1.

Arii/regiuni turistice din Romania: enumerate si caracterizati doua dintre ele(exceptie

Bucovina)
Regiuni turistice:

MUNTENIA - OLTENIA - BANAT

Călimăneşti, Delta Dunării, Herculane, Munţii Parâng, Olăneşti, Munţii Semenic,
Voineasa.

MOLDOVA - BUCOVINA
C-lung Moldovenesc, Durău, Frasin, Frumosu, Gura Humorului, Poiana Negri, Pojorâta,
Slănic Moldova, Vatra Dornei, Voroneţ.
VALEA PRAHOVEI - BRASOV - BRAN
Azuga, Bran - Moieciu - Râşnov - Şirnea, Cheia, Buşteni - Sinaia - Predeal, Poiana
Braşov.

TRANSILVANIA - BIHOR - MARAMURES

Borsec, Covasna, Felix, Geoagiu, Lacu Rosu, Maramureş (Borşa, Mogoşa, Şuior), Munţii
Apuseni (Albac, Horea, Ighiu, Lupşa, Stâna de Vale), Munţii Făgăraş - Sâmbata de Sus, Zona
Sibiului (Bazna, Gura Râului, Ocna Sibiului, Păltiniş, Sighişoara), Tuşnad.

A. Depresiunea Maramures
Judetul Maramures este situat in nordul Romaniei la granita cu Ucraina fiind suprapus
grupei nordice aCarpatilor Orientali si Depresiunii Maramures. Este limitat de judetele Cluj,
Bistrita Nasaud, Salaj (sud),Suceava (est), Satu Mare (vest) respectiv de granita cu Ucraina in
nord. Intre aceste limite are o suprafata de 6304 kmp (2,64% din teritoriul Romaniei) si 532000
locuitori.
Principalele orase din judetul Maramures sunt: Baia Mare (resedinta de judet), Baia
Sprie, Borsa, Cavnic, Seini, Sighetul Marmatiei, Targu Lapus, Viseu de Sus
Relieful este predominant muntos reprezentat de lantul vulcanic al grupei nordice
al Carpatilor Orientali si anume muntii Oas, Gutai si Tibles (Vf. Tibles - 1839 m) si lantul
cristalin format din Muntii Maramuresului (Vf. Farcau - 1957 m, Vf. Toroiaga - 1930 m)
si Muntii Rodnei (Vf. Pietrosu Mare - 2303 m, Vf. Ineu - 2279 m). Aceste doua lanturi
muntoase (cel vulcanic si cel cristalin) inconjoara marea depresiune a Maramuresului. Pe
teritoriul judetului Maramures mai sunt prezente si o serie de dealuri si podisuri (Dealurile
Codrului, Dealurile Chioarului) ce apartin fie de Subcarpatii Transilvaneni fie dePodisul
Transilvaniei.
 Maramures, parte a Romaniei care se mai supune inca unor legi arhaice, este una din
zonele cele mai vizitate din Romania.
Zona Maramuresului are o atat de bogata oferta turistica, incat singurul lucru care nu este
disponibil in limitele acesteia este marea. In rest, regiunea acopera totul, de la excursii pe munte
si sporturi extreme la turism cultural si religios.

In continuare va vom prezenta principalele atractii turisitice din Maramures:

Bisericile din lemn

Bisericile din Lemn din Maramures sint exemple remarcabile de arhitectura ortodoxa
foarte bine conservata cu influente ortodoxe si gotice.
Sunt expresii exceptionale ale mostenirii culturale ale acestei minunate arii muntoase din
nordul Romaniei si din acest motiv 8 din aceste biserici au fost incluse in Patrimoniul Mondial
Al UNESCO in 1999.

Cele mai cunoscute biserici:

Mânastirea Bârsana, Mânastirea Rohia, Mânastirea Budesti

Valea Vaser si Mocanita

Construită după Primul Război Mondial doar pentru a transporta lemnul, Mocăniţa încă
este folosită – în mod surprinzător – în scopul original. În zilele noastre, în ciuda vârstei sale
înaintate, locomotivei cu aburi i s-a mai dat o sarcină: aceea de a transporta turiştii.

Sapanta – Cimitirul Vesel

Faimos pentru crucile mormintelor viu colorate, picturile naive reprezentând scene din
viața și ocupația persoanelor înhumate. Pe unele cruci există chiar versuri în care sunt amintite,
deseori cu nuanțe umoristice, persoanele respective.

Muntii Maramuresului
Situaţi la est de râul Vişeu şi în partea nord-estică a Ţării Maramureşului, Munţii
Maramureşului fac parte din Munţii Carpaţi şi sunt formaţi doar dintr-un şir principal, care
merge dinspre nord-vest spre sud-est.
Aceştia formează o barieră naturală între Maramureş şi Bucovina, la est, şi se extind
departe, în Ucraina. Aceştia au aproape 100 km lungime, cu o suprafaţă totală de aproape 1,500
km pătraţi. Cel mai înalt vârf este Vârful Farcău (1,957m).
Valea raului Tisa
Sighetu Marmaţiei
Inima Ţării Maramureşului este cu siguranţă Sighetu Marmaţiei, cunoscută local sub
numele de Sighet. Oraşul se află chiar lângă graniţa cu Ucraina, la confluenţa râurilor Iza şi Tisa.
Printre principalele atracţii din Sighet, se află Muzeul Maramureşului Sighetu Marmaţiei,
Muzeul Etnografic, Muzeul de Istorie şi Arheologie şi Muzeul de Ştiinţe Naturale. Merită
vizitate şi Casa Memorială a lui Elie Wiesel – Muzeul Comunităţii Evreieşti.

B.Valea Prahovei
Una dintre regiunile turistice cele mai renumite din Muntii Carpati, Valea Prahovei este
situata in partea de sud-est a Romaniei, in mijlocul Munteniei, in bazinul superior si mijlociu a
raului Prahova si o parte a bazinului Ialomitei.
Ea se invecineaza cu judetele Ialomita (in sud), Brasov (nord), Dambovita (vest), Buzau
(est).

Refieful variat, contine in proportii egale munti, dealuri si campii. Valea Prahovei isi are
punctul de origine sub Piatra Mare, formand intre Predeal si Campina unul dintre cele mai
impresionante defilee din Romania, lucru accentuat de abruptul stancos al Bucegilor, cu o
diferenta de nivel fata de Valea Prahovei de peste 1000 m.
De-a lungul acestei vai sunt situate statiunile Breaza, Sinaia, Busteni si Azuga, toate
potrivite pentru sporturile de iarna sau pentru excursiile montane din celelate sezoane.
Sinaia, supranumita si "Perla Carpatilor", dispune de un patrimoniu cultural si istoric
deosebit, printre reperele turistice importante enumerand castelul Peles, Pelisor si Foisor,
Manastirea Sinaia, casele memoriale George Enescu, Nicolae Iorga, Anastasie Simu si Cezar
Petrescu.
Sinaia este o statiune atat de vara cat si de iarna, Cota 1400 putand fi punct de start in
drumetii sau punct de plecare pentru partiile de ski.
Predeal este o alta bine cunoscuta statiune de pe Valea Prahovei, foarte mult cautata de
catre turistii care doresc practicarea sporturilor de iarna. Punctele de atractie ale statiunii sunt
partiile de schi cu grade diferite de dificultate, traseele montane marcate pentru turism, traseele
ATV realizate in ultimii ani, telescaunul si teleschiurile, precum si marea diversitate de localuri
specializate in arta culinara romaneasca si internationala.
 Busteni sau "Poarta Bucegilor" este cea de-a treia mare statiune a Vaii Prahovei,
alaturi de Sinaia si Predeal. Pe langa partiile de care dispune pentru practicarea sporturilor de
iarna, statiunea ofera si obiective turistice culturale, cum ar fi Castelul Cantacuzino, construit in
anul 1910, Biserica Domneasca (1889), sau impresionanta Cruce a Eroilor Neamului.
La toate acestea se adauga masivul Bucegi cu numeroasele sale trasee de hiking si
alpinism, cuprinzand cel mai inalt perete vertical din tara (aprox. 400 metri). Amintim
monumentele naturale: Cascada Urlatoarea, Babele, Sfinxul, Grupul Batranilor.

2.Biomurile din zona din zona intertropicala

1. Zona calda

Aceasta zona biogeografica este corespunzatoare zonei climatice calde si cuprinde biom
urile de padure, savana si desert.

1.1. Padurea ecuatoriala se deosebeste de celelalte paduri prin marea densitate de plant
e si prin etajarea sa in functie de inaltimea arborilor:

Etajele sunt:

· primul etaj:

- are arbori mici (10m)

· al doilea etaj:

- are arbori de 30 m inaltime, a caror coroana formeaza o bolta continua

· al treilea etaj

- are arbori de 40-60 m inaltime

In padurea ecuatoriala cresc numeroase animale: maimute (urangutanul, cercopitecul, go

rila etc.), serpi, soparle, pasari viu colorate,furnici, tantari si paianjeni uriasi, elefanti, rinoceri, hi
popotami, si jaguari (traiesc la marginea padurii).

1.2. Padurile musonice

 intr-un an sunt 2 anotimpuri, unul ploios, iar unul secetos

 in anotimpul secetos, majoritatea arborilor isi pierd frunzele
 arborii sunt: abanosul, teckul, santalul, palmierul.
  animale: maimute, elefanti, tigri, pantere, serpi, soparle, veverite zburatoare si diferite sp
ecii de pasari.

1.3. Savana

 are 2 anotimpuri (unul ploios, altul secetos).

 vegetatia rezista la ambele anotimpuri.
 arborii sunt rari.
 din cauza marii uscaciuni savana ia foc.
 animalele sunt: iebivoare (antilope, zebre, girafe, elefantul etc.) si carnivore
(pantera,tigrul, hiena etc.)

1.4. Deseturile

aceastea sunt cele mai uscate locuri de pe Pamant

putinele plante cresc sub forma de tufisuri

in deserturile americane cresc cactusi, iar in cele australiene eucalipti

animalele sunt: serpii si soparlele, iepurele cu coada neagra, sobolanul cangur,coiotul

, vulpea cu urechi lungi, sarpele cu clopotei si diverse speci de pasari.

