Insuficienţa cardiacă

CAUZE SIMPTOME TRATAMENT

Insuficienta cardiaca este o afectiune care se caracterizeaza prin incapacitatea

cordului de a indeplini in mod adecvat functia de pompa, respectiv de a asigura un debit
circulator corespunzator necesitatilor organismului.

Incapacitatea pomparii adecvate a sangelui se traduce, pe de o parte, printr-un aport

inadecvat de oxigen si substante nutritive in tesuturi, cu functionarea deficitara a
acestora, iar pe de alta parte prin stagnarea sangelui in diverse organe, datorita
incapacitatii inimii de a-l prelua eficient. Insuficienta cardiaca are variate grade de
severitate, independente de tipul problemei si de cat timp aceasta a persistat.

Cauze

Aproape orice afectiune cardiaca care afecteaza miocardul (muschiul cardiac), cel mai
frecvent, dar si endocardul sau pericardul, pot conduce in stadii avansate sau in
absenta tratamentului corespunzator la instalarea insuficientei cardiace.

Printre cele mai frecvente cauze se numara:

 Cardiopatia ischemica – suferinta inimii datorita irigatiei deficitare a acesteia.

Apare, de obicei, ca urmare a stenozelor arterelor coronare prin depunerea de
placi aterosclerotice la nivelul peretilor acestora. Urmarea este functionarea
deficitara a inimii, cu posibilitatea dezvoltarii, in evolutie, a insuficientei cardiace.
 Infarctul miocardic acut – forma acuta a cardiopatiei ischemice, apare ca
urmare a ocluziei unei artere coronare, cu necroza consecutiva a regiunii
miocardice deservita de aceasta. In cazul afectarii unor regiuni miocardice intinse
se pot instala fenomenele de insuficienta cardiaca acuta. Pe termen mediu si
lung, evolutia este fie spre compensare (in infarctele miocardice mici) fie spre
insuficienta cardiaca cronica.
 Hipertensiunea arteriala – persistenta valorilor crescute ale tensiunii arteriale
poate conduce la insuficienta cardiaca. Intr-o prima faza, muschiul cardiac se
adapteaza la efortul crescut determinat de necesitatea pomparii impotriva unei
 presiuni crescute prin hipertrofie (ingrosare) compensatorie. Ulterior, in absenta
unui tratament eficient si a normalizarii valorilor TA, evolutia este spre dilatarea
cavitatilor cordului si insuficienta cardiaca.
 Valvulopatiile (bolile valvulare) – predominant cele care afecteaza valva mitrala
si aortica, pot duce, in functie de severitate la aparitia fenomenelor de
insuficienta cardiaca.
 Cardiomiopatiile – boli ale muschiului cardiac duc la alterarea predominata fie a
functiei sistolice (cardiomiopatia dilatativa), fie a functiei diastolice
(cardiomiopatia hipertrofica, restrictiva).
 Aritmiile – unele forme de aritmii permanente, datorita frecventei cardiace
rapide, pot duce la instalarea fenomenelor de insuficienta cardiaca. Cele mai
frecvente sunt fibrilatia si flutterul atrial. Rar, unele forme de tahicardii
supraventriculare cvasipermanente pot determina o forma specifica de
cardiomiopatie – cardiomiopatia disritmica – si insuficienta cardiaca.
 Bolile cardiace congenitale, etc.

Simptome

Simptomele obisnuite sunt:

