2.

Cele două table ale lui Habacuc

PRIMA PARTE: SPIRITUL PROFETIC
de Jeff Pippenger

Tată ceresc, îți mulțumim că ne-ai adus în această dimineață aici împreună pentru
a putea studia cuvântul Tău și pentru a ne închina Ție. Te rugăm să ai grijă și de
echipamentul de transmisie și de înregistrare al acestei prezentări și să trimiți îngerii și
Duhul Tău cel Sfânt pentru ca Tu să conduci ceea ce va fi prezentat aici și iartă-ne de
toate păcatele pe care le-am făcut și care ne-ar împiedica să fim unelte prin care Tu să
prezinți mesajul pe care Îl ai pentru acest timp. Ne rugăm de asemenea ca Duhul Tău cel
Sfânt să ne trezească și să ne deschidă ochii și inimile pentru a înțelege implicațiile
lucrurilor pe care le studiem. Îți mulțumim pentru toate acestea în numele lui Isus ...
Amin!
La precedenta prezentare s-a ridicat o întrebare: cum poate fi 22 Octombrie 1844
ziua a zecea a lunii a șaptea dacă 22 Martie 1844 este ziua întâi a lunii întâi? Ceea ce
trebuie înțeles este că mileriții în Martie 1844 erau incorecți în ceea ce ei înțeleseseră
despre sfârșitul lui 1843 și după această dezamăgire s-au întors și restudiat modul de
recunoaștere al timpului biblic. Aceasta este explicată și în cartea lui P. Damsteegt –
Foundations of the Seventh-day Adventis Message and Mission p. 89 și 92 însă am luat
doar frânturi și anume că aici, când au crezut că se sfârșește 1843, între 22 Martie și 22
Octombrie ei au reevaluat două componente ale înțelegerii timpului biblic și anume:
schimbarea de la 1843 la 1844 și cealaltă componentă fiind ziua care marchează sfârșitul
și începutul anului, astfel au putut calcula ziua a zecea a lunii a șaptea. Eu am accentuat
de multe ori că din 22 Martie până în 22 Octombrie sunt șapte luni însă nu încerc să
spun că aceasta ar fi mișcarea lunii a șaptea ci doar găsesc interesant faptul că mileriții
credeau în 22 Martie și modul cel mai simplu de ați aminti de 22 Martie este că șapte
luni mai târziu ajungi la 22 Octombrie. Este mai mult un reper mental pentru mine însă,
de fapt, sunt chiar șapte luni. Dezamăgirea – timpul de zăbovire – nu este împlinirea
unei perioade profetice. Este o neînțelegere a mileriților și faptul că au avut o
neînțelegere este ceea ce împlinește timpul de zăbovire în dezamăgire. Nu există o
perioadă profetică ce să spună că timpul de zăbovire începe în această perioadă ci ei
credeau că 1843 s-a încheiat la 22 Martie 1844 și aceasta a produs dezamăgirea.
Sar peste primele două paragrafe și dau citire celui de-al treilea paragraf al lui
Damsteegt (pagina 10 în notițe): „Deși calculul Karait care a indicat sfârșitul anului
evreiesc la luna nouă din 17 aprilie 1844, a fost favorizat în marile periodice millerite,
majoritatea credincioșilor au privit la 21 martie 1844 ca fiind timpul pentru revenirea lui
Hristos. În afara mișcării millerite 21 martie era bine cunoscut și a fost ‘o așteptare
foarte generală a unei răsturnări complete a întregului sistem adventist’.”
Am citit ieri că Miller aștepta acea zi însă ceea ce citim aici spune că majoritatea
milleriților priveau la acea zi și chiar și oponenții acestei mișcări cunoșteau despre
această zi și o așteptau ca să dovedească faptul că este falsă. Aceasta a fost înțelegerea
standard însă după ce ziua a trecut, au început să studieze mai atent timpul profetic și
astfel au descoperit 22 Octombrie 1844. Acestea sunt punctele de referință pentru
întrebarea care s-a ridicat ieri.

1
 Acum vreau să ne mai luăm ceva timp și să ne uităm la timpul de zăbovire și
facem aceasta pentru că în prima ei viziune, Ellen White spune că lumina strălucitoare
de la începutul cărării spre ceruri este strigătul de la miezul nopții și că dacă îl renegi
cazi de pe cărarea spre ceruri și încerc să arăt că strigătul de la miezul nopții include
toată această istorie a celui de-al doilea înger. Personal nu am o problemă să spun că în
acea viziune strigătul de la miezul nopții, de la începutul cărării și care luminează toată
cărarea, reprezintă istoria milerită de la 1840 până la 1844 pentru că dinamica a ceea ce
se petrece în acea istorie trebuie înțeleasă ca fiind împlinirea strigătului de la miezul
nopții care se întâmplă de la 12 – 17 August, când mesajul este prezentat la tabăra de la
Exeter, și au împărtășit mesajul strigătului de la miezul nopții timp de două luni... două
luni și cinci zile până în 22 Octombrie și se pregăteau pentru întoarcerea Domnului.
Deci această perioadă de două luni o poți numi ca fiind istoria strigătului de la miezul
nopții însă ceea ce vreau să subliniez este că nu poți înțelege această perioadă de două
luni dacă nu înțelegi pașii care i-au condus în aceste două luni. Deci pentru mine,
strigătul de la miezul nopții, este mai exact istoria timpului de zăbovire de până la 22
Octombrie 1844. Pe această linie este istoria de la 11 August 1840 până la 22 Octombrie
1844 iar aici este ceva ce probabil nu vom atinge însă vreau să vedeți și să reținem
pentru că sunt câteva pasaje în Spiritul Profetic unde Ellen White ne cere să știm unde să
localizăm mesajele iar noi ieri am studiat că primul înger coboară în 1798 însă când
începi să localizezi mesajele realizezi că toate mesajele ajung la un moment dat în timp
și mai apoi sunt împuternicite.
Pe această linie, primul înger ajunge în 1798, la timpul sfârșitului – când cartea
lui Daniel este desigilată și are loc o creștere a cunoștinței – iar solia este împuternicită
în August 1840 când principiul zi-an este confirmat înaintea întregii lumi și îngerul din
Apocalipsa 10 coboară, el fiind o reprezentare a împuternicirii primei solii îngerești.
Linia celui de-al doilea înger: el sosește în Iunie 1842 (n.tr. de fapt a doua solie
îngerească sosește la 19 aprilie 1844 – vezi prezentarea lui Noel del Rosal intitulată
Lumina crescândă), și am citit ieri că la această dată domnul Miller are o a doua serie de
prezentări în biserica din Casco și cu câteva excepții, bisericile protestante își închid
ușile astfel că în Iunie 1842 al doilea înger sosește pentru că acum, bisericile protestante
care își închid ușile în fața mesajului, devin parte a Babilonului iar solia celui de-al
doilea înger este chemarea afară din Babilon și este progresivă și sora White ne spune
că, deși protestanții își închid ușile acum, în Iunie 1842, chemarea afară din Babilon care
este solia celui de-al doilea înger… ei nu cheamă pe oameni afară din Babilon decât din
vara lui 1844. Deci al doilea înger sosește în Iunie 1842 și este împuternicit prin mesajul
strigătului de la miezul nopții din 12-17 August 1844 de la tabăra din Exeter.
Al treilea înger sosește la 22 Octombrie 1844 pentru că de la această dată, calea
spre Sfânta Sfintelor este deschisă și oamenii înțeleg acum că Isus este Mare Preot în
Sfânta Sfintelor (Locul Prea Sfânt) iar aici este văzut chivotul legământului și înăuntru
sunt cele 10 porunci. Când Ellen White este dusă în viziune în Sfânta Sfintelor și
privește la cele 10 porunci, ea observă că porunca privitoare la Sabat strălucește mai tare
decât celelalte porunci iar aceasta marchează semnificația Sabatului în solia celui de-ai
treilea înger și anume că va fi un test în legătură cu Sabatul și Duminica astfel că la 22
Octombrie 1844 conținutul soliei celui de-al treilea înger sosește.
Veți observa o caracteristică la toate aceste trei solii: în 1798 când sosește prima
solie îngerească ... nimeni nu a înțeles-o. Domnul urmează să-l ridice pe William Miller

