Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
CURS Tehnologie Si Control in Industria Uleiului PDF
CURS Tehnologie Si Control in Industria Uleiului PDF
TEHNOLOGIE ŞI CONTROL
ÎN INDUSTRIA ULEIULUI
Note de curs
CECLU Liliana
Dr., lector universitar
Cahul, 2013
Ore Evaluare
Denumirea
disciplinei
disciplinei
Semestru
Titularul
Codul
Seminar
Forma de
credite
Studiu
indivi-
Nr. de
evaluare
Labo-
Total
rator
Curs
dual
Tehnologie şi control în Ceclu
S.07.A.071 VII 120 30 15 15 60 E 4
industria uleiului Liliana
Laborator
individual
Seminar
Studiu
Curs
1. Tema 1. Răspândirea materiilor grase în natură 2 2 - 4
2. Tema 2. Clasificarea şi descrierea materiilor prime oleaginoase 2 2 - 4
3. Tema 3. Clasificarea şi descrierea materiilor auxiliare utilizate
2 - 2 4
în industria uleiurilor vegetale comestibile
4. Tema 4. Recoltarea şi postmaturarea materiilor prime
oleaginoase. Recepţia materiilor prime oleaginoase şi
2 2 - 4
materiilor auxiliare. Descărcarea şi transportul la
depozite a materiilor prime oleaginoase
5. Tema 5. Curăţarea materiilor prime oleaginoase. Uscarea
materiilorprime oleaginoase. Depozitarea materiilor 2 - 2 4
prime oleaginoase.
6. Tema 6. Decojirea materiilor prime oleaginoase. Măcinarea
2 2 - 4
materiilor oleaginoase
7. Tema 7. Prăjirea materiilor oleaginoase. Extruderea. 2 - 2 4
8. Tema 8. Bazele teoretice ale procesului de obţinere a uleiului
2 2 - 4
brut prin presare.
9. Tema 9. Utilajele utilizate în procesul de presare. 2 - 2 4
10. Tema 10. Purificarea uleiului brut de presă. 2 2 - 4
11. Tema 11.Extracţia cu dizolvanţi. Metode moderne de extracţie. 2 - 2 4
12. Tema 12. Demucilaginarea. Neutralizarea. Uscarea.
2 - 2 4
Decolorarea.
13. Tema 13. Uscarea. Decolorarea. 2 - 2 4
14. Tema 14. Winterizarea. Dezodorizarea. Rafinarea fizică.
2 2 - 4
Principii moderne de rafinare.
15. Tema 15. Depozitare. Materiale de ambalare a uleiurilor
2 2 - 4
vegetale.
2
CURS 1. MATERII PRIME OLEAGINOASE
3
furajarea animalelor (ca atare sau sub formă de furaje concentrate);
obţinerea făinurilor, texturatelor, concentratelor sau izolatelor proteice;
obţinerea cleirotului sau galatitului (industria maselor plastice).
2. Complexul lecitinic format la dismucilaginarea uleiurilor, utilizat la obţinerea lecitinei
alimentare şi farmaceutice;
3. soapstokul, amestecul complex de săpunuri ale acizilor graşi separaţi la neutralizarea uleiurilor
brute, utilizat la:
obţinerea stearinelor şi fitosterinelor;
obţinerea acizilor graşi utilizaţi ca lubrifianţi.
Deşeurile rezultate la procesarea industrială a seminţelor oleaginoase sunt următoarele:
a. cojile separate la decojirea seminţelor, care au următoarele direcţii de utilizare:
combustibil;
obţinerea furfurolului;
obţinerea plăcilor aglomerate.
b. impurităţile separate la curăţarea masei de seminţe oleaginoase constituie:
combustibil
îngrăşământ agricol
c. zaţ, gudroane de distilare a acizilor graşi, distilat de dezodorizare, ape de rafinare etc.
Materiile prime oleaginoase sunt reprezentate de sursele vegetale al căror conţinut în ulei
sau grăsimi este suficient de mare pentru a face procesarea industrială eficientă.
Materii prime oleaginoase – plantele şi arborii a căror seminţe respectiv fructe sunt
utilizate la obţinerea uleiurilor şi grăsimilor vegetale.
Materii prime alternative – plante textilo-oleaginoase, subproduse oleaginoase
4
Seminţe oleaginoase
Structura morfologică
Seminţele separate de planta –mamă reprezintă germenul unei viitoare plante.
În timpul formării şi maturizării seminţelor oleaginoase, în celule are loc o acumulare de
substanţe hrănitoare (grăsimi, albumine, hidraţi de carbon, compuşi cu fosfor şi alte substanţe),
care au rolul de a asigura germenul funcţiei vitale, până când acesta devine capabil să-şi asigure
singur hrana minerală din sol şi din aer.
Prezenţa acestor substanţe hrănitoare într-o măsură mai mare sau mai mică determină
valoarea seminţelor oleaginoase ca materii prime pentru obţinerea uleiului vegetal şi a celorlalte
componente.
În general, termenul de sămânţă este folosit într-un sens mai larg în agricultură. În
practica industrială, se numesc seminţe şi unele categorii de fructe compuse.
Seminţele şi fructele plantelor se pot deosebi pe baza caracterelor morfologice şi a
însuşirilor lor diferite ca: modificarea culorii cotiledoanelor sub influenţa unor reactivi,
fluorescenţa sub lumină de cuarţ etc.
Din punct de vedere morfologic, seminţele propriu-zise sunt organe de reproducere ale
diferitelor specii de plante care la maturitate se desprind de fruct, acesta având un rol protector
temporar.
Seminţele propriu-zise sunt alcătuite dintr-un înveliş protector mai mult sau mai puţin
tare numit coajă, endospermul (miezul sau albumenul) şi embrionul viitoarei plante.
5
Embrionul curpinde organele vegetative ale viitoarei plante: radiculă, tigelă, gemulă şi 2
cotiledoane, sistemul reproducător existând în stare latentă până la germinare.
În cotiledoane şi endosperm se concentrează substanţele nutritive (ulei, albumine, glucide, săruri
minerale, vitamine liposolubile), care constituie rezervele de bază ale plantei
SĂMÂNŢA
COAJĂ EMBRION
ENDOSPERM
Gemulă
Endocarp
2 cotiledoane
Fig.2. Structura schematică a seminţei oleaginoase
Oleoplasmalema sau membrana celulară este constituită din unul sau mai multe
straturi poilimoleculare. Grosimea pereţilor celulari la majoritatea seminţelor este mică, fiind
cuprinsă între 0,3-0,5μm. Excepţie fac celulele de soia, a căror grosime este de 1,3μm. Învelişul
celular are de cele mai multe ori contur ondulat, în colţurile de unire a celulelor găsindu-se aşa
numitul „spaţiu intercelular‖; la seminţele de soia şi în spaţiile intercelulare sunt de dimensiuni
mici, ceea ce face ca acestea să fie tari, mai dure, în timp ce la floarea soarelui sau la ricin ele
sunt mai mari, iar seminţele se caracterizează printr-o duritate mai mică, sunt mai fragile.
6
Învelişul celular este format în principal din celuloză şi hemiceluloză şi la majoritatea seminţelor
este de grosime mică.
Oleoplasma este formată din protoplasma propriu-zisă (citoplasma), care conţine
suportul pentru uleiul dispersat uniform în citoplasmă, sub forma unor incluziuni
ultramicroscopice. Volumul oleoplasmei diferă de la un soi de seminţe la altul, fiind de 75-82%
din totalul intracelular la ricin, 75-76% la floarea soarelui, 74% la in şi 66-69% la soia.
Granulele aleuronice sunt corpuri solide de origine proteică şi formate din cristaloizi
şi globoizi acoperite de un înveliş deosebit de subţire. Cristaloizii sunt proteine gelificate care se
găsesc sub formă de cristale. Se deosebesc de globoizi prin faptul că în apă se umflă, se îmbibă,
descoperindu-şi astfel originea lor gelică. Globoizii sunt corpuri rotunjite, formate în special din
fitină şi acid fitinic, legate de proteine.
Forma şi dimensiunile granulelor aleuronice diferă foarte mult de la o sămânţă la alta.
Astfel, la seminţele cu conţinut ridicat de ulei, granulele au o formă mai rotunjită, în timp ce la
seminţele mai sărace în ulei au o formă colţuroasă, neregulată. Suprafaţa secţiunii lor
transversale variază între 20,3 μm2 la floarea soarelui şi 87,9μm2 la inul pentru ulei.
Curba de acumulare a materiei grase în seminţele oleaginoase are 3 etape:
Etapa de iniţiere I – se caracterizează printr-o sinteză lentă a lipidelor. Din poliozele de
rezervă se formează o cantitate mare de acizi graşi liberi, care se vor transforma ulterior
în acilgliceroli. De aceea, uleiul în seminţele verzi are o aciditate liberă mare. În prima
etapă se formează numai acizi graşi saturaţi şi numai după aceea acizi graşi nesaturaţi.
Etapa de dezvoltare şi maturizare II – se caracterizează prin acumularea rapidă de
lipide caracteristice soiului şi varietăţii
Etapa finală III – procesul de acumulare a materiei grase încetează sau se desfăşoară la
limite reduse (în funcţie de necesităţile metabolice ale celulei).
Nivelul de acizi graşi saturaţi, predominant formaţi în faza iniţială, scade, acidul oleic
rămâne relativ constant ca proporţie în faza I şi scade în faza a II-a, iar acidul linoleic creşte lent
dar constant până la limita biologică. Acumularea de lipide şi natura acestora sunt puternic
influenţate de condiţiile agrotehnice şi climaterice de cultură (temperatură, umiditate relativă,
caracteristicle de sol, latitudine, altitudine, lumină, caldură, selecţionarea soiurilor, îngrăşăminte
agricole, substanţe nutritive în sol, tratamente de combatere a dăunătorilor şi bolilor, lucrările de
întreţinere a culturilor, termenul de însămânţare etc.). De exemplu, climatul tropical favorizează
sinteza de acizi graşi saturaţi cu masă moleculară mică (unt de cocos): acid caprilic, caprinic,
lauric şi miristic. Iar climatul arctic, dimpotrivă, favorizează formarea preferenţială a acizilor
graşi polinesaturaţi.
La acelaşi soi, în aceleaşi condiţii de cultură, solul cu umiditate mai redusă favorizează
formarea acizilor graşi saturaţi, creşterea umidităţii solului generând o creştere cantitativă a
lipidelor acumulate în seminţele oleaginoase. Seceta reduce conţinutul de grăsimi şi calitatea
acestora.
