Sunteți pe pagina 1din 5

Dezvoltarea psihofizică şi socială a copilului şcolar mic

Caracterizarea generală a stadiului

 învăţarea şcolară devine organizatorul principal al procesului de dezvolatare psihică şi exercită


influenţe hotărâtoare asupra transformaărilor din acest stadiu;
 şcoala creeză condiţii favorabile unei considerabile expansiuni a universului copilului în special
pe plan mental şi mai puţin în planul manipulării obiectelor, răspunzând astfel curiozităţii
copilului, trebuinţei sale de realizare, dorinţei de „a fi mare”;
 la 6 ani se constată o tensiune şi agitaţie generată de contactul cu şcoala, de efortul de adaptare la
noul mediu;
 după 7 ani se intră într-o perioadă de relativ calm, de adaptare satisfăcătoare şi de trăire
interioară a evenimentelor cotidiene;
 la 8 ani se manifestă o expansiune în relaţiile cu mediul, manifestată prin curiozitate;
 la 9 ani apar capacităţi de autoconducere şi autonomie astfel copilul devine mai ordonat, mai
perseverent şi chiar simte nevoia organizării timpului său;
 la 10 ani se atinge un apogeu al copilăriei, manifestat printr-o siguranţă faţă de sarcinile şcolare
prin calm, echilibrul reacţiilor şi o oarecare stăpânire de sine.
 datorită activităţii şcolare copilul face un salt calitativ în asimilarea intelectuală a lumii
înconjurătoare şi a culturii mediului său social; gândirea rămâne esenţial concretă, dar este vorba
de un concret mai puţin imadiat, mai desprins de percepţia imediată;
 egocentrismul continuă să se diminueze în contact cu realul, iar primele operaţii logice se vor
substitui intuiţiei caracteristice preşcolarului; devine apt pentru înţelegerea obiectivă a limitelor
concretului;
 grupul şcolar (clasa) va avea o importanţă tot atât de mare ca familia pentru copilul de 7 ani; în
cadrul grupului egocentrismul infantil va suferi cele mai grele înfrângeri, iar coerenţa internă,
reciprocitatea punctelor de vedere, cooperarea, sentimentele altruiste vor găsi teren favorabil;

Motricitatea
 creşte volumul muşchilor şi, implicit, forţa musculară (se dezvoltă musculatura fină a degetelor
mâinii ceea ce face posibilă formarea deprinderii de scris);
 treptat devine îndemânatic, învăţând să-şi organizeze mişcările potrivit particularităţilor acţiunii
cu obiectele.

REPREZENTĂRILE
 la intrarea în şcoală copilul posedă numeroase reprezentări (despre obiectele casnice,
despre fructe, pomi, animale, oameni etc.);
 reprezentările sunt confuze, puţin sistematizate; sub acţiunea învăţării ele suportă
modificări esenţiale, atât în ceea ce priveşte sfera şi conţinutul (lărgindu-se îmbogăţindu-
se, diversificându-se) cât şi în ceea ce priveşte modul de a se produce şi funcţiona;
 devine posibilă folosirea liberă, spontană a fondului de reprezentări existent, copilul
reuşind să descompună reprezentarea în părţi componenete, în elemente caracteristice cu
care poate opera independent de contextul situaţiei;
 la 10 ani, datorită activităţii organizatorice a cuvântului, ele se eliberează treptat de
caracterul lor difuz, nediferenţiat, devenind precise, clare, sistematice, coerent;
 de la reprezentări separate se trece la grupuri de reprezentări , crescând gradul lor de
generalitate;
 apar pe lângă reprezentările statice şi reprezentările cinetice şi de transformare;
 încep să se realizeze cu uşurinţă şi imaginile anticipative care vor fi implicate în
desfăşurarea imaginaţiei sau în înţelegerea unor relaţii mai complexe.

Gândirea
 progresele gândirii constau în dobândirea caracterului ei operatoriu, în apariţia şi
consolidarea construcţiilor logice – mediate şi reversibile – care înlocuiesc procedeele
empirice, intuitive ale vârstei precedente; „...perioada dintre 7 – 8 ani şi 11 – 12 ani este
cea a desăvârşirii operaţiilor concrete...”( J. Piaget);
 gândirea subordonează percepţia, depăşeşte gândirea intuitivă specifică preşcolarului;
după 7 ani gândirea nu este numai o constatare, numai rămâne centrată pe stările de
moment ale lucrurilor şi fenomenelor, nu mai este dependentă de un punct de vedere, de
poziţia subiectului faţă de elementele realităţii; răspunsurile copiilor la solicitări devin
coerente, stabile, corespunzătoare cu datele obiectivelor sale independent de implicarea
lui în situaţii;
 se realizează o primă decentrare cognitivă de propria fiinţă, de dorinţele şi nevoile
personale şi se ţine seama în mod sistematic de real; existenţa unor raţionamente
circulare (P. Osterrieth – „vântul împinge norii, însă norii sunt cei care deplasându-se fac
vânt”).

