CURS NR.

CREDITUL BANCAR

1. Creditul – acceptiuni generale

1.1. Definire

Creditul1 reprezinta o valoare actuala care se transmite de la un creditor (investitor

sau imprumutator) unui debitor (imprumutat) care se angajeaza sa-l ramburseze, dupa un
timp, in conditiile specificate in contractul de credit, in cadrul caruia debitorul promite plata
dobanzii pentru a remunera pe debitor.
Desi relatiile de credit au existat si in economiile premonetare (schimburi de bunuri
actuale contra unor bunuri viitoare cu scopul de a sustine o afacere prezenta, de a asigura
consumul actual), in economia actuala creditul ia forma unei relatii banesti intre creditor si
debitor.
Creditul este un mijloc de corelare a posibilitatilor de finantare existente in societate
cu nevoile productiei si ale consumului. Aparitia relatiei dintre creditor si debitor este legata
de existenta concomitenta a unor agenti economici care dispun de resurse banesti temporar
disponibile si a altora care au nevoi suplimentare de astfel de resurse. Astfel, apare o piata a
creditului in cadrul careia se confrunta oferta si cererea de credit.

1.2. Caracteristici

Esenta raportului de credit se dezvaluie prin prezentarea trasaturilor caracteristice:

Subiectele raportului de credit: creditorul si debitorul. Prezinta o mare diversitate

in ceea ce priveste apartenenta la structurile social – ecnomice, motivele angajarii in raport
de credit si durata angajarii sale. O ierarhizare generala presupune urmatoarea structura:
agentii economici, populatia si statul.
• Agentii economici. In calitate de creditori, manevreaza importante
disponibilitati monetare, din fluxul carora au loc considerabile degajari cu
caracter temporar ce pot fi angrenate in procesul de creditare. Pe de alta
parte, prin repartizarea profitului, constituie fonduri si rezerve, remunereaza
actionarii, ceea ce majoreaza global capacitatea de creditare a economiei
nationale. Agentii economici au calitate de debitori prin creditele temporare
pentru desfasurarea activitatiii si pentru dezvoltare.
• Populatia. Cresterea veniturilor populatiei prin angajarea masiva in procesele
economice, prin cresterea productivitatii muncii, prin capacitatea de prevedere
si economisire, a facut din populatie un factor major in desfasurarea
raporturilor de credit.
Populatia are calitate de creditor atunci cand resursele disponibile sunt
plasate la banci (bancile sunt imprumutate) sau cumpara obligatiuni si titluri
lansate de diferite entitati economice guvernamentale (ex. : bonuri de tezaur).
In calitate de debitor, populatia imprumuta resurse pentru anumite nevoi :
investitii imobiliare, bunuri de consum, bunuri de folosinta indelungata, pentru
plata anumitor servicii (studii, sanatate).
• Statul. In calitate de debitor, alaturi de intreprinderi si populatie, se afirma
statul, prin contractarea creditului public2, pentru finantarea deficitelor

1
Etimologic, cuvantul „credit” isi are originea in limba latina „creditum”, care inseamna „a crede” sau „a avea
incredere”, fapt ce subliniaza un element de ordin psihologic: increderea, care presupune existenta unei anumite
culturi sociale.
2
Creditul public = ansamblul relatiilor de utilizare si mobilizare a resurselor cu caracter temporar si rambursabil in
scopul acoperirii cheltuielilor publice.
1
 bugetare. Calitatea statului de creditor (pentru anumite actiuni, dezvoltari) este
foarte putin prezenta.
Promisiunea de rambursare. Este un element esential al raportului de credit,
presupune riscuri si necesita angajarea unei garantii.
Riscurile probabile ale raportului de credit sunt: riscul de nerambursare si riscul de
imobilizare.
• Riscul de nerambursare consta in probabilitatea intarzierii platii sau a
incapacitatii de plata datorata conjuncturii, dificultatilor sectoriale sau
deficientelor imprumutatului. Pentru prevenirea riscului trebuie sa se analizeze
debitorul prin prisma cerintelor respectarii raportului de credit sub urmatoarele
aspecte: umane (moralitate, competenta), economice (cadrul economic
national si international), financiare (situatia financiara, gradul de indatorare,
capacitatea de rambursare), juridice (forma juridica, legaturile juridice cu alte
firme).
Prevenirea riscului este strict legata de procedurile de garantare a
imprumutului.
• Riscul de imobilizare survine la banca, sau la detinatorul de depozite, care
nu este in masura sa satisfaca cererile titularilor de depozite, din cauza unei
gestiuni precare a creditelor acordate.
Creditele care se acorda prin banci angajeaza fonduri care nu apartin bancii. Pentru o
gestiune optima a fondurilor proprii, banca trebuie sa isi intareasca pozitia sa de creditor prin
garantii. Insa, oricare ar fi garantiile oferite, acestea nu trebuie privite decat ca precautie
suplimentara si nu un suport al unui risc mai mult decat probabil. Transformarea garantiilor in
bani presupune pentru creditor eforturi si cheltuieli suplimentare si implica imobilizari
indelungate a fondurilor.

Termenul de rambursare. Ca trasatura a raportului de credit, acesta poate varia de

la termene foarte scurte (24 de ore) pana la termene foarte lungi (50 de ani). Pentru creditele
pe termen scurt este caracteristica rambursarea integrala la scadenta. Creditele pe termen
mediu si lung implica rambursarea esalonata, fapt ce presupune ca la scadentele
intermediare (lunare, trimestriale) o data cu dobanda se ramburseaza si o parte din
principalul3 creditului.

Dobanda. Reprezinta pretul creditului. Asimilate costului creditului sunt si

comisioanele aferente acestuia.
Dobanda reprezinta pretul capitalului utilizat, sau „chiria” pe care o plateste debitorul
pentru dreptul care i se acorda, cel de a folosi capitalul imprumutat. In general, nivelul
dobanzii se coreleaza cu rata profitului obtinuta de intreprinzator. Cuantificarea dobanzii se
realizeaza prin utilizarea ratei dobanzii, care se constituie intr-un instrument de influentare a
cererii si ofertei de credite. Un nivel redus al ratei dobanzii antreneaza o cerere sporita de
credite, ceea ce determina efecte favorabile asupra productiei si economiei, dupa cum un
cost ridicat al creditelor, respectiv o rata a dobanzii ridicata, genereaza diminuarea cererii de
credite. Luarea in considerare a ratei inflatiei, comparativ cu rata dobanzii utilizata in
contractul de credit, conduce la constatarea faptului, ca in perioadele cu inflatie sporita,
creditele constituie pentru debitori o modalitate perfecta de finantare.
In functie de acelasi element, inflatia, se utilizeaza in raporturile de credit, doua tipuri
de dobanda :
• Dobanda fixa – acelasi nivel pe toata durata creditului
• Dobanda variabila – nivele diferite in functie de conditiile contractuale.
Dupa modul de achitare pentru subiect, dobanda poate fi :
• Dobanda activa - platita de debitor
• Dobanda pasiva - platita de creditor pentru resursele imprumutate.

3
Principalul individualizeaza suma imprumutului (capitalul ce face obicetul creditului). Suma de rambursate (rata)
= principal + dobanda.
2
 Acordarea creditului. Creditul poate fi consimtit prin cadrul unei tranzactii unice:
acordarea unui imprumut, vanzarea unei obligatiuni, angajarea unui depozit.
Pentru consimtirea tranzactiei, respectiv acordarea creditului, creditorul trebuie sa-si
asigure o buna informare si documentare pentru evitarea riscului. In acest sens, bancile isi
creeaza un cadru propriu de informare si documentare pentru studierea capacitatii de plata
si, respectiv, a potentialului economic al firmelor.

Consemnarea si transferabilitatea. Acordurile de credit sunt consemnate, in marea

lor majoritate, prin inscrisuri, instrumente de credit a caror forma de prezentare implica
aspecte multiple si diferentiate. Esential in aceste instrumente este obligatia ferma a
debitorului privind rambursarea imprumutului, respectiv dreptul creditorului de a I se plati
suma angajata.
Transferabilitatea intrumentelor de credit poate avea loc direct intre investitori sau
indirect, in cadrul pietelor de capital si financiare. Transferul direct este desfasurat de obicei,
in cadrul raporturilor directe de credite privind circulatia cambiei, a cecului, in timp ce obiect
al pietelor financiare sunt obligatiile statului (bonuri de tezaur) sau ale intreprinderilor.

1.3. Functiile creditului

Prin natura lui, creditul indeplineste o serie de functii socia-economice pozitive:

• Creditul faciliteaza sporirea capitalului real, favorizand o mai buna utilizare a
factorilor de productie existenti. Prin intermediul creditului, resursele banetsi
existente pot fi valorificate in sensul sporirii productiei nationale, din pasive
devin active.
• Contribuie la concentrarea activitatilor economice in unitati mari. Faciliteaza
distribuirea si redistribuirea resurselor banesti intre diferite intreprinderi si
ramuri economice, orientandu-le spre unitatile mai bine situatie pe piata,
sporindu-le forta concurentiala, profitul incasat si patrimoniul de care dispun.
• Accelereaza tranzactiile comerciale. Creditul usureaza desfacerea marfurilor
pe scara mare. Comerciantul detailist obtine marfuri pe credit in schimbul unui
efect comercial pe care comerciantul angrosist o poate sconta la o banca,
daca nu poate astepta restituirea sumei de catre debitorul sau.
• Sporeste viteza de rotatie a monedei si contribuie la dimensionarea ei. Banii
de credit contribuie si la sporirea cantitatii mijloacelor de plata in economia
nationala, influentand si in sensul modificarii structurii lor.
• Exercita o influenta benefica asupra consumului, prin posibilitatea cumpararii
pe credit si a platii in rate a unor bunuri de folosinta indelungata.

1.4. Participanti si intermediari pe piata creditului.

In cadrul relatiilor de credit se disting urmatorii participanti, apreciati dupa rezultatul

bugetului lor :
• Unitatile excedentare, care economisesc si plaseaza aceste economii
(familiile)
• Unitatile deficitare, ale caror cheltuieli de dezvoltare sunt superioare
propriilor lor acumulari sau economii (intreprinderi nonfinanciare)
• Unitati cu situatii alternative, respectiv uneori excedentare, alteori deficitare
(administratia si exteriorul, acesta din urma ca expresie a interventiei agentilor
economici externi pe piata interna).
Ecuatia general acceptata economii = investitii releva faptul ca in economie exista 2
poli : imprumutatorul final si imprumutatul ultim, participanti preponderenti ai procesului de
redistribuire a capitalului in economie, intre care se desfasoara multiple circuite
Un prim circuit este reprezentat de datoria primara. Intreprinderile nonfinanciare emit
actiuni si obligatiuni pe care le vand familiilor si isi atrag astfel capitalul suplimentar de care
au nevoie. Intreprinderile nonfinanciare recurg, de asemenea, la imprumuturi pe termen

3
mediu si lung prin efectele comerciale pe care le semneaza. Aceasta finantare directa nu
apeleaza la intermediari financiari.
Intermediarii financiari au un rol deosebit in cadrul datoriei secundare. Datoria
secundara este compusa din ansamblul titlurilor de creanta pe termen scurt, mediu si lung,
emise de intermediarii financiari in contrapartida titlurilor datoriei primare pe care acestia le
cumpara.
Principalii intermediari financiari sunt intermediarii financiari bancari (bancile
comerciale si banca de emisiune). Acestia emit active secundare, constituite prin diferitele
forme de monede din circulatie.
Intermediarii financiari nonbancari sunt in principal organisme specializate in
colectarea economiilor : case de economii, fonduri de pensii, companii de asigurari. Acestea
nu au puterea sa creeze moneda. Emit quasi-moneda si uneori active financiare specifice
(valori mobiliare).