În seminţele de floarea-soarelui şi soia partea cea mai bogată în substanţe uleioase este
cotiledonul, în timp ce endospermul este foarte subţire. În seminţele de in, substanţa hrănitoare
se află în proporţii aproximativ egale între cotiledon şi endosperm, iar la ricin se găseşte numai
în endosperm.
Compoziţia principalelor materii prime oleaginoase variază cu specia vegetală din care
provine, cu raportul între coajă şi miez şi conţinutul total de lipide al seminţelor.
Compoziţia chimică variază în funcţie de tipul plantelor oleaginoase. Din punct de vedere
chimic, seminţele oleaginoase conţin cantităţi mari de :
– lipide, proteine, zaharuri, apă;
În cantităţi mici se gasesc şi:
– fosfatide, steride , ceruri, substanţe colorante
– şi alţi compuşi chimici care se extrag împreuna cu uleiul, numite şi substanţe care
însoţesc materia grasă.
7
Apa lipide
Seminţe
oleaginoase proteine
Substanţa zaharuri
uscată
săruri
minerale
substanţe extractive
neazotate
• Procentul lipidelor si a substantelor de insotire, care impreuna formeaza uleiul brut este
caracteristic fiecarei specii. Aceasta compozitie chimica uneori poate fi modificata de
conditiile de pastrare a semintelor pana la prelucrarea industriala.
• Proteinele din semintele oleaginoase (albumine, globuline, gliadine, gluteline) in cursul
operatiilor de extragere a materiilor grase trec in srot aproape integral. In timpul
depozitarii, proteinele din semintele oleaginoase pot suferi fenomenul de denaturare, in
urma caruia solubilitatea proteinelor in apa si in solutii diluate scade.
• Glucidele din semintele oleaginoase sunt: celuloza (substanta de baza a cojilor,
nefermentescibila), mucozaharidele (fermentescibile) si hemiceluloza impreuna cu
substantele pectice.
• Apa din semintele oleaginoase poate fi apa libera, cat si apa legata. Umiditatea semintelor
oleaginoase se poate modifica in timpul depozitarii, in functie de temperatura si
umiditatea mediului exterior.
De asemenea, compozitia chimica a semintelor si uleiului poate fi influentata de diferiti
factori: umiditatea solului, procedeele agrotehnice aplicate, temperatura mediului, intensitatea
insolatiei, etc.
8
CURS 2. MATERII AUXILIARE, MATERIALE ŞI AMBALAJE
Materiile auxiliare utilizate curent în industria uleiurilor şi grăsimilor vegetale sunt grupate, în
funcţie de destinaţie, astfel:
1. materii auxiliare pentru obţinerea şi rafinarea uleiurilor şi grăsimilor vegetale comestibile:
obţinerea uleiurilor brute: apă, abur, dizolvanţi, materiale filtrante;
rafinare: reactanţi de desmucilaginare, neutralizare, decolorare, winterizare,
materii filtrante şi antispumanţi, ambalaje.
2. materii auxiliare necesare obţinerii produselor derivate din uleiuri şi grăsimi vegetale
(shorteninguri, margarine, grăsimi interesterificate, grăsimi modificate etc.): agenţi de
hidrogenare, catalizatori, agenţi de interesterificare sau de obţinere a grăsimilor modificate.
3. materii auxiliare necesare la prelucrarea subproduselor (lecitină comestibilă, acizi graşi,
şroturi etc.): apă, abur, reactanţi de delecitinizare, reactanţi de scindare acidă, materiale
filtrante etc.
1. Apă. Abur
Apa, ca atare sau sub forma de abur sau soluţii de reactanţi, intervine în numeroase etape
(operaţii) din tehnologia de obţinere a uleiurilor şi grăsimilor vegetale comestibile: condiţionare
prin uscarea seminţelor oleaginoase, tratament termohidric (prăjire), extracţie cu dizolvanţi,
rafinare. Apa, ca atare sau sub formă derivată (abur, soluţii), intră în contact direct sau indirect
cu substratul biologic, care suferă transformări succesive, până la obţinerea uleiului comestibil.
Apa furnizată de reţeaua publică de apă potabilă sau provenită din surse proprii trebuie să
îndeplinească condiţiile de calitate organoleptică, fizico-chimică, biologică, bacteriologică şi
radiologică impuse apei potabile.
În plus pentru rezolvarea unor exigenţe speciale impuse de unele operaţii tehnologice, se
practică tratamente suplimentare ale apei, în special tratamente de dedurizare (pentru apa de
spălare a uleiurilor neutralizatealcalin).
Dedurizarea este condusă în mai multe moduri:
termic, pentru înlăturarea durităţii temporare, conferită de bicarbonaţii de Ca şi Mg.
Bicarbonaţii se descompun termic cu eliminare de CO2 iar carbonaţii trec într-o
formă insolubilă, de săruri care precipită;
fizic, cu schimbători de ioni;
chimic, cu agenţi chimici complexaţi de dedurizare
2. Dizolvanţii
Dizolvanţii organici, utilizaţi pentru extracţia uleiului sau grăsimilor vegetale din materii
prime oleaginoase de bază sau alternative, trebuie să asigure condiţiile de randament şi calitate
(puritate) care să permită procesarea eficientă şi transformarea în materii grase comestibile.
Dizolvanţii organici utilizaţi pentru extracţia din măcinături oleaginoase prăjite sau
brochen trebuie să îndeplinească o serie de condiţii obligatorii:
coeficient de extracţie şi solubilitate mare;
solubilitate mare faţă de materia grasă din substratul de extracţie;
puritate, reactivitate chimică şi caracteristici de afinitate faţă de substrat
(vâscozitate, masă specifică, punct de solidificare, presiune de vapori) cât mai
bune;
dispersabilitate şi stabilitate maximă în miscele (amestec binar ulei în dizolvant);
cost, accesibilitate, posibilităţi de recuperare şi reutilizare cât mai bune;
efecte secundare (corozivitate, toxicitate, inflamabilitate) mnimale.
Dizolvanţii organici utilizaţi în industria uleiurilor şi grăsimilor vegetale sunt lichide volatile sau
gaze nepolare hidrofobe, care au constanta dielectrică apropiată de constanta dielectrică a
uleiurilor.
9
Recuperarea dizolvantului din miscele şi şroturi trebuie să se realizeze cu pierderi
cantitative şi calitative minimale. Volatilitatea solventului trebuie să fie suficient de ridicată
pentru a permite o recuperare a dizolvantului prin distilare rapidă, totală şi economică.
Principalele grupe de dizolvanţi admişi în practica procesării indistriale din indistria uleiurilor
vegetale comestibile sunt:
hidrocarburile alifatice;
Hidrocarburile alifatice (hexan, heptan, benzina de extracţie) au o mare putere de
solubilizare şi selectivitate
Benzina de extracţie este un amestec de hidrocarburi alifatice inferioare în care predomină
hexanul, rezultată prin fracţionarea benzinei din ţiţei şi a benzinei rafinate.
n-Hexanul este un dizolvant organic prin distilarea fracţionată a benzinei şi este utilizat la
degresarea materialelor oleaginoase în instalaţii tip „Flash‖.
hidrocarburile aromatice;
hidrocarburile gazoase
hidrocarburile clorurate şi sulfurate;
cetone alifatice;
alcoolii: - alcoolul etilic
- alcoolul izopropilic
amestecurile binare de dizolvanţi
3. Reactanţi de delecitinizare
Reactanţii de delecitinizare (demucilaginare sau degumare) sunt compuşi chimici cu
acţiune fizico-chimică complexă, de insolubilizare şi pierdere a stabilităţii mucilagiilor, gumelor
şi răşinilor din uleurile brute: apă, abur, clorură de sodiu, acid citric, acid fosforic, acid
clorhidric, acid sulfuric.
4. Reactanţii de neutralizare
Reactanţii utilizaţi la neutralizarea alcalină a acidităţii libere a uleiurilor şi grăsimilor
degumate şi a apelor acide: NaOH, Na2CO3, Ca(OH)2, NH4OH, uree.
5. Materii decolorante
Decolorarea fizică a uleiurilor vegetale se efectuează cu materii decolorante, care
acţionează ca materii adsorbante pentru pigmenţii vegetali: pământuri decolorante, silicagel,
cărbune vegetal activat.
Decolorarea chimică a uleiurilor vegetale se conduce cu agenţi de oxidare (aer ozonizat,
perhidrol, peroxizi, hidrocarbonaţii etc.) ai pigmenţilor vegetali sau cu agenţi reducători (bisulfit
de sodiu în mediu alcalin), reoxigenarea prin O2 atmosferic refăcând culoarea iniţială.
6. Materii filtrante
Purificarea prin filtrare în industria uleiurilor şi grăsimilor vegetale se realizează utilizând
2 categorii de materiale filtrante:
1. materiale filtrante propriu-zise
o site de filtrare;
o pânza de filtru;
o hârtie de filtru;
o cartonul filtrant.
2. suporturi de materiale filtrante propriu-zise:
o kieselgur;
o perlita;
o cristall-theorit.
10
7. Materii antispumante şi desemulsionante
Modocollul este un derivat de celuloză (etil-hidroxi-etil-celuloză), solubil în apă şi soluţii
de alcalii. Este utilizat ca agent antispumant şi desemulsionant (cu efect de spargere a
emulsiilor), utilizat în industria uleiurilor şi grăsimilor vegetale la scindarea soapstock-urilor
rezultate de la neutralizarea alcalină a uleiurilor vegetale.
Desemulsionantul tip D5. În procesele continue De Laval de scindare a soapstock-urilor
se utilizează ca antispumant modocollul şi ca desemulsionant sulfonaţii de Na şi amoniu
(desemulsionantul tip D5), care are un conţinut de max. 50% apă, aciditate liberă de 5-20 mg
KOH/g şi solubilitate completă în apă.
8. Catalizatori de hidrogenare
Catalizatorii sunt compuşi chimici care măresc viteza de reacţie, fără a influenţa
echilibrul de stare al sistemului catalizat şi fără a se consuma în timpul catalizei.
Catalizatorii joacă rolul de acceleratori de reacţie, fie prin acoperirea unei părţi din energia
iniţială necesară activării reactanţilor fie prin orientarea acestora într-o poziţie (sens şi direcţie)
favorabilă interacţiunii cu probabilitate mare.
9. Ambalaje
Uleiurile şi grăsimile vegetale comestibile se livrează în ambalaje de desfacere (produsele
rafinate) sau ambalaje de transport.
Ambalajele de desfacere pentru uleiurile vegetale sunt:
- buteliile PET (0,5l sau 1l);
- bidoane PET (3,4,7l);
- cutii metalice.
