ORGANIZAREA COMERTULUI

Comerţul este o activitate inseparabilă a distribuţiei. Comerţul distribuie în modalităţi diferite

mărfurile: de la micul negustor la hipermagazin, de la vânzarea prin etalare la forma modernă
a merchandising -ului.

Activitatea consta în a cumpăra bunuri, servicii sau valori pentru a le vinde (după
transformare sau nu), pentru a le închiria sau ale ceda în folosinţă contra unui preţ.

TIPURI DE AGENTI ECONOMICI DIN DOMENIUL COMERŢULUI

I. După cantitatea de marfă comercializat

ANGROSIŞTI DETAILIŞTI
Cumpără mărfuri in cantităţi foarte mari Cumpără mărfuri in cantităţi mari şi în
sortiment diversificat
Vând mărfuri în cantităţi mari altor Vând mărfuri bucată cu bucată
comercianţi consumatorului final
Practică ambalarea de tip industrial Practică ambalarea de tip individual
Preţul produselor comercializate este mai mic Preţul produselor este mai mare decât preţul
decât preţul detailiştilor angrosiştilor.
Comerţul cu ridicata (comerţul de gros) reprezintă activitatea prin care se derulează
comercializarea produselor şi a serviciilor către firmele care le cumpără în scopul de a le
revinde sau a le utiliza într-o afacere. Grosistul sau angrosistul,aşa cum este denumit omul de
afaceri din domeniul comerţului cu ridicata, are o funcţie de interfaţă între producători
(fabricanţi) şi detailişti.

Angrosiştii reprezintă agenţii economici angajaţi, în primul rând, în activitatea de comerţ cu

ridicata, care cumpără în cantităţi mari şi revând în cantităţi mai mici, cu o ofertă coordonată
către clienţi reprezentând anumite instituţii şi întreprinderi, către detailişti sau uneori chiar la
alţi angrosişti mai mici.

Angrosiştii vând foarte rar direct la consumatorul final. În practică, comercianţii de gros pot fi
categorisiţi după mai multe criterii.

a. după criteriul de reprezentare pe grupe de produse:

1
- comercianţi de gros de produse alimentare, specializate (fructe, legume etc.) si/sau produse
alimentare generale;
- comerţul de gros non-alimentar (îmbrăcăminte, jucării, etc.)
- comerţul de gros industrial, specific comercializării de bunuri industriale pentru diferite
întreprinderi ( maşini, utilaje, piese de schimb etc.)

b. în funcţie de modul în care preiau mărfurile, de varietatea produselor şi serviciilor

pe care le comercializează: angrosişti independenţi, care pot fi cu servire completă, sau
angrosişti cu servire limitată.

Angrosiştii cu servire completă sunt cei care oferă o gamă completă de servicii, ca de
exemplu deţinerea de mărfuri în stoc, asigurarea de asistenţă tehnică şi consultanţă, finanţarea
achiziţiilor, livrarea de mărfuri la cumpărător etc.

Angrosiştii cu servire limitată sunt cei care oferă o anumită gamă de servicii pentru furnizorii
şi/sau beneficiarii lor.

Comerţul cu amănuntul este un domeniu care include toate activităţile în vânzarea bunurilor
şi serviciilor direct către consumatorii finali, pentru a fi folosite în scop personal şi nu în
interes de afaceri, el reprezentând veriga intermediară cea mai importantă în circuitul
comercial al produselor.

Comerţul cu amănuntul acoperă toată gama produselor ce se comercializează şi se realizează

de foarte multe organizaţii – producători, angrosişti etc.- , dar ponderea activităţii acestei
forme de distribuţie este realizată de detailişti, care prin specificul activităţii lor obţin profituri
numai prin activitatea de comercializare a produselor şi serviciilor către consumatorii finali.

Principalele formele de vânzare în comerţul cu amănuntul se realizează prin magazine, în

ultimii ani apărând şi alte forme de vânzare cu amănuntul, prin poştă, prin telefon, la
domiciliu, sau prin mijloace electronice de vânzare.

II. După natura mărfurilor comercializate

2
 Unităţi
Unităţi strict
specializate
specializate
Comercializează
Comercializează
o grupă de
o subgrupă de
mărfuri
mărfuri

AGENT
Unităţi ECONOMIC
generale
Comercializează Unităţi
un număr foarte combinate
mare de grupe de Comercializează
mărfuri 2- 3 grupe de
mărfuri înrudite
Unităţi mixte
Comercializează
mărfuri
alimentare şi
nealimentare

Caracteristici tehnice şi comerciale pe tipuri de magazine

SUPERMAGAZIN
- suprafaţa de vânzare între 400-2500 mp
- construcţia pe un singur nivel
- rotaţia rapidă a stocurilor
- o casă de marcat la 100 mp suprafaţa
de vânzare
- amplasarea, în principal, în noile
cartiere
HIPERMAGAZIN
- suprafaţa de vânzare de peste 2500 mp
- construcţia pe un singur nivel
- prezenţa tuturor raioanelor, chiar şi
a celor care practică vânzare prin
vânzători
- o casă de marcat pentru 200 mp
suprafaţa de vânzare
- amplasarea, de regulă, la periferia
oraşului

3
 MAGAZIN UNIVERSAL
- dimensiunea minimă a suprafeţei
comerciale de 250 mp
- numărul minim de 5 raioane de
vânzare a unor grupe diferite de mărfuri
- efectivul personalului de peste 175
lucrători
- amenajarea magazinului pentru a crea
imaginea de spectacol
Forme
MAGAZIN POPULAR
- suprafaţa de vânzare medie de cea.
100 mp
- gama de preţuri joase
- gama de servicii reduse
- viteza de rotaţie rapidă a stocurilor
- vânzarea produselor alimentare şi
nealimentare de cerere curentă
de vanzare
4
Vânzarea pe bază Vânzarea directă se Alegerea liberă a Vânzarea cu marje
de modele se caracterizează prin: mărfurilor de către reduse se
caracterizează prin: consumator se caracterizează prin:
caracterizează prin:
alegerea prezentarea se expunerea combină
produsului se face la domiciliul deschisă a autoservirea
face din catalog clientului mărfurilor pe şi vânzările
sau pe bază de grupe înrudite grupate de
mostre mărfuri
existenţa unor ducând la
stocul de marfă raioane cu reduceri de
este în afara vânzător preţuri
spaţiului de ambalarea
vânzare mărfurilor se
face de către
vânzător