2. Zona temperata

Aceste zone ii sunt proprii biomurile de padure si de vegetatie ierboasa.

2.1. Vegetatia mediteraneana

- regiunile sunt cuprinse intre 30°- 40° latitudine nordica si sudica

- pe locul padurilor defrisate s-a dezvoltat o vegetatie de tufisuri foarte dese

- in Europa acestea se numes maquis, iar in America chaparral

2.2. Padurile de foioase

- se gasesc in partea climei temperate umede

- arborii padurilor de foioase sunt: stejarul, fagul, mesteacanul, ulmul, artarul, frasinul etc.
- animale: lupul, vulpea, caprioara, mistretul, jderul, veverita, pisica salbatica, sturzul, mierla,
cucul, gaia, pitigoiul, sticletele etc.

2.3. Padurile de conifere

- sunt doar in emisfera nordica, dincolo de paralela 55°

- conifere: bradul, molidul, pinul, laricele etc. (acestea nu-si pierd frunzele toamna)

2.4. Stepa si preeria

- are veri caldurase si foarte secetoase, iar ierni geroase

- vegetatie: ierburi marunte (care se usuca in timpul verii), arborii lipsesc

- animale si pasari: iepuri, harciog, popandau, nevastuica (rozatoare), lupul de preerie, vulpea
de stepa si dihorul (carnivore), prepelita, potarnichea, cocorul mic, soimul de stepa, vulturul de
stepa, uliul si cucuveaua

3. Zona rece: zona biogeografica rece se suprapune cu clima polara si sub polara.

3.1. Tundra
- formata din plante mici: muschi, licheni, ierburi marunte, arbusti
- animale si pasari: boul moscat, renul, iepurele polar, vulpea polara, nevastuica, ursul alb,
potarnichea alba, ratele si gastele polare etc.

3.2. Deserturile reci

- iarna e foarte aspra si dureaza tot anul
- vegetatie: muschi, licheni si alge
- animale si pasari: gastele polare, randunica-de-mare, focile, morsele si ursul polar

3. Fenomenul urban din România. Clasificarea oraşelor după origine

In România, in prima etapă a comunismului, trăsăturile principale ale familiei moderne se
conturează:dimensiunea redusă, scăderea numărului de copii, iar pe plan social, au loc rupturi de
amploare: colectivizare forțată, migrația sat – oraș care rupe legăturile sociale atât de puternice in
trecut in mediul rural, impunerea anumitor ideologii, industrializarea agresiva si rapida. Un
factor de maximă importanţă pentru configuraţia trecută şi viitoare a resurselor umane din
mediul rural, migraţia (mai ales sat – oraş) a cunoscut mari oscilaţii în ultimele patru decenii.
Deplasarea populaţiei rurale către oraşe a fost un proces socio-economic obiectiv, observat în
mai toate ţările lumii şi care a determinat creşterea gradului de urbanizare a fiecărei ţări, în
concordanţă cu nivelul de dezvoltare generală.
Migraţia populaţiei rurale către oraşe şi consecinţele acestei migraţii asupra structurii pe sexe şi
vârste a populaţiei rămasă să trăiască şi să muncească la sate sunt procese caracteristice spaţiului
rural românesc. Densificarea căilor de comunicație (şosele, căi ferate, comerţul, telecomunicaţii,
traficul poştal), creșterea posibilităților de munca la oraș datorită industrializării rapide duc la
apariția fenomenului de migrație, acesta luând amploare cu rapiditate.
Migraţia masivă rural-urban a avut consecinţe atât asupra structurilor familiale şi demografice
din mediul rural şi asupra comportamentelor şi modelelor culturale ale unei întregi populaţii – ce
a fost transplantată într-un mediu social cu totul nou – din punct de vedere ecologic, ocupaţional,
cultural.
Odată cu procesele de migrație, urbanizare, industrializare si cu noul tip de viață socială cauzată
de aceasta, apar modificări in dimensiunea familiei si in modul de gândire. Familia se
micșorează, copiii devenind un nucleu principal al familiei si nu mai au o importanta ca forță de
munca. Deși pus intr-un alt mediu fata de trecut, omul nu iși poate schimba natura si nevoia de
apartenenta la un grup: de interes, social.
Oraşele s-au dezvoltat mai repede ca populaţie, ca regim edilitar, capacitate de producţie, de
schimb, capacitate de cultură, informare curentă, etc., iar acest lucru a schimbat şi destinul
satelor.
Rămânerea în urmă a satelor se explică prin faptul că dezvoltarea industrială absoarbe forţa de
muncă din rural, iar resursele naturale ale satului sunt exploatate de oraş. Migraţia rural-urbană a
slăbit vitalitatea demografică şi culturală a satului, paralel cu cea productivă. Agricultura devine
astfel puţin eficientă în a asigura securitatea alimentară a populaţiei, armonizarea ei cu urbanul şi
cu nevoia de conservare a mediului. Tranziţia la economia de piaţă a adâncit decalajul dintre
rural şi urban ca nivel de trai şi oportunităţi de angajare, odată cu destructurarea organizatorică şi
administrativă a vechilor structuri de producţie existente înainte de 1989.
Începând cu anul 1990, datorită şi modificării legislaţiei cu privire la schimbarea domiciliului
dintr-o localitate în alta, migraţia sat – oraş a crescut considerabil. De exemplu, numai într-un
singur an (1990) şi-au legalizat domiciliul, devenind orăşeni, un număr de 559 mii de persoane
de la sate. Însa, din următori ani şi până în prezent, migraţia sat – oraş a început să scadă datorită
lipsei tot mai accentuate de locuri de muncă din oraşe. Se constată chiar un tip de migraţie cu
sens invers.
Statistici arata ca migraţia populaţiei către mediul rural a crescut în anii 1991 – 2000 de 3,3 ori
faţă de 1990 – 1991. Cercetările au evidenţiat faptul că şocul restructurării economice post-
comuniste s-a reprezentat în principal asupra migraţiei pendulatorii. Reducerea numărului de
locuri de muncă din sectorul de stat din urban a afectat în principal navetiştii, forţa de muncă
rurală care lucra în urban.
Dar, pierderea locurilor de muncă a afectat şi populaţia urbană cu rădăcini în rural, care, de
asemenea a contribuit la creşterea fluxului migratoriu urban – rural. O a treia cauză poate fi
considerată poluarea (mult mai mare în urban) care determină retragerea unei părţi a populaţiei
către zone mai curate, mai sănătoase.
1.2 Clasificarea oraşelor după origine
Oraşele sunt inegale între ele sub raportul importanţei pe care o au. De asemenea, ele diferă prin
întindere, aspect, localizare, activităţi economice, vechime, număr de locuitori etc. Aceste
caracteristici permit o apreciere comparativă a oraşelor.
• Clasificarea oraşelor după mărimea demografică
Oraşele se pot clasifica în: oraşe foarte mari, oraşe mari, oraşe de mărime mijlocie, oraşe mici şi
oraşe foarte mici.
• Clasificarea oraşelor după poziţia şi localizarea geografică
După poziţia geografică oraşele pot fi clasificate în raport cu diferitele părţi ale ţării (centru, vest,
sud şi est), în raporturile reciproce dintre ele (oraşul Ploieşti este situat la nord de Bucureşti), în
raport cu marile unităţi de relief (de exemplu oraş ulOradea se află în Câmpia de Vest) sau cu
ajutorul coordonatelor geografice.
• După localizare, oraşele se pot clasifica în raport cu subunităţile şi formele de relief în
care se află situate (în depresiuni, pe văi, culoare, câmpuri, pe terase etc.) sau la contactul
acestora (între Subcarpaţi şi Câmpia Română etc.), în raport cu alte elemente fizico - geografice,
faţă de resursele naturale principale, arealele agricole etc.
• Clasificarea oraşelor după geneză
După origine există mai multe generaţii de oraşe, astfel:
- oraşe apărute în Antichitate;
- oraşe din timpul Evului Mediu;
- oraşe din Epoca modernă şi contemporană
• Clasificarea oraşelor după formă şi structură
Oraşele, îndeosebi cele mari, au o structură complexă, frecvent sistematizată şi geometrizată;
reţeaua de străzi poate fi semicirculară (Brăila), radiară şi circulară (Bucureşti, Ploieşti),
dreptunghiulară (Drobeta Turnu Severin); oraşele mai mici au structuri mai simple (liniare sau
digitate).
• Clasificarea oraşelor după activităţile economice

După acest criteriu se pot identifica:

- oraşe cu un caracter complex, cu mai multe categorii de activităţi economice şi servicii
dezvoltate; aici se încadrează toate oraşele cu peste 100.000 de locuitori, precum şi câteva oraşe
mai mici care se apropie de această mărime demografică (Târgovişte, Focşani, Reşiţa,
Tulcea);
- oraşe cu o dezvoltare industrială importantă şi cu 1-2 ramuri semnificative; această categorie
cuprinde, printre altele, oraşe mai mari (Hunedoara, Mediaş, Oneşti, Călăraşi, Slatina etc.), dar şi
oraşe mai mici (de ex. Mioveni unde se află întreprinderea de autoturisme);
- oraşe cu activităţi predominante de servicii cum ar fi nodurile feroviare (Paşcani, Feteşti,
Adjud, Roşiorii de Vede etc.), porturile maritime şi dunărene (Mangalia, Giurgiu etc.), staţiuni
balneoclimaterice (cum ar fi Geoagiu - ultima localitate declarată oraş);
- oraşe cu activităţi agricole importante (sunt oraşe mici din zonele de câmpie sau din apropierea
dealurilor).
• Clasificarea oraşelor după rangul ocupat în sistemul de aşezări
Din acest punct de vedere există:
- un oraş de importanţă naţională (Capitala);
- 8 oraşe de importanţă regională (Iaşi, Galaţi, Constanţa, Braşov, Craiova, Timişoara,
Cluj-Napoca, Ploieşti)
- alte oraşe cu o importanţă semnificativă la nivel regional (de exemplu: Oradea, Arad,
Bacău, Tg. Mureş, Sibiu etc.).
• Clasificarea oraşelor după mărimea demografică