Ambalajele de desfacere pentru transport sunt introduse în lăzi de lemn compartimentate, folii de
polietilenă (palete), rastele pe role, curate, uscate, fărăr miros străin.
Ambalajele de desfacere trebuie sa conţină următoarele specificaţii pe etichetă:
- marca producătorului;
- denumirea produslui şi tipul;
- conţinutul în ml;
- data ambalării;
- termen de garanţie;
- condiţii de păstrare;
- numărul standardului de producţie.
Uleiul comestibil de presă se livrează în mijloace de transport terestru (cisterne) sau maritime
(tancuri marine).
11
CURS 3. CONDIŢIONAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME OLEAGINOASE
SEMINTE OLEAGINOASE
cantitativã
Receptie
calitativã
Depozitare
Curãtire
Uscare
Descojire (decorticare)
Mãcinare
Distilare Desolventizare
Rafinare
-Desmucilaginare
-Neutralizare
-Spãlare
-Uscare
-Decolorare
-Winterizare (deceruire)
-Dezodorizare
ULEI RAFINAT
Produsul finit unic este uleiul vegetal, nerafinat sau rafinat. Principalele produse
intermediare sunt: seminţele/fructele condiţionate, miezul tehnologic, măcinătura prăjită, uleiul
brut de presă şi/sau extracţie. Produsele secundare ale tehnologiei de obţinere a uleiului şi
grăsimilor vegetale sunt: şroturile oleaginoase, lecitina comestibilă, acizii graşi, emulgatorii
12
alimentari. Deşeurile rezultate în procesarea industrială sunt: cojile, corpurile străine, seminţele
cu defecte, distilatul de dezodorizare, apele acide.
În funcţie de natura sursei oleaginoase şi destinaţia uleiului vegetal comestibil au fost
construite scheme de degresare pe ruta de presare unică (definitivă), presare preliminară
(antepresare moderată sau avansată) – extracţie cu dizolvanţi, presare definitivă sau extracţie
unică cu dizolvanţi. Condiţionarea sursei vegetale de ulei se realizează printr-un set de operaţii
preliminare procesării propriu-zise, care include: postmaturarea, separarea corpurilor străine,
uscarea, structurarea materialului oleaginos prin decojire, măcinare, prăjire.
13
Clasificarea transportoarelor
Regimul de Modul de Direcţia deplasării Tipul utilajului
funcţionare acţionare
Continuu Transportor cu bandă
Transportor cu raclete
Orizontală
Mecanică Transportor elicoidal
Transportor oscilant
Verticală Elevatorul
Planul înclinat (jgheabul)
Înclinată
Planul înclinat cu role
Gravitaţională Burlanul telescopic
Verticală Toboganul cu şicane
Toboganul elicoidal
Prin aspiraţie
Pneumatică Combinată Prin refulare
Rigole pneumatice
Manuală Cărucioarele
Orizontală fără şine
Electrică Electrocarele
Vagoneţii
Discontinu Mecanică Orizontală pe şine
Monoraiuri
Transportorul cu bandă
Benzile transportoare sunt mijloace de transport a produselor granulare, pulverulente,
cristaline sau în bucăţi, în plan orinzontal sau la o înclinaţie de maximum 20-25º, în funcţie de
unghiul de taluz al materialului de transportat şi tendinţa de alunecare în sens invers faţă de
sensul de mişcare al benzii de transport.
În funcţie de natura materialului din care sunt confecţionate, există următoarele tipuri de
benzi transportoare:
din cauciuc cu inserţii textile;
din OLC (10 TNC 180).
Transportoarele cu banda pot fixe in procesele continue sau mobile, asezate pe roti,
putand fi deplasate de la un loc de incarcare la altul.
Transportoarele cu bandă prezintă avantajele unui consum redus de energie şi a
posibilităţii de transport a unor cantităţi mari de materiale pe distanţe mari.
Dezavantajul principal este determinat de imposibilitatea transportului materiilor uleioase
(zaţuri de ex.) şi a costului relativ mare de instalare – întreţinere.
14
Fig. 3.3.1. Transportor cu bandă
a – vedere generală; b - secţiune prin banda transportoare plană;
c – secţiune prin banda în formă de jgheab;
1 – banda transportoare continua; 2 - tambur de acţiune; 3 – tambur de antrenare; 4 – dispozitiv
de intindere, 5 – greutăţi; 6 – partea purtătoare a benzii; 7 – partea liberă a benzii; 8 – role de
susţinere; 9 – construcţie metalică; 10 – role aşezate înclinat; 11 – pâlnia de descărcare; 12 –
pâlnia de alimentare; 13 – produs.
Transportorul cu raclete
Transportorul cu raclete se utilizează în silozuri şi instalaţiile continue de extracţie (şrot,
brochen). Transportorul cu raclete are ca principiu de funcţionare alunecarea materialului printr-
un jgheab fix, sub acţiunea unor elemente mobile, care pot avea o mişcare de dute-vino sau de
translaţie.
15
Elevatorul
Elevatorul se foloseste pentru
transportul materialelor solide in plan
vertical. Elevatoarele pot fi cu bandă sau cu
lanţuri. Elevatorul cu bandă se utilizează la
transportarea materialelor uscate (seminţe,
şrot uscat, coajă). Elevatorul cu lanţuri se
utilizează pentru transportul materialelor
umede sau uleioase (şrot umed, măcinătură,
zaţ etc)
Cu elevatoare se pot transporta si
sarcini individuare ca: saci, lazi, baloturi etc.
in loc de cupe montandu-se gheare de
prindere, platforme sau leagane.
Aceste transportoare prezinta avantajul unei constructii simple, deservite usoara si sigura,
pot fi inchise etans evitandu-se pierderile de material si impurificarea atmosferei.
Ca dezavantaj se mentioneaza consumul mare de energie datorita frecarilor interioare
dintre elice, material si jgheab. Se uzeaza rapid jgheabul si elicea, iar materialul se marunteste.
16
3.4. Curăţarea materiilor prime oleaginoase
Curăţarea loturilor de seminţe oleaginoase pentru uz industrial, reprezintă operaţia de
reducere a conţinutului de impurităţi (minerale şi organice) şi seminţe cu defecte în limitele
impuse prin standardele de reglementare a calităţii materiilor prime pentru industria uleiului şi
grăsimilor comestibile.
Eliminarea impurităţilor seminţelor cu defecte din masa de seminţe oleaginoase apte
pentru consum industrial reprezintă eliminarea factorilor de risc ai declanşării proceselor de
biodegradare şi/sau degradare microbiologică, care diminuează nivelul de calitate iniţial al
lotului. În plus, impurităţile şi seminţele cu defecte reprezintă un balast indezirabil sub aspect
cantitativ şi calitativ, lipsit de interes tehnologic, cu efecte negative asupra derulării procesului
industrial şi asupra calităţii produsului finit.
Principalele grupe de impurităţi şi seminţe cu defecte care trebuie eliminate prin în timpul
etapei de curăţare a seminţelor oleaginoase sunt:
impurităţi minerale inerte: pământ, nisip, pietriş, bucăţi de metale;
impurităţi organice neoleaginoase: paie, pleavă, bucăţi de plantă;
impurităţi organice oleaginoase şi seminţe cu defecte: mucegăite, strivite, râncede,
decojite, spărturi.
Curăţirea loturilor de seminţe oleaginoase la fabricile de ulei se realizează în două etape:
antidepozitare (precurăţirea- cînd se elimină ~ 50% din impurităţi)
postdepozitare şi la trecerea în fabricaţie (postcurăţirea- cînd se elimină ~ 75% din
impurităţi).
Procedeele de separare a impurităţilor şi seminţelor cu defecte sunt următoarele:
separarea pe baza diferenţei dintre caracteristicile granulometrice;
separarea pe baza diferenţei de masă volumică;
separarea pe baza diferenţei de masă volumică şi proprietăţile granulometrice;
separarea impurităţilor feroase pe baza proprietăţilor feromagnetice.
17
Praful şi impurităţile mai uşoare decît seminţele care sunt absorbite de ventilatoarele
maşinilor de curăţat sunt dirijate la instalaţiile de captare a prafului care pot fi: cicloane uscate
sau umede, filtre cu saci închise sau deschise.
Separarea pe baza diferenţei de masă volumică şi proprietăţile granulometrice
procedeul combinat aplicat în separatoare-aspiratoare, care foloseşte principiul mixt de
fracţionare a componentelor unui amestec eterogen prin cernere pe site aspirate cu un
curent de aer care antrenează impurităţile uşoare, impurităţile grele fiind refuz la cernere.
18
Fig. 3.4.2. Precurăţitorul
Buhler
1-rama; 2-buncar 3-distribuitor
seminte; 4-clapeta de distributie a
semintelor; 5-sita princip; 6-sita
separare nisip; 7-caseta cu site; 8-
conducta aspiratie impuritati
usoare; a-intrare seminte; b-evac.
seminte curatate; c-racord
conductei la echip. desprafuire;
d-evacuare impuritati mari; e-
evac. impuritati mici.
19
3.5. Uscarea materiilor prime oleaginoase
Condiţionarea prin uscare a seminţelor oleaginoase este impusă de necesitatea păstrării
temporare la nivelul de calitate iniţial dar şi pentru falicitarea procesării industriale.
Condiţionarea prin uscare presupune o stabilizare biochimică şi microbiologică a seminţelor
oleaginoase mature şi sănătoase. Stabilizarea pe cale termică presupune reducerea nivelului de
umiditate sub valoarea umidităţii critice. Conţinutul de apă al seminţelor oleaginoase se află în
raport de inversă proporţionalitate faţă de conţinutul în ulei şi creşte la creşterea umidităţii
relative din spaţiile de depozitare.
Condiţionarea prin uscare are o acţiune favorabilă asupra parametrilor cantitativi ai
procesării industriale şi calitativi.
Uscarea reprezintă operaţia unitară de eliminară a excedentului de apă dintr-un sistem
biologic natural. Procesul presupune evaporarea superficială a umidităţii de difuzie, prin
transportul vaporilor de apă cu un agent purtător de energie termică: aer şi/sau gaze de ardere.
Concomitent, are loc difuzia umidităţii mobilizate din structurile interioare ale ţesutului vegetal
spre suprafaţa seminţelor oleaginoase.
Factorii care influenţează procesul de uscare sunt.
natura materialului supus uscării;
agentul de uscare;
regimul de uscare.
Uscarea reprezintă un proces combinat, cu transfer simultan de căldură şi substanţă,
umiditatea din material difuzând din interior spre exteriorul structurii vegetale, de unde este
eliminată prin evaporare.
Uscarea semnţelor oleaginoase se realizează cu aer drept agent de uscare, la temperaturi
sub punctul de fierbere al apei din sistemul biologic.
