LUCRARE DE LICENTA

CAP 1.

INTRODUCERE

Date biografice

Ioan Slavici s-a nascut la data de 18 ianuarie in anul 1848 la Siria din judetul Arad,
fiind fiul lui Savu Slavici,supranumit "maistru cojocar", si al Elenei Borlea.De educatie s-a
ocupat in special mama sa, despre care Slavici a scrie cu mult respect si dragoste in opera
"Lumea prin care am trecut",unde rememoreaza ca aceasta 1-a invatat ce inseamna sa iubeasca
oameni, fara a tine cont de diferentele dintre natiunile ce convietuiau in Transilvania acelor
timpuri: romani, maghiari, svabi, sarbi, evrei si altele.
In perioada anilor 1854-1868 participa la cursurile scolii primare ,iar gimnaziul il
termina la liceul maghiar din Arad, insa bacalaureatul il va da la liceul din Satu Mare.
Datorita lipsurilor in plan materiale, parintii sai considera ca atat cat invatase este de
ajuns si ca s-ar putea angaja "scrietor la vreun notar", insa ambitios, tanarul se va inscrie in
toamna anului 1868 la Universitatea din Budapesta in cadrul Facultati de drept. Acolo este
profund impresionat de faptul ca profesorii erau slab pregatiti dar si chinuit de neajunsurile in
plan financiar, Slavici se intoarce in tara si se angajeaza la un notarul din Cumlaus,un sat vecin
cu Siria. In calitate aceasta, Slavici are un contact direct cu oamenii si recunoaste ca: "eu tot am
invatat neasemanat mai multe decat la Universitatea din Pesta, aici traiam in mai stransa legatura
cu lumea cea adevarata si vedeam in fiecare zi lucruri care ma ajutau sa cunosc oamenii si
impregiurarile dupa adevarata lor fire", o experienta ce o va reda in intreaga sa opera.
In anul 1869, printr-o oarecare imprejurare, ajunge la Viena, ca student inscris in anul
al doilea al Facultatii de Drept, aici facand si stagiul military,tot aici il cunoaste pe Mihai
Eminescu, alaturi de care ramane timp de trei ani, pana in anul 1872, cand poetul pleaca definitiv
din Viena. Intre acestia s-a consolidat o relatie bazata pe o prietenie intelectuala, Eminescu
descoperind ca Slavici este un fin observator al interiorului uman si anume sufletul,
indrumanandu-1 sa scrie, chiar si in "sirieneasca lui de acasa" .
 In anul 1870 Mihai Eminescu ii propune lui Ioan Slavici sa intre in revista
"Junimea" unde il cunoste pe Titu Maiorescu, iar in anul 1871, publica in "Convorbiri literare"
comedia "Fata de birau", iar in anul 1872 povestea "Zana Zorilor".
Intors acasa, Slavici este angajat practician la avocatului Mircea Stanescu din
Arad, acesta fiind si patronul revistei locale "Gura satului" unde scriitorul ajunge redactor in anul
1873.
Ajutat de societatea "Junimea" si de Titu Maiorescu personal, Ioan Slavici pleaca
din nou la Viena pentru a-si finaliza studiile si a-si sustine doctoratul, dar din pacate se
imbolnaveste si va sta o perioada destul de lunga in "Spitalul obstesc imperial regal, Sectia
studentilor", fiind in mare pericol de a-i fi amputat bratul stang,insa el refuza cu vehementa.In
perioada de spitalizare,acesta scrie nuvela "Popa Tanda".
Vindecandu-se, accepta sfaturile date de Maiorescu si se intoarce in tara mergand la
Iasi in anul 1874, unde este gazduit de Samson Bogdanescu si unde locuieste impreuna cu Mihai
Eminescu si Miron Pompiliu.Mediul intellectual si prietenia stransa a celor doi il provoaca pe
Slavici sa duca mai departe activitatea literara.
Slavici,incurajat, scrie nuvele si le publica intai in revista "Convorbiri literare" si in
ziarul "Timpul" operele "La crucea din sat",`` Scormon`` si "Crucile rosii" (1876), "Budulea
Taichii"(1880) ,"Gura satului" (1878), pe care le aduna in volumul numit "Novele din popor" in
1881, printre altele cuprinde si "Moara cu noroc".
In anul 1875 devine profesor suplinitor de filozofie la Liceul ``Matei Basarab`` tot
sustinut de Titu Maiorescu,la acea vreme, ministru al instructiei publice.
Ca redactor la ziarul "Timpul", Slavici lupta pentru unirea tuturor romanilor intr-o
unica tara, pentru ca asa cum spune "Soarele pentru toti romanii de la Bucuresti rasare". Acesta il
cheama pe Eminescu de la Iasi ,iar poetul se muta la Bucuresti, preluand conducerea gazetei in
anul 1878, la care devine redactor si I.L Caragiale.Doi ani, redactia ziarului "Timpul" s-a
bucurat de o manifestare din punct de vedere intelectual deosebita, prin diverse polemici de
substanta si prin articole ca: "Dorobantii" - Mihai Eminescu; "Sarmanii viteji de la Plevna" - loan
Slavici, teme unice in publicistica romaneasca.
In anul 1884, Slavici accepta sa conduca ziarul "Tribuna" de la Sibiu, care se dorea
a fi un ziar al marii burghezii romanesti, asa ca se intoarce Ardeal.
In anul 1881 ii este acordata medalia ``Bene-merenti``, iar in martie anul1882 este
ales ca membru corespondent in cadrul Academiei Romane.
Operele sale scrise in perioada aceasta apar in mai multe publicatii ale vremii,
"Padureanca" apare in revista "Tribuna" in anul1884, iar romanul "Mara" este tiparit intai in 24
de numere ale revistei "Vatra" in anul 1894, apoi apare in volum abia in 1906.
In perioada anilor 1890-1894, detine postul de director de stuii si profesor de istorie la
azilul "Elena Doamna" din Iasi si demonstreaza inca o data adevarata vocatie pentru profesia de
dascal.
In anii 1892 si 1896, publica volumele I si II de "Nuvele", iar volumele 1II,IV,V,VI
urmand sa apara mai tarziu in anul 1926.
In anul 1902 publica, romanul ``Din batrani``, cu o mentiune si anume: "naratiune
istorica", realizat in baza documentelor ramase de la Hurmuzaki dar si a altor studii de natura
stiinfice contemporane pentru care este premiat cu ``.Heliade-Radulescu`` al Academiei
Romane.
La 13 decembrie anul 1908, se intoarce la Bucuresti, unde infiinteaza ziarul
"Minerva",impreuna cu un supliment numit "Minerva literara ilustrata", in colaborare cu o
generatie de scriitori tineri, ca Mihail Sadoveanu, St.O.Iosif, Emil Garleanu, Dimitrie Anghel.
Cu sase copii si avand o situatie materiala precara, scriitorul este nevoit ca, in septembrie
anul 1910, sa accepte doua posturi de profesor de geografie si de limba romana la Scoala
evanghelica germana din Bucuresti, iar in anul 1914 ii este propus sa conduca o gazeta cu o
orientare pro-germana,si anume "Ziua", care lupta pentru ideea de neutralitate a Romaniei in
primul razboi mondial. Ca urmare a acestor evenimente in vara lui 1916, Slavici este inchis in
fortul de la Domnesti alaturi de alti sustinatori pro-germani, aici stand pana spre sfarsitul anului.
La data de 18 ianuarie 1919, mai exact in ziua in care implinea varsta de 71 ani, este iarasi
arestat dar si judecat la Curtea martiala cu acuzatia de tradator si ca ar fi platit de straini pentru
a furniza informatii. Desi Ioan Slavici se apara, folosindu-se de saracia in care se zbate, precum
si toate cartile pe care le-a publicat in limba romana,este condamnat pentru 5 ani de inchisoare si
dus la Vacaresti, de unde iese la sfarsitul anului 1919. Amintirile si reflectiile celor doua
perioade de detentie sunt scrise in impresionanta si ampla lucrare memorialistica, numita
sugestiv "inchisorile mele" si care este publicata in anul 1921.
In anul 1923 este publicat romanul istoric ``Cel din urma armas`` si in paralel
colaboreaza la ``Adevarul artistic si literar`` si la ``Revista copiilor si a tinerimei``.
 In iunie a anului1925 ii este refuzat Premiul National pentru proza fiind acordat
scriitorului I.Al.Bratescu-Voinesti,iar presa considerand acest lucru o nedreptate.
Ioan Slavici se stinge din viata la 17 august in anul 1925 in locuinta fiicei sale Lavinia
si este inmormantat la schitul "Brazi" langa Panciu.