Caracteristicile vanzarii
Vânzarea prin Vânzarea prin Autoservirea se Comerţul prin
automate se comandă directă se caracterizează prin: corespondenţă se
caracterizează prin: caracterizează prin: caracterizează prin:

servire zi şi comenzile se expunerea comanda se face

noapte primesc telefonic întregului prin telefon, fax,
sau direct sortiment de poştă,
amplasarea în produse INTERNET
zone aglomerată livrarea
mărfurilor la clientul se livrarea se face la
clientul se domiciliul serveşte singur domiciliul
serveşte singur clientului clientului

plata se face o
singură dată la
ieşire

PROCESE TEHNOLOGICE LA NIVEL DE MAGAZIN

 procese principale
- prezentarea si vanzarea marfurilor
- incasarea si eliberarea marfurilor

 procese secundare
- receptia marfurilor
- depozitarea marfurilor
- pregatirea marfurilor pentru vanzare
- circulatia ambalajelor goale
Structura funcţională a magazinului

5
Suprafaţa unui magazin se poate diviza în funcţie de mărimea şi profilul său, vechimea
clădirilor în care acestea îşi desfăşoară activitatea, modul de realizare a construcţiei (cu unul
sau mai multe niveluri), astfel :
a) sala de vânzare, în cadrul căreia are loc procesul de vânzare a mărfurilor;
b) depozitul de mărfuri, destinat păstrării mărfurilor şi continuităţii procesului
de vânzare;
c) spaţial tehnic (vestiare, grupuri sanitare, instalaţii tehnice, birouri).

O importanţă deosebită pentru organizarea magazinului o are, printre altele, forma şi mărimea
sălii de vânzare. Experienţa demonstrează că există o mare diversitate de forme ale sălii de
vânzare. Sunt preferate formele pătrate şi dreptunghiulare (cât mai apropiate de forma pătrată)
datorită condiţiilor optime de vizibilitate şi de orientare a cumpărătorilor în sala de vânzare,
de amplasarea mobilierului şi utilajelor, de stabilirea celor mai raţionale fluxuri ale
mărfurilor, personalului şi cumpărătorilor.

Sala de vânzare trebuie să aibă create condiţii de iluminare naturală care să asigure, în timpul
zilei, vizibilitate până în cele mai îndepărtate locuri, să permită studierea amănunţită a
mărfurilor expuse, precum şi distingerea fără efort, a întregii palete coloristice a mărfurilor.

SALA VANZARE DEPOZIT

Compartimente funcţionale Tipuri de magazine (unităţile)

Sala de vânzare Toate tipurile

Spaţii pentru rezerva de mărfuri Toate tipurile

Vestiare, grup sanitar Toate tipurile

Sala de expoziţie Magazine depozit de mobile si materiale de

construcţii,
Spaţii frigorifice Magazinele alimentare

Camera pentru depanare, Articole electronice, electrotehnice si electro

reglaj şi vizionare -casnice, magazine universale si generale

6
Camera de audiţii Articole electronice, instrumente muzicale,
magazine universale si generale
Camera obscură pentru Articole foto-muzicale, magazine universale şi
încărcat aparate generale
Alte dependinţe (curţi, Articole de fierărie, unelte si utilaje de uz agricol şi
platforme, rampe) gospodăresc, materiale de construcţii

Tehnologia amenajării suprafeţei de vânzare

Organizarea interioară a suprafeţei de vânzare reprezintă, într-o anumită măsură, modul de

prezentare a magazinului, “argumentul” său, maniera sa de exprimare în cadrul dialogului pe
care-l stabileşte cu clientela.

O asemenea viziune, presupune ca magazinul să fie proiectat din interior spre exterior,
începând de la punctul de vânzare (raionul).

Atât în proiectarea noilor magazine, cât şi în remodelarea celor existente, se urmăreşte, în

esenţă, crearea unei ambianţe care să promoveze în cel mai înalt grad vânzările, realizarea
unei legături optime între diferitele componente ale sistemului pe care îl formează ansanblul
suprafeţei de vânzare.

Dimensionarea raioanelor

Funcţionalitatea eficientă a magazinului este condiţionată de modul cum se va soluţiona

repartizarea suprafeţei de vânzare pe raioane, dimensionarea optimă a acestora având
consecinţe nemijlocite asupra cifrei de afaceri, ca şi asupra nivelului de servire a clienţilor.

Suprafaţa de vânzare a unui raion depinde mai multi factori, printre care :
 Volumul şi structura asortimentului de mărfuri comercializat;
 Formele de expunere şi vânzare, în interdependenţă cu tipul şi dimensiunile
mobilierului utilizat;
 Frecvenţa cererii de mărfuri a populaţiei, după sezon;
 Obiceiurile de cumpărare a populaţiei;
 Amplasarea magazinului şi particularităţile sale constructive.

Deşi, destul de dificil, se poate stabili o metodologie care să asigure alocarea orientativă pe
grupe de mărfuri, a suprafeţei de vânzare a unui magazin. O asemenea metodologie presupune
parcurgerea succesivă a următoarelor etape :
 Determinarea unui număr teoretic de referinte, pornind de la un asortiment-tip
pentru fiecare raion ;
 Determinarea stocului de etalare ;
 Stabilirea unor norme de încărcare pe mp suprafată de etalare ;
 Calcularea raportului dintre suprafaţa de etalare şi cea ocupată cu mobilier ;
 Determinarea lungimii alocate fiecărui raion.

a) Stocul de etalare din sala de vânzare

Stocul de etalare se impune a fi avut în vedere, în primul rând din necesitatea asigurării unei

7
suprafeţe minime pentru prezentarea asortimentului de mărfuri, ştiut fiind faptul că există un
raport între numărul de exponate dintr-un anumit reper şi posibilitatea realizării unui volum
optim al vânzărilor.

Se admite, astfel, că sunt necesare minim 2 sau 3 bucăti din acelaşi articol pentru ca acesta să
aibă şansa de a opri privirea unui client. Astfel spus, se poate presupune că unei creşteri a
linearului unui raion îi corespunde o creştere a volumului vânzărilor , însă această creştere
este limitată prin existenţa a două restricţii :
 Un număr minim de bucăţi dintr-o anumită referinţă care dacă nu este atins, nu
permite realizarea unei vânzări corespunzătoare ;
 Un prag de saturaţie, peste care, dacă se trece, nu se va obţine o sporire a vânzărilor.

Linearul este “lungimea de expunere” a produselor într-un magazin.

b) Norma de încărcare pe mp suprafaţă de etalare trebuie să fie rezultatul experimentărilor,

luându-se în consideraţie tipul şi dimensiunile mobilierului utilizat, caracteristicile de
prezentare comercială a mărfurilor (gabarit, ambalaj etc), formele de expunere pe mobilier.