20
Fig. 3.5.3. Uscatoare turn verticale cu aer
cald tip US
1-generator de caldura; 2-coloana de uscare; 3-
ventilator; 4,5-racorduri; 7-buncar alimentare;
11-ventilator; 12-ciclon de separare.
Instalaţiile moderne de uscare sunt sub controlul computerizat, care oferă informaţii
privind umiditatea seminţelor la intrare şi la ieşire din uscător şi temperatura aerului în diferite
secţiuni ale uscătorului. Prin aplicarea acestui sistem se evită suprauscarea. Economia de energie
constituie 12-20% iar debitul de uscare cu personalul 5-10%. Investiţia se amorţizează în doua
sezoane.
21
Procese de degradare a semintelor oleaginoase in timpul depozitarii
B. Respiratia semintelor
In celulele vii au loc procese respiratorii, care furnizeaza energia necesara asigurarii
functiilor metabolice vitale. In semintele oleaginoase depozitate, respiratia decurge, in principal,
aerob in prezenta oxigenului din aer cu formare de CO2 si apa, reactia fiind exoterma. Reactia
globala a acestui proces se oxidare biologica a glucozei poate fi reprezentat astfel:
Aceasta situtie este intalnita in silozurilor aerate sau in locurile in care semintele au fost
depoziatein strat inalt.
Factorii care influenteaza respiratia sunt:
-prezenta oxigenului din aer (influenta prezentata anterior)
-umiditatea semintelor
-temperatura semintelor
-activitatea enzimelor
-prezenta microorganismelor
-prezenta daunatorilor.
22
greutatea totala a semintelor): 6-7%pentru floarea-soarelui, 12%pentru soia, 7-8 %pentru
in si rapita si 6%pentru ricin.Valorile indicate corespund umiditatilor in care racirea
semintelor se face cu aer cu umiditate relativa de 70%.
23
C. Autoîncălzirea (incingerea) seminţelor
Autoincalzirea se caracterizeaza prin uscare brusca a temperaturii semintelor, intr-un
interval de cateva zile, urmata apoi de scaderea lenta a temperaturii la un interval mai indelungat.
Procesul de autoincalzire decurge in patru stadii, caracterizate de temperaturi diferite:
-creşterea temperaturii până la 25°C, perioada în care, culoarea, strălucirea şi mirosul seminţelor
rămâne neschimbate;
-creşterea temperaturii de la 25°C la 55°C, când are loc o dezvoltare masivă a
microorganismelor, în special, a mucegaiurilor;
-creşterea temperaturii de la 55°C la 75°C este o perioadă caracteristică de dezvoltare a
bacteriilor termofile;
-cresterea temperaturii peste 70°C, are loc in cazuri rare, situatie in care procesele enzimatice
sunt oprite, dar apar procese de degradare chimica cuformare de gaze pirofore, care se aprind in
contactul cu aerul.
24
CURS 4. STRUCTURAREA MATERIILOR PRIME OLEAGINOASE CONDIŢIONATE
ÎN VEDEREA OBŢINERII ULEIURILOR BRUTE
25
Fig. 4.1.1. Toba de spargere
1-suprafaţăcilindrică, 2-ax, 3-rozete,
4-palete, 5-ecran de spargere, 6-grăunţar, 7-
mecanism
Toba de spargere: seminţele intrate în tobă sunt proiectate cu ajutorul rotorului spre
ecranul de spargere. Prin izbire puternică de suprafaţa ecranului de spargere, şi datorită strivirii
seminţelor, în spaţiul dintre palete şi ecran coaja este despicată de-a lungul fibrelor şi se sparge
(se sfărâmă o parte din coajă şi din miez). Acţionarea se face printr-o roată de transmisie.
Separator de coji: amestecul de miez, coji, tocătură şi seminţe întregi, rezultat din tobă
cade pe prima sită, unde rămân seminţele, miezurile şi cojile întregi, dar trec tocătura, miezul,
cojile mici şi sparte. Prin mişcarea de du-te-vino a sitelor, realizată de un mecanism cu excentric,
materialul rămas pe prima sită ajunge la primul canal de aspiraţie. Aici cojile sunt antrenate, şi
cade materialul prin primul canal de aspiraţie, apoi pe capătul celei de a doua site unde se
întâlneşte cu refuzul de pe sita 2 (miez şi coji sparte şi miez şi coji întregi mai mici) şi trece pe
sub al doilea canal de aspiraţie unde viteza este mai redusă( se evită pierderi mari de miez şi
coajă). Materialul rămas ajunge la capătul celei de a treia site, unde se uneşte cu refuzul de pe
aceastăsită(miez şi coajămici). Materialul trecut prin sita 3 (tocătura) cade pe sita oarbă, de unde
este dirijat la un transportor evitând trecerea sub canalul de aspiraţie.
Restul materialului descojit, de pe capătul siteti 3, trece pe sub canalul de aspiraţie şi
apoi pe sita retur unde intensitatea aerului este şi mai redusădeoarece materialul conţine o
cantitate mare de spărturi de miez. Pe sita retur, materialul se separă în coji mari şi seminţe
26
întregi ce rămân pe sităcare cad într-un transportor de unde cu un elevator ajunge iar în toba de
spargere, iar materialul descojit trece prin sită şi este colectat pe sita oarbăapoi dirijat la
valţuri.
Coaja antrenată prin canalele de aspiraţie, intră în camera de aspiraţie unde coaja uşoară
este evacuată de un ventilator prin suflare, iar coaja grea cade la partea inferioară şi este
evacuată cu un transportor elicoidal. Intensitatea curentului de aer se regleazăcu nişte clapete.
Ambele cadre cu site sunt suspendate de batiul maşinii cu arcuri de susţinere şi acţionate de un
ax cu excentric.
Separatorul de coji tip „M I S" (Fig.4.1.3.) este format din două utilaje distincte: sita
plană şi separatorul pneumatic. Sita plană serveşte la separarea fracţiunilor după mărime şi
separatorul pneumatic pentru separarea cojii pe baza diferenţei de masă specifică.
Sita plană (Fig.4.1.3,a) se compune dintr-o carcasă metalică 2, confecţionată din oţel
profilat şi tablă subţire. în interiorul carcasei sînt dispuse înclinat barele de conducere pe care
culisează ramele sitelor metalice.
Fig. 4.1.3. Separatorul de coji tip „M1S": a — sita plană; b — separatorul pneumatic.
1 – gură de alimentare; 2 – carcasă metalică; 3 - ; 4 – bile de cauciuc; 5,6,7 – compartimente de
depunere; 8 – gură de evacuare; 9,10,11 - clapete; 12 – clapetă de reglare; 13, 14, 15 – pereţi de
şicanare; 16 – cilindru de alimentare
27
4.2 Măcinarea materiilor oleaginoase
În urma descojirii, miezul industrial este trecut la măcinare. Măcinarea seminţelor
oleaginoase este o operaţie importantă în procesul de pregătire pentru extragerea uleiului, prin
aceasta realizându-se o rupere a membranelor şi destrămarea structurii oleoplasmei celulare care
conţine ulei (70 - 80% celule destrămate din total).
Deschiderea celulelor are loc prin desprinderea membranelor care învelesc celulele şi
destrămarea struturii citoplasmei, de unde rezultă aglomerarea picăturilor fine de ulei dispersate
în citoplasmă.
Uleiul se separă sub forma unui lichid care este reţinut la suprafaţa particulei de
măcinătură şi în capilarele acestor particule, datorită forţelor de suprafaţă şi forţelor capilare. La
o măcinare optimă mai rămân aproximativ 20 - 25% celule nedesfăcute, o parte a uleiului
rămânâmd în celulele întregi, acest ulei se va separa mai greu prin operaţia de presare şi
extracţie. În afară de materiile prime oleaginoase mai sunt supuse măcinării brochenul rezultat de
la presare şi, dacă este necesar, şrotul rezultat la extracţie. În urma măcinării, uleiul se elimină
din canalele oleoplasmei sub formă de picături fine, fiind reţinute la suprafaţa măcinăturii sau în
capilarele acesteia. În timpul măcinării, în afară de necesitatea distrugerii cât mai
avansate a structurii celulare, trebuie să se aibă în vedere şi alte aspecte tehnologice:
uniformitatea măcinăturii, deoarece viteza proceselor de difuziune şi conductibilitatea
termică (în timpul prăjirii şi extracţiei) sunt invers proporţionale cu dimensiunile
particulelor;
structura morfologică a seminţelor - seminţele cu coaja tare dau o măcinătură mai
neuniformă decât seminţele cu coajă moale ;
compoziţia seminţelor (umiditate şi conţinut de ulei) - pe măsură ce umiditatea şi
conţinutul de ulei al seminţelor creşte operaţia de măcinare devine mai dificilă,
măcinătura rezultată fiind cleioasă, cu dificultăţi la presare şi extracţie şi cu procent mai
mare de pierderi de ulei in şrot.
Măcinarea seminţelor se realizează printr-un procedeu mecanic în cursul căruia
materialul este supus unor forţe de compresiune, frecare şi tăiere. Deoarece se supune măcinării
diferite materiale oleaginoase, utilajele folosite pentru această operaţie trebuie să fie alese
corespunzător, pentru a obţine o măcinătură de calitate. Utilajele folosite pentru măcinare sunt
valţurile, concasorul şi morile cu ciocane. Valţurile sunt necesare pentru măcinarea seminţelor şi
finisarea brokenului concasoarele pentru măcinarea grosieră a brokenului, iar morile cu ciocane
pentr măcinarea şrotului.
Valţurile sunt utilaje în care materialul trece printre cilindrii aflaţi în mişcare de rotaţieşi este
mărunţit sub acţiunea forţelor de compresiune, de tăiere sau frecare. Cele mai utilizate valţuri
sunt :
− valţul cu 5 cilindrii (tăvălugi) suprapuşi ;
− valţul cu 2 perechi de tăvălugi aflaţi în serie ;
− valţul cu o pereche de tăvălugi (pentru boabe de soia).
Mărimea măcinăturii rezultate este determinată de distanţa dintre cilindrii măcinători
(care pot avea suprafaţă netedă sau rifluită şi sunt confecţionaţi din oţel turnat), această distanţă
putând fi reglată manual sau cu sisteme de reglare automată.
Procesul de măcinare la valţuri este influenţat de conţinutul de coajă în materialul supus
măcinării (conţinut >8% coajă conduce la o destrămare necorespunzătoare datorită măririi
distanţei dintre tăvălugi) şi se realizează în 3 etape:
deformaţia elastică, care are loc până la apariţia primelor crăpături;
deformaţia plastică, în care materialul se aplatizează şi se compactează:
destrămarea materialului şi apariţia de celule s p a r t e .