Opera

Opera lui Slavici este remarcabila,nu idealizeaza si nu trateaza cazuri de izolare.

Oamenii sunt lacomi,darzi, intreprinzatori, intriganti, cu parti rele si bune, asa cum trebuie
defapt sa fie o lume comuna.Daca ar fi beneficiat de mai multa capacitate de lucru, Ioan Slavici
ar fi putut da o ``comedie umana a satului``. Limbajul simplu si neaose sunt un instrument de
observatie excelent in mediul satului. Scriitorul incepe nuvelele printr-un fel de acord stilistic:
``Ierte-l Dumnezeu pe dascalul Pintilie!``,``Pe parintele Trandafir, sa-l tina D-zeu!``, ``Strange,
drege si culege ca sa aiba pentru sine si pentru altii``.
. Povesti scrise sunt: ``Zana-Zorilor``; ``Florita-din-Codru``; ``Ileana cea sireata``, ``Doi
feti cu stea in frunte``; ``Spaima-Zmeilor``.
Nuvele : ``Popa Tanda``; ``Scormon``; ``Gura satului``; ``Budulea Taichii`` ;``Moara cu
Noroc``; ``Comoara``; ``Padureanca`` si altele, compuse in 6 volume de "Novele din popor"
1881.
Romane: ``Mara`` 1894; ``Din batrani`` 1920 ;``Din doua lumi`` 1920 ; ``Cel din urma
Armas`` 1922.
Teatru: ``Fata de birau`` comedie 1871; ``Gaspar Gratiani``1888 si ``Bogdan-Voda``
postum drame istorice.
Memorii: ``Inchisorile mele`` 1921`` ;``Amintiri`` si ``Lumea prin care am trecut`` 1924.
Cap 2.

1. Nuvelistica lui Slavici

Ioan Slavici a fost un profund cunoscator al sufletului si al vietii omenesti, scriitorul se

distinge printr-o opera de mare amploare chiar ,remarcabila, lasand amprenta in majoritatea
genurilor si speciilor literare ca: povestire, nuvela, roman,schita, memorialistica, didactice .

Mihai Eminescu l-a sustinut si l-a incurajat la inceputurile sale literare pretuindu-l pe
deplin ca scriitor si ca om, a spunand si sustinand cu deosebire si respect ,,adancimea marii
seriozitati morale’’ a conceptiilor si operei sale.

Ioan Slavici reprezinta o punte de leagatura intre tradiţie si epoca mai noua, dand celei
din urmã vigoarea, de totdeauna, a radacinilor populare naţionale.
Nuvelistica lui Slavici a reusit sa se impuna dintr-un bun început, ca exemplu creator
în privinţa temeiniciei cu care scriitorul a înţeles si a stiut sa motiveze artistic, pe plan psihologic,
toate demersurile existenţiale ale personajelor sale, impunând nu un personaj sau cu un caracter,
ci o întreaga tipologiei taraneasca a vietii satului, concentrata în jurul ideii de unitate a familiei,
ca scop de echilibru moral stabilit în acest univers ``primordial al satului, aspirand spre condiţia
lucida a modernizarii, a propasirii sale``.Traversand nuvelistica lui Ioan Slavici, observam cum
perspectiva insasi de abordare a problematicii lumii ţaraneşti evolueaza, aprofundata mereu de la
exemplul ridicarii morale si economice dar şi dramaticele confruntari generate de însasi
inegalitatea sociala a membrilor acesteia. Prozatorul cuprinde din punct de vedere epopeic toate
temele majore ale mediului taranesc, cu o profunda rezonanta în plan psihologic,realizand o
vasta si o inegalabil fresca sociala a elementului poporului de la sfarsitul secolului al XIX –lea
românesc.”
Volumul ``Nuvele din popor`` aparut in 1881,a constituit un moment destul de important
in evolutia prozei romanesti.
 Volumul cuprindea opere ca: ``Popa Tanda``;``La crucea din sat`;``Budulea
Taichii``;``Vatra parasita``;``Scormon``;``Moara cu noroc``,iar intre anii 1892-1900 la aceste
nuvele au fost adaugate : ``Comoara`` si ``Padureanca``.

Ioan Slavici introduce in primele nuvele autenticitatea satului din Ardeal.Un bun
cunoscator al omului si al psihologiei umane,al obiceiurilor rurale,al traditiilor si
superstitiilor,autorul este nemilos cu cei care deviaza de la principiile morale , pedepsindu-i intr-
un mod exemplar.Aproape toate nuvelelor sale au la baza un principiu moral de factura
populara,care indeamna la cumpatare si echilibru.

Idilismul la Ioan Slavici este schitat, de casatoria in fata stapânului a unui servitor in
nuvela `` La crucea din sat``.Aici se contureaza si inegalitatea sociala care produce multe
conflicte in sanul familiei.

Familia este pusa in centrul actiunii,iar viata este redata prin activitati in gospodarie,dar si
prin relationarea cu celelalte gospodarii.Persoanajele sunt urmarite si surprinse in toiul
activitatilor simple cum ar fi prepararea placintelo,farsele pe care si le fac tinerii,scarmanatul de
pene.

Personajele nuvelei ``La crucea din sat`` sunt :Naica Floare(stapana casei),Badea
Mitrea(stapanul casei),Bujor care este sluga in curtea lui Ileanasi Marta.Persoanjele au nume ,dar
nu li se arata pozitia sociala,ceea ce inseamna ca cititorul poate interpreta ce vrea,insa legatura
dintre personaje se poate afla.

Actiunea fiecarui grup de personaje este separata,insa atentia tuturor este indreptata spre
un punct comun,central.Femeile muncesc in curte,dar sunt foarte atente la glumele intre Ileana si
Bujor si par ca vor sa i-a parte la actiune.La masa sta Mitrea,dar este si el atent la cei doi copii,
autorul subliniind :"Veselia lor nu il supara,dar nici nu-l inveseleste".