Posibilităţile de încărcare cu mărfuri a mobilierului se află în relaţie directă cu înălţimea,

lăţimea şi adâncimea acestuia ( raft, stender etc.) cu distanţa dintre poliţe (respectiv, bare) -
elemente ce variază de la o grupă de mărfuri la alta.

c) Raportul dintre suprafaţa de etalare şi cea ocupată cu mobilier

Are în vedere înălţimea purtătorilor de mărfuri (rafturi, gondole, stendere, etc.), numărul şi
dimensiunea poliţelor, distanţele minime dintre acestea.

Se va urmări totodată :
 Asigurarea unei lungimi optime a frontului de expunere (5-10 m) ;
 Utilizarea la maximum a mobilierului de-a lungul pereţilor pe înălţimi variind între 2
şi 2,20 m ;
 Folosirea în general a unui mobilier cu 4-5 niveluri (poliţe) de expunere.

Implantarea raioanelor şi suprafaţa de vânzare a magazinului

Prin operaţiunea de implantare se urmăreşte amplasarea raioanelor, a mobilierului şi a

produselor astfel încât să se asigure prezentarea unui stoc de mărfuri echilibrat în raport cu
cerinţele clientelei, precum şi uşurarea alegerii de către cumpărători a mărfurilor expuse.

Fundamentarea implantării raioanelor implică elaborarea unui plan concret de aranjare

spaţială a suprafeţei de vânzare. Fiecare raion are importanţa şi un rol bine definit în utilizarea
cu maximum de eficienţă a suprafeţei de vânzare a magazinului. În esenţă, la elaborarea
acestui plan se are în vedere găsirea celor mai adecvate soluţii de utilizare intensive a spaţiilor
de vânzare, prin luarea în considerare a mai mulţi factori :

Factori de influenţă :
 Natura şi caracteristicile mărfurilor expuse ;
 Formele de vânzare practicate ;
 Dimensiunile şi forma suprafeţei de vânzare ;
 Obiceiurile de cumpărare şi preferinţele consumatorilor ;
 Condiţiile de aprovizionare de la furnizori ;

8
  Normativele de stoc şi viteză de circulaţie a mărfurilor .

Obiective urmărite:
 Utilizarea raţională a întregii suprafeţe disponibile ;
 Dirijarea circuitului clientului ;
 Facilitatea cumpărătorilor ;
 Reducerea circuitelor şi operaţiilor de manipulare a mărfurilor ;
 Realizarea unui nivel minim al cheltuielilor de circulaţie .

În general, scopul compartimentării pe raioane , este de a se crea un raport optim între

suprafaţa raionului şi volumul vânzărilor respective. În practică, se utilizează, în acest scop,
regula care se bazează pe observaţiile curente asupra fluxului cumpărătorilor în magazine,
potrivit cărora aceştia se opresc, în cea mai mare parte, în apropierea intrării în magazine,
evitând drumul până în partea opusă intrării. Pe baza acestor obsevaţii, regula cere ca
suprafaţa magazinului să fie împărţită în patru părţi egale : în prima pătrime din vecinătatea
intrării urmează să fie amplasate acele raioane care participă cu o cotă globală de 40% în
volumul vânzărilor, iar în celelate, în ordine, raioanele cu ponderi de 30%, 20% şi 10% .

Experienţa comercială din mai multe ţări demonstrează că anumite raioane constituie punctele
de atracţie cele mai puternice ale unui magazin : raionul de fructe şi legume din
supermagazine, al raioanelor cu articole pentru femei din magazinele universale etc.

În ceea ce priveşte “ implantarea în detaliu ”, se va urmări să se găsească amplasamente

corespunzătoare diferitelor raioane, în funcţie de frecvenţa de cumpărare a mărfurilor.

Un plan de implantare optim are ca scop localizarea produselor de cerere foarte mare într-o
asemenea variantă încât clienţii să fie atraşi de fiecare dintre ele, traversând o întreagă sală de
vânzare. Astfel., clienţii au posibilitatea de a înmagazina vizual întregul linear de prezentare,
de-a lungul căruia vor figura produsele curente şi bineinţeles, cele de impuls.

Acest mod de rezolvare presupune trei faze successive de abordare a implantării raioanelor :
 Determinarea amplasamentelor raioanelor de foarte mare atracţie, susţinută de
produsele de apel (cazul legumelor şi fructelor sau a mezelurilor într-un supermagazin
);
 Determinarea amplasamentelor mărfurilor de cerere curentă ;
 Determinarea amplasamentelor articolelor care fac obiectul cumpărăturilor de impuls.

Aşadar, amplasarea mărfurilor de cerere foarte mare sau curentă va trebui să conducă la un
drum dirijat al clientelei, pe cât posibil pe fiecare culoar de circulaţie, în timp ce produsele
care fac obiectul cumpărăturilor de impuls se amplasează în funcţie fie de o
complementaritate în utilizare, fie de viteza lor lentă de circulaţie, care poate fi accelerată
printr-o aşezare în imediata vecinătate a unui loc atractiv.

Echipamentul tehnicde prezentare şi vânzare a mărfurilor

Echipamentul tehnic pentru prezentare şi desfacere cuprinde: utilaje comerciale şi alte

materiale necesare desfăşurării activităţii comerciale.

Echipamentul comercial îndeplineşte un rol important în activitatea unui magazin, contribuind

la folosirea optimă a suprafeţei de vânzare, la etalarea unei cantităţi cât mai mari de mărfuri şi

9
la crearea condiţiilor favorabile de muncă pentru vânzători.

Raportat la cerinţele comerţului modern, se apreciază că durata de viaţă a echipamentului

comercial variază între 5 şi 10 ani, depinzând de calitatea materialului şi de frecvenţa
consumatorilor în magazin. Evident, deteriorarea constituie primul criteriu de înlocuire a
echipamentului unui magazin. Al doilea criteriu vizează funcţionalitatea echipamentului. Este
vorba de aşa-zisa “ uzură morală”, sub impactul căreia diferitele tipuri de mobilier şi utilaj nu
mai corespund unei comercializări optime a mărfurilor şi nici normelor de rentabilitate şi
productivitate ale magazinului .