Institutiile de credit joaca un rol intermediar intre creditoriii si debitorii potentiali. Ele
primesc plasamentele agentilor economici si acorda credite altor agenti – celor care au
nevoie de resurse banesti. Daca o categorie de agenti economici este global deficitara, o alta
este global excedentara4.

1.5. Clasificarea creditelor

Daca banii au cunoscut un proces continuu de generalizare si universalizare, creditul,

dimpotriva, s-a concretizat si s-a diversificat din ce in ce mai mult.
Criteriile care determina delimitare principalelor tipuri de credit sunt :
• Persoana creditorului
• Modalitatea specifica de formare si utilizare a capitalurilor disponibile
• Persoana debitorului
• Dimensiunile si dinamica necesitatilor debitorului si modul de folosire a
capitalurilor imprumutate
• Obiectul creditului si sfera de utilizare
• Duratele de constituire a capitalului disponibil si de utilizare de catre
imprumutati.

Pe baza acestor criterii, raporturile de credit se structureaza astfel :

• Creditul comercial
• Creditul obligatar
• Creditul ipotecar
• Creditul de consum
• Creditul bancar.

1.5.1. Creditul comercial

In tari cu economie de piata dezvoltata, creditul comercial detine o pondere

importanta ca sursa de finantare (Japonia - 30%, Franta - 20%, SUA – 10%).
Creditul comercial este acel credit acordat intre producatori si comercianti prin
vanzarea marfurilor, in schimbul unor instrumente de credit (sau efecte de comert). De
asemenea reprezinta o amanare la plata, acordata de un furnizor de marfuri sau de servicii,
clientului.
Acordarea de credite sub forma de marfa isi are originaea in procesul diviziunii
primare a muncii , atunci cand, din masa producatorilor s-au desprins comercianti, agenti
economici specializati in desfacerea marfurilor.

Fiind un imprumut civil, creditul comercial se deosebeste fundamental de creditul

bancar prin aceea, ca in timp ce banca imprumuta banii depunatorilor sau fonduri ale altor

4
Un agent economic poate avea, la un moment dat, fie excedent, fie deficit de resurse banesti.
4
banci, imprumutatorul (creditorul) civil imprumuta banii sai. Acest tip de imprumut fiind civil nu
poate fi calificat ca operatiune bancara.
Resursele partenerilor de afaceri constituie una dintre cele mai vechi si eficace
modalitati de atragere de resurse financiare de catre un intreprinzator. Aceasta solutie de
finantare a ciclului de exploatare se poate utiliza atat in relatiile cu furnizorii de materii prime,
materiale, utilitati, cat si cu distribuitorii si clientii firmei. Astfel in relatiile cu furnizorii se
primesc materii prime, materiale, semifabricate, care se folosesc in procesul de productie, iar
plata lor se efectueaza dupa o anumita perioada convenita de parti si stipulata in contract.
Utilizarea acestor resurse materiale livrate de furnizori fara a le plati echivaleaza cu
atragerea de catre firma a unui capital de valoarea respectivelor resurse, fara dobanda.
Astfel se evita apelarea la un credit bancar curent pentru plata furnizorilor.
Aceasta modalitate de finantare, denumita si finantare prin capital comercial, se
practica, de regula, intre firme care au relatii comerciale indelungate si se bazeaza pe
incredere reciproca.
Pentru a-si consolida pozitia pe piata, pe langa imbunatatirea calitatii utilitatilor oferite
si a preturilor practicate, competitia se da si prin facilitatile acordate clientilor. Din randul
acestora din urma o importanta deosebita o au facilitatile financiare referitoare la vanzarile pe
credit si la rabatul acordat celor ce platesc cash. Vanzarile pe credit au drept consecinta
imediata amanarea incasarilor si aparitia unui debit specific sub forma soldului contului
clienti. Obligatia de plata se materializeaza in efectele de comert: cambie si bilet la ordin.
Experienta practica evidentiaza ca instrumentul de plata cel mai des utilizat este biletul la
ordin.
In determinarea politicii de credit comercial a firmei, managerul financiar trebuie sa
realizeze un echilibru intre costurile implicate de acordarea creditului si cele aferente
neacordarii sau diminuarii marimii acestuia. Astfel sunt costuri ale acordarii creditelor
comerciale:
• dobanda pierduta (acordarea creditului comercial este echivalenta cu a da
credite fara dobanda)
• scaderea puterii de cumparare (cu ocazia acordarii creditului comercial are loc
o transferare de valoare de la cel care acorda creditul la cel care-l obtine si,
datorita cresterii generalizate a preturilor, acesta din urma plateste datoria la o
valoare inferioara celei pe care a luat-o cu imprumut)
• costurile administrarii creditelor comerciale (de regula administrarea creditelor
comerciale presupune o crestere importanta a volumului contabilizarii
tranzactiilor)
• primele de asigurare a riscului de neplata (daca firma nu adopta o politica
prudenta a creditului comercial, anumiti clienti, datorita insolvabilitatii
financiare, nu vor putea plati; acest risc poate fi acoperit prin asigurare)
• rabatul acordat (se acorda cu prudenta, pentru plata prompta a marfurilor
vandute pe credit, dar gestionarea lui presupune un anumit cost)
• aprecierea potentialului valoric al clientului (de asemenea culegerea si
prelucrarea informatiilor de catre firma sau agentii specializate in scopul
clasificarii clientilor necesita un anumit cost).
Totodata constituie costuri ale neacordarii creditelor comerciale:
• pierderea unor clienti (pe o piata concurentiala, daca ceilalti concurenti ai
firmei acorda credit, va fi foarte dificil pentru aceasta sa nu acorde credit
comercial si discounturi)
• nesiguranta incasarii numerarului (in conditiile creditului comercial, plata
bunurilor se face prin banca, evitandu-se, astfel incasarile in numerar).

De aceea, politica de credit comercial, promovata de firma furnizoare, trebuie sa

cuprinda:
• Perioada creditului. Reprezinta intervalul de timp pe care firma furnizoare il
acorda clientilor sai pentru a efectua plata. In stabilirea perioadei se au in
vedere urmatoarele aspecte: natura economica a produsului, circumstantele
financiare ale firmei furnizoare, situatia financiara a cumparatorului.

5
 • Rabatul acordat pentru urgentarea platii urmareste pe de o parte sa atraga
noi clienti, care il apreciaza ca fiind un mod de reducere a pretului, iar pe de
alta parte o reducere a perioadei de incasare a vanzarilor, deoarece anumiti
clienti vor plati mai repede pentru a beneficia de avantajul acordarii acestuia.
• Calitatea creditului se refera la forta financiara minima a clientilor pentru a se
acorda creditul. Pentru masurarea calitatii creditului exista mai multe metode,
cum sunt: sistemul celor „5 C“ (caracter, capacitate, capital, colateral, conditii),
gestiunea prin exceptie, credit scoring-ul.
• Politica de incasari evidentiaza „duritatea“ sau „lejeritatea“ in urmarirea platii,
iar rata de transformare a creditelor comerciale in bani cash reflecta eficienta
acestei politici.

Astazi sunt tot mai dese cazurile in care agentii economici romani beneficiaza de
credite comerciale de la marile companii producatoare de utilaje din strainatate. Este
adevarat ca pentru asemenea credite se folosesc cel mai des garantiile bancare.
De asemenea, specific pentru economiile de tranzitie este existenta unui « credit
comercial salbatic », fara acorduri sau contracte, prin care beneficiarul plateste cu foarte
mare intarziere sau nu mai plateste deloc, volumul acestor arierate ajungand la nivele foarte
mari.

1.5.2. Creditul obligatar

In economiile moderne, creditul obligatar detine o pondere importanta, care se

masoara ca pondere a datoriei publice fata de produsul intern brut.
Creditul obligatar se refera la relatiile de credit in care partenerii sunt institutiile statale
sau intreprinderile economice in calitate de debitori, care emit obligatiunile, in aceasta
calitate, si creditorii, subscriitori si detinatori ai acestor obligatiuni, care-si angajeaza astfel
capitalurile, in vederea obtinerii unui venit sigur sub forma de dobanzi.
Obligatiunea reprezinta astfel inscrisul care consemneaza raportul de credit si forma
prin care se desfasoara in principal5.
Obligatiunea este un titlu de recunoastere a datoriei care reprezinta o creanta
financiara pe care detinatorul (creditorul) o are asupra emitentului (debitorul) sau, altfel spus,
o promisiune scrisa de a plati o suma de bani (principal) la o data stabilita. Detinatorul
incaseaza de regula, periodic, dobanzile convenite in raportul de credite.
Emitentii de obligatiuni pot fi :
• Statul. Tezaurul (Ministerul Finantelor) sau institutiile locale (primarii,
prefecturi) contracteaza credite obligatare prin lansarea titlurilor de imprumut
(obligatiuni, bonuri de tezaur) in scopul acoperirii deficitului bugetar.
Rambursarea acestor credite se face din fonduri speciale de amortisment al
datoriei publice, din surse bugetare curente sau din excedente bugetare.
• Societatile comerciale. Acestea prefera emisiunea de obligatiuni ca forma de
mobilizare a capitalurilor pe termen lung, obligatiunile respective fiind
denumite obligatiuni corporative. Intreprinderile (de obicei societatile pe
actiuni), avand o structura data a capitalului si a actionariatului (existand o
repartizare data a puterii in consiliul de administratie) evita noile emisiuni de
actiuni ca sursa de sporire a capitalurilor, situatie care ar putea duce la
schimbarea raportului de forte. Astfel se explica preferinta pentru imprumutul
obligatar, in opozitie cu posibilitatea de sporire a capitalului propriu prin
emitere de actiuni.
Imprumuturile obligatare se pot diferentia prin caracteristicile acestora, astfel :
Dupa modalitatile de lansare:
• Emisiunea de obligatiuni si distribuirea directa de catre organismul emitent
• Emisiunea de obligatiuni si lansarea prin intermediul unui sindicat sau
consortiu format din banci comerciale si institutii financiare.
Ca tipologie a obligatiunilor, se disting :

5
De aici si expresia de « credit obligatar ».
6
 • Obligatiuni cu venit fix
• Obligatiuni indexabile
• Obligatiuni cu rata variabila a dobanzii
• Obligatiuni convertibile in actiuni
• Obligatiuni cu cupon reinvestit.
Ca modalitati de rambursare, se prezinta urmatoarele :
• Rambursarea prin anuitati constante
• Rambursarea prin amortismenre constante
• Rambursarea la sfarsitul perioadei
• Rambursarea prin tragere la sorti.

1.5.3. Creditul ipotecar

Creditul ipotecar reprezinta principala modalitate de sprijinire a proprietatii imobiliare.

Acesta presupune o conventie intre creditor si imprumutat, in care se prevad
urmatoarele :
• Proprietatea ce serveste ca garantie a rambursarii imprumutului
• Conditiile de remunerare si scadentele de rambursare
• Penalitatile in caz de rambursare anticipata (partiala sau integrala) a creditului
• Circumstantele in care prin nerespectarea conditiilor de imprumut debitorul
poate pierde proprietatea.
Principalul tip de imprumut cu ipoteca prezinta o suma de rambursare si o rata a
dobanzii fixa (constanta si identica). Rambursarile periodice sunt prevazute pe intreaga
perioada si fiecare rambursare cuprinde dobanda si suma cu care se reduce datoria in curs6.
In cadrul ratei fixe, in timp, scade partea privind dobanzile si creste partea privind
rambursarea propriu-zisa.
In ultimul timp s-au dezvoltat si alte tipuri de credite ipotecare cum ar fi:
• Imprumut pe ipoteca cu dobanzi variabile (acum se foloseste si dobanda
variabila dupa evolutiile fluctuante ale ratei dobanzii din anii ’80).
• Imprumut pe ipoteca cu rambursare progresiva
• Imprumut pe ipoteca inversat, purtator de anuitati.

