.
4.1 Obiectul obligației principale a furnizorului

Obiectul obligației principale a furnizorului constă în furnizarea de bunuri sau prestarea de

servicii ori deopotrivă în furnizarea de bunuri și în prestarea de servicii.
O primă observație în privința obligației de furnizare a bunurilor pornește de la definiția cuprinsă
la art. 1766 alin. (1) din Codul civil, care prevede că furnizorul se obligă să transmită proprietatea
asupra unei cantități determinate de bunuri. De aici rezultă că bunurile ce pot face obiectul material
al obligației de furnizare nu pot fi decât bunuri mobile, generice. O a doua observație decurge din
reglementarea cuprinsă la art. 1767 alin. (1) din Codul civil, potrivit căruia proprietatea asupra
bunurilor se transferă de la furnizor la beneficiar în momentul predării acestora, și anume că
acestea nu trebuie să se afle în proprietatea furnizorului mai înainte de momentul predării. Art.
1767 alin. (1) din Codul civil se circumscrie regulii generale în materia transferului proprietății
asupra bunurilor de gen de la art. 1678 din Codul civil24.
În privința prestării unor servicii, obligația principală a furnizorului este o obligație de a face, și
nu una de a da, ca în cazul furnizării de bunuri.

între a accepta sau a refuza încheierea contractului.

23
A se vedea Gh. Piperea, op. cit., p. 1800.
24
Art. 1678 din Codul civil: „Atunci când vânzarea are ca obiect bunuri de gen, inclusiv bunuri dintr-un gen limitat,
proprietatea se transferă cumpărătorului la data individualizării acestora prin predare, numărare, cântărire, măsurare
ori prin orice alt mod convenit sau impus de natura bunului.”

5
 DREPTUL COMERCIAL II
Prof.univ.dr. Crenguta Leaua

Atunci când obligația principală a furnizorului constă atât în furnizarea de bunuri, cât și în prestarea
de servicii, calificarea contractului se va face, potrivit art. 1766 alin. (3) din Codul civil, în funcție
de obligația caracteristică și cea accesorie.
4.2 Obiectul obligației principale a beneficiarului

Obiectul obligației principale a beneficiarului constă în plata prețului. Prețul este de regulă
stabilit de părți, prin contract. Există însă situații când prețul este stabilit prin lege, fie prin
stipularea unor plafoane minime și maxime, fie prin definirea unor mecanisme ori formule de
calcul. Acesta este cazul-tip în furnizarea de utilități. În ipoteza modificării reglementării legale a
prețului în cursul executării contractului de furnizare, se disting două situații25. Astfel, dacă legea
nouă nu prevede în mod expres că prețul ori mecansimul de stabilire a prețului pe care aceasta le
stabilește se aplică și contractelor în curs, părțile vor continua să aplice prețul stabilit inițial în
contract. În schimb, dacă legea nouă prevede expres că se aplică și contractelor în curs, părțile au
opțiunea de a denunța contractul în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii. Pe durata
celor 30 de zile, prețul stabilit în contract va continua să se aplice.

5. Principalele obligații ale părților

Dispozițiile privind contractul de furnizare se completează, după cum am văzut, cu dispozițiile
privind contractul de vânzare. Astfel, reglemetarea obligațiilor principale ale părților unui contract
de vânzare se va aplica, cu unele specificități, și obligațiilor principale ale părților raportului juridic
de furnizare.
5.1 Obligațiile principale ale furnizorului

Principalele obligații ale furnizorului sunt: transmiterea dreptului de proprietate asupra

cantității determinate de bunuri ce face obiectul contractului, predarea bunurilor sau, după caz,
prestarea serviciilor ce fac obiectul contractului, precum și obligațiile de garanție contra viciilor
bunurilor furnizate și contra evicțiunii26.
5.1.1 Transmiterea dreptului de proprietate asupra cantității determinate de bunuri

Transmiterea dreptului de proprietate de la furnizor la beneficiar reprezintă principalul efect

juridic al contractului de furnizare.
Momentul transferului dreptului de proprietate este expres reglementat la art. 1767 alin. (1) din
Codul civil: proprietatea asupra bunurilor furnizate se transferă de la furnizor la beneficiar în

25
Art. 1768 alin. (2) și (3) din Codul civil.
26
În plus, întocmai ca vânzătorul dintr-un contract de vânzare, și furnizorul va răspunde pentru conformitatea bunurilor
furnizate, pentru buna lor funcționare, dacă este cazul, pentru calitatea acestora în termenul de valabilitate și pe durata
medie de utilizare etc.

6
 DREPTUL COMERCIAL II
Prof.univ.dr. Crenguta Leaua

momentul predării acestora. Astfel, specific contractului de furnizare, spre deosebire de vânzare,
este că transferul proprietății are loc la un moment ulterior încheierii contractului, iar furnizorul,
așa cum am văzut mai sus, nu trebuie să fie proprietarul bunurilor la momentul încheierii
contractului. Totodată, acest moment este expres identificat ca fiind acela al individualizării
bunurilor prin predare, spre deosebire de regula aplicabilă vânzării bunurilor de gen, potrivit căreia
proprietatea se transferă cumpărătorului la data individualizării acestora prin predare, numărare,
cântărire, măsurare ori prin orice alt mod convenit sau impus de natura bunului27.
În cazul în care furnizorul și beneficiarul se află la distanță unul de celălalt, contractul de
furnizare va fi dublat de un contract de transport. Atunci când expedierea bunurilor este în sarcina
furnizorului, acestea se vor considera predate beneficiarului la momentul predării lor de către
furnizor transportatorului, potrivit art. 1767 alin. (3) din Codul civil28. Drept urmare, dreptul de
proprietate trece de la furnizor la beneficiar la momentul predării bunurilor către transportator.
5.1.2 Predarea bunurilor și prestarea serviciilor

