Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Metabolismul Grad Ii
Metabolismul Grad Ii
Energia necesară proceselor de biosinteză provine în cea mai mare parte din desfacerea
legăturilor macroergice ale diferiţilor compuşi. În funcţie de capacitatea de producere a
energiei, organismele se împart în :
14. Metabolismul
Metabolismul este una din proprietăţile fundamentale materiei vii alături de reproducere şi
excitabilitate. Metabolismul constă în schimbul permanent de materie şi energie dintre
organism şi mediu. Cuprinde toate procesele fizice şi chimice de organizare, autoîntreţinere şi
de manifestare a materiei vii.
Metabolismul cuprinde două procese antagonice, aflate în echilibrul dinamic:
anabolismul ,care constă în sinteza de substanţe organice complexe caracteristice
organismului, şi catabolismul, care constă în degradarea substanţelor organice, cu
eliberare de energie.
Procesele metabolice se desfăşoară simultan, sunt catalizate enzimatic, sunt reversibile şi
interconectate. Din motive didactice, sunt tratate separat: metabolismul substanţelor organice
(glucide ,lipide, proteine ), metabolismul energetic şi metabolismul mineral. Procesele
metabolice care se desfăşoară la nivel celular constitue metabolismul intermediar.
14 .1. METABOLISMUL GLUCIDIC
. Glucidele îndeplinesc în organism trei roluri esenţiale: energogenetic (predominant)
,structural (în structura substanţelor complexe) şi funcţional (exemplu: ribozele acizilor
nucleici)
Monozaharidele absorbite din intestin sunt transportate prin vena portă la ficat. Toate
monozaharidele sunt transformate în glucoză. Glucoza constituie forma finală de transport şi
utilizare a glucidelor Din ficat, glucoza poate urma mai multe căi:
A. Glucoza sangvină. Aceasta ,împreună cu cea din alte lichide ale corpului, are
concentraţia de 1 g/l şi se menţine constantă. Această constantă poartă numele
de glicemie *. Cantitatea medie totală de glucoză din organism este de aproximativ 55 g(tab
31).
B. Catabolizarea glucozei . Se desfăşoară prin două mecanisme :anaerob (glic
oliza) şi aerob .
a) Glicoliza * este procesul catabolic care constă dintr-o succesiune de reacţii catalizate
enzimatic, ce realizează transformarea moleculei de glucoză în două molecule de acid piruvic şi
eliberarea a două molecule de ATP. În glicoliza musculară rezultă acid lactic, care este
transformat în faza de refacere în acid piruvic. Glicoliza poate porni de la glucoză sau de la
acid piruvic. În ultimul caz este necesară în prealabil glicogenoliza, proces de eliberare a
glucozei din depozitele de glicogen (fig. 14. 1).
b) Degradarea aerobă continuă procesele oxidative anaerobe şi se desfăşoară în
mitocondrii. Degradarea aerobă determină ,într-oprimă fază, transformarea acidului piruvic în
acetil coenzima A.
Acetil Co A pătrunde în ciclul Krebs* unde, printr-un şir de procese oxidoreducătoare, se
realizează oxidarea completă. Rezultă: două molecule de
CO 2 ,pentru fiecare moleculă de acetil Co A, H+, care după ce parcurge lanţul respirator, împreună cu O2
Acizii graşi sunt degradaţi prin oxidare până la acetil CoA numai în micondrii. Acetil CoA poate
pătrunde în ciclul Krebs, generând CO 2,H2O şi ATP.; poate genera acizi graşi sau poate participa
la procesul de gluconeogeneză (fig.14. 1)
Randamentul energetic al degradării acizilor graşi este mai ridicat de cel glucidic (tab 34. )
c) Transaminarea este calea de sinteză a unor aminoacizi neesenţiali prin transferul grupării
aminice de la un aminoacid donor la un cetoacid.
Cetoacizii aminaţi pot fi rezultaţi prin dezaminare sau pot fi produşi de degradare ai glucidelor,
lipidelor şi proteinelor, corelându-se asfel căile metabolice ale celor trei tipuri de substanţe
organice.
categorii de metode :
Sedentarism 50 hcal/h
Activităţi fizice uşoare 50- 90 hcal/h
Activităţi fizice moderate 90- 140 hcal/h
Efort fizic intens peste 140 hcal/h
cu cantitatea de oxigen utilizată. Dacă se ia în considerare raportul dintre CO2 eliminat şiO2
consumat (QR- coeficient respirator ) ,se constată că aceasta variază în funcţie de principiile
alimentare catabolizate :
Valoarea schimburilor energetice este diferită în stare de repaus sau în stare de activitate. De
aceea, se poate vorbi de un metabolism bazal şi de un metabolism energetic global.
