1.

POZIŢIA GEOGRAFICĂ

1.1. Poziţia fizico – geografică

Sub raport fizico-geografic, teritoriul administrativ al comunei Băleni se
află situat în partea de sud, sud-est a Câmpiei Târgoviște, pe partea dreaptă a
râului Ialomița (fig.1.1).
Se constată o expansiune mai mare a teritoriului pe direcția NE-SV, de
aproximativ 15 km lungime, fată de extinderea de aproximativ 5 km pe direcția
NV-SE.
Altitudinea medie la care se situează centrul vetrei este de aproximativ
200 m, lucru ce îi conferă un grad de siguranță mărit în fața eventualelor viituri
de pe cursul râului Ialomița, al cărei curs se adâncește cu circa 10 – 15 m față de
nivelul general al reliefului. Altitudinea maximă, de 210 m, se înregistrează în
partea de nord-est a teritoriului comunal, în timp ce altitudinea minimă, de 185
m, se înregistrează concomitent în două puncte, în partea de sud-vest a
teritoriului comunal, cât și în cadrul albiei râului Ialomița la părăsirea teritoriului
de către aceasta.

Fig.1.1. Poziţia fizico–geografică a teritoriului administrativ

 al Comunei Băleni în cadrul Judeţului Dâmboviţa (Sc.1: 100000)

1.2. Poziţia administrativ – teritorială

Din punct de vedere administrativ – teritorial, Comuna Băleni se află
situată în partea central sud – estică a Județului Dâmbovița, învecinându-se cu
următoarele comune (fig.1.2):

- la nord – vest, comuna Bucșani;

- la nord – est, comuna I. L. Caragiale;
- la sud – est, comuna Dobra;
- la sud, comuna Cornățelu;
- la sud – vest, comuna Sălcioara;
- la vest, comuna Nucet.
Între aceste limite, teritoriul administrativ al Comunei Băleni are o
suprafață totală de 6.109 ha, (61,09 Km2), încadrându-se astfel în categoria
teritoriilor comunale cu suprafață mare din Județul Dâmbovița.
 Fig. 1.2. Poziţia administrativ teritorială a Comunei Băleni, în cadrul Judeţului Dâmboviţa.

1.3. Poziţia geografică în raport cu căile de comunicaţii

În privința căilor de comunicații, teritoriul administrativ al Comunei
Băleni este străbătut de DJ 711 (Târgoviște - Bujoreanca ). Din centrul comunei
se desprinde, spre vest, DJ 711C care face legătura cu DN 71 (București -
Târgoviște - Sinaia).
 Fig.1.3. Poziţia geografică a Comunei Băleni în raport cu principalele căi de comunicaţii

Față de principalele centre urbane, Comuna Băleni se află la 21 km

depărtare de Municipiul Târgoviște, reședința Județului Dâmbovița, 22 km față
de orașul Titu și 70 km depărtare față de Municipiul București, capitala țării.

Din punct de vedere al transportului feroviar, cea mai apropiată stație

CFR este se află în cadrul satului Nucet, la o distanța de 11,1 km.

1.4. Poziţia matematică

Pe teritoriul comunei Băleni se intersectează paralela de 44 o 49’ 03’’
latitudine nordică cu meridianul de 25o 39’ 34’’ longitudine estică. Din această
poziționare rezultă că teritoriul analizat se află situat aproximativ la jumătatea
distanței dintre Ecuator și Polul Nord, în emisfera estică, adică într-o zonă cu
condiții naturale foarte favorabile dezvoltării economico - sociale.

Fig.1.4. Coordonatele geografice ale Comunei Băleni

 2. ISTORICUL CERCETĂRILOR

Primele informații geografice asupra zonei analizate apar într-o serie de

lucrări din perioada Evul Mediu, începând cu memoriul de călătorie al
călătorului german Johan Schiltberger, acesta fiind martor ocular al bătăliei de
la Nicopole din 25 septembrie 1396.
Ulterior, informații asupra zonei sunt descrise și în hrisovul lui Vladislav
Voievod (1451), sursă ce poate fi consemnată drept cea mai veche atestare
documentară a comunei, aceasta figurând în aceea perioadă cu numele de
Rușii. Denumirea satului s-a păstrat până în anul 1572, când are loc schimbarea
în numelui în Băleni (denumire dată de paharnicul Bâlea), nume ce s-a până în
prezent.
Consemnări asupra comunei au fost evidențiate și în documentele
istoricilor din acea perioadă, cât și în harta austrică din 1790. În lucrarea
“Așezămintele coloniștilor bulgari din 1830” a prof. univ. Velichi N. Constantin
este consemnată apariția la vest de vatra vechiului sat Băleni, a unui cătun al
sârbilor, format dintr-o populație bulgărească, emigrată din sudul Dunării, din
cauza prigoanei turcești și a deselor războaie ruso – turce.
În cadrul reprezentărilor cartografice teritoriul studiat s-a bucurat de
însemnarea pe diverse cartări, dintre care amintim pe lângă harta austrică din
anul 1790, harta României Meridionale (Szathmary în 1864) (fig. 2.1.), harta
austriacă din 1910 (fig. 2.2.), Planul directorial de tragere din 1924, precum și în
harta sovietica din 1942 (fig. 2.3).
 Fig.2.1. Comuna Băleni (Bălleni Serbi) în 1864 (conform hărţii lui Szathmary)

În secolul al XIX-lea apar primele monografi (precum lucrarea lui I. D.

