Facilitarea sociala

1. Definire și clasificare

Una din problemele psihologiei sociale se refera la explicarea modului în care comportamentul unui
individ influenteaza comportamentul altuia. Forma de baza a influentei interindividuale e reprezentata
de cea mai veche paradigma experimentala din psihologia sociala: facilitarea sociala. Facilitarea
sociala examineaza efectele pe care simpla prezenta a celorlalti le are asupra comportamentului unei
persoane. Paradigma facilitarii sociale dateaza din 1897, cand Triplett realiza experimente asupra competitiei.
Cercetarile din sfera facilitarii sociale pot fi clasificate in termenii a doua paradigme experimentale:
paradigma publicului pasiv si paradigma co-actiunii. Paradigma publicului pasiv presupune observarea
comportamentelor atunci cand el se produce in prezenta unor spectatori pasivi.Paradigma co-actiunii are
in vedere efectele celorlalti care efectueaza ,simultan si independent ,aceeasi sarcina ca si subiectul.
Paradigma presupune izolarea competiției.
Unul din criteriile unei teorii adecvate a facilitarii sociale il reprezinta potentialul ei de a explica
efectele de stimulare si inhibare a performantei atat pentru subiectii umani ,cat si pentru cei din lumea
animala.

2.Cercetari anterioare anului 1965

a. Efectele de co-actiune

Norman Triplett (1898) a fost primul care a studiat fenomenul de facilitare sociala .
Experimentul 1: Triplett a remarcat timpii superiori ai ciclistilor evoluand in compania altora
in comparatie cu timpii obtinuti in situatia de cursa solitara .
VI: tipul de cursa : in compania altora ; solitara iar VD: performanta
In privinta situatiei colective , Triplett a distins intre cursele adevarate (in care exista competitie si
concurentii inregistreaza cele mai bune rezultate individuale) si “pacemaking “, un tip de cursa in care
ciclistul alearga contra-cronometru in urma unui “ pacer” , un vehicul care-l ajuta sa mentina ritmul.
Performanta cursei cu “pacer “ e mai buna cu 20 % decat performanta cursei fara “pacer”.
Pentru a explica diferentele ,psihologul a oferit 3 explicatii:
-fizice: prima bicicleta creeaza un culoar astfel incat ultima bicicleta intampina o rezistenta mai
redusa a aerului;
-“hipnotice”(sugestii) :roata vehicului din fata il hipnotizeaza pe ciclist , provocandu-i o exaltare
musculara ;
-dinamogenetice (explic. psihologica): are la baza ideea de competitie (prezenta celuilalt ciclist
declanseaza instinctul de competiție).
Experimentul 2: Psihologul a cerut unor copii sa actioneze mulinete cat de repede pot ,singuri sau
avand alaturi pe altii care faceau acelasi lucru.Cercetatorul a constatat o performanta superioara in al
doilea caz, concluzionând asupra influenței benefice a prezentei altora , care fac acelasi lucru , asupra
individului.
Experimentul lui Triplett e primul in domeniul facilitarii sociale si demonstreaza paradigma co-
actiunii. El contine si sugestii pentru cercetarile asupra efectelor publicului. Experimentul sau este si
primul in domeniul psihologiei sociale. In cadrul studiului s-au controlat unii factori paraziti ,s-au
contrastat 2 grupuri experimentale si s-a incercat studierea unor situatii din realitate in mediul artificial
de laborator.
Flyod Allport (1920) a cercetat efectele de co-acțiune. El a comparat performanțele subiecților în
condiția de izolare și în condiția de grup (4 sau 5 subiecti erau așezați în jurul unei mese). Cercetatorul

