Reologia fluidelor de interes biologic

Reologia fluidelor cu rol de substituient de plasma

Consideratii teoretice
La fluidele reale, în timpul curgerii apar forte de frecare interna între straturile
moleculare care curg cu viteze diferite. Aceste forte, numite forte de vascozitate, tind
sa anuleze miscarea relativa a straturilor si ele sunt cu atat mai mari cu cat viteza
relativa a straturilor este mai mare. Pentru caracterizarea mişcării unui fluid este
necesară cunoaşterea:
– distribuţiei vitezelor,
– distribuţiei presiunii,
– distribuţiei temperaturii în masa de fluid.
Aceşti parametri depind de o serie de factori ca:
– forma şi dimensiunile spaţiului de curgere,
– debitul fluidului,
– campul de forţe care acţionează asupra fluidului, etc.

Marimi vascozimetrice
a) Vascozitatea dinamica, , a unui fluid se defineste conform legii lui Newton
ca fiind egala cu raportul intre tensiunea tangentiala,  (care determina curgerea
laminara a fluidului) si gradientul de viteza de curgere, dv/dx :
dv 
   (1)
dx dv / dx
Unitatea de masura in sistemul CGS pentru vascozitatea dinamica este Poise-ul (1
cP = 3.6 kg•m-1h-1). ~n sistemul SI unitatea de vascozitate dinamica este
Pascal•secunda (1Pa•s = 1kg•m-1s-1)
b) Vascozitatea cinematica, , se defineste prin relatia:

 (2)

unde  este densitatea fluidului. Vascozitatea cinematica se masoara in stockes (1
St = 10 –4 m2 s –1).
Vascozimetrele cu capilara, larg utilizate pentru masurarea vascozitatii
solutiilor de polimeri, permit stabilirea vascozitatii dinamice daca se cunoaste
constanta capilarei :
  At (3)
in care  este densitatea solutiei iar t este timpul de curgere prin capilara a unui
volum determinat de solutie. Constanta capilarei, A, depinde de raza si lungimea
capilarei, de volumul de lichid care curge prin capilara si de inaltimea hidrostatica a
coloanei de lichid. Curgerea fluidelor prin capilara vascozimetrului se supune legii
Hagen- Poiseuille :
Reologia fluidelor de interes biologic
r 2 hg
 t  At (4)
8V0 l
in care r este raza capilarei.
h = inaltimea hidrostatica a coloanei de lichid sub actiunea careia are loc
curgerea prin capilara;
g = acceleratia gravitationala;
 = densitatea lichidului;
V0 = volumul de lichid care curge prin capilara;
t = timpul de curgere prin capilara a unui volum V0 de lichid.

c) vascozitatea relativa (raport de vascozitate) se defineste ca fiind raportul

dintre vascozitatea dinamica a solutiei si vascozitatea dinamica a solventului
masurate cu un anumit vascozimetru, la o anumita concentratie a solutiei si la o
temperatura data :
 At t
 rel    (5)
 0 A 0 t 0  0 t 0
unde  si 0 sunt vascozitatile dinamice ale solutiei si respectiv solventului, la o
anumita temperatura,  si 0 sunt densitatile solutiei si respectiv solventului la
aceeasi temperatura, iar t si t0 reprezinta timpii de curgere prin capilara solutiei si,
respectiv, solventului.
Intrucat de regula se lucreaza la concentratii foarte mici ale solutiei de
polimer,   0 si deci se poate scrie :
t t
 rel   (6)
 0t0 t0
d) vascozitatea specifica (increment de vascozitate) se defineste prin relatia :
  0
 sp    rel  1 (7)
0
vascozitatea specifica, la fel ca si vascozitatea relativa depind de concentratia
solutiei, astfel ca diverse masuratori efectuate la concentratii diferite nu pot fi
comparate intre ele. Pentru a aduce la un numitor comun, dependenta vascozitatii
de concentratia solutiei, se introduc doua noi marimi vascozimetrice, de natura unor
indici, vascozitatea redusa si vascozitatea inerenta.

e) vascozitatea redusa (indice de vascozitate) :

