Fişă de lucru

Clasa a IX-a
Arhaismele. Neologismele

Se numesc neologisme cuvintele împrumutate din alte limbi

sau create recent prin mijloace proprii ale limbii române.

Se numesc arhaisme (cuvinte învechite) cuvintele, expresiile

sau construcţiile foarte vechi, care nu se mai întrebuinţează de
mult în limba vorbintă.

1. Folosind un dicţionar al limbii române, stabiliţi sensurile

cuvintelor subliniate în textele următoare şi arătaţi care dintre
ele sunt arhaice (învechite) şi care sunt neologisme:

a). „În cellalt unghi era aşezat un dulap prin ale cărui sticle
se vedeau o mulţime de ciubuce de antep şi de iasomie, cu imamele
de chihlimbar limoniu, iar mai sus, pe o despărţire făcută într-
adins, se vedeau o mulţime de feligene pentru cafea, cu zarfurile
lor de argint, şi câteva chisele de dulceaţă”.
(Nicolae Filimon - Ciocoii vechi şi noi)

b). „Galbânul - [...]. Când am ajuns la marginea acelui sac, am

găsit o poporaţie foarte amestecată de galbini olandezi şi
nemţeşti, de irmilici vechi şi noi, de carboave, până şi de sfanţigi,
până şi firfirici, care cu toţii trăiau într-o armonie ce m-au adus în
mare mirare, cunoscând dihoniile care despart astăzi naţiile”.
(Vasile Alecsandri - Istoria unui galbân )
 c). „Toate cuvintele polisemantice – şi în limba română sunt
multe - au un conţinut pe care-l putem compara cu o reţea de
sinonime, pentru că multe sensuri pot fi echivalente în situaţiile
descrise la sinonimie cu un cuvânt deosebit.”

( I. Coteanu şi A. Bidu-Vrânceanu – Limba română contemporană, vol al II-lea)

2. Subliniaţi cu o linie arhaismele şi cu două linii

neologismele din textele următoare, precizând sensul fiecăruia (la
nevoie folosind un dicţionar al limbii române):

a). „Dascălul Chiosea, bătrân cu antereu de calemcheriu, la

cap cu cauc de taclit vărgat cu cearşaf alb, se plimba pe dinaintea
băieţilor înarmat c-o avrgă lungă, arzând când pe unul, când pe
altul, după cum i se părea. [...]. Apoi să fi dus sfântul pe vreunul să
nu-şi ştie lecţia, că dacă nu-l ajungea cu nuiaua, apoi scotea
imineul din picior şi-l azvârlea după dânsul [...].
De pe la alde Chiosea ieşeau dieci de vistierie şi calemgii; la
de-alde el au învăţat să scrie româneşte logofătul Greceanu,
văcăreştii, Anton Pann, Nănescu, Paris Momuleanu etc.”.
(După Ion Ghica – Şcoala acum 50 de ani)

b). „În exercitarea puterii executive, domnul era ajutat de

şase miniştri [...]. Marele-vornic (marele-logofăt în Moldova) sau
ministrul de interne, marele-vistier (ministrul de finanţe) şi
secretarul de stat (ministrul de externe) formau Sfatul
Administrativ [...].
Regulamentul organic a creat în toate oraşele câte un sfat
orăşenesc, compus din cinci membri aleşi de staroştii tuturor
corporaţiilor”.

(După Istoria României, vol al III-lea)

Dicţionar (minimal):
antép,s.n. (arh.) – varietate de vişin cu lemn
mirositor.
anteréu = anteriu, s.n. – haină lungă
purtată în trecut de boierii români şi astăzi
de preoţi.
calemcheríu,s.n. (arh.) – stofă pentru
confecţionat anteriile sau turbanele
boierilor.
carboávă, s.f. (arh.) – monedă veche
rusească de argint, în circulaţie în ţările
româneşti în secolul al XIX-lea, egală ca
valoare cu o rublă.
caúc, s.n. (arh.) – acoperământ de cap,
rotund şi înalt, confecţionat din pâslă, purtat
de boieri şi de soţiile lor.
chihlibár = chihlimbar, s.n. – produs fosil,
de obicei de culoare galbenă, folosit pentru
fabricarea unor obiecte de artă sau pentru
preparat lacurile fine.
chiséa, s.f. – vas mic de cristal(de
porţelan), în acre se ţine dulceaţa; (pop.)
pungă de păstrat tutunul.
ciubúc, s.n. (arh.) – lulea orientală cu ţeava
lungă având capul din fildeş sau chihlimbar.
feligéan, s.n. (arh.) – ceaşcă de cafea fără
toartă.
firfiríc, s.m. (arh.) – monedă mică de
argint; băncuţă.
gálben (galbân), s.m. – monedă veche de
aur.
iasomíe, s.f. – numele a doi arbuşti
ornamentali, unul cu flori albe şi parfumate,
celălalt cu flori galbene.
imameá, s.f.(arh.) – capătul ciubucului prin
care se trage fumul.
iminéi, s.m. (arh) –pantofi cu vârful ascuţit,
purtaţi de ţărani; pantofi fini de marochin,
purtaţi de boieri.
irmilic, s.m. (arh.) – monedă turcească
întrebuinţată pe vremuri şi în ţările
româneşti.
limoníu, adj. – galben ca lămâia
logofăt, s.m. ( arh.) – 1. mare demnitar în
ierarhia boierilor români în secolele trecute;
şeful cancelariei domneşti; 2. secretar,
copist într-o cancelarie; 3. vătaf.
sfánţig, s.n. (arh.) – monedă de argint (din
germ Zvanziger).
taclít, s.n. (arh.) – bucată de stofă sau de
mătase vărgată, cu acre se legau boierii la
cap sau peste mijloc, după moda turcească.
vistieríe, s.f. (arh.) – instituţie care
administra, în trecut, banii statului; localul
(încăperea) în care se păstra tezaurul public.
zarf, s.n. (arh.) – suport metalic lucrat
artistic pe care se sprijinea paharul de ceai
sau felegeanul.