Joaca dintre copiilor e asemanata cu postura baiatului de subordonat fetei,acceptandu-i

gesturile.
 Mitrea poarta un schimb de replici cu Bujor,sluga lui,destul de dure ,insa acesta
respingandu-i poruncile si acuzele.Bujor considera ca misiunea lui pe acea zi era indeplinita asa
ca nu intelege si nu accepta motivul pentru care stapanul casei il cearta,mai ales ca baiatul statuse
atat timp in familia lor incat intre el si fata acestora,Ileana se legase o prietenie foarte stransa.

Slavici imparte personajele in doua planuri si anume batrani si tineri,iar conflictele dintre
ei sunt provocate de iubire si vanitate.

Secventa ce subliniaza iubirea porneste cu Bujor iesit din casa,ceea ce simbolizeaza

departarea, urmata de cateva incercari ale Ilenei de a dialoga cu el.Ca exemple sunt momentele
cand Ilenei i se rupe spata de la razboiul de tesut si trimite dupa el,un alt moment la crucea din
sat unde ea refuza sa vina,in cele din urma venind ,atunci cand baiatul o asteapta la iesirea din
biserica,iar ea il ocoleste.Intre cei doi este totul un joc de apropiere si departare.

Iubirea lui Bujor se transforma in ura.In loc sa fie suparat pe stapan pentru ca l-a dat
afara,el este suparat pe Ileana,"pentru ca ea a a avut aceasta vorba".Propria injosire o
invinovateste pe fata.Ei traiesc o poveste de descoperire:intai isi dau seama de sentimentele
unuia fata de celalalt,apoi trebuie sa le accepte,sa invinga bariera dintre ei,sa se apropie si sa se
inteleaga unul pe celalat si in final sa se decida sa vorbeasca aceste lucruri.

Scena vanitatii se petrece atunci cand exista un dialog intre Mitru si Stan,tatal lui
Bujor.Cei doi au motive pentru a se crede unu in fata celuilalt,primul pentru ca este bogat iar al
doilea pentru ca e carturar si se mandreste cu copii lui.Spectatorii lor sunt vecinii care ii lauda pe
rand fiecare fiind cand subordonant cand subordonat(exemplul cu ogoarele cand ale lui Stan erau
mai roditoare).

Mitrea,suparat de plecarea lui Bujor,atribuie totul pe seama mahnirii cauzate de moartea

copilului in urma cu opt ani de zile.

Bujor devine obsedat de Ileana si o urmareste tot timpul.Fata isi da seama dar ascunde
aparentele,la Slavici femeile avan un grad ridicat de intuire a semnificatiei unui fenomen.Apare
aici dedublarea,personajul gandeste ceva si face altceva in acelasi moment.Slavici foloseste
miscari cu dublu sens.Cand este suparat pe stapan,Bujor uita de ogoarele acestuia,iar atunci cand
se impaca,ii pare rau ca n-aavut grija de ele.Un alt exemplu este acela cand Bujor batjocoreste
animalele Ilenei atunci cand e suparat pe ea,iar cand se impaca ii mangaie catelul.

In final dragostea invinge cei doi raman impreuna.Nuvela"La crucea din sat" scoate in
evidenta dragostea sincera,pura a celor doi tineri care asculta de glasul iubirii.

"Mutand doar accentele,Slavici descopera o noua realitate profitabila literar.Sentimentul

e pentru prima oara potrivit ca o necunoscuta,care invadand treptat individul,instituie noi relatii
ale acestuia cu sine insusi,cu calalalt,cu ceilalti.Sentimentul este de fapt o forma a relatiei
interindividuale si acceptarea lui este un eveniment procesual pentru care literatura nu e un
simplu intermediar de reprezentare,ci o veritabila instanta de cunoastere,pe viu si pe concret"

Aceeasi armonie si echilibru sufletesc degaja o alta povestire: Scormon.Nicoale Iorga

considera aceasta nuvela"cea mai buna povestire de imaginatie ce se scrisese in romaneste".
Titlul este dat dupa numele câinelui, Scormon, care are un rol principal, ilustrând legatura de
viata dintre om si animal. Ivirea dintr-o data a câinelui îi aduce aminte Sandei de Pascu, oierul
plecat de trei ani în catanie, fara sa dea vreun semn de viata.Fata are o anumita compasiune
pentru animal si i se adreseaza induiosata:"Bietul caine!cum urla!"Compasiunea se schimba apoi
in dispret si repros pentru ca atunci cand vede cainele care parca isi cerea iertare,isi aduce aminte
de Pascu,de faptul ca ea in toti acesti ani nu s-a gandit la el. De aceea, la început, pentru fata
câinele care urla este un semn rau : "A murit, stiu ca a murit !". Curând, însa, Scormon devine
vioi, începe sa manânce, si sperantele fetei învie.Astfel iubirea treci aici prin mai multe
etape:intai amintirea,apoi compasiunea,se instaleza vina,"presupusul sentiment compensatoriu si
reciproc". Câinele nu sta multa vreme si pleaca, spre regretul fetei. Înseamna ca el fusese trimis
numai ca sa dea un semn despre Pascu. Sa faca legatura dintre el si Sanda.

În partea a doua a povestirii tinerii se reîntâlnesc, tot Scormon fiind cel care întâmpina
fata în drumul ei spre locuinta din munte a ciobanului. Slavici ne arata ca stie psihologia
oamenilor simpli,pasionati,dar plini de sensibilitate si cu o nemaipomenita frumusete sufleteasca.
Când Sanda si Pascu se reântâlnesc dupa trei ani, nu izbucnesc în marturisiri, vorbesc ocolit,
discuta lucruri care par indiferente fata de sentimentele de care sunt cuprinsi, dar care, de fapt, îi
apropie.Pascu si Sanda sunt doi oameni care de abia acum descopera dragostea.
 Slavici fiind un sustinator înfocat al familiei face ca finalul piesei sa emotioneze : cuplul
e înfatisat în ipostaza de a întemeia o familie : "În toamna viitoare, peste trei dealuri si trei vai, în
umbra unui tei era o trochita. Scormon e culcat lânga ea si priveste în tacere cum copilul se joaca
cu mânutele lui, bombanind vorbe cu tainic înteles".

