FACULTATEA DE MEDICINA SI FARMACIE GALATI

ANATOMIA SI FIZIOLOGIA INIMII

CONF.UNIV.DR. DINU CIPRIAN

Inima este un organ musculo-cavitar cu rol de pompă aspiro-respingătoare a sângelui. Este aşezată în
etajul inferior al mediastinului , are formă conică, culoare brun-roşcată, capacitate de 500-700cm3 şi
greutatea de aproximativ 300g.Prezintă o configuraţie externă, o structură şi o configuraţie internă.
Configuraţia externă relevă trei feţe (sternocostală, diafragmatică şi pulmonară), o margine (dreapta), o
bază şi un vârf orientat inferior şi la stânga.Tot la exterior se află şanţuri interventriculare , interatriale şi
atrioventriculare.
Structura peretelui inimii relevă trei tunici : endocard, miocard si epicard.
Endocardul este stratul intern al inimii şi se continuă cu intima vaselor ce vin sau pleacă de la
inimă.
Miocardul conţine doua tipuri de celule musculare : de tip adult (implicate în contracţia inimii)
şi de tip embrionar (implicate în generarea automatismului cardiac).Miocardul adult are striaţii
asemănătoare cu muşchii scheletici, dar se comportă ca un sincitiu datorită prezenţei unor
contacte între celulele miocardice (discuri intercalare), care permit propagarea depolarizarii în
toate celulele aproape simultan. Funcţional acesta seamănă cu muşchiul neted prin activitatea
sa ritmică şi involuntară.
Miocardul contractile
Miocardul adult atrial este subţire şi conţine două straturi, superficial şi profund, comune celor
două atrii.

Miocardul adult ventricular este mai gros şi se compune din trei straturi, superficial,
mijlociu şi profund.

Fibra musculară striată de tip cardiac(miocardul) prezintă un nucleu mic, miofibrile

multe, un reticul endotelial dezvoltat, mitocondrii şi sarcoplasmă abundente. Miocardul nu face
datorie de oxigen (nu produce energie din glicogen).

Miocardul atrial este complet separat de cel ventricular, singura legatură anatomică şi
funcţională dintre ele fiind miocardul embrionar.

Este descrisa la nivel atrial existenta unor fascicule specializate in conducerea preferentiala a
impulsului intr-o anumita directie:

- fasciculul anterior interatrial Bachmann –face legatura intre AD si AS

- fasciculul mijlociu Wenckebach- merge direct la nodul AV

- fasciculul posterior Thorel- ajunge la nodul AV dar emite ramuri si spre atriul stang

- Aceste fascicule nu contin celule embrionare, conducerea impulsului explicandu-se prin

aranjamentul arhitectonic, grosimea mai mare si dispozitia cap la cap a fibrelor
contractile din compozitie
 Miocardul embrionar
Miocardul embrionar are rol în generarea şi transmiterea stimulilor de contracţie.Este format
din :

• nodulul sinoatrial(SA) Keith-Flack, prezent în peretele atriului drept(AD), în apropierea

orificiului venei cave superioare(VCS).

• nodulul atrioventricular(AV) Aschoff-Tawara, localizat în atriul drept, deasupra orificiului

atrioventricular drept.

• fasciculul atrioventricular Hiss, reprezintă singura cale de legătură între atrii şi

ventricule.Pleacă din nodulul AV , străbate septul interventricular şi se împarte în două
ramuri :dreapta şi stânga care coboară în ventriculele respective.

reţeaua Purkinje reprezintă ramificarea ramurilor fascicolului Hiss, realizează legătura cu

miocardul adult şi transmite impulsurile de contracţie de la varf la baza şi de la endocard spre
epicard. Reţeaua Purkinje nu este centru de impuls nervos(nu produce automatism).
 Epicardul
Epicardul reprezintă foiţa viscerală a pericardului seros.

Pericardul este un sac fibros ce înconjură inima şi originea vaselor mari.Este format din
două straturi:

• superficial-pericardul fibros

• profund-pericardul seros, format din două foiţe : viscerală(captuşeşte cordul şi vasele

mari) şi parietală(captuşeşte faţa profundă a pericardului fibros).Aceste foiţe se
continuă una cu alta şi circumscriu cavitatea pericardică

Configuraţia internă a cordului

Configuraţia internă a cordului relevă structura lui tetracamerală :atriul drept, stâng,
ventriculul drept şi stâng.

Atriile au pereţii mai subţiri, capacitate mai mică, nu au muschi papilari şi sunt relativ
cuboidale.Sunt separate între ele de septul interatrial şi comunica ambele cu ventriculii
omonimi prin orificiul atrioventricular.
Orificiul atrioventicular prezintă valvule în formă de pâlnie numite cuspide ( valvula
bicuspidă sau mitrală la orificiul stâng şi valvula tricuspidă la orificiul drept) , cu vărful
orientat spre ventricul şi baza spre atriu.Vărful se continuă cu cordajele tendinoase ale
muşchilor papilari din ventricul.
În atriul drept se află orificiile de deschidere ale venelor cavă superioară şi inferioară,
sinusul coronar precum şi orificiul atrioventricular drept.
În atriul stâng se află orificiile de deschidere ale celor patru vene pulmonare şi orificiul
atrioventricular stâng.
Ventriculii au peretii mai groşi datorită funcţiei de pompă pe care o indeplinesc, capacitate mai
mare şi formă de piramidă.

Sunt separaţi între ei de septul interventricular, care are o porţiune inferioară

musculară întinsă şi o porţiune superioară membranoasă mai mică.