1
 Facilitarea sociala

a luat măsuri pentru a reduce tendința subiecților de a percepe situația ca pe una de competiție: le-a
spus ca rezultatele nu vor fi comparate între ele; ca atare, ei inșiși ar trebui sa se abțina de la astfel de
comparații.
Allport a intuit ca efectele co-actiunii depind de tipul de sarcina .El a manipulat caracteristicile
sarcinii : subiec- tilor li se cerea sa bifeze toate vocalele dintr-un text , sa faca operatii de inmultire , sa
asocieze liber cuvinte sau sa argumenteze imporiva unor teze ale lui Marc Aureliu sau Epictet .
Performantele superioare au aparținut subiecților care evoluau alături de alții. Autorul a pus acest efect
pe seama a doi factori: facilitarea socială și rivalitatea. Prin facilitare sociala întelege influenta miscarilor
celorlalti care executa aceeasi sarcina. Aceste mișcări se constituie în stimuli ce grabesc răspunsurile
subiectului.
In 1928, L.E.Travis a repetat experimentul lui Allport cu asocierea cuvintelor in lant si a ajuns la
concluzia ca prezenta altora contribuie la diminuarea performantei. Numarul de asociatii date de subiectii
sai a fost mai mare cand ei se aflau izolati. Travis a utilizat balbaiti ca subiecti. Balbaiala e o manifestare a
luptei intre tendinte contradictorii, fiecare din raspunsuri fiind puternic si tinzand sa fie exprimat. In
masura in care comportamentul verbal al balbaitului se caracterizeaza prin tendinte conflictuale de
raspuns, prezenta altora, intarind fiecare din aceste tendinte, inteteste conflictul și diminuează performanța.
Unul din efectele vizibile ale co-actiunii, il gasim in comportamentul de hranire. Se stie ca
animalele manânca mai mult în prezența altora. E.Bayer (1929) a lasat un pui de gaina să manânce
boabe de grâu până s-a saturat. El a așteptat un timp, asigurandu-se ca acesta nu va mai manca apoi i-
a pus alături un pui flamând. După introducerea acestui co-actor flamând, puiul aparent satul a mai
mâncat două treimi din cantitatea de boabe pe care o mancase inainte.
Intr-un studiu realizat pe soareci, H.F.Harlow (1932) a gasit si el o crestere in comportamentul
de hranire. Soarecii au format perechi dupa criteriul greutatii.Ei au fost hraniti o zi singuri si o zi
impreuna cu partenerii lor. Atunci cand erau in perechi animalele au consumat mai multa mancare
decat atunci cand erau izolate.
S.C.Chen (1937) a observat furnici lucrand singure, in diade si in grupuri de trei. In prima sedinta
experimentala furnicile erau plasate singure intr-o sticla umpluta pe jumatate cu nisip si urmarite timp
de 6 ore. Se nota timpul cand incepea amenajarea cuibului si se cantarea cantitatea de pamant excavata
de insecta. Dupa doua zile furnicile in diade erau introduse in sticle si se realizau aceleasi observatii.
Dupa alte cateva zile, furnicile in grupuri de 3 erau introduse din nou in sticle. Se observa construcția
cuibului de catre furnicile izolate, dupa acelasi interval .
Furnicile munceau mai mult in prezenta altor furnici .In toate perechile ,cu exceptia uneia
singure, prezenta unui insotitor a sporit cantitatea de pamant excavata de cel putin doua ori. Efectul co-
actiunii a influentat perioada ce se scurgea pana ce furnicile incepeau sa-si amenajeze cuibul. Furnicile
aflate in diade incepeau mai devreme decat furnicile solitare din prima sedinta si cele din sedinta finala .
Efectele observate de Chen s-au limitat la situatia imediata.Nu s-au gasit diferente intre rezultatele primei
sedinte, in timpul careia furnicile au lucrat izolate si cele ale ultimei sedinte , cand ele au evoluat la
fel.
Amenajarea cuibului e un raspuns pe care furnicile il stapaneau perfect el fiind deja invatat. Prin
urmare, prezenta altora întărește emiterea raspunsurilor dominante si bine învățate.
Invatarea ar trebui sa fie incetinita in prezenta altora P.H. Klopfer (1958) a observat cintezi izolati
si in perechi heterosexuale ce invatau sa discrimineze intre sursele de hrana buna si cele de hrana mai
putin buna la gust. Pasarile inva- tau sarcina de discriminare mai eficient cand erau singure.Interesul
sexual al pasarilor nu este raspunzator pentru inhibarea invatarii la pasarile aflate in perechi.
M.J.Gates si W. C.Allee (1933) au comparat datele pentru gandaci invatand un labirint singuri ,in
diade sau in grupuri de trei. Ei au utilizat un labirint in forma de E. La capatul aleii din mijloc se

2
 Facilitarea sociala

gasea un vas intunecos in care gandacii fotofobi puteau scapa de lumina. Rezultatele arata ca gandacii
solitari au nevoie de mai putin timp pentru a invata labirintul decat cei aflati in grupuri. Gates si
Allee afirma ca situatia de grup produce inhibitie. Natura for- telor inhibitoare ramane nedemonstrata ,
desi faptul ca situatia de grup influenteaza performanta este evident. Prezenta altor gandaci nu
determina preferinta pentru o parte sau alta a labirintului dar duce la cresterea perioadei in care
insectele il invata . Gandacii tind sa se retraga intr-un colt si sa ramana acolo mult timp atunci cand
sunt in prezenta unui alt gandac decat atunci cand sunt singuri : celalalt constituie un stimul
perturbator .

b.Efectele publicului pasiv

L.E.Travis (1925) s-a interesat de efectele publicului pasiv.El a folosit o sarcina motorie simpla ,in
care subiectii trebuiau sa urmareasca o tinta rotitoare cu ajutorul unui stilet . Aparatul functiona pe baza
de curent electric , incat putea semnala ezitarile si esecurile subiectilor in a tine stiletul pe conturul
tintei. Travis a antrenat subiectii cateva zile la rand pentru ca performanta lor sa atinga un nivel stabil.
Cercetatorul le-a cerut subiectilor sa evolueze fie sin- guri ,fie sub privirile unor spectatori .Travis a
constatat o imbunatatire semnificativa a performantei cand subiectii evoluau sub privirile publicului.
J.F.Dashiell ,care realiza la inceputul anilor ’30 un program de cercetare asupra facilitarii sociale , a
constatat o ameliorare semnificativa a performantei datorata efectelor publicului in sarcini ca
inmultirea de numere sau asocierea de cuvinte .
S-au identificat si efecte negative ale publicului (efecte de inhibare sociala ).
In 1933 .J.Pessin a cerut subiectilor sa invete o lista de silabe fara sens izolati intr-o cabina sau
in conditiile in care experimentatorul ii privea prin fereastra cabinei. Rezultatele releva ca subiectii au
nevoie de mai putine repetitii in prima conditie decat in a doua . In acest caz , introducerea unor factori
sociali elementari (prezenta pasiva a celuilalt ) afecteaza negativ nivelul performantei.
In 1931 ,R.W.Husband a constatat ca prezenta spectatorilor influenteaza negativ invatarea unui labirint.
Rezultatele se contrazic unele pe altele .La Travis prezenta publicului imbunatateste performanta in
sarcina de urmarire a rotorului. La Pessin , prezenta publicului influenteaza negativ invatarea silabelor
fara sens si a labirintului .Totul se complica atunci cand Persin a cerut subiectilor sai ,cateva zile mai
tarziu , sa-si aminteasca silabele pe care le memorasera .Subiectii ce au incercat sa redea lista in
prezenta spectatorilor au facut-o mult mai bine decat cei ce au redat-o aflandu-se singuri. Contradictiile
pot fi explicate prin faptul ca prezenta spectatorilor faciliteaza performanta si diminueaza invatarea.
In timpul primelor stadii ale invatarii raspunsurile subiectilor sunt gresite.O persoana ce invata un
labirint sau o lista de silabe fara sens emite mai multe raspunsuri gresite decat corecte la inceputul
sedintei. Dupa ce individul ajunge sa stapaneasca sarcina raspunsurile corecte devin cele dominante .
Publicul intareste emiterea raspunsurilor dominante. Daca raspunsurile dominante sunt cele corecte
, prezenta publicului va fi benefica pentru el. Daca raspunsurile sunt gresite atunci ele vor fi intarite in
prezenta publicului si emiterea de raspunsuri corecte va fi impiedicata .