28
Fig. 4.2.1.Valţ cu douăperechi
de cilindri
1-coş de alimentare, 2-grăunţar,
3-cilindrii rifluiţi, 4-cilindrii
netezi
Concasor cu cilindri cu
dinţi şi rifluiţi
1-coloane 2-placa de
fundaţie 3- perechi de cilindri
29
Condiţiile impuse ca materialul să fie măcinat corespunzător sunt:
− particulele materialului să poată fi antrenate de tăvălugi;
− crearea unei presiuni corespunzătoare la trecerea între tăvălugi.
În funcţie de tipul de tăvălug (rifluit sau neted) măcinarea are loc prin:
− tăierea materialului de către rifluri şi de presiunea ce se creează între cei doi cilindri (cazul
cilindrilor rifluiţi cu viteze diferite);
− comprimarea materialului - cilindri netezi cu viteze egale ;
− comprimare şi frecarea particulelor între ele - în cazul cilindrilor netezi cu viteze diferite.
Boabele de ricin, datorită conţinutului ridicat în ulei, se supun doar unei striviri prin
trecerea prin valţuri cu o pereche de tăvălugi rifluiţi, având distanţa între ei cu l-2mm mai mică
decât grosimea medie a boabelor.
În cazul cilindrilor rifluiţi, antrenarea particulelor este mult îmbunătăţită, prin „prinderea‖
seminţelor oleaginoase de către rifluri, cu importanţă majoră fiind parametrii riflurilor.
Valţurile se utilizează, îndeosebi, la măcinarea seminţelor oleaginoase.
Concasoarele utilizate la măcinarea brochenului sunt de două tipuri:
− concasoare cu cilindri cu dinţi;
− concasoare cu cilindri
- cu dinţi;
- rifluiţi
Utilizarea concasoarelor la măcinarea brochenului conduce, în afară de obţinerea
unui brochen cu granulaţia necesară, la distrugerea structurii interioare secundare, fapt ce
permite eliberarea uleiului din aglomerările formate şi uşurarea extracţiei.
Morile cu ciocane, folosite în industria uleiului în special pentru măcinarea
şrotului, prezintă avantajul că sunt mai robuste, au gabarit mic şi productivitate mare, în
comparaţie cu concasoarele.
În general, pentru a se obţine o măcinătură cu % ridicat de celule destrămate, seminţele
de floarea-soarelui, in şi cânepă, trebuiesc trecute de cel puţin 3 ori printre tăvălugi. Pentru
brochenul de floarea-soarelui destinat extracţiei se recomandă o trecere prin concasor şi 2 treceri
prin valţuri pentru a se obţine o suprafaţă specifică a măcinăturii de 1,1 -1,6m2/Kg.
30
Procesul de prăjire are loc în două faze: umectarea şi uscarea.
Umectarea constă în aducerea măcinăturii la o umiditate optimă care variază între 8,5 -
11% în funcţie de sortul de seminţe care se prelucrează, conducând la următoarele modificări ale
carcateristicilor macinăturii:
- modificarea plasticităţii ;
- aglomerare de particule ;
- modificări ale stării uleiului;
- modificări chimice şi biochimice ale componentelor măcinăturii.
Viteza de umectare, care la începutul operaţiei este mare şi scade pe măsură ce gelul
celular se îmbibă cu apă, este influenţată favorabil de :
gradul de mărunţire (ca urmare a distrugerii avansate a membranelor celulare şi a măririi
suprafeţei de contact);
bună malaxare în timpul procesului.
Pe măsură ce gelul celular se îmbibă cu apă are loc, la început, separarea uleiului sub
forma unor picături foarte fine care, la o umiditate mai mare, se unesc formând o peliculă
continuă la suprafaţa particulelor.
Separarea uleiului are loc datorită următoarelor fenomene :
cel de la suprafaţa particulelor - datorită umectării selective (moleculele de apă sunt mai
bine legate de particulele de măcinătură şi, deci, moleculele de ulei sunt eliberate pentru a
se lega apa);
uleiul din capilarele particulelor - datorită presiunii exercitate asupra lui de presiunea de
îmbibare (prin îmbibarea cu apă a gelului celular, volumul acestuia creşte presând asupra,
uleiului aflat în capilare; sub acţiunea acestei presiuni, uleiul este împins spre exterior).
Apa are proprietatea de a umecta mai bine decât uleiul suprafaţa particulei de măcinătură,
datorită tensiunii superficiale dintre lichid şi solid mai mici decât uleiului. În acest fel forţele de
suprafaţă care reţin uleiul în măcinătură sunt anihilate deoarece măcinătura absorbind apa se
eliberează uleiul. În ceea ce priveşte seminţele întregi nedesfăcute la măcinare, acestea în contact
cu apa se umflă iar în faza următoare de uscare se sparg şi eliberează uleiul.
Uscarea măcinăturii se realizează prin încă1zire având ca efect denaturarea proteinelor,
scăderea umidităţii şi scăderea vâscozităţiii uleiului. Intensitatea acestor modificări fiind
dependente de:
− modul de încălzire şi temperaturile utilizate ;
− umiditatea măcinăturii,
− viteza de evaporare a apei din măcinătură;
− durata procesului.
Modificările fazei lichide sunt:
• de natură fizică - scăderea vâscozităţii uleiului; scăderea tensiunii superficiale a uleiului;
evaporarea apei din măcinătură ;
• de natură chimică - oxidarea şi creşterea conţinutului de peroxizi – sunt neînsemnate,
datorită duratei scurte a procesului.
Modificările suferite de faza de gel în timpul încălzirii şi uscării măcinăturii sunt:
• de natură chimică - schimbarea structurii coloidale datorită denaturării substanţelor
proteice şi distrugerii structurii celulare. Factorii ce influenţează denaturarea termică sunt:
o umiditatea - cu cât este mai mare cu atât are loc o denaturare mai pronunţată;
o viteza de evaporare a apei din măcinătură-scade odată cu umiditatea măcinăturii.
• de natură biochimică - creşterea activităţii enzimatice, care conduce la o creştere a
acidităţii libere a uleiului prin hidroliză enzimatică şi descompunerea substanţelor proteice; în
etapa a II-a, de prăjire, are loc scăderea şi încetarea activităţii enzimatice. Se recomandă ca în
faza I de umectare, îmbibarea cu apă a materialului să se facă concomitent cu ridicarea rapidă a
temperaturii până la 80 - 85°C, când activitatea enzimelor încetează ;
31
• de natură fizică - modificare mai pronunţată a plasticităţii măcinăturii, prin atingerea
valorii optime pentru presare (scade odată cu reducerea umidităţii şi denaturarea substanţelor
proteice).
Prin denaturarea proteinelor se schimbă structura măcinăturii care dintr-o masă plastică
devine o masă nisipoasă şi spongioasă favorizând astfel scurgerea uleiului. De asemenea
scăderea vâscozităţii favorizează scurgerea uleiului, iar reducerea umidităţii îmbunătăţeşte
procesul de presare a măcinăturii.
Temperatura optimă de uscare este de 90 - 110°C în funcţie de sortiment. Astfel la florea-
soarelui temperatura optimă este de 105 - 110°C, la in 90 - 95°C, la soia 95-100°C.
Utilajele folosite pentru prăjire, în mod curent în industria uleiului, sunt de tipul
prăjitoarelor cilindrice, cu compartimente multietajate (2-6compartimente), prevăzute cu fund şi
manta dublă. Malaxarea măcinăturii în fiecare compartiment se asigură cu ajutorul unor palete.
32
Trecerea măcinăturii dintr-un compartiment în altul se realizează cu ajutorul unui
dispozitiv cu clapetă rabatabilă, care asigură în acelaşi timp şi înălţimea stratului de măcinătură
la nivelul dorit în fiecare compartiment (200 - 300 mm). Durata prăjirii este de circa 45 minute.
33
CURS 5. OBŢINEREA ULEIULUI BRUT PRIN PRESARE.
PURIFICAREA ULEIULUI BRUT DE PRESĂ.
34
Cu cît brochenul conţine mai mult ulei, cu atît va fi mai sfărîmicios, deoarece peliculele
de ulei nu permit particulelor de măcinătură să se bricheteze. Invers, cu cît brochenul va
conţine mai puţin ulei, cu atît va fi mai dur, deoarece brichetarea particulelor se face
mai intens. Totuşi, la presare nu are loc o brichetare completă, astfel că la sfărîmarea
brochenului nu se observă o masă omogenă, ci părţi separate, incomplet legate şi cu
goluri între ele.
Modificările compoziţionale ale materialelor oleaginoase la presare sunt de natură
cantitativă şi calitativă.
Din punct de vedere cantitativ are loc reducerea treptată a conţinutului de ulei din
materialul presat, care depinde de: presiunea de lucru, durata presării, compresibilitatea
materialului prăjit şi grosimea stratului de material în presă.
Din punct de vedere calitativ se urmăreşte randamentul şi puritatea uleiului brut.
Modificările compoziţionale ale materialelor oleaginoase supuse presării sunt următoarele:
Reducerea treptată a umidităţii, care afectează plasticitatea şi compresabilitatea
materialului în cursul presării;
Afectarea compoziţională a fracţiunii uleioase:
o aciditate liberă mai redusă;
o antrenarea în uleiul brut a unor compuşi de însoţire preluaţi din măcinătură
(fosfatide, ceruri, apă, pigmenţi naturali şi melanoidinici, metale grele);
o degradări termice – reducerea indicelui de iod, şi conjugarea dublelor
legături ale acizilor graşi polinesaturaţi, scăderea vâscozităţii şi a
stabilităţii termooxidative.
Afectarea compoziţională a fracţiunii proteice prin denaturarea termică cu
formarea proteinelor solubile şi chiar aminoacizi liberi, care afectează valoarea
proteinei brute din şrot.
35
reglarea dispozitivului de alimentare a presei.
36
prese pentru presarea finală, care evacuează brochenul cu 3-5% ulei;
prese cu acţiune dublă, în care procesul de presare preliminară şi de presare finală are loc
în acelaşi utilaj prevăzut cu două camere de presare.
Unele tipuri de prese sunt astfel construite încât pot funcţiona pentru presarea într-o singură fază
(presare unică), realizând presarea măcinăturii direct la un brochen cu conţinut de 3—6% ulei.
Presiunea exercitată în camera de presare creşte, treptat, de la zona de alimentare pînă la
capătul de evacuare. Presiunea atinge circa 250 daN/cm2 la prese pentru presarea preliminară şi
400—2 000 daN/cm2 la prese pentru presarea finală sau unică.