De aici rezultă importanţa stabilirii raţiei alimentare în funcţie de activitatea desfăşurată (tab.
37.)
În funcţie de substanţa oxidantă, cantitatea de apă endogenă variază după cum urmează:
Centrul setei este localizat în hipotalamusul anterior, în apropierea nucleilor anteriori secretori
de ADH, ceea ce explică hipersecreţia hormonului la excitarea acestui centru prin deshidratare.
H 2O Ca P Na K N Cl
RETEN ADH STH STH STH STH STH Aldosteron
ŢIE aldesteron parathomo calcitonină aldosteron
n
ELIMIN calcitonină Parathormo aldosteronCortizol
ARE n tiroximă
*15. HOMEOSTAZIA
Homeostazia este proprietatea generală a sistemelor biologice de a-şi menţine parametrii în
limitele echilibrului funcţional. Homeostazia organismului uman se realizează prin acţiuniunile
coordonate ale sistemului nervos, endocrin şi cardiovascular. Acţiunile homeostatice se
desfăşoară în sensul reglării funcţiilor interne ale organismului şi în sensul echilibrării acestora
cu mediul ambiant.
Principalele mecanisme prin care se realizează homeostazia sunt prezentat în tabelul 40.
Homeostazia este un proces complex şi, din punct de vedere didactic, poate fi privit sub mai
multe aspecte, dintre care sunt detaliate în continuare cele care nu au fost abordate explicit în
capitolele precedente.
a)Homeostazia genetică .Se realizează la nivel individual prin biosinteza proteinelor
specifice, pe baza informaţiei genetice din AND şi, de-a lungul generaţiilor , prin transmiterea
ereditară a caracterelor speciei umane.
b)Bioritmul .Este variaţia cronobilogică regulată a unor funcţii ale organismului, rezultată din
sincronizarea ritmurilor endogene cu ritmurile exogene (exemplu :alternanţa somn –veghe ).
c)Stresul . Satisfacerea trebuinţelor şi realizarea idealurilor determină uneori alterarea
echilibrului biologic uman. Pe fondul unor suprasolicitări fizice şi nervoase, agresiuni asupra
organismului, apar reacţii de adaptare şi de apărare, care caracterizează starea de stres.
Mecanismele adptative pot ceda în lupta cu agenţii stresanţi, sensibilizând organismul şi
favorizândstarea de boală.
Producerea de energie calorică (termogeneza )are loc permanent şi este rezultatul unor
procese energogene, de intensificare a metabolismului celular.În repaus , termogeneza este
realizată în ficat şi musculatura striată ( intensificarea tonusului muscular şi apariţia frisonului
* termic ). Păstrarea căldurii se realizează prin vasoconstricţie periferică.
Secreţia hipotalamică este influenţată direct pe cale nervoasă, prin stimuli de la sistemul
limfatic, sau reflex, prin stimuli de la receptori. Prin echilibrul dinamic al acestor mecanisme
rezultă funcţionarea normală a hipofizei şi a glandelor endocrine controlate de hipofiză:
tiroidă,corticosuprarenale, gonade.
Reglarea secreţiei de hormoni tiroidieni
Reglarea secreţiei tiroidiene se face print-un mecanism de feed- back hipotalomo- hipofizo-
tiroidian, similar tuturor glandelor endocrine controlate de hipofiză (fig. 15. 2. )
Aceasta reprezintă sistemul reflex de reglare a tonusului şi a activităţii locomotorii (fig. 15. 4.şi
15. 5. )
Reglarea umorală este de cea mai mică importanţă. Este cunoscută diminuarea secreţiei
salivare sub acţiunea hormonului antidiuretic hipofizar.
Faza intestinală ,cu mecanism predominant umoral, începe odată cu pătrunderea chimului
gastric în duoden.Ea constă în stimularea secreţiei gastrice de către gastrina duodenală şi
inhibarea acesteia de către enterogastron .
Centrii bulbari ai secreţiei gastrice sunt subordonaţi centrilor hipotalamici şi corticali ,integrănd
asfel funcţia secretorie a stomacului în activitatea generală a organismului.
