Zonele industriale – elemente

de patrimoniu si potential
pentru Bucuresti
BY AMALIA BALESCUAPRIL 28, 2014ARHITECTURA, ORGANIZARE SI SERVICII

Abstract
Industrializarea a inceput in a doua jumatate a sec. al XIX-lea,
desfasurandu-se ulterior lent. Acest caracter industrial a luat insa
amploare in timpul regimului comunist, fenomenul aducand dupa sine
o serie de probleme datorate unui ritm alert, fortat si irational. În
contextul actual, constructiile industriale sunt pe cale de disparitie in
tesutul urban al Bucurestiului, alcatuind o imagine ce starneste
curiozitatea, atat prin aspectul vechi cat si prin starea ridicata de
degradare in care se afla.
Acest articol işi propune să analizeze evoluţia dinamică a Bucureştiului
din perspectiva industriala, să parcurgă toate etapele evolutiei pentru
o mai bună inţelegere a mediului industrial deosebit de interesant al
acestui oraş, dar în acelaşi timp îşi propune să analizeze încercarea
dinamică, reuşită sau nereuişită, a “oraşului” în demersul de a deveni un
organism compus atât estetic cât şi funcţional.
Cuvinte cheie: Industrializare, patrimoniu, economie, istoric, diagnostic,
tactici de regenerare urbana, impact.

Introducere
Astazi fabricile vechi reprezinta elemente pe cale de disparitie, „ruine
ale momentului” (Maria Bostenaru) ce intra in alcatuirea imaginii
urbane a Bucurestiului, o combinatie de ,,mort-viu” intre ruinele
industriale,constructii infiintate inainte de 1900 si mai noi,1950-1989, ce
dau nastere unor serii de intrebari, starnind sau nu interes, reprezentand
de fiecare data altceva, in functie de mediul in care sunt
discutate/analizate. Starea lor ridicata de degradare ne opreste sa
vedem dincolo de imagine si sa le consideram elemente de potential,
pentru a le gasi o noua semnificatie in ceea ce priveste dezvoltarea
orasului. Cum au aparut aceste cladiri ce nu mai folosesc astazi la
nimic, ce a declansat aceasta stare in care se afla acum si care sunt
cele mai optime solutii cu privire la aceasta problema, sunt intrebari
puse in cadrul acestei lucrari si la care aceasta isi propune totodata sa
gaseasca raspunsuri.

Revolutia industriala

.Santierul National al Tineretului Portile de Fier. Inmanarea diplomelor

brigadierilor
Revolutia industriala a impus un nou mod de a percepe arhitectura, o
ruptura in cursul peisajelor traditionale, atat spatiul cat si personajul au
forme noi. De aceasta data i se raspunde celui care produce obiectele
industrializate, muncitorului, muncii bazate pe putere, agilitate, atentie,
disciplina, logicica productiva a fabricii. In contextul industrial,
arhitectura porneste de la semifabricat, exclude decoratia sub orice
forma, sustine excesul operei serializate, caile de acces si spatiile de
deservire. Acest stil a luat amploare mai ales in partea de est a Europei.

In Romania, industrializarea a inceput la mijlocul secolului al XIX-lea

(intarziere de aproape un secol fata de statele din Europa de Vest),
procesul desfasurandu-se ulterior lent si accelerandu-se in timpul
regimului comunist, timp in care noul statut al Romaniei s-a schimbat in
cel al unei tari industriale, acest lucru aducand dupa sine o lunga serie
de probleme. Principala cauza a acestor probleme a constituit-o chiar
ritmul alert in care aceasta industrializare a evoluat, fiind lipsita de
ratiune si cumpatare. Nevoia de o mana de lucru care sa sustina
imensul efort al industrializarii a dus la dislocarea unei mari parti a fortei
de munca, mai exact la urbanizarea fortata.
Noile constructii ce indeplineau nevoile orasenilor au reusit in 20 de ani,
prin extindere si prin impunerea unui stil arhitectural total diferit, sa
schimbe radical imaginea a cel putin 29 de orase din Romania.

Etapele definitorii ale dezvoltarii peisajului industrial romanesc se

suprapun perfect cu urmatoarele perioade: antebelica, interbelica,
comunista si postcomunista, structura in care se incadreaza fara discutii
si Bucurestiul.

Romania si implicit Bucurestiul, capata o imagine redefinita de industrie

prin prezenta furnalelor, prin lipsa decoratiei la nivelul proceselor, printr-
o arhitectura a inginerilor, in care elementele structurale au prioritate.