Presă mecanică este compusă din:
- batiul maşinii (suportul)
- motorul şi reductorul de acţionare
- şurubul elicoidal
- camera de presare
- conul de reglaj
- dispozitiv de colectare a uleiului.
Funcţionarea presei: (http://www.youtube.com/watch?v=25ibz2WnP5Y) Măcinatura este
alimentată prin pâlnie, la intrarea în camera de presare este preluată de şurubul elicoidal acţionat
de motoreductor. Datorită mişcării şnecului măcinătura avansează până la inelul de presiune care
corespunde sfărşitului treptei I. Aici, intervine o stagnare a măcinăturii, se creează o presiune şi
pe măsura ce măcinătura avansează, datorită micşorării diametrului camerei de presare, a măririi
diametrului corpului şurubului elicoidal şi a micşorării distanţei dintre spire se creează o presiune
mare, scurgerea uleiului devenind abundentă în treapta II. În treapta III şi IV deşi presiunea este
foarte mare de circa 250 kg / cm2, intensitatea scurgerii uleiului prin sliţurile de scurgere este
scăzută datorită micşorării conţinutului de ulei din măcinătură.
La presele mecanice, forţa de presare este creată de un corp elicoidal care se roteşte într-
un spaţiu închis (cameră de presare). Creşterea treptată a presiunii se asigură la presele mecanice
prin micşorarea volumului liber al camerei de presare de la o treaptă la alta (prin mărirea
diametrului melcului şi micşorarea diametrului camerei), prin reducerea pasului melcului,
precum şi prin rezistenţa opusă la ieşirea materialului din presă de către o piesă specială numită
„con".
37
Fig.5.1.3. Mecanismul de reglare a presiunii
în presă:
1 - conul propriu-zis; 2 - lagăr axial; 3 - inel de
reţinere; 4 - volan; 5 - piuliţă; 6 - bucşa de
reglare; 7 - lagăr de comandă; 8 - bucşa
lagărului de comandă; 9 - suport; 10 - şurub;
11 - diapozitiv de reglare.
38
vegetal dezintegrat prin tratament mecano-termic (mărunţire, prăjire, presare) şi antrenate în
uleiul de presă. În plus, excesul de umiditate (>0,3%) trebuie eliminat, deoarece declanşează
procesele de autooxidare, prin iniţierea lipolizei şi crearea substratului proceselor de degradare
oxidativă. Uscarea uleiului brut de presă este obligatorie, dacă comercializarea acestuia se face
sub formă de ulei nerafinat.
Principalele etape de purificare a uleiului brut de presă sunt următoarele:
răcirea uleiului sub limita de risc oxidativ (55-60°C) ;
separarea impurităţilor mari care au tendinţa de separare sub formă de zaţ, prin
sedimentare (decantoare), filtrare (filtre), centrifugare (oleocicloane);
preuscarea, pentru eliminarea umidităţii în exces (maximum 0,2% pentru uleiul brut de
floarea-soarelui calitatea I);
separarea impurităţilor mici aflate în suspensie prin filtrare (filtre-presă cu rame şi plăci).
Principalele scheme tehnologice de purificare a uleiurilor brute de presă sunt prezentate în
fig.5.2.1.
a) Schema clasică de purificare a uleiului brut
De la „Prese mecanice”
Depozitare
De la “Prese mecanice
Răcire
Depozitare
Cântărire
40
Utilaje folosite pentru purificare:
sita vibratoare: uleiul intră în partea stângă a sitei şi se filtrează prin ea, ieşind prin
conducta montată în partea inferioară a sitei. Impurităţile mecanice sunt reţinute pe sita
de alamă, şi datorită mişcării ei vibratorii, se deplasează spre celălaltcapăt al sitei, unde
sunt evacuate. Reziduul conţine 35-45% ulei.
filtru- presă cu rame şi plăci: din rezervorul de ulei, cu ajutorul unei pompe, uleiul trece
prin filtru-presă. La începutul filtrării, uleiul curge tulbure şi trebuie dirijat înapoi în
rezervor. Pe măsură ce pe pânzele de filtru se formează stratul filtrant suplimentar, uleiul
începe să curgă limpede şi poatefi dirijat spre colectorul de ulei filtrat. În timpul filtrării
trebuie urmărit dacă uleiul curge limpedeprin toate robinetele. Acolo unde se observă
curgerea tulbure, robinetele se închid. Când presiunea uleiului introdus de pompă în filtru
creşte, iat viteza de filtrare scade, filtrul se scoate din circuit, se suflă cu aer comprimat,
şi se deschide pentru curăţire. Resturile aderente la materialul filtrant se curăţă prin
răzuire cu şpaclu din lemn, se colectează şi se trimite la recuperarea uleiului. După
curăţire dacă pânza filtrantă este îmbâcsită, se înlocuieşte, fitrul se strânge pentru a fi
repus în funcţiune.
Fig.5.2.1.Sita vibratoare
1-pereţi laterali, 2-cadru site, 3-ax cu
excentric,4-arcuri vibratoare, 5-şasiu, 6-
articulaţie, 7-cremaliere de reglare a înclinării
sitei, 8- şuruburi de întindere a sitelor.
41
CURS 6. OBŢINEREA ULEIULUI BRUT PRIN EXTRACŢIE.
RECUPERAREA DIZOLVANTULUI.
CONDIŢIONAREA ŞROTURILOR BRUTE.
Elemente introductive
Extracţia cu dizolvanţi, aplicată ca metodă unică de obţinere a uleiului sau în combinaţie
cu antepresarea, reprezintă o operaţie–pilon în tehnologia industrială de procesare a materialelor
oleaginoase. Operaţia permite degresarea totală a materialelor oleaginoase, în condiţii de maxim
randament, nivel de puritate şi eficienţă economică .
Extracţia uleiului cu dizolvanţi are ca scop degresarea completă a materialelor
oleaginoase parţial epuizate în ulei prin presare (brochen) sau condiţionate pentru extracţie
directă (paiete, măcinătură).
Extracţia uleiului cu dizolvanţi are la bază mecanismul transferului de substanţă prin
difuzie. Uleiul este componentul care difuzează din materialul oleaginos în curentul de dizolvant.
Conducerea operaţiei se realizeaz până la degresarea totală a materialului oleaginos condiţionat
pentru extracţie. Amestecul binar ulei–dizolvant rezultat la extracţie poartă denumirea de
miscelă. Fracţionarea componentelor miscelei se realizează prin distilare iar separarea uleiului
brut de extracţie şi a dizolvantului lichid se realizează prin condensare(fig.6.1.).
Brochen Paiete
Dizolvant Extracţie
la "Condiţionare şrot"
Distilare si antrenare cu vapori
Obţinerea uleiului din materiale oleaginoase cu un conţinut de materie grasă sub 20% se
realizează exclusiv prin extracţie directă cu dizolvanţi. Materiile oleaginoase cu un conţinut
apreciabil de ulei (40 - 65%) sunt procesate industrial prin antepresare moderată (max. 18 – 22%
ulei în brochen) şi degresate complet prin extracţie cu dizolvanţi (max.1,5% ulei în şrot).
42
Dinamica procesului de extracţie este guvernată de existenţa gradientului concentraţiei de
c
ulei ( ), care reprezintă variaţia concentraţiei pe unitatea de grosime a stratului de material
t
oleaginos supus extracţiei. Dinamica transferului de substanţă (ulei), la gradient variabil în
stratul de material oleaginos este caracterizat de legea a II-a a lui Fick:
c 2c
D 2
t x
Fig. 6.2. Schema extractiei uleiului în cele trei etape ale sale
43
În cazul extragerii uleiului, difuzia are loc în sistem solid-lichid printr-un complex de
reacţii, moleculele de ulei parcurgând 3 etape diferite:
difuzia moleculară a uleiului din interiorul particulei către marginea ei;
difuzia moleculară a uleiului prin stratul de separare de la suprafaţa exterioară a
particulei la suprafaţa exterioară a dizolvantului;
difuzia prin convecţie a uleiului de la stratul de separare către miscela în mişcare.
Aplicând legile difuziei în cele 3 etape ale procesului, rezultă ;
corespunzator difuziei în interiorul particulei :
44
aparatului, cu rezistenta mai mica; astfel, zonele cu aglomerari de particule mici
vor fi mai putin prelucrate, ramanand o cantitate mai mare de ulei in srot;
cand o multitudine de particule se gasesc intr-un strat imobil, intre ele se
formeaza „canale de penetratie‖ ale dizolvantului de diferite dimensiuni si un
grad diferit de sinuozitate;
particulele tind a se lipi intre ele si are loc micsorarea diametrului canalelor de
drenaj, inrautatind in mare masura circulatia miscelei si reducand gradul de
extractie al uleiului.
Procesul de extracţie poate fi accelerat prin utilizarea unor tehnici moderne cum ar fi :
utilizarea ultrasunetelor de joasă frecvenţă (21,3 KHz, 1,5 W/cm2); mărirea coeficientului de
transfer de substanţă folosind pulsaţii (30°C/80 pulsaţii/min); folosirea vibraţiilor (20°C/50 - 500
vibr/min).
Metode de extracţie. În principiu, extragerea uleiului din diverse materii prime
oleaginoase constă din spalarea cu dizolvant într-un vas de tratament a măcinăturii pregatite în
prealabil, într-o singura sau mai multe trepte.
Principalele cazuri particulare, determinate de metoda de extrac ie sunt:
1. extracţia prin imersie, în care particulele de material oleaginos sunt scufundate în
dizolvantul aflat în regim staţionar, situaţie în care difuzia prin convecţie nu exist .
Dinamica úi gradul de extrac ie sunt controlate de mecanismul difuziei moleculare
interioare respectiv exterioare particulei.
2. extracţia prin percolare. Particulele de material oleaginos sunt ―spălate‖ de un flux de
miscelă cu viteză redus (0,1 m/s). Rezistenţa la difuzie prin stratul–limit şi difuzia
convectivă este relativ ridicată, de 2–3 ori mai mare la difuzia convectivă comparativ
cu cea moleculară prin stratul–limită (grosimea paietelor 0,5 – 0,55 mm, t =50–55°C ).
45
debit determină blocarea mişcării benzii, pentru reglarea înălţimii stratului de material. Atingerea
debitului maxim admis pentru o funcţionare corectă şi sigură determină blocarea sistemului de
alimentare (transportor – elevator). Înălţimea stratului de material poate fi reglată printr-un
registru acţionat din exterior.