Popescu “Târgoviștea, schițe istorice și topografice”, din anul 1888) și
catagrafiile care oferă informații despre evoluția numărului de locuitori din
această perioadă. Un alt moment de referință în cercetarea geografică a acestui
teritoriu constă în apariția “Dicționarului geografic al județului Dâmbovița” din
1890, sub colectivul Societății de Geografie.

Fig.2.2. Comuna Băleni în 1910 (conform hărţii austriece din 1910)

 La începutul secolului XX, apar lucrări precum: “Târgoviște, schițe istorice
și topografice” (M. Ionescu în 1929), “Târguri și orașe între Buzău, Târgoviște și
București, în dezvoltarea istorico-geografică, economică și comercială” (G.
Petrescu – Sava,în 1937), sau “Catagrafia județului Dâmbovița la anul 1810” (Al.
Popescu – Runcu în 1936).

Fig.2.3. Comuna Băleni (Б϶лени-РомьІНи) în 1942

(conform hărţii sovietice din 1942)

Mai târziu, apar lucrări cu specific monografic, care pun accentul mai
mult pe informații de natură turistică și de geografie istorică: “File de
monografie:Județul Dâmbovița” (București 1968), Colecția “Județele patriei”
(“Județul Dâmbovița”, D. Bugă, I. Zăvoianu, 1974) și “Județele României
socialiste: județul Dâmbovița” (1972) ce conțin informații despre peisajul
natural și dezvoltarea socio-economică a orașului Târgoviște și împrejurimile
sale în perioada respectivă.
Dintre lucrările de sinteză care fac referire și la spațiul geografic ocupat
de Câmpia înaltă a Târgoviștei, se remarcă: “Marele dicționar geografic al
României (1898-1902)”, “Câmpia Română” (G. Vâlsan, 1915), “Dealurile și
câmpiile României” (V. Mihăilescu, 1966), “Geografia apelor din România” (I.
Ujvari 1972), “Câmpia Română – studiu de geomorfologie integrată” (Petre
Coteț, 1976), “Relieful României” (Gr. Posea, N. Popescu, M. Ielenicz, 1974),
“Atlasul României (1972-1979)”, “Geografia României” vol. I și II București,
precum și “Județele și orașele României în cifre și fapte” (1995).
 Un rol important în cunoașterea acestei unități sub latură fizico-
geografică îl au articolele “Câmpia înaltă a Târgoviștei – considerații de ordin
geomorfologic” (Iancu M., Velcea V., Popescu D., 1971, Buletinul S.G.R. din
R.S.R., vol. I), “Considerații asupra hidrografiei Câmpiei înalte a Târgoviștei”
(Rădulescu I., Vișan Gh., 1971, Buletinul S.G.R. din R.S.R., vol. I), “Les écosytèms
naturels de la haute Plaine de Târgoviște” (Pisotă I., Zaharia Liliana, 1997,
Analele Universității București, Geografie), “Vulnerabilitatea surselor de
alimentare cu apă a municipiului Târgoviște” (Istrate Al., Murărescu O., 1999,
Anale - Geografie, vol. I, Universitatea Valahia), “Dinamica apelor subterane și
dezvoltarea demografică a municipiului Târgoviște” (Istrate Al., 1999, Anale -
Geografie, vol. I, Universitatea Valahia), și “Aspecte ale calității mediului în
municipiul Târgoviște” (Gica Pehoiu, 1999, Anale - Geografie, vol. I,
Universitatea Valahia).
Aspecte privind calitatea mediului au fost slab abordate până în anii ’90,
perioadă când își fac apariția lucrări ce conțin informații cu privire la poluarea în
lucrări cu teme cât mai diferite de la un studiu la altul (“Orașul Târgoviște și
zona sa de influență”, B. Negoescu, 1998), cât și în articole publicate în cadrul
analelor Universității “Valahia” din Târgoviște.
În 2003 apare teza de doctorat “Câmpia înaltă a Târgoviștei”- studiu de
geografie umană și economică a doamnei Conf. Univ. dr. Gica Pehoiu., lucrare
de referință în contextul abordării problemelor locale. . Ulterior ( în 2006) apare
“Geografia mediului cu elemente de ecologie”, lucrare conceputa de colectivul
profesoral alcătuit din Conf. univ. dr. Gica Pehoiu, Conf. univ. dr. Cristina Muică,
și Lect. univ. dr. Mihaela Sencovici.
 3. CONDIŢIILE DE MEDIU ŞI INFLUENŢA LOR

ASUPRA MODULUI DE UTILIZARE A TERENURILOR

Condițiile de mediu, rezultantă a interacțiunii dintre toți factorii naturali,

au o influență puternică asupra modul de utilizare al terenurilor.

Dintre factorii naturali, un rol important în modul de utilizare al

terenurilor îl au: relieful, în special prin caracteristicile sale litologice și
morfologice, clima prin toate formele sale de manifestare, apele de suprafață
cât și cele freatice, asociațiile vegetale, și nu în ultimul rând solul prin
complexitatea sa.

