METODE DE RECUPERARE MEDICALA BALNEOFIZIOTERAPEUTICE îN FRACTURA DE

COL FEMURAL

PLANUL LUCRARII

PARTEA I

I. Generalităţi - definiţie, clasificare, date epidemiologice

II. Etiopatogenie - cauze, mecanisme, anatomie patologică
III. Criterii de susţinere a diagnosticului:
1)Examenul clinic-Semne subiective si obiective
2)Investigaţii paraclinice, examen radiologic, probe de laborator,evaluare
musculara si articulara
IV. Evoluţie şi prognostic-Stadializare
V. Tratament:
1)Profilaxia
2)Tratament igieno-dietetic
3)Tratament medicamentos
4)Tratament ortopedico-chirurgical

PARTEA aII-a

VI. Tratament recuperator B.F.T

1)Principiile si obiectivele tratamentului B.F.T.
2)Tratamentul prin hidro-termoterapie(tehnica, efecte)
3)Tratamentul prin electroterapie (tehnica, efecte)
4)Tratamentul prin masaj:
a)descrierea anatomica a zonei afectate
b)tehnica masajului
c)efectele fiziologice ale masajului
5)Kinetoterapia.Tehnici de mobilizare si program de exerciţii
recuperatorii
6)Terapia ocupaţională
7)Tratamentul balneologic(ape minerale, nămoluri), staţiunile
balneoclimaterice.

VII. Bibliografie

1
 PARTEA I.

I. GENERALItăţI - Definiţie, clasificare, date epidemiologice

Fracturile de col femural

Sunt mai ales întâlnite la bătrâni, fiind caracterizate atât prin fregvenţa lor, cât şi prin gravitate.
Grave, deoarece pot da o mortalitate ridicată la vârstnici; din punct de vedere funcţional, deoarece se
consolidează rău şi se complică deseori cu necroza ischemică a capului femural; sunt grave sub
raport al viitorului funcţional al şoldului respectiv. Toate acestea au făcut pe autorii anglo-saxoni
(Dickson) să le denumească „"fracturi ne
rezolvabile".
Traiectul fracturii le clasifică în:
-fracturi cervicale subcapitale, în care linia de fractură trece prin jonctiunea cartilajului articular cu
colul;
-fracturi trnscervicale in plin col femural, cu traiect oblic sau vertical;
-fracturi bazicervicale, cand linia de fractura este situata la jonctiunea colului cu masivul
trohanterian.
Foarte frecvent, fracturile de col sunt cu deplasare, datorita de obicei faptului ca dupa fracturare
pacientul se sprijina pe picior sau datorita tractiunilor exercitate de masele musculare puternice.
Exista doua deplasari principale:
-deplasarea care realizeaza o coza vara, in care capul femural este in var si in rotatie interna, in timp
ce fragmentul distal este in rotatie externa;
-deplasarea in coza valga.
Evolutia spontana a fracturilor de col este, in general, nefavorabila.
Doar in cazul unei fracturi simple, fara deplasare, care nu a influintat vascularizatia, ne putem
astepta la o evolutie favorabila cu consolidare (prin imobilizarea) buna, refacere de traverse osoase
normale. In aceasta zona, calusul nu este niciodata hipertrofic, ca in alte parti.
Aceasta eventualitate evolutiva este insa rara, caci mai frecvent fractura este cu deplasare, iar
vascularizatia capului femural este compromisa prin interesarea concomitenta a vaselor capsulare.
De aceea, pseudartroza si necroza ischemica a capului femural sunt cele doua mari pericole pentru
acest tip de fractura.

Definitie:
Numim fractura, întreruperea continuitatii unui os.
Ea se produce prin acţiunea directă sau indirectă a unui agent traumatic asupra osului.
Acţiunea agentului traumatic trebuie să fie foarte violentă pentru a produce o fractură.
La persoanele în vârsta, la care exista un proces de rarefiere (distrugere) a structurii osoase –
osteoporoza – rezistenta osului scade foarte mult, astfel încât fractura se poate produce şi după
traumatisme mai mici. Spre exemplu, un bătrân poate face o fractură de col femural chiar dacă a
căzut în timp ce mergea.
Oasele ”patologice” care au în ele abces sau formaţiuni tumorale, se fracturează cu uşurinta
la nivelul leziunii.

CLASIFICAREA FRACTURILOR:
Există variate modalităţi de clasificare a fracturilor:
- prin mecanismul de producere a fracturii:
a) fracturi directe – se produc la locul unde a actionat agentul traumatic;
b) fracturi indirecte – se produc la distanta de locul de actiune a fortei traumatice;
- dupa aspectul anatomo – patologic al fracturii:
a) fracturi închise – când nu exista solutie de continuitate la nivel de tegument si osul nu lezeaza
muschi, nervi, vase, iar segmentele osoase sunt acoperite cel puţin de piele;

2
b) fracturi deschise – osul ajunge în contact cu exteriorul, poate sa apara un proces septic care
întârzie vindecarea sau poate da nastere si altor complicatii; sunt interesati muschi, vase, tegumente;
- dupa sediul fracturii:
a) epifizare;
b) diafizare;
c) diafizo – epifizare (intermediare);
- dupa tipul fracturii:
a) fracturi incomplete – fisura, fractura în lemn verde, înfundarea (oasele craniului);
b) fracturi complete – sunt foarte grave:
c) fracturi transversale;
d) fracturi oblice;
e) fracturi în vârf de clarinet;
f) fracturi longitudinale; fracturi spiroide;
g) fracturi în forma de fluture, etc.
h) fracturi cu si fara deplasare;

CLASIFICAREA FRACTURILOR DE COL FEMURAL

Traiectul fracturii le clasifica in:
-fracturi cervicale subcapitale, in care linia de fractura trece prin jonctiunea cartilajului articular cu
colul;
-fracturi trnscervicale in plin col femural, cu traiect oblic sau vertical;
-fracturi bazicervicale, cand linia de fractura este situata la jonctiunea colului cu masivul
trohanterian.
- Dupa mecanismul de producere al fracturii - Böhler individualizeaza fracturile:
prin abductie;
prin adductie.
- Din punct de vedere mecanic – Pauwels le-a împartit în:
tipul I traiectul de fractura face cu orizontala un unghi mai mic de 30ş.
tipul II – unghiul este de 30ş- 50ş;
tipul III – unghiul este mai mare de 70ş.
- Dupa gradul de deplasare a fragmentelor – Garden le clasifica astfel:
gradul I – fractura incompleta;
gradul II – fractura completa fara deplasare;
gradul III – fractura completa cu deplasare partiala;
gradul IV – fractura completa cu deplasare totala.