Dezindustrializarea
Procesul dezindustrializarii a inceput intre anii `60 -`70, fiind procesul prin
care un stat/regiune trece de la un sistem economic bazat pe industrie
la o economie a serviciilor sau a informatiei. In general acest fenomen
este specific perioadelor de tranzitie, cand se trece de la un regim
politic/economic la altul.

In Romania dezindustrializarea a avut loc dupa 1989, moment in care

regimul comunist a fost inlocuit cu cel capitalist. Evident ca acest
impact s-a resimtit si la nivelul Bucurestiului, cand diminuarea zonelor
industriale active a reprezentat alaturi de suburbanizare, aparitia
ghetourilor, cele mai importante trenduri ale dezvoltarii oraselor.

La nivel european, generatia modernistilor a incercat sa suporte

urmarile acestui proces, in cele din urma dedicandu-se in totalitate ideii
de distrugere a oricarei urme de nostalgie. Fostele situri industriale
gazduiesc astazi alte functiuni, de cele mai multe ori culturale, sociale
sau in sectorul serviciilor. Au fost initiate, de asemenea, in cadrul multor
municipalitati, proiecte ce aveau ca scop plasarea unor centre
artistice.

Gare d’Orsay din Paris

Gare d’Orsay din Paris, este exemplul unei cladiri salvate in prag de
demolare, fiind convertita in 1978 intr-un muzeu de arta impresionista,
atragand cu aproximatie 2,5 milioane de vizitatori/an.
O termocentrala dezafectata in 1982 din Londra, ce dateaza de la
inceputul secolului, a ajuns sa gazduiasca astazi Galeriile de arta
contemporana Tate Modern.

Galeriile de arta contemporana Tate Modern – Londra

Romania insa, a ratat aceasta modernitate, nu a reusit nici sa asimileze
si nici sa consume acest proiect.

Tarile din Europa de Est si Centrala , au fost grav afectate de

dezindustrializare in urma sfarsitului socialismului. Majoritatea spatiilor
industriale se afla in zone centrale sau sunt inconjurate de cartiere
rezidentiale. In momentul in care aceasta activitate a incetat, ele au
fost in cele mai bune cazuri restaurate, ori au fost folosite doar pentru
furnizarea deseurilor metalice/caramizilor, ori au cedat terenul altor
constructii.

Exceptand sectorul comercial, in Romania, economia formala a suferit

o involutie datorata numarului de lucratorilor din cadrul industriei
prelucratoare ce a scazut enorm, conform unor date referitoare la
ocuparea fortei de munca din anii 1992, 2002 si 2005, aspectul cel mai
important fiind acela ca toate localitatile, inclusiv Bucurestiul, au suferit
o pierdere severa a industriei. Intre anii 2002 si 2005, alte date afirma
cresterea economica generala, cu adaosuri scazute in zona de
prelucrare si mai crescute in cea de comert, tranzactii imobiliare,
infrastructura si constructii. O ipoteza referitoare la evolutia capitalei o
poate constitui faptul ca o parte din industrie a fost mutata in zonele
suburbane.
 Grafic 1. Ocuparea forþei de muncã pe ramuri de activitate în
Bucuresti, pentru 1992, 2002, 2005

Astfel, sectorul industrial a devenit in ultimii 20 de ani o parte periferica

in cadrul dezvoltarii capitalei. Constructiile industriale, care candva
constituiau repere ale Bucurestiului se dizolva in anonimat, intr-un ritm
alert, simtindu-se dorinta de a urma cumva modelul altor orase din
Europa ori din SUA. La noi fenomenul dezindustrializarii s-a desfasurat, le
fel ca cel al industrializarii, intr-un ritm alert, ,,impur”. Conform unui
recensamant din 2007, 1 fabrica din 5 a fost demolata total/partial si
numai una din 3 mai functiona. Astfel, intre anii 1992 si 2002, numarul
fabricilor a scazut la aproape jumatate.

Pe langa caracterul economic, dezindustrializarea mai poate fi privita si

ca un fenomen cultural, atata timp cat stimuleaza preocupari artistice,
modificari ale tesutului urban si ale cadrului social, astfel, sensurile sale
se schimbandu-se in functie de mediul in care este discutata. Pentru cei
din domeniul arhitecturii, al urbanismului, fabricile ating problema
esteticului, a functionalului, a patrimoniului. Pentru cei implicati in
domenii artistice, ruinele reprezinta o sursa de inovare, o metafora, spre
deosebire de firmele imobiliare care au asupra lor o viziune a absentei.
Diagnostic
In prezent, majoritatea spatiilor industriale sufera un tranzit accelerat,
fiind prevazute cu anunturi de inchiriere. In general aceste spatii sunt
folosite in aria industriei prelucratoare (50%) sau a serviciilor, a
comertului, transportului si comunicatiilor. Unele dintre acestea s-au
transformat in cladiri in stil nou, dar nu asa cum fusese planificat initial.