Percolarea se realizează prin recircularea miscelelor intermediare la nivelul compartimentelor
9. Înainte de evacuarea ca şrot umed a materialului oleaginos degresat, în ultima treapt de
extracţie percolarea se realizeaz cu benzină proaspătă, iar prima miscelă (concentraţie minimă în
ulei) este pulverizată în prima treaptă de extracţie. Concentraţia miscelei creşte progresiv, prin
degresarea treptată a materialului oleaginos. Sensul de scădere a concentraţiei în ulei din material
este sensul creşterii concentraţiei miscelei. Miscela concentrat este evacuat din ultima secţiune.
46
Extractorul funcţionează sub o uşoar depresiune (3 mm col.H2O).
Parametrii tehnologici de funcţionare a extractorului DE SMET sunt:
−capacitatea de extracţie: 10 – 700 t/24h;
−durata extracţiei:135 min – 150 min;
−grosimea stratului de material: 1,4 – 1,45 m;
−debit de miscelă recirculată : 10 m3/h;
−concentraţia miscelei finite: 25%;
−depresiunea în extractor: 2 – 3 mm col. H2O;
−concentraţia remanentă de ulei în şrot: max 1%;
−viteza de transport a benzii: 4 – 5,5 m/h.
Extractorul DE SMET se construieşte la două capacităţi de extracţie: 130 şi 170 tone de
material oleaginos/24h.
Distilarea miscelei
Operaţia de separare a dizolvantului din miscelă se realizează în condiţii de temperatură
ridicată, prin evaporarea acestuia într-una sau mai multe trepte.
Temperatura de distilare a soluţiei de ulei în dizolvant (miscelă) este cu mult mai ridicată
decât cea a dizolvantului curat, fiind direct proporţională cu concentraţia în ulei. Astfel, când
concentraţia miscelei ajunge la 95 - 99% (iniţial 14 - 35% în funcţie de instalaţie) temperatura de
fierbere creşte brusc, trecând de limitele tehnologice uzuale şi periclitând calitatea uleiului finit.
În aceste condiţii, pentru reducerea temperaturii, evaporarea avansată se realizează sub vid (30-
40 mm col Hg) sau prin antrenare cu vapori de apă
Eliminarea totală a dizolvantului presupune o încălzire peste limitele admise astfel că
temperatura maximă de fierbere este totdeauna sub cea corespunzătoare unei eliminari totale.
Operaţia de distilare constă din următoarele faze:
purificarea iniţiala, respectiv eliminarea fracţiunilor uşoare ale dizolvantului şi
concentrarea miscelei prin fierbere, până la 80 - 85% ulei ;
distilarea finală - are loc sub vacuum, în principal la temperaturi superioare celor
de fierbere ale miscelei, deci prin evaporarea dizolvantului.
Purificarea miscelei
Miscela obţinută în procesul de extracţie se prezintă ca o soluţie de ulei în benzina ce
conţine şi impurităţi mecanice şi organice. Purificarea miscelei se poate realiza prin decantare,
filtrare şi centrifugare dar metoda cea mai utilizata este filtrarea.
Distilarea miscelei se poate realiza prin 3 procedee :
în flux discontinuu :
- distilarea în strat înalt, care variaza între 200 mm şi 600 mm; are loc în flux
discontinuu ;
în flux continuu :
- distilare în peliculă, a cărei grosime este determinată de proprietăţile fizice ale
miscelei; proprietăţile şi poziţia suprafeţei materialului pe care se formează pelicula de
miscelă;
- distilare prin pulverizare, ca rezultat al trecerii miscelei sub presiune prin düze
speciale de pulverizare şi formare în interiorul aparatului a unei infinităţi de picături fine.
Factorii ce influenţează eficacitatea procesului de distilare a miscelei sunt:
- presiunea remanentă în instalaţie;
- grosimea stratului de miscelă;
- temperatura miscelei şi a aburului direct;
- durata procesului.
Parametrii atinşi în timpul distilării finale influenţează ulterior calitatea produsului finit -
uleiul-, astfel:
47
creşte indicele de culoare şi scade indicele de peroxid - în cazul distilării finale
la temperaturi ridicate ;
uleiul nu trebuie să conţină > 0,1 % dizolvant deoarece, datorită tensiunii de
vapori, la o t = 120°C se poate forma o atmosferă explozivă.
De aceea, la distilarea finală se urmăreşte ca punctul de inflamabilitate sa fie min. 135°C
pentru uleiul de floarea-soarelui şi min. 140°C pentru uleiul de rapiţă.
Instalaţiile de distilare sunt caracteristice fiecărui tip de extractor.
48
CURS 7. RAFINAREA ULEIURILOR BRUTE.
TEHNOLOGII MODERNE DE RAFINARE A ULEIURILOR COMESTIBILE
Elemente introductive
Pentru asigurarea calităţii uleiurilor şi a aspectului comercial cerut de consumatori, uleiul
brut este supus unui complex de operaţii, grupat sub numele de rafinare.
Rafinarea uleiurilor vegetale obţinute prin presare şi/sau extracţie presupune îndepărtarea,
până la limita tehnologică posibilă şi avantajoasă sub aspect economic, a componentelor minore
cu efect indezirabil asupra caracteristicilor comerciale ale uleiurilor, substanţelor nedorite
(mucilagii, acizi graşi liberi, pigmenţi coloranţi, substanţe mirositoare, ceruri) ce afectează
nefavorabil stabilitatea uleiurilor în timpul depozitării. Fiecare operaţie de rafinare are ca efect
principal eliminarea unei grupe din substanţele de însoţire. Principalele operaţii cuprinse în
schema de rafinare a uleiurilor vegetale sunt:
demucilaginarea;
neutralizarea;
uscarea;
decolorarea şi winterizarea;
dezodorizarea şi polisarea.
Demucilaginare
Neutralizare
Spălare
Decantare Decolorare
Dezodorizare
Ape la canal
Pământ uzat +
ulei Polisare
Extragere ulei
Depozitare
49
În funcţie de calitatea şi destinaţia uleiului se folosesc diferite metode de rafinare, care, în
principiu, pot fi clasificate în trei grupe:
Metode fizice de rafinare, care constau în procese mecanice, ca: sedimentarea, filtrarea şi
centrifugarea, şi în procese termice, ca: neutralizarea prin distilare si dezodorizarea.
Metode chimice de rafinare, cum sunt: neutralizarea alcalină, dezmucilaginarea acida,
decolorarea chimică, neutralizarea prin esterificare.
Metode fizico-chimice, ca: demucilaginarea prin hidratare, decolorarea prin adsorbţie,
rafinarea cu dizolvanţi selectivi.
7.1. Demucilaginarea
Demucilaginarea este prima operaţie din ciclul de rafinare a uleiurilor brute, care are
drept scop eliminarea mucilagiilor coloidale, în suspensie sau dizolvate.
Compoziţia medie a mucilagiilor este următoarea:
albuminoide16 % ;
fosfaţide20 % ;
răşini7,5 % ;
carbohidraţi (galactoză, xiloză, arabinoză) 12,6 % ;
săruri minerale12,9 % ;
apă 31% .
Eliminarea mucilagiilor este necesară din următoarele considerente:
sunt compuşi străini şi necaracteristici uleiului vegetal rafinat ;
afectează următoarele caracteristici de calitate ale uleiurilor comestibile:
caracteristici senzoriale: limpiditate, claritate, stabilitate structurală şi
compoziţională;
caracteristici fizico-chimice: indice de refracţie, vâscozitate, indice de
aciditate, indice de peroxid.
Caracteristicile de calitate dau valoarea comercială, influenţează conservabilitatea (stabilitate
termooxidativă) şi comportarea în utilizare (rezistenţa la procesare termică, spumarea, formarea
de sediment).
favorizarea operaţiilor ulterioare de rafinare (neutralizare, în special) ;
valorificarea complexului mucilaginos pentru recuperarea, concentrarea şi purificarea
lecitinei.
50
timp de 22 minute (20-25 min) şi în prezenţa a 2-3% apă cu temperatura egală cu a
uleiului;
procedeul de hidratare Alfa De Laval, a cărui instalaţie de bazăcuprinde schimbătorul
de căldură cu plăci, aparatul de hidratare şiseparatorul centrifugal cu talere. Procesul
are loc la 60-70°C (pentru uleiuri comestibile) sub amestecare continuă şi cu 1-3%
condensatfierbinte. După centrifugare, uleiul delecitinizat trebuie să aibătemperatura
de 65-70°C şi o presiune la ieşirea din separator de 2-3daN/cm . Concentratul de
mucilagii separate la hidratare trebuie sărespecte un raport ulei-fosfatide de 1:1.
Demucilaginarea prin tratament acid are drept scop completarea procesuluide hidratare
pentru a elimina fosfatidele nehidratabile, în acest scop folosindu-se acidul fosforic sau acidul
citric ce transformă fosfatidele în săruri solubile în mediu alcalin.
Demucilaginarea cu acid citric se face cu o soluţie apoasă 10-20%, introdusă în proporţie
de 1-2% faţă de uleiul brut. Temperatura de lucru depinde de natura uleiului (70-90°C).
Tratamentul cu acid fosforic se aplică uleiurilor comestibile (la uleiul de floarea-soarelui
pentru loturile închise la culoare), realizându-se cu o soluţie de 75-85% ce se introduce în
proporţie de 0,05-2% faţă de ulei, sub agitare la temperatura de 70-90 °C, în funcţie de tipul
instalaţiei folosite.
Tratamentul acid urmează unei etape de demucilaginare prin hidratare, în care conţinutul
de fosfatide a fost redus de la 3,2-3,5% până la 0,15-0,27%. Prin tratamentul acid conţinutul în
fosfatide scade până la 0,05-0,09% iar conţinutul de fier de la 1,12 mg/Kg la 0,55 mg/Kg.
51
Fig. 7.2.1. Aparat universal
1 – conductă de alimentare cu ulei; 2 – conductă de
alimentare cu soluţie alcalină; 3 – conductă de alimentare cu
saramură 8-10%; 4 – conductă de alimentare cu apă de
spălare; 5 – ştuţ de evacuare ; 6 – ştuţ abur/apă de răcire; 7 –
ştuţ apă de răcire/condens; 8 – conductă de alimentare cu
pământ decolorant; 9 – instalaţie de vid; 10 – agitator pentru
agentul decolorant; 11 – palete de amestecare; 12 –
distribuitor; 13 – discuri de dispersare; 14 – vizor.
52
procedeul continuu : t = 85-90°C/p = 10-30 mm Hg; conţinut max.de apă al uleiului
uscat = 0,05%.