II. ETIOPATOGENIE- cauze, mecanisme, anatomie patologica

Factorii etiologici depind de:

1.calitatea osului.
Fracturile de col femural sunt foarte frecvente, în special la batrâni (mai ales la femei), 75% din
fracturi se produc dupa vârsta de 60 de ani.
2. mecanismul de producere.
Pentru întelegerea mecanismului de producere a fracturii de col femural trebuie sa privim structura
extremitatii superioare a femurului. Aceasta extremitate, sub aspectul tensiunilor care se exercita
asupra ei, se aseamana cu bratul unei macarale.
La nivelul extremitatii superioare femurale gasim substanta osoasa dispusa în doua sisteme
trabeculare importante.
Un sistem trabecular se rasfira ca un evantai la nivelul colului.
Porneste de la fata superioara a acestuia, îndreptându-se în jos si extern catre corticala inferioara a
colului femural, constituind evantaiul de sustinere Dellet.

3
Acest evantai, la partea sa inferioara, se condenseaza într-o zona densa, constituind pintenul Adams,
iar partea inferioara este constituita din lamele dure si compacte care formeaza pintenul Merkel.
Un al doilea sistem trabecular dezvoltat pe directia fortelor de tensiune care tind sa flecteze colul
femural, porneste din partea inferioara a colului femural si se îndreapta în sus si extern catre
corticala superioara a colului femural.
Acest sistem trabecular se intersecteaza cu traveele sistemului de sustinere, încât confera capului
femural o rezistenta deosebita, capul fiind de fapt partea cea mai rezistenta a extremitatii superioare
a femurului.
Rezistenta sa cea mai mare este în centru, unde se încruciseaza cele doua sisteme trabeculare
osoase, materialul de sinteza va gasi la acest nivel un punct solid de sprijin.
In regiunea trohanteriana, doua fascicule trabeculare, pornind de la corticala diafizara interna si
externa, se încruciseaza, formând o ogiva.
Intre sistemul trabecular de sustinere de la nivelul capului femural si cel ogival de la nivelul
masivului trohanterian, în portiunea mijlocie a colului femural, exista o zona – zona Ward în care
densitatea tesutului osos este mai mica.
Rezistenta diminuata a colului femural în aceasta zona face ca pâna la vârsta de 45 de ani frecventa
fracturilor mediocervicale sa fie mai rare decât a celor pretrohanteriene.
Aceasta structura trabeculara densa si întretaiata se modifica cu vârsta.
Dupa 60 de ani asistam la o resorbtie a traveelor osoase, încât la batrâni apare o zona de rezistenta
mecanica scazuta , în special la nivelul stâlpului extern al sistemului ogival, ceea ce face ca
fracturile bazicervicale si cele pertrohanteriene sa fie mai frecvente dupa aceasta vârsta.
Backman, arata ca fractura colului femural nu poate sa aiba loc decât daca, în cadere, se produce un
valgus combinat cu o miscare de rasucire a colului femural fata de capul blocat în cotil, prin
compresiunea traumatismului si contractura musculara.
In orice fractura a colului femural exista un mecanism initial de valgus (rezultat al rotatiei externe
asociata – torsiunea) care duce la fractura în coza vara, cu impactarea posterosuperioara a
fragmentelor (fractura prin abductie angrenata). Când fractura se dezangreneaza pentru a realiza
fractura în coxa vora (adductie), aceasta nu se poate continua, exagerând unul din cele doua
componente ale sale, în functie de rezistenta întâlnita la nivelul peretelui posterior al colului. Daca
rotatia externa predomina si colul cedeaza la partea superioara, se produce fractura în coxa vora
(adductie) cu tasare sau cominutie posterioara.
Daca tensiunea predomina si peretele posterior al colului femural rezista, se produce fractura
spiroida cu cioc proximal.

ANATOMIA PATOLOGICA
Traiectul de fractura, în portiunea superioara este situat juxtacefalic. El poate sa înceapa exact
la periferia cartilajului articular si în aceasta situatie are toate conditiile sa lezeze pediculul vascular.
De la acest nivel, traiectul de fractura se îndreapta spre marginea inferioara a colului, ramânând
strict sub capul femural (fractura mediocervicala). Acest traiect de fractura nu este neted, ci prezinta
numerosi dinti corticali, iar la partea posterioara este modificat prin tasare si prin cominutia
corticalei.
O buna radiografie de profil a colului femural poate sa evidentieze prezenta unuia sau a mai multor
fragmente corticale înfundate la nivelul fracturii.
Prezenta acestei cominutii posterioare la nivelul traiectului de fractura face ca, în momentul
reducerii fracturii, sa apara un spatiu gol cervicocefalic posterior.
Existenta acestui spatiu gol la partea posterioara a colului femural face ca osteosinteza, atunci când
întinderea acestui spatiu este mai mare de 1/3 din grosimea colului femural, sa fie instabila si sa
duca la replasarea fragmentelor.
Aceasta notiune capitala trebuie luata în considerare când se decide alegerea montajului în timpul
osteosintezei fracturii.
In a patra si a cincea zi de la fractura, tesutul patrunde în hematomul ce înconjoara focarul de
fractura, rezorbându-l si organizându-l.

4
Formarea de os nou începe pentru fragmentul distal în ziua a 9-a, iar pentru cel proximal în ziua a
14-a. Unirea celor doua fragmente are loc cel mai devreme în saptamâna a 6-a, dar de obicei în jurul
saptamânii a 8-a.
O particularitate a modificarii fracturilor la acest nivel este lipsa stratului canbium în portiunea
intracapsulara a colului, fiind necesara o reducere anatomica si anularea oricarei miscari în focar
printr-o osteosinteza solida.

III. CRITERII DE SUSTINERE A DIAGNOSTICULUI:

1)examen clinic-semne subiective si obiective
2)investigatii paraclinice: ex. Radiologic, probe de laborator, mobilitatea si forta musculara

a) EXAMEN CLINIC
Tabloul clinic este format din semne generale si locale.
- semne generale – stare generala alterata, frisoane si temperatura (poate ajunge la 39 0C
Aceste semne dispar dupa imobilizare la scurt timp.
- semne locale – durerea puternica, echimoza, hematom, deformarea regiunii, întreruperea
continuitatii osului, scurtarea regiunii, impoterta functionala, crepitatii osoase, mobilitatea
anormala, flichtene, temperatura locala ridicata si edem local.

b) EXAMENUL RADIOLOGIC
In orice suspiciune de fractura este obligatoriu sa se execute un examen radiologic.
Aceasta precizeaza diagnosticul, arata cu exactitate sediul si aspectul fracturii, daca exista sau nu
deplasare a fragmentelor osoase, daca fractura este cominutiva, daca exista scurtare osoasa, etc.
Pe baza radiografiei se poate face si prognosticul fracturii si mai ales se poate stabili
atitudinea terapeutica.