Atunci când obiectul contractului privește transmiterea proprietății asupra unei cantități
determinate de bunuri, furnizorul are obligația remiterii materiale a bunurilor către beneficiar, la
termenul sau termenele și în condițiile stabilite în contract, precum și să presteze beneficiarului
acele servicii necesare pentru furnizarea bunurilor, potrivit art. 1766 alin. (2) din Codul civil29.
În absența stipulațiilor părților cu privire la termenele și/sau condițiile predării, se vor aplica
regulile din materia vânzării, respectiv dispozițiile art. 1685-1694 din Codul civil.
Un aspect important în legătură cu momentul predării bunurilor privește transferul riscului
pieririi totale sau parțiale a acestora de la furnizor la beneficiar. Întrucât dispozițiile Codului civil
privitoare la contractul de furnizare nu reglementează acest aspect, în lipsă de stipulație contrară a
părților, se va aplica regula generală în materia contractelor translative de proprietate. Astfel,
potrivit art. 1274 din Codul civil, cât timp bunul nu este predat, riscul contractului rămâne în
sarcina debitorului obligației de predare, chiar dacă proprietatea a fost transferată dobânditorului.
Drept urmare, dacă bunurile pier mai înainte să fi fost predate, se disting două situații:
a) dacă beneficiarul nu a fost pus în întârziere cu privire la preluarea bunurilor riscul va fi
suportat de furnizor, care va trebui să procure beneficiarului bunuri de același gen ori, în
caz contrar, să restituie prețul dacă plata a fost făcută de beneficiar
b) dacă beneficiarul a fost pus în întârziere cu privire la preluarea bunurilor, atunci
beneficiarul, și nu furnizorul, va suporta riscul pieirii bunurilor.

27
Art. 1678 din Codul civil.
28
Art. 1767 alin. (3) din Codul civil: „Când expedierea produselor este în seama furnizorului, produsele recepționate
sunt socotite predate beneficiarului pe data predării lor către cărăuș.” Legiuitorul folosește termenul de cărăuș,
întrebuințat în vechiul Cod comercial, abrogat prin intrarea în vigoare a actualului Cod civil. Actuala reglementare
consacră termenul de transportator.
29
Spre exemplu, poate constitui serviciu necesar furnizării bunurilor încărcarea acestora în mijlocul de transport atunci
când furnizorului îi revine expedierea.

7
 DREPTUL COMERCIAL II
Prof.univ.dr. Crenguta Leaua

Dacă bunurile pier după ce au fost predate beneficiarului, riscul va fi suportat de acesta.
Beneficiarul nu va avea astfel dreptul nici la înlocuirea bunurilor de către furnizor și nici la
restituirea prețului.
Atunci când obiectul contractului privește prestarea de servicii, acestea vor fi furnizate potrivit
înțelegerii părților, Codul civil neconținând dispoziții specifice în acest sens.
5.1.3 Garanția contra viciilor bunurilor

În temeiul art. 1771 din Codul civil, se vor aplica regulile de la vânzare și în privința
obligației furnizorului de garanție contra viciilor aparente și ascunse ale bunurilor furnizate.
Viciile aparente trebuie constate la momentul preluării bunurilor. Potrivit art. 1767 alin. (2)
din Codul civil, preluarea bunurilor se face prin recepția de către beneficiar, ocazie cu care se
identifică și se constată cantitatea și calitatea acestora.
Viciile ascunse trebuie denunțate de beneficiar într-un termen rezonabil de la data descoperirii
lor. Termenul rezonabil, potrivit art. 1709 alin. (1) din Codul civil, se stabilește după natura
împrejurărilor. Când însă beneficiarul este profesionist, iar bunurile furnizate sunt mobile
corporale – ceea ce reprezintă majoritatea situațiilor în cazul contractelor de furnizare –
beneficiarul este ținut, în conformitate cu art. 1710 alin. (2) din Codul civil, să denunțe viciile
ascunse în termen de două zile lucrătoare de la data descoperirii lor.
În temeiul garanției contra viciilor, beneficiarul are dreptul să solicite și să obțină fie înlăturarea
viciilor de către furnizor sau pe cheltuiala acestuia, fie înlocuirea bunului vândut cu un bun de
același fel, însă lipsit de vicii, fie reducerea prețului, fie rezilierea contractului. Opțiunea față de
unul dintre aceste remedii prevăzute la art. 1710 din Codul civil aparține beneficiarului. Cu toate
acestea, la cererea furnizorului și în funcție de gravitatea viciilor, scopul contractului și
împrejurările specifice, instanța poate cenzura opțiunea beneficiarului și dispune un alt remediu
dintre cele enumerate.
5.1.4 Garanția contra evicțiunii

În temeiul art. 1771 din Codul civil, furnizorul unei cantități determinate de bunuri are obligația
garanției contra evicțiunii, în condițiile art. 1695 din Codul civil.
5.2 Obligațiile principale ale beneficiarului

Principalele obligații ale beneficiarului sunt: preluarea și recepția bunurilor sau, după caz, a
serviciilor și plata prețului.
5.2.1 Preluarea și recepția

Potrivit art. 1767 alin. (2) din Codul civil, beneficiarul are obligația preluării bunurilor, adică
luarea lor în posesie, fie direct de la furnizor, fie de la transportatorul căruia furnizorul i le-a
încredințat pentru transport.

