Psihologia sănătăţii

An universitar 2017-2018
Daniela Muntele Hendreş, conf. univ. dr.,
Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi.

Anexa 2

Scala stresului perceput (Cohen 1983)

Întrebările din această scală se referă la sentimentele şi gândurile dumneavoastră în timpul ultimei luni. În
fiecare caz, veţi fi rugat să indicaţi cât de des aţi simţit sau gândit într-un anume mod. Deşi unele întrebări
sunt similare, sunt şi diferenţe între ele şi va trebui să trataţi pe fiecare separat. Cea mai buna abordare este
să răspundeţi relativ repede fără să număraţi situaţiile în care aţi simţit sau gândit în felul respectiv ci doar sa
indicaţi varianta de răspuns care vi se pare cea mai potrivită.

Pentru fiecare întrebare, alegeţi dintre următoarele variante de răspuns.

0 niciodată
1 aproape niciodată
2 uneori
3 destul de des
4 foarte des

1. Cât de des s-a întâmplat să vă simțiți deranjat de lucruri petrecute pe neaşteptate în ultima lună?
2. Cât de des s-a întâmplat să simțiți că nu puteți controla lucrurile importante din viața dumneavoastră în
ultima lună?
3. Cât de des v-aţi simţit nervos şi stresat în ultima lună?
4. Cât de des ați gestionat cu succes aspectele supărătoare de zi cu zi în ultima lună?
5. Cât de des ați făcut față cu bine la schimbări importante care au avut loc în ultima lună?
6. Cât de des ați simțit încrederea că sunteți capabil/ă să tratați corect problemele personale din ultima
lună?
7. Cât de des ați simțit că lucrurile se petrec așa cum vă doriți, în ultima lună?
8. Cât de des ați simțit că nu puteți face față la toate lucrurile pe care le-ați avut de făcut în ultima lună?
9. Cât de des ați simțit că puteți cotrola stările de nervozitate/iritare din viața dumneavoastră în ultima
lună?
10. Cât de des ați simțit în ultima lună că stăpâniți foarte bine situațiile prin care treceți?
11. Cât de des s-a întâmplat să fiţi furios din cauză că lucrurile care se petreceau erau în afara controlului
dumneavoastră, în ultima lună?
12. Cât de des s-a întâmplat în ultima lună să vă gândiţi la lucruri pe care le-aţi avut de îndeplinit?
13. Cât de des ați simțit că sunteți capabil să controlați felul în care vă petreceți timpul, în ultima lună?
14. În ultima lună, cât de des s-a întâmplat să simţiţi că dificultăţile devin atât de mari încât nu le mai puteţi
depăşi?

SURSA BIBLIOGRAFICĂ A INSTRUMENTULUI

Cohen, S., Kamarck, T., & Mermelstein, R. (1983). A global measure of perceived stress. Journal of Health
and Social Behavior, 24, 385-396.

1
Psihologia sănătăţii
An universitar 2017-2018
Daniela Muntele Hendreş, conf. univ. dr.,
Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi.

Scala de coping (Carver și colab, 1989)

Mai jos aveţi enumerate o serie de fraze care exprimă modul în care oamenii simt sau acţionează când se
simt stresaţi sau se confruntă cu o problemă gravă. Gândiţi-vă cum simţiţi şi acţionaţi dumneavoastră înşivă,
în general, în astfel de situaţii, şi alegeţi varianta care se potriveşte cel mai bine cazului dumneavoastră.

(OBSERVAŢIE: acet consemn este scris ca model, dar pentru practică poate să nu fie întotdeauna adecvat.
Participanţii la un studiu în care se constată şi evalueaza strategiile de coping trebuie de regulă dirijaţi
pentru a se gândi la acelaşi tip de agent stresor. Nu „când se simt stresaţi sau se confruntă cu o problemă
gravă”, ci „când aveţi un conflict cu partenerul de viaţă” sau „când urmază să susţineţi un examen” etc..
Important este ca răspunsurile date să fie pentru un acelaşi tip de agent stresor, altfel, diferenţele nu pot fi
atribuite numai stilului personal.
Pentru tema aplicativă, celor 4 participanți le veți spune să aleaga un eveniment stresant, cel pe care il
considera fiecare dintre ei ca find cel mai stresant dintre cele recente.Cu gândul la acel eveniment vor
alege toate răspunsurile.