 Oboseala, astenia – pacientul percepe ca fiind tot mai dificila indeplinirea unor
sarcini care in trecut nu necesitau un efort deosebit.
 Dispneea (lipsa de aer) – initial apare la eforturi mari, ulterior, in stadii avansate,
la eforturi mici sau chiar in repaus. O alta forma tipica fazelor avansate este
reprezentata de dispneea brusc instalata in timpul noptii, care obliga pacientul sa
se scoale la marginea patului.
 Edemul pulmonar acut – este forma cea mai severa de dispnee de repaus.
Dispneea este foarte intensa si se poate asocia cu tuse, insotita uneori de
expectoratie spumoasa, alba sau rozata. Pacientul sta in sezut, la marginea
patului, si respira cu mare greutate, avand senzatia de sufocare iminenta.
 Tusea – de obicei neproductiva (seaca), poate aparea in formele de insuficienta
cardiaca predominant stanga.
 Edemele – umflarea picioarelor, apare ca urmare a acumularii in exces a
lichidelor in organism, cu dispozitie predominanta spre zonele inferioare ale
corpului. Initial, acestea apar in jurul gleznelor, pentru ca in formele mai avansate
de insuficienta cardiaca sa progreseze, afectand gambele, coapsele etc.
  Anasarca – forma extrema de retentie a lichidelor, care poate aparea in formele
severe de insuficienta cardiaca, si care se asociaza cu edeme generalizate,
edem pulmonar, etc.

Tratament

Tratamentul are la baza regimul igieno-dietetic si tratamentul medicamentos.

Se recomanda un regim hiposodat (sarac in sare). In acest sens se recomanda evitarea

adaugarii de sare in mancare, evitarea alimentelor cu continut bogat de sare (ex.
branza telemea, branza topita, cascaval, muraturi, conserve, salamuri etc.), precum si a
condimentelor preambalate, de asemenea cu un continut bogat in sare. In cazurile de
insuficienta cardiaca avansata, medicul poate recomanda un regim alimentar mai sever,
cu restrictia drastica a sarii in alimentatie (ex. consumul de paine fara sare).

Ca regula generala, in vederea reducerii efortului digestiv, se recomanda evitarea

meselor abundente, cu un continut caloric bogat, si adoptarea unui regim cu mai multe
mese pe zi, dar mai scazute cantitativ. De asemenea, este de maxima importanta
scaderea in greutate pentru pacientii supraponderali sau obezi.

Tratamentul medicamentos se bazeaza pe:

 Diuretice (furosemid, torasemid, hidroclorotiazida, spironolactona) –

medicamente care stimuleaza eliminarea surplusului de apa din organism,
actionand predominant la nivel renal cu inducerea diurezei. Unele dintre acestea
(spironolactona) au o actiune diuretica mai slaba, avand insa o importanta
deosebita in evitarea hipopotasemiei (scaderea concentratiei potasiului).
 Betablocante (metoprolol, bisoprolol, carvedilol etc.) – sunt medicamente care
actioneaza prin contracararea efectelor nocive ale adrenalinei si noradrenalinei
prin blocarea selectiva a receptorilor acestor substante la nivel miocardic.
Aceasta are ca urmare scaderea frecventei cardiace si, secundar, a tensiunii
arteriale, cu reducerea solicitarii cordului. Administrarea lor in insuficienta
cardiaca are un efect dovedit de scadere a mortalitatii. La initierea tratamentului
poate aparea o agravare temporara a simptomelor, in acest sens fiind foarte
importanta consultarea periodica a medicului cardiolog. Principalele limitari
asociate cu administrarea tratamentului betablocant se refera la coexistenta unor
afectiuni pulmonare severe (ex. astm bronsic, bronsite cronice etc), a tulburarilor
 de conducere intracardiaca (blocuri atrio-ventriculare), a arteriopatiei cronice
obliterante severe a membrelor inferioare. In fiecare caz in parte, medicul va
pune in balanta potentialele beneficii cu riscurile asociate.
 Inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei (IECA) (captopril, enalapril,
ramipril, perindopril etc.), au actiuni benefice atat prin scaderea tensiunii arteriale
cat si prin actiuni hormonale multiple la nivelul miocardului, cu efect dovedit de
scadere a mortalitatii, scaderea numarului de spitalizari datorita agravarii
insuficientei cardiace si ameliorarea calitatii vietii pacientului. Principalele efecte
adverse pot fi aparitia uneori a tusei sau, mult mai rar, a reactiilor alergice.
Administrara IECA poate fi limitata de coexistenta insuficientei renale avansate.
 Sartanii (valsartan, losartan, irbesartan, telmisartan, candesartan, olmesartan) –
au actiuni asemanatoare IECA si se administreaza fie ca medicatie initiala, fie in
locul acestora, in caz de reactii adverse.
 Digoxina – are actiune combinata de crestere a contractilitatii miocardice si
scadere a frecventei cardiace. Desi amelioreaza simptomatologia, nu s-a dovedit
in cazul acesteia un efect de scadere a insuficientei cardiace. Mai mult,
administrarea este insotita de riscul aparitiei intoxicatiei digitalice in cazul
absentei unei monitorizari adecvate, mai ales la pacientii varstnici, subponderali
sau care asociaza insuficienta renala cronica. Din aceste motive, in prezent
administrarea digoxinei se limiteaza la pacientii care asociaza fibrilatie atriala cu
insuficienta cardiaca cu fractie de ejectie scazuta, respectiv la pacientii cu functie
cardiaca sever afectata, cu simptomatologie persistenta in ciuda tratamentului
maximal.
 Anticoagulantele orale (acenocumarol) – sunt medicamente cu rol de
impiedicare a formarii cheagurilor de sange in cavitatile cardiace. Acestea se pot
forma datorita stagnarii sangelui, datorita unei contractilitati extrem de scazute, a
asocierii unui infarct miocardic, sau in prezenta fibrilatiei atriale. Monitorizarea
tratamentului anticoagulant se realizeaza printr-o analiza de sange numita INR,
efectuata lunar sau mai des, si este extrem de importanta datorita riscului de
aparitie a complicatiilor hemoragice in cazul administrarii unor doze inadecvate
(prea mari). Pe de alta parte, administrarea unor doze prea mici duce la anularea
efectului benefic si face inutila administrarea.