8
 DREPTUL COMERCIAL II
Prof.univ.dr. Crenguta Leaua

Preluarea se face prin recepție, ocazie cu care trebuie identificată și constatată cantitatea și
calitatea bunurilor ori a serviciilor. Recepția semnifică astfel obligația beneficiarului de a inspecta
bunurile sau, după caz, a verifica prestarea serviciilor și de a denunța de îndată eventuale vicii
aparente ori neconformități. În lipsa recepției, se prezumă că bunurile au fost furnizate sau, după
caz, serviciile au fost prestate în conformitate cu dispozițiile contractului30, cu consecința decăderii
beneficiarului din dreptul de a reclama viciile aparente ale bunurilor sau deficiențe în prestarea
serviciilor.
Față de redactarea art. 1767 alin. (2) din Codul civil, și anume că „preluarea bunurilor se face prin
recepția de către beneficiar”, preluarea și recepția nu constituie două obligații distincte, ci o
obligație complexă, cu pluralitate de obiecte, conjunctivă31.
În practică, recepția se face prin încheierea unui proces verbal în care se consemnează cantitatea
și calitatea bunurilor (ori a serviciilor, regulile fiind aceleași).
În măsura în care beneficiarul refuză sau nu se prezintă la locul sau data convenite de părți pentru
preluarea bunurilor, furnizorul îl poate pune în întârziere și poate depune bunurile într-un depozit,
la dispoziția și pe cheltuiala beneficiarului32.
5.2.2 Plata prețului

Beneficiarul are obligația de a plăti prețul stabilit de părți în contract sau prin lege33. În măsura
în care beneficiarul nu plătește prețul, furnizorul are la dispozițiile remediile prevăzute de Codul
civil în materia vânzării, respectiv:
a) suspendarea executării propriei obligații de predare până la achitarea prețului (excepția de
neexecutare)34;
b) solicitarea executării silite a obligației de plată35;
c) rezilierea contractului, cu plata de daune interese36.

30
Art. 1690 din Codul civil.
31
A se vedea cu privire la obligațiile complexe conjunctive L. Pop, I. F. Popa, S. I. Vidu, Drept civil. Obligațiile, ed.
a II-a, revizuită și adăugită, Ed. Universul Juridic, București, 2020, p. 475-476.
32
Art. 1726 alin. (1) din Codul civil.
33
A se vedea secțiunea 4.2 de mai sus.
34
Art. 1693 din Codul civil.
35
O particularitate în materia executării silite a obligației de plată a prețului apare la contractele de furnizare de utilități
publice. Potrivit art. 42 alin. (61) din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, factura emisă
pentru serviciile de utilități publice constituie titlu executoriu. Același regim îl are și factura individuală pentru
serviciul de alimentare cu apă și de canalizare, potrivit art. 31 alin. (17) din Legea nr. 241/2006 a serviciului de
alimentare cu apă și canalizare.
36
Art. 1549 alin. (1) din Codul civil.

9
 DREPTUL COMERCIAL II
Prof.univ.dr. Crenguta Leaua

6. Subcontractarea
Contractul de furnizare nefiind de principiu un contract inutitu personae, este permisă
subcontractarea furnizării bunurilor sau a serviciilor către un terț ori de câte ori părțile nu au
interzis expres această posibilitate în contract și nici natura bunurilor sau serviciilor furnizate nu
impune executarea personală de către furnizor.
Potrivit art. 1769 alin. (2) din Codul civil, există subcontractare ori de câte ori bunul sau
serviciul ce face obiectul contractului este în fapt furnizat, în tot sau în parte, de către un terț cu
care furnizorul a subcontractat în acest scop.
Executarea contractului de furnizare rămâne însă sub supravegherea furnizorului, acesta fiind
în continuare răspunzător față de beneficiar pentru calitatea produselor și a serviciilor furnizate
chiar și în caz de subcontractare. Aceasta întrucât în cazul subcontractării se stabilește un raport
juridic între furnizor și terțul subcontractant, față de care beneficiarul este străin și, deci, nu îi este
opozabil. Furnizorul va avea însă împotriva subcontractantului un drept de regres, recunoscut
expres de art. 1770 din Codul civil.

7. Încetarea contractului de furnizare

Codul civil nu cuprinde dispoziții cu privire la încetarea contractului de furnizare și nici a
contractului de vânzare, drept urmare se vor aplica regulile generale de încetare a contractelor,
cuprinse la art. 1321-1323 din Codul civil.

8. Delimitare față de alte contracte

Contractul de furnizare prezintă importante asemănări, în special cu contractul de vânzare, dar
și cu alte contracte, precum contractul de antrepriză.
8.1 Delimitarea față de contractul de vânzare

Atât contractul de furnizare, cât și contractul de vânzare sunt contracte translative de

proprietate, sinalagmatice, cu titlu oneros și comutative. Întocmai ca la vânzare, contractul de
furnizare îl obligă pe furnizor să transfere dreptul de proprietate și să predea bunurile, iar pe
beneficiar să le preia și să plătească prețul.
O primă diferență între cele două contracte privește obiectul acestora. Spre deosebire de
vânzare, ce poate avea ca obiect numai transferul dreptului de proprietate, contractul de furnizare
poate avea ca obiect și prestarea de servicii, în mod independent sau accesoriu față de înstrăinarea
unor bunuri.

