Leoaic tnr, iubirea

Nichita Stnescu

n perioada postbelic, genul liric a suferit numeroase transformri, cauzate de noul context
politic, care a impus o ideologizare a poeziei, prin literatura proletcultist. Neomodernismul apare,
astfel, n perioada 60 -70, ca o orientare ce aduce o redescoperire a sensibilitii, a emoiei estetice i
nnoirea limbajului poetic. Aceast micare, anticipat de Nicolae Labi i iniiat de poeii
generaiei 60, precum Nichita Stnescu, Marin Sorescu, Cezar Baltag, Ion Alexandru sau Ana
Blandiana, rennoad legturile pierdute cu poezia modernist interbelic, printr-o autentic resurecie
a lirismului i ndeprtarea de realismul socialist.
n acest context, poezia lui Nichita Stnescu se remarc prin fora de a surprinde lectorul,
predispoziia ludic i subtilitatea metaforelor. Poeziile sale ofer un adevrat spectacol lingvistic,
dublat de autenticitatea tririlor i profunzimea meditaiei lirice. Creaia sa evolueaz pe parcursul
mai multor etape. Prima etap, care include volumele Sensul iubirii i O viziune a sentimentelor,
surprinde entuziasmul eului n faa miracolului de a fi, iubirea fiind vzut ca sentiment fundamental,
care st la baza existenei eului, oferind posibilitatea de a metamorfoza realitatea dup tiparele
luntrice. A doua etap cuprinde poezii meditative, ilustrnd scindarea eului, ultima etap fiind
caracterizat de dimensiunea ludic i intertextualitate. Dac primul volum, Sensul iubirii,
nfieaz un univers n plin genez, n cel de-al doilea, O viziune a sentimentelor, este
valorificat fora iubirii de a reinventa universul.
Poezia Leoaic tnr, iubirea ilustreaz rentoarcerea spre marile teme ale creaiei lirice,
propunnd un mod subiectiv de receptare a sentimentului iubirii, prin plasarea sa la baza existenei
eului. Datorit valorii cosmogonice a ntlnirii eului cu sentimentul, poezia poate fi considerat att
ca aparinnd liricii erotice, ct i ca art poetic, leoaic tnr simboliznd, n acest caz, muza.
Nichita Stnescu considera poezia ca fiind o descindere a realitii n cuvnt, conturnd o
realitate secund n interiorul limbajului, sau o desprindere a cuvntului de realitate i conturarea unei
lumi de noi sensuri.
Tema poeziei este reprezentat de atitudinea fiinei care ntlnete iubirea, aceasta modificndu-
i universul interior. Discursul liric se concretizeaz ntr-o confesiune, o mrturisire a propriei aventuri
a descoperirii sentimentului. Motivul central al poeziei, care devine laitmotiv, este cel al leoaicei,
asociat cu iubirea sau cu inspiraia artistic.
Titlul conine o metafor ce materializeaz sentimentul, situndu-l n sfera forei i ferocitii,
dar i a nobleei, nlnd fiina. Leoaica poate, de asemenea, face trimitere la un ritual cinegetic.
Apoziia marcheaz o concretizare a abstractului, oferind cheia de descifrare a mesajului poetic.
Elementele de prozodie nscriu opera n direcia modernist. Strofele sunt inegale ca numr de
versuri, msura este fluctuant, continuitatea discursului se identific prin scrierea cu litere mici in
poziie iniial i a ingambamentului, iar rima alb se mpletete cu rima pereche sau imperfect.
Discursul liric este divizat n 3 secvene, n care este reliefat un ceremonial al ntlnirii cu iubirea, de
la apariia sentimentului pn la metamorfoza fiinei.
