Sindromul Angelman

Definitie
Sindromul Angelman este o boală genetică rară, caracterizată prin retard
mintal şi de vorbire sever, facies caracteristic, microcefalie, mişcări de tip
ataxic, convulsii şi crize paroxistice de râs; pacientii cu sindrom
Angelman pot avea personalitati excitabile si fericite. Sindromul
Angelman se mai numeste si Sindromul papusii vesele ( Happy-Puppet-
Syndrome). In 1965, medicul englez Harry Angelman a descris 3 cazuri
ale unor copii cu trasaturi fizice si comportamentale asemanatoare –
mers greoi, absenta vorbirii, ras excesiv si crize convulsive. Dupa o vizita
in Italia, unde a vazut la muzeul Castelvecchio un tablou intitulat” A boy
with a puppet” i-a venit ideea sa scrie un articol. Articolul s-a numit
Puppet Children si prezenta cele 3 cazuri intalnite de medicul englez. Mai
tarziu, aceste manifestari au fost reunite sub denumirea de Síndrome
Angelman.

Cauze
Sindromul Angelman (SA) este o afectiune genetica rară, apărută prin
lipsa contribuţiei materne a regiunii 15q11-q13 (de pe cromozomul 15),
care poate fi urmarea unei deleţii de novo în majoritatea cazurilor (60%),
a unei disomii uniparentale paterne (ambii cromozomi 15 de origine
paternă) în mai puţine cazuri (7%), a unor mutaţii în centrul de
amprentare (2–5%) sau ale genei UBE3A (10%). Se caracterizează prin
retard mintal sever, retard sever de vorbire, facies caracteristic,
microcefalie, mişcări de tip ataxic, convulsii şi un comportament
particu-lar, cu crize paroxistice de râs.
Retardul de dezvoltare devine evident în jurul vârstei de 6 luni, iar tabloul
clinic caracteristic se conturează adesea după vârsta de 1 an. Are o
frecvenţă de 1:12.000-20.000 de nou-născuţi. Fenotipul particular al
sindromului Angelman este cauzat de pierderea contribuţiei materne din
regiunea amprentată 15q11-q13 şi este atribuit lipsei de expresie sau
funcţie a alelei materne UBE3A (ubiquitin protein ligase E3A). Indivizii cu
deleţii mari par a fi mai sever afectaţi în comparaţie cu cei cu disomie
uniparentală, cu un tablou clinic dominat de incidenţa crescută a
convulsiilor, microcefalie, hipopigmentare, retard sever al achiziţiilor
psihomotorii. Rearanjamente cromozomiale care implică regiunea critică
(translocaţie, inversie) se pot identifica la 1% din aceşti pacienţi.

Teste si diagnostic
Medicul poate suspecta prezenta sindomului Angelman daca sugarul are
intarzieri in dezvoltare sau alte semne si simptome ale afectiunii, cum ar
fi probleme cu miscarile si echilibrul, circumferinta craniana mica si
partea posterioara a capului (occiput) aplatizata, alaturi de un ras
frecvent.
Confirmarea diagnosticului de sindrom Angelman necesita prelevarea
unei probe de sange de la copil pentru un studiu genetic. O combinatie de
teste genetice poate pune in vedere defectele cromozomiale legate de
sindromul Angelman. Aceste teste sunt:
1. Analiza cromozomiala (cariotip)
In acest test, sunt examinate forma si numarul cromozomilor dintr-o
celula prelevata ca proba.
2. Hibridizare fluorescenta in situ (FISH).
Acest test arata o eventulala lipsa a unui cromozom.
3. Testul ADN
Acesta reveleaza schita de imprinting a genelor. Rezultatele normale
arata o schita atat materna cat si paterna a ADN-ului. O persoana cu
sindrom Angelman va avea doar schita paterna in gena afectata.

Manifestari clinice
A. Manifestari prezente la toti pacientii cu Sindrom Angelman:

 intarziere in dezvoltarea psiho – motorie severa

 tulburari de mers si echilibru (ataxie), tremor al membrelor
 comportament specific cu zambet/ ras frecvent, personalitate
excitabila, aparent vesela, hiperactivitate
 absenta limbajului ( maxim 2-3 cuvinte).
B. Manifestari frecvent intalnite (80%):

 microcefalie (cap mic)

  crize convulsive cu debut, de regula, sub 3 ani.
 anomalii pe electroencefalograma – model caracteristic
C. Manifestari asociate (20-80%):