10
 DREPTUL COMERCIAL II
Prof.univ.dr. Crenguta Leaua

O a doua diferență se identifică prin raport la obiectul material al obligației de transmitere a

proprietății. Dacă printr-un contract de vânzare pot fi înstrăinate atât bunuri mobile, cât și imobile,
prin contractul de furnizare pot fi înstrăinate doar bunuri mobile.
De asemenea, prin contractul de vânzare pot fi înstrăinate atât bunuri individual determinate,
cât și bunuri generice. Or, contractul de furnizare nu poate privi decât bunuri de gen („cantități
determinate de bunuri”).
O a treia diferență privește momentul transferului dreptului de proprietate. Regula în cazul
contractului de vânzare este că proprietatea se transferă la momentul înțelegerii părților asupra
bunului vândut și a prețului. În cazul contractului de furnizare, proprietatea asupra bunurilor se
transmite beneficiarului la momentul predării acestora.
O a patra diferență decurge din modul de executare a prestațiilor. Contractul de vânzare este
esențialmente un contract cu executare uno ictu, pe când contractul de furnizare este de regulă un
contract cu executare succesivă.
Delimitarea între contractul de furnizare și cel de vânzare poate fi mai dificilă în practică,
atunci când se pune problema calificării unei convenții concrete între părți ca fiind fie furnizare,
fie vânzare a unor bunuri de gen. Astfel, dacă părțile au încheiat o convenție prin care au stabilit
transmiterea proprietății asupra unei cantități anume de bunuri, cu predare la un termen ulterior
încheierii contractului, respectiva convenție va fi susceptibilă de calificare pe de o parte ca vânzare
a unor bunuri de gen, în sensul art. 1678 din Codul civil37 și, pe de altă parte, ca furnizare. Aceasta
întrucât definiția contractului de furnizare de la art. 1766 alin. (1) din Codul civil nu impune ca
predarea să se facă la mai multe termene ulterioare încheierii contractului38, ci prevede că poate
avea loc și la un singur termen ulterior acestui moment. Într-o astfel de situație, calificarea va avea
în vedere în primul rând prevederile convenției părților cu privire la momentul transferului
dreptului de proprietate și posibilitatea de individualizare a bunurilor după natura lor. Dacă părțile
au convenit că proprietatea se transferă la momentul predării, iar bunurile, prin natura lor, nu
puteau fi individualizate mai înainte, atunci în conformitate cu dispozițiile art. 1767 alin. (1) din
Codul civil, convenția va fi calificată drept contract de furnizare. Dimpotrivă, dacă din convenția
părților nu rezultă momentul transferului dreptului de proprietate, iar bunurile, după natura lor,
pot fi individualizate înainte de predare, ne regăsim în ipoteza reglementată de art. 1678 din Codul
civil, convenția părților fiind o vânzare de bunuri generice.

37
Art. 1678 din Codul civil: „Atunci când vânzarea are ca obiect bunuri de gen, inclusiv bunuri dintr-un gen limitat,
proprietatea se transferă cumpărătorului la data individualizării acestora prin predare, numărare, cântărire, măsurare
ori prin orice alt mod convenit sau impus de natura bunului.”
38
Cum este cazul contractelor esențialmente cu executare succesivă – de exemplu, contractul de societate, contractul
de locațiune, contractul de rentă viageră.

11
 DREPTUL COMERCIAL II
Prof.univ.dr. Crenguta Leaua

8.2 Delimitarea față de contractul de antrepriză

Contractul de antrepriză este contractul prin care o parte, denumită antreprenor, se obligă ca,
pe riscul său, să execute o anumită lucrare, materială ori intelectuală, sau să presteze un anumit
serviciu pentru beneficiar, în schimbul unui preț39.
Astfel, spre deosebire de contractul de furnizare, cel de antrepriză poate avea ca obiect
executarea de lucrări (și nu furnizarea de bunuri generice) sau prestarea unui serviciu, însă fără
caracter de continuitate. Totodată, față de dispozițiile art. 1871 alin. (1) din Codul civil, contractul
de antrepriză este de regulă un contract încheiat intuitu personae.

9. Unele particularități ale furnizării în raporturile dintre profesioniști și

consumatori
Astfel cum am arătat mai sus cu prilejul enumerării izvoarelor speciale, atunci când
beneficiarul contractului de furnizare are calitatea de consumator40, va deveni incidentă legislația
privind protecția consumatorului.
Nu ne propunem să trecem în revistă drepturile consumatorilor în relația cu furnizorii, întrucât
aceasta ar depăși cu mult cadrul acestei lucrări, ci doar să semnalăm, pe de o parte, câteva
particularități pe care le considerăm relevante pentru un studiu general al contractului de furnizare
și, pe de altă parte, o noutate legislativă constând în reglementarea dedicată furnizării de conținut
digital și servicii digitale. Ne vom referi astfel în cele ce urmează la interzicerea clauzelor abuzive
în contractele de furnizare încheiate cu consumatorii, la cerințele de formă impuse contractelor de
furnizare încheiate cu consumatorii în afara spațiilor comerciale și la distanță și la particularitățile
contractelor de furnizare a conținutului digital și a serviciilor digitale.
9.1 Interzicerea clauzelor abuzive în contractele de furnizare încheiate cu consumatorii

Legea nr. 193/2000 interzice clauzele abuzive în contractele încheiate între profesioniști și
consumatori41. În definiția legii, clauza abuzivă este clauza contractuală care nu a fost negociată
direct cu consumatorul și care, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează,
în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ
între drepturile și obligațiile părților42.

39
Art. 1851 alin. (1) din Codul civil.
40
Consumator este orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care acționează în scopuri
din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale (art. 2 pct. 2 din Ordonanța
Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor).
41
Republicată în M. Of. nr. 543 din 03.08.2012.
42
Art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000.

12
 DREPTUL COMERCIAL II
Prof.univ.dr. Crenguta Leaua

Legea instituie o seriei de prezumții cu privire la caracterul abuziv al clauzelor contractuale.