Suprafaţa internă a ventriculelor este neregulată datorită prezenţei unor formaţiuni

proeminente numite cordaje tendinoase ( care sunt dispuse în axul longitudinal al cordului şi
sunt muşchi subendocardici) şi muschi papilari.
Cordajele tendinoase se prind cu un capăt de muşchiul papilar iar cu celalalt de valvulele
atrioventriculare, împiedicând răsfrângerea valvulelor în atriu în timpul sistolei ventriculare.

Baza ventriculilor corespunde orificiului atrioventricular de fiecare parte.

Ambele ventricule prezintă lângă orificiul atrioventricular şi un orificiu arterial prin care pleacă
vasele mari (artera aorta din ventriculul stâng şi trunchiul arterei pulmonare din ventriculul
drept).

Orificiile arteriale sunt acoperite de trei valvule semilunare (sigmoide), în "cuib de randunică".
Vascularizaţia inimii este asigurată de cele două artere coronare, care au originea în aorta
ascendentă. Colateralele care pleaca din ele sunt de tip terminal (nu se anastomozează cu
ramurile vecine).
Daca fluxul sanguin prin aceste colaterale se opreşte, teritoriul cardiac respectiv, datorita lipsei
de oxigen şi substanţe nutritive, se necrozeaza şi apare în final infarctul miocardic.Sângele
venos este colectat de vene şi ajunge în final în sinusul coronar care se deschide în atriul drept.
Inervaţia extrinsecă a inimii (pană la intrarea în organ) este dublă :simpatică şi parasimpatică
(nervul X).Se realizează prin intermediul plexului cardiac situat sub crosa aortei.
Fibrele simpatice provin din lantul simpatic cervical (cu originea în coarnele laterale medulare
T1-T5) prin nervii cardiaci cervicali
( superior, mijlociu şi inferior) şi nervii cardiaci toracici (cu originea în măduva T 4-T5 şi sinapsa în
ganglionii simpatici toracali).
Fibrele parasimpatice provin din nervul X prin ramurile cardiace cervicale superioare şi
inferioare.

Proprietăţile miocardului sunt :

Excitabilitatea(batmotropismul) Ritmicitatea(automatismul, cronotropismul)
Conductibilitatea(dromotropismul)
Contractilitatea(inotropismul)
Tonicitatea

Excitabilitatea (batmotropismul) este proprietatea miocardului de a răspunde specific printr-o

contractie la un stimul adecvat(de intensitate mai mare sau egală cu pragul).

Stimulii cu intensitate inferioară pragului nu determină aparitia unei contracţii.

Inima prezintă particularitatea de a fi excitabilă numai în faza de relaxare(diastola) şi
inexcitabilă în faza de contracţie(sistola).

În sistolă, inima este în perioada refractară absolută (indiferent de intensitatea stimulului, nu

apare o contracţie).

Stimulii cu frecvenţă crescută nu determină apariţia tetanosului muscular, fapt foarte important
în desfaşurarea activităţii normale a inimii.

Ritmicitatea(automatismul-cronotropismul) este proprietatea inimii de a autogenera impulsuri

nervoase care produc potentiale de actiune autopropagate.
Această proprietate se manifestă şi dacă inima este scoasă din organism sau dacă sunt
întrerupte influenţele nervoase şi umorale extrinseci, în condiţiile irigării cu un lichid adecvat.
Suportul morfologic al ritmicităţii este sistemul excitoconductor.

Nodulul sinoatrial Keith Flack are o frecvenţă de descărcare a impulsurilor de 100-110/min.

Frecventa cardiaca de repaus este influentata de nervul X, care o
scade pana la valoarea de 60-80 /min.
Nodulul atrioventricular Aschoff Tawara are o frecvenţă de descărcare permanentă de
40/minut, dar nu se manifestă în mod normal datorită frecvenţei crescute a nodulului
sinoatrial.Lezarea acestuia din urma determină preluarea controlului contracţiei miocardice de
către nodulul atrioventricular.

Fasciculul Hiss ce se divide in doua ramuri, dreapta si stanga, descarcă 25 impulsuri/minut.

Automatismul poate fi influenţat de diferiţi factori : temperatura, pH, concentraţia de Na, K, Ca,
Mg, acetilcolina vagala, adrenalina.

Conductibilitatea (dromotropismul) este proprietatea miocardului de a conduce excitaţia în

toata masa sa .Excitaţia pleacă de la nodulul sinoatrial şi se propagă sub forma unui front de
unde radiare ce cuprind din aproape în aproape atriile.
Ajuns la nivelul nodulului atrioventricular, impulsul întârzie 0,12 secunde, timp necesar pentru
realizarea sistolei atriale.De aici unda se propaga prin fasciculul Hiss şi reţeaua Purkinje la
ventricule, producand sistola.
Contractilitatea (inotropismul) reprezintă proprietarea miocardului de a se contracta sub
acţiunea unui stimul adecvat.Contracţia miocardului se numeşte sistolă iar relaxarea
diastolă.Contracţia cardiacă(procesul de scurtare al fiecărui sarcomer şi prin aceasta al
miofibrilelor şi fibrei cardiace) cuprinde modificările mecanice ale aparatului contractil ce se
desfăşoară în etape : cuplarea excitaţiei cu contracţia şi contracţia propriu-zisă.

Sistemul energetic este furnizat în condiţii fiziologice aproape exclusiv pe cale

aerobă.Combustibilul principal pentru inimă este reprezentat de oxidarea acizilor graşi
liberi(67%),glucoza(18%), lactat(15%), piruvat şi foarte puţin de corpi cetonici(5%) şi numai
exceptional de aminoacizi. Energia se face prin desfacerea legăturilor fosfat-macroergice din
ATP, toate procesele metabolice având loc în prezenţa oxigenului(inima nu face datorie de
oxigen).

Tonicitatea este starea miocardului de semicontracţie din timpul diastolei ,ce persistă şi după
denervare sau scoaterea inimii din corp.