GÂNDIREA
 caracterul operatoriu al gândirii – ea nu mai este doar o simplă desfăşurare de acţiuni mintale
coordonate de ceea ce percepe copilul sau cum acţionează în mod practic; acţiunile mintale
interiorizate se transformă în operaţii, adică au o schemă de desfăşurare care nu mai rigidă, ci se
poate aplica la noi date;
 reversibilitatea – adică parcurgerea drumului invers, având la bază relaţia dintre operaţia directă
şi inversa ei; copilul explică, argumentează, dovedeşte adevărul judecăţilor sale;
 operaţiile gândirii sunt concrete – ele nu se pot desfăşura cu succes decât cu sprijin pe datele
concrete; poate opera cu obiecte şi relaţii fizice existente, chiar dacă ele lipsesc din câmpul
vizual; conservarea cantităţii se realizează la 7 – 8 ani, cea a greutăţii la 9 – 10 ani, iar cea a
volumului la 11 – 12 ani; se dezvoltă operaţiile gândirii – analiza, sinteza, comparaţia,
abstractizarea şi generalizarea, clasificarea şi concretizarea logică;

GÂNDIREA
 începutul raţionalităţii gândirii („începutul gândirii logice”) – este o „logică concretă” (J.
Piaget) ; poate să poenească de la anumite date şi să găsească un răspuns, ceea ce semnifică un
început de deductibilitate („stai să mă gândesc”); nu poate gândi probabilul şi ipoteticul,
raţionamentul dominant fiind cel inductiv în care judecăţile sunt legate în mod necesar;
 la intrarea în şcoală operează cu noţiuni empirice – sub influenţa procesului de învăţământ se vor
transforma în noţiuni ştiinţifice care au unele caracteristici specifice – sunt concrete (au
corespondent în realitate), se întemeiază pe sisteme de operaţii, fără de care ar fi nişte „simple
etichete”, alcătuiesc un fel de reţele conceptuale limitate şi nu sisteme funcţionale încheiate;

Limbajul
 la intrarea în şcoală copilul are un vocabular relativ bogat (aprox. 2500 cuvinte) şi stăpâneşte
regulile de folosire corectă a cuvintelor în vorbire;
 comunică bine tot ceea ce este legat de vârsta şi activităţile sale;
 auzul fonematic pentru limba maternă este bine dezvoltat, iar percepţiile auditive se desfăşoară
operativ astfel că cele comunicate sunt relativ bine recepţionate şi decodificate;
 memoria auditivă conservă reprezentări fonetice şi semnificaţiile şi ajută la recunoaşterea rapidă
a cuvintelor;
 debitul verbal este crescut, iar nesajul are coerenţă şi expresivitate;
 se dezvoltă în cadrul limbajului oral conduita de ascultare;
 învăţarea limbajului scris – citit va determina o nouă calitate a vorbirii
 prin limbaj copilul îşi planifică activitatea, exprimă acţiunile pe care le-a făcut, ordinea în care
va lucra;

LIMBAJUL
 creşterea sensibilă a vocabularului ( la 11 ani vocabularul conţine aprox. 4 000 – 4 500
cuvinte);
 semnificaţia cuvintelor se îmbogăţeşte, copiii pot descoperii mai uşor sensurile figurate ale unor
expresii verbale;
 competenţa verbală este în progres faţă de perioada anterioară ca şi performanţele exprimate în
capacitatea de a dialoga, a povesti, a se exprima în scris;
 însuşirea unor noţiuni de gramatică îi permit copilului să conştientizeze deosebirile dintre
cuvinte ca elemente de limbă şi obiectele desemnate prin cuvinte;

LIMBAJUL
 în situaţii rare se menţin unele tulburări de pronunţie (dislalia, bâlbâiala etc.) şi pot să apară
tulburări ale limbajului scris – citit (alexia- dislexia, agrafia – disgrafia);
 limbajul intern are un carcater nestructurat gramatical, fiind telegrafic şi cu forme de cuvinte
nefelxionate pe care le transpune relativ direct în vorbirea orală în situaţii ieşite din comun (este
evident în situaţiile în care îşi face temele el repetă pentru sine, cu voce tare sunetele pe care le
scrie; intră într-un dialog cu sine însuşi în timp ce scrie);

