Sunteți pe pagina 1din 4

Lupu Roxana Nicoleta PIPP, An I, Gr II

Teoria lui Vîgotski privind dezvoltarea cognitivă

Un al doilea mare cunoscut, în domeniul psihologiei dezvoltării, cu implicare directă în


dezvoltarea cognitivă, a fost Lev Vigotski. Lucrările lui Vigotski susțin că în ielegerea este de
origine socială și că dezvoltarea cognitivă individuală este un proces legat de transformarea
cunostinŃelor reglate social și mediate. Cercetările sale privind modul cum copiii rezolvau
probleme care depăseau nivelul lor curent de dezvoltare l-au condus pe Vigotski să dezvolte și să
conceptualizeze zonă proximei dezvoltări, prescurtat ZPD.
În teoria să, ideea lui Vigotski este că dezvoltarea este interrelationată cu tranzacția socială
și implică de asemenea faptul că invătarea socială se află totdeauna înaintea dezvoltării; de aceea,
ipoteză să de dezvoltare proximă explică diferență de performantă dintre nivelul de dezvoltare
actual și cel următor. În studiile sale, Vigotski a avut în vedere metodă rezolvării problemelor, nu
nivelul de performantă. Vigotski
credea că dezvoltarea cognitivă se limitează la o anumită întindere la orice varst ă dată. Apoi, el
credea că dezvoltarea cognitivă completă cere interacțiune socială.
Conform acestuia, copiii și adulții elaborează situații dincolo de înțelegerea lor socială, astfel
participînd proactiv spre o situație dată. Vigotski consideră vorbirea și acțiunea că fiind foarte
importante. Medierea prin
vorbire, scris și limbaj asistă elevii în implicarea lor la mediile sociale. Internalizarea acestor
instrumente de mediere crește capacitatea individului de a gândi la un nivel superior.
Pentru a înțelege
ideile lui Vigotski despre gândire și limbaj, este importantă înțelegerea distincției pe care el o face
între dezvoltarea naturală și cea culturală. Dezvoltarea culturală se clădeste pe dezvoltarea
naturală, genetică, pe măsura ă ce individul folosește instrumente culturale și simboluri precum
vorbirea și scrisul. În termenii lui Vigotski, aceste “instrumente psihologice”, vorbirea și acțiunea,
le permit oamenilor să-și modeleze propriile acțiuni și pe ale altora.

1. Lev Vigotski abordează dezvoltarea cognitivă din perspectivă constructivistă, punând


accent pe contextul social în invătare și pe faptul că limbajul, gindirea și cultură sunt inseparabile.
Cu privire la teoriile lui Vigotski putem vorbi de patru idei majore, fiecare interconectată și
Lupu Roxana Nicoleta PIPP, An I, Gr II

construită cu ajutorul celeilalte. Astfel, după Vigotski: Copiii construiesc cunoaẟterea. El afirmă
că invătarea este mai mult decât reflectare, subscriind la situația activă de invătare în care copiii
iẟi construiesc cunoștințele prin crearea de reprezentări individuale.

2. Invătarea poate conduce – se poate situa înaintea dezvoltării. Vigotski credea că invătarea
solicită precerinte. ZPD este definită de Vigotski că zonă dintre nivelul performanței independente
și nivelul performanței asistate.

3. Dezvoltarea nu poate fi separată de contextul său social. Vigotski credea că ZPD se


schimbă pe măsură ce invidul este capabil să învețe concepte și abilităti mai complexe. Mai mult,
el susținea că instruirea cea mai eficientă vizează nivelul zonal superior. (Putem interpretă că el
vrea ăa spună că ZPD este un spațiu care se miscă odată cu fiecare nouă deprindere complexă.
Zonă nu este nici inaltă nici joasă, este spațiul dintre dezvoltarea actuală și cea eventuală – zonă
în care profesorii și colegii mai capabili, au o influența.)

4. Limbajul joacă un rol central în dezvoltarea mentală. Conform lui Vigotski, limbajul este
un mecanism pentru gândire. Prin cultură individului și moștenirea imaginilor culturale, limbajul
este mijlocul de exprimare a ceea ce este invătat și înțeles. Vigotski credea că prin limbaj zonă se
extinde și indivizii se pot mișcă spre un șir de noi cunoștințe exprimate în cadrul standardelor
societătii și de mediu deja cunoscute.