1.5.4. Creditul de consum

Creditul de consum este creditul pe termen scurt, mediu sau lung, acordat
persoanelor individuale destinat a acoperi costul bunurilor si serviciilor de care beneficiaza
prin reteaua de comercializare si servicii, sau pentru recreditarea creantelor contractate in
acest scop.
Creditorii includ institutiile de credit, companiile financiare, institutiile de economii,
comerciantii de detaliu.
Creditul de consum a existat initial sub forma « crreditului deschis », respectiv a
posibilitatii pe care comerciantul o acorda clientilor solvabili de a achizitiona marfuri portivit
necesitatilor, urmand ca lichidarea datoriilor sa se faca ulterior. Forma astfel practicata a fost
considerata drept credit cu rambursare neesalonata.
De la inceputul secolului XX, productia de masa de bunuri de folosinta indelungata si
necesitatea de a asigura accesul deschis la acestea a cumparatorilor a determinat
dezvoltarea unor norme specifice de creditare, precum si a unei retele ample de institutii de
credit, in mare parte legate de firmele producatoare. Atfe, cea mai mare parte a creditelor de
consum exista si se acorad sub forma creditelor esalonate, forma in care termenii raportului
de credit (plafonul acordat, cuantumul ratelor, scadenta) se stabilesc la acordarea creditului.
O forma deosebita a creditelor esalonate o reprezinta creditul revolving, aparut la
sfarsitul anilor ’30. Aceasta forma s-a extins o data cu amplificarea utilizarii cartilor de
credit.
Elementele caracteristice a creditului revolving sunt:

6
Interest & principal.
7
 • Se acorda in cadrul unei conventii stabilite intre parti
• Permite debitorului sa efectueaza cumpararile sau sa obtina imprumuturi fie
direct asupra creditorului, fie indirect prin cartile de credit, in momentul
oportun pentru el
• Debitorul are posibilitatea sa efectueze plata fie in totalitate pentru creditul in
curs, fie prin plati partiale, periodice, dupa posibilitati.

1.5.5. Creditul bancar

Creditul bancar cuprinde o sfera larga de raporturi de credit, pe termen scurt, mediu
sau lung, privind operatii bazate pe inscrisuri sau fara, garantate sau negarantate, pe obiect
de credit sau global.
In raporturile de credit cu institutiile de credit se pot angaja persoanele juridice (au
calitatea de agenti economici) si persoanele fizice.
Raporturile de credit ale intreprinderilor cu bancile sunt de regula reciproce. Pe de o
parte, intreprinderile formeaza depozite pe care bancile le utilizeaza ca resurse. Pe de alta
parte, bancile acorda credite intreprinderilor pentru nevoile lor de productie curenta sau cu
recuperare ulterioara, pentru investitii.
Clasificarea creditului bancar si trasaturile definitorii ale acestuia vor fi prezentate in
capitolele urmatoare, derularea acestui tip de credit fiind obiectul de studiu al acesti curs.

Din analiza comparativa a celor 5 tipuri de credite, se poate sintetiza urmatoarea

concluzie : doua categorii de credit, creditul comercial si creditul obligatar, presupun obligatii
directe intre debitor si creditor (posibile a fi desfasurate in sfera bancilor, de la inceput la
sfarsit), in timp ce celelalte categorii de credit, bancar, ipotecar, de consum, presupun
existenta unor raporturi de credit complementare intermediate prin banci (Figura 1).
Figura 1.
RAPORTURI DE CREDIT

Debitori Creditori

CUMPARATOR FURNIZOR
CREDIT COMERCIAL (agent economic) (agent economic)

UTILIZATOR SUBSCRIITOR
(agent economic (persoana sau agent
CREDIT OBLIGATAR sau institutie economic)
publica)

CREDIT BANCAR
CREDIT IPOTECAR Agenti economici BANCA Agenti economici
sau persoane sau persoane
CREDIT DE CONSUM

Raporturile de creditse desfasoara in mod necesar pe doua planuri :

• Procesul de mobilizare a capitalurilor disponibile (creditorul este
detinatorul de disponibilitati iar depozitar este banca).

8
 • Procesul de distribuire a capitalurilor disponibile (utilizatorii in calitate de
debitori recurg la banci comerciale).

2. Creditul bancar
2.1. Componentele creditului

Inainte de a prezenta varietatea de tipuri de credite de pe piata, este necesara

definirea elementelor caracteristice (tehnice) ale unui credit :
ƒ Principalul creditului
ƒ Dobanda si rata dobanzii
ƒ Dobanda anuala efectiva (DAE)
ƒ Comisioanele creditului
ƒ Rata creditului
ƒ Scadentarul de plata (planul de rambursare)
ƒ Scadenta (maturitatea) ratei
ƒ Maturitatea creditului (scadenta finala)
ƒ Termenul de acordare
ƒ Destinatia creditului
ƒ Valuta creditului
ƒ Plafonul creditului
ƒ Soldul creditului (sold curent, sold restant, sold neutilizat)
ƒ Rambursarea creditului
ƒ Perioada de gratie
ƒ Perioada de utilizare
ƒ Perioada de angajare
ƒ Perioada de tragere
ƒ Garantiile creditului
ƒ Serviciul datoriei

Principalul creditului. Principalul creditului reprezinta suma initiala a creditului

acordat, capitalul imprumutat initial.

Dobanda si rata dobanzii. Dobanda este pretul care trebuie platit pentru
imprumutarea (utilizarea) unei sume de bani pentru o anumita perioada. Rata dobanzii
reprezinta nivelul procentual aplicat capitalului imprumutat pe perioada derularii creditului. Ea
se aplica la soldul creditului (partea nerambursata din capitalul imprumutat initial), fiind
calculata la perioade de timp clar stipulate in contractul de credit.

Dobanda anuala efectiva (DAE). Arata care este costul real al unui credit luand in
calcul nu numai cheltuielile cu rata dobanzii, dar si celelalte taxe, comisioane si unele
asigurari care trebuie platite de catre client.

Comisioanele creditului. Sunt incluse in costul total al creditului, pe langa dobanda.

Tipologia lor va fi prezenta in capitolul destinat costurilor creditului.

Rata creditului. Reprezinta suma totala de achitat de catre debitor la scadentele

intermediare, conform conditiilor contractuale. Include partea din principal de rambursat, plus
dobanzile si comisioanele aferente, conform scadentarului de plata.

Scadentarul de plata (planul de rambursare). Planul de plati contine descrierea

datelor (zilelor) si sumelor tuturor ratelor pe care clientul trebuie sa le plateasca cand
returneaza un credit.

9
 Scadenta (maturitatea) ratei. Acesta este termenul in care rata scadenta pentru
fiecare luna trebuie platita. Scadenta fiecarei rate este continuta in planul de plati sau in
contractul de credit

Maturitatea creditului (scadenta finala). Aceasta este data la care creditul trebuie
achitat in intregime.

Termenul de acordare. Reprezinta perioada pe care este acordat imprumutul. Dupa

acest criteriu, creditele se clasifica in credite pe termen scurt, mediu sau lung.

Destinatia creditului. Obiectul utilizarii creditului. In functie de acest criteriu, creditele

sunt grupate in diverse categorii, la pct 2.2.

Valuta creditului. Creditele pot fi acordate in lei sau in valuta. In interdependenta cu

valuta creditului se afla dobanda acetsuia.

Plafonul creditului. Valoarea maxima a creditului, stabilit in contractul de credit, in

limita caruia debitorul poate utiliza fondurile puse la dispozitia sa de catre banca.

Soldul creditului. Partea nerambursata din capitalul imprumutat initial. Se disting

urmatoarele tipuri de solduri :
• Sold curent – principalul creditului nerambursat
• Sold restant – partea nerambursata din ratele scadente
• Sold neutilizat – partea neutilizata din plafonul acordat de banca.

Rambursarea creditului. Modalitatile de rambursare a unui credit sunt urmatoarele :

• In fiecare luna, clientul ramburseaza o parte egala din capitalul imprumutat
(principal) si dobanda aferenta respectivei perioade. In acest caz, rata unui
credit este diferita in fiecare luna din moment ce rata dobanzii este aplicata
sumei ramase de platit din credit, a carei valoare scade lunar.
• Plan de rambursare cu rate lunare (anuale) egale, care include parte diferita
din principal in fiecare luna si dobanda scadenta pentru perioada respectiva.
• Plan de rambursare flexibil / iregular - cand clientul are un venit sezonier, un
plan de plati poate fi acceptat cu rate mai mari in lunile "bune" si mai mici in
perioadele mai slabe.

Perioada de gratie. Este perioada de la inceputul creditului, in care debitorul va plati

doar dobanda aferenta capitalului imprumutat. In anumite cazuri si aceasta dobanda se
poate acumula devenind scadenta dupa perioada de gratie. Procedeul este de obicei folosit
in cazul creditelor pentru investitii, pentru a acorda un ragaz debitorului de a da in folosinta
obiectul investitiei respective.

Perioada de utilizare. Reprezinta intervalul cuprins intre data primei trageri din credit
si termenul final de rambursare

Perioada de angajare. Perioada in care debitorul trebuie sa angajeze creditul

(trebuie sa efectueze cel putin o tragere din credit).

Perioada de tragere. Reprezinta intervalul de timp inscris in contractul de credit, in

care imprumutatul are dreptul de a face trageri, in limita plafonului aprobat, incepand cu
data la care s-au indeplinit toate conditiile de tragere prevazute in contractele incheiate
(garantii, asigurari), si incheind cu data ultimei trageri.
Garantiile creditului. Creditele se asigura cu garantii, pentru acoperirea la riscul de
credit. Tipologia garantiilor va fi prezentata intr-un capitol ulterior.

10
 Serviciul datoriei. Numarul de zile restante ale creditului (se contorizeza de la data
trecerii la restanta a principalului sau dobanzii scadente).

2.2. Clasificare

In functie de tipul debitorului care contracteaza credite bancare, acestea se grupeaza

astfel :
• Credite persoane fizice
• Credite persoane juridice.

2.2.1. Credite persoane fizice

In functie de obiectul creditului si sfera de utilizare a acestuia, se disting

urmatoarele tipuri de credite acordate persoanelor fizice :
• Creditul nenominalizat
• Credtul auto
• Creditul imobiliar
• Creditul ipotecar
• Creditul pentru bunuri de folosinta indelungata
• Cardul de credit.
• Overdraft
• Creditul punte

2.2.1.1. Creditul nenominalizat

Creditul nenominalizat (pentru consum personal) se acorda pentru acoperirea

necesitatilor curente ale solicitantului si ale familiei sale, existand astfel libertate totala in
ceea ce priveste sumele creditate. Creditele sunt acordate, in principal, in baza solvabilitatii
debitorului. In functie de suma solicitata, banca poate impune garantii imobiliare sau de alta
natura.
Creditul se poate acorda pe termen scurt, mediu si lung (in ultimul timp aparand pe
piata chiar si credite de consum pe perioade de 25 de ani).

2.2.1.2. Creditul auto

Destinatia acestui credit o reprezinta achizitia de autoturisme noi de la dealeri

autorizati sau second hand, de la comercianti de autoturisme second-hand sau de la
persoane fizice.

2.2.1.3. Creditul imobiliar

Credite garantate cu proprietatea care face obiectul achizitiei sau cu alte proprietati.
Acest tip de credite este potrivit pentru construirea sau achizitionarea unui imobil, a unui
teren sau pentru operatiuni de renovare, modernizare, extindere.

2.2.1.4. Creditul ipotecar

Credite garantate exclusiv cu proprietatea care face obiectul achizitiei. Acest tip de
credite este potrivit pentru achizitionarea de proprietati, care au fie destinatia de locuinta, fie
alta destinatie (investitii).
Astfel, creditul ipotecar se garanteaza cu ipoteca pe imobil, in timp ce creditul
imobiliar se poate garanta si cu alte tipuri de garantii (giranti, alte imobile). Se considera in
general ca prin credit imobiliar se pot finanta si constructiile de imobile, in timp ce prin credit
ipotecar acest lucru nu este posibil, deoarece este imposibil sa fie ipotecat un imobil
inexistent.