Cu titlu general, art. 4 alin. (2) din Legea nr. 193/2000 prevede că se prezumă că nu au fost
negociate direct cu consumatorul clauzele cuprinse în contractele standard pre-formulate sau
condițiile generale de vânzare practicate de în mod uzual de profesionist pe piața produsului sau
serviciului respectiv. Profesionistul poate răsturna prezumția făcând dovada cu privire la existența
negocierilor.
De asemenea, Legea nr. 193/2000 cuprinde în anexă o listă exemplificativă a clauzelor considerate
abuzive, clasificate în următoarele categorii: clauze care dau dreptul profesionistului să modifice
unilateral contractul, fără a avea un motiv întemeiat care să fi fost precizat în contract; clauze care
restrâng sau anulează dreptul consumatorului de a denunța sau de a rezilia unilateral contractul;
prevăd că prețul produselor este determinat la momentul livrării sau permit vânzătorilor de produse
ori furnizorilor de servicii dreptul de a crește prețurile fără să acorde consumatorului dreptul de a
denunța contractul în cazul unei disproporții semnificative față de prețul convenit la momentul
încheierii contractului; dau dreptul profesionistului să înceteze contractul încheiat pentru o durată
nedeterminată fără o notificare prealabilă rezonabilă.
În practică, cel mai frecvent a fost constatat de către instanțele de judecată caracterul abuziv al
clauzelor penale sub forma penalităților de întârziere disproporționate, inserate în contractele de
furnizare a serviciilor de telefonie mobilă și internet43.
Constatarea caracterului abuziv al unei clauze poate fi făcută fie personal, fie prin intermediul
organelor abilitate prin lege, acestea urmând să nu producă niciun efect asupra consumatorului44.
Clauzele abuzive inserate în contractele cu consumatorii sunt considerate nescrise. Astfel, în
măsura în care contractul poate fi executat și în absența acestor clauze, iar consumatorul este de
acord cu executarea lui, contractul va rămâne în vigoare. Dacă însă după înlăturarea clauzelor
considerate abuzive contractul nu își mai poate produce efectele, consumatorul poate solicita
rezilierea lui și daune-interese45.
9.2 Contractele de furnizare încheiate în afara spațiilor comerciale și la distanță

Astfel cum am arătat mai sus, contractul de furnizare este, în reglementarea Codului civil, un
contract consensual. Acest caracter juridic nu se menține întru totul în cazul contractelor de
furnizare încheiate cu consumatorii în afara spațiilor comerciale sau la distanță.
Potrivit Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor în
cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii46, un contract în afara spațiilor comerciale este orice

43
CAB 344/2021 din 24-mar-2021. A se vedea și V. Nemeș, G. Fierbințeanu, op. cit., p. 162-164.
44
Art. 6 din Legea nr. 193/2000.
45
436/2021 Tb Maramureș
46
Publicată în M. Of. nr. 427 din 11.06.2014.

13
 DREPTUL COMERCIAL II
Prof.univ.dr. Crenguta Leaua

contract încheiat în prezența fizică simultană a părților, ori ulterior abordării personale și
individuale a consumatorului, într-un loc care nu este spațiul comercial al profesionistului. Un
contract la distanță este orice contract încheiat între profesionist și consumator, fără prezența fizică
simultană a profesionistului și a consumatorului, cu utilizarea exclusivă a unuia sau a mai multor
mijloace de comunicare la distanță, până la și inclusiv în momentul în care este încheiat
contractul47. Pentru aceste contracte, legiuitorul impune atât un conținut minimal48, dar și anumite
condiții de formă.
Astfel, dacă un contract de furnizare între un profesionist și un consumator se încheie fie în
afara spațiilor comerciale, fie la distanță, forma scrisă este impusă de Ordonanța de Urgență a
Guvernului nr. 34/2014.
Potrivit art. 7 alin. (2) din Ordonanță, furnizorul profesionist are obligația de a pune la dispoziția
cumpărătorului un exemplar original al contractului încheiat în afara spațiilor comerciale, semnat,
sau confirmarea contractului pe suport hârtie ori, dacă consumatorul este de acord, pe un alt suport
durabil49.
În cazul contractelor încheiate la distanță, art. 8 alin. (7) din aceeași Ordonanță cuprinde obligația
profesionistului de a transmite consumatorului confirmarea încheierii contractului, pe un suport
durabil, într-un termen rezonabil din momentul încheierii contractului la distanță și cel târziu la
momentul livrării produselor sau înainte de începerea prestării serviciului solicitat. De asemenea,
art. 8 alin. (9) prevede că momentul încheierii contractului la distanță îl constituie momentul
confirmării, pe un suport durabil, de către furnizor a acceptării comenzii transmise de consumator.
Totodată, atunci când un contract la distanță se încheie prin telefon, profesionistul are obligația să
confirme oferta consumatorului, pe un suport durabil, iar contractual nu își va produce efecte decât
după ce consumatorul a semnat oferta sau după ce și-a trimis consimțământul scris50.
Așadar, dacă în cazul contractelor de furnizare încheiate cu consumatorii în afara spațiilor
comerciale forma scrisă este impusă de lege ad probationem, în cazul celor încheiate la distanță,
prin mecanismul cererii și ofertei, cel puțin acceptarea ofertei (confirmarea comenzii) trebuie să