2
pentru a fi mesagerul primului înger însă aceasta nu se întâmplă decât în 1818. Abia
după 20 de ani Miller ajunge să înțeleagă prima solie îngerească. Solia sosește în 1798
însă trece o perioadă până poporul lui Dumnezeu înțelege solia și apoi este
împuternicită. A doua solie îngerească sosește în Iunie 1842 însă până în Iulie 1842 nici
un milerit nu numește bisericile protestante ca fiind Babilon, ei nu recunosc solia și abia
în vara lui 1844 o recunosc și încep să-i cheme pe oameni afară din biserici. Solia
sosește, este înțeleasă și apoi este împuternicită.
Pe 23 Octombrie 1844 când Hiram Edson are viziunea despre Isus mutându-se
din Sfânta în Sfânta Sfintelor ei primesc lumina, când Isus schimbă lucrarea din Sfânta
cu cea din Sfânta Sfintelor, însă la acea dată Hiram Edson nu era pregătit să scrie un
articol sau să predice despre Duminica - semnul fiarei. Ei nu au înțeles cea de-a treia
solie îngerească decât după acea perioadă iar solia este împuternicită – și noi ca
adventiști cunoaștem aceasta – atunci când îngerul din Apocalipsa 18 i se alătură.
Pentru toți aceia care urmăriți această prezentare în direct sau poate mai târziu pe
DVD-uri¸ probabil veți argumenta că al patrulea înger nu s-a alăturat celui de-al treilea
înger la 11 Septembrie 2001 însă acum nu studiem despre aceasta însă nici nu negăm.
Cel de-al patrulea înger se alătură celui de-al treilea aici, când turnurile gemene cad, iar
solia celui de-al treilea înger este împuternicită. Toate soliile au aceste caracteristici:
sosesc, sunt înțelese și mai apoi sunt împuternicite. Deci ceea ce vom studia astăzi: în
Iunie 1842 este o ușă care începe să se închidă și este marcat în istorie prin bisericile
protestante care încep să-și închidă ușile în fața primei solii îngerești. La începutul
acestei istorii vedem o ușă închizându-se dar și la sfârșitul ei. Aceasta este istoria celui
de-al doilea înger iar ușa care se închide la sfârșit este ușa din Sfânta (Locul Sfânt) – ușa
din parabola celor 10 fecioare. Aceste două uși care se închid sunt necesare dacă veți
studia și marchează cele două curățiri ale templului. Isus a curățat sanctuarul de două ori
cât a fost pe pământ iar Ellen White ne spune că la sfârșitul lumii vor fi două curățiri ale
templului și că au fost două curățiri ale templului și în timpul mileriților iar curățirea
templului poate fi marcată aici, la închiderea ușii, prima curățire a templului protestant
iar a doua curățire – curățirea templului milerit.
Vom studia timpul de zăbovire iar în această istorie, unde timpul de zăbovire este
chiar aici, încadrată de cele două curățiri ale templului și care reprezintă a doua solie
îngerească – aceasta este de fapt și istoria lui Ghedeon însă nu vom ajunge până acolo
însă amintiți-vă că și în istoria lui Ghedeon au fost două curățiri. Aceasta este istoria
celei de-a doua solii îngerești. Începem studiul cu un citat din Scrieri Timpurii 277-278
și ne vom uita la timpul de zăbovire pentru a putea face conexiunea dintre timpul de
zăbovire cu strigătul de la miezul nopții pentru că nu vrem să respingem lumina
strigătului de la miezul nopții pentru a nu cădea de pe cărare în lumea nelegiuită de
dedesubt.
„Au fost trimiși îngeri în ajutorul puternicului înger din cer și am auzit voci care
păreau să se audă pretutindeni: ‘Ieșiți din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiți părtași
la păcatele ei și să nu fiți loviți cu urgiile ei! Pentru că păcatele ei s-au îngrămădit și au
ajuns până în cer; și Dumnezeu Și-a adus aminte de nelegiuirile ei.’ Această solie părea
să fie un adaos la cea de-a treia solie” Ellen White citează aici din Apocalipsa 18:4.
„Această solie părea să fie un adaos la cea de-a treia solie, alăturându-i-se așa cum
strigătul de la miezul nopții se alăturase soliei celui de-al doilea înger în 1844”

3
 Motivul pentru care am început cu acel paragraf este că cel de-al doilea înger
sosește în Iunie 1842 iar strigătul de la miezul nopții i se alătură în August 1844 iar
această conexiune, revărsare a Duhului peste acest mesaj, de chemare afară din Babilon,
este istoria pe care Ellen White o folosește pentru a descrie această istorie de aici când
îngerul al patrulea se alătură celui de-al treilea – aici este coborârea puternicului înger
din Apocalipsa 18. Continuam cu citatul:
„Această solie părea să fie un adaos la cea de-a treia solie, alăturându-i-se așa
cum strigătul de la miezul nopții se alăturase soliei celui de-al doilea înger în 1844.
Slava lui Dumnezeu era asupra sfinților răbdători, așteptători,”. Peste cine era slava lui
Dumnezeu? Peste sfinții răbdători, așteptători, pentru că acum suntem în istoria în care
profeția spune: „Binecuvântat este cel care așteaptă și ajunge la o mie trei sute și treizeci
și cinci de zile” (Daniel 12:12). „Deși întârzie, așteapt-o” (Habacuc 3:2). Poporul care
va primi revărsarea Duhului Sfânt sunt sfinții așteptători. „Slava lui Dumnezeu era
asupra sfinților răbdători, așteptători, iar ei au dat fără teamă ultima avertizare solemnă,
vestind căderea Babilonului și chemându-i pe cei care aparțineau poporului lui
Dumnezeu să iasă afară din el pentru a scăpa de sfârșitul lui înfricoșător.” Aceasta este
în zilele noastre însă sfinții din zilele noastre sunt prefigurați de sfinții așteptători din
istoria milerită despre care studiem. Următorul paragraf.
„Lumina care a fost revărsată asupra așteptătorilor a pătruns pretutindeni, iar cei
din biserici, care aveau ceva lumină, care nu auziseră și nu respinseseră cele trei solii, s-
au supus chemării și au părăsit bisericile căzute.” Ieșiți afară poporul Meu, aici vorbește
despre cei ce ies afară din bisericile Babilonului în zilele noastre odată ce Legea
Duminicală este implementată în SUA, acestea devin bisericile căzute ale Babilonului.
„Mulți fuseseră conștienții de ani întregi de când fuseseră date aceste solii și lumina a
strălucit asupra lor, iar ei au avut privilegiul să aleagă viața sau moartea.”
Ellen White spune aici că sunt astăzi persoane în bisericile protestante care au
început să fie trași la răspundere începând cu 22 Octombrie 1844 adică, oamenii din
acele biserici nu erau în viață când a treia solie îngerească a sosit în istoria milerită și că
nu sunt răspunzători pentru respingerea soliei de către bisericile protestante atunci și
acesta este un punct foarte important pentru care ar trebui să vă luați notițe dacă
vreodată ați studiat cum istoria lui Isus ilustrează sfârșitul lumii pentru că tehnic și
profetic vorbind, Ierusalimul ar fi trebuit distrus în 34 e.n. Din cei 2300 de ani au fost
hotărâți 490 de ani de probă pentru evrei, marcați în Daniel 8 și 9, iar acei 490 de ani se
termină în 34 e.n. prin omorârea cu pietre a lui Ștefan și din acel moment Ierusalimul,
din punct de vedere profetic, trebuia distrus însă Ierusalimul nu este distrus decât în 70
e.n. iar in Tragedia Veacurilor sora Ellen White spune aceleași lucruri despre acele
vremuri. Ea spune că înainte de 34 e.n. erau copiii dar și alții care nu au auzit mesajul
despre Isus și ucenicii săi și Dumnezeu în mila Sa le-a dat timp pentru a auzi mesajul
înainte de distrugerea Ierusalimului și cunoaștem faptul că ea, la fel și Isus, face paralela
dintre distrugerea Ierusalimului și sfârșitul pământului. Deci istoria de atunci
prefigurează exact timpurile despre care vorbește ea aici, când Legea Duminicală este
impusă în SUA iar mesajul va merge la bisericile căzute, la copiii lui Dumnezeu care
acum sunt în Babilon. Aceștia nu vor fi răspunzători de faptul că bisericile lor, părinții și
toți înaintașii lor au respins mesajul milerit în secolul 19.
„Mulți fuseseră conștienți de ani întregi de când fuseseră date aceste solii și
lumina a strălucit asupra lor, iar ei au avut privilegiul să aleagă viața sau moartea. Unii

4
au ales viața și au luat poziție alături de cei care-L așteptau pe Domnul lor și păzeau
toate poruncile Lui. Cea de-a treia solie avea să-și facă lucrarea; toți aveau să fie probați
prin ea, iar cei prețioși să fie chemați afară din acele organizații religioase. O putere
constrângătoare i-a mișcat pe cei onești, în timp ce manifestarea puterii lui Dumnezeu a
adus o teamă și o reținere asupra rudelor și prietenilor lor necredincioși, astfel încât ei
nu îndrăzneau și nici nu aveau puterea de a-i împiedica pe cei care simțeau lucrarea
Duhului lui Dumnezeu asupra lor. Ultima chemare a fost dusă chiar și bieților sclavi, și
cei mai evlavioși dintre ei au dat glas cântecelor lor de bucurie entuziastă la perspectiva
fericitei lor izbăviri. Stăpânii lor nu-i puteau opri; teama și uimirea îi făceau să păstreze
tăcerea. Se făceau minuni mari, cei bolnavi erau vindecați și cei credincioși erau însoțiți
de semne și minuni. Dumnezeu era la lucru și fiecare sfânt, netemându-se de consecințe,
și-a urmat convingerile propriei conștiințe și s-a alăturat celor care păzeau toate
poruncile lui Dumnezeu; și ei au făcut să răsune până în depărtări cea de-a treia solie.
Am văzut că acest mesaj se va încheia cu o putere și energie cu mult mai mare
decât a strigătului de la miezul nopții.”
Vreau să observați în aceste două paragrafe că este pentru a doua oară când ea
compară istoria noastră – aici, la Legea Duminicală – cu istoria strigătului de la miezul
nopții. Prima dată este atunci când puternicul înger din Apocalipsa 18 se unește cu al
treilea înger așa cum la strigătul de la miezul nopții se întâmplă cu cel de-al doilea înger.
Vreau să observați aceasta pentru că, chiar dacă ea se adresează în legătură cu timpul
crizei legii duminicale, ea folosește clar această istorie de aici (celui de-al doilea înger)
ca punct de referință. Acestea sunt istorii paralele. Ultimul paragraf:
„Slujitorii lui Dumnezeu, înzestrați cu putere de sus, cu fețele luminoase,
strălucind de consacrare sfântă, au mers să proclame solia din cer. Suflete care erau
risipite prin toate organizațiile religioase au răspuns chemării și cei prețioși au fost zoriți
afară din bisericile condamnate, așa cum Lot a fost zorit să iasă din Sodoma înainte de
nimicirea ei.”
Și acest lucru trebuie înțeles: când la sfârșitul lumii are loc chemarea afară din
Babilon – sau când s-a întâmplat în timpul celui de-al doilea înger – Lot este simbolul
acelei perioade (istorii), a distrugerii Sodomei. Dacă înțelegeți corect Daniel 11,
recunoașteți faptul că în versetul 41 împăratul de la nord intră în țara glorioasă și mulți
sunt doborâți însă Edom, Moab și mai marele copiilor lui Amon vor scăpa din mâna lui,
iar Moab și Amon sunt copiii celor două fiice ale lui Lot. Chiar în acel verset vedeți
familia lui Lot reprezentând pe cei care scapă din mâna papalității la criza legii
duminicale. Acest lucru îl spune Ellen White aici, că acele biserici decăzute sunt
reprezentate de Lot.
„... cei prețioși au fost zoriți afară din bisericile condamnate, așa cum Lot a fost
zorit să iasă din Sodoma înainte de nimicirea ei. Cei din poporul lui Dumnezeu au fost
întăriți de slava măreață care îi acoperea cu generozitate și îi pregătea să îndure ceasul
ispitei. Am auzit pretutindeni o mulțime de glasuri spunând: ‘Aici este răbdarea sfinților,
care păzesc poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus’”. Daruri spirituale, volumul 1,
195–196 (Scrieri timpurii, 277-278)
Înțeleg faptul că ea vorbește despre chemarea afară din Babilon de la sfârșitul
lumii însă ea folosește istoria celui de-al doilea înger din istoria milerită pentru a descrie
această chemare afară din Babilon și însuși mesajul celui de-al doilea înger este o
chemare afară din Babilon. Deci această istorie este un tip al crizei legii duminicale iar