4. Componentele operaţionale ale spaţiului rural

La nivel naţional mediul social asupra căruia efectele negative ale tranziţiei sunt mai pronunţate
îl reprezintă ruralul. Încercările de reabilitare socială, economică şi culturală a spaţiului rural
românesc, ca alternativă socială reală şi viabilă, au adus în atenţia specialiştilor şi în dezbaterea
publică noi politici agrare, programe de dezvoltare rurală, demersuri administrativ-organizatorice
şi revalorizări socio-culturale. Conform definiţiei din Carta Europeană a Spaţiului Rural, spaţiul
rural cuprinde o zonă interioară sau de coastă care conţine satele şi oraşele mici, în care
majoritatea părţii terenului este utilizată pentru:
a) agricultură, silvicultură, acvacultură şi pescuit
b) activităţi economice şi culturale ale locuitorilor acestor zone (artizanat, industrie, servicii)
c) amenajările de zone neurbane pentru timpul liber şi distracţiei (sau de rezervaţii naturale)
d) alte folosinţe (cu excepţia celor de locuit).
O justificare a faptului că satul ocupă un loc central în tendinţa societăţii româneşti spre
europenizare o oferă şi datele statistice care arată următoarele:
• spaţiul rural reprezintă 89% din suprafaţa ţării
• cuprinde o populaţie de 45% din totalul populaţiei cu 45% din totalul familiilor şi 46,8%
din totalul locuinţelor.
La nivel european spaţiul rural ocupă 85% din suprafaţa teritoriului, cu decalaj pronunţat faţă de
urban în asigurarea calităţii vieţii. În viziunea europeană satul are următoarele funcţii:
1) funcţia economică care garantează satisfacerea de
- nevoi alimentare
- venituri corespunzătoare comparabile cu profesiile liberale
- protecţia mediului
2) funcţia ecologică, orientată spre conservarea de
- resurse naturale: apă, sol, aer
- biotipuri (spaţii verzi), mediu
- peisaj
- biodiversitate

3) funcţia socio-culturală, menită să asigure şi să lărgească viaţa asociativă locală.

Pentru asigurarea acestor condiţii de dezvoltare spaţiul rural trebuie să se fundamenteze pe o
serie de măsuri şi principii (15 la număr) enumerate în Carta Europeană a Spaţiului Rural şi care
au la bază principiul conform căruia “Dezvoltarea spaţiului rural să se fondeze pe:
plasarea omului în centrul concepţiilor şi deciziilor
să protejeze valorile pozitive, adică viaţa familială tradiţională pentru favorizarea
dezvoltării tineretului şi integrarea sa în comunitate
întărirea identităţii comunităţii şi favorizarea simţului responsabilităţii, cooperării şi
creativităţii
promovarea particularităţilor culturale şi istorice
încurajarea diversificării economice şi sociale.”
Depăşind canoanele de tradiţionalism, conservatorism, omogenitate şi pasivitate ale satului,
analiza emică a comunităţilor rurale, fundamentată pe principiile mai sus amintite, relevă faptul
că nu există “o identitate rurală” tipică ci o diversitate de identităţi. Cu deosebire în România,
unde satul nu mai este numai unul agricol sau sector primar, ci şi unul artizanal, meşteşugăresc,
un spaţiu turistic, deci şi sector terţiar, un spaţiu ecologic şi context al revalorizării etno-
culturale, există această pluralitate identitară. Pluralitatea este şi sensul în care trebuie înţeleasă
globalizarea, nu ca omogenizare economică şi socio-culturală ci mai curând ca o diversificare
care să susţină nivele de trai comparabile la nivel european. Acest context impune abordarea din
perspectivă identitară a spaţiului rural, atât identificarea şi circumscrierea elementelor ce
structurează “identitatea rurală” căt şi raportarea la contextul social concret prin intermediul
căruia poate fi conturată această identitate

5. Concentrarile urban – industriale din SUA si Canada. Tipologie, structura, repartitie

Industria
La sfarsitul secolului al XX-lea, Canada a ajuns unu dintre cei mai mari producatori mondiali de
minereuri neferoase (zinc, locul 1, cupru, plumb), minereuri de fier, metale pretioase, gaze
naturale. Productia de petrol este in crestere depasind deja 100 mil de tone.
Desi are o productie semnificativa de hidrocarburi, carbuni si uraniu, Canada si-a dezvoltat o
puternica industrie hidroenergetica: aproape 2/3 din productia de energie electrica este obtinuta
in hidrocentrale.
Industria prelucratoare, diversificata este concentrata in sud-est, zona fluviulu Sf Laurentiu fiind
una dintre cele mai puternice axe economice de pe glob, prin centrele:
- Montreal
- Toronto
- Hamilton
- Windsor.
O alta concentrare industriala mai importanta se afla in provincia Columbia Britanica, In vest
(exploatarea huilei, industriile lemnului, chimica si constructii navale.

Industria S.U.A poarta un character universal, incluzind toate ramurile si subramurile existente.
Se evidentiaza citeva ramuri ale industrie, care determina imaginea S.U.A in economia
mondiala: constructoare de automobile, aviarachetara si de aparate cosmice, electrotehnica,
eletronica, industria petrochimica. Industria constructoare de masini americana este una dintre
cele mai dezvoltate si diversificate din lume, printre care se evidentiaza -industria automobilelor,
avariachetara, electronica. Industria automobilelor este amlasata intr-un numar mare de soare de
orase, cele mai multe automobile se produc in megapolisul din zona Marilor Lacuri-Statul
Michigan cu capitala automobilelor Detroit.
Industria chimica dispune de o bogata si variata baza de materii prime, piata larga de desfacere a
productiei finite, resurse umane de munca de inalta calificare. Industria petrochimica este bazata
pe trelul transportatprin conducte, se dezvolta pe larg chimia carbunilor, industria
ingrasamintelor fosfatice, potasice (New York) etc.
Industria usoara include o varietate mare de ramuri, printre care se disting industria
textila(productia tesututilor din bumbac, lina, matase, tesaturi sintetice. Intreprinderile industriei
de confectii si tricotaje, de pielarie si incaltaminte se afla in centrrele mari urmabe din Nordul
Industrial.
Industria alimantara, inalt modernizata, este bine asigurata cu materii prime. Se evidentiaza
industria de prelucrare a carnii si cea de prelucrare a laptelui, industria zaharului si industria
conservelor din fructe si legume.
Boeing este un fabricant american de avioane civile și militare, cu sediul în Chicago, SUA.
Boeing este al doilea cel mai mare furnizor de echipament aerospațial și tehnologic al
Pentagonului după Lockheed Martin.Compania este prezentă în 70 de țări din întreaga lume. În
iunie 2008 în întreaga lume existau 12.000 de avioane comerciale făcute de Boeing, ceea ce
reprezintă aproximativ 75% din întreaga flotă de avioane comerciale din lume.
industria siderurgica- in aceasta ramura S.U.A a pierdut inaintatea, fiind depasita de China si
Japonia industria a metalelor neferoase(cea mai puternica din lume), ea detine locul 4in productia
de aluminiu si locul 3 in productia de plumb, locuri de frunte la producerea unor metale rare
utilizate pe larg in ramurile industriale moderne
Detroit este cel mai mare oraș din statul american Michigan, situat lângă granița cu Canada, în
regiunea central-vestică a Statelor Unite ale Americii. Întemeiat în 1701 de vânătorii de blănuri
francezi, este astăzi un port important pe râul Detroit.

6. Descrieti circuitul apei în natura (incluzând formula bilantului apei si timpul de

rezidenta).
Circuitul apei în natură (denumit uneori și ciclul hidrologic sau ciclul apei) este procesul de
circulație continuă a apei în cadrul hidrosferei Pământului. Acest proces este pus în mișcare de
radiația solară și de gravitație. În cursul parcurgerii acestui circuit, apa își schimbă starea de
agregare fiind succesiv în stare solidă, lichidă sau gazoasă. Apa se mișcă dintr-un element
component al circuitului în altul, de exemplu dintr-un râu într-un ocean, prin diferite procese
fizice, dintre care cele mai însemnate sunt evaporația, transpirația, infiltrația și scurgerea.
Științele care se ocupă cu studiul mișcării apei în cadrul acestui circuit sunt hidrologia și
meteorologia.

〖ETP=1.6*((10*t)/I)〗^a*K
7. Diferenţieri regionale în Asia de Vest şi Sud-Vest
Se constituie într-o arie de tranziţie spre Europa şi Africa, cuprinde Peninsula Asia Mică şi
aria Caucaziană, Peninsula Arabică, Pod. Iran (până la Mţii Kopet Dag, M-ţii Suleiman şi Valea
Indusului). Între Asia de Vest şi Sud -Vest sunt legături de tranziţie cu celelalte continente, Europa
şi Africa, atât fizico-geografice cât şi socio-economice.

Această unitate are un caracter geografic de tranziţie, de la deşerturile Africii spre cele
arabice, de la peisajul mediteranean european la cel subtropical arid şi semiarid asiatic, de la ariile
de stepă euro- asiatice la regiunile semideşertice din podişurile înalte, de la lanţurile sistemului
alpin din Europa la cel din Asia.

Din punct de vedere geomorfologic putem observa caracterul masiv al regiunii Asiei de
Vest, unde predominante sunt formele de relief montane. În partea estică a Pninsulei Asia Mică,
dar și în regiunea Caucaziană masivitatea este mai evidentă, cu vârfuri montane ce depășesc adesea
5.000 m (ex. Muntele Arat 5.137 m Turcia și vârful Elbus 5.642 m din Munții Caucaz). Prezente
sunt și câmpiile litorale îngiste. Ți în regiunea Caucaziană sunt prezente câmpii ce înconjoară
zonele montane.

Spre deosebie de Pen. Asia Mică și regiunea Caucaziană, Peninsula Arabă și Podișul Iran
(până la Mţii Kopet Dag, M-ţii Suleiman şi Valea Indusului), care fac parte din subregiunea Asiei
de Sud-Vest, relieful se prezintă sub formă de podișuri, deșerturi aride și semiaride. Ar Rub' al
Khali, cunoscut și ca Sfertul Gol, este cea mai aridă parte a Peninsulei Arabice. Este cel mai mare
deșert de nisip neîntrerupt de pe glob. Dunele de nisip de până la 40 km merg pe linia nord-est -
sud-vest. Și aici sunt prezente formele de relief montane dar și câmpii. Lanțuri muntoase,
majoritatea paralele cu Marea Roșie, la capătul vestic (ex. Provincia Asir) și sud-estic (Oman). Cel
mai înalt vârf, Jabal Al-Nabi Sho'aib din Yemen, are 3666 m înălțime. Zonele de câmpie din
această subregiune sunt destul de mici. Câmpia Mesopotamiei este localizată între Podițul Iran la
Nerd-Est și Podișul Arabiei la Sud-Vest. Aparține aproape în totalitate Iranului.