Utilaje comerciale

Tipuri de Exemple Imagini

utilaje
De bază - aparate pentru încercat şi
verificat bunuri electrocasnice
- standuri de încercări
- case de marcat
- scanner, cititor optic

Suplimentare - aparate şi maşini de călcat,

fasonat, festonat, cusut, brodat,
tivit confecţii, ţesături, perdele,
covoare, mochete

Speciale pentru
sectorul
alimentar

cântar electronic maşini de tăiat, feliat maşini de ambalat

Materiale de prezentare şi desfacere

Principalele materiale: metrul, ruleta, foarfecă, umeraşe, manechine, busturi, oglindă pentru
probă, cărucioare sau coşuri pentru marfă (în magazine cu autoservire

10
foarfecă, cuter umeraş cap manechin bust cărucioare

Mobilierul de prezentare şi desfacere

Exemple de articole de mobilier pentru grupe diferite de mărfuri

Vitrină frigorifică Raft frigorific, pentru Vitrină frigorifică verticală

orizontală, cu geam frontal, lactate, mezeluri pentru băuturi răcoritoare
utilizată pentru mezeluri, (autoservire)
lactate
(vânzare clasică)

Stelaj cu vitrină Ruletă combinată Gondolă pentru etalarea Stand metalic

(stende) pentru încălţămintei
fuste,bluze, pantaloni

Vitrină pentru confecţii Stelaj cu 4 poliţe, Stelaje cu coşuri, cu poliţe înclinate

din piele, blană, rochii de pentru perete (în spate) şi gondolă (în faţă)
seară

Stelaj central Raft cu 3 poliţe Stender

Gondolă din lemn

11
Dispunerea mobilierului în magazin trebuie să asigure folosirea intensive a spaţiilor
comerciale, pe orizontală şi verticală, în vederea obţinerii unui grad optim de ocupare cu
mobilier şi respectiv de încărcare a sălii de vânzare cu mărfuri. Există o corelaţie certă între
mărimea suprafeţei de vânzare şi dimensiunile maxime ale mobilierului de prezentare.

Mobilierul dintr-un magazin trebuie să asigure:

 cea mai bună expunere a mărfurilor din
punct de vedere vizual;
 punerea în valoare a mărfurilor expuse;
 condiţii de păstrare corespunzătoare
pentru mărfurile expuse;
 accesibilitate pentru consumatori;
 facilitatea servirii.

În cadrul sălii de vânzare mobilierul trebuie aşezat (dispus) respectându-se următoarele

criterii:
 gradul de ocupare a sălii de vânzare cu mobilier să fie cuprins între 25-30%;
 aşezarea mobilierului să permită folosirea optimă a spaţiului comercial;
 să se evite aglomerările;
 să nu fie blocată circulaţia clienţilor în magazin;
 să se evite zonele ascunse, necontrolabile;
 înălţimea mobilierului din mijlocul sălii să nu
depăşească 1,65 m;
 înălţimea mobilierului aşezat de-a lungul pereţilor
poate ajunge la 220-240cm;
 lungimea rândurilor create să fie între 5-10 m;
 să asigure orientarea uşoară a clienţilor, prin
aranjarea în linie dreaptă, circulară sau semicirculară
a pieselor de mobilier;
 să ţină seama de forma de vânzare practicată.

12
Fluxurile de circulatie intr-un magazin

FLUX CUMPARATORI
FLUX MARFA
FLUX PERSONA

Fluxul clienţilor este conturat de modul cum se amplasează mobilierul comercial (rafturile,
gondolele, mesele etc.) . Mobilierul se amplaseză lângă pereţi sau în centrul sălii de vânzare şi
trebuie să delimiteze culoarele pentru circulaţie. Fluxul trebuie să fie continuu, încât să
conducă clienţii pe toate culoarele.

Este recomandat ca magazinul să aibă două uşi, ambele cu deschiderea spre stradă ; de
preferat ca pentru intrare şi iesire să existe uşi distincte, deşi la magazinele mici nu este
posibil acest lucru. Lăţimea culoarelor este de circa 2m şi ea trebuie păstrată constantă. Se
prevăd spaţii de staţionare în dreptul caselor de marcat şi a raioanelor mai solicitate.

Fluxul mărfurilor şi ambalajelor cuprinde toate circuitele conduse după anumite reguli,
precum şi staţionările dorite sau nedorite ale mărfurilor şi ambalajelor. Raţionalizarea acestui
flux presupune respectarea unor condiţii:
 reducerea numărului de circuite ale fluxurilor de mărfuri;
 ordonarea logică a diferitelor părţi componente ale fluxului;
 evitarea intersectării fluxului de mărfuri şi ambalaje cu cel al clienţilor.

13
PROCESE TEHNOLOGICE LA NIVELUL DEPOZITULUI

Îndeplinirea funcţiei de gros de către un grosist tradiţional, de către o firmă de comerţ integrat
ori asociat, pretinde derularea în depozitul comercial a unui flux tehnologic complet compus
din următoarele procese: preluare (recepţie), depozitare (stocare), livrare. Pentru orice
suprafaţă comercială care întruneşte atributele unui depozit, fluxul tehnologic se compune
din: intrare - păstrare - depozitare - stocare - vânzare - livrare.

14
Tipuri de depozite comerciale
Depozitele comerciale, în funcţie de diverse criterii, pot fi grupate în mai multe categorii :

1. După caracterul activităţii principale pe care o îndeplinesc :

 depozitele de colectare, care concentrează partizi relativ mici de mărfuri primite de la
diverşi furnizori, în vederea formării unor partizi mai mari, pentru diferiţi beneficiari ;
 depozite de repartizare, destinate acumulării mărfurilor în partizi mari, pentru a le livra
beneficiarilor în partizi mari ;
 depozite de tranzit şi transbordare, amplasate de regulă în gări şi porturi, servind
pentru păstrarea temporară şi, uneori, pentru pregătirea mărfurilor în vederea
transportării ulterioare la depozitele principale sau la diverşi beneficiari ;
 depozite pentru păstrarea sezonieră sau de lungă durată, destinate acumulării de
mărfuri într-o perioadă scurtă pentru păstrarea sezonieră (de exemplu: legume, fructe)
sau pentru păstrarea mai îndelungată (de exemplu: cartofi).

2. După gradul de specializare:

 depozite strict specializate, în care se păstrează un singur fel de marfă a cărei
caracteristică este prezenţa celui mai simplu sortiment ;
 depozite specializate, având ca obiect stocarea unei singure grupe de mărfuri
(confecţii, încălţăminte, cosmetice) ;
 depozite combinate, care asigură păstrarea a două sau trei grupe de mărfuri apropiate
prin cererea de consum a populaţiei (textile - încălţăminte, galanterie - cosmetice) ;
 depozite generale, destinate fie sectorului alimentar, fie sectorului nealimentar ;
 depozite mixte, în care se păstrează mărfuri din ambele sectoare.

3. După particularităţile constructive:

 Forma construcţiei. Depozitele având o singură incintă sau mai multe pot fi :
- construcţii deschise (depozit liber), folosite pentru mărfurile insensibile la
acţiunea factorilor de climă, fundaţia şi suprafaţa depind de mijloacele de transport
intensiv şi comercial utilizate ;
- construcţii semideschise (depozite acoperite), destinate mărfurilor ce trebuie
protejate; suprafaţa utilizată va fi limitată de înălţime şi de punctele de sprijin ;
- construcţii închise.