47
Art. 2 pct. 7 și 8 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 34/2014.
48
Art. 6 alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 34/2014 stabilește cerințele de informare pentru
contractele la distanță și cele în afara spațiilor comerciale, a căror transmitere către consumator condiționează formarea
valabilă a contractului și care obligatoriu trebuie să se regăsească în contractul dintre părți.
49
Suportul durabil este definit drept orice instrument care permite consumatorului sau profesionistului să stocheze
informații care îi sunt adresate personal, într-un mod accesibil pentru referințe ulterioare pentru o perioadă de timp
adecvată, în vederea informării, și care permite reproducerea neschimbată a informațiilor stocate (art. 2 pct. 10 din
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 34/2014). Poate constitui suport durabil, de exemplu, un e-mail de confirmare,
transmis pe adresa furnizată de consumator. Simpla afișare a informației pe website-ul furnizorului nu va îndeplini
această cerință (a se vedea în acest sens jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene - de ex., Hotărârea din 5
iulie 2012, Content Services (C-49/11, EU:C:2012:419)).
50
Art. 8 alin. (6) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 34/2014.

14
 DREPTUL COMERCIAL II
Prof.univ.dr. Crenguta Leaua

îmbrace forma scrisă pentru formarea valabilă a contractului.

9.3 Furnizarea de conținut digital și de servicii digitale

Reglementarea furnizării de conținut digital și de servicii digitale încheiate între profesioniști

și consumatori este o noutate legislativă, fiind introdusă în dreptul pozitiv prin Ordonanța de
Urgență a Guvernului nr. 141/2021 privind anumite aspecte referitoare la contractele de furnizare
de conținut digital și de servicii digitale51.
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 141/2021 se aplică oricărui contract în care
profesionistul furnizează sau se angajează să furnizeze consumatorului conținut digital52 sau un
serviciu digital53, iar consumatorul plătește sau se angajează să plătească un preț, precum și în
cazul în care consumatorul furnizează în contraprestație date cu caracter personal54. Ordonanța nu
se aplică în cazul conținutului digital sau serviciilor digitale încorporate în bunuri sau
interconectate cu acestea și furnizate împreună cu bunurile în temeiul unui contract de vânzare
referitor la bunurile respective, indiferent dacă conținutul digital sau serviciul digital respectiv este
furnizat de către vânzător sau de către un terț55.
Obligațiile principale ale părților unui contract de furnizare de conținut digital și de servicii
digitale sunt aceleași ca în cazul furnizării reglementate de Codul civil, cu unele particularități în
ceea ce îl privește pe furnizor:
a) obligația principală a furnizorului este de a pune la dispoziția consumatorului conținutul sau
serviciul fără întârzieri nejustificate, după încheierea contractului. Obligația de furnizare se
consideră îndeplinită atunci când (i) conținutul digital sau orice mijloc adecvat pentru
accesarea sau descărcarea conținutului digital devine disponibil sau accesibil pentru
consumator sau pentru un echipament fizic sau virtual ales de consumator în acest scop sau,
după caz, (ii) serviciul digital devine accesibil pentru consumator sau pentru un echipament

51
Publicată în M. Of. nr. 1248 din 30.12.2021. Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 141/2021 transpune în dreptul
intern Directiva (UE) 2019/770. Transpunerea este una fidelă textului directivei, diferențe existând în materia excepției
de neexecutare (i.e., consumatorul are dreptul de a suspenda executarea obligației de plată în caz de neconformitate a
conținutului sau serviciului digital) și a garanțiilor comerciale (i.e., perioada de garanție de 5 ani de la data furnizării;
obligația furnizorului de a elibera un certificat de garanție, în limba română, cu conținut reglementat).
52
Conținut digital înseamnă date produse și furnizate în format digital.
53
Serviciu digital înseamnă un serviciu ce prezintă una dintre următoarele caracteristici:
a) permite consumatorului crearea, prelucrarea, stocarea sau accesarea datelor în format digital;
b) permite schimbul de date în format digital încărcate sau create de consumator sau de alți utilizatori ai serviciului
respectiv sau orice altă interacțiune cu aceste date.
54
Cu excepția cazului în care aceste date sunt prelucrate exclusiv de către profesionist pentru furnizarea conținutului
digital sau a serviciului digital sau pentru a-i permite profesionistului să respecte cerințele legale la care este supus, și
în niciun alt scop.
55
Vânzarea de bunuri cu elemente digitale intră în obiectul de reglementare al Ordonanței de Urgență a Guvernului
nr. 140/2021 privind anumite aspecte referitoare la contractele de vânzare de bunuri, publicată în M. Of. nr. 1245 din
30.12.2021.

15
 DREPTUL COMERCIAL II
Prof.univ.dr. Crenguta Leaua

fizic sau virtual, ales de consumator în acest scop56;