3.1. Relieful și litologia depozitelor de suprafaţă

3.1.1. Relieful
a) Unităţi de relief
În cadrul teritoriului studiat au fost identificate, ca unităţi de relief,
Câmpia Cricovului Dulce, Câmpia Târgoviștei şi Lunca Ialomiţei. (fig. 3.1.).
 Fig. 3.1. Harta reliefului comunei Băleni (după ortofotoplanurile ANCPI – 2010)

Câmpia Cricovului este situată în partea de nord-est a teritoriului studiat

și reprezintă o câmpie piemontană cu altitudini care coboară de la NV spre SE,
de la 225 m la 200 m. Spre SV domină Lunca Ialomiței printr-un abrupt de 15 –
20 m (foto. 3.1.).

S-a format la sfârșitul Terțiarului și începutul Cuaternarului, fiind, din

acest punct de vedere, cea mai veche unitate de relief de pe teritoriul comunei
Băleni. Este alcătuită din pietrișuri și nisipuri, fiind acoperit cu depozite
loessoide.
 Foto. 3.1. Contactul dintre câmpia Cricovului Dulce și lunca majoră a Ialomiţei

(arhivă personală)

Câmpia Târgoviştei caracterizează jumătatea de vest a teritoriului

administrativ al comunei Băleni. Sub aspect genetic, aceasta este o câmpie
piemontană care s-a format la începutul Cuaternarului.

Este alcătuită din pietrișuri și nisipuri fluviatile, care sunt acoperite de un

strat de argile, cu grosimi variabile (4 - 6 m), peste care s-a format învelișul de
sol.

Aceste sedimente, depuse de râurile Dâmbovița și Ialomița, au format un

imens con de dejecție, înclinat de la nord la sud, care face trecerea între
dealurile subcarpatice, în nord, și câmpia de subsidență, din sud.

Prezintă altitudini care variază între 180 -200 m.

Lunca Ialomiţei, dezvoltată de-a lungul râului Ialomița, este situată în

partea centrală a teritoriului studiat și se interpune ca un adevărat culoar
depresionar (2-3 km lățime), orientat NV-SE, între Câmpia Cricovului Dulce și
Câmpia Târgoviștei.

Se deosebește lunca minoră, situată de o parte și de alta a Ialomiței,

inundabilă la viituri, și lunca majoră, dezvoltată numai pe partea stângă a râului,
neinundabilă la viituri.

Este cea mai nouă unitate de relief, în alcătuirea căreia predomină

nisipuri, pietrișuri și mâluri aduse de râul Ialomița.
 Prezintă altitudinile cele mai scăzute (186 – 196 m). Relieful fluviatil,
foarte bine dezvoltat, este reprezentat prin grinduri, meandre părăsite, zone
depresionare, mlaștini etc. (fig. 3.2.).

Fig. 3.2. Tronsonul aferent Râul Ialomiţa pe teritoriul administrativ al comunei Băleni

(conform ortofotoplanurile ANCPI – 2010)

În general, versanții care fac trecerea spre Lunca Ialomiței, atât dinspre
Câmpia Târgoviștei, cât și dinspre Câmpia Cricovului, sunt afectați de
numeroase organisme torențiale, care contribuie la degradarea învelișului de
sol. Materialele erodate pe versanți se acumulează la baza versanților sub
forma unor mici conuri de dejecție (foto. 3.2.).
 Foto.3.2. Contactul dintre câmpia Înaltă a Târgoviștei și lunca minoră a Ialomiţei

(arhivă personală)

b) Procese geomorfologice actuale

Modelarea actuală a reliefului se realizează continuu sub influența

agenților modelatori, realizându-se un sistem deschis ce determină evoluția și
dinamica peisajului geomorfologic. Procesele geomorfologice actuale cu se
manifestă în cadrul teritoriului analizat sunt datorate eroziuni laterale cât și în
adâncime a principalei artere hidrografice a zonei, râul Ialomița, cât și apariția a
numeroase organisme torențiale în cadrul câmpiei Cricovului Dulce în urma
tasări depozitelor loessoide ce o compun.

Eroziunea produsă de către râul Ialomița s-a intensificat în ultimi 10 ani ca

urmare a modificări cursului în căutarea unui echilibru, acesta erodând astfel
depozitele frontale ale câmpiei Târgoviștei, afectând astfel terenuri cultivate cu
legume si drumul de acces aferent zonei de acțiune a procesului (foto. 3.3.).

O încercare de stopare a fenomenului a avut loc în 2011, aceasta

constând în crearea a două bariere din beton cu scopul de a limita accesul cu
utilaje de transport în zonă în ideea de reduce presiunea exercitată asupra
depozitelor de la suprafață. Această soluție nu a fost una viabilă deoarece
barierele au fost “înlăturate” de persoanele care tranzitau zona o săptămână
mai târziu.
 Foto.3.3. Eroziunea laterală a râului Ialomiţei – 2010 (arhivă personală)

Procesele de degradare ale terenurilor pin instalarea organismelor

torențiale se manifestă cu precădere în partea de nord a localității, în special în
cadrul câmpiei Cricovului Dulce, cât și la contactul dintre câmpia Târgoviștei cu
lunca minoră a Ialomiței, acestea având caracter superficial, iar cele instalate pe
terenurile arabile din partea nordică pot fi stopate prin lucrările
agropedoameliorative ce au loc cu precădere toamna târziu.