C.Invatarea evitarii

E.Rasmussen (1939) a realizat un experiment asupra invatarii unor raspunsuri de evitare.Mai multi
soricei au fost privati de apa 24 de ore. Instalatia experimentala folosita era o cusca in care se afla o
farfurie cu apa. Podeaua custii cu grilaj metalic a fost legata la un pol al unui circuit electric. La
celalalt pol era conectat un fir introdus in apa din farfurie. Soarecii insetati au intrat in cusca singuri
sau cate 3. Li s-a permis 5 secunde sa bea apa , circuitul fiind deschis .Apoi circuitul se inchidea si

3
 Facilitarea sociala

de fiecare data cand soarecele atingea apa ,primea un soc electric. S-au numarat contactele soarecilor
cu apa din farfurie.Animalele aflate singure in cusca au invatat mai repede sa evite farfuria decat cei
din grupuri.
Bautul apei constituie raspunsul dominant si este intarit de prezenta celorlalti . Animalul e
impiedicat prin facilitarea raspunsului “a bea” de prezenta celorlalti sa achizitioneze raspunsul de
evitare adecvat .
R.Ader si R.Tatum (1963) au imaginat urmatoarea situatie : Fiecarui subiect i s-a spus ca va merge
intr-o incape- re ,se va aseza pe un scaun si va avea niste electrozi legati de picior . Subiectul a
fost instruit sa nu se ridice de pe scaun ,sa nu atinga electrozii si sa nu vorbeasca . Subiectilor li se
spunea ca experimentatorul se va afla in camera alaturata. Subiectii au evoluat fie singuri, fie in
perechi .In primul caz subiectul a fost introdus in laborator si asezat la o masa pe care se gasea un
buton rosu conectat la un circuit electric.Electrozii ,prin intermediul carora se administrau socurile
electrice ,erau atasati la una din gambele subiectului. Daca subiectul vroia sa evite socul trebuia sa
foloseasca butonul cel putin o data la 10 sec . El nu primea nicio informatie despre functionarea
butonului sau despre scopul experimentului .In cazul subiectiilor introdusi cate 2 in camera nu existau
diferente esentiale in design. Raspunsul oricaruia din subiecti intarzia socul pentru amandoi.Raspunsul de
evitare a fost achizitionat atunci cand subiectul/perechea primea mai putin de 6 socuri intr-o
perioada de 5 min. Participantii se confruntau cu o sarcina ambigua si nu stiu de la inceput la ce-ar
putea servi butonul . A apasa butonul nu e raspunsul dominant in aceasta situatie dar a scapa este.
Odata ce invatau raspunsul de evitare adecvat , subiectii izolati raspundeau la intervale semnificativ
mai scurte decat cei din perechi. Ritmul raspunsului subiectilor izolati era mai mare decat ritmul
subiectilor din grupuri. Invatarea era impiedicata de prezenta altora iar emiterea de raspunsuri invate
este stimulata.

D.Prezenta altora ca sursa de activare

Prezenta altora creste starea generala de activare sau nivelul impulsului.

Unul din indicatorii activarii este activitatea sistemului endocrin in general si a cortexului
adrenal in particular . Functiile adrenocorticale sunt sensibile la schimbarile in excitarea emotionala
.Organismele ce suporta un stres prelungit manifesta o accentuata hipertrofie adrenocorticala (H.Selge ,
1946).Principalul produs al activitatii adrenocorticale este hidrocortizonul.
J.W.Mason ,J.V.Brady si M.Sidman (1957) au invatat niste maimute sa actioneze un maner pentru a
obtine hrana si le-au aplicat socuri electrice ,precedate de samnale avertizoare . Aceasta procedura a dus
la cresterea nivelului hidrocortizo- nului .Acesta revenea la normal la o ora dupa experiment .Aceasta
reactie de “anxietate” poate fi atenuata daca i se admini- streaza animalului doze repetate de reserpina
in preziua experimentului (Mason si Brady ,1956).
Programul de evitare conditionata alcatuit de Sidman(1957) conduce la cresterea nivelului
hidrocortizonului de 2 pana la 4 ori.Potrivit acestui program ,animalul primeste un soc electric la
fiecare 20 de secunde fara sa fie avertizat ,in afara de cazul cand actioneaza manerul . Fiecare
actionare intarzie socul cu 20 de secunde.
Mason si Brady (1964) au aratat ca maimutele inchise impreuna in aceeasi cusca au un nivel
plasmatic al hidrocortizonului mai inalt decat cele introduse in custi individuale. Mason si Brady (1964)
au raportat nivele urinare ale hidrocortizonului in functie de zilele saptamanii pentru 15 maimute din
laboratorul lor si pentru un pacient uman aflat intr-un spital. La maimute activitatea de laborator mai
putin intensa de la sfarsitul saptamanii pare sa se asocieze cu o scadere a hidrocortizonului.