Prima secventa surprinde intalnirea cu iubirea, momentul revelrii acesteia, ntemeindu-se pe
un scenariu proiectat prin verbele la perfect compus ntr-un timp irevocabil.Vizualizat, sentimentul ia
forma leoaicei care pndise-n ncordare mai demult, sugerndu-se imposibilitatea fiinei de a se
sustrage acestui sentiment devastator. Epitetul metaforic coltii albi transcrie o imagine puternica
vizuala, accentuand ideea de agresivitate, dar si de puritate. Versul m-a mucat leoaica azi, de fa
figureaz poetic revelarea brusc a iubirii. Repetitia cuvantului fata exprima ideea ca indrgostitul
nu-si poate ascunde trairile, ca acestea ii sunt imprimate pe chip. Conotatiile temporale exacte
sugereaza ideea ca iubirea e receptata cu luciditate si nu are nevoie de timp pentru a capata forta
necesara, e o traire instantanee, foarte puternica.
A doua secventa surprinde forta de transfigurare pe care o are sentimentul asupra eului care
duce la recrearea lumii, reinterandu-se metaforic momentul genezei si deodata in jurul meu natura/
Se facu un cerc. Situata in centrul universului, fiinta este proiectata in afara timpului, reusind sa
modeleze lumea dupa tiparul sau launtric. Elementele de cosmogonie sunt stilizate, reduse la dou
simboluri, cel al cercului i cel al apelor primordiale, sugernd forta ntemeietoare a erosului. Cercul,
metafora a perfectiunii poate face trimitere si la mitul androginic subliniindu-se astfel forta iubirii de
a permite atingerea absolutului. Imaginea saltului privirii spre inalt este simultana cu inaltarea auzului
intr-o miscare ascensionala catre un loc al cantecului si al zborului tocmai langa ciocarlii. Este
sugerata astfel iesirea fiintei din limitele materiale, transcenderea pe care o presupune trairea acestui
sentiment. Metafora curcubeului taiat in doua ambiguizeaza sensurile prin pluralitate semnificatiilor:
simbol biblic al armoniei si al impacarii, element care indica directia spre paradis sau imagine a
unitatii in diversitate.
Cea de-a treia secventa surprinde transfigurarea indragostitului care nu se mai recunoaste.
Formele anterioare de cunoastere, gndirea, contemplarea i rostirea, sugerate prin 3 metafore cu
valoare se simbol ( spranceana, tampla si barbia) sunt inlocuite cu un alt mod de receptare a
lumii ilustrat de sentimentul iubirii. Imponderabilitatea simturilor pune in lumina astfel
dematerializarea fiintei care prin trairea erosului capata aureola unui desert in stralucire.
Metafora leoaica aramie cu miscarile viclene asociaza iubirea cu un joc al seductiei caruia
indragostitul nu i se poate opune. Finalul poeziei evidentiaza intrarea fiintei intr-o alta dimensiune a
carei stralucire se perpetueaza in eternitate, fapt sugerat atat de repetitia structurii inca o vreme cat
si de punctele de suspensie.
Noutatea viziunii poetice este reliefata la nivelul limbajului prin surprinzatoare asocieri
metaforice, concretizarea abstractului sau ambiguitatea sensurilor. Versurile libere sustin libertatea
fluxului ideilor, reliefand astfel intensitatea sentimentelor.
Sursele expresivitatii sugestiei se regasesc la fiecare nivel al limbajului poetic. La nivel
morfosintactic marcile lirismului subiectic, formele pronumelui personal la persoana intai singular, au
un dublu efect: sustin caracterul confesiv si puncteaza sentimentul de uimire. La nivel lexico-
semantic, campul semantic al fiintei este realizat prin termenii fata, privirea, auzul, mana,
spranceana, tampla, barbie. Campul semantic al timpului: azi, deodata, inca-o vreme
este semnificativ prin trecerea dinspre repere specifice spre nedefinit.
In opinia mea, atitudinea poetica de supraunere apoeziei cu iubirea prin asumarea starii de
gratie este o modalitate de cunoastere a lumii proprie literaturii, respectiv poeziei. Ea se dovedeste
specifica artistului in masura in care el este chemat sa redescopere si sa redimensioneze realitatea,
astfel incat aceasta sa transceanda concretul lumii.
In conluzie,