GERONTOLOGIE, GERIATRIE

PATOLOGIA PENSIONĂRII
Pensionarea este un moment important în viaţa individului, considerat un punct terminus al
dinamusului social sau, dimpotrivă, poate marca trecerea într-o nouă etapă a vieţii, rezervată relaxării şi
tuturor activităţilor pentru care anterior nu au existat timp şi fonduri. În anumite situaţii, pensionarea
apare dintr-o necesitate, fiind datorată bolii; ea survine brusc, fără nici o pregătire, atrăgând după sine
multiple probleme de neadaptare la noul statut al individului.
Atât gerontologii, cât şi psihologii privesc pensionarea ca pe o criză psihologică, adaptarea la
noua situaţie socială depinzând de statutul socio-economic, tipul de personalitate, probleme de sănătate,
capacitatea de adaptare la nou, sprijinul familiei.
Retragerea din activitate poate agrava afecţiunile preexistente, genera altele şi, în final, poate
duce la declinul psihic al individului, motiv pentru care a şi fost denumită „boală a pensionării”. În urma
încetării activităţii profesionale, individul îşi pierde statutul socio-profesional, sentimentul de utilitate
socială, rolul în familie; fenomenul este perceput de individ ca o adevărată dramă socială, deoarece
pensionarea este asociată cu boala, cu scăderea veniturilor, singurătatea, stigmatizarea, izolarea socială şi
deteriorarea fizică şi psihică.
Cei care înainte de pensionare au avut preocupări extraprofesionale sau cei care, prin pregătirea
profesională,îşi pot continua activitatea şi după pensionare, au un echilibru mai bun şi o mai bună
adaptare la statutul de pensionar. La fel se întâmplă şi în cazul celor ce beneficiază de sprijinul familiei.
La bărbaţi, stresul pensionării este mai mare decât la femei, pe de-o parte datorită preocupărilor
casnice ale acestora, pe de altă parte, datorită unei mai bune capacităţi de dezvoltare a relaţiilor
interumane. După pensionare, femeii îi revine rolul de bunică sau se ocupă de amenajarea casei şi, adesea,
de îngrijirea rudelor bolnave.
În multe ţări, retragerea din activitatea profesională este urmată de implicarea activă în diverse
organizaţii şi asociaţii umanitare sau religioase, unde fiecare are un rol bine definit. Astfel, pensionarea nu
este văzută ca un sfârşit de drum, ci ca un nou început. Implicarea în acţiuni caritabile, ocuparea unei
funcţii în cadrul organizaţiei, oferă posibilitatea de recăpătare a statutului şi rolului social, iar impactul
psihologic al pensionării este mult diminuat.
În ţara noastră, oferta pieţei de muncă este extrem de săracă în ceea ce-i priveşte pe vârstnici şi nu
este încurajată angajarea lor după pensionare.
Deşi toate studiile arată că pensionarea este resimţită ca„începutul sfârşitului”, atunci când i se
găseşte un sens şi viitporului pensionar i se face o pregătire psihologică adecvată, momentul poate fi
depăşit cu bine. Pe plan mondial, pregătirea anterioară pensionării este insuficientă, iar impactul psihic şi
social este cel prezentat anterior. Pregătirea psihologică este esenţială. Este indispensabilă combaterea
sentimentului de inutilitate. Se va încuraja exerciţiul fizic şi intelectual, se va organiza timpul liber, se va
încuraja integrarea în activităţi comunitare, culturale, sportive, gospodăreşti.