3.1.2. Litologia depozitelor de suprafaţă

Depozitele de suprafață se caracterizează printr-o mare complexitate și
complexitate de la o regiune la alta și influențează într-un mod deosebit
formarea și evoluția solurilor.
 Fig. 3.2. Harta litologică (după Harta geologică a României, foaia Târgoviște)

Depozitele loessoide din Câmpia Cricovului Dulce au favorizat producerea

fenomenului de tasare, ceea ce a determinat apariția unor zone depresionare,
cu stagnări ale apelor din precipitații și apariția stagnosolurilor.

Depozitele argiloase, în alternanță cu nisipuri, pietrișuri și depozite

loessoide, specifice Câmpiei Târgoviștei, au favorizat apariția unui adevărat
mozaic de soluri, care determină modul de utilizare al terenurilor.

În Lunca Ialomiței se află depozite de natură aluvială, care sunt foarte

variate ca textură, de la nisipuri până la argile, și au un conținut ridicat de
carbonat de calciu, ceea ce a favorizat procesul de solificare. Pe micile văiugi
care brăzdează teritoriul studiat, depozitele de suprafață sunt constituite din
depuneri coluviale și deluviale cu textură mijlocie, uneori ușoară.
 3.2. Clima

Clima reprezintă o sinteză a stărilor de timp dintr-un lung şir de ani şi

constituie unul din factorii de formare şi răspândire a solurilor și vegetaţiei.
Atât direct cât și indirect, clima imprimă terenurilor o serie de
particularităţi ce influențează modul de utilizare al terenurilor dintr-un teritoriu.
Pentru caracterizarea climatică a teritoriului administrativ al comunei
Băleni am folosit datele de la Stația meteorologică Târgoviște (1995 - 2010).

3.2.1. Analiza principalelor elementelor climatice

a) Temperatura aerului
Temperatura aerului influenţează majoritatea proceselor care se petrec în
sol: dezagregare, alterare, humificare, mineralizare, evapotranspiraţie etc.
Temperatura medie anuală. Temperatura medie anuală calculată pe
intervalul 1995 – 2010 este de 10,4ºC. Pentru perioada menționată, media
anuală maximă a fost de 11,5ºC și s-a înregistrat 2000, în timp ce media cea mai
scăzută a coborât până la 8,7ºC în anul 1996. Rezultă o diferență de 2,8ºC între
anul cel mai călduros și anul cel mai secetos, diferență ce se datorează unor
cauze generale care stau la baza climei din țara noastră.

Temperatura medie lunară. Temperaturile medii lunare prezintă

diferenţieri de la o lună la alta şi de la un loc la altul datorită regimului radiației
solare cât şi fragmentării reliefului.

Tabelul 3.1. Temperatura medie lunară la Staţia meteorologică Târgoviște (1995 - 2010)
Media
Luna I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII
anuală

tºC -0,7 1,2 4,3 10,8 15,8 20,3 21,7 20,4 14,5 10,5 4,6 1,4 10,4

sursa: ANM România

 Fig. 3.3. Evoluţia temperaturilor medii lunare
Analizând temperaturile medii lunare, pe întregul intervalul analizat, se
observă că acestea au valoarea minimă de –0,7ºC în ianuarie şi cea maximă de
21,7ºC în luna iulie. Astfel, se evidenţiază faptul că din luna februarie până în
luna iulie temperatura medie lunară este în creştere. Temperatura cea mai mare
se înregistrează între lunile martie şi aprilie, aceasta fiind de aproximativ 6ºC
(martie: 4,3ºC; aprilie: 10,8ºC), perioadă corespunzătoare procesului de încălzire
a atmosferei datorită valorilor ridicate ale fluxului radiativ şi convecţiei termice
puternice.
Începând cu luna august, temperatura medie a aerului se reduce treptat,
amplitudinea maximă, de aproximativ 6ºC, înregistrându-se între luna
octombrie (10,5ºC) și luna noiembrie (4,6ºC). Datorită încălzirii solare reduse și
a invaziei aerului rece din partea estică a continentului, procesul de răcire a
aerului se accentuează în luna februarie și mai ales în ianuarie, când se
înregistrează temperatura medie lunară cea mai scăzută, de aproximativ -
0,7ºC.

Temperaturi extreme absolute. Temperaturile extreme absolute au specific

unic şi sunt rezultatul variaţiilor neanuale ale climei pentru un anumit areal,
fiind determinate de circulaţia atmosferei, cât şi de factorii de influență fizico-
geografici locali. Temperaturile extreme pot înregistra oscilații între -25 oC şi
38oC, rezultând o amplitudine maximă mai mică decât în Câmpia Română, unde
climatul este unul de continentalism excesiv.
b) Precipitaţiile atmosferice