11
 2.2.1.5. Creditul pentru bunuri de folosinta indelungata

Acest tip de credit se acorda pentru achizitionarea de bunuri de folosinta indelungata

(aparate electronice si electrocasnice, tehnica de calcul, componente IT, mobilier), de la
comerciantii cu care banca are incheiate conventii pentru achizitionarea de bunuri de
folosinta indelungata cu plata in rate.

2.2.1.6. Cardul de credit

Cardul de credit este instrumentul de plata electronic care permite detinatorului

(persoane fizice rezidente si nerezidente si persoane juridice) sa efectueze tranzactii in
numerar de la bancomante (ATM) sau ghiseele bancii si tranzactii pentru achizitionarea de
bunuri si servicii de la acceptatorii de carduri, in limita plafonului de credit pus la dispozitia
detinatorului.
Caracterul revolving al creditului este dat de achitarea lunara a sumei minime de
plata si da dreptul utilizatorului de card la noi tranzactii in limita plafonului aprobat ramas
disponibil dupa achitarea acesteia.
Suma minima de plata se compune din dobanzile calculate zilnic la soldul creditului
utilizat in luna respectiva, comisoanele datorate pentru operatiunile inregistrate in cursul lunii
si suma (% din soldul cardului existent la data extrasului de cont) ce trebuie rambursata.

2.2.1.7. Overdraft

Descoperitul de cont sau overdraftul reprezinta o linie de credit pe care banca o

acorda pe un card de debit. Astfel, posesorul are acces la un imprumut care se reinnoieste
permanent, in limita unui plafon stabilit de banca. Pentru a beneficia de un descoperit de
cont, este insa nevoie de acceptul angajatorului. Acesta trebuie sa incheie un protocol cu
banca si sa vireze salariile angajatilor pe cardurile de debit.

2.2.1.8. Creditul punte

Creditul punte este un imprumut pe termen scurt ce poate fi acordat acelor clienti
eligibili pentru un credit ipotecar, care nu dispun in prezent de suma de bani necesară pentru
a constitui avansul la achizitionarea imobilului, dar au o proprietate imobiliară (apartament
sau casa) pe care intenţionează sa o vandă pentru a constitui avansul. Scopul acestui credit
este de a acorda finantare pentru avans clientilor, pe perioada cuprinsa intre momentul
semnarii contractului de credit ipotecar şi implicit al achizitiei noului imobil pana la vanzarea
imobilului pe care il detin în prezent.

2.2.2. Credite persoane juridice

In functie de durata pentru care se acorda creditul, obiectul creditului si sfera de

utilizare, creditele acordate persoanelor juridice se clasifica astfel :
• Credite pe termen scurt7 :
o Linia de credit
o Creditul pentru finantarea stocurilor
o Creditul de trezorerie - nevoi temporare
o Creditul de scont
o Creditul pe documente de plata
o Factoringul
o Creditul pentru facilitati de cont
o Creditul pe descoperit de cont (overdraft)
o Scrisori de garantie bancara

7
Perioada de acordare < 1 an
12
 • Credite pe termen mediu8 si lung9 :
o Creditul pentru investitii (echipament)
o Creditul pentru cumpararea de actiuni si active
o Creditul promotor
o Creditele ipotecare
o Creditul pentru activitatea de leasing
o Creditul de forfetare

Credite pe termen scurt :

2.2.2.1. Linia de credit

Linia de credit10 reprezinta o modalitate de creditare a agentilor economici care

functioneaza dupa sistemul revolving, in baza unui contract de credit prin care banca se
angajeaza sa imprumute clientelei fonduri utilizabile in mod fractionat, in functie de nevoile
acesteia, in limita unui plafon de credit, cu conditia ca soldul zilnic al angajamentelor11 sa nu
depaseasca volumul liniei de credite aprobat, cu posibilitatea prelungirii in mod repetat pe noi
perioade de creditare, daca sunt indeplinite conditiile stabilite.
Liniile de credit se pot acorda fie pentru creditarea de ansamblu a activitatii curente
de aprovizionare, productie, desfacere, prestare servicii, fie a unor subactivitati, proiecte,
contracte, care prin natura lor se desfasoara si se evidentiaza distinct.

2.2.2.2. Creditul pentru finantarea stocurilor

Creditul pentru finantarea cheltuielilor si stocurilor temporare se acorda

clientelei pentru finantarea operatiunilor cu caracter temporar pe baza documentatiei
prezentate de agentii economici din care sa rezulte situatia stocurilor si chetuielilor care fac
obiectul creditarii si cauzele care au determinat formarea stocurilor respective (primirea de la
furnizori a unor materii prime si materiale in avans fata de termenele din contracte,
aprovizionari in loturi optime, intreruperea productiei din motive justificate, lipsa mijloacelor
de transport sau alte greutati in expedierea produselor la intern sau la export).
Acestei categorii de credite fac obiectul stocurile care au fost aprovizionate deja in
perioada precedenta fara a fi achitate, stocurile care urmeaza a fi aprovizionate de agentii
economici pe baza de contracte ferme cu desfacere asigurata, cat si cheltuielile temporare
aferente acestor stocuri.
Creditul pentru finantarea cheltuielilor si stocurilor sezoniere de materii prime si
produse se acorda agentilor economici care constituie astfel de stocuri (produse agricole,
agroalimentare, de provenienta vegetala sau animala, precum si alte stocuri care nu sunt de
natura celor curente si se consuma intr-o perioada mai mare de un trimestru, fara a depasi
12 luni de la constituire.

2.2.2.3. Creditul de trezorerie – nevoi temporare

Creditele pentru nevoi temporare se pot acorda pe perioade de timp foarte scurte,
care nu pot depasi 30 de zile calendaristice.
Este o forma de creditare a activitatii curente si poate fi folosit pentru: acoperirea
deficitului intervenit in fluxul de lichiditati ca urmare a intarzierilor in incasarea marfurilor
livrate, serviciilor prestate ori lucrarilor executate (disfunctionalitati temporare), satisfacerea
diverselor nevoi de finantare, specifice domeniului de activitate al clientului, inclusiv
exploatarea oportunitatilor ivite pe piata.

8
Perioada de acordare intre 1 si 5 ani
9
Perioada de acordare > 5 ani
10
Utilizari din deschideri de credite permanente
11
Tragerile din linia de credit
13
 2.2.2.4. Creditul de scont

Scontul reprezinta operatiunea prin care, in schimbul unui efect de comert (cambie
sau bilet la ordin), banca pune la dispozitia posesorului creantei valoarea efectului, mai putin
agio (dobanda si comisioanele eferente), inainte de scadenta efectului respectiv.
Cambia este titlul de credit care pune in legatura trei persoane : tragatorul -
persoana (fizica sau juridica) care emite cambia, trasul – persoana indicata sau obligata de
tragator sa plateasca cambia, beneficiarul – persoana in favoarea careia se emite cambia.
Biletul la ordin reprezinta titlul de credit care pune in legatura doua persoane :
tragatorul – persoana (fizica sua juridica) care emite biletul la ordin si beneficiarul –
persoana in favoarea careia a fost emis biletul la ordin12.
Cambia si biletul la ordin, ca titluri de credit, cuprind ca elemente definitorii obligatia
trasului de a plati beneficiarului o anumita suma de bani la o data stabilita (scadenta).
Scontarea este o operatiune negociabila, iar atunci cand exista cele mai mici dubii
asupra certitudinii incasarii sumei la scadenta, banca are dreptul si obligatia de a nu accepta
operatiunea de scontare.

2.2.2.5. Creditul pe documente de plata in curs de incasare

Acest tip de credit este destinat acoperirii lipsei temporare a disponibilitatilor din
contul curent si au drept garantie documente de plata in curs de incasare (cecuri, ordine de
plata, bilete la ordin).
Creditele pe cecuri remise spre incasare se acorda in urma dovezii remiterii
cecurilor la plata prin circuit bancar sau a depunerii cecurilor spre incasare de catre
beneficiari direct la bancile platitorilor. Nu se admite acordarea de astfel de credite agentilor
economici care au fost inregistrati in « Fisierul National al Persoanelor cu Risc », din cadrul
CIP.

2.2.2.6. Factoringul

Factoringul este un contract incheiat intre o parte numita « aderent », furnizoare de

marfuri sau prestatoare de servicii, si o societate bancara sau institutie financiara
specializata, denumita « factor », prin care aceasta din urma asigura finantarea, urmarirea
creantelor, protectia riscurilor de credit, iar aderentul cedeaza factorului, cu titlu de vanzare
sau de gaj, creantele nascute din vanzarea de bunuri sau prestarea de servicii pentru terti.
Factoringul este o relatie contractuala intre un vanzator si un factor prin care :
• Vanzatorul cesioneaza factorului toate creantele rezultate din contracte de
vanzare / prestari servicii pe care acesta le are cu diversi parteneri si notifica
debitorii privind aceasta cesiune.
• Factorul presteaza cel putin doau din urmatoarele servicii :
o fnantare pe baza facturilor
o administrarea creantelor
o colectarea creantelor la scadenta
o protectie impotriva riscului de neplata.
Factoringul se adreseaza in special companiilor interesate in cresterea productiei si a
cifrei de afaceri, care apeleaza la institutii specializate (factor) pentru urmarirea incasarii
creantelor, colectarii acestora si protectia impotriva risuclui de neplata.
Astfel, in timp ce creditul poate oferi numai finantare, factoringul presupune un
ansamblu de servicii : finantare, urmarire, colecatre, protectie importiva riscului.
In cazul creditelor, accentul analizei se pune pe bonitatea solicitantului, in timp ce
factoringul presupune, in primul rand, analiza bonitatii partenerilor solicitantului (aderent).

12
In cazul biletului la ordin, tragtorul si trasul sunt una si aceeasi persoana.
14
 2.2.2.7. Creditul pentru facilitati de cont

Creditele pentru facilitati de cont sunt credite pe perioade scurte si foarte scurte de
timp, pana la 30 de zile, acordate agentilor economici care din anumite cauze justificate
economic nu pot face fata platilor temporar.
Se acorda clientilor din categoria corporate, pentru acoperirea decalajului intervenit in
fluxul de lichiditati (cash-flow) ca urmare a aparitiei unor situatii neprevazute fata de
planificarea fluxurilor financiare si este destinat creditarii de ansamblu a activitatii curente de
aprovizionare, productie, desfacere, prestari servicii.

2.2.2.8. Creditul pe descoperit de cont (overdraft)

Creditul pe descoperit de cont (overdraft) se poate acorda agentilor economici

solicitanti pe perioade de timp foarte scurte, pentru acoperirea unor obligatii stringente
privind aprovizionari cu materii prime, materiale, combustibili, energie, impozite, taxe curente,
alte obligatii curente.
De asemenea, aceste credite se pot acorda in scopul prevenirii inregistrarii de
interdictii bancare de catre clientii bancii, ca urmare a lipsei temporare de disponibilitati in
cont (totale sau partiale) la data decontarii unor instrumente de plata de debit emise de
acestia (cecuri, cambii, bilete la ordin).
Dobanda perceputa de banca pentru acest tip de credit este mai mare decat dobanda
de baza practicata la creditele pe termen scurt.