5
referința Biblică pe care Ellen White o folosește pentru a descrie această perioadă, este
istoria Sodomei și Gomorei.
Vom citi din Geneza 19:1-11 – o parte a istoriei lui Lot. Găsiți în notițele voastre.
Începem cu primul verset din Geneza 19. Câți îngeri au venit la Avraam? 2 îngeri. Acești
doi îngeri care au venit la Lot în Sodoma și Gomora ... aceasta este a doua solie
îngerească.
V1: „Și pe seară, doi îngeri au venit la Sodoma; și Lot ședea în poarta Sodomei;
și Lot, văzându-i, s-a ridicat să îi întâmpine și s-a plecat cu fața sa la pământ; (v2) și a
spus: iată acum, domnii mei, abateți-vă, vă rog, în casa servitorului vostru și rămâneți
(în engl. - zăboviți) toată noaptea ...” Când cei doi îngeri ajung în Sodoma, încep
lucrarea cu un timp de zăbovire și vom analiza ce se întâmplă în această istorie a
timpului de zăbovire din Sodoma.
V2: “... rămâneți toată noaptea și spălați-vă picioarele și vă veți trezi devreme să
mergeți pe căile voastre. Iar ei au spus: nu, ci vom sta în stradă toată noaptea. (v3) Dar
el a insistat pe lângă ei foarte mult și s-au abătut la el și au intrat în casa lui și a făcut
pentru ei un ospăț și a copt azimă și au mâncat. (v4) Dar înainte să se culce, bărbații
cetății, bărbații din Sodoma, au încercuit casa, deopotrivă bătrâni și tineri, tot poporul
din fiecare parte a cetății; (v5) și au chemat pe Lot și i-au spus: unde sunt bărbații care
au venit la tine în această noapte? Scoate-i afară la noi să îi cunoaștem. (v6) Și Lot a
ieșit la ușă și a închis ușa după el.” În istoria celui de-al doilea înger sunt două uși care
se închid iar Lot iese afară și închide ușa. (v7) „Și a spus: vă rog, fraților, nu faceți o
astfel de stricăciune.”
În istoria milerită vor fi descoperite două clase și conform terminologiei pe care
Daniel o folosește în capitolul 12 unii sunt înțelepți, ceilalți sunt stricați, nenorociți.
Acești stricați cu care Lot dialoghează sunt în antiteză cu Lot care este reprezentantul
înțelepților care înțeleg corect solia îngerului al doilea.
(V7) „Și a spus: vă rog, fraților, nu faceți o astfel de stricăciune. (v8) Iată acum,
am două fete care nu au cunoscut bărbat; lăsați-mă, vă rog, să le scot la voi și faceți-le
precum este bine în ochii voștri, numai acestor bărbați nu le faceți nimic, căci pentru
aceasta au venit sub umbra acoperișului meu. (v9) Dar ei au spus: dă-te înapoi. Și au
spus din nou: acesta a venit să locuiască temporar și voiește să fie judecător ...”
Ei îl critică pe Lot pentru că ia poziția unui judecător – are loc o judecată în
istoria celui de-al doilea înger – cele două curățiri ale templului, sunt manifestate două
clase de închinători iar sodomiții văd că are loc o judecată îndeplinită de modul în care
Lot relaționează cu solia îngerului al doilea.
(V9) „...acesta a venit să locuiască temporar și voiește să fie judecător, acum ne
vom purta mai rău cu tine decât cu ei. Și împingeau cu putere asupra bărbatului, adică
Lot, și s-au apropiat să spargă ușa. (v10) Dar bărbații și-au întins mâna și l-au tras pe
Lot în casă la ei și au închis ușa.” O a doua ușă care se închide. (v11) „Și au lovit pe
bărbații care erau la ușa casei cu orbire, deopotrivă pe mici și mari, astfel că se osteneau
să găsească ușa.”
Atunci când sora White vorbește despre un proces progresiv de testare în timpul
lui Hristos, apoi în timpul mileriților, aceasta reprezintă o testare progresivă și pentru noi
(Scrieri Timpurii p. 259) și spune: „Cei care au respins mărturia lui Ioan nu au beneficiat
de învățăturile lui Isus ... și că ei nu au putut beneficia de mijlocirea lui Isus în Locul

6
Sfânt” iar apoi ea schimbă și spune că cei care nu au primit prima solie îngerească nu
pot beneficia nici de cea de-a doua și nici de strigătul de la miezul nopții.
În acel citat din Scrieri Timpurii 259, când ajunge aici, la linia timpului lui
Hristos, unde sunt evreii? În întuneric total. Orbi. Această istorie este istoria lui Lot, cei
doi îngeri care vin în Sodoma – solia celui de-al doilea înger sosește iar Lot îi întârzie
(zăbovește) peste noapte. Ușa care se închide ... judecata care are loc și o a doua ușă
care se închide. Haideți să privim la o altă istorie a Bibliei unde un alt timp de întârziere
se aliniază cu istoria milerită – istoria când Moise primește instrucțiuni despre
construirea Sanctuarului și în legătură cu Legea.
Patriarhi și Profeți p.313 – 314:
„În ziua a șaptea, care a fost o zi de Sabat, Moise a fost chemat să intre în nor.
Norul cel des s-a deschis în fața întregului Israel și slava lui Dumnezeu a țâșnit ca un foc
mistuitor. ‘Moise a intrat în mijlocul norului și s-a suit pe munte. Moise a rămas pe
munte patruzeci de zile și patruzeci de nopți’ (Ver 18). Cele patruzeci de zile de zăbovire
pe munte nu cuprindeau și cele șase zile de pregătire.”
Toată această istorie a lui Moise în care primește instrucțiuni despre construirea
templului durează 46 de zile, fiind o paralelă la cei 46 de ani începând din 1798 până în
1844 când Domnul ridică templul milerit care sunt o paralelă la cei 46 ani ai
reconstruirii templului lui Irod (Ioan 2:20) și care sunt o paralelă la cei 46 de cromozomi
ce pot fi găsiți în templul corpului uman.
„În timpul acestor șase zile, Iosua a fost cu Moise și împreună au mâncat mană și
au băut din ‘pârâul care cobora din munte’. Dar Iosua n-a intrat cu Moise în nor. El a
rămas afară și a mâncat și a băut mai departe, în timp ce aștepta întoarcerea lui Moise;
dar Moise a postit în tot timpul acestor patruzeci de zile. În timpul rămânerii sale pe
munte, Moise a primit instrucțiuni pentru construirea sanctuarului, în care avea să se
manifeste în mod deosebit prezența divină. ‘Să-mi facă un locaș sfânt și Eu voi locui în
mijlocul lor’ (Exod 25, 8), a fost porunca lui Dumnezeu.” Patriarhi și Profeți, 313–314.
Acesta este locul unde găsim numărul 46 asociat cu construirea sanctuarului.
Vom citi din Exodul și vom observa că acest timp de întârziere prefigurează timpul de
întârziere din linia lui Hristos și din linia mileriților și linia de la sfârșitul lumii. Noi
trebuie să înțelegem timpul de întârziere pentru că această întârziere produce cadrul ce
permite strigătului de la miezul nopții nu doar să fie proclamat ci să producă și două
clase de închinători. Dacă nu am avea timpul de întârziere care să precedeze strigătul de
la miezul nopții, așezând dinamica acelei perioade, atunci ceea ce Domnul vrea să
îndeplinească la strigătul de la miezul nopții nu se întâmplă. Trebuie să vedem ce
reprezintă timpul de întârziere.
Exodul 24:1 „Și i-a spus lui Moise: urcă la Domnul, tu și Aaron, Nadab și Abihu
și șaptezeci dintre bătrânii lui Israel; și închinați-vă de departe. (v6) Și Moise a luat
jumătate din sânge și l-a pus în vase; și jumătate din sânge l-a stropit pe altar. (v7) Și a
luat cartea legământului și a citit în auzul poporului, iar ei au spus: vom face tot ceea ce
Domnul a spus și vom asculta de el. (v8) Și Moise a luat sângele și l-a stropit peste
popor și a spus: iată, sângele legământului, pe care Domnul l-a făcut cu voi, referitor la
aceste cuvinte”
Această perioadă de 46 de zile, în această perioadă de timp de întârziere
Dumnezeu intră în legământ cu poporul. A intrat Domnul în legământ cu mileriții în
această perioadă? Da! A intrat El în legământ cu Biserica Creștină la Cincizecime, în