Notaţi pe foaia de răspuns cifra :

1 = De obicei nu fac acest lucru
2 = Rareori fac acest lucru
3 = Fac uneori acest lucru
4 = Fac deseori acest lucru

1.Mă angajez în activităţi suplimentare care pot contribui la rezolvarea problemei.

2.Încerc să-mi formulez o strategie despre ce am de făcut.
3.Las de-o parte alte activităţi pentru a mă concentra asupra problemei.
4.Îmi impun să aştept momentul potrivit pentru a reacţiona.
5.Îi întreb pe oamenii care au trecut prin experienţe similare ce au făcut în acea situaţie.
6.Spun cuiva ce simt.
7.Caut ceva bun în ceea ce mi se întâmplă.
8.Învăţ să trăiesc cu problema mea.
9.Caut ajutorul lui Dumnezeu.
10.Sunt prost dispus şi îmi exteriorizez emoţiile.
11.Refuz să cred ce s-a întâmplat.
12.Renunţ la încercarea de a obţine ceea ce vreau.
13.Mă implic în muncă sau în alte activităţi pentru a-mi abate gândul de la problemă.
14.Îmi concentrez eforturile spre a rezolva într-un anumit fel problema.
15.Îmi fac un plan despre cum să acţionez.
16.Mă concentrez asupra situaţiei care îmi dă de furcă şi dacă e nevoie las celelalte lucruri mai în voia lor.
17.Mă ţin deoparte, nu fac nimic, până când situaţia nu o permite.
18.Încerc să caut sugestii despre ce ar fi bine să fac.
19.Încerc să obţin suport moral de la prieteni sau de la rude.
20.Încerc să privesc lucrurile printr-o lumină diferită, mai favorabilă
21.Accept că faptul s-a petrecut şi nu mai poate fi schimbat.
22.Îmi pun speranţele în Dumnezeu.
23.Îmi las sentimentele să iasă la iveală.
24.Îmi spun că nu s-a întâmplat cu adevărat.
25.Renunţ să mai lupt pentru a-mi scopurile.
26.Merg a filme, mă uit la TV ăentru a mă gândi mai puţin la problemă.
27.Prefer să visez la alte lucruri.
2
Psihologia sănătăţii
An universitar 2017-2018
Daniela Muntele Hendreş, conf. univ. dr.,
Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi.

28.Mă feresc de a fi distras de alte gânduri sau activităţi.

29.Mă asigur că nu înrăutăţesc lucrurile acţionând prea curând.
30.Mă gândesc bine la paşii pe care i-am de făcut.
31.Fac ceea ce trebuie făcut, pas cu pas.
32.Vorbesc cu cineva pentru a afla mai multe despre situaţia respectivă.
33.Îmi împărtăşesc cuiva sentimentele mele.
34.Învăţ din lucrurile care mi se întâmplă.
35.Mă obişnuiesc cu ideea că faptul s-a petrecut.
36.Încerc să găsesc liniştea în religie.
37.Mă simt foarte stresat şi îmi exprim sentimentele.
38.Mă comport ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic.
39.Consum alcool sau iau medicamente pentru a mă gândi mai puţin la problemă.
40.Acţionez direct pentru a soluţiona problema.
41.Reduc efortul pe care obişnuiam să îl depun în rezolvatrea problemelor.
42.Mă străduiesc să previn ca alte lucruri să se suprapună în eforturile mele de a trata problema.
43.Mă feresc să acţionez prea repede.
44.Vorbesc cu cineva care poate face ceva concret legat de problema mea.
45.Mă gândesc cum aş putea să mă descurc cel mai bine cu problema.
46.Caut înţelegere de la cineva.
47.Accept ca realitate faptul că s-a petrecut.
48.Încerc să mă dezvolt ca persoană, ca urmare a acestei experienţe.
49.Mă rog lui Dumnezeu mai mult ca de obicei.
50.Mă obişnuiesc cu ideea că nu pot să mă descurc cu problema şi abandonez încercările.
51.Sunt deprimat şi îmi dau seama de asta.
52.Îmi spun mie însumi : „nu poate fi adevărat”.
53. Dorm mai mult ca de obicei.

