EKG = e o reprezentare grafica a activitatii electrice a inimii inregistrata de electrozi de suprafata.

Activitatea electrica a celulelor cardiace: depolarizare = celulele devin incarcate (-) la exterior; repolarizare = celulele
revin la incarcare electrica (+).
Activitatea electrica sumata a mai multor celule miocardice poate fi detectata de electrozi de suprafata.
Depolarizarea este initiata de un pace-maker – la normal nodul sinusal – si ulterior preluata de alte celule miocardice;
stimulul electric e preluat si condus, de la caz la caz, de celule miocardice de lucru/ specifice de conducere; deoarece
in timpul perioadei de depolarizare ( si repolarizarii ) exista in acelasi timp, simultan, celule incarcate (-) si celule
incarcate (+), intre ele se creeaza diferente de potential de camp electric, aceste diferente pot fi detectate de electrozi
atasasti unui galvanometru.

Aparatul folosit in electrocardiografie (electrocardiograf) foloseste: electrozi externi(asezati in locuri specifice,

conventionale), un galvanometru, un sistem de transcriere grafica a modificarilor electrice.
Cand exista diferente de potential electric grafic se inregistraza o unda = o deflexiune; cand nu exista diferenta de
potential se inregistraza o linie/un segment pe asa-numita linie izoelectrica.
Inregistrarea se face pe hartie milimetrica cu o viteza de 25 mm/s →1 mm pe linia orizontala corespunde unei durate
de 0,04’’. Pe linia verticala se inscrie voltajul; aparatul e calibrat pentru: 1 mm= 0,1 mV.

Depolarizarea normala debuteaza deci din NS, se depolarizeaza treptat atriile (incepand cu AD); stimulul ajunge apoi
la NAV – care la normal e singura cale de comunicare electrica intre atrii si ventricule, apoi in facicul His, ramuri, celule
Purkinje, miocadocite ventriculare – intai zona subendocardica ulterior spre zona subepicardica.

Primele se depolarizeaza miocitele Celulele subepicardice se depolarizeaza

subendocardice ultimele

*** pace-makerul fiziologic: NS – contine celule care au capacitate de automatism = autodepolarizare; frecventa de
autodepolarizare a celulelor nodului sinusal 60 – 100/minut (= frecventa de ‘descarcare’); exista si alte celule capabile
de autodepolarizare ( celulele NAV, sistemului His-Purkinje) dar acestea au la normal frecvente de descarcare mai mici
decat NS si sunt depolarizate de stimulul care ajunge de la pace-makerul cu frecventa superioara.

Repolarizarea ventriculara debuteaza la nivelul celulelor subepicardice, deoarece au canale de potasiu care se deschid
mai repede, permitand o intrare mai rapida a K in aceste celule.

1
 Primele se repolarizeaza celulele Ultimele care devin electropozitive ( se
subepicardice repolarizeaza) sunt celulele din zona
subendocardica

Pentru explicarea aparitiei tipurilor specifice de modificari electrocardiografice se foloseste uzual teoria vectoriala.
Vectorii de camp electric sunt orientati de la (-) la (+). Inregistrarea grafica a unui vector (de obicei o rezultanta )se
face in functie de proiectia vectorului pe o axa de derivatie sub forma de unda. Marimea proiectiei (= marimea undei)
vectorului pe axa de derivatie = in functie de unghiul format de axa vectorului cu axa de derivatie.
Axelor de derivatie utilizate in EKG li se atribuie prin conventie o parte pozitiva si o parte negativa. Daca proiectia
vectorului se face pe partea pozitiva a axei de derivatie, unda inregistrata de sistemul grafic este pozitiva = deasupra
liniei izoelectrice; cand proiectia vectorului se face pe partea negativa a axei de derivatie, sistemul grafic inscrie o
deflexiune negativa (= sub linia izoelectrica).