Tot o idila este si Gura satului, unde Slavici ilustreaza "farmecul vietii". Eroina, Marta,
este fiica lui Mihu si a Saftei, oameni gospodari,tarani instariti si cu nume bun in sat. Ca si alte
fete din nuvele, eroina este înfatisata la vârsta la care poate întemeia o familie, dar vârsta nu se
socoteste dupa numarul anilor, ci dupa "desavârsirea învataturii în treburile gospodariei si cu
deosebire în îndeletnicirile casnice".Astfel, Marta stie sa urzeasca, sa tese si sa coase. Pe
deasupra, Marta are avere si este frumoasa încât : "Când Marta iese la joc si trece de-a lungul
ulitilor nevestele si babele pizmase de tinerete grabesc la portita si privesc în urma ei. E frumos
cum îsi tine capul, cum îsi poarta trupul si cum se mladie la tot pasul, si frumos îi cad altitele pe
brate si catrinta batuta în fir frumos i se rotunjeste pe pulpi. Chiar baba sa fii, o privesti si ai dori
s-o vezi". Fata este petita de, Toader, tot un flacau voinic, frumos, cinstit, harnic, motiv pentru
care "gura satului", adica lumea, îi vedeau însotiti pe veci. Scena petitului e de o rara frumusete
etnografica ,cum spune George Calinescu,exista in nuvele un intreg ritual al petitului.Momentul
petitului este pregatit in prealabil,incepând cu aranjarea curtii si prin etalarea zestrei;întinderea
cusaturilor din lazile de zestre,prezentarea la loc vizibil a carelor,plugurilor,a vitelor si a cailor
supravegheati de slugi:"Sosira apoi vacile laptoase,porcii lacomi,caprele neastâmparate si oile
blajine.Pe când, înspre seara,Simion si Mitrea intrara cu pasi masurati pe poarta deschisa,curtea
era plina:slugile asezau in gramada sacii cu grâu,boii rumegau la carile puse in sir,slugile
mulgeau vacile,porcii sfarmau zgomotosi gramezile de papusoi,caprele se obrazniceau in toate
partile,oile stau inghesuite într-un unghi al curtii,iara Mitrea se lupta cu caii
naravasi...Mihu,stapânul,se plimba mereu prin curte,iara Marta,fiica stapânului,îsi facea de
lucru,împartind porunci in toate partile".

Semnificatia acestui tablou e expunerea zestrei printr-o aglomerata si încet derulata

privire asupra avutiilor.Ele rezulta dintr-o munca al carui efort de acumulare nu este precizat.

Trimisii lui Cozma Florii Cazacului isi arunca privirile peste tot prin curte si prin vorbe
mestesugite vor sa afle cât mai multe despre averea fetei.Vrând sa afle despre pamânturile lui
Mihu si despre gradul lor de fertilitate,Mitrea spune:"Precum vaz,ati fost astazi la plug,zise el,ca
din intâmplare.Unde ati arat? ",iar acesta îi raspunde sec ca nici nu ar sti ce sa-i spuna.

Un singur personaj este cel care pastreaza permanent la îndemâna posibilitatea de a

accepta sau a nega toate actele.Acesta este batrânul Mihu,seful familiei si fruntas al satului,pus in
situatia de a alege între fericirea fetei sale si gura satului.El are de ales între doi baieti unul bogat
si altul sarac.Mihu îl prefera pe Toderica nu pentru ca acesta era mai bogat,ci pentru ca locul lui
în societate nu-i dadea voie sa procedeze altfel.El este la mâna celor din sat,iar întelesul vietii lui
se rezuma la admiratia venita din partea satului"Toata viata a trait astfel ca lumea sa poata vorbi
numai de bine despre dânsul;asa invatase de la parinti,asa se obisnuise,asa îsi gasea cea mai mare
din multumirile vietii".

Comportamentul in familie este dupa traditie:barbatul ia toate hotarârile,iar femeia si

copii se supun întocmai.Chiar daca lucrurile nu sunt atât de bune in familie,fruntasul satului nu
trebuie sa arate acest lucru,comportându-se normal in orice împrejurare.

Obiceiul era ca viitorii logodnici sa vorbeasca anumite lucruri,fata sa fie invitata la un joc
cu un ceremonial anume si apoi sa fie condusa doar o jumatate de drum ca sa nu se creada apoi
alte lucruri indecente.

Petitul,logodna si nunta se infaptuiesc dupa un anumit tipar,într-o zi si ora stabilite,întâi

trimiterea si primirea petitorilor,iar apoi etalarea averilor.

A doua solutie a alegerii e dragostea dintre Marta si Miron ciobanul.Marta este gata sa se
casatoreasca cu Toader,atunci când îsi da seama ca de fapt pe Miron îl iubeste.

Miron, oierul cu un talent deosebit de a cânta la fluier, atrage nu numai simpatia fetei ci a
tuturor celor care-l cunosc. Iar daca Marta e o Ileana Cosânzeana, Miron e un Fat - Frumos cu o
moralitate desavârsita : "În hora Miron totdeauna e cumpatat, încât parca numai suguieste cu
jocul. Dar ochii tuturor se opresc asupra lui. Înalt si mladios, cu umerii lati si cu pieptul iesit, el
calca lat si pe întreaga talpa, încât la fiecare pas întregul trup i se scutura si se leangana când la
dreapta, când la stânga.".
 Desi la început Mihu nu concepe sa strice logodna cu Toader, fiind terorizat de "ce-o sa
zica lumea", în cele din urma este de-acord sa-si marite fata cu Miron pentru ca aceasta îi era
"draga ca lumina ochilor", iar Safta, care gândea cu inima ei de mama este de la început de
partea fetei.

Marta îl iubeste si ea cu adevarat pe Miron si suferitele îi dau o alta vârsta decât cea reala,
de care însa trec la reîntâlnirea cu Miron.

Întelepciunea, cumpatarea si cinstea caracterizeaza cei doi tineri atât în raporturile dintre
ei cât si si în raporturile cu ceilalti.

Este interesant faptul ca pâna la urma satul acceptas aceasta dragoste.Gura satului este
cea care acuza,aproba,dezaproba toate actiunile si in jurul careia se fac toate numai pentru a o
satisface.Participarea nu e dezinteresata,lumea este interesata de tot ce misca prin simplul motiv
ca vrea sa retraiasca odata cu aceasta familie iubirea si nunta la un prag foarte mare de intensitate
la care altfel n-ar putea ajunge.Fetele de abia asteapta sa vada hainele de nunta ale miresei,rudele
venite din alte sate si de aceea anularea acestui eveniment ar fi adus dezamagiri mari.Satul este
de partea lor,dar numai si o scânteie cat de mica îi intoarce in cel mai scurt timp împotriva lor.Un
exemplu elocvent este cearta de la pod dintre Mihu si Cozma.Atunci când satul afla,bârfele încep
sa apara,iar toata lumea face presupozitii.

Când calmul pare a se fi instalat,rezolvarea tuturor problemelor este banala.Marta este

logodita tot cu un om bogat,dar apare Miron si o cere de nevasta.

În final,Mihu nu mai asculta de gura satului si îsi da seama ca fericirea fetei lui e mai
presus de toate.Astfel el le da celor doi binecuvântarea,ba mai mult îsi si cere scuze acestuia.

Ioan Slavici îl vede pe Mihu ca un tata adevarat.Desi la început nu este de acord cu

povestea de dragoste dintre Marta si Miron,o face numai pentru binele fetei lui,gândindu-se la
stabilitatea ei financiara si la faptul ca acest flacau nu-i poate oferi prea multe decât împlinire pe
planul sentimental.În cele din urma pentru ca este un tata bun,care îsi iubeste fata,se gândeste ca
altfel ea nu va fi niciodata fericita si calca peste tot si peste principiile lui si accepta nunta.
 Slavici este un reflexiv si un moralist,un autor grav,însa disponibilitatile umoristice nu i-
au lipsit,privind asupra acestei nuvele.. În afara acesteia, Slavici a dat literaturii noastre o
capodopera umoristica. Este vorba de Budulea Taichii.

Nuvela urmareste rolul intelectualului în viata satului.Prin personajul principal din

nuvela,Mihai Budulea,Slavici a creat tipul intrelectualului rural care nu s-a înstrainat,ci s-a intors
de unde provenea pentru a fi de folos si de a-i îndruma pe oameni.