4
 Facilitarea sociala

Dovezile cu privire la faptul ca prezenta altora creste nivelul de excitare sunt indirecte si
insuficiente .

3.Cercetari dupa anul 1965

a. Teoria impulsului

In 1965 studiile asupra facilitarii sociale cazusera in desuetitudine si multi le priveau ca pe o

fundatura a cercetarii. Prin simplitatea si eleganta interpretarii sale , Zajonc va resuscita preocuparile
pentru acest domeniu. Zajonc a plecat de la principiul ca excitarea fiziologica (activarea) intareste
raspunsul dominant. Multi din stimulii la care reactioneaza organismul provoaca ,in acelasi timp , mai
multe tendinte de raspuns. Fiindca organismul nu poate manifesta toate tendintele deodata ,ele se afla in
competitie si pot fi ordonate intr-o ierarhie dupa criteriul probabilitatii de a fi emise. In varful ierarhiei
se afla raspunsul cel mai probabil al persoanei in situatia data ,numit raspuns dominant .Celelalte
raspunsuri se numesc raspunsuri subordonate . In sarcinile usoare (instinctuale) raspunsurile dominante
sunt cele corecte pe cand in cele dificile ( contra-instinctuale) raspunsurile dominante nu sunt corecte.
Zajonc a sugerat ca atat publicul pasiv cat si co-actorii au proprietatea de a creste probabilitatea
de emitere a raspunsurilor dominante. Daca sarcina e simpla , prezenta celorlalti ca spectatori ori co-
actori va ameliora performantele subiectului iar daca sarcina e una dificila , prezenta celorlalti va
contribui la deteriorarea performantei.
Potrivit ecuatiei Hull-Spence (E=H x D) ,tendinta de a da un raspuns creste direct proportional
cu puterea obisnuintei de a-l emite si cu nivelul impulsului.Teoria lui Zajonc asupra facilitarii sociale se
bazeaza pe relatia din domeniul invatarii si al motivatiei. Zajonc sustine ca prezenta sociala , prin
cresterea impulsului si intarirea raspunsurilor dominante amelioreaza performanta in sarcinile simple si
o compromite in cele dificile .
Zajonc si Sales (1966) au urmarit sa demonstreze impactul social asupra nivelului impulsului si
asupra pro- babilitatii raspunsurilor dominante. Autorii au manipulat taria obisnuintei emiterii unor
raspunsuri (Vi) si au verificat daca ceilalti ,ca spectatori , determina o frecventa mai mare a
raspunsurilor puternic intarite. Sarcina era prezentata subiectilor ca una de invatare a unor cuvinte dintr-
o limba straina . Participantii erau pusi sa repete unele cuvinte de foarte multe ori iar altele de foarte
putine ori. Apoi, subiectilor le erau prezentate la tahitoscop 0,1 secunde ,diferite cuvinte fie din cele
invatate de ei , fie altele , si erau invitati sa spuna daca le recunosc .Timpul de expunere era prea scurt
pentru ca ei sa poata distinge cuvintele .Ei se puteau insela ,confundand cuvintele la care erau expusi
cu cele invatate.Variabila de- pendenta a experimentului a fost numarul de expuneri la care subiectii au
crezut ca recunosc cuvintele anterioare .A doua variabila independenta a fost prezenta /absenta publicului .
In conditia prezenta a publicului ,subiectul era privit in timpul fazei de recunoastere de doua persoane
care asteptau in laborator.In conditia de absenta , subiectul realiza singur sarcina .Rezultatele au aratat ca
prezenta publicului intareste raspunsurile dominante : subiectii confunda mai frecvent decat atunci cand
sunt singuri cuvintele prezentate la tahitoscop cu cele repetate de foarte multe ori.Publicul este o sursa
de impuls pentru subiecti, facandu-l sa emita raspunsuri dominante.
In 1969 ,Zajonc ,Heingarten si Herman au realizat un experiment inspirat din studiile interbelice
asupra faci- litarii sociale la animale: au folosit drept subiecti gandaci de bucatarie . Autorii au construit
un aparat care continea fie un tub drept prin care se puteau deplasa insectele , fie unul in cruce. In cazul
tubului drept ,ei au plasat o sursa de lumina la un capat iar la celalalt capat o camera intunecoasa.
Raspunsul dominant era adaptativ: fugind in linie dreapta in sensul opus celui din care venea lumina
,gandacii se adaposteau in intuneric. In cazul tubului in cruce , camera intunecoasa nu se afla la capatul