7
timpul lui Hristos? Da! Deci această perioadă de întârziere este o piatră de hotar când
Domnul intră în legământ cu poporul.
Exodul 24:12-14 „Și Domnul i-a spus lui Moise: urcă la mine, pe munte, și fii
acolo și îți voi da table de piatră și o lege și porunci pe care le-am scris; ca să îi înveți.
(v13) Și Moise s-a ridicat și servitorul său Iosua; și Moise a urcat pe muntele lui
Dumnezeu. (v14) Și a spus bătrânilor: Rămâneți (în engleză - zăboviți) aici pentru noi,
până când ne întoarcem la voi ...”
Deci când Dumnezeu intră în legământ cu Israelul antic, în această perioadă de
46 de zile, observăm existența unui timp de zăbovire. Și ce simbolizează acest
legământ? Ce simbol le dă? Două table cu cele 10 porunci iar când Dumnezeu intră în
legământ cu Israelul modern la sfârșitul lumii, ce simboluri ale legământului le oferă?
Cele două table ale lui Habacuc. Aceste două table au fost prefigurate de cele două table
ale celor 10 porunci și aceasta deschide “cutia Pandorei” în adventism astăzi pentru că
avem lideri care încă își amintesc că duhul (spiritul) antihristului caută să schimbe cele
două table ale celor 10 porunci deci ce fel de duh este acela care caută să schimbe
adevărurile de pe aceste două table? Același duh – duhul antihristului, duhul Satanei.
Exodul 24:14-18: „Rămâneți aici pentru noi, până ce ne întoarcem la voi; și iată,
Aaron și Hur sunt cu voi și dacă vreun bărbat va avea anumite chestiuni de făcut, să vină
la ei. (v15) Și Moise a urcat pe munte și un nor a acoperit muntele. (v16) Și gloria
Domnului a locuit peste muntele Sinai și norul l-a acoperit șase zile; și în a șaptea zi, el
l-a chemat pe Moise din mijlocul norului. (v17) Și vederea gloriei Domnului era ca un
foc mistuitor pe vârful muntelui înaintea ochilor copiilor lui Israel. (v18) Și Moise a
intrat în mijlocul norului și a urcat pe munte; și Moise a fost pe munte patruzeci de zile
și patruzeci de nopți.”
Vedem în istoria lui Moise un timp de zăbovire și în acest timp de zăbovire găsim
cele două table simbolizând că Dumnezeu intră în legământ și îi oferă lui Moise
instrucțiuni cu privire la construirea templului și cunoaștem faptul că din 1798 până în
1844, în acești 46 de ani, Dumnezeu ridică templul milerit și intră în legământ cu
Israelul modern. Această perioadă de timp în legătură cu Moise despre care tocmai am
citit și timpul de zăbovire a celor 70 de bătrâni, în istoria biblică este numită
Cincizecime. 50 de zile după Paște – penta înseamnă 50 – Dumnezeu îi învață pe
israeliți să comemoreze Cincizecimea generație după generație astfel, când ajungem în
Noul Testament, observăm că Cincizecimea este un moment important în istoria
timpurie a bisericii creștine și la Cincizecime comemorăm tocmai această istorie pe care
am citit-o și găsim exact aceleași componente la Cincizecimea din timpul lui Hristos,
aceleași componente profetice pe care le găsim în istoria lui Moise, a mileriților și
aceleași componente vor fi repetate acum la sfârșitul lumii. Haideți să ne uităm la
Cincizecimea din Luca 24:44. Pasajul acesta este în contextul călătoriei spre Emaus și
dacă citiți versetele anterioare, veți observa că cei doi ucenici alături de care Isus merge
îi cer să intre și să zăbovească la ei atunci când El vrea să meargă mai departe însă ei
spun: “Rămâi cu noi” și îi oferă ceva de mâncare – Biblia spune că a rămas (a întârziat)
cu ei. Observăm o zăbovire marcată aici însă vreau să marcăm o altfel de zăbovire în
pasajul despre care vom vorbi acum.
Începem cu Luca 24:44
„Apoi (Isus) le-a spus: acestea sunt cuvintele pe care vi le-am vorbit pe când încă
eram cu voi, că trebuie să fie împlinite toate care au fost scrise în legea lui Moise și

8
profeți și psalmi, referitor la mine. (v45) Atunci le-a deschis mintea ca să înțeleagă
scripturile”
În istoria celui de-al doilea înger, timpul de zăbovire este produs de înțelegerea
greșită a mileriților în legătură cu anul prezis pentru întoarcerea Domnului. Ei au avut
înțelegeri greșite, nu doar că au înțeles greșit anul 1843 și apoi au descoperit 1844 dar au
înțeles greșit și ziua din an. Aveau înțelegeri greșite însă în această perioadă, Domnul le
arată unde greșeau – acesta este strigătul de la miezul nopții. Strigătul de la miezul
nopții este când Domnul oferă înțelegere lui Samuel Snow pentru ca să o poată
împărtăși cu mileriții că Domnul nu doar se va întoarce în 1844 ci mai exact pe 22
Octombrie 1844. Acest adevăr propagă mesajul. Deci cum este împuternicit strigătul de
la miezul nopții? Prin faptul că Dumnezeu oferă înțelegere și când ne uităm la istoria din
timpul lui Hristos unde avem un timp de zăbovire ce prefigurează timpul de zăbovire
din istoria milerită și unul dintre lucrurile care se întâmplă în timpul de zăbovire din
Scriptură este că Dumnezeu oferă înțelegere poporului Său în legătură cu Cuvântul Său.
Tot ce a fost scris despre El în psalmi, profeți și scrierile lui Moise. Revenind la Luca
24:45
„Atunci le-a deschis mintea ca să înțeleagă scripturile. (v46) Și le-a spus: Astfel
este scris și asfel se cuvenea să sufere Hristos și să învie dintre morți a treia zi; (v47) și
pocăința și iertarea păcatelor să fie predicate în numele lui printre toate națiunile,
începând de la Ierusalim. (v48) Iar voi sunteți martori ai acestor lucruri. (v49) Și, iată,
eu trimit promisiunea Tatălui meu peste voi; dar voi, rămâneți (zăboviți) în cetatea
Ierusalim până când veți fi îmbrăcați cu putere de sus.”
Timpul de zăbovire marchează... ce trebuiau ei să facă? Să rămână (zăbovească)
în Ierusalim ... iar aici are loc împuternicirea mesajului pentru mileriți. Deci ce înseamnă
să zăbovești? Să aștepți. „Binecuvântat este cel care așteaptă” (Daniel 12:12). Ce să
aștepte? Împuternicirea. Nu putem înțelege împuternicirea care este strigătul de la
miezul nopții (sau o poți înțelege dar nu corect), nu poți înțelege împuternicirea
strigătului de la miezul nopții până nu înțelegi timpul de zăbovire unde ți se poruncește
să aștepți puterea. Trebuie să înțelegem această parte a istorie dacă vrem ca lumina care
se află în spatele nostru să continue să strălucească. Trebuie să înțelegem toată acea
istorie. Frați și surori, s-ar putea să nu înțelegeți acum exact unde ajung cu aceasta însă
mâine (prezentările următoare) veți înțelege. Sunt trei profeții care i-au condus pe
mileriți la concluzii greșite și care au cauzat timpul de întârziere, care au cauzat prima
dezamăgire. Acele profeții au adus timpul de zăbovire, au adus această condiție a
așteptării după împuternicire iar aceste trei profeții se întâmplă să fie exact profețiile
despre care William Miller spune că i-au fost date începutul (lanțului adevărului) pentru
1335, 2520 și 2300 de zile.
Dacă înțelegeți că timpul de întârziere este o componentă specifică a strigătului
de la miezul nopții, și este, atunci trebuie să vă întrebați: ce produce timpul de
întârziere? Dacă faceți aceasta, veți descoperi că sunt aceste trei perioade profetice:
1335, 2520 și 2300. Apoi veți înțelege că dacă aruncați profeția de 2520 și pe cea de
1335, atunci renegi strigătul de la miezul nopții și cazi de pe cărare în lumea nelegiuită
de dedesubt ... acolo se ajunge. Ei (ucenicii) întârzie pentru că trebuie să aștepte putere
de sus iar puterea de sus în timpul mileriților a fost strigătul de la miezul nopții.
Luca 24:49 „... voi, rămâneți în cetatea Ierusalim până când veți fi îmbrăcați cu
putere de sus. (v50) Iar El i-a dus afară până spre Betania și și-a ridicat mâinile și i-a