Relieful influențează atât direct cât și indirect climatul acestor două subregiuni. Zonele
costiere ale Peninsulei Asia Mică mărginite de Marea Egee și Marea Mediterană au un climat
mediteraneean temperat, cu veri sucate și ierni relativ umede. Condițiile pot fi mult mai dure și
mai aride în interior. Munții închiși de coastă împiedică influențele mediteraneene de la căile de
extindere, dând platoului central din partea interioaă a Turciei o climă continentală cu sezoane
contrastante. Iernile pe platou sunt severe. Temperaturi de la -30 °C la -40 °C pot fi în partea de
est a Pen. Asia Mică și zăpada poate sta pe sol cel puțin 120 zile pe an. În vest, temperaturi medii
de iarnă sub 1 °C. Verile sunt fierbinți și uscate, cu temp. generale mai mari de 30 °C ziua. Clima
Turciei este temperat-maritimă pe litoralul Mării Negre și subtropicală pe litoralul Mării
Mediterane. În ianuarie, temperaturile medii sunt de 5 °C în nord, la Samsun, -4 °C în podișul
Anatoliei (la Kayseri) și 11 °C în sud, la Antalya. Precipitațiile sunt reduse în sud și centru (în jur
de 400 mm/an) și bogate în nord-vest, pe litoralul Mării Negre (1.600 mm/an). În partea
Caucaziană a sub regiunii Asiei de Vest climatul este aproximativ asemănător cu cel din partea
estică a Turciei, datorită apropierii față de aceasta.

Climatul dominant în această subregiune a Peninsulei Arabe este cel semideşertic. Dacă pe
faţada vestică, spre Marea Mediterană iernile sunt ploioase, în interior, în acelaşi anotimp
predomină o vreme secetoasă. Temperatura în zonele de ţărm variază între 24°C în iulie şi 5°C în
ianuarie (Beirut 13°/27°C), iar pe litoralul Mării Moarte se înregistrează 12°C în ianuarie şi 30°C
în iulie, temperaturile de 45°C înregistrându-se frecvent. În arealele montane apare o etajare a
condiţiilor bio-pedo-climatice, cu păduri subtropicale verzi de tip montan, iar în nord, pe soluri
roşcate şi cafenii apar păduri de stejar, platani şi cedru. În vest este sunt asociaţii vegetale de
maquis şi garriga, cu enclave de chiparoşi

Din punct de vedere hidrografic există diferențe destul de mari între cele două subregiuni.
Cela mai importante fluvii din această regiune fiind T%igru și eufrad, care traversează Câmpia
Mesopotamiei și se varsă în Golful Persic, această câmpie fiind limita dintre Asia de Vest și Asia
de Sud-Vest.

Peninsula Asia Mică și zona Caucaziană are o rețea hidrografică destul de bogată, ce se
dezvoltă sub formă de pâlnie, colectând prin Tigtru și Eufrat afluenții care vin din zona montană,
aceste două fluvii fiind și cele mai importante din această zonă. În partea de vest a Turciei nu este
foarte dezvoltată

Arabia are puține lacuri sau râuri permanente. Apa este drenată de cursuri temporare,
numite wadi, care sunt uscate, cu excepția sezonului ploios. Pânza de apă freatică este însă prezentă
sub cea mai mare partea a peninsulei, și acolo unde iese la suprafață se formează oaze (ex. oazele
Al-Hasa și Qatif) și permite practicarea agriculturii. Climatul este foarte cald și de arid, iar
peninsula nu are păduri, și viața sălbatică este adaptată condițiilor de deșert.

Diversitatea biogeografică este influențată direct de condițiile fizicogeografice. Dacă în

Pen. Asia Mică și zona Caucaziană se dezvoltă o vegetație și faună specifică zonei montane, în
Pen. Arabă și Podițul Iran vegetația și fauna este specifică deșertică și podișurilor, tot odată este
săracă în specii de plante și animale, datorită condițiilor climatice. Între cele două subregiuni se
află Câmpia Mesopotamiei, fiind o „punte de legătură” între cele două subunități geografice, cu o
faună si vegetație specifică zonelor de câmpie.

Din punct de vedere economic există câteve diferențe. Fiecare subregiune și-a dezvoltat un
profil economic specific. Dacă Turcia are o industrie energetică dezvoltată ceea ce a dus la
creșterea P.I.B-ului din această țară. Turismul de asemenea are un rol destul de important în
economia țării, ducând la suplimentarea veniturilor, infrastructura turistică fiind dezvoltată cu
numeroase stațiuni pe litoralul Mării Negre și Mării Mediterane, dezvoltarea turistică fiind
condiționată și de condițiile climatice și fizico-geografice. În Peninsula Arabă și zona Golfului
Persic este evident că economia este bazată pe eztracțiile de petrol, tot odată această zonă fiind și
cea mai bogată din lume.
8. Enumeraţi elementele potenţialului turistic antropic al României şi caracterizaţi unul
dintre ele.

Potențialul turistic antropic al României este format din circa 22.000 monumente, peste
650 muzee, colecții, case memoriale, peste 450 monumente arhitectonice și ansambluri
arhitectonice, peste 140 monumente arheologice și situri arheologice.

Valoarea obiectivelor turistice antropice este strâns legată și diferențiată în funcție de

câteva caracteristici.

Vechimea, patina și semnificația sau simbolistica lor istorică;

Autenticitatea, originalitatea, caracterul tradițional;
Dimensiunile;
Materialele de construcție, stilurile, formele, cromatica, elementele decorative;
Unicitatea;
Valoarea obiectivelor în cadrul patrimoniului național, european și universal;
Amplasarea și integrarea în peisaj;
Starea de conservare
Putem enumera obiectivele turistice antropice din România după:

Perioada Istorică din care fac parte:

Obiective din Evul Mediu

 Obiective medievale cu caracter militar strategic din Transilvania, Moldova și Țara

Românească.
 Vechile cetăți din Transilvania (Biharia, Dăbâca, Colți)
 Orașele tip cetate (Brașov, Sibiu)
 Bisericile fortificate sau bisericile cetăți;
În Moldova Fortificațiile tip cetate (voevodală), Cetatea de scaun a Sucevei, Cetatea Neamțului

În Țara Românească cetățile voevodale (Cetatea Poienari, Cetatea de la Cetățeni)

Castelele feudale întărite din Transilvania (Castel de reședință al familiei voevodale a

Huniazilor Castelul Corvineștilor), Castelul Bran.

Alte construcții- monumente istorice de interes turistic.

 Curțile domnești
 Palatele,casele voevodale și nobiliare
 Reședințele boerești de tipul culelor și conacelor specifice în mare parte Tării Românești.
Obiective turistice cu caracter religios
  Catedrale mitropolitane (Catedrala Romano-Catolică „Sf. Mihail” din Alba-Iulia,
Catedrala Ortodoxă din Alba-Iulia, Catedrala Romano-Catolică din Oradea, Catedrala
Ortodoxă a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei din Iași, Catedrala Patriarhiei din București
 Bisericile din Transilvania, Moldova și Țara românească
 Bisericile țărănești din lenmn (Cele mai multe biserici din lemn, din țara noastră sunt
declarate monumente istorice de arhitectură, iar 8 dintre ele, toate din județul Maramureș
sunt înscrise pe lista patrimoniului mondial UNESCO)
 Mănăstirile cele din Bucovina și nordul Moldovei, în zona subcarpatică și de munte din
zona Neamțului, în zonaCArpaților și Subcarpaților de Curbură, Subcarpații și Podișul
Getic, în jurul câmpiei.
 Schiturile
 Lăcașurile de cult ale altor culte religioase
 Siturile urbane de interes turistic
 Obiective culturale cu funcții turistice
Muzee
Muzee de artă
Muzee istorice și arheologice
Muzee etnografice
Muzee cu profil tehnic
 Casele memoriale
 Bibliotecile
 Monumente artistice dedicative
 Clădiri publice valoroase din punct de vedere arhitrctonic și artistic (Ateneul Român din
București, Cazinoul din Constanța, etc.)
 Cimitirele ca obiective memoriale de interes turistic
Poate părea surprinzător la prima vedere cimitirele, mai exact o parte dintre ele prezintă
interes turistic: în definitiv cimitirele nu sunt decât un fel de monumente memoriele
dedicative colective
 Obiective economice de interes turistic, elemente ale amenajărilor hidrotehnice (barajele,
lacuri de acumulare, ecluze, si chiar centrale electrice)
Complexul hidrotehnic și de navigație „Porțile de Fier I”
Amenajarea hidrotehnică pe Lotrul Superior
Viaductele
Canale fluviale de navigație
Farurile maritime
 Ocupații rurale tradiționale
 Ocupații speciale: meșteșugurile
Sibiu, cunoscut si sub denumirea germana Hermannstadt a fost si este unul dintre cele mai
reprezentative orase din Romania, atat din punct de vedere turistic, cultural dar si economic. Aici
exista cel mai important centru al minoritatii germane din Transilvania.
 Localizare Orasul Sibiu este situat in partea sudica a Transivaniei, pe raul Cibin (45°47 Nord
si 24°05' Sud), relativ apropiat de centrul geografic al Romaniei. Orasul se afla in proximitatea
Muntilor Fagaras (aprox. 20 km), al Munţilor Cindrel (aprox. 12 km) şi Lotrului (aprox. 15 km),
care marginesc depresiunea Cibinului in partea de sud-vest. Orasul Sibiu se intinde in prezent pe
o suprafata de 12.164 hectare.