5
 Facilitarea sociala

opus sursei de lumina ,ci era plasata lateral : ca sa ajunga la adapost , insectele trebuiau sa se intoarca
la dreapta la jumatatea drumului. Daca ele continuau sa alerge inainte ,dadeau peste o camera luminoasa.
Raspunsul dominant nu era cel adecvat : indepartandu-se de sursa luminoasa ,insectele se indepartau si
de camera intunecoasa .
Potrivit ipotezei lui Zajonc ,prezenta altora din aceeasi specie va intari raspunsul dominant .Aceasta
intarire va ameliora performanta in cazul tubului drept dar o va deteriora in cazul tubului in cruce
.Experimentatorii au creat 2 conditii de prezenta sociala :co-actiune si public pasiv .Co-actiunea presupunea
ca insectele sa alerge cate 2 ,fie in tubul drept ,fie in cel in cruce. Prezenta publicului pasiv a fost asigurata
prin crearea unor mici cabine de o parte si de alta a tuburilor ,prin care 4 insecte priveau la cele care se
puneau la adapost in fata luminii.Rezultatele au confirmat teoria impulsului :in aparatul cu tubul drept ,
prezenta celorlalti din aceeasi specie a facut ca insectele sa ajunga mai repede in camera intunecoasa;
insectele care alergau in tubul in cruce si care trebuiau sa emita un raspuns subordonat pentru a
ajunge in intuneric au avut o performanta mai slaba daca au fost insotite/privite de alte insecte decat
daca au fost singure . Prezenta celorlalti a crescut probabilitatea raspunsului dominant , fie el corect sau
incorect.

b.Simpla prezenta

Zajonc a sustinut ca simpla prezenta a celorlalti e suficienta pentru ca nivelul impulsului

subiectului sa creasca.El a facut distinctia intre efectele indicilor ( un organism poate schimba
comportamentul altuia oferindu-I indici pentru anumite raspunsuri ) si efectele de intarire sociala ( orice
eveniment care apare dupa un raspuns si care contribuie la cresterea probabilitatii aparitiilor ulterioare ale
raspunsului se numeste intaritor) si a considerat ca simpla prezenta corespunde absentei ambelor tipuri
de efecte. Efectele de simpla prezenta apar in conditia ideala in care orice influenta a altei persoane , in
afara prezentei ei , a fost indepartata.(Guerin ,1986).
Zajonc a sustinut ca efectele de facilitare apar indiferent de ceea ce fac publicul si co-actorii dar
si de interpretarile pe care individul le da prezentei celorlalti. Prezenta celorlalti provoaca intotdeauna o
stare de incertitudine dat fiind ca individul nu stie la ce sa se astepte de la ei.Faptul ca individul nu
le anticipeaza conduitele , declanseaza starea de excitare.
Markus (1978) a criticat cercetarile efectuate pentru a verifica ipoteza lui Zajonc ,aratand ca ele n-
au reusit sa creeze nici conditii de simpla prezenta a celorlalti , nici conditii de non-prezenta a lor.
Markus a cautat o sarcina in care subiectul sa nu resimta teama de evaluare si a gasit-o in
activitatea de imbracare-dezbracare. Ea le-a cerut subiectilor sa-si dezbrace hainele de strada si sa
imbrace halatul de laborator si sa-si schimbe incaltamintea cu una de laborator. Markus a considerat ca
imbracarea –dezbracarea hainelor proprii este o sarcina simpla iar imbracarea –dezbracarea halatului de
laborator una dificila ,in care raspunsurile dominante sunt incorecte . Pentru a anula variabila parazita
“teama de evaluare” subiectii au fost facuti sa creada ca au fost evaluati inaintea experimentului.
Subiectul isi schimba hainele fie in prezenta unei care ,intoarsa cu spatele ,repara un aparat (conditia de
simpla prezenta ) ,fie in prezenta unei persoane care-I privea , fie aflandu-se singur. Dupa ce isi punea
halatul si incaltamintea de laborator si astepta 10 minute sa-I vina cineva care urma sa-I fie partener
,subiectul era anuntat ca experimentul se amana si era rugat sa-si puna hainele lui. Activitatea subiectului
era cronometrata ,timpul fiind VD. S-a constat ca in conditia de simpla prezenta subiectii isi imbracau-
dezbracau repede propriile haine (raspuns invatat ) si incet hainele de laborator (raspuns nou ) decat in
conditia singur .Studiul lui Markus a confirmat ipoteza simplei prezente.
Goldman (1967) a eliminat teama de evaluare ,alegand o sarcina de exprimare a preferintelor pentru
culori ,care nu implica raspunsuri corecte/incorecte si care ii face pe subiecti sa ignore reactiile celorlalti

6
 Facilitarea sociala

la raspunsurile lor . Goldman a creat o conditie in care a introdus 4 co-actori ,raspunsurile fiind date in
scris. El a constat ca indivizii isi exprima preferintele mai hotarat in conditiile de prezenta sociala decat
atunci cand sunt singuri.
Guerin (1986) a concluzionat ca exista suficiente date empirice pentru a admite intemeierea
conceptiei lui Zajonc: prezenta pasiva a unor persoane care nu-l privesc si nu-l evalueaza pe subiect
induce efecte de facilitare .