Alte medicamente (statine, nitrati, antiagregante plachetare, blocanti calcici etc.) se pot
administra in vederea tratamentului unor afectiuni concomitente (dislipidemii, HTA,
cardiopatie ischemica etc.)
ATENTIE! Tratamentul medicamentos al afectiunilor cardiace este individualizat
fiecarui pacient. Consultati intotdeauna medicul in vederea stabilirii unui
tratament corespunzator.

Tratamentul bazat pe dispozitive

 Implantul de stimulator cardiac - poate fi indicat in cazul in care frecventa

cardiaca spontana sau determinata medicamentos este foarte scazuta (ex. sub
30 de batai pe minut), la aparitia de pauze mari intre bataile cardiace (peste 3
secunde) sau cand se asociaza cu simptome importante, de exemplu pierderea
tranzitorie a cunostintei (sincope).
 Terapia de resincronizare cardiaca se realizeaza in formele avansate de
insuficienta cardiaca, in conditiile in care se indeplinesc anumite criterii, si se
refera la implantul unui stimulator cardiac cu doua sau trei sonde de stimulare (la
nivelul ventriculului drept, sinusului coronar si atriului drept), urmarinud-se
obtinerea unor contractii ventriculare mai eficiente, coordonate si evident,
ameliorarea starii pacientului.
 Implantul de defibrilator cardiac poate fi necesar in formele avansate de
insuficienta cardiaca. In aceste conditii, riscul de aparitie a aritmiilor ventriculare
maligne (tahicardie ventriculara, fibrilatie ventriculara) este crescut, cu potentialul
de aparitie a stopului cardiac.

Procedurile de revascularizare miocardica, fie prin angioplastie coronariana

percutana cu implant de stent, fie chirurgical, prin operatii de by-pass coronarian se
pot indica in prezenta identificarii unor leziuni la nivelul arterelor coronare care se
preteaza la una dintre aceste interventii si de la a caror corectie se asteapta
ameliorarea simptomatologiei si a evolutiei pacientului.

Chirugia cardiaca poate fi indicata, de asemenea, in cazul identificarii afectarii severe a

uneia sau mai multor valve cardiace (fiind indicata repararea sau inlocuirea chirurgicala
cu o proteza valvulara), in cazul decelarii unui anevrism ventricular stang de mari
dimensiuni (caz in care se practica operatia de anevrismectomie) etc.