BIOTEHNOLOGII DE OBŢINERE

A SUBSTANŢELOR BIOLOGIC
ACTIVE
 BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
Bahrim, G., 1999 - Microbiologie tehnică, Ed. Evrika
Brăila.

Dunca Simona, Octăviţa Ailiesei, Erica Nimiţan,

Ştefan Marius, 2004 - Microbiologie aplicată -
Ed.Tehnopress, Iaşi.

Nimiţan Erica, 1992 - Biotehnologii microbiene, Ed.

Univ. Al.I. Cuza, Iaşi.

Glazer, N.,A., Nicaido,H.,1995 - Microbial

Biotechnology, W. H. Freeman and Company, U.S.A.
Jurcoane, S., 2000 - Biotehnologii -
fundamente, bioreactoare, enzime, Editura
tehnica, București.

Okafor, N., 2007 - Modern industrial

microbiology and bitechnology, Science
Publishers, Enfield, NH, USA.

Raicu, P., 1990 - Biotehnologii moderne,

Editura Tehnică, Bucuresti.

Ratledge, C, 2006 - Basic Biotechnology, 3rd

Edition, p. 682.
Scriban, R.,1993 - Biotehnologie, ed.4., Tech.
Doc. Lavoisier, Paris.

Singh, U. S., Kapoor, K., 2010 - Microbial

Biotechnology, Oxford Book Company.

Oniscu, C., 1978 - Tehnologia produselor de

biosinteză, Ed. Tehnică, Bucureşti.

Wistreich, G. A., 1997 - Microbiology

Laboratory, Prentice Hall, Upper Saddle River,
New Jersey.
 CAP. 1 – BIOTEHNOLOGII
MICROBIENE: ISTORIC, APLICAȚII,
PERSPECTIVE
 Definiții

Biotehnologie = bio + tehnologie.

bio grec. bios = viaţă

tehnologie grec. technologia = studiul

tehnic al utilajelor, maşinilor, materialelor.
Descoperirile din genetică, biologie moleculară,
biochimie, biofizică, microbiologie etc. precum şi
necesitatea aplicării acestor cunoştinţe în practică
au condus la apariţia unei noi ştiinţe denumită
generic biotehnologie.

Biotehnologiile urmăresc utilizarea

microorganismelor (bacterii, drojdii, mucegaiuri
etc.), culturilor de celule vegetale şi animale „in
vitro“ pentru producerea unei game variate de
substanţe utile, manipularea genomului celular în
vederea obținerii de genotipuri noi, utilizabile în
programele de ameliorare a plantelor şi animalelor.
Károly Ereky propune acest termen în 1919.

În anii '20 cuvântul a fost introdus în mai multe

dicționare din Germania, Anglia și Statele Unite
ale Americii.

La începutul secolului al XXI-lea, noțiunea de

biotehnologie a fost extinsă pentru a include
genomica, tehnologiile de recombinare genetică,
imunologia aplicată, terapiile farmaceutice etc.
Károly Ereky (1878 – 1952)
Termenul de biotehnologie cuprinde o gamă
largă de tehnologii bazate pe biologie utilizate
în scopul modificării organismele vii în funcție
de nevoile umanității.

Dacă în trecut aceste proceduri se bazau pe

selecția artificială și hibridizare în scopul
obținerii unor soiuri de plante și rase de
animale mai productive, în prezent ele sunt
susținute de ingineria genetică și tehnologiile
bazate pe culturi de celule și țesuturi.
Înainte de 1971, termenul de biotehnologie era
utilizat exclusiv în industria alimentară.

Din anii '70, termenul a fost folosit cu referire la

ansamblul unor tehnici de laborator: ADN
recombinat, culturi de celule, transferul
orizontal de gene la plante, utilizarea unor
vectori ca bacteriile pentru transferul ADN-ului
într-un organism gazdă.
Termenul ar trebui utilizat pentru a descrie
ansamblul de tehnici și metode, vechi și
moderne, utilizate pentru manipularea
materialelor organice în scopul satisfacerii
cererilor legate de producția alimentară.

Biotehnologia poate fi definită simplu ca

știința care utilizează sistemele biologice
pentru a obține diferite produse.
Societatea Americană de Chimie definește
biotehnologia ca utilizarea organismelor
biologice, sistemelor sau proceselor în diferite
ramuri industriale în scopul îmbunătățirii valorii
produselor farmaceutice, culturilor vegetale și
organismelor animale.

Federaţia Europeană de Biologie (1978):

utilizarea integrată a biochimiei, microbiologiei şi
ingineriei în scopul obţinerii unei aplicaţii
tehnologice (industriale), cu ajutorul
microorganismelor, culturilor de celule şi a
părţilor componente ale acestora.
Parte a biologiei, biotehnologia este în prezent o
ştiinţă tehnică multidisciplinară.

Se bazează pe științe biologice (microbiologie,

biochimie, genetică, embriologie, biologie celulară
și moleculară, culturi de celule și țesuturi).

Este dependentă de cunoștințele acumulate în

discipline din afara sferei biologiei: bioinformatică,
biorobotică, chimie industrială, bioprocedee
industriale.
Biotehnologia utilizează organismele vii
pentru degradarea, sinteza şi producerea de
materiale (prin bioconversie și biosinteză) în
scopul unei activităţi agricole sau industriale.

Ea apelează pe scară largă la o inginerie

sofisticată: enzime libere sau fixate,
microorganisme, structuri celulare şi
subcelulare active (biocatalizatori, anticorpi)
Biotehnologia se bazează pe cercetarea realizată
în laborator pentru obținerea unor produse cu
valoare adăugată ridicată care să poată fi
patentate și comercializate, principalul scop fiind
recuperarea investiției inițiale și realizarea
unui profit financiar.

Biotehnologie = afacere
 Scurt istoric

Originea biotehnologiilor este legată de

practicarea agriculturii, coborând în istoria
omenirii până în neolitic.