Memoria
 creşterea considerabilă a volumului memoriei (la 10 / 11 ani se memorează de 2- 3 ori mai mult
ca la 6 ani);
 se îmbogăţesc indicatorii trăiniciei şi rapidităţii memorării;
 se pun bazele memoriei logice, bazată ăe legăturile de sens dintre date;
 se accentuează caracterul voluntar, conştient al proceselor memoriei; la 9 /10 ani copilul îşi
fixează sarcina de a memora, îşi planifică în timp memorarea unui conţinut, se autocontrolează
cu consecvenţă în reproducerea celor memorate;
 se remarcă şi tendinţa de a memora mecanic;

IMAGINAŢIA
 imaginaţia este foarte mult solicitată în activitatea şcolară; fiind pus să reconstituie imaginea
unor realităţi pe care nu le-a cunoscut niciodată se dezvoltă imaginaţia reproductivă;
 la 7 – 8 ani imaginaţia are un caracter imperfect, sărac în detalii; combinaţiile de imagini sunt
superficiale, spontane, cuprinzând unele elemente fantastice, inadecvate; produsele imaginiţiei
au un caracter static;
 la 9 – 10 ani desfăşurarea proceselor imaginative se caracterizează prin ordine şi sistematizare ;
 imaginaţia creatoare se manifestă evident în această perioadă (copilul introduce unele modificări
în desfăşurarea unei povestiri, generalizând şi comprimând aspectul imaginilor);
 formele creative ale imaginaţiei sunt stimulate de joc şi fabulaţie, de povestiri şi compuneri, de
activităţile practice, de contactul cu natura;
 Afectivitatea
 activitatea de învăţare şi relaţiile interpersonale din cadrul şcolii îşi pun amprenta asupra
afectivităţii şcolarului mic;
 se dezvoltă atât emoţiile şi sentimentele intelectuale cât şi cele morale şi estetice;
 emoţii şi sentimente intelectuale – satisfacţia rezolvării unei sarcini dificile, mulţumirea
învăţării unei lecţii, dorinţa de a afla, de a cunoaşte cât mai multe etc.;
 emoţii şi sentimente estetice – trăite în prezenţa valorile estetice;
 emoţii şi sentimente morale – trăite faţă de succesele grupului de apartenenţă, prietenie
etc.;

AFECTIVITATEA
 „înţărcarea afectivă” pe care o suferă copilul prin intrarea în şcoală conduce la conturarea unei
noi situaţii critice;
 la 6 ani comportamentul afectiv al copilului se manifestă bipolar, ambivalent (vrea şi nu vrea
un anumit lucru, tinde spre extreme şi spre acte excesive, întâmpină greutăţi când trebuie să
hotărască într-un fel sau altul, să-şi moduleze conduita; plânge şi râde pe rând, ăşi exprimă la
intervale scurte dragostea şi ura faţă de una şi aceeaşi persoană, pare la fel de încântat să-l
satisfacă pe adult sau să-l dezamăgească, este în aceeaşi măsură înclinat să se arate mare şi
cuminte sau să fie considerat neajutorat etc.); ca reacţii emotive se disting – rivalitatea, gelozia,
mânia;

AFECTIVITATEA
 la 7 ani nu mai face „scene” în caz de conflict cu adulţii sau cu cei de seama lui ci părăseşte
terenul ca să plângă simţindu-se descoperit în această postură; îşi va exprima obiecţiile sale în
legătură cu unele cerinţe sau cu pedepse nemeritate; apare o nouă formă de timiditate dar nu ca o
teamă de străini, ci ca o nevoie de a se apăra, de a apăra intimitatea psihică de intervenţia altora
care ar găsi-o puerilă şi ar râde de ea; simte nevoia să se izoleze, să se refugieze într-un loc
liniştit unde „să fie doar cu el”;
 la 8 ani – învăţă să nu exteriorizeze tot ceea ce gândeşte şi tot ceea ce simte; interiorizarea
favorizează o anumită duplicitate şi astfel apar primele minciuni adevărate, primele alibiuri
alcătuite în mod conştient (ele fac dovada progreselor gândirii, ale autonomiei); se accentuează
sentimentul proprietăţii şi pasiunea de a colecţiona ; obiectele încep să aibă o valoare personală;