În procesul educativ Vigotski vede profesorii că ocupând un rol didactic. Acest fapt este
indicat de definiția pe care el o conferă inteligenței, drept capacitate de a invăta din instruire.
Această implică faptul că un profesor trebuie să-și îndrume elevii în procesele de acordare de
atennie, concentrare și invătare eficientă. Astfel, un profesor va eșafoda un elev spre competentă
în orice deprindere. În timp ce Piaget se concentra asupra copilului, Vigotski se concentra asupra
profesorului.
În multe privințe, dezbaterea originală din anii 1930 dintre acești doi giganți ai dezvoltării
cognitive encapsulează perspectivele alternative principale pe care psihologii le oferă azi
profesorilor: cea progresivă și cea traditională.
Totuși, Vigotski nu susține predarea formală mecanică, lipsită de mișcare, a elevilor stând
în bănci la ore și dând examene care nu au semnificație pentru ei. Din contră, Vigotski a subliniat
dezvoltarea intelectuală mai degrabă decât învățarea procedurală. Spre deosebire de behavioriști,
el nu credea în profesorul care operează un control rigid asupra a ceea ce invată elevul. Precum
Lupu Roxana Nicoleta PIPP, An I, Gr II

Piaget și cei mai mulți dintre teoreticienii progresiști, Vigotski vedea activitatea din partea
copilului că fiind centrală pentru educație, iar profesorul având mult mai mult control asupra
acestei activităi.
El susținea că elevii să învețe direct de la profesori. Vigotski era în mai mare măsură
intervenționist, în viziunea să asupra rolului profesorului, profesorul având sarcină s ă provoace
copilul să-și depăsească starea să actuală. Acest fapt este cuprins în conceptul de bază al teoriei
sale și anume: zonă proximei dezvoltări (ZPD).

Zonă proximei dezvoltări, după Vigotski

Conceptele existențe ale copilului se află la nivelul x; inŃelegerea formală cerută se află la
nivelul x + 1. Este de datoria profesorului să încerce să mute inŃelegerea copilului de la x la x

+ 1. Acest fenomen poate fi de asemenea personalizat: mintea copilului întîlnește mintea


profesorului. Profesorul stabilește patternul adult de gândire la care copilul trebuie să aspire. Ideal,
se stabilește un dialog și o interacțiune frucutoasă care duce în cele din urmă la internalizarea
conceptelor de către copil. Vigotski consideră
relația dintre instruire și invătarea internă că fiind deosebit de complexă. Această intră în contrast
cu modelul simplist al behavioristilor, cealaltă scoală psihologică importantă care sprijină o
abordare mai formală, centrată pe profesor. Relația de cooperare dintre profesori și copil este de
asemenea importantă. Depinde de profesorul care acceptă această perspectivă, să-și construiască
relația să profesională cu elevii că instructor inteligent al invătării lor.
Vigotski a observat și valorizat relația unui copil cu alți
copii, aspect în mare parte ignorat de Piaget. Vigotski a susținut utilizarea unui elev mai avansat
să ajute un elev mai puțin avansat. Multă vreme acest fapt a fost folosit că bază a educației marxiste
egalitariste în Uniunea Sovietică. Copilul mai isteț ajută societatea ajutându-l pe cel mai puțin
dotat. Vigotski susținea că acest act nu este în mod necesar unul de autosacrificiu din partea
elevului mai avansat. Explicându-i și ajutându-l celălat copil poate dobândi o înțelegere explicită
mai bună a propriei sale invătări, pe coordonate metacognitive. Predând un subiect, el își
consolidează propria să invătare.
Lupu Roxana Nicoleta PIPP, An I, Gr II

Vigotski s-a pereocupat și de modul în care un copil invată să gandească, astfel el a


determinat că activitătile externe și sociale devin parte a propriilor sale structuri mentale printr-un
proces, numit internalizare.
Vigotski a avut de asemenea o contribuție enormă la înțelegerea dezvoltării limbajului, și
aici el a fost un pionier metacognitivist,susținând că, vorbind cu alții, un copil dezvoltă
conștientizarea funcției comunicative a limbajului. Limbajul joacă un rol vital în evoluția
conceptelor.
În multe privințe, Vigotski a fost câteva decenii înaintea timpului său. Poate acesta este
motivul pentru care a renăscut interesul pentru ideile sale. Vigotski a făcut distincția între
conceptele științifice și cele spontane. Conceptele spontane sunt cele care apăr din propriile
observații ale copilului – în general acasă sau cel puțin în afară școlii. Conceptele științifice sunt
cele care apăr din predarea formală.
Distincția să este foarte asemanătoare cu cea făcută în zielele noastre. Ei văd conceptele și
strategiile informale că venind de acasă, în timp ce conceptele “ scolare” și strategile formale sunt
întâlnite (în principal) în scoală. Cele două tipuri se întâlnesc unele cu altele în clasă: conceptele
spontane bogate dar dezorganizate ale copilului se întâlnesc cu cu abordarea sistematică și logică
a adultului (profesorului). Vigotski a fost de
asemenea înaintea timpului său prin atenția pe care o acordă semioticii: funcția de semnalizare a
limbajului. El susținea că gesturile au un rol important în dezvoltare. Acest fapt a fost revigorat de
psiholingvistii care au revelat originile dezvoltării limbajului la copil. Bruner vedea limbajul
gestual că având un impact enorm asupra dezvoltării ulterioare a limbajului sonor.
Conform paradigmei
vigotksiene, a invăta să citești implică interacțiunea copilului cu textul. El nu trebuie doar să
citească mecanic ci să încerce să interpreteze textul. Că și cu alte abilităti intelectuale, copilul
internalizează treptat procesul. Autoreglarea eficientă joacă un rol important în achiziția acestui
fapt.