Examenul de laborator este necesar în cazurile de fracturi multiple, plurifragmentare

(cînd este necesară intervenţia chirurgicală) sau cînd intervin complicaţii (infecţii).
Bilantul muscular:

Pentru a evalua forta musculara etalonam valoarea acesteia in grade astfel:

Gradul 0-paralizia completa a muschilor
Gradul 1-reactie tonica perceptibila in tendon sau muschi
Gradul 2-miscare de amplitudin normala daca eliminam gravitatia
Gradul 3-indica realizare aceluiasi tip de miscare cu interventia unei greutati in segmentul
mobilizat,
Gradul 4-miscare care se realizeaza contra unei rezistente
Gradul 5-forta musculara a unui muschi normal

Bilantul articular

Se investigheaza toate articulatiile in directie craniocaudala fara a mobiliza excesiv bolnavul.Se

prinde parghia distala a unei articulatii si se manipuleaza in diferite planuri.Aceasta prindere se va
face utilizand un brat cat mai lung de parghie pentru a avea cat mai multa forta si precizie.Nu se va
mobiliza o articulatie prin intermediul altei articulatii.Parghia proximala a articluatiei se fixeaza
aplicand-o pe un plan rezistent si printr- o contraprindere a noastra.

Masuarea amplitudiniii miscarilor articulare se face de obicei vizual folosind linii imaginare ced
reprezinta axele pozitiei fiziologice si axele parghiei distale articulare, in situatii patologice cand
articulatiile nu pot fi aduse la pozitia 0 grade fiziologic unghiul se calculeaza prin diferenta raportat
la fiziologic.

5
 IV. EVOLUTIE SI PROGNOSTIC-STADIALIZARE

Fracturile de col femural au o evolutie inegala si creeaza multe deceptii chiar daca sunt
corect tratate.
Caracteristicile vascularizatiei colului si cele ale capului femural si raportul acesteia cu traiectul de
fractura, conditioneaza în masura covârsitoare evolutia focarului de fractura si vitalitatea capului
femural
Vascularizarea este asigurata prin artera ligamentului rotund si prin pedunculii care nasc din arterele
capsulare.
Evolutia fracturilor de col femural este în functie si de tipul de fractura.
Exemplu:
fracturile prin abductie au o evolutie favorabila, consolidându-se în 8 saptamâni;
fracturile prin adductie, nu consolideaza daca nu sunt tratate chirurgical (deseori, nici dupa acest
tratament);
fracturile cervicotrohanteriene consolideaza întotdeauna, dar cu pretul unui coxa vora, si unei
scurtari a rotatiei externe.

PROGNOSTICUL FRACTURILOR
Au pronostic diferit si creeaza multe deceptii, chiar daca sunt corect tratate. Caracteristicile
vascularizatiei gatului si capului femural si raportul acesteia cu traectul de fractura conditioneaza in
mare masura vindecarea focarului de fractura si vitalitatea capului femural.
In traumatismele inchise prognosticul este favorabil, iar in cele deschise este mai grav dar
datorita mijloacelor de chirurgie traumatismele complicate au pierdut mult din gravitatea lor.
Multe cazuri de fractura de col femural duc la coxartroza.

V. TRATAMENT

1 Profilactic
In cadrul tratamentului profilactic se includ masurile de prevenire luate pentru evitarea unui
traumatism ca de exemplu: evitarea mersului iarna mai ales cei care au o fragilitate mai mare a
oaselor si atentie deosebita la locurile de munca cei care lucreaza in mina, in constructii etc.

2 Tratamentul igieno-dietetic
Recuperarea sechelelor precoce trebuie completata cu o serie de prescriptii pe care pacientul le va
urma acasa luni si ani de zile, uneori toata viata. Aceste prescriptii fac parte din ceea ce s-a numit
„igiena soldului”:
- scaderea in greutate, chiar sub greutatea ideala;
- evita mersul pe teren accidentat si scari;
- evita schiopatarea prin controlul mental al mersului;
- evita ortostatismul si mersul prelungit;
- de cel putin doua ori pe zi se va pastra un repaus la pat, cu membrele inferioare intinse;
- sprijin in baston pe distante mai lungi;
- mers zilnic pe bicicleta sau rulare la bicicleta fixa;
- de doua ori pe zi va efectua gimnastica prescrisa pentru mobilitate si tonifiere muscuulara;
- corectarea scurtimii membrului inferior (daca depaseste doi centimetri);
- incaltaminte cu tocuri moi;

3 Tratament medicamentos

6
 Medicatia antiinflamatorie se asociaza intotdeauna proceselor fizicale. Se utilizeaza in ordinea
preferintelor: Fenilbutazona, Indometacina, Aspirina, eventual Piramidonul. Brufenul si Perclusone
raman rezervate pentru cazurile in care antiinflamatoarele de mai sus sunt prea agresive pentru
tractul digestiv al pacientilor. Unguentele antiinflamatorii aplicate local prin frictiune insistenta (de
preferat dupa sedinta de termoterapie) par sa fie un adjuvant pretios, mai ales pentru fenomenele
periarticulare.
Infiltratia intraarticulara cu Hidrocortizon si Xilina, precedata sau nu de evacuarea partiala a
lichidului articular da rezultate bune. Totusi, in masura in care cu celelalte metode se obtine o
evolutie favorabila a procesului inflamator, care poate aduce mari neplaceri.
Medicatia antalgica obisnuita o administram intotdeauna cand durerile au intensitati mari. In
starile dureroase articulare mai vechi, trenante, la indivizi cu un prag dureros coborat, se indica
asocierea timolepticelor (Antideprim si Teperin) sau neurolepticelor (Tioridazin).

4.Tratament ortopedic si chirurgical

Progresele chirurgiei ortopedice moderne au salvat atat vietile, cat si viitorul functional al
soldului la pacientii varstnici cu fracturi de col.
Este deci explicabil de ce in serviciile de fizioterapie si recuperare se intalnesc tot mai multi astfel de
pacienti.
Doua atitudini terapeutice sunt astazi cel mai frecvent utilizate:
- osteosintezele
- protezele partiale cefalice
Osteosinteza cu cui Smith-Petersen, practicata printr-o minima interventie (incizie externa) in
care se introduce cuiul sau surunurile sub control radiologic sau asocierea osteosintezei cu grefon
osos, au avantajul de a fi foarte bine suportate de pacient, dar nu permit reluarea mersului cu sprijin
decat dupa 4-5 luni. In plus, procentul de pseudartroze se ridica, in functie de statistica, de la 10%
(Merie D'Aubigne, Boyd) la 23-27% (Rieunau, Banks). De asamanea, incidenta necrozei ischemice
atinge 30% (Banks) si chiar 45% (Merie D'Aubigne).
Desi nult mai laborioasa, si din acest punct de vedere avand riscurile unei operatii prelungite si
socante, multi ortopezi prefera azi proteza cefalica, ce elimina toate neplacerile osteosintezei.