 Sistemul de construire. Procedeele tehnologice folosite la construire împart depozitele

în :
- construcţii din prefabricate ;
- construcţii monolit ;
- construcţii în sistem combinat.
 Materialul de construcţie. Natura materialelor folosite ca structură de bază grupează
depozitele în :
- construcţii din fier beton ;
- construcţii din cărămidă ;
- construcţii din oţel uşor ;
- construcţii din materiale metalice şi uşoare ;
- construcţii din lemn ;
- construcţii din alte materiale.
 Înălţimea. Se disting :
- depozite întinse (platformă cu înălţime maximă de 3-4metri);

15
 - depozite înalte (cu mai multe niveluri sau cu un singur nivel,dar cu o înălţime de
peste 4 metri).

 Climatizarea. În funcţie de natura şi condiţiile necesare pentru păstrarea mărfurilor,

depozitele pot fi :
- neclimatizate ;
- parţial climatizate ;
- climatizate.

 Poziţie faţă de nivelul solului. În funcţie de acest criteriu pot exista depozite :
- deasupra pământului (pe sol) ;
- sub pământ.

Ştiind că particularităţile constructive reprezintă un element esenţial, care îşi pune amprenta
asupra întregului proces tehnologic, în proiectarea unui nou depozit se recomandă :
 construirea de clădiri pe un singur nivel, asigurându-se o mare facilitate pentru
operaţiile de manipulare şi de stocare ;
 adoptarea formei rectangulare sau, ideal, pătrate, care permite cea mai mare suprafaţă
pentru un perimetru dat şi deci reduce costul construcţiei;
 alegerea, din punct de vedere arhitectural, a construcţiei de tip hangar: o construcţie
metalică lejeră, repede amortizabilă, cu excelente posibilităţi de extindere, la 10 sau 15
ani după construcţia clădirii, condiţiile de exploatare pot fi schimbate mereu, iar
prezenţa unei infrastructuri greoaie ar deveni o frână în operaţiile de modernizare ;
 reducerea numărului stâlpilor de susţinere, deoarece, prin aceasta se favorizează
stocarea pe înălţime, utilizarea eficientă a mijloacelor mecanice de manipulare,
exploatarea intensivă a spaţiului şi volumului construcţiei.

Amplasarea depozitelor de mărfuri

Criteriul de bază în amplasarea geografică a unui depozit îl reprezintă organizarea raţională a
vehiculării produselor, care să conducă la circuite cât mai scurte ale distribuţiei mărfurilor.

Asupra modalităţilor de vehiculare a mărfurilor acţionează un complex de factori legaţi

nemijlocit de participanţii la procesul de distribuţie a mărfurilor, respectiv: producătorul,
distribuitorii, transportorii, consumatorul (utilizatorul).

1.Repartizarea teritorială a producţiei bunurilor de consum influenţează, într-o mare măsură,

fluxurile de mărfuri, intensitatea şi direcţia acestora, distanţele parcurse şi normele de utilizare
a mişcării mărfurilor.

2. Repartizarea teritorială a consumului. Spre deosebire de producţie, care înregistrează un

anumit grad de concentrare teritorială, consumul se realizează în absolut toate localităţile ţării.
Însă localităţile diferă între ele prin mărime, profilul economico-social, deci cererea de bunuri
de consum manifestă deosebiri semnificative în profil teritorial.

3. Dezvoltarea şi organizarea transporturilor. Laturile principale ale activităţii de transport,

formele şi condiţiile de realizare a vehiculării mărfurilor sunt :
 Gradul de dezvoltare a reţelei de transport. O reţea de căi de comunicaţii dezvoltată
asigură deplasarea mărfurilor de la producător la consumator cu cheltuieli de transport
mai reduse ;

16
  Gradul de dotare a staţiilor CF cu terminale pentru vehicularea mecanizată a
containerelor mici (1,5 t) şi a containerelor de mare capacitate (transcontainere) ;
 Mijloacele de transport utilizate (tipul, nivelul tehnic, starea de funcţionare)
influenţează, de asemenea, viteza de deplasare, condiţiile de transport.

4. Organizarea activităţii comerciale, caracterizată prin nivelul de dezvoltare şi de

modernizare a bazei materiale, structurile organizatorice ale verigilor comerciale şi sistemul
de relaţii pe care comerţul le întreţine cu ceilalţi participanţi la procesul de distribuţie a
mărfurilor.
Acţiunea conjugată a acestor factori de influenţă condiţionează alegerea unui canal de
distribuţie sau altul şi, în cadrul acestuia găsirea amplasamentului optim al viitorului depozit,
ţinând seama de necesitatea minimizării costurilor de depozitare, concomitent cu asigurarea
următoarelor cerinţe principale :
 utilizarea celor mai scurte şi mai rapide căi de vehiculare a mărfurilor;
 respectarea principiului teritorial, prin stabilirea judicioasă a zonei de aprovizionare;
 localizarea depozitului în zona special amenajată în perimetrul fiecărui oraş (schiţele
de sistematizare teritorială prevăd o zonă distinctă destinată amplasamentelor de
depozite, de obicei în vecinătatea platformelor industriale de la periferia localităţilor,
pentru a exista posibilitatea racordării facile la arterele rutiere şi la calea ferată).

Dimensiunile depozitului
Pentru dimensionarea optimă a unui depozit de mărfuri se au în vedere următorii factori de
influenţă :
 volumul, structura şi oscilaţiile sezoniere ale rulajului anual al mărfurilor prin
depozit ;
 stocurile de mărfuri medii şi maxime, stabilite anual, pe grupe de mărfuri ;
 sistemul de păstrare a mărfurilor în depozite (stive, stelaje, vrac) ;
 nivelul de înzestrare tehnică ;
 particularităţile constructive ale unui depozit.

1. Stabilirea mărimii suprafeţei utile a unui depozit se determină pe baza numărului de palete
convenţionale necesare păstrării mărfurilor, folosind formula :

Smax
Np = q
în care :
Np - numărul de palete;
Smax - stocul maxim de păstrare în depozit;
q - încărcarea orientativă în paletă.
Smax=D × V/ Z × K
în care :
D - volumul anual al desfacerilor de mărfuri prin depozit;
V - viteza de circulaţie a mărfurilor, respectiv timpul mediu cât stă un lot de mărfuri în
depozit;
Z - numărul de zile pentru care se calculează stocul maxim (360 zile);
K - coeficientul de neuniformitate al intrărilor şi livrărilor de mărfuri (K=1,2 - 1,4).

Numărul de palete convenţionale constituie un indicator sintetic de exprimare a capacităţii

depozitelor, el stând la baza tipizării acestora.