Agricultura se încadrează cel mai bine în

definiția biotehnologiei din perspectiva
utilizării sistemelor biologice pentru a obține
diferite produse.
Cultivarea plantelor și mai ales încrucișarea unor
plante diferite pentru a obține soiuri noi care să
susțină nevoile de hrană ale populației umane
mereu în creștere pot fi privite ca primele practici
biotehnologice.
Alte aplicații biotehnologice au apărut pe măsură
ce culturile agricole au devenit din ce în ce mai
mari și mai greu de întreținut.

Astfel s-a descoperit că anumite organisme și

produse secundare ale acestora pot contribui
semnificativ la fertilizarea solului, refacerea
rezervei de azot și controlul agenților fitopatogeni.

Alte exemple de biotehnologii utilizate în mod

empiric încă din antichitate sunt fermentațiile
realizate cu ajutorul microorganismelor.
Obținerea berii prin fermentația alcoolică folosind
levurile a fost cunoscută încă dinaintea erei
noastre în Mesopotamia, Egipt, China și India.
Se pare că sumerienii cunoşteau secretul
fabricării a peste 20 de tipuri de bere încă
de acum 5.000 de ani.

Tehnologia obținerii berii nu s-a modificat

de-a lungul timpului, bazându-se și azi pe
transformarea amidonului din semințe
până la alcoolul etilic pe calea fermentației
realizate de către levuri.
Fabrică de bere din secolul XVI
Combinații de plante sau alte organisme au fost
folosite ca leacuri de multe civilizații timpurii.

Oamenii au folosit încă dinaintea erei noastre

agenți patogeni cu virulență atenuată pentru a se
imuniza împotriva infecțiilor.

Astfel de practici folosite și în medicina modernă

au condus la obținerea antibioticelor, vaccinurilor
sau a altor metode de luptă împotriva bolilor.
În secolul al XIX-lea se fac progrese însemnate
în cercetarea fermentaţiilor, Louis Pasteur
demonstrând natura biologică a acestor
procese.

Se acumulează informații importante legate de

cunoaşterea microorganismelor utile și a
modalităților de obținere a unor produse
specifice.

Se reușește izolarea şi selecţia unor bacterii şi

drojdii care au fost crescute în cultură pură
pentru diverse scopuri.
Prima utilizare a unei culturi microbiene pure
într-un proces industrial a fost realizată de către
Chaim Weizmann în 1917.

El a folosit bacteria Clostridium acetobutylicum

și amidonul din porumb pentru a obține acetona
de care Marea Britanie avea nevoie disperată
pentru producerea explozibililor utilizați în primul
război mondial.
Chaim Weizmann (1874 – 1952)
Un moment important în evoluția biotehnologiilor
microbiene este marcat de descoperirea
antibioticelor.

În 1928 Alexander Fleming descoperă

mucegaiul Penicillium, creând premisele
purificării substanței biologic active de către
Howard Florey, Ernst Boris Chain și Norman
Heatley.

În 1940 penicilina a devenit primul medicament

eficient utilizat pentru tratarea infecțiilor
microbiene la om.
Perioada modernă a biotehnologiilor este
deschisă în 1971 de experimentele lui Paul Berg
în domeniul fragmentării genelor.

În 1972 Herbert Boyer și Stanley Cohen

efectuează progrese semnificative, realizând
pentru prima dată cu succes transferul de
material genetic în celula bacteriană.

Un moment important este reprezentat de decizia

din 16 iunie 1980 a Curții Supreme a Statelor
Unite care stabilește că un microorganism
modificat genetic poate fi patentat.
Ananda Chakrabarty, angajat al companiei
General Electric, a reușit pentru prima dată să
patenteze o tulpină modificată de Pseudomonas
putida capabilă să degradeze țițeiul, aplicația
practică fiind legată de limitarea efectelor
generate de scurgerile de petrol.

Practic, experimentele lui Chakrabarty nu au

presupus manipularea genetică ci mai degrabă
transferul unor organite celulare între diferite
tulpini ale bacteriilor aparținând genului
Pseudomonas.
În prezent putem vorbi de o adevărată revoluție a
biotehnologiilor microbiene, descoperirile
importante realizate în acest domeniu marcând
societatea omenească în ultimele trei decenii.

Cercetările efectuate au furnizat informații

esențiale pentru progresul unor domenii ca:
agricultură, siguranța și securitatea alimentară,
protecția plantelor și animalelor, sănătatea
umană, protecția mediului înconjurător, depoluare
etc.
APLICAȚII ALE BIOTEHNOLOGIILOR
MICROBIENE

Aplicații importante în :

- medicină/farmaceutică

- agricultură

- industrii (obținerea materialelor plastice

biodegradabile, uleiurilor vegetale, biocombustibililor)

- minerit și protecția mediului înconjurător.

 Aplicații în medicină

Progresul biotehnologiilor este strâns legat de

dezvoltarea industriei farmaceutice și de
aplicațiile practice în medicină.

Încă de la descoperirea penicilinei și ulterior

producerea sa la scară industrială, cele mai mari
investiții financiare în biotehnologii au fost
orientate către identificarea de noi medicamente.
Această situație a fost posibilă și datorită protejării
companiilor producătoare prin intermediul
patentelor.

Un nou medicament poate fi înregistrat sub forma

unui patent, toate drepturile financiare rezultate prin
vânzarea acestuia revenind descoperitorului.

Această situație se păstrează pe întreaga durată de

valabilitate a patentului (în general 20 de ani),
urmând ca la expirarea acestuia medicamentul să
devină generic și să poată fi produs, respectiv
vândut, la prețuri mai mici și de către alte companii.
Cea mai mare parte a medicamentelor obținute
prin tehnologiile convenționale sunt în general
molecule mici care tratează simptomele bolilor.

Medicamentele obținute prin biotehnologii sunt

molecule cu dimensiuni mari, de regulă proteine,
care acționează direct asupra unei entități
moleculare-țintă implicată în mecanismele
desfășurării unei boli.

Aceste medicamente pot viza molecule țintă din

corpul uman inaccesibile tratamentelor
convenționale.
 Moleculele mici sunt obținute prin intermediul
unor procese chimice, în timp ce moleculele
mari sunt produse doar de către celulele vii, de
origine bacteriană, levuriană, animală sau
vegetală.