2.2.2.9. Scrisori de garantie bancara

Scrisoarea de garantie bancara reprezinta un inscris prin care o banca denumita

garanta se angajeaza in mod irevocabil ca, in cazul in care o anumita persoana fizica sau
juridica (debitorul principal) nu va plati la termen o suma indicata expres in documentul
respectiv, sa plateasca suma neachitata in favoarea beneficiarului. Prin aceasta nu se
garanteaza fapte ci se preia obligatia de plata pentru situatia in care cel garantat nu si-a
indeplinit obligatia contractuala.
Scrisorile de garantie bancara se pot clasifica dupa mai multe criterii:
Dupa angajamentul bancii garante,scrisorile de garantie bancara pot fi:
• scrisori simple de garantie bancara (care presupun ca banca garanta poate
solicita beneficiarului sa urmareasca pe debitorul principal si numai daca
acesta nu poate sa achite suma, sa efectueze plata)
• scrisori solidare de garantie bancara (corespunzator carora beneficiarul poate
cere executarea platii de catre banca, fara ca in prealabil sa urmareasca pe
debitorul principal garantat si fara ca banca garanta sa poata obiecta).
Dupa obiectivul garantata, scrisorile de garantie bancara por acoperi urmatoarele
situatii:
• se garanteaza ca, pana la o data stabilita, un platitor (importator) va deschide
un acreditiv documentar in favoarea unui furnizor (exportator)
• o banca se angajeaza sa plateasca documentele primite prin incasso
documentar
• o banca garanteaza executarea de catre furnizor a unui contract in bune
conditiuni
• se garanteaza cumparatorului strain restituirea avansului acordat furnizorului,
daca acesta nu livreaza marfurile din culpa lui, scrisoare de garantie bancara
utilizata mai ales in cazul acreditivului documentar cu clauza rosie13

13
Acreditivul cu clauza rosie poarta aceasta denumire datorita faptului ca in continutul sau cuprinde o clauza , de
regula scrisa cu cerneala rosie, al carei continut autorizeaza banca platitoare sau avizatoare sa efectueze catre
exportator o plata in avans (fie o cota procentuala din acreditiv, fie intreaga valoare a acestuia). Prin utilizarea
acreditivelor cu clauza rosie se realizeaza finantarea exporturilor, permitand exportatorului sa-si procure materii
prime, materiale sau sa efectueze alte plati in legatura cu viitorul export .
15
 • se garanteaza ca intreprinderea va iesi castigatoare la o licitatie si va incheia
contractul.

Credite pe termen lung :

2.2.2.10. Creditul pentru investitii (echipament)

Creditele pentru echipament (investitii) se acorda in completarea surselor proprii, a
surselor din bugetul de stat si/sau bugetele locale si din fondurile speciale, necesare
acoperirii cheltuielilor prevazute in proiectele de investitii aprobate, pentru :
• realizarea de noi capacitati de productie, precum si dezvoltarea celor
existente
• modernizarea si/sau retehnologizarea capacitatilor de productie, a utilajelor,
masinilor, instalatiilor, cladirilor si constructiilor existente
• realizarea de investitii prin :
o cumpararea de masini, utilaje, mijloace de transport
o asigurarea utilitatilor necesare functionarii obiectivelor si capacitatilor
noi sau existente
o cumpararea de caldiri, constructii, unitati de productie
o cumpararea de materiale, piese de schimb
o achizitii de licente, brevete, softuri informatice
o procurarea de animale de productie
o plantatii viticole, pomicole, alte specii
o alte investitii.

2.2.2.11. Creditul pentru cumpararea de actiuni si active

Cumpararea de actiuni se incadreaza in sfera investitiilor financiare in valori

mobiliare, ordinare sau preferentiale, emise de societatile comerciale la care statul sau o
autoritate a administratiei publice locale este actionar, indifrent de numarul actiunilor pe care
le detine, de societatile si companiile nationale si celelate entitati rezultate din reorganizarea
regiilor autonome de interes national.
Un specific distinct il prezinta creditele pentru cumpararea de active14 puse in
vanzare de regiile autonome, societatile comerciale, companiile si societatile nationale la
care statul sau o autoritate a administratiei publice locale este actionar majoritar.

2.2.2.12. Creditul promotor

Creditele promotori se acorda de banca persoanelor juridice specializate si autorizate

in constructia si vanzarea de locuinte, ce poarta denumirea de promotori imobiliari in scopul
facilitarii construirii de locuinte.
Promovarea imobiliara consta in cumpararea sau cesionarea de suprafete de teren si
a construi imobile de locuinte, din initiativa promotorului sau la comanda beneficiarului.
Promotorii imobiliari de constructii de locuinte sunt agentii economici specializati avand ca
obiect de activtate constructia de locuinte si vanzarea acestora direct catre persoane fizice.

2.2.2.13. Creditul ipotecar

Creditele ipotecare se pot acorda clientilor bancii persoane juridice care au ca obiect
de activitate construirea, reabilitarea, consolidarea sau extinderea imobilelor cu destinatie
locativa, industriala sau comerciala.

14
Active – bunuri din patrimoniul unei societati comerciale sau regii autonome, care pot fi separate si organizate
sa functioneze independent de restul activitatii societatii, cum ar fi unitati de productie, de comert sau prestari
servicii, ateliere, ferme, spatii comerciale, spatii de cazare sau de alimentatie publica, spatii pentru birouri.
16
 2.2.2.14. Creditul pentru activitatea de leasing

Leasingul este forma speciala de inchiriere a bunurilor imobile sau mobile de catre
societati financiare specializate catre agentii economici care, in general, nu dispun de
suficiente fonduri proprii sau imprumutate pentru a achizitiona astfel de bunuri cu plata
integrala, sau nu doresc sa achizitioneze aceste bunuri intrucat le sunt necesare numai
pentru perioade scurte de timp.
Leasingul reprezinta o conventie prin care locatorul / finantatorul (in calitate de
proprietar) transmite locatarului / utilizatorului (persoana care ia cu chirie), pentru o perioada
determinata, dreptul de posesie sau de folosinta a unui bun mobiliar, imobiliar sau activ
necorporal destinat desfasurarii activitatii de exploatare a locatarului / utilizatorului, contra
unei chirii (rata de leasing), cu optiunea de cumparare la scadenta, la un pret covenit prin
contractul initial intre parti.
Locator poate fi o societate de leasing iar utilizator orice persoana fizica sau juridica.
Activele care fac obiectul operatiunilor de leasing sunt de obicei urmatooarele:
mijloace de transport, utilaje, automobile, computere, echipamente medicale, echipamente
industriale, echipamente energetice, instalatii si utilaje de extractie, hale..
La sfarsitul perioadei de leasing, locatorul / finantatorul se obliga sa respecte dreptul
de optiune al utilizatorului de a decide asupra urmatoarelor variante :
• de a cumpara bunul
• de a prelungi contractul de leasing
• de a inceta raporturile contractuale.
Dupa natura contractului se disting doua forme de leasing : leasingul financiar si
leasingul operational.
Leasing financiar. O operatie de leasing poate fi clasificata drept financiara daca:
• riscurile si beneficiile aferente dreptului de proprietate trec asupra utilizatorului
din momentul încheierii contractului de leasing
• partile au prevazut expres ca la expirarea contractului de leasing se transfera
utilizatorului dreptul de proprietate asupra bunului
• utilizatorul poate opta pentru cumpararea bunului, iar pretul de cumparare va
reprezenta cel mult 50% din valoarea de intrare (piata) pe care acesta o are la
data la care optiunea poate fi exprimata
• perioada de folosire a bunului in sistem de leasing acopera cel putin 75% din
durata normata de utilizare a bunului, chiar daca în final dreptul de proprietate
nu este transferat.
In general o operatie de leasing financiar este indreptata catre achizitia bunului
finantat. Valoarea de achizitie scazuta a bunului la data finalizarii contractului, face foarte
probabila exercitarea optiunii de cumparare si transferarea dreptului de proprietate.
Leasing operational. Spre deosebire de leasing-ul financiar, leasing-ul operational
presupune folosirea bunului finantat pe o perioada limitata de timp, fara asumarea unor
riscuri si beneficii aferente proprietarului, in general, pentru rezolvarea punctuala a unor
activitati specifice.
Astfel, utilizatorul este practic decis, inca de la semnarea contractului, asupra
returnarii bunului finantat la finele perioadei de leasing, urmind ca locatorul sa preia riscul de
realizare a valorii ramase neamortizate la finele contractului.

2.2.2.15. Creditul de forfetare

Forfetarea este operatiunea prin care un vanzator sau prestator de servicii isi vinde
creantele in valuta rezultate dintr-un contract de vanzare-cumparare pe care le are fata de un
cumparator sau beneficiar, unei societati bancare sau institutii financiare specializate, contra
unui cost de forfetare, inainte de ajungerea acestora la scadenta.
Operatiunea este negociabila si se deruleaza intre banca si clientul sau
(exportatorul), creanta fiind cumparata cu renuntarea la dreptul de recurs asupra vanzatorului
creantei, cu exceptia cazurilor de frauda.
Forfetarea permite exportatorului recuperarea sumelor inainte de scadenta sau
transformarea unei vanzari pe credit intr-o vanzare la vedere, cu plata taxelor respective.
17
 In functie de structura valutara, creditele se grupeaza in :
• credite acordate in lei
• credite acordate in valuta.

3. Institutii care intervin in relatia cu banca, in procesul de creditare :

Urmatoarele institutii din sistemul bancar romanesc intervin in relatiile interbancare, in
procesul de creditare:

o Banca Nationala a Romaniei

o Centrala Riscurilor Bancare
o Biroul de credit
o Centrala Incidentelor de Plati
o Fondurile de garantare a creditelor
o Arhiva Electronica de Garantii Reale Mobiliare
o Societatile de Asigurare
o Oficiul Registrul Comertului
o Asociatia Romana a Bancilor
o Institutul Bancar Roman
o ECAI (External Credit Assessment Institutions) – Basel II

3.1. Banca Nationala a Romaniei

3.1.1. Statutul si functiile BNR

Banca Nationala a Romaniei (BNR) este banca centrala a Romaniei, avand

personalitate juridica.
Obiectivul fundamental al BNR este asigurarea si mentinerea stabilitatii preturilor.
Principalele functii ale BNR sunt:
• elaborarea si aplicarea politicii monetare si a politicii de curs de schimb
• autorizarea, reglementarea si supravegherea prudentiala a institutiilor de
credit, promovarea si monitorizarea bunei functionari a sistemelor de plati
pentru asigurarea stabilitatii financiare
• emiterea bancnotelor si a monedelor ca mijloace legale de plata pe teritoriul
Romaniei
• stabilirea regimului valutar si supravegherea respectarii acestuia
• administrarea rezervelor internationale ale Romaniei.
In cadrul politicii monetare pe care o promoveaza, BNR utilizeaza proceduri si
instrumente specifice pentru operatiuni de piata monetara si de creditare a institutiilor de
credit, precum si mecanismul rezervelor minime obligatorii.
BNR poate efectua pe piata secundara15 operatiuni reversibile, cumparari/vanzari
directe sau poate lua in gaj, pentru acordarea de credite colateralizate, creante asupra sau
titluri ale statului, autoritatilor publice centrale si locale, regiilor autonome, societatilor
nationale, companiilor nationale si altor societati cu capital majoritar de stat, institutiilor de
credit sau altor persoane juridice, poate efectua swap-uri valutare16, emite certificate de
depozit17 si atrage depozite de la institutii de credit, in conditiile pe care le considera
necesare pentru a realiza obiectivele politicii monetare.
15
Piata secundara are rolul de concentrare a cererii si ofertei de titluri derivate.
16
swap valutar – doua tranzactii simultane, incheiate cu aceeasi contrapartida, prin care BNR:
• cumpara la vedere valuta convertibila contra lei, in scopul injectarii de lichiditate si vinde la o data
ulterioara aceeasi suma in valuta convertibila contra lei, sau
• vinde la vedere valuta convertibila contra lei, in scopul absorbtiei de lichiditate si cumpara la o data
ulterioara aceeasi suma în valuta convertibila contra lei.
17
Un certificat de depozit este un inscris, un titlu de credit pe termen, emis de banca, care atesta depunerea unei
sume de bani pe baza caruia, la scadenta, se poate incasa atat suma depusa cat si dobanda aferenta.
18
 In cadrul politicii sale monetare si de curs de schimb, Banca Nationala a Romaniei
poate acorda institutiilor de credit credite pe termene ce nu pot depasi 90 de zile, garantate
cu, dar fara a se limita la:
• titluri de stat provenite din emisiuni publice, prin remiterea lor in portofoliul
Bancii Nationale a Romaniei, sau
• depozite constituite la Banca Nationala a Romaniei sau la alte persoane
juridice agreate de Banca Nationala a Romaniei.
BNR stabileste conditiile si costurile de creditare, deschide si opereaza conturi ale
institutiilor de credit, ale Trezoreriei Statului, ale caselor de compensare si ale altor entitati,
rezidente si nerezidente, stabilite prin reglementari ale Bancii Nationale a Romaniei.
Situatiile financiare ale BNR sunt intocmite conform principiilor si regulilor contabile
prevazute de standardele internationale de contabilitate, aplicabile bancilor centrale,
recunoscute de Banca Centrala Europeana.
Banca Nationala a Romaniei este autorizata sa colecteze date si informatii statistice
primare care sunt necesare pentru aducerea la indeplinire a atributiilor sale legale, asigurand
masuri de protectie a datelor care se refera la subiecti individuali - persoane juridice sau
fizice - date obtinute direct sau indirect, din surse administrative sau din alte surse.