9
binecuvântat. (v51) Și s-a întâmplat, în timp ce El îi binecuvânta, că s-a îndepărtat de ei
și a fost înălțat la cer. (v52) Și ei i s-au închinat și s-au întors la Ierusalim cu mare
bucurie.”
Unde este și ce este Betania? Betania este un orășel, astăzi am numi-o suburbie a
Ierusalimului la o milă și jumătate depărtare de Ierusalim care, probabil, era ceva mai
departe în acele vremuri când Hristos mergea pe jos. Cât timp îți ia să parcurgi pe jos o
milă și jumătate? Nu este prea departe. Aceasta este Betania (Beth + anya). Ce înseamnă
Beth? Casă. Ce însamnă anya? Sărac. Betania = casa săracului. Care era locul preferat al
lui Isus? Betania. Cine trăia în Betania? Lazăr ... și mai cine? Maria și Marta. Și este
foarte cunoscut faptul că intrarea triumfală este istoria de care Ellen White se folosește
ca să descrie strigătul de la miezul nopții. Și înainte ca Isus să intre în Ierusalim, pentru
intrarea triumfală, unde zăbovește? Scripturile ne spun că El întârzie în Betania, în casa
săracului. Intrarea triumfală este precedată de o zăbovire așa cum este un timp de
zăbovire care precede strigătul de la miezul nopții. Acestea sunt istorii paralele însă nu
am ajuns până acolo. Mai avem încă de a face cu Luca 24 și zăbovirea ucenicilor în
Ierusalim.
În Scrieri Timpurii p. 247, vorbind despre istoria milerită:
„Cei dezamăgiți au văzut din Scripturi că se aflau în timpul de zăbovire și că
trebuie să aștepte cu răbdare împlinirea viziunii. Aceleași dovezi care i-au condus să
privească după Domnul lor în 1843 i-au făcut să-L aștepte și în 1844.”
În istoria celui de-al doilea înger, mileriților li s-a deschis înțelegerea Scripturilor
și cei dezamăgiți au văzut din Scripturi că se aflau în timpul de zăbovire și au văzut că
dovezile care i-au condus să prezică 1843 ca fiind anul revenirii Domnului, aceleași
dovezi le dovedeau acum 1844. Ce a făcut practic Dumnezeu pentru ei? Le-a deschis
înțelegerea Scripturilor. Aceasta este o linie paralelă cu linia ucenicilor. Există un timp
de zăbovire și în istoria lui Iacob ... de fapt cred că acesta este primul timp de zăbovire
pe care ni-l prezintă Scriptura ... de fapt este al lui Lot însă acest timp de zăbovire ne
oferă atât de multă lumină profetică însă nu vom putea parcurge totul.
Geneza 28:10
Istoria lui Iacob prefigurează istoria sfârșitului lumii pentru că sunt foarte multe
dovezi că această istorie se aliniază cu istoria sfârșitului lumii. Pe cine reprezintă fiii lui
Iacob la sfârșitul lumii? Pe cei 144.000. Deci vedeți deja că Iacob este un simbol al
sfârșitului lumii iar acei fii sunt copiii câtor neveste? Patru soții ... de fapt două soții și
două concubine. El a avut două soții primare Rahela și Lea și oarecum el a achiziționat
acele soții, nu? Cum a achiziționat Iacob aceste soții? A lucrat pentru Lea timp de 2520
de zile și alte 2520 de zile pentru Rahela ... deci chiar în ADN-ul lui Iacob vedem de
două ori 2520, unul pentru regatul de nord și altul pentru regatul de sud. Prin urmare,
atunci când ne întoarcem la această istorie – 2520 – îl putem descoperi pe Iacob pentru
ca el este un simbol al istoriei mileriților și a celor 144.000. Istoria ne oferă ceva lumină
acum la sfârșitul lumii.
Geneza 28:10-15: „Și Iacob a ieșit din Beer-Șeba și a mers spre Haran. (v11) Și s-
a așezat într-un anumit loc și a rămas acolo toată noaptea, deoarece soarele apusese; și a
luat dintre pietrele din acel loc și le-a pus drept perne ale sale și s-a culcat în locul acela
să doarmă. (v12) Și a visat și, iată, o scară pusă pe pământ și vârful ei ajungea la cer și,
iată, îngerii lui Dumnezeu urcând și coborând pe ea. (v13) Și, iată, Domnul a stat în
picioare deasupra acesteia și a spus: Eu sunt Domnul Dumnezeul lui Avraam, tatăl tău, și

10
Dumnezeul lui Isaac; pământul pe care ești culcat, ție ți-l voi da și seminței tale; (v14) Și
sămânța ta va fi ca țărâna pământului și te vei răspândi departe spre vest și spre est și
spre nord și spre sud și în tine și în sămânța ta vor fi binecuvântate toate familiile
pământului. (v15) Și, iată, eu sunt cu tine și te voi păzi în toate locurile în care mergi și
te voi aduce înapoi în această țară; fiindcă nu te voi părăsi, până ce nu voi fi făcut lucrul
despre care ți-am vorbit.”
Ce face Domnul cu Iacob? Intră în legământ ... și când Domnul intră în legământ
cu Moise și copiii lui Israel, este un timp de întârziere iar când Domnul întră în legământ
cu Iacob observăm din nou acest timp de întârziere. Când Domnul intră în legământ cu
Israelul Modern, în istoria milerită, există un timp de întârziere și când Domnul intră în
legământ cu Biserica Creștină, la Cincizecime, este un timp de întârziere. Ce altceva mai
observăm aici? În acest timp de întârziere, ultimul lucru despre care am discutat a fost
ceea ce face Domnul cu cei doi ucenici în drumul spre Emaus: le oferă înțelegere și cum
face aceasta? Înțelegerea a ce le oferă? Asupra Bibliei. Și cum ne oferă El înțelegere
asupra Bibliei? Cum face El asta ... care este esența? Sunt îngerii care urcă și coboară pe
scară – este simbolul comunicării dintre om și Dumnezeu. Simbolul acestei scări
marchează simbolic creșterea cunoștinței în toate aceste istorii. Citim în continuare
(Geneza 28:16-17):
„Și Iacob s-a trezit din somnul său …” Există în istoria milerită un moment al
trezirii? Cum este numit? Strigătul de la miezul nopții. „Și Iacob s-a trezit din somnul
său și a spus: cu adevărat Domnul este în acest loc, iar eu nu am știut. (v17) Și s-a temut
și a spus: cât de înspăimântător este acest loc! Acesta nu este altceva decât casa lui
Dumnezeu și aceasta este poarta cerului”
Chiar aici, în această istorie, când fecioarele se trezesc, ce devin aceste fecioare
milerite? Casa lui Dumnezeu. El intră în legământ cu ei și devin Israelul modern.
Geneza 28:18-19: „Și Iacob s-a ridicat devreme dimineața și a luat piatra pe care o
pusese drept perne ale sale și a pus-o ca stâlp și a turnat untdelemn pe vârful acesteia.
(v19) Și a pus acelui loc numele Betel (Casa lui Dumnezeu), dar numele acelei cetăți era
Luz mai înainte.” Numele de Luz este schimbat. Erau mileriții în 1798 poporul lui
Dumnezeu? Istoria mileriților este istoria cum Dumnezeu intră în legământ cu mileriții
și îi face poporul său. El îi schimbă din Luz în Betel.
Geneza 28:20-22 „Și Iacob a făcut o promisiune, spunând: Dacă Dumnezeu va fi
cu mine și mă va ține pe această cale pe care merg și îmi va da pâine să mănânc și haine
să mă îmbrac, (v21) așa ca eu să mă întorc înapoi la casa tatălui meu în pace, atunci
Domnul va fi Dumnezeul meu; (v22) și această piatră, pe care am pus-o ca un stâlp, va
fi casa lui Dumnezeu; și din tot ce îmi vei da, îți voi da negreșit zeciuială.”
Jurământul ... legământ ... atunci când faci un jurământ intri în legământ, așa-i?
Iacob își face partea în acest legământ și care este promisiunea sa? (v20) „Dacă mă vei
ține pe cale” – ce este această cale pe care ei trebuiau să fie? Vechile cărări! Iacob
reprezintă mileriții adventiști. „Dacă mă vei ține pe vechile cărări ... și îmi vei da pâine
să mănânc”. Însă noi cunoaștem o poveste în Biblie despre mileriții adventiști că ei merg
înainte și mănâncă pâinea profetului mincinos și ei sunt omorâți pe cale de un leu.
Jurământul lui Iacob reprezintă legământul mileriților. Noi ar trebui să ne mâncăm
pâinea și nu să părăsim cărările vechi și să ne reîntoarcem la prostiile protestante așa
cum s-a întâmplat în 1930. Dacă nu facem aceasta și vom continua să mâncăm pâinea pe
care ne-o dă Dumnezeu, atunci El își va păstra legământul făcut cu noi. Care este