Biotehnologiile moderne sunt frecvent asociate

tehnicilor de inginerie genetică pentru a obține
substanțe biologic active folosind:

- microorganisme modificate genetic: Escherichia

coli, diferite levuri utilizate pentru obținerea de
molecule de tipul hormonilor și antibioticelor;
- celule de mamifere: CHO – linie celulară rezultată
din celule ovariene de hamster chinezesc cu o
creștere rapidă și o mare capacitate de sinteză a
proteinelor, considerate în prezent echivalentul
eucariot al bacteriei E. coli;

- plante transgenice (cartoful, tomatele, orezul,

tutunul, salata, floarea soarelui) utilizate din ce în
ce mai mult în ultima vreme pentru producerea
unor medicamente (insulină, unele vaccinuri, etc)
Unul din cele mai importante efecte înregistrate
de introducerea biotehnologiilor bazate pe
inginerie genetică l-a avut producerea de către
celulele bacteriene a unor cantități mari de
proteine ca urmare a transferului unor gene
umane.

Primul medicament obținut prin transformarea

genetică, aprobat pentru utilizare umană, a fost
insulina (1982).
Gena umană care codifică acest hormon a fost
transferată prin intermediul unui vector plasmidial
în celulele de E. coli.

Celulele bacteriene modificate genetic pentru

sinteza insulinei se folosesc pentru a obține pe o
cale biotehnologică, mai ieftină și mai rapidă,
cantități mult mai mari din acest medicament
absolut indispensabil persoanelor bolnave de
diabet.
Al doilea medicament obținut pe calea
transformării genetice a fost hormonul de
creștere (GH).

Insuficiența acestui hormon produs de glanda

pituitară în perioada copilăriei determină
piticismul sau nanismul hipofizar.

Inițial tratamentul acestei afecțiuni se realiza

administrând hormon de creștere extras din
glanda pituitară a cadavrelor.
În afara prețului exagerat, o astfel de terapie a avut
și efecte secundare grave (unii pacienți au dezvoltat
sindromul Jakob-Creutzfeldt care duce la demență și
deces), motiv pentru care tratamentul a fost interzis.

Tehnologiile ADN recombinat au oferit soluția

salvatoare: hormonul de creștere poate fi produs de
celule modificate genetic de E. coli în cantități
suficient de mari, la un preț redus, fără a exista riscul
unor contaminări.

Obținerea insulinei și hormonului de creștere pe cale

biotehnologică au oferit dovada eficienței clinice și a
siguranței utilizării în terapie a unor proteine produse
de microorganisme modificate genetic
Aplicații terapeutice ale unor proteine umane
clonate în Escherichia coli
Proteină clonată Funcții Arie terapeutică

Alfa1-antitripsina Inhibitor al proteazei Tratamentul emfizemului

şi bolii
pulmonare obstructive
cronice
Calcitonina Hormon peptidic Tratamentul
implicat în osteomalaciei
metabolismul calciului
Factorii de stimulare a Simulează Antitumoral
coloniilor hematopoieza
granulocitare (G-CSF)
 Factorul de Regenerarea celulară la Vindecarea rănilor
creștere nivelul pielii
epidermal
(EGFR)
Eritropoietina Hormon glicoproteic care Tratamentul anemiei
stimulează hematopoieza

Factorii VIII și IX Proteine implicate în Prevenirea hemoragiilor

coagularea sângelui la bolnavii de hemofilie

Interferonii α, ß, Proteine care împiedică Antiviral, antitumoral,

γ multiplicarea virusurilor antiinflamator
Interleukinele 1, Citokine care stimulează Tratamentul
2 și 3 dezvoltarea și diferențierea afecțiunilor sistemului
limfocitelor T și B, celulelor imunitar; antitumoral.
hematopoietice

Limfotoxina Glicoproteină produsă de Antitumoral

limfocitele T care activează
neutrofilele și intervine în
inflamația acută

Somatomedina Hormon polipeptidic ce Stimularea creșterii

(IGF-1) mediază acţiunile hormonului
de creştere
Albumina serică Proteină importantă din Supliment plasmatic
structura plasmei sangvine

Superoxid Enzimă implicată în Terapia unor boli

dismutaza descompunerea radicalilor cardiace: transplantul de
liberi superoxid din sânge organe
Factor de citokină proinflamatorie Antitumoral
necroză produsă de fagocitele
tumorală TNF- mononucleare cu efect
alfa citotoxic pentru anumite linii
celulare tumorale

Urokinaza Enzimă - degradează fibrina Anticoagulant

ce intervine în coagularea
sângelui
Vaccinurile ADN reprezintă o altă categorie de
instrumente terapeutice a căror largă
aplicabilitate practică a fost evidențiată încă de
la începutul anilor '90.

Aceste vaccinuri conțin ADN modificat genetic

obținut în celulele de E. coli.

După injectarea intramusculară, ADN-ul

pătrunde în celule, exprimă in situ antigenul
codificat și declanșează un răspuns imun.
 Utilizarea lor în practica medicală este încă în
stadiu experimental, fiind aplicate în profilaxia unor
boli provocate de virusuri (gripa aviară, hepatite),
bacterii, paraziți (malarie), precum și pentru
scleroza multiplă sau anumite tipuri de tumori.

Vaccinurile ADN prezintă avantaje evidente față de

vaccinurile obținute prin tehnologii convenționale:

1. nu prezintă risc de infecție;

2. răspunsul imun este focusat doar asupra antigenului

de interes
3. nu conțin proteine, neexistând riscul apariției
unor răspunsuri imune colaterale;

4. stabilitate mai ridicată;

5. ușor de produs;

6. cost de producție mai scăzut;

7. pot determina apariția atât a unui răspuns imun

umoral (sinteza anticorpilor serici) cât și a unui
răspuns imun celular (activarea limfocitelor T).
Cu toate aceste avantaje, utilizarea vaccinurilor ADN
este limitată în prezent de o serie de inconveniente -
intensitatea răspunsului imun instalat după vaccinare.