3.1.2. Instrumente ale politicii de credit promovata de BNR

Politica de credit realizata de BNR cu ajutorul unor instrumente si tehnici specifice,

urmareste sa asigure prin promovarea functiilor creditului, echilibrul economic general al
societatii. Politica de credit se realizeaza printr-o serie de instrumente specifice :
• manevrarea dobanzii de referinta
• operatiunile pe piata libera (open-market)
• politica rezervelor obligatorii.
Aplicarea adecvata a acestor intrumente, in functie de conjunctura si evolutia
economiei, va permite creditului exercitarea rolului sau de factor mobilizator, dar si de reglare
a vietii economice.

Manevrarea dobanzii de referinta

Rata lunara a dobanzii de referinta se calculeaza ca medie aritmetica, ponderata cu

volumul tranzactiilor, a ratelor dobanzii la depozitele atrase de BNR si la operatiunile reverse
repo18 din luna anterioara celei pentru care se face anuntul. Spre deosebire de situatia
valabila in cazul altor banci centrale, dobanda de referinta anuntata de BNR are doar valoare
de "dobanda legala", in timp ce rolul de adevarata dobanda de referinta pentru piata
financiara revine dobanzii de politica monetara.
Actiunea dobanzii de referinta influenteaza piata capitalurilor, sfera creditului si ritmul
desfasurarii vietii economice in ansamblul ei. Astfel, scaderea dobanzii de referinta
determina scaderea generala a dobanzilor, sporeste eficienta utilizarii creditelor pentru
intreprinzatori si ii orienteaza in sensul dezvoltarii activitatii lor pe baza angrenarii de
capitaluri suplimentare. Cresterea dobanzii de referinta, avand ca efect sporirea generala a
dobanzilor, are ca efect inrautatirea conditiilor generale de obtinere de credit si duce la
scaderea profiturilor pentru cei ce utilizeaza capitaluri suplimentare.

Operatiunile open-market

Politica open-market consta in interventia bancii centrala pe piata monetara pentru a

creste sau a diminua lichiditatile agentilor ce opereaza pe aceasta piata, deci posibilitatilor lor
de acordare a creditului. Creantele ce fac obiectul tranzactiilor pe aceasta piata sunt diferite :
efect de comert, bonuri de tezaur, efecte de mobilizare a creditelor ipotecare si de consum.

18
Cumparari / vanzari reversibile repo – tranzactii reversibile in cadrul carora, in scopul injectarii / absorbtiei de
lichiditate, BNR cumpara / vinde bancilor active eligibile pentru tranzactionare, cu angajamentul acestora / bancii
nationale de a rascumpara respectivele active la o data ulterioara si la un pret stabilit la data tranzactiei.
19
 Desfasurarea operatiunilor cu aceste titluri de imprumut intre banci are ca efect
redistribuirea acestora intre ele.Interventia bancii centrale conduce la o redistribuire, diferite
prin efectele sale, intre banca de emisiune si celelate banci. Cumpararea titlurilor de catre
banca centrala duce la cresterea creantelor bancii centrale fata de celalate bancisi creeaza o
eliberare egala a plasamentelor bancii, ceea ce poate conduce la sporirea creditelor
acordate economiei. Vanzarea titlurilor de catre banca centrala implic retragerea din
circulatie a banilor (sau cresterea datoriilor celorlalte bancii fata de banca de emisiune) si
determina restrangerea posibilitatilor bancilor de a acorda credite, prin faptul ca au crescut
plasamentele in hartii de valoare.

Sistemul rezervelor minime obligatorii19

Acest sistem indeplineste o functie importanta in cadrul economiei contemporane ca

instrument al politicii monetare si de credit.
Sistemul RMO determina un anumit raport intre volumul depozitelor si volumul
creditelor ce se pot acorda in baza acestor resurse de creditare. Modificarea cuantumului
RMO are ca efect modificarea raportului. Astfel, cresterea RMO conduce la restrangerea
posibilitatilor de acordare de credit de catre banci, in timp ce reducerea RMO are ca efect
cresterea posibilitatilor de creditare.

3.1.3. Contactul direct intre banci si BNR in activitatea de creditare

Normele metodologice de lucru ale bancilor comerciale sunt bazate pe

reglementarile20 BNR in vigoare si actualizate permanent in functie de schimbarile intervenite
in legislatie. Normele interne sunt transmise bancii centrale pentru aprobare sau pentru
avizare, numai ulterior ele putand fi aplicate intern.
In functie de procesele de aliniere la reglementarile internationale privind sistemul
bancar, BNR elaboreaza proiecte de schimbare a normelor in vigoare, transmise bancilor
comerciale pentru discutii si dezvoltarea de propuneri. Ca exemplu de astfel de discutii sunt
grupurile de lucru constituite in cadrul intalnirilor de la Asociatia Romana a Bancilor,
concluziile acestora luand forma unor adrese oficiale inaintate catre BNR. Se poarta asadar
o corespondenta oficiala, cu rezultate in rezolvarea unor probleme semnalate de banci in
activitatea curenta de creditare sau emiterea de opinii privind propunerile bancii natrionale.

In conformitate cu calendarul de raportari, fiecare banca comerciala transmite BNR o

serie de situatii periodice, date care sunt centralizate ulterior si publicate regulat de catre
BNR sub forma Buletinelor lunare sau altor raportari statistice. Dintre aceste raportari
mentionam : situatia clasificarii creditelor si necesarul de provizioane specifice de risc de
credite, creditele acordate persoanelor fizice, creditele cu scadenta finala in luna anterioara,
dobanzile medii la activele si pasive bancii, precum si dobanzile medii la creditele acordate /
depozitelor nou constituite in luna anterioara, situatia expunerilor mari, solvabilitatea bancii,
lichiditatea bancii.

3.2. Centrala Riscurilor Bancare

Centrala Riscurilor Bancare (CRB) reprezintă o structură specializată în colectarea,

stocarea si centralizarea informaţiilor privind expunerea fiecărei instituţii de credit din
sistemul bancar românesc faţă de acei debitori care au beneficiat de credite si/sau
angajamente al căror nivel cumulat depăşeşte suma limită de raportare21 sau restantele mai
mari de 30 zile, indiferent de suma, inregistrate de către persoanele fizice, precum si a
informaţiilor referitoare la fraudele cu carduri produse de către posesori.
Baza de date a Centralei Riscurilor Bancare este organizată în patru registre:
19
Rezervele minime obligatorii - disponibilitati banesti ale bancilor, in lei si în valuta, pastrate în conturi deschise
la Banca Natională a Romaniei.
20
Norme, regulamente, circulare etc.
21
20.000 RON
20
 • Registrul central al creditelor (RCC) conţine informaţii de risc bancar raportate de
instituţiile de credit şi este actualizat lunar
• Registrul creditelor restante (RCR) conţine informaţii de risc bancar referitoare la
abaterile de la graficele de rambursare din cel mult ultimii sapte ani şi este alimentat
lunar de Registrul central al creditelor
• Registrul grupurilor de debitori (RGD) conţine informaţii despre grupurile de
persoane fizice si/sau juridice care reprezintă un singur debitor si este alimentat lunar
de Registrul central al creditelor
• Registrul fraudelor cu carduri (RFC) conţine informaţii despre fraudele cu carduri
produse de către posesori raportate de instituţiile de credit si este actualizat on-line.

Figura 2.

Utilizatorii informaţiilor existente în baza de date a Centralei Riscurilor Bancare sunt

persoanele declarante şi Banca Naţională a României. Persoanele declarante sunt instituţiile
de credit si societăţile de credit ipotecar.
Schimbul de informaţii de risc bancar se realizează electronic prin Reţeaua de
Comunicaţii Interbancară.
Raportările efectuate de persoanele declarante conţin următoarele informaţii:
• datele de identificare a debitorilor faţă de care instituţia înregistrează o expunere mai
mare sau egală cu limita de raportare
• informaţii privind fiecare din creditele şi angajamentele de care debitorul beneficiază:
tipul creditului, termenul de acordare, tipul garanţiei, serviciul datoriei, data acordării
şi data scadenţei, suma acordată, suma datorată utilizata si suma datorata neutilizată
la momentul raportării, suma restantă
• informaţii privind persoanele fizice care nu îndeplinesc condiţia de limita de raportare
si înregistrează restante mai mari de 30 zile
• informaţii privind grupurile de persoane fizice si/sau juridice care reprezintă un singur
debitor: denumire grup, cod grup, componenta grup
• informaţii privind fraudele cu carduri produse de posesori: date identificare posesor
card, tip card, valuta, data constatării fraudei, suma fraudata.

21
 Difuzarea informaţiilor de Centrala Riscurilor Bancare către persoanele declarante se
face în două moduri:
• rapoarte lunare care cuprind informaţii privind toţi debitorii pe care persoana
declaranta i-a raportat în luna respectivă, cu toate informaţiile disponibile la
Centrala Riscurilor Bancare referitoare la creditele şi angajamentele de care
debitorul a beneficiat de la toate instituţiile de credit, fără a se preciza identitatea
instituţiilor creditoare (situaţia riscului global);
• ca răspuns la interogările (cereri de consultare) on-line în care persoanele
declarante pot solicita două tipuri de informaţii: situaţia riscului global şi situaţia
creditelor restante (pe o perioadă de 7 ani).
Pentru debitorii raportaţi de persoanele declarante, informaţiile sunt furnizate
necondiţionat, în timp ce, pentru clienţii - debitori potenţiali, accesul persoanelor declarante
este condiţionat de obţinerea prealabilă a acordului clientului respectiv.

3.3. Biroul de Credit

Infiinţat la iniţiativa sectorului bancar românesc22, Biroul de Credit îşi propune să

sprijine participanţii la sistem prin furnizarea de informaţii reale, actualizate şi consistente
referitoare la persoane fizice care au contractat credite de la bănci sau societăţi financiare,
au achiziţionat un produs în sistem leasing, au fost asigurate împotriva riscului de neplată de
o societate de asigurări sau sunt abonate la servicii de telefonie fixă sau mobilă.
Biroul de Credit reprezintă o sursă sigură şi eficientă de informaţii pentru participanţi.
Aceste informaţii se adaugă celor pe care participanţii le deţin din surse proprii sau alte surse
externe pentru a decide dacă intră sau nu într-o relaţie de natură financiară cu persoana
respectivă.
Biroul de Credit este operaţional din data de 16 august 2004 şi, în prezent,
gestionează date negative şi pozitive provenite din surse bancare şi non-bancare.
Obiectul de activitate al Biroului de Credit se axează pe:
• Colectare/prelucrare date privind portofoliul de clienţi – persoane fizice ai
participanţilor
• Informaţii/analize oferite participanţilor în scopul:
o identificării şi cuantificării riscului de credit
o creşterii calităţii creditelor
o diminuării riscului de fraudă şi protejării creditorilor
• Stabilirea criteriilor uniforme de apreciere a clientelei (scoring)
• Consultanţă financiar-bancară.
Principiile care stau la baza activităţii Biroului de Credit sunt:
• Principiul reciprocităţii - participanţii care vor furniza informaţii de risc şi alte
date aferente vor avea acces doar la acea categorie de informaţii din baza de
date
• Principiul confidenţialităţii
• Principiul imparţialităţii şi corectitudinii
• Principiul eficienţei în funcţionare.