7
 PARTEA A II-A
VI.Tratament recuperator BFT

I PRINCIPIILE SI OBIECTIVELE TRATAMENTULUI BFT

Balneofizioterapia este o ramură a medicinii generale care foloseşte în scop terapeutic
agenţi fizici naturali sau artificiali.
Balneofizioterapia are cele mai largi recomandări, cu cele mai eficiente rezultate. Aproape
că nu există contraindicaţii , excluzînd bineînţeles numai formele complicate (cardiaci, pulmonari
decompensaţi, etc).
Mijloacele fizicale cele mai folosite sunt din domeniul electroterapiei, termoterapiei şi
balneoterapiei.
In fractura de col femural aceasta ramura medicala grabeste fenomenul de vindecaresi
inlatura mai repede impotenta functionala.

2) Tratamentul prin hidro-termoterapie(tehnica, efecte)

Hidroterapie :
Se intelege prin hidroterapie aplicarea in scop profilactic si curativ a unui numar variat de
proceduri, care au la baza apa la diferite temperaturi si sub diferite stari de agregatie, ca si unele
tehnici strans legate de aceasta.

-Dusul cu aburi
Dusul cu aburi consta in proectarea vaporilor supraancalziti asupra regiunii limitate.
Tehnicianul trebuie sa fie atent ca nu cumva sa stropeasca bolnavul cu picaturi de apa fierbinte
provenite din condensarea vaporilor pe furtun si pe portiunea metalica a dusului. Este nevoie ca
instalatia pentru dusul cu aburi sa fie prevazuta cu dispozitive de separare a apei de condensare si cu
supraancalzitoare pentru aburi. Inainte de a aplica jetul de vapori asupra bolnavului, tehnicianul si-l
proecteaza pe palma pentru a se asigura de lipsa picaturilor de apa fierbinte.
Durata dusului cu aburi este de 3-6 minute se poate sa fie dat ca procedura de sine statatoare,
poate sa preceada o baie generala sau se poate asocia cu masaj.
La sfarsit se aplica o procedura de racire-spalare sau dus de 18-200 .
Modul de actiune: dusul cu aburi are o actiune puternica asupra circulatiei, provocand
hiperemie si resorbtie locala.

-Dusul-masaj
Acesta consta in aplicarea mai multor dusuri rozeta la temperatura de 38-40 0 ,concomitent
aplicandu-se si masajul, conform tehnicii obisnuite. Pentru aplicarea lui exista instalatii speciale cu
4-6 dusuri verticale, in rozeta, situate unul langa altul, care se pun simultan sau separat in functiune.
In lipsa unei instalatii speciale, se poate efectua si cu un dus mobil, la capatul caruia se aplica o
rozeta. Durata masajului este de 8-15 minute.
Bolnavul este culcat dezbracat complet pe un pat special de lemn. Se deschid dusurile si in
timp ce apa curge pe corp, tehnicianul executa masajul conform tehnicii cunoscute.
Modul de actiune: dusul-masaj provoaca o hiperemie importanta, mai ales in regiunea tratata;
are un important efect resorbant si tonifiant.

-Baia kinetoterapeutica
Este baie calda, la care se asociaza miscari in toate articulatiile bolnavului. Se efectueaza
intr-o cada mai mare ca cele obisnuite, care se umple ¾ cu apa la temperatura de 36-37 0 C si mai rar
380 .
Bolnavul este invitat sa se urce in cada si, timp de 5 minute, este lasat linistit. Dupa aceasta,
tehnicianul executa (sub apa) la toate articulatiile, toate miscarile posibile. Tehnicianul sta la
dreapta bolnavului.

8
 Toate aceste miscari se executa intr-o perioada de timp de 5 minute. Dupa aceea bolnavul sta
in repauz, dupa care este invitat sa repete singur miscarile imprimate de tehnician.
Durata baii este de 20-30 minute, dupa care bolnavul este sters si lasat sa se odihneasca.
Mobilizarea in apa este mai putin dureroasa din cauza relaxarii musculare care se produce
sub influenta apei calde si pierderii greutatii corpului conform legii lui Arhimede.

Duşul subacval:
Constă din aplicarea sub apă a unui duş sul de mare presiune 3-6 atmosfere cu temperatura
mai mare decât a apei de baie. El se poate efectua într-o cadă cu apă la 35-38C cu ajutorul unui
duş sul mobil cu presiune mare care se introduce în apă pe segment sub controlul uneia din mâinile
asistentului până la 5-10cm de regiunea de aplicat. Durata procedurii este de 5-10minute. Acţiunea
intensă a duşului subacval se datoreşte temperaturilor diferite baie şi duş precum şi masajului
puternic al coloanei de apă care comprimă puternic ţesuturile.
Efectul este asemănător duşului masaj dar este suportat mai bine datorită băii calde.

Termoterapia:
-Compresele cu aburi
Avem nevoie de: doua bucati de flanela, o bucata panza simpla sau un prosop, o panza
inperneabila, o galeata cu apa, la temperatura de 60-70°.
Se plaseaza pe regiunea interesata o flanela uscata peste care se aplica o bucata de panza
sau prosopul muiat in apa fierbinte si bine stors, iar peste aceasta se aplica cealalta flanela. Totul se
acopera cu bluza inperneabila sau se aplica un termofor.
Durata totala a procedurii este de minim 20 de minute si de maximum 60 de minute.
Modul de actiune: resorbtiv, analgezic, antispastic
.
-Inpachetarea cu parafina
Se ia o cantitate potrivita (aproximativ 150-200 g) si se topeste intr-un vas la temperatura
de 65-70°; in asa fel ca sa mai ramana cateva bucati netopite, in scopul evitarii supraincalzarii. Cu
ajutorul unei pensule late de 8cm. se pensuleaza regiunea. Grosimea stratului este de 0,5-1cm. Peste
stratul de patafina se aplica bucati de vata sau flanela si apoi se acopera regiunea cu patura.
Durata inpachetarii este de 20-60 minute. Inlaturarea parafinei se face cu usurinta din cauza
transpiratiei care are loc sub stratul de parafina. Procedura se termina cu o spalare la temperatura de
20-22°.
Modul de actiune: are o actiune locala si provoaca o incalzire profunda si uniforma a
tesuturilor. Suprafata pielii se incalzeste pana la 38-40°. La locul de aplicare se produce o hiperemie
puternica si transpiratie abundenta.