Budulea Taichii e compusa sub forma unor amintiri depre Mihai Budulea (Hutu), fiul lui
Budulea, cimpoiesul din Cocorasti si prieten din copilarie al autorului.Este privita evolutia lui
Hutu de la vârsta copilariei pâna la maturitate,câind îsi intemeiaza o familie si devine
protopop.În mod indirect,Slaviici exprima ideea moralizatoare conform careia omul trebuie sa se
comporte în conformitate cu principiile etice si sa pretuiasca virtutiile morale
esentiale:harnica,vointa,omenia.

Autorul si-l aminteste pe Hutu ca pe un scolar"asezat, retras si totdeauna întelept". El e un

model pentru colegi. Hutu era "baiat întelept" si "pentru noi toti el era un fel de izvor de lamurire
si de sfaturi bune, pentru toti un prieten bun si îndurator". Autorul îi admira mai ales autoriatea,
harnicia si cumintenia. Dominanta apare la acest erou al lui Slavici seriozitatea, care ia
înfatisarea unei maturizari înainte de vreme, consecinta a conditiilor vitrege de care se lovesc
multi dintre cei porniti din clasele "de jos".

Dascalul Chirita însusi îl simpatizeaza si vrea sa-l casatoreasca, dupa ce va capata putina
învatatura, cu una din fiicele sale. Astfel, la insistentele învatatorului, Hutu ajunge pe la scoli.
Mai întâi pe la cea a dascalului Wondracek, pe cale-l cucereste prin corectitudinea si silinta sa,
astfel încât devine un fel de valet la casa acestuia, scutindu-l pe cimpoies de multe cheltuieli.
Drumul anevoios al lui Budulea prin scoli este tipic pentru multi intelectuali din trecut care s-au
ridicat datorita perseverentei si harniciei lor.

Întrucât plecarea la învatatura este un fenomen neobisnuit pentru mijlocul secolului trecut
într-un sat ardelean, Budulea si feciorul sau intra în centrul atentiei satenilor. Budulea cel batrân
este unul dintre primele personaje taranesti izbutite din literatura noastra, asemanându-se cu
taranii din opera lui Creanga. Slavici surprinde admirabil psihologia acestui om : "Am un fecior
la învatatura. Are sa iasa dascal mare.Vorbeste serbeste,iara acum învata latineste,greceste si
nemteste; nu-i mai lipseste nici o limba, pentru ca sa fie sase depline. Caci dupa cum stie
Budulea, nu erau atunci pe lume decât sase limbi".

Prinzând gustul învataturii, Hutu depaseste dorinta de a se face dascal, dorind acum sa se
preoteasca. E numit functionar consistorial dupa terminarea scolii de popi, dar nu se multumeste
nici cu atât si pleaca sa studieze teologia în strainatate. Mihai Budulea, extrem de silitor si
perseverent, disciplinat si cuminte, ar fi putut deveni, fara nici o îndoiala, o înalta fata
bisericeasca.

Drumul ascendent al eroului e întrerupt brusc de o scrisoare primita din partea tatalui, în
care acesta îsi exprima îngrijorarea si teama departarii de parinti, de sat, de locurile si oamenii în
mijlocul carora se nascuse. Mihai cedeaza rugamintii si se înapoiaza în Cocorasti, casatorindu-se
cu una din fetele lui Claita si devenind "un vrednic protopop", spre mândria si admiratia
satenilor.

Pantelimon Claita e si el un dascal model. El se afla în rolul de "luminator", ca si Popa

Tanda, dar caile pe care merg în ridicarea satului sunt diferite. Claita e de conceptie - ca si
Slavici - ca scoala trebuie sa dea elevilor cunostinte practice, sa-i învete de mici "cum se câstiga
pâinea cea de toate zilele", si în plus, el are grija de cei intrati la gimnaziu sa nu se
dezradacineze. "Pantelimon Claita este tipul dascalului care se lupta atât pentru datoriile sale
profesionale, cât si pentru cele familiale.

Pompiliu Marcea vorbeste în a doua parte a activitatii lui Slavici de o confuzie a valorilor
în sensul nedelimitarii esteticului de etic, întrega opera a lui Slavici fiind subordonata finalitatii
etice. Autorul construieste o literatura pilduitoare, aratând care trebuie sa fie principiile dupa care
trebuie sa se calauzeasca omul în aceasta viata.

În "Popa Tanda" autorul ilustreaza ideea ce decurge din proverbul"Omul sfinteste locul".

Cu toate ca este preot, pentru a-i "lumina" pe saraceni este nevoit sa gândeasca practic si
pentru a le stârpi lenea si pasivitatea el începe mai întâi cu predica, continua cu morala, cu ocara,
dar vazând ca totul este în zadar, merge pe calea exemplului personal si roadele nu întârzie sa
apara. Popa Tanda este un personaj autentic. El este modelul nu numai de preot ci si de om
Popa Tanda incearca sa faca curiosi satenii de lucrurile pe care el stie sa le faca si sa-i
ambitioneze si pe acestia sa faca la fel.Astfel el da un exemplu de îndemânare atunci când începe
sa faca lese ca ale lui satenilor,ba chiar îi comaseaza pe toti la munca.

În râvna fireasca spre multumire, parintele Trandafir a stiut sa pastreze dreapta masura,
necazând prada ispitei,omul care a rezistat, depasit si înfruntat ispita. Majoritatea oamenilor,
însa, nu rezista ispitei ci cad în mrejele ei decazând.

Desigur ca pentru a scrie o nuvela care sa arate ca prin munca si harnicie omul poate
scapa de griji,Slavici nu se putea inspira din realitatea imediata,deoarece conditiile societatii
capitaliste nu dadeau voie oamenilor sa se îmbogateasca asa rapid.El a creat întâmplari
imaginare,dorind astfel sa influenteze în bine pe cei carora li se adresa.

În numele unui principiu etic,nuvela se termina intr-o atmosfera de pace,fiindca oamenii

au raspuns pozitiv unui precept moral.Finalitatea nuvelei a fost realizata prin conturarea unui
personaj memorabil : "parintele Trandafir e vârtos la cap; unde pleaca merge si ajunge, ori moare
pe drum". E genul de om care nu-si pierde stapânirea de sine. El e un om echilibrat

În finalul nuvelei,preotul este prezentat ca un om batrân,înconjurat de dragostea familiei

lui,de sotia lui grijulie,de copiii deveniti adulti,de gineri si nurori,de nepoti zburdalnici si pusi pe
glume.

Oamenii din sat îl respecta,iar când trec prin fata casei lui zic"Ţine-l doamne,la multi
ani,ca este omul lui Dumnezeu".

Povestirea lui Slavici se incadreaza in literatura care urmarea sa contribuie la ridicarea

taranimii nu prin reforme,ci prin sfaturi si critici aduse leneviei,betiei,care caracteriza o parte a
satelor.

Popa Tanda este de fapt o povestire pentru ca nu are un conflict propriu-zis.Este prezentat
un erou pe care Slavici a vrut sa-l dea ca exemplu.
 Nuvela"Comoara"are ca tema consecintele nefaste pe care setea de îmbogatire le are
asupra vietii omenesti.