17
În condiţiile promovării pe scară largă a paletizării, specialiştii consideră că numărul de palete
convenţionale este indicatorul cel mai potrivit pentru dimensionarea suprafeţei unui depozit.
2. Capacitatea globală a unui depozit, dimensionată prin prismaîndeplinirii funcţiilor
principale ale acestuia, este definită prin conjugarea atributelor a trei capacităţi parţiale :
 capacitatea de preluare a mărfurilor,
 capacitatea de depozitare a mărfurilor,
 capacitatea de livrare a mărfurilor.

Aceste capacităţi se măsoară prin cantitatea maximă de mărfuri ce pot fi preluate, depozitate
sau livrate într-o unitate de timp bine determinată (ore, zi) cu resursele proprii de muncă; se
exprimă în diferite unităţi de măsură: număr, m3, kg sau unităţi monetare pe unitatea de timp
aleasă.

Funcţii ale depozitelor

În proiectarea tehnologiei amenajării unui depozit trebuie să se aibă în vedere ca diferitele
operaţii şi procese de bază, necesare îndeplinirii scopului pentru care a fost creat, să se
deruleze într-o înlănţuire logică în spaţiu şi timp.

Depozitul comercial asigură înfăptuirea acestei cerinţe, prin îndeplinirea următoarelor funcţii :
 primirea produselor: descărcare, manipulare, recepţie cantitativă şi tehnică,
 depozitarea: păstrarea şi conservarea,
 comisionarea (formarea noilor loturi comandate): necesită fracţionarea,
ambalarea şi etichetarea mărfurilor,
 expediţia: încărcare, transport, gestiunea documentelor utilizate.
 procese secundare:
o primirea, receptia, restituirea ambalajelor de transport
o primirea, receptia si restituirea ambalajelor de desfacere recuperabile
o colectarea si reconditionarea containerelor si sacilor container

Din perspectiva acestor cinci funcţii, un proces tehnologic complet, la nivelul unui depozit,
prezintă următoarele trăsături :
 este un proces de producţie care a fost “împins” în sfera comerţului;
 este caracterizat printr-un grad înalt de concentrare, care asigură posibilităţi favorabile
raţionalizării prin mecanizarea şi, eventual, automatizarea activităţilor (operaţiilor) ;
 presupune înzestrarea locurilor de muncă cu echipament tehnic adecvat acelor
operaţiuni care se apropie de unele procese industriale (ambalare, sortare, instalaţii de
frig).

Proiectarea tehnologiei amenajării depozitului trebuie să aibă, ca punct de pornire,

următoarele elemente de fundamentare :
 tipul şi dimensiunile depozitului (suprafaţă, înălţime, volum) ;
 tipul şi destinaţiile spaţiilor componente ale suprafeţei alocate depozitului (depozitare,
ambalare, uscare, coacere, frig) ;
 relaţiile principale dintre diferitele suprafeţe, respectiv corespondenţa dintre fluxurile
de mărfuri, ambalaje, informaţii, mijloace de transport ;
 ordonarea funcţională a depozitului ;
 caracteristicile constructive ale depozitului şi, îndeosebi, relaţia dintre lungimea şi
lăţimea suprafeţelor.

18
Dotarea depozitului cu mobilier şi utilaje comerciale

Exploatarea raţională a volumului util al depozitelor, reducerea timpului necesar formării

comenzilor, uşurarea muncii salariaţilor presupune dotarea, pe de o parte, cu tipuri de mobilier
adecvat sistemelor de depozitare moderne, care au la bază paletizarea şi containerizarea
mărfurilor, iar pe de altă parte, cu tipuri de utilaje comerciale care să asigure mecanizarea şi
automatizarea proceselor de muncă specifice diferitelor faze ale tehnologiei
din depozite.

Tipuri de mobilier şi utilaje comerciale:

În funcţie de anumite caracteristici, dotările dintr-un depozit se clasifică în diferite grupe :

19
1. După natura lor:
 Un sistem intern de recipienţi, reprezentat de mijloace de depozitare cum sunt:
containere, rafturi, tancuri şi palete;
 Mijloacele muncii tehnice, respectiv toate mecanismele şi utilajele mecanizate şi
automatizate: instalaţii de transport, de ambalare, de sortare.

2. După funcţiile pe care le îndeplinesc şi apartenenţa lor la diferite procese tehnologice :

 Mijloace pentru depozitare: palete, recipienţi, tancuri, silozuri;
 Mijloace pentru supravegherea şi păstrarea mărfurilor: aspiratoare industriale,
mijloace de ambalare, aparate de control;
 Mijloace pentru porţionare şi condiţionare: echipamente pentru dozare, maşini de
măsurat, tăiat;
 Mijloace pentru transport şi ambalare: aparate de ridicat, aparate pentru servirea
rafturilor, palete;
 Mijloace pentru asigurarea unor servicii comerciale ca: etichetare,împachetare.

3. După locul lor în fluxul tehnologic al depozitului :

 Dotări tehnice principale: toate mijloacele de muncă ce îndeplinesc o anumită funcţie
a depozitului.
 Dotări de completare, acele mijloace ale muncii care susţin sau completează
capacitatea de funcţionare a dotărilor tehnice principale: mijloace de control,
dispozitive care asigură depozitarea (rame de susţinere, ghidare), mijloace care ajută la
transportul intern.

4. După mobilitatea lor :

 Mijloace staţionare (fixe);
 Mijloace mobile, care îşi schimbă locul.

5. După felul activităţii pe care o desfăşoară :

 Mijloace manuale;
 Mijloace de putere;
 Mijloace acţionate prin motoare cu ardere (de benzină, Diesel);
 Mijloace care utilizează energia furnizată de baterii electrice.

20
Mijloace de depozitare

Mijloacele de transport
Mijloacele de transport sunt mijloace ale muncii cu ajutorul cărora bunurile sunt deplasate
dintr-un loc în altul.
Mijloacele de transport din interiorul unui depozit se grupează, după anumite criterii, în
următoarele categorii:

 După modul de lucru :

- cu activitate continuă,

21
- cu activitate întreruptă.

 După direcţia de lucru :

- orizontal,
- vertical,
- combinaţia ambelor.

 După felul funcţionării :

- prin putere (alunecare),
- acţionare manuală,
- acţionare electrică,
- acţionare diesel şi cu benzină.

1. Mijloacele de transport cu activitate întreruptă

În cadrul unui depozit, aceste mijloace se clasifică în :
a) Aparate conduse cu mâna :
 fără instalaţie de ridicare (semiautomati-zate), cum sunt :
- lăzi,
- cărucioare,
- trotinete,
- maşină platformă.
 cu instalaţii de ridicare pe înălţimi mici.
b) Instalaţii propulsate prin motor, cu deplasare orizontală, fără şine :
 fără instalaţii de ridicare (electrocar pentru cărat, electrocar cu platformă), mecanizate
în întregime;
 cu ridicare pe înălţimi mici, în parte mecanizate;
 cu ridicare (maşină de ridicat şi stivuitoare), mecanizate total.
c) Utilaje de ridicat :
 pe înălţimi mici (mese de ridicat, mese telescopice),
 macarale.