Uscarea se poate realiza în uscatoare sub vid, rotative, uscăroare tambur şi în instalaţiide
iradiere cu radiaţii infraroşii. Viteza de uscare depinde de umiditatea iniţială şi finală a
seminţelor oleaginoase, de temperatura mediului în care are loc uscarea şi de intensitatea de
mişcare a agentului. Uscarea uleiurilor se realizează la o temperatura de 90-95oC, la o presiune
reziduală de 100-160 mm Hg. Aparatul de uscare trebuie supravegheat, deoarece in cde cazul
spumării uleiului, aceasta poate fi aspirat pe conducta de vid. Conţinutul de apă al uleiului uscat
este de circa 0,05 %. Uscarea uleiului se efectuează pentru a îndepărta apa rămasă în ulei după
spălare. Încălzirea sub vid la o anumită temperatură asigură evaporarea ultimelor resturi de apă.
53
durata de contact dintre ulei şi agentul adsorbant;
natura şi caracteristicele adsorbantultui utilizat;
metoda şi tipul de instalaţie folosit;
Decolorarea uleiurilor poate fi efectuată prin două procedee :
decolorarea fizică: realizată prin adsorbţia pigmenţilor pe pământ sau cărbune
decolorant;
decolorare chimică: realizată printr-o reacţie chimică ce modifică grupele cromogene
ale pigmenţilor; nu se aplică uleiurilor comestibile, ci numai uleiurilor şi grăsimilor
tehnice puternic pigmentate;
Cea mai utilizată instalaţie de decolorare în industria uleiului este instalaţia DeSmet.
Utilajele instalaţiei DE SMET pentru decolorare sunt:
Reactor de decolorare preliminară (Fig. 7.4.1.)
Reactor de decolorare finală
Filtrul vertical NIAGARA (Fig. 7.4.2.)
54
temperatura camerei. Temperatura de cristalizare este de 5-7oC, iar în vederea obţinerii de
cristale cu dimensiuni mari, se introduc ca centre de cristalizare, granule de kieselgur în
proporţie de 0,5%. Filtrarea se face in filtre tip Seitz, iar pentru formarea stratului filtrant se
aplica dozele de 1 kg cristal teorit si 25 kg kiselgur pentru primele 2500 kg ulei. La o temperatua
mai joasa de 15-20oC apare o tulbureala a uleiului, care este rezultatul precipitării cerurilor şi
gliceridelor saturate. Procesul de winterizare este influenţat de:
temperatura la care este racit uleiul;
cantitatea de praf folosita;
durata mentinerii la temperatura respectiva;
temperatura de reincalzire a uleiului.
Deoarece la scăderea temperaturii vâscozitatea uleiului creşte, îngreunând astfel
separarea prin filtrare a cerurilor şi gliceridelor solide, procesul de deceruire în instalaţii cu
funcţionare continuă are loc astfel:
prerăcirea uleiului la 20-22°C, urmată de o răcire la 5-7°C ;
introducere de germeni de cristalizare (Kieselgur) cu amestecare continuă timp de 4 ore;
încălzire bruscă la 12-16°C;
filtrare.
Fig. 7.4.3. Aparat de winterizare al instalaţiei DE SMET
1 – motor electric; 2 – agitator; 3 – serpentină; 4 – plăci,
funduri prevăzute lângă ax cu canale de circulaţie a uleiului;
5 – palete;
7.5. Dezodorizarea
Dezodorizarea - ultima operaţie din procesul complex al rafinării – constituie faza
tehnologică prin care se elimină substanţele care imprimă uleiurilor miros şi gust neplăcut,
provenite atât din materia primă ca substanţe de însoţire a gliceridelor, cât şi din transformările
chimice care au loc pe parcursul procesului de depozitare şi prelucrare.
Dezodorizarea este obligatorie pentru uleiurile comestibile obţinute prin extracţie.
Operaţia de dezodorizare se realizează combinând efectul a trei parametri tehnologici:
temperatură, presiune şi antrenarea cu vapori de apă.
Prin dezodorizare se urmăreşte eliminarea mirosului fără antrenarea gliceridelor.
Tensiunea de vapori fiind redusa la presiunea atmosferică, temperatura de fierbere este de
193-263oC pentru eliminarea dimetilului şi cetonelor. Pentru reducerea temperaturii de distilare
se lucreaza fie sub vid, fie utilizându-se antrenarea cu gaz inert.
Pentru a evita hidroliza gliceridelor se va aplica, pentru uleiurile vegetale, temperatura
maxim de 185-200oC. Ca gaz inert se folosesc vaporii de apă. În timpul dezodorizării se pierde
55
de la 0,2-0,8% ulei. La dezodorizarea discontinuă se va urmări coeficientul de umplere al
aparatului. De asemea serpentina de încălzire va fi în permanţă acoperita de ulei, pentru aevita
supraincalzirea unor stropi de ulei, producand degradarea produsului finit. Aburul utilizat la
dezodorizare trebuie să fie obţinut din apa bine purificată sau chiar din condens, deoarece urmele
de săruri prezente în abur pot influenţa gustul uleiului. Pentru evitarea pericolului oxidării,
înainte de evacuarea din aparat, uleiul dezodorizat se răceşte până la 110oC, iar în etapa a doua
până la 20-30oC. După răcire, uleiul este supus filtrării de control, numită polisare.
Schema controlului tehnic de calitate la rafinarea uleiurilor reprezinta una dintre cele mai
importante faze si cuprinde controlul la:
uleiul supus rafinarii: aciditatea, umiditatea, substante insolubile in eter etilic, fosfatide
si mucilagii;
neutralizare: aciditate si continut de de sapun (dupa spalare) controlulapelor la spalare
(continut in sapun);
albire: aciditate, culoare, continut in sapun, continut de ulei in pamantuldecolorant;
acizi grasi de rafinare: continut de acizi grasi, umiditate, impuritati;
Procesul de dezodorizare se realizează în instalaţii discontinue şi continue. În instalaţii
discontinue, operaţia durează 5-7 h iar parametrii de lucru sunt:temperatura uleiului 175-185°C,
presiunea 5-30 mm col Hg. Procedeele continue utilizează utilaje legate în flux, cu excepţia
situaţiilor de nesincronizare a debitelor, când pot fi introduse rezervoare intermediare. Secţiile de
rafinare continuă folosesc liniile procedeelor Sharples sau Alfa-Laval pentru demucilaginare-
neutralizare, cuplate cu instalaţii De Smet pentru decolorare-winterizare-dezodorizare. Rafinarea
discontinuă este aplicabilă în liniile cu capacităţi mici (sub 50t /24h) şi cu schimbări frecvente
ale sortimentelor de ulei.
Aplicaţii biotehnologice
Turtele şi şroturile, rămase ca produse secundare de la fabricile de ulei,constituie
nutreţuri concentrate valoroase pentru creşterea animalelor fiindbogate în proteină (30-55%),
extractive neazotate, grăsimi şi vitamine.
Compozitia chimica a turtelor si sroturilor depinde de calitatea semintelor si demetodele
de prelucrare a acestora, in special, de eficienta procedeelor dedescojire si extractie. Cantitatile
de ulei rezidual in turte si srot contribuie la imbunatatirea calitatiiacestora prin furnizarea unor
cantitati suplimentare de energie. Compozitia chimica (% substanta uscata) a srotului si a
concentratelor proteicede floarea soarelui.
57
Sursă de energie
Experimentele de piroliză a turtei de ulei de floarea soarelui realizate într-unreactor
tubular cu strat fix şi efectele debitului de azot şi a temperaturii finale depiroliza privind
randamentele produsului de piroliză şi compoziţiile chimice au
arătat că uleiul obţinut din turta de ulei de floarea soarelui poate fi folosit ca uncombustibil
regenerabil şi ca materie prima chimică.
Concluzii
Marea provocare pentru biotehnologia semintelor oleaginoase este necesitatea de a
produce cantităţi suficiente de uleiuri vegetale, la preţuri accesibile pentru a satisface cererea la
nivel mondial. Această provocare poate fi abordată prin creşterea randamentului uleiului din
culturi şi prin extinderea producţiei la terenurile cu fertilitate şi precipitaţii mai scăzute prin
tehnologizarea culturilor deja existente pentru utilizarea sporită a azotului şi eficienta utilizării
apei sau prin introducerea de culturi de seminţe oleaginoase alternative care sunt mai bine
adaptate la solurile periferice. Fiind bogate în proteine, turtele de ulei au fost considerare, ideale
pentru suplimentarea hranei animalelor. Cu toate acestea, punând accent pe reducerea costurilor
proceselor industriale şi pe creşterea valorii reziduurilor agro-industriale, turtele de ulei ar putea
fi sursa ideală de substanţe nutritive proteice şi matrice-suport pentru diferite procese
biotehnologice. Turtele de ulei comestibile, oferă beneficii potenţiale atunci când sunt utilizate
ca substrat pentru bioprocese. Acestea au fost utilizate pentru producerea fermentativă de
enzime, antibiotice, ciuperci. Aplicaţiile biotehnologice a turtelor de ulei includ, utilizarea lor şi
pentru producerea de vitamine şi antioxidanţi.
58
CURS 8. DEPOZITAREA ŞI AMBALAREA ULEIURILOR VEGETALE
COMESTIBILE
59
Utilizarea deşeurilor ramurii.
Turtele şi şrotul obţinut în urma extragerii uleiului constituie circa 30% din masa
seminţelor cu un conţinut de proteină brută de 35,7-47,8% şi aminoacizi esenţiali aproximativ ca
şi cele din soia,care sînt folosite în alimentaţia păsărilor şi animalelor.
Din deşeurile de rafinărie se fabrică săpunuri,fosfatide şi tocoferoli.Fosfatidele şi lecitina
din uleiul de floarea-soarelui sînt utilizate în industria alimentară,în panificaţie,în prepararea
ciocolatei,mezelurilor,etc.
Cojile seminţelor de floarea-soarelui măcinate pot fi folosite ca furaj sau pentru obţinerea
de drojdie furajeră.
Dintr-o tonă de coji, prin hidroliză activă, se obţine 50kg de furfulor,utilizat la fabricarea
fibrelor artificiale,a materialelor plastice şi ca solvent la fabricarea uleiurilor. Cojile seminţelor
de floarea soarelui au un conţinut ridicat de energie (3500kcal/kg) şi pot fi utilizate ca
combustibil.De asemenea se pot utiliza la fabricarea plăcilor fibro-lemnoase.
Capitulele de floarea-soarelui sînt utilizate ca furaj, valoarea lor nutritivă fiind apreciată ca
similară cu cea a fînului de calitate medie
Tulpinile de floarea-soarelui pot fi utilizate ca sursă de căldură sau pentru fabricarea de plăci
antifonice şi hîrtiei.
60
BIBLIOGRAFIE
61