Precipitaţiile atmosferice reprezintă o etapă a circuitului apei în natură, ce

cade sub două forme majore, formă lichidă (ploaie), solidă (zăpadă) sau mixtă
(lapoviţă).
 Precipitaţiile medii anuale. Cantitatea medie de precipitații în intervalul
analizat a fost de aproximativ 626,6 mm/anual. Există însă diferenţieri
importante de la un an la altul, astfel că se pot deosebi ani ploioşi, ani secetoşi şi
ani normali.
Anii ploioşi sunt considerați anii în care valoarea precipitațiilor depăşeşte
media multianuală. Astfel, în anul 1995 cantitatea de precipitații căzute a fost de
915 mm.
Anii secetoşi sunt anii în care valoarea precipitaţiilor este sub media
multianuală. Cel mai secetos an din perioada de studiu a fost anul 2000, când a
fost înregistrată o cantitate de numai 353 mm.
Anii normali sunt anii în care valoarea precipitaţiilor căzute se apropie
valoric de media multianuală a precipitaţiilor pentru arealul studiat.
Precipitaţiile medii lunare prezintă oscilații de la lună la lună, acestea
fiind prezentate în tabelul de mai jos (tab. 3.2.) precum și în fig. 3.4.
Tabelul 3.2.Cantitatea medie lunară de precipitaţii (1995-2010)
Luna I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII Suma
35, 73,
mm 35,5 33,8 53,6 100,5 84,2 61,6 34,9 30,5 44,2 38,9 626,6
9 0
sursa: ANM România

Fig. 3.4. Repartiţia precipitaţiilor medii lunare

Precipitaţiile anotimpuale. Pe anotimpuri, cantitatea de precipitaţii căzute

cunoaşte valori diferite. Vara este cel mai ploios sezon cazând aproximativ 39%
din totalul precipitaţii anuale. În anotimpul de primăvară procentul precipitaţiilor
căzute este mai redus, de doar 26%. Iarna, cantitatea de precipitaţii înregistrate
deține un procentaj de 18 %. Toamna este anotimpul în care se înregistrează cele
mai reduse valori ale cantității de precipitaţii căzute, dar 17% din cantitatea
anuală de precipitaţii (tab. 3.3.).

Tabelul 3.3. Repartiţia precipitaţiilor pe anotimpuri

 IARNA PRIMĂVARA VARA TOAMNA ANUAL
110,3 mm 160,4 mm 246,3 mm 109,6 mm 626,6 mm
18% 26% 39% 17% 100%
sursa: ANM România
În cursul unui an normal pluviometric (aproximativ 600 mm) pentru
arealul studiat, cele mai multe precipitaţii cad sub formă lichidă în perioada
caldă a anului (350 – 400 mm, procent de 65 – 70%), restul aparţinând
anotimpului rece. Această distribuţie semestrială a cantităților de precipitații
căzute este favorabilă acumulării rezervelor de apă din sol din timpul iernii
pentru desfăşurarea optimă a perioadei de creștere a plantelor (consumul minim
al culturilor este apreciat a fi de 350 – 400 mm/an, D. Teaci).
Indicele de ariditate climatică. Folosind relaţia dintre precipitaţiile căzute
şi temperatură înregistrată, se obţine indicele de ariditate climatică Emmanuel de
Martonne. Acest indice reprezintă relația dintre climă, vegetaţie şi sol şi este
dată de:

Iar = , unde:
Iar = Indicele de ariditate;
P = Valoarea medie anuală a precipitaţiilor în mm;
T = Valoarea medie a temperaturii în grade Celsius;
10 = coeficient folosit pentru a se putea obţine valori ale I ar şi când
temperatura este 0ºC sau are valori negative.
Indicele de ariditate climatică pentru zona studiată este de 27, ceea ce
înseamnă că acesta se află situat în zona de pădure.
Zăpada. În sezonul rece, când temperatura suprafeţei adiacente devine
negativă sau apropiată de 0ºC, precipitațiile care cad sub formă de ninsorile
formează un strat de zăpadă a cărui grosime şi durată depinde de cantitatea şi
durata relativă a precipitaţiilor solide. Stratul de zăpadă de la suprafaţa solului
contribuie la apariția și dezvoltarea unui microclimat caracteristic, contribuind
astfel la răcirea aerului de deasupra, iar dedesubt, datorită conductibilităţii
termice reduse, acesta protejează culturile semănate din cursul toamnei.
Pe teritoriul comunei Băleni, primul strat de zăpadă se depune în decada
a III-a lunii noiembrie (1 cm grosime) şi atinge grosimea maximă în luna
ianuarie (6 cm). Frecvent, stratul de zăpadă este prezent şi la începutul lunii
martie cu o grosime medie de 2 cm, după care dispare în decada a II-a a lunii
respective.
Stratul de zăpadă poate deveni în mod direct un fenomen climatic de risc
prin prezenţa sau chiar prin absenţa sa. Astfel, în urma unor ninsori abundente,
însoţite de viscole puternice, se produce troienirea arterelor de circulaţie sau
înzăpezirea mijloacelor de transport. Lipsa stratului de zăpadă, asociat cu
fenomenul de îngheţ, produce degerături culturilor agricole. De menționat ar mai
fi faptul că în anumite ierni, datorită presiuni exercitate de stratul de zăpada
asupra solariilor se produc distrugeri ale structuri acestora (foto. 3.4.), iar
rezolvarea acestui aspect este îngreunat de către gradul de stabilitate al zăpezi,
adesea pentru a nu compromite structura de rezistența a serelor, are loc tăierea
foliilor de deasupra lăsând astfel zăpada sa cadă peste culturile din solarii.