După vaccinare împotriva malariei, hepatitei B,

virusului HIV, gripei se declanșează răspunsuri imune
de o mai mică intensitate în comparație cu cele
generate de vaccinurile clasice.

ADN-ul plasmidial folosit în vaccinurile împotriva gripei

ar determina activarea unor populații de limfocite T
ajutătoare (Th1) care contribuie la apariția unor boli
autoimune.
Vaccinurile obținute din plante transgenice ar
putea reprezenta o soluție biotehnologică extrem
de promițătoare, cu avantaje de necontestat.

Astfel de plante pot fi cultivate în diferite regiuni,

în condiții mult mai ieftine, "vaccinurile
comestibile" fiind mai accesibile pentru zonele
sărace.

Se înlătură costurile și eforturile logistice

necesare producerii vaccinurilor prin tehnologii
clasice, transportului pe distanțe foarte lungi,
menținerii lor la rece etc.
Fiind comestibile nu este necesară utilizarea
seringilor care nu reprezintă doar o cheltuială
suplimentară ci și o sursă de infecție dacă
sunt contaminate.

Testele pre-clinice și clinice sunt în

desfășurare, de rezultatele lor depinzând
introducerea vaccinurilor obținute din plante
comestibile modificate genetic în profilaxia
unor boli.
Cea mai largă aplicație în medicină a biotehnologiile
se bazează pe capacitatea microorganismelor de a
produce un număr impresionant de compuși cu o
greutate moleculară mică numiți metaboliți
secundari.

Aceștia pot fi utilizați ca substanțe biologic active în

compoziția unor medicamente: agenți antivirali,
antibacterieni, antifungici, antihelmintici,
antitumorali, substanțe imunosupresoare.

Cea mai folosită cale de descoperire este

reprezentată de screening, fiind identificate zeci de
mii de substanțe cu acțiune specifică.
 Metaboliți secundari de origine bacteriană sau
fungică utilizați ca substanțe biologic active

Compus Microorganism Efect

producător
Actinomicină Streptomyces chrysomallus

Bleomicină Streptomyces verticillus Inhibă replicarea ADN

Griseofulvină Penicillium griseofulvuma

Rifampicină Amycolatopsis mediterranei Inhibă transcripția prin

inhibarea ADN dependent de
ARN polimerază – tratamentul
tuberculozei
Cloramfenicol Streptomyces venezuelae Inhibă translația la nivelul
subunității ribozomale 70S

Tetraciclină Streptomyces aureofaciens

Lincomicină Streptomyces lincolnensis

Eritromicină Streptomyces erythreus

Cicloheximidă Streptomyces griseus Inhibă translația la nivelul

subunității ribozomale 80S
 Cicloserină Streptomyces sp.

Bacitracină Bacillus licheniformis

Inhibă sinteza
peptidoglicanului din
Penicilină Penicillium chrysogenuma
peretele celular bacterian
Cefalosporină Cephalosporium acremoniuma

Vancomicină Amycolatopsis orientalis

 Polimixină Paenibacillus polymyxa Surfactanți ce perturbă
funcționarea membranei
Amfotericină Streptomyces nodosus
celulare

Avermectină Streptomyces avermitilis Antihelmintic și împotriva

artropodelor
Acid Streptomyces clavuligerus Inhibă penicilinaza, potențând
clavulanic acțiunea penicilinei în cazul
bacteriilor rezistente la
antibiotice
Kasugamicină Streptomyces Antifungic
kasugaensis

Polioxină Streptomyces cacaoi

Nikomicină Streptomyces tendae

Insecticide
Spinosină Saccharopolyspora
spinosa
Ciclosporina A Tolypocladium inflatuma Imunosupresoare, folosite
în transplantul de organe
Doxorubicin Streptomyces peucetius Antitumoral, utilizat în fazele
avansate ale unor forme de
cancer

Lovastatin Aspergillus terreusa Hipocolesterolemiant pentru om și

animale

Giberiline Gibberella fujikuroia Fitostimulator

Un interes crescut este manifestat pentru produși
de metabolism care prezintă proprietăți utile
terapiei unor boli considerate până nu demult
incurabile.

Un exemplu îl constituie potențiala utilizare a unor

derivați metabolici ai nicotinei din bacteria
Arthrobacter nicotinovorans în tratarea
simptomelor unor maladii neurodegenerative.

Astfel de derivați metabolici (ex. 6-hidroxi-L-

nicotina) prezintă mai multe avantaje teoretice ca
substanțe neuroprotectoare în cazul maladiei
Alzheimer în comparație cu nicotina.
 Aplicații în agricultură

Producerea hranei reprezintă un sector cu o

importanță economică mult mai ridicată decât
domeniul farmaceutic, atât în țările dezvoltate cât
mai ales în cele sărace.

Cu toate acestea, impactul biotehnologiilor este

mult mai scăzut în domeniul agro-alimentar decât
în cel farmaceutic, numărul companiilor implicate
și al sumelor investite fiind proporțional
considerabil mai mici.
O explicație a acestei situații este legată de
prețul produsului final care atrage după sine un
profit diferit, produsele alimentare fiind vândute
cu prețuri mult mai mici în comparație cu cele
farmaceutice.

Datorită acestui considerent este greu de

justificat din punct de vedere economic o
investiție într-un nou produs alimentar atâta
vreme cât vânzarea acestuia nu va aduce
recuperarea sumelor investite și nici un profit
considerabil.
 Există totuși și unele excepții:

- utilizarea plantelor transgenice rezistente la

condiții vitrege de mediu și atacul dăunătorilor, cu
o productivitate ridicată; permit scăderea costurilor
de producție prin limitarea cheltuielilor pentru
irigație, fertilizanți, pesticide și insecticide.