   0  sp
 red   (8)
0 c c
unde c este concentratia solutiei de polimer.
f) vascozitatea inerenta ( indice logaritmic de vascozitate) :
ln( /  0 ) ln  rel
 inh   (9)
c c
g) vascozitatea intrinseca (indice de vascozitate limita - IVL) cunoscut in
literatura de specialitate si sub denumirea de indice de vascozitate Staudinger, poate
fi definita atat in raport cu indicele de vascozitate cat si in raport cu indicele
Reologia fluidelor de interes biologic
logaritmic de vascozitate, prin extrapolarea lor la concentratie 0 si la gradient de
viteza de curgere, dv/dx = 0 :
[ ]  lim  red  lim ( sp / c) (10)
c 0 c 0
d / dx  0 d / dx  0

[ ]  lim  inh  lim ( rel / c) (11)

c 0 c 0
d / dx  0 d / dx  0

Marimile rel si sp sunt adimensionale, iar marimile red, inh si  au
dimensiunile volumuli specific si se exprima in mod curent in g/cm3 sau g/dl.

Vascozitatea sangelui
Vascozitatea apei la temperatura camerei este 1 cP = 0,01 P, iar a sangelui
(la temperatura corpului) este cuprinsa între 0,02 si 0,04 P. Vascozitatea sangelui
variaza cel mai mult cu temperatura si cu numarul de hematii pe unitatea de volum.
Vascozitatea fluidelor newtoniene (η) nu depinde de viteza de curgere si nici de
presiune (η = const.). Exista si fluide reale nenewtoniene, care nu satisfac relatia de
proportionalitate între forta de vascozitate si gradientul vitezei, deoarece
vascozitatea lor depinde de viteza de curgere sau de presiune.
Vascozitatea sangelui depinde de concentratia hematiilor, care, prin forma lor
discoidala, maresc rezistenta la curgere (frecarea interna) a sangelui. În anemie,
concentratia hematiilor este redusa, ceea ce micsoreaza vascozitatea sangelui, în
timp ce o concentratie ridicata a hematiilor creste vascozitatea. În plus, daca viteza
de curgere a sangelui creste, hematiile tind sa se orienteze pe directia de curgere,
astfel încat scade rezistenta la curgere. Vascozitatea sangelui scade deci atunci
cand viteza de curgere creste. Aceasta proprietate defineste sangele ca fluid
nenewtonian pseudoplastic si se datoreaza faptului ca sangele nu este un fluid
omogen, ci o suspensie. În componenta sangelui intra plasma sanguina si
elementele figurate, cum ar fi globulele rosii (eritrocite sau hematii), mai multe tipuri
de globule albe (leucocite) si trombocite. În conditii normale, plasma sanguina este
de 1,2 – 1,6 ori mai vascoasa decat apa, iar sangele de 2 – 4 ori. Plasma este un
fluid newtonian.
Reologia fluidelor de interes biologic
Globulele albe: diametru 10 mm, concentratie (4-11)´103/mm3.
Trombocite: diametru 1,5–3 mm, concentratie ~(15-40)´104/mm3.
Dintre elementele figurate, practic numai hematiile influenteaza vascozitatea
sangelui (fiind mult mai numeroase – cca. 96%). Vascozitatea sangelui creste
aproximativ exponential cu hematocritul (H). Valoarea optima a hematocritului este
definita ca valoarea pentru care cantitatea de hemoglobina ce poate intra în capilare
este maxima. Aceasta cantitate este proportionala cu raportul H/h. La om, H/h este
maxim cand H = 48% (valoarea optima a hematocritului).

Sangele reprezinta o suspensie de elemente celulare (50% din volumul sau)