Foto.3.4. Solar distrus de presiunea stratului de zăpadă – 2009 (arhivă personală)

c) Regimul eolian
Regimul eolian este determinat de dinamica generală a aerului din
regiunile înconjurătoare, cât şi de particularitățile geomorfologice ale regiunii
studiate. Vântul participă activ la solificarea prin împrospătarea aerului din sol.
Frecvenţa vântului. Rezultatele observaţiilor de la Staţia meteorologică
Târgovişte sunt redate în fig.3.5., cunoscută sub numele de roza vânturilor,
grafic care arată direcţia predominantă a vânturilor din nord-vest în proporție de
29 %, urmate de cele din vest şi apoi cele din nord-est.
Schimbările anotimpuale ale circulaţiei generale a atmosferei nu produc
schimbări esenţiale în regimul local al frecvenţei vântului. Astfel, indiferent de
sezon, dominante sunt tot vânturile dinspre nord-vest. Totuşi, în anotimpul rece
se remarcă o frecvența însemnată a vânturilor de nord-est, acestea uneori
provocând importante pagube culturilor agricole.
Calmul atmosferic variază foarte mult de la an la an, media multianuală
fiind de aproximativ 38 %. De-a lungul anului, frecvenţa calmului atmosferic
înregistrează valori maxime în luna ianuarie (46 %).
Viteza vântului. Relieful, prin aspectul său, exercită o influenţă importantă
asupra vitezei vântului. Pentru teritoriul comunei Băleni, se remarcă dominanţa
curenţilor de aer din direcţia NV, care înregistrează viteze de până la 3,2 m/s.
Urmează vânturile din vest şi nord-est cu viteze aproximativ egale (2,8-2,9 m/s).

Tabelul 3.4. Frecvenţa şi viteza vântului (1995-2010)

Staţia DIRECŢIA
Meteorologică
Târgovişte N NE E SE S SV V NV
 Frecvenţa (%) 5,7 8,6 7,5 2,6 3,1 6,6 9,5 18,9
Viteza (m/s) 2,1 3,2 2,9 2,4 2,2 2,8 2,9 3,2
sursa: ANM România
N
20
NV NE

10

V Viteza 0 Frecventa E

SV SE

Fig.3.5. Roza vânturilor la Staţia meteorologică Târgovişte

d) Alte fenomene climatice
Alte fenomene climatice care influenţează vegetaţia și solul sunt îngheţul,
roua şi bruma.
Îngheţul. Scăderea temperaturii aerului sub 0ºC şi menţinerea sa pe o
perioadă lungă de timp favorizează apariția îngheţului. Alternanţa fenomenului
de îngheţ-dezgheţ determină fragmentarea agregatelor de sol, favorizând în acest
fel structurarea solului.
Numărul mediu anual al zilelor cu îngheţ este de aproximativ 120,
majoritatea fiind în anotimpul iarnă, când nu influenţează culturile, terenul fiind
acoperit de stratul de nea.
În general, primul îngheţ poate avea loc după 20 octombrie, iar ultimul
îngheţ de primăvară poate avea loc în prima decadă a lunii aprilie. Totuşi,
toamna timpuriu sau primăvara târziu, pot fi zile cu îngheţ, care pot provoca
daune culturilor semănate, mai ales primăvara.
Roua constituie un fenomen de formare de apă lichidă pe seama vaporilor
şi de mărire a cantității de apă din sol în orizonturile superioare pe seama celor
inferioare. Noaptea, în cadrul orizonturile inferioare ale solului, care se răcesc
mai puţin decât cele de deasupra, tensiunea vaporilor este mai ridicată, aşa că
aceştia se mișcă spre orizonturile superioare unde, datorită temperaturii mai
scăzute, condensează şi trec sub formă de apă lichidă.
Pentru teritoriul analizat, fenomenul de rouă se înregistrează frecvent în
perioada caldă a anului, dar şi în anotimpul rece când atmosfera este calmă,
cerul senin în cursul nopţii, iar temperatura de la suprafaţa solului mai mare de
1ºC. Fenomenul de rouă cunoaşte o evoluţie maximă începând din lunile iunie
până în octombrie, când aerul se încălzeşte puternic în cursul zilei, evaporaţia
este mare, iar nebulozitatea din cursul nopţii este redusă.
 Bruma este un fenomen cu influenţe nefaste asupra vegetaţiei şi se
produce ca urmare a diferenţelor de temperatură ce se creează între suprafaţa
subiacentă şi aerul atmosferic.
Bruma face parte din categoria fenomenelor climatice de risc şi se
datorează pătrunderii unor mase de aer rece, de origine polară. Brumele de
toamnă şi mai ales cele de primăvară provoacă pagube importante culturilor
agricole.
În general, prima brumă de toamnă şi ultima de primăvară se produc, cu
aproximație, cu circa 10 – 15 zile mai devreme şi respectiv, mai târziu decât
primele şi ultimele zile cu fenomen de îngheţ în aer şi aproximativ la aceeaşi
dată cu cele de pe sol.
Numărul mediu anual al zilelor cu brumă este de circa 58. Cele mai multe
zile cu brumă înregistrându-se în lunile decembrie (13) şi ianuarie (14).