1. coping activ. Vizează acţiuni concrete care urmăresc înlăturarea stresorului sau diminuarea
efectelor lui. (1,14,31,40)
2. planificarea. Se referă la orientarea gândirii către direcţiile de acţiune şi etapele de parcurs
(2,15,30,45)
3. eliminarea activităţilor concurente. Evaluează tendinţa persoanelor de a evita distragerea
de la situaţia problematică pentru a se putea orienta şi concentra mai mult asupra soluţionării ei
(3, 16, 28, 42).
4. reţinerea de la acţiune. Măsoară opusul tendinţelor impulsive şi premature de a acţiona
atunci când situaţia nu o permite. Este o formă de coping activ în sensul focalizării pe stresor, dar,
în acelaşi timp, o strategie pasivă în aşteptarea momentului în care circumstanţele vor permite
acţiunea (4, 17, 29, 43).
5. căutarea suportului social instrumental. Este procesul prin care persoana caută la ceilaţi
sfaturi, informaţii sau ajutor material necesare în acţiunile de ameliorare a situaţiei. Este o forma
activă de coping (5, 18, 32, 44).
6. căutarea suportului social emoţional. Itemii identifică în ce măsură persoana caută suport
moral, căldură, acceptare şi înţelegere de la prieteni, rude etc. Este o formă de coping focalizată
pe emoţie. (6, 19, 33, 46).
7. reinterpretarea pozitivă. Identifică tendinţa unei persoane de a găsi beneficii chiar în situaţii
indezirabile. Adesea, acest procedeu nu are ca efect doar reducerea nivelului stresului, ci poate fi
şi punct de plecare pentru un alt gen de acţiune asupra stresorului (7, 20, 34, 48).

3
Psihologia sănătăţii
An universitar 2017-2018
Daniela Muntele Hendreş, conf. univ. dr.,
Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi.

8. acceptarea. Acest procedeu vizează fie acceptarea faptului că nu este nimic de făcut în faţa
agentului stresor, fie acceptarea existenţei agentului stresor în vederea acţionării asupra lui (8, 21,
35, 47).
9. negarea. Se referă la refuzul de a crede că stresorul există sau la acţiunile întreprinse care
ignoră stresorul ca şi cum el nu ar exista. (11, 24, 38, 52).
10. descărcarea emoţională. Măsoară tendinţa persoanei de a-şi reduce nivelul stresului prin
exprimarea emoţiilor negative (10, 23, 37, 51).
11. orientarea spre religie. Această scală evaluează măsura în care individul apelează la ajutor
de la divinitate în momente incerte sau dificile. Carver şi ceilalţi autori ai chestionarului consideră
că acest procedeu poate avea multiple funcţii: reinterpretare pozitivă, suport emoţional sau o
formă de coping activ cu un stresor (9, 22, 36, 49).
12. pasivitatea mentală. Scala identifică intensitatea strategiei de a evita confruntarea cu
problema. Pasivitatea mentală are lor prin imersia în alte activităţi, vizitarea de filme, vizitarea
prietenilor, practicarea de sporturi, somn etc. Este tendinţa contrară celei definite de procedeul
numit eliminarea activităţilor concurente (13, 26, 27, 53).
13. pasivitatea comportamentală. Măsoară reducerea efortului sau abandonarea oricărui efort
pentru atingerea scopului. Este un concept similar celui de neajutorare (12, 25, 41, 50).
14. recurgerea la alcool sau medicamente. Acest item (39) măsoară intensitatea tendinţei de a
recurge la medicaţie anxiolitică sau la alcool pentru a evita disconfortul psihic rezultat din trăirea
situaţiilor ameninţătoare.

SURSA BIBLIOGRAFICĂ A INSTRUMENTULUI

Carver, C.S., Scheier, M. Şi Weintraub, J. (1989) Assesing coping strategies: a theoretically based approach. Journal of
persoanlity and social psychology, 56, 267-283.