b) furnizorul este obligat să garanteze pe beneficiar împotriva evicțiunii, precum și împotriva
neconformității conținutului sau serviciului digital. Garanția de conformitate comportă
deopotrivă o componentă subiectivă și una obiectivă. Astfel, conținutul sau serviciul digital
respectă cerințele subiective de conformitate dacă: (i) respectă descrierea, cantitatea și
calitatea și deține funcționalitatea, compatibilitatea, interoperabilitatea și alte caracteristici
prevăzute în contract; (ii) corespunde scopului special pentru care consumatorul îl solicită,
pe care consumatorul l-a adus la cunoștința comerciantului cel târziu în momentul încheierii
contractului şi pe care comerciantul l-a acceptat; (iii) este furnizat împreună cu toate
accesoriile, toate instrucțiunile, inclusiv de instalare, şi cu toate serviciile de asistență pentru
clienți, conform contractului; (iv) este furnizat cu actualizări conform dispozițiilor
contractului57.
Conținutul sau serviciul digital respectă cerințele obiective de conformitate dacă: (i)
corespunde scopurilor pentru care s-ar utiliza în mod normal conținut digital sau serviciile
digitale de același tip; (ii) respectă cantitatea și deține calitățile și caracteristicile de
performanță, inclusiv în materie de funcționalitate, compatibilitate, accesibilitate,
continuitate și securitate, care sunt normale pentru conținutul digital sau serviciile digitale
de același tip și la care consumatorul se poate aștepta în mod rezonabil, având în vedere
natura conținutului digital sau a serviciului digital și ținând seama de orice declarație publică
făcută de comerciant sau în numele acestuia sau de alte persoane din etapele anterioare ale
lanțului de tranzacții, mai ales în anunțuri publicitare sau pe etichetă58; (iii) dacă este cazul,
este furnizat împreună cu orice accesorii și instrucțiuni pe care consumatorul se poate
aștepta în mod rezonabil să le primească; (iv) este în conformitate cu orice versiune de
testare sau prezentare a conținutului digital sau a serviciului digital pusă la dispoziție de
comerciant înainte de încheierea contractului59.
c) durata garanției de conformitate este de 5 ani de la data furnizării60. În caz de
neconformitate, consumatorul are dreptul, iar furnizorul este obligat să asigure măsuri
corective, constând în aducerea în conformitate a conținutului/serviciului digital, o reducere
proporțională a prețului sau încetarea contractului61. În caz de încetare a contractului,
furnizorul rambursează consumatorului fie toate sumele plătite în temeiul contractului, fie
cota-parte din preț ce corespunde perioadei de neconformitate.

56
Art. 4 alin. (2) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 141/2021.
57
Art. 6 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 141/2021.
58
Furnizorul nu va fi ținut de declarațiile publice dacă fie nu le-a cunoscut sau nu putea să le cunoască, fie le-a rectificat
până la momentul încheierii contractului, fie acestea nu au influențat decizia de achiziție a consumatorului.
59
Art. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 141/2021.
60
Art. 10 (2) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 141/2021.
61
Art. 13 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 141/2021.

16
 DREPTUL COMERCIAL II
Prof.univ.dr. Crenguta Leaua

Cazurile de încetare a contractului de furnizare de conținut digital și de servicii digitale sunt

cele generale, prevăzute de Codul civil, dispozițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.
141/2021 reglementând efectele rezilierii contractului de către consumator pentru motive de
neconformitate care nu poate remediată și pentru motive de modificare a conținutului sau
serviciului digital cu impact negativ asupra accesului sau utilizării conținutului sau serviciului
digital.
În aceste cazuri, consumatorul își exercită dreptul de a rezilia contractul printr-o declarație
către furnizor, iar rezilierea operează de la data transmiterii acestei declarații furnizorului. În cazul
rezilierii contractului, furnizorul rambursează consumatorului în termen de 14 zile toate sumele
plătite în temeiul contractului sau, după caz, cota-parte din prețul plătit care corespunde perioadei
în care conținutul digital sau serviciul digital nu a fost în conformitate, precum și orice parte din
prețul plătit de consumator în avans pentru perioada rămasă din durata contractului, care ar fi urmat
să se deruleze dacă contractul nu ar fi încetat. Rambursarea se va face, de principiu, utilizând
același mijloc de plată și în orice caz fără comisioane relaționate suportabile de consumator.
Consumatorul, pe de altă parte, se va abține de la a utiliza conținutul digital sau serviciul digital și
de la a-l pune la dispoziție terților, după încetarea contractului. De asemenea, în măsura în care
conținutul digital a fost furnizat pe un suport material, consumatorul, la cererea și pe cheltuiala
comerciantului, îi va returna acestuia suportul material, fără întârzieri nejustificate.

17
 DREPTUL COMERCIAL II
Prof.univ.dr. Crenguta Leaua

Verificarea cunoștințelor

1. Întrebări de verificare

1. Ce este contractul de furnizare?

2. Care este dreptul comun aplicabil contractului de furnizare ce are drept obiect transmiterea
proprietății asupra unei cantități determinate de bunuri? Dar cel aplicabil contractului de
furnizare ce are drept obiect prestarea de servicii?
3. Ce fel de bunuri pot constitui obiectul material al obligației de furnizare de bunuri?
4. Care este momentul transferului dreptului de proprietate asupra unei cantități determinate de
bunuri de la furnizor la beneficiar? Dar al riscului pieririi totale sau parțiale a bunurilor?
5. Ce efecte juridice are recepția bunurilor de către beneficiar?

2. Teste grilă
1. Contractul de furnizare este un contract:
a) cu titlu oneros, sinalagmatic, real;
b) consensual, aleatoriu, de adeziune;
c) cu titlu oneros, sinalagmatic, comutativ.
2. Contractul de furnizare poate avea ca obiect:
a) bunuri mobile și imobile, precum și servicii;
b) bunuri mobile, fungibile, precum și servicii;
c) bunuri alienabile și inalienabile, precum și servicii.
3. La momentul încheierii contractului de furnizare, furnizorul:
a) trebuie să fie titularul dreptului de proprietate asupra bunurilor ce fac obiectul contractului;
b) trebuie să dețină cu orice titlu bunurile ce fac obiectul contractului;
c) nu trebuie să fie proprietarul bunurilor ce fac obiectul contractului.
4. Dacă prețul unui contract de furnizare este stabilit prin lege, iar acesta se majorează pe durata
executării contractului:
a) beneficiarul are obligația de a continua să îl plătească pe toată durata contractului, dacă
legea prevede expres că prețul nou se aplică și contractelor în curs;
b) beneficiarul poate rezilia contractul;
c) beneficiarul are obligația de a continua să îl plătească, dacă legea prevede expres că prețul
nou se aplică și contractelor în curs, pe o durată de 30 de zile de la intrarea în vigoare a
legii.
5. Dreptul de proprietate se transmite beneficiarului unui contract de furnizare:

18
 DREPTUL COMERCIAL II
Prof.univ.dr. Crenguta Leaua

a) la momentul încheierii contractului;

b) la momentul remiterii materiale a bunurilor;
c) la momentul individualizării bunurilor prin numărare, cântărire sau măsurare, după natura
lor.
6. Dacă părțile unui contract de furnizare se află la distanță una față de cealaltă, iar furnizorul
expediază bunurile printr-un transportator, atunci:
a) furnizorul suportă riscul pieririi bunurilor până când acestea sunt preluate de beneficiar;
b) furnizorul suportă riscul pieririi bunurilor până la predarea lor către transportator;
c) furnizorul suportă riscul pieririi bunurilor până la întocmirea procesului verbal de recepție.
7. Dacă beneficiarul constată că bunurile recepționate sunt afectate de vicii, acesta:
a) poate să solicite furnizorului și să obțină înlocuirea lor, cu unele similare, dar de o calitate
superioară;
b) să solicite furnizorului și să obțină înlăturarea viciilor, cu condiția ca beneficiarul să achite
costul manoperei;
c) să solicite furnizorului și să obțină reducerea corespunzătoare a prețului.
8. Dacă beneficiarul refuză să preia bunurile, furnizorul:
a) este obligat la restituirea prețului;
b) îl poate pune în întârziere pe beneficiar;
c) va trebui să suporte costurile cu depozitarea și conservarea bunurilor.
9. Dacă furnizorul subcontractează prestarea serviciilor către un terț, iar prestarea este
defectuoasă:
a) beneficiarul poate pretinde despăgubiri de la terțul subcontractant;
b) beneficiarul poate solicita terțului subcontractant refacerea serviciilor defectuoase ori
reducerea prețului;
c) beneficiarul se poate îndrepta doar împotriva furnizorului.
10. În cazul constatării caracterului abuziv al unor clauze inserate în contractul de furnizare,
beneficiarul-consumator:
a) este obligat să continue executarea, până la obținerea unei hotărâri judecătorești;
b) este obligat să continue executarea, până la formularea unei cereri de chemare în judecată
împotriva furnizorului.
c) nu este obligat să continue executarea, clauzele abuzive fiind considerate de lege nescrise.

3. Studii de caz
1. A, o societate cu sediul în București, încheie la data de 15.01.2022 un contract de furnizare
cu B, o societate din Iași, prin care A se obligă să producă și să îi transmită lui B dreptul
de proprietate asupra unei cantități de 600 l vopsea metalizată pentru suprafețe exterioare.
Părțile au prevăzut în contract că livrarea se va face în cantități egale, la 05.02.2022 și la
20.02.2022, prețul urmând a fi plătit în tranșe egale la aceleași date. La data de 30.01.2022

19
 DREPTUL COMERCIAL II
Prof.univ.dr. Crenguta Leaua

B plătește însă integral prețul. La data de 05.02.2022, A livrează doar 100 l vopsea
metalizată și îl informează pe B că, din cauza unor dificultăți de producție, îi va putea livra
diferența integrală de cantitate la 20.02.2022. La data de 20.02.2022, a livrează doar 200 l
vopsea metalizată și solicită o prelungire a termenului cu încă 2 luni. B răspunde că nu este
de acord și că va solicita rezilierea contractului, motivând că la rândul său a contractat față
de terți obligația de a livra aceeași vopsea și că întârzierea îi cauzează prejudicii.
B dă în judecată pe A, solicitând instanței să pronunțe rezilierea contractului și să îl oblige
pe A la restituirea prețului aferent celor 300 l vopsea nelivrată, precum și la plata de
despăgubiri constând în (i) lipsa de folosință a sumei de bani plătite cu titlu de preț la data
de 30.01.2022, de la această dată și până la pronunțarea hotărârii și (ii) sumele plătite de B
co-contractanților săi cu titlu de penalități de întârziere.
Cerințe:
a) Ce fel de contract au încheiat A și B? Arătați cu argumente dacă este un contract de
vânzare sau un contract de furnizare.
b) Dacă ați fi avocatul lui A, ce apărări ați formula în fața instanței de judecată?
c) Ce soluție va pronunța instanța de judecată?

2. A, o societate cu sediul în București, încheie cu B, o societate cu sediul în Istanbul, un

contract pe termen lung pentru achiziția anuală de la B a unei cantități de aproximativ 20 t
de mătase naturală nevopsită, cu livrare în portul din Constanța, între 10 și 16 iunie a
fiecărui an. Părțile nu au prevăzut în contract în sarcina cui revine transportul, însă în primii
doi ani cheltuielile aferente au fost suportate de B.
În al treilea an de contract, A comandă cantitatea de 20 t de bumbac, iar B emite factura,
însă cu o sumă semnificativ mai mică decât în anii anteriori. A crede ca B i-a făcut o
reducere și nu cere lămuriri. B încarcă marfa pe vas pentru transport, însă pe mare are loc
o furtună și aceasta este distrusă în totalitate.
Cerințe:
a) Ce fel de contract au încheiat A și B? Arătați cu argumente dacă este un contract de
vânzare sau un contract de furnizare.
b) Cine suportă riscul pieririi mărfii din cauza furtunii de pe mare? Argumentați.
c) Poate A obține restituirea prețului plătit? Dar despăgubiri? Dacă da, arătați care sunt
acestea.

20