11
simbolul acestei pâini? Ce este legământul jurământului din acest pasaj cu Iacob? Este
piatra. Conform Ellen White, ce este piatra (stânca)? Ea spune că adevărurile de pe
această harta sunt Stânca Veacurilor: aceasta este calea, vechile cărări, pâinea. Sora
White comentează în legătură cu scara lui Iacob în Fundamentele Educației Creștine
p.270:
„Scara pe care Iacov a văzut-o în vedenie de noapte, având picioarele pe pământ
şi capătul care ajungea la cerurile cele mai înalte, iar Dumnezeu Însuşi la capătul ei cu
slava Sa strălucind peste tot, şi cu îngeri urcând şi coborând pe această scară de o
strălucire uimitoare, este simbolul comunicării neîncetate dintre această lume şi
locurile cereşti. Dumnezeu îşi aduce la îndeplinire voia prin intermediul îngerilor
cereşti care sunt în legătură permanentă cu omenirea.”
Când Dumnezeu le deschide înțelegerea în timpul de întârziere, cum o face?
Trimițându-și îngerii în sus și în jos pe această scară.
„Această scară reflectă un canal de comunicaţie cu locuitorii pământului. Scara
pe care a văzut-o Israel este Mântuitorul lumii care uneşte pământul şi cerul laolaltă.
Fiecare dintre cei care au văzut dovada şi lumina adevărului şi acceptă adevărul,
mărturisindu-şi credinţa în Isus Hristos, este misionar în sensul cel mai înalt al
cuvântului. El este primitorul comorilor cereşti şi datoria lui este să le difuzeze şi
altora, să împartă ceea ce a primit.”
Dacă ai primit adevărul ai și responsabilitatea de a-l împărtăși și dacă îți
împlinești răspunderea, ce devii? Scara. Devii un canal de comunicație iar noi suntem
chemați să fim acest canal de comunicație. Review and Herald, 11 noiembrie, 1890:
„Scara îl reprezenta pe Hristos; El este canalul de comunicare între cer și
pământ, și îngerii merg încoace și încolo având o legătură continuă cu neamul omenesc
decăzut. Cuvintele lui Hristos către Natanael erau în armonie cu simbolul scării, atunci
când a spus, ‘Adevărat, adevărat, vă spun că, de acum încolo veți vedea cerul deschis și
pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se și coborându-se peste Fiul omului.’ Aici Mântuitorul
se identifică pe sine ca fiind scara aceea misterioasă, care face posibilă comunicarea
între cer și pământ."
Am putea de asemenea să menționăm că El plasează acest semn al lui Natanael în
această istorie și în istoria noastră însă nu vom atinge acest aspect. Iacob are un timp de
zăbovire, el întârzie, are un vis ... un vis în care vede scara, scară ce în timpul de
zăbovire reprezintă faptul că Domnul deschide înțelegerea Cuvântului Său pentru
poporul ales. Din istoria lui Iacob de asemenea vedem că Domnul intră în legământ cu
poporul său și în această istorie El îi ia din lume – din cetatea Luz – și îi face Casa lui
Dumnezeu – Betel. Canalul de comunicare reprezentat de îngerii care urcă și coboară pe
scară – care este Hristos – este de asemenea reprezentat în cartea profetului Zaharia și
Ellen White comentează aceasta în Review and Herald – 20 iulie 1897 doar că este
arătat diferit:
„Cei doi unși care stau înaintea Domnului întregului pământ au poziția pe care a
avut-o odată Satana, ca heruvim ocrotitor. Prin ființele sfinte care înconjoară tronul
Său ...” cine sunt ființele sfinte? Îngerii. „Prin ființele sfinte care înconjoară tronul Său,
Domnul ține o legătură continuă cu locuitorii pământului.” Aceasta este scara ... chiar
dacă ea nu o numește. „Uleiul auriu reprezintă harul cu care Dumnezeu aprovizionează
lămpile credincioșilor, ca acestea să nu pâlpâie și să nu se stingă. Dacă nu ar fi fost
turnat din cer acest ulei sfânt prin soliile Duhului lui Dumnezeu, agențiile răului ar avea

12
control deplin asupra oamenilor. Dumnezeu este dezonorat când noi nu primim
comunicările pe care El ni le trimite. Totuși noi refuzăm uleiul auriu pe care l-ar turna în
sufletele noastre ca să comunicăm cu cei care se află în întuneric. Când apelul va veni,
‘Iată, Mirele; ieșiți-i în întâmpinare,’ cei care nu au primit uleiul sfânt, care nu au
cultivat harul lui Hristos în inima lor, vor găsi, la fel ca fecioarele nechibzuite, că ei nu
sunt gata să se întâlnească cu Domnul lor. Ei nu au, în sine, puterea de a obține ulei, și
viețile lor sunt distruse. Dar dacă Duhul Sfânt al lui Dumnezeu este cerut, dacă cerem,
așa cum a făcut Moise, ‘Arată-mi slava Ta’, iubirea lui Dumnezeu va fi turnată în
inimile noastre. Prin țevile de aur, uleiul de aur ne va fi dăruit. ‘Nu prin putere, nici prin
tărie, ci prin Duhul Meu, zice Domnul oștirilor.’ Prin primirea razelor strălucitoare ale
Soarelui Neprihănirii, copiii lui Dumnezeu strălucesc ca niște lumini în lume." Review
and Herald, 20 iulie, 1897.
Deci în istoria lui Iacob avem istoria milerită ... avem timpul de zăbovire și el
vede această scară ce reprezintă comunicarea dintre cer și pământ însă Zaharia ne spune
despre aceste țevi de aur ... o scară are două lonjeroane (sau cum dorim să le denumim)
însă cum le denumește Zaharia? Două țevi de aur. Noi trebuie să primim mesajul ce
coboară pe scara cerului și să-l comunicăm și altora și dacă vom face aceasta, atunci
devenim parte a scării, parte a procesului de comunicare. Însă ce altceva ne arată Ellen
White aici? Parabola celor 10 fecioare. Și ce s-a întâmplat în istoria milerită? Ei au
împlinit istoria celor 10 fecioare pentru că acest timp de zăbovire, timpul de zăbovire al
lui Iacob, este cel prezentat în Matei cap. 25. Este același timp de zăbovire: „Deși
întârzie, asteapt-o” (Habacuc 2:3). Deci aceasta este istoria lui Iacob, a lui Zaharia, este
același timp de întârziere. Printre altele, ce altceva marchează timpul de întârziere?
Marchează faptul că Dumnezeu va crește înțelegerea despre Cuvântul Său credincioșilor
care Îl urmează. Și ce ești dacă nu primești uleiul sfânt? O fecioară neînțeleaptă. Și dacă
ești o fecioară neînțeleaptă când atingi această perioadă aici, când ușa se închide, ce se
întâmplă? Ellen White are o declarație: cele mai triste cuvinte care au putut fi auzite:
„Nu vă cunosc!”
Această scară, acest timp de zăbovire ... nu puteți separa strigătul de la miezul
nopții de timpul de zăbovire. Timpul de zăbovire este cel care produce revărsarea
Duhului Sfânt și care la rândul său deschide înțelegerea poporului lui Dumnezeu asupra
Cuvântului la strigătul de la miezul nopții și acesta îi alimentează cu uleiul care face
diferențierea între fecioarele înțelepte și cele neînțelepte. A fost un timp de zăbovire la
minunea ce a încoronat lucrarea lui Isus: învierea lui Lazăr. Isus lucra când primește
mesajul că Lazăr este bolnav, să vină să-l îngrijească mai ales că era unul dintre cei mai
buni prieteni ai săi însă Isus nu se duce. Dacă aprofundați subiectul, Ellen White spune
că ucenicii erau încurcați ... de ce nu se duce să-și ajute prietenul dacă El poate face asta,
ce se întâmplă cu caracterul Său de refuză să se ducă să-l vindece pe bolnavul Lazăr și
totodată, de ce nu se duce să-și dovedească puterea dacă într-adevăr este Mesia? Însuși
ucenicii gândeau aceste lucruri ... Însă El nu s-a dus, așa este? Ce a făcut? A zăbovit.
Hristos, Lumina lumii p. 529:
„Întârziind să meargă la Lazăr, Hristos avea un plan de îndurare față de aceia care
nu-L primiseră. El a zăbovit pentru ca, prin învierea lui Lazăr din morți, să poată da
poporului Său încăpățânat și necredincios o nouă dovadă că El era într-adevăr „învierea
și viața”. Se cutremura la gândul că astfel nu mai era nici o nădejde pentru acest popor,
aceste sărmane și rătăcite oi ale casei lui Israel. Inima Lui era zdrobită din cauza

13
nepocăinței lor. În harul Său, intenționa să le mai dea o dovadă că El era Vindecătorul,
Acela care singur putea să aducă la lumină viața și nemurirea. Aceasta trebuia să fie o
dovadă pe care preoții nu o puteau răstălmăci. Iată motivul pentru care a întârziat să
meargă la Betania.” Motivul pentru care Isus întârzie este ca să le dea încă o dovadă a
faptului că ce? Că El este cel care are abilitatea de a aduce oasele uscate la viață.
„Această minune culminantă, învierea lui Lazăr, trebuia să pună sigiliul lui Dumnezeu
asupra lucrării și afirmațiilor Sale cu privire la originea Sa divină.” Hristos, Lumina
lumii, 529.
Chiar aici, la strigătul de la miezul nopții, Domnul ridică fecioarele înțelepte iar
aceasta este o ilustrație a procesului de sigilare – mileriții au fost sigilați iar aceasta ne
oferă o ilustrație a sigilării celor 144.000. Care este lecția despre învierea lui Lazăr? Că
Hristos are abilitatea de a transforma o persoană moartă. Cine este mortul? În acest pasaj
este Lazăr însă cum definește Hristos moartea? Toți dorm. El zăbovește și toți dorm iar
El urmează să-l învie pe Lazăr. Urmează să-l învie și să-și pună sigiliul asupra lui.
Aceasta este minunea ce încoronează lucrarea Sa. În această istorie, când face același
lucru cu cei 144.000, când îi sigilează, ce le face? Îi ridică precum un însemn (steag) și
ce spune Zaharia despre aceasta? Că sunt precum pietrele scumpe în coroană ...
încoronarea. Timpul de zăbovire marchează descoperirea acestor adevăruri în această
istorie, când Domnul descoperă aceste lucruri, când îngerii coboară și urcă pe scară,
acesta este momentul în care are loc sigilarea.
Intrarea triumfală. Mi se fac semne în legătură cu timpul însă nu sunt prea
îngrijorat. Oricum plătim pentru transmisiunea în direct așa că mai bine profităm.
Haideți să ne uităm și la intrarea triumfală. Spiritul Profetic, Vol. 4, p. 250. Observați cu
ce compară Ellen White intrarea triumfală:
„Strigătul de la miezul nopții nu a fost dus prin argument, deși dovezile Scripturii
erau clare și convingătoare. El a fost însoțit de o putere ce impulsiona și mișca sufletul.
Nu exista nici o îndoială, nici un semn de întrebare. Cu ocazia intrării triumfale a lui
Hristos în Ierusalim, oamenii veniți la sărbătoare din toate părțile țării s-au adunat la
Muntele Măslinilor și, alăturându-se mulțimii care Îl însoțea pe Domnul Isus, au prins
inspirația momentului și au ajutat la întărirea strigătului: ‘Binecuvântat este cel ce vine
în Numele Domnului.’ Matei 21, 9. În același fel, necredincioșii care veneau la
adunările adventiste — unii din curiozitate, alții doar ca să ia în râs — au simțit
puterea convingătoare ce însoțea solia: ‘Iată, Mirele vine!’” Spiritul Profetic, volumul 4,
250.
Intrarea triumfală reprezintă strigătul de la miezul nopții. Să citim mai departe ce
spune Ellen White despre intrarea triumfală în The Youth Instructor, 21 Februarie, 1901:
„Intrarea lui Hristos în Ierusalim a avut loc în anotimpul cel mai minunat al
anului. Muntele Măslinilor era înverzit, iar livezile erau împăturite cu frunze variate.
Din regiunile de jur împrejurul Ierusalimului mulți oameni veniseră la sărbătoare cu o
dorință sinceră de a-L vedea pe Isus.” De ce? Pentru că au auzit despre Lazăr. „Culmea
minunii Mântuitorului, în ridicarea lui Lazăr din morți, avusese un efect minunat asupra
oamenilor, și o mulțime mare și entuziastă a fost atrasă de locul unde Isus...” ce
făcea? „... zăbovea.”
Înainte de intrarea triumfală, Isus zăbovește în Betania. Este chiar aici. Frați și
surori, timpul de zăbovire pentru mileriți i-a condus la strigătul de la miezul nopții iar
timpul de zăbovire ce precede intrarea triumfală, sora White spune că intrarea triumfală

