Cultura de masa, atit de fidela fata de factual, absoarbe continutul de adevar si se epuizeaza in

material, dar singurul material de care mai dispune este ea insasi. De aici rezulta toate filmele despre
cariere si filmele muzicale, precum si biografiile artistilor.

-Autoreflectarea a fost promovata prin tehnica filmului sonor, care a introdus melodia ce
insoteste actiunea de o maniera factuala, transformind cintaretii in eroi care isi pierd vocea si si-o regasesc
dupa aceea. Insa adevaratul motiv pentru existenta autoreflectarii este ca azi realitatea in aspectele ei
decisive se sustrage prezentarii in imagini estetice. Monopolul ia arta peste picior. Individuarea sensibila a
operei, la care cultura de masa nu poate renunta, tocmai pentru a-si putea indeplini in mod profitabil
functia complementara in societatea standardizata, contrazice caracterul abstract si monotonia la care s-a
atrofiat lumea. Chiar si atunci cind un film infatiseaza doar un destin individual, fie si dintr-un punct de
vedere cit se poate de critic, el se afla deja sub influenta ideologiei.

Autoreflectarea culturii aduce cu ea nivelarea. Fiecare produs se raporteaza la lucruri deja

preformate si este supus inca o data mecanismului ajustarii, spre care totul tinde oricum, in pofida
intereselor sale. Orice produs care vrea sa aiba trecere trebuie intotdeauna sa fie deja verificat, manipulat,
aprobat de sute de mii de oameni, pentru ca abia asa cineva sa-l gaseasca pe placul sau.

Culturii de masa nu i se poate reprosa contradictia intrinseca, factualitatea (la fel de putin ca
nonfactualitatea), ci concilierea care ii interzice sa-si desfasoare contradictia cu adevarul ei. Factualitatea
ei nu este aceea a necesitatii imanente a tuturor momentelor in imagine, ci mirajul unui stil de viata si al
unei atitudini exacte. Nonfactualitatea ei nu declara razboi mersului curent al lucrurilor, ci foloseste
schemele invechite de exprimare ale acestuia, fictiunea insufletirii, convenus-ul umanitatii ca materie
prima. Ceea ce e factual practic slujeste din capul locului rapiditatii si preciziei informatiei, care e
transmisa consumatorilor conditionati. Spiritul decazut la bunurile culturale pretinde ca acestea sa nu fie
resimtite drept esentiale, ci consumatorul sa fie apt a se legitima prin ele drept cultivat. Transmiterea
Simfoniei a noua la ocazii festive, cu mare tam-tam, comentata si autodeclarata eveniment istoric, ajunge
sa instruiasca ascultatorul mai mult asupra desfasurarii evenimentului si asupra fortelor care pun totul in
scena, decit sa il faca sa participe la lucrul insusi. Obiceiul comentatorilor muzicali, de a vorbi mai mult
de contextul aparitiei operelor decit despre caracterul intrinsec al acestora, este de la bun inceput adaptat
la asta. Se dau informatii despre cultura de masa insasi. Experienta artei e depreciata la cuvinte de
apreciere. Consumatorii sint opriti din drum pentru a o recunoaste. Bunul cultural se prezinta ca produsul
finit care a ajuns si vrea sa fie identificat. Prezenta universala a caracterului informativ este semnul
instrainarii dintre consumator si inevitabilul produs care urmeaza. Consumatorul este trimis la informatie,
unde experienta sa nu este suficienta, iar sistemul il antreneaza, sub pedeapa pierderii de prestigiu, sa se
remarce drept unul informat si sa se dea batut dinaintea intortocheatei experiente. Cultura de masa a
devenit intr-adevar o singulara expozitie, asa se simte oricine nimereste inauntru, insingurat in ea precum
strainul intr-ale artei pe terenul unei expozitii. Informatia intra in scena: expozitia nesfirsita este totodata
un nesfirsit birou de informatii, care i se baga vizitatorului neputincios in suflet, il aprovizioneaza cu
fluturasi, pliante si retete de la radio si il cruta pe fiecare de blamul de a aparea in ochii tuturor celorlalti
drept la fel de prost. Cultura de masa e propria antena de emisie. Milioanele de oameni apartinind claselor
de jos, care au fost tinuti mai devreme departe de bunurile culturale si sint prinsi acum in plasa ei, ofera
pretextul ideal pentru trecerea la informative

Decaderea imaginii estetice este ceruta mai ales de informatie. Chiar si filmul [artistic] devine
news reel, o prelungire a propriului publicity: se afla de aici cum arata Lana Turner in sweater, cum
functioneaza noua metoda de filmare a lui Orson Welles sau daca sunetul FM este chiar diferit de cel al
radioului vechi. Tipul acela de spectator la concert, care nu aude altceva [decit muzica], de pilda ca pianul
s-ar fi dezacordat, a fost transformat, in calitate de cumparator direct si indirect al inovatiilor pe care
monopolul i le incredinteaza necontenit, in obiectul ideal al valorilor culturale, cu care se aseamana.
Produsele sint cu atit mai decente cu cit se marturisesc mai deschis a fi informatie; ele devin insuportabile
daca denunta informatia drept ceea ce le intuneca prin supraluminare, drept modelare. Pag 7 ,8

Pot fi diferentiate trei niveluri ale dominatiei asupra nevoilor: reclama, informatia, ordinul. Prin
omniprezenta aducere la cunostinta, cultura de masa reuneste aceste niveluri.