într-o solutie apoasa (plasma) de electroliti, neelectroliti si substante
macromoleculare (dispersie coloidala), fiind asadar un sistem dispers complex. Din
punct de vedere al vascozitatii, sangele este un lichid nenewtonian, pseudoplastic. În
cazul unei suspensii vascozitatea sistemului depinde atat de mediul de dispersie
(plasma în cazul sangelui), cat si de particulele aflate în suspensie, fiind functie de
volumul total al acestor particule.
Valoarea vascozitatii sangelui la temperatura de 370C este de aproximativ
3cP. Vascozitatea relativa a sangelui în raport cu apa (napa = 0,70 cP), va fi, în
medie:nrelativ=nsange/napa=4
Vascozitatea sanguina relativa la subiectii sanatosi are valori cuprinse între
3,9 si 4,9, fiind puternic dependenta de varsta (atinge maximul de 4,9 la varste
cuprinse între 35 – 40 de ani).
Datorita compozitiei neomogene a sangelui, vascozitatea acestuia variaza cu
valoarea hematocritului, cu viteza de curgere si cu raza vasului de sange.
Hematocritul reprezinta procentul de elemente figurate, în special hematii, dintr-un
anumit volum de sange. Deoarece plasma este un lichid newtonian, elementele
figurate sunt cele care confera sangelui caracterul nenewtonian. Prin urmare,
vascozitatea sangelui va fi mai mare acolo unde densitatea de elemente figurate
este mai mare.
La omul sanatos, valoarea hematocritului este de 40 – 45%, variind în functie
de varsta si sex. Hematocritul si dozarea hemoglobinei, ajuta la punerea unui
diagnostic mai precis de anemie (hematocrit scazut şi hemoglobina scazuta).
Vascozitatea sangelui variaza cu viteza de curgere, scazand cu cresterea
acesteia, datorita deformarii elastice a eritrocitelor. Scade, de asemenea, cand
diametrul vasului devine mai mic decat 1 mm (în capilare).
Reologia fluidelor de interes biologic
Vascozitatea serului da indicatii referitoare la proportia si calitatea proteinelor
cuprinse în el. În stare normala, la o temperatura de 37oC, vascozitatea specifica a
serului uman este constanta, cu fluctuatii mici în intervalul 1,64 – 1,69. În stari
patologice, Vascozitatea serului variaza mult, putand lua valori cuprinse în intervalul
1,5 – 3. În timp ce prezenta substantelor cristaloide în ser (uree, NaCl) nu modifica
sensibil vascozitatea serului, cresterea procentului de proteine duce la marirea
vascozitatii acestuia.
Folosirea coloizilor artificiali prezinta o mare importanţa in domeniul medical din
punct de vedere clinic, prin faptul ca evita infectarea cu virusul H.I.V. şi cel al hepatitei
B, precum şi prin avantajele date de proprietaţile reologice şi efectul lor anti-sludge,
comparativ cu sangele conservat. Literatura de specialitate evidenţiaza faptul ca
albuminele reprezinta circa 60% din totalul proteinelor plasmatice. Avand o
conformaţie globulara, albumina confera fluidelor intravasculare o vascozitate redusa,
insa datorita concentraţiei mari (aproximativ 4,5g/dl) este responsabila de circa 75-
80% din presiunea osmotica a plasmei umane. Gelatinele sunt cunoscute ca fiind
utilizate ca inlocuitori de plasma, perfuziile cu soluţii de gelatina crescand volumul
plasmatic fara a produce o creştere semnificativa a tensiunii arteriale, produsele
comerciale find gelatine simple sau modificate cu reactivi si chiar materiale reticulate.
Gelatina este obtinuta prin hidroliza partiala a colagenului, are o masa
moleculara mai redusa si o distributie mai larga a masei moleculare. Gelatina
formeaza solutii coloidale cu apa si, prin urmare, este considerata un hidrocoloid. Spre
deosebire de ceilalti hidrocoloizi, gelatina prezinta o multifunctionalitate crescuta.
Comportarea sa fizico-chimica este determinata de secventa de aminoacizi din
molecule, de structura spatiala, distributia masei moleculare, precum si de conditiile
de mediu (pH, tarie ionica, temperatura). Conformatia de triplu helix a colagenului nu
mai este întalnita în cazul gelatinei, forma colagenica ce are o configuratie aleatorie a
lanturilor polipeptidice
Gelatina supusa unei temperaturi sub temperatura de gelifiere îsi poate reface
partial conformatia de triplu helix. Gradul de hidroliza al gelatinei poate fi stabilit, ca si
în cazul colagenului, prin determinarea continutului de amine primare din solutia de
degradare.
Proprietatile termo-fizice ale gelatinei sunt dependente în mare parte de
continutul de apa si de procesul de obtinere. Temperatura de varf a gelatinei în
procesul de denaturare este apropiata de cea a colagenului (59 – 62,5 C), dar acesta
din urma prezinta o entalpie de denaturare (asociata cu tranzitia de faza) mult mai
larga.
Cea mai importanta proprietate tehnologica a gelatinei este reversibilitatea
acesteia în functie de temperatura. Pentru ca gelatina este un amestec de lanturi
polimerice de lungimi diferite, aceasta nu formeaza solutii reale, ci solutii coloidale,
care la temperatura scazuta se transforma în geluri, iar la încalzire revin în stadiul de
solutie.
O solutie diluata de gelatina poate fi considerata un fluid Newtonian, cu o
comportare pur vascoasa. Daca aceasta solutie este supusa unei temperaturi
scazute, vor fi initiate schimbari structurale (interactiuni hidrofilice si hidrofobice între
moleculele de gelatina) pana la formarea unui gel, schimbare de faza numita tranzitie
sol-gel. Acest sistem va avea natura solida si caracteristici vasco-elastice.
Reologia fluidelor de interes biologic
Reologia sistemelor de gelatina/apa este importanta în aplicatiile biomedicale si
depinde de tipul de gelatina, concentratia gelatinei, temperatura si timpul de racire. O
solutie de gelatina adusa rapid la o temperatura joasa nu are timpul necesar formarii
unei retele stabile prin legaturi de hidrogen si va avea în consecinta o rezistenta mai
scazuta. Vascozitatea solutiilor de gelatina este invers proportionala cu temperatura si
direct proportionala cu valoarea concentratiei.