c.Teama de evaluare

Nicholas Cottrell ( 1972) sustine ca publicul ca si co-actorii inseamna pentru individ posibilitatea
de a fi evaluat Autorul avanseaza ipoteza ca celalalt provoaca o crestere a activarii (excitarii fiziologice)
numai daca e privit ca potential evaluator . Cottrell accepta ideile lui Zajonc despre rolul activarii in
situatiile de facilitare sociala ,dar neaga faptul ca activarea ar fi produsa de simpla prezenta a
celorlalti .
Cottrell si colaboratorii (1968) au facut distinctia intre conditia “public” si conditia “ simpla
prezenta “. In prima ,2 spectatori asista la performanta subiectului. In cea de-a doua , aceleasi persoane
sunt de fata atunci cand subiectul realizeaza sarcina de recunoastere a cuvintelor expuse la
tahitoscop , dar sunt legate la ochi.Subiectului I se spune ca ele asteapta sa participe la un experiment
asupra perceptiei culorilor .Aceste persoane nu induc subiectului frica de evaluare . Cottrell a inregistrat
mai multe raspunsuri dominante in conditia “public” si aproximativ acelasi numar in conditiile “simpla
prezenta” si “ singur’’.Intarirea raspunsurilor dominante si instaurarea starii de impuls se obtine atunci
cand ceilalti prezenti pot evalua performanta subiectului.
Au existat controverse in privinta motivului pentru care publicul starneste teama de evaluare
.Cottrell a sustinut ca aceasta are la baza expectantele pentru rezultatele positive si negative.
Good ( 1973) a efectuat un experiment dupa un plan 2x2.El a manipulat expectantele subiectilor sai
, facandu-I sa creada ca vor obtine performante bune ori slabe. In doua grupuri a indus teama de
evaluare (evaluarea era pe loc) iar in celelalte doua a indus o teama de evaluare redusa ( evaluarea avea
sa fie amanata). Good a constatat efecte de facilitare sociala doar pentru subiectii care anticipasera
rezultatele positive in prezenta celorlalti.
Weiss si Miller (1971) au gasit dovezi in sprijinul ideii ca impulsul indus pe cale sociala are la baza
expectante negative. In teoria lor asupra facilitarii sociale , impulsul e o stare neplacuta , ca frustrarea
sau anxietatea.

d.Teoria distragere-conflict

Unii cercetatori au atribuit conflictului atentional cresterea impulsului. Prezenta altora distrage atentia
de la sarcina . Astfel ,apare un conflict intre tendinta subiectilor de a-si concentra atentia pe sarcina si
tendinta de a-I privi pe ceilalti. Conflictul atentional produce impuls ,care la randul lui duce la facilitare
in sarcinile simple si inhibare in sarcinile complexe.
Robert Baron (1986) rezuma modelul la 3 secvente cauzale : ceilalti distrag atentia ; distragerea
determina conflictul atentional ; conflictul amplifica impulsul .
Distragerea reprezinta totalitatea stimulilor irelevanti pentru sarcina care interfereaza cu atentia
concentarata pe sarcina (Sanders, 1981 ). Primele studii au incercat sa demonstreze ca stimulii
distractivi amplifica impulsul. Baron si colaboratorii au aratat ca distragerea atentiei in timpul efectuarii
unei sarcini dificile deterioreaza performanta iar in timpul uneia simple o amelioreaza .

7
 Facilitarea sociala

Teoria distragere-conflict a evidentiat rolul compararii sociale in facilitare. Ceilalti distrag

atentia pentru ca ofera o informatie sociala importanta la care subiectul are nevoie sa se raporteze.
Sanders si colaboratorii (1978) au controlat posibilitatea compararii sociale cerand subiectilor sa
lucreze la acelasi tip de sarcina sau la sarcini diferite. Sarcinile erau fie complexe , fie simple .In cazul
subectilor care efectuau sarcini diferite , compararea sociala era irelevanta . Rezultatele experimentului au
indicat efecte de facilitare in conditia in care subiectii lucrau la acelasi tip de sarcina cu ceilalti . Acesti
subiecti au alocat o parte a atentiei lor celorlalti si au ajuns sa resimta conflictul atentional si cresterea
impulsului.
Experimentul lui Groff ,Baron si Moore (1983) izbuteste sa izoleze efectele conflictului atentional de
efectele evaluarii in demonstrarea ipotezei distragere-conflict. Subiectii aveau ca sarcina sa se concentreze
asupra unei persoane al carei chip aparea pe un monitor .Ei trebuiau sa-i observe expresia faciala si sa
indice cand persoana reactiona pozitiv sau negativ. In prima conditie , persoana pe care subiectul trebuia
sa o priveasca pe monitor era asezata la un metru distanta de monitor . Daca subiectul privea
ecranul , privea in acelasi timp si publicul (spectatorul). Aici nu exista distragere , caci subiectul nu e
nevoit sa abandoneze sarcina pentru a-l observa pe celalat insa exista posibilitatea ca subiectul sa fie
evaluat .In doua conditie , spectatorul asezat langa monitor si persoana de pe ecran sunt diferiti,
provocand conflict atentional. Subiectul trebuie sa-si imparta atentia intre sarcina si public .In a treia
conditie nu exista prezenta sociala : subiectul se afla singur atunci cand priveste monitorul .Autorii au
cerut subiectilor sa stranga in mana o sfera de cauciuc , care era legata la un barometru si la un
cronometru. Ei masurau latenta si intensitatea raspunsurilor subiectilor .Cresterea impulsului trebuia sa
mareasca intensitatea si sa micsoreze latenta.Cercetatorii au notat efecte de facilitare numai in conditia de
conflict atentional intens. Subiectii carora nu li se provocase conflict atentional au avut performante
asemanatoare cu cei din conditia singur.Acest studiu infirma teoria lui Zajonc si teoria lui Cottrell : nici
simpla prezenta , nici posibilitatea de a fi evaluat nu determina facilitarea in lipsa conflictului atentional.