- utilizarea animalelor transgenice sau mai nou

clonarea lor în scopul creșterii cantității de carne,
lapte, produse secundare.
 Cele mai de succes biotehnologii agricole sunt
cele direcționate către creșterea valorii adăugate
a produsului final:

- intensificarea gustului și aromei prin utilizarea

enzimelor (produse de microorganisme
transformate genetic) în procesarea alimentelor;

- utilizarea legumelor sau fructelor modificate

genetic în scopul creșterii perioadei de
valabilitate: roșia Flavr Savr a fost primul produs
alimentar obținut prin inginerie genetică aprobat
pentru utilizare în alimentație umană în 1994.
- utilizarea aditivilor bacterieni pentru însilozarea
furajelor;

- folosirea la plante a genelor bacteriene

responsabile de fixarea azotului în scopul
creșterii productivității agricole.
Creșterea rezistenței la factorii de mediu

Permite agricultorilor extinderea arealului de

cultivare a plantelor și implicit obținerea unor
producții mai mari.

Toleranța la frig, căldură, secetă, abilitatea de a

rezista la umezeală sau concentrații ridicate de
săruri, rezistența la deficiența fierului sau la
solurile foarte alcaline sunt câteva din
proprietățile care pot fi imprimate plantelor
folosind biotehnologiile microbiene.
Obținerea unor plante transgenice de orez
(indica) prin transferul genelor otsA și otsB
care codifică sinteza trehalozei în celulele de
E. coli.

Acest dizaharid stabilizează și protejează

proteinele membranare de efectele nocive ale
deshidratării la bacterii, fungi și nevertebrate;

Cea mai mare parte a plantelor nu

acumulează cantități detectabile de trehaloză.
Folosind ca vector un plasmid din
Agrobacterium tumefaciens, s-au obținut
plante de orez transformate care, comparativ
cu cele normale, sunt mult mai rezistente la
stresul biologic determinat de secetă,
concentrații ridicate de săruri, temperaturi
scăzute.

Transferul genelor otsA și otsB a dus la o

creștere a capacității fotosintetizante, a
nivelului de carbohidrați solubili și a abilității
de controla echilibrul ionic K+/Na+ în rădăcini
în condiții de stres.
Primele teste realizate în condiții de câmp
oferă perspectiva cultivării plantelor de orez
în soluri sărate sau în zone în care prezența
apei este dependentă doar de precipitațiile
atmosferice.
Transferul genei At-DBF2 identificată pentru
prima dată la Arabidopsis thaliana.

Această genă joacă un rol important în

toleranța la săruri, secetă, frig și căldură la
toate plantele.

Gena At-DBF2 a fost transferată la plante de

tomate și tutun care au dobândit rezistență
superioară la condițiile de stres exercitate de
mediul înconjurător.
 Toleranța la erbicide

Poate fi dobândită tot prin modificare

genetică.

Numeroase erbicide cu spectru larg de

acțiune ar putea fi utilizate ca instrumente
selective pentru distrugerea buruienilor, fără a
afecta culturile agricole rezistente.
 Rezistența la dăunători

A fost imprimată unor plante prin transferul

genelor implicate în sinteza toxinei Bt din
celulele bacteriei Bacillus thuringiensis.

Prin ingerare distrug atât larvele cât și adulții

unor insecte dăunătoare, prevenind în acest
fel scăderea producțiilor agricole.
Plantele care exprimă toxina Bt prin
transferul genelor cry omoară dăunătorii care
se hrănesc cu țesuturile vegetale.

Astfel de plante modificate genetic (porumb,

tutun, bumbac) sunt puțin afectate de
defolierile produse de omizi.

La nivelul anului 2003 ele reprezentau peste

26% din suprafața globală cultivată cu plante
transgenice.
 Bacillus
thuringiensis
O altă abordare pentru dobândirea rezistenței
la dăunători o constituie utilizarea bacteriei
Clavibacter xyli subsp. cynodontis care
colonizează țesuturile interne ale plantelor.

Tulpini modificate genetic ale acestei bacterii

care exprimă gene pentru endotoxine sunt
utilizate cu succes în controlul larvelor de
lepidoptere care se hrănesc cu frunzele și
tulpina plantelor de porumb.
 Controlul fitopatogenilor

Prin transferul genelor care codifică chitinaze din

unele bacterii din sol (Serratia, Streptomyces și
Vibrio) în celule de Pseudomonas fluorescens –
bacterie care colonizează foarte eficient
suprafețele radiculare.

Chitinazele degradează chitina din peretele celular

al fungilor sau insectelor fitopagene, tulpinile
recombinate de P. fluorescens protejând astfel
suprafețele radiculare de atacul dăunătorilor.
Cel mai utilizat mecanism în controlul
agenților fitopatogeni se bazează pe
capacitatea bacteriei Bacillus subtilis de a
produce substanțe cu acțiune antifungică,
antibacteriană și chiar insecticidă.

Tulpini diferite pot sintetiza lipopeptide

(iturine, fengicine, surfactine), agenți chelatori
ai fierului, precum și o protează foarte
eficientă cu spectru larg de acțiune.
O astfel de tulpină este B. subtilis QST-713 - izolată
din solul unei livezi din California care produce peste
30 de lipopeptide diferite.

Bacteria este cultivată, mediul de cultură conținând

celule, spori și lipopeptide fiind concentrat,
deshidratat și comercializat ca biofungicid.

Aplicat pe plante, acoperă suprafețele foliare,

împiedicând atașarea pe frunze a patogenilor.

În prezent aceste bio-preparate sunt utilizate pe

diferiți pomi fructiferi, nuc, legume (tomate, salată,
castravete), viță de vie, etc.
Virozele la plante sunt mult mai dificil de
controlat.

Au fost obținute totuși plante modificate de

tutun care exprimă proteine capsulare ale
VMT (virusul mozaicului tutunului) rezistente
la acest virus.

Proteinele capsulare exprimate în plante

interferă cu procesul de asamblare a
particulei virale conferind în acest fel
rezistență la infecție.
 Fixarea azotului atmosferic

Reprezintă o preocupare veche a oamenilor de

știință, implicațiile practice ale acestei
interacțiuni plante-microorganisme fiind
justificate de reducerea costurilor determinate de
utilizarea îngrășămintelor cu azot.