Sunt:zona sinocarotidiană, zona crosei aortice ,zona atriului stâng ,zona arterei pulmonare şi
zona venelor pulmonare .
Fibrele simpatice au originea în neuronii simpatici din coarnele laterale ale măduvei toraco –
lombare. Mediatorul chimic este noradrenalina ,iar efectul este vasodilataţia vaselor
coronare .Fibrele parasimpatice provin din nervul vag şi se distribue în special la nivelul
inimii ,determinând acţiuni depresoare .La nivelul terminaţiilor parasimpatice mediatorul
chimic este acetilcolina.
Activitatea automată a centrilor respiratori bulbari este controlată de centrii pontini .Centrul
apneustic are acţiune excitatoare continuă asupra centrului respirator, iar centrul pneumotaxic
are acţiunea inhibitoare intermitentă .În afara impulsurilor inhibitorii descendente pontine
,centrii inspiratori primesc impulsuri inhibitorii vagale (fig .15. 10. )
0,2 % a concentraţiei CO2 din aerul alveolar ,deci şi din sîngele arterial ,determină dublarea
frecvenţei şi creşterea amplitudinii mişcărilor respiratorii.Variaţiile concentraţiei CO2 sangvin
modifică automatismul centrilor respiratori fie prin acţiune directă ,fie prin modificarea
concentraţiei H+ din lichidul cefalorahidian ,deoarece CO2 pătruns în aceasta se hidratează
,formând H2CO3 care se disociazărapid generând HCO3şi H+.
Scăderea concentraţiei O2 dizolvat în plasmă determină stimularea slabă a centrilor respiratori
prin mecanisme reflexe ,acţionând asupra centrilor respiratori prin intermediul
chemoreceptorilor sinusului carotidian şi al crosei aortice .
Mecanismul umoral este mult solicitat în caz de hiperbarism (la scafandri )şi hipobarism (la
aviatori )
Filtrarea glomerulară este reglată prin activitatea vasomotorie a fibrelor vegetative asupra
arteriolelor aferente. Simpaticul are acţiune vasoconstrictoare, iar parasimpaticul este
vasodilatator. În acest mod sunt reglate presiunea şi debitul sangvin în glomerul, cu efect
direct asupra diurezei. Filtrarea glomerulară poate fi influenţată direct, de variaţiile presiunii
arteriale, de variaţia concentraţiei proteinelor plasmatice şi de starea
membranei filtrate.
Reglarea micţiunii
Când cantitatea de lichid urinar depăşeşte 400 cm 3, presiunea intravezicală creşte .Creşterea
presiunii stimulează receptorii din peretele vezical şi impulsurile sunt conduse prin fibrele
senzative parasimpatice la centri nervoşi medulari ai micţiunii (S1-S2 ) declanşând reflex, pe cale
parasimpatică (nervii pelvici ),relaxarea sfincterului vezical intern şi contracţia muşchiului ,deci
micţiunea reflexă .
Simpaticul, cu originea în L1-L4 .are ca efect relaxarea muşchiului vezical, contracţia
sfincterului intern şi retenţia urinii (fig. 15. 11. )
Micţiunea reflexă este caracteristică sugarilor.La adult ,intervine sistemul nervos somatic
.Dacă există condiţiile necesare ,se declanşează voluntar relaxarea sfincterului extern ,striat şi
se desfăşoară micţiunea .Când nu este posibil ,creşte tonusul sfincterului extern ,urmat de cel
al sfincterului vezical intern şi se relaxează temporar muşchiului vezical şi senzaţia de micţiune
dispare .Când cantitatea de urină din vezică ajunge la 700 cm, presiunea creşte mult şi apare
senzaţia de micţiune însoţită de durere.
Asigurarea stării de normalitate a organismului uman ,care este starea de sănătate ,se
realizează prin păstrarea constantă a parametrilor structurilor şi funcţiilor sale .
Orice deviere de la valorile normale care caracterizează funcţiile organismului uman poate
duce la instalarea unor stării patologice (boli ) mai mult sau mai puţin grave ,în funcţie de
mărimea deviaţiei.
Cele mai obişnuite metode de explorare a stării de sănătate sunt analizele de sânge şi de urină
.În tabelele nr. 42 şi 43. Sunt prezentate valorile medii (normale ) ale celor mai importanţi
parametri ai mediului intern şi ai urinii ,cu care se compară rezultatele analizelor efectuate