-Ungerile cu namol
Bolnavul complet dezbracat sta cateva minute la soare pana i se incalzeste pielea, apoi se
unge cu namol proaspat complet sau partial. Se expune din nou timp de 20-60 minute, pana cand
incepe namolul sa se usuce. In acest interval de timp va purta o compresa rece la frunte iar capul ii
va fi aparat de soare cu o palarie sau umbrela.
Dupa aceasta o scurta baie in lac sau in mare, se va sterge, se va imbraca si se va odihni la
umbra sau intr-o camera, aproximativ o ora.
Modul de actiune: ungerile cu namol isi bazeaza actiunea pe elementul termic alternant,
rece la inceput, apoi cald, datorita incalzirii namolului la soare si din nou rece, datorita baii din lac
si reactiei vasculare la aceasta; al doilea element este reprezentat de actiunea specifica a
substantelor resorbite in organism.

9
 3 Tratamentul prin electroterapie(tehnica, efecte)
Electroterapia este aceea parte a fizioterapiei, care studiaza utilizarea actiunii diverselor
forme ale energiei electrice asupra organismului, cu scop curativ sau profilactic.
In recuperarea fracturilor de col femural se recomanda:
1. Curentul galvanic: este un mijloc clasic şi fidel de sedare a durerilor nevralgice. Electrodul
pozitiv are o acţiune sedativă locală, ca şi curenţii descendenţi şi curenţi ascendenţi aplicaţi
contralateral duc la o creştere a pragului de sensibilitate.
Galvanizarea poate să utilizeze concomitent şi introducerea de ioni cu acţiune antalgică
(ionoforeză transversală cu novocaină, aconidină sau revulsiv cu histamină).

2. Curentul diadinamic: se prescrie în aplicaţii transversale sau longitudinale: o perioadă lungă, de 4

minute (are efect sedativ), difazat fix 4 minute ambele, 1 dată pe zi. Se recomandă 10---14 şedinţe.
-Curentii Trabert: sunt curenti cu impulsuri de fregventa 140 Hz, impuls 2 ms, pauza 5 ms, la care
tot catodul este electrodul activ antalgic. Durata tratamentului este de 15-20 minute, cu crestere
treptata a intensitatii. Se repeta de 1-2 ori pe zi.
Atat curentul diadinamic, cat si curentul Trabert determina o puternica senzatie, cu aspect
vibrator, o excitatie a mecanoreceptorilor tesuturilor de sub electrozi. Efectele antalgice se explica
tocmai prin aceasta senzatie.

3. Curentul faradic
Se indică faradizarea cu periuţa sau cu ruloul, plimbate pe regiunea dureroasă pudrată cu
talc, legate de electrodul negativ, curentul fiind tetanizat.
Aceste proceduri sunt bine receptate şi tolerate de pacienţi pentru starea de bine pe care o
degajă şi modul în care, corectând dezechilibrul, se îmbunătăţeşte funcţionalitatea.

4. Ultrasunetele sunt utilizate în consolidarea fracturilor, datorită efectului de “masaj mecanic”,

tisular, profund, fiind indicat pentru durere, inflamaţie, mobilitate.

5. Undele decimetrice si microundele

Sunt emise de un dipol sub forma unui fascicul de unde electromagnetice (ca la radar)
directionat spre zona de tratat. Sunt metode radiante cu care putem incalzi tesuturile pe profunzimi
variabile in functie de tipul emitatorului, de distanta acestuia, de tegument, de dozaj, de durata
tratamentului.

6. Radiatia infrarosie
In afara de lumina solara, care este deosebit de bogata in radiatii infrarosii si care este
utilizata in terapeutica sub forma asa –numitei helioterapii.
Aplicatiile de radiatii infrarosii in terapeutica se pot face in doua moduri: in spatiul inchis,
sub forma asa-numitelor bai de lumina proceduri intense termoterapice sau in spatiu deschis, in aer
liber, sub forma asa-nummitelor aplicatii de sollux.
In baile de lumina se realizeaza o incalzire a aerului pana la temperaturi ridicate (60-70-
80°).
In functie de scopul urmarit, bolnavul va sta in baia de lumina intre 5-20 minute. Dupa
expirarea timpului prescris se aplica bolnavului o procedura de racire partiala.
Efectul radiatiilor infrarosii :
Radiatiile infrarosii au actiune calorica. Ele actioneaza asupra circulatiei din derm
provocand o vasodilatatie subcapilara, intensificarea schimburilor dintre celulele de cresterea
fenomenelor osmotice si cresterea debitului sangvin.

10
4 Tratamentul prin masaj:

Prin notiunea de masaj se intelege o serie de manipulatii manuale variate, aplicate la