Unele plante (așa cum sunt leguminoasele)

realizează în mod natural simbioze fixatoare de
azot cu bacterii din genurile Rhizobium,
Bradyrhizobium și Frankia.
În sol există și bacterii libere care pot fixa
azotul, influențând metabolismul plantelor.

Introducerea în solul diferitelor culturi a unor

microorganisme ca Bradyrhizobium japonicum
și Rhizobium meliloti (modificate pentru a
supraexprima anumite proteine implicate în
procesul de fixare) duce la stimularea
producerii de biomasă și implicit la creșterea
producțiilor agricole în condițiile utilizării unor
cantități mici de fertilizanți convenționali pe
bază azot.
O astfel de abordare are însă și
inconveniente: în sol există în mod natural
populații importante de bacterii libere
fixatoare de azot, prin urmare cantitatea
inoculului utilizat trebuie să fie destul de
mare, ceea ce duce la o creștere a costurilor.

Din aceste motive s-au pus la punct alte

biotehnologii, mai eficiente și mai puțin
costisitoare.
Un exemplu îl constituie
transferul genelor implicate
în formarea nodozităților de
la bacteria Agrobacterium
la diferite plante, acestea
din urmă dobândind
capacitatea de a fixa
azotul.

Se are în vedere
modificarea pe această
cale în special a plantelor
neleguminoase.
Toate aceste eforturi sunt realizate în agricultură
datorită necesității creșterii producțiilor agricole
în paralel cu introducerea unor practici sustenabile,
care să asigure productivitatea și conservarea
ecosistemelor.

În ultima perioadă se preferă înlocuirea

fertilizanților, pesticidelor și insecticidelor
convenționale care au un impact negativ (poluează
mediul înconjurător, se regăsesc în lanțul alimentar,
afectează sănătatea umană, duc la apariția
rezistenței în rândul patogenilor) cu soluții
biotehnologice: biofertilizatori, biostimulatori,
bioinsecticide și biopesticide.
 Aplicații în alimentație

Utilizarea microorganismelor fermentative

pentru obținerea diferitelor produse alimentare
datează de foarte multă vreme, cum mult înainte
ca omul să fie conștient de importanța acestora
în procesele de fermentație.

Aceste microorganisme sunt esențiale pentru

obținerea vinului, berii, produselor lactate,
murăturilor, precum și a altor produse
alimentare.
 Produs Substrat Microorganism
alimentar
Bere Orz și hamei Saccharomyces carlsbergensis
Brânzeturi Lapte Bacterii, fungi
Cidru Mere Saccharomyces spp.
Kimchi Varză Lactobacillus kimchii
Măsline Măsline verzi Lactobacillus plantarum
Murături Varză, castraveți, tomate Lactobacillus plantarum

Oțet Vin, cidru Acetobacter spp.

Whisky Porumb, secară Saccharomyces cerevisiae
Vin Struguri Saccharomyces spp.
Iaurt Lapte Lactobacillus bulgaricus
Streptococcus thermophilus
Microorganismele implicate în procesele de
fermentație sintetizează o serie de metaboliți
care influențează calitatea și proprietățile
produsului final.

De exemplu brânzeturile cu mucegai își

datorează aroma distinctă unui amestec de
aldehide, cetone și acizi grași cu catenă
scurtă produși de fungi ca Penicillium
roqueforti și P. camemberti.
Bacteriile lactice pot produce peptide și
proteine de tipul bacteriocinelor care inhibă
dezvoltarea microorganismelor responsabile
de degradarea alimentelor sau multiplicarea
celor patogene transmise pe cale alimentară.

Un exemplu îl constituie bacteria Lactococcus

lactis care produce nisină – un peptid cu
proprietăți bacteriostatice şi bactericide folosit
în industria alimentară drept conservant
pentru alimentele procesate la cald sau cele
care au pH scăzut.
Nisina inhibă dezvoltarea unor bacterii Gram
pozitive (Listeria, Clostridium, Bacillus, enterococi),
fără efect asupra bacteriilor Gram negative, levuri
sau mucegaiuri.

Activitatea antimicrobiană a nisinei se bazează pe

proprietatea sa de a interacționa cu lipidele din
membrana celulară și de a induce formarea porilor
transmembranari.

Nisina este utilizată ca și conservant alimentar la

fabricarea unor tipuri de bere, brânzeturilor
pasteurizate, sosurilor, laptelui, alimentelor
conservate și iaurturilor congelate
Unele enzime de origine microbiană pot fi utilizate
în procesul de fabricație al brânzeturilor ca o
alternativă la cheagurile de origine animală.

Cheagul este o substanță prezentă în stomacul

mamiferelor rumegătoare ce conține în cea mai
mare măsură enzima renină sau chimozină.

El se folosește la fabricarea brânzeturilor pentru

separarea cazeinei (aproape 80% din proteina
totală) de zer.
O alternativă mai ieftină o constituie cheagurile de
origine microbiană – amestecuri de enzime
proteolitice produse de mucegaiuri ca Rhizomucor
miehei.

Microorganismul este cultivat în bioreactoare,

urmând o fază de concentrare și de purificare a
enzimelor de interes.

Deoarece brânzeturile obținute pe această cale tind

să se amărască după o perioadă mai îndelungată de
maturare, cei mai numeroși producători aleg să
utilizeze chimozina obținută prin fermentație – FPC
(engl. Fermentation-Produced Chymosin).
Genele implicate în sinteza chimozinei au fost
transferate la anumite microorganisme (E. coli, A.
niger), care dobândesc capacitatea de a produce
enzima de interes.

FPC astfel obținută este identică cu cea izolată din

stomacul animalelor, dar este produsă într-un mod
mai eficient și mai puțin costisitor.

Produsele care conțin FPC se comercializează încă

din 1990, fiind considerate enzime ideale pentru
coagularea laptelui (peste 90% din brânzeturile
comercializate în SUA și Marea Britanie sunt obținute
folosind FPC).
Amilaza maltogenică este o enzimă de origine
microbiană care, adăugată în făină, face ca pâinea
să poată fi păstrată proaspătă un timp mai
îndelungat.