2. Mijloace de transport cu activitate continuă - sunt denumite transportoare şi se clasifică,

din punct de vedere funcţional în :
 fixe (încorporate în construcţia depozitului),
 mobile (pot fi mutate dintr-un loc de muncă în altul, deşi în timpul funcţionării sunt
fixe).

Paleti rafturi

22
Liza electrotranspaleta traspaleta cu furca carucior

Electrocar electrostivuitor cu furca

Din punct de vedere al caracteristicilor tehnice şi constructive, transportoarele se împart în :

 transportoare cu bandă, formate dintr-o bandă întinsă între doi tamburi cilindrici,
banda poate fi netedă, zimţată sau prevăzută cu racleţi;
 transportor cu bandă netedă, executat fix sau mobil, banda se confecţionează din şipci
de lemn sau metal, montate pe lanţ;
 transportorul telescopic cu bandă, avînd banda din cauciuc sau din plăci, cu sau fără
traverse sau racleţi;
 transportor cu placă turnantă, folosit în situaţiile în care de la un transportor de bază
mărfurile trebuie dirijate spre gestiuni, ceea ce impune schimbarea direcţiei lor de
deplasare, placa turnantă poate fi o bandă plană, cu role, cu discuri sau cu bile;
 transportorul cu role ori cu discuri, cu sau fără acţionare mecanică, cele mai utilizate
transportoare cu role sunt cele gravitaţionale;
 macazul, un sector al transportorului, fixat la un capăt într-o articulaţie verticală şi
sprijinit pe celălalt capăt pe o placă, pe care pot deplasa mărfurile într-o parte sau alta;
macazul este destinat distribuirii sarcinilor (colete, lăzi, navete) de pe un transportor
cu role pe altul;
 transportorul cu discuri, destinat în principiu transportului bunurilor de uz îndelungat
(frigidere, maşini de spălat, televizoare).
 transportorul cu leagăn, folosit pentru transporturile de mărfuri între etaje fără a
necesita o transbordare a mărfurilor în punctele de legătură orizontale cu cele
verticale;

23
  transportorul suspendat monoral, construit dintr-un lanţ pe care sunt fixate, la distanţe
egale, cârlige pentru cărucioare sau suporturi pentru mărfuri (umeraşe confecţii);
lanţul de tracţiune al acestui transportor este acţionat de un motor electric şi poate fi
suspendat de plafonul depozitului sau îngropat în pardoseală, când tractează
cărucioare.

Amenajarea interioară a depozitului

Sarcinile esenţiale ale unui depozit comercial sunt :

 recepţia mărfurilor,
 controlul şi stocajul lor,
 pregătirea comenzilor, ambalarea mărfurilor şi livrarea acestora către beneficiar.

Primele două, recepţia şi stocajul, corespund circuitului primar sau circuitului de stocaj. A
treia sarcină, livrarea mărfurilor, corespunde circuitului secundar sau circuitului de sevice.

Organizarea depozitului trebuie făcută astfel încât cele două circuite să nu se suprapună

În funcţie de amplasarea principalelor zone - recepţie, depozitare,expediere există trei variante

de flux al mărfurilor într-un depozit :
 circulaţia mărfurilor în linie dreaptă, când zonele de recepţie şi expediţie sunt
paralele, fiind aşezate pe două laturi opuse ale depozitului;

24
  circulaţia mărfurilor în arc de cerc de 900, când zonele de recepţie şi expediţie sunt
amplasate perpendicular pe două laturi alăturate ale depozitului;
 circulaţia mărfurilor în arc de cerc de 1800, când zonele de recepţie sunt amplasate pe
aceeaşi latură a depozitului.

La amenajarea interioară a depozitului trebuie cunoscute următoarele elemente :

 sistemul constructiv al depozitelor: suprafaţa şi înălţime; numărul nivelelor pe care se
desfăşoară suprafaţa depozitului, dotarea cu rampe de descărcare-încărcare;
 condiţiile de depozitare determinate de specificul produselor: cerinţe speciale de
temperatură şi umiditate, necesitatea accesului pentru controlul periodic şi efectuarea
de operaţii de întreţinere a produselor în timpul depozitării, asigurarea respectării
ordinii “primul intrat - primul ieşit”;
 modul de ambalare: natura, forma geometrică şi rezistenţa mecanică la strivire a
ambalajelor de transport;
 tipul de palete folosite: simple, cu montanţi, ladă, speciale.

Modalităţile de depozitare sunt foarte largi, cu particularităţi de la un produs la altul. Dintre

diversele posibilităţi menţionăm :
 depozitarea pe rafturi (fără palete, dar în mici containere) folosite la unele produse
metalo-chimice, alimentare, medicamente, lenjerie;
 depozitarea prin stivuirea directă a unităţilor de încărcătură aflate pe paletă, întâlnită la
păstrarea unor produse livrate în saci. Înălţimea stivei depinde de: rezistenţa
ambalajului (sacului) la forţa de apăsare rezultată prin suprapunerea paletelor
încărcate, de natura şi caracteristicile produsului;
 depozitarea prin stivuirea paletelor cu montanţi sau a paletelor ladă, care înlătură
inconvenientele anterioare şi lărgeşte aria produselor apte unei asemenea păstrări;
 depozitarea pe palete simple, în rastele metalice, oferă avantajele evidenţiate la
procedeul precedent, se practică în cazul depozitării unei cantităţii mari, într-o
structură foarte diversificată;
 depozitarea pe palete simple în stelaje, specifică mărfurilor de sortiment variat, cu
număr mare de sortotipodimensiuni. În acest mod se depozitează şi alte mărfuri,
precum: mărfurile care necesită acces independent la fiecare paletă, mărfurile care nu
permit utilizarea paletei datorită gabaritului, grad redus de rezistenţă, fragilitate.
 depozitarea pe sol - produsul depozitat va fi aşezat nemijlocit pe podea şi dacă
ambalajul prin capacitatea şi stabilitatea lui, permite suprapuneri, acestea se fac până
la o anumită înălţime, corespunzătoare condiţiilor tehnice ale muncii:
- înălţimea maximă până la care pot fi preluate manual în condiţii de siguranţă
este de 1,60 m;
- înălţimea maximă de ridicare normală este de 1,40 m;
- înălţimea maximă atinsă cu o mână este de 2 m.