suprafata organismul in scop terapeutic sau igienic.
Este important ca, inainte de a incepe masajul, sa se controleze starea tegumentului
bolnavului urmarindu-se in special , eventuale infectii ale pielii care contraindica masajul, precum
si eventualele echimoze.
Durata unei sedinte variaza intre 5-10 minute iar frecventa este de obicei de o sedinta pe zi.
Durata tratamentului poate fi intre 2 si 4-6 saptamani, uneori chiar mai mare, ca in afectiunile
ortopedice.
a) - Descrierea anatomica a regiunii soldului si coapsei:
Oasele – Coxalul este un os pereche, de forma neregulata, care provine din sudarea a trei
oase primitive, si anume: ischion, ilion si pubis. Pana la varsta de 15-16 ani, cele trei oase
componente ale coxalului sunt articulate intre ele prin cartilaje. Dupa aceasta varsta, cartilajele
intraarticulare se osifica, asa incat la adult oasele respective sunt complet sudate, formand osul
coxal.
Femurul este un os lung, pereche, care formeaza scheletul coapsei. El se compune dintr-un
corp si doua extremitati. Extremitatea superioara prezinta capul femurului, gatul femurului,
trohanterul mare si mic, creasta intertrohanteriana.
Muschii – care se afla in regiunea bazinului formeaza in jurul articulatiei coxofemurale o
masa musculara care mobilizeaza femurul in jurul celor trei axe perpendiculare una pe alta. Acesti
muschi sunt dispusi in doua loje, una anterioara sau iliaca si alta posterioara reprezentata de coloana
vertebrala si de bazinul osos iar insertia de extremitatea proximala a femurului.
In regiunea anterioara se gasesc doi muschi: psoasul mare si muschiul iliac.
In regiunea posterioara se gasesc trei muschi: fesierul mare, fesierul mijlociu si fesierul
mic.
Muschii coapsei se inpart in trei grupe:
- muschii regiunii anterioate a coapsei: tensor al fasciei lata, croitor si cvadriceps.
- muschii regiunii mediale a coapsei sunt: gracilis, pectineu si adductor.
- muschii regiunii posteriare a coapsei sunt: biceps femural, semitendinos semimembranos.
Arterele si venele- Artera iliaca externa se intinde de la locul unde se bifurca artera iliaca
comuna pana la iesirea din bazin, unde se continua cu artera femurala.
Artera femurala se intinde de la nivelul ligamentului inghinal pana la nivelul inelului
tendinos al muschiului adductorul mare, de unde se continua cu artera poplitee.
Vena femurala urmeaza traectul arterei femurale intinzandu-se de la inelul muschiului
adductor mare pana la ligamentul inghinal, unde se continua cu vena iliaca externa.
Nervii – marele si micul sciatic fac parte din nervii profunzi. Marele sciatic iese din
regiunea fesiera si patrunde in regiunea posterioara a coapsei intre marele adductor si lunga portiune
a bicepsului. Micul sciatic vine din regiunea fesiera si pleaca pana in regiunra poplitee si se desparte
in doua ramuri si ramurile lui traverseaza aponevroza acestei regiuni si se termina cu ramuri chiar
pana la piele.
b)Tehnica masajului
a)Masajul regiunii fesiere
Regiunea fesiera este limitata in sus de creasta iliaca, in jos de plica fesiera.
Masajul regiunii fesiere va consra in neteziri si presiuni efectuate cu pulpa degetelor
reunite, urmate de un masaj vibrator, insistent mai ales in plica fesiera, la nivelul marii scobituri
sciatice.
b)Masajul articulatiei coxofemutale
Este foarte dificil, datorita musculaturii masive care inconjura articulatia. Accesul la
capsula articulara este posibil numai prin doua puncte:
- la nivelul insertiei muschiului croitor, pe partea lui interna, pe unde se patrunde prin apasare
si se executa miscari vibratorii.

11
 - intre trohanter si tuberozitatea ischiatica, unde se patrunde punand bolnavul sa flecteze
genunchiul si sa faca o usoara abductie a coapsei. Aici se poate executa un masaj vibrator si
chiar baterea.
c)masajul coapsei
Coapsa are forma unui trunchi de con cu baza in sus. Distingem la coapsa regiunea
femurala anterioara si posterioara.
In regiunea femurala anterioara pielea este mai groasa pe partea laterala decat pe cea
interna este mai mobila, alunecand pe planurile subiacente. Maseurul trebuie sa respecte partea
superioara a coapsei, triunghiul Scarpa.
Regiunea femurala posterioara are pielea de asemenea foarte mobila, cu exceptia partii
externe.
Masajul coapsei incepe cu netezirea cu presiune bimanuala, mai intai pe fata anterioara si externa,
bolnavul fiind in decubit dorsal, apoi pe fata posterioara si interna, bolnavul fiind in decubit ventral.
Se executa aceste meteziri cu policele pe fata anterioara si cu celelalte patru degete pe fata
posterioara a coapsei incepand din dreptul genunchiului in sus catre baza coapsei.
Urmeaza framantarea musculaturii coapsei, care se poate face cu energie, sub toate
formele, de la presiune cu o mana sau cu ambele maini in petrisaj, cu torsiune a musculaturii.
In regiunea laterala a coapsei, pe tensorul fasciei lata se face masajul cu dosul falangelor,
sub forma de pieptene, de jos in sus.

c)Efectele fiziologice ale masajului

Efecte locale:
1. Acţiune sedativă asupra:
- durerilor de tip nevralgic;
- durerilor musculare şi articulare.
Acţiunea sedativă se obţine prin manevre uşoare, lente care stimulează repetat extraceptorii şi
proprioceptorii existenti.

2. Acţiunea hiperemiantă locală se manifestă prin încălzirea şi înroşirea tegumentului asupra căruia
se exercită masajul această acţiime se exercită prin manevre mai energice care comprimă alternativ
vasele sangvine.

3. Îndepărtarea lichidelor de stază cu accelerarea proceselor de resorbţie în zona masată. Masajul

permite înlăturarea lichidelor de stază. Acest efect este benefic la persoane cu insuficienţă venoasă
periferică şi apare după manevre profunde care conduc lichidul de stază de la periferie spre centru.

Efecte generale

Creşterea metabolismului bazal stimulează funcţiile aparatului respirator şi circulator,

influentează favorabil starea generală a organismului, îmbunătăţeşte somnul, îndepărtează oboseala
musculară.
Toate aceste efecte generale se explică prin acţiunea masajului asupra pielii care este un
organ bine vascularizat şi mai ales bogat inervat.
Cea mai importantă acţiune fiziologică a masajului este reprezentată de mecanismul reflex
asupra organelor interne. Aceasta se explică prin stimulii care pleacă prin exteroceptori şi
proprioceptori, care simt de diferite intensităţi pe cale aferentă către SNC, iar de acolo pe cale
eferentă, ajung la organele interne în suferinţă. Toate acţiunile care se petrec la exteriorul corpului
ajung şi la distanţă (la organele interne). Fiecare organ se manifestă prin senzaţii dureroase pe
tegument, deci fiecărui organ îi corespunde la exterior o zonă cutanată reflexogenă sau metamerică,

12
care trebuie cunoscută de maseur pentru a şti să acţioneze cu manevre specifice pentru organele
interne.
Un alt mecanism al masajului este acţiunea mecanică produsă de manevrele mai dure ca
frământarea: contratimpul, mângăluirea, rulatul, ciupitul, tapotamentul care se face transversal pe
fibrele musculare ceea ce duce la tonifierea musculaturii, îmbunătăţirea funcţiei şi forţei musculare
care participă la mişcarea într-o articulaţie.
Prin această acţiune mecanică, lichidele interstiţiale în exces din muşchi, se resorb în sânge
pentru a fi eliminate de organele excretoare; îmbunătăţeşte activitatea circulaţiei sângelui care duce
la mutaţia elementelor anatomice din întreg organismul şi odată cu aceasta reducerea activităţii
inimii.