Motivaţia
 dominantă la acestă vârstă este motivaţia copilului pentru şcoală care se constituie ca o sinteză
de factori externi (observarea şi imitarea de către copil a modelelor exterioare) şi interni (dorinţa
copilului de a deveni şcolar) susţinută de multiplele lui cunoştinţe despre şcoală);
 folosirea excesivă de către adult a mijloacelor externe (lauda, nota, recompensa materială sau
pedeapsa) cu efecte emoţionale pe care le generează teama de pedeapsă sau situaţiile penibile (
aşteptarea recompensei) poate să ducă la efecte negative;
 importante în constituirea motivaţiei şcolare este dinamica proceselor de apreciere şi
autoapreciere; copilul are o atitudine vagă, difuză faţă de aprecieri; el este interesat în a obţine
cât mai multe aprecieri, chiar calificative; relativ independent de nivelul aprecierii; începând cu
clasa a III-a trăirea aprecierii se face în funcţie de nivelul aprecierii; se observă dorinţa de a
obţine note cât mai mari şi nu pur şi simplu note;

Voinţa
 multe din conduitele copilului încep să se deruleze sub imperativele „trebuie”, „este necesar”,
„nu trebuie” etc,;
 percepţia devine intenţionată, sistematică, susţinută de efort voluntar, transformându-se în
observaţie; se formează şi se dezvoltă atenţia voluntară, capacitatea concentrării mintale
voluntare;
 după 9 ani copilul îşi fixează scopuri, îşi organizează activitatea şi se poate mobiliza voluntar;
 Atenţia
 volumul atenţiei este încă redus, copiilor fiindu-le greu să menţină în câmpul atenţiei simultan
mai multe obiecte sau activităţi;
 se remarcă dificultăţi în ceea ce priveşte comutarea atenţiei de la ceea ce este superficial,
imadiat, situativ spre ceea este esenţial;
 oboseala fizică şi intelectuală influenţează negativ fenomenul atenţiei.
 Personalitatea
 intrarea în şcoală, trecerea la nouă formă de activitate şi la un nou mod de viaţă influenţează într-
un mod determinant formarea în continuare a personalităţii; copilul capătă o altă aliură, alt profil,
deosebit de cel al copilului din grădiniţă;
 personalitatea nu se impune prin crize de negativism, opoziţie agresivă în împrejurările de
frustraţie sau de necesitate de a efectua ceea ce îi place;
 are loc înţelegerea rolului afirmării de sine manifestat în activitatea şcolară; este vârsta la care se
conştientizează identificarea (mama şi tata sunt personaje de care copilul este foarte mândru, pe
care le socoteşte foarte importante, învăţătoarea este cea mai bună din şcoală, şcoala sa este cea
mai bună din oraş etc.;
 personalitatea trece printr-o perioadă de expansiune – copilul este mulţumit de sine, în genere
este fericit;
 Personalitatea
 manifestă atenţie şi chiar protecţie faţă de fraţi şi surori, este chiar mândru de ei;
 se disting printr-o mare diversitate temperamentală; există copii vioi, expansivi, comunicativi şi
copii retraşi, lenţi; procesul educaţional poate să modeleze manifestările temperamentale;
 viaţa şcolară contribuie în mare măsură la formarea unor atitudini caracteriale pozitive –
sârguinţa, conştiinciozitatea, punctualitatea, perseverenţa, spiritul de organizare - dar şi nagative
– indiferenţa, neglijenţa, superficialitatea, dezorganizarea, minciuna, prefecătoria, înşelătoria etc.
 Personalitatea morală
 se conturează personalitatea morală şi un nou sistem de evaluare (acceptorii morali); în
aprecierea faptelor morale nu se mai raportează la ceea ce este bine sau rău pentru el, ca expresie
a egocentrismului preşcolarului, ci la ceea ce ce spun părinţii şi educatorii că este bine sau rău;
Conduita socială
 continuă să se dezvolte contactele sociale dintre copii ca expresie a socializării; se amplifică
nevoia copilului de a fi în colectivitate, de a stabili relaţii interpersonale cu cei de o vârstă cu el,
de a forma împreună cu colegii grupuri, echipe care să se întreacă între ele;
 faţă de colegi manifestă prietenie, faţă de învăţător este atent şi îi face pe plac; este loial în
relaţiile cu colegii şi începând cu 8 – 9 ani leagă prietenii care pot fi trainice(„vârsta celor mai
buni prieteni”).