SIBIUL, ORAS ISTORIC

Atestari documentare bazate pe cercetari arheologice din jurul Sibiului, mentioneaza tinuturile
locale incepand cu anul 1191. In timp, Sibiul a avut diverse denumiri, cum ar fi: Prepositus
Cibiniensis (1192 - 1196), Praepositus Scibiniensis (1211), vila Hermanni (1223), Hermannstadt
(1366), Sibiu (1482). Exista multiple dezvoltari ulterioare a Cetatii Sibiului, cum ar fi si in perioada
medievala caracterizata printr-o dezvoltare economica intensa, marcata de activitatea breslelor, dar
si ulterior continuata (in a doua jumatate a secolului al XIX-lea) prin activititati economice si
extinderea in afara zidurilor.

De asemenea, si dezvoltarea urbanistica a avut o dinamica pe masura, Sibiul devenind un oras

vibrant la inceputul secolului XX. Denumirea orasului este schimbata oficial in Sibiu, incepand cu
anul 1919, moment in care si strazile primesc denumiri romanesti.

Perioada comunista nu a alterat foarte mult orasul vechi, Sibiul devenind resedinta judetului
cu acelsi nume, in anul 1968. In prezent, Sibiul reprezinta un semnificativ centru istoric,
reprezentat prin multiple edificii si locatii foarte valoroase din punct de vedere istoric.

In 2007 Sibiu este Capitala Culturala a Europei (impreuna cu Luxemburg). Este cel mai
important eveniment cultural din istoria orasului si un mare numar de turisti sunt asteptati sa
soseaca atat din tara cat si din strainatate.

Cunoscut ca un centru turistic de referinta, Sibiul se remarca prin faptul ca orasul vechi, inconjurat
de zidurile vechii cetati, este ca un nucleu pentru intreaga urbe.

9. Enumeraţi elementele potenţialului turistic natural al României şi caracterizaţi unul

dintre ele.
Potenţialul turistic natural reprezintă totalitatea resurselor turistice pe care le oferă cadrul natural
prin componentele sale: relief, condiţii climatice, ape, vegetaţie şi faună, cât şi modificările
acestora din urmă.
Relieful – este cel mai variat și important element de potențial turistic atât prin valoarea
peisagistică cât și prin posibilitățile largi de practicare a turismului pe care le oferă. Principalele
atracții ale reliefului sunt generate de: - treptele și formele de relief (relieful glaciar, carstic,
vulcanic); - stâncile cu forma bizară; - fenomenele geologice. Relieful se constituie atât ca
atracție turistică de sine stătătoare, stimulând practicarea drumeției, alpinismului, odihnei și
recreerii, speoturismului cât și în suport pentru alte elemente de potențial (hidrografic, flora,
faună).
10. Evoluţia numerică a populaţiei României. Analiza principalilor indicatori demografici
(natalitate, mortalitate, bilanţ natural) .
Țara noastră are în present un număr de 21,7 milioane locuitori, fiind din acest punct de
vedere o țară cu un important potențial demografic, situându-se în rândul țărilor mijlocii-mari.
Cercetătorii au arătat că în decursul ultimelor șapte decenii, populația a crescut cu mai mult de o
treime. După 1990 a început să scadă ușor, astfel, dacă în 1990 existau 23,2 milioane locuitori, în
present numărul populației s-a redus cu mai mult de 1,5 milioane de locuitori .
Evoluția numerică a populației care a fost într-un timp în creștere este datorată sporului
natural. Sporul natural reprezintă diferența dintre natalitate și mortalitate.
Evolutia numerica a populatiei este determinata de evolutia principalelor componente ale
miscarii populatiei ( miscarea naturala, miscarea migratorie interna si externa). Sporul natural al
populatiei a devenit prima data negativ in anul 1993 atingand un minim, in termeni relativi, de -
1,8‰ in anii 1996 si 2002. Rata natalitatii la nivel regional a avut o evolutie descedenta, scazand
de la valoarea de 12,9 ‰ inregistrata in 1990, pana la valoarea de 9,8 ‰ inregistrata in anii 1995
si 1996. In intervalele 1997-2000 si 2003-2006 rata natalitatii a cunoscut cresteri fata de
intervalele precedente. Rata mortalitatii generale a crescut dupa anul 1990 atat ca urmare a
cresterii mortalitatii specifice la anumite grupe de varsta, determinata de deterioararea starii
generale de sanatate, cat si ca urmare a modificarii structurii pe varste a populatiei (cresterea
ponderii populatiei de peste 60 ani). Valoarea maxima a ratei mortalitatii generale a fost de 11,7
‰ si s-a inregistrat in anul 2002.

11. Influenta padurii asupra climatului,bilantului hidrologic si sistemului aluviunilor

Padurea influenteaza climatul: indulceste extremele de temperatura din timpul iernii si al
verii,exercitand o influenta similara cu cea a oceanelor; - sporeste umiditatea absoluta si relativa
a aerului,putand sa actioneze favorabil asupra precipitatiilor; -reduce viteza vantului; -inlesneste
depunerea zapezii; -impiedica evaporarea apei din sol si transpiratia excesiva a plantelor;
PADUREA INFLUENTEAZA CLIMATUL: Acest rol se realizeaza prin absorbtia apelor de
suprafata si regularizarea debitelor lichide,care devin mai constante si mai ridicate,impiedicandu-
se astfel producerea inundatiilor si drenarea biologica la care contribuie toate etajele de vegetatie
din padure,fapt datorat transpiratiei puternice a masei foliare. PADUREA INFLUENTEAZA
SISTEMUL ALUVIONAR: Acest rol are efecte benefice: reduce inundatiile si distrugerile
cauzate de furtuni.Padurile impiedica scurgerea apelor de pe versanti si reduc transportul de
aluviuni.In zonele montane,padurile au rol de protectie impotriva catastrofelor naturale.Apa va fi
una dintre cele mai scumpe resurse din lume.

12. Miscarea naturala a populatiei ( natalitate,mortalitate,bilant natural )

Miscarea naturala a populatiei este un fenomen biologic social aflat sub influenta unor
evenimente demografice pure ( nasterea si decesul ).Ea exprima procesul de reinnoire al unei
populatii de tip inchis,nesupuse fluxurilor migratorii.Indicatorul care sintetizeaza miscarea
naturala a populatiei este sporul natural ( Spor natural = N-M,unde N este numarul nascutilor vii
iar M numarul deceselor ) NATALITATEA POPULATIEI caracterizeaza masa nascutilor vii in
cadrul unei colectivitati umane,delimitata prin caracteristici de timp si spatiu.Intensitatea
fenomenului indica o marime relativa prin numarul nascutilor vii la 1000 locuitori : Png=( Nvii /
P )*1000, unde Png=rata generala a natalitatii, Nvii=numarul nascutilor vii, P= efectivul mediu
al populatiei. MORTALITATEA POPULATIEI este fenomenul demografic cunoscut sub
denumirea de mortalitate,reprezinta masa deceselor survenita in cadrul populatiei intr-o anumita
perioada calendaristica ( de obicei,un an calendaristic ).Cea mai generala imagine a acestui
fenomen este redata cu ajutorul ratei generale de mortalitate calculata astfel : mg= [ M / P ] *
1000,unde mg este rata generala a mortalitatii, M este efectivul persoanelor care au decedat, P =
efectivul mediu al populatiei in perioada analizata. BILANT NATURAL = diferenta dintre
natalitate si mortalitate.Cand bilantul e pozitiv,adica natalitatea depaseste mortalitatea,fenomenul
se numeste SPOR NATURAL,iar cand e negativ,el e DEFICIT NATURAL. Bilantul natural se
determina prin relatia: Bn = N-M ( la o mie de locuitori ) adica Natalitate - Mortalitate calculata
la o mie de locuitori...

13. Migraţia internaţionala a românilor: cauze şi consecinţe

Fenomen complex care cunoaşte, în prezent, o amploare deosebită, migraţia internaţională prezintă
interes pentru specialişti din diferite domenii de activitate datorită implicaţiilor majore ale acestuia,
putând fi considerat, pe drept cuvânt, un vector privilegiat al schimbării.

Creşterea dimensiunilor migraţiei internaţionale este consecinţa punerii în practică a uneia dintre
libertăţile fundamentale ale oricărui cetăţean – libera circulaţie a persoanei.

În România, acest drept fundamental al individului, reprimat în perioada comunistă şi aplicat în

practică imediat după revoluţie, a determinat o creştere fără precedent a fenomenului emigraţionist,
ca urmare a tendinţelor de internaţionalizare a proceselor economice.

Evoluţia migraţiei internaţionale

Deşi trecutul îndepărtat consemnează suficiente dovezi privind mişcările migratorii, cele din
ultimele secole se impun prin amploarea lor.

Deplasările dinspre Europa spre „Lumea Nouă” au fost determinate de creşterea demografică
înregistrată în Europa, corelată cu nevoia de forţă de muncă a teritoriilor nou cucerite.

În perioada ultimei jumătăţi de secol, România s-a numărat printre ţările de emigrare, deşi, prin
tradiţie, populaţia României se caracterizează printr-o slabă mobilitate teritorială, comparativ cu
alte state.

În perioada 1950-2000, fluxurile migraţiei nete din România au reprezentat:

circa 16 % din numărul net al migranţilor din Europa de Est, 5,4 % din întreaga Europă şi 2,4 %
din fluxurile mondiale (Perţ, Steliana, şi colab., 2004).

După 1990, excepţie făcând anul 1991, emigraţia netă din România (numărul de persoane plecate
din care se deduc şi repatrierile) se caracterizează printr-o evoluţie descendentă.

Dacă plecările definitive s-au redus simţitor, cele mai multe persoane optează pentru migraţia
temporară pentru muncă, propensiunea spre emigrare a românilor fiind determinată, mai ales de
factorii economici şi sociali, de faptul că, în procesul de tranziţie, cel mai important factor de
producţie – capitalul uman, a fost marginalizat.

Datorită poziţiei sale geografice, România a devenit, după 1990, o placă turnantă pentru migraţia
spre ţările occidentale a persoanelor din spaţiul ex-sovietic, Asia, Africa, devenind, la rândul ei, o
ţară de imigraţie definitivă sau temporară.