5) Kinetoterapia.Tehnici de mobilizare si program de exercitii recuperatorii

Mobilizarea soldului trebuie inceputa imediat ce devine posibila, deci chiar din perioada de
imobilizare la pat a pacientului.
Ca principiu universal valabil, ramane orientarea tipului si intensitatii kinetoterapiei dupa
regula „non” durerii.
A.Refacerea mobilitatii si refacerea fortei musculare
Se vor aborda in acest context doar aspectele legate de recuperarea amplitudinii miscarilor
si recastigarea fortei musculare pentru miscarile fiziologice.
Reeducarea flexiei se poate face prin:
1.Prin adoptarea anumitor posturi ;
Exercitiul 1- Corpul pe o planseta inclinata: piciorul homolateral se sprijina pe un scaunel:
inaltimea scaunelului este in functie de capacitatea de flexie a articulatiei coxofemurale, inclinarea
plansetei fiind un mijloc de gradare.
Exercitiul 2 – sprijin pe membrul inferior sanatos, cu piciorul homolateral ridicat pe un
scaun: inaltimea scaunului si aplecarea trunchiului in fata maresc gradul de flexie a articulatiei.
2.Prin mobilizari pasive;
Acestea se realizeaza prin flexia femurului pe bazin sau a bazinului pe femur. Intotdeauna
genunchiul trebuie sa fie flectat pentru a destinde ischiogambierii.
Exercitiul 1 – Pacientul in decubit dorsal, cu membrul inferior sanatos extins: asistentul
aplica priza pe treimea inferioara a coapsei, executand flexia articulatiei coxofemurale (genunchiul
este flectat).
Exercitiul 2 – Pacientul in sezand la marginea mesei: asistentul, cu corpul sau, fixeaza
coapsa suferinda printr-o presiune asupra genunchiului in axul coapsei; pacientul apleaca trunchiul
inainte; asistentul prinde cu ambele maini regiunea lombara marind bascularea anterioara a
bazinului.
3.Prin mobilizari autopasive;
Exercitiul 1 – Pacientul in decubit dorsal: isi prinde cu mainile coapsa si se tractioneaza;
daca unghiul de flexie e prea mic pentru a putea ajungr la coapsa, se poate tractiona prin intermediul
unei chingi trecute peste picior sau peste genunchiul flectat.
Exercitiul 2 – Din postura patrupeda se forteaza flexia coxofemuralei prin greutatea
trunchiului; oblicitatea coapsei determina variatiile unghiului de flexie.
4.Prin miscari active
Exercitiul 1 – Din ortostatism cu spatele la perete flecteaza coxofemurala cu genunchiul
flectat, tragand coapsa la piept; tot din ortostatism, va executa genuflexiuni, cu trunchiul usor
aplecat inainte.
Exercitiul 2 – Din sezand pe podea, se flecteaza coapsa, aplecarea trunchiului spre coapsa
mareste amplitudinea flexiei coxofemufale.
Reeducarea extensiei
1.Prin adoptarea anumitor posturi;

13
 Exercitiul 1 – Pacientul in decubit dorsal cu o perna sub fese; membrul inferior afectat
intins, cel contra lateral mult flectat.
2.Prin mobilizari pasive;
Exercitiul 1 – Pacientul in decubit ventral: asistentul cu o mana, fixeaza pe masa bazinul,
iar cu antebratul si mana cealalta, trecute pe sub gamba, genunchi si coapsa, realizeaza extensia.
Exercitiul 2 – Pacientul in decubit lateral, cu membrul inferior opus mult flectat si fixat de
catre asistent cu o mana; cu axila aceluiasi membru superior, asistentul fixeaza bazinul, iar cu mana
opusa realizaza extensia coapsei de deasupra.
3.Prin miscari autopasive;
Exercitiul 1 – Pacientul se afla in decubit dorsal mentinand cu mainile genunchiul
membrului opus la piept, membrul afectat intins pe un plan inclinat.
4.Prin miscari active;
Exercitiul 1 – Pacientul in decubit ventral, ci bazinul fixat: se executa extensii ale
coxofemuralei, cu si fara flectarea genunchiului.
Exercitiul 2 – Pacientul in decubit lateral (pe partea sanatoasa) se face extensia coapsei, in
timp ce asistentul i inpinge in fata bazinul.
Reeducarea abductiei
1.Prin adoptarea anumitor posturi;
Exercitiul 1 – Pacientul in decubit dorsal cu un suport triunghiular intre coapse sau cu o
perna intre genunchi pentru abductia bilaterala.
Exercitiul 2 – In pozitia „sezand calare” pe o bancheta.
2. Prin mobilizari pasive;
Exercitiul 1 – Pacientul in decubit dorsal, utilizeaza membrul inferior sanatos ca
stabilizator acesta fiind in abductie, cu gamba „cazuta” la marginea mesei.
Exercitiul 2 – Pacientul in ortostatism, cu picioarele indepartate: asistentul, la spatele lui ii
prinde cu mainile din lateral, bazinul inpingandu-l spre partea sanatoasa.
3. Prin miscari autopasive;
Exercitiul 1- Pacientul in ortostatism, cu membrul inferior lezat intins si in usoara
abductie, cu piciorul sprijinit pe un mic suport: executa o genuflexiune pe membrul inferior sanatos.
4. Prin miscari active;
Exercitiul 1 – Pacientul in decubit lateral pe partea sanatoasa: se ridica (genunchiul extins)
membrul inferior lezat.
Exercitiul 2 – Din ortostatism se fac fandari laterale.
Reeducarea adductiei
1.Prin adoptarea anumitor posturi;
Exercitiul 1 – Din decubit dorsal pacientul incruciseaza membrele inferioare cu genunchii
intinsi, membrul inferior lezat este dedesupt, si din pozitia sezand se poate incrucisa coapsa (pozitia
„picior peste picior”).
Exercitiul 2 – Pacientul in decubit homolateral, cu o perna sub grnunchi, membrul inferior
este flectat din coxofemurala si grnunchi.
2.Prin mobilizari pasive;
Exercitiul 1 – Pacientul in decubit dorsal: se flecteaza articulatia coxofemurala si asistentul
executa tractiunea de adductie, avand grija sa fixeze bazinul.
Exercitiul 2 – Pacientul in decubit contralateral cu membrul inferior flectat din
coxofemurala si genunchi, degajand posibilitatea de adductie pentru membtul inferior de deasupra;
daca bazinul este la marginea mesei, adductia poate fi mult amplificata.
3. Prin miscari autopasive
Exercitiul 1- Pacientul in decubit homolateral cu membrul inferior lezat prins in chingi de
un scripete si tractionat in adductie cu mana.
4. Prin miscari active
Exercitiul 1 – In decubit dorsal: incrucisari ale membrelor inferioare (genunchiul intins).
Idem, cu membrele lipite: se fac miscari de lateralitate cu amandoua, concomitent.