Sistemul Biroului de Credit se dezvoltă în 3 faze :

• Faza I. In faza I, care a fost pusă în funcţiune la data de 16 august 2004,
participanţii transmit zilnic Biroului de Credit, în format electronic, informaţii
referitoare la:
o debitori cu restanţe la plată mai mari de 30 de zile
o fraudulenţi - persoane care au savârşit o infracţiune în relaţie cu
banca, pentru care s-a emis o hotărâre judecătorească definitivă
o declaraţii cu inadvertenţe - date neconforme cu realitatea furnizate de
persoane fizice la momentul solicitării creditului.

22
Are ca ationari 27 de banci.
22
 • Faza II. In cadrul Fazei a II-a de dezvoltare a sistemului, aşa numita “fază
pozitivă”, operaţională din data de 11 iulie 2005, sunt prelucrate informaţiile
referitoare la toate produsele de tip credit, similare sau de asigurare acordate
persoanelor fizice, informaţii provenite de la instituţii bancare şi non-bancare
(societăţi financiare, de asigurări, de leasing, de telefonie fixă şi mobilă),
participante în Sistemul Biroului de Credit, precum şi informaţii despre
fraudulenţi şi declaraţii cu inadvertenţe.
Biroul de Credit, prin intermediul serviciului CRED-IT, pune aceste informaţii la
dispoziţia participanţilor on-line, atunci cand aceştia le solicită în vederea
acordării unui credit sau a monitorizării creditelor acordate. Informaţia este
furnizată, în termen de cateva secunde, sub forma Raportului de Credit.
De asemenea, Biroul de Credit pune la dispoziţia persoanelor solicitante,
gratuit o dată pe an, situaţia înscrierii în bazele de date ale Biroului de Credit,
informaţie care conţine inclusiv numele participantului/participanţilor la care
acestea înregistrează, eventual, restanţe.
• Faza III. Este dedicata dezvoltării scoringului, un produs care va oferi o
imagine sintetică şi nuanţată în acelaşi timp a comportamentului debitorului,
usurând astfel decizia de creditare.

3.4. Centrala Incidentelor de Plati

Centrala Incidentelor de Plăţi (CIP) este un centru de intermediere care

gestionează informaţia specifică incidentelor de plăţi atât din punct de vedere bancar
(tragerea în descoperit de cont) cât şi din punct de vedere social (pierdere / furt / distrugere).
Transmiterea informaţiei la CIP se face pe cale electronică, prin utilizarea Reţelei de
Comunicaţii Interbancare ce leagă centrala BNR cu centralele tuturor băncilor.
Baza de date a CIP este organizată în două fişiere:
• Fişierul naţional de incidente de plăţi (FNIP) care are trei componente:
o Fişierul naţional de cecuri (FNC)
o Fişierul naţional de cambii (FNCb)
o Fişierul naţional de bilete la ordin (FNBO)
• Fişierul naţional al persoanelor cu risc (FNPR), alimentat automat din FNIP.
Fişierul naţional al persoanelor cu risc colectează informaţiile privind incidentele
de plăţi majore (instrumente de plată trase în descoperit de cont, cecuri emise fără
autorizarea trasului, cecuri emise cu dată falsă sau cărora le lipseşte o menţiune obligatorie,
cecuri circulare sau de călătorie emise "la purtător", cecuri emise de către un trăgător aflat în
interdicţie bancară, cambii scontate fără a exista creanţa cedată în momentul cesiunii
acesteia) înregistrate pe numele unei persoane fizice/juridice. Aceste incidente nu pot fi
şterse din această bază de date, decât în cazul în care se anulează, de către aceeaşi
persoană declarantă care le-a transmis anterior la CIP, din proprie iniţiativă sau ca urmare a
hotărârii unei instanţe judecătoreşti.
Interdicţia bancară este regimul impus de către bancă unui titular de cont de
interzicere a emiterii de cecuri pe o perioadă de 1 an începând cu data înregistrării la CIP a
unui incident de plată major şi asigură prevenirea producerii unor noi incidente de plăţi şi
sancţionarea titularilor de cont care le generează în sistemul bancar.
În baza informaţiilor recepţionate de CIP de la persoanele declarante, aceasta are
obligaţia:
• transmiterii unei Declaraţii privind interdicţia bancară de a emite cecuri
tuturor centralelor băncilor, care au obligaţia să distribuie această informaţie în
propriul sistem intrabancar
• transmiterii unei Declaraţii de pierdere/furt/distrugere/anulare a
instrumentelor către centrala băncii plătitoare, pentru a preveni decontarea
unui astfel de cec, cambie sau bilet la ordin, în eventualitatea prezentării
acestuia la plată de către o persoană de rea credinţă.
Valorificarea informaţiilor înregistrate în FNIP şi în FNPR se va face astfel:

23
 • de către bănci şi Banca Naţională a României, în mod obligatoriu, la eliberarea de
formulare de cecuri titularilor de cont
• de către CIP, din proprie iniţiativă în scopul apărării interesului public, prin
transmiterea către Parchetul General de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie şi
Ministerul de Interne cu unităţile lor teritoriale de informaţii din evidenţele proprii sau
prin publicarea acestor informaţii în Mass-media
• de către instanţele judecătoreşti, alte instituţii ale statului cu atribuţii de supraveghere
şi control, Mass-media
• de către persoanele fizice sau juridice, prin intermediul băncilor
• de către instituţii din străinătate similare CIP, pe baza datelor privind incidentele de
plăţi pe care CIP le furnizează din proprie iniţiativă sau la cererea acestora.
Informaţiile înscrise în FNPR pe numele unei persoane fizice sau juridice, alături de
analizele specifice efectuate de bănci, pot contribui la fundamentarea deciziei de acordare a
unui credit sau de deschidere de cont curent pentru un nou client.

3.5. Fondurile de garantare a creditelor

3.5.1. Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderi Mici si

Mijlocii

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii

(FNGCIMM) a fost înfiinţat în decembrie 2001, în baza Legii 133/1999 privind stimularea
întreprinzătorilor privaţi pentru dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii.
FNGCIMM contribuie la finantarea infiintării şi dezvoltării societăţilor comerciale
venind în completarea finanţărilor de care au nevoie. El garanteaza creditele acordate de
băncile comerciale în limita a maxim 75% şi poate susţine ideile de afaceri şi prin finanţări
directe.
Obiectivele strategice au în vedere:
• Imbunatatirea accesului la finanţare al întreprinderilor mici şi mijlocii care au
proiecte de afaceri viabile, dar care nu deţin suficiente garanţii materiale sau
resurse financiare
• Cresterea volumului de investiţii realizate de întreprinderile mici şi mijlocii
• Susţinerea politicii economice şi sociale a Guvernului, a politicii acestuia în
domeniul întreprinderilor mici şi mijlocii.
Prin activitateasa, aceasta institutie contribuie la lansarea activităţii întreprinderilor
nou-infiinţate, la alinierea la cerinţele Uniunii Europene, la dezvoltarea şi creşterea
competitivităţii întreprinderilor existente, la sporirea valorii adăugate realizate de sectorul
IMM şi la crearea de noi locuri de muncă în acest sector.
FNGCIMM sprijina întreprinzătorii din toată tara să îşi împlinească avantajul
competitiv şi excelenţa în afaceri, prin acordarea de garanţii financiare, în completarea
propriilor garanţiilor materiale, necesare obţinerii unui credit sau a altor instrumente
financiare de la băncile comerciale şi prin acordarea de finanţări directe.

Garanţiile oferite de FNGCIMM SA reprezintă cele mai lichide garanţii pe care

instituţiile finanţatoare le pot obţine.
Fondul colaboreaza cu instituţiile financiare în baza unor convenţii de lucru, în care
sunt prevăzute obligaţiile părţilor semnatare, valoarea şi modul de plată al comisionului de
garantare, calculul şi modalitatea de plată a garanţiei acordate.
Garanţia Fondului se emite la solicitarea instituţiilor financiare pentru finanţări
aprobate, pe baza analizei proprii a Fondului a documentelor prezentate de către bancă,
care atestă eligibilitatea beneficiarului şi posibilitatea acestuia de a-şi achita obligaţiile de
plată.
Nivelul garanţiilor maxime oferite de Fond per beneficiar este corelat cu încadrarea
în limitele de expunere, cu tipul beneficiarilor ce formează piaţa ţintă şi reprezintă o oferta
avantajoasă raportată la procentul maxim de acoperire a creditului prevăzut în Convenţiile

24
de colaborare în baza cărora se solicită acordarea garantiei. Pentru garanţiile acordate
Fondul percepe un comision de garantare, a cărui valoare se calculează prin aplicarea unui
procent la volumul garanţiei acordate pentru creditele pe termen scurt, respectiv la soldul
anual al garanţiei acordate pentru creditele pe termen mediu si lung.
Pentru garanţiile pe termen mediu şi lung comisionul de garantare se încasează
anual, ceea ce constituie un avantaj pentru beneficiar. Pentru garanţiile pe termen scurt
comisionul de garantare se încasează într-o singură tranşă la momentul acordării garanţiei.
Comisionul de garantare se calculează în funcţie de Convenţia de colaborare în baza căreia
finanţatorul solicită acordarea garanţiei.

3.5.2. Fondul de Garantare a Creditului Rural

Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR) oferă un instrument financiar care

permite accesul investitorilor la credite şi alte instrumente de finanţare, prin acordarea de
garanţii financiare.
Fondul de Garantare a Creditului Rural SA este o societate comerciala infiintata in
anul 1994 cu sprijinul logistic si financiar al Uniunii Europene, cu scopul de a facilita
finantarea sectorului privat din agricultura si industria alimentara.
FGCR are ca obiect de activitate exclusiv garantarea creditelor şi a altor instrumente
de finanţare, care pot fi obţinute de persoane fizice şi juridice - producători agricoli şi
procesatori de produse agroalimentare, pentru realizarea producţiei agricole, stocarea şi
procesarea produselor agricole şi realizarea obiectivelor de investiţii în aceste domenii.
FGCR poate garanta împrumuturile acordate de bănci primăriilor comunale (consiliilor
locale) pentru dezvoltarea infrastructurii, precum şi garantarea creditelor şi a altor
instrumente financiare pe care instituţiile de credit le acordă pentru asigurarea cofinanţării
proiectelor realizate în cadrul Programului SAPARD
Obiectivele FGCR sunt :
• să stimuleze absorbţia fondurilor SAPARD alocate României
• să faciliteze accesul la finanţare, investitorilor privaţi din agricultură,
procesatorilor de produse agricole şi categoriilor de beneficiari ai Programului
SAPARD, prin acordarea de garanţii băncilor comerciale la împrumuturile
aprobate acestora.

3.6. Arhiva Electronica de Garantii Reale Mobiliare

Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare reprezintă o bază de date unică la

nivel naţional, care asigură înscrierea garanţiilor reale mobiliare şi a celorlalte acte juridice
prevăzute de art.2 din Titlul VI al Legii nr.99/1999 art.2 din Titlul VI al Legii nr.99/1999 privind
unele măsuri pentru accelerarea reformei economice, precum şi accesul liber la informaţiile
înscrise cu privire la avizele de garanţie.
Orice creditor garantat care, în scopul obţinerii unui rang de prioritate, doreşte să facă
publică existenţa unei garanţii reale asupra unui bun, trebuie să completeze un formular de
aviz de garanţie pe suport de hârtie, ori în format electronic (document TED), şi să-l depună,
respectiv să-l transmită, unui operator/agent autorizat al Arhivei, cu plata taxei stabilite de
lege şi a tarifului corespunzător stabilit de acel operator.
Rolul Arhivei este de protejare a creditorilor care şi-au constituit garanţii reale
mobiliare înscrise la Arhivă. Inscrierea în Arhivă conferă creditorului garantat dreptul de a-şi
putea recupera creanţa prin executarea bunului adus în garanţie de debitor, înaintea
creditorilor garantaţi ale căror drepturi asupra bunului în garanţie au un rang de prioritate
inferior.
Consultarea Arhivei oferă creditorilor date exacte prin care pot evalua riscul unei
tranzacţii ce urmează a fi încheiată cu un debitor.

25
 3.7. Societatile de asigurare

Dezvoltarea pietei asigurarilor in ultimii ani, ca si nevoia acoperirii riscurilor financiare

rezultate din creditele acordate de diversele institutii de credit au determinat aparitia in oferta
asiguratorilor a unui nou produs - asigurarea de credit. Asiguratorii accepta sa acopere
riscurile de credite, ca urmare a neincasarii de catre banca a ratelor de credit de la debitorii
aflati in imposibilitate de plata.
Beneficiarii finali ai acestui tip de asigurare sunt institutiile de credit si in mod deosebit
bancile comerciale, bancile de economii (CEC) sau societatile financiare care sunt interesate
sa-si asigure capitalul imprumutat. Riscul asigurat se refera exclusiv la pierderile financiare
pe care asiguratul le-ar suferi ca urmare a incapacitatii de plata si/sau insolvabilitatii certe si
dovedite prin acte ale debitorilor sai, persoane juridice sau fizice.
In cazul creditelor acordate persoanelor fizice de catre banci, se solicita diverse tipuri
de asigurari, cele mai uzuale fiind asigurarea imobilului (in cazul creditelor ipotecare) si
asigurarea de viata a imprumutatului.
Modul de functionare a asigurarii riscului de neplata este urmatorul : Persoana fizica
imprumutata este beneficiarul politei de asigurare, pe care va fi obligata sa o cesioneze
bancii imprumutatoare. In cazul producerii evenimentului asigurat (neplata sumelor
scadente), asiguratorul va plati bancii suma asigurata, determina conform conditiilor
contractuale. In cazul in care asiguratorul, dupa ce plateste bancii, se indreapta cu o actiune
in justitie impotriva imprumutatului, acesta se poate expune la plata unor sume mai mari
decat creditul, urmand sa plateasca asiguratorului sume ce acopera capitalul, dobanda si
penalitatile de intarziere, precum si costurile de executare silita, in cele din urma.
Pe de alta parte, de la caz la caz, prima de asigurare poate acoperi numai capitalul, situatie
in care banca imprumutatoare se va putea indrepta direct impotriva imprumutatului pentru
diferenta (dobanzi, penalitati, costuri de executare). Mai mult, in cazul neplatii creditului,
imprumutatul va fi inregistrat ca „rau-platnic“ la Centrala Riscurilor Bancare, cu consecinta
imposibilitatii temporare sau permanente a contractarii de credite pe viitor.

3.8. Oficiul Registrul Comertului

Oficiul National al Registrului Comertului este o institutie publica cu personalitate

juridica, finantata integral din venituri proprii organizata in subordinea Ministerului Justitiei.
Oficiile registrului comertului teritoriale se organizeaza in subordinea Oficiului National al
Registrului Comertului si functioneaza pe langa fiecare tribunal

Functiile Oficiului National al Registrului Comertului:

• publicitate legala
• evidenta a situatiei juridice si financiare a tuturor comerciantilor
• informare economica si statistica
• informare comerciala
• simplificare a procedurilor de inregistrare si autorizare a functionarii firmelor
• informare si asistenta.

Tinerea registrului central al comertului:

• in forma dematerializata cuprinzand bazele RECOM online, cu date la zi
despre firme si bazele de istoric mentiuni
• in forma de documente cuprinzand incheierea judecatorului delegat, cererile
de inregistrare si documentele comerciantilor
o indrumarea metodologica a oficiilor registrului comertului de pe langa
tribunale, prin elaborarea de norme unitare privind modul de tinere a
registrelor comertului si de efectuare a inregistrarilor
o elaborarea normelor unitare de organizare si functionare interioara a
oficiilor registrului comertului de pe langa tribunale

26
 o proiectarea/realizarea, implementarea si intretinerea sistemului
informatic unitar al registrului comertului
o informarea statistica

Serviciul "RECOM Online" este destinat utilizatorilor interesati sa acceseze informatiile

legale despre firmele din Romania, existente in registrul comertului central, tinut in sistem
computerizat. Bancile fac parte din grupul acestor utilizatori, in vederea obtinerii de informatii
actualizate despre clientii proprii. Se pot obtine astfel informatii online despre denumirea si
coordonatele de contact ale firmei, capital social si asociati/actionari si cota de participare
detinuta, administratori, fondul de comert, filiale/sucursale ale firmei, cifra de afaceri, profit
brut.
Gestionarea exclusiv de catre Oficiul National al Registrului Comertului a bazei de
date RECOM, ofera posibilitatea actualizarii continue si permanente a informatiilor furnizate
prin serviciul "RECOM online", pe baza inregistrarilor efectuate de cele 42 Oficii ale
Registrului Comertului din tara.

3.9. Asociatia Romana a Bancilor

Asociaţia Română a Băncilor (ARB) este persoană juridică română, constituită ca

asociaţie profesională cu scop nelucrativ şi îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu
statutul său şi legile române, încadrându-se în prevederile legii privind activitatea bancară.
Asociaţia Română a Băncilor are ca obiective :
• reprezentarea şi apărarea intereselor membrilor săi
• promovarea principiilor politicii bancare în domeniile de interes general ale
membrilor
• promovarea cooperării dintre bănci, precum şi cu instituţii naţionale,
internaţionale şi asociaţii bancare din alte ţări
• perfecţionarea pregătirii profesionale a specialiştilor din sistemul bancar,
• asigurarea relaţiilor cu presa.
Asociaţia este locul în care specialiştii în domeniul bancar se întrunesc, în cadrul
comisiilor de specialitate, pentru găsirea unor soluţii comune problemelor cu care se
confruntă pe diferite segmente de activitate, aplicarea normelor şi instrucţiunilor de lucru ale
Băncii Naţionale a României, regulilor şi uzanţelor internaţionale în materie, pentru a defini o
practică unitară în ceea ce priveşte furnizarea de servicii şi produse bancare, dar şi în
relaţiile cu autoritatea de supraveghere şi organismele statului.
Prin efortul acestor specialişti, activitatea Asociaţiei se materializează în elaborarea a
numeroase propuneri pentru perfecţionarea cadrului legal în sistemul bancar, realizarea unui
dialog permanent şi o bună cooperare cu instituţii precum Banca Naţională a României,
Comisiile Buget – Finanţe - Bănci ale celor două camere ale Parlamentului, Ministerul
Finanţelor Publice, alte instituţii şi organisme interne şi internaţionale. De asemenea, pe
agenda ARB sunt incluse programe de perfecţionare în domenii de interes pentru specialiştii
din sistemul bancar, participarea la seminarii şi conferinţe interne şi internaţionale, derularea
unor proiecte comune la nivelul sistemului bancar.
Membrii ARB sunt instituţii de credit, precum şi sucursale ale unor bănci străine
prezente în România. Înfiinţată la data de 31 mai 1991, din iniţiativa a 14 bănci comerciale,
ARB numără în prezent 39 de membri.
La nivelul ARB, funcţionează mai multe comisii de specialitate al căror obiectiv
principal este de a analiza şi propune soluţii pentru rezolvarea problemelor specifice cu care
se confruntă sectorul bancar. Comisiile tehnice ARB care funcţionează cu titlu permanent
sunt:
• Comisia juridică
• Comisia specialiştilor în activitatea de decontări
• Comisia specialiştilor în probleme de fiscalitate
• Comisia specialiştilor în activitatea de creditare
• Comisia executorilor bancari

27
 • Comisia pentru noul sistem de raportări al instituţiilor de credit către Banca
Naţională a României
• Comisia de contabilitate
• Comisia pentru implementarea Noului Acord de Capital Basel II
• Comisia specialiştilor în prevenirea şi combaterea spălării banilor
• Comisia de securitate IT&C
• Comisia IT&SWIFT
• Comisia de securitate bancară
• Comisia de comunicare
• Forumul român anti – fraudă pentru operaţiuni cu carduri
• Comisia specialiştilor în activitatea de audit intern
• Comisia specialiştilor în pieţe de capital şi trezorerie
• Comisia de resurse umane
• Comisia de leasing.

3.10. Institutul Bancar Roman

Institutul Bancar Roman (IBR) are ca principal obiectiv perfecţionarea profesională,

pregătirea şi specializarea personalului bancar, în conformitate cu strategia stabilită de
Banca Naţională a României (BNR) în cooperare cu Asociaţia Română a Băncilor (ARB) şi
cu programele aprobate de Consiliul de Administraţie.

3.11. External Credit Assessment Institutions

In conformitate cu metodologia Basel II, in vederea determinării ponderilor de risc

aplicabile elementelor de activ şi celor extrabilanţiere, o instituţie de credit poate nominaliza
una sau mai multe ECAI eligibile.
Folosirea ca bază de referinţă în determinarea ponderilor de risc a rating-urilor
externe ale unei ECAI este condiţionată de acordul autorităţii de supraveghere a instituţiei
creditoare. Aceasta trebuie să aprobe utilizarea rating-urilor externe ale unei ECAI, în baza
unui proces de evaluare a metodologiei de rating a acesteia.
BNR va trebui sa recunoască rating-urile externe emise de ECAI-uri recunoscute de
alte State Membre pentru entităţile faţă de care instituţiile de credit din România
înregistrează expuneri.
Această practică, agreată la nivelul Uniunii Europene, asigură convergenţă şi evitarea
duplicării, având în vedere că o autoritate competentă dintr-un Stat Membru a parcurs întreg
procesul de recunoaştere a ECAI-ului. De asemenea are impact pozitiv asupra eficienţei
activităţii autorităţii de supraveghere în procesul de implementare a Noului Acord de Capital,
prin evitarea efortului (resurse umane şi timp) pe care l-ar depune pentru a-şi conduce
propriul proces de recunoaştere.
Totuşi, având în vedere prezenţa extrem de redusă a ECAI-urilor pe piaţa
românească, prin exercitarea acestei opţiunii se transpun în plan real considerentele din
perspectiva cărora s-a decis ca ponderile de risc pentru instituţii de credit şi corporaţii să fie
determinate pe baza rating-urilor externe.
În lipsa exercitării acestei opţiuni, dat fiind că rating-urile externe ale marilor corporaţii
(de altfel prezente într-un număr redus pentru entităţile româneşti) nu provin de la ECAI-uri
care ar face obiectul recunoaşterii de către BNR, s-ar ajunge tot la aplicarea ponderilor de
100%, ceea ce nu ar reprezenta nici un progres faţă de actualele prevederi Basel I.

O instituţie de credit, care decide utilizarea evaluărilor creditelor realizate de o ECAI

eligibilă pentru o anumită clasă de elemente, trebuie să utilizeze acele evaluări ale creditelor
în mod consecvent pentru toate expunerile aparţinând acelei clase.

28