. S-ar putea ca punctul de plecare al nuvelei sa fie real, caci Slavici s-a ocupat de
cercetarea Tezaurului de la Pietroasa, iar locul actiunii din nuvela e chiar zona Focsanilor unde s-
a descoperit tezaurul. Comoara este un pretext pentru a arata scriitorul unde poate duce lacomia
de aur.

Dutu, eroul nuvelei este un om harnic care sustine familia prin munca sa si este chiar
multumit, afectuos cu familia si cumsecade. Avea momente când suferea ca e sarac si "nu
suferea ca cineva sa-l atinga în saracia lui", deci era predispus spre ispita îmbogatirii si "se
credea tantos, de l-ai fi socotit în rândul oamenilor cu doua juguri trase de câte patru boi". Asadar
în Dutu salasluieste un fond uman pozitiv si unul negativ, si de aici o lupta continua, strânsa si
încordata de-a lungul nuvelei, pâna la înfrângerea fondului negativ.

Eroul viseaza sa gaseasca o comoara, si chiar o gaseste, dar în acest moment are loc
decaderea fondului uman pozitiv în favoarea celui negativ, demonic. Din omul blajin si întelept
începe sa-si minta sotia si e capabil sa ucida mai degraba decât sa-mparta comoara : "mai bine
moarte de om". De acum începe zbuciumul eroului si frica de a nu fi banuit. Gesturile si
gândurile lui devin contradictorii, chiar ridicole, relevant fiind în acest sens momentul în care îsi
cunpara haine de la Focsani. Acum, spaima de a nu fi descoperit îi impune un exces de
supraveghere a gesturilor si miscarilor si tocmai acest lucru îl tradeaza. "Analiza sufletului
tatanului, devenit stapân pe comoara, formeaza partea cea mai durabila a nuvelei. Descrierea
framântarilor sufletesti ale taranului smuls de la îndeletnicirile sale si aruncat în vârtejul vietii
orasului modern este excelenta.

Daca n-ar avea comoara, Dutu ar redeveni acelasi om linistit ca la început, caci vedem ca
atunci când lasa banii sub un pietroi merge si-si ia hainele de la vânzator fara nicio grija. Fondul
uman pozitiv îi revine si acum având momente de regret dupa viata linistita pe care o avea
înainte de a gasi comoara : "Ah, satul lui, ce bine era în satul lui! Ce fericit era el în casa lui de
om sarac!". Dupa ce este victima unor escrocherii se reîntoarce acasa sarac, ultimele monede din
caciula le da lui Stanca, subprefectul, apoi îsi recapata linistea sufleteasca : "Multumesc lui
Dumnezeu c-am scapat de ispita". "Dutu poate spune ca este un om norocos, dar nu pentru ca a
gasit comoara, ci pentru ca a scapat de ea. Odata cu renuntarea la comoara, Dutu îsi recapata si
familia, caci sotia îl iarta ajungând la concluzia ca "a pus mâna pe bani legati cu blestem". Dutu
îsi recapata fondul uman pozitiv pentru ca el nu jefuise si nu omorâse pe nimeni pentru comoara,
deci eroul este "recuperabil". Cei care-l jefuisera încep sa-si piarda linistea si fondul uman
pozitiv(comisarul, subprefectul, samsarul, domnisora Lina).

Vizibil este, din nou, faptul ca eroul îsi pierde moralitatea si e jefuit la oras - vazut ca un
mediu meschin - si îsi recapata moralitatea la tara, scriitorul reliefând înca o data contrastul
dintre orasul corupt si satul unde domneste onestitatea.

Prin Moara cu noroc, Slavici demonstreza ca într-o societate corupta pâna si familia cea
mai bine închegata nu poate rezista ispitei. Actiunea e situata, nu întâmplator, în lumea
"luncarilor", oameni aspri.

Nuvela incepe cu un precept moral izvorât din intelepciunea batrqneasca,rostit de catre

mama-soacra ca pe un adevar fundamental:"Omul sa fie multumit cu saracia sa,caci,daca e
vorba,nu bogatia,ci linistea colibei tale te face fericit".

Ghita, eroul principal, se hotaraste sa se mute cu familia într-un tinut cu rea faima si plin
de primejdii pentru ca nu vedea alta cale de a iesi din saracie si de a oferi familiei un trai
decent.Între dorinta batrânei de a ramâne pe loc si plecarea lor intr-un loc unde sa fie mai bine se
naste un conflict între generatii si mentalitate spune Magdalena Popescu.Batrâna,ca purtatoare a
unei valori traditionale,nu opune rezistenta la plecarea tinerilor.rezistenta ei este pur formala,nici
sotia lui Ghita neparticipând la aceasta hotarâre.Cel care hotaraste este barbatul.Este o conceptie
tipica pentru acele vremuri cand barbatul dispunea de o libertate deplina în luarea hotarârilor
familiale.

Ideea etica de baza si intentia perfect realizata a scriitorului a fost ca sa demonstreze

urmarile dezastruoase ale setei nestapânite de bani.

La început, câstigul este "dat de la Dumnezeu", adica obtinut pe cale dreapta "iara sporul
era dat de la Dumnezeu, dintr-un câstig facut cu bine". si relatia familiala e cu totul deosebita,
simtindu-se armonia : "iar batrâna privea la câtespatru si se simtea întinerita, caci avea un ginere
harnic, o fata norocoasa, doi nepoti sprinteni", iar Ana este "tânara si frumoasa", "frageda si
subtirica", "sprintena si mladioasa".

Totul pare a decurge într-o armonie perfecta pâna la aparitia samadaului Lica, personaj de
o forta interioara coplesitoare, sugerata si de fizicul sau : "Lica este un om rau si primejdios: asta
se vede din ochii lui, din rânjetul lui si mai ales din cautatura ce are când îsi roade mustata cu
dintii. E om patimas Ghita, si nu e bine sa te dai prea departe cu el". "Farmecul straniu care
înconjoara acest personaj tare si hotarât negativ e seductia inteligentei,iar moralistul Slavici trece
dincolo de bine si rau pentru a privi în incandescenta ei magnetica forta"

Cea dintâi confruntare cu Lica îl arata pe Ghita un om dârz, aparându-si cu energie

libertatea :

" - Care va sa zica - ne-am înteles.

- Întelegere cu de-a sila nu se poate. Daca voiai sa te întelegi cu mine, trebuia sa vii
pe drum, iara nu pe poteca. Eu pot zice ca fac dupa dorinta ta si tot nu fac decât asa,
cum îmi vine la socoteala.

- Asta-i treaba mea! zise Lica hotarât. Ori îmi faci pe plac, ori îmi fac rând de alt
om la Moara cu noroc.

- Lica - grai cârciumarul - nu crede ca poti sa ma tii de frica"

E vorba aici de doua caractere puternice, de doua vointe opuse. Drama lui Ghita nu se explica
prin putina tarie de caracter, ci prin faptul ca sederea lui la moara depindea de Lica, care putea
oricând "sa-si gaseasca alt om". Ca Ghita nu e om slab o putem vedea si datorita faptului ca
Samadaul îl vrea tovaras : "Tu esti om Ghita, om cu multa ura în sufletul tau, si esti om cu minte
: daca te-as avea tovaras pe tine, as râde si de dracul si de muma-sa. Ma simt si eu mai vrednic
când ma stiu alaturi de un om ca tine".