14
 Reeducarea rotatiei
1.Prin adoptarea anumitor posturi;
Exercitiul 1- Bolnavul sezand pe sol, cu genunchii flectati si picioarele in afara axului
coapsei (rotatie interna) sau inauntrul axului (rotatie externa).
2.Prin miscari pasive;
Exercitiul 1 – Pacientul in decubit dorsal: asistentul prinde treimea inferioara a coapsei,
ruland-o inauntru sau inafara (genunchiul intins).
Exercitiul 2 – Pacientul in sezand, cu genunchiul flectat: asistentul utilizeaza gamba ca pe
un levier: se face priza pe condilii femurali, iar cu antebratul mobilizeaza gamba.
3.Prin miscari autopasive
Se pot executa mai multe montaje cu ajutorul scripetilor.
4.Prin miscari active;
Exercitiul 1 – Pacientul in decubit ventral, cu genunchiul flectat: deplasarea gambei intr-o
parte si in alta.
Exercitiul 2 – Pacientul sta pe un scaun cu coapsele, genunchii si gambele lipite unele de
altele: se fac deplasari ale gambelor spere stanga si spre dreapta.
B. Reluarea mersului
Exercitiile de reluare a mersului incep, desigur, cu perioada de adaptare la ortostatism care
in special la varstnici capata importanta deosebita.
In momentul in care statiunea in picioare este posibila fara tulburari de echilibru, se incepe
mersul.
1.Mersul, fara sprijin pe membrul inferior afectat este aproape regula intr-o prima etapa, in
recuperarea traumatismelor soldului. Pacientul este invatat sa mearga cu carje astfel:
a) sprijin pe membrul sanatos;
b) carjele se duc in fata;
c) membrul afectat se duce intre carje, fara incarcare (atinge doar solul);
d) se trece greutatea corpului pe carje prin balansarea in fata a acestora;
e) membrul inferior sanatos se trece printre carje si se sprijina pe sol inaintea carjelor,
concomitent cu trecerea greutatii corpului de pe carje pe membrul sanatos.
Pacientul va fi invatat sa urce si sa coboare o scara. Se urca cu membrul sanatos apoi carjele
si membrul afectat apoi este adus piciorul sanatos pe aceasi treapta.
2.Mersul cu incarcare a membrului afectat se reia treptat, in functie de tipul lezionar. In fractura
inchisa de col femural incarcarea pe membrul afectat incepe dupa 90 zile Aceste momente nu
inseamna reluarea sprijinului 100%, ci doar inceputul cu un procent de 8-10% din greutatea
corpului.
3.Mersul in baston se incepe cand pacientul a ajuns la o incarcare de aproximativ 50% si pelvisul
nu mai basculeaza datorita insuficientei abductorilor.
Bastonul se tine in mana opusa membrului afectat si se deplaseaza inpreuna. Incarcarea in
continuare se gradeaza slabind sprijinul mainii pe baston. Exista bastoane dinamometrice care
inregistreaza presiunea mainii. Uneori mersul cu sprijin in baston se va pastra toata viata.
Refacerea completa a mersului cere o serie de exercitii complexe: mers liber, mers pe panta,
mers inapoi, mers in lateral, mers cu picioarele incrucisate, mers in zig-zag, intoarceri etc.

6)Terapia ocupationala
Este o metodă de reeducare activă care completează kinetoterapia folosind diverse activităţi
adaptate la tipul de deficienţe motorii ale individului cu scop recreativ şi terapeutic, ajutând
bolnavul să folosescă mai bine muşchii rămaşi indemni şi recuperând funcţia celor afectaţi de boală,
contribuind astfel la readaptarea funcţională la gesturile vieţii curente.
Prin această terapie se evită pasivitatea în care se fixează bolnavul spitalizat pe perioade mai
lungi, trezindu-i interesul pentru diverse mişcări utile şi contribuind astfel la readaptarea funcţională
la efort.

15
 Urmareste prelungirea exercitiilor de kinetoterapie pentru mobilizare articulara si/sau
tonifierea musculara, utilizand o serie de activitati complexe distractive sau capaciteaza atentia si
rabdarea pacientului pentru o perioada mai lunga de timp. In general, aceste activitati se executa cu
mainile dar forta motrica este realizata de membrele inferioare prin diverse tipuri de mobilizare:
- pedalaj de bicicleta;
- alunecarea piciorului intr-un jgheab rotund;
- miscare laterala (abductie-adductie);
- mers pe plan ascendent;
- mers pe banda sau pe scara rulanta.

7)Tratamentul balneologic(ape minerale, namoluri) statiunile balneo-climaterice

Intrucat sechelele posttraumatice ale soldului include de regula deficite functionale
determinate de leziuni produse la nivelul structurii osteoarticulare, periarticulare si musculare carora
li se adauga efectele negative de mobilizare in faza ortopedica, chirurgicala in afectiunile
posttraumatice.
Fractura de col femural beneficiază mult de tratamentul balnear. Alegerea staţiunii şi
individualizarea tratamentului se vor face în funcţie de vârsta bolnavului, de starea neurovegetativă
ca şi de bolile asociate.
Putem să indicăm – apele termale simple, uşor radioactive de tipul Felix; apele sărate -
iodurate de la Breaza, Olanesti, Govora; heliotermale de la Sovata şi Ocna Sibiului, apele sulfuroase
termale de tipul Herculane şi cele atermale de la Govora, Olănesti, Pucioasa, nămolul de tipul celor
de la Techirghiol, Eforie, Amara, Sovata, Ocna Sibiului.
Schematic, numărul de băi este de 12-14 pe serie, temperatura este de 37-38 grade Celsius, durata
este de 15-20 minute.
Terapia cu nămol acţionează prin cei trei factori cunoscuţi: termic, fizic (mecanic) şi chimic.
 Techirghiol (şi tot litoralul) care are nămol sapropelic;
 Amara, Sovata, Telega, Bazna, Slănic Prahova (nămoluri de lacuri sărate);
 Vatra Dornei, Borsec, Felix (turbă);
 Govora (nămol silicos şi iodat);
 Geoagiu (nămoluri feruginoase)
Pentru nămol temperatura este de 40-44 grade Celsius, durata 30-40 minute. Se asociază cu
proceduri fizioterapeutice şi helioterapeutice, de la caz la caz.
In fazele incipiente de boală, ca şi în cele tardive, neînsoţite de complicaţii, putem să indicăm cu
succes ungerile cu nămol urmate de băi de Ghiol.

BIBLIOGRAFIE

1. Patologia chirurgicala Vol. 2 de Th. Burghele; Editura medicala

2. Compendiu de anatomie si fiziologie de Gh. Mogos si Al.Ianculescu; Editura Stiintifica
3.Traumatologia practica de Aurel Denischi, I. Ionescu, V. Neagu; Editura Medicala
4.Recuperarea medicala a sechelelor posttraumatice a membrelor de T. Sbenghe; Editura Medicala
5.Balneofizioterapie de dr. D. Constantinescu, dr. N. Teleki, dr. I. Tyercha; Editura Medicală

16