CAUZE ŞI FACTORI GENERATORI

 Migraţia externă se explică prin intermediul motivaţiilor şi aspiraţiilor celor care se

deplasează dintr-un mediu social în altul. La locul de origine acţionează factori repulsivi,
iar la locul de primire cei atractivi
 Disparităţile de venituri
 Condiţiile sociale nefavorabile din România; (Rata şomajului, nivelul sărăciei, corupţia,
ritmul creşterii economice, lipsa investiţiilor, neîncrederea în instituţiile statului etc.
reprezintă tot atâtea motive în favoarea deciziei de a emigra)
 Eliminarea barierelor artificiale privind circulaţia persoanelor;
 (Acordul Schengen; integrarea României în U.E.)
 Reducerea costurilor de transport şi de comunicare, rapiditatea transmiterii informaţiei şi
viteza realizării conexiunilor;
 Politicile duse de statele dezvoltate în direcţia atragerii imigranţilor sunt axate pe
acoperirea unor deficite pe piaţa muncii şi urmăresc:
o Fie atragerea emigranţilor înalt calificaţi (“brain drain”);
o Fie a celor care muncesc în sectoare cu activităţi grele sau cu grad mare de
risc.
 Apropierea geografică dintre state. Distanţele sunt mai uşor de străbătut, iar circulaţia
persoanelor contribuie la întărirea legăturilor de comunicare, în special în susţinerea
migraţiei cu caracter sezonier
 Legătura imigrantului cu familia este extrem de facilă datorită noilor mijloace de
comunicare prin intermediul cărora este promovată o cultură a mobilităţii
14. Regiunea Europei de Nord-Vest - caracterizare geografică
15. Sistemul morfogenetic glaciar. Relieful glaciar din Romania

Etajul superior al reliefului muntos din Romania, cel putin la nivelul principalelor masive
cu altitudine de peste 1800-1900 m, s-a aflat, in epocile reci din pleistocen, deasupra limitei
zapezilor persistente.
Sistemul de modelare impus de un asemenea mediu morfogenetic a fost indiscutabil cel
glaciar, agentii modelatori principali fiind ghetarii de platou, ghetarii de circ si ghetarii de vale.
Conditiile de clima aspra, cu temperaturi medii anuale de -10C, cu precipitatii abundente in faza
solida, au favorizat acumularea pe suprafete orizontale si in excavatii preexistente (obarsii de vai)
a unor mari cantitati de zapada, transformata ulterior in névé si ghetari.
Fragmentele suprafetelor de nivelare vechi si unele poduri structurale au constituit
elementele morfologice favorizante pentru formarea unor ghetari montani, in timp ce varfurile
ascutite si crestele, chiar daca altitudinal s-au aflat deasupra limitei zapezilor persistente, nu au
permis acumularea zapezilor si formarea ghetarilor.
Relieful glaciar din Carpatii Romanesti apartine la doua subtipuri: de eroziune glaciara; de
acumulare glaciara (uneori, anumite forme de eroziune nivala sau de acumulare in conditii
morfogenetice periglaciare sunt incluse — in mod eronat — tot in categoria reliefului glaciar).
Cele mai frecvente forme de sculptura glaciara sunt circurile sau caldarile glaciare.Forma
circurilor depinde de amploarea modelarii, raportul cu structura, duritatea rocilor si relieful
preexistent.
Cele mai simple circuri apar ca niste „cuiburi” sau „nise” la marginea platourilor alpine,
cu vatra concava, versantii in trepte si cu diametrul de 200-400 m. Aceste circuri sunt suspendate
la partea superioara a vailor glaciare si se dispun adesea pe doua etaje separate intre ele, prin trepte
si cascade: Fagaras, Retezat, Bucegi, Parang, Godeanu, Rodna.
Circurile glaciare de mare complexitate se intalnesc la inaltimi de peste 2300 m in
masivele Fagaras, Parang, Retezat. Ele au diametre de peste 500 m, contur festonat, mai multe
trepte de flanc si in „vatra”, acumulari de grohotisuri de diferite varste si valuri morenaice.
Majoritatea acestor excavatii adapostesc lacuri glaciare: Bucura, ZAnoaga, Rosiile, Galcescu, Taul
Negru, Balea, Podragu, Capra, Avrig, Urlea, Buhaescu, Lala s.a.
Vaile glaciare se prelungesc intotdeauna in aval de circurile glaciare mari. Unele circuri
glaciare se afla la obarsia vailor glaciare, altele la obarsia unor vai fluviale sau torentiale. Vaile
glaciare din Carpatii Meridionali ating lungimi de 5 si chiar 8 km pe versantul sudic al Masivului
Fagaras. In sectiune transversala, vaile glaciare prezinta 1-2 nivele de umeri iar in profil
longitudinal prezinta frecvente rupturi de panta.
Morenele ca forme de acumulare glaciara se pastreza in fruntea fostilor ghetari si
dupa topirea acestora; morenele terminale conservate foarte bine in relieful de vale se intalnesc pe
Valea Ialomitei din Bucegi, Valea Pietrele din Retezat, pe vaile Soarbele, Olanului si Vlasiei din
Godeanu, Capra, Caltun si Balea din Fagaras, Gropile din Iezer s.a. Morenele terminale au fost
descrise pana la 1350 m in Carpatii Meridionali si chiar la altitudini mai coborate, in Masivul
Rodnei din Carpatii Orientali (I. Sircu, 1978).
16. Scurgerea apei râurilor (factorii de control, alimentarea râurilor, principalele tipuri de
scurgere, fenomene hidrologice extreme, regimul şi bilanţul hidrologic al râurilor)

2.1.. FACTORII SCURGERII RAURILOR

A) Conditiile cliamtice sunt reprezentate de precipitatii, evaporatie si temperatura
aerului. Acestea pot reprezenta factori favorizanti sau limitativi ai scurgerii raurilor:
* precipitatiile reprezinta principala sursa de alimentare a raurilor.
* evapotranspiratia determina reducerea debitelor.
* temperatura aerului influenteaza scurgerea raurilor in mod indirect, prin rolul sau in
procesul evapotranspiratiei si in producerea fenomenelor de inghet la nivelul solului si al apei.
B) Conditiile geologice prin compozitia petrografica, inclinarea stratelor, tectonica, grad
de fisurare influenteaza scurgerea apelor din precipitatii pe versanti, distributia si circulatia apelor
subterane si prin aceasta alimentarea raurilor.

C) Relieful actioneaza asupra scurgerii raurilor direct si indirect. Direct prin intermediul
morfologiei, gradului de fragmentare si pantelor, care in regiunea montana favorizeaza
concentrarea si deplasarea rapida a apelor. Prin altitudine, relieful determina zonalitatea verticala
a conditiilor climatic, edifice si de vegetatie influentand indirect scurgerea raurilor.

D) Invelisul edafic prin structura, textura, temperatura, grad de saturatie in apa, actioneaza
asupra proceselor de infiltratie, evapotranspiratie, scurgere de suprafata.
Solurile nisipoase favorizeaza infiltratia, in timp ce cele argiloase (saturate de apa)
genereaza o scurgere activa.
E) Vegetatia imprima scurgerii apei o mai mare uniformitate in timp, evidentiata de
atenuarea scurgerii maxime si de sporirea celei minime. Un rol deosebit pentru circuitul hidric il
are padurea.
F)
Factorul uman, prin activitatile pe care le desfasoara contribuie direct sau indirect la influentarea
de scurgere a raurilor.
* Direct influenteaza prin: realiozarea de baraje si lacuri de acumulare, irigarea
terenurilor, amenajari piscicole, desecari, exploatarea de material de constructie din albiile raurilor.
Cea mai importanta actiune indirect cu efecte negative o reprezinta defrisarea padurilor, care a dus
la accelararea scurgerii si favorizarea producerii viiturilor, asociate cu o eroziune intensa.
2.2. Alimentarea raurilor.
Apa fluviilor provine din 2 surse majore de suprafata si subterana. In medie apele de
suprafata participa la alimentarea raurilor cu 65-70 %, iar cele subterane cu 30-35 %.
A) Alimentarea raurilor din surse de suprafata. Aceste surse sunt reprezentate de apele din
precipitatii si de cele provenite din topirea zapezilor si ghetarilor.
In zonele ecuatoriale si subtropicale, unde ploua mult raurile au o alimentare exclusive
pluviala si prezinta debite bogate (Congo, Zair, Amazon).
In regiunea tropicala sursele puviale sunt cele dominante si predomina in sezonul ploios.
In zonele temperate alimentarea din ploi se realizeaza vara, iar iarna din topirea zapezilor.
B)Alimentarea raurilor din surse subterane. Este asigurata de apele freatice si de
cele de adancime. In regiunile calcaroase reprezinta 40-50%.
Conditiile cliamtice sunt reprezentate de precipitatii, evaporatie si temperatura aerului.
Acestea pot reprezenta factori favorizanti sau limitativi ai scurgerii raurilor

2.3.Tipurile de scurgere
Scurgerea medie se determina pe baza masurarii debitelor lichide, prin medierea
aritmetica a valorilor lor zilnice, lunare, anuale pe o perioada cat mai indelunagata (cel putin 20
de ani). Prezinta importante variatii temporale si spatiale:
Scurgerea maxima este consecinta alimentarii bogate rezultate din topirea zapezilor si din
precipitatiile abundente. Alaturi de factorii climatici la formarea scurgerii maxime partisuprafata
si forma bazinului de receptie, gradul de umezire, temperatura si permeabilitatea solului, vegetatia,
prezenta unitatilor lacustre, unele activitati antropice ( despaduriri, amenajari hidrotehnice).
Scurgerea minima prezinta implicatii practice majore, deoarece ofera masura utilizarii
apelor raurilor in conditii naturale.

2.4 Fenomene hidrologice extreme

Viiturile reprezinta momente de varf in evolutia scurgerii apei unui rau. Ele se
caracterizeaza prin cresteri spectaculoase, deosebit de rapide ale nivelului apei si implicit a
debitului, pana la atingerea unui maxim, dupa care urmeaza scaderea, de asemenea rapida, a apelor
care revin la parametrii normali de scurgere.
Etiajul este faza de scurgere cea mai redusa din timpul anului, caracterizat prin cele mai
reduse debite si niveluri.
Secarea raurilor este consecinta factorilor climatic si litologici. Un rol important il au
secetele meteorologice, care determina disparitia alimentarii pluvial, dar si reducerea pana la
epuizare a rezervelor de apa subterana pe care le intercepteaza raurile. In timpul iernii
temperaturile extreme de reduse si persistente pot conduce la inghetarea totala a apei (seceta de
iarna)- fenomen caracteristic raurilor mici din zona temperate sau unor fluvii ce traverseaza zonele
reci. Formatiunile litologice favorizeaza infiltratia apelor si in lipsa alimentarii superficiale
suficiente se produce pierderea totala a apei din rau. Aceste situatii apar frecvent in zonele carstice
si in cele desertice.