3.2.2. Regionarea topoclimatică

Pe fondul climatului temperat continental, în cadrul teritoriului Băleni,
caracterul heterogen al suprafeţei active subiacente determină apariţia mai
multor topoclimate specifice.
Topoclimatul câmpului interfluvial ocupă cele mai întinse suprafeţe,
caracterizând terenurile dintre văile râurilor care străbat teritoriul comunal, unde
valorile elementelor meteorologice se schimbă în timpul anului atât în funcţie
de evoluţie anuală a radiaţiei solare, cât şi de stadiul lucrărilor agricole şi de
gradul de dezvoltare al plantelor.
Topoclimatul de luncă este foarte slab evidenţiat de-a lungul văii
Ialomiței, unde pânza freatică este mai aproape de suprafaţă. O trăsătură
caracteristică a acestui topoclimat este reprezentat de umiditatea mai ridicată şi
evapotranspiraţia mai intensă în timpul verii, ceea ce face ca temperatura să fie
mai scăzută decât pe interfluvii.
Topoclimatul de pădure este specific pădurilor de stejar din Câmpia
Cricovului Dulce și Câmpia înaltă a Târgoviștei. Se caracterizează prin aceea că,
în timpul verii, temperatura diurnă şi amplitudinile termice sunt mai scăzute şi
au un regim mai uniform decât în câmpia deschisă. Regimul termic din spaţiul
microclimatic al pădurii prezintă vara o evoluţie diurnă inversă comparativ cu
câmpul deschis, în sensul că ziua se produc inversiuni de temperatură, iar
noaptea are loc o stratificare termică directă.
Faţă de celelalte microclimate, umiditatea relativă prezintă valorile cele
mai ridicate, iar viteza vântului este anihilată de vegetaţia arborescentă.
 3.3. Apele

Apele de suprafață si cele freatice prezintă o importanță deosebită in

geneza și răspândirea solurilor, precum și asupra modului de utilizare al
terenurilor.

3.3.1. Apele de suprafaţă

Analizând repartiția și structura rețelei hidrografice din Comuna Băleni,
constatăm ca aceasta aparține în întregime bazinului hidrografic al Ialomiței.

Majoritatea râurilor de pe teritoriul studiat au direcția generală de

curgere de la NV spre SE, conturându-se un paralelism foarte evident al văilor.
Densitatea rețelei hidrografice oscilează între 0,40 si 0,60 km/km 2, asigurând un
drenaj superficial acceptabil.

Se poate deosebi o rețea hidrografică permanentă, reprezentată de

Ialomița și o rețea hidrografică temporară, reprezentată de cursurile Racovița,
Baranga, Crivăț, Crevedia și Pâscov.

La acestea se mai poate adăuga o rețea de canale efectuate pentru

drenarea apelor stagnante.

Ialomiţa străbate partea centrală a teritoriului Băleni pe o lungime de

aproximativ 8 km. Are un curs meandrat, cu numeroase despletiri, şi un debit
mediu multianual de aproximativ 9 m3/s. În anul 1975, în timpul unei puternice
viituri, Ialomiţa a înregistrat un debit maxim istoric de 800 mc/s, toată zona de
luncă fiind inundată, culturile agricole fiind compromise în totalitate.
Pe teritoriul Comunei Băleni, Ialomița primește ca afluent, pe partea
dreaptă, Racovița, care în aval de Băleni Sârbi, este drenată și constituie
principala sursă de alimentare a bazei piscicole lacul Heleșteu.
 Foto.3.5. Ialomița în timpul viituri din luna mai, 2014
(arhiva personală)
Baranga străbate partea de vest a teritoriului Băleni și se evidențiază
printr-un curs foarte meandrat, mai ales în jumătatea sa sudică, și un debit
foarte redus.

Crivăţul curge la limita de est a teritoriului studiat, constituind hotarul cu

Comuna I.L. Caragiale.

Crevedia este reprezentată prin cursul său superior, în cea mai mare
parte intermitent, care se formează chiar pe teritoriul Comunei Băleni.

Pâscovul străbate lunca majoră a Ialomiței, are un debit foarte scăzut și

un curs foarte meandrat, favorizat de panta redusă, cât și de coeziunea slabă a
depozitelor fluviatile. Pe partea dreaptă primește ca afluent Cernea, al cărui
curs devine activ numai în perioadele cu precipitații mai bogate.

Regimul lor hidrologic al acestor râuri este puternic influențat de regimul

precipitațiilor. Astfel, debitele maxime se înregistrează în aprilie – mai, iar cele
minime în septembrie – octombrie.
 Fig. 3.6. Harta hidrografică (după ortofotoplanurile ANCPI – 2010)

3.3.2. Apele subterane

Apele subterane din teritoriul administrativ al comunei Băleni sunt
condiționate de gradul de permeabilitate, cât și de grosimea și de extensiunea
rocilor care le înmagazinează. După geneză și condițiile hidrogeologice, apele
subterane se diferențiază în freatice și de adâncime.

Apele freatice. Stratul acvifer freatic este bine reprezentat, fiind

permanent, având continuitate în tot arealul studiat și se află la o adâncime
care variază între 8-10 m în Câmpia Târgoviștei și 15-20 m în Câmpia Cricovului
Dulce. În zonele depresionare, nivelul freatic se află situat la o adâncime mai
mică (6-8 m). În urma perioadelor cu precipitații mai bogate, datorită
substratului argilos, deasupra orizontului B argic, cu precădere în zonele
depresionare, se formează un strat acvifer temporar, care întârzie lucrările
agricole și compromite unele culturi.