e.Teoria monitorizarii sociale

Guerin si Innes au aratat ca Baron si colaboratorii sai nu au explicat de ce atentia subiectilor e

distrasa de prezenta celorlalti si ca ipoteza compararii sociale nu se sustine , intrucat in mai toate studiile
care au probat efectele simplei prezente , compararea sociala nu a fost posibila .
Guerin si Innes au propus o teorie a facilitarii sociale intemeiata pe conceptul de monitorizare
sociala .Potrivit acestei teorii ceilalti sunt imprevizibili si de aceea prima reactie a individului e
monitorizarea comportamentului lor. Monitorizarea se refera la “ un proces mai larg de orientare ,vigilenta
si atentie. Scopul ei este de a aprecia familiriatatea ,amenintarile posibile si de a evita interactiunile cu
urmari negative “( Guerin ,1993) .Individul are tendinta de a-i monitoriza pe ceilalti care sa afla aproape
in spatiu , care par sa reprezinte o amenintare ,pe cei nefamiliari si pe cei cu un comportament incert .
Teoria monitorizarii sociale admite ca prezenta celorlalti declanseaza starea de excitare fapt ce ne
permite sa o includem in randul teoriilor impulsului.O crestere a impulsului are loc daca monitorizarea nu
e posibila sau daca incertitudinea subiectilor cu privire la comportamentul celuilalt persista. Publicul care-l
priveste atent pe individ induce cresterea impulsului din cauza ca reactiile lui ulterioare nu pot fi
anticipate .Guerin si Innes contesta ipoteza lui Zajonc: persoanele familiare necesita o monitorizare redusa
si , prin urmare , prezenta lor nu conduce la aparitia starii de alerta si la cresterea impulsului.
Guerin (1983) a verificat simpla prezenta , teama de evaluare si monitorizarea sociala . Subiectii
trebuiau sa invete o lista de perechi de cuvinte .Asociatiile de cuvinte erau fie simple ,fie
complexe.Autorul a aplicat 4 tratamente experimentale : in conditia singur nu exista prezenta sociala in
timp ce subiectul realiza sarcina; in conditia public neatent ,o persoana statea asezata la o masa aproape

8
 Facilitarea sociala

de subiect ,in raza lui vizuala , lucrand in liniste ;aceeasi persoana se afla in acelasi loc dar privindu-l
atent pe subiect; in ultima conditie , locul persoanei prezente era in spatele subiectului ,astfel ca
subiectul nu o putea monitoriza . Ipotezele lui Guerin prevedeau ca nivelul de excitare va fi ridicat cand
subiectul nu va putea monitoriza reactiile publicului si cand persoana il va privi. Publicul usor de
monitorizat nu va induce starea de excitare .Guerin a constatat ca manipularile nu au influentat
performanta subiectilor care primisera lista cu asociatii facile insa au influentat performanta celor care
primisera lista cu asociatii complexe. Subiectii din conditiile in care persoana prezenta ii privea atent sau
se afla in spatele lor au avut performante foarte slabe in invatarea listei cu asociatii dificile . Intre
conditia singur si conditia public neatent nu s-au observat diferente . Rezultatele confirma modelul
monitorizarii sociale.
Anthony Glaser ( 1982) a aratat ca teoria lui Hull-Spence este indoielnica ,ca teoria impulsului nu
explica rezultatele anterioare anului 1965 ,ca studiile care au confirmat-o /infirmat-o sunt ignorate etc.

f.Teoria constiintei de sine obiective

Duval si Wickland (1972) au incercat sa trateze facilitarea sociala fara a apela la conceptul de impuls.
Constiinta de sine obiectiva este starea in care individul isi focalizeaza atentia asupra lui insusi
,incercand sa se priveasca asa cum il privesc altii. Atentia personei se indreapta fie spre evenimentele
exterioare fie spre propriul eu . In conditia de constiinta de sine obiectiva , ea detecteaza discrepante
intre starea de fapt si aspiratii.
O crestere a constiintei de sine obiective echivaleaza cu preocuparea crescuta pentru evaluarile
celorlalti ,cu scrutarea propriilor abilitati ,scopuri si idealuri .Autorii sustin ca focalizarea atentiei asupra
unei discrepante intrapersonale da nastere unui efect negativ direct proportional cu discrepanta in cauza.
Starea de constiinta de sine obiectiva e una neplacuta : persoana nu se simte bine atunci cand isi da
seama ca nu si-a atins idealul.
In privinta facilitarii sociale ,autorii au emis ipoteza ca prezenta celorlalti determina aparitia
starii de constiinta de sine obiectiva .Aceasta stare va duce la ameliorarea performantei in sarcinile simple
si la scaderea ei in cele complexe.
Wicklund si Duval (1971) au evidentiat efectele de facilitare sociala utilizand o sarcina simpla :
copierea unui text german . Constiinta de sine obiectiva a fost indusa prin intermediul oglinzilor . Unora
din subiecti li se cerea sa copie un pasaj fara oglinda apoi inca unul in fata unei oglinzi . Autorii le-au
dat de inteles participantilor ca oglinzile sunt irelevante pentru experimentul in curs .Celalalt grup copia
ambele pasaje in lipsa oglinzii. VD a fost diferenta dintre performantele subiectilor pe cele doua
pasaje .La subiectii din primul grup s-a vazut o crestere semnificativa a vitezei atunci cand copiau
textul in fata oglinzii .Cercetatorii au pus ameliorarea performantei pe seama starii de constiinta de sine
obiectiva .Ei nu au dovedit ca publicul induce constiinta de sine obiectiva.

g.Auto-reglarea si facilitarea sociala

Pentru Carver si Scheier (1981 ) ,concentrarea atentiei asupra eului are functii de control si de reglare
.Individul compara standardele de comportament cu performantele sale. Standardele specifica directii
pentru comportament .Atunci cand constata discrepante ,individul este motivat sa le reduca si sa apropie
comportamentul de standard.
Auto-reglarea este o suma de corecturi succesive ce ajusteaza comportamentul in raport cu o valoare
de referinta. Atentia indreptata catre sine reprezinta o conditie esentiala a proceselor de comparare si a
auto –reglarii.