Moralist convins, Slavici crede ca "Orisicare om are în el ceva bun si ceva rau, oarecare
virtuti si oarecare slabiciuni, si nu prin virtuti, ci prin slabiciunile lui îl stapâneste cineva sa se
foloseasca de el". Lica cauta sa-i decopere slabiciunile si sa-l stapâneasca prin acestea (setea de
înavutire si dragostea pentru familie, pentru sotie). Mai întâi, Lica îi descopera slabiciunea pentru
bani si în acest moment se produce o schimbare evidenta a eroului "Obsesia banilor, pe care i-o
cultiva diabolic Lica Samadaul, îi converteste vrednicia,destoinicia etica - într-un cuvânt,taria -
în slabiciune"

Insuflându-i dorinta câstigului : "Te stiu om care tine la bani", Lica îl face pe Ghita sa
cedeze. Ajunge treptat de la simple întelegeri sa fie complice la crima si sa schimbe banii furati
prin omor de la domnisoara si evreu. Dorinta de înavutire îl schimba asa de mult încât ar dori sa
nu aiba sotie si copii. Cu toate acestea, uneori doreste sa poata renunta la ispita banului, si de aici
un zbucium continuu, o înfruntare între fondul uman cinstit si cel pervertit. Uneori ar vrea sa
plece din "pustietatea asta", dar parca e legat si gaseste ca ar fi mai bine sa se dedubleze, adica sa
para om cinstit, dar sa fie tovaras cu Lica. Pierderea moralitatii e evidenta în momentul în care e
chemat la tribunal sa depuna marturie si recurge la sperjur.

Slavici se dovedeste a fi un adevarat maestru în descrierea starilor psihice si chiar în

înfruntarile dintre cele doua caractere, caci trebuie subliniat faptul ca dupa proces, Ghita vrea sa
plece de la moara, dar nu-l mai lasa Samadaul :

" - Plec mâne de-aici si-mi da pace.

- Acu nu te las sa pleci : ai stat pân-acum din încapatânare, trebuie sa stai de aici înainte
de frica ".

Din acest moment, Ghita nu mai poate fi altceva decât ceea ce-i ofera samadaul sa fie ".
Exista aici si o drama a incapacitatii de a decide. Totusi, "Ghita vrea sa pastreze pentru sine si
pentru Ana, aparenta barbatului tare si sigur pe el. El nu lamureste la timp lucrurile din cauza
orgoliului nebun al individualitatii care nu-l lasa sa.si recunoasca neputinta.Samadaul vrea sa-l
stapânesca total si recurge la ultima proba a supunerii si depersonalizarii : înfrângerea prin
femeie, cerându-i sa-i lase lui pentru o noapte pe Ana. Barbatul se sacrifica, dar crede mereu ca
Ana va rezista ispitei. Nespunându-i, de fapt ca el pleaca dupa Pintea, Ana va întelege plecarea
lui drept o indiferenta si se lasa în mrejele samadaului de buna voie.
 "Zbuciumul personajului, nehotarârea si toata fiinta împartita în doua este sesizata de
autor prin doua personaje" , sotia si Pintea. Ana, care nestiind cum sa caracterizeze gestul
barbatului de a o lasa în mâinile samadaului, îl caracterizeaza drept un om slab : "Acu ramâi : Tu
esti om Lica, iara Ghita nu e decât o muiere îmbracata în haine barbatesti, ba chiar mai mult
decat asa", si Pintea care-l caracterizeaza drept un om tare : "Tare om esti, Ghita, grai Pintea pe
gânduri. si eu îl urasc pe Lica, dar n-as fi putut sa-mi arunc o nevasta ca a ta drept momeala în
cursa cu care vreau sa-l prind".

Finalul e cât se poate de crud. Încordat la maxim, Ghita nu tine seama de faptul ca Ana a
fost adusa chiar de el în postura de adultera si o ucide. El vrea sa-si scape sotia de pacatul
savârsit, si singura cale e suprimarea : "Nu-ti fie frica, îi zise el înduiosat; tu stii ca mi-esti draga
ca lumina ochilor. N-am sa te chinuiesc; am sa te omor cum mi-as omorâ copilul meu când ar
trebui sa-l scap din chinurile calaului, ca sa-ti dai sufletul pe nesimtite". Dupa ce-si ucide sotia
este ucis la rându-i de Lica, care se sinucide lovindu-se cu capul de un copac dupa ce porunceste
sa se dea foc morii. Focul are aici rol purificator, rolul de "chatarsis". Moartea corespunde
fiecarui personaj în functie de faptele lor. Puritatea morala nu mai poate fi recuperata, iar
sanctionarea protagonistilor e pe masura faptelor savârsite, caci fiecare are partea lui de vina în
aceasta tragedie.

Lica este un personaj diabolic care atrage spre dezastru înca doua caractere : pe Ghita si
sotia acestuia, Ana. În mare parte el poarta vina finalului tragic. Samadaul nu se conduce dupa
legea morala. Pentru el câstigul necinstit e sursa cea mai sigura, e un mod de existenta. Relatia
lui cu ceilalti e cea de la stapân la sluga, el n-are alt scop decât supunerea celuilalt, caci, crede
Lica, "Pe om nu-l stapânesti decât cu pacatele lui, si tot omul are pacate, numai ca unul le
ascunde mai bine. Ca sa le dea mai bine pe fata, cauta-i slabiciunea, fa-l sa si-o deie de gol si
faci cu el ce vrei".

Prima vina a lui Ghita e aceea de a nu se fi multumit cu ceea ce a avut. Alegerea de a

pleca la Moara cu noroc e prima si ultima lui alegere, caci restul îi vor fi influentate de Lica. O
alta vina a lui Ghita e aceea de a se complace în situtia în care se gaseste : "Ei! ce sa-mi fac? îsi
zise Ghita în cele din urma. Asa m-a lasat Dumnezeu! Ce sa-mi fac daca e în mine ceva mai tare
decât vointa mea!? Nici cocosatul nu e însusi vinovat ca are cocoasa în spinare ". Eroul greseste
si prin faptul ca nu-i dezvaluie Anei planul de razbunare, ceea ce va duce la un lant întreg de
catastrofe. Vina de neiertat a lui Ghita e aceea de a pune mai presus de dragostea familiala
câstigul.

Desi e antrenata într-un joc murdar fara consimtamântul ei, Ana are vina de f cinstita, de
a se fi lasat antrenata în jocul amagirii, de a fi savârsit adulterul. Anei îi lipseste, ca si lui Ghita,
stapânirea de sine.

Un personaj reprezentativ, care va supravietui tuturor nenorocirilor este batrâna, mama

Anei,cea care respecta traditia. Principiile ei morale, conceptia despre lume si viata sunt în
perfecta concordanta cu cea a scriitorului însusi : "Omul sa fi multumit cu saracia sa, caci, daca e
vorba, nu bogatia ci linistea colibei tale te face fericit".. Vocea scriitorului e aceea a Batrânei
care recomanda cumpatare. Omul nu trebuie sa sfideze soarta, nu trebuie sa-si schimbe conditia
ce i-a fost data. "Ma tem ca nu cumva, cautând acum la bâtranete un noroc nou, sa pierd pe acela
de care am avut parte pâna în ziua de astazi si sa dau la sfârsitul vietii mele de amaraciunea pe
care nu o cunosc decât din frica". "Batrâna e un personaj fix: ea nu evolueaza, reprezentând
aceeasi morala a tihnei, echilibrului, cumpatarii.