14
este istoria paralelă ce ilustrează strigătul de la miezul nopții. „Trecuse deja jumătate din
acea după-amiază în momentul când Isus i-a trimis pe ucenicii săi în satul Betfaghe”
Betfaghe – casa smochinelor necoapte ... i-a trimis în satul casei smochinelor necoapte
pentru că este timpul să blesteme smochinul – națiunea iudaică – pentru că nu au
fructele care trebuiau.
„Trecuse deja jumătate din acea după-amiază în momentul când Isus i-a trimis pe
ucenicii săi în satul Betfaghe, zicând: ‘Duceţi-vă în satul dinaintea voastră; şi îndată ce
veţi fi intrat în el veţi găsi un măgăruş legat, pe care nu a şezut nimeni niciodată;
dezlegaţi-l şi aduceţi-l. Şi dacă vă spune cineva: De ce faceţi aceasta? Spuneţi că
Domnul are nevoie de el; şi îndată îl va trimite aici.’ Aceasta a fost prima dată în timpul
vieții sale de slujire când Hristos a consimțit să călărească, și ucenicii au interpretat
acest lucru ca un indiciu că el era pe cale să-și afirme puterea împărătească și
autoritatea, și să-și ocupe poziția pe tronul lui David. Cu bucurie au dus la îndeplinire
porunca. Ei au găsit măgărușul, și l-au dezlegat. ‘Şi unii dintre cei ce stăteau în picioare
acolo le-au spus: Ce faceţi dezlegând măgăruşul? Iar ei le-au spus aşa cum le poruncise
Isus; şi i-au lăsat să plece. Şi au adus măgăruşul la Isus,…. iar el a şezut pe el.”
„În timp ce Isus se așează pe animal, atmosfera se umple cu aclamații de laudă și
triumf. El este obiectul atenției universale. El nu poartă nici un semn exterior de
regalitate. Nu poartă nici o îmbrăcăminte de stat, nici nu este urmat de un convoi de
soldați. Dar este înconjurat de o companie ajunsă până la cel mai înalt vârf de exaltare.
Ei nu-și pot reține sentimentele vesele ale speranței care le umpleau inimile.”
În primul rând: El a înviat mortul și ei cred că vine să fie salvatorul națiunii lui
Israel dar în al doilea rând: cine sunt acești oameni?
„Mulți și-au închipuit că ceasul de emancipare al Israelului este aproape. Ei și-au
imaginat că văd armata romană risipită, și scoasă din Ierusalim, și poporul evreu încă o
dată eliberat de sub jugul asupritorului. De la om la om se punea întrebarea, ‘Va restabili
El în acest moment din nou Împărăția lui Israel?’ Mulți din mulțime își amintesc
cuvântul profetului: ‘Bucură-te foarte mult, fiică a Sionului; strigă, fiică a Ierusalimului,
iată, Împăratul tău vine la tine; el este drept şi având salvare; umil şi călărind pe o
măgăriţă şi un măgăruş, mânzul unei măgăriţe.’ Fiecare se străduiește să-l întreacă pe
celălalt în a răspunde la trecutul profetic. Strigătul răsună din munte și din vale, ‘Osana
Fiului lui David; – strigătul de la miezul nopții – Binecuvântat este cel ce vine în numele
Domnului. Osana în cele prea înalte.’
„Nici o jelire, nici o plângere nu se aude în acea procesiune minunată. Nici un
prizonier nu avea să fie văzut în lanțuri umilitoare. Aceia care au fost odată orbi, dar ai
căror ochi au simțit atingerea vindecătoare a Fiului lui Dumnezeu, conduc calea.”
Cine conduce calea? Cei care au fost laodiceeni.
„Ei sunt aproape de Isus, în timp ce acela care a înviat din morți conduce
animalul pe care este așezat. Aceia care odată erau surzi și muți, cu urechile deschise și
limbi dezlegate, ajută la proclamarea osanalelor de bucurie. Schilozi, acum cu mersul
vioi și inimi recunoscătoare, sunt cei mai activi în tăierea ramurilor de palmier,
presărându-le în calea lui, ca omagiu adus puternicului vindecător. Leprosul, care a
ascultat cuvintele de temut ale preotului, "Necurat!", care-l excludeau de la a
interacționa cu semenii săi, este acolo. Dar blestemul bolii dezgustătoare nu îi mai
contaminează pe cei care se ating de el. El a simțit atingerea plină de compasiune a
Mântuitorului și a fost curățit prin puterea Sa. Acum, el își așterne haina nepătată în

15
calea Mântuitorului, exclamând: ‘Lăudați pe Domnul; căci este bun, căci îndurarea Lui
ține în veci.’ Demonizatul vindecat este acolo, nu pentru a avea cuvintele smulse de pe
buzele lui de puterea satanică, ‘Lasă-ne în pace’, dar ‘îmbrăcat, și în toate mințile.’ El
adaugă mărturia lui la mărturiile celorlați: ‘Domnul a făcut lucruri mari pentru mine, de
aceea mă bucur.’ Morții restaurați sunt acolo. Limbile lor, odată paralizate de puterea lui
Satana, înalță cântecul de bucurie, El i-a scos pe morți din mormintele lor; Îmi voi
deschide buzele ca să-i aduc laudă. Văduva și orfanul sunt acolo pentru a vorbi despre
lucrările Sale minunate. Copilașii sunt inspirați de scenă. Sunt prezenți cei care au fost
vindecați de bolile lor, și au fost aduși înapoi din mormânt prin cuvântul Dătătorului de
viață; și cu ramuri de palmier și flori aceștia presară calea Mântuitorului.” The Youth
Instructor, 21 februarie, 1901.
Deci Isus zăbovește în casa săracului (Betania). De ce? Pentru că este pe cale să
reverse Duhul Sfânt și să le deschidă înțelegerea însă în această istorie face ceva … ce?
Vine ca un rege. Și-a primit Isus regatul în Octombrie 1844? Da. Aceasta este intrarea
triumfală și acolo sunt și cei care vor înălța strigătul de la miezul nopții. Cine sunt
aceștia? Sunt aceia care au fost transformați de puterea lui Hristos. Acest mesaj –
Neprihănirea lui Hristos – mesajul puterii Sale ce transformă orbul ca să vadă, mortul să
trăiască, leprosul în om sănătos, mesajul neprihănirii lui Hristos ce are loc în timpul
istoriei intrării triumfale și care prefigurează istoria strigătului de la miezul nopții, cine
aduce acest mesaj? Pe ce călărea Isus? Pe un măgăruș. Mesajul islamului este cel ce
aduce mesajul neprihănirii lui Hristos. În 1840, mesajul împuternicirii soliei primului
înger are de-a face cu reținerea islamului și primul mesaj conduce la al doilea mesaj iar
ele nu pot fi separate. Cine aduce al doilea mesaj? Primul mesaj. Primul mesaj a fost
confirmat când islamul a fost reținut ca împlinire a profeției și este confirmarea primului
mesaj care împuternicește prima solie îngerească și prin urmare produce răspunsul
protestanților care încep să-și închidă ușile în fața primei solii îngerești. Închiderea
ușilor de protestanți reprezintă respingerea mesajului despre islam. Însă această istorie
prefigurează istoria noastră și mesajul neprihănirii lui Hristos are loc în timpul sigilării
celor 144.000 când Domnul își revarsă Duhul Sfânt iar acest ulei reprezintă deschiderea
Scripturilor de către adventiștii laodiceeni care doresc să le fie deschise, leproșilor dintre
adventiști care doresc să fie curățiți și în această istorie, mesajul ce aduce solia
neprihănirii prin credință este, încă odată, măgarul – mesajul islamului.
În Tragedia Veacurilor p. 427:
„În vara și în toamna anului 1844, a fost proclamată solia: ‘Iată Mirele vine’.
Cele două categorii, reprezentate prin fecioarele înțelepte și cele neînțelepte” ... erau
dezvoltate. Când mesajul strigătului de la miezul nopții „Iată Mirele vine” este
proclamat, marchează evenimentul final al dezvoltării celor două clase în această istorie.
Revărsarea Duhului Sfânt face ca să fi sigilat ori ca fecioară înțeleaptă ori neînțeleaptă.
Așa spune. „Cele două categorii, reprezentate prin fecioarele înțelepte și cele
neînțelepte, se găseau atunci în biserică — o grupă care aștepta cu bucurie venirea
Domnului și care se pregătea cu grijă pentru a se întâlni cu El; o altă grupă care,
influențată de teamă și acționând din impuls, se mulțumise cu teoria adevărului, dar
căreia îi lipsea harul lui Dumnezeu. În parabolă, când a venit mirele, ‘cele care au fost
gata au intrat cu el la nuntă’. Venirea mirelui, arătată aici, are loc înainte de nuntă.
Nunta reprezintă primirea de către Hristos a Împărăției Sale”