9
 Facilitarea sociala

In modelul autorilor nu apare motivatia de a anihila starea neplacuta cauzata de discrepante , fiind
inlocuita de mecanismul bazat pe feedback-uri( informatiile care indica distanta fata de standard sunt
utilizate pentru a face comportamentul adecvat standardului).
Carver si Scheier au aplicat teoria controlului la de fenomenul de facilitare sociala .Ei considera ca
prezenta celorlalti duce la cresterea atentiei focalizate pe eu si la intensificarea procesului de comparare si
ajustare la standarde .In aceste conditii sarcinile simple vor fi realizate mai usor . Autorii explica
deteriorarea performantei in sarcinile complexe prin faptul ca raportarile repetate la standard ii arata
individului ca acesta nu poate fi atins.
Experimentul lui Carver si Scheier avea ca sarcina copierea unui text german .El cuprindea 2 faze
,manipularile fiind realizate in cea de-a doua . Autorii au aplicat un tratament experimental cu prezenta
sociala .Dupa ce cele 3 grupe experimentale copiau primul pasaj , grupul I continua sa copie al doilea
pasaj in prezenta experimentatorului ,subiectii din grupul II erau pusi in fata unei oglinzi , iar cei din
grupul III copiau cel de-al doilea pasaj in exact aceleasi conditii ca si primul . Rezultatele au aratat ca
subiectii din grupurile I si II si-au imbunatatit semnificativ performanta in faza a doua .
Autorii au dorit sa obtina o garantie ca ameliorarea performantei se datoreaza concentrarii atentiei
asupra eului. Au procedat la masuratori fiziologice ,transformand un parametru fiziologic si concentrarea
interioara a atentiei in variabile dependente .Cercetatorii cred ca transpirarea palmara constituie un
indicator al atentiei. Acest parametru fiziologic creste atunci cand atentia este indreptata spre exterior si
scade atunci cand individul isi focalizeaza atentia asupra lui insusi.Carver si Scheier citeaza un studiu in
care s-a observat reducerea transpiratiei palmare a subiectilor odata cu plasarea unor oglinzi pe mesele
individuale .Potrivit acestor date ,subiectii care se concentreaza pe sarcina ar trebui sa aiba un nivel
ridicat al transpiratiei palmare .In faza a doua a experimentului lor ,Carver si Scheier au constatat acest
lucru numai la subiectii din grupul al III-lea , asadar in conditia “ singur”.Nivelul transpiratiei palmare a
fost coborat la subiectii din conditia “oglinda” si din conditia “public” , subiecti la care s-a consemnat si
marirea vitezei de scris.Astfel , autorii au dovedit ca la baza ameliorarii performantei s-a aflat
focalizarea atentiei asupra eului.
Autorii explica inhibarea performantei in sarcinile dificile invocand mai multe mecanisme: prin
comparatii repetate ,individul isi da seama ca nu va reusi sa apropie comportamentul de standard;
alocarea atentiei standardului il impiedica pe individ sa se concentreze pe sarcina ;individul incearca sa
faca performanta sa se potriveasca deodata cu mai multe standarde ,caci in sarcinile complexe pot exista
mai multe standarde incompatibile .

h.Teoria auto-prezentarii

Un proces care are loc intotdeauna in prezenta celorlalti este auto-prezentarea .

Bond (1982) crede ca intre auto-prezentare si facilitare este o relatie cauzala : auto-prezentarea
determina efectele de facilitare sociala. In contextele publice ,individul este preocupat sa faca o impresie
buna .Atunci cand individul executa o sarcina ,el incearca sa dea impresia de competenta .In sarcinile
simple efectuate in prezenta celorlalti cresterea performantei are loc ca urmare a eforturilor sporite de
a da raspunsuri corecte .In sarcinile dificile ,individul face multe erori .Stima de sine publica este in
pericol .Feed-back-urile negative pe care le primeste de la public il fac sa se simta incurcat. In aceste
conditii , performanta se deterioreaza grav.
Bond afirma : “Mentinerea stimei de sine motiveaza facilitarea performantei ;pierderea ei cauzeaza o
stare de stanjeneala ce afecteaza negativ performanta “.
Teoria lui Bond pune schimbarile in comportamentul subiectului din situatiile de facilitare sociala
pe seama dorintei de a construi o imagine publica acceptabila , si nu pe seama cresterii impulsului . Bond

10
 Facilitarea sociala

a introdus in sarcina simpla (de asociere de cuvinte ) itemi dificili si in cea complexa itemi simpli.
Teoria impulsului prezice in acest caz efecte de facilitare sociala pe fiecare item in parte : prezenta
celorlalti va stimula performanta la itemii simpli (indiferent daca ei fac parte din sarcini complexe sau
simple) si va inhiba performanta la itemii complecsi (idem ).Prezenta sociala intareste intotdeauna
raspunsul dominant. Bazandu-se pe analiza facilitarii din perspectiva auto-prezentarii ,Bond a anticipat ca
, in sarcinile dificile, determinand stanjeneala , prezenta celorlalti va face ca individul sa aiba o
preformanta slaba inclusiv pe itemii simpli inclusi in sarcina complexa. Rezultatele au confirmat
aceasta predictie .Ipoteza , conform careia prezenta sociala ar stimula rezolvarea itemilor dificili dintr-o
sarcina simpla nu a fost confirmata satisfacator .

Bibliografie :

1.Boncu S. , Psihologie si societate ,

2.Perez J A , Boncu S , Influenta sociala , texte alese

11