Grafic 2. Situaţia existentă şi tendinţele de evoluţie ale zonelor

industriale din Bucureşti la nivelul anului 2012
Astazi simtim o puternica tendinta de a plasa industria in zonele
periferice, de a-i gasi alt loc in afara de centrul orasului, lucru ce a dus
atat la refunctionarea anumitor spatii (in special servicii), cat si la
aparitia terenurilor virane, situri a caror functiune inca nu este decisa,
dar care adapostesc riunele industriale.
 Kombinat
Cel mai trist este faptul ca aceste constructii de otel si de beton,
prevazute cu structuri metalice fracturate, cu planuri in cadere, zac
parasite si astazi, ,,ghetoizate in urbele noastre” (Revista Kombinat), intr-
un joc de umbre si lumini, reflectate in oglinzi de apa de ploaie. Nimeni
dintre aceia ce reprezentau o parte constituenta a fabricii nu mai pare
interesat de patrimonializarea lor, nici muncitorii, pentru care industria
insemna locul muncii, nici proprietarii, pentru care reprezenta motorul
profitului. Singura clasa care ar beneficia de aceasta conservarea lor
este cea medie, a serviciilor si birocratiei, care vad astazi, intr-o maniera
educata, esenta fabricii ca o metafora a trecutului, materializata in
volume apasatoare dar fermecatoare prin autenticitatea lor.

Ca ne place sau nu, aceasta imagine a irecuperabilului, aceste bucati

de trecut pe langa care trecem nestiutori, nepasatori, neatenti, pe
care mitul industrializarii, filtrat de regimul comunist, le-a lasat, fac parte
astazi, alaturi de casele boieresti din Oltenia si Muntenia si de
manastirile din Moldova, din patrimoniul tarii. Ruinele industriale, lipsite
de ornamente, oglindesc un trecut al omului obisnuit, o perioada de
tranzitie, putand fi considerate obiecte ale istoriei, spre deosebire de
monumentele arhitecturale. Ele nu pot avea niciodata valoarea de
monument, insa cea de patrimoniu este evidenta. Aceste ruine
industriale pot naste oricand analize care sa aiba la baza
reincorporarea, reagregarea si insertia lor. Este bine stiut faptul ca
majoritatea obectelor ce isi pierd functiunea initiala, isi gasesc o altfel
de valoare, mai ales estetica, prin reinterpretare si decupaje si este
foarte probabil ca aceste ramasite industriale sa reprezinte elemente
de potential, din care sa se poate naste o noua abordare a mediului
edificat.
 Kombinat
Prin suprafetele sale intinse, prevazute cu deschidere si lumina, cladirea
industriala reprezinta prin esenta un capital dar si o imagine monotona
si dezumanizanta, datorata principalelor caracteristici: elementele
structurale dominante si „lipsa scarii umane”(Tarbujaru D.). Are insa o
calitate rara si de o mare importanta: flexibilitatea utilizarii. In cazul
constructiilor industriale este vorba atat de conservare cat si de
conversie, acest proiect ghidandu-se in special dupa parametrii
functionali.

Principalele linii ce trebuie trasate in vederea reabilitarii acestor spatii

sunt:

 analiza siturilor,
 identificarea, definirea, rrevitalizarea fragmentelor valoroase,
 conectarea acestora la timpul prezent.
Zonele industriale analizate si propuse pentru revitalizare:

[tab name=”Uzinele Malaxa / Faur”]

Localizat in partea de est a Bucurestiului, in cartierul 23 August, situl pe

care sunt amplasate aceste constructii industriale este delimitat de 2
bulevarde importante: Basarabia in partea de nord si 1 Decembrie in
partea de sud. Acest ansamblu de 90ha a fost fondat in 1921 de catre
Nicolae Malaxa (de unde si fosta denumire) si a reprezentat locul
fabricarii unora dintre cele mai bune motoare ale industriei romanesti:
locomotive cu aburi, trenuri, locomotive hidraulice diesel, vagoane
cisterna s.a.
Atat cadrul natural (spatii verzi variate si alei), cat si accesibilitatea
buna (accesul la Dunare prin Portul Oltenita dar si legatura cu centrul
istoric al orasului – statia terminus Bucuresti-Titan) reprezinta elemente
de mare potential ale sitului contribuind la cresterea interesului pentru
valorificarea sa.

Din punct de vedere arhitectural, ansamblul, conceput de arhitectul

Horia Creanga, apartine stilului modernist si este prevazut cu un acces
monumental, ce face trimiteri la stilul ArtDeco. Iluminarea este
asigurata de geamuri vitrate, de mari proportii, care, alaturi de ritmul
pilonilor de caramida sporesc verticalitatea imaginii.