În Lunca Ialomiței, pe anumite areale, nivelul freatic se află la 2-3 m,

motiv pentru care pânza freatică devine un factor pedogenetic deosebit de
activ prin modificarea regimului hidric al solului și declanșarea unor procese
chimice și biochimice care duc la apariția hidrisolurilor.

Apele de adâncime. Şi apele de adâncime sunt bine reprezentate, având

un caracter ascensional sau artezian. Aceste ape sunt cantonate în depozite de
vârstă cuaternară, la adâncimi variabile.

Din prezentarea situației hidrogeologice a Comunei Băleni rezultă

următoarele:

- regiunea este bogată în ape freatice și de adâncime;

- acestea sunt cantonate în depozite care au o permeabilitate bună;

- apele freatice sunt situate la adâncimi nu prea mari;

- formează un sistem unitar cu nivel oscilator.

3.3.3. Amenajări hidrografice

Amenajările hidrografice de pe teritoriul administrativ al comunei Băleni
au constituit și constituie una dintre bazele dezvoltării socio – economice,
elemente ce au jucat un rol important în evoluția istorică a comunei. Dintre
amenajările hidrografice amintim de baza experimentală de cercetări piscicole
lacul Heleșteu, ce se extinde pe o suprafață de 25 hectare, apărut în jurul anului
1940 prin amenajare cursului pârâului Racovița. În prezent lacul se confruntă cu
o colmatare accentuată, ieșind astfel din uz trei bazine din cele 7 existente la
înființarea sa.

O altă amenajare hidrografică ce ar mai trebuii amintită ar fi gabioanele

create în 1950 pe cursul râului Ialomița în jurul podului ce o traversează în aval
de localitate cu scopul de a reduce eroziunea, în prezent acestea fiind
degradate, iar râul la viituri le distruge încetul cu încetul.
 3.4. Vegetaţia

3.4.1. Vegetaţia zonală

Pe harta zonelor de vegetație a României (Atlasul geografic general,
1974), teritoriul cercetat se încadrează în zona pădurilor de stejar pedunculat.
Dar, ca urmare a influenței antropice, vegetația naturală a fost înlocuită în cea
mai mare parte cu vegetația cultivată (cereale, plante tehnice, legume și plante
furajere).

a) Pădurile de stejar, alcătuite din stejar pedunculat (Quercus robur), ca

specie dominantă, sunt reprezentative pentru cea mai mare parte a fondului
forestier. În amestec cu acesta crește carpenul (Carpinus betulus), jugastrul
(Acer campestris), arțarul (Acer tataricum) etc.

În stratul arbustiv o frecvență mare au cornul (Cornus mas), lemnul

câinesc (Ligustrum vulgare), păducelul (Crataegus monogyna), porumbarul
(Prunus spinosa) și măceșul (Roșa canina).

Pădurea de stejar acoperă în totalitate Câmpia Cricovului Dulce. O pădure

de stejar se întâlnește și în Câmpia Târgoviștei, dar pe o suprafață mult mai
mică, pe partea dreaptă a râului Baranga.

Foto. 3.6. Pădure de stejar în Câmpia Cricovului Dulce (arhivă personală)

 b) Vegetaţia pajiştilor este reprezentată în cadrul unor pajiști spontane
secundare, dezvoltate pe locul unor foste păduri de stejar. În compoziția
pajiștilor se găsesc diferite specii de graminee, ca de exemplu: Poa pratensis,
Lolium perene, Agropyron epens, Alopecurus pratensis etc. În cadrul islazului
comunal, unde pășunatul intens a determinat bătătorirea solului și îmbogățirea
sa în azot, specia dominantă este Lolium perenne.

Fig. 3.7. Harta vegetaţiei (după ortofotoplanurile ANCPI – 2010)

3.4.2. Vegetaţia intrazonală

Zăvoaiele se întâlnesc de-a lungul văii Ialomiței, fiind cunoscute și sub
numele de păduri de luncă. Acestea sunt alcătuite din arbori cu lemn moale,
reprezentați prin plopi (Populus alba, P. nigra si P. tremula) sau prin sălcii (Salix
alba, S. fragilis), fie dintr-un amestec de plopi și sălcii în proporții variate.
 Plopul este răspândit pe grindurile mai înalte, mai puțin expuse
inundațiilor, cu soluri mai nisipoase, în timp ce salcia preferă zonele mai joase,
cu exces de umiditate.

Dintre speciile ierboase întâlnite în zonele cu exces de umiditate freatică

(valea Racovița) amintim: stuful (Phragnites communis), papura (Typha
latifolia), diferite specii de rogoz (Carex gracilis, Gracilis riparia), stânjenelul de
baltă (Iris pseudocorns) (foto. 3.7.).

Foto. 3.6. Vegetaţie higrofilă în cadrul pârâului Pâscov (arhivă personală)

Vegetația segetală. Unele specii ale vegetaţiei ierboase (Setaria glauca,

Chenopodium album, Amaranthus retroflexus, Cynodon dactyloc, Portulaca
oleraceea etc.) se întâlnesc şi în cadrul culturilor agricole, pentru înlăturarea
cărora se folosesc o serie de ierbicide, în felul acesta asigurându-se condiţii
optime de dezvoltare a plantelor cultivate.