16
 Intrarea triumfală – iată regele vine și la 22 Octombrie 1844 își primește regatul.
Aceasta este intrarea triumfală. În acest timp cele două clase de închinători sunt sigilate
în credința lor.
Următorul paragraf: „Vestirea ‘Iată Mirele vine’, din vara anului 1844, a făcut ca
mii de oameni să aștepte venirea imediată a Domnului. La timpul cuvenit, mirele a
venit, dar nu pe pământ, cum așteptau oamenii, ci la Cel Îmbătrânit de zile în ceruri, la
nuntă, să-Și primească Împărăția. ‘Cele care erau gata, au intrat cu El la nuntă și s-a
încuiat ușa.’ Ei nu puteau fi prezenți în persoană la nuntă, deoarece ea are loc în ceruri,
în timp ce ei sunt pe pământ. Urmașii lui Hristos trebuie ‘să aștepte pe Domnul când Se
va întoarce de la nuntă’ (Luca 12, 36). Însă trebuie să înțeleagă lucrarea Lui și să-L
urmeze prin credință atunci când intră înaintea lui Dumnezeu. În sensul acesta se spune
că ei merg la nuntă.” Tragedia Veacurilor, p. 427
Câteva texte din Scriptură pe care le parcurgem repede și încheiem, pentru că
timpul este înaintat, cu un citat al Ellenei White. Matei 25:5 „În timp ce mirele întârzia”
Chiar aici ... 22 Martie 1844 (n.tr. - de fapt era la 19 aprilie 1844) 22 Martie 1844 nu
este o prezicere a profeției biblice, este data la care mileriții au ajuns la înțelegerea
incorectă însă a produs prima dezamăgire și marchează timpul de zăbovire. Scriptura nu
spune că Dumnezeu a produs timpul de întârziere ci înțelegerea greșită a oamenilor.
Habacuc 2:3 „Dacă viziunea întârzie, așteapt-o”. Dar nu întârzie, nu minte.
Daniel 12:12-13 „Binecuvântat este cel care aşteaptă şi ajunge la o mie trei sute
şi treizeci şi cinci de zile.” Și vă sugerez că puteți citi acest verset în două moduri și
puteți spune: „Binecuvântat este cel care aşteaptă şi binecuvântat este cel ce ajunge la
o mie trei sute şi treizeci şi cinci de zile. Dar tu, du-te pe calea ta până la sfârşit, căci te
vei odihni şi vei sta în sorţul tău la sfârşitul zilelor.” Binecuvântarea care vine la 1335
nu este binecuvântarea ajungerii la sfârșitul timpului profeției ... Aici este notată profeția
de 1335 de ani și se încheie la 1843, dacă o puteți observa. Binecuvântarea atingerii
finalului 1335 nu este faptul că ai atins acest punct ci binecuvântarea este că această
profeție de timp va crea acest timp de zăbovire și vei fi binecuvântat dacă aștepți
viziunea. Binecuvântarea are loc în această perioadă ... aici trebuie să aștepți.
„Binecuvântat este cel care aşteaptă”
Isaia 30:18 „Şi de aceea DOMNUL va aştepta” ... unde așteaptă Domnul,
Mirele? Chiar aici. El întârzie. „Și de aceea Domnul va aștepta, ca să vă arate
bunătate” ... Cum va arăta El bunătate? Îți oferă înțelegere despre Cuvântul Său – acesta
este harul. „şi de aceea va fi înălţat” Va fi înălțat pentru că va intra în Sfânta Sfintelor
(Locul Prea Sfânt) și ce aduce cu El? Sora White a arătat puțin în acest pasaj despre
intrarea triumfală ... când regii lumești se întorceau victorioși de la război, ce aduceau cu
ei? Sclavi în lanțuri tocmai de aceea spune că nu era niciunul cu Hristos. Însă El a adus
sclavi, nu-i așa? Numai că aceștia erau sclavi eliberați prin puterea Sa: leprosul, orbul,
șchiopul sau cel înviat. Deci cum este El înălțat în această istorie? Prin aceste trofee.
„Şi de aceea DOMNUL va aştepta, ca să vă arate bunătate şi de aceea va fi
înălţat, ca să aibă milă de voi, fiindcă DOMNUL este un Dumnezeu al judecăţii” El aici
judecă între fecioarele înțelepte și cele neînțelepte. Aceasta este judecata lui Lot dintre
oamenii din oraș și Lot. Aici este timpul judecății, ușa pe cale să se închidă. „...fiindcă
DOMNUL este un Dumnezeu al judecăţii; binecuvântaţi sunt toţi cei care îl aşteaptă”
Așteptarea are loc aici ... dacă îl vei aștepta, vei fi binecuvântat.

17
 Habacuc 2:3 „Pentru că viziunea este pentru încă un timp rânduit, dar la sfârşit va
vorbi şi nu va minţi; deşi întârzie, aşteapt-o, pentru că va veni cu siguranţă, nu va
întârzia.” Întârzie viziunea? Nu! De fapt a fost înțelegerea greșită a mileriților cea care
a adus timpul de zăbovire și nu va întârzia pentru că viziunea este până în 22 Octombrie
1844. Deci nu va minți însă te gândești că întârzie pentru că vei avea o neînțelegere. A
fost Domnul de acord cu această eroare? Da, chiar Ellen White spune aceasta. Cum a
produs Domnul această neînțelegere? Cum le-a pus-o în minți? Prin această hartă (harta
din 1843). Am citit ieri, în prima prezentare, că William Miller a spus: eu niciodată nu
am spus 1844 ci DACĂ ... însă în 1842 frații au venit la mine și mi-au cerut să scot acest
DACĂ și să pun această piatră de hotar (harta) și Ellen White spune că aceasta este o
piatră de hotar – împlinirea lui Habacuc cap. 2 și această piatră de hotar marchează
dogmatic 1843 și produce timpul de întârziere.
„Binecuvântaţi sunt ochii care au văzut evenimentele petrecute în 1843 şi 1844.”
Binecuvântat fie cel ce așteaptă în această istorie. „Binecuvântaţi sunt ochii care au
văzut evenimentele petrecute în 1843 şi 1844. „Solia a fost vestită. Şi nu trebuie să fie
nicio întârziere în repetarea soliei, pentru că semnele timpului se împlinesc, iar lucrarea
finală trebuie să fie făcută. O mare lucrare va fi făcută într-un timp scurt. Curând va fi
vestită o solie rânduită de Dumnezeu, care va ajunge ca un strigăt puternic. Atunci,
Daniel se va scula în partea sa de moştenire, pentru a-şi vesti mărturia.” Manuscrise
Publicate, volumul 21, p. 437.
Observați vă rog ... mergeți mai sus la referința din Daniel 12:12-13. Observați cu
atenție și țineți minte acest lucru: „Binecuvântat este cel care aşteaptă şi ajunge la o
mie trei sute şi treizeci şi cinci de zile” Binecuvântat este cel care ajunge la 1843 –
acesta este versetul 12. Dar versetul 13 ce spune? „Dar tu, du-te pe calea ta până la
sfârşit, căci te vei odihni şi vei sta în sorţul tău la sfârşitul zilelor.”
Ce spunea ultima parte a paragrafului pe care tocmai l-am citit din Ellen White?
„Binecuvântaţi sunt ochii care au văzut evenimentele petrecute în 1843 şi 1844” Sora
White ne spune că binecuvântarea celor 1335 de zile s-a împlinit în 1843 și 1844. Este
experiența acelei perioade. Nu este un punct în timp. Este experiența timpului de
zăbovire – înțelegerea greșită a 1843 și apoi recunoșterea lui 1844. „Binecuvântaţi sunt
ochii care au văzut evenimentele petrecute în 1843 şi 1844.” Și care este ultima ei
propoziție? „Atunci, Daniel se va scula în partea sa de moştenire, pentru a-şi vesti
mărturia.” Când se va scula Daniel să-și vestească mărturia? În versetul 13. Ea încearcă
să aducă la un loc versetele 12 și 13 spunând că binecuvântarea profeției de 1335 zile s-
a împlinit în 1843 și 1844. Nu este vorba despre un punct în timp ci este vorba despre
acei oameni care așteaptă după intrarea triumfală a lui Hristos în Ierusalim și recunosc
îngerii care urcă și coboară pe scară și intră în legământ cu Domnul, primind cele două
table ale legământului.
Să ne rugăm:
Tată Ceresc, dorim să fim printre acel grup care își leapădă haina propriei
neprihăniri la picioarele lui Hristos în timpul când intră în Sfânta Sfintelor la sfârșitul
lucrării Sale. Vrem să fim printre aceia care nu mai posedă orbirea laodiceană ci sunt
unși cu uleiul auriu care coboară prin cele două țevi ale lui Zaharia pentru a putea vedea.
Vrem să îndepărtezi păcatul de la noi pentru ca să nu mai fim leproșii care nu pot intra
în acel grup. Vrem să fim treziți din somnul nostru de moarte, somnul laodiceanului și să
putem fi cei care conducem măgărușul care cară mesajul neprihănirii lui Hristos în

18
Regatul Domnului. Cerem ca să ne ajuți să fim parte a acelei grupe care va striga „Iată,
Mirele vine!” în acel moment al istoriei când Daniel se va scula în partea sa de
moștenire și își va vesti mărturia finală. În numele lui Isus te-am rugat. Amin.

19