Pentru usurarea explicatiei utilizam descrierea unor vectori rezultanti standard, enumerati in ordinea cronologica a
aparitiei lor + orientarea lor uzuala normala:
a) O rezultanta vectoriala atriala orientata de la dreapta la stanga si de sus in jos; vectori rezultanti pentru fiecare
atriu
b) Vectori de depolarizare ventriculara:
1. Un vector rezultant al depolarizarii septale orientat de la stanga la dreapta si de sus in jos(partea stanga a
septului e prima care se depolarizeaza)
2. Un vector rezultant de varf – orientat de sus in jos si de la dreapta la stanga
3. Vectori de pereti laterali : pentru peretele VD orientat spre dreapta(3), pentru VS orientat spre stanga (3’);
sunt aproximativ de sens ~ opus
4. Vector rezultant al depolarizarii bazei VS, orientat de jos in sus si spre stanga
 Rezultanta tuturor vectorilor de depolarizare ventriculara = axa electrica a inimii sau axa electrica a
complexului ventricular. Aceasta este orientata de sus in jos si de la dreapta la stanga.
c) Un vector rezultant de repolarizare ventriculara - orientat in general dinspre cavitate [endocard care se
repolarizeaza mai tarziu si ramane mai mult timp (-)] spre epicard [care se repolarizeaza mai repede, devenind
(+)], de obicei de sus in jos si de la dreapta la stanga; formeaza cu axa electrica a depolarizarii un unghi ascutit
de 15° - 40°.

Derivatiile standard folosite in EKG sunt 12: 6 frontale (= ale membrelor) si 6 ale planului orizontal (sau precordiale).

Derivatiile planului frontal – folosesc electrozi asezati pe membre = derivatii ale membrelor
Se subimpart in 2 subseturi: derivatii bipolare si derivatii unipolare ale membrelor.

Derivatiile bipolare= utilizeaza 2 electrozi cu pondere egala in explorare, situati la distanta egala de cord:
-D1 = inregistreaza diferentele de potential intre umarul drept si umarul stang; electrodul negativ plasat pe MS
(membrul superior) drept, cel pozitiv pe MS stang; axa derivatiei D1 este linia imaginara care uneste cei 2 electrozi.
-D2 = inregistreaza difeerntele de potential intre umarul drept si MI (membrul inferior)stang( pubis); electrodul (-)
peMS drept, cel (+) pe gamba stg; axa derivatiei D2 este linia imaginara care uneste cei 2 electrozi.
-D3 = inregistreaza diferentele de potential intre umarul stg si pubis (MI stg); electrodul (-) pe MS stang, cel (+) pe
gamba stg; axa derivatiei D3 este linia imaginara care uneste cei 2 electrozi.

Orice axa de derivatie bipolara inregistreaza conform polaritatii sale deflexiuni (+) si (-), mijlocul axei reprezentand
punctul zero electric; aceste derivatii inregistreaza proiectii in planul frontal ale vectorilor campului electric cardiac.

2
 D0
I
D 0 0 D
I I
I I
I
Combinarea acestor 3 axe = un sistem triaxial = Δ Einthoven ( care e echilateral).

Derivatiile unipolare ale membrelor

Intr-o derivatie unipolara un singur electrod este explorator, el fiind situat intr-un anumit punct al campului electric
pe care vrem sa-l exploram.
Al doilea electrod are contributie redusa in explorare = electrod indiferent care teoretic trebuie introdus in centrul
campului cardiac unde potentialul campului = 0.

Sistemul Wilson - creaza unui centru electric artificial ( cu potential zero) scurtcircuitand cei 3 electrozi utilizati in
derivatiile bipolare ( cu rezistente de 5000 ohmi; puntul de contact ale celor 3 cabluri = borna centrala terminala
(“central terminal”); acest sistem insa determina inregistrarea unor deflexiuni de amplitudine mica; se noteaza VR, VL,
VF