De asemenea, în combinație cu alte enzime

permite obținerea unei pâini mai gustoase, cu
dimensiuni mai mari.

În prezent această enzimă se obține folosind

tulpini de Bacillus subtilis (DN 252) modificate
genetic prin transferul genelor codificatoare de la
Bacillus stearothermophilus.
Acoperirea necesarului de hrană al populației umane
se va putea realiza şi prin producerea pe calea
biosintezei a unor proteine cunoscute sub denumirea
de SCP (engl. Single Cell Protein).

Termenul se referă la biomasa celulară bogată în

proteine, derivată din microorganisme cultivate în
bioreactoare destinată atât consumului omului cât și
animalelor.
Ca sursă de SCP se preferă microorganismele
datorită unor avantaje:

o rată mare de creștere,

pot fi cultivate pe substraturi foarte ieftine (de

regulă subproduse din alte ramuri industriale)

au o eficiență (exprimată în g proteină/kg

substrat) foarte mare de a transforma sursele
de carbon în proteine.
În ciuda acestor avantaje, doar un singur
produs de acest fel a fost aprobat pentru
consum uman și este în prezent comercializat:
micoproteina obținută prin procesarea biomasei
ciupercii filamentoase Fusarium venenatum.

Proteina reprezintă aproape 50% din masa

uscată a acestui produs, conținând toți
aminoacizii esențiali.

Ca și cazeina din lapte sau proteinele din ou,

micoproteina este complet digerabilă.
Studiile au demonstrat că micoproteina nu are
proprietăți toxice, teratogene sau carcinogene,
nu interferă cu absorbția calciului, fierului sau
altor nutrienți anorganici esențiali.

Ea este folosită în prezent ca substituent al

cărnii într-o serie de mâncăruri preparate ca:
burgeri, fileuri, cartofi prăjiți, curry și paste.
 Aplicații în industrie

Unele enzime de origine microbiană sunt utilizate

în scopul îmbunătățirii aspectului final al articolelor
textile și de pielărie.

Detergenții biologici de utilizare casnică au în

compoziția lor enzime produse de microorganisme
(proteaze și uneori lipaze) care conferă avantajul
spălării la temperaturi inferioare detergenților
convenționali, permițând astfel scăderea
consumului de energie electrică.
Industria hârtiei beneficiază de aplicații
biotehnologice care se prezintă ca soluții mai
puțin poluante și mai ieftine în comparație cu
utilizarea proceselor chimice și mecanice
convenționale.

De asemenea, microorganismele producătoare

de polimeri pot fi utilizate pentru obținerea
materialelor plastice biodegradabile, cu toate că
în practică utilizarea unor materiale ca
polihidroxibutirat este destul de limitată.
Industria chimică - căile de biosinteză microbiene
generează o extraordinară diversitate de compuși
organici, cu greutăți moleculare diferite, monomeri
sau polimeri.

O bună parte din materiile prime folosite în

industria chimică (etilenă, propilenă, benzen,
toluen, xileni etc). se obțin din petrol.

Se estimează că pentru obținerea unor astfel de

produși care reprezintă 97% din materiile prime
folosite în sintezele chimice se folosește
aproximativ 7% din petrolul rafinat.
O sursă alternativă, regenerabilă, care să permită
conservarea zăcămintelor petroliere, este
reprezentată de activitatea microorganismelor.

Folosind substraturi de natură vegetală

(lignoceluloză, amidonul din porumb, grâu, cartofi,
glucidele din siropul de porumb sau melasă),
microorganismele sunt utilizate pentru obținerea
pe cale fermentativă a unor compuși importanți
precum: etanol, glutamat monosodic, acid citric,
lizină, acrilamidă, fructoză, acid malic, acid
aspartic etc.
Deși o bună parte din compușii utilizați în
industria chimică se obțin folosind
microorganismele, cea mai mare parte însă
sunt derivați din produsele petrochimice la un
preț mai mic.

Un exemplu îl constituie acidul fumaric (obținut

anterior prin fermentații folosind tulpini de
Rhizopus), care în prezent se obține mai ieftin
prin oxidarea catalitică a benzenului sau
butanului.
Introducerea biotehnologiilor microbiene în
industria chimică ar putea diminua impactul
negativ asupra mediului înconjurător al unor
activități economice: poluarea ca urmare a sintezei
unor compuși organici, epuizarea unor surse
neregenerabile (rezervele de petrol), creșterea
efectului de seră etc.

În acest context, în 1998 Paul Anastas și John

Warner au introdus termenul de chimie verde
pentru a desemna proiectarea de produse și
procese chimice care reduc sau elimină utilizarea
sau generarea de substanțe periculoase pentru
mediul înconjurător.
 Biotehnologiile microbiene oferă numeroase
avantaje:

- procesele și reacțiile specifice se desfășoară în

apă cel mai frecvent la temperatura camerei și
presiune atmosferică,

- este necesară o cantitativă relativ redusă de

energie,

- nu sunt implicați ioni ai unor metale toxice,

- produșii secundari sunt biodegradabili.

Ex: Înlocuirea unor polimeri sintetici (Teflon, polietilen
tereftalat - PET) care nu pot fi degradați pe cale
naturală cu polimeri biodegradabili - acidul polilactic
(L-PLA).

L-PLA se obține utilizând ca substrat amidonul din

porumb sau trestie de zahăr, microorganismele
implicate fiind unele bacterii lactice homofermentative.

L-PLA are numeroase aplicații practice: fabricarea

cămășilor (ce pot fi călcate), tăvilor folosite în
cuptoarele cu microunde, dispozitivelor biomedicale
(stenturi, fire chirurgicale), ambalajelor, produse de
igienă (absorbante, scutece pentru copii) etc
 Aplicații în protecția mediului
înconjurător

Biotehnologiile microbiene pot atenua efecte

negative induse de utilizarea diferitelor
resurse naturale de către om.