Din punct de vedere functional, ansamblul este in parte activ,

gazduind inca sectorul industrial, dar si servicii, chiar si locuire. Cu toate
acestea se creaza incompatibilitati functionale mari la nivel de
vecinatati, intre spatiile industriale si functiunea ce inconjoara intreaga
zona, locuirea.

Atat starea de degradare a cladirilor, activitatile ce se desfasoara in

zona, directia de dezvoltare a circulatiilor, a populatiei, cat si igiena
locului, au contribuit la transformarea acestui spatiu intr-unul cu un grad
mare de poluare. Se simte nivelul scazut al calitatii mediului specific
zonei, datorat si lipsei de interes fata de acesta, manifestat inclusiv de
cei ce locuiesc aici.

[/tab]
[tab name=”Ansamblul industrial Industriilor-Preciziei”]

A doua zonă, ce face obiectul studiului de caz este ansamblul industrial

situat in partea de vest a Bucurestiului, delimitat de Bd. Timișoarei in
partea de sud, Depoul Militari si Strada Preciziei in nord, Centura
București in partea de vest, iar in partea de est de strada Valea
Cascadelor.
Ansamblul Industiilor-Preciziei este alcătuit din numeroase construcții
parazit ce deservesc vecinătățiile la nivel de servicii precum depozite,
sedii tipografii, ateliere de reparații sau desfacere diferite echipamente,
obiecte, etc.

In figura de mai sus se observa faptul ca intre ansamblul industrial de

mari proportii si locuirea care se desfasoara la est de aceasta se creaza
incompatibilitati functionale. Calitatea mediului este de aceasta data
mult mai scazuta, datorandu-se atat acestor incompatibilitati cat si
starii avansate de degradare a cladirilor in care se desfasoara locuirea
sau care sunt lipsite de orice activitate.

Atat mediul cat si faptul ca se afla in partea periferica a Bucurestiului

au dus la numarul extrem de scazut al populatiei dar si la subutilizarea
ei.

Este evident ca in cazul in care nu se vor lua masuri pentru cresterea

interesului in ceea ce priveste aceasta fosta zona industriala, ea va
ramane dedicata strict activitatilor care se mai desfasoara inca in
prezent.

[/tab]
[tab name=”Zona Basarab-Orhideea”]

A treia zona, propusă spre revitalizare urbană este reprezentată de

secvența Griviței-Orhideea. Deși, în cazul Grivița-Orhideea procesul de
dezvoltarea și regenerare își face simțită prezența pe segmentul
Orhideea în deosebi, zona Grivița Locomotive ar putea deveni parte
conexă prin reconversia unor imobile și inserția anumitor spatii specifice
menite să revigoreze comunitățile.

[/tab]
[end_tabset]

BIBLIOGRAFIE
1. Ioan A., Otoiu A.N., Chelcea L., Simion G. (2007), Kombinat. Ruine
industriale ale epocii de aur, Bucuresti, Igloo, Bucuresti
2. Valentin Maier (2009), Industrializarea Romaniei >> Sursa online
3. Mirea D. (2012), Metode de evaluare a efectelor reconversiei
peisajului industrial în starea mediului municipiului Bucureşti-Rezumatul
tezei de doctorat, Bucuresti
4. Radulescu I. (2003), Studiu de reconversie a uzinelor “Faur” (fostele
uzine Malaxa) din Bucureşti în parc industrial, în cadrul noului plan de
urbanism, Bucuresti >> Sursa online
5. Chelcea L. (2009), O antropologie a dezindustrializarii, Urbanismul2009
(3septembrie): 70-75.
6. Andrei R. (2013), Argumente pentru conversia cladirilor industriale,
Arhitectura2013 (Nr.4): 130-133
7. Chelcea L. (2008), Bucureştiul postindustrial. Memorie,
dezindustrializare şi regenerare urbană, Bucuresti, Editura Polirom,
Bucureşti
8. Bostenaru M. (2011), Destruction: The Impact of Catastrophic Events
on Architecture. Safeguarding the Memory of Ruins by Photography, e-
conservation2011( Nr. 20 ) 67-81.
9. Zachi A. (2004), Culoare si ironie, Arhitext2004 (5mai) 59-61.
10. Tarbujaru D. (2008), Conversia constructiilor industriale, Revista
Constructiilor2008 (37mai): 110-111
11. Poenaru F., Guga St., Troc G., Petrovici N., Buier N., (2009),
Regenerare urbana si spatii industriale
https://www.artaurbana.ro/zonele-industriale-elemente-de-patrimoniu-si-potential-pentru-
bucuresti/