2.5. Regimul și bilanțul hidrologic al raurilor

Regimul hidrologic.
Evidentiaza succesiunea fazelor sau periodelor caracteristice ale scurgerii apei intr-un an.
La raurile din Romania se remarca 4 perioade.
* perioda de iarna, pe rauri se instaleaza n regim cu niveluri minime care formeaza
perioda apelor mici de iarna. Datorita unui proces de incalzire timpurie asociat cu ploi bogate de
iarna se pot produce viituri de iarna. * perioada de primavara, se
caracterizeaza prin ape mari pe fondul carora au loc adesea viituri datorita precipitatiilor bogate
combinate cu topirea zapezilor.
* perioada de vara, in prima parte se caracterizeaza prin precipitatii bogate, care
genereaza ape mari sau chiar viituri. Din iulie precipitatiile sunt foarte reduse cantitativ, iar
evapotranspiratia este intensa- ca urmare apar apele mici de vara.
* perioada de toamna, se caracterizeaza prin ape mici si chiar secari in prima parte si ape
mari in a doua parte, cand pe fondul precipitatiilor bogate pot avea loc viituri.

Bilantul hidrologic al raurilor

Bilantul hidrologic al unui bazin de receptie exprima relatia dintre cantitatile de apa intrate
si cele iesite de pe suprafata sa. Intr-o anumita perioda de timp pe teritoriul unui bazin pot patrunde
cantitati de apa din urmatoarele surse: precipitatii, aport subteran din teritoriile vecine,
condensarea vaporilor din atmosfera la suprafata scoartei. In acceasi perioada din cuprinsul
bazinului se pot pierde cantitati de apa prin: scurgere superficiala, scurgere subterana, evaporatie
globala.

17. Sistemul de terase ale râurilor din Romania

Terasele. Trepte în cadrul văii, care la origine sunt foste lunci, rămase suspendate în urma adâncirii
râului, astfel încât fiecare nivel de terasă exprimă un fost fund de vale.
Elementele morfologice ale unei terase. O terasă este alcătuită din patru componente; două în
suprafaţă (podul şi fruntea) şi două liniare (muchia şi ţâţâna), de racord.
Podul terasei corespunde fostei lunci. Este cvasiorizontal, neted, cu multiple utilizări (agricultură,
aşezări, transporturi). A fost creat în condiţii de echilibru dinamic, prin eroziune laterală; este un
fost pat de meandrare.
Fruntea terasei este o suprafaţă înclinată, chiar abruptă. Poate fi utilizată doar silvic. Fruntea a
rezultat prin adâncirea râului în fosta luncă, în urma scoaterii acestuia din starea de echilibru
dinamic.
Muchia este aliniamentul de racord dintre pod şi funte; bine păstrată la terasele tinere şi tot mai
teşită, mai greu de urmărit în relieful actual, cu cât terasele sunt mai înalte, deci mai vechi.
Ţâţâna racordează fruntea terasei cu podul terasei inferioare sau, în cazul primei terase, cu lunca.
Reprezintă baza frunţii de terasă; în lungul ei sunt numeroase izvoare.
Elementele structurale ale unei terase. În bază roca în loc, apoi pietrişurile de terasă. Sunt trei
situaţii:
- atunci când podul terasei se dezvoltă la nivelul rocii în loc, fără pietrişuri aluviale, vorbim despre
terase în rocă.
- atunci când în structură există atât roca cât şi aluviunile, terasa se numeşte aluvială sau aluviată;
este situaţia tipică.
- atunci când există doar aluviuni, fără să apară patul de rocă, terasa este aluvionară.
Structura se poate complica prin suprapunerea unor conuri de dejecţie, aluviale, coluvii sau
loessuri. Aceste materiale nu sunt depuse de râul care a creat terasa, astfel încât nu aparţin
structural depozitului de terasă; ele se numesc depozite postgenetice sau de acoperire.
Mecanismul de formare a teraselor. O terasă apare în urma unui proces morfogenetic îndelungat
(de ordinul sutelor de mii de ani), în cadrul căruia se pot separa trei faze:
1. După instalarea arterei hidrografice, procesul care domină este eroziunea liniară; râul se
adânceşte până când atinge stadiul de profil de echilibru, urmare a unui nivel de bază coborât.
2. Din acest moment, dominante în morfodinamica de albie vor devenii eroziunea laterală şi
implicit procesul de meandrare; acestea vor determina dezvoltarea unui pat de meandrare larg şi
în final a luncii (viitorul pod al terasei).
3. În evoluţia reliefului de văi, apar momente de scoatere din starea de echilibru; astfel, urmează
un nou interval de adâncire prin eroziune liniară; apare suspendarea luncii şi evidenţierea podului
terasei prin tăierea frunţii în depozitul aluvial al fostei lunci precum şi în roca din bază.
Cauzele formării teraselor. Sunt trei cauze care pot provoca dezechilibrul râului:
- cauza climatică; alternanţa de climate, diferite sub raport termic şi pluvial, în care debitul râului
să fie diferit. De exemplu climatul rece din cuaternar, cu alternanţa de faze glaciare (în care se
forma podul terasei) şi interglaciare (în care se tăia fruntea terasei).
- cauza eustatică; presupune oscilaţii ale nivelului de bază general, ca urmare a mişcărilor eustatice;
cele care interesează sunt coborârile (regresiunile) nivelului Oceanului Planetar. Exemplu –
oscilaţiile de nivel ale Oceanului Planetar (inclusiv ale Mării Negre) din pleistocen, numite
eustatism cuaternar, urmare a alternanţelor de faze glaciare – interglaciare.
- cauza neotectonică; are în vedere ridicarea unei regiuni, de regulă muntoasă sau deluroasă, din
cursul superior sau mijlociu al râului, în timp ce nivelul de bază rămâne neschimbat. Astfel, înălţat,
profilul longitudinal al râului tinde să se readâncească, spre a atinge echilibrul impus de un nivel
de bază rămas jos. Este tăiată fruntea terasei, în timp ce fosta luncă (creată la echilibrul de dinaintea
ridicării regiunii) rămâne suspendată sub formă de pod de terasă.
Tipuri de terase.
1. După geneză:
- terase climatice.
- terase eustatice.
- terase neotectonice.
2. După structură:
- terase în rocă.
- terase aluviate (aluviale).
- terase aluvionare; subtipuri: terase rezemate; terase îmbucate.
3. După dispunerea în profil longitudinal:
- terase paralele.
- terase convergente în avale.
- terase convergente în amunte.
- terase în foarfecă.
- terase deformate neotectonic.
4. După dispunerea în profil transversal:
- terase simetrice.
- terase asimetrice: total; parţial.
5. După forma în plan:
- terase în evantai (caz particular).
Altitudinea şi numerotarea teraselor. Altitudinea teraselor se determină prin valori relative (metrii),
între albia minoră a râului şi podul terasei. Măsurarea nu se face însă între albie şi depozitul ultim
al terasei, ci între albie şi depozitul de pietrişuri aluviale ale fostului fund de vale. Trebuie deci
excluse alte depozite (eluvii, coluvii, loessuri) decât depozitele de terasă.
Numerotarea teraselor se face de la albia minoră spre partea superioară a versantului, deci de la
terasa cea mai joasă şi respectiv mai tânără, spre terasa cea mai înaltă şi mai veche. Notarea se
realizează prin valoarea altimetrică relativă (terasa de 20m, terasa de 50m).
Metode de stabilire a vârstei teraselor.
- geomorfologice (metoda analizei materialului aluvionar sau analiza granulometrică; metoda
altitudinii relative).
- arheologice (studiul culturilor materiale).
- palinologice (analiza sporilor şi polenului sau metoda sporopolinică).
- paleontologice (identificarea fosilelor).
- geologice (metoda numărului de loessuri şi soluri fosile)
Importanţa studiului teraselor.
Importanţa ştiinţifică este legată de posibilitatea stabilirii etapelor de evoluţie ale unei văi (fiecare
terasă fiind o fostă luncă); terasele sunt trepte genetice de relief şi oferă deci informaţii
morfogenetice (cauzele genetice, cronologia evoluţiei etc). Corelarea observaţiilor efectuate în
lungul unei văi, pe bazine hidrografice de ordine tot mai mari, oferă informaţii privind geneza şi
evoluţia unor teritorii de rang continental.
Importanţa practică are în vedere în principal podul terasei, prin panta sa redusă, netezimea mare
şi fragmentarea mică. Astfel, acesta poate fi utilizat în agricultură, construcţii, aşezări umane, căi
de comunicaţii. Orizontul de pietrişuri asigură atât materiale de construcţie cât şi o bună infiltrare
a apelor din precipitaţii, aceasta din urmă având o dublă semnificaţie: solurile de deasupra terasei
nu vor suferii prin stagnarea apei, iar în baza pietrişurilor se vor acumula cantităţi importante de
ape sub forma pânzelor freatice. De asemenea, fruntea terasei poate fi utilizată silvic, ca păşune
sau fâneaţă.

18. Unitati geostructurale majore de pe teritoriul Romaniei

Aranjamentul structural care se gaseste actualmente pe teritoriul Romaniei reprezinta

ultimul stadiu in care se gaseste orogeneza alpina. Ciclul orogenetic alpin a inglobat formatiuni
mai vechi decat mezozoicul dar si formatiuni depuse pe parcursul acestui ciclu, formatiuni care au
suportat efectele fazelor tectogenetice. Despre formatiunile reluate din Paleozoic si Proterozoic se
poate spune ca mai pastreaza amprentele orogenezelor anterioare (hercinica, caledonica, assynica).
La nivelul teritoriului Romaniei efectele tectogenetice alpine sunt caracterizate din punct de vedere
structural sub 2 aspecte diferite :

- un aspect de orogen (alpin) cu structura complicata, cel putin cutata; acest aspect
constituie unitatea de orogen

- un aspect de platforma constituita de unitati cu structura simpla, necutata si aproape

cu dispozitie orizontala; sub acest aspect sunt cunoscute unitatile de platforma.