Tratarea apelor uzate, bioremedierea,

biodegradarea, biomineritul reprezintă
procese prin care se pot obține rezultate
importante în sensul conservării mediului
înconjurător.
Epurarea apelor uzate implică utilizarea micro-
organismelor (bacterii, protozoare) care îndeplinesc
diferite roluri:

descompunerea materiei organice până la CO2, apă,

nămol;

transformarea amoniacului și nitraților până la azot

molecular;

înlăturarea unor fosfați solubili prin incorporare în

celule sub formă de polifosfat;

îndepărtarea bacteriilor patogene

Bioremedierea constituie ansamblul de procese care
se bazează pe activitatea organismelor vii pentru a
înlătura poluanți (produse petroliere, solvenți,
pesticide) dispersați în diferite medii naturale.

Spre deosebire de procesele chimice sau fizice care

realocă agenții poluanți, procesele biologice
transformă substanțele organice poluante până la
produse anorganice inofensive (apă, dioxid de carbon,
ioni halogen).

Alte avantaje ale bioremedierii sunt prețul foarte

scăzut și impactul redus asupra mediului înconjurător.
Bioremedierea se practică cu succes în cazul
scurgerilor accidentale de petrol.

Se folosesc microorganisme care apar în mod

natural în mediile poluate și care se pot hrăni cu
hidrocarburi.

Activitatea lor este stimulată prin adăugarea unor

fertilizanți ce conțin compuși organici ai azotului
sau compuși anorganici ai fosforului.
Diferiți compuși cu clor (tetracloretan, tricloretan,
tetraclorură de carbon, pentaclorfenol) reprezintă o
categorie aparte de poluanți datorită efectelor
nocive asupra mediului înconjurător și sănătății
omului.

Acești compuși pot fi neutralizați total sau parțial

de către microorganismele endogene în condiții
aerobe sau anaerobe.

În anumite situații biodegradarea lor se desfășoară

lent, incomplet și uneori duce la formarea unor
compuși toxici.
Bioremedierea solurilor contaminate cu metale
grele (plumb, cadmiu, mercur) și elemente
radioactive (uraniu, stronțiu, plutoniu, cesiu).

Nu se poate realiza cu ajutorul microorganismelor,

în această situație utilizându-se fitoremedierea.

Solurile contaminate sunt cultivate cu plante

normale sau transgenice, acestea preiau și
concentrează în organele aeriene metalele grele,
sunt ulterior recoltate, contribuind astfel la
decontaminare.
În cazul elementelor radioactive se pot utiliza
microorganisme ca Geobacter sulfurreducens și
Pseudomonas aeruginosa pentru inactivare prin
transformare până la o serie de compuși inofensivi.

Unele microorganisme au fost modificate genetic

în scopul creșterii potențialului de bioremediere.

Un exemplu îl constituie bacteria Deinococcus

radiodurans (cel mai rezistent organism la
radioactivitate) care a fost modificată genetic
pentru a inactiva toluenul și ionii de mercur din
deșeurile nucleare radioactive
Micoremedierea este o altă formă de bioremediere
care presupune utilizarea fungilor.

Aplicația acestor microorganisme se bazează pe

proprietatea lor de a sintetiza enzime ce pot degrada
diferite substraturi de natură organică.

Așa se explică utilizarea fungilor pentru

decontaminarea solurilor poluate cu motorină, petrol
sau compuși clorurați.

Unii fungi pot degrada cu succes gaze VX sau sarin

folosite ca arme chimice.
 Aplicații în biominerit

Se referă la extracția metalelor (cupru, nichel,

zinc) din minereurile ce conțin sulfuri sau fier
folosind microorganismele, de regulă bacteriile.

Procesul se bazează pe proprietățile metabolice

ale unor bacterii chemolitoautotrofe acidofile
(Acidithiobacillus ferrooxidans, Ac. thiooxidans,
Ac. caldus) care utilizează compușii anorganici
ca sursă de energie și CO2 ca sursă de carbon.
 PERSPECTIVE

Rezultatele obținute prin implementarea

biotehnologiilor în diferite sectoare de
activitate, precum și avantajele
incontestabile obținute creează premizele
unor noi aplicații în viitorul nu foarte
îndepărtat.
utilizarea organismelor modificate genetic pentru
obținerea de noi substanțe terapeutice (ex.
vaccinurile comestibile obținute din plante
transgenice);

elucidarea mecanismelor moleculare ale unor boli

considerate incurabile în prezent și identificarea
unor tratamente eficiente (vaccinurile ADN);

secvențierea genomului unor microorganisme

patogene, ceea ce ar permite utilizarea unor agenți
antimicrobieni noi;
dezvoltarea unor terapii genice pentru cancer și
bolile genetice;

identificarea unor instrumente moleculare de

diagnostic mai precise și mai rapide;

dezvoltarea de biosenzori (sondele ADN pentru

monitorizarea metaboliților din corpul uman);

îmbunătățirea hranei pentru populația umană prin

utilizarea plantelor modificate genetic în
agricultură;
exploatarea mai eficientă a resurselor naturale;

reducerea efectului activităților antropice asupra

mediului înconjurător prin dezvoltarea unor
mijloace mai eficiente de bioremediere și
biodegradare.
O problemă importantă este legată de percepția
publicului față de implementarea biotehnologiilor
(în special a celor moleculare).

Părerea generală variază în funcție de regiunea

geografică, nivelul de educație, tradițiile și valorile
culturale, religie, nivelul de dezvoltare economică.

Interesul publicului asupra utilizării organismelor

modificate genetic sau a terapiilor genice a generat
dezbateri aprinse și uneori mișcări de stradă.
Creșterea gradului de îngrijorare al populației
este justificat de progresele rapide înregistrate
în domeniul biologiei moleculare, în special a
tehnicilor ADN recombinat care permit
oamenilor de știință o înțelegere remarcabilă și
un control fără precedent al proceselor
biologice.

Folosind aceste tehnici se obțin organisme

modificate genetic, impactul introducerii lor în
diferitele ecosisteme nefiind încă pe deplin
elucidat.