Scopul lucrarii
Se vor determina modificarile conformationale in solutii apoase de gelatina si
se va analiza influenta concentratiei si temperaturii asupra caracteristicilor reologice,
comparandu-le cu ale unei solutii standard de albumina.

Materiale si aparatura
- Vascozimetre cu capilara
- Cronometru
- Termostat
- Pipete gradate
- Flacoane cotate
- Gelatina
- Albumina serica umana
- Apa distilata
- Para de cauciuc

Modul de lucru
Se prepara sase solutii diferite de gelatina in apa distilata, solutii avand
cocentratia cuprinsa in domeniul 0.1 – 0.01 g/cm3, ai caror timpi de curgere se
determina cu un vascozimetru Ubbelohde. In acelasi timp se prepara si solutie apoasa
de albumina serica umana de concentratie 0.1g/cm3. Se determina timpul de curgere
al solutiilor la urmatoarele valori de temperatura : 25oC, 30oC, 37oC, 40oC.
Mentinerea constanta a temperaturii vascozimetrului se asigura cu prin
introducerea lui in bai de termostatare. Pentru una si aceeasi solutie se fac mai multe
citiri ale timpului de curgere prin capilara si se calculeaza valoarea medie aritmetica.
In timpul determinarilor temperatura baii de termostatare in care este plasat
vascozimetrul nu trebuie sa aiba variatii mai mari de 0.2C.
Dupa ce s-au efectuat citirile necesare pentru o solutie, vascozimetrul se
goleste si se spala bine cu solventul folosit la prepararea solutiei respective.

Prelucrarea datelor experimentale

Valorile medii ale timpilor de curgere masurati experimental se noteaza cu t0
pentru solvent si cu ti pentru solutiile de diverse concentratii ci.
Reologia fluidelor de interes biologic

Tab. 1 Valori de vascozitate pentru solutii de gelatina si albumina

Nr. ci Temperatura, ti rel
probei (g/cm3) o
C (s)
0 0
1

BIBLIOGRAFIE
1. Asandei, N., Bulacovschi, V., Nicu, M., Daranga, M., Ivanoiu, M.,
Mihailescu, C. – Fizico – chimia polimerilor. Sinteze – analize –
caracterizare, Editura “Gh. Asachi”, Iasi, 1995
2. Simionescu, Cr., Vasiliu-Oprea, Cl., Bulacovschi, V., Simionescu, B.,
Negulianu, Cl. – Chimie macromoleculara, Editura Didactica si
Pedagogica, Bucuresti, 1985