Nuvela Padureanca, reliefeaza o noua faza în dezvoltarea relatiilor umane de la tara.

Idilismul e prezent acum doar la începutul nuvelei , locul acestuia fiind luat de o realitate sociala
crunta : diferenta dintre clasele sociale. Aceasta realitate e profund vizibila si personajele lupta,
chiar cu pretul înstrainarii de familie, pentru a avea o stare materiala buna. Autorul dovedeste,
poate mai mult ca în alte nuvele, ca "banul e ochiul dracului" si ca importanta e linistea si
echilibrul sufletesc, moralitatea si buna - cuviinta.În aceasta nuvela este vorba despre Simina,o
fata saraca,orfana de mama,care cunoaste de mica greutatile vietii si este profund legata de o
dragoste foarte mare fata de tatal sau.Ea lucreaza la curtea bogatasului Busuioc,iar feciorul
acestuia,Iorgovan,se îndragosteste de Simina.La început pare a fi o dragoste patimasa,cei doi se
iubesc foarte mult fara a tine seama de treptele sociale.Parintii lui Iorgovan nu pot accepta ideea
ca fiul lor le duce in casa o nora saraca.

Cuprins de o dragoste aproape inexplicabila pentru Simina, frumoasa padureanca ce a

venit si vara trecuta la secerat, Iorgovan pleaca dupa ea si o aduce împreuna cu tatal ei si alti
oameni, la secerat. Pentru început, atmosfera pare idilica. Oamenii fie saraci, fie bogati muncesc
împreuna la câmp. Aceasta atmosfera se completeaza cu dragostea deosebit de intensa si pura (la
început) între Iorgovan, feciorul bogatoiului Busuioc si Simina, fata orfana de mama si saraca a
batrânului Neacsu.

Iubirea lor va ramâne neîmplinita pentru ca Iorgovan creste ca fecior rasfatat si nu are
taria sa învinga barierele ivite, sa depaseasca conceptiile legate de inegalitatea sociala si sa se
casatoreasca cu aleasa inimii. Când tatal Siminei îl întreba de ce nu se casatoreste cu Simina,
Iorgovan raspunde: "Pentru ca nevasta-mea nu are sa-mi fie numai mie nevasta, ci si parintilor
mei nora si rudelor mele om din casa, si ar trebui sa fie moarte de om". Acesta este si motivul
pentru care Neacsu îsi sfatuieste parinteste fiica: "Nu te face, fata mea, pui de cuc în cuib de
cioara . Tu ai dormit asta-noapte aici, întinsa pe un brat de fân si ai dormit bine, dar ei au dormit
în paturi cu perini de puf si n-au sa te uite niciodata c-ai dormit în sura lor". Cu experienta sa de
viata, batrânul întelept stie ca cei doi tineri nu se vor însoti.

Dupa moartea tatalui, Simina ramâne nemângâiata si nu-si gaseste locul. Dragostea lui
sofron nu-i poate deschide inima care este înca a lui Iorgovan. În cele din urma, Busuioc vede ca
fata e "desteapta", "si bine facuta si e frumoasa minune mare" si ar vrea sa-i fie nora. Simina,
care ajunge la vorbele tatalui, îsi da seama de incompatibilitatea cu Iorgovan si refuza aceasta
casatorie. Un timp îsi va ascunde dragostea pentru Iorgovan, dar fiorul nu-i dispare de tot si
atunci când afla de nenorocirea ce i s-a întâmplat, vine pentru a-l vedea si flacaul moare în
mâinile ei.

Bogatia face din Iorgovan un tânar fara viata sufleteasca, el nu stie si nici nu are puterea
sa lupte pentru dragostea ce i-o poarta Siminei. Întelegând opozitia parintilor în încercarea de a
se casatori cu Simina, cedeaza, ca o fire slaba, acestei mentalitati. El îsi alina durerea prin
petreceri la oras (apare din nou orasul ca un centru al dezmatului); începe sa-l însala pe Busuioc,
devine nervos si dezechilibrat, chiar cu Simina se poarta cu brutalitate si grosolanie.

Eroul pare a fi rodul unui blestem, el ispaseste o vina care nu e lui. Moartea lui e un
mijloc de sanctionare a tatalui hapsân, din pricina caruia murise Neacsu si Pupaza, despre care
lumea crede ca ar fi frate cu Busuioc. Prin faptul ca Busuioc îsi vede unicul fiu mort, durerea lui
este de maxima intensitate.

Si Simina pare a fi sub un "blestem", ea însasi afirmând: "M-a ajuns blestemul tatii".
Vina ei este aceea de a nu fi fost lânga tatal ei chiar în seara mortii acestuia. Ea îsi ispaseste
aceasta vina prin faptul ca ramâne singura. Simina e pedepsita doar în parte, caci ea are puterea
si curajul sa nu se casatorerasca cu Iorgovan. Întrevedem ca în cele din urma se va bucura de
iubirea, respectul si stima lui sofron.

Padurean si el, sofron este sluga la bogatoiul Busuioc, fiind "forta sufleteasca în stare
pura. El decide în chipul cel mai adecvat, dar prin intuitie, actioneaza aproape concomitent
gândului, înfaptuieste si învinge cu o tenacitate obscura si nedezmintita orice scop si-ar
propune.. Personajul este un om de o mare forta interioara pe care autorul o scoate în evidenta de
câte ori are ocazia; si în special e evidenta în lupta ce se da între el si Iorgovan pentru cucerirea
fetei. Daca Iorgovan e nehotarât si când ajunge la greu cade în patima bauturii,sofron este in
stare ca pentru fiinta iubita sa renunte la tot.. El face tot posibilul sa o cucereasca pe Simina si o
iubeste fara a cere sa i se raspunda cu aceeasi moneda. sofron e un om ce impune respect. În
acest sens observam ca si daca e sluga în casa lui Busuioc, nimeni nu îndrazneste sa i se opuna
pe fata când se stie ca acesta are dreptate Batrânul Neacsu, tatal Siminei, este tipul omului
sarac care macinat de boala stie ca sfârsitul sau nu este departe, dar deprins cu munca, nu-si
îngaduie ceasuri de odihna. El este batrân si întelept. Îsi iubeste fiica, dar o sfatuieste sa nu se
casatoreasca cu cineva dintr-o alta clasa sociala.

``Traversând nuvelistica lui Ioan Slavici se poate sesiza evolutia lumii taranesti de la
ridicarea economica si morala la marile confruntari datorate inegalitâtii sociale si nationale a
membrilor acesteia. Prozatorul cuprinde toate temele majore ale mediului taranesc. Cel dintâi ca
o transvaluare a neputintei omului de a învinge poruncile vietii; cel de-al doilea ca o mângâiere a
omului ce dispretuieste viata. Lut si suflet, iata contradictia vietii aomenesti, pe care Slavici a
cautat sa o încorporeze în mai toate nuvelele sale``.