La formarea încărcăturii pe paletă se ţine seama de :

 înscrierea în perimetrul paletei, depăşirea suprafeţei plane a paletei atrage dificultăţi în
manipularea paletei, în fluidizarea operaţiilor;
 asigurarea stabilităţii coletelor, pachetelor, lăzilor, navetelor, sacilor care compun
unitatea de încărcătură. Ambalajul de transport se aşază, pe cât posibil, cu latura cea
mai mare paralelă cu suprafaţa plană a paletei. De asemenea, se realizează aşa-numita
ţesere-legare a ambalajului de transport, ambalajului colectiv, amplasat pe paletă într-o
anumită ordine, relaţie de susţinere reciprocă. Fiecare unitate de ambalaj este, altfel,

25
 susţinută de cel puţin alte două asemenea unităţi aflate în stratul inferior. În alte cazuri,
când o asemenea aşezare-ţesere nu este posibilă, se apelează, în mod obligatoriu, la
unul din sistemele de fixare recomandate (chingi, benzi adezive, metalice sau din fibre
plastice, folie contractabilă).

La implantarea detaliată a grupelor de mărfuri în halele de depozitare trebuie să se aibă în

vedere următoarele criterii :
- caracteristicile mărfurilor : frecvenţa de livrare, volumul, greutatea, gradul de
complementaritate a diferitelor articole;
- cerinţe tehnice : particularităţi de manipulare, de stivuire a ambalajelor colective, de dotare
cu anumite utilaje specifice.

Se evidenţiază necesitatea zonării pe orizontală a suprafeţei de depozitare, după cum urmează

 ZONA I, situată în imediata vecinătate a căilor principale de acces, este destinată
produselor care se livrează cu frecvenţă mare, în cantităţi mari;
 ZONA a IIa, localizată de o parte şi de alta a primei zone sau în adâncime faţă de
aceasta, este destinată pentru păstrarea mărfurilor livrate cu o frecvenţă şi în cantităţi
medii;
 ZONA a IIIa, amplasată în părţile periferice ale depozitului, cele mai îndepărtate de
căile de acces, este afectată păstrării mărfurilor cu circulaţie lentă sau din extrasezon.

Pentru stocurile de mărfuri din extrasezon se recomandă a se folosi, spaţiul de păstrare ce se

poate amenaja în partea superioară a secţiilor de recepţie şi expediţie, ca urmare a
posibilităţilor de valorificare a diferenţei ce se creează între cele două secţii, pe de o parte, şi
hala de păstrare, pe de altă parte.

Ambalarea

Toate produsele, în stare naturală sau manufacturate, trebuie să poată fi transportate de la

locul producerii lor până la locul utilizării, sau până la consumatorul final, în condiţii de
menţinere a calităţii şi integrităţii lor.

Ambalajul are mai multe definiţii dintre care enumerăm :

 Ambalajul este un accesoriu protector, indispensabil conservării, manipulării şi
transportului unui produs.
 Ambalajul este o artă, ştiinţă şi tehnologie în domeniul pregătirii produselor pentru
transport şi vânzare.
 Ambalajul este un sistem care însoţeşte produsul în toate fazele circulaţiei sale, de la
producător la consumator, sau numai în unele din aceste faze, îndeplinind funcţii
legate de manipularea, protejarea, conservarea şi desfacerea produsului. Sistemul
denumit ambalaj se compune în general din învelitoarea, care delimitează întregul
sistem de mediul ambiant şi mediul de ambalare, în care produsul se găseşte introdus

Conform STAS 5845/1986, AMBALAJUL reprezinta un ”mijloc (sau ansamblu de mijloace)

destinat sa cuprinda sau sa înveleasca un produs sau un ansamblu de produse, pentru a le
asigura protectia temporara din punct de vedere fizic, chimic, mecanic, biologic în scopul
mentinerii calitatii si integritatii acestora în starea de livrare, în decursul manipularii,
transportului, depozitarii si desfacerii – pâna la consumator sau pâna la expirarea termenului
de garantie

26
Ambalajul pe lângă că protejează şi conservă produsul, înlesneşte manipularea, transportul şi
depozitarea mărfurilor. Într-o economie de piaţă, cu o concurenţă acerbă, ambalajele sunt
elemente de promovare a produselor.

Calitatea produselor este influenţată de calitatea ambalajelor. Un ambalaj necorespunzător

poate conduce la deprecierea produsului, deci la scăderea calităţii.

Funcţiile ambalajelor depind în special de produsul ambalat, modul de transport, metodele de

ambalare, acestea fiind următoarele:
 funcţia de protecţie;
 funcţia de raţionalizare;
CLASIFICAREA AMBALAJELOR

 funcţia de reclamă şi promovare a vânzării;

Ambalajele goale în care au fost primite mărfurile (cutii, sticle, lăzi, etc.) se împart în:
 ambalaje goale cu obligaţia de a fi restituite (palete, recipienţi, alte feluri de
ambalaje de transport),
 ambalaje refolosibile (sticle, borcane)
 ambalaje nerestituibile, dar care pot fi valorificate.

• Ambalaje din hârtie-carton

• Ambalaje din sticla
• Ambalaje din metal
MATERIA • Ambalaje din materiale
PRIMA plastice
• Ambalaje din materiale textil
• Ambalaje din materiale complexe

MODUL DE •Ambalaje fixe

PLIERE • Ambalaje demontabile
• Ambalaje pliabile

CARACTERUL 27 • Ambalaje refolosibile

RECUPERABIL • Ambalaje nerefolosibile
Conditiile de admisibilitate ale ambalajelor:
 Sa nu fie rupte sau deformate;
 Sa nu fie deteriorate;
 Sa nu prezinte lovituri;
 Sa nu prezinte scurgeri sau alt defect care ar duce la deteriorarea calitatii

Semne de avertizare imprimate pe ambalaje

Ambalajul
trebuie Produse
pastrat într- toxice
un mediu
uscat

Amplasarea
clestilor de Produse
prindere pentru fragile
manipularea
ambalajului

Manipulare a Amplasarea
marfurilor în ambalajului de
pozitia transport departe
verticala de sursele de
caldura

Ambalaj Produse
reciclabil inflamabile

Cât priveşte preluarea de către magazin a ambalajelor refolosibile, în practică există diferite
variante de organizare a acestei operaţii:
 ambalajul gol va fi predat la casă în schimbul cumpărării altui produs,
 clientul predă sticlele primind în schimbul lor bani,

28
  predarea ambalajelor se face într-un alt loc, organizat special.

Necesarul de suprafaţă destinat depozitării ambalajelor goale depinde de:

 numărul unităţilor livrate;
 timpul de aşteptare al ambalajului gol;
 volumul ambalajelor;
 posibilităţile de stivuire a ambalajelor.

29