Unitatile de platforma includ asa-numita Platforma Moldoveneasca, care este o

terminatie, sectorul vestic al asa-numitei Platforme Est-Europene. Platforma Valaha este tot un
sector dar nordic al Platformei Moesice (pozitionata intre Carpati si Balcani). Intre Platforma
Moldoveneasca si Platforma Valaha este amplasat un sector cu structura tot de platforma cunoscut
sub denumirea de Platforma Barladului si a Deltei Dunarii. Acest sector este o parte componenta
inspre Vest a unei alte unitati structurale majore ce se intinde spre Asia Centrala, unitate numita
Platforma Scytica. Tot la acest aspect al unitatilor de platforma mai pot fi adaugate inca 2 sectoare
care in principiu prezinta caracteristici platformice : Platforma Covurlui si Platforma Babadag.
Prin opozitie cu orogenul, unitatile de platforma sunt unitati rigide, consolidate.

In ceea ce priveste aspectul de orogen alpin pe teritoriul Romaniei avem catena Carpatica
(constituita din 2 segmente distincte):

a) Carpatii Orientali si Carpatii Meridionali

b) Carpatii Apuseni
Cele 2 segmente au evoluat sub aspect orogenetic in legatura cu 2 arii geosinclinale legate de
rifturi, segmente separate de o margine continentala rupta din extremitatea Vestica a Platformei
Est-Europene.

Pe arealul Carpatilor Romanesti, in partea finala a conturarii acesteia prin scufundarea unor
portiuni insemnate s-au format bazine tectonice. Acestea au functionat ca si arii sau bazine de
sedimentare. Odata cu evolutia acestor bazine ajungandu-se in faza de colmatare si expunerea sub-
aeriana, acestea au capatat caracterul unor depresiuni, fiind mai joase decat rama muntoasa
dimprejur. Pe teritoriul Romaniei, depresiuni : Depresiunea Transilvaniei, Depresiunea Timisoara
– Carei, Depresiunea Sighet, Depresiunea Comanesti, Depresiunea Brasov, Depresiunea Ciuc,
Depresiunea Hateg – Strei, Depresiunea Caransebes – Mehadia, Depresiunea Beius.

In contextul structural romanesc, catena de orogen prezinta o pozitie de suprapunere peste

platforme mai vechi : Moldoveneasca si Valaha, pentru ca orogenul carpatic a prezentat in timp
geologic o directie de miscare cu caracter divergent. Datorita existentei unei directii de miscare a
catenei carpatice pe teritoriul Romaniei, unitatea de platforma constituie asa numitul domeniu de
FORELAND ( Vorland).

Intre Platforma Barladului si Valaha se gaseste o alta catena de orogen mai putin
spectaculoasa, catena denumita Orogenul Nord – Dobrogean. Daca analizam pozitionarea
catenelor orogenice ce se gasesc actualmente pe teritoriul Romaniei se poate spune ce orogenul
carpatic poate fi considerat un orogen pericratonic. In timp ce orogenul Nord – Dobrogean este
amplasat in interiorul placii tectonice si poarta denumirea de orogen intracratonic.

O comparatie intre orogenul carpatic si cel al Dobrogei de Nord duce la concluzia ca

formatiunile orogenului carpatic, mai ales cele prealpine poarta amprenta mai multor faze
tectogenetice. In schimb formatiunile orogenului Nord – Dobrogean prezinta efectul numai al
primelor faze din orogeneza alpina, respectiv faza Cimmerica si eventual faza Austrica. In
concluzie, teritoriul Romaniei cuprinde urmatoarele unitati structurale caracteristice :

1. Platforme prealpine : Platforma Moldoveneasca, Platforma Valaha, inclusiv a

Dobrogei de Sud, Masivul Dobrogei Centrale, Platforma Barladului si a Deltei Dunarii;

2. Platforme alpine : Platforma Covurlui, Platforma Babadag;

3. Orogen alpin : Orogenul Nord – Dobogean, Orogenul Carpatic.

La aceste unitati se mai poate adauga Selful Marii Negre.

19. Vulcanismul şi relieful vulcanic
Relieful vulcanic este un relief atat structural si petrografic, cat si un relief de "constructie",
formele majore (conurile vulcanice) fiind datorate urcarii magmei la suprafata. In Muntii
Metaliferi formele predominante sunt conurile vulcanice, vizibile bine in peisaj, dar distruse
puternic de eroziune. In sectorul nordic al Carpatilor Orientali - sistemul-Oas-Gutai-Tibles-
Bargau, formele predominante sunt de tipul conurilor, platourilor, cu asociatii de neck-uri (cum
este Creasta Cocosului din Gutai).

In sectorul central Calimani-Gurghiu-Harghita-Ciomatu, eruptiile au generat cratere mari, bine

pastrate pana astazi (cum este craterul ce cantoneaza lacul Sfanta Ana), terminate spre exterior cu
platouri datorate curgerilor de lava; alternanta de materiale vulcanice fluide (lava) si materiale
detritice (provenite de la explozii) au creat un sistem de relief vulcanic stratificat (stratovulcani).
Eroziunea a distrus partial aparatele vulcanice initiale; aspectul lor in peisaj este insa usor de distins
si nu poate fi confundat.

20. Zonarea funcţională a oraşelor. Modele de organizare internă a spaţiului urban

21. Tipuri şi forme de turism din Carpaţii Româneşti
Tipuri si forme de turism din Carpatii Romanesti
Tipurile de turism au la bază un anumit suport criterial: scop, destinaţie, durată, dinamică, iar în
esenţa sa, un mod de productie cu un tip de economie, o practică turistica, un habitat, o comunitate
umană cu specifitatea sa, sub aspect motivaţional, dar pot fi şi alte criterii în schemele de tipizare.
Forma de turism după natura sa de manifestare marchează caracteristicile tipului de turism şi nu
conţinutul său. Astfel, în literatura de specialitate se disting mai multe criterii.
Criteriul principal find actul motivational Bernecker (1962) considera ca tipurile de turism reflecta
deosebirile ce apar in esenta interna a turismului deosebiri determinantede motivatii. Swizewski
C. si Oancea D., (1977) disting trei categorii mari de tipuri de turism:
-structural (montan, sportiv, cultural, comercial) -dinamic
(drumetie, de circulatie, de tranzit); -stationar (cu sejur
scurt, mediu, lung). Dupa libertatea de alegere
al locului de destinatie turismul poate fi divizat an doua tipuri:
-conditionat (medical, sportiv); -voluntar
cand alegerea locului de destinatie este pur subectiv.Turismul in calitate de manifestare umana
(psihofiziologic, financiar si dorinte) Ion Mac, (1992) il tipizeaza in felul urmator:-Turism de
“timp liber” ce cuprinde:1. turismul de recreere (primblari, drumetii, excursii vacante);2. turismul
de recreere si ingrijirea sanatatii (de recreere, de tratament medical, medical, balnear);3. turism de
vizitare (cultural, social, familial, religios);4.turism de distante mici;-Turism de tranzit (tranzit
voluntar si conditionat);-Turism cultural (manifestari folclorice, festivaluri);-Turism sportiv
(concursuri sportive, olimpiade etc.
Turismul montan In
ţara noastră, amenajarea turistică a zonei montane are deja o experienţa de peste un secol.
Numeroase grupări, asociaţii şi societăţi de turism care au funcţionat începând cusfârşitul secolului
al XIX–lea au avut contribuţii remarcabile la echiparea turistică a zonei montane româneşti
De activitatea acestora se leagă propagarea şi dezvoltarea turismului de munte, primele acţiuni
concrete de creare a dotărilor turistice (case de adăpost, cabane, refugii, apoidrumuri, şosele,
marcaje pe traseele montane), a posturilor de prim ajutor.Astfel masivele montane cel mai bine
dezvoltate şi promovate au fost Bucegi, PiatraCraiului, Postăvaru, Făgăraş, Ceahlău, Parâng şi
Cindrel, de acestea din urmă fiind legatăapariţia primei staţiuni montane din România, Păltiniş
Se poate spune aşadar că, de-a lungul timpului, zestrea turistică a Munţilor Carpaţi şi-asporit
atractivitatea prin echipamentele şi amenajările specifice, menite să atragă cât mai
mulţiturişti.Actualul grad de valorificare reflectă preocupările statului şi ale agenţilor economici
îndomeniul amenajării şi dezvoltării acestei zone turistice, însă sub puternica amprentă
aschimbărilor economico – sociale din ultimii ani, care au generat şi multe neajunsuri privind
valorificarea turistică a zone montane.
Turismul balnear Principalele
statiuni balneare sunt situate in Muntii Carpati. In Carpatii Orientali, statiunile importante
datorita proprietarilor terapeutice si dotarilor materiale sunt: Sangeorz - Bai, Vatra Dornei, Borsec,
Slanic Moldova si Baile Tusnad. In Carpatii Meridionali intalnim statiunile:
Moneasa, Calimanesti, Olanesti, Geoagiu - Bai. Pe langa aceste statiuni traditionale, care imbina
turismul montan cu cel curativ, trebuie adaugate si urmatoarele statiunile balneare: Baile Felix
(ape geotermale), Govora (ape minerale), Lacul Sarat, Lacul Amara (cu ape sarate si namoluri
sapropelice).
Turismul de recreere Recreerea si
agrementul are un caracter sezonier de iarna (montan) si de vara (heliomarin). Predominanddurata
scurta (week-end) sau medie. Distantele in practicile turistice depind de potentialul financiar a
turistului inparte. Iar dupa tipul de resurse turistice valorifica calitatile peisajelor naturale. In
context a eficientei economice aofertantului este tipul cel mai profitabil, daca infrastructura
satisface cerintele recreative a tipului de turist antrenat inprocesul recreativ in conformitate de
potentialul financiar si dorintele personale
22. Evoluţia fenomenului turistic mondial
23. Obiectivele turistice ale cadrului natural
24. Obiectivele turistice de provenienţă antropică
25. Tipologia turismului mediteranean