 occiput plat
 protruzia limbii
 dificultati de alimentare
 prognatism
 strabism
 piele hipopigmentata
 scolioza
 constipatie
La sugar
Evoluţia prenatală a pacienţilor cu SA, precum şi parametrii
morfometrici la naştere sunt, de obicei, în limite normale. Nou-născuţii cu
sindrom Angelman pot avea dificultăţi în alimentarea la sân sau cu
biberonul (din cauza dificultăţii de supt specifică sindromului şi a
refluxului gastroesofagian) şi manifestă hipotonie musculară. Sindromul
este de obicei suspectat la vârsta la care copilul ar trebui să înceapă să
meargă, ca urmare întârzierii atingerii acestei etape şi a întârzierii
limbajului. Unii sugari au dispoziţie afectivă fericită cu chicotit excesiv şi
crize paroxistice de râs, comportament hiperkinetic cu spectrul atenţiei
scăzut. 50% dezvoltă microcefalie până la vârsta de 12 luni. Strabismul
poate fi evident. Pacienţii au limba protruzionată, cu tendinţă de salivare
excesivă. Mişcările ataxice se pot instala până la 12 luni, adesea cu reflexe
osteotendinoase exagerate.
La copilul mic (1–3 ani)
Crizele convulsive se instalează la vârsta de 1–3 ani şi pot fi tonico-
clonice, convulsii mioclonice, crize de absenţă, status epilepticus şi status
mioclonic major, precum şi crize minore.
Toate etapele de dezvoltare vor fi întârziate, astfel mersul este realizat
între 2,5 şi 6 ani şi este ţeapăn, sacadat, cu membrele superioare în flexie
şi pronaţie. 10% din copii nu merg niciodată. Afectarea limbajului este
severă. Este rară folosirea cuvintelor potrivite într-o manieră care are
sens. Limbajul receptiv este întotdeauna mai dezvoltat decât cel expresiv.
Copiii de vârstă mai mare şi adulţi
Sunt capabili de comunicare prin arătarea obiectelor sau gesticulând şi
folosind cartonaşe de comunicare.
Instalarea pubertăţii are loc în mod fiziologic şi atât bărbaţii, cât şi
femeile sunt capabili de procreare. Fertilitatea este aparent normală: în
1999 s-a raportat un caz de transmitere a deleţiei la fetus de la mama
afectată.
Adulţii tineri au sănătate fizică bună, cu excepţia crizelor convulsive, a
constipaţiei frecvente, iar scolioza se accentuează cu vârsta, fiind
raportată la 40% din adulţi, majoritatea femei. Cu avansarea în vârstă,
fenotipul se schimbă, fiind marcat de prognatism, macrostomie şi buză
inferioară proeminentă, iar protruzia limbii a fost raportată atât la aduţii
care prezintă crize convulsive, cât şi la cei fără convulsii. Frecvenţa
crizelor convulsive scade cu înaintarea în vârstă, dar 92% din pacienţii
adulţi fac crize convulsive. Cei care devin mai puţin activi au tendinţa spre
obezitate.
Date despre supravieţuire nu sunt raportate în literatură, dar se pare că
durata de viaţă este în limite normale; pacienţii nu vor fi însă capabili
niciodată să se întreţină singuri.

Tratament

Intrucat nu exista nici o cale de a repara cromozomul lezat, nu exista

vindecare pentru sindromul Angelman. Tratamentul se concentreaza pe
rezolvarea problemelor medicale si de dezvoltare pe care le implica acest
sindrom.
Cel mai probabil o echipa de profesionisti se va implica in caz.
In functie de semnele si simptomele copilului, tratamentul sindomului
Angelman poate cuprinde:
1. Medicatie antiepileptica
Medicatia antiepileptica poate fi necesara pentru a controla crizele
determinate de sindromul Angelman.
2. Terapie fizica
Copiii cu sindrom Angelman pot invata sa mearga mai bine si sa
depaseasca problemele de miscare cu ajutorul terapiei fizice.
3. Teparia de comunicare
Desi persoanele cu sindrom Angelman nu dezvolta limbaj verbal mai
departe de cateva propozitii simple, aceasta terapie poate fi de ajutor.
Abilitatile de limbaj nonverbal se pot dezvolta prin limbajul semnelor si
comunicare prin imagini.
4. Terapia comportamentala
Aceasta poate ajuta copiii cu sindrom Angelman sa depaseasca
hiperactivitatea si inabilitatea de a-si concentra atentia, lucru care poate
ajuta la aparitia unui progres in dezvoltare. Desi nivelul de dezvoltare la
care pot ajunge persoanele cu sindrom Angelman variaza larg, multi
dintre ei sunt capabili sa dezvolte relatii cu prietenii si familia.