Sistemul Goldberger porneste de la sistemul Wilson dar scoate rezistenta de 5 Kohmi de pe cablul derivatiei in curs de
inregistrare sau scoate din borna centrala terminala cablul care scurtcircuiteaza derivatia respectiva = > unipolara
amplificata a membrelor; se noteaza aVR, aVL, aVF

a a
V 0 V
R L

a
Unipolara bratului drept (a)VR = plasarea electrodului explorator pe bratul drept si cel indiferent in borna centrala
terminala; axa derivatiei VR = linia imaginara care uneste umarul drept cu centrul electric cardiac, aceasta
reprezentand segmentul pozitiv al axei; prelungirea in sens opus centrului electric reprezinta segmentul negativ al
axei VR.
Unipolara bratului stang (a)VL = electrod explorator pe bratul stang, electrod indiferent in “central terminal”; axa
derivatiei VL e reprezentata de linia imaginara care uneste umarul stang cu centrul electric cardiac, aceasta
reprezentand segmentul ei pozitiv; prelungirea in sens opus centrului electric reprezinta segmentul negativ al axei VL
Unipolara MI stang (a)VF = electrod explorator pe MI stang electrod indiferent in “central terminal”; axa derivatiei VF
e reprezentata de linia imaginara care uneste piciorul stg. cu centrul electric cardiac, aceasta reprezentand segmentul
ei pozitiv; prelungirea in sens opus centrului electric reprezinta segmentul negativ al axei VF

Aceste 3 axe de derivatie ale derivatiilor unipolare formeaza un sistem triaxial in care axele se intersecteaza in centrul
electric 0, formand intre ele unghiuri de 60°.
3
Prin combinarea celor 2 sisteme triaxiale ( se transleaza dreptele sistemului Einthoven a.i. sa se intersecteze in punctul
0 electric ) se obtine un nou sistem de axe = hexaaxial, in care se formeaza unghiuri de 30° intre drepte; respectiv 3
perechi de perpendiculare: D1 cu aVF, D2 cu aVL si D3 cu aVR.

- - -
- a 1 9 6 a-
1 V 2 0 0° VD3 0°
1
5R 0 ° LI 0
8+ +
0 °
01 D D 3°
° + a +
°5 I + I 0
V sunt6numite si derivatii stangi sau laterale; DII, aVF si DIII mai sunt numite si derivatii inferioare.
1 DI si aVL
Derivatiile

Derivatiile planului orizontal = precordiale

Sunt derivatii unpolare: electrodul explorator situat in anumite puncte de pe torace, iar cel indiferent in borna centrala
terminala.

Prin conventie internationala 6 puncte toracice de fixare:

- Punctul 1 - Spatiul 4 intercostal parasternal drept
- Punctul 2 - Spatiul 4 intercostal parasternal stang
- Punctul 3 - La ½ distantei intre punctele 2 si 4
- Punctul 4 - Spatiul 5 intercostal stang pe linia medioclaviculara
- Punctul 5 - Spatiul 5 intercostal stang pe linia axilara anterioara
- Punctul 6 - Spatiul 5 intercostal stang pe linia axilara medie
La stabilirea acestor puncte s-a pornit de la o teorie a potentialelor locale dupa care punctele 1 si 2 exploreaza VD,
punctul 3 exploreaza septul interventricular, iar punctele 4 - 6 VS.
In anumite cazuri se mai pot adauga : punctul 7 – spatiul 5 intercostal stang pe linia axilara posterioara, punctul 8-
spatiul 5 intercostal stang pe verticala coborata din varful omoplatului; sau derivatii precordiale drepte cu electrozii
exploratori situati in hemitoracele drept in punctele echivalente derivatiilor din hemitoracele stang
Derivatiile precordiale se noteaza cu V + numarul punctului corespondent ( V1- corespunde punctului 1; pentru
derivatiile drepte se adauga R - ex. V3R, V4R etc.).
Axele de derivatie ale planului orizontal se intersecteaza in punctul 0 electric. Ca si pentru unipolarele membrelor, de
la punctul zero spre electrodul pozitiv este partea pozitiva a axei, iar partea opusa este partea negativa a axei.
V1 si V2 se mai numesc si precordiale drepte